AUTORIZAREA/ RECUNOAȘTEREA AUTORIZĂRII PERSOANELOR FIZICE ROMÂNE (ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European) ÎN VEDEREA REALIZĂRII ȘI VERIFICĂRII LUCRĂRILOR DE SPECIALITATE ÎN DOMENIUL CADASTRULUI/ GEODEZIEI/ CARTOGRAFIEI PE TERITORIUL ROMÂNIEI
Valabil la data 11-06-2020
Temei legalReglementări în materie regăsim în prevederile Regulamentului aprobat prin de ORDINUL nr. 107 din 29 martie 2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 231 din 13 aprilie 2010.Realizarea lucrărilor de specialitate cuprinde executarea operaţiunilor de teren şi de birou, întocmirea documentelor tehnice, asumarea corectitudinii datelor şi a documentelor grafice şi textuale prin semnătura persoanei autorizate, precum şi prezentarea acestora la CNC sau OCPI, după caz, pentru avizare şi/sau recepţie. Verificarea lucrărilor constă în executarea operaţiunilor de verificare pe teren şi la birou şi asumarea răspunderii cu privire la corectitudinea lucrării verificate.Autorizarea are ca scop asigurarea premiselor pentru desfăşurarea activităţilor de specialitate în condiţiile îndeplinirii cerinţelor tehnice şi calitative prevăzute în regulamentele, instrucţiunile şi normele tehnice elaborate de ANCPI.Prin autorizare se atestă capacitatea tehnico-profesională a persoanelor fizice sau juridice să execute lucrări de specialitate recunoscute oficial şi destinate a fi preluate în baza de date cadastrale şi în fondul naţional de geodezie şi cartografie.Atestarea capacităţii tehnico-profesionale se realizează prin verificarea nivelului de pregătire profesională şi a posibilităţilor tehnice de executare a lucrărilor de specialitate ale persoanelor fizice şi juridice care solicită autorizarea.Autorizarea persoanelor fizice se solicită şi se acordă pentru una dintre categoriile A, B, C, D sau E.Tipuri de lucrări de specialitateA. Persoanele fizice autorizate în categoria A pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate:a) cele prevăzute la lit. B și C;b) proiectarea şi realizarea reţelelor de sprijin pentru lucrările de specialitate;c) proiectarea şi realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică; d) realizarea şi actualizarea hărţilor.B. Persoanele fizice autorizate în categoria B pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate:a) cele prevăzute la lit. C;b) întocmirea planurilor de situaţie necesare studiilor şi proiectelor din domeniul construcţiilor, al urbanismului, al amenajării teritoriului, delimitarea unităţilor-administrativ teritoriale;c) executarea măsurătorilor necesare realizării sau actualizării sistemelor informaţionale specifice domeniului de activitate;d) întocmirea documentaţiilor topografice privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, potrivit legii;e) executarea măsurătorilor şi a lucrărilor tehnice necesare întocmirii documentaţiilor privind exproprierea pentru utilitate publică;f) proiectarea şi realizarea reţelelor de îndesire pentru lucrări de specialitate;g) trasarea şi materializarea pe teren a limitelor imobilelor şi a construcţiilor.h) executarea lucrărilor de înregistrare sistematică.C. Persoanele fizice autorizate în categoria C pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate:a) întocmirea planurilor de amplasament şi delimitare;b) întocmirea planurilor de situaţie necesare studiilor de prefezabilitate sau fezabilitate de interes local;c) întocmirea planurilor parcelare;d) întocmirea planurilor de situaţie necesare la scoaterea, redarea sau introducerea în circuitul agricol a terenurilor; e) executarea lucrărilor topografice necesare punerii în posesie a titularilor prevăzuţi de legile fondului funciar.D. Persoanele fizice autorizate în categoria D pot executa următoarele tipuri de lucrări de specialitate:a) executarea şi verificarea, în cadrul procesului de control intern al calităţii, a lucrărilor din categoria A;b) proiectarea, executarea şi completarea reţelelor geodezice de referinţă;c) proiectarea şi realizarea lucrărilor de fotogrammetrie.Persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Lucrările pe care le pot executa sunt: planuri parcelare, planuri de încadrare în tarla, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale. ANCPI prin CNC şi/sau OCPI poate organiza, la cerere, sesiuni de instruire profesională cu angajaţii unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea autorizării în categoria E. Persoanele autorizate în categoriile A-D pot fi angajate în structura funcţională a autorităţilor administraţiei publice locale pentru executarea lucrărilor de specialitate, conform categoriei de autorizare deţinute. La documentaţia analogică depusă la oficiul teritorial se anexează nota de serviciu prin care se solicită persoanei fizice autorizate executarea lucrării respective, în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului.Condiții de studii și vechimePot solicita autorizarea persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile de studii şi de vechime stabilite pentru una dintre categoriile A, B, C, D sau E, prevăzute în anexa nr. 1 la regulament.Dosarul de autorizare1. În vederea obţinerii autorizării, persoana fizică prezintă un dosar