Abrogat(ă) de Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European

DIRECTIVA CONSILIULUI 96/26/CE

din 29 aprilie 1996

privind accesul la ocupaţia de transportator rutier de marfă şi transportator rutier de călători şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor forme de calificare, pentru a facilita acestor transportatori dreptul la libera stabilire pentru operaţiuni de transport naţional şi internaţional

 

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 75,

 

având în vedere propunerea Comisiei (1),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),

 

acţionând conform procedurii specificate în articolul 189 c al Tratatului (3),

 

întrucât Directiva Consiliului 74/561/CEE din 12 noiembrie 1974 privind accesul la ocupaţia de transportator rutier de marfă în operaţiuni de transport naţional şi internaţional (4), Directiva Consiliului 74/562/CEE din 12 noiembrie 1974 privind accesul la ocupaţia de transportator rutier de călători în operaţiuni de transport naţional şi internaţional (5) şi Directiva Consiliului 77/796/CEE din 12 decembrie 1977 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor forme de calificare pentru transportatorii rutieri de marfă şi transportatorii rutieri de călători, incluzând măsuri menite să încurajeze efectiv aceşti operatori în exercitarea dreptului lor la libera stabilire (6), au fost modificate substanţial cu o serie de ocazii; întrucât, din motive de raţiune şi claritate, directivele amintite trebuie reunite într-un text unic;

 

întrucât organizarea pieţei de transporturi este unul din factorii esenţiali în aplicarea strategiei comune de transport prevăzute în Tratat;

 

întrucât adoptarea măsurilor prevăzute pentru coordonarea condiţiilor de acces la ocupaţia de transportator rutier de marfă şi transportator rutier de călători (ambii fiind denumiţi în continuare "operator de transport rutier") ar putea favoriza exercitarea efectivă a dreptului la libera stabilire a acestor operatori;

 

întrucât este necesar să se facă pregătiri în vederea introducerii reglementărilor comune pentru accesul la exercitarea profesiei de operator de transport rutier în operaţiuni de transport naţional şi internaţional, pentru a asigura că asemenea operatori sunt mai bine calificaţi, contribuind astfel la raţionalizarea pieţii, îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite - în interesul utilizatorilor, operatorilor şi al economiei în general - şi la o mai mare siguranţă rutieră.

 

întrucât reglementările pentru accesul la ocupaţia de transportator rutier trebuie, prin urmare, să prevadă o bună reputaţie, capacitate financiară corespunzătoare şi competenţă profesională ridicată ale operatorilor;

 

întrucât nu este necesar, totuşi, să se includă în aceste reglementări comune anumite tipuri de transport care sunt de importanţă economică limitată;

 

întrucât, de la 1 ianuarie 1993, accesul la piaţa operaţiunilor de transport rutier de marfă transfrontalier a fost guvernat de un sistem de autorizaţii comunitare emise pe baza unor criterii calitative;

 

întrucât, în privinţa cerinţei de bună reputaţie, este necesar, pentru a reorganiza efectiv piaţa, ca accesul la ocupaţia de transportator rutier să se facă în condiţii uniforme pentru solicitanţii care nu au condamnări pentru infracţiuni penale grave, inclusiv delicte de natură comercială, care să nu fi fost declaraţi inapţi pentru exercitarea profesiei şi să fie în conformitate cu reglementările aplicabile ocupaţiei de transportator rutier;

 

întrucât, în privinţa cerinţelor de capacitate financiară adecvată, este necesar, mai ales pentru a asigura un tratament egal al întreprinderilor din diferite state membre, să se stabilească anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinească operatorii de transport rutier;

 

întrucât, în privinţa bunei reputaţii şi a capacităţii financiare corespunzătoare, ar fi bine ca documentele relevante emise de o autoritate abilitată din ţara de origine a operatorului de transport rutier sau din ţara de unde vine să fie recunoscute ca dovadă suficientă pentru admiterea lui la activităţile vizate din statul membru gazdă;

 

întrucât, în privinţa cerinţei de competenţă profesională, se recomandă să se stipuleze că operatorul de transport rutier solicitant trebuie să demonstreze o asemenea competenţă prin susţinerea unui examen scris, dar că statele membre pot să scutească solicitantul de un asemenea examen dacă el dovedeşte o experienţă practică suficientă,

 

întrucât, în privinţa competenţei profesionale, certificatele emise în conformitate cu prevederile Comunităţii privind accesul la ocupaţia de operator de transport rutier trebuie recunoscute ca dovadă suficientă de către statul membru gazdă;

 

întrucât trebuie să fie luate măsuri pentru un sistem de asistenţă reciprocă între statele membre în scopul aplicării prezentei directive;

 

întrucât prezenta directivă nu trebuie să afecteze obligaţiile statelor membre în privinţa termenelor limită pentru aplicarea directivelor stabilite în Anexa II, Partea B,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

___________

(1)            JO C 286, 14. 11. 1990, p. 4 şi amendamentul promovat pe 16 decembrie 1993.

