DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2000/13/CE

din 20 martie 2000

privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (¹),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în art. 251 din Tratat (²),

întrucât:

(1)     Directiva Consiliului 79/112/CEE din 18 decembrie 1978 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora (³) a fost modificată în mai multe rânduri şi în mod substanţial (⁴). În scopul clarificării şi raţionalităţii, este necesară codificarea directivei respective.

(2)     Diferenţele între dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative ale statelor membre referitoare la etichetarea produselor alimentare pot împiedica libera circulaţie a acestor produse şi pot crea condiţii de concurenţă inegale.

(3)     Este în consecinţă necesar să se apropie aceste legislaţii pentru a contribui la funcţionarea pieţei interne.

(4)     Obiectul prezentei directive trebuie să fie adoptarea regulilor comunitare, cu caracter general şi orizontal, aplicabile tuturor produselor alimentare comercializate.

(5)     Dimpotrivă, regulile cu caracter specific şi vertical, care privesc numai anumite produse alimentare determinate, trebuie să fie stabilite în cadrul dispoziţiilor care se referă la aceste produse.

(6)     Orice reglementare cu privire la etichetarea produselor alimentare trebuie să se întemeieze, înainte de orice, pe imperativul informării şi protecţiei consumatorului.

(7)     Acest imperativ implică posibilitatea ca statele membre să poată impune, respectând regulile Tratatului, cerinţe lingvistice.

(8)     O etichetare detaliată privind natura exactă şi caracteristicile produselor, care permite consumatorului să aleagă în cunoştinţă de cauză, este cea mai adecvată în măsura în care acesta creează cele mai puţine obstacole în calea libertăţii schimburilor.

(9)     Este aşadar necesar să se stabilească lista menţiunilor care trebuie să figureze în principiu pe etichetele tuturor produselor alimentare.

(10)   Totuşi, caracterul orizontal al prezentei directive nu a permis, într-o primă etapă, să se includă printre menţiunile obligatorii toate cele care trebuie să se adauge listei aplicabile în principiu totalităţii produselor alimentare, dar trebuie, într-o etapă ulterioară, să se adopte dispoziţiile comunitare care tind să completeze regulile stabilite în prezent.

(11)   În plus, dacă, în absenţa regulilor comunitare cu caracter specific, statele membre trebuie să aibă capacitatea de a prevedea anumite dispoziţii naţionale care vin să se adauge dispoziţiilor generale din prezenta directivă, este important totuşi să se supună aceste dispoziţii unei proceduri comunitare.

(12)   Această procedură comunitară trebuie să ia forma unei decizii comunitare atunci când un stat membru doreşte să adopte o nouă legislaţie.

(13)   În afară de aceasta, trebuie să se prevadă posibilitatea, pentru legislatorul comunitar şi în cazuri excepţionale, de a se face o derogare de la anumite obligaţii stabilite în general.

(14)   Regulile de etichetare trebuie, de asemenea, să conţină interdicţia de a induce cumpărătorul în eroare sau de a atribui produselor alimentare virtuţi medicinale. Pentru a fi eficientă, această interdicţie trebuie să fie extinsă asupra prezentării produselor alimentare şi asupra publicităţii făcute în privinţa lor.

(15)   În scopul de a facilita schimburile între statele membre, se poate prevedea ca, în etapa anterioară vânzării către consumatorul final, singurele informaţii despre elementele esenţiale să figureze pe ambalajul exterior şi ca anumite menţiuni obligatorii care trebuie să însoţească un produs alimentar preambalat să nu figureze decât pe documentele comerciale care se referă la el.

(16)   Statele membre trebuie să aibă capacitatea, în funcţie de condiţiile locale şi de împrejurările practice, de a stabili modalităţi de etichetare a produselor alimentare vândute în vrac. Informarea consumatorului trebuie totuşi să rămână asigurată în acest caz.

(17)   În scopul de a simplifica şi de a accelera procedura, trebuie să se încredinţeze Comisiei adoptarea măsurilor de aplicare cu caracter tehnic.

(18)   Este cazul să se stabilească măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive în conformitate cu Decizia Consiliului 1999/468/CEE din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a atribuţiilor de punere în aplicare conferite Comisiei (⁵).

(19)   Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere a directivelor indicate în anexa IV, partea B.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

___________

(¹)            JO C 258, 10.09.1999, p. 12.

