Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 58 din 04-03-2005

DIRECTIVA 2005/19/CE A CONSILIULUI

din 17 februarie 2005

de modificare a Directivei 90/434/CEE privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, scindărilor, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre

 

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 94,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Parlamentului European 1,

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social 2,

 

întrucât:

 

(1)        Directiva 90/434/CEE 3 a introdus norme comune, neutre din punct de vedere al concurenţei, care se aplică în cazul restructurării întreprinderilor.

 

(2)        Obiectivul Directivei 90/434/CEE este ca impozitarea venitului, a profitului şi a plusvalorii obţinute prin reorganizarea întreprinderilor să fie amânată, iar prerogativele fiscale ale statelor membre să fie protejate.

 

(3)        Unul dintre obiectivele Directivei 90/434/CEE este să se elimine obstacolele din calea funcţionării pieţei interne, precum dubla impozitare. În cazul în care dispoziţiile prezentei directive nu reuşesc să atingă acest obiectiv, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru realizarea obiectivului.

 

(4)        Experienţa câştigată prin punerea în aplicare a Directivei 90/434/CEE în ianuarie 1992 a demonstrat diferitele modalităţi în care directiva poate fi îmbunătăţită şi modul în care efectele benefice ale normelor comune adoptate în 1990 ar putea fi extinse.

 

(5)        La 8 octombrie 2001, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 privind statutul societăţii europene (SE) 4 şi Directiva 2001/86/CE de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor 5. În mod similar, la 22 iulie 2003, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE) 6 şi Directiva 2003/72/CE de completare a statutului societăţii cooperative europene cu privire la implicarea lucrătorilor 7. Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestor instrumente este că atât SE, cât şi SCE vor putea să îşi transfere sediile sociale în alte state membre, fără a fi dizolvate ori lichidate.

 

(6)        Transferul sediului social este o modalitate de exercitare a libertăţii de stabilire prevăzute la articolele 43 şi 48 din tratat. Nu se transferă active şi societatea şi acţionarii săi nu obţin venituri, profit sau plusvalori din aceasta. Decizia societăţii de a-şi reorganiza activitatea prin transferul sediului social nu ar trebui împiedicată prin norme fiscale discriminatorii sau restricţii, dezavantaje ori denaturări prevăzute de o legislaţie fiscală naţională contrară legislaţiei comunitare. Transferul sediului social al unei SE sau SCE dintr-un stat membru în altul nu are întotdeauna drept consecinţă încetarea activităţii în primul stat membru. Domiciliul fiscal al SE sau SCE continuă să fie determinat de legislaţia naţională şi de tratatele din domeniul fiscal.

 

(7)        Transferul sediului social al unei societăţi sau un eveniment care are legătură cu transferul, care produce o schimbare a domiciliului fiscal, pot avea ca rezultat o anumită formă de impozitare în statul membru din care se transferă sediul social. Impozitarea poate avea loc şi în cazul în care transferul sediului social sau un eveniment care are legătură cu transferul respectiv nu produce o schimbare a domiciliului fiscal. Pentru a reglementa situaţia respectivă în ceea ce priveşte SE sau SCE, au fost introduse noi norme în Directiva 90/434/CEE. În cazul în care, în urma transferului sediului social, activele SE sau SCE rămân conectate efectiv la un sediu permanent aparţinând SE sau SCE şi situat în statul membru din care a fost transferat sediul social, sediul permanent ar trebui să aibă beneficii similare cu cele prevăzute la articolele 4, 5 şi 6 din Directiva 90/434/CEE. Aceste articole conţin dispoziţii privind provizioanele şi rezervele scutite de impozit şi preluarea pierderilor. De asemenea, în conformitate cu principiile prevăzute de tratat, impozitarea acţionarilor cu ocazia transferului sediului social ar trebui exclusă. Având în vedere obligaţia care le revine statelor membre în temeiul tratatului de a lua toate măsurile necesare pentru eliminarea dublei impozitări, în această etapă nu este necesar să se stabilească norme comune care să reglementeze domiciliul fiscal al SE sau SCE.

 

(8)        Directiva 90/434/CEE nu conţine dispoziţii privind pierderile înregistrate de un sediu permanent din alt stat membru, recunoscute în statul membru de reşedinţă a unei SE sau SCE. În special, în cazul în care sediul social al unei SE sau SCE este transferat în alt stat membru, transferul nu împiedică fostul stat membru de reşedinţă să reintegreze pierderile sediului permanent în timp util.

