Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 235 din 23-09-2003

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI 2003/41/CE

din 3 iunie 2003

privind activitãţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale

 

PARLAMENTUL EUROPEAN SI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene, în special art. 47 alin. (2), art. 55 şi art. 95 alin. (1),

 

având în vedere propunerea Comisiei(1),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(2), hotãrând în conformitate cu procedura prevãzutã în art. 251 din Tratat(3),

 

întrucât:

 

(1)        o veritabilã piaţã internã a serviciilor financiare este esenţialã pentru creşterea economicã şi crearea de locuri de muncã în Comunitate.

 

(2)        s-au înregistrat deja realizãri importante în crearea acestei pieţe interne, ceea ce permite instituţiilor financiare sã funcţioneze în alte state membre şi asigurã un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor de servicii financiare.

 

(3)        Comunicarea Comisiei denumitã "Punerea în aplicare a cadrului de acţiune pentru servicii financiare: plan de acţiune" identificã o serie de mãsuri necesare pentru a realiza piaţa internã a serviciilor financiare, iar Consiliul European, întrunit la Lisabona din 23 şi 24 martie 2000, a cerut punerea în aplicare a acestui plan de acţiune pânã în 2005.

 

(4)        planul de acţiune pentru servicii financiare subliniazã ca prioritate urgentã necesitatea elaborãrii unei directive privind supravegherea prudenţialã a instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, deoarece aceste instituţii financiare majore, care joacã un rol esenţial în asigurarea integrãrii, eficienţei şi lichiditãţii pieţelor financiare, nu sunt reglementate de nici un cadru legislativ comunitar coerent care sã le permitã sã beneficieze pe deplin de avantajele pieţei interne.

 

(5)        în mãsura în care sistemele de securitate socialã sunt supuse unei presiuni crescânde, în viitor se va pune un accent tot mai mare pe pensiile ocupaţionale ca sistem complementar. Acest sistem trebuie aşadar dezvoltat, fãrã însã a se pune sub semnul întrebãrii importanţa sistemelor de pensii din sistemul asigurãrilor sociale în ceea ce priveşte o protecţie socialã sigurã, durabilã şi eficientã, care sã garanteze un standard de viaţã decent la bãtrâneţe şi care, prin urmare, trebuie sã se afle în centrul obiectivului de consolidare a modelului social european.

 

(6)        prezenta directivã constituie aşadar un prim pas cãtre instituirea unei pieţe interne a sistemelor de pensii ocupaţionale, organizatã la scarã europeanã. Prin stabilirea regulii prudenţei ca principiu de bazã pentru investirea capitalului şi oferirea posibilitãţii instituţiilor de a funcţiona transfrontalier se încurajeazã redirecţionarea economiilor cãtre sectorul furnizãrii de pensii ocupaţionale, prin aceasta contribuindu-se la progresul economic şi social.

 

(7)        regulile prudenţiale enunţate în prezenta directivã au rolul atât de a garanta un nivel înalt de securitate pentru viitorii pensionari prin impunerea unor reguli riguroase de supraveghere, cât şi de a facilita gestionarea eficientã a sistemelor de pensii ocupaţionale.

 

(8)        instituţiile care sunt complet separate de orice întreprindere afiliatã la un sistem de pensii şi care funcţioneazã pe baza principiului de finanţare prin capitalizare cu singurul scop de a furniza pensii trebuie sã aibã libertatea de a presta servicii şi libertatea de a investi, singura condiţie fiind respectarea cerinţelor prudenţiale coordonate, indiferent dacã aceste instituţii sunt considerate sau nu entitãţi juridice.

 

(9)        în conformitate cu principiul subsidiaritãţii, statele membre ar trebui sã pãstreze responsabilitatea integralã pentru organizarea sistemelor lor de pensii, precum şi puterea de decizie asupra rolului fiecãruia dintre cei trei "piloni" ai sistemului de pensii din fiecare stat membru. În contextul celui de-al doilea pilon, trebuie, de asemenea, sã pãstreze responsabilitatea integralã pentru rolul şi funcţiile diferitelor instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, cum ar fi fondurile de pensii sectoriale, casele de pensii ale întreprinderilor, precum şi societãţile de asigurare de viaţã. Prin prezenta directivã nu se intenţioneazã repunerea în discuţie a acestei prerogative.

 

(10)      reglementãrile naţionale privind participarea persoanelor care exercitã o activitate independentã la instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale diferã. În unele state membre, instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale pot funcţiona pe bazã de acorduri cu un sector sau asociaţii profesionale ale cãror membri exercitã o activitate independentã sau direct cu persoane care exercitã o activitate independentã sau cu salariaţi. În unele state membre, o persoanã care exercitã o activitate independentã poate, de asemenea, sã devinã membru al unei instituţii, în condiţiile în care acea persoanã acţioneazã ca angajator sau oferã serviciile sale profesionale unei întreprinderi. În unele state membre, persoanele care exercitã o activitate independentã nu pot sã se afilieze unei instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, dacã nu îndeplinesc anumite condiţii, inclusiv acelea impuse de legislaţia socialã şi de dreptul muncii.

 

(11)      instituţiile care gestioneazã sistemele de securitate socialã şi care sunt deja coordonate la nivel comunitar trebuie excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Totuşi, este necesar sã se ia în considerare specificitatea instituţiilor, care, într-un stat membru, gestioneazã atât sisteme de securitate socialã, cât şi sisteme de pensii ocupaţionale.

 

(12)      instituţiile financiare care beneficiazã deja de un cadru legislativ comunitar ar trebui, în general, sã fie excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Totuşi, în mãsura în care aceste instituţii pot ca, în anumite cazuri, sã ofere şi servicii de pensii ocupaţionale, este important sã se asigure cã prezenta directivã nu determinã denaturãri ale concurenţei. Asemenea denaturãri pot fi evitate prin aplicarea cerinţelor prudenţiale din prezenta directivã serviciului de pensii ocupaţionale al societãţilor de asigurare de viaţã. Comisia trebuie, de asemenea, sã monitorizeze cu atenţie situaţia pe piaţa pensiilor ocupaţionale şi sã evalueze posibilitatea de a extinde aplicarea facultativã a prezentei directive la alte instituţii financiare reglementate.

 

(13)      atunci când se intenţioneazã asigurarea securitãţii financiare dupã pensionare, prestaţiile oferite de instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale trebuie sã asigure în general plata unei rente viagere. Plata unei rente temporare sau a unei sume forfetare trebuie, de asemenea, sã fie posibile.

 

(14)      este important sã se asigure faptul cã persoanele în vârstã şi persoanele cu handicap nu sunt expuse riscului sãrãciei şi pot beneficia de un standard de viaţã decent. Prevederea corespunzãtoare a riscurilor biometrice în cadrul sistemelor de pensii ocupaţionale este un aspect important al luptei împotriva sãrãciei şi insecuritãţii persoanelor în vârstã. Atunci când introduc un sistem de pensii, angajatorii şi lucrãtorii, sau reprezentanţii acestora, trebuie sã ia în considerare posibilitatea de a include, în acest sistem de pensii, dispoziţii pentru acoperirea riscului de longevitate şi a riscului de invaliditate profesionalã, precum şi dispoziţii pentru plata unei pensii de urmaş.

 

(15)      oferind statelor membre posibilitatea de a exclude din domeniul de aplicare a legislaţiei naţionale de aplicare instituţiile care gestioneazã sisteme care împreunã au în total mai puţin de o sutã de membri, se poate facilita supravegherea în unele state membre, fãrã a afecta buna funcţionare a pieţei interne în acest domeniu. Totuşi, aceasta nu ar trebui sã pericliteze dreptul instituţiilor de acest tip de a desemna, pentru gestionarea portofoliului lor de investiţii şi pentru conservarea activelor lor, gestionari şi depozitari autorizaţi corespunzãtor, stabiliţi în alt stat membru.

 

(16)      instituţii cum ar fi "Unterstutzungskassen" din Germania, ale cãror membri nu au dreptul legal la prestaţii de o anumitã valoare şi unde interesele lor sunt protejate printr-o asigurare legalã obligatorie în caz de insolvabilitate, trebuie sã fie excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive.

 

(17)      pentru a proteja membrii şi beneficiarii, instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale trebuie sã îşi limiteze activitãţile la acele activitãţi la care se face referire în prezenta directivã, precum şi la cele care decurg din acestea.

