Sfaturi şi Scurtături
| CTRL + F sau F3 | Căutare rapidă pe textul actului |
| CTRL + G | Salt la articolul, din act, dorit |
| F1 | Manual de utilizare |
| F12 | Descărcare acces la distanţă |
Afişare în paralel (
CONVENŢIA din 4 noiembrie 1950 si
Delimitarea infracțiunii de falsificare... )
CONVENŢIA din 4 noiembrie 1950pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendata prin Protocoalele nr. 3, 5 şi 8 şi completată prin Protocolul nr. 2*)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 31 mai 1994Data intrării în vigoare 20-06-2004
*) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971, şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 şi cuprinzând, în afară de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, în conformitate cu art. 5 paragraful 3, face parte integrantă din convenţie o dată cu intrarea sa în vigoare la 21 septembrie 1970Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerind ca aceasta declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universala şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunta, considerind ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strinsa între membrii săi şi ca unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reafirmind atasamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o conceptie comuna şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotărîte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de traditii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenta a dreptului, sa ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universala, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul 1Inaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei convenţii. Titlul IArticolul 21. Dreptul la viaţa al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decît în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsa prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurectie. Articolul 3Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Articolul 41. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire. 2. Nimeni nu poate fi constrîns să execute o munca forţată sau obligatorie. 3. Nu se considera munca forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol: a) orice munca impusa în mod normal unei persoane supuse detentiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se afla în libertate condiţionată; b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuza sa satisfacă serviciul militar din motive de constiinta, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; c) orice serviciu impus în situaţii de criza sau de calamitati care ameninta viaţa sau bunăstarea comunităţii; d) orice munca sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale. Articolul 51. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţa. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; b) dacă a făcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantarii executării unei obligaţii prevăzute de lege; c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savirseasca o infracţiune sau sa fuga după săvârşirea acesteia; d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotarita pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestata trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzatii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala. 5. Orice persoană care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. Articolul 61. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. Articolul 71. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decît aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate. Articolul 81. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Articolul 91. Orice persoană are dreptul la libertatea de gindire, de constiinta şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Articolul 101. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restringeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Articolul 111. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. Articolul 12Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. Articolul 13Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Articolul 14Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie. Articolul 151. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninta viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care deroga de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura stricta în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri sa nu fie în contradictie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultind din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 şi art. 7.3. Orice înaltă parte contractantă ce exercita acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile. Articolul 16Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicind inaltele părţi contractante sa impună restringeri activităţii politice a străinilor. Articolul 17Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicind, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decît acelea prevăzute de aceasta convenţie. Articolul 18Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decît în scopul pentru care ele au fost prevăzute. Titlul IIArticolul 19Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele părţi contractante din prezenta convenţie, se instituie: a) o Comisie Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Comisia; b) o Curte Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Curtea. Titlul IIIArticolul 20^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Comisia se compune dintr-un număr de membri egal cu acela al inaltelor părţi contractante. Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. 2. Comisia se întruneşte în şedinţa plenara. Totuşi, ea poate constitui în cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel puţin şapte membri. Camerele pot examina cererile introduse în aplicarea art. 25 al prezentei convenţii, care pot fi soluţionate pe baza unei jurisprudente consacrate sau care nu ridica o problemă grava relativ la interpretarea sau la aplicarea convenţiei. În aceste limite şi sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercita toate competentele încredinţate Comisiei de către convenţie. Membrul Comisiei ales în numele înaltei părţi contractante împotriva căreia a fost introdusă o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizată cu aceasta cerere. 