I.PREVEDERI DE ANSAMBLU

Istoric

Prin Tratatul de la Paris din anul 1952 s-a înființat la Luxemburg, Curtea de Justiție a Comunităților Europene(CJCE), denumire care a fost purtată de această instituție până în anul 2009, când a devenit Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică și a preluat competențele conferite anterior Comunității Europene. Prin urmare, dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include, de asemenea, toate dispozițiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona.

Misiune

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reprezintă instituția jurisdicțională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanțe: Curtea de Justiție, Tribunalul (creat în anul 1988) și Tribunalul Funcției Publice (creat în anul 2004), a căror principală misiune este examinarea legalității actelor Uniunii și asigurarea interpretării și aplicării uniforme a dreptului acesteia.

Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene exercită următoarele atribuții:

-          controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;

-          asigură că statele membre își îndeplinesc obligațiile rezultate din tratate;

-          interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanțelor naționale;

-          asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului Uniunii, în colaborare cu instanțele din statele membre

II. CURTEA DE JUSTIȚIE

Organizarea Curții de Justiție

Curtea de Justiție este compusă din 27 de judecători și 8 avocați generali.

Judecătorii și avocații generali sunt desemnați de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita funcțiile respective.

Aceștia își exercită activitatea în temeiul unui mandatul cu o durată de șase ani și poate fi reînnoit.

Mare parte dintre ei sunt persoane care se bucură de notorietate oferind toate garanțiile de independență și   întrunind condițiile cerute pentru exercitarea, în țările lor, a celor mai înalte funcții jurisdicționale sau a căror

competență este recunoscută.

Președintele și vicepreședintele sunt desemnați pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Președintele conduce lucrările Curții de Justiție și prezidează ședințele și deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată.

Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare.

Avocații generali asistă Curtea. Aceștia au rolul de a prezenta, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, opinia juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.

Grefierul este secretarul general al instituției, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea președintelui Curții.

Modul de desfășurare a ședințelor

Curtea poate judeca în ședință plenară, în Marea Cameră (cincisprezece judecători) sau în camere de cinci sau de trei judecători.

Curtea se întrunește în ședință plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curții (printre altele, atunci când trebuie să dispună din oficiu demiterea unui comisar european care nu a respectat obligațiile ce îi revin) și atunci când apreciază că o cauză prezintă o importanță excepțională.

Curtea se întrunește în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituții care este parte într-un proces, precum și în cauzele deosebit de complexe sau de importante.

Celelalte cauze sunt soluționate în camere de cinci sau de trei judecători. Președinții camerelor de cinci judecători sunt aleși pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.

Competența jurisdicțională în diferite categorii de acțiuni

Pentru a-și îndeplini cu bine misiunea, Curții i-au fost atribuite competențe jurisdicționale bine definite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare și al diferitelor categorii de acțiuni.

Procedura întrebărilor preliminare

Pentru a asigura o aplicare efectivă și omogenă a legislației Uniunii și pentru a evita orice interpretare divergentă, instanțele naționale pot și uneori trebuie să se adreseze Curții de Justiție solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislației naționale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validității unui act de dreptul Uniunii.

Răspunsul Curții de Justiție ia forma unei hotărâri sau a unei ordonanțe motivate. Instanța națională destinatară este ținută de interpretarea dată atunci când soluționează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curții de Justiție este în aceeași măsură obligatorie pentru celelalte instanțe naționale sesizate cu o problemă identică.

De asemenea, tot în cadrul acestei proceduri, fiecare cetățean european poate să obțină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc.

Cu toate că această cerere nu poate fi formulată decât de o instanță judecătorească națională, toate părțile din procedura în fața acesteia din urmă, statele membre și instituțiile Uniunii pot participa la procedura inițiată la Curtea de Justiție.

Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor

Curtea de Justiție controlează prin această procedură, respectarea de către statele membre a obligațiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii.

Sesizarea Curții de Justiție este precedată de o procedură prealabilă inițiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa.

