AUTORIZAREA OFICIALĂ A LABORATOARELOR PENTRU TESTAREA SEMINŢELOR OFICIAL ŞI SUB SUPRAVEGHERE OFICIALĂ
Valabil la data 01-09-2017
CADRU GENERAL Autorizarea laboratoarelor este reglementată de Ordinul nr. 141 din 10 iulie 2012 pentru aprobarea Procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind autorizarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor oficial şi sub supraveghere oficială, publicat în Monitorul Oficial nr. 535 din 1 august 2012.DOCUMENTE NECESARE Solicitarea autorizării oficiale se realizează pe baza cererii-tip, prezentată ca model în anexa nr. 1 la procedură, care se depune la sediul Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor. Cererea se depune în două exemplare şi este însoţită de următoarele documente:a) copie xerox a certificatului de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie;b) copie xerox a certificatului de înregistrare fiscală;c) proiectul Manualului calităţii. Conţinutul Manualului calităţii este prezentat, pe capitole, în anexa nr. 4 la procedură;d) procedurile tehnice, de sistem şi instrucţiunile de lucru;e) copie xerox a autorizaţiei de producere, prelucrare şi comercializare a seminţelor;f) copie xerox a statutului operatorului economic înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate.În cazul laboratoarelor oficiale din cadrul I.T.C.S.M.S., cererea va fi însoţită de documentele prevăzute la lit. c) şi d). Managerul calităţii laboratorului candidat garantează, prin declaraţia pe propria răspundere, că personalul laboratorului este liber de orice presiune în desfăşurarea activităţii de eşantionare, testare a seminţelor şi emitere a documentelor. Cererea pentru autorizarea oficială este acceptată numai dacă documentaţia corespunde cu prezentele prevederi. Contravaloarea prestaţiei de autorizare se achită de către laboratorul candidat, după acceptarea cererii, la L.C.C.S.M.S. În cazul laboratoarelor candidat o condiţie preliminară desfăşurării auditului în vederea autorizării este participarea la testele de referinţă transmise de autoritatea oficială. Autoritatea oficială, prin intermediul Comisiei, asigură îndrumare de specialitate şi toate informaţiile necesare laboratorului candidat. Acceptul pentru înscrierea la autorizare sau motivele pentru care înscrierea este refuzată se comunică în scris de către Comisie, în termen de 15 zile lucrătoare dela data depunerii solicitării.CONDIŢII MINIME DE DOTARE A UNUI LABORATOR PENTRU TESTAREA SEMINŢELORSECTORUL DE DETERMINARE A UMIDITĂŢII:1. SECTORUL DE DETERMINARE A UMIDITĂŢII:┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Necesar ││crt.│ Aparatura │număr bucăţi│├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 1.│Etuve cu temperatură reglabilă │ 2 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 2.│Morişcă de măcinat eşantioane reglabilă │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 3.│Set de site pentru verificarea gradului de măcinare │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 4.│Balanţă cu precizie de 0,001 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 5.│Exicator cu desicantul corespunzător │ 2 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 6.│Termohigrometru │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 7.│Termometre cu alcool (mercur) etalonate pentru intervalul │ ││ │de lucru al etuvelor │ 2 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 8.│Capsule (fiole) │ 30 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘2. SECTORUL DE PURITATE:a) Sala de omogenizare┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Necesar ││crt.│ Aparatura │număr bucăţi│├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 1.│Omogenizatoare, diferite tipuri │ 2 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤│ 2.│Balanţă de precizie │ 1 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘b) Laborator de determinare a purităţii┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ │ Necesar ││crt.│ Aparatura │număr bucăţi │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 1.│Balanţă cu precizie de 0,1 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 2.│Balanţă cu precizie de 0,01 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 3.│Balanţă cu precizie de 0,001 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 4.│Balanţă cu precizie de 0,0001 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 5.│Trusa cu greutăţi etalon aferentă balanţelor │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 6.│Binocular │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 7.│Lampă fluorescentă │ 1 ││ │ │ pentru ││ │ │laboratoarele││ │ │ care ││ │ │ efectuează ││ │ │ teste la ││ │ │ specii de ││ │ │ graminee ││ │ │ perene │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 8.│Nişă filtrantă │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 9.│Numărător de seminţe (facultativ) │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 10.│Lupă diafanoscop │ 1 ││ │ │ pentru ││ │ │laboratoarele││ │ │ care ││ │ │ efectuează ││ │ │ teste la ││ │ │ specii de ││ │ │ graminee ││ │ │ perene │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 11.