3. Comisia poate constitui în cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel puţin trei membri, având puterea de a declara în unanimitate ca inadmisibila sau scoasa de pe rol o cerere introdusă în aplicarea art. 25, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare mai ampla. 4. O Camera sau un comitet poate, în orice stadiu al cauzei, să se desesizeze în favoarea Comisiei în plenul sau, care poate, de asemenea, examina orice cerere încredinţată unei Camere sau unui comitet. 5. Numai Comisia în plenul sau poate exercita competentele următoare: a) examinarea cererilor introduse potrivit art. 24; b) sesizarea Curţii conform art. 48 lit a);c) stabilirea regulamentului interior conform art. 36. Articolul 21^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Membrii Comisiei sunt aleşi de Comitetul Ministrilor cu majoritate absolută de voturi, dintr-o lista de nume întocmită de Biroul Adunării Consultative; fiecare grup de reprezentanţi ai inaltelor părţi contractante în Adunarea Consultativa prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi vor avea cetăţenia acestuia. 2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedura este urmată pentru a completa Comisia în cazul în care şi alte state ar deveni ulterior părţi la prezenta convenţie şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morala şi sa întrunească condiţiile cerute pentru numirea în înalte funcţii judiciare sau să fie persoane recunoscute pentru competenţa lor în domeniul dreptului naţional sau internaţional. Articolul 22^2^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.1. Membrii Comisiei sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatul a şapte membri va inceta după 3 ani. 2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la sfârşitul perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a se asigura pe cît posibil reînnoirea unei jumătăţi din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Ministrilor poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmează să fie aleşi să aibă o alta durata decît aceea de 6 ani, fără ca totuşi aceasta durata să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mica de 3 ani. 4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Comitetul Ministrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartiţia mandatelor are loc printr-o tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. 5. Membrul Comisiei ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Comisiei rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. Articolul 23^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Membrii Comisiei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe întreaga durata a exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenta, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. Articolul 24Orice parte contractantă poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice încălcare a dispoziţiilor prezentei convenţii pe care o socoteşte imputabilă unei alte părţi contractante. Articolul 251. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept. 2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinanta. 3. Ele sunt inminate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora inaltelor părţi contractante şi asigura publicarea lor. 4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decît atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente. Articolul 26Comisia nu poate fi sesizată decît după epuizarea căilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute şi într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive. Articolul 271. Comisia nu retine nici o cerere introdusă potrivit art. 25, dacă: a) este anonima; b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinata anterior de către Comisie sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de ancheta sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi. 2. Comisia declara inadmisibila orice cerere introdusă potrivit art. 25, atunci când ea considera cererea incompatibilă cu dispoziţiile prezentei convenţii, în mod vadit nefondata sau abuzivă. 3. Comisia respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila prin aplicarea art. 26. Articolul 28^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. În cazul în care Comisia retine cererea: a) pentru a stabili faptele, ea procedează la un examen în contradictoriu al cererii împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, la o ancheta pentru a carei conducere eficienta statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare, după un schimb de păreri cu Comisia; b) ea se pune în acelaşi timp la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin buna înţelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunoaşte prezenta Convenţie. 2. Dacă reuşeşte să obţină rezolvarea cauzei prin buna înţelegere, Comisia întocmeşte un raport care este transmis statelor interesate, Comitetului Ministrilor şi secretarului general al Consiliului Europei, în vederea publicării. Acest raport se limitează la o scurta expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate. Articolul 29^1,2^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970.După ce a reţinut o cerere introdusă potrivit art. 25, Comisia poate totuşi sa hotărască, cu majoritate de două treimi din membri săi, sa o respingă dacă, în cursul examinari, ea constata existenta unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute în art. 27. Într-un asemenea caz, decizia este comunicată părţilor. Articolul 30^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. În orice stadiu al procedurii, Comisia poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se traga concluzia ca: a) solicitantul nu doreşte sa o mai menţină; sau b) litigiul a fost rezolvat; sau c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifica continuarea examinării cererii. Totuşi, Comisia continua examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie o cere. 2. Dacă hotărăşte sa scoată de pe rol o cerere după ce o retinuse, Comisia întocmeşte un raport care cuprinde o expunere a faptelor şi o decizie motivată de scoatere de pe rol. Raportul este transmis părţilor, precum şi, pentru informare, Comitetului Ministrilor. Comisia poate să îl publice. 