(²)            Avizul Parlamentului European, 18.01.2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 13 martie 2000.

(³)            JO L 33, 08.02.1979, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva Parlamentului şi a Consiliului 97/4/CE (JO L 43, 14.02.1997, p. 21).

(⁴)            Vezi anexa IV, partea B.

(⁵)            JO L 184, 17.07.1999, p. 23.

----------------

Articolul 1

1. Prezenta directivă priveşte etichetarea produselor alimentare destinate a fi livrate ca atare consumatorului final, precum şi anumite aspecte referitoare la prezentarea lor şi la publicitatea făcută în jurul lor.

2. Prezenta directivă se aplică, de asemenea, produselor alimentare destinate a fi livrate restaurantelor, spitalelor, cantinelor şi altor colectivităţi similare, denumite în continuare "colectivităţi".

3. În sensul prezentei directive, se înţelege prin:

(a)  "etichetare": menţiunile, indicaţiile, mărcile de fabrică sau de comerţ, imaginile sau semnele care se referă la un produs alimentar şi care figurează pe orice ambalaj, document, anunţ, etichetă, inel sau manşetă care însoţesc sau se referă la acest produs alimentar;

(b)  "produs alimentar preambalat": unitate de vânzare destinată a fi prezentată ca atare consumatorului final şi colectivităţilor, constituită dintr-un produs alimentar şi din ambalajul în care a fost introdus înaintea prezentării sale pentru vânzare, pe care acest ambalaj îl acoperă în întregime sau parţial, dar în asemenea mod încât conţinutul să nu poată fi modificat fără ca ambalajul să fie deschis sau să suporte o modificare.

Articolul 2

1.  Etichetarea şi modalităţile în conformitate cu care se realizează nu trebuie:

(a)  să fie de natură a induce cumpărătorul în eroare, în special:

(i)   asupra caracteristicilor produsului alimentar şi în special asupra naturii, identităţii, calităţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei, modului de fabricare sau de obţinere;

(ii)  atribuind produsului alimentar efecte sau proprietăţi pe care nu le are;

(iii) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, în timp ce toate produsele alimentare similare posedă aceleaşi caracteristici;

(b)  sub rezerva dispoziţiilor comunitare aplicabile apelor minerale naturale şi produselor alimentare destinate unei alimentaţii speciale, să se atribuie unui produs alimentar proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane, nici să se evoce aceste proprietăţi.

2. Consiliul, în conformitate cu procedura prevăzută în art. 95 din Tratat, stabileşte o listă ne-exhaustivă a afirmaţiilor în sensul alin. (1) a căror utilizare trebuie, în orice caz, să fie interzisă sau restrânsă.

3. Interdicţiile sau restricţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) se aplică de asemenea:

(a)  prezentării produselor alimentare, în special a formei sau aspectului dat acestora sau ambalajului lor, materialului de ambalaj utilizat, modului în care ele sunt prezentate, precum şi mediului în care ele sunt expuse.

(b)  publicităţii.

Articolul 3

1. Etichetarea produselor alimentare conţine, în condiţiile şi sub rezerva derogărilor prevăzute în art. 4 - 17, numai următoarele menţiuni obligatorii:

1)   denumirea vânzării;

2)   lista ingredientelor;

3)   cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingrediente în conformitate cu dispoziţiile art. 7;

4)   pentru produsele alimentare preambalate, cantitatea netă;

5)   data valabilităţii minime sau, în cazul produselor alimentare foarte perisabile din punct de vedere microbiologic, data limită a consumării;

6)   condiţiile speciale de conservare şi de utilizare;

7)   denumirea sau firma şi adresa fabricantului sau a celui care ambalează produsul sau a unui vânzător stabilit în interiorul Comunităţii.

Totuşi, statele membre sunt autorizate, în ceea ce priveşte untul produs pe teritoriul lor să nu ceară decât indicarea fabricantului, a celui care ambalează produsul sau a vânzătorului.

Fără a aduce atingere informaţiei prevăzute în art. 24, statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre orice măsură luată în temeiul celui de-al doilea paragraf.

8)   locul de origine sau de provenienţă în cazurile în care omiterea acestei menţiuni ar putea induce consumatorul în eroare cu privire la originea sau provenienţa reală a produsului alimentar;

9)   modul de folosire, în cazul unde omiterea sa nu ar permite o folosire potrivită a produsului alimentar;

10) pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2% de alcool în volum, menţiunea titlului alcoolmetric pe unitatea de volum.

