AVIZUL PENTRU INTRODUCEREA, PROCURAREA ŞI ÎNSTRĂINAREA ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR NELETALE PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE CĂTRE REZIDENŢII STATELOR MEMBRE SAU STRĂINII CARE NU AU DOMICILIUL, REŞEDINŢA SAU, DUPĂ CAZ, LOCUL DE REZIDENŢĂ ÎN ROMÂNIA
Valabil la data 06-11-2019
Baza legalăReglementări în materie regăsim atât în Legea nr. 295/2004 privind regilmul armelor și al munițiilor, cât și în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, aprobate prin Hotărârea nr. 11 din 17 ianuarie 2018, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 83 din 29 ianuarie 2018.Avizul de introducere a armelor neletale supuse notificării şi a muniţiei aferente pe teritoriul României se acordă pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fără posibilitatea prelungirii acesteia.Introducerea pe teritoriul României a armelor neletale supuse notificării şi a muniţiei aferente, de către persoanele prevăzute la art. 86 alin. (1) din norme, se permite de către structurile poliţiei de frontieră numai în condiţiile prezentării avizului pentru introducerea armelor şi muniţiilor neletale pe teritoriul României.În cazul în care armele neletale şi muniţia acestora introduse pe teritoriul României în condiţiile prezentelor norme metodologice sunt pierdute, furate sau distruse pe teritoriul României, titularul are obligaţia să anunţe, în termen de 24 de ore, organul de poliţie în a cărui rază de competenţă s-a produs evenimentul, acesta eliberându-i o dovadă care va fi prezentată organelor poliţiei de frontieră la ieşirea din ţară.În cazul în care cetăţenii români, rezidenţii statelor membre sau străinii care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România doresc ca, pe timpul cât se află în ţară, să înstrăineze una dintre armele introduse, trebuie să respecte procedura prevăzută la art. 69 din norme.Documente necesareRezidenţii statelor membre sau străinii care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România care doresc să călătorească în România cu arme neletale supuse notificării, inclusiv cu muniţia aferentă, trebuie să solicite în prealabil, la reprezentanţa diplomatică sau la oficiul consular al României din statul în care se află, obţinerea avizului pentru introducerea armelor şi muniţiilor neletale pe teritoriul României, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 24 la norme, care se eliberează de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.Cererea prin care se solicită obţinerea avizului trebuie să fie însoţită de următoarele documente:a) documentul de trecere a frontierei valabil;b) un document autentic prin care să se facă dovada deţinerii legale a armei şi muniţiei pe teritoriul statului respectiv, dacă acest lucru este posibil;c) un document din care să rezulte caracteristicile tehnice ale armei şi muniţiei pe care solicitantul doreşte să o introducă pe teritoriul României;d) declaraţia scrisă în limba română sau însoţită de traducerea autorizată în limba română, privind necesitatea introducerii armei şi muniţiei pe teritoriul României şi perioada de timp în care se află pe teritoriul României sau o invitaţie de participare la o manifestare culturală, artistică sau istorică din partea unei asociaţii de colecţionari legal constituită, ori a unei instituţii muzeale din România;e) dovada îndeplinirii în România a condiţiilor de păstrare şi securitate a armelor şi muniţiilor.Reprezentanţa diplomatică sau oficiul consular verifică dacă este îndeplinită condiţia privind deţinerea legală a armei şi muniţiei aferente în statul de domiciliu, reşedinţă sau, după caz de rezidenţă şi de validitate a documentului de călătorie, efectuând menţiunile corespunzătoare în acest sens în cererea care se transmite Inspectoratului General al Poliţiei Române, însoţită de copiile certificate ale documentelor prevăzute anterior.Emiterea avizuluiPe baza documentelor primite potrivit art. 86 alin. (3) din norme, Inspectoratul General al Poliţiei Române verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi, în cazul în care a fost constatată îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la introducerea armei şi muniţiei aferente în România, transmite reprezentanţei diplomatice sau oficiului consular avizul prevăzut la art. 86 alin. (1) din norme. În caz contrar, se comunică motivele care au stat la baza neacordării avizului.Avizul de introducere a armelor şi muniţiilor în ţară se eliberează cu o valabilitate de maxim 30 de zile, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 64 din norme şi cuprinde următoarele menţiuni:(i) datele de identitate ale deţinătorului armei;(ii) datele de identificare a armei şi cantitatea de muniţie, astfel cum sunt acestea înscrise în documentele prevăzute la art.64, alin. (2) din norme;(iii) scopul călătoriei;(iv) data şi punctul de trecere a frontierei de stat prin care arma a fost introdusă pe teritoriul României;(v) perioada de valabilitate a documentului.Organul de poliţie competent, informat cu privire la datele prevăzute la art. 64 alin. (2) din norme, verifică, cu sprijinul celorlalte structuri de poliţie teritoriale, dacă străinii cu domiciliul sau cu reşedinţa în statele terţe care călătoresc temporar în România cu armele letale deţinute respectă scopul pentru care au fost avizate să introducă armele şi muniţiile în ţară.Deţinătorul armei introduse în România, nu are dreptul să o folosească decât în scopul pentru care a fost avizat să introducă armele şi muniţiile în ţară, putând achiziţiona muniţia aferentă armelor introduse în România de la armurieri numai în baza avizului de introducere a armelor în ţară şi a documentului de călătorie, în cantităţile prevăzute la art. 42 din Lege.