DIRECTIVA (UE) 2016/881 A CONSILIULUI
din 25 mai 2016
de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolele 113 şi 115,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (2),
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
întrucât:
(1) În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda și evaziunea fiscală s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. Schimbul automat de informaţii constituie un instrument important în această privinţă: în comunicarea sa din 6 decembrie 2012 de stabilire a unui plan de acţiune privind consolidarea luptei împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale, Comisia a evidenţiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informaţii ca viitor standard european şi internaţional în materie de transparenţă și de schimb de informaţii în domeniul fiscal. În concluziile sale din 22 mai 2013, Consiliul European a solicitat extinderea schimbului automat de informaţii atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale şi a planificării fiscale agresive.
(2) Întrucât grupurile de întreprinderi multinaţionale îşi desfăşoară activitatea în ţări diferite, acestea au posibilitatea de a adopta practici de planificare fiscală agresivă care nu sunt la îndemâna societăţilor naţionale. Atunci când grupurile de întreprinderi multinaţionale recurg la aceste practici, societăţile pur naţionale, în mod normal întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), pot fi afectate în mod special, întrucât sarcina lor fiscală este mai ridicată decât cea a grupurilor de întreprinderi multinaţionale. Pe de altă parte, toate statele membre pot suferi pierderi de venituri şi există riscul unei competiţii pentru atragerea grupurilor de întreprinderi multinaţionale prin acordarea de avantaje fiscale suplimentare.
(3) Autorităţile fiscale din statele membre au nevoie de informaţii exhaustive și pertinente referitoare la grupurile de întreprinderi multinaţionale în ceea ce priveşte structura lor, politica lor de stabilire a preţurilor de transfer şi tranzacţiile lor interne în interiorul şi în afara Uniunii. Aceste informaţii vor permite autorităţilor fiscale să reacţioneze la practicile fiscale dăunătoare prin modificarea legislaţiei sau prin efectuarea de evaluări adecvate ale riscurilor și de audituri fiscale corespunzătoare, precum și să observe dacă societăţile adoptă practici care au ca rezultat transferul artificial de cantităţi importante de venituri către medii avantajoase din punct de vedere fiscal.
(4) O mai mare transparenţă faţă de autorităţile fiscale ar putea avea ca efect încurajarea grupurilor de întreprinderi multinaţionale să renunţe la anumite practici și să îşi plătească impozitele în mod echitabil în ţara în care realizează profituri. Creşterea gradului de transparenţă pentru grupurile de întreprinderi multinaţionale este, prin urmare, o parte importantă a măsurilor de combatere a erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor.
__________
(1) Avizul Parlamentului European din 12 mai 2016 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(2) Avizul Comitetului Economic şi Social European din 28 aprilie 2016 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(5) Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre privind un cod de conduită referitor la documentarea preţurilor de transfer pentru întreprinderile asociate din Uniunea Europeană („DPT UE”) (1) stabileşte deja modalităţi prin care grupurile de întreprinderi multinaţionale din Uniune să poată furniza autorităţilor fiscale informaţiile privind activităţile economice globale ale întreprinderilor şi politicile de stabilire a preţurilor de transfer („dosarul principal”) şi a informaţiilor privind tranzacţiile concrete ale entităţilor locale („dosarul local”). Cu toate acestea, DPT UE nu prevede în prezent niciun mecanism de furnizare a unui raport pentru fiecare ţară în parte.
(6) În raportul pentru fiecare ţară în parte, grupurile de întreprinderi multinaţionale ar trebui să prezinte, în fiecare an şi pentru fiecare jurisdicţie fiscală în care desfăşoară activităţi economice, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor şi al impozitelor pe venit plătite sau acumulate. Grupurile de întreprinderi multinaţionale ar trebui, de asemenea, să raporteze numărul de salariaţi, capitalul declarat, profitul nedistribuit și imobilizările corporale din fiecare jurisdicţie fiscală. În fine, grupurile de întreprinderi multinaţionale ar trebui să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfăşoară activităţi economice într-o anumită jurisdicţie fiscală şi să furnizeze informaţii privind activităţile economice efectuate de fiecare entitate.
(7) Pentru a utiliza în mod mai eficient resursele publice și a reduce sarcina administrativă pentru grupurile de întreprinderi multinaţionale, obligaţia de raportare ar trebui să se aplice numai grupurilor de întreprinderi multinaţionale al căror venit total consolidat depăşeşte o anumită sumă. Prezenta directivă ar trebui să garanteze că aceleaşi informaţii sunt colectate şi puse la dispoziţia administraţiilor fiscale în timp util în întreaga Uniune.
(8) Pentru a asigura buna funcţionare a pieţei interne, Uniunea trebuie să asigure o concurenţă loială între grupurile de întreprinderi multinaţionale din Uniune şi cele din afara Uniunii care deţin una sau mai multe entităţi situate în Uniune. Prin urmare, ambele categorii de grupuri ar trebui să se supună obligaţiei de raportare. Cu toate acestea, pentru a asigura o tranziţie fără dificultăţi, statele membre ar trebui să poată amâna cu un an obligaţia de raportare pentru entităţile constitutive care îşi au rezidenţa într-un stat membru și care nu sunt societăţile-mamă finale ale grupurilor de întreprinderi multinaţionale sau ale societăţilor lor mamă surogat.