(2)            JO C 339, 31. 12. 1991, p. 5 şi JO C 295, 22.10.1994, p. 30.

(3)            Avizul Parlamentului European din 13 decembrie 1991 (JO C 13, 20.01.1992, p. 443) şi din 20 aprilie 1994 (JO C 128, 09.05.1994, p. 136), poziţia comună a Consiliului din 8 decembrie 1995 (JO C 356, 30.12.1995) şi Decizia Parlamentului European din 28 martie 1996 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(4)            JO L 308, 19. 11. 1974, p. 18. Directiva în forma modificată ultima oară prin Regulamentul (CEE) nr. 3572/90 (JO L 353, 17.12.1990, p. 12).

(5)            JO L 308, 19. 11. 1974, p. 23. Directiva în forma modificată ultima oară prin Regulamentul (CEE) nr. 3572/90 (JO L 353, 17.12.1990, p. 12).

(6)            JO L 334, 24. 12. 1977, p. 37. Directiva în forma modificată ultima oară prin Directiva 89/438/CEE (JO L 212, 22.07.1989, p. 101) şi erată (JO L 298, 17.10.1989, p. 31).

----------------

 

TITLUL 1

 

Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier

 

Articolul 1

 

1. Accesul la ocupaţiile de operator de transport rutier de mărfuri sau de operator de transport rutier de călători respectă prevederile adoptate de către statele membre în conformitate cu regulile comune din prezenta directivă.

 

2. În scopul prezentei directive:

 

      "ocupaţia de operator de transport rutier de marfă" reprezintă activitatea oricărei întreprinderi care transportă mărfuri contra cost, fie cu ajutorul unor autovehicule individuale, fie printr-o combinaţie de autovehicule în asociere,

 

      "ocupaţia de operator de transport rutier de călători" reprezintă activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul unor autovehicule construite şi echipate astfel încât să fie potrivite pentru transportul a mai mult de nouă persoane - inclusiv şoferul - şi prevăzute pentru acest scop, servicii de transport de călători pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, achitate de către persoanele transportate sau de către organizatorul transportului,

 

      "întreprindere" reprezintă orice persoană fizică, orice persoană juridică, indiferent dacă obţine profit sau nu, orice asociaţie sau grup de persoane fără personalitate juridică, indiferent dacă obţine profit sau nu, sau orice organism oficial, indiferent dacă are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate cu o asemenea personalitate.

 

Articolul 2

 

1. Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor angajate în activitatea de operator de transport rutier de mărfuri cu autovehicule cu o încărcătură utilă admisibilă care nu depăşeşte 3,5 tone sau cu o greutate totală încărcată admisă care nu depăşeşte 6 tone. Statele membre pot, totuşi, să reducă aceste limite pentru toate sau pentru unele categorii de operaţiuni de transport.

 

2. Statele membre pot, după consultarea Comisiei, să scutescă de la aplicarea totală sau parţială a prevederilor prezentei directive întreprinderile de transport rutier de mărfuri angajate exclusiv în opoeraţiuni de transport naţional având doar un impact minor asupra pieţei de transport, din motive legate de:

 

      natura mărfurilor transportate, sau

 

      distanţa scurtă implicată.

 

În cazul unor situaţii neprevăzute, statele membre pot acorda o scutire temporară în aşteptarea definitivării consultărilor cu Comisia.

 

3. Statele membre pot, după consultarea Comisiei, să scutească de la aplicarea totală sau parţială a prevederilor prezentei directive întreprinderile angajate exclusiv în anumite servicii de transport rutier de călători în scopuri altele decât comerciale sau având ca principală ocupaţie alta decât aceea de operator de transport rutier de călători, în măsura în care activităţile lor de transport au doar un impact minor asupra pieţei de transport.