Dacă această procedură nu determină statul membru să își îndeplinească obligațiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiție o acțiune privind încălcarea dreptului Uniunii.

Această acțiune poate fi introdusă fie de Comisie - cazul cel mai frecvent întâlnit în practică -, fie de un stat membru.

Dacă Curtea de Justiție constată neîndeplinirea obligațiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situații. Dacă, ulterior, Curtea de Justiție constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Acțiunea în anulare

Prin intermediul acestei acțiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituții, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă, decizie).

Curtea de Justiție este singura competentă să soluționeze acțiunile introduse de un stat membru împotriva Parlamentului European și/sau împotriva Consiliului (cu excepția actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competențe de executare) sau pe cele introduse de o instituție a Uniunii împotriva unei alte instituții.

Acțiunea în constatarea abținerii de a acționa

Această acțiune permite Curții să controleze legalitatea inacțiunii instituțiilor, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acțiune nu poate fi introdusă decât după ce instituției respective i s-a solicitat să acționeze.

Atunci când s-a constatat nelegalitatea abținerii, instituția în cauză trebuie să pună capăt abținerii de a acționa, luând măsurile adecvate. Competența de a judeca acțiunea în constatarea abținerii de a acționa este împărțită între Curtea de Justiție și Tribunal în funcție de aceleași criterii precum acțiunea în anulare.

Recursul

Curtea de Justiție poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva hotărârilor și a ordonanțelor Tribunalului.

Dacă recursul este admisibil și fondat, Curtea de Justiție anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată, Curtea poate să o rețină spre soluționare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ținut de decizia pronunțată de Curte în recurs.

Reexaminarea

Deciziile Tribunalului care statuează asupra acțiunilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepțional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curții de Justiție în condițiile prevăzute în Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Modul de sesizare a Curții

Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă și, dacă este cazul, o fază orală, care este publică. Trebuie totuși să se facă distincția între, pe de o parte, procedura trimiterii preliminare și, pe de altă parte, celelalte acțiuni, denumite acțiuni directe.

-          în trimiterile preliminare

Instanța națională adresează Curții de Justiție întrebări privind interpretarea sau validitatea unei dispoziții de dreptul Uniunii.

După traducerea cererii în toate limbile Uniunii de Serviciul de traduceri al Curții, grefa o comunică părților din acțiunea principală, precum și tuturor statelor membre și instituțiilor Uniunii. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care indică, printre altele, părțile în cauză și conținutul întrebărilor.

Părțile, statele membre și instituțiile Uniunii Europene au la dispoziție două luni pentru a prezenta Curții observații scrise.

-           în acțiunile directe

Curtea se sesizeaza obligatoriu printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări privind acțiunea, care indică motivele și concluziile reclamantului.

Cererea introductivă este comunicată părții adverse, care are la dispoziție o lună pentru a depune un memoriu în apărare.

Reclamantul poate depune o replică, pârâtul o duplică, termenul fiind, de fiecare dată, de o lună. Termenele de prezentare a acestor documente trebuie respectate, cu excepția situației în care președintele acordă o prelungire a acestora.

Măsuri procedurale

Măsurile preparatorii

În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părțile pot să indice, în termen de trei săptămâni, dacă și de ce doresc organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor.

Pe baza propunerii judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză măsuri de cercetare judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza și dacă este necesară organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor.

Sedința publică și concluziile avocatului general

Dacă s-a decis organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, cauza este pledată în ședință publică, în fața completului de judecată și a avocatului general.

Judecătorii și avocatul general pot adresa părților întrebările pe care le consideră oportune. După câteva săptămâni, concluziile avocatului general sunt prezentate în fața Curții de Justiție, tot în ședință publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului și propune în deplină independență Curții de Justiție răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Acesta reprezintă finalulul fazei orale a procedurii.

Daca se apreciază că nicio problemă nouă de drept nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate decide judecarea cauzei fără concluzii.

Hotărârile

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de judecătorul raportor. Fiecare judecător din completul respectiv poate propune modificări. Deciziile Curții de Justiție sunt adoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menționate.