 

(18)      în cazul falimentului unei întreprinderi afiliate la un sistem de pensii, un membru este supus riscului de a-şi pierde atât locul de muncã, cât şi drepturile de pensie dobândite. Acest lucru determinã necesitatea asigurãrii unei separaţii clare între acea întreprindere şi instituţie şi instituirea unor norme prudenţiale minime pentru a proteja membrii.

 

(19)      instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale funcţioneazã şi sunt supravegheate în modalitãţi care diferã considerabil de la un stat membru la altul. În unele state membre, supravegherea poate fi exercitatã nu numai asupra instituţiei însãşi, dar şi asupra entitãţilor sau societãţilor autorizate sã gestioneze aceste instituţii. Statele membre ar trebui sã aibã posibilitatea sã ia în calcul aceastã particularitate atâta timp cât se întrunesc efectiv cerinţele prevãzute în prezenta directivã. Statele membre trebuie, de asemenea, sã fie în mãsurã sã permitã societãţilor de asigurãri şi altor entitãţi financiare sã gestioneze instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.

 

(20)      instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale furnizeazã servicii financiare; având în vedere cã acestea îşi asumã o mare responsabilitate în ceea ce priveşte plata pensiilor ocupaţionale, acestea trebuie sã îndeplineascã anumite norme minime prudenţiale privind activitãţile lor şi condiţiile de funcţionare.

 

(21)      existenţa unui numãr mare de instituţii în anumite state membre impune necesitatea gãsirii unei soluţii pragmatice în ceea ce priveşte autorizarea lor prealabilã. Totuşi, dacã o instituţie doreşte sã gestioneze un sistem în alt stat membru, trebuie solicitatã o autorizare prealabilã din partea autoritãţii competente din statul membru de origine.

 

(22)      fiecare stat membru trebuie sã oblige fiecare instituţie stabilitã pe teritoriul sãu sã întocmeascã conturi anuale şi rapoarte anuale care sã ia în calcul fiecare sistem de pensii gestionat de instituţie şi, dacã este cazul, conturi anuale şi rapoarte anuale pentru fiecare sistem de pensii. Conturile anuale şi rapoartele anuale care prezintã o imagine corectã şi fidelã, aprobatã corespunzãtor de o persoanã autorizatã, a activelor şi a angajamentelor, precum şi a situaţiei financiare a instituţiei, luând în considerare fiecare sistem de pensii gestionat de o instituţie, sunt o sursã esenţialã de informaţii pentru membrii şi beneficiarii unui sistem şi pentru autoritãţile competente. Ele permit în special autoritãţilor competente sã controleze soliditatea financiarã a unei instituţii şi sã evalueze dacã aceasta este în mãsurã sã îşi îndeplineascã toate obligaţiile contractuale.

 

(23)      informarea corespunzãtoare a membrilor şi beneficiarilor unui sistem de pensii joacã un rol esenţial. Acest lucru are o relevanţã deosebitã pentru solicitãrile de informaţii privind soliditatea financiarã a instituţiilor, regulile contractuale, prestaţiile şi finanţarea efectivã a drepturilor de pensie acumulate, precum şi politica de investiţii şi gestionarea riscurilor şi costurilor.

 

(24)      politica de investiţii a unei instituţii reprezintã un factor decisiv atât pentru securitatea, cât şi pentru nivelul de accesibilitate al pensiilor ocupaţionale. De aceea, instituţiile trebuie sã enunţe principii pe baza cãrora sã îşi fondeze politica de investiţii şi, cel puţin la fiecare trei ani, sã reexamineze aceste principii. Enunţarea principiilor trebuie pusã la dispoziţia autoritãţilor competente şi, de asemenea, comunicatã la cerere membrilor şi beneficiarilor fiecãrui sistem de pensii.

 

(25)      pentru a se achita de obligaţiile lor statutare, autoritãţile competente trebuie sã beneficieze de drepturi adecvate la informare şi competenţe de intervenţie corespunzãtoare în privinţa instituţiilor şi persoanelor care le gestioneazã în mod efectiv. În cazul în care o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale a transferat altor întreprinderi (externalizare) anumite funcţii importante, cum ar fi gestionarea investiţiilor, tehnologia informaţiei sau contabilitatea, altor companii (externalizare), aceste drepturi la informare şi aceste competenţe de intervenţie trebuie sã fie extinse la funcţiile menţionate, pentru a verifica dacã respectivele activitãţi se deruleazã în conformitate cu regulile de supraveghere.

 

(26)      un calcul prudent al provizioanelor tehnice reprezintã o condiţie esenţialã pentru a se garanta onorarea obligaţiilor de platã a pensiilor. Este aşadar necesar ca provizioanele tehnice sã fie calculate pe baza metodelor actuariale recunoscute şi certificate de cãtre persoane autorizate. Ratele maxime ale dobânzii trebuie alese prudent, în conformitate cu normele naţionale relevante. Volumul minim de provizioane tehnice trebuie sã fie suficient pentru ca prestaţiile care se plãtesc deja beneficiarilor sã poatã fi plãtite în continuare şi sã reflecte în acelaşi timp angajamentele care rezultã din drepturile de pensie acumulate ale membrilor.

 

(27)      riscurile asumate de instituţii variazã semnificativ de la un stat membru la altul. Statele membre de origine trebuie aşadar sã aibã posibilitatea de a reglementa calculul provizioanelor tehnice suplimentar şi mai detaliat decât se prevede în prezenta directivã.

 

(28)      deţinerea de active suficiente şi corespunzãtoare pentru a acoperi provizioanele tehnice protejeazã interesele membrilor şi beneficiarilor sistemului de pensii în cazul în care întreprinderea afiliatã la sistem devine insolvabilã. În cazul activitãţilor transfrontaliere, în special, recunoaşterea reciprocã a principiilor de supraveghere aplicate în statele membre necesitã ca provizioanele tehnice sã fie în orice moment finanţate integral.

 

(29)      dacã instituţia nu opereazã transfrontalier, statele membre trebuie sã poatã permite acoperirea parţialã, numai cu condiţia elaborãrii unui plan adecvat de refacere a acoperirii integrale, fãrã a se aduce atingere cerinţelor Directivei Consiliului 80/987/CEE din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilitãţii angajatorului(4).

 

(30)      în multe cazuri poate fi întreprinderea afiliatã la sistemul de pensii şi nu instituţia însãşi cea care fie îşi asumã riscurile biometrice, fie garanteazã anumite prestaţii sau randamentul investiţiilor. Totuşi, în unele cazuri, instituţia este cea care oferã o asemenea acoperire sau garanţii, iar obligaţiile întreprinderilor afiliate se limiteazã la plata cotizaţiilor necesare. În aceste cazuri, produsele oferite sunt similare cu cele ale societãţilor de asigurare de viaţã, iar instituţiile în cauzã ar trebui sã deţinã cel puţin aceleaşi fonduri suplimentare proprii ca şi societãţile de asigurare de viaţã.

 

(31)      instituţiile sunt investitori pe termeni foarte lung. Rãscumpãrarea activelor acestor instituţii nu poate fi, în general, fãcutã pentru alt scop decât acela de a furniza drepturile de pensie. Mai mult, pentru a proteja în mod adecvat drepturile membrilor şi beneficiarilor, instituţiile trebuie sã fie în mãsurã sã opteze pentru o alocare a activelor care sã corespundã naturii şi duratei exacte a angajamentelor lor. Aceste aspecte necesitã o supraveghere eficientã şi o abordare a reglementãrilor de investiţie care sã permitã instituţiilor suficientã flexibilitate pentru a decide asupra celei mai sigure şi eficiente politici de investiţii şi care sã le oblige sã acţioneze prudent. De aceea, respectarea principiului prudenţei necesitã o politicã de investiţii adaptatã structurii de afiliere a fiecãrei instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.

 

(32)      practicile şi metodele de supraveghere variazã de la un stat membru la altul. De aceea, statelor membre ar trebui sã li se acorde o anumitã libertate privind normele precise referitoare la investiţii pe care doresc sã le impunã instituţiilor aflate pe teritoriul lor. Totuşi, aceste norme nu trebuie sã restricţioneze libera circulaţie a capitalului fãrã ca acest lucru sã fie justificat de motive prudenţiale.