│Selector - vânturător de seminţe (Blower) │ 1 ││ │ │ pentru ││ │ │laboratoarele││ │ │ care ││ │ │ efectuează ││ │ │ teste la ││ │ │ specii de ││ │ │ graminee ││ │ │ perene │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘3. SECTORUL DE GERMINAŢIE:┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ │ Necesar ││crt.│ Aparatura │număr bucăţi │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 1.│Set de site pentru verificarea gradului de mărunţire al │ ││ │solului │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 2.│Termometre cu alcool (mercur) etalonate pentru verificarea │ câte unul ││ │modului de funcţionare al camerelor sau cabinetelor de │ pentru ││ │germinat şi al etuvelor │ fiecare ││ │ │ aparat ││ │ │ verificat │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 3.│Cabinete germinatoare cu temperatură reglabilă │ Numărul şi ││ │ │ capacitatea ││ │ │ lor va fi ││ │ │ corelat cu ││ │ │ speciile ││ │ │analizate şi ││ │ │ cerinţele ││ │ │ impuse de ││ │ │ acestea, ││ │ │ minimum 3. │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 4.│Termometre înregistratoare │ câte unul ││ │ │ pentru ││ │ │ fiecare ││ │ │ cameră de ││ │ │ germinaţie ││ │ │ sau cabinet ││ │ │ germinator │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 5.│Etuve pentru preuscare şi sterilizare │ 2 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 6.│Balanţă cu precizie de 0,1 zecimale │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 7.│Cântar de capacitate 10 kg │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 8.│Aparat pentru determinarea ph │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 9.│Recipiente de stocare eşantioane, tăvi, godeuri, rafturi │ ││ │etc. │ - │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘4. SECTORUL DE STARE FITOSANITARĂ:┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ │ Necesar ││crt.│ Aparatura │număr bucăţi │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 1│Microscop performant │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 2│Lupă binocular │ 1 │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 3│Nişă filtrantă (facultativ) │ 1 ││ │ │ Poate fi ││ │ │ utilizată, ││ │ │ când este ││ │ │ nevoie, nişa││ │ │filtrantă din││ │ │ dotarea ││ │ │laboratorului││ │ │ de puritate ││ │ │ sau ││ │ │ germinaţie. │├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤│ 4│Vase Petri, lamele, pensete etc. │ - │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Un laborator trebuie să deţină magazie de păstrarea eşantioanelor cu mediu controlat. Un laborator trebuie să deţină o sală de instruire, testare şi atestare. În funcţie de domeniul de autorizare şi volumul de activitate, Autoritatea poate stabili condiţiile de dotare a unui laborator pentru testarea seminţelor.RETRAGEREA CERTIFICATULUI DE AUTORIZARE Certificatul de autorizare oficială poate fi retras temporar sau definitiv, după caz, în situaţiile în care se constată:a) testarea în vederea certificării şi emiterea de documente oficiale pentru specii pentru care laboratorul nu este autorizat;b) informaţii false sau eronate în documentele oficiale eliberate;c) nerespectarea procedurilor de lucru, a prevederilor reglementărilor şi standardelor în vigoare, în efectuarea activităţii pentru care a fost acordată autorizarea;d) faptul că datele din activitatea de supraveghere şi monitorizare oficială demonstrează că laboratorul autorizat oficial nu îndeplineşte standardele de competenţă ce se impun pentru activitatea pentru care a fost autorizat;e) lipsa vizei anuale;f) faptul că laboratorul autorizat oficial nu îndeplineşte obligaţiile financiare faţă de autoritatea oficială. Retragerea temporară sau definitivă a autorizării este anunţată laboratorului autorizat oficial prin scrisoare recomandată sau prin alt mijloc echivalent. În cazul retragerii temporare a certificatului de autorizare oficială, autoritatea oficială solicită laboratorului autorizat oficial ca personalul tehnic să fie instruit şi reexaminat, precum şi să se corecteze neconformităţile în cadrul unui termen-limită. Anularea deciziei de retragere temporară a autorizării se face numai atunci când au fost remediate toate deficienţele şi au fost eliminate în totalitate neconformităţile. Laboratorul autorizat oficial este anunţat de autoritatea oficială, în scris, asupra datei de la care acesta îşi poate relua activitatea sau la care îi va fi acordată viza anuală. Atunci când se ia măsura retragerii temporare sau definitive a autorizării laboratorului autorizat oficial, acesta nu mai poate desfăşura activităţi de eşantionare, testare, şi eliberare de documente oficiale. În cazul laboratoarelor autorizate oficial din cadrul I.T.C.S.M.S., activitatea va fi preluată de un laborator autorizat oficial I.T.C.S.M.S. stabilit de autoritatea oficială. Autorizarea oficială a laboratorului poate fi retrasă şi în următoarele situaţii:a) la cererea operatorului economic proprietar al laboratorului autorizat oficial;b) la cererea reprezentantului laboratorului independent autorizat oficial;c) la cererea directorului executiv al laboratorului I.T.C.S.M.S. autorizat oficial;d) laboratoarele autorizate oficial nu solicită reînnoirea certificatului de autorizare oficială, la expirarea acestuia;e) nerespectarea termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea neconformităţilor care au dus la suspendarea autorizării;f) depistarea unor neconformităţi majore care sunt de natură să afecteze calitatea activităţii desfăşurate şi a rezultatelor testelor de calitate a seminţelor. La data retragerii temporare sau a retragerii definitive a autorizării, certificatul de autorizare oficială se consideră nul.MODELEI. CERERE PENTRU OBȚINEREA AUTORIZĂRII  Nr. .............. Data ....................  