3. Comisia poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea considera ca împrejurările o justifica. Articolul 31^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Dacă examinarea unei cereri nu s-a încheiat prin aplicarea art. 28 (paragraful 2), 29 sau 30, Comisia redactează un raport în care constata faptele şi formulează un aviz pentru a stabili dacă faptele constatate dovedesc, din partea statului interesat, o încălcare a obligaţiilor ce îi revin în temeiul dispoziţiilor convenţiei. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate în acest raport. 2. Raportul este transmis Comitetului Ministrilor; el este, de asemenea, comunicat statelor interesate care nu au dreptul sa-l publice. 3. Transmţând raportul Comitetului Ministrilor, Comisia poate formula propunerile pe care le considera necesare. Articolul 321. Dacă în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei către Comitetul Ministrilor, cauza nu este deferita Curţii în aplicarea art. 48 din prezenta convenţie, Comitetul Ministrilor ia, printr-un vot cu majoritatea a două treimi din reprezentanţii având dreptul de a face parte din Comitet, o decizie asupra constatării încălcării sau nu a convenţiei. 2. În caz afirmativ, Comitetul Ministrilor fixează un termen în care înaltă parte contractantă interesată trebuie să ia măsurile care decurg din hotărârea Comitetului Ministrilor. 3. Dacă înaltă parte contractantă interesată nu a adoptat măsuri satisfăcătoare în termenul stabilit, Comitetul Ministrilor, cu majoritatea prevăzută la paragraful 1 de mai sus, da hotărârii sale iniţiale urmarea pe care o comporta şi publică raportul. 4. Inaltele părţi contractante se angajează sa considere ca obligatorie pentru ele orice hotărâre pe care Comitetul Ministrilor o poate lua în aplicarea paragrafelor precedente. Articolul 33Comisia îşi desfăşoară activitatea cu uşile închise. Articolul 34^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970 şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Sub rezerva dispoziţiilor art. 20 (paragraful 3) şi 29, hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanti. Articolul 35Comisia se întruneşte atunci când împrejurările o cer. Ea este convocată de secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 36Comisia îşi stabileşte regulamentul sau interior. Articolul 37Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei. Titlul IVArticolul 38Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. Articolul 391. Membrii Curţii sunt aleşi de Adunarea Consultativa cu majoritatea voturilor exprimate de pe o lista de persoane propusă de membrii Consiliului Europei, fiecare dintre aceştia trebuind să prezinte trei candidaţi, dintre care cel puţin doi având cetăţenia sa. 2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedura este urmată pentru a completa Curtea în cazul admiterii de noi membri în Consiliul Europei şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morala şi sa întrunească acele condiţii cerute pentru exercitarea unor înalte funcţii judiciare sau să fie jurişti având o competenţa recunoscută. Articolul 40^2,3^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Membrii Curţii sunt aleşi pentru o durată de 9 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfârşit la împlinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor încheia la împlinirea a 6 ani. 2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la împlinirea perioadelor iniţiale de 3 şi 6 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei, imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea unei treimi a Curţii la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativa poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmează să fie aleşi vor avea o alta durata decît cea de 9 ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi 12 ani sau să fie mai mica de 6 ani. 4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Consultativa aplica paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. 5. Un membru al Curţii ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Curţii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După aceasta înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. 7. În cadrul Curţii, membrii acesteia îşi exercită mandatul cu titlu individual. În tot cursul exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenta, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. Articolul 41^3^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Curtea îşi alege preşedintele şi unul sau doi vicepreşedinţi pentru o durată de 3 ani. Ei pot fi realeşi. Articolul 42Membrii Curţii primesc o indemnizaţie, fixată de Comitetul Ministrilor, pentru fiecare zi de exercitare a funcţiei lor. Articolul 43^3^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Pentru examinarea fiecărei cauze care este adusă înaintea sa, Curtea se constituie într-o Camera compusa din nouă judecători. Din aceasta va face parte, din oficiu, judecătorul cetăţean al statului interesat sau, în lipsa, o persoană aleasă de el pentru a funcţiona în calitate de judecător; numele celorlalţi judecători sunt trase la sorţi, înainte de începerea examinării cauzei, prin grija preşedintelui. Articolul 44Numai inaltele părţi contractante şi Comisia au calitatea de a se prezenta în faţa Curţii. Articolul 45Competenţa Curţii acoperă toate cauzele privind interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii pe care inaltele părţi contractante sau Comisia i le supun, în condiţiile prevăzute de art. 48. Articolul 461. Fiecare dintre inaltele părţi contractante poate, în orice moment, sa declare ca recunoaşte ca obligatorie de drept şi fără o convenţie specială, jurisdicţia Curţii privind toate cauzele referitoare la interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii. 2. Declaraţiile mai sus menţionate vor putea fi făcute pur şi simplu sau sub condiţia de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte părţi contractante sau pentru o durată determinata. 