 

(9)        Directiva 90/434/CEE nu reglementează un anumit tip de divizare în cadrul căreia societatea care transferă segmente de activitate nu este dizolvată. În consecinţă, articolul 4 din directiva respectivă ar trebui extins pentru a reglementa astfel de cazuri.

 

(10)      Articolul 3 din Directiva 90/434/CEE defineşte societăţile care se încadrează în domeniul său de aplicare şi anexa la directivă enumeră formele de societăţi pentru care se aplică directiva. Cu toate acestea, anumite forme de societăţi nu sunt menţionate de anexă, deşi au domiciliul fiscal într-un stat membru şi plătesc impozitul pe profit în statul respectiv. Ţinând seama de experienţa dobândită, acest lucru pare să fie o lacună nejustificată şi domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui extins în consecinţă pentru a reglementa entităţile care desfăşoară activităţi transfrontaliere în Comunitate şi care respectă toate cerinţele relevante.

 

(11)      Deoarece SE este o societate pe acţiuni şi SCE este o societate cooperativă, ambele fiind similare altor forme de societăţi care sunt deja reglementate de Directiva 90/434/CEE, SE şi SCE ar trebui adăugate în lista prevăzută de anexa la Directiva 90/434/CEE.

 

(12)      Celelalte noi societăţi incluse în lista din anexa la prezenta directivă sunt societăţi supuse impozitării în statul membru de reşedinţă, dar unele dintre acestea sunt considerate transparente din punct de vedere fiscal de către celelalte state membre. Pentru ca beneficiile prevăzute de Directiva 90/434/CEE să fie efective, statele membre care consideră societăţile nerezidente supuse impozitării ca fiind transparente din punct de vedere fiscal ar trebui să aplice avantajele prevăzute de directivă. Cu toate acestea, dată fiind diferenţa de tratament fiscal pe care statele membre îl acordă acestor societăţi speciale supuse impozitării, statele membre ar trebui să aibă opţiunea de a nu aplica dispoziţiile relevante ale directivei, atunci când impozitează un acţionar direct sau indirect al societăţilor respective.

 

(13)      În cazul în care acţionarii societăţilor care iniţiază tranzacţiile reglementate de Directiva 90/434/CEE sunt consideraţi ca fiind transparenţi din punct de vedere fiscal, persoanele care au interese de acţionariat nu ar trebui impozitate cu ocazia operaţiunilor de restructurare.

 

(14)      Există unele îndoieli cu privire la aplicarea Directivei 90/434/CEE în cazul conversiei sucursalelor în filiale. În cazul acestor operaţiuni, activele legate de un sediu permanent care constituie o "ramură de activitate", în conformitate cu articolul 2 litera (i) din Directiva 90/434/CEE, sunt transferate unei societăţii nou înfiinţate care va fi o filială a societăţii care efectuează transferul şi ar trebui să se clarifice că această tranzacţie, care constă din transferul activelor de la o societate dintr-un stat membru, sub forma unui sediu permanent aflat în alt stat membru, unei societăţi din acest din urmă stat membru, este reglementată de directivă.

 

(15)      Definiţia curentă a "schimbului de acţiuni" din articolul 2 litera (d) din Directiva 90/434/CEE nu menţionează dacă termenul include achiziţiile ulterioare ce implică mai mult decât acordarea unei majorităţi simple a drepturilor de vot. Nu este neobişnuit ca statutul societăţilor şi regulile de vot să fie elaborate astfel încât să fie necesare achiziţii ulterioare înainte achizitorul să poată obţine controlul total al societăţii vizate. Definiţia "schimbului de acţiuni" ar trebui modificată în consecinţă pentru a preciza că termenul include toate achiziţiile ulterioare de acest fel.

 

(16)      În cazul fuziunilor şi divizărilor, societatea beneficiară poate obţine plusvalori rezultate din diferenţa de valoare între activele şi pasivele primite şi acţiunile pe care le-ar fi putut deţine la societatea care efectuează transferul şi care sunt anulate în urma acestor operaţiuni. Articolul 7 din Directiva 90/434/CEE prevede scutirea acestor plusvalori deoarece aceste profituri pot fi obţinute la fel de uşor sub formă de profituri distribuite ale societăţii care face transferul, care ar fi fost scutite în temeiul Directivei 90/435/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor mamă şi filialelor acestora din diferite state membre 8. Obiectivele Directivelor 90/434/CEE şi 90/435/CEE coincid în ceea ce priveşte acest aspect, dar condiţiile impuse diferă. Directiva 90/434/CEE ar trebui modificată în consecinţă pentru a-şi alinia cerinţele la cerinţele Directivei 90/435/CEE şi pentru a lua în considerare scăderea pragului de participare prevăzut de directiva respectivă.

