ACORDAREA TICHETELOR SPECIALE ŞI STIMULAREA PARTICIPĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR A COPIILOR PROVENIND DIN FAMILII DEFAVORIZATE
Valabil la data 19-11-2020
Baza legală Baza legală o reprezintă Hotărârea nr. 15 din 19 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, publicat în Monitorul Oficial nr. 54 din 25 februarie 2016.Beneficiari Beneficiază de stimulentul educaţional acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniţă, denumit în continuare stimulent, în cadrul programului de interes naţional, denumit în continuare program, prevăzut de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, denumită în continuare lege, copiii din familii defavorizate, cetăţeni români, care au domiciliul sau reşedinţa în România, în vederea creşterii accesului la educaţie al acestora. Stimulentul se acordă şi copiilor din familii defavorizate, cetăţeni români, fără domiciliu sau reşedinţă şi/sau fără locuinţă, denumiţi în continuare persoane fără adăpost, numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc. Beneficiază de stimulent şi copiii din familii defavorizate care nu au cetăţenie română, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:a) sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau străini, denumiţi în continuare străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române;b) sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie;c) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii. Tichetul social reprezentând stimulentul educaţional pentru grădiniţă este utilizat exclusiv pentru atingerea obiectivului prevăzut de lege şi nu afectează distribuirea tichetelor sociale reprezentând beneficii de asistenţă socială acordate în scopul sprijinirii categoriilor vulnerabile ale populaţiei. Beneficiază de stimulent copiii din familiile defavorizate formate din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună. Reprezentantul familiei se stabileşte de către soţi sau, în caz de neînţelegere între aceştia, de către autoritatea tutelară. Beneficiază de stimulent şi copiii din familiile defavorizate formate din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia şi care locuiesc împreună cu aceasta. Reprezentantul familiei este persoana singură. În cazul persoanei care are copii în întreţinere şi nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este persoana singură, dacă are capacitate deplină de exerciţiu sau capacitate de exerciţiu anticipată sau, după caz, reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia. Pentru acordarea stimulentului se consideră familie şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Prin persoană singură, în sensul art. 2 alin. (2) din Normele mai sus citate, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:a) este necăsătorită;b) este văduvă;c) este divorţată;d) are soţul/soţia declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;e) are soţul/soţia arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e);g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e). Sunt consideraţi ca făcând parte din familie copiii naturali ai soţilor sau ai unuia dintre aceştia ori, după caz, ai persoanei singure, copiii adoptaţi, copiii încredinţaţi în vederea adopţiei, copiii pentru care persoana a fost desemnată pentru întreţinerea copilului în temeiul art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cei aflaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă la o persoană sau familie ori pentru care s-a instituit tutela în condiţiile legii, inclusiv cei aflaţi în plasament la asistentul maternal profesionist. Stimulentul se acordă numai pentru copiii care frecventează în mod regulat unităţile de învăţământ preşcolar şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3) din lege. Prin unităţi de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege grădiniţele cu program normal, prelungit şi săptămânal, ce funcţionează ca unităţi cu personalitate juridică sau în cadrul altor unităţi şcolare cu personalitate juridică, inclusiv grădiniţele speciale.Depunerea cererii de participare în program Dreptul la stimulent se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate, pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi înscrierea/frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă. Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activităţile organizate în cadrul unităţilor din învăţământul preşcolar, în perioada septembrie-iunie. Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se întocmesc de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, stabilit în condiţiile legii, şi se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia. Pentru cetăţenii altor state, străini sau apatrizi, cererea şi declaraţia pe propria răspundere se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia/persoana singură. În cazul persoanelor fără adăpost, cererea de acordare a stimulentului se înregistrează la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială trăieşte persoana fără adăpost, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere că nu a solicitat stimulentul de la alte primării. În situaţia în care familia defavorizată este beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alocaţie pentru susţinerea familiei conform prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stimulentul se acordă reprezentantului familiei doar pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de dovada înscrierii la grădiniţă. Formularul "Cerere - declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea stimulentului educaţional (tichet social pentru grădiniţă)" este prevăzut în anexa nr. 1 la norme. Cererea de participare în program poate fi făcută în termen de 30 de zile de la înscrierea copilului la grădiniţă, iar stimulentul se acordă din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de frecvenţă definite la art. 5 din lege, dacă se menţin criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 2 din lege. În cazul în care nu este eliberat livretul de familie sau situaţia familiei nu este evidenţiată în livretul de familie, reprezentantul familiei prezintă, după caz, în copie certificată sau, după caz, autentificată pentru conformitate cu originalul, următoarele documente:a) certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiilor defavorizate;b) certificatul de căsătorie;c) hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;d) hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;e) dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului; hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;f) hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;g) hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;h) după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.Stabilirea venitului lunarLa stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia: a) alocaţiei pentru susţinerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) alocaţiei de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) bugetului personal complementar lunar şi a prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) şi, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;d) burselor şcolare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) şi art. 85 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;e) stimulentului