AUTORIZAREA FURNIZĂRII DE REŢELE ŞI SERVICII DE COMUNICAŢII ELECTRONICE
Valabil la data 16-03-2020
Temei legalTemeiul legal poate fi regăsit în cadrul Ordonanței de Urgență nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicaţiile electronice, publicate în Monitorul Oficial 925 din 27 decembrie 2011.Furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice este liberă şi se realizează în condiţiile regimului de autorizare generală, în conformitate cu prevederile prezentului capitol.NotificareaÎn scopul realizării unei evidenţe oficiale a furnizorilor, orice persoană care intenţionează să furnizeze reţele sau servicii de comunicaţii electronice are obligaţia să transmită ANCOM o notificare, în forma prevăzută mai sus, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență.Persoanele străine care furnizează servicii de comunicaţii electronice transfrontaliere destinate publicului către utilizatorii finali aflaţi pe teritoriul naţional au obligaţia să transmită ANCOM notificarea prevăzută anterior.ANCOM stabileşte şi actualizează formularul-tip al notificării, cuprinzând informaţiile pe care orice persoană care intenţionează să furnizeze reţele sau servicii de comunicaţii electronice are obligaţia să le comunice pentru a beneficia de autorizaţia generală. Aceste informaţii sunt grupate în următoarele categorii:a) date necesare identificării furnizorului şi comunicării eficiente cu acesta;b) descrierea tipurilor de reţele sau de servicii pe care persoana în cauză intenţionează să le furnizeze;c) data estimativă a începerii activităţii.Persoana care a realizat notificarea în condiţiile prevăzute anterior este autorizată să furnizeze tipurile de reţele şi de servicii pe care le-a indicat în notificare, având drepturile şi obligaţiile corespunzătoare prevăzute în autorizaţia generală.Orice modificare a datelor trebuie notificată ANCOM în termen de 10 zile.Persoanelor cărora li s-a retras dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice li se revocă dreptul de a utiliza frecvenţe radio, resurse de numerotaţie sau alte categorii de resurse tehnice, acolo unde este cazul, şi nu mai pot beneficia de autorizaţia generală pe o perioadă de 3 ani de la retragerea dreptului.ExcepțiiPersoanele care intenţionează să furnizeze exclusiv pentru nevoi proprii reţele sau servicii de comunicaţii electronice nu au obligaţia transmiterii notificării prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență.Persoanelor prevăzute mai sus li se aplică drepturile şi obligaţiile prevăzute în autorizaţia generală, precum şi prevederile referitoare la retragerea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori a dreptului de a utiliza frecvenţe radio.Persoanele care solicită acces sau interconectare furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România nu trebuie să se supună procedurii de autorizare generală prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență dacă nu furnizează servicii sau nu operează reţele pe teritoriul naţional.ANCOM poate stabili alte tipuri de reţele sau servicii de comunicaţii electronice pentru a căror furnizare nu este necesară transmiterea notificării prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență.CondițiiANCOM elaborează şi actualizează autorizaţia generală pentru tipurile de reţele şi de servicii, prin care stabileşte condiţiile în care acestea pot fi furnizate, determinând astfel drepturile şi obligaţiile care revin furnizorilor fiecărui tip de reţea sau de serviciu.Condiţiile stabilite vor fi obiectiv justificate în raport cu tipul de reţea sau de serviciu în cauză, nediscriminatorii, proporţionale şi transparente. Acestea pot viza:a) contribuţii financiare pentru susţinerea serviciului universal;b) plata tarifului de monitorizare anual, în conformitate cu dispoziţiile cap. X din ordonanța de urgență;c) interoperabilitatea serviciilor şi interconectarea reţelelor;d) accesibilitatea pentru utilizatorii finali a resurselor de numerotaţie din Planul naţional de numerotaţie, din Spaţiul european de numerotaţie telefonică, a numerelor internaţionale universale gratuite şi, acolo unde este fezabil din punct de vedere economic şi tehnic, a resurselor de numerotaţie din planurile naţionale de numerotaţie ale altor state membre ale Uniunii Europene, precum şi alte condiţii impuse în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;e) cerinţe privind protecţia mediului, planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi cerinţe şi condiţii legate de acordarea dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată, colocare şi utilizarea partajată a infrastructurii, inclusiv, dacă este cazul, garanţiile de ordin financiar ori tehnic necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a lucrărilor de infrastructură;f) obligaţii privind transmisia serviciilor de programe prin reţele de comunicaţii electronice, în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniul audiovizualului;g) prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în domeniul comunicaţiilor electronice, conform