 

(17)      Datorită extinderii Directivei 90/434/CEE pentru a include divizările parţiale şi transferul sediului social al unei SE sau SCE, domeniul de aplicare al dispoziţiei privind combaterea evaziunii şi fraudei fiscale ar trebui modificată în consecinţă.

 

(18)      Directiva 90/434/CEE ar trebui modificată în consecinţă,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

___________

1                      Aviz emis la 10 martie 2004 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

2                      JO C 110, 30.4.2004, p. 30.

3                      JO L 225, 20.8.1990, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

4                      JO L 294, 10.11.2001, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 (JO L 168, 1.5.2004, p. 1).

5                      JO L 294, 10.11.2001, p. 22.

6                      JO L 207, 18.8.2003, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 15/2004 a Comitetului mixt al SEE (JO L 116, 22.4.2004, p. 68).

7                      JO L 207, 18.8.2003, p. 25.

8                      JO L 225, 20.8.1990, p. 6. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 2003/123/CE (JO L 7, 13.1.2004, p. 41).

----------------

 

Articolul 1

 

Directiva 90/434/CEE se modifică după cum urmează:

 

1.  titlul se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Directiva 90/434/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre şi transferului sediului social al unei SE sau SCE între statele membre.";

 

2.  Articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Articolul 1

 

Fiecare stat membru aplică dispoziţiile prezentei directive în următoarele cazuri:

 

(a) fuziuni, divizări, divizări parţiale, cesionări de active şi schimburi de acţiuni care implică societăţi din două sau mai multe state membre,

 

(b) transferuri dintr-un stat membru în alt stat membru ale sediului social al societăţilor europene (Societas Europaea sau SE), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE),* şi al societăţilor cooperative europene (SCE), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE)**.

___________

*    JO L 294, 10.11.2001, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 (JO L 168, 1.5.2004, p. 1).

** JO L 207, 18.8.2003, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 15/2004 a Comitetului mixt al SEE (JO L 116, 22.4.2004, p. 68).";

 

3.  Articolul 2 se modifică după cum urmează:

 

(a)  Se adaugă următorul paragraf:

 

"(b) (a) «divizare parţială» înseamnă operaţiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, una sau mai multe ramuri de activitate, către una sau mai multe societăţi existente sau nou înfiinţate, lăsând cel puţin o ramură de activitate la societatea care efectuează transferul, în schimbul emiterii în mod proporţional către acţionarii săi a unor titluri de valoare care reprezintă capitalul societăţilor care primesc activele şi pasivele şi, după caz, o plată în numerar ce nu poate depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a acestor titluri de valoare;"

 

(b)  Litera (d) se înlocuieşte cu următorul text:

 

"(d)«schimb de acţiuni» înseamnă operaţiunea prin care o societate achiziţionează o participaţie din capitalul altei societăţi, astfel încât obţine o majoritate a drepturilor de vot în cadrul societăţii respective sau, deţinând această majoritate, achiziţionează încă o participaţie, în schimbul emiterii către acţionarii acesteia din urmă, în schimbul titlurilor lor de valoare, a unor titluri de valoare care reprezintă capitalul fostei societăţi şi, după caz, o plată în numerar ce nu poate depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare emise în schimb;"

 

(c)  Se adaugă următorul paragraf:

 

"(j) «transferul sediului social» înseamnă operaţiunea prin care o SE sau SCE, fără lichidare şi fără înfiinţarea unei noi persoane juridice, îşi transferă sediul social dintr-un stat membru în altul";

 

4.  La articolul 3 litera (c), a opta liniuţă privind Italia se înlocuieşte cu următorul text:

 

"- imposta sul reddito delle societa in Italy,"

 

5.  Titlul de la titlul II se înlocuieşte cu următorul text:

 

"TITLUL II

 

Norme care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale şi schimburilor de acţiuni."

 

6.  Articolul 4 se înlocuieşte cu următorul text

 

"Articolul 4

 

(1) O fuziune, divizare sau divizare parţială nu determină impozitarea plusvalorii calculate prin diferenţa între valorile reale ale activelor şi pasivelor transferate şi valorile lor fiscale.