 

(33)      ca investitori pe termen foarte lung expuşi unui risc de lichiditate scãzut, instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale sunt bine plasate pentru a investi în active nelichide cum ar fi acţiunile dar şi pe pieţele de capital de risc, în limitele prudenţei. Acestea pot, de asemenea, sã beneficieze de avantajele diversificãrii internaţionale. Investiţiile în acţiuni, pe pieţele de capital de risc şi în valute, altele decât cele în care sunt angajamentele, nu trebuie restricţionate, cu excepţia motivelor prudenţiale.

 

(34)      totuşi, dacã instituţia funcţioneazã transfrontalier, i se poate solicita de cãtre autoritãţile competente din statul membru gazdã sã limiteze investiţiile în acţiuni şi active similare care nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţã reglementatã, în acţiuni şi alte instrumente emise de aceeaşi întreprindere sau în active denominate în valute necongruente, cu condiţia ca reglementãri similare sã se aplice instituţiilor stabilite în statul membru gazdã.

 

(35)      restricţiile privind libera alegere de cãtre instituţii a gestionarilor de active şi a depozitarilor autorizaţi limiteazã concurenţa pe piaţa internã şi de aceea ar trebui eliminate.

 

(36)      fãrã a se aduce atingere dispoziţiilor din dreptul social şi din dreptul muncii la nivel naţional privind organizarea sistemelor de pensii, inclusiv afilierea obligatorie şi dispoziţiile rezultând din contractele colective de muncã, instituţiile ar trebui sã aibã posibilitatea de a-şi furniza serviciile în alte state membre. Ar trebui sã li se permitã sã accepte afilierea la sistem din partea unor întreprinderi cu sediul în alte state membre şi sã gestioneze sisteme de pensii cu membri din mai multe state membre. Aceasta, în cele din urmã, ar putea duce la economii semnificative de scarã pentru aceste instituţii, ar îmbunãtãţi competitivitatea sectorului la scarã comunitarã şi ar facilita mobilitatea forţei de muncã. Toate acestea necesitã recunoaşterea reciprocã a normelor prudenţiale. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, aplicarea corectã a acestor norme prudenţiale trebuie supravegheatã de cãtre autoritãţile competente din statele membre de origine.

 

(37)      exercitarea dreptului unei instituţii dintr-un stat membru de a gestiona un sistem de pensii ocupaţionale contractat în alt stat membru ar trebui sã respecte în totalitate dispoziţiile în vigoare ale legislaţiei sociale şi a muncii din statul membru gazdã în ceea ce priveşte aspectele relevante pentru pensiile ocupaţionale, ca de exemplu definirea şi plata pensiilor şi condiţiile pentru transferabilitatea drepturilor de pensie.

 

(38)      dacã un sistem este supus unui regim de restricţionare a activelor şi angajamentelor, dispoziţiile prezentei directive se aplicã individual sistemului respectiv.

 

(39)      din motive de supraveghere, este important sã se prevadã cooperarea între autoritãţile competente din statele membre şi între acele autoritãţi şi Comisie pentru alte scopuri. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile şi a contribui la punerea în aplicare în mod uniform şi la termen a prezentei directive, autoritãţile competente ar trebui sã procedeze la schimburile de informaţii necesare pentru aplicarea directivei. Comisia şi-a exprimat intenţia de a institui un comitet al autoritãţilor de supraveghere pentru a încuraja cooperarea, coordonarea şi schimburile de opinii între autoritãţile naţionale competente şi pentru a promova punerea în aplicare a prezentei directive în mod uniform.

 

(40)      deoarece obiectivul acţiunii propuse, acela de a crea un cadru legal comunitar care sã reglementeze instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, nu poate fi realizat pe deplin de cãtre statele membre şi, date fiind dimensiunea şi efectele acţiunii, poate fi mai bine realizat de cãtre Comunitate, Comunitatea poate adopta mãsuri, în conformitate cu principiul subsidiaritãţii prevãzut în art. 5 din Tratat. În conformitate cu principiul proporţionalitãţii prevãzut în respectivul articol, prezenta directivã nu depãşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge acel obiectiv,

 

ADOPTÃ PREZENTA DIRECTIVÃ:

 

___________

(1)           JO C 96 E, 27.03.2001, p. 136.

(2)           JO C 155, 29.05.2001, p. 26.

(3)           Avizul Parlamentului European din 4 iulie 2001 (JO C 65 E, 14.03.2002, p. 135), poziţia comunã a Consiliului din 5 noiembrie 2002 (nepublicatã încã în Jurnalul Oficial) şi decizia Parlamentului European din 12 martie 2003 (nepublicatã încã în Jurnalul Oficial) şi decizia Consiliului din 13 mai 2003.

(4)           JO L 283, 28.10.1980, p. 23. Directivã modificatã ultima datã de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE (JO L 270, 8.10.2002, p. 10).

----------------

 

Articolul 1

 

Obiectul

 

Prezenta directivã stabileşte reguli privind iniţierea şi exercitarea activitãţilor instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.

 

Articolul 2

 

Domeniul de aplicare

 

1.         Prezenta directivã se aplicã instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale. În cazul în care, în conformitate cu dreptul naţional, instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale nu au personalitate juridicã, statele membre aplicã prezenta directivã fie acelor instituţii, fie, sub rezerva alin. (2), acelor entitãţi autorizate responsabile cu gestionarea acestora şi care acţioneazã în numele lor. 2. Prezenta directivã nu se aplicã:

 

(a)        instituţiilor care gestioneazã sisteme de asigurãri sociale reglementate de Regulamentul CEE nr. 1408/71(1) şi Regulamentul CEE nr. 574/72(2);

 

(b)        instituţiilor prevãzute de Directiva 73/239/CEE(3), Directiva 85/611/CEE(4), Directiva 93/22/CEE(5), Directiva 2000/12/CE(6) şi Directiva 2002/83/CE(7);

 

(c)        instituţiilor care funcţioneazã dupã sistemul repartiţiei;

 

(d)        instituţiilor în cadrul cãrora salariaţii din întreprinderile afiliate nu au dreptul legal la prestaţii şi în care întreprinderea afiliatã poate rãscumpãra activele în orice moment, fãrã a îşi îndeplini neapãrat obligaţiile de platã a pensiilor;

 

(e)        întreprinderilor care constituie provizioane la bilanţ în vederea asigurãrii plãţii pensiilor pentru salariaţii proprii.

 

___________

(1)           Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socialã salariaţilor şi familiilor acestora care se deplaseazã în cadrul Comunitãţii (JO L 149, 5.7.1971, p. 2). Regulament modificat ultima datã de Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1386/2001 (JO L 187, 10.7.2001, p. 1).

(2)           Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 574/72 din 21 martie 1972 de stabilire a modalitãţilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socialã salariaţilor şi familiilor acestora care se deplaseazã în cadrul Comunitãţii (JO L 74, 27.03.1972, p. 1). Regulament modificat ultima datã de Regulamentul Comisiei (CE) nr. 410/2002 (JO L 62, 5.3.2002, p. 17).

(3)           Prima Directivã a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind iniţierea şi exercitarea activitãţii de asigurare directã, alta decât asigurarea de viaţã (JO L 228, 16.8.1973, p. 3). Directivã modificatã ultima datã de Directiva Paramentului European şi a Consiliului 2002/13/CE (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).

(4)           Directiva Consiliului 85/611/CEE din 20 decembrie 1985 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative referitoare la societãţile de investiţii colective în valori mobiliare transferabile (JO L 375, 31.12.1985, p. 3). Directivã modificatã ultima datã de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/108/CE (JO L 41, 13.2.2002, p. 35).

(5)           Directiva Consiliului 93/22/CEE din 10 mai 1993 privind serviciile de investiţii în domeniul titlurilor de valoare (JO L 141/11.06.1993, p. 27). Directivã modificatã ultima datã de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2000/64/CE (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

(6)           Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2000/12/CE din 20 martie 2000 privind serviciile de investiţii în domeniul valorilor mobiliare (JO L 126, 26.05.2000, p. 1). Directivã modificatã ultima datã de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).

(7)           Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/83/CE din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directã de viaţã (JO L 345, 19.12.2002, p. 1).

----------------

 

Articolul 3

 

Aplicarea la instituţiile care gestioneazã sisteme de securitate socialã

 

Instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale şi care gestioneazã şi sisteme de pensie obligatorii pentru angajaţi, care sunt considerate a fi sisteme de securitate socialã reglementate de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 şi (CEE) nr. 574/72, fac obiectul prezentei directive în ceea ce priveşte activitãţile lor neobligatorii din domeniul pensiilor ocupaţionale. În acest caz, angajamentele şi activele corespunzãtoare sunt restricţionate şi nu pot fi transferate cãtre sistemele obligatorii de pensie considerate sisteme de securitate socialã sau viceversa.

