DIRECTIVA CONSILIULUI 93/15/CEE
din 5 aprilie 1993
privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la introducerea pe piaţă şi supravegherea explozivilor de uz civil
CONSILIUL COMUNITĂŢII EUROPENE
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 100a,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
în cooperare cu Parlamentul European (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
întrucât art. 8a din Tratat prevede instituirea pieţei interne nu mai târziu de 31 decembrie 1992;
___________
(1) JO C 121, 13.05.1992, p. 19.
(2) JO C 305, 23.11.1992, p. 128 şi JO C 115, 26.04.1993.
(3) JO C 313, 30.11.1992, p. 13.
---------------
întrucât piaţa internă trebuie să cuprindă o zonă fără frontiere interne, în care să fie asigurată libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, conform dispoziţiilor Tratatului,
întrucât art. 100a alin. (3) din Tratat prevede că, în propunerile sale privind siguranţa, Comisia trebuie să ia ca bază un nivel ridicat de protecţie;
întrucât libera circulaţie a bunurilor presupune îndeplinirea anumitor condiţii de bază; întrucât în special libera circulaţie a explozivilor presupune armonizarea legilor privind introducerea pe piaţă a acestora;
întrucât explozivii de uz civil sunt sub incidenţa unor reglementări de drept intern detaliate, în special privind normele de siguranţă şi de securitate; întrucât astfel de regulamente de drept intern stabilesc, în special, faptul că autorizaţiile de comercializare se emit doar după ce explozivii au trecut cu bine o serie de teste;
întrucât armonizarea dispoziţiilor care reglementează introducerea pe piaţă a acestor explozivi presupun armonizarea reglementărilor de drept intern divergente, pentru a asigura libera circulaţie a acestor produse fără scăderea nivelurilor optime de siguranţă şi de securitate;
întrucât prezenta directivă defineşte doar cerinţele fundamentale care trebuie respectate de testele de conformitate pentru explozivi; întrucât, pentru facilitarea procesului de demonstrare a respectării cerinţelor fundamentale, ar fi foarte folositoare aplicarea unor standarde armonizate la nivel european privind, inter alia, metode de testare a explozivilor; întrucât în prezent nu există astfel de standarde;
întrucât standardele armonizate pe plan european sunt întocmite de organisme private şi trebuie să îşi menţină statutul de texte neobligatorii; întrucât, în legătură cu acestea, Comitetul European de Standardizare (CEN) a fost recunoscut ca una dintre cele două organisme competente să adopte standarde armonizate în concordanţă cu regulile generale de cooperare între Comise, CEN şi Cenelec, ratificate la 13 noiembrie 1984; întrucât, în scopul prezentei directive, "standard armonizat" reprezintă un text ce stabileşte specificaţiile tehnice adoptate de CEN în temeiul unui mandat conferit de Comisie, conform Directivei Consiliului 83/189/CEE din 28 martie 1983, care stabileşte o procedură pentru furnizarea informaţiilor în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice (1) şi respectând orientările generale menţionate mai sus;
întrucât Consiliul, prin Decizia 90/683/CEE din 13 decembrie 1990, referitoare la modulele diferitelor faze ale procedurilor de evaluare a conformităţii destinate utilizării în directivele care vizează armonizarea tehnică (2), a introdus mijloace armonizate de aplicare a procedurilor pentru evaluarea conformităţii; întrucât aplicarea acestor module pentru explozivi face posibilă determinarea responsabilităţii producătorilor şi organismelor responsabile pentru aplicarea procedurilor de evaluare a conformităţii, prin luarea în considerare a naturii explozivilor în cauză;
întrucât, în privinţa siguranţei, regulile referitoare la transportul explozivilor sunt sub incidenţa convenţiilor şi acordurilor internaţionale; întrucât, la nivel internaţional, există recomandările Naţiunilor Unite privind transportul substanţelor periculoase (inclusiv al explozivilor), aria de aplicare a acestora depăşind cadrul Comunităţii; întrucât, în consecinţă, prezenta directivă nu priveşte regulile de transport;
întrucât articolele pirotehnice necesită măsuri corespunzătoare pentru asigurarea protecţiei consumatorilor şi siguranţei publicului; întrucât este programată o directivă suplimentară în acest domeniu;
întrucât definirea produselor care intră sub incidenţa prezentei directive trebuie să se bazeze pe definiţiile produselor de acest fel existente în recomandările menţionate mai sus, întrucât domeniul de aplicare al prezentei directive include muniţia, dar numai în privinţa regulilor care reglementează controlul transferurilor şi acordurile legate de acestea; întrucât, deoarece transferul muniţiei se face în condiţii similare celor pentru transferul armelor, stabilite de Directiva 91/447/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţiei şi posesiei armelor (3);
întrucât sănătatea şi siguranţa muncitorilor care fabrică sau folosesc explozivi trebuie, de asemenea, protejată; întrucât este în curs de pregătire o directivă suplimentară care să reglementeze, inter alia, sănătatea şi siguranţa muncitorilor implicaţi în activităţi legate de fabricarea, depozitarea şi folosirea explozivilor,
întrucât, în cazul unei ameninţări grave sau al unui atac asupra sănătăţii publice din cauza posesiei sau folosirii ilicite a explozivilor sau muniţiei ce intră sub incidenţa prezentei directive, este potrivit ca statelor membre să le fie permisă o derogare, în anumite condiţii, de la dispoziţiile prezentei directive referitoare la transfer,
___________
(1) JO L 109, 26.04.1983, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Directiva Comisiei 90/230/CEE (JO L 128, 18.05.1990, p. 15).
(2) JO L 380, 31.12.1990, p. 13.
(3) JO L 256, 13.09.1991.
---------------
întrucât, în cele din urmă, este esenţială stabilirea mecanismelor de cooperare administrativă;
întrucât este potrivit ca, în legătură cu acestea, autorităţile competente să îşi bazeze abordările pe Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1468/81 din 19 mai 1981 privind asistenţa reciprocă dintre autorităţile administrative ale statelor membre şi cooperarea dintre acestea din urmă şi Comisie pentru asigurarea aplicării corecte a reglementărilor vamale sau agricole (1),
întrucât prezenta directivă nu afectează atribuţiile statelor membre de a lua măsuri în vederea prevenirii comerţului ilicit cu explozivi şi muniţie,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Articolul 1
1. Prezenta directivă se aplică explozivilor definiţi în alineatul (2).
2. Termenul "exploziv" desemnează materiale şi articole considerate ca atare în recomandările Naţiunilor Unite privind transportul produselor periculoase şi care se încadrează în clasa 1 a acestor recomandări.
3. Prezenta directivă nu se aplică pentru:
¾ explozivi, inclusiv muniţie, destinaţi folosirii, conform dispoziţiilor de drept intern, de către forţele armate sau poliţie,
¾ articole pirotehnice,
¾ muniţie, cu excepţia prevederilor art. 10, 11, 12, 13, 17, 18 şi 19.
4. În scopul prezentei directive:
¾ "recomandările Naţiunilor Unite" reprezintă recomandările stabilite de Comitetul de experţi ai Naţiunilor Unite privind transportul produselor periculoase, aşa cum au fost publicate de numita organizaţie (Cartea Portocalie) şi modificate până la data adoptării prezentei directive,
¾ "siguranţă" înseamnă prevenirea accidentelor şi, atunci când prevenirea eşuează, limitarea efectelor acestora,
¾ "securitate" înseamnă prevenirea utilizării ce contravine legii şi ordinii,
----------------
(1) JO L 144, 02.06.1981, p. 1. Regulament modificat de Regulamentul (CEE) nr. 945/87 (JO L 90, 02.04.1987, p. 4).