2. Prin derogare de la alin. (1), statele membre pot să menţină dispoziţiile naţionale care impun indicarea unităţii de fabricaţie sau de ambalare în ceea ce priveşte producţia lor naţională.

3. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează dispoziţiile mai precise sau mai extinse în materie de metrologie.

Articolul 4

1. Dispoziţiile comunitare aplicabile anumitor produse alimentare determinate şi nu produselor alimentare în general pot deroga, în mod excepţional şi fără a împiedica informarea cumpărătorului, de la obligaţiile prevăzute în art. 3 alin. (1) pct. 2 şi 5.

2. Dispoziţiile comunitare aplicabile anumitor produse alimentare determinate şi nu produselor alimentare în general pot să prevadă alte menţiuni obligatorii în plus faţă de cele enumerate în art. 3.

În absenţa lor, statele membre pot să prevadă asemenea menţiuni conform procedurii prevăzute în art. 19.

3. Dispoziţiile comunitare menţionate în alin. (1) şi (2) se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

Articolul 5

1. Denumirea de comercializare a unui produs alimentar este denumirea prevăzută pentru acest produs în dispoziţiile comunitare care i se aplică.

(a)  În absenţa dispoziţiilor comunitare, denumirea de vânzare este denumirea prevăzută de dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative aplicabile în statul membru unde are loc vânzarea către consumatorul final sau către colectivităţi.

      În lipsă, denumirea de comercializare este constituită din denumirea consacrată de utilizările în statul membru în care are loc vânzarea către consumatorul final sau colectivităţi, sau dintr-o descriere a produsului alimentar şi, dacă este necesar, a utilizării sale, care să fie suficient de precisă pentru a permite cumpărătorului să-i cunoască natura reală şi să-l distingă de produsele cu care acesta ar putea fi confundat.

(b)  Utilizarea în statul membru de comercializare a denumirii de comercializare sub care produsul este legal fabricat şi comercializat în statul membru de producţie este, de asemenea, admisă.

      Totuşi, atunci când aplicarea celorlalte dispoziţii ale prezentei directive, în special cele prevăzute în art. 3, nu este de natură să permită consumatorilor din statul membru de comercializare să cunoască natura reală a produsului şi să îl distingă de produsele cu care ar putea fi confundat, denumirea de vânzare este însoţită de alte informaţii descriptive care trebuie să figureze în apropierea acesteia.

(c)  În cazuri excepţionale, denumirea de vânzare a statului membru de producţie nu se utilizează în statul membru de comercializare atunci când produsul pe care ea îl desemnează se îndepărtează în asemenea măsură, din punct de vedere al compoziţiei sau al fabricării sale, de produsul cunoscut sub această denumire, încât dispoziţiile de la lit. (b) nu sunt suficiente să asigure, în statele membre unde se comercializează, o informare corectă a consumatorului.

2. O marcă de fabricaţie sau de comerţ sau o denumire de fantezie nu se pot substitui denumirii de comercializare.

3. Denumirea de comercializare cuprinde sau este însoţită de o indicare a stării fizice în care se găseşte produsul alimentar sau a tratamentului specific pe care l-a suferit (de exemplu: praf, liofilizat, congelat, concentrat, afumat), în cazul când omiterea acestei indicaţii poate crea o confuzie în mintea cumpărătorului.

Orice produs alimentar care a fost tratat cu radiaţii ionizante trebuie să poarte una din următoarele menţiuni:

—   în limba spaniolă:

      "irradiado" sau "tratado con radiacion ionizante";

—   în limba daneză:

"bestralet/..." sau "stralekonserveret" sau "behandlet med ioniserende straling" sau

      "konserveret med ioniserende straling";

—   în limba germană:

      "bestrahlt" sau "mit ionisierenden Strahlen behandelt";

—   în limba engleză:

      "irradiated" sau "treated with ionising radiation";

—   în limba franceză

      "traite par rayonnements ionisants" sau "traite par ionisation";

—   în limba italiană:

      "irradiato" sau "trattato con radiazioni ionizzanti";

—   în limba olandeză:

      "doorstraald" sau "door bestraling behandeld" sau "met ioniserende stralen behandeld";

—   în limba portugheză:

      "irradiado" sau "tratado por irradiaca?" sau "tratado por radiaca? ionizante";

—   în limba finlandeză:

      "sateilytetty" sau "kasitelty ionisoivalla satellyila";

—   în limba suedeză:

      "bestralad" sau "behandlad med joniserande stralning".

