Afişare în paralel: CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 şi Soluții judiciare de avangardă, inovații și restaurări procesuale în materie civilă

Structură Act

Structură Act

Soluții judiciare de avangardă, inovații și restaurări procesuale în materie civilăRevista „Dreptul”, Nr. 12/2019, pag. 49Autor : Ioan LeșNota - Compartimentul juridic - C.T.C.E. Piatra-Neamț:În acest studiu, autorul examinează principalele modificări și completări aduse Codului de procedură civilă. Cele mai semnificative modificări și completări normative au fost realizate prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Materia vizată în principal este cea a competenței materiale a judecătoriilor.Astfel, analizând schimbările aduse normelor de competență materială, se poate observa cum, în cazul judecătoriei, aceasta a devenit competentă să judece cauzele privind moștenirea și uzucapiunea, indiferent de valoare, precum și cererile în materia fondului funciar, fiind exceptate cele având competența stabilită prin legi speciale.Cu privire la acțiunile privind moștenirea, unde, anterior, competența materială era stabilită în virtutea criteriului valoric, se poate afirma că această modificare este uan binevenită întrucât vechea reglementare a generat divergențe în practică.Diferențe notabile au fost aduse și în materie de incompatibilitate, procedură de regularizare precum și în domeniul executării silite. Întrucât nu intenționăm să ne substituim interpretării date de autor asupra problemei de drept reținute spre analiză în acest articol, vă prezentăm, cu titlu exemplificativ, câteva paragrafe din acest studiu:„(…) O analiză a tuturor soluțiilor de anvagardă sau a celor abandonate ori reintroduse în legislație, sub diferite forme, este greu de realizat în contextul de față. De aceea, ne propunem în continuare să facem referiri doar la unele dintre soluțiile procesual-civile ce se înscriu în cadrul demersului nostru. Dar nici din acest punct de vedere cercetarea noastră nu poate fi una exhaustivă, ci doar selectivă (...)”.„(…) O situație particulară a fost generată de modificarea legilor justiției, acțiune legislativă criticată cu o vehemență cu totul exagerată și discutabilă din multe puncte de vedere (...)”.„(…) Soluțiile inovatoare aduse de noul Cod de procedură civilă sunt exetrem de numeroase și ele acoperă cele mai importante materii, începând cu aplicarea legilor de procedură în timp, continuâand cu principiile fundamentale, cu procedura de regularizare, cu materia probelor, în special adminsitrarea lor de către avocați, cu hotărârea judecătorească, căile de atac, procedurile speciale și executarea silită (...)”.„(…) De asemenea, noile noastre regementări procesuae au tins și la o birocratizare a procedurii judiciare, prin introducerea unor instituții destinate a accelera judecățile, cum este cazul procedurii de regulaizare a cererii introductive de instanță, dar care mai degrabă au complicat lucrurile (...)”. (Textul complet al articolului se regăsește în publicația menționată mai sus)