legislaţiei naţionale în domeniu;h) protecţia utilizatorilor finali în domeniul comunicaţiilor electronice şi condiţii privind asigurarea accesibilităţii serviciilor de comunicaţii electronice pentru utilizatorii finali cu dizabilităţi;i) restricţii privind transmiterea conţinutului ilegal şi vătămător, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniul comerţului electronic şi al audiovizualului;j) informaţii care trebuie furnizate în temeiul art. 6 alin. (3) şi al art. 120 din Ordonanța de urgență;k) interceptarea legală a comunicaţiilor de către autorităţile şi instituţiile abilitate în acest sens, inclusiv suportarea de către furnizorii de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice a costurilor aferente, şi asigurarea confidenţialităţii prin sisteme proprii, acreditate în condiţiile actelor normative în vigoare;l) furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice pe durata situaţiilor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav, în vederea asigurării comunicaţiilor dintre agenţiile specializate de intervenţie şi celelalte autorităţi publice implicate în gestionarea situaţiei create, inclusiv condiţiile de utilizare a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice pentru comunicarea de către autorităţile publice a avertizărilor care privesc ameninţări iminente şi pentru limitarea consecinţelor catastrofelor majore;m) măsuri privind limitarea efectelor câmpurilor electromagnetice generate de reţelele de comunicaţii electronice, în condiţiile legii;n) obligaţii privind acordarea accesului, altele decât cele prevăzute la art. 100-105 din Ordonanța de urgență;o) menţinerea integrităţii reţelelor publice de comunicaţii electronice, inclusiv prin condiţii care să împiedice producerea interferenţelor prejudiciabile între reţele sau servicii de comunicaţii electronice;p) asigurarea securităţii reţelelor publice de comunicaţii electronice împotriva accesului neautorizat;q) condiţii de utilizare a frecvenţelor radio care sunt supuse doar regimului de autorizare generală, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din ordonanța de urgență;r) măsuri destinate asigurării respectării standardelor sau specificaţiilor tehnice, potrivit art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările ulterioare;s) obligaţii de transparenţă impuse furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice privind asigurarea conectivităţii între utilizatorii finali, în vederea atingerii obiectivelor prevăzute la art. 4-6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările ulterioare, inclusiv orice condiţii care limitează accesul sau utilizarea anumitor servicii sau aplicaţii, în cazurile în care astfel de condiţii sunt permise de cadrul legal, şi, acolo unde este justificat şi proporţional, privind asigurarea accesului autorităţii de reglementare la informaţiile necesare pentru verificarea respectării acestor obligaţii.Modificarea/revocarea autorizațieiANCOM modifică autorizaţia generală, cu respectarea principiilor obiectivităţii şi proporţionalităţii, numai după parcurgerea procedurii de consultare prevăzute la art. 135 din Ordonanța de urgență şi numai în următoarele situaţii:a) această decizie este necesară pentru respectarea obligaţiilor care decurg dintr-un acord internaţional la care România este parte;b) circumstanţele în care autorizaţia generală a fost emisă s-au modificat.ANCOM revocă autorizaţia generală, cu respectarea principiilor obiectivităţii şi proporţionalităţii, numai în următoarele situaţii:a) această decizie este necesară pentru respectarea obligaţiilor care decurg dintr-un acord internaţional la care România este parte;b) în vederea protejării interesului public, atunci când circumstanţele în care autorizaţia generală a fost emisă s-au modificat.Revocarea autorizaţiei generale în cazurile stabilite anterior se realizează numai după parcurgerea procedurii de consultare prevăzute la art. 135 din Ordonanța de urgență.DrepturiPersoanele autorizate în condiţiile art. 6 din Ordonanța de Urgență să furnizeze reţele sau servicii de comunicaţii electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăţi, în condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare.Persoanele autorizate să furnizeze reţele publice de comunicaţii electronice sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului beneficiază şi de următoarele drepturi:a) dreptul de a negocia şi de a încheia acorduri de acces sau de interconectare cu orice alţi furnizori autorizaţi de reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în condiţiile art. 11 şi 12 din ordonanța de urgență;b) dreptul de a fi desemnat ca furnizor de serviciu universal, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.La cerere sau din oficiu, ANCOM eliberează în cel mult 7 zile un certificat-tip prin care se atestă că persoana respectivă a trimis o notificare şi în care se prezintă condiţiile în care această persoană beneficiază de dreptul de acces pe proprietăţi şi de dreptul de a negocia acorduri de acces sau de interconectare.