(9) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancţiunile aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive și să asigure aplicarea respectivelor sancţiuni. Deşi alegerea sancţiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancţiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporţionale şi disuasive.
(10) Pentru a se asigura buna funcţionare a pieţei interne, este necesar să se garanteze că statele membre adoptă norme coordonate cu privire la obligaţiile de transparenţă care le revin grupurilor de întreprinderi multinaţionale.
(11) În ceea ce priveşte schimbul de informaţii între statele membre, Directiva 2011/16/UE a Consiliului (2) prevede deja schimbul automat obligatoriu de informaţii în mai multe domenii.
(12) Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare ţară în parte între statele membre ar trebui să includă, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informaţii de bază care ar urma să fie accesibile statelor membre în care, pe baza informaţiilor din raportul pentru fiecare ţară în parte, una sau mai multe entităţi ale grupului de întreprinderi multinaţionale fie îşi au rezidenţa fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activităţile economice desfăşurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaţionale.
(13) Pentru a reduce la minimum costurile și sarcinile administrative atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru grupurile de întreprinderi multinaţionale, este necesar să se stabilească norme care să fie în concordanţă cu evoluţiile de pe plan internaţional şi să contribuie pozitiv la punerea lor în aplicare. La 19 iulie 2013, Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat planul său de acţiune pentru combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor („planul de acţiune privind BEPS”), care reprezintă o iniţiativă majoră pentru modificarea normelor fiscale internaţionale existente. La 5 octombrie 2015, OCDE şi-a prezentat rapoartele finale, care au fost avizate de miniştrii de finanţe ai ţărilor G20. În cursul reuniunii din perioada 15-16 noiembrie 2015, pachetul OCDE a fost avizat și de liderii G20.
(14) Lucrările privind acţiunea 13 din planul de acţiune privind BEPS au avut ca rezultat un set de standarde pentru furnizarea de informaţii referitoare la grupurile de întreprinderi multinaţionale, inclusiv registrul principal, registrul local și raportul pentru fiecare ţară în parte. Prin urmare, la stabilirea normelor privind raportul pentru fiecare ţară în parte, este oportun să se ia în considerare standardele OCDE.
_________
(1) Rezoluţia Consiliului și a reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în cadrul Consiliului, din 27 iunie 2006 privind un cod de conduită referitor la documentarea preţurilor de transfer pentru întreprinderile asociate din Uniunea Europeană (DPT UE) (JO C 176, 28.7.2006, p. 1).
(2) Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1).
(15) În situaţia în care o entitate constitutivă nu poate obţine sau nu poate dobândi toate informaţiile necesare pentru a îndeplini cerinţa de raportare în temeiul prezentei directive, statele membre ar putea considera acest lucru ca un indiciu al necesităţii de a evalua riscurile de nivel înalt aferente preţurilor de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor legate de respectivul grup de întreprinderi multinaţionale.
(16) Când un stat membru constată că un alt stat membru nu şi-a respectat în mod sistematic obligaţia de a furniza în mod automat rapoarte pentru fiecare ţară în parte, acesta ar trebui să depună eforturi pentru a consulta statul membru respectiv.
(17) Acţiunea Uniunii în domeniul raportării pentru fiecare ţară în parte ar trebui să ţină seama în continuare, în mod special, de evoluţiile viitoare de la nivelul OCDE. În momentul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să utilizeze raportul final din 2015 privind acţiunea 13 elaborat în cadrul proiectului OCDE/ G20 privind combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, ca sursă de ilustrare sau de interpretare a prezentei directive și pentru a asigura coerenţa aplicării acesteia în toate statele membre.
(18) Este necesar să se specifice cerinţe lingvistice pentru schimbul de informaţii între statele membre cu privire la rapoartele pentru fiecare ţară în parte. De asemenea, este necesar să se adopte modalităţile practice necesare pentru modernizarea reţelei comune de comunicaţii definite la articolul 3 punctul 13 din Directiva 2011/16/UE („reţeaua CCN”). Pentru a se asigura condiţii uniforme de punere în aplicare a articolului 20 alineatul (6) şi a articolului 21 alineatul (6) din Directiva 2011/16/UE, ar trebui conferite competenţe de executare Comisiei. Aceste competenţe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(19) În vederea unei utilizări mai eficiente a resurselor și a facilitării schimbului de informaţii, precum şi pentru ca statele membre să nu fie nevoite să procedeze fiecare la ajustări similare în cadrul sistemelor lor respective, schimbul de informaţii ar trebui să se efectueze prin intermediul reţelei CCN. Modalităţile practice necesare pentru actualizarea sistemului ar trebui adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menţionată la articolul 26 alineatul (2) din Directiva 2011/16/UE.
(20) Prin urmare, domeniul de aplicare al schimbului obligatoriu de informaţii ar trebui extins pentru a include schimbul automat de informaţii privind raportul pentru fiecare ţară în parte.
(21) Raportul anual al statelor membre către Comisie în temeiul articolului 23 din Directiva 2011/16/UE ar trebui să precizeze în detaliu în ce măsură a avut loc raportarea la nivel local în temeiul articolului 8aa din respectiva directivă și al secţiunii 2 punctul 1 din anexa III la respectiva directivă și să conţină o listă a tuturor jurisdicţiilor în care îşi au rezidenţa societăţi-mamă finale ale unor entităţi constitutive din Uniune, dar în care nu au fost depuse sau nu s-a făcut schimb de rapoarte complete.