----------------
¾ "furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică a cărei ocupaţie constă total sau parţial în fabricarea, comercializarea, schimbul, închirierea, repararea ori transformarea armelor de foc şi muniţiei,
¾ "aprobare" înseamnă decizia luată pentru a permite transferuri preconizate de explozivi în interiorul Comunităţii,
¾ "întreprindere în sectorul explozivilor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce posedă o licenţă sau autorizaţie care o îndreptăţeşte să se angajeze în fabricarea, depozitarea, folosirea, transferul ori comercializarea explozivilor,
¾ "introducere pe piaţă" înseamnă orice primă livrare, contra cost sau gratuită, a explozivilor care intră sub incidenţa prezentei directive, cu scopul distribuirii şi/sau folosirii acestora pe piaţa Comunităţii,
¾ "transfer" înseamnă orice deplasare fizică a explozivilor pe teritoriul Comunităţii, cu excepţia deplasărilor în interiorul aceleiaşi locaţii.
5. Prezenta directivă nu împiedică statele membre să desemneze anumite substanţe ce nu intră sub incidenţa prezentei directive ca fiind explozivi, în cazul unor legi sau reglementări de drept intern.
CAPITOLUL II
Armonizarea legislaţiei referitoare la explozivi
Articolul 2
1. Statele membre nu pot interzice, restricţiona şi împiedica introducerea pe piaţă a explozivilor care fac obiectul prezentei directive şi care satisfac cerinţele acesteia.
2. Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a asigura ca explozivii care fac obiectul prezentei directive să fie plasaţi pe piaţă numai dacă respectă toate dispoziţiile prezentei directive şi cu condiţia ca marca CE descrisă la art. 7 şi conformitatea acestora să fie certificate conform procedurilor prevăzute în anexa II.
3. Când explozivii care fac obiectul prezentei directive intră sub incidenţa altor directive care reglementează alte aspecte şi stipulează aplicarea mărcii CE, această marcă indică faptul că se presupune că produsele menţionate mai sus respectă şi dispoziţiile acestor directive sub incidenţa cărora intră.
Articolul 3
Explozivii care fac obiectul prezentei directive trebuie să respecte cerinţele fundamentale de siguranţă stabilite în anexa II care se aplică în cazul lor.
Articolul 4
1. Statele membre consideră ca fiind în conformitate cu cerinţele de siguranţă esenţiale prevăzute la art. 3 explozivii care fac obiectul prezentei directive şi care satisfac standardele naţionale relevante ce transpun standardele armonizate publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţi Europene. Statele membre dau publicităţii referirile la standardele naţionale care transpun aceste standarde armonizate.
2. Comisia furnizează detalii specifice cu privire la lucrările în domeniul standardelor armonizate în cadrul raportului înaintat Parlamentului European şi Consiliului privind aplicarea Directivei 83/189/CEE, raport prevăzut în art. 11 alin. (2) din directiva menţionată.
Articolul 5
Atunci când un stat membru sau Comisia consideră că standardele armonizate prevăzute în art. 4 nu satisfac total cerinţele esenţiale prevăzute la art. 3, Comisia sau statul membru în cauză aduce chestiunea în faţa comitetului permanent instituit prin Directiva 83/189/CEE, precizând motivele. Comitetul îşi exprimă avizul fără întârziere.
În lumina avizului comitetului, Comisa informează statele membre privind măsurile ce trebuie luate în privinţa standardelor şi publicării prevăzute în art. 4.
Articolul 6
1. Procedurile pentru atestarea conformităţii explozivilor sunt fie:
(a) examinarea CE de tip (modulul B), menţionată în anexa II pct. 1 şi, la alegerea producătorului, una dintre următoarele:
¾ conformitatea de tip (modulul C), menţionată în anexa II pct. 2,
¾ procedura de certificare a calităţii producţiei (modulul D), menţionată în anexa II, punctul 3,
¾ procedura de certificare a calităţii produsului (modulul E), menţionată în anexa II, punctul 4,
¾ verificarea produsului (modulul F), menţionată în anexa II pct. 5; sau
(b) verificarea unitară (modulul G), menţionată în anexa II pct. 6. 2.
Statele membre informează Comisia şi celelalte state membre cu privire la organismele desemnate de ele pentru a efectua procedurile de evaluare a conformităţii menţionate mai sus, ca şi cu privire la sarcinile specifice atribuite acestor organisme şi la numerele de identificare atribuite acestora în prealabil de către Comisie.
Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene o listă a organismelor notificate şi numerele de identificare ale acestora, precum şi sarcinile pentru care au fost notificaţi. Statele membre asigură actualizarea acestei liste.
Statele membre aplică criteriile minime stabilite în anexa III pentru evaluarea organismelor despre care trebuie înştiinţată Comisia. Se presupune că organismele care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de standardele armonizate relevante satisfac criteriile minime relevante.
Un stat membru care a notificat Comisia cu privire la un anumit organism retrage notificarea în cazul în care descoperă că organismul respectiv nu mai satisface criteriile din al doilea paragraf.
El informează imediat celelalte state membre şi Comisia în legătură cu aceasta.
Articolul 7
1. Marcajul de conformitate CE se aplică chiar pe explozivi, astfel încât să fie vizibil, uşor de citit şi de neşters sau, dacă acest lucru nu este posibil, pe o placă de identificare ataşată la exploziv, ori, în ultimă instanţă, dacă nici una din primele două metode nu poate fi aplicată, se aplică pe ambalaj. Placa de identificare trebuie să fie proiectată în aşa fel încât să fie imposibilă reutilizarea ei.
Modelul ce trebuie folosit pentru marca de conformitate CE este cel prezentat în anexa IV.
2. Este interzisă aplicarea pe explozivi a oricărei mărci sau dovezi de verificare ce ar putea induce în eroare terţe persoane în privinţa semnificaţiei şi modului de scriere a marcajului de conformitate CE. Orice altă etichetă poate fi aplicată pe exploziv dacă aceasta nu afectează vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului de conformitate CE.
3. Fără să aducă atingere dispoziţiilor art. 8:
(a) dacă un stat membru stabileşte că marcajul de conformitate CE a fost aplicat necorespunzător, producătorul, reprezentantul acestuia ori persoana responsabilă pentru introducerea pe piaţa comunitară a produsului în cauză este obligată să refacă produsul pentru ca acesta să se conformeze dispoziţiilor referitoare la marcaj şi să înceteze infracţiunea în condiţiile impuse de acel stat membru.
(b) când nerespectarea acestor cerinţe continuă, statul membru trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a restricţiona sau pentru a interzice introducerea pe piaţă a produsului în cauză sau să asigure scoaterea acestuia de pe piaţă, conform procedurilor stabilite la art. 8.
Articolul 8
1. Dacă un stat membru stabileşte că un exploziv care poartă marcajul de conformitate CE şi care este folosit cu scopul pentru care a fost proiectat poate pune în pericol siguranţa, acesta ia toate măsurile interimare necesare pentru a retrage de pe piaţă acel exploziv sau pentru a interzice introducerea lui pe piaţă ori libera lui circulaţie.
