1. Introducere

Acestă aplicaţie reprezintă un pas important în atingerea obiectivului instituţiilor UE de a asigura o mai mare accesibilitate a legislaţiei comunitare atât publicului larg , cât şi specialiştilor. Aplicaţia a fost creată în aşa fel încât să ofere utilizatorilor o perspectivă de ansamblu a legislaţiei UE şi să faciliteze accesul concret şi contextual în direct la legislaţia UE.

O perspectivă de ansamblu a rolului şi a activităţilor actorilor principali în procesul decizional şi în procedurile legislative conexe ale UE contribuie la asigurarea unei mai mari transparenţe în legislaţia UE.

2. Legislaţia UE – definiţii

Obiectivul esenţial al Comunităţilor Europene de a realiza unificarea europeană se întemeiază în mod exclusiv pe statul de drept. Dreptul comunitar reprezintă un sistem legal care prevalează asupra dispoziţiilor legale naţionale. Numeroşi actori sunt implicaţi în procesul de punere în aplicare, de control şi de dezvoltare ulterioară a acestui sistem legal pentru care se aplică o serie de proceduri. De regulă, legislaţia UE se constituie din trei tipuri diferite de legislaţii dar care se află într-o relaţie de interdependenţă:

LEGISLAŢIA PRIMARĂ

Legislaţia primară cuprinde în principal Tratatele şi alte acorduri cu un statut similar. Legislaţia primară este consimţită prin negocierea directă dintre guvernele statelor membre. Aceste acorduri sunt elaborate sub formă de Tratate care sunt ulterior supuse ratificării de către parlamentele naţionale. Aceeaşi procedură se aplică pentru fiecare din modificările ulterioare Tratatelor.

Tratatele de instituire a Comunităţilor Europene au fost revizuite în repetate rânduri prin:

·         Actul Unic European (1987),

·         Tratatul privind Uniunea Europeană – „Tratatul de a Maastrich” (1992),

·         Tratatul de la Amsterdam (1997) intrat în vigoare la data de 1 mai 1999.

Tratatele definesc de asemenea rolul şi responsabilităţile instituţiilor şi organismelor UE implicate în procesele decizionale şi în procedurile legislative, executive şi judiciară care caracterizează dreptul comunitar şi punerea în aplicare a acestuia.

LEGISLAŢIA SECUNDARĂ

Legislaţia secundară este întemeiată e pe Tratate şi implică o serie de proceduri definite în diferitele articole după cum urmează. În cadrul Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, dreptul comunitar poate lua următoarele forme:

·         Regulamente direct aplicabile şi cu caracter obligatoriu în toate statele membre excluzând necesitatea aplicării legislaţiei interne.

·         Directivele care leagă statele membre de obiectivele ce urmează să fie atinse până la o anumit dată-limită lăsând autorităţilor naţionale alegerea formei şi a mijloacelor ce urmează să fie folosite. Directivele trebuie să fie încorporate în legislaţia internă conform procedurilor specifice fiecărui stat membru.

·         Decizii care au un caracter obligatoriu în toate aspectele lor pentru acei cărora li se adresează. Astfel, deciziile nu necesită aplicarea legislaţiilor naţionale. O decizie poate fi adresată unui stat membru sau tuturor statelor membre, întreprinderilor sau persoanelor fizice.

·         Recomandări şi avize care nu au caracter obligatoriu.

JURISPRUDENŢA

Jurisprudenţa include hotărârile Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă, de exemplu, ca răspuns la recursurile emise de Comisie, tribunalele naţionale ale statelor membre sau persoane fizice.

Aceste tipuri de legislaţii cuprind acquis-ul comunitar.

3. Actorii principali în procesul legislativ al UE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Funcţii şi responsabilităţi

Consiliul – numit şi Consiliul de Miniştri – reprezintă principala instituţie decizională a Uniunii Europene şi autoritatea legislativă hotărâtoare. Consiliul Uniunii Europene, ca instituţie a UE, nu trebuie confundată cu Consiliul European, care reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene şi preşedintele Comisiei Europene sau cu Consiliul Europei care reprezintă o organizaţie internaţională.

În temeiul Tratatului de instituire al Comunităţii Europene, principalele responsabilităţi ale Consiliului sunt următoarele:

• Consiliul reprezintă organul legislativ al Comunităţii; pentru o sferă largă de chestiuni, acesta exercită puterea sa legislativă printr-o procedură, de co-decizie cu Parlamentul European;
• Consiliul coordonează politicile economice generale ale statelor membre;
• Consiliul încheie, în numele Comunităţilor Europene, acorduri internaţionale (care sunt negociate de Comisie şi care necesită, în anumite situaţii consultarea sau acceptul Parlamentului) între Comunităţi şi un stat, un grup de state sau organizaţii internaţionale;
• Consiliul şi Parlamentul constituie autoritate bugetară care adoptă bugetul Comunităţii.

În temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, Consiliul:

• ia deciziile necesare definirii şi punerii în aplicare a politicii externe şi de securitate comună pe baza liniilor directoare de ansamblu stabilite de Consiliul European;
• coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsuri în domeniul poliţienesc şi de cooperare judiciară în materie penală.

Consiliul reprezintă un organism ce prezintă caracteristicile atât a unei organizaţii supranaţionale, cât şia unei interguvernamentale. Acest fapt se reflectă în componenţa preşedinţiei Consiliului, precum şi în metodele de lucru asociate activităţilor Consiliului.

Rolul Consiliului în procesul decizional şi legislativ

Rolul Consiliului ca instituţie decizională în activităţile comunitare este definit din perspectiva celor trei piloni instituiţi în cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastrich).

Primul pilon – cuprinzând un spectru larg de politici comunitare precum agricultura, transportul, mediul, energia, cercetarea şi dezvoltarea -este creat şi aplicat conformunui proces decizional bine stabilit care debutează cu o propunere din partea Comisiei. În urma unui examen atent al specialiştilor la nivel politic, Consiliul poate fie adopta propunerea Comisiei, fie să îl modifice, fie sa nu îl ia în considerare. Tratatul de la Maastrich consolidează rolul Parlamentului European în acest context prin crearea unei proceduri de co-decizie. Prin urmare, un spectru legislativ larg (precum cel ce vizează piaţa unică, problemele consumatorilor, reţelele transeuropene, educaţia şi sănătatea) este adoptat atât de Parlament, cât şi de Consiliu. „Partenerii sociali” şi alte grupuri de interes sunt consultaţi prin intermediul Comitetului Economic şi Social şi prin cel al autorităţilor locale şi regionale reprezentate în Comitetul Regiunilor într-un număr de domenii.

În funcţie de subiect, Tratatele stabilesc că Consiliul statuează printr-o majoritate simplă a membrilor acesteia, printr-o majoritate calificată sau printr-o decizie unanimă. Fiecare ţară posedă un număr de voturi în funcţie de populaţia sa. În domeniile din sfera de competenţa a Comunităţii, deciziile cu caracter legislativ sunt adoptate, într-o mare măsură, printr-o majoritate calificată. Domeniile politice din cadrul primului pilon care fac obiectul unanimităţii cuprind fiscalitatea, industria, cultura, fondurile sociale şi regionale, precum şi programul-cadru de cercetare şi de dezvoltare tehnologică. Pentru ceilalţi doi piloni creaţi prin Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul reprezintă organismul însărcinat cu luarea deciziilor, precum şi promotorul iniţiativelor. În ceea ce priveşte politica externă şi de securitate comună Consiliul ia deciziile necesare definirii şi punerii în aplicare a acestei politici, urmând liniile directoare de ansamblu specificate de Consiliul European. Acesta recomandă strategii comune Consiliului European şi le pune în aplicare, în special prin luarea deciziilor privind acţiunile şi poziţiile comune. În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, Consiliul, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, decide asupra poziţiilor comune, deciziilor-cadru şi hotărârilor şi elaborează convenţii. Unanimitatea reprezintă regula de bază în ambii piloni, cu excepţia punerii unei acţiuni comune care poate fi hotărâtă printr-o majoritate calificată.

Legislaţia

În cadrul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, dreptul comunitar, adoptat de Consiliu sau de Parlament şi de Consiliu printr-o procedură de co-decizie, poate lua următoarele forme:

• Regulamente
• Directive
• Decizii
• Recomandări şi avize

(A se vedea de asemenea Legislaţia secundară)

Consiliul poate să adopte de asemenea concluziile de natură politică sau alt tip de acte precum declaraţiile şi rezoluţiile. În plus, Consiliul stabileşte cerinţele de exercitare a puterilor executive conferite Comisiei sau rezervate Consiliului însuşi.

Legislaţia comunitară, precum şi poziţiile comune ale Consiliului înaintate Parlamentului European sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene în toate limbile oficiale ale CE.