 

Articolul 4

 

Aplicare opţionalã la instituţiile prevãzute în Directiva 2002/83/CE

 

Statele membre de origine pot opta sã aplice dispoziţiile art. 9-16 şi art. 18-20 din prezenta directivã activitãţilor de furnizare de pensii ocupaţionale efectuate de întreprinderile de asigurãri prevãzute în Directiva 2002/83/CE. În acest caz, toate activele şi angajamentele corespunzãtoare sus-numitelor activitãţi sunt restricţionate, gestionate şi organizate separat de alte activitãţi ale întreprinderilor de asigurãri, fãrã posibilitatea de transfer. În acest caz, şi numai în ceea ce priveşte activitãţile lor de furnizare de pensii ocupaţionale, întreprinderile de asigurãri nu intrã sub incidenţa art. 20-26, 31 şi 36 din Directiva 2002/83/CE.

 

Statul membru de origine se asigurã cã, fie autoritãţile competente, fie autoritãţile responsabile cu supravegherea întreprinderilor de asigurãri care fac obiectul Directivei 2002/83/CE, ca parte a activitãţii lor de supraveghere, verificã stricta delimitare a activitãţilor de furnizare de pensii ocupaţionale.

 

Articolul 5

 

Instituţii mici de pensii şi regimuri statutare

 

Cu excepţia art. 19, statele membre pot opta sã nu aplice prezenta directivã, în totalitate sau în parte, oricãrei instituţii aflate pe teritoriile lor care gestioneazã sisteme de pensii cu mai puţin de 100 de membri în total. Sub rezerva art. 2 alin. (2), unor asemenea instituţii ar trebuie sã li se dea însã dreptul de a aplica prezenta directivã, dacã doresc acest lucru. Art. 20 poate fi aplicat numai dacã se aplicã toate celelalte dispoziţii ale prezentei directive.

 

Statele membre pot opta sã nu aplice art. 9-17 instituţiilor în cazul cãrora furnizarea de pensii ocupaţionale are un caracter statutar, conform legislaţiei, şi este garantatã de o autoritate publicã. Art. 20 poate fi aplicat numai dacã se aplicã toate celelalte dispoziţii ale prezentei directive.

 

Articolul 6

 

Definiţii

 

În sensul prezentei directive:

 

(a)        "instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale", sau "instituţie", înseamnã o instituţie, indiferent de forma sa juridicã, care funcţioneazã pe baza principiului de finanţare prin capitalizare, înfiinţatã separat de orice întreprindere sau grupare afiliatã, cu scopul de a furniza pensii în contextul unei activitãţi ocupaţionale pe baza unui acord sau contract încheiat:

 

-           individual sau colectiv între angajator(i) şi angajat(ţi) sau reprezentanţii acestora sau

 

-           cu persoane care exercitã o activitate independentã, în conformitate cu legislaţia statelor membre gazdã şi de origine, şi care deruleazã activitãţi care decurg direct din acestea;

 

(b)        "sistem de pensii" înseamnã un contract, un acord, un act fiduciar sau reguli care prevãd ce drepturi de pensii se acordã şi în ce condiţii;

 

(c)        "întreprindere afiliatã" înseamnã orice întreprindere sau alt organism, indiferent dacã include sau constã dintr-una sau mai multe persoane juridice sau fizice, care acţioneazã ca angajator sau exercitã o activitate independentã sau oricare combinaţii dintre acestea şi care varsã contribuţii la o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale;

 

(d)        "pensii" înseamnã prestaţiile plãtite la pensionare sau în perspectiva pensionãrii, sau, atunci când sunt complementare acestor indemnizaţii şi oferite cu titlu accesoriu sub forma plãţilor pentru deces, invaliditate sau încetarea activitãţii, sau sub formã de ajutoare bãneşti sau servicii în caz de boalã, sãrãcie sau deces. Pentru a facilita securitatea financiarã dupã pensionare, aceste prestaţii iau, de obicei, forma unei rente viagere. Totuşi, ele pot fi şi sub forma unei rente temporare sau a unei sume forfetare.

 

(e)        "membru" înseamnã o persoanã ale cãrei activitãţi ocupaţionale îi dau sau îi vor da dreptul la pensie în conformitate cu dispoziţiile unui sistem de pensii;

 

(f)         "beneficiar" înseamnã o persoanã care primeşte pensie;

 

(g)        "autoritãţi competente" înseamnã autoritãţile naţionale desemnate sã îndeplineascã atribuţiile prevãzute în prezenta directivã;

 

(h)        "riscuri biometrice" înseamnã riscuri legate de deces, invaliditate şi longevitate;

 

(i)         "stat membru de origine" înseamnã statul membru în care instituţia îşi are sediul social şi principala structurã administrativã sau, dacã nu are un sediu social, locul unde se aflã principala sa structurã administrativã;

 

(j)         "stat membru gazdã" înseamnã statul membru a cãrui legislaţie socialã şi de muncã relevantã în domeniul sistemelor de pensii ocupaţionale este aplicabilã relaţiei între întreprinderea afiliatã şi membri.

 

Articolul 7

 

Activitãţile unei instituţii

 

Fiecare stat membru solicitã instituţiilor aflate pe teritoriul sãu sã îşi limiteze activitãţile la operaţii legate de pensii şi activitãţi conexe.

 

Dacã, în conformitate cu art. 4, o societate de asigurãri îşi gestioneazã activitãţile de furnizare de pensii ocupaţionale prin restricţionarea activelor şi angajamentelor sale, activele şi angajamentele restricţionate sunt limitate la operaţiunile legate de pensii şi activitãţi conexe.

 

Articolul 8

 

Separaţia juridicã între întreprinderile afiliate şi instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale

 

Fiecare stat membru asigurã o separaţie juridicã între o întreprindere afiliatã şi o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale cu scopul de a proteja activele instituţiei în interesul membrilor şi beneficiarilor în caz de faliment al întreprinderii afiliate.

 

Articolul 9

 

Condiţii de funcţionare

 

1.         Fiecare stat membru vegheazã ca, în cazul fiecãrei instituţii aflate pe teritoriul sãu:

 

(a)        instituţia sã fie înregistratã într-un registru naţional de cãtre autoritatea competentã de supraveghere sau autorizatã; în cazul activitãţilor transfrontaliere prevãzute în art. 20, registrul indicã de asemenea statele membre în care funcţioneazã instituţia;

 

(b)        instituţia sã fie condusã efectiv de persoane cu o reputaţie bunã care sã aibã calificãrile profesionale şi experienţa corespunzãtoare sau sã angajeze consilieri cu calificãrile profesionale şi experienţa corespunzãtoare;

 

(c)        sã fie puse în aplicare reglementãri stabilite în mod corespunzãtor privind funcţionarea oricãrui sistem de pensii gestionat de cãtre instituţie, iar membrii sã fie informaţi despre aceste reglementãri în mod adecvat;

 

(d)        toate prevederile tehnice sã fie calculate şi certificate de cãtre un actuar sau, dacã nu de cãtre un actuar, de alt specialist în acest domeniu, inclusiv un auditor, în conformitate cu legislaţia naţionalã, pe baza metodelor actuariale recunoscute de autoritãţile competente din statul membru de origine;

 

(e)        dacã întreprinderea afiliatã garanteazã plata pensiilor, ea trebuie sã se angajeze la o finanţare constantã;

 

(f)         membrii sã fie îndeajuns de informaţi asupra condiţiilor sistemului de pensii, mai ales în ceea ce priveşte:

 

(i)         drepturile şi obligaţiile pãrţilor implicate în sistemul de pensii;

 

(ii)        riscurile financiare, tehnice şi de altã naturã implicate de sistemul de pensii;

 

(iii)       natura şi distribuţia acestor riscuri.

 

2.         În conformitate cu principiul subsidiaritãţii şi luând în considerare scara pensiilor oferite de regimurile de securitate socialã, statele membre pot prevedea sã le fie oferite membrilor ca opţiune acoperirea riscurilor de longevitate şi invaliditate, indemnizaţii pentru urmaşii aflaţi în întreţinere şi o garanţie de rambursare a contribuţiilor, cu titlul de indemnizaţii suplimentare, dacã angajatorii şi angajaţii sau reprezentaţii acestora convin astfel.