Statul membru informează imediat Comisia cu privire la astfel de măsuri, indicând motivele care le-au determinat şi, în special, dacă nerespectarea este rezultatul:
¾ nerespectării cerinţelor fundamentale,
¾ aplicării incorecte a standardelor sau
¾ unei lacune a standardelor.
2. Comisia consultă cât se poate de repede părţile implicate. Dacă după consultarea acestora Comisia stabileşte că măsurile sunt întemeiate, ea informează imediat statul membru care a luat iniţiativa, precum şi celelalte state membre. Dacă după consultare Comisia stabileşte că măsurile sunt nejustificate, ea informează imediat statul membru care a luat acea decizie.
În cazul special în care măsurile menţionate la alin. (1) sunt cauzate de lacune ale standardelor, Comisa consultă mai întâi părţile implicate şi, în termen de două luni, aduce chestiunea în faţa comitetului permanent instituit prin Directiva 83/189/CEE, dacă statul membru care a luat măsurile intenţionează să le menţină şi demarează procedurile prevăzute în art. 5.
3. Când marca de conformitate CE este purtată de un exploziv care nu satisface cerinţele, statul membru competent ia măsurile corespunzătoare cu privire la persoana care a aplicat marca de conformitate şi informează Comisia, precum şi celelalte state membre.
CAPITOLUL III
Dispoziţii care reglementează supravegherea transferurilor în interiorul Comunităţii
Articolul 9
1. Explozivii care intră sub incidenţa prezentei directive pot fi transferaţi numai conform dispoziţiilor din alineatele care urmează.
2. În cazul transferului explozivilor reglementaţi de prezentul articol, controalele efectuate conform normelor de drept comunitar sau dispoziţiilor de drept naţional nu se mai efectuează sub formă de controale în interiorul frontierelor, ci doar ca parte a procedurilor normale de control aplicate fără discriminare pe teritoriul întregii Comunităţi.
3. Aprobarea pentru transferul explozivilor se obţine de către destinatar de la autorităţile competente din locul de destinaţie. Autoritatea competentă verifică dacă destinatarul este autorizat legal să primească explozivi şi dacă posedă licenţele sau autorizaţiile necesare. Persoana responsabilă pentru transfer trebuie să înştiinţeze autorităţile competente din statul sau statele membre tranzitate cu privire la trecerea explozivilor prin statul sau statele respective şi trebuie să solicite aprobarea acestora.
4. Dacă un stat membru consideră că există o problemă legată de verificarea dreptului de a primi explozivi, prevăzut în alineatul al treilea, acel stat membru transmite la Comisie informaţiile deţinute în acest sens, iar Comisia sesizează fără întârziere comitetul prevăzut la art. 12.
5. Dacă autoritatea competentă din locul de destinaţie aprobă un transfer, aceasta emite destinatarului un document care include toate informaţiile prevăzute în alin. (7). Explozivii trebuie să fie însoţiţi de un astfel de document până la ajungerea la destinaţia declarată.
Documentul trebuie emis la cererea autorităţilor competente. Destinatarul păstrează o copie a documentului, pe care o prezintă pentru examinare autorităţilor competente din locul de destinaţie, la cererea acestora.
6. Dacă autoritatea competentă dintr-un stat membru consideră că nu sunt necesare cerinţe speciale de siguranţă, cum ar fi cele menţionate în alin. (5), explozivii pot fi transferaţi pe teritoriul sau pe o parte a teritoriului acestui stat membru fără furnizarea informaţiilor stipulate în alin. (7). Autoritatea competentă din locul de destinaţie emite atunci o aprobare de transfer pe durată determinată, care poate fi retrasă în orice moment pe baza unor justificări întemeiate.
Documentul menţionat în alin. (5), care trebuie să însoţească explozivii până la destinaţie, se referă atunci doar la autorizaţia menţionată mai sus.
7. Dacă transferul explozivilor necesită supraveghere specială pentru a respecta cerinţele particulare de securitate pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a teritoriului acestuia, înainte de transfer destinatarul trebuie să furnizeze autorităţii competente din locul de destinaţie următoarele informaţii:
¾ numele şi adresele operatorilor implicaţi; aceste informaţii trebuie să fie îndeajuns de detaliate pentru a permite contactarea operatorilor şi obţinerea confirmării că persoanele în cauză sunt îndreptăţite legal să recepţioneze transportul,
¾ numărul şi cantitatea explozivilor transferaţi,
¾ descriere completă a explozivului în cauză şi a modului de identificare, inclusiv numărul de identificare al Naţiunilor Unite,
¾ dacă explozivii urmează a fi plasaţi pe piaţă, informaţii cu privire la respectarea condiţiilor impuse pentru introducerea pe piaţă,
¾ mijloacele de transport si itinerarul,
¾ datele estimate pentru plecarea şi sosirea transportului,
¾ dacă este necesar, punctele exacte de intrare şi de ieşire din statele membre.
Autorităţile competente din locul de destinaţie examinează toate condiţiile în care poate avea loc transferul, acordând o atenţie deosebită normelor speciale de securitate. Dacă normele speciale de securitate sunt respectate, se emite aprobarea pentru transfer. În cazul tranzitului prin alte state membre, respectivele state trebuie, de asemenea, să examineze şi să aprobe, în aceleaşi condiţii, particularităţile referitoare la transfer.
8. Fără să aducă atingere verificărilor obişnuite efectuate pe teritoriul său de către statul membru din care pleacă transportul, destinatarii şi operatorii implicaţi în sectorul explozivilor înaintează autorităţilor statului membru din care porneşte transportul sau statelor membre tranzitate, la cererea acestora, toate informaţiile relevante pe care le posedă în legătură cu transferul de explozivi.
9. Nici un furnizor nu poate efectua transferul de explozivi decât dacă destinatarul a obţinut toate aprobările necesare pentru transfer, conform dispoziţiilor de la alin. (3), (5), (6) şi (7).
Articolul 10
1. Muniţia nu poate fi transferată dintr-un stat membru în altul decât cu respectarea procedurii stabilite în alineatele următoare. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul transferului muniţiei care a făcut obiectul unei vânzări prin corespondenţă.
2. În cazul transferării muniţiei către un alt stat membru, persoana interesată comunică statului membru în care se află muniţia, înainte de orice expediţie:
¾ numele şi adresa persoanelor care vând sau transferă muniţia, al persoanei care cumpără sau primeşte muniţia şi, când este cazul, al proprietarului,
¾ adresa la care va fi trimisă sau transportată muniţia,
¾ cantitatea de muniţie trimisă sau transportată,
¾ date ce fac posibilă identificarea muniţiei, precum şi o indicare a faptului că muniţia a fost verificată conform dispoziţiilor Convenţiei din 1 iulie 1969 privind recunoaşterea reciprocă a marcării armelor de foc mici,
¾ mijloacele de transfer,
¾ data plecării şi data estimată pentru sosirea transportului.
Informaţiile menţionate la ultimele două liniuţe nu trebuie furnizate în cazul transferului între furnizori. Statul membru examinează condiţiile în care are loc transferul, în special pe acelea referitoare la securitate. În cazul în care un stat membru autorizează un astfel de transfer, el emite o licenţă care cuprinde toate informaţiile menţionate în primul paragraf. Această licenţă însoţeşte muniţia până la destinaţie; ea trebuie emisă ori de câtre ori autorităţile competente din statele membre solicită acest lucru.
