AUTORIZAŢIA DE MUNCĂ PENTRU LUCRĂTORII STAGIARI
Valabil la data 14-09-2017
Această autorizaţie va dă dreptul să fiţi angajat pe teritoriul României pentru efectuarea unui stagiu în vederea obâinerii unei calificări profesionale. În vederea obţinerii autorizaţiei de muncă pentru lucrătorii stagiari, angajatorul, persoană juridică din România ori o reprezentanţă, sucursală sau filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, va depune la Oficiul Român pentru Imigrări următoarele documente:1. Cerere motivată;2. Dovada împuternicirii legale a angajatorului; Dacă angajatorul va desemna unuul dintre angajaţii săi pentru obţinerea autorizaţiei de muncă, acesta trebuie să deţină un contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu normă întreagă şi va prezenta contractul individual de muncă în copie şi în original, din care să rezulte aspectele anterioare, împuternicirea din partea angajatorului şi actul de indentitate în original şi copie; Pentru obţinerea autorizaţiei, angajatorul mai poate desemna şi o societate de consultanţă juridică, un avocat sau orice altă persoană cu împuternicire notarială, potrivit legii;3. Certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în copie şi în original;4. Certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că nu s-au operat cereri de înscriere de menţiuni referitoare la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive pentru săvârşirea de infracţiuni de către asociatul unic sau, după caz, de asociaţi, în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară sau la declararea stării de faliment;5. Scrisoarea prin care se atestă bonitatea angajatorului, eliberată de banca la care acesta are deschis contul;6. Certificatul de atestare fiscală emis de administraţia finanţelor publice în a cărei raza teritorială angajatorul îşi are sediul social, privind achitarea obligaţiilor către bugetul de stat pe ultimul trimestru;7. Adeverinţă eliberată de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are sediul angajatorul, cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant comunicat de angajator potrivit dispoziţiilor legale;8. Atestatul de recunoaştere a studiilor necesare ocupării funcţiei pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, sau diploma de studii eliberată de instituţii de învăţământ acreditate în România;9. Copiile documentelor care atestă pregatirea profesională obţinută în afara sistemului sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate în condiţiile legii;10. Copia documentului de trecere a frontierei, valabil, al străinului şi după caz a permisului de şedere în România şi două fotografii tip 3/4 ale străinului.