Articolul 6

1. Lista ingredientelor este menţionată în conformitate cu prezentul articol şi cu anexele I, II şi III.

2. Indicarea ingredientelor nu este solicitată în cazul:

(a)  —   fructelor şi legumelor proaspete, inclusiv cartofii, care nu au fost curăţate, tăiate sau nu       au făcut obiectul altui tratament similar;

      —   apelor gazoase, în a căror denumire apare această ultimă caracteristică;

      —   oţeturilor de fermentaţie, dacă acestea provin exclusiv dintr-un singur produs de bază şi      dacă nici un alt ingredient nu a fost adăugat;

(b)  brânzeturilor;

      —   untului;

      —   laptelui şi smântânii fermentate,

      dacă nu au fost adăugate nici un alt fel de ingrediente, cu excepţia produselor lactate, a enzimelor şi a culturilor de microorganisme necesare fabricării sau a sării necesare fabricării brânzeturilor, altele decât cele proaspete sau topite;

(c)  produselor care nu conţin decât un singur ingredient,

      —   cu condiţia ca denumirea de comercializare să fie identică cu numele ingredientului

            sau

      —   cu condiţia ca denumirea de vânzare să permită stabilirea naturii ingredientului fără riscul    de a fi confundat.

3. În ceea ce priveşte băuturile cu mai mult de 1,2% alcool în volum, Consiliul, la propunerea Comisiei, stabileşte, până la 22 decembrie 1982, regulile de etichetare a ingredientelor.

4.(a)  "Ingredient" reprezintă orice substanţă, inclusiv aditivii, utilizată în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar şi prezentă încă în produsul finit, eventual sub o formă modificată.

(b)     Atunci când ingredientul dintr-un produs alimentar a fost el însuşi elaborat plecând de la mai multe ingrediente, acestea din urmă sunt considerate ingrediente ale acestui produs.

(c)     Nu sunt totuşi considerate ingrediente:

(i)   componenţii unui ingredient care, în cursul procesului de fabricare, ar fost temporar extraşi pentru fi reîncorporaţi apoi într-o cantitate care nu depăşeşte conţinutul iniţial;

(ii)  aditivii:

—   a căror prezenţă într-un produs alimentar este datorată exclusiv faptului că erau conţinuţi într-unul sau mai multe ingrediente ale acestui produs şi sub rezerva că nu mai îndeplinesc nici o funcţie tehnologică în produsul finit,

—   că sunt utilizaţi ca auxiliari tehnologici;

(iii) substanţele utilizate în dozele strict necesare ca solvenţi sau suporturi pentru aditivi şi arome.

(d)  În conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2), se poate decide în anumite cazuri dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. (c) pct. (ii) şi (iii).

5. Lista ingredientelor este constituită de enumerarea tuturor ingredientelor din produsul alimentar, în ordinea descrescătoare a ponderii lor în momentul utilizării lor. Ea este precedată de o menţiune corespunzătoare care conţine cuvântul "ingrediente".

Totuşi:

—   apa adăugată şi ingredientele volatile sunt indicate în listă în funcţie de ponderea lor în produsul finit; cantitatea de apă adăugată ca ingredient într-un produs alimentar este determinată scăzând din cantitatea totală a produsului finit cantitatea totală a celorlalte ingrediente utilizate. Această cantitate poate să nu fie luată în considerare dacă, în greutate, ea nu depăşeşte 5% din produsul finit;

—   ingredientele utilizate sub o formă concentrată sau deshidratată şi reconstituite în timpul fabricaţiei pot fi indicate în listă în funcţie de ponderea lor înaintea concentrării sau deshidratării;

—   atunci când este vorba de alimente concentrate sau deshidratate la care trebuie să se adauge apă, enumerarea poate să se facă în funcţie de ordinea proporţiilor în produsul reconstituit, cu condiţia ca lista ingredientelor să fie însoţită de o menţiune, cum ar fi "ingrediente ale produsului reconstituit" sau "ingrediente ale produsului gata de consum";

—   în cazul amestecurilor de fructe sau de legume, în care nici unul nu predomină ca greutate în mod semnificativ, aceste ingrediente pot fi enumerate după o ordine diferită sub rezerva ca lista acestor ingrediente să fie însoţită de o menţiune, cum ar fi "în proporţie variabilă";

—   în cazul amestecului de mirodenii sau de plante aromatice, în care nici una nu predomină ca greutate în mod semnificativ, aceste ingrediente pot fi enumerate într-o ordine diferită sub rezerva ca lista acestor ingrediente să fie însoţită de o menţiune, cum ar fi "în proporţie variabilă".