 

Articolul 3

 

1. Întreprinderile ce doresc să se lanseze în ocupaţia de operator de transport rutier trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

 

(a)  să aibă reputaţie bună;

 

(b)  să aibă o capacitate financiară adecvată;

 

(c)  să satisfacă condiţiile de competenţă profesională.

 

În cazul în care solicitantul este o persoană fizică şi nu satisface cerinţa (c), autorităţile abilitate pot totuşi să-i permită să se lanseze în ocupaţia de operator de transport rutier, în cazul în care el recomandă autorităţilor amintite o altă persoană, care să satisfacă cerinţele (a) şi (c) şi, care va gestiona permanent şi efectiv operaţiunile de transport ale întreprinderii.

 

În cazul în care solicitantul nu este o persoană fizică:

 

      cerinţa (a) trebuie satisfăcută de persoana sau persoanele care vor gestiona permanent şi eficient activităţile de transport ale întreprinderii. Statele membre pot solicita ca şi alte persoane din întreprindere să satisfacă această cerinţă,

 

      cerinţa (c) trebuie satisfăcută de persoana sau persoanele specificate la prima liniuţă.

 

2. Statele membre determină condiţiile care trebuie îndeplinite de către întreprinderile stabilite pe teritoriul lor pentru a satisface cerinţa de bună reputaţie.

 

Ele trebuie să prevadă că această cerinţă nu este satisfăcută, sau nu mai este satisfăcută, dacă persoana fizică sau persoanele fizice care sunt considerate că satisfac această condiţie de la alin. (1):

 

(a)  au fost condamnaţi pentru infracţiuni grave, inclusiv infracţiuni de natură comercială,

 

(b)  au fost declarate inapte pentru ocupaţia de operator în transportul rutier conform oricărei reguli în vigoare,

 

(c)  au fost condamnaţi pentru încălcări repetate, grave ale regulilor în vigoare privind:

 

      condiţiile de plată şi angajare în profesie, sau

 

      transportul rutier de mărfuri sau de călători, după caz, în special regulile privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor, greutăţile şi dimensiunile vehiculelor comerciale, siguranţa rutieră şi siguranţa vehiculelor.

 

În cazurile amintite la (a), (b) şi (c), se consideră că cerinţa de bună reputaţie rămâne neîndeplinită până când se produce reabilitarea sau orice altă măsură cu efect echivalent, în conformitate cu prevederile naţionale relevante existente.

 

3.   (a)  Capacitatea financiară corespunzătoare constă în a dispune de resurse suficiente pentru a asigura lansarea corespunzătoare şi gestionarea corespunzătoare a întreprinderii.

 

(b)  Pentru aprecierea capacităţii financiare, autoritatea abilitată se interesează de: conturile anuale ale întreprinderii, dacă există; fonduri disponibile, inclusiv lichidităţi în bancă, cont descoperit şi facilităţi de împrumut; orice active, inclusiv proprietatea, care sunt disponibile pentru a garanta obligaţia asumată; costuri, incluzând costul de achiziţie sau plata iniţială pentru vehicule, local, instalaţii şi aparatură, capital circulant.

 

(c)  Întreprinderea trebuie să dispună de un capital lichid şi de rezerve de cel puţin:

 

      3000 ECU per vehicul utilizat sau

 

      150 ECU per tona de greutate maximă autorizată a vehiculelor pentru transport rutier de mărfuri utilizate de către întreprindere, sau

 

      150 ECU per loc pentru vehiculele pentru transport de pasageri utilizate de întreprindere, necesarul minim fiind cea mai mică sumă din cele trei rezultate de mai sus.

 

Statele membre pot să facă derogări de la primul alineat în cazul întreprinderilor de transport care îşi desfăşoară activităţile exclusiv pe piaţa naţională.

 

(d)  Pentru îndeplinirea punctelor (a), (b) şi (c), autoritatea competentă poate să accepte, ca dovadă a capacităţii financiare, confirmarea sau asigurarea de la o bancă sau altă întreprindere cu calificarea corespunzătoare. O asemenea confirmare sau asigurare pot fi date sub forma unei garanţii bancare sau prin orice alte mijloace similare.

 

(e)  Punctele (b), (c) şi (d) se aplică numai întreprinderilor autorizate într-un stat membru, de la 1 ianuarie 1990, pe baza regulilor naţionale, pentru lansarea în activităţi de operator de transport rutier.