educaţional oferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate; f) sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare; g) veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; h) sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale. Veniturile realizate de membrii familiei, inclusiv cele exceptate, se dovedesc, după caz, prin documentele eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor. În cazul familiei sau persoanei singure care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea venitului pe membru de familie se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete realizate în comun de persoanele din gospodărie. În cazul în care nu se poate determina partea ce revine de drept, solicitantul completează o declaraţie pe propria răspundere pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună. Asistentul maternal profesionist poate solicita stimulentul atât pentru copiii săi, cât şi pentru cei pe care îi are într-o formă de plasament, dacă îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 2 din lege. Acordarea sau respingerea dreptului la stimulent Acordarea sau respingerea dreptului la stimulent se face prin dispoziţie scrisă a primarului, în termen de maximum 5 zile de la finalizarea verificării prevăzute la art. 13 din normele metodologice. Dispoziţia primarului va conţine cel puţin următoarele elemente:a) nume, prenume, cod numeric personal pentru titular;b) nume, prenume, cod numeric personal pentru beneficiar, respectiv copilul/copiii pentru care se acordă stimulentul educaţional;c) adresa de domiciliu/reşedinţă sau de corespondenţă a titularului;d) suma acordată cu titlu de stimulent educaţional şi numărul de copii pentru care se acordă;e) anul şcolar pe perioada căruia se acordă stimulentul educaţional;f) modalitatea de distribuire a tichetelor sociale pentru grădiniţă. Dispoziţia primarului poate fi emisă comun pentru toţi beneficiarii, caz în care comunicarea prevăzută la art. 12 alin. (2) din norme se face individual. Pentru persoanele fără adăpost modalitatea de comunicare a dispoziţiei se stabileşte de către primar.Modificarea/suspendarea/încetarea dreptului la stimulent Modificarea dreptului la stimulent se efectuează în situaţia în care se comunică sau se constată modificarea numărului de copii din familie pentru care a fost acordat iniţial dreptul. Dreptul la stimulent se suspendă pe perioadele în care copilul/copiii nu îndeplinesc condiţiile de frecvenţă prevăzute de lege. Dreptul la stimulent încetează dacă nu mai sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 2 din lege. În situaţia în care în urma comunicării prevăzute la art. 12 alin. (1) din norme, se constată schimbări ce conduc la încetarea dreptului la stimulent, primarul emite dispoziţie de încetare a dreptului şi/sau de recuperare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, după caz, cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.Modificarea, suspendarea sau încetarea dreptului se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care se comunică sau, după caz, se constată una dintre situaţiile prevăzute mai sus, care se comunică titularului în termenul prevăzut la art. 14 alin. (1) din normele metodologice. Pentru persoanele fără adăpost modalitatea de comunicare a dispoziţiei se stabileşte de către primar.Soluționarea cererilor Cererile, însoţite de documentele justificative, se depun de reprezentantul familiei la primăria unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia, până la data de 20 decembrie a fiecărui an calendaristic. Pentru anul şcolar 2015-2016 cererile, însoţite de documentele justificative, se pot depune până la data de 30 aprilie 2016. Cererile depuse după termenele de mai sus nu se mai iau în considerare. Pentru solicitarea dreptului, reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului depune o nouă cerere pentru anul şcolar următor, cu încadrarea în termenele reglementate. Cererile sunt verificate de persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi centralizate în vederea stabilirii numărului total de beneficiari de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Datele se comunică şi unităţilor de învăţământ la care sunt înscrişi preşcolarii. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale transmit administraţiei judeţene a finanţelor publice, respectiv Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, datele centralizate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în vederea repartizării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate cu această destinaţie şi repartizate pe judeţe, prin legile bugetare anuale. Pentru anul 2016, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale transmit numărul estimat de beneficiari până la data de 10 februarie 2016. Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se face prin decizie a directorului administraţiei judeţene a finanţelor publice/Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, proporţional cu numărul de beneficiari comunicat de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale. Stabilirea nivelului sumelor aferente unei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale se face prin înmulţirea numărului de beneficiari cu numărul de luni de şcolarizare şi cu valoarea nominală a tichetului social pentru grădiniţă. Responsabilitatea gestionării tichetelor sociale pentru grădiniţă revine persoanelor împuternicite în scris de către conducerea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, unităţilor emitente, respectiv operatorilor economici cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale, potrivit prevederilor legii. Verificarea datelor şi informaţiilor cuprinse în cerere şi în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului, precum şi prelucrarea datelor înscrise în cerere se realizează, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora, de personalul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de către personalul din compartimentul cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul de specialitate al primarului.Obligații ale titularuluiTitularul tichetului social pentru grădiniţă are obligaţia să anunţe orice modificare în componenţa familiei sau în veniturile acesteia în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia. Titularul poate utiliza tichetul social pentru grădiniţă în perioada de valabilitate, numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite, exclusiv de la operatorii economici care comercializează produsele prevăzute de lege cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale.Se interzic titularului:a) solicitarea şi/sau primirea unui rest de bani la tichetul social pentru grădiniţă, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului;b) comercializarea tichetelor sociale pentru grădiniţă în schimbul unor sume de bani şi/ori altor bunuri şi/ori servicii;c) utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniţă în magazine, locaţii, unităţi, pieţe de orice fel care nu vând produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite şi nu au afişate la intrare autocolantele speciale ale unităţii emitente;d) utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniţă pentru achiziţionarea altor produse decât alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.