6. Ingredientele sunt desemnate prin denumirea lor specifică, dacă este cazul, conform regulilor prevăzute în art. 5.

Totuşi:

—   ingredientele care aparţin uneia din categoriile enumerate în anexa I şi care sunt componentele unui alt produs alimentar pot fi desemnate numai prin denumirea acestei categorii;

      pot fi adoptate modificări ale listei de categorii care figurează în anexa I, conform procedurii prevăzute în art. 20 alin. (2);

      totuşi, indicaţia "amidon" care figurează în anexa I trebuie întotdeauna să fie completată prin indicarea originii sale vegetale specifice, atunci când acest ingredient poate să conţină gluten,

—   ingredientele care aparţin uneia din categoriile enumerate în anexa II sunt obligatoriu indicate prin denumirea acestei categorii, urmată de denumirea lor specifică sau de numărul lor CE; în cazul unui ingredient care aparţine mai multor categorii, este indicată cea care corespunde funcţiei sale principale în cazul produsului alimentar respectiv;

      modificările care trebuie aduse respectivei anexe în funcţie de evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2);

      totuşi, indicaţia "amidon modificat" care figurează în anexa II trebuie întotdeauna să fie completată cu indicarea originii sale vegetale specifice, atunci când acest ingredient poate să conţină gluten;

—   aromele sunt desemnate conform anexei III;

—   dispoziţiile comunitare specifice care reglementează menţionarea tratamentului cu radiaţii ionizante a unui ingredient vor fi adoptate ulterior conform art. 95 din Tratat.

7. Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale pot să prevadă pentru anumite produse alimentare că menţionarea unuia sau a mai multor ingrediente determinate trebuie să însoţească denumirea de comercializare.

Procedura prevăzută în art. 19 se aplică eventualelor dispoziţii naţionale.

Dispoziţiile comunitare menţionate în prezentul alineat sunt adoptate conform procedurii prevăzute în art. 20 alin. (2).

8. În cazul menţionat în alin. (4) lit. (b), un ingredient compus poate să figureze în lista ingredientelor sub denumirea sa, în măsura în care aceasta este prevăzută de reglementare sau este consacrată prin folosire, în funcţie de ponderea sa globală, cu condiţia să fie urmat imediat de enumerarea propriilor sale ingrediente.

Această enumerare nu este totuşi obligatorie:

(a)  atunci când ingredientul compus reprezintă mai puţin de 25% din produsul finit; totuşi, această dispoziţie nu se aplică aditivilor, sub rezerva alin. (4) lit. (c);

(b)  atunci când ingredientul compus este un produs pentru care lista ingredientelor nu este impusă de reglementarea comunitară.

9. Prin derogare de la alin. (5), menţionarea apei nu este cerută:

(a)  atunci când se utilizează apă în procesul de fabricaţie numai pentru a permite reconstituirea în starea de origine a unui ingredient utilizat sub formă concentrată sau deshidratată;

(b)  în cazul lichidului de acoperire care în mod normal nu se consumă.

Articolul 7

1. Cantitatea unui ingredient sau a unei categorii de ingrediente care a fost utilizată în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar este menţionată în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol.

2. Menţiunea prevăzută în prezentul articol este obligatorie:

(a)  atunci când ingredientul sau categoria de ingrediente despre care este vorba figurează în denumirea de comercializare sau sunt în general asociate cu denumirea de comercializare de către consumator

      sau

(b)  atunci când ingredientul sau categoria de ingredientele despre care este vorba sunt puse în evidenţă în etichetarea prin cuvinte, imagini sau o reprezentare grafică

      sau

(c)  atunci când ingredientul sau categoria de ingrediente despre care este vorba sunt esenţiale pentru a caracteriza un produs alimentar şi a-l distinge de produsele cu care ar putea fi confundat datorită denumirii sau aspectului său

      sau

(d)  în cazurile determinate după procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