COMISIA EUROPEANĂ

Funcţii şi responsabilităţi

Comisia Europeană, organism politic, are numeroase responsabilităţi şi joacă un rol major în procesul de elaborare a politicii UE, întrucât legile sunt în principal consolidate prin acţiunea Comisiei. Actul Unic European (1986), precum şi tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de la Amsterdam au confirmat şi au extins competenţa Uniunii şi responsabilitatea Comisiei şi în alte domenii.Acestea includ mediul, educaţia, sănătatea, problemele consumatorului, reţelele transeuropene, politica R&D, cultura, uniunea economică şi menetară (UEM). În 1995, componenţa Comisiei a fost adaptată ca urmare a aderării Finlandei, Suediei şi Austriei. Propunerile Comisiei, acţiunile şi deciziile sunt examinate, verificate şi hotărâte în modalităţi diferite de către alte instituţii (cu excepţia Bănii Europene de Investiţii). Cu toate acestea, Comisia nu ia nici o hotărâre privind politicile şi priorităţile UE, întrucât acesta este prerogativul Consiliului şi, în anumite situaţii, şi a Parlamentului European.

Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii distincte :

• iniţiatoarea propunerilor legislative ;
• apărătoarea Tratatelor;
• administatorul şi executorul politicilor UE şi a relaţiilor comerciale internaţionale.

Iniţiativa legislativă

Comisia deţine monopolul asupra iniţiativei în procesul comunitar decizional şi în propunerile de proiecte pentru elaborarea unei decizii prin intermediul a două instituţii decizionale: Parlamentul şi Consiliul. Astfel, procesul legislativ debutează cu propunerile Comisiei (de regulamente sau de directive) care trebuie să se alinieze la prevederile Tratatelor şi să sprijine aplicarea acestora. În mod firesc, Comisia ia în considerare liniile directoare de ansamblu ale autorităţilor naţionale. Propunerile Comisiei trebuie să includă trei obiective esenţiale:

• identificarea interesului european;
• organizarea procedurii de consultare într-o măsură cât se poate de extinsă;
• respectarea principiului subsidiarităţii.

Odată ce Comisia a trimis în mod oficial o propunere legislativă Consiliului şi Parlamentului, procesul legislativ depinde de cooperarea efectivă a trei instituţii – Consiliul, Comisia şi Parlamentul European. În acord cu Comisia, Consiliul poate modifica o propunere printr-o majoritate calificată (dacă Comisia nu îşi oferă acceptul, modificarea are nevoie de unanimitate). Parlamentul European împarte puterea de co-decizie cu Consiliul în majoritatea domeniilor şi trebuie să fie consultat în altele. La revizuirea propunerilor, Comisiei i se cere să ia în considerare modificările făcute de Parlament. Iniţiativa Comisiei este limitată cu privire la recomandări şi avize. Comisia are de asemenea iniţiativa în chestiunile bugetare, elaborând proiectul bugetar preliminar care este ulterior înaintat Consiliului.

Comisia nu deţine dreptul exclusiv de iniţiativă în două domenii ale cooperării interguvernamentale prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană : politica externă şi de securitate comună şi cooperarea în materie de justiţie şi de afaceri interne. În schimb, aceasta poate înainta o propunere şi participa la dicuţiile la toate nivelele.

Apărătoarea Tratatelor

Una din responsabilităţile majore ale Comisiei o constituie asigurarea aplicării corespunzătoare a legislaţiei UE de către statele membre. Dacă se consideră că un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile din cadrul tratatului, Comisia, în principal prin intermediul procedurii „abţinerii de acţiona”, poate introduce acţiuni prin solicitarea statului în cauză de a-şi prezenta observaţiile. Dacă Comisia nu le consideră satisfăcătoare, se emite un aviz motivat prin care se solicită soluţionarea problemei până la o anumită dată. În afara acestei acţiuni din partea Comisiei se pot introduce, de asemenea, acţiuni legale în faţa Curţii de Justiţie. În anumite situaţii, Comisia poate amenda persoane fizice, societăţi şi organizaţii pentru încălcarea dreptului prevăzut în Tratat.

Administrator şi negociator

Comisia controlează bugetul anual al Uniunii fiind responsabil de cheltuielile publice şi de administrarea a patru fonduri comunitare principale. Dintre acestea Fondul European de Orientare şi de Garantare Agricolă şi Fondurile Structurale constituie o parte substanţială a bugetului şi sunt destinate reducerii disparităţilor economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace.

Rolul Comisiei Europene este de asemenea caracterizat de patru responsabilităţi executive fundamentale:

·         delegarea puterii de elaborare a modalităţilor de aplicare a legislaţiei Consiliului;

·         adoptarea măsurilor preventive pentru o perioadă limitată de timp în vederea protejării pieţei comune împotriva practicii de dumping a ţărilor terţe.

·         consolidarea regulilor de concurenţă cuprinse în Tratat şi regularizarea fuziunilor şi achiziţiilor depăşind o anumită sumă.