3. Fiecare stat membru poate conferi furnizorilor dreptul de a efectua transporturi de muniţie de pe teritoriul său către un furnizor stabilit în alt stat membru, fără obţinerea în prealabil a autorizaţiei menţionate în alin. (2). Pentru acesta, statul membru emite o autorizaţie valabilă timp de trei ani, care poate fi suspendată sau anulată în orice moment dacă există motive care să justifice acest lucru. Un document care face referire la această autorizaţie însoţeşte muniţia până la destinaţie. Acest document se emite ori de câtre ori autorităţile competente ale ţărilor membre solicită acest lucru.
Înainte de efectuarea transferului, furnizorul comunică autorităţilor competente din statul din care porneşte transferul toate informaţiile enumerate în alin. (2) primul paragraf.
4. Fiecare stat membru furnizează celorlalte state membre o listă cu tipurile de muniţie pentru care autorizarea transportului către teritoriul său poate fi acordată fără consimţământ prealabil.
Astfel de liste de muniţie sunt comunicate furnizorilor care au obţinut aprobare pentru transferul muniţiei fără autorizaţie prealabilă, conform procedurii de la alin. (3).
5. Fiecare stat membru comunică toate informaţiile folositoare pe care le deţine în legătură cu transferuri definitive de muniţie statului membru pe teritoriul căruia acestea sunt efectuate.
Toate informaţiile primite de statele membre ca urmare a aplicării procedurilor stabilite în prezentul articol sunt comunicate, cel târziu în momentul transferului, statului membru în care se află punctul de destinaţie al transferului şi, dacă este cazul, statelor membre tranzitate, cel târziu în momentul transferului.
Articolul 11
Prin derogare de la art. 9, alin. (3), (5), (6) şi (7) şi de la art. 10, în cazul unor ameninţări grave sau al unor atacuri asupra securităţii publice prin posesia sau folosirea ilicită a explozivilor sau muniţiei reglementate de prezenta directivă, un stat membru poate lua toate măsurile necesare referitoare la transferul explozivilor sau muniţiei pentru a preveni astfel de situaţii de posesie sau folosire ilicită.
Aceste măsuri respectă principiul proporţionalităţii. Ele nu trebuie să fie nici un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie mascată în comerţul dintre statele membre.
Fiecare stat membru care adoptă astfel de măsuri înştiinţează imediat Comisia cu privire la acestea; Comisia informează celelalte state membre despre aceasta.
CAPITOLUL IV
Alte dispoziţii
Articolul 12
1. Statele membre stabilesc reţele de schimb de informaţii pentru aplicarea art. 9 şi 10. Statele membre înştiinţează celelalte state membre şi Comisia cu privire la autorităţile naţionale responsabile pentru trimiterea şi primirea informaţiilor şi pentru aplicarea procedurilor prevăzute la articole 9 şi 10 sus-menţionate.
2. În scopul aplicării prezentei directive, dispoziţiile Regulamentului (CEE) nr. 1468/81, în special cele referitoare la confidenţialitate, se aplică mutatis mutandis.
Articolul 13
1. Comisia este asistată de un comitet compus din reprezentanţi ai statelor membre şi prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Comitetul examinează fiecare chestiune care priveşte aplicarea prezentei directive adusă în discuţie de preşedinte, fie din iniţiativă proprie, fie la cererea unui reprezentant al unui stat membru.
2. Reprezentantul Comisiei înaintează comitetului un proiect de măsuri ce trebuie luate. Comitetul emite avizul său privind proiectul într-un interval de timp pe care preşedintele îl poate fixa în funcţie de urgenţa chestiunii în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la art. 148 alin. (2) din Tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre în cadrul comitetului sunt ponderate în maniera stabilită în articolul menţionat anterior. Preşedintele nu participă la vot.
Comisia adoptă măsurile care se aplică imediat. Totuşi, dacă nu corespund cu avizul comitetului, aceste măsuri sunt imediat comunicate Consiliului de către Comisie. În acest caz, Comisia poate amâna aplicarea măsurilor adoptate cu trei luni de la data comunicării acestora.
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate lua o altă decizie în termenul prevăzut de al doilea paragraf.
3. Procedura stabilită în alin. (2) este urmată în special pentru a ţine seama de orice modificări ulterioare ale recomandărilor Naţiunilor Unite.
Articolul 14
Statele membre păstrează la dispoziţia celorlalte state membre şi Comisiei informaţii actualizate referitoare la întreprinderi în sectorul explozivilor care posedă licenţe sau autorizaţii menţionate în art. 1 alin (4).
Statele membre certifică dacă astfel de întreprinderi posedă un sistem de urmărire a explozivilor astfel încât identificarea celor care deţin explozivi să fie posibilă în orice moment. Condiţiile de aplicare a prezentului paragraf se adoptă în conformitate cu procedura comitetului, menţionată în art. 13.
Întreprinderile în sectorul explozivilor păstrează acele înregistrări ale tranzacţiilor lor care sunt necesare pentru respectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol.
Documentele menţionate în prezentul articol trebuie păstrate cel puţin trei ani de la sfârşitul anului calendaristic în care a fost înregistrată efectuarea tranzacţiei, chiar dacă întreprinderea a încetat comercializarea. Ele trebuie să fie disponibile imediat pentru verificare, la cererea autorităţilor competente.
Articolul 15
Statele membre asigură marcarea corespunzătoare a explozivilor.
Articolul 16
Când un stat membru emite o licenţă sau o autorizaţie cu scopul de a permite exercitarea unei activităţi de fabricare a explozivilor, acesta verifică în special dacă persoanele responsabile sunt în măsură să respecte obligaţiile tehnice asumate.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Articolul 17
Fiecare stat membru stabileşte amenzile care se aplică în cazul încălcării dispoziţiilor adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive. Amenzile trebuie să fie suficient de mari pentru a determina respectarea acestor dispoziţii.
Articolul 18
În cadrul normelor de drept naţional, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a permite autorităţilor competente confiscarea oricărui produs care intră sub incidenţa prezentei directive, dacă există suficiente probe care să ateste că acel produs va fi primit, utilizat sau furnizat ilicit.
Articolul 19
1. Statele membre pun în aplicare dispoziţiile necesare în conformitate cu art. 9, 10, 11, 12, 13 şi 14, înainte de 30 septembrie 1993.
2. Statele membre adoptă şi publică legile, reglementările şi dispoziţiile administrative necesare în conformitate cu dispoziţiile diferite de cele de la alin. (1), înainte de 30 iunie 1994. Statele membre informează imediat Comisia despre aceasta.
Statele membre aplică aceste dispoziţii începând cu 1 ianuarie 1995.
3. Când statele membre adoptă dispoziţiile menţionate în alin. (1) şi (2), ele conţin o referire la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea referire în momentul publicării lor oficiale. Statele membre reglementează modalitatea de realizare a acestei referiri.
4. Totuşi, în perioada de până la 31 decembrie 2002, statele membre permit introducerea pe piaţă a explozivilor care respectă normele de drept intern în vigoare pe teritoriul acestora înainte de 31 decembrie 1994.
5. Statele membre comunică la Comisie principalele dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 20
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 5 aprilie 1993.
Pentru Consiliu
Preşedintele
J. TROJBORG
--------------------------------------
ANEXA I
CERINŢE FUNDAMENTALE DE SIGURANŢĂ
I. Cerinţe generale
1. Fiecare exploziv trebuie proiectat, fabricat şi furnizat în aşa fel încât să prezinte un risc minim pentru siguranţa vieţii şi sănătăţii oamenilor şi să prevină deteriorarea proprietăţii şi mediului, în condiţii normale şi previzibile, în special cu privire la normele de siguranţă şi la practicile standard, inclusiv cele referitoare la perioada dinaintea folosirii.