3. Alin. (2) nu se aplică:

(a)  unui ingredient sau unei categorii de ingrediente:

—   a căror greutate netă scursă este indicată conform art. 8 alin. (4)

      sau

—   a căror cantitate trebuie să figureze deja pe etichetă în conformitate cu dispoziţiile comunitare

      sau

—   care sunt utilizate în doză slabă în scopul aromatizării

      sau

—   care, deşi figurează în denumirea de comercializare, nu pot să influenţeze alegerea consumatorului din statul membru de comercializare din momentul în care variaţia de cantitate nu este esenţială pentru a caracteriza produsul alimentar sau de natură să îl distingă de alte produse similare. În conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2), se decide, în caz de dubiu, dacă condiţiile prevăzute la prezenta liniuţă sunt îndeplinite;

(b)  atunci când dispoziţiile comunitare specifice stabilesc în mod precis cantitatea de ingredient sau categoria de ingrediente fără a prevedea indicarea lor pe etichetă;

(c)  în cazurile vizate în art. 6 alin. (5) a patra şi a cincea liniuţă;

(d)  în cazurile stabilite după procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

4. Cantitatea menţionată, exprimată în procente, corespunde cantităţii de ingredient sau de ingrediente în momentul utilizării lor. Totuşi, dispoziţiile comunitare pot să prevadă derogări de la acest principiu pentru anumite produse alimentare. Aceste dispoziţii sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

5. Menţiunea prevăzută în alin. (1) figurează fie în denumirea de vânzare a produsului alimentar, fie foarte aproape de această denumire, fie pe lista de ingrediente în raport cu ingredientul sau categoria de ingrediente de care este vorba.

6. Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere regulilor comunitare cu privire la etichetarea nutriţională a produselor alimentare.

Articolul 8

1. a)Cantitatea netă de produse alimentare preambalate este exprimată:

—   în unităţi de volum pentru produsele lichide;

—   în unităţi de masă pentru celelalte produse,

utilizând, după caz, litrul, centilitrul, mililitrul ori kilogramul sau gramul.

Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale aplicabile anumitor produse alimentare determinate pot deroga de la această regulă.

Procedura prevăzută în art. 19 se aplică eventualelor dispoziţii naţionale.

2. a)  Atunci când indicarea unui anumit tip de cantitate (de exemplu cantitate nominală, cantitate minimală, cantitate medie) este prevăzută de dispoziţiile comunitare şi, în absenţa acestora, de dispoziţiile naţionale, această cantitate este cantitatea netă în sensul prezentei directive. Fără a aduce atingere informaţiei prevăzute în art. 24, statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre orice măsură adoptată în temeiul prezentului punct.

b)      Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale pot, pentru anumite produse alimentare determinate care sunt clasificate în categorii pe cantitate, să prevadă alte indicaţii de cantitate.

         Procedura prevăzută în art. 19 se aplică eventualelor dispoziţii naţionale.

c)      Atunci când un preambalaj este constituit din două sau mai multe preambalaje individuale care conţin aceeaşi cantitate din acelaşi produs, indicarea cantităţii nete este dată menţionând cantitatea netă conţinută în fiecare ambalaj individual şi numărul lor total. Aceste menţiuni nu sunt totuşi obligatorii atunci când numărul total al ambalajelor individuale poate să fie uşor de văzut şi de calculat din exterior şi atunci când cel puţin o indicaţie a cantităţii nete din fiecare ambalaj individual poate să fie clar văzută din exterior.

d)      Atunci când un preambalaj este constituit din două sau mai multe ambalaje individuale care nu sunt considerate unităţi de vânzare, indicarea cantităţii nete este dată menţionând cantitatea netă totală şi numărul total de ambalaje individuale. Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale pot, pentru anumite produse alimentare, să nu prevadă indicarea numărului total de ambalaje individuale.

         Fără a aduce atingere informaţiei prevăzute în art. 24, statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre orice măsură adoptată în temeiul prezentului punct.

3. În cazul produselor alimentare vândute în mod normal la bucată, statele membre pot să nu facă obligatorie menţionarea cantităţii nete, sub rezerva ca numărul de bucăţi să poată fi uşor de văzut şi de calculat din exterior sau, în lipsă, ca el să fie identificat pe etichetă.

Fără a aduce atingere informaţiei prevăzute în art. 24, statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre orice măsură adoptată în temeiul prezentului alineat.