de autorizare la ANCPI sau OCPI, după caz, care cuprinde următoarele documente: a) cerere-tip pentru autorizare, conform anexei nr. 2 la regulament;b) curriculum vitae, conform anexei nr. 3 la regulament;c) listă a lucrărilor de specialitate realizate şi a celor la care a participat, specificând: denumirea lucrării, zona în care aceasta este amplasată, perioada de execuţie, suprafaţa aproximativă a lucrării, tipul lucrării;d) diplome de studii însoţite de documentul privind curricula şcolară, titluri ştiinţifice, cursuri de pregătire şi perfecţionare, certificate care atestă pregătirea profesională în domeniul de specialitate, în copie;e) documente de atestare a experienţei profesionale, cum ar fi: carnet de muncă, adeverinţe, extras din Registrul general de evidenţă a salariaţilor sau alte documente astfel încât să poată fi făcută echivalarea cu una dintre categoriile de autorizare prevăzute la art. 4 din regulament, în copie;f) certificat de cazier judiciar, în copie, iar pentru cetăţenii străini, alt document echivalent emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;g) certificat de cazier fiscal, în copie, iar pentru cetăţenii străini, alt document echivalent emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;h) dovada achitării taxei de autorizare, în copie;i) buletin/carte de identitate sau paşaport, în copie, valabile.Documentele solicitate în copie vor fi certificate pentru conformitate de către candidat în prezenţa secretarului comisiei de autorizare pe baza documentelor originale prezentate. Documentele de la lit. a), b) şi c) vor fi prezentate în original, semnate şi datate de către candidat.În cazul în care documentele prevăzute la lit. d) nu sunt emise de o instituţie de pe teritoriul României, solicitantul va ataşa la dosarul de autorizare şi dovada recunoaşterii sau echivalării acestor documente de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în condiţiile legii, însoţite de documentul privind curricula şcolară.Toate documentele prevăzute la art. 6 din regulament vor fi prezentate în limba română sau însoţite de o traducere legalizată în limba română, efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, sau de o traducere oficială echivalentă.2. În vederea recunoaşterii autorizării, cetăţenii unui stat membru depun la ANCPI un dosar cu următoarele documente: a) cerere pentru recunoaşterea autorizării, conform anexei nr. 2 la regulament; b) copie de pe cartea de identitate sau de pe paşaport, valabile;c) curriculum vitae, conform anexei nr. 3 la regulament;d) copii ale diplomelor, certificatelor sau titlurilor care atestă pregătirea profesională în domeniul de specialitate, însoţite de documentul privind curricula şcolară şi documentul care atestă autorizarea sau dreptul de a realiza lucrări de specialitate a căror recunoaştere se solicită. În cazuri justificate, ANCPI poate solicita Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) informaţii suplimentare cu privire la actele de studii supuse recunoaşterii;e) documente de atestare a experienţei profesionale, astfel încât să poată fi făcută echivalarea cu categoriile de autorizare prevăzute la art. 5 din regulament;f) certificat de cazier judiciar sau alt document echivalent, în copie, emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;g) dovada achitării taxei de autorizare, în copie;h) certificat de cazier fiscal sau alt document echivalent, în copie, emis conform prevederilor legale ale statului din care provine solicitantul;i) listă cu lucrările de specialitate realizate şi a celor la care a participat, cuprinzând: denumirea lucrării, zona în care aceasta este amplasată, perioada de execuţie, suprafaţa aproximativă a lucrării, tipul lucrării.Cetăţenii unui stat membru trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de studii şi experienţă profesională solicitate cetăţenilor români în vederea autorizării.Prevederile anterioare se aplică şi la recunoaşterea autorizării persoanelor fizice aparţinând unui stat terţ, în condiţiile existenţei unui tratat bilateral încheiat între România şi statul respectiv cu privire la recunoaşterea calificărilor profesionale pentru realizarea lucrărilor de specialitate. În acest caz, dosarul de autorizare se completează cu copia tratatului bilateral şi a legii/documentului de aprobare a acestuia.Documentele solicitate în copie vor fi certificate pentru conformitate de către candidat în prezenţa secretarului comisiei de autorizare pe baza documentelor originale prezentate. Documentele de la lit. a), c) şi i) vor fi prezentate în original, semnate şi datate de către candidat.Analiza dosarului și autorizareaToate documentele prevăzute la art. 7 din regulament vor fi prezentate în limba română sau însoţite de o traducere legalizată în limba română, efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, sau de o traducere oficială echivalentă.Autorizarea fără examinareSunt autorizate la cerere, fără examinare, cu plata taxei legale pentru categoria D, persoanele fizice române care au studii universitare de licenţă în specialităţile geodezie, topografie sau cadastru şi care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) au