 

3.         Un stat membru poate sã impunã şi alte cerinţe privind condiţiile de funcţionare a unei instituţii aflate pe teritoriul sãu în vederea asigurãrii protecţiei adecvate a intereselor membrilor şi beneficiarilor.

 

4.         Un stat membru poate sã permitã sau sã solicite instituţiilor aflate pe teritoriul sãu sã încredinţeze gestionarea acestor instituţii, parţial sau în totalitate, altor entitãţi care sã funcţioneze în numele acestor instituţii.

 

5.         În cazul activitãţii transfrontaliere prevãzute în art. 20, autoritãţile competente ale statului membru de origine autorizeazã în prealabil condiţiile de funcţionare a instituţiei.

 

Articolul 10

 

Conturi anuale şi rapoarte anuale

 

Fiecare stat membru solicitã ca fiecare instituţie aflatã pe teritoriul sãu sã întocmeascã conturi anuale şi rapoarte anuale luând în considerare fiecare sistem de pensii gestionat de instituţie şi, dacã este cazul, conturi anuale şi rapoarte anuale pentru fiecare sistem de pensii. Conturile anuale şi rapoartele anuale oferã o imagine realã şi corectã a activelor şi angajamentelor, precum şi a situaţiei financiare a instituţiei. Conturile anuale şi informaţiile din rapoarte trebuie sã fie coerente, complete, clar prezentate şi aprobate corespunzãtor de persoane autorizate, în conformitate cu legislaţia naţionalã.

 

Articolul 11

 

Informaţii care trebuie oferite membrilor şi beneficiarilor

 

1.         În funcţie de natura sistemului de pensii stabilit, fiecare stat membru se asigurã cã orice instituţie aflatã pe teritoriul sãu furnizeazã cel puţin informaţiile prevãzute în prezentul articol.

 

2.         Membrii şi beneficiarii şi/sau, unde este cazul, reprezentanţii acestora, primesc:

 

(a)        la cerere, conturile anuale şi rapoartele anuale prevãzute în art. 10 şi, dacã o instituţie este responsabilã pentru mai mult decât un singur sistem, cele privind sistemul lor de pensii;

 

(b)        într-un interval rezonabil de timp orice informaţie relevantã privind schimbarea regulilor sistemului de pensii.

 

3.         Declaraţia privind principiile politicii de investiţii, prevãzutã în art. 12, se pune, la cerere, la dispoziţia membrilor şi beneficiarilor şi/sau, unde este cazul, a reprezentanţilor acestora.

 

4.         Fiecare membru primeşte de asemenea, la cerere, informaţii detaliate şi de substanţã privind:

 

(a)        nivelul pe care trebuie sã-l atingã pensiile, dacã este cazul;

 

(b)        nivelul indemnizaţiilor în cazul încetãrii contractului de muncã;

 

(c)        dacã riscul investiţiei îi revine membrului, gama de opţiuni de investiţii, dacã este cazul, şi portofoliul existent de investiţii, precum şi informaţii privind expunerea la risc şi costurile legate de investiţii;

 

(d)        acordurile privind transferul drepturilor de pensie cãtre altã instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, în cazul rezilierii contractului de muncã.

Membrii primesc în fiecare an informãri succinte privind situaţia instituţiei ca şi despre nivelul curent de finanţare a drepturilor lor individuale acumulate.

 

5.         Fiecare beneficiar primeşte la pensionare sau în momentul în care alte indemnizaţii devin exigibile informaţii adecvate privind prestaţiile datorate lui şi opţiunile de platã aferente.

 

Articolul 12

 

Declaraţia privind principiile politicii de investiţii

 

Fiecare stat membru se asigurã cã fiecare instituţie stabilitã pe teritoriul sãu întocmeşte şi, cel puţin o datã la trei ani, revizuieşte o declaraţie scrisã privind principiile politicii de investiţii. Aceastã declaraţie trebuie revizuitã fãrã întârziere dupã fiecare modificare semnificativã a politicii de investiţii. Statele membre prevãd ca respectiva declaraţie sã conţinã, cel puţin, aspecte legate de metodele de evaluare a riscurilor investiţionale, tehnicile de gestionare a riscurilor şi alocarea strategicã a activelor în ceea ce priveşte natura şi durata angajamentelor de pensii.

 

Articolul 13

 

Informaţii care trebuie oferite autoritãţilor competente

 

Fiecare stat membru se asigurã cã autoritãţile competente deţin, în raport cu orice instituţie aflatã pe teritoriul lor, atribuţiile şi mijloacele necesare pentru:

 

(a)        a solicita instituţiilor, membrilor consiliilor de administraţie ale acestora şi altor manageri sau directori sau persoane însãrcinate cu controlul acestora sã furnizeze informaţii privind toate aspectele activitãţii sau sã le punã la dispoziţie toate documentele;

 

(b)        a controla relaţiile între instituţie şi alte companii sau între instituţii, când instituţiile transferã funcţii acelor companii sau altor instituţii (externalizare), care influenţeazã situaţia financiarã a instituţiei sau care sunt relevante pentru o supraveghere eficientã;

 

(c)        a obţine periodic declaraţia privind principiile politicii de investiţii, conturile anuale şi rapoartele anuale, precum şi toate documentele necesare supravegherii. Acestea pot include documente cum ar fi:

 

(i)         rapoarte interne intermediare;

 

(ii)        evaluãri actuariale şi previziuni detaliate;

 

(iii)       studii privind activele şi angajamentele;

 

(iv)       dovezi ale respectãrii principiilor politicii de investiţii;

 

(v)        dovezi ale plãţii contribuţiilor conform planificãrii;

 

(vi)       rapoarte ale persoanelor responsabile cu auditul conturilor anuale prevãzute în art. 10;

 

(d)        a efectua inspecţii la faţa locului în incintele instituţiei şi, dacã este cazul, cu privire la funcţiile externalizate, pentru a verifica dacã activitãţile se deruleazã în conformitate cu normele de control.

 

Articolul 14

 

Competenţe de intervenţie şi atribuţii ale autoritãţilor competente

 

1.         Autoritãţile competente solicitã fiecãrei instituţii stabilite pe teritoriul lor sã dispunã de o bunã organizare administrativã şi contabilã şi de mecanisme adecvate de control intern.

 

2.         Autoritãţile competente pot întreprinde orice mãsuri, inclusiv, dacã este cazul, mãsuri de naturã administrativã sau financiarã, fie privind o instituţie stabilitã pe teritoriul lor, fie împotriva persoanelor care conduc instituţia, mãsuri care sunt adecvate şi necesare pentru a preveni sau remedia orice neregularitãţi care aduc prejudicii intereselor membrilor şi beneficiarilor.

 

Acestea pot, de asemenea, sã restricţioneze sau sã interzicã instituţiei sã dispunã liber de activele sale, în special dacã:

 

(a)        instituţia nu a stabilit provizioane tehnice suficiente privind întreaga activitate sau nu are suficiente active pentru a acoperi provizioanele tehnice;

 

(b)        instituţia nu mai este în posesia fondurilor proprii de reglementare.

 

3.         Pentru a proteja interesele membrilor şi beneficiarilor, autoritãţile competente pot transfera atribuţiile pe care le deţin persoanele care conduc o instituţie stabilitã pe teritoriul lor în conformitate cu legislaţia statului membru de origine, în parte sau în totalitate, unui reprezentant special apt sã exercite aceste atribuţii.

 

4.         Autoritãţile competente pot interzice sau restricţiona activitãţile unei instituţii stabilite pe teritoriul lor, în special dacã:

 

(a)        instituţia nu reuşeşte sã protejeze în mod adecvat interesele membrilor şi beneficiarilor;

 

(b)        instituţia nu mai îndeplineşte condiţiile de funcţionare;

 

(c)        instituţia îşi încalcã grav obligaţiile rezultate din reglementãrile cãrora le este supusã;

 

(d)        în cazul activitãţii transfrontaliere, instituţia nu respectã cerinţele relevante ale dreptului social şi ale dreptului muncii pentru domeniul pensiilor ocupaţionale din statul membru gazdã.

 

Orice decizie de a interzice activitãţile unei instituţii este motivatã cu argumente precise şi notificatã instituţiei în cauzã.

 

5.         Statele membre se asigurã cã deciziile luate referitor la o instituţie în conformitate cu dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivã pot face obiectul unui recurs în faţa completelor de judecatã.