3. Aceste declaraţii vor fi înaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii inaltelor părţi contractante. Articolul 47Curtea nu poate fi sesizată cu o cauza decît după constatarea de către Comisie a nereusitei unei reglementări prin buna înţelegere şi în termenul de 3 luni prevăzut în art. 32. Articolul 48Cu condiţia ca înaltă parte contractantă interesată, dacă este numai una, sau inaltele părţi contractante interesate, dacă sunt mai multe, să fie supuse jurisdicţiei obligatorii a Curţii sau, în caz contrar, cu consimţământul sau acordul înaltei părţi contractante interesate, dacă nu este decît una, sau al inaltelor părţi contractante, dacă sunt mai multe, o cauza poate fi deferita Curţii: a) de către Comisie; b) de către o înaltă parte contractantă al carei cetăţean este victima; c) de către o înaltă parte contractantă care a sesizat Comisia; d) de către o înaltă parte contractantă pusă în cauza. Articolul 49În caz de contestare a competentei Curţii, Curtea hotărăşte. Articolul 50Dacă hotărârea Curţii declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decît o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparatie echitabila. Articolul 511. Hotărârea Curţii trebuie motivată. 2. Dacă hotărârea nu exprima în totalitate sau în parte opinia unanima a judecătorilor, orice judecător va avea dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale. Articolul 52Hotărârea Curţii este definitivă. Articolul 53Inaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. Articolul 54Hotărârea Curţii este transmisă Comitetului Ministrilor care supraveghează punerea ei în executare. Articolul 55Curtea îşi stabileşte regulamentul sau şi îşi fixează procedura. Articolul 561. Prima alegere a membrilor Curţii va avea loc după ce declaraţiile inaltelor părţi avute în vedere în art. 46 vor fi atins numărul de opt. 2. Curtea nu poate fi sesizată înaintea acestei alegeri. Titlul VArticolul 57Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul sau intern asigura aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii. Articolul 58Cheltuielile Comisiei şi ale Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei. Articolul 59Membrii Comisiei şi ai Curţii de bucura, pe timpul executării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 40 al Statutului Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol. Articolul 60Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care aceasta parte contractantă este parte. Articolul 61Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competentelor conferite Comitetului Ministrilor prin Statutul Consiliului Europei. Articolul 62Inaltele părţi contractante renunţa reciproc, în afară unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care exista între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii unui alt mod de reglementare decît cele prevăzute de numita convenţie. Articolul 631. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior sa declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, ca prezenta convenţie se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigura. 2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit aceasta notificare. 3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale. 4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, sa declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în aceasta declaraţie ca accepta competenţa Comisiei de a lua cunoştinţa de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 25 din prezenta convenţie. Articolul 641. Oricare stat poate, în momentul semnării prezentei convenţii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, sa formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul sau nu este conformă cu aceasta dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol. 2. Orice rezerva emisă conform prezentului articol necesita o scurta expunere privind legea în cauza. Articolul 651. O înaltă parte contractantă nu poate denunta prezenta convenţie decît după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante. 2. Aceasta denunţare nu poate avea drept efect sa dezlege înaltă parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putind constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele. 3. Sub aceeaşi rezerva ar inceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care ar inceta de a mai fi membru al Consiliului Europei. 4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarata aplicabilă potrivit art. 63. Articolul 661. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificarile vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. 3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare. 4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei, numele inaltelor părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenita ulterior. Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor. Deschideți PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIApentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULatribuind Curţii Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative Deschideți PROTOCOLULrecunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în convenţieşi în primul Protocol adiţional la convenţie Deschideți PROTOCOLULprivind abolirea pedepsei cu moartea Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
| EMITENT |
*) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971, şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 şi cuprinzând, în afară de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, în conformitate cu art. 5 paragraful 3, face parte integrantă din convenţie o dată cu intrarea sa în vigoare la 21 septembrie 1970Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerind ca aceasta declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universala şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunta, considerind ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strinsa între membrii săi şi ca unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reafirmind atasamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o conceptie comuna şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotărîte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de traditii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenta a dreptului, sa ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universala, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul 1Inaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei convenţii. Titlul IArticolul 21. Dreptul la viaţa al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decît în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu aceasta pedeapsa prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta: a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violenţe sau o insurectie. Articolul 3Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Articolul 41. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire. 2. Nimeni nu poate fi constrîns să execute o munca forţată sau obligatorie. 3. Nu se considera munca forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol: a) orice munca impusa în mod normal unei persoane supuse detentiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se afla în libertate condiţionată; b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuza sa satisfacă serviciul militar din motive de constiinta, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; c) orice serviciu impus în situaţii de criza sau de calamitati care ameninta viaţa sau bunăstarea comunităţii; d) orice munca sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale. Articolul 51. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţa. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; b) dacă a făcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantarii executării unei obligaţii prevăzute de lege; c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savirseasca o infracţiune sau sa fuga după săvârşirea acesteia; d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotarita pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestata trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzatii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala. 5. Orice persoană care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. Articolul 61. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. Articolul 71. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decît aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate. Articolul 81. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Articolul 91. Orice persoană are dreptul la libertatea de gindire, de constiinta şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Articolul 101. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunică informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restringeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Articolul 111. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. Articolul 12Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. Articolul 13Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Articolul 14Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie. Articolul 151. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninta viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care deroga de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura stricta în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri sa nu fie în contradictie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultind din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 şi art. 7.3. Orice înaltă parte contractantă ce exercita acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou deplin aplicabile. Articolul 16Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicind inaltele părţi contractante sa impună restringeri activităţii politice a străinilor. Articolul 17Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicind, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decît acelea prevăzute de aceasta convenţie. Articolul 18Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decît în scopul pentru care ele au fost prevăzute. Titlul IIArticolul 19Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele părţi contractante din prezenta convenţie, se instituie: a) o Comisie Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Comisia; b) o Curte Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Curtea. Titlul IIIArticolul 20^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Comisia se compune dintr-un număr de membri egal cu acela al inaltelor părţi contractante. Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. 2. Comisia se întruneşte în şedinţa plenara. Totuşi, ea poate constitui în cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel puţin şapte membri. Camerele pot examina cererile introduse în aplicarea art. 25 al prezentei convenţii, care pot fi soluţionate pe baza unei jurisprudente consacrate sau care nu ridica o problemă grava relativ la interpretarea sau la aplicarea convenţiei. În aceste limite şi sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercita toate competentele încredinţate Comisiei de către convenţie. Membrul Comisiei ales în numele înaltei părţi contractante împotriva căreia a fost introdusă o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizată cu aceasta cerere. 3. Comisia poate constitui în cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel puţin trei membri, având puterea de a declara în unanimitate ca inadmisibila sau scoasa de pe rol o cerere introdusă în aplicarea art. 25, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare mai ampla. 4. O Camera sau un comitet poate, în orice stadiu al cauzei, să se desesizeze în favoarea Comisiei în plenul sau, care poate, de asemenea, examina orice cerere încredinţată unei Camere sau unui comitet. 5. Numai Comisia în plenul sau poate exercita competentele următoare: a) examinarea cererilor introduse potrivit art. 24; b) sesizarea Curţii conform art. 48 lit a);c) stabilirea regulamentului interior conform art. 36. Articolul 21^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Membrii Comisiei sunt aleşi de Comitetul Ministrilor cu majoritate absolută de voturi, dintr-o lista de nume întocmită de Biroul Adunării Consultative; fiecare grup de reprezentanţi ai inaltelor părţi contractante în Adunarea Consultativa prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi vor avea cetăţenia acestuia. 