Competitivitatea UE în lume este asigurată de rolul de negociator al Comisiei în comerţul internaţional şi în acordurile de cooperare cu ţările terţe sau cu grupurile de ţări care sunt apoi trimise Consiliului în vederea semnării. În acest context, Comisia are responsabilităţi importante ce vizează acordarea de ajutoare şi programele de dezvoltare în ţările terţe.

Rolul Comisiei Europene în procesul legislativ

Dată fiind poziţia sa centrală în structura Uniunii Europene, Comisia are legături speciale cu fiecare dintre celelalte instituţii. Ea colaborează îndeaproape cu Consiliul de Miniştri şi cu Parlamentul European la elaborarea legislaţiei UE şi participă la reuniunile Consiliului şi Parlamentului. În plus, preşedintele Comisiei participă împreună cu şefii de stat şi/sau de guvern ai statelor membre la întrunirile semestriale ale Consiliului European. Preşedintele participă de asemenea în calitate de reprezentant al Uniunii în ansamblul ei la summit-urile Grupului celor Şapte naţiuni cel mai puternic industrializate (G-7).

Comisia se face responsabilă în faţa Parlamentului European care are dreptul de a-l destitui printr-o moţiune de cenzură. Comisia participă la toate sesiunile Parlamentului European şi trebuie să explice şi să-şi justifice politicile dacă i se solicită acest lucru de către membrii acestuia. Ea trebuie de asemenea să răspundă întrebărilor scrise sau oral ale membrilor Parlamentului European.

Funcţiile Comisiei implică de obicei intervenţia Curţii de Justiţie care reprezintă instanţa hotărâtoare asupra chestiunilor legate de dreptul european. Pe de o parte, Comisia sesizează Curtea atunci când directivele sau regulamentele nu sunt respectate de către guverne sau de către societăţi, iar pe de altă parte, societăţile şi statele membre pot face recurs înaintea Curţii pentru amenzile date de Comisie.

Gestiunea bugetului comunitar de către Comisiei este controlată de Curtea de Conturi însărcinată cu examinarea legalităţii şi regularităţii veniturilor şi cheltuielilor, precum şi cu asigurarea unei bune gestiuni financiare a bugetului UE. Scopul comun al celor două instituţii îl constituie eliminareafraudei şi a risipei. Pe baza rapoartelor Curţii de Conturi, Parlamentul European suspendă obligaţia Comisiei de a executa bugetul anual.

În cele din urmă, Comisia colaborează îndeaproape cu cele două organisme consultative ale Uniunii, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul regiunilor şi le consultă cu privire la majoritatea articolelor din proiectul legislativ.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Funcţii şi responsabilităţi

Ca instituţie, Parlamentul European cuprinde 370 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Reprezintă cel mai mare parlament multinaţional din lume şi constituie baza democrată a Comunităţii. Încă din 1979, parlamentarii europeni sunt aleşi prin vot direct universal o dată la cinci ani în toate statele membre. În componenţa PE sunt incluse toate curentele politice majore ale UE. În prezent, principalele pe care le îndeplineşte Parlamentul European sunt următoarele:

·         Puterea legislativă: PE examinează propunerile Comisiei şi, alături de Consiliu, ia parte la procesul legislativ prin intermediul a diverse proceduri.

·         Controlul bugetului: controlul bugetului este repartizat între PE şi Consiliu prin votarea bugetului anual şi prin asigurarea respectării punerii în aplicare a acestuia.

·         Controlul executivului: PE deţine controlul asupra activităţilor Uniunii prin confirmarea numirii Comisiei, dreptul de a cenzura Comisia şi prin întrebările scrise sau orale care pot fi adresate Comisiei şi Consiliului.

Rolurile sunt reflectate în metodele de lucru ale PE.

Rolul Parlamentului European în procesul legislativ

Puterea legislativă

La origine, Tratatul de la Roma (1957) conferea Parlamentului European (PE) un rol pur consultativ, în vreme ce Comisiei îi revenea dreptul de a propune, iar Consiliului de Miniştri de a decide asupra legislaţiei. Tratatele care au urmat au extins influenţa PE de la rolul său pur consultativ la implicarea deplină în procesul comunitar legislativ. În prezent, PE are dreptul de a modifica şi chiar de a adopta legislaţia. Astfel, în numeroase domenii, puterea de decizie este distribuită între Consiliu şi PE. În funcţie de bazele legale specifice, PE ia parte, într-o anumită măsură, la elaborarea legislaţiei comunitare. Bazele legale diferite şi procedurile asociate aşa cum sunt ele definite în Tratate sunt următoarele:

Procedura de co-decizie

Conform prevederilor Tratatului de la Amsterdam, procedura simplificată de co-decizie distribuie în mod egal puterea decizională între PE şi Consiliu. Un act legal este adoptat dacă Consiliul şi PE hotărăsc acest lucru la prima lectură a acestuia. Dacă aceste instituţii nu convin asupra aceluiaşi lucru, se instituie un „comitet de conciliere”, constituit dintr-un număr egal de membri din Parlament şi din Consiliu, în prezenţa Comisiei, care încercă să ajungă la un compromis asupra unui text pe care atât Consiliul, cât şi Parlamentul pot să îl adopte ulterior. Dacă această conciliere nu rezultă într-un acord, Parlamentul poate respinge imediat propunerea printr-o majoritate absolută. Procedura de co-decizie care consolidează rolul PE în calitate de co-legiuitor, se aplică unui spectrul larg de probleme (39 de baze legale cuprinse în Tratatul CE), precum libera circulaţie a muncitorilor, protecţia consumatorului, educaţia, cultura, sănătatea şi reţelele transeuropene.

Procedura de consultare

Procedura consultativă necesită avizul PE înainte de adoptarea unei propuneri legislative a Comisiei de către Consiliu. Nici Comisia, nici Consiliul nu sunt obligaţi să accepte modificările enumerate în avizul PE. Odată ce PE a emis avizul, Consiliul poate adopta propunerea fără a aduce modificări sau într-o formă modificată. Cu toate acestea, PE poate să îşi rezerve dreptul de a nu emite un aviz.Procedura de consultare se aplică agriculturii (revizuirea preţurilor), fiscalităţii, concurenţei, armonizării legislative neraportată la piaţa unică, politicii industriale, aspectelor sociale şi de mediu (supuse unanimităţii), majorităţii aspectelor ce vizează crearea unei zone de libertate, de securitate şi de justiţie şi adoptării regulilor şi principiilor generale în comitologie. În sensul apropierii legilor şi regulamentelor, această procedură de aplică în mod egal şi unui nou instrument de adoptare a deciziilor-cadru creat prin Tratatul de la Amsterdam ce vizează cel de-al treilea pilon.

Procedura de cooperare

Procedura de cooperare permite PE îmbunătăţirea legislaţiei propuse prin intermediul modificărilor. Aceasta necesită un aviz şi implică două lecturi ale PE prin care membriloracestuia li se oferă ocaziade a examina şi de a modifica propunerea Comisiei, precum şi poziţia preliminară a Consiliului. Comisia precizează care sunt modificările acceptate înainte de a înainta propunerea Consiliului. Ca urmare, Consiliul adoptă o „poziţie comună”. La a doua lectură, Consiliul este obligat să ia în considerare acele modificări ale PE care au fost adoptate printr-o majoritate absolută în măsura în care acestea au fost acceptate de Comisie. Tratatul de la Amstersam a simplificat diversele proceduri legislative prin extinderea semnificativă a procedurii de co-decizie care înlocuieşte practic procedura de cooperare. Ca urmare, procedura de cooperare se aplică în foarte puţine situaţii (dispoziţiile UEM).

Procedura de aviz conform

Procedura de aviz conform se aplică acelor sfere legislative în care Consiliul se pronunţă în unanimitate şi care sunt limitate, încă de la Tratatul de la Amsterdam, la organizarea şi la obiectivele Fondurilor Structurale şi de Coeziune. Avizul conform al PE este de asemenea solicitat în acordurile internaţionale importante încheiate între Uniune şi o ţară nemembră sau un grup de ţări, ca de pildă acordurile de aderare a unor noi state membre şi acordurile de asociere cu ţările terţe (este necesară majoritatea absolută a tuturor membrilor PE).

Dreptul de iniţiativă

De la încheierea Tratatului de la Maastrich, PE deţine dreptul limitat de iniţiativă legislativă, adică are posibilitatea de a cere Comisiei să înainteze o propunere.

Controlul bugetului

Una din ramurile autorităţii bugetare PE este implicat în procedura bugetară încă din stadiul de pregătire, în special prin stabilirea liniilor directoare de ansamblu şi a tipului de cheltuieli.

Controlul executivului

Puterea executivă în UE este repartizată între Comisie şi Consiliul de Miniştri;reprezentanţii acestora se înfăţişează frecvent Parlamentului. PE îndeplineşte funcţii politice de control cu aplicabilitate globală cu privire la modalitatea în care sunt desfăşurate politicile prin exercitarea controlului democratic asupra executivului.