(22) Schimbul de informaţii în temeiul prezentei directive nu conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informaţii a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.
(23) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(24) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în condiţii compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, din motive de uniformitate şi eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menţionat.
(25) Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecinţă,
_________
(1) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 2011/16/UE se modifică după cum urmează:
1. Punctul 9 din articolul 3 se înlocuieşte cu următorul text:
„9. «schimb automat» înseamnă:
(a) în sensul articolului 8 alineatul (1) și al articolelor 8a și 8aa, comunicarea sistematică de informaţii predefinite către alt stat membru, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În înţelesul articolului 8 alineatul (1), trimiterea la informaţiile disponibile se referă la informaţii din dosarele fiscale ale statului membru care comunică informaţiile respective, care pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare şi de procesare a informaţiilor din acel stat membru;
(b) în sensul articolului 8 alineatul (3a), comunicarea sistematică a informaţiilor predefinite referitoare la rezidenţii din alte state membre către statul membru de rezidenţă relevant, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite;
(c) în înţelesul dispoziţiilor din prezenta directivă, cu excepţia articolului 8 alineatele (1) şi (3a), a articolului 8a și a articolului 8aa, comunicarea sistematică de informaţii predefinite furnizate în conformitate cu literele (a) și (b) din prezentul punct.
În contextul articolului 8 alineatele (3a) şi (7a), al articolului 21 alineatul (2) și al articolului 25 alineatele (2) și (3), orice termen scris cu iniţială majusculă are sensul atribuit conform definiţiilor corespunzătoare prevăzute în anexa I. În contextul articolului 8aa şi al anexei III, orice termen scris cu iniţială majusculă are sensul atribuit conform definiţiilor corespunzătoare prevăzute în anexa III.”.
2. În capitolul II secţiunea II se introduce următorul articol:
„Articolul 8aa
Domeniul de aplicare și condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii cu privire la raportul pentru fiecare ţară în parte
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune societăţii-mamă finale a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală pe teritoriul său, sau oricărei alte entităţi raportoare în conformitate cu secţiunea II din anexa III, să prezinte un raport pentru fiecare ţară în parte pentru fiecare an fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale în conformitate cu secţiunea II din anexa III.
(2) Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost primit raportul pentru fiecare ţară în parte în temeiul alineatului (1) comunică, prin intermediul schimbului automat şi în termenul stabilit la alineatul (4), raportul pentru fiecare ţară în parte oricărui alt stat membru în care, pe baza informaţiilor din raportul pentru fiecare ţară în parte, una sau mai multe entităţi constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale al entităţii raportoare îşi au rezidenţa fiscală sau sunt supuse impozitării pentru activitatea economică desfăşurată prin intermediul unui sediu permanent.
(3) Raportul pentru fiecare ţară în parte trebuie să conţină următoarele informaţii cu privire la grupul de întreprinderi multinaţionale:
(a) informaţii agregate referitoare la suma veniturilor, profitul (pierderile) anterioare impozitării veniturilor, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariaţi şi imobilizările corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicţie în care îşi desfăşoară activitatea grupul de întreprinderi multinaţionale;
(b) identificarea fiecărei entităţi constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale, precizând jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală respectiva entitate constitutivă şi, în cazul în care este diferită de respectiva jurisdicţie de rezidenţă fiscală, jurisdicţia în temeiul legislaţiei căreia este organizată respectiva entitate constitutivă şi natura principalei sau principalelor activităţi economice ale respectivei entităţi constitutive.
(4) Comunicarea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaţionale la care se referă raportul pentru fiecare ţară în parte. Primul raport pentru fiecare ţară în parte se comunică pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaţionale începând cu data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date, comunicare care are loc în termen de 18 luni de la ultima zi a anului fiscal respectiv.”.
3. La articolul 16 se adaugă următorul alineat:
„(6) În pofida alineatelor (1)-(4) de la prezentul articol, informaţiile comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente preţurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaţionale la normele aplicabile în materie de preţuri de transfer şi, după caz, în scopul analizelor economice și statistice. Ajustarea preţurilor de transfer de către autorităţile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informaţiile care fac obiectul schimbului în temeiul articolului 8aa. În pofida celor de mai sus, nu există nicio interdicţie privind utilizarea informaţiilor comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor privind preţurile de transfer ale grupului de întreprinderi multinaţionale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui audit fiscal şi, prin urmare, pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entităţii constitutive.”.
4. La articolul 20 se adaugă următorul alineat:
„(6) Schimbul automat de informaţii cu privire la raportul pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu articolul 8aa se face utilizând formularul-tip prevăzut în tabelele 1, 2 şi 3 din secţiunea III a anexei III. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, regimul lingvistic al acestui schimb până la 31 decembrie 2016. Acestea nu împiedică statele membre să comunice informaţiile menţionate la articolul 8aa în oricare dintre limbile oficiale și de lucru ale Uniunii. Cu toate acestea, este posibil ca regimul lingvistic să prevadă transmiterea elementelor esenţiale ale informaţiilor şi într-o altă limbă oficială a Uniunii. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menţionată la articolul 26 alineatul (2).”.
5. La articolul 21 se adaugă următorul alineat:
„(6) Informaţiile comunicate în temeiul articolului 8aa alineatul (2) se furnizează prin mijloace electronice utilizând reţeaua CCN. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, mecanismele practice necesare pentru modernizarea reţelei CCN. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menţionată la articolul 26 alineatul (2).”.