2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedura este urmată pentru a completa Comisia în cazul în care şi alte state ar deveni ulterior părţi la prezenta convenţie şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morala şi sa întrunească condiţiile cerute pentru numirea în înalte funcţii judiciare sau să fie persoane recunoscute pentru competenţa lor în domeniul dreptului naţional sau internaţional. Articolul 22^2^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.1. Membrii Comisiei sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatul a şapte membri va inceta după 3 ani. 2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la sfârşitul perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a se asigura pe cît posibil reînnoirea unei jumătăţi din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Ministrilor poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmează să fie aleşi să aibă o alta durata decît aceea de 6 ani, fără ca totuşi aceasta durata să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mica de 3 ani. 4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Comitetul Ministrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartiţia mandatelor are loc printr-o tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. 5. Membrul Comisiei ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Comisiei rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. Articolul 23^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Membrii Comisiei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe întreaga durata a exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenta, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. Articolul 24Orice parte contractantă poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice încălcare a dispoziţiilor prezentei convenţii pe care o socoteşte imputabilă unei alte părţi contractante. Articolul 251. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept. 2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinanta. 3. Ele sunt inminate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora inaltelor părţi contractante şi asigura publicarea lor. 4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decît atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente. Articolul 26Comisia nu poate fi sesizată decît după epuizarea căilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute şi într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive. Articolul 271. Comisia nu retine nici o cerere introdusă potrivit art. 25, dacă: a) este anonima; b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinata anterior de către Comisie sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de ancheta sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi. 2. Comisia declara inadmisibila orice cerere introdusă potrivit art. 25, atunci când ea considera cererea incompatibilă cu dispoziţiile prezentei convenţii, în mod vadit nefondata sau abuzivă. 3. Comisia respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila prin aplicarea art. 26. Articolul 28^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. În cazul în care Comisia retine cererea: a) pentru a stabili faptele, ea procedează la un examen în contradictoriu al cererii împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, la o ancheta pentru a carei conducere eficienta statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare, după un schimb de păreri cu Comisia; b) ea se pune în acelaşi timp la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin buna înţelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunoaşte prezenta Convenţie. 2. Dacă reuşeşte să obţină rezolvarea cauzei prin buna înţelegere, Comisia întocmeşte un raport care este transmis statelor interesate, Comitetului Ministrilor şi secretarului general al Consiliului Europei, în vederea publicării. Acest raport se limitează la o scurta expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate. Articolul 29^1,2^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970.După ce a reţinut o cerere introdusă potrivit art. 25, Comisia poate totuşi sa hotărască, cu majoritate de două treimi din membri săi, sa o respingă dacă, în cursul examinari, ea constata existenta unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute în art. 27. Într-un asemenea caz, decizia este comunicată părţilor. Articolul 30^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. În orice stadiu al procedurii, Comisia poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se traga concluzia ca: a) solicitantul nu doreşte sa o mai menţină; sau b) litigiul a fost rezolvat; sau c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifica continuarea examinării cererii. Totuşi, Comisia continua examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie o cere. 2. Dacă hotărăşte sa scoată de pe rol o cerere după ce o retinuse, Comisia întocmeşte un raport care cuprinde o expunere a faptelor şi o decizie motivată de scoatere de pe rol. Raportul este transmis părţilor, precum şi, pentru informare, Comitetului Ministrilor. Comisia poate să îl publice. 3. Comisia poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea considera ca împrejurările o justifica. Articolul 31^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Dacă examinarea unei cereri nu s-a încheiat prin aplicarea art. 28 (paragraful 2), 29 sau 30, Comisia redactează un raport în care constata faptele şi formulează un aviz pentru a stabili dacă faptele constatate dovedesc, din partea statului interesat, o încălcare a obligaţiilor ce îi revin în temeiul dispoziţiilor convenţiei. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate în acest raport. 2. Raportul este transmis Comitetului Ministrilor; el este, de asemenea, comunicat statelor interesate care nu au dreptul sa-l publice. 3. Transmţând raportul Comitetului Ministrilor, Comisia poate formula propunerile pe care le considera necesare. Articolul 321. Dacă în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei către Comitetul Ministrilor, cauza nu este deferita Curţii în aplicarea art. 48 din prezenta convenţie, Comitetul Ministrilor ia, printr-un vot cu majoritatea a două treimi din reprezentanţii având dreptul de a face parte din Comitet, o decizie asupra constatării încălcării sau nu a convenţiei. 2. În caz afirmativ, Comitetul Ministrilor fixează un termen în care înaltă parte contractantă interesată trebuie să ia măsurile care decurg din hotărârea Comitetului Ministrilor. 3. Dacă înaltă parte contractantă interesată nu a adoptat măsuri satisfăcătoare în termenul stabilit, Comitetul Ministrilor, cu majoritatea prevăzută la paragraful 1 de mai sus, da hotărârii sale iniţiale urmarea pe care o comporta şi publică raportul. 