 

4. Condiţiile referitoare la competenţa profesională se referă la posesia calificărilor obţinute în urma unor examene scrise, care pot lua forma unei examinări cu mai multe opţiuni, organizate de către autoritatea sau organismul abilitat în acest scop de către fiecare stat membru, cu subiectele prezentate în Anexa 1.

 

Statele membre pot scuti de examen operatorii de transport rutier solicitanţi care aduc dovada a cel puţin cinci ani de experienţă practică într-o întreprindere de transport, la nivel de conducere. Statele membre pot scuti pe cei ce deţin diplome superioare sau diplome tehnice şi care dovedesc cunoaşterea temeinică a subiectelor prezentate în Anexa 1, specificate de aceştia, astfel încât să nu mai susţină un examen la subiectele acoperite de diplomă.

 

Ca dovadă a competenţei profesionale trebuie să se prezinte un certificat eliberat de autoritatea sau organismul specificate în primul alineat.

 

Articolul 4

 

Statele membre determină circumstanţele în care o întreprindere de transport rutier poate, în pofida art. 3 alin. (1), să funcţioneze temporar pe o perioadă maximă de un an, cu prelungire de maximum şase luni, în cazuri speciale bine justificate, în caz de deces sau incapacitate fizică sau legală a persoanei fizice angajate în activitatea de operator de transport rutier sau a persoanei fizice care satisface cerinţele art. 3 alin. (1) lit. (a) şi (c).

 

Autorităţile competente din statele membre pot, prin excepţie sau în anumite cazuri speciale, să autorizeze definitiv o persoană care nu îndeplineşte cerinţa de competenţă profesională specificată în art. 3 alin.(1) lit. (c) pentru activitatea întreprinderii de transport, cu condiţia ca o asemenea persoană să posede o experienţă practică de cel puţin trei ani în gestionarea zilnică a întreprinderii.

 

Articolul 5

 

1. Întreprinderile care aduc dovada că înainte de:

 

      1 ianuarie 1978, pentru Belgia, Danemarca, Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

 

      1 ianuarie 1984, pentru Grecia,

 

      1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia,

 

      3 octombrie 1989, pentru teritoriul fostei Republici Democrate Germane,

 

au fost autorizate, potrivit regulilor naţionale dintr-un stat membru, să se lanseze în exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier de marfă sau de călători, după caz, în operaţiuni de transport rutier naţional şi/sau internaţional, sunt scutite de cerinţa de a furniza dovada că satisfac prevederile art. 3.

 

2. Totuşi, acele persoane fizice care:

 

      după 31 decembrie 1974 şi înainte de 1 ianuarie 1978, pentru Belgia, Danemarca, Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

 

      după 31 decembrie 1980 şi înainte de 1 ianuarie 1984, pentru Grecia,

 

      după 31 decembrie 1982 şi înainte de 1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia,

 

      după 2 octombrie 1989 şi înainte de 1 ianuarie 1992, pentru teritoriul fostei Republici Democrate Germane,

 

au fost:

 

      autorizate să angajeze fie operatori de transport rutier de mărfuri sau operatori de transport rutier de călători, după caz, fără să fi furnizat dovada, conform regulilor naţionale, a competenţei lor profesionale, sau

 

      desemnate efectiv şi permanent să gestioneze operaţiunile de transport ale întreprinderii,

 

      trebuie să fi satisfăcut condiţia de competenţă profesională specificată în art. 3 alin. (4) înainte de:

 

      1 ianuarie 1980, pentru Belgia, Danemarca, Germania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

 

      1 ianuarie 1986, pentru Grecia,

 

      1 ianuarie 1988, pentru Spania şi Portugalia,

 

      1 iulie 1992, pentru teritoriul fostei Republici Democrate Germane.

 

Aceleaşi cerinţe sunt valabile în cazul specificat în al treilea paragraf al art. 3 alin. (1).

 

Articolul 6

 

1. Deciziile luate de către autorităţile competente ale statelor membre, în conformitate cu măsurile adoptate pe baza prezentei directive şi care determină respingerea unei solicitări pentru admiterea la exercitarea profesiei de operator de transport rutier, trebuie să precizeze motivele pe care se bazează.

 

2. Statele membre au grijă ca autorităţile competente să retragă autorizaţia pentru continuarea exercitării profesiei de operator în transportul rutier, dacă ele ajung la concluzia că nu mai sunt satisfăcute condiţiile art. 3 alin. (1), lit. (a), (b) sau (c). În acest caz, ele acordă, totuşi, suficient timp pentru numirea unui înlocuitor.