6. La articolul 23, alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:
„(3) Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacităţii schimbului automat de informaţii prevăzut la articolele 8, 8a și 8aa, precum şi rezultatele practice obţinute. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formularul şi condiţiile de comunicare a evaluării anuale respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menţionată la articolul 26 alineatul (2).”.
7. Se introduce următorul articol:
„Articolul 25a
Sancţiuni
Statele membre stabilesc normele privind sancţiunile aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale adoptate în temeiul prezentei directive în ceea ce priveşte articolul 8aa și întreprind toate măsurile necesare pentru a garanta că acestea sunt aplicate. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.”.
8. Articolul 26 se înlocuieşte cu următorul text:
„Articolul 26
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de Comitetul privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (*).
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
__________
(*) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”.
9. Se adaugă anexa III, al cărei text figurează în anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă și publică până la 4 iunie 2017 actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.
Statele membre aplică măsurile respective de la 5 iunie 2017.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 25 mai 2016.,
Pentru Consiliu
Preşedintele
J.R.V.A. DIJSSELBLOEM
__________________________
ANEXĂ
„ANEXA III
NORME DE RAPORTARE PENTRU GRUPURILE DE ÎNTREPRINDERI MULTINAŢIONALE
SECŢIUNEA I
DEFINIŢIILE TERMENILOR
1. Termenul „Grup” înseamnă un ansamblu de întreprinderi legate prin dreptul de proprietate sau prin control, astfel încât acesta fie este obligat să elaboreze situaţii financiare consolidate în scopuri de raportare financiară în temeiul principiilor contabile aplicabile, fie ar fi obligat să facă acest lucru dacă participaţiile în capitalurile proprii ale oricăreia dintre întreprinderile respective ar fi tranzacţionate la o bursă de valori publice.
2. Termenul „Întreprindere” înseamnă orice formă de desfăşurare a unei activităţi economice de către orice persoană menţionată la articolul 3 punctul 11 literele (b), (c) şi (d).
3. Termenul „Grup de întreprinderi multinaţionale” înseamnă orice grup care include două sau mai multe întreprinderi a căror rezidenţă fiscală se află în jurisdicţii diferite sau care include o întreprindere cu rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie, dar care este impozabilă în altă jurisdicţie pentru activitatea desfăşurată prin intermediul unui sediu permanent și care nu este un grup de întreprinderi multinaţionale exclus.
4. Termenul „Grup de întreprinderi multinaţionale exclus” înseamnă, în ceea ce priveşte orice an fiscal al grupului, un grup al cărui venit consolidat total este mai mic de 750 000 000 EUR sau o sumă în moneda locală aproximativ echivalentă cu 750 000 000 EUR începând din ianuarie 2015, pe durata anului fiscal imediat anterior anului fiscal de raportare, astfel cum se reflectă în situaţiile financiare consolidate ale grupului pentru respectivul an fiscal precedent.
5. Termenul „Entitate constitutivă” înseamnă oricare dintre următoarele:
(a) orice unitate operaţională separată a unui grup de întreprinderi multinaţionale care este inclusă în situaţiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaţionale în scopul raportării financiare sau care ar fi inclusă în acestea dacă participaţiile în capitalurile proprii ale respectivei unităţi operaţionale aparţinând unui grup de întreprinderi multinaţionale ar fi tranzacţionate la o bursă de valori publice;
(b) orice astfel de unitate operaţională care este exclusă din situaţiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaţionale exclusiv din motive de mărime sau de importanţă relativă;
(c) orice sediu permanent al oricărei unităţi operaţionale separate a unui grup de întreprinderi multinaţionale menţionate la litera (a) sau (b), cu condiţia ca unitatea operaţională în cauză să elaboreze o situaţie financiară separată pentru respectivul sediu permanent în scopul raportării financiare, al raportării în scopuri de reglementare sau al raportării fiscale ori în scopuri de control intern al managementului.
6. Termenul „Entitate raportoare” înseamnă entitatea constitutivă însărcinată să prezinte, în numele grupului de întreprinderi multinaţionale, un raport pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu cerinţele articolului 8aa alineatul (3) în jurisdicţia în care aceasta îşi are rezidenţa fiscală. Entitatea raportoare poate fi societatea-mamă finală, societatea-mamă surogat sau orice societate descrisă la secţiunea II punctul 1.
7. Termenul „Societate-mamă finală” înseamnă o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îndeplineşte următoarele criterii:
(a) are, în mod direct sau indirect, un interes suficient în ceea ce priveşte una sau mai multe entităţi constitutive ale grupului respectiv de întreprinderi multinaţionale, astfel încât este obligată să elaboreze situaţii financiare consolidate în temeiul principiilor contabile aplicate în general în jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală, sau ar fi obligată să facă acest lucru dacă participaţiile sale în capitalurile proprii ar fi tranzacţionate la o bursă de valori publice în jurisdicţiile în care aceasta îşi are rezidenţa fiscală;
(b) în respectivul grup de întreprinderi multinaţionale nu există nicio altă entitate constitutivă care să aibă, în mod direct sau indirect, un interes precum cel descris la litera (a) în prima entitate constitutivă menţionată.