 

În sensul prezentului articol se aplică următoarele definiţii:

 

(a) «valoare fiscală»: valoarea pe baza căreia orice profit sau pierdere ar fi fost calculate în vederea impozitării venitului, profitului sau plusvalorii societăţii care efectuează transferul, în cazul în care activele sau pasivele ar fi fost vândute în momentul fuziunii, divizării sau divizării parţiale, dar independent de aceasta;

 

(b) «active şi pasive transferate»: activele şi pasivele societăţii care efectuează transferul care, în urma fuziunii, divizării sau divizării parţiale, sunt legate efectiv de un sediu permanent al societăţii beneficiare în statul membru al societăţii care efectuează transferul şi îndeplinesc un rol în generarea profitului sau pierderilor luate în considerare în vederea impozitării.

 

(2) În cazul în care se aplică alineatul (1) şi un stat membru consideră o societate nerezidentă care efectuează un transfer ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal pe baza evaluării, efectuate de statul respectiv, a caracteristicilor juridice ale societăţii respective, în conformitate cu legea în temeiul căreia este înfiinţată, şi impozitează în consecinţă acţionarii pentru partea lor din profitul societăţii care efectuează transferul, pe măsură ce şi în momentul în care aceste profituri apar, statul respectiv nu impozitează nici un venit, profit sau plusvaloare, calculate prin diferenţa între valorile reale ale activelor şi pasivelor transferate şi valorile lor fiscale.

 

(3) Alineatele (1) şi (2) se aplică numai în cazul în care societatea beneficiară calculează noile amortizări şi câştigurile sau pierderile în legătură cu activele şi pasivele transferate, în conformitate cu normele care s-ar fi aplicat societăţii sau societăţilor care efectuează transferul, în cazul în care fuziunea, divizarea sau divizarea parţială nu ar fi avut loc.

 

(4) În cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru al societăţii care efectuează transferul, societatea beneficiară are dreptul să îi fie calculate noile amortizări sau orice câştiguri sau pierderi în legătură cu activele şi pasivele transferate, pe o bază diferită de cea prevăzută la alineatul (3), alineatul (1) nu se aplică în ceea ce priveşte activele şi pasivele în legătură cu care este exercitată opţiunea respectivă.";

 

7.  Articolul 6 se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Articolul 6

 

În măsura în care, în cazul în care operaţiunile prevăzute la articolul 1 litera (a) ar fi efectuate între societăţi din statul membru al societăţii care efectuează transferul, statul membru ar aplica dispoziţii care să permită societăţii beneficiare să preia pierderile societăţii care efectuează transferul, care nu au fost recuperate din punct de vedere fiscal, acesta va extinde dispoziţiile respective pentru a include recuperarea acestor pierderi de către sediile permanente ale societăţii beneficiare situate pe teritoriul său.";

 

8.  La articolul 7, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

 

"(2) Statele membre pot deroga de la dispoziţiile alineatului (1), în cazul în care societatea beneficiară deţine mai puţin de 20% din capitalul societăţii care efectuează transferul.

 

De la 1 ianuarie 2007, procentul minim de participaţie este de 15%. De la 1 ianuarie 2009, procentul minim de participaţie este de 10%.";

 

9.  Articolul 8 se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Articolul 8

 

(1) La o fuziune, divizare sau un schimb de acţiuni, alocarea titlurilor de valoare, ce reprezintă capitalul societăţii beneficiare sau care achiziţionează, unui acţionar al societăţii care efectuează transferul sau unei societăţi achiziţionate, în schimbul titlurilor de valoare ce reprezintă capitalul acesteia din urmă, nu conduc, în sine, la nici o impozitare a venitului, profitului sau plusvalorii acţionarului respectiv.

 

(2) La o divizare parţială, alocarea către un acţionar al societăţii care efectuează transferul a unor titluri de valoare ce reprezintă capitalul societăţii beneficiare nu conduce, în sine, la nici o impozitare a venitului, profitului sau plusvalorii acţionarului respectiv.

 

(3) În cazul în care un stat membru consideră un acţionar ca fiind transparent din punct de vedere fiscal pe baza evaluării, efectuate de statul respectiv, a caracteristicilor juridice ale acţionarului respectiv, în conformitate cu legea în temeiul căreia este înfiinţat, şi impozitează în consecinţă persoanele care au interese legate de acţionariat în ceea ce priveşte partea lor din profitul din acţionariat de îndată ce acest profit apare, statul respectiv nu impozitează persoanele respective pentru venitul, profitul sau plusvaloarea rezultate din alocarea titlurilor de valoare, ce reprezintă capitalul societăţii beneficiare sau care achiziţionează, către acţionar.