 

3. În privinţa deciziilor specificate în alin. (1) şi (2), statele membre au grijă ca întreprinderile care intră sub incidenţa prezentei directive să-şi poată apăra interesele prin mijloace corespunzătoare.

 

Articolul 7

 

1. Dacă au fost comise abateri grave sau minore, repetate de la regulile care stau la baza transportului rutier de mărfuri sau a transportului rutier de călători, după caz, de către operatorii de transport rutier ne-rezidenţi şi ar putea conduce la retragerea autorizaţiei de a profesa ca operator de transport rutier, statele membre furnizează statului membru în care este stabilit un asemenea operator de transport rutier toate informaţiile pe care le posedă cu privire la acele infracţiuni şi pedepsele pe care le-au impus.

 

2. Dacă un stat membru retrage autorizaţia de exercitare a profesiei de operator de transport rutier în activităţi de transport internaţional, el informează Comisia, care transmite informaţiile necesare statelor membre în cauză.

 

3.Statele membre îşi oferă asistenţă reciprocă în scopul aplicării prezentei directive.

 

TITLUL II

 

Recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor dovezi oficiale de calificare

 

Articolul 8

 

1. Referitor la activităţile care fac obiectul prezentei directive, statele membre iau măsurile specificate în prezenta directivă, cu privire la stabilirea pe teritoriul lor a persoanelor fizice şi întreprinderilor la care se face referire în titlul 1 al programului general pentru suprimarea restricţiilor privind libera stabilire (1).

 

2. Fără a aduce atingere alin. (3) şi (4), un stat membru gazdă acceptă, în vederea admiterii la ocupaţia de operator de transport rutier, ca dovadă suficientă a bunei reputaţii sau a inexistenţei unui faliment anterior, un extras din cazier sau, dacă nu este posibil acest lucru, un document echivalent eliberat de o autoritate judiciară sau administrativă competentă din ţara de origine a operatorului de transport rutier sau din ţara de unde vine, care să ateste că aceste cerinţe sunt îndeplinite.

 

3. În cazul în care statul membru gazdă impune cetăţenilor săi anumite cerinţe proprii cu privire la buna reputaţie şi din documentele specificate la alin. (2) nu se poate dovedi că aceste cerinţe sunt satisfăcute, acel stat trebuie să accepte, ca dovadă suficientă în privinţa cetăţenilor altor state membre, un certificat eliberat de o autoritate judiciară sau administrativă competentă din ţara de origine sau din ţara de unde vine cetăţeanul străin, care să dovedească îndeplinirea cerinţelor în cauză. Asemenea certificate se vor referi la fapte specifice considerate ca relevante de către ţara gazdă.

 

4. În cazul în care ţara de origine sau ţara de unde vine cetăţeanul străin nu eliberează documentul cerut în conformitate cu alin. (2) şi (3), asemenea document poate fi înlocuit cu o declaraţie sub jurământ sau o declaraţie solemnă făcută de persoana implicată în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau, unde este cazul, a unui notar din ţara de origine a acelei persoane sau din ţara de unde vine; o asemenea autoritate sau notar eliberează un certificat care să ateste autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne. Declaraţia referitoare la inexistenţa unui faliment anterior se poate face de asemenea în faţa unui organism profesional competent din aceeaşi ţară.

 

5. Documentele eliberate în conformitate cu alin. (2) şi (3) nu sunt acceptate dacă sunt prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii lor. Această condiţie este valabilă şi pentru declaraţiile făcute în conformitate cu alin. (4).

___________

(1)            JO nr. 2, 15. 01. 1962, pp. 36/62

---------------

 

Articolul 9

 

1. În cazul în care într-un stat membru este cerut un certificat ca dovadă a capacităţii financiare, acel stat admite certificatele corespunzătoare eliberate de către băncile din ţara de origine sau ţara de unde vine cetăţeanul străin sau de către alte organisme financiare competente din acea ţară, ca echivalent al certificatelor eliberate pe propriul său teritoriu.

 

2. În cazul în care un stat membru impune cetăţenilor săi anumite cerinţe cu privire la capacitatea financiară şi dacă din documentele specificate în alin. (1) nu se poate obţine dovada că asemenea condiţii sunt satisfăcute, acel stat trebuie să accepte ca dovadă suficientă, în privinţa cetăţenilor altui stat membru, un certificat eliberat de o autoritate administrativă competentă din ţara de origine sau din ţara de unde vine cetăţeanul străin, care atestă îndeplinirea cerinţelor în cauză. Un asemenea certificat face referire la fapte specifice considerate ca relevante de către ţara gazdă.

