Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 378 din 31-12-1982

DIRECTIVA 82/894/CEE A CONSILIULUI

din 21 decembrie 1982

privind notificarea maladiilor la animale în cadrul Comunităţii

 

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolele 43 şi 100,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Adunării(1),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social(2),

 

întrucât Comunitatea a reglementat comerţul intracomunitar cu animale din specia bovinelor şi porcinelor, cu carne proaspătă de pasăre şi cu produse pe bază de carne;

 

întrucât apariţia sau prezenţa anumitor maladii contagioase la animale prezintă riscuri pentru şeptelul comunitar, în special prin răspândirea lor ca urmare a schimburilor comerciale intracomunitare; întrucât informarea rapidă şi exactă este indispensabilă pentru aplicarea diverselor măsuri de protecţie prevăzute de regulamentele comunitare;

 

întrucât fiecare stat membru trebuie să notifice celelalte state membre şi Comisia cu privire la declanşarea şi dispariţia anumitor maladii pe teritoriul său, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de poliţie sanitară în domeniul comerţului intracomunitar cu animale din specia bovinelor şi porcinelor(3), modificată ultima dată de Directiva 80/1274/CEE(4), articolul 11 din Directiva 71/118/CEE a Consiliului din 15 februarie 1971 cu privire la problemele sanitare în materie de comerţ cu carne proaspătă de pasăre(5), modificată ultima dată de Directiva 80/216/CEE(6), articolul 7 din Directiva 72/461/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1972 cu privire la problemele de poliţie sanitară în materie de comerţ intracomunitar cu carne proaspătă(7), modificată ultima dată de Directiva 80/1099/CEE(8) şi articolul 7 din Directiva 80/215/CEE a Consiliului din 22 ianuarie 1980 cu privire la problemele de poliţie sanitară în materie de comerţ intracomunitar cu produse din carne(9), modificată ultima dată de Directiva 80/1100/CEE a Consiliului(10);

 

întrucât este necesar să se specifice metoda de notificare şi maladiile care trebuie notificate; întrucât ar trebui, în special, să se prezinte periodic situaţia din fiecare stat membru;

 

întrucât, în lumina experienţei câştigate din notificarea menţionată anterior, se va efectua o adaptare la nevoile tehnice în conformitate cu procedura de instituire a cooperării strânse între statele membre şi Comisie,

 

___________

(1)           Aviz emis în 12/13 aprilie 1982 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)           JO C 112, 3.5.1982, p. 4.

(3)           JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64.

(4)           JO L 375, 31.12.1980, p. 75.

(5)           JO L 55, 8.3.1971, p. 23.

(6)           JO L 47, 21.2.1980, p. 8.

(7)           JO L 302, 31.12.1972, p. 24.

(8)           JO L 325, 1.12.1980, p. 14.

(9)           JO L 47, 21.2.1980, p. 4.

(10)         JO L 325, 1.12.1980, p. 16.

-----------------

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

Articolul 1

 

(1)        Prezenta directivă se referă la notificarea:

 

-           apariţiei uneia dintre maladiile prevăzute în anexa I,

 

-           eliminarea - după eradicarea ultimului focar - a restricţiilor instituite ca urmare a apariţiei uneia dintre maladiile prevăzute în anexa I.

 

(2)        Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale cu privire la informare în domeniul armonizării măsurilor de eradicare şi/sau de profilaxie a maladiilor la animale.

 

Articolul 2

 

În sensul prezentei directive:

 

(a)        "exploataţie" reprezintă orice unitate (agricolă sau de altă natură), situată pe teritoriul unui stat membru, în care animalele sunt ţinute sau crescute;

 

(b)        "caz" reprezintă constatarea oficială pe orice animal sau carcasă a uneia din maladiile prevăzute în anexa I;

 

(c)        "focar" reprezintă exploataţia sau locul situate pe teritoriul Comunităţii în care sunt grupate animalele şi în care au fost confirmate oficial unul sau mai multe cazuri;

 

(d)        "focar primar" reprezintă orice focar care n u este legat din punct de vedere epizootiologic de un focar anterior constatat în aceeaşi regiune a unui stat membru, astfel cum a fost definit la articolul 2 din Directiva 64/432/CEE sau prima apariţie a maladiei într-o regiune diferită din acelaşi stat membru.

 

Articolul 3

 

(1)        Fiecare stat membru notifică direct atât Comisiei cât şi celorlalte state membre, în termen de 24 ore:

 

-           focarul primar al uneia din maladiile prevăzute în anexa I, constatată pe teritoriul său;

 

-           eliminarea - după eradicarea ultimului focar - a restricţiilor instituite pe teritoriul său ca urmare a apariţiei uneia din maladiile prevăzute în anexa I.

 

(2)        Notificările prevăzute în alineatul (1) includ informaţiile prezentate în anexa II şi se comunică prin telex.

 

(3)        În cazul pestei porcine clasice, sunt suficiente informaţiile transmise în conformitate cu Directiva 80/217/CEE a Consiliului din 22 ianuarie 1980 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a pestei porcine clasice(11), modificată ultima dată de Directiva 80/1274/CEE(12).

 

___________

(11)         JO L 47, 21.2.1980, p. 11.

(12)         JO L 375, 31.12.1980, p. 75.