Hotărârile sunt semnate de toți judecătorii care au participat la deliberări, iar dispozitivul acestora este pronunțat în ședință publică.

Procedurile speciale

Procedura simplificată

Dacă o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea poate să se pronunțe prin ordonanță motivată menționându-se hotărârea anterioară sau jurisprudența pertinentă, după ascultarea avocatului general.

Procedura accelerată

Procedura accelerată permite Curții să se pronunțe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de urgente, reducând termenele la maximum și acordând acestor cauze o prioritate absolută. În urma unei cereri formulate de una dintre părți, președintele Curții decide, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general și a celorlalte părți, dacă o urgență deosebită justifică recurgerea la procedura accelerată.

Procedura preliminară de urgență (PPU)

Prin această procedură, Curtea de Justiție soluționeaza într-un termen considerabil redus întrebările cele mai sensibile referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție (cooperare polițienească și judiciară în materile civilă și penală, precum și vize, drept de azil, imigrare și alte politici referitoare la libera circulație a persoanelor). Judecarea acestor cauze se face de catre Camera de cinci judecători special desemnată, iar faza scrisă se derulează, în practică, în principal pe cale electronică și este extrem de redusă, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce privește numărul actorilor care pot depune observații scrise, majoritatea actorilor intervenind în faza orală a procedurii, care este obligatorie.

Procedura măsurilor provizorii

Procedura măsurilor provizorii urmărește să obțină suspendarea executării unui act al unei instituții, care face de asemenea obiectul unei acțiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară pentru a preveni un prejudiciu grav și ireparabil în dauna unei părți.

Alte prevederi

Cheltuielile de procedură

Procedura în fața Curții de Justiție este scutită de cheltuieli.

Onorariul avocatului abilitat să pună concluzii în fața instanțelor unui stat membru, ce reprezintă părțile, nu este suportat de Curte.

Dacă o parte nu face față, în totalitate sau în parte, cheltuielilor de judecată aceasta poate, fără a fi reprezentată de un avocat, solicita să beneficieze de asistență judiciară gratuită.

Regimul lingvistic

Limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi limba de procedură a cauzei, adică limba în care aceasta se va desfășura.

Dezbaterile care au loc în timpul ședințelor sunt traduse simultan, în funcție de necesități, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpreți, folosind o limbă comună, care este, în mod tradițional, franceza.

III. TRIBUNALUL

Începând cu 1 decembrie 2009, data de intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană are personalitate juridică și a preluat competențele conferite anterior Comunității Europene. Prin urmare, dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii.

Organizarea Tribunalului de Primă Instanță

Tribunalul de Primă Instanță este compus din cel puțin un judecător pentru fiecare stat membru (27 în 2007). Judecătorii sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceștia numesc un grefier pentru o perioadă de 6 ani. Judecătorii își exercită atributiile in conformitate cu principiile imparțialitatii și independenței.

Tribunalul nu dispune de avocați generali permanenți. În mod excepțional, această funcție poate fi încredințată unui judecător.

Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din trei judecători sau, în anumite situații, de un judecător unic.

Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau în ședință plenară in functie de tipul problemelor de drept sau de complexitatea cauzei. Majoritatea cauzelor cu care este sesizat Tribunalul sunt judecate de camere compuse din trei judecători. Președinții camerelor compuse din cinci judecători sunt aleși dintre judecători pe o perioada de trei ani.

Competența jurisdicțională

Tribunalul de Primă Instanță are competența de a judeca:

acțiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituțiilor Uniunii Europene precum și împotriva actelor normative (dacă îi privesc direct și dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva abținerii de a acționa a acestor instituții, organisme, oficii sau agenții.

acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;

acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping") și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;

acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituțiile Uniunii Europene sau de funcționarii acestora;

acțiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competența de judecare;

acțiuni în materia mărcilor comunitare;

recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene, limitate la chestiuni de drept.

Deciziile pronunțate de Tribunal pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la chestiuni de drept, la Curtea de Justiție.