8. Termenul „Societate-mamă surogat” înseamnă o entitate constitutivă a grupului de întreprinderi multinaţionale care a fost desemnată de respectivul grup de întreprinderi multinaţionale ca unic substitut pentru societatea-mamă finală, cu scopul de a prezenta, în numele grupului de întreprinderi multinaţionale în cauză, un raport pentru fiecare ţară în parte în jurisdicţia în care respectiva entitate constitutivă îşi are rezidenţa fiscală, atunci când se aplică una sau mai multe dintre condiţiile stabilite la secţiunea II punctul 1 primul paragraf litera (b).
9. Termenul „An fiscal” înseamnă o perioadă contabilă anuală pentru care societatea-mamă finală a grupului de întreprinderi multinaţionale îşi pregăteşte situaţiile financiare.
10. Termenul „An fiscal de raportare” înseamnă anul fiscal ale cărui rezultate financiare şi operaţionale sunt reflectate în raportul pentru fiecare ţară în parte menţionat la articolul 8aa alineatul (3).
11. Termenul „Acord privind stabilirea autorităţii competente” înseamnă un acord care se încheie între reprezentanţii autorizaţi ai unui stat membru al UE și cei ai unei jurisdicţii din afara Uniunii care sunt părţi la un acord internaţional şi care prevede schimbul automat de rapoarte pentru fiecare ţară în parte între jurisdicţiile semnatare.
12. Termenul „Acord internaţional” înseamnă Convenţia multilaterală privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală, orice convenţie fiscală bilaterală sau multilaterală sau orice acord privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal la care un stat membru este parte şi care, prin clauzele sale, conferă forţă juridică schimbului de informaţii în domeniul fiscal între jurisdicţii, inclusiv schimbului automat de astfel de informaţii.
13. Termenul „Situaţii financiare consolidate” înseamnă situaţiile financiare ale unui grup de întreprinderi multinaţionale în care activele, pasivele, veniturile, cheltuielile și fluxurile de numerar ale societăţii-mamă finale şi ale entităţilor constitutive sunt prezentate ca fiind ale unei singure entităţi economice.
14. Termenul „Eşec sistemic”cu privire la o jurisdicţie înseamnă fie faptul că o jurisdicţie a încheiat cu un stat membru un acord privind stabilirea autorităţii competente care este încă în vigoare, dar a suspendat schimbul automat (din alte motive decât cele conforme cu clauzele acordului), fie faptul că o jurisdicţie a omis în alt fel, în mod repetat, să transmită automat unui stat membru rapoartele pentru fiecare ţară în parte, aflate în posesia sa, ale grupurilor de întreprinderi multinaţionale care deţin entităţi constitutive în statul membru respectiv.
SECŢIUNEA II
CERINŢE GENERALE DE RAPORTARE
1. O entitate constitutivă rezidentă într-un stat membru, care nu este societatea-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaţionale, prezintă un raport pentru fiecare ţară în parte referitor la anul fiscal de raportare al unui grup de întreprinderi multinaţionale din care face parte, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
(a) entitatea îşi are rezidenţa fiscală într-un stat membru;
(b) se aplică una dintre următoarele condiţii:
(i) societatea-mamă finală a grupului de întreprinderi multinaţionale nu este obligată să prezinte un raport pentru fiecare ţară în parte în jurisdicţiile în care îşi are rezidenţa fiscală;
(ii) jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă finală este parte la un acord internaţional în vigoare, la care este parte statul membru, dar nu este parte la un acord privind stabilirea autorităţii competente în vigoare la care să fie parte statul membru, până la momentul specificat la articolul 8aa alineatul (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare ţară în parte pentru anul fiscal de raportare;
(iii) în jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă finală s-a produs un eşec sistemic care a fost notificat de către statul membru entităţii constitutive care îşi are rezidenţa fiscală în statul membru respectiv.
Fără a aduce atingere obligaţiei societăţii-mamă finale menţionate la articolul 8aa alineatul (1) sau a societăţii sale mamă surogat de a prezenta primul raport pentru fiecare ţară în parte pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaţionale care începe la 1 ianuarie 2016 sau după această dată, statele membre pot decide că obligaţia pentru entităţile constitutive prevăzută la punctul 1 din prezenta secţiune se aplică pentru rapoartele pentru fiecare ţară în parte în ceea ce priveşte anii fiscali de raportare care încep la 1 ianuarie 2017 sau după această dată.
O entitate constitutivă rezidentă într-un stat membru, astfel cum este definită la primul paragraf de la prezentul punct, solicită societăţii sale mamă finale să îi pună la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a-i permite să îşi îndeplinească obligaţiile de a prezenta un raport pentru fiecare ţară în parte, în conformitate cu articolul 8aa alineatul (3). Dacă în ciuda acestui lucru, respectiva entitate constitutivă nu a obţinut sau nu a dobândit toate informaţiile necesare pentru întocmirea raportului pentru grupul de întreprinderi multinaţionale, această entitate constitutivă prezintă un raport pentru fiecare ţară în parte care conţine toate informaţiile de care dispune, obţinute sau dobândite, şi notifică statului său membru de rezidenţă că societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziţie informaţiile necesare. Acest lucru nu aduce atingere dreptului statului membru în cauză de a aplica sancţiunile prevăzute în legislaţia sa naţională; de asemenea, statul membru respectiv informează toate statele membre cu privire la refuzul sus-menţionat.
