Afişare în paralel: CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 şi Deducerile personale şi implicaţiile fiscale ale acestora

Structură Act

Structură Act

Deducerile personale şi implicaţiile fiscale ale acestoraRevista Taxe Finanțe Contabilitate nr. 2/2011Autor: Mihai-Ioan MutaşcuNota - Compartimentul juridic - C.T.C.E. Piatra-Neamț:Deducerea personală se acordă persoanelor fizice care obţin venituri din salarii sub forma unei deduceri fiscale din venitul din salarii impozabil, la angajatorul unde se află funcţia de bază.Deducerea este stabilită în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținerea salariatului, fiind mai importantă cu cât numărul acestora este mai mare, și de nivelul venitului brut.Spre deosebire de deducerea personală acordată salariaților care nu au persoane în întreținere, de care salariatul beneficiază din oficiu pentru fiecare lună a anului, deducerea personală pentru salariații care au mai multe persoane în întreținere se acordă numai pentru lunile din anul fiscal în care persoanele aflate în întreținerea salariatului au fost efectiv în întreținerea acestuia.Întrucât nu intenționăm să ne substituim interpretării date de autor asupra problemei de drept reținute spre analiză în acest articol, vă prezentăm, cu titlu exemplificativ, câteva paragrafe din acest studiu:Apariţia şi utilizarea deducerilor personale, în cazul impozitării veniturilor persoanelor fizice, este strâns legată de cele două mari doctrine politice: doctrina de dreapta şi doctrina de stângă. Considerată aparţinând eminamente curentului de gândire de stânga, tehnica de impozitare progresivă are un rol esenţial în distribuţia veniturilor în cadrul unei societăţi, atenuând discrepanţele care există la acest nivel între membrii colectivităţii. Efectul de progresivitate se obţine pe seama cotelor procentuale de impozitare, care cresc pe măsură ce materia supusă impozitării creşte (la venituri mici, cote de impunere mici şi viceversa).Se observă că, deşi cele două variante presupun aplicarea unei singure cote procentuale de impozitare, efectul de progresivitate poate fi realizat fie prin intermediul bazei de impozitare, fie pe seama diminuării sarcinii fiscale prin scăderea impozitului final cu o sumă fixă. Cu alte cuvinte, dacă în doctrina de stânga efectul distributiv al impozitului se realizează în special pe seama cotelor de impozitare, în cazul orientării de dreapta progresivitatea poate fi rezultatul corecţiilor bazei de impozitare sau a impozitului final.(Textul complet al articolului se regăsește în publicația menționată mai sus)