Înregistrat cu autorizaţia de producere, prelucrare,  comercializare a seminţelor nr. ..................................  sau Inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor  şi a materialului săditor ........................................                         Se aprobă înscrierea.                         Comisia:                         .......................                         .......................                         .......................                 CERERE   pentru obţinerea autorizării sau reautorizării oficiale a     laboratorului în vederea efectuării testării oficiale şi           sub supraveghere oficială a seminţelor  Laboratorul candidat ......., cu sediul în localitatea ........, str. ..... nr. ...., judeţul ......, telefon ......, fax ......, înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ...... din ......., reprezentat prin ........, având funcţia de ....., solicităm autorizarea/reautorizarea oficială şi eliberarea "Certificatului de autorizare/reautorizare oficială" pentru efectuarea următoarelor teste de calitate a seminţelor: eşantionare, puritate, germinaţie, umiditate, stare sanitară, pentru specia/grupa de specii: .................................................  .....................................................................  Anexăm la prezenta cerere următoarele documente:  a) copie xerox a certificatului de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerţului de pe lângă camera de comerţ şi industrie;  b) copie xerox a certificatului de înregistrare fiscală;  c) proiectul Manualului calităţii pentru laboratorul care solicită autorizarea;  d) copie xerox a autorizaţiei de producere, prelucrare şi comercializare a seminţelor;  e) copie xerox a statutului de funcţionare, cu specificarea obiectului de activitate în domeniu.  Declar pe propria răspundere că personalul laboratorului autorizat este liber de orice influenţă şi presiune în efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi în eliberarea documentelor.                  Achitat tariful: ........................  Data: ...............                Accept condiţiile şi responsabilităţile                   laboratorului autorizat oficial              .................................................              (semnătura conducătorului operatorului economic sau               a reprezentantului laboratorului independent sau               Inspectoratului teritorial pentru calitatea                seminţelor şi a materialului săditor)  Conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării  rurale nr. ........../......  Cererea se depune în 2 (două) exemplare.II. CONTRACT DE AUTORIZARE OFICIALĂ  CONTRACT DE AUTORIZARE OFICIALĂ                 Nr. ....... data .........  1. Părţile contractante  a) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (I.N.C.S.), prin Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (L.C.C.S.M.S.), având sediul în: ......, reprezentat prin (domnul/doamna) ....... în calitate de reprezentant al autorităţii oficiale, definit în continuare autoritatea oficială, şi  b) ...............................  (numele şi sediul operatorului economic sau responsabilului laboratorului independent care a solicitat autorizarea oficială)  având sediul în: ......, reprezentat prin (domnul/doamna) ....... în calitate de împuternicit al laboratorului candidat pentru efectuarea testelor de calitate a seminţei.  2. Obiectul şi preţul contractului  Prezentul contract stabileşte relaţia legală dintre autoritatea oficială şi operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial, în scopul desfăşurării activităţii de testare a seminţelor destinate însămânţării şi de eliberare a documentelor de calitate la speciile, grupele de specii pentru care a fost autorizat, pentru şi în numele autorităţii oficiale.  Tarifele pentru autorizare, supraveghere şi monitorizare se achită de către operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial, în cuantumul şi la termenele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.  3. Durata contractului  Prezentul contract intră în vigoare la data la care este semnat de reprezentanţii părţilor contractante şi va înceta la împlinirea a 4 ani de la data semnării. Perioada de 4 ani se poate prelungi cu până la 3 luni, dacă cererea de reautorizare a fost depusă în termen. Contractul poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor contractante, în vederea reautorizării.  4. Documentele care însoţesc contractul:  - cerere de autorizare/reautorizare oficială;  - documentele solicitate la înscriere;  - certificatul de autorizare;  - alte documente adiţionale.  