4. Atunci când un produs alimentar solid este prezentat într-un lichid de acoperire, greutatea netă scursă a acestui produs alimentar este, de asemenea, indicată pe etichetă.

În sensul prezentului alineat, prin "lichide de acoperire" se înţeleg produsele menţionate în continuare, eventual în amestecuri între ele şi, de asemenea, atunci când ele se prezintă în stare congelată sau îngheţată, cu condiţia ca lichidul să nu fie decât accesoriu în raport cu elementele esenţiale ale acestui preparat şi să nu influenţeze, în consecinţă, decisiv cumpărarea: apă, soluţii apoase de săruri, saramuri, soluţii apoase de acizi alimentari, oţet, soluţii apoase de zaharuri, soluţii apoase de alte substanţe sau materii edulcorante, sucuri de fructe sau de legume în cazul fructelor sau legumelor.

Această enumerare poate fi completată în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

Metode de control al greutăţii nete scurse sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

5. Indicarea cantităţii nete nu este obligatorie pentru produsele alimentare:

(a)  care sunt supuse unor pierderi considerabile din volumul sau din masa lor şi care sunt vândute la bucată sau cântărite în faţa cumpărătorului;

(b)  a căror cantitate netă este mai mică de 5 grame sau de 5 mililitri; această dispoziţie nu se aplică totuşi în cazul mirodeniilor şi plantelor aromatice.

      Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale aplicabile anumitor produse alimentare pot, în mod excepţional şi fără a împiedica informarea cumpărătorului, să prevadă praguri mai mari de 5 grame sau de 5 mililitri.

      Fără a aduce atingere informaţiei prevăzute în art. 24, statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre orice măsură adoptată în temeiul prezentului alineat.

6. Dispoziţiile comunitare prevăzute în alin. (1) paragraful al doilea, în alin. (2) lit. (b) şi (d) şi în alin. (5) paragraful al doilea, sunt adoptate conform procedurii prevăzute în art. 20 alin. (2).

Articolul 9

1. Data de valabilitate minimă a unui produs alimentar este data până la care acest produs alimentar îşi păstrează proprietăţile specifice în condiţii de conservare corespunzătoare.

Ea este menţionată conform alin. (2) - (5).

2. Ea este anunţată prin menţiunea:

—   "a se consuma de preferinţă înainte de...", atunci când data conţine indicarea zilei;

—   "a se consuma înainte de sfârşitul ...", în celelalte cazuri.

3. Menţiunile prevăzute în alin. (2) sunt însoţite:

—   fie de data însăşi;

—   fie de indicarea locului unde ea figurează pe etichetă.

În caz de nevoie, aceste menţiuni sunt completate cu indicaţii privind condiţiile de conservare a căror respectare asigură valabilitatea indicată.

4. Data se compune din indicarea, clar şi în ordine, a zilei, lunii şi anului.

Totuşi, pentru produsele alimentare:

—   a căror valabilitate este mai mică de trei luni, indicarea zilei şi a lunii este suficientă;

—   a căror valabilitate este mai mare de trei luni, dar nu depăşeşte optsprezece luni, indicarea lunii şi a anului este suficientă;

—   a căror valabilitate este mai mare de optsprezece luni, indicarea anului este suficientă.

Modalităţile de indicare a datei pot fi precizate în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

5. Sub rezerva dispoziţiilor comunitare care impun alte indicaţii de dată, menţionarea datei de valabilitate nu este cerută în cazul:

—   fructelor şi legumelor proaspete, inclusiv cartofii, care nu au fost curăţate, tăiate sau nu au făcut obiectul altor tratamente similare. Această derogare nu se aplică seminţelor încolţite şi altor produse similare, cum ar fi răsadurile de leguminoase;

—   vinurilor, vinurilor licoroase, vinurilor spumoase, vinurilor aromatizate şi produselor similare obţinute din alte fructe decât strugurii, precum şi băuturilor care corespund codurilor NC 2206 00 91, 2206 00 93 şi 2206 00 99 şi sunt fabricate din struguri sau din must de struguri;

—   băuturilor care conţin 10% sau mai mult alcool în volum;

—   băuturilor răcoritoare ne-alcoolice, sucurilor de fructe, nectarurilor de fructe şi băuturilor alcoolice în recipiente individuale mai mari de cinci litri, destinate a fi livrate colectivităţilor;

—   produselor de panificaţie şi de patiserie care, prin natura lor, sunt consumate în mod normal într-un răstimp de douăzeci şi patru de ore după fabricare;

—   oţeturilor;

—   sării de bucătărie;

—   zaharurilor în stare solidă;

—   produselor de cofetărie care constau aproape exclusiv din zaharuri aromatizate şi/sau colorate;

—   gumelor de mestecat şi produselor similare de mestecat;

—   dozelor individuale de glazuri alimentare.