titlul de doctor în domeniul ştiinţelor inginereşti în oricare dintre specialităţile: geodezie, cartografie, cadastru, topografie, fotogrammetrie sau teledetecţie;b) au atestat de cercetător ştiinţific principal, gradul 1, consilier categoria A, clasa I, gradul 1, expert categoria A, clasa 1, gradul 1, inginer gradul 1, inginer proiectant gradul IA, cartograf gradul 1, cu o vechime în domeniile de specialitate de minimum 10 ani.Pentru autorizare, persoanele prevăzute mai sus trebuie să depună un dosar conform prevederilor art. 6 din regulament.Analiza dosarelorÎnainte de programarea candidaţilor la proba practică/scrisă, comisia de autorizare analizează dosarele prezentate şi decide:a) admiterea dosarului;b) solicitarea depunerii şi a altor documente;c) respingerea dosarului.Şedinţele comisiei de autorizare se consemnează în procese-verbale ale şedinţelor.În situaţia prevăzută la lit. b), dosarul poate fi completat o singură dată, în termen de 15 zile calendaristice, calculat de la data solicitării de completare, transmisă prin orice mijloc electronic de comunicare. Dosarul completat se va analiza în următoarea şedinţă de autorizare. Prevederile sunt aplicabile autorizării şi recunoaşterii autorizării persoanei fizice, precum şi autorizării şi recunoaşterii autorizării persoanei juridice. În cazul necompletării la termen sau al completării necorespunzătoare, dosarul se respinge.În cazul respingerii dosarului de autorizare sau al nepromovării examenului de autorizare, taxa nu se restituie.Examenul de autorizareExamenul de autorizare constă în două probe: o probă scrisă şi o probă practică/interviu, în funcţie de categoria de autorizare solicitată. Probele se desfăşoară în limba română.Promovarea examenului se va face cu nota minimă 7, rezultată din media aritmetică a notelor obţinute la cele două probe, nota minimă de promovare a fiecărei probe fiind 5.Examinarea candidaţilor care solicită autorizarea pentru categoriile de lucrări A şi D constă în susţinerea de către aceştia a unei probe scrise şi a unui interviu.Cererile candidaţilor care au fost admişi să participe la examen şi nu se prezintă la data programată, afişată pe site-ul ANCPI/OCPI sau la sediu, după caz, se resping. Amânarea susţinerii examenului poate fi solicitată motivat o singură dată, anterior datei afişării listei candidaţilor admişi să participe la examen. În cadrul interviului candidatul prezintă o lucrare la care a participat personal, corespunzătoare categoriei de autorizare solicitate. Interviul se susţine după promovarea probei scrise.Examinarea candidațilorExaminarea candidaţilor care solicită autorizarea pentru categoriile de lucrări B, C sau E constă în:a) probă practică: măsurători la teren şi prelucrarea datelor;b) probă scrisă, conform tematicii stabilite de ANCPI.Tematica şi bibliografia se elaborează de ANCPI cu consultarea OCPI şi este adusă la cunoştinţa candidaţilor prin afişarea pe pagina de internet a ANCPI, OCPI sau la sediul OCPI. Durata probei practice este de maximum două ore, pe parcursul unei singure zile. Decizia comisiei de autorizareRezultatele examenului de autorizare, prezentate conform anexei nr. 4 la regulament, se afişează pe pagina de internet a ANCPI, OCPI sau la sediul acestora, după caz, în maximum 3 zile lucrătoare de la data finalizării celei de-a doua probe a examenului.Deciziile comisiei de autorizare pot fi contestate în scris, în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor.ContestațiiContestaţiile se analizează în termen de 10 zile calendaristice de la înregistrarea lor de către comisia de soluţionare a contestaţiilor.Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor se comunică în scris contestatarului.Certificatul de autorizareDupă promovarea examenului de autorizare sau după recunoaşterea autorizării se emite de către OCPI, respectiv ANCPI certificatul de autorizare, respectiv certificatul de recunoaştere a autorizării, conform modelelor prezentate în anexa nr. 5 la regulament.În termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea certificatului de autorizare sau a certificatului de recunoaştere a autorizării, persoana fizică are obligaţia să îl ridice de la emitent, după verificarea corectitudinii şi completitudinii datelor înscrise pe acesta. Orice persoană fizică autorizată poate solicita examinarea pentru o altă categorie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de regulament.Certificatul de autorizare, respectiv certificatul de recunoaştere a autorizării se emite într-un exemplar, iar înainte de detaşarea cotorului se scanează şi se arhivează în format digital, iar cotorul se arhivează în format analogic. Toate operaţiunile privind scanarea şi arhivarea se realizează de către secretarul comisiei de autorizare emitente. Sediul înscris pe certificatul de autorizare/recunoaştere a autorizării este cel declarat de persoana fizică, iar comunicările/convocările/verificările dispuse de ANCPI/CNC/ OCPI se vor face la acest sediu. Persoana fizică autorizată care îşi desfăşoară activitatea în mod independent are obligaţia să afişeze la sediul declarat programul de lucru destinat activităţii de relaţii cu publicul.