5. Reguli şi norme  Serviciile executate în baza prezentului contract vor respecta prevederile şi standardele în vigoare prezentate de autoritatea oficială la încheierea contractului.  6. Obligaţiile părţilor  6.1. O parte contractantă nu are, fără acordul scris al celeilalte părţi, dreptul:  - de a face cunoscut prezentul contract sau orice prevedere a acestuia unei terţe persoane, în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea acestuia;  - de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.  6.2. Dezvăluirea oricărei informaţii persoanelor implicate în îndeplinirea contractului se va face confidenţial şi se va referi numai la acele informaţii necesare în vederea îndeplinirii contractului.  6.3. O parte contractantă va fi exonerată de răspundere pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la prezentul contract, dacă:  - informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte contractantă;  - informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluiri;  - partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.  6.4. Obligaţiile operatorului economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau ale reprezentantului laboratorului independent autorizat oficial:  - Operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial este obligat să respecte prevederile cuprinse în Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testareaşi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, procedurile, condiţiile şi regulile privind autorizarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială şi celelalte prevederi în vigoare.  - Operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial garantează că orice informaţie pe care o va furniza autorităţii oficiale este conformă cu realitatea.  - Eşantionorul garantează că pe tot parcursul derulării acestui contract respectă procedurile, condiţiile şi regulile de autorizare, cu excepţia unor modificări efectuate cu aprobarea autorităţii oficiale.  - Operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial garantează că ia toate măsurile raţionale necesare pentru a permite autorităţii oficiale sau oricărei alte persoane care acţionează în numele autorităţii oficiale să îşi realizeze sarcinile şi funcţiile aşa cum sunt menţionate în prevederile în vigoare.  - Operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial garantează că nu efectuează testarea seminţelor decât pentru activităţile pentru care este autorizat şi în afara speciilor, grupelor de specii prevăzute în "Certificatul de autorizare" şi va lua toate măsurile pentru ca serviciile sale să nu fie prestate pentru scopuri neautorizate sau de către persoane neautorizate.  6.5. Obligaţiile şi drepturile autorităţii oficiale pentru autorizarea oficială a laboratoarelor:  - Are obligaţia de a pune la dispoziţia laboratorului autorizat oficial sau a laboratorului independent autorizat oficial orice facilităţi sau informaţii pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea în bune condiţii a contractului.  - Are obligaţia să procure toată documentaţia necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a procedurilor de autorizare conform regulilor şi normelor în vigoare.  - Nu răspunde pentru niciun fel de compensaţii plătibile prin lege în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus personalului laboratorului autorizat oficial ori laboratorului independent autorizat oficial, în timpul desfăşurării activităţilor specifice.  - Are dreptul de a verifica modul de lucru al laboratorului autorizat oficial sau al laboratorului independent autorizat oficial, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi regulile privind autorizarea oficială a unor laboratoare pentru testarea seminţelor oficială sau sub supraveghere oficială.  - Are obligaţia de a notifica în scris operatorului economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantului laboratorului independent autorizat oficial reprezentanţii săi împuterniciţi pentru acest scop.  6.6. Începerea şi sistarea activităţii  Laboratorul autorizat oficial sau laboratorul independent autorizat oficial poate efectua testarea seminţelor numai în următoarele condiţii:  - după primirea "Certificatului de autorizare oficială";  - după dovada monitorizării anuale;  - după înlăturarea neconformităţilor majore care au dus la suspendarea temporară a autorizării;  - după îndeplinirea obligaţiilor financiare către autoritatea oficială pentru autorizare, supraveghere şi evaluare.  Încetarea activităţii de testare a seminţei se va face în următoarele condiţii:  - la cererea operatorului economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau a reprezentantului laboratorului independent oficial;  - în cazul neprezentării pentru monitorizarea anuală;  - în cazul nerespectării termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea unor neconformităţi;  - în cazul depistării de către autoritatea oficială a unor neconformităţi majore.  