 

(4) Alineatele (1) şi (3) se aplică numai în cazul în care acţionarul nu atribuie titlurilor de valoare primite o valoare fiscală mai mare decât valoarea pe care titlurile de valoare o aveau imediat înainte de fuziune, divizare sau schimbul de acţiuni.

 

(5) Alineatele (2) şi (3) se aplică numai în cazul în care acţionarul nu atribuie sumei titlurilor de valoare primite şi a celor deţinute la societatea care efectuează transferul o valoare fiscală mai mare decât valoarea pe care titlurile de valoare deţinute la societatea care efectuează transferul o aveau imediat înainte de divizarea parţială.

 

(6) Aplicarea alineatelor (1), (2) şi (3) nu împiedică statele membre să impoziteze câştigul obţinut din transferul ulterior de titluri de valoare primite în aceleaşi mod ca şi câştigul obţinut din transferul de titluri de valoare existente înainte de achiziţie.

 

(7) În cadrul prezentului articol, "valoare fiscală" înseamnă valoarea pe baza căreia se calculează orice câştig sau pierdere în vederea impozitării venitului, profitului sau plusvalorii unui acţionar al societăţii.

 

(8) În cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru în care este rezident, un acţionar poate alege un tratament fiscal diferit de cel prevăzut la alineatele (4) şi (5), alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică titlurilor de valoare pentru care este exercitată această opţiune.

 

(9) Alineatele (1), (2) şi (3) nu împiedică un stat membru să ia în considerare, la impozitarea acţionarilor, orice plată în numerar care poate fi efectuată la momentul fuziunii, divizării, divizării parţiale sau schimbului de acţiuni.";

 

10.  Articolul 10 se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Articolul 10

 

(1) În cazul în care activele transferate într-o fuziune, divizare, divizare parţială sau un transfer de active includ un sediu permanent al societăţii care efectuează transferul şi care este situat într-un stat membru, altul decât cel al societăţii care efectuează transferul, statul membru al societăţii care efectuează transferul renunţă la dreptul de impozitare a sediului permanent respectiv.

 

Statul membru al societăţii care efectuează transferul poate reintegra în profiturile impozabile ale societăţii respective pierderile sediului permanent care au fost deduse anterior din profitul impozabil al societăţii în statul respectiv şi care nu au fost recuperate.

 

Statul membru în care se află sediul permanent şi statul membru al societăţii beneficiare aplică dispoziţiile prezentei directive în cazul unui astfel de transfer ca şi când statul membru în care se află sediul permanent ar fi statul membru al societăţii care efectuează transferul.

 

Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care sediul permanent se află în acelaşi stat membru cu cel în care este rezidentă societatea beneficiară.

 

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alineatului (1), în cazul în care statul membru al societăţii care efectuează transferul aplică un sistem de impozitare a profitului la nivel mondial, statul membru respectiv are dreptul de a impozita orice profit sau plusvalori ale sediului permanent, obţinute în urma fuziunii, divizării, divizării parţiale sau transferului de active, cu condiţia să admită scutirea de impozitul, care, în absenţa dispoziţiilor prezentei directive, ar fi fost perceput pentru aceste profituri sau plusvalori în statul membru în care se află sediul permanent respectiv, în acelaşi mod şi în acelaşi cuantum ca în cazul perceperii şi achitării efective a impozitului respectiv.";

 

11.  Se inserează următorul titlu:

 

"TITLUL IVa

 

Cazul special al entităţilor transparente

 

Articolul 10a

 

(1) În cazul în care un stat membru consideră o societate nerezidentă care efectuează un transfer sau o societate achiziţionată nerezidentă ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal, pe baza evaluării, efectuate de statul respectiv, a caracteristicilor juridice ale societăţii respective în conformitate cu legea în temeiul căreia a fost înfiinţată, acesta are dreptul să nu aplice dispoziţiile prezentei directive, atunci când impozitează un acţionar direct sau indirect al societăţii respective pentru venitul, profiturile sau plusvaloarea acestei societăţi.