4. Inaltele părţi contractante se angajează sa considere ca obligatorie pentru ele orice hotărâre pe care Comitetul Ministrilor o poate lua în aplicarea paragrafelor precedente. Articolul 33Comisia îşi desfăşoară activitatea cu uşile închise. Articolul 34^1^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970 şi ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Sub rezerva dispoziţiilor art. 20 (paragraful 3) şi 29, hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanti. Articolul 35Comisia se întruneşte atunci când împrejurările o cer. Ea este convocată de secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 36Comisia îşi stabileşte regulamentul sau interior. Articolul 37Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei. Titlul IVArticolul 38Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. Articolul 391. Membrii Curţii sunt aleşi de Adunarea Consultativa cu majoritatea voturilor exprimate de pe o lista de persoane propusă de membrii Consiliului Europei, fiecare dintre aceştia trebuind să prezinte trei candidaţi, dintre care cel puţin doi având cetăţenia sa. 2. În măsura în care este aplicabilă, aceeaşi procedura este urmată pentru a completa Curtea în cazul admiterii de noi membri în Consiliul Europei şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidaţii vor trebui să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morala şi sa întrunească acele condiţii cerute pentru exercitarea unor înalte funcţii judiciare sau să fie jurişti având o competenţa recunoscută. Articolul 40^2,3^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.1. Membrii Curţii sunt aleşi pentru o durată de 9 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii desemnaţi la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfârşit la împlinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor încheia la împlinirea a 6 ani. 2. Membrii ale căror mandate se vor încheia la împlinirea perioadelor iniţiale de 3 şi 6 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei, imediat după ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea unei treimi a Curţii la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativa poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmează să fie aleşi vor avea o alta durata decît cea de 9 ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi 12 ani sau să fie mai mica de 6 ani. 4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Consultativa aplica paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere. 5. Un membru al Curţii ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat duce la sfârşit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Curţii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După aceasta înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. 7. În cadrul Curţii, membrii acesteia îşi exercită mandatul cu titlu individual. În tot cursul exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcţii incompatibile cu cerinţele de independenta, de imparţialitate şi de disponibilitate inerente acestui mandat. Articolul 41^3^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Curtea îşi alege preşedintele şi unul sau doi vicepreşedinţi pentru o durată de 3 ani. Ei pot fi realeşi. Articolul 42Membrii Curţii primesc o indemnizaţie, fixată de Comitetul Ministrilor, pentru fiecare zi de exercitare a funcţiei lor. Articolul 43^3^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.Pentru examinarea fiecărei cauze care este adusă înaintea sa, Curtea se constituie într-o Camera compusa din nouă judecători. Din aceasta va face parte, din oficiu, judecătorul cetăţean al statului interesat sau, în lipsa, o persoană aleasă de el pentru a funcţiona în calitate de judecător; numele celorlalţi judecători sunt trase la sorţi, înainte de începerea examinării cauzei, prin grija preşedintelui. Articolul 44Numai inaltele părţi contractante şi Comisia au calitatea de a se prezenta în faţa Curţii. Articolul 45Competenţa Curţii acoperă toate cauzele privind interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii pe care inaltele părţi contractante sau Comisia i le supun, în condiţiile prevăzute de art. 48. Articolul 461. Fiecare dintre inaltele părţi contractante poate, în orice moment, sa declare ca recunoaşte ca obligatorie de drept şi fără o convenţie specială, jurisdicţia Curţii privind toate cauzele referitoare la interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii. 2. Declaraţiile mai sus menţionate vor putea fi făcute pur şi simplu sau sub condiţia de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte părţi contractante sau pentru o durată determinata. 3. Aceste declaraţii vor fi înaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii inaltelor părţi contractante. Articolul 47Curtea nu poate fi sesizată cu o cauza decît după constatarea de către Comisie a nereusitei unei reglementări prin buna înţelegere şi în termenul de 3 luni prevăzut în art. 32. Articolul 48Cu condiţia ca înaltă parte contractantă interesată, dacă este numai una, sau inaltele părţi contractante interesate, dacă sunt mai multe, să fie supuse jurisdicţiei obligatorii a Curţii sau, în caz contrar, cu consimţământul sau acordul înaltei părţi contractante interesate, dacă nu este decît una, sau al inaltelor părţi contractante, dacă sunt mai multe, o cauza poate fi deferita Curţii: a) de către Comisie; b) de către o înaltă parte contractantă al carei cetăţean este victima; c) de către o înaltă parte contractantă care a sesizat Comisia; d) de către o înaltă parte contractantă pusă în cauza. Articolul 49În caz de contestare a competentei Curţii, Curtea hotărăşte. Articolul 50Dacă hotărârea Curţii declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decît o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparatie echitabila. Articolul 511. Hotărârea Curţii trebuie motivată. 