 

Articolul 15

 

Provizioane tehnice

 

1.         Statul membru de origine se asigurã cã instituţiile care gestioneazã sisteme de pensii ocupaţionale stabilesc permanent cu privire la întregul spectru al sistemelor lor de pensii, un volum adecvat de pasive corespunzãtor angajamentelor financiare rezultate din portofoliul de contracte de pensii existente.

 

2.         Statul membru de origine se asigurã cã instituţiile care gestioneazã sisteme de pensii ocupaţionale, conţinând dispoziţii care acoperã riscurile biometrice şi/sau garanteazã fie randamentul investiţiilor, fie un nivel dat al indemnizaţiilor, stabilesc provizioane tehnice suficiente privind întregul spectru al acestor sisteme.

 

3.         Calculul provizioanelor tehnice se efectueazã în fiecare an. Totuşi, statul membru de origine poate permite calculul la fiecare trei ani, dacã instituţia prezintã membrilor şi/sau autoritãţilor competente un certificat sau un raport asupra modificãrilor survenite în anii respectivi. Certificatul sau raportul reflectã modificãrile provizioanelor tehnice şi schimbãrile survenite în riscurile acoperite.

 

4.         Calculul provizioanelor tehnice este efectuat şi certificat de cãtre un actuar sau, dacã nu de cãtre un actuar, de cãtre un alt specialist în acest domeniu, inclusiv de cãtre un auditor, în conformitate cu legislaţia naţionalã, pe baza metodelor actuariale recunoscute de cãtre autoritãţile competente din statul membru de origine, în conformitate cu urmãtoarele principii:

 

(a)        volumul minim de provizioane tehnice se calculeazã conform unei evaluãri actuariale suficient de prudente, luând în considerare toate angajamentele contractate de instituţie în materie de prestaţii şi cotizaţii în cadrul sistemelor de pensii pe care le gestioneazã. Acesta trebuie sã acopere atât plata în continuare a pensiilor şi prestaţiilor şi, de asemenea, sã reflecte angajamentele rezultate din drepturile de pensie acumulate ale membrilor. Prognozele economice şi actuariale pentru evaluarea angajamentelor se aleg în mod prudent, luând în considerare, dacã este cazul, o marjã adecvatã pentru variaţii nefavorabile;

 

(b)        ratele maxime ale dobânzii utilizate se aleg în mod prudent şi se determinã în conformitate cu reglementãrile relevante din legislaţia statului membru de origine.

 

Aceste rate prudente ale dobânzii se calculeazã luând în considerare:

 

-           randamentul activelor corespunzãtoare deţinute de cãtre instituţie şi randamentul viitor al investiţiilor şi/sau

 

-           randamentele obligaţiilor de stat sau de înaltã calitate;

 

(c)        tabelele biometrice folosite pentru calculul provizioanelor tehnice se bazeazã pe principii prudente, ţinând cont de principalele caracteristici ale grupului de membri şi ale sistemelor de pensii, în special de evoluţia prevãzutã pentru riscurile relevante;

 

(d)        metodele şi baza de calcul pentru provizioanele tehnice rãmân în general constante de la un exerciţiu financiar la altul. Totuşi, discontinuitãţile pot fi justificate de o schimbare în legislaţie, în condiţiile economice sau demografice pe care se bazeazã provizioanele.

 

5.         Statul membru de origine poate sã reglementeze suplimentar şi mai detaliat calculul provizioanelor tehnice, pentru a asigura o protecţie adecvatã a intereselor membrilor şi beneficiarilor.

 

6.         În vederea armonizãrii în continuare a regulilor privind calculul provizioanelor tehnice care pot fi justificate 7 în speciale ratele dobânzii şi alte prognoze care influenţeazã nivelul provizioanelor tehnice 7 Comisia întocmeşte, la fiecare doi ani sau la cererea unui stat membru, un raport asupra situaţiei privind dezvoltarea activitãţilor transfrontaliere. Comisia propune mãsurile necesare pentru a preveni posibile denaturãri cauzate de nivelurile diferite ale ratelor dobânzilor şi pentru a proteja intereselor membrilor şi beneficiarilor oricãrui sistem.

 

Articolul 16

 

Finanţarea provizioanelor tehnice

 

1.         Statul membru de origine solicitã fiecãrei instituţii deţinerea permanentã de active suficiente şi adecvate pentru a acoperi provizioanele tehnice pentru întregul spectru de sisteme de pensii gestionate.

 

2.         Statul membru de origine poate permite unei instituţii ca, pentru o perioadã limitatã de timp, sã nu deţinã active suficiente pentru a acoperi provizioanele tehnice. În acest caz, autoritãţile competente solicitã ca instituţia sã adopte un plan de redresare concret şi realizabil pentru a se asigura cã dispoziţiile alin. (1) sunt din nou respectate. Planul este supus urmãtoarelor condiţii:

 

(a)        instituţia elaboreazã un plan concret şi realizabil pentru a restabili volumul necesar de active în vederea acoperirii integrale a provizioanelor tehnice în timp util. Planul este pus la dispoziţia membrilor sau, dacã este cazul, a reprezentanţilor acestora şi/sau este supus aprobãrii autoritãţilor competente din statul membru de origine;

 

(b)        la elaborarea planului se ţine seama de situaţia specificã a instituţiei, în special structura active/angajamente, profilul riscului, planul de lichiditate, profilul de vârstã a membrilor care au dreptul sã primeascã pensii, sisteme în faza de demarare şi sisteme care trec de la o situaţie de nefinanţare sau finanţare parţialã la o situaţie de finanţare integralã;

 

(c)        în cazul încetãrii unui sistem de pensii în timpul perioadei prevãzute mai sus în prezentul paragraf, instituţia informeazã autoritãţile competente din statul membru de origine. Instituţia stabileşte o procedurã pentru transferarea activelor şi angajamentelor corespunzãtoare altei instituţii financiare sau unui organ similar. Aceastã procedurã este comunicatã autoritãţilor competente din statul membru de origine şi o descriere generalã a procedurii este pusã la dispoziţia membrilor sau, dacã este cazul, reprezentanţilor acestora în conformitate cu principiul confidenţialitãţii.

 

3.         În cazul activitãţii transfrontaliere prevãzute în art. 20, provizioanele tehnice sunt finanţate permanent pentru întreaga gamã de sisteme de pensii gestionate. Dacã aceste condiţii nu sunt îndeplinite, autoritãţile competente din statul membru de origine intervin în conformitate cu art. 14. Pentru a se conforma acestei cerinţe, statul membru de origine poate solicita instituirea unui sistem de restricţionare a activelor şi angajamentelor.

 

Articolul 17

 

Fonduri proprii de reglementare

 

1.         Statul membru de origine se asigurã cã instituţiile care gestioneazã sisteme de pensii, pentru care instituţia însãşi, şi nu întreprinderea afiliatã, subscrie împotriva riscurilor biometrice sau garanteazã un anumit randament al investiţiilor sau un anumit nivel al prestaţiilor, deţin permanent active suplimentare peste nivelul prevãzut în provizioanele tehnice, ca mãsurã de siguranţã. Volumul acestora reflectã tipul de risc şi activele deţinute pentru întregul spectru de sisteme de pensii gestionate. Aceste active sunt libere de orice obligaţii previzibile şi servesc drept capital de siguranţã pentru a compensa discrepanţele între cheltuielile şi beneficiile preconizate şi cele reale.

 

2.         Pentru a calcula volumul minim de active suplimentare se aplicã regulile prevãzute în art. 27 şi 28 din Directiva 2002/83/CE.

 

3.         Alin. (1) nu împiedicã însã statele membre sã solicite instituţiilor aflate pe teritoriul lor sã deţinã fonduri proprii de reglementare sau sã stabileascã reguli mai precise, dacã acestea se justificã din punct de vedere prudenţial.

 

Articolul 18

 

Reguli de plasament

 

1.         Statele membre solicitã instituţiilor aflate pe teritoriul lor sã investeascã în conformitate cu regula "persoanei prudente" şi, în special, în conformitate cu urmãtoarele reguli:

 

(a)        activele se investesc în interesul membrilor şi beneficiarilor. În cazul unui conflict potenţial de interese, instituţia sau entitatea care gestioneazã portofoliul acesteia adoptã mãsuri ca investiţia sã se facã numai în interesul membrilor şi beneficiarilor.

 

(b)        activele se investesc într-un mod care sã asigure securitatea, calitatea, lichiditatea şi profitabilitatea portofoliului în întregul sãu.