 

(2) Statul membru care exercită dreptul menţionat la alineatul (1) admite scutirea de impozitul, care, în absenţa dispoziţiilor prezentei directive, ar fi fost aplicat societăţii transparente din punct de vedere fiscal pentru venitul, profiturile sau plusvaloarea acesteia, în acelaşi mod şi în acelaşi cuantum ca în cazul perceperii şi achitării efective a impozitului respectiv.

 

(3) În cazul în care un stat membru consideră o societate nerezidentă beneficiară sau care face o achiziţie ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal, pe baza evaluării, efectuate de statul respectiv, a caracteristicilor juridice ale societăţii respective în conformitate cu legea în temeiul căreia a fost înfiinţată, acesta are dreptul să nu aplice articolul 8 alineatele (1), (2) şi (3).

 

(4) În cazul în care un stat membru consideră o societate beneficiară nerezidentă ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal pe baza evaluării, efectuate de statul respectiv, a caracteristicilor juridice ale societăţii respective în conformitate cu legea în temeiul căreia a fost înfiinţată, statul membru respectiv poate să aplice oricăror acţionari direcţi sau indirecţi acelaşi tratament fiscal ca şi când societatea beneficiară ar fi rezidentă în statul membru respectiv.";

 

12. Se inserează următorul titlu:

 

"TITLUL IVb

 

Norme aplicabile în cazul transferului sediului social al unei SE sau SCE

 

Articolul 10b

 

(1) În cazul în care

 

(a) o SE sau SCE îşi transferă sediul social dintr-un stat membru în altul, sau

 

(b) în legătură cu transferul sediului său social dintr-un stat membru în altul, o SE sau SCE, rezidentă în primul stat membru, încetează să fie rezidentă în statul membru respectiv şi devine rezidentă în alt stat membru, transferul sediului social sau schimbarea reşedinţei nu conduc la nici o impozitare a plusvalorii, calculate în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), în statul membru din care a fost transferat sediul social, obţinute din activele şi pasivele SE sau SCE care, în consecinţă, rămân legate efectiv de un sediu permanent al SE sau SCE în statul membru din care a fost transferat sediul social şi îndeplinesc un rol în generarea profiturilor sau pierderilor luate în considerare în vederea impozitării.

 

(2) Alineatul (1) se aplică numai în cazul în care SE sau SCE calculează o nouă amortizare sau orice câştiguri sau pierderi cu privire la activele şi pasivele care rămân legate efectiv de sediul permanent în cauză, ca şi când transferul sediului social nu ar fi avut loc sau SE ori SCE nu ar fi încetat să aibă domiciliul fiscal în statul membru respectiv.

 

(3) În cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru respectiv, SE sau SCE au dreptul la calcularea noilor amortizări sau a câştigurilor ori pierderilor aferente activelor şi pasivelor ce rămân în statul membru respectiv, pe o bază diferită de cea prevăzută la alineatul (2), alineatul (1) nu se aplică activelor şi pasivelor în legătură cu care se exercită această opţiune.

 

Articolul 10c

 

(1) În cazul în care

 

(a) o SE sau SCE îşi transferă sediul social dintr-un stat membru în altul, sau

 

(b) în legătură cu transferul sediului său social dintr-un stat membru în altul, o SE sau SCE,rezidentă în primul stat membru încetează să fie rezidentă în statul membru respectiv şi devine rezidentă în alt stat membru, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care provizioanele sau rezervele constituite în mod corespunzător de o SE sau SCE, înainte de transferul sediului social, sunt scutite parţial sau total de impozit şi nu sunt obţinute de la sedii permanente din străinătate, aceste provizioane sau rezerve pot fi preluate, beneficiind de aceeaşi scutire de impozit, de către un sediu permanent al SE sau SCE care se află pe teritoriul statului membru din care a fost transferat sediul social.

 

(2) În măsura în care o societate care îşi transferă sediul social pe teritoriul unui stat membru are posibilitatea de a reporta pierderi care nu au fost deduse din punct de vedere fiscal şi de a le imputa unui exerciţiu anterior, statul membru respectiv permite sediului permanent, situat pe teritoriul său şi aparţinând unei SE sau SCE care îşi transferă sediul social, să preia pierderile SE sau SCE care nu au fost deduse din punct de vedere fiscal, cu condiţia ca reportarea pierderii respective sau imputarea acesteia unui exerciţiu anterior să fi fost posibilă în situaţii similare, în cazul unei societăţi care ar fi continuat să aibă sediul social în statul membru respectiv sau ar fi continuat să aibă domiciliul fiscal în statul membru respectiv.