Dacă acelaşi grup de întreprinderi multinaţionale are mai mult de o entitate constitutivă cu rezidenţa fiscală în Uniune și dacă se aplică una sau mai multe dinte condiţiile stabilite la litera (b) de la primul paragraf, grupul de întreprinderi multinaţionale poate desemna una dintre respectivele entităţi constitutive să prezinte raportul pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu cerinţele articolului 8aa alineatul (3), cu privire la orice an fiscal de raportare, în termenul specificat la articolul 8aa alineatul (1) și să notifice statului membru în cauză că prezentarea are ca scop îndeplinirea obligaţiei de raportare care le revine tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale în cauză care îşi au rezidenţa fiscală în Uniune. Statul membru în cauză comunică, în temeiul articolului 8aa alineatul (2), raportul pentru fiecare ţară în parte pe care l-a primit oricărui alt stat membru în care, pe baza informaţiilor din raportul pentru fiecare ţară în parte, una sau mai multe entităţi constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale din care face parte entitatea raportoare fie îşi au rezidenţa fiscală, fie sunt impozabile pentru activitatea economică desfăşurată prin intermediul unui sediu permanent.
În cazul în care o entitate constitutivă nu poate obţine sau dobândi toate informaţiile necesare pentru a prezenta un raport pentru fiecare ţară în parte, în conformitate cu articolul 8aa alineatul (3), respectiva entitate constitutivă nu este eligibilă pentru a fi desemnată drept entitate raportoare pentru grupul de întreprinderi multinaţionale în conformitate cu al patrulea paragraf de la prezentul punct. Această regulă nu aduce atingere obligaţiei entităţii constitutive de a-şi notifica statul membru de rezidenţă cu privire la faptul că societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziţie informaţiile necesare.
2. Prin derogare de la punctul 1, atunci când se aplică una sau mai multe dintre condiţiile stabilite la punctul 1 primul paragraf litera (b), o entitate descrisă la punctul 1 nu este obligată să prezinte un raport pentru fiecare ţară în parte referitor la anul fiscal de raportare dacă grupul de întreprinderi multinaţionale în cadrul căruia aceasta este o entitate constitutivă a pus la dispoziţie un raport pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu articolul 8aa alineatul (3) referitor la respectivul an fiscal, prin intermediul unei societăţi-mamă surogat care prezintă respectivul raport pentru fiecare ţară în parte autorităţii fiscale din jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală, la data specificată la articolul 8aa alineatul (1) sau anterior acestei date, şi care, în cazul în care societatea-mamă surogat îşi are rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie din afara Uniunii, îndeplineşte următoarele condiţii:
(a) jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat prevede obligaţia de a prezenta rapoarte pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu cerinţele articolului 8aa alineatul (3);
(b) jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat a încheiat un acord privind stabilirea autorităţii competente care este în vigoare la care este parte statul membru, până la data specificată la articolul 8aa alineatul (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare ţară în parte pentru anul fiscal de raportare;
(c) jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat nu a notificat statului membru un eşec sistemic;
(d) cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al grupului de întreprinderi multinaţionale în cauză, jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat a fost informată de către entitatea constitutivă cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia respectivă că ea este societatea-mamă surogat;
(e) s-a transmis o notificare statului membru în conformitate cu punctul 4.
3. Statele membre solicită oricărei entităţi constitutive a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală în statul membru respectiv să notifice statului membru dacă este societatea-mamă finală sau societatea-mamă surogat sau entitatea constitutivă desemnată conform punctului 1, până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaţionale. Statele membre pot prelungi respectivul termen până în ultima zi de depunere a declaraţiei fiscale a respectivei entităţi constitutive pentru anul fiscal precedent.
4. Statele membre solicită ca, dacă o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală în statul membru respectiv nu este societatea-mamă finală, nici societatea-mamă surogat, nici entitatea constitutivă desemnată conform punctului 1, entitatea respectivă să notifice statului membru identitatea și rezidenţa fiscală a entităţii raportoare până cel târziu în ultima zi din anul fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaţionale. Statele membre pot prelungi respectivul termen până în ultima zi de depunere a declaraţiei fiscale a respectivei entităţi constitutive pentru anul fiscal precedent.
5. Raportul pentru fiecare ţară în parte specifică moneda în care sunt exprimate sumele menţionate în raportul respectiv.