Procedura în fața Tribunalului

Faza scrisă

O cerere introductivă scrisă de un avocat sau de un agent adresată grefei declanșează procedura.

Aspectele principale ale acțiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile oficiale, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cererea introductivă este comunicată de către grefier părții adverse, care dispune de un termen pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul are posibilitatea de a prezenta o replică într-un termen determinat la care pârâtul poate răspunde printr-o duplică.

Orice persoană, precum și orice organism sau instituție a Uniunii Europene care justifică un interes în soluționarea unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului, precum și statele membre și instituțiile Comunității pot interveni în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește susținerea sau respingerea concluziilor uneia dintre părți, la care părțile pot ulterior să răspundă. În anumite situații, intervenientul poate să își prezinte observațiile și în cadrul fazei orale.

Faza orală

Judecătorii pot adresa întrebări reprezentanților părților. Judecătorul raportor rezumă într-un raport de ședință starea de fapt expusă, argumentele fiecărei părți și, dacă este cazul, argumentele intervenienților. Acest document este pus la dispoziția publicului în limba de procedură.

Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul raportor, iar hotărârea se pronunță în ședință publică.

Procedura la Tribunal este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului nu este în sarcina Tribunalului. O persoană fizică poate solicita să beneficieze de asistență judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face față cheltuielilor de judecată.

Procedura măsurilor provizorii

Introducerea unei acțiuni la Tribunal nu are ca efect suspendarea executării actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii.

Măsurile provizorii se dispun numai dacă sunt întrunite trei condiții:

1. acțiunea principală trebuie să pară, la prima vedere, întemeiată;

2. solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgența măsurilor, în lipsa cărora ar suporta

un prejudiciu grav și ireparabil;

3. măsurile provizorii trebuie să țină seama de punerea în balanță a intereselor părților și a interesului general.

Ordonanța are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul se pronunță în

acțiunea principală. În plus, aceasta poate fi atacată cu recurs în fața Curții de Justiție

Procedura accelerată

Această procedură permite Tribunalului să se pronunțe cu celeritate asupra fondului unui litigiu în cauze

considerate ca prezentând o urgență deosebită.

Procedura accelerată poate fi solicitată de reclamant sau de pârât.

IV. TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE

Organizarea Tribunalului Funcției Publice

Judecătorii Tribunalului Funcției Publice desemnează din rândul lor președintele, pentru o perioadă de trei ani ce poate fi reînnoită.

Tribunalul Funcției Publice se întrunește în camere compuse din trei judecători. În plus, în situațiile determinate prin Regulamentul său de procedură, Tribunalul Funcției Publice poate soluționa cauza în cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un judecător unic.

Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de șase ani.

Tribunalul Funcției Publice dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curții de Justiție pentru alte necesități administrative și lingvistice.

Competența jurisdicțională

În cadrul instituției jurisdicționale, Tribunalul Funcției Publice este instanța specializată în materia contenciosului funcției publice a Uniunii Europene. Această competență a fost exercitată anterior de Curtea de Justiție și, de la crearea sa în 1989, de Tribunal.

Tribunalul soluționează în primă instanță litigiile dintre Uniunea Europeană și agenții săi, conform articolului 270 TFUE, ceea ce reprezintă aproximativ 120 de cauze pe an. Aceste litigii au drept obiect nu numai probleme referitoare la relațiile de muncă propriu-zise (remunerație, desfășurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci și regimul de securitate socială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocații familiale etc.).

Tribunalul soluționează de asemenea litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul lor, pentru care competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene [de exemplu, litigii între Europol, Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) sau Banca Europeană de Investiții și agenții acestora].

Hotărârile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice pot face obiectul unui recurs limitat la probleme de drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în fața Tribunalului.

Procedura în fața Tribunalului Funcției Publice

Procedura în cadrul acestei instanțe se desfășoară conform dispozițiilor din Statul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special a celor cuprinse în anexa I la acesta, precum și din propriul său regulament de procedură, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2007.