2. Fiecare exploziv trebuie atingă performanţele specifice declarate de producător, pentru a asigura cel mai mare grad de siguranţă şi de fiabilitate posibil.
3. Fiecare exploziv trebuie să fie proiectat şi fabricat în aşa fel încât să poată fi eliminat, folosind tehnici corespunzătoare, cu efecte minime asupra mediului înconjurător.
II. Cerinţe speciale
1. Cel puţin următoarele informaţii şi proprietăţi trebuie să fie luate în consideraţie, acolo unde este cazul. Fiecare exploziv trebuie testat în condiţii realiste. Dacă nu este posibilă testarea într-un laborator, testele trebuie efectuate în condiţiile în care urmează să fie folosit explozivul.
(a) Date despre construcţie şi proprietăţi caracteristice, inclusiv compoziţia chimică, gradul de amestecare şi, când este cazul, dimensiunile şi distribuţia mărimii granulelor.
(b) Stabilitatea fizică şi chimică a explozivului în toate condiţiile mediului înconjurător în care acesta va fi expus.
(c) Sensibilitatea la impact şi la frecare.
(d) Compatibilitatea tuturor componentelor din punct de vedere al stabilităţii lor fizice şi chimice.
(e) Puritatea chimică a explozivului.
(f) Rezistenţa explozivului la acţiunea apei, atunci când acesta este destinat folosirii în condiţii ude sau umede şi când siguranţa sau fiabilitatea acestuia pot fi afectate negativ de apă.
(g) Rezistenţa la temperaturi joase şi înalte, atunci când explozivul este destinat păstrării sau folosirii la astfel de temperaturi şi când siguranţa sau fiabilitatea acestuia pot fi afectate negativ de răcirea sau încălzirea unuia dintre componenţi sau a explozivului în întregime.
(h) Oportunitatea folosirii explozivului în medii cu risc (de exemplu medii puse în pericol de gaz de mină, mase calde etc.), dacă explozivul este destinat folosirii în astfel de condiţii.
(i) Caracteristici de siguranţă pentru preîntâmpinarea iniţierii sau aprinderii neaşteptate sau neatente.
(j) Încărcarea şi funcţionarea corectă a explozivului atunci când acesta este folosit cu scopul pentru care a fost creat.
(k) Instrucţiuni corespunzătoare şi, când este cazul, marcaje referitoare la manipularea, depozitarea, folosirea şi eliminarea explozivului, scrise în limbile oficiale sau în limba statului membru de destinaţie.
(l) Capacitatea explozivului, a învelişului şi a tuturor componentelor de a rezista deteriorărilor ce pot apărea în timpul depozitării până la data expirării specificată de producător.
(m) Specificarea tuturor aparatelor şi accesoriilor necesare pentru funcţionarea fiabilă şi sigură a explozivilor.
2. Diferitele grupe de explozivi trebuie să respecte cel puţin cerinţele următoare:
A. Explozivi minieri
(a) Metoda de iniţiere propusă trebuie să asigure detonarea sigură, fiabilă şi completă sau, după caz, deflagraţia explozivului minier. În cazul particular al pulberii negre, trebuie verificată capacitatea de deflagraţie a acesteia.
(b) Explozivii minieri sub formă de cartuşe trebuie să transmită detonarea de la un capăt la celălalt al trenului de cartuşe în condiţii de siguranţă şi fiabilitate.
(c) Gazele produse de explozivii minieri destinaţi folosirii în subteran pot conţine monoxid de carbon, gaze nitroase, alte gaze, vapori sau reziduuri solide în suspensie, în cantităţi care, în condiţii normale de exploatare, nu sunt dăunătoare pentru sănătate.
B. Fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere şi tuburi de şoc
(a) Învelişurile fitilelor detonante, fitilelor de siguranţă şi cele ale fitilelor de aprindere trebuie să aibă o rezistenţă mecanică adecvată, care să permită protejarea umpluturii de exploziv în timpul expunerii la solicitări mecanice obişnuite.
(b) Parametrii timpilor de ardere ai fitilelor de siguranţă trebuie indicaţi şi respectaţi în condiţii de fiabilitate.
(c) Fitilele detonante trebuie să poată fi iniţiate în condiţii fiabile, să aibă o capacitate de iniţiere suficientă şi să respecte cerinţele referitoare la depozitare în condiţii climatice speciale.
C. Detonatoare (inclusiv detonatoare cu întârziere) şi relee
(a) Detonatoarele trebuie să iniţieze fiabil detonarea explozivilor minieri destinaţi folosirii împreună cu aceştia, în toate condiţiile de utilizare previzibile.
(b) Releele trebuie să poată fi iniţiate fiabil.
(c) Capacitatea de iniţiere nu trebuie să fie afectată negativ de umiditate.
(d) Timpii de temporizare ai detonatorilor cu întârziere trebuie să fie suficient de uniformi pentru a asigura ca probabilitatea suprapunerii timpilor de temporizare din etape de timp adiacente să fie nesemnificativă.
(e) Caracteristicile electrice ale detonatorilor electrici trebuie să fie indicate pe ambalaj (de exemplu, curent minim de funcţionare, rezistenţă etc.).
(f)F irele detonatorilor electrici trebuie să fie suficient izolate şi să aibă o rezistenţă mecanică îndeajuns de mare, inclusiv soliditatea legăturii cu detonatorul, având în vedere destinaţia acestora.
D. Propulsori şi carburanţi pentru rachete
(a) Aceste materiale nu trebuie să detoneze când sunt folosite în scopul pentru care au fost destinate.
(b) Când este necesar, propulsorii trebuie să fie stabilizaţi împotriva descompunerii (de exemplu, cei bazaţi pe nitroceluloză).
(c) Carburanţii solizi pentru rachete, când se află în formă comprimată sau turnată, nu trebuie să conţină fisuri sau bule de gaz accidentale care afectează în mod periculos funcţionarea lor.
-------------------------------------
ANEXA II
1. MODULUL B: Examinarea CE de tip
1. Acest modul descrie acea parte din procedură prin care un organism notificat certifică şi atestă că un exemplar reprezentativ al produsului avut în vedere respectă dispoziţiile corespunzătoare ale prezentei directive.
2. Cererea pentru examinarea CE de tip se depune de către producător sau reprezentantul său autorizat stabilit pe teritoriul Comunităţii la organismul notificat ales de acesta.
Cererea trebuie să includă:
¾ numele şi adresa producătorului şi, dacă cererea este depusă de reprezentantul autorizat al acestuia, numele şi adresa reprezentantului respectiv,
¾ declaraţie scrisă în care se specifică faptul că aceeaşi cerere nu a mai fost depusă la un alt organism notificat,
¾ documentaţia tehnică, conform specificărilor de la punctul 3.
Solicitantul trebuie să pună la dispoziţia organismului notificat un exemplar reprezentativ din produsul considerat, numit de aici înainte "tip". Organismul abilitat poate solicita exemple suplimentare dacă acestea îi sunt necesare în programul de examinare.