SECŢIUNEA III
RAPORTUL PENTRU FIECARE ŢARĂ ÎN PARTE
Α. Modelul raportului pentru fiecare ţară în parte
Tabelul 1 Prezentare generală a alocării veniturilor, a impozitelor și a activităţilor economice, per jurisdicţie fiscală
|
|
Venituri |
Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor |
Impozit pe venit plătit (pe baza contabilităţii de casă) |
Impozit pe venit acumulat - anul curent |
Capitalul declarat |
Profitul nedistribuit |
Număr de salariaţi |
Imobilizări corporale, altele decât numerarul şi echivalentele de numerar | ||
|
Jurisdicţia fiscală |
Parte neafiliată |
Parte afiliată |
Total | |||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2 Lista tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale incluse în fiecare agregare, per jurisdicţie fiscală
|
Numele grupului de întreprinderi multinaționale: Anul fiscal vizat: | ||||||||||||||||
|
Jurisdicția fiscală |
Entitățile constitutive rezidente în jurisdicția fiscală |
Jurisdicția fiscală de organizare sau de constituire, dacă este diferită de jurisdicția fiscală de rezidență |
Principala (principalele) activitate (activități) economică (economice) | |||||||||||||
|
Cercetare și dezvoltare |
Deținere sau gestionare de proprietate intelectuală |
Achiziții sau atribuire de contracte de achiziții publice |
Fabricație sau producție |
Vânzări, comercializare sau distribuție |
Servicii administrative, de gestiune sau de sprijin |
Prestare servicii - către părți neafiliate |
Finanțare internă a grupului |
Servicii financiare regulate |
Asigurări |
Deținere de acțiuni sau de alte instrumente de capital |
Inactiv |
Altele (1) | ||||
|
|
1. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
2. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
3. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
1. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
2. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
3. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
(1) |
Vă rugăm să precizați natura activității entității constitutive la rubrica „Informații suplimentare”. | |||||||||||||||
Tabelul 3 Informaţii suplimentare
|
Numele grupului de întreprinderi multinaţionale: |
|
Anul fiscal vizat: |
|
Vă rugăm să includeţi orice informaţii sau explicaţii succinte suplimentare pe care le consideraţi necesare sau care ar facilita înţelegerea informaţiilor obligatorii furnizate în raportul pentru fiecare ţară în parte. |
B. Instrucţiuni generale pentru prezentarea raportului pentru fiecare ţară în parte
1. Obiectiv
Modelul se utilizează pentru raportarea alocării, în cadrul unui grup de întreprinderi multinaţionale, a veniturilor, a impozitelor și a activităţilor economice pentru fiecare jurisdicţie fiscală în parte.
2. Tratamentul sucursalelor și al sediilor permanente
Datele privind sediul permanent se raportează în funcţie de jurisdicţia fiscală în care este situat acesta, nu în funcţie de jurisdicţia fiscală de rezidenţă a unităţii operaţionale din care face parte sediul permanent respectiv. Din raportul privind jurisdicţia fiscală de rezidenţă a unităţii operaţionale din care face parte sediul permanent se exclud datele financiare legate de sediul permanent.
3. Perioada vizată de modelul anual
Modelul vizează anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare. În ceea ce priveşte entităţile constitutive, în funcţie de întreprinderea multinaţională raportoare, modelul trebuie să reflecte în mod coerent oricare dintre informaţiile următoare:
(a) informaţii privind anul fiscal al entităţilor constitutive relevante care se încheie la aceeaşi dată cu anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare sau în perioada de 12 luni anterioară acestei date;
(b) informaţii privind toate entităţile constitutive relevante raportate pentru anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare.
4. Sursa datelor
La completarea modelului, întreprinderea multinaţională raportoare utilizează aceleaşi surse de date, în mod sistematic de la un an la altul. Întreprinderea multinaţională raportoare poate alege să utilizeze date din pachetele sale de raportare consolidată, din situaţiile financiare statutare separate ale unei entităţi, din situaţiile financiare de reglementare sau din conturile de management intern. Nu este necesar ca raportarea veniturilor, a profiturilor și a impozitelor să fie reconciliată, în model, cu situaţiile financiare consolidate. Dacă se utilizează ca bază de raportare situaţiile financiare statutare, toate sumele se convertesc în moneda funcţională declarată de întreprinderea multinaţională raportoare, la cursul mediu de schimb pentru exerciţiul declarat la secţiunea „Informaţii suplimentare” din model. Cu toate acestea, nu este necesar să se facă ajustări pentru a lua în considerare diferenţele dintre diferitele principii contabile aplicate în diferitele jurisdicţii fiscale.
Întreprinderea multinaţională raportoare furnizează, în secţiunea „Informaţii suplimentare” din model, o scurtă descriere a surselor de date utilizate la elaborarea modelului. Dacă se modifică sursa de date utilizată de la un exerciţiu la altul, întreprinderea multinaţională raportoare explică motivele modificării şi consecinţele acesteia în secţiunea „Informaţii suplimentare” din model.
C. Instrucţiuni specifice pentru prezentarea raportului pentru fiecare ţară în parte
1. Prezentare generală a alocării veniturilor, a impozitelor și a activităţilor economice, per jurisdicţie fiscală (tabelul 1)
1.1. Jurisdicţia fiscală
În prima coloană a tabelului, întreprinderea multinaţională raportoare enumeră toate jurisdicţiile fiscale în care îşi au rezidenţa fiscală entităţile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale. O jurisdicţie fiscală este definită ca fiind o jurisdicţie statală, dar și o jurisdicţie nestatală care are autonomie fiscală. Se introduce un rând separat pentru toate entităţile constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale care, potrivit întreprinderii multinaţionale raportoare, nu îşi au rezidenţa fiscală în nicio jurisdicţie fiscală. Dacă o entitate constitutivă este rezidentă în mai multe jurisdicţii fiscale, se aplică regula de departajare din tratatul fiscal aplicabil pentru a se determina jurisdicţia fiscală de rezidenţă. Dacă nu există niciun tratat fiscal aplicabil, entitatea constitutivă trebuie raportată în jurisdicţia fiscală de care aparţine locul conducerii efective al respectivei entităţi constitutive. Locul conducerii efective se determină pe baza unor standarde convenite la nivel internaţional.
1.2. Venituri
În cele trei coloane de la rubrica „Venituri”din model, întreprinderea multinaţională raportoare comunică următoarele informaţii:
(a) suma veniturilor tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale din jurisdicţia fiscală relevantă, generate din tranzacţii cu întreprinderi asociate;
(b) suma veniturilor tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale din jurisdicţia fiscală relevantă, generate din tranzacţii cu părţi independente;
(c) totalul sumelor menţionate la literele (a) și (b).
