ATESTATUL DE INSTRUCTOR ÎN POLIGONUL DE TRAGERE
Valabil la data 28-03-2024
Baza legalăProcedura acordării atestatului de instructor în poligonul de tragere este prevăzută atât de Legea nr. 295/2004 privind regilmul armelor și al munițiilor, cât și de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, aprobate prin Hotărârea nr. 11 din 17 ianuarie 2018, publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 83 din 29 ianuarie 2018.Personalul care desfăşoară activităţi de instruire, îndrumare şi supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate trebuie să deţină atestatul de instructor în poligonul de tragere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9 la norme, care se eliberează, la cerere, de către structurile de specialitate de la nivel central şi teritorial ale Poliţiei Române.Condiții ce trebuie îndeplinitePot dobândi atestatul de instructor în poligonul de tragere cetăţenii români, rezidenţii statelor membre, sau străinii cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, dacă îndeplinesc cumulativ, următoarele condiţii:(i) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege;(ii) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Codul penal, Partea specială, titlurile I, II, III, X, XI, XII şi art. 269, 280, 281, 283, 285, 286, 287, 342, 346, 348, 369, 371, 375, 381, 383, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;(iii) au împlinit vârsta de 21 de ani;(iv) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor deţinute de organul de poliţie competent;(v) sunt apţi din punct de vedere medical şi psihologic;(vi) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, deţinute în condiţiile prevăzute de lege;(vii) sunt absolvenţi de studii liceale şi au obţinut certificatul de calificare cu recunoaşterea naţională însoţit de suplimentul descriptiv, în urma absolvirii cursului de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragere, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Organul de poliţie competent verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru obţinerea atestatului de instructor în poligonul de tragere pe baza documentelor, precum şi a verificărilor efectuate în evidenţele proprii şi, dacă constată că acestea sunt îndeplinite, eliberează solicitantului atestatul, iar în caz contrar, comunică în scris, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, motivele pentru care nu eliberează acest document.Îndeplinirea condiţiilor de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, sau ai Confederaţiei Elveţiene se face prin prezentarea documentelor echivalente eliberate de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă.Condiţia prevăzută la pct. (vii) poate fi atestată de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, sau ai Confederaţiei Elveţiene prin documente eliberate în condiţiile legii pentru cetăţenii români.Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, sau ai Confederaţiei Elveţiene care beneficiază de recunoaşterea calificărilor profesionale, trebuie să aibă cunoştinţele de limba română necesare exercitării profesiei de instructor în poligonul de tragere în România în conformitate cu dispoziţiile legii privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.Documente necesare– Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute anterior trebuie să depună la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află domiciliul, reşedinţa sau după caz, locul de rezidenţă în România, o cerere scrisă însoţită de următoarele documente, în original şi în copie:– actul de identitate, în original şi în copie;– certificatul de calificare şi suplimentul descriptiv obţinute în urma absolvirii cursului de instructor în poligonul de tragere, în original şi în copie;– actul de studii, în original şi în copie;– certificatul medical prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. c) din norme, în original şi în copie;– aviz psihologic, în original şi în copie, din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării, eliberat, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;– dovada achitării taxei prevăzute de lege pentru obţinerea atestatului de instructor în poligonul de tragere.Documentele originale prevăzute la primele 3 liniuțe se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.Cursul de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragereCursul de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragere se organizează de către persoane juridice autorizate conform Secţiunii a 7-a a Capitolului III din norme.Pot urma cursul persoanele care au împlinit vârsta de 21 ani, sunt absolvente de studii liceale, îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. (c) şi (d) din Lege şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic.În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute anterior, solicitantul trebuie să prezinte, cu ocazia depunerii cererii de admitere la curs documentul de studii, în copie şi original, şi documentele prevăzute la art. 30 alin. (2) lit. a), c)-e) din norme, însoţite de certificatul de cazier judiciar; documentele originale, cu excepţia certificatului de cazier judiciar, se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.Durata pregătirii teoretico şi practice, în cadrul cursului este de 720 de ore.Persoanele care au frecventat în proporţie de cel puţin 90% cursul de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragere vor susţine examenul de absolvire în faţa unei comisii din care face parte şi un reprezentant al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, al inspectoratului de poliţie judeţean în raza căruia furnizorul de formare profesională îşi are sediul, constituite potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Organizatorul cursului are obligaţia de a asigura condiţiile tehnice şi materiale pentru desfăşurarea examenului şi de a informa cursantul asupra datei, orei şi locului susţinerii examenului, cu cel puţin 10 zile înainte.ExamenulExamenul se constituie din susţinerea a două probe, după cum urmează:a) proba teoretică, care constă într-un set de întrebări prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor din toate domeniile abordate în cadrul cursului;b) proba practică, care constă într-o şedinţă de tragere în poligon, prin care se verifică deprinderile privind folosirea armamentului şi a muniţiei, a echipamentelor de protecţie individuală, pregătirea armei pentru tragere, respectarea poziţiilor pentru tragere, precizia tragerii, reacţia personală la declanşarea focului, modul de asigurare a armei, precum şi deprinderile personale şi modul de acţiune în situaţii care necesită acordarea primului ajutor şi în caz de incendiu.Promovarea/nepromovarea examenuluiPersoanei care a promovat examenul de absolvire prevăzut la art. 32 şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) din norme i se eliberează de către organul de poliţie competent atestatul de instructor în poligonul de tragere al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9 la norme.Persoana care nu s-a prezentat la susţinerea examenului de absolvire are dreptul de a participa la un nou examen în condiţiile prevăzute la art. 32 din norme, în termen de cel mult 12 luni, fără a mai fi necesară repetarea cursului de pregătire.Persoana care nu a promovat sau care nu s-a prezentat la susţinerea examenului de absolvire în termenul prevăzut anterior poate susţine un nou examen numai după parcurgerea unui nou curs de pregătire în condiţiile stabilite la art. 31 din norme.Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, sau ai Confederaţiei Elveţiene care doresc să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, profesia de instructor în poligonul de tragere, pot face dovada absolvirii studiilor şi a deţinerii calificării profesionale prin unul din documentele prevăzute de Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.Atestatul de instructorAtestatul de instructor în poligonul de tragere conferă deţinătorului dreptul şi îi instituie obligaţia de a folosi armele din dotare în condiţiile, limitele şi scopul conferite de lege.În poligoanele autorizate conform legii, instructorul poate încredinţa arma de tir pe care este autorizat să o deţină, respectiv arma de tir pentru care deţine dreptul de port şi folosire, altor persoane care participă la activităţile de instruire, în condiţiile stabilite prin regulamentul de ordine interioară al poligoanelor.Termenul de valabilitate a atestatului de instructor în poligonul de tragere este de 5 ani şi se poate prelungi, la cererea deţinătorului, la fiecare 5 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) - f), atestate prin documentele prevăzute la art. 30 alin. (2) lit. a), d) şi e) din norme, precum şi pe baza verificărilor în evidenţele proprii ale organului de poliţie competent. Prelungirea termenului de valabilitate se menţionează în atestat de către organul de poliţie competent.Atestatul de instructor în poligonul de tragere se anulează dacă se constată, fie cu ocazia solicitării prelungirii termenului de valabilitate a acestuia, fie în urma unor verificări de specialitate efectuate de organele de poliţie competente, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute anterior.În situaţia în care titularul nu se prezintă până la împlinirea termenului de valabilitate, organul de poliţie competent dispune măsura suspendării dreptului de exercitare a calităţii de instructor în poligonul de tragere până la data reînnoirii acestuia, precum şi retragerea permisului sau, după caz, a permiselor de armă.Măsurile se comunică persoanei în cauză prin dispoziţia de suspendare a dreptului de exercitare a calităţii de instructor în poligonul de tragere şi de retragere a permisului de armă sau, după caz, a permiselor de armă.


