Afişare în paralel: LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 şi Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale? II. Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate. Concluzii

Structură Act

Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale? II. Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate. ConcluziiRevista ”Dreptul”, Nr. 2/2019, pag. 117Autor: Dan Lupașcu, Mihai MareșNota - Compartimentul juridic - C.T.C.E. Piatra-Neamț:Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în faţa instanţelor judecătoreşti, cu condiţia existenţei unui proces pendinte. Instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, cu obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa de judecată sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Instanţele de judecată au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate. În situaţia în care instanţa de judecată constată că excepţia este admisibilă, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, care, în aceste condiţii, îşi va exprima opinia cu privire la contrarietatea dintre textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii şi textul de referinţă pretins încălcat. Atunci când excepţia este inadmisibilă, instanţa de judecată o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, partea având, în această situaţie, posibilitatea formulării recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât, atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă, în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate. (Curtea Constituțională, Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 345 din 19 aprilie 2018)Întrucât nu intenționăm să ne substituim interpretării date de autor asupra problemei de drept reținute spre analiză în acest articol, vă prezentăm, cu titlu exemplificativ, câteva paragrafe din acest studiu:În afară de părți, excepția poate fi invocată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Așadar, legea condiționează legitimarea procesuală a procurorului nu de posibilitatea de participare în proces, ci de participarea efectivă. Sublinierea este necesară, întrucât, potrivit art. 92 alin. (2) Cod proceură civilă, ”procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.Acestor variante li se adaugă aceea a invocării de către instanță, din oficiu, a excepției de neconstituționalitate.La nivelul instanței de contencios constituțional este necesar a fi efectuată o evaluare amănunțită a constituționalității prevederilor legale contestate pe calea excepției, în scopul înfăptuirii controlului prevăzut de Legea fundamentală, aplicat în spiritul și în concordanță cu principiile acesteia. Din această perspectivă, instanțele de judecată în fața cărora sunt ridicate excepții de neconstituționalitate trebuie să se abțină de la interpretări ce ar putea conduce chiar la recalificarea cererilor formulate de justițiabili, cu finalitatea predilectă a stabilirii inadmisibilitaății acestora.(Textul complet al articolului se regăsește în publicația menționată mai sus)