 

Articolul 10

 

1. Începând cu 1 ianuarie 1990, statele membre recunosc ca dovadă suficientă a competenţei profesionale certificatele menţionate la art. 3 alin. (4) para. 4 al care sunt eliberate de un alt stat membru.

 

2. În privinţa întreprinderilor autorizate din Grecia, înainte de 1 ianuarie 1981, sau în alte state membre, autorizate înainte de 1 ianuarie 1975, corespunzător regulilor naţionale, pentru angajarea în ocupaţia de operator de transport rutier de mărfuri sau de călători în operaţiuni de transport naţional şi/sau internaţional şi în măsura în care întreprinderile implicate sunt companii sau firme în sensul art. 58 al Tratatului, statele membre acceptă, ca dovadă suficientă a competenţei profesionale, certificatele care atestă că activitatea menţionată a fost întreprinsă în realitate într-un stat membru pe o perioadă de trei ani. Această activitate nu trebuie să fi încetat cu mai mult de cinci ani înainte de data prezentării certificatului.

 

În cazul persoanelor juridice, certificatul care atestă că activitatea a fost întreprinsă în realitate va fi eliberat de către una din persoanele fizice care gestionează activităţile de transport ale întreprinderii.

 

3. Certificatele eliberate operatorilor de transport rutier înainte de 1 ianuarie 1990, ca dovadă a competenţei lor profesionale în conformitate cu prevederile în vigoare până la această dată, se consideră echivalente cu certificatele eliberate în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.

 

TITLUL III

 

Dispoziţii finale

 

Articolul 11

 

Statele membre desemnează autorităţile şi organismele competente să elibereze documentele menţionate în art. 8 alin. (2) şi în art. 9 şi certificatul menţionat în art. 10 alin. (2). Ele informează imediat celelalte state membre şi Comisia despre aceasta.

 

Articolul 12

 

Articolele 8 şi 11 se aplică şi cetăţenilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii (1), desfăşoară activităţi de operator de transport rutier de mărfuri sau transport rutier de călători, în calitate de angajaţi.

___________

(1)            JO nr. L 257, 19. 10. 1968, p. 2. Regulamentul în forma modificată ultima oară prin Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 (JO nr. L 245, 26. 08. 1992, p.1).

----------------

 

Articolul 13

 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor prezentei directive, nu mai târziu de datele prezentate în Anexa II, Partea B, după consultarea Comisiei.

 

2. Statele membre comunică Comisiei textul dispoziţiilor legislaţiei naţionale pe care le adoptă în domeniul acoperit prin prezenta directivă.

 

Articolul 14

 

Directivele prezentate în Anexa II, Partea A, sunt abrogate prin prezenta, fără a dăuna obligaţiilor statelor membre cu privire la limitele de timp pentru aplicare, stabilite în Anexa II, Partea B. Referirile la directivele abrogate se interpretează ca referiri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corelare stabilit în Anexa III.

 

Articolul 15

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Luxemburg, 29 aprilie 1996.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

W. LUCHETTI

 

--------------------------------------

 

ANEXA I

 

LISTA SUBIECTELOR MENŢIONATE IN ART. 3 ALIN. (4)

 

Cunoştinţele ce trebuie luate în consideraţie pentru recunoaşterea oficială a competenţei profesionale trebuie să acopere cel puţin subiectele prezentate mai jos. Acestea trebuie descrise cât mai detaliat şi să fi fost elaborate sau aprobate de către autorităţile naţionale competente. Ele trebuie să fie astfel denumite încât să fie la îndemâna acelor persoane ale căror studii corespund cu nivelul atins în mod normal la vârsta absolvirii şcolii.

 

A.   SUBIECTELE A CĂROR CUNOAȘTERE ESTE NECESARĂ PENTRU OPERATORII DE TRANSPORT RUTIER CARE INTENŢIONEZĂ SĂ SE LANSEZE EXCLUSIV IN OPERAŢIUNI DE TRANSPORT NAŢIONAL

 

Legislaţie

 

Elemente de legislaţie civilă, comercială, socială şi fiscală, necesare pentru angajarea în exercitarea profesiei, cu accent deosebit pe:

 

      contracte generale;

 

      contracte de transport, cu referire în special la responsabilitatea operatorului de transport rutier (esenţă şi limite);

 

      companii comerciale;

 

      registre contabile;

 

      reguli referitoare la muncă, protecţie socială;

 

      sisteme de impozitare.