6.7. Modalităţi de plată  Operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent oficial achită autorităţii oficiale contravaloarea serviciilor de autorizare, la data înscrierii pentru autorizare, precum şi a celor de supraveghere pentru verificarea modului de lucru al laboratorului autorizat oficial sau al laboratorului independent autorizat oficial, la data efectuării acestora.  Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial ori reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial nu achită contravaloarea serviciilor de autorizare, procedura de autorizare este suspendată temporar sau definitiv, după caz.  Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului autorizat oficial sau reprezentantul laboratorului independent autorizat oficial nu achită factura ce reprezintă serviciile de supraveghere, se aplică penalităţi de întârziere, potrivit legii.  7. Amendamente  Părţile contractante au dreptul, pe durata contractului, de a conveni în scris modificarea unor clauze ale contractului, în conformitate cu regulile, normele şi standardele în vigoare.  8. Rezilierea contractului  Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului. Cererea de reziliere se va comunică în scris celeilalte părţi contractante.  9. Forţa majoră  Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă. Aceasta exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.  În sensul prezentului contract, prin forţă majoră se înţelege un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului.  Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi în mod complet producerea acesteia şi de a lua măsurile care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.  Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea dreptul să notifice celeilalte părţi contractante încetarea prezentului contract, fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune celeilalte părţi.  10. Soluţionarea litigiilor  Autoritatea oficială va face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi în cadrul ori în legătură cu prezentul contract.  Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele două părţi contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţa contractuală, fiecare parte contractantă poate solicita ca divergenţa să se soluţioneze prin arbitraj.  11. Limba care guvernează contractul  Limba care guvernează contractul este limba română.  12. Comunicări  Orice comunicare între părţile contractante, referitoare la îndeplinirea acestui contract, trebuie să fie transmisă în scris.  Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.  Comunicările dintre părţile contractante se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.  13. Retragerea  La data retragerii temporare sau definitive a autorizării, Contractul de autorizare oficială se consideră nul.  14. Legea aplicabilă contractului  Prezentul contract va fi interpretat conform legilor din România.        Autoritatea oficială,    Laboratorul autorizat oficial,        .....................    ...............................                                (semnătura conducătorului operatorului                                 economic sau a reprezentantului                                  laboratorului independent)III. CERTIFICAT DE AUTORIZARE OFICIALĂ  ROMÂNIA  MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE  INSPECŢIA NAŢIONALĂ PENTRU CALITATEA SEMINŢELOR             CERTIFICAT DE AUTORIZARE OFICIALĂ                  Nr. .......  Laboratorul ..................................................  Sediul/Adresa ................................................  este recunoscut ca laborator autorizat/reautorizat oficial, în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 141/2012 pentru aprobarea Procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind autorizarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor oficial şi sub supraveghere oficială şi care are la bază SR EN ISO/CEI 17025.  Scopul autorizării/reautorizării oficiale include efectuarea următoarelor teste de calitate a seminţelor:  ..............................................................  ..............................................................  Testarea seminţelor se efectuează la următoarele specii, grupe de specii destinate însămânţării:  ..............................................................  ..............................................................  Autorizarea/reautorizarea este valabilă pe o perioadă de 4 ani începând de la data de ......*).-------  *) Se poate prelungi cu până la 3 luni, dacă cererea de reautorizare a fost depusă în termen.  Data: ...........       Inspecţia Naţională pentru Calitatea              Comisia:        Seminţelor sau Laboratorul Central        Numele, prenumele, semnătura        pentru Calitatea Seminţelor şi a               ............              Materialului Săditor                     ............     (Funcţia, numele, prenumele, semnătura)           ............     Acest certificat este valabil numai vizat pe anul în curs.┌─────────────┬─────────────┬──────────────┬─────────────┐│   Anul I    │   Anul II   │   Anul III   │   Anul IV   │├─────────────┼─────────────┼──────────────┼─────────────┤│             │             │              │             │└─────────────┴─────────────┴──────────────┴─────────────┘