Acte oficiale la care se face referire
Procedura insolventei, poligon de testare a reformei legislative (III)| Nr. crt. | Legatură | Articolul | Act de legatură | Vizualizare |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Referă pe | Actul |
LEGE Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale |
În paralel |
| 2 | Referă pe | Actul |
LEGE Nr. 52 din 7 iulie 1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori |
În paralel |
| 3 | Referă pe | Actul |
LEGE nr. 99 din 26 mai 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice |
În paralel |
| 4 | Referă pe | Actul |
ORDONANTA nr. 79 din 30 august 1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare |
În paralel |
| 5 | Referă pe | Actul |
ORDONANTA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii |
În paralel |
| 6 | Referă pe | Actul |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 168 din 13 decembrie 2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate |
În paralel |
| 7 | Referă pe | Actul |
ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului |
În paralel |
| 8 | Referă pe | Actul |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 13 martie 2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate |
În paralel |
| 9 | Referă pe | Actul |
LEGE nr. 525 din 17 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate |
În paralel |
| 10 | Referă pe | Actul |
LEGE nr. 82 din 13 martie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului |
În paralel |
| 11 | Referă pe | Articolul 112, Secţiunea a 6-a, Capitolul 3 |
LEGE Nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare |
În paralel |
| 12 | Referă pe | Articolul 118, Secţiunea 1, Capitolul 1, Titlul V, Cartea I |
LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei |
În paralel |
| 13 | Referă pe | Articolul 119, Secţiunea 1, Capitolul 1, Titlul V, Cartea I |
LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei |
În paralel |
| 14 | Referă pe | Articolul 124, Capitolul 4 |
LEGE Nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare |
În paralel |
| 15 | Referă pe | Articolul 127, Capitolul 4 |
LEGE Nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare |
În paralel |
| 16 | Referă pe | Articolul 134, Capitolul 1, Titlul VI |
ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale |
În paralel |
| 17 | Referă pe | Articolul 134, Capitolul II, Titlul VI |
ORDONANŢA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare*) |
În paralel |
| 18 | Referă pe | Articolul 15, Secţiunea 1, Capitolul 5, Titlul I |
ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare |
În paralel |
| 19 | Referă pe | Articolul 15, Secţiunea 1, Capitolul 5, Titlul I |
ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale |
În paralel |
| 20 | Referă pe | Articolul 3 |
ORDONANTA nr. 38 din 30 ianuarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului |
În paralel |
| 21 | Referă pe | Articolul 3 |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 29 august 2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate |
În paralel |
| 22 | Referă pe | Articolul 35, Secţiunea a 2-a, Capitolul 3 |
LEGE Nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare |
În paralel |
| 23 | Referă pe | Articolul 4 |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 29 august 2002 privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinţei gratuite şi a investiţiilor în imobilele ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate |
În paralel |
| 24 | Referă pe | Articolul 60, Secţiunea a 4-a, Capitolul 3 |
LEGE Nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare |
În paralel |
| 25 | Referă pe | Articolul 64, Capitolul 6, Titlul II |
LEGE Nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura |
În paralel |
| 26 | Referă pe | Articolul 89, Capitolul 12 |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 15 decembrie 1998 privind valorificarea unor active bancare*) |
În paralel |
| 27 | Referă pe | Articolul 90, Capitolul 12 |
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 15 decembrie 1998 privind valorificarea unor active bancare*) |
În paralel |