 

1.   Operator de transport rutier de mărfuri

 

(a)  Conducerea comercială şi financiară a unei întreprinderi

 

      metode de plată şi finanţare;

 

      stabilirea costurilor;

 

      termeni de stabilire a preţurilor şi de transport;

 

      evidenţă comercială;

 

      asigurări;

 

      facturare;

 

      agenţi de transport;

 

      tehnici de gestiune;

 

      marketing;

 

(b)  Accesul pe piaţă

 

      dispoziţii privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii;

 

      documente de transport;

 

(c)  Standarde tehnice şi aspecte privind funcţionarea

 

      greutatea şi dimensiunile vehiculelor;

 

      alegerea vehiculelor;

 

      omologarea de tip şi înregistrarea;

 

      standarde de întreţinere a vehiculelor;

 

      încărcarea şi descărcarea vehiculelor;

 

      transportul mărfurilor periculoase;

 

      transportul alimentelor;

 

      noţiuni esenţiale de protecţie a mediului, care se referă la utilizarea şi întreţinerea autovehiculelor.

 

(d)  Siguranţa rutieră

 

      legi, reglementări şi dispoziţii administrative cu referire la trafic;

 

      siguranţa traficului;

 

      prevenirea accidentelor şi modul de acţiune în cazul unui accident.

 

2.   Operator de transport rutier de călători

 

(a)  Conducerea comercială şi financiară a unei întreprinderi

 

      metode de plată şi finanţare;

 

      stabilirea costurilor;

 

      sistemul de tarife, preţuri şi condiţii de transport;

 

      evidenţă comercială;

 

      asigurări;

 

      facturare;

 

      agenţii de călătorie;

 

      tehnici de gestiune;

 

      marketing.

 

(b)  Regulamentul serviciilor rutiere de călători

 

      normele serviciilor de transport şi planurile de transport;

 

      condiţiile de îndeplinire a serviciilor de călători;

 

      dispoziţii privind accesul la ocupaţiei şi desfăşurarea acesteia;

 

      documente de transport.

 

(c)  Standarde tehnice şi aspecte privind exploatarea

 

      alegerea vehiculelor;

 

      omologarea de tip şi înregistrarea;

 

      standarde de întreţinere a vehiculelor;

 

      noţiuni esenţiale de protecţie a mediului, care se referă la utilizarea şi întreţinerea autovehiculelor.

 

(d)  Siguranţa rutieră

 

      legi, reglementări şi dispoziţii administrative cu referire la trafic;

 

      siguranţa traficului;

 

      cunoştinţe geografice privind rutele;

 

      prevenirea accidentelor şi modul de acţiune în cazul unui accident.

 

B.   SUBIECTELE A CĂROR CUNOAȘTERE ESTE NECESARĂ PENTRU OPERATORII DE TRANSPORT RUTIER CARE INTENŢIONEZĂ SĂ SE LANSEZE IN TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL

 

Legislaţie

 

      subiectele prezentate la A, după caz;

 

      dispoziţiile aplicabile fie pentru transportul rutier de mărfuri, fie pentru transportul rutier de călători, după caz, între statele membre şi între Comunitate şi ţările ne-membre, care rezultă din legislaţia naţională, standardele Comunităţii, convenţiile şi acordurile internaţionale.

 

      practicile vamale şi alte formalităţi referitoare la controlul transportului;

 

      regulile principale de trafic din statele membre.

 

--------------------------------------

 

ANEXA II

 

PARTEA A

 

DIRECTIVE ABROGATE

(menţionate la art. 14)

 

      Directiva 74/561/CEE

 

      Directiva 74/562/CEE

 

      Directiva 77/796/CEE

 

şi modificările lor ulterioare:

 

      Directiva 80/1178/CEE

 

      Directiva 80/1179/CEE

 

      Directiva 80/1180/CEE

 

      Directiva 85/578/CEE

 

      Directiva 85/579/CEE

 

      Directiva 89/438/CEE

 

      Regulamentul (CEE) nr. 3572/90: numai art. 1 şi 2

 

PARTEA B

 