Activele deţinute pentru acoperirea provizioanelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii şi duratei pensiilor viitoare preconizate;

 

(c)        activele se investesc predominant pe pieţele reglementate. Investiţiile în active care nu sunt admise la tranzacţionare pe pieţele financiare reglementate trebuie în orice caz sã fie menţinute la niveluri prudente;

 

(d)        investiţiile în instrumente derivate sunt permise în mãsura în care contribuie la scãderea riscurilor investiţiei sau faciliteazã gestionarea eficientã a portofoliului. Acestea trebuie evaluate prudent, luând în considerare activul de bazã, şi incluse în evaluarea activelor instituţiei. De asemenea, instituţia evitã o expunere la riscuri excesive legate de o singurã contrapartidã şi de alte operaţiuni derivate;

 

(e)        activele se diversificã în mod corespunzãtor astfel încât sã se evite dependenţa excesivã de un anumit activ, emitent sau grup de întreprinderi şi concentrãri de riscuri pe ansamblul portofoliului.

Investiţiile în active emise de acelaşi emitent sau de emitenţi aparţinând aceluiaşi grup nu trebuie sã expunã instituţia unei concentrãri excesive de riscuri;

 

(f)         investiţiile în întreprinderea afiliatã nu depãşesc 5% din întregul portofoliu, iar dacã întreprinderea afiliatã aparţine unui grup, investiţiile în întreprinderi aparţinând aceluiaşi grup ca şi întreprinderea afiliatã nu depãşesc 10% din portofoliu.

 

Dacã instituţia opereazã în contul mai multor întreprinderi, investiţiile în aceste întreprinderi afiliate trebuie fãcute prudent, luând în considerare necesitatea unei diversificãri adecvate.

 

Statele membre pot decide sã nu aplice cerinţele prevãzute la lit. (e) şi (f) pentru investiţiile în titluri de stat.

 

2.         Statul membru de origine interzice instituţiei sã facã împrumuturi sau sã garanteze pentru terţi. Totuşi, statele membre pot autoriza instituţiile sã facã unele împrumuturi din motive legate de lichiditate şi numai cu titlu temporar.

 

3.         Statele membre nu solicitã instituţiilor stabilite pe teritoriul lor sã investeascã în anumite categorii de active.

 

4.         Fãrã a aduce atingere art. 12, statele membre nu supun deciziile de investiţii ale unei instituţii aflate pe teritoriul lor sau ale directorului de investiţii al acesteia unei obligaţii de autorizare prealabilã sau de notificare sistematicã.

 

5.         În conformitate cu dispoziţiile alin. (1)-(4), statele membre pot emite norme mai detaliate pentru instituţiile aflate pe teritoriul lor, inclusiv norme cantitative, cu condiţia ca acestea sã fie justificate prudenţial, pentru a reflecta întregul spectru de sisteme de pensii gestionate de aceste instituţii.

 

În special, statele membre pot aplica dispoziţiile în materie de investiţii similare cu cele din Directiva 2002/83/CE.

 

Statele membre nu împiedicã instituţiile:

 

(a)        sã investeascã pânã la 70% din activele care acoperã provizioanele tehnice sau din întregul portofoliu pentru sistemele în care membrii suportã riscurile investiţionale în acţiuni, în titluri sau valori negociabile asimilate acţiunilor şi în obligaţiuni ale firmelor admise la tranzacţionare pe pieţele reglementate şi sã decidã asupra ponderii relative a acestor titluri în cadrul portofoliul lor de investiţii. Dacã este justificat din punct de vedere prudenţial, statele membre pot totuşi sã aplice o limitã mai scãzutã instituţiilor care furnizeazã pensii cu o ratã a dobânzii garantatã pe termen lung, care suportã riscul investiţiei şi furnizeazã ele însele garanţia;

 

(b)        sã investeascã pânã la 30% din activele care acoperã provizioanele tehnice în active denominate în alte valute decât cele în care sunt exprimate angajamentele lor;

 

(c)        sã investeascã în pieţele de capital de risc.

 

6.         Dispoziţiile alin. (5) nu aduc atingere dreptului statelor membre de a impune aplicarea faţã de instituţiile aflate pe teritoriul lor a unor norme mai stricte de plasament, inclusiv cu titlu individual, dacã aceasta se justificã din punct de vedere prudenţial, în special cu privire la angajamentele contractate de instituţie.

 

7.         În cazul activitãţii transfrontaliere prevãzute în art. 20, autoritãţile competente din fiecare stat membru gazdã pot solicita ca regulile prevãzute în al doilea paragraf sã se aplice instituţiilor din statul membru de origine. În acest caz, aceste reguli se aplicã numai acelei pãrţi din activele instituţiei care corespunde activitãţilor derulate în respectivul stat membru gazdã. În plus, acestea se aplicã numai dacã aceleaşi reguli sau reguli mai stricte se aplicã de asemenea instituţiilor aflate în statul membru gazdã.

 

Normele la care se face referire în primul paragraf sunt urmãtoarele:

 

(a)        instituţia investeşte cel mult 30% din aceste active în acţiuni, alte titluri sau valori asimilate acţiunilor şi titluri de creanţe care nu sunt admise la tranzacţionare pe pieţele reglementate sau instituţia investeşte cel puţin 70% din aceste active în acţiuni, alte titluri sau valori asimilate acţiunilor şi titluri de creanţe care sunt admise la tranzacţionare pe o piaţã reglementatã;

 

(b)        instituţia investeşte cel mult 5% din aceste active în acţiuni, alte titluri sau valori asimilate acţiunilor, obligaţiuni, titluri de creanţã şi alte instrumente ale pieţei monetare sau pieţei de capital emise de aceeaşi întreprindere şi cel mult 10% din aceste active în acţiuni, alte titluri sau valori asimilate acţiunilor, obligaţiuni, titluri de creanţã şi alte instrumente ale pieţei monetare sau pieţei de capital emise de întreprinderi aparţinând unui singur grup;

 

(c)        instituţia investeşte cel mult 30% din aceste active în active denominate în alte valute decât cele în care sunt exprimate angajamentele.

 

Pentru a se conforma acestor cerinţe, statul membru de origine poate solicita restricţionarea activelor.

 

Articolul 19

 

Gestionarea şi conservarea

 

1.         Statele membre nu restrâng libertatea instituţiilor de a desemna, pentru gestionarea portofoliilor lor de investiţii, gestionari de investiţii stabiliţi în alt stat membru şi autorizaţi corespunzãtor pentru aceastã activitate, în conformitate cu Directivele 85/611/CEE, 93/22/CEE, 2000/12/CE şi 2002/83/CEE şi cu cele la care se face referire în art. 2 alin. (1) din prezenta directivã.

 

2.         Statele membre nu restrâng libertatea instituţiilor de a desemna, pentru conservarea activelor lor, depozitari stabiliţi în alt stat membru şi autorizaţi corespunzãtor pentru aceastã activitate, în conformitate cu Directiva 93/22/CEE sau Directiva 2000/12/CE, sau acceptaţi ca depozitari în înţelesul Directivei 85/611/CEE.

 

Dispoziţiile prezentului paragraf nu împiedicã statul membru de origine sã impunã obligativitatea desemnãrii unui depozitar sau custode.

 

3.         Fiecare stat membru ia mãsurile necesare care sã-i permitã, în baza dreptului sãu naţional, sã interzicã, în conformitate cu art. 14, la cererea statului membru de origine al instituţiei, ca un depozitar sau custode aflat pe teritoriul sãu sã dispunã liber de active.

 

Articolul 20

 

Activitãţi transfrontaliere

 

1.         Fãrã a aduce atingere dreptului social şi dreptului muncii la nivel naţional privind organizarea sistemelor de pensii, inclusiv afilierea obligatorie şi dispoziţiile rezultând din contractele colective de muncã, statele membre permit întreprinderilor stabilite pe teritoriul lor sã recurgã la serviciile instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale autorizate în alte state membre. Ele permit, de asemenea, instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale autorizate sã funcţioneze pe teritoriul lor sã accepte afilierea la sistem din partea unor întreprinderi cu sediul în teritoriile altor state membre.

 

2.         O instituţie care doreşte sã-şi ofere serviciile unei întreprinderi afiliate aflate pe teritoriul altui stat membru este supusã autorizãrii prealabile de cãtre autoritãţile competente din statul sãu membru de origine, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5). Instituţia notificã intenţia de a-şi furniza serviciile unei întreprinderi afiliate stabilite pe teritoriul altui stat membru autoritãţilor competente din statul membru de origine unde este autorizatã sã funcţioneze.