Sesizarea Curţii de Justiţie

În eventuale situaţii de încălcare a prevederilor Tratatului de către altă instituţie, PE are dreptul de a introduce acţiune în faţa Curţii de Justiţie. Aceasta poate lua următoarele forme:

·         dreptul de a interveni, i.e. de a sprijini părţile care au introdus acţiunea, în cauzele înaintate Curţii;

·         într-o acţiune de „recurs în absenţă”, Parlamentul poate introduce acţiuni în faţa Curţii împotriva unei instituţii pentru violarea prevederilor din Tratat;

·         în sensul protejării prerogativelor sale, PE poate introduce o acţiune în vederea anulării unui act de către o altă instituţie. PE poate să devină partea apărătoare într-o acţiune împotriva unui act adoptat în cadrul unei proceduri de co-decizie sau atunci când se urmăreşte producerea unor efecte legale în raport cu părţile terţe pentru unul din actele sale.

Parlamentul European şi cetăţenii UE

Petiţii

PE se defineşte ca fiind apărătorul intereselor europene şi al drepturilor cetăţenilor. Din această perspectivă, cetăţenii UE au dreptul de petiţie – ca indivizi sau ca grup - PE.

Mediatorul European

PE numeşte de asemenea un Mediator ale cărui principale responsabilităţi, aşa cum sunt ele definite în Tratat sunt următoarele:

·         ameliorarea protecţiei cetăţenilor în situaţii de administrare necorespunzătoare;

·         consolidarea controlului democratic al instituţiilor comunitare.

În acest scop, Mediatorul are dreptul de a primi şi de a ancheta plângerile aduse de cetăţenii UE cu privire la presupusa administrare necorespunzătoare în activităţile instituţiilor sau organismelor Uniunii Europene. Persoanele fizice sau juridice care domiciliază sau care au sediul oficial într-un stat membru pot, de asemenea, consulta Mediatorul.

4. Rolul organismelor consultative

COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL

Funcţii şi responsabilităţi

Comitetul Economic şi Social (CES) joacă un rol consultativimportant şi are o putere consultativă semnificativă. În calitate de organism apolitic şi consultativ, CES oferă posibilitatea partenerilor economici şi sociali ai Europei (angajatori, muncitori, sindicate, consumatori etc.) de a emite un aviz oficial privind politicile UE. Din această perspectivă, rolul consultativ al Comitetului permite membrilor acestuia şi deci, organizaţiilor pe care le reprezintă, să participe la procesele decizionale al UE. Componenţa CES reflectă obiectivul său general de consolidare a activităţii economice şi sociale din cadrul statelor membre.

Rolul Comitetului Economic şi Social în procesul legislativ

CES sfătuieşte Comisia, Consiliul şi Parlamentul European prin informarea lor asupra opiniei Comitetului referitoare la chestiuni specifice. Aceste opinii sunt elaborate de reprezentanţii CES în diferitele sectoare ale activităţii economice şi sociale din Uniunea Europeană.

CES poate emite trei tipuri de avize:

1.     Consultarea obligatorie

În anumite domenii, o decizie poate fi luată după consultarea CES de către Consiliu sau de către Comisie. Aceasta se aplică politicii agricole; liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor; politicii privind transportul; apropierii legislaţiilor pentru piaţa unică; politicii privind angajarea; politicii sociale; educaţiei, formării profesionale şi politicii privind angajarea tineretului; sănătăţii publice; protecţiei consumatorului; reţelei transeuropene; politicii industriale; coeziunii economice şi sociale; cercetării şi dezvoltării tehnologice şi mediului.

     Consultarea facultativă

CES poate emite de asemenea avize de investigare dacă Comisia, Consiliul sau Parlamentul European solicită Comitetului să ia în considerare anumite chestiuni specifice în vederea adoptării uneia acţiuni viitoare.

3.     Avize emise din iniţiativă proprie

CES poate decide să îşi exprime punctele de vedere prin emiterea unui aviz referitor la orice subiect pe care îl consideră de interes.

COMITETUL REGIUNILOR

Funcţii şi responsabilităţi

Creat prin Tratatul de la Maastrich ca un organism consultativ independent, obiectivul principal al Comitetul Regiunilor îl constituie apărarea intereselor comune ale organismelor locale şi regionale şi ale cetăţenilor UE în cadrul proceselor de elaborare a politicilor comunitare. Unul din scopurile principale ale Comitetului Regiunilor este reprezentat de consolidarea coeziunii sociale şi economice a statelor membre şi de apărare a principiului subsidiarităţii.

·         oferirea unui punct de vedere privind propunerile şi politicile Uniunii instituţiilor UE;

·         informarea cetăţenilor asupra politicilor comunitare decise şi puse în aplicare de Uniunea Europeană.