                      Directiva                            Termenul final de

                                                       implementare sau aplicare

74/561/CEE (JO nr. L 308, 19. 11. 1974, p. 18)              1 ianuarie 1977

                                                            1 ianuarie 1978

80/1178/CEE (JO nr. L 350, 23. 12. 1980, p. 41)             1 ianuarie 1981

85/578/CEE (JO nr. L 372, 31. 12. 1985, p. 34)              1 ianuarie 1986

89/438/CEE (JO nr. L 212, 22. 07. 1989, p. 101)             1 ianuarie 1990

74/562/CEE (JO nr. L 308, 19. 11. 1974, p. 23)              1 ianuarie 1977

                                                            1 ianuarie 1978

80/1179/CEE (JO nr. L 350, 23.12.1980, p. 42)               1 ianuarie 1981

85/579/CEE (JO nr. L 372, 31. 12. 1985, p. 35)              1 ianuarie 1986

89/438/CEE (JO nr. L 212, 22. 07. 1989, p. 101)             1 ianuarie 1990

77/796/CEE (JO nr. L 334, 24. 12. 1977, p. 37)              1 ianuarie 1979

80/1180/CEE (JO nr. L 350, 23. 12. 1980, p. 43)             1 ianuarie 1981

89/438/CEE (JO nr. L 212, 22. 07. 1989, p. 101)             1 ianuarie 1990

 

----------------------------------------

 

ANEXA III

 

TABEL DE CORELARE

 

-----------------+-------------------+----------+----------------+--------------------

    Directiva    |     Directiva     |Directiva |   Directiva    | Prezenta directivă

   74/561/CEE    |    74/562/CEE     |89/438/CEE|   77/796/CEE   |

-----------------+-------------------+----------+----------------+--------------------

Art. 1 alin. (1) |Art. 1 alin. (1)   |          |                |Art. 1 alin. (1)

Art. 1 alin. (2) |-                  |          |                |Art. 1 alin. (2)

prima liniuţă    |                   |          |                |prima liniuţă

-                |Art. 1 alin. (2)   |          |                |Art. 1 alin. (2)

                 |prima liniuţă      |          |                |a doua liniuţă

Art. 1 alin. (2) |Art. 1 alin. (2)   |          |                |Art. 1 alin. (2)

a doua liniuţă   |a doua liniuţă     |          |                |a treia liniuţă

Art. 2 alin. (1),|-                  |          |                |Art. 2 alin. (1),

(2)              |                   |          |                |(2)

-                |Art. 1 alin. (3)   |          |                |Art. 2 alin. (3)

Art. 3           |Art. 2             |          |                |Art. 3

Art. 4           |Art. 3             |          |                |Art. 4

Art. 5           |Art. 4             |          |                |Art. 5

Art. 6           |Art. 5             |          |                |Art. 6

Art. 6 lit. (a)  |Art. 5 lit. (a)    |          |                |Art. 7

Art. 7           |Art. 6             |          |                |-

                 |                   |          |Art. 1 alin. (1)|Art. 8 alin. (1)

                 |                   |          |Art. 3          |Art. 8 alin. (2)

                 |                   |          |Art. 4          |Art. 9

                 |                   |          |Art. 5 alin. (1)|Art. 10 alin. (1)

                 |                   |          |Art. 5 alin. (2)|Art. 10 alin. (2)

-                |-                  |Art. 4    |                |Art. 10 alin. (3)

                 |                   |          |Art. 6          |Art. 11

                 |                   |          |Art. 1 alin. (2)|Art. 12

-                |-                  |Art. 5    |                |Art. 13

-                |-                  |          |                |Art. 14

Art. 8           |Art. 7             |          |                |Art. 15

Anexă, punctul   |Anexă, punctul A. 1|          |                |Anexa I, pct. A

A. 1             |                   |          |                |(Legislaţie)

Anexă, punctele  |-                  |          |                |Anexa I, pct. 1 lit.

A. 2, 3, 4, 5    |                   |          |                |(a), (b), (c), (d)

-                |Anexă, punctele    |          |                |Anexa I, pct. 2 lit.

                 |A. 2, 3, 4, 5      |          |                |(a), (b), (c), (d)

Anexă, punctul B |Anexă, punctul B   |          |                |Anexa I, pct. B

-                |-                  |-         |-               |Anexa II, pct. A

-                |-                  |-         |-               |Anexa II, pct. B

-                |-                  |-         |-               |Anexa III

-----------------+-------------------+----------+----------------+--------------------