3. Documentaţia tehnică trebuie să permită evaluarea conformităţii produsului cu cerinţele directivei. Documentaţia trebuie să respecte, în măsura necesară acestei evaluări, proiectarea, fabricarea şi funcţionarea produsului şi trebuie să conţină, în măsura relevanţei pentru evaluare:
¾ descriere generală a tipului,
¾ desene de concepţie şi execuţie, precum şi desenele şi schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor etc.,
¾ descrierile şi explicaţiile necesare pentru înţelegerea desenelor şi schemelor şi pentru funcţionarea produsului,
¾ listă a standardelor prevăzute la art. 4, aplicate total sau parţial, precum şi descrieri ale soluţiilor adoptate pentru respectarea cerinţelor fundamentale ale directivei, atunci când nu au fost aplicate standardele menţionate la art. 5,
¾ rezultatele calculelor de proiectare efectuate, rezultatele testelor etc.,
¾ buletinele de analiză.
4. Organismul notificat trebuie:
4.1. să examineze documentaţia tehnică, să verifice dacă tipul a fost fabricat în conformitate cu această documentaţie şi să identifice elementele proiectate conform dispoziţiilor relevante ale standardelor menţionate la art. 4, precum şi componentele proiectate fără aplicarea dispoziţiilor relevante din aceste standarde;
4.2. să efectueze sau să fi efectuat examinările corespunzătoare şi testele necesare pentru a verifica dacă au fost aplicate standardele menţionate la art. 4 şi dacă soluţiile adoptate de producător satisfac cerinţele fundamentale ale directivei;
4.3. să efectueze sau să fi efectuat examinările şi testele necesare pentru a verifica dacă producătorul a ales aplicarea standardelor relevante şi dacă acestea au fost efectiv aplicate;
4.4. să ajungă la un acord cu solicitantul în privinţa locului unde se efectuează examinările şi testele aplicate.
5. Când tipul satisface dispoziţiile relevante ale prezentei directive, organismul notificat emite solicitantului un certificat de conformitate CE de tip. Acest certificat conţine numele şi adresa producătorului, concluziile examinării şi datele necesare pentru identificarea tipului aprobat.
O listă cu părţile relevante din documentaţia tehnică se anexează la certificat, o copie rămânând la organismul notificat.
Dacă organismul notificat refuză să emită un certificat de tip producătorului sau reprezentantului său stabilit în Comunitate, organismul notificat trebuie să transmită motivele detaliate ale acestui refuz.
Trebuie să fie dispusă o procedură de recurs.
6. Solicitantul informează organismul abilitat care deţine documentaţia tehnică referitoare la certificatul de examinare CE de tip cu privire la toate modificările asupra produsului aprobat, fiind necesare aprobări suplimentare atunci când astfel de modificări pot afecta respectarea normelor fundamentale sau condiţiilor specificate pentru folosirea produsului respectiv.
Aprobarea suplimentară se emite sub forma unei modificări a certificatului original de conformitate CE de tip.
7. Fiecare organism notificat trebuie să comunice celorlalte organisme notificate informaţiile relevante referitoare la certificatele de examinare CE de tip şi la modificările aprobate şi retrase.
8. Celelalte organisme notificate pot primi cÎpii ale certificatelor CE de tip şi/sau ale modificărilor. Anexele la certificate se păstrează la dispoziţia celorlalte organisme notificate.
9. Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit pe teritoriul Comunităţii trebuie să păstreze alături de documentaţia tehnică toate copiile certificatelor CE de tip şi ale modificărilor acestora, pentru o perioadă de cel puţin 10 ani de la data fabricării produsului în cauză.
Când nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, obligaţia de a păstra documentaţia tehnică disponibilă revine persoanei care plasează produsul pe piaţa comunitară.
2. MODULUL C: Conformitatea de tip
1. Acest modul descrie acea parte din procedură prin care producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia stabilit pe teritoriul Comunităţii asigură şi declară că explozivii în cauză sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul CE de tip şi satisfac cerinţele prezentei directive aplicabile acestora. Producătorul trebuie să ataşeze marcajul CE pe fiecare exploziv şi să redacteze o declaraţie scrisă de conformitate.
2. Producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că procesul de fabricaţie asigură conformitatea produsului fabricat cu tipul specificat în certificatul de conformitate CE de tip şi cu normele de siguranţă fundamentale prevăzute de directivă.
3. Producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie să păstreze o copie a declaraţiei de conformitate cel puţin 10 ani de la ultima dată de fabricaţie a produsului în cauză.
Dacă nici producătorul, nici reprezentantul său autorizat nu sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, obligaţia de a păstra documentaţia tehnică disponibilă revine persoanei care plasează produsul pe piaţa comunitară.
4. Un organism notificat ales de producător trebuie să efectueze sau să fi efectuat examinări ale produsului la intervale de timp aleatoare. Se examinează o mostră adecvată de produs finit, prelevată pe loc de organismul notificat; se aplică testele corespunzătoare definite în standardul sau standardele prevăzute la art. 4 aplicabile sau se efectuează teste echivalente pentru verificarea conformităţii produsului cu cerinţele directivei corespunzătoare. În cazul în care una sau mai multe mostre nu sunt conforme, organismul notificat ia măsurile corespunzătoare.
Pe răspunderea organismului notificat, producătorul ataşează simbolul de identificare al organismului pe parcursul procesului de fabricaţie.
3. MODULUL D: Asigurarea calităţii producţiei
1. Acest modul prezintă procedura prin care producătorul care îndeplineşte obligaţiile de la punctul 2 asigură şi declară că explozivii în cauză sunt în conformitate cu tipul descris în certificatul de conformitate CE de tip şi satisfac cerinţele prezentei directive. Producătorul ataşează marca CE pe fiecare exploziv în parte şi întocmeşte o declaraţie scrisă de conformitate. Marca CE este însoţită de simbolul de identificare al organismului notificat responsabil pentru verificările menţionate la punctul 4.
2. Producătorul trebuie să aplice un sistem de calitate aprobat pentru producţie, control final şi testare, conform punctului 3. El trebuie să fie supus controalelor menţionate la punctul 4.
3. Sistemul de calitate
3.1. Producătorul depune la organismul notificat ales de el o cerere de evaluare a sistemului său de calitate pentru explozivii în cauză.
Cererea trebuie să includă:
— toate informaţiile relevante pentru categoria de explozivi în cauză,
— documentele referitoare la sistemul de calitate,
— documentaţia tehnică în legătură cu tipul aprobat şi o copie a certificatului de conformitate CE de tip.
3.2. Sistemul de calitate trebuie să asigure conformitatea explozivilor cu tipul descris în certificatul de examinare CE de tip şi cu cerinţele prezentei directive care li se aplică.
Toate elementele, cerinţele şi dispoziţiile adoptate de către fabricant trebuie să fie documentate într-o manieră sistematică şi ordonată, sub formă de măsuri, proceduri şi instrucţiuni scrise. Documentele privind sistemul de calitate trebuie să permită o interpretare consecventă a programelor, planurilor, manualelor de calitate şi a dosarelor de calitate.
El trebuie să conţină în special o descriere adecvată a:
— obiectivelor de calitate şi structurii organizaţionale, a responsabilităţilor şi atribuţiilor conducerii cu privire la calitatea explozivilor,
— tehnicilor de fabricaţie, de control şi de asigurare a calităţii, a proceselor şi acţiunilor sistematice ce vor fi utilizate,
— examinărilor şi testelor care vor fi efectuate înaintea, pe parcursul şi la sfârşitul fabricaţiei, precum şi a frecvenţei efectuării acestora,
— dosarele de calitate, cum ar fi buletinele şi datele de control, datele de etalonare, rapoartele referitoare la calificarea personalului implicat etc.,
— mijloacelor de supraveghere a atingerii nivelului corespunzător de calitate al explozivilor şi a funcţionării efective a sistemului de calitate.