Faza scrisă

O cerere introductivă scrisă de un avocat și adresată grefei declanșează procedura. Cererea introductivă este comunicată de către grefier părții adverse, care dispune de un termen pentru a depune un memoriu în apărare.

Tribunalul Funcției Publice poate hotărî că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise.

Orice persoană care justifică un interes în soluționarea unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Funcției Publice, precum și statele membre și instituțiile Uniunii Europene pot interveni în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește susținerea sau respingerea concluziilor uneia dintre părți, la care părțile pot ulterior să răspundă. În anumite situații, intervenientul poate să își prezinte observațiile și în cadrul fazei orale.

Faza orală

În timpul fazei orale are loc o ședință publică. În cadrul acesteia, judecătorii pot adresa întrebări reprezentanților părților și, dacă este cazul, chiar părților. Judecătorul raportor întocmește un raport pregătitor de ședință, care conține elementele esențiale ale cauzei și indică aspectele pe care părțile trebuie să se concentreze în pledoarii. Acest document este pus la dispoziția publicului în limba de procedură.

Judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul raportor.

Hotărârea se pronunță în ședință publică.

Alte prevederi

Cheltuielile de judecată

Procedura la Tribunalul Funcției Publice este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului nu este în sarcina Tribunalului Funcției Publice. O parte poate solicita să beneficieze de asistență judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face față cheltuielilor de judecată.

Soluționarea amiabilă a litigiilor

În orice stadiu al procedurii, începând din momentul depunerii cererii introductive, Tribunalul Funcției Publice poate încerca să faciliteze soluționarea amiabilă a litigiilor.

Măsurile provizorii

Introducerea unei acțiuni la Tribunalul Funcției Publice nu are ca efect suspendarea executării actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul Funcției Publice poate să dispună suspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii. Președintele Tribunalului Funcției Publice sau, dacă este cazul, un alt judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii se pronunță asupra unei astfel de cereri prin ordonanță motivată.

Măsurile provizorii se dispun numai dacă sunt întrunite trei conditii:

1. acțiunea principală trebuie să pară, la prima vedere, întemeiată;

2. solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgența măsurilor, în lipsa cărora ar suporta

un prejudiciu grav și ireparabil;

3. măsurile provizorii trebuie să țină seama de punerea în balanță a intereselor părților și a interesului general.

Ordonanța are caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul Funcției Publice se pronunță în acțiunea principală. În plus, aceasta poate fi atacată cu recurs în fața Tribunalului.

V. CONCLUZII

Din multitudinea hotărârilor pronunțate de Curte, cea mai mare parte, în special cele pronunțate cu titlu preliminar, au în mod vădit consecințe importante în viața de fiecare zi a cetățenilor Uniunii. Unele dintre aceste hotărâri sunt citate în continuare, cu titlu de exemplu, pentru domeniile cele mai importante ale dreptului Uniunii.

• libera circulație a mărfurilor (hotărârea Cassis de Dijon, 1979)

• libera circulație a persoanelor (hotărârea Kraus, 1993)

• libera prestare a serviciilor (hotărârea Kohll, 1998)

• egalitatea de tratament și drepturile sociale (hotărârea Defrenne, 1976)

• drepturile fundamentale (hotărârea Johnston, 1986).

• cetățenia uniunii (hotărârea Zhu și Chen, 2004).

Curtea de Justiție lucrează totodată în colaborare cu instanțele naționale, instanțe de drept comun în domeniul dreptului Uniunii. Orice instanță națională sesizată cu un litigiu referitor la dreptul Uniunii poate și uneori trebuie să adreseze Curții de Justiție întrebări preliminare. În acest mod, Curtea se pronunță asupra interpretării unei norme de drept al Uniunii sau verifică legalitatea acesteia.

Evoluția jurisprudenței sale ilustrează contribuția Curții la crearea unui spațiu juridic care îi privește pe cetățeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislația Uniunii în diverse domenii ale vieții lor cotidiene.