PPF 265347 30.04.2025

Tip : Participare
Obiect : Program de finantare
Contractant : Comuna Floresti
Monitor : 76 din 30-04-2025

Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Floreşti, localitatea Floreşti, strada Avram Iancu nr. 170, judeţul Cluj, telefon 0264/265.101, fax 0264/265.002, e-mail: primaria@floresticluj.ro. Comuna Floreşti invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă pentru domeniile: cultură, educaţie, social, sport şi culte.1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din cultură, educaţie, social, sport şi culte pe anul 2025 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.2. Sursa de finanţare a contractului şi valoarea: bugetul local al Comunei Floreşti - 1.150.000 lei, defalcat pe domeniul sport: 350.000 de lei, culte: 350.000 de lei, cultură, educaţie, social: 450.000 de lei, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 21 din data de 20.03.2025.3. Durata proiectelor: până în data de 31.12.2025.4. Data-limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 02.06.2025, ora 16:00.5. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Comuna Floreşti, localitatea Floreşti, strada Avram Iancu nr. 170, comuna Floreşti, judeţul Cluj, sau e-mail: primaria@floresticluj.ro.6. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada 05.06.2025 - 12.06.2025. (8/265.347) -----