-----------------

 

Articolul 4

 

(1)        Fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute în articolul 1 alineatul (2), fiecare stat membru notifică direct Comisiei, cel puţin în prima zi lucrătoare din fiecare săptămână, focarele secundare a uneia din maladiile prevăzute în anexa I, constatate pe teritoriul său.

 

Notificarea menţionată se referă la săptămâna care se sfârşeşte la miezul nopţii din duminica ce precede notificarea.

 

Comisia stabileşte o eventuală legătură între diferitele elemente din informaţiile primite şi le comunică serviciilor veterinare din fiecare stat membru.

 

(2)        În cazul în care Comisia nu este notificată înseamnă că nu a apărut nici un focar secundar în perioada prevăzută în alineatul (1) al doilea paragraf.

 

(3)        Notificările prevăzute în alineatul (1) conţin informaţiile prevăzute în anexa II, toate fiind transmise prin telex.

 

Articolul 5

 

(1)        Înainte de punerea în aplicare a prezentei directive se stabileşte, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 6, forma codificată prin care se transmit informaţiile prevăzute în anexa II.

 

(2)        În conformitate cu procedura prevăzută în articolul 6, se poate decide:

 

-           completarea sau modificarea anexelor,

 

-           fără a se aduce atingere articolului 4, să se modifice provizoriu conţinutul şi frecvenţa notificării, avându-se în vedere maladia constatată şi evoluţia sa epizootiologică specială.

 

Articolul 6

 

(1)        În cazul în care se face trimitere la procedura definită în prezentul articol, comitetul veterinar permanent instituit prin Decizia Consiliului din 15 octombrie 1968, denumit în continuare "comitet", este sesizat fără întârziere de preşedinte, fie la iniţiativa acestuia, fie la cererea unui stat membru.

 

(2)        În cadrul comitetului, voturile statelor membre sunt ponderate conform dispoziţiilor din articolul 148 alineatul (2) din tratat. Preşedintele nu participă la vot.

 

(3)        Reprezentantul Comisiei prezintă un proiect cu măsuri. Comitetul îşi dă avizul cu privire la aceste măsuri în termenul pe care preşedintele îl stabileşte în funcţie de urgenţa chestiunii supuse analizei. Comitetul se pronunţă cu o majoritate de 45 voturi.

 

(4)        Comisia adoptă măsurile şi le pune imediat în aplicare în cazul în care sunt conforme cu avizul comitetului. În cazul în care nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absenţa avizului, Comisia prezintă imediat Consiliului o propunere cu privire la măsurile care trebuie luate. Consiliul adoptă măsurile cu majoritate calificată.

 

În cazul în care, la expirarea termenului de trei luni de la data la care a fost sesizat, Consiliul nu a  măsuri, Comisia adoptă măsurile propuse şi le pune în aplicare imediat, în afara cazului în care Consiliul s-a pronunţat cu majoritate simplă împotriva măsurilor în cauză.

 

Articolul 7

 

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 ianuarie 1984 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la acestea.

 

Articolul 8

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Bruxelles, 21 decembrie 1982.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

O. MOLLER

-------------------

 

ANEXA I

 

Maladiile care fac obiectul notificării

 

Febra aftoasă

 

Pesta bovină

 

Pleuropneumonia contagioasă a bovinelor

 

Febra catarală

 

Maladia veziculoasă a porcului

 

Pesta porcină clasică

 

Pesta porcină africană

 

Paralizia contagioasă a porcului (maladia Teschen)

 

Pesta aviară

 

Maladia Newcastle

 

ANEXA II

 

Informaţiile furnizate în cadrul notificării

 

1.         Informaţii cerute în temeiul articolului 3 la apariţia focarelor primare ale maladiilor prevăzute în anexa I:

 

(1)        Data expedierii

 

(2)        Ora expedierii

 

(3)        Numele statului membru

 

(4)        (a)        Numele maladiei

 

(b)        Tipul virusului, dacă este cazul

 

(5)        Data confirmării

 

(6)        Situarea geografică a exploataţiei

 

(7)        Numărul animalelor suspecte din exploataţia în cauză: (a) bovine, (b) porcine, (c) ovine, (d) caprine, (e) păsări de curte

 

(8)        Numărul animalelor sacrificate (a) bovine, (b) porcine, (c) ovine, (d) caprine, (e) păsări de curte

 

(9)        Numărul carcaselor distruse (a) bovine, (b) porcine, (c) ovine, (d) caprine, (e) păsări de curte

 

2.         Informaţii cerute în temeiul articolului 4 la apariţia focarelor secundare ale maladiilor prevăzute în anexa I:

 

(1)        Data expedierii

 

(2)        Ora expedierii

 

(3)        Numele statului membru

 

(4)        Pentru fiecare maladie notificată:

 

(a)        Numele maladiei

 

(b)        Numărul de focare

 

3.         Informaţii cerute în temeiul articolului 3 la eliminarea restricţiilor instituite într-un stat membru după eradicarea ultimului focar al maladiilor prevăzute în anexa I:

 

(1)        Data expedierii

 

(2)        Ora expedierii

 

(3)        Numele statului membru

 

(4)        Numele maladiei

 

(5)        Data eliminării restricţiilor