 

Articolul 10d

 

(1) Transferul sediului social al unei SE sau SCE nu conduce, în sine, la nici o impozitare a venitului, profiturilor sau plusvalorii acţionarilor.

 

(2) Aplicarea alineatului (1) nu împiedică statele membre să impoziteze câştigul obţinut în urma transferului ulterior al titlurilor de valoare ce reprezintă capitalul SE sau SCE care îşi transferă sediul social."

 

13.  La articolul 11, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

 

"(1) Un stat membru poate refuza să aplice toate dispoziţiile sau o parte a dispoziţiilor titlurilor II, III, IV şi IVb sau să retragă beneficiul acestora, în cazul în care are motive să considere că fuziunea, divizarea, divizarea parţială, transferul de active, schimbul de acţiuni sau transferul sediului social al unei SE sau SCE:

 

(a) are ca obiectiv principal sau unul din obiective evaziunea sau frauda fiscală; faptul că una dintre operaţiunile prevăzute la articolul 1 nu este efectuată din motive comerciale valabile, precum restructurarea sau raţionalizarea activităţilor societăţilor ce participă la operaţiune, poate constitui o prezumpţie că operaţiunea respectivă are ca scop principal sau unul dintre obiectivele principale evaziunea sau frauda fiscală;

 

(b) are drept rezultat faptul că o societate, indiferent dacă a participat sau nu la operaţiune, nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru reprezentarea lucrătorilor în organele societăţii, în conformitate cu măsurile care au fost în vigoare înainte de operaţiunea respectivă."

 

14. Anexa se înlocuieşte cu textul din anexa la prezenta directivă.

 

Articolul 2

 

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive privind transferul sediului social al unei SE sau SCE şi dispoziţiilor literei (a) din anexa la prezenta directivă de la 1 ianuarie 2006. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre textele dispoziţiilor respective şi un tabel de corespondenţă a dispoziţiilor respective cu prezenta directivă.

 

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

(2) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, în ceea ce priveşte alte dispoziţii decât cele prevăzute la alineatul (1) de la 1 ianuarie 2007. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre textele dispoziţiilor respective şi un tabel de corespondenţă a dispoziţiilor respective cu prezenta directivă.

 

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

(3) Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

 

Articolul 3

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Bruxelles, 17 februarie 2005.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

J. -C. JUNCKER

---------------------------------------

 

ANEXĂ

 

"ANEXĂ

LISTA SOCIETĂŢILOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 3 LITERA (A)

 

(a) societăţi cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 2157/201 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE) şi în Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor, şi societăţile cooperative cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE) şi în Directiva 2003/72/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 de completare a statutului societăţii cooperative europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor;

 

(b) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Belgiei, denumite: «societe anonyme»/«naamloze vennoostschap», «societe en commandite par actions»/«commanditaire vennootschap op aandelen», «societe privee a responsabilite limitee»/«besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid», «societe cooperative a responsabilite limitee»/«cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid», «societe cooperative a responsabilite illimitee»/«cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid», «societe en nom collectif»/«vennootschap onder firma», «societe en commandite simple»/«gewone commanditaire vennootschap», întreprinderi publice care au adoptat una dintre formele legale menţionate anterior şi alte societăţi înfiinţate în temeiul legislaţiei Belgiei şi supuse impozitului pe profit din Belgia;

 

(c) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Cehiei, denumite: «akciova spolecnost», «spolecnost s rucenim omezenym»;

 

(d) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Danemarcei, denumite «aktieselskab» şi «anpartssesskab». Alte societăţi supuse impozitelor în temeiul Legii privind impozitul pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil se calculează şi se impozitează în conformitate cu normele legislative generale de impozitare aplicabile «aktieselskaber»;

 

(e) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Gemaniei denumite «Aktiengesellschaft», «Kommanditgesellschaft auf Aktien», «Gesellschaft mit beschrankter Haftung», «Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit», «Erwebs- und Wirtschaftsgenossenschaft», «Betriebe gewerblicher Art von juristichen Personen des offentlichen Rechts» şi alte societăţi înfiinţate în temeiul legislaţiei Germaniei supuse impozitului pe profit în Germania;

 

(f)   societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Estoniei denumite «taisuhing», «usaldusuhing», «osauhing», «aktiaselts», «tulundusuhistu»;

 

(g) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Greciei

 