Veniturile includ venituri din vânzări de stocuri și proprietăţi, servicii, redevenţe, dobânzi, prime și orice alte sume. Veniturile exclud plăţi primite de la alte entităţi constitutive, care sunt tratate ca dividende în jurisdicţia fiscală a plătitorului.
1.3. Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor
În cea de a cincea coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma profiturilor (pierderilor) anterioare impozitării veniturilor pentru toate entităţile constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Profiturile (pierderile) anterioare impozitării veniturilor includ toate elementele extraordinare de venituri şi cheltuieli.
1.4. Impozit pe venit plătit (pe baza contabilităţii de casă)
În cea de a şasea coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma totală a impozitelor pe venit plătite efectiv în cursul anului fiscal relevant de toate entităţile constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Impozitele plătite includ impozitele în numerar plătite de entitatea constitutivă în jurisdicţia fiscală de rezidenţă şi în toate celelalte jurisdicţii fiscale. Impozitele plătite includ impozitele reţinute la sursă plătite de alte entităţi (întreprinderi asociate şi întreprinderi independente) în ceea ce priveşte plăţile către entitatea constitutivă. Astfel, dacă o societate A rezidentă în jurisdicţia fiscală A încasează dobânzi în jurisdicţia fiscală B, societatea A trebuie să raporteze impozitul reţinut la sursă în jurisdicţia fiscală B.
1.5. Impozit pe venit acumulat - anul curent
În cea de a şaptea coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma cheltuielilor curente acumulate cu impozitele, înregistrate pentru profiturile sau pierderile impozabile din exerciţiul de raportare ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Cheltuielile curente cu impozitele reflectă numai operaţiunile din exerciţiul curent și nu includ impozite amânate sau provizioane pentru datorii fiscale nesigure.
1.6. Capitalul declarat
În cea de a opta coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul capitalului declarat al tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. În ceea ce priveşte sediile permanente, capitalul declarat trebuie să fie raportat de către entitatea juridică ce deţine sediul permanent în cauză, cu excepţia cazului în care, în jurisdicţia fiscală a sediului permanent, există o cerinţă de capital definită, în scopuri de reglementare.
1.7. Profitul nedistribuit
În cea de a noua coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul profiturilor nedistribuite ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă, începând de la sfârşitul exerciţiului respectiv. În ceea ce priveşte sediile permanente, profiturile nedistribuite trebuie să fie raportate de către entitatea juridică ce deţine respectivul sediu permanent.
1.8. Număr de salariaţi
În cea de a zecea coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică numărul total de salariaţi în echivalent normă întreagă al tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Numărul de salariaţi poate fi raportat începând de la sfârşitul exerciţiului, pe baza nivelurilor medii de ocupare a forţei de muncă pentru exerciţiul în cauză sau pe orice altă bază aplicată în mod sistematic în toate jurisdicţiile fiscale şi de la un exerciţiu la altul. În acest scop, contractorii independenţi participanţi la activităţile de exploatare obişnuite ale entităţii constitutive pot fi raportaţi ca salariaţi. Este permisă rotunjirea sau aproximarea rezonabilă a numărului de salariaţi, cu condiţia ca această rotunjire sau aproximare să nu denatureze semnificativ distribuţia relativă a salariaţilor între diferitele jurisdicţii fiscale. Se aplică abordări coerente de la un exerciţiu la altul și în toate entităţile.
1.9. Imobilizări corporale, altele decât numerarul şi echivalentele de numerar
În cea de a unsprezecea coloană a modelului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul valorilor contabile nete ale imobilizărilor corporale ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. În ceea ce priveşte sediile permanente, imobilizările trebuie raportate în cea ce priveşte jurisdicţia fiscală în care este situat sediul permanent. În acest scop, imobilizările corporale nu includ numerar sau echivalente de numerar, imobilizări necorporale sau active financiare.
2. Lista tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale incluse în fiecare agregare, per jurisdicţie fiscală (tabelul 2)
2.1. Entităţile constitutive rezidente în jurisdicţia fiscală
Întreprinderea multinaţională raportoare enumeră, pentru fiecare jurisdicţie fiscală şi pentru fiecare denumire de entitate juridică, toate entităţile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale care îşi au rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 2 din instrucţiunile generale referitoare la sediile permanente, sediul permanent se menţionează în legătură cu jurisdicţia fiscală în care este situat. Se notează entitatea juridică căreia îi aparţine sediul permanent.
2.2. Jurisdicţia fiscală de organizare sau de înregistrare, dacă este diferită de jurisdicţia fiscală de rezidenţă
Întreprinderea multinaţională raportoare comunică numele jurisdicţiei fiscale în temeiul legilor căreia este organizată sau înregistrată entitatea constitutivă a întreprinderii multinaţionale, dacă aceasta este diferită de jurisdicţia fiscală de rezidenţă.
2.3. Principala (principalele) activitate (activităţi) economică (economice)
Întreprinderea multinaţională raportoare determină natura principalei (principalelor) activităţi economice desfăşurate de entitatea constitutivă în jurisdicţia fiscală relevantă, bifând una sau mai multe căsuţe corespunzătoare.”
__________________________