Componenţa Comitetului Regiunilor este caracterizată de un număr egal de autorităţi locale şi regionale.

Rolul Comitetului Regiunilor în procesul legislativ

Comitetul Regiunilor poate adopta diferite tipuri de avize care sunt trimise Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European şi sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene:

·         avize emise la cererea altor instituţii (consultare obligatorie sau consultativă);

·         avize emise la iniţiativa Comitetului Regiunilor.

1.     Avize emise la cererea altor instituţii.

Conform prevederilor Tratatului UE, Consiliul şi Comisia sunt obligaţi să consulte Comitetul Regiunilor cu privire la anumite chestiuni înainte de luarea unei decizii. Acestea cuprind anumite domenii specifice, intrând în sfera de responsabilitate a autorităţilor locale şi regionale:

a)     Consultarea obligatorie

o        coeziunea economică şi socială (acţiuni specifice; definirea misiunilor, priorităţile şi organizarea Fondurilor Structurale; aplicarea deciziilor privind Fondul European de Dezvoltare Regională),

o        reţelele de transport transeuropean, de telecomunicaţii şi de energie;

o        sănătatea publică;

o        educaţia, formarea profesională şi tineretul;

o        cultura.

În urma Tratatului de la Amsterdam, poziţia Comitetului Regiunilor ca organism consultativ a fost extinsă cu cinci domenii suplimentare de consultare obligatorie: angajarea; problemele sociale; mediul; formarea şi transportul. În plus, Parlamentul European poate consulta în prezent Comitetul Regiunilor cu privire la chestiunile de interes reciproc.

b)Consultarea facultativă

Comitetul Regiunilor poate de asemenea consulta Comisia, Consiliul sau PE cu privire la orice problemă pe care acestea o consideră necesară.

2.     Emiterea unui aviz din iniţiativă proprie

a)     CES

Când Comitetul Regiunilor consultă Comitetul Social şi Economic sau Comisia, Comitetul Regiunilor trebuie să fie şi el informat. Poate apoi să emită un aviz privind problema în cauză dacă consideră că interesele regionale sunt afectate.

b)Utilizarea generală

Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în alte domenii atunci când consideră necesar.

5.  Rolul altor instituţii şi organisme

CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE ŞI TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ

Dreptul comunitar este direct aplicabilă tuturor tribunalelor statelor membre. Din această perspectivă, rolul Curţii de Justiţie împreună cu Tribunalul de Primă Instanţă este de a asigura protecţia jurisdicţională privind sistemul juridic. Misiunea esenţială o constituie asigurarea respectării dreptului comunitar în interpretarea şi aplicarea atât a Tratatelor, cât şi a activităţilor comunitare. Tribunalul de Primă Instanţă a fost instituit în anul 1989 cu scopul de a uşura munca voluminoasă a Curţii de Justiţie. Obiectivul l-a constituit nu doar consolidarea protejării intereselor indivizilor prin instituirea unui dublu grad de jurisdicţie, dar şi de a prelua o parte din munca Curţii de Justiţie, permiţând acestei instituţii de a se concentra asupra sarcinii sale esenţiale.

Funcţiile şi responsabilităţile Curţii de Justiţie

Ca instanţă judecătorească şi ca organ de control, Curtea de Justiţie are o influenţă majoră în dezvoltarea dreptului comunitar şi este investită cu o serie de atribuţii şi de puteri care ies de sub incidenţa funcţiilor sale obişnuite. Componenţa Curţii de Justiţie reflectă obiectivul său principal: consolidarea protecţiei jurisdicţionale a persoanelor juridice şi asigurarea interpretării uniforme a dreptului comunitar.

Responsabilităţi şi puteri în:

·         litigiile dintre statele membre;

·         litigiile dintre UE şi statele membre;

·         litigiile dintre instituţii;

·         litigiile dintre persoanele fizice şi UE;

·         avize privind acordurile internaţionale.

Diversele forme de acţiune cuprind:

·         acţiune în constatarea abţinerii de a acţiona;

·         acţiune în anulare;

·         acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor;

·         acţiuni în despăgubiri;

·         recurs;

·         hotărâri preliminare.

Hotărârile preliminare sunt de o importanţă vitală pentru interpretarea dreptului comunitar. Acestea sun pronunţate atunci când tribunalele naţionale adresează întrebările, referitoare la un litigiu, Curţii de Justiţie, asigurând cooperarea permanentă între Curtea de Justiţie şi tribunalele naţionale.

