Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 179 din 18-09-2026

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/2072 AL COMISIEI

din 17 septembrie 2026

privind autorizarea perlitului ca aditiv pentru hrana păsărilor de curte pentru îngrășare, a păsărilor de curte crescute pentru ouat sau reproducere, a păsărilor ornamentale, a purceilor și a porcilor pentru îngrășare

(Text cu relevanță pentru SEE)

 

Intrare în vigoare: 08/10/2026 (a se vedea art. 2)

 

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a perlitului. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea vizează autorizarea perlitului ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale terestre, solicitându-se clasificarea aditivului în categoria „aditivi tehnologici” și în grupa funcțională „agenți antiaglomeranți”.

(4)

În avizul său din 18 noiembrie 2025 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că perlitul este considerat sigur la nivelul maxim de utilizare de 20 000 mg/kg de hrană completă pentru puii pentru îngrășare și purceii înțărcați. Această concluzie este extinsă la puicuțele crescute pentru ouat sau reproducere, purceii de lapte și porcii pentru îngrășare și extrapolată la alte păsări de curte pentru îngrășare și crescute pentru ouat/reproducere și la păsările ornamentale. Cu toate acestea, având în vedere limitările studiilor evaluate, nu se poate ajunge la nicio concluzie cu privire la siguranța perlitului pentru alte specii și categorii terestre. Solicitantul a decis să retragă cererea pentru alte specii/categorii decât păsările de curte pentru îngrășare sau crescute pentru ouat/reproducere, păsările ornamentale, purceii (de lapte și înțărcați) și porcii pentru îngrășare. Acesta a concluzionat, în plus, că aditivul este sigur pentru consumator și pentru mediu în condițiile de utilizare propuse. În ceea ce privește siguranța utilizatorilor, autoritatea a concluzionat că aditivul nu este iritant pentru piele sau ochi, dar că este considerat sensibilizant pentru piele și pentru căile respiratorii. Expunerea cutanată și prin inhalare este considerată un risc și ar trebui redusă la minimum. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că perlitul este eficace ca agent antiaglomerant în hrana speciilor de animale terestre. În plus, autoritatea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului din hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că perlitul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, se autorizează utilizarea substanței respective pentru hrana păsărilor de curte pentru îngrășare, a păsărilor de curte crescute pentru ouat sau reproducere, a păsărilor ornamentale, a purceilor și a porcilor pentru îngrășare. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Autorizare

Substanța specificată în anexă, aparținând categoriei „aditivi tehnologici” și grupei funcționale „agenți antiaglomeranți”, se autorizează ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 septembrie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 268, 18.10.2003, p. 29. ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2003/1831/oj.

(2)   Jurnalul EFSA. 2025;23:e9781. https://doi.org/10.2903/j.efsa.2025.9781.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Denumirea aditivului

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg de aditiv/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 %

Categorie: aditivi tehnologici. Grupa funcțională: agenți antiaglomeranți

1i599

Perlită

Compoziția aditivului

Perlit expandat ≥ 95,0 %

Formă solidă.

Caracterizarea substanței active

Perlit (silicat de sodiu și aluminiu):

Perlit expandat (sticlă vulcanică aluminosilicată amorfă) ≥ 95 %;

Feldspat de sodiu și potasiu ≤ 1 %

Obținut prin minerit

Număr CAS 93763-70-3

Număr EC 618-970-4

Formula chimică:

Al6H10K2Na2O76Si30

Impurități:

Nichel: ≤ 2,48 mg/kg

Silice cristalină respirabilă: ≤ 1 %

Lipsită de azbest (1)

Metodă analitică  (2)

Pentru caracterizarea aditivului destinat hranei animale:

Spectrometrie prin difracția radiațiilor X (XRD) (EN 13925) și

Spectrometrie prin fluorescență de raze X (XRF) (EN ISO 12677)

Păsări de curte pentru îngrășare

Păsări de curte crescute pentru ouat sau reproducere

Păsări ornamentale

Purcei

Porci pentru îngrășare

-

-

20 000

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecurilor se precizează condițiile de depozitare.

2.

Pentru utilizatorii aditivului și ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să stabilească proceduri operaționale și măsuri organizatorice pentru a contracara riscurile potențiale care rezultă din utilizarea lor. În cazul în care respectivele riscuri nu pot fi eliminate prin astfel de proceduri și de măsuri, aditivul și preamestecurile se utilizează cu echipamente de protecție individuală, inclusiv cu echipamente de protecție pentru piele și căile respiratorii. Se acordă o atenție deosebită respectării legislației Uniunii privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor de inhalare determinate de expunerea la silice cristalină și nichel.

8 octombrie 2036

(1)  Microscopie electronică de transmisie (TEM).

(2)  Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_en.