3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de calitate pentru a determina dacă acesta satisface cerinţele menţionate la pct. 3.2. El analizează conformitatea sistemului de calitate cu acele cerinţe care aplică standardele armonizate relevante. Echipa de auditare trebuie să conţină cel puţin un membru cu experienţă în evaluarea respectivei tehnologiei de produs.
Procedura de evaluare include o vizită de control în localul producătorului.
Decizia este comunicată producătorului. Înştiinţarea trebuie să conţină concluziile examinării şi decizia de evaluare argumentată cum se cuvine.
3.3. Producătorul trebuie să se angajeze că respectă obligaţiile impuse de sistemul de calitate aprobat şi că menţine sistemul de calitate la un nivel adecvat şi eficient.
Producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie informeze organismul notificat care a aprobat sistemul său de calitate cu privire la orice modificare propusă în sistemul de calitate.
Organismul notificat trebuie să evalueze modificările propuse şi să hotărască dacă sistemul de calitate astfel modificat mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la pct. 3.2 sau este necesară o nouă evaluare.
El trebuie să înştiinţeze producătorul cu privire la hotărârea sa. Înştiinţarea trebuie să conţină concluziile examinării şi decizia de evaluare argumentată.
4. Supravegherea pe răspunderea organismului notificat
4.1. Supravegherea are rolul de a asigura că producătorul îndeplineşte cum se cuvine obligaţiile impuse de sistemul de calitate aprobat.
4.2. Producătorul trebuie să permită accesul organismului notificat în incintele în care au loc fabricaţia, controlul şi testarea şi să furnizeze acestuia toate informaţiile necesare, în special:
— documentaţia sistemului de calitate,
— dosarele de calitate, cum ar fi buletinele şi datele de control, datele de etalonare, rapoartele privind calificarea personalului implicat etc.
4.3. Organismul notificat trebuie să efectueze audituri periodice pentru a se asigura că producătorul menţine şi aplică sistemul de calitate şi trebuie să furnizeze producătorului buletine de audit.
4.4. Suplimentar, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul unor astfel de vizite, organismul notificat poate efectua teste sau poate dispune efectuarea unor teste pentru a verifica dacă sistemul de calitate funcţionează corect; dacă este necesar, organismul notificat furnizează producătorului un proces verbal al vizitei şi, în cazul efectuării unui test, un buletin de analiză.
5. Producătorul trebuie să păstreze la dispoziţia autorităţilor naţionale timp de 10 ani de la ultima dată de fabricaţie a produsului următoarele:
— documentul menţionat în pct. 3 a doua liniuţă,
— actualizările menţionate în pct. 3.4 al doilea paragraf,
— hotărârile şi procesele verbale ale organismului notificat menţionate în paragrafele finale de la pct. 3.4, 4.3 şi 4.4.
6. Fiecare organism notificat trebuie să furnizeze celorlalte organisme notificate informaţiile relevante cu privire la aprobările emise sau retrase pentru sistemul de calitate.
4. MODULUL E: Asigurarea calităţii produsului
1. Acest modul prezintă procedura prin care producătorul care îndeplineşte obligaţiile de la punctul 2 asigură şi declară că explozivii sunt în conformitate cu tipurile descrise în certificatul de examinare CE de tip. Producătorul trebuie să ataşeze marca CE pe fiecare exploziv şi să întocmească o declaraţie scrisă de conformitate. Marca CE trebuie să fie însoţită de simbolul de identificare al organismului responsabil pentru verificările menţionate la punctul 4.
2. Producătorul trebuie să aplice un sistem de calitate aprobat pentru producţie, control final şi testare, conform punctului 3. El trebuie să fie supus controalelor menţionate la punctul 4.
3. Sistemul de calitate
3.1. Producătorul depune la organismul notificat ales de el o cerere de evaluare a sistemului de calitate pentru explozivii pe care îi produce.
Cererea trebuie să includă:
— toate informaţiile relevante pentru categoria de explozivi prevăzută,
— documentaţia sistemului de calitate,
— documentaţia tehnică în legătură cu tipul aprobat şi o copie a certificatului de examinare CE de tip.
3.2. În cadrul sistemului de calitate este examinat fiecare exploziv şi se efectuează testele corespunzătoare definite de standardul(ele) relevante menţionate la art. 4 sau teste echivalente pentru verificarea conformităţii acestuia cu cerinţele directivei. Toate elementele, cerinţele şi dispoziţiile adoptate de producător trebuie să fie documentate sistematic şi ordonat, sub forma unor măsuri, proceduri şi instrucţiuni scrise. Această documentaţie a sistemului de calitate trebuie să permită interpretarea uniformă a programelor, planurilor, manualelor şi dosarelor de calitate.
Ea trebuie să cuprindă, în special, descrieri adecvate ale:
¾ obiectivelor de calitate şi structurii organizaţionale, ale responsabilităţilor şi atribuţiilor conducerii cu privire la calitatea explozivilor,
¾ examinărilor şi testelor care vor fi efectuate la sfârşitul fabricaţiei,
¾ mijloacelor de supraveghere a funcţionării efective a sistemului de calitate,
¾ dosarele de calitate, cum ar fi buletinele şi datele de control, datele de etalonare, rapoartele referitoare la calificarea personalului implicat etc.
3.3. Organismul notificat trebuie să evalueze sistemul de calitate pentru a determina dacă acesta satisface cerinţele menţionate la pct. 3.2. El analizează conformitatea sistemului de calitate cu acele cerinţe care aplică standardul armonizat relevant.
Echipa de audit trebuie să conţină cel puţin un membru cu experienţă în evaluarea respectivei tehnologiei de produs. Procedura de evaluare poate include o vizită de control în incintele producătorului.
Decizia trebuie comunicată producătorului. Înştiinţarea trebuie să conţină concluziile examinării şi decizia de evaluare argumentată corespunzător.
3.4. Producătorul trebuie să se angajeze că respectă obligaţiile impuse de sistemul de calitate aprobat şi că menţine sistemul de calitate la un nivel adecvat şi eficient.
Producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie să informeze organismul abilitat care a aprobat sistemul său de calitate cu privire la orice modificare propusă în sistemul de calitate.
Organismul notificat trebuie să evalueze modificările propuse şi să hotărască dacă sistemul de calitate astfel modificat mai îndeplineşte cerinţele menţionate la pct. 3.2 sau este necesară o nouă evaluare.
El trebuie să înştiinţeze producătorul cu privire la hotărârea sa. Înştiinţarea trebuie să conţină concluziile examinării şi decizia de evaluare argumentată corespunzător.
4. Supravegherea pe răspunderea organismului notificat
4.1. Supravegherea are rolul de a asigura că producătorul îndeplineşte cum se cuvine obligaţiile impuse de sistemul de calitate aprobat.
4.2. Producătorul trebuie să permită accesul organismului notificat în incintele în care au loc fabricaţia, controlul şi testarea şi să furnizeze acestuia toate informaţiile necesare, în special:
¾ documentaţia sistemului de calitate,
¾ documentaţia tehnică,
¾ dosarele de calitate, cum ar fi buletinele şi datele de control, datele de etalonare, rapoartele privind calificarea personalului implicat etc.