Curtea emite de asemenea hotărâri cu privire la încălcarea dreptului comunitar de către statele membre. Procedurile Curţii de Justiţie sunt stabilite în cadrul Tratatelor. Conform unui principiu potrivit căruia Tratatele comunitare trebuie văzute nu dintr-o perspectivă rigidă, ci dintr-o perspectivă integratoare şi din perspectiva obiectivelor stabilite în Tratate, Comunitatea poate să legifereze în anumite domenii care nu fac obiectul dispoziţiilor specifice din Tratat.

În urma Tratatului de la Amsterdam, Curţii i-a fost conferită o mai mare putere în situaţiile de nerespectare a dreptului comunitar ca urmare a unei acţiuni introduse de instituţii. O parte din cooperarea din domeniul justiţiei şi al afacerilor interne este în prezent supusă jurisdicţiei limitate a Curţii.

În ceea ce priveşte procedurile Curţii de Justiţie, trebui făcută o distincţie între acţiunile directe şi cererile pentru hotărâri preliminare.

Funcţia şi responsabilităţile Tribunalului de Primă Instanţă

Tribunalul de Primă Instanţă exercită competenţele conferite Curţii de Justiţie în următoarele domenii:

· litigiile dintre Comunităţi şi funcţionarii acestora sau alţi membri ai personalului;

·recursuri împotriva Comisiei de către întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi;

· recursuri împotriva unei instituţii comunitare introduse de persoane fizice sau juridice. Competenţele Tribunalului de Primă Instanţă privind punerea în aplicare a regulilor de competiţie în cazul întreprinderilor sunt limitate.

Componenţa şi tipurile de proceduri reflectă rolul Tribunalului de Primă Instanţă ca organism independent. În urma unei decizii din anul 1993, competenţele Tribunalului de Primă Instanţă au fost extinse la toate cauzele introduse de persoane fizice şi de întreprinderi împotriva deciziilor instituţiilor şi agenţiilor comunitare. Aceasta include recursurile în absenţă, în anulare şi în despăgubiri. Această extindere a competenţei se referă în principal la recursurile în absenţă introduse de peroane fizice cu privire la ajutoarele de stat sau la măsurile de protecţie a comerţului (antidumping şi împotriva subvenţiilor).

Recursurile pot fi înaintate Tribunalului de Primă Instanţă doar cu privire la punctele de drept şi nu la punctele de fapt. Procedurile Tribunalului de Primă Instanţă cuprind două stadii, scris şi oral şi sunt guvernate în esenţă de principii similare celor care guvernează acţiunile directe în faţa Curţii de Justiţie.

CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI

Curtea Europeană de Conturi este responsabilă cu verificarea conturilor referitoare la veniturile şi la cheltuielile Comunităţii şi oricărui organism comunitar, asigurându-se de cheltuirea corespunzătoare de către Comunitate, în conformitate cu normele şi regulamentele ce respectă principiile administrative şi contabile. Aceasta este, deci, responsabilă cu asigurarea controlului financiar.

Funcţie şi responsabilităţi

Curtea de Conturi este constituită din 15 membri (unul pentru fiecare stat membru) care sunt numiţi pe o perioadă de şase ani de către Consiliu, aleşi în unanimitate după consultarea Parlamentului European. Auditarea Curţii este continuă şi poate fi de asemenea desfăşurată la faţa locului în:

·         instituţiile comunitare;

·         orice organism care se ocupă cu controlul veniturilor şi cheltuielilor în numele Comunităţii;

·         clădirile în care orice persoană fizică sau juridică a beneficiat de plăţi din bugetul comunitar;

·         statele membre (această auditare este efectuată în colaborare cu organismele naţionale competente sau cu departamentul competent. Acestea sunt obligate să înainteze orice document sau informaţie solicitată de Curtea de Conturi).

Curtea de Conturi prezintă în fiecare an Consiliului şi Parlamentului European o declaraţie de asigurarereferitoare la fiabilitatea conturilor, precum şi la legalitatea şi regularitateaprincipalelor tranzacţii. Un raport anual prezentând observaţiile Curţii referitoare la controlul finanţelor comunitare este înaintat instituţiilor comunitare şi publicat în JO. Raportul accentuează acele domenii în care este de dorit şi se pot aduce îmbunătăţiri. Răspunsurile instituţiilor la observaţiile Curţii sunt de asemenea publicate în JO.

Curtea de Conturi are de asemenea competenţe consultative. Instituţiile UE pot solicita Curţii opinia acestei. În anumite situaţii, opinia Curţii are chiar un caracter obligatoriu pentru Consiliu. În cele din urmă, Curtea poate face comentarii asupra problemelor specifice sub forma unor rapoarte speciale care sunt, de asemenea, publicate în JO.