2. Dacă hotărârea nu exprima în totalitate sau în parte opinia unanima a judecătorilor, orice judecător va avea dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale. Articolul 52Hotărârea Curţii este definitivă. Articolul 53Inaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. Articolul 54Hotărârea Curţii este transmisă Comitetului Ministrilor care supraveghează punerea ei în executare. Articolul 55Curtea îşi stabileşte regulamentul sau şi îşi fixează procedura. Articolul 561. Prima alegere a membrilor Curţii va avea loc după ce declaraţiile inaltelor părţi avute în vedere în art. 46 vor fi atins numărul de opt. 2. Curtea nu poate fi sesizată înaintea acestei alegeri. Titlul VArticolul 57Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul sau intern asigura aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii. Articolul 58Cheltuielile Comisiei şi ale Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei. Articolul 59Membrii Comisiei şi ai Curţii de bucura, pe timpul executării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 40 al Statutului Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol. Articolul 60Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care aceasta parte contractantă este parte. Articolul 61Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competentelor conferite Comitetului Ministrilor prin Statutul Consiliului Europei. Articolul 62Inaltele părţi contractante renunţa reciproc, în afară unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care exista între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii unui alt mod de reglementare decît cele prevăzute de numita convenţie. Articolul 631. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior sa declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, ca prezenta convenţie se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigura. 2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit aceasta notificare. 3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale. 4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, sa declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în aceasta declaraţie ca accepta competenţa Comisiei de a lua cunoştinţa de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 25 din prezenta convenţie. Articolul 641. Oricare stat poate, în momentul semnării prezentei convenţii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, sa formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul sau nu este conformă cu aceasta dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol. 2. Orice rezerva emisă conform prezentului articol necesita o scurta expunere privind legea în cauza. Articolul 651. O înaltă parte contractantă nu poate denunta prezenta convenţie decît după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante. 2. Aceasta denunţare nu poate avea drept efect sa dezlege înaltă parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putind constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele. 3. Sub aceeaşi rezerva ar inceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care ar inceta de a mai fi membru al Consiliului Europei. 4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarata aplicabilă potrivit art. 63. Articolul 661. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificarile vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. 3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare. 4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei, numele inaltelor părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenita ulterior. Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor. Deschideți PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIApentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULatribuind Curţii Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative Deschideți PROTOCOLULrecunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în convenţieşi în primul Protocol adiţional la convenţie Deschideți PROTOCOLULprivind abolirea pedepsei cu moartea Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Deschideți PROTOCOLULal Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
Delimitarea infracțiunii de falsificare a probelor de denunțarea falsă și declarația mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă reglementate în Codul penal al Republicii MoldovaRevista „Dreptul”, Nr. 3/2019, pag. 138Autor: Eugeniu PiterschiNota - Compartimentul juridic - C.T.C.E. Piatra-Neamț:Autorul își propune să realizeze o privire comparativă a infracțiunilor de falsificare a probelor de denunțarea falsă și declarația mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă, incriminate și sancționate prin Codul penal al Republicii Moldova.Principala asemănare dintre aceste infracțiuni este aceea că toate aceste infracțiuni fac parte din categoria infracțiunilor contra justiției ce atentează la realizarea principiului aflării adevărului.Întrucât nu intenționăm să ne substituim interpretării date de autor asupra problemei de drept reținute spre analiză în acest articol, vă prezentăm, cu titlu exemplificativ, câteva paragrafe din acest studiu:„(…) Denunțarea falsă pune în pericol întreg procesul de înfăptuire a justiției, însă obiectul ei juridic special sunt valorile sociale ocrotite prin activitatea de urmărire penală și de judecată de pericolul sesizărilor mincinoase și probelor contra adevăr(...)”.„(…)În opinia mai multor autori, denunțarea calomnioasă are un obiect multiplu și nu unul complex. Existența unui obiect multiplu are o importanță esențială pentru practica judiciară la stabilirea momentului consumării acestor infracțiuni, precum și partcipația la ele (...)”.„(…) Legiuitorul, incluzând infracțiunea de denunțare în grupul infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, a urmărit să apere activitățile organelor judiciare, deoarece numai ele au dreprul de a porni urmărirea penală până la sesizarea prin denunț sau plângere, acestea fiind probe incluse în procesul penal(...)”.„(…) Așadar, reiterăm la final că atunci când o persoană face o declarție care nu conține probe împotriva sa, ci împotriva unei alte persoane, textul de lege ar trebui să specifice dacă această declarație se admite sau nu (...)”. (Textul complet al articolului se regăsește în publicația menționată mai sus)
Dacă doriți o formă consolidată, selectați data din calendar:
Dacă doriți o formă consolidată, selectați data din calendar:
Selectați data din calendar pentru monitorizare:
Adăugare sau ştergere act listă:
Adăugare sau ştergere act listă:
Adaugă comentariu:
Adaugă adnotare:
Jurisprudenţă
Aparţine tematicii
- Tematici
Aparţine tematicii
- Tematici
Aparţine tematicii
- Tematici
Aparţine tematicii
- Tematici