4.3. Organismul notificat trebuie să efectueze audituri periodice pentru a se asigura că producătorul menţine şi aplică sistemul de calitate şi trebuie să furnizeze producătorului buletine de audit.
4.4. Suplimentar, organismul notificat poate efectua vizite inopinate la producător. În timpul unor astfel de vizite, organismul notificat poate efectua teste sau poate dispune efectuarea unor teste pentru a verifica dacă sistemul de calitate funcţionează corect; dacă este necesar, organismul notificat furnizează producătorului un proces verbal al vizitei şi, în cazul efectuării unui test, un buletin de analiză.
5. Producătorul trebuie să păstreze la dispoziţia autorităţilor naţionale, timp de 10 ani de la ultima dată de fabricaţie a produsului, următoarele:
¾ documentul prevăzut la a doua liniuţă de la pct. 3.1,
¾ adaptările prevăzute în al doilea paragraf de la pct. 3.4,
¾ hotărârile şi procesele verbale ale organismului notificat prevăzute în paragrafele finale de la punctele 3.4, 4.3 şi 4.4.
6. Fiecare organism notificat trebuie să furnizeze celorlalte organisme notificate informaţiile relevante cu privire la aprobările emise sau retrase pentru sistemul de calitate.
5. MODULUL F: Verificarea produsului
1. Acest modul descrie procedura prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit pe teritoriul Comunităţii verifică şi confirmă că explozivii care fac obiectul dispoziţiilor de la pct. 3 sunt în conformitate cu tipurile descrise în certificatul de conformitate CE de tip şi satisfac cerinţele relevante ale directivei.
2. Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricaţie să asigure conformitatea explozivilor cu tipurile descrise în certificatele de examinare CE de tip şi cu cerinţele directivei care li se aplică. El aplică marca CE pe fiecare exploziv şi întocmeşte o declaraţie de conformitate.
3. Organismul notificat efectuează examinările şi testele corespunzătoare pentru a verifica dacă explozivii corespund cerinţelor relevante din directivă, examinând şi testând fiecare exploziv aşa cum se arată la pct. 4.
Producătorul sau reprezentantul său autorizat păstrează o copie a declaraţiei de conformitate pentru o perioadă care se sfârşeşte cel puţin după 10 ani de la data de fabricaţie a ultimului exploziv.
4. Verificarea prin examinarea şi testarea fiecărui exploziv
4.1. Toţi explozivii se examinează individual şi se efectuează testele corespunzătoare stabilite de standardul(ele) menţionate la art. 4 sau se efectuează teste echivalente pentru a verifica dacă aceştia sunt în conformitate cu tipul relevant şi cu cerinţele directivei.
4.2. Organismul notificat aplică sau determină aplicarea simbolului său de identificare pe fiecare exploziv aprobat şi întocmeşte un certificat scris de conformitate referitor la testele efectuate.
4.3. Producătorul sau reprezentantul său autorizat se ia măsurile ca să poată furniza la cerere certificatele de conformitate ale organismului notificat.
6. MODULUL G: Verificare unitară
1. Acest modul descrie procedura prin care un producător asigură şi declară că explozivul furnizat cu certificatul prevăzut la pct. 2 respectă cerinţele relevante ale directivei.
Producătorul trebuie să aplice marca CE pe exploziv şi să întocmească o declaraţie de conformitate.
2. Organismul notificat trebuie să examineze explozivul şi să efectueze testele corespunzătoare prevăzute în standardul(ele) de la art. 4, sau teste echivalente, pentru a asigura conformitatea explozivului cu cerinţele corespunzătoare ale directivei.
Organismul notificat trebuie să aplice sau să determine aplicarea simbolului său de identificare pe explozivul aprobat şi să întocmească un certificat de conformitate privind testele efectuate.
3. Documentaţia tehnică are rolul de a permite evaluarea conformităţii cu cerinţele directivei şi înţelegerea proiectării, fabricării şi modului de funcţionare a explozivului.
Documentaţia trebuie să cuprindă, în măsura în care este necesar pentru evaluare:
¾ descriere generală a tipului,
¾ desenele de concepţie şi de execuţie, precum şi desenele şi schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor etc.,
¾ descrierile şi explicaţiile necesare pentru înţelegerea desenelor şi schemelor menţionate şi a sistemului de funcţionare al explozivului sau al sistemului de protecţie,
¾ listă a standardelor prevăzute la art. 4, aplicate total sau parţial, precum şi o descriere a soluţiilor adoptate pentru respectarea cerinţelor fundamentale ale directivei, atunci când nu au fost aplicate standardele menţionate la art. 4,
¾ rezultatele calculelor de proiectare efectuate, rezultatele testelor etc.,
¾ buletinele de analiză.
--------------------------------------
ANEXA III
CRITERII MINIME CE TREBUIE CONSIDERATE DE CĂTRE STATELE MEMBRE PENTRU NOTIFICAREA ORGANISMELOR
1. Organismul, directorul acestuia şi personalul responsabil pentru efectuarea testelor de verificare nu trebuie să fie proiectanţi, producători, furnizori sau persoane care instalează explozivii verificaţi şi nici reprezentanţi autorizaţi ai acestora. Ei nu pot interveni, nici direct, nici ca reprezentanţi autorizaţi, în proiectarea, construcţia, comercializarea sau mentenanţa acestor explozivi. Aceasta nu exclude posibilitatea unui schimb de informaţii tehnice între constructor şi organism.
2. Organismul şi personalul său efectuază testele de verificare cu cea mai mare integritate profesională şi cu cea mai mare competenţă tehnică şi trebuie să fie liberi de orice presiuni şi incitări, în special de ordin financiar, care ar putea influenţa judecata lor în privinţa rezultatelor controlului pe care îl efectuează, în special cele din partea unor persoane sau grupuri de persoane interesate de rezultatul verificărilor.
3. Organismul trebuie să posede personalul necesar şi mijloace care să îi permită să efectueze corect sarcinile tehnice şi administrative legate de verificare; el trebuie, de asemenea, să aibă acces la materialele necesare pentru o verificare specială.
4. Personalul însărcinat cu verificarea trebuie să posede:
¾ bună pregătire tehnică şi profesională,
¾ cunoştinţe satisfăcătoare ale cerinţelor testelor efectuate şi o experienţă adecvată în astfel de verificări,
¾ abilitatea de a întocmi certificate, dosare şi procese verbale necesare pentru autentificarea performanţei testelor.
5. Trebuie să fie garantată imparţialitatea personalului care efectuează verificările. Remuneraţia acestuia nu depinde de numărul testelor efectuate sau de rezultatul acestor teste.
6. Organismul trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă, dacă aceasta nu este asumată de stat pe baza legislaţiei naţionale sau dacă statul membru nu este direct responsabil pentru teste.
7. Personalul organismului este obligat să respecte secretul profesional cu privire la toate informaţiile dobândite în timpul efectuării sarcinilor (mai puţin faţă de autorităţile competente din statele în care sunt desfăşurate aceste activităţi), în cadrul prezentei directive sau al oricăror dispoziţii de drept naţional care o pun în vigoare.
---------------------------------------
ANEXA IV
MARCAJUL DE CONFORMITATE
Marcajul de conformitate CE constă în iniţialele "CE" sub forma următoare:
În situaţia micşorării sau măririi marcajului, trebuie respectate proporţiile din reprezentarea grafică gradată de mai sus.
---------------------------------------