 

3.         Statele membre solicitã instituţiilor aflate pe teritoriul lor şi care intenţioneazã sã-şi furnizeze serviciile unei întreprinderi aflate pe teritoriul altui stat membru sã furnizeze în notificarea prevãzutã la alin. (2) urmãtoarele informaţii:

 

(a)        statul sau statele membre gazdã;

 

(b)        numele întreprinderii afiliate;

 

(c)        principalele caracteristici ale sistemului de pensii gestionat pentru întreprinderea afiliatã.

 

4.         Dacã autoritatea competentã din statul membru de origine este notificatã conform alin. (2) şi dacã nu are motive sã considere cã structura administrativã sau situaţia financiarã a instituţiei sau reputaţia şi calificãrile profesionale sau experienţa persoanelor care conduc instituţia sunt incompatibile cu operaţiunile propuse în statul membru gazdã, comunicã, în termen de trei luni de la primirea tuturor informaţiilor prevãzute în alin. (3), acele informaţii autoritãţilor competente din statul membru gazdã şi informeazã instituţia cu privire la aceasta.

 

5.         Înainte ca instituţia sã înceapã sã gestioneze un sistem de pensii pentru o întreprindere afiliatã din alt stat membru, autoritãţile competente din statul membru gazdã informeazã în termen de douã luni de la primirea tuturor informaţiilor prevãzute în alin. (3) autoritãţile competente din statul membru de origine, dacã este cazul, asupra cerinţelor dreptului social şi ale dreptului muncii relevante pentru domeniul pensiilor ocupaţionale care reglementeazã sistemul de pensii ocupaţionale gestionat în contul unei întreprinderi din statul membru gazdã, precum şi asupra oricãror altor norme care trebuie aplicate în conformitate cu art. 18 alin. (7) şi alin. (7) din prezentul articol. Autoritãţile competente din statul membru de origine comunicã aceste informaţii instituţiei.

 

6.         La primirea notificãrii prevãzute în alin. (5), sau dacã nu primeşte nici o notificare din partea autoritãţilor competente ale statului membru de origine la expirarea perioadei prevãzute în alin. (5), instituţia poate începe gestionarea sistemului de pensii în contul unei întreprinderi din statul membru gazdã în conformitate cu cerinţele dreptului social şi ale dreptului muncii din statul membru gazdã, relevante pentru domeniul pensiilor ocupaţionale, precum şi cu oricare alte reglementãri care trebuie aplicate în conformitate cu art. 18 alin. (7) şi alin. (7) din prezentul articol.

 

7.         În special, o instituţie care opereazã în contul unei întreprinderi din alt stat membru este, de asemenea, supusã, în ceea ce priveşte membrii afiliaţi corespunzãtori, tuturor cerinţelor de furnizare de informaţii impuse de autoritãţile competente din statul membru gazdã instituţiilor aflate în acel stat membru, în conformitate cu art. 11.

 

8.         Autoritãţile competente din statul membru gazdã informeazã autoritãţile competente din statul membru de origine asupra oricãror schimbãri semnificative survenite în cerinţele legislaţiei sociale şi a muncii a statului membru gazdã relevante pentru domeniul sistemelor de pensii ocupaţionale care pot afecta caracteristicile sistemului de pensii în ceea ce priveşte gestionarea sistemului de pensii operat în contul unei întreprinderi din statul membru gazdã şi în orice alte reglementãri care trebuie aplicate în conformitate cu art. 18 alin. (7) şi alin. (7) din prezentul articol.

 

9.         Autoritãţile competente din statul membru gazdã vor supraveghea instituţia în permanenţã în ceea ce priveşte conformarea activitãţilor sale cu cerinţele statului membru gazdã enunţate în dreptul social şi în dreptul muncii la nivel naţional, relevante pentru domeniul sistemelor de pensii ocupaţionale prevãzute în alin. (5) şi în ceea ce priveşte cerinţele de furnizare de informaţii prevãzute în alin. (7). Dacã supravegherea va releva neregularitãţi, autoritãţile competente din statul membru gazdã informeazã fãrã întârziere autoritãţile competente din statul membru de origine. Autoritãţile competente din statul membru de origine, în coordonare cu autoritãţile competente din statul membru gazdã, adoptã mãsurile necesare pentru a determina instituţia sã înceteze încãlcarea normelor din dreptul social şi din dreptul muncii.

 

10.        Dacã, în ciuda mãsurilor luate de autoritãţile competente din statul membru de origine, sau deoarece asemenea mãsuri nu au fost adoptate în statul membru de origine, instituţia continuã sã încalce dispoziţiile aplicabile din cerinţele dreptului social şi ale dreptului muncii din statul membru gazdã, relevante pentru domeniul sistemelor de pensii ocupaţionale, autoritãţile competente din statul membru gazdã pot, dupã ce informeazã autoritãţile competente din statul membru de origine, sã ia mãsurile necesare pentru a preveni sau penaliza comiterea de alte neregularitãţi, inclusiv, dacã este strict necesar, prin interzicerea impusã instituţiei de a furniza servicii în contul întreprinderii afiliate din statul membru gazdã.

 

Articolul 21

 

Cooperarea între statele membre şi Comisie

 

1.         Statele membre asigurã, într-un mod corespunzãtor, aplicarea uniformã a prezentei directive prin schimburi periodice de informaţii şi experienţã pentru a dezvolta cele mai bune practici în acest domeniu şi o cooperare mai strânsã, prin aceasta prevenindu-se denaturãri ale concurenţei şi creându-se condiţiile necesare pentru asigurarea bunei funcţionãri a afilierii transfrontaliere.

 

2.         Comisia şi autoritãţile competente din statele membre coopereazã strâns pentru a facilita supravegherea operaţiilor instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale.

 

3.         Fiecare stat membru informeazã Comisia asupra oricãror dificultãţi majore pe care le creeazã aplicarea prezentei directive.

 

Comisia şi autoritãţile competente din statele membre interesate examineazã aceste dificultãţi în cel mai scurt termen pentru a gãsi o soluţie adecvatã.

 

4.         La patru ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia elaboreazã un raport privind:

 

(a)        aplicarea art. 18 şi progresul realizat în adaptarea sistemelor de supraveghere naţionale şi

 

(b)        aplicarea celui de-al doilea paragraf al art. 19 alin. (2), în special situaţia existentã în statele membre privind folosirea depozitarilor şi, dacã este cazul, rolul pe care îl joacã aceştia.

 

5.         Autoritãţile competente din statul membru gazdã pot solicita autoritãţilor competente din statul membru de origine sã decidã asupra restricţionãrii activelor şi angajamentelor instituţiei, în conformitate cu art. 16 alin. (3) şi art. 18 alin. (7).

 

Articolul 22

 

Punerea în aplicare

 

1.         Statele membre pun în aplicare dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pânã la 23 septembrie 2005. Statele membre informeazã imediat Comisia cu privire la aceasta.

 

Când statele membre adoptã aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivã  stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

2.         Statele membre comunicã Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptã în domeniul reglementat de prezenta directivã.

 

3.         Statele membre pot amâna pânã la 23 septembrie 2010 aplicarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) instituţiilor stabilite pe teritoriul lor care la data prevãzutã în alin. (1) din prezentul articol nu deţin nivelul minim de fonduri proprii de reglementare necesare în conformitate cu art. 17 alin. (1) şi (2). Totuşi, instituţiile care doresc sã gestioneze sisteme de pensii pe bazã transfrontalierã, în sensul art. 20, nu pot sã o facã pânã când nu se conformeazã reglementãrilor prezentei directive.

 

4.         Statele membre pot amâna pânã la 23 septembrie 2010 aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. (f) instituţiilor stabilite pe teritoriul lor. Totuşi, instituţiile care doresc sã gestioneze sisteme de pensii pe bazã transfrontalierã, în sensul art. 20, nu pot sã o facã pânã când nu se conformeazã reglementãrilor prezentei directive.

 

Articolul 23

 

Intrarea în vigoare

 

Prezenta directivã intrã în vigoare în ziua publicãrii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Articolul 24

 

Destinatari

 

Prezenta directivã se adreseazã statelor membre.

 

Adoptatã la Luxemburg, 3 iunie 2003.

 

Pentru Parlamentul European                                                                           Pentru Consiliu

          Preşedintele                                                                                           Preşedintele

            P. COX                                                                                    N. CHRISTODOULAKIS

----------------------------------