(h) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Spaniei denumite «sociedad anonima», «sociedad comanditaria por acciones», «sociedad de responsabilidad limitada» şi organismele de drept public care funcţionează în regimul dreptului privat;

 

(i)   societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Franţei denumite «societe anonyme», «societe en commandite par actions», «societe a responsabilite limitee», «societes par actions simplifiees», «societes d'assurances mutuelles», «caisses d'epargne et de prevoyance», «societes civiles» care sunt supuse în mod automat impozitului pe profit, «cooperatives», «unions de cooperatives», unităţi şi întreprinderi publice industriale şi comerciale şi alte societăţi înfiinţate în temeiul legislaţiei Franţei supuse impozitului pe profit în Franţa;

 

(j)   societăţi constituite sau existente în temeiul legislaţiei Irlandei, instituţii înregistrate în temeiul «Industrial and Provident Societies ACT», «building societies» constituite în temeiul «Building Societies Acts» şi «trustee savings banks» în sensul «Trustee Savings Banks» din 1989;

 

(k) societăţi în conformitate cu legislaţia Italiei denumite «societa per azioni», «societa in accomandita per azioni», «societa cooperative», «societa a responsabilita limitata», «societa di mutua assicurazione» şi entităţi publice şi private a căror activitate este pur comercială sau în principal comercială;

 

(l)   în conformitate cu legislaţia Ciprului: în conformitate cu definiţia din legislaţia privind impozitul pe venit;

 

(m) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Letoniei denumite: «akciju sabiedriba», «sabiedriba ar ierobezotu atbildibu»;

 

(n) societăţi constituite în temeiul legislaţiei Lituaniei;

 

(o) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Luxemburgului denumite «societe anonyme», «societe en commandite par actions», «societe a responsabilite limitee», «societe cooperative», «societe cooperative organisee comme une societe anonyme», «association d'assurances mutuelles», «association d'epargne-pension», «entreprise de nature commerciale, industrielle ou miniere de l'Etat, des communes, des syndicats de communes, des etablissements publics et des autres personnes morales de droit public» şi alte societăţi înfiinţate în temeiul legislaţiei Luxemburgului supuse impozitului pe profit în Luxemburg;

 

(p) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Ungariei, denumite: «kozkereseti tarsasag», «beteti tarsasag», «kozos vallalat», «korlatolt felelossegu tarsasag», «reszvenytarsasag», «egyesules»,«kozhasznu tarsasag», «szovetkezet»;

 

(q) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Maltei denumite: «Kumpaniji ta' Responsabilita Limitata», «Socjetajiet en commandite li l-kapital taghhom maqsum f'azzjonijiet»;

 

(r) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Olandei denumite «naamloze venootschap», «besloten venootschap met beperkte annspraeljkheid», «Open commanditaire venootschap», «Cooperatie», «onderlinge waarborgmaatschappij», «Fonds voor gemene rekening», «vereniging op cooperatieve grondslag» şi «vereniging welke op onderlinge grondslag alsverzekeraar of kredietinstelling optreedt» şi alte societăţi înfiinţate în temeiul legislaţiei Olandei supuse impozitului pe profit în Olanda;

 

(s) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Austriei denumite «Aktiengesellschaft», «Gesellschaft mit beschrankter Haftung», «Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften»;

 

(t)   societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Poloniei denumite «spolka akcyjna», «spolka z ograniczona odpowiedzialnoscia»;

 

(u) societăţi comerciale sau societăţi civile având formă comercială, precum şi alte persoane juridice care desfăşoară activităţi comerciale sau industriale, care sunt constituite în temeiul legislaţiei Portugaliei;

 

(v) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Sloveniei denumite «delniska druzba», «komanditna druzba», «druzba z omejeno odgovornostjo»;

 

(w) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Slovaciei denumite: «akciova spolocnost'», «spolocnost' s rucenim obmedzenym», «komanditna spolocnost'».

 

(x) societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Finlandei denumite «osakeyhtio»/«aktiebolag», «ossuskunta»/«andelslag», «saastopankki»/«sparbank» şi «vakuutusyhtio»/«forsakringsbolag»;

 

(y)  societăţi înfiinţate în conformitate cu legislaţia Suediei denumite «aktiebolag», «forsakringsaktiebolag», «ekonomiska foreningar», «sparbanker», «omsesidiga forsakringsbolag»;

 

(z) societăţi constituite în temeiul legislaţiei Regatului Unit."

 

---------------------------------------