Articolul 10

1. În cazul produselor alimentare foarte perisabile din punct de vedere microbiologic şi care, datorită acestui fapt, pot prezenta, după o scurtă perioadă, un pericol imediat pentru sănătatea umană, data de valabilitate minimă se înlocuieşte cu data limită de consum.

2. Data trebuie să fie precedată de termenii:

—   în limba spaniolă: "fecha de caducidad",

—   în limba daneză: "sidste anvendelsesdato",

—   în limba germană: "verbrauchen bis",

—   în limba engleză: "use by",

—   în limba franceză: "a consommer jusqu'au",

—   în limba italiană: "da consumare entro",

—   în limba olandeză: "te gebruiken tot",

—   în limba portugheză: "a consumir ate",

—   în limba finlandeză: "viimeinen kayttoajankohta",

—   în limba suedeză: "sista forbrukningsdag".

Aceşti termeni trebuie să fie urmaţi:

—   fie de data însăşi;

—   fie de o referinţă la locul unde data este indicată pe etichetă.

Aceste informaţii sunt urmate de o descriere a condiţiilor de conservare care trebuie respectate.

3. Data se compune din indicarea clar şi în ordine a zilei, lunii şi eventual a anului.

4. În conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2), se poate decide în anumite cazuri dacă cerinţele prevăzute în alin. (1) sunt îndeplinite.

Articolul 11

1. Modul de folosire a unui produs alimentar trebuie să fie indicat astfel încât să permită o utilizare corespunzătoare a acestui produs.

2. Dispoziţiile comunitare şi, în absenţa lor, dispoziţiile naţionale pot, pentru anumite produse alimentare, să stabilească norme în conformitate cu care trebuie să fie indicat modul de folosire.

Procedura prevăzută în art. 19 se aplică eventualelor dispoziţii naţionale.

Dispoziţiile comunitare prevăzute în prezentul alineat sunt adoptate conform procedurii prevăzute în art. 20 alin. (2).

Articolul 12

Modalităţile în conformitate cu care titlul alcoolmetric al volumului este menţionat sunt stabilite, în ceea ce priveşte produsele corespunzătoare poziţiilor 22.04 şi 22.05 din tariful vamal comun, de dispoziţiile comunitare specifice care li se aplică.

Pentru celelalte băuturi care conţin mai mult de 1,2% în volum, acestea sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

Articolul 13

1. a)  Atunci când produsele alimentare sunt preambalate, menţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 4 alin. (2) figurează pe preambalaj sau pe o etichetă ataşată acestuia.

b)      Prin derogare de la lit. (a) şi fără să aducă atingere dispoziţiilor comunitare cu privire la cantităţile nominale, atunci când produsele alimentare preambalate sunt:

—   destinate consumatorului final, dar comercializate într-o etapă anterioară vânzării către acesta şi atunci când această etapă nu este vânzarea către o colectivitate;

—   destinate a fi livrate colectivităţilor pentru a fi preparate, prelucrate, fracţionate sau debitate, menţiunile prevăzute în art. 3 şi 4 alin. (2), pot să figureze doar pe documentele comerciale care se referă la acestea, atunci când este sigur că aceste documente, care cuprind toate menţiunile de etichetare, fie însoţesc produsele alimentare la care se referă, fie au fost trimise înaintea livrării sau în acelaşi timp cu aceasta,

c)      În cazurile vizate la lit. (b), menţiunile prevăzute în art. 3 alin. (1) pct. 1, 5 şi 7, precum şi, dacă este cazul, şi cele prevăzute în art. 10 figurează, de asemenea, pe ambalajul exterior în care produsele alimentare sunt prezentate în momentul comercializării.

2. Menţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 4 alin. (2) sunt uşor de înţeles şi plasate într-un loc accesibil astfel încât să fie uşor vizibile, lizibile şi să nu poată fi şterse.

Ele nu trebuie în nici un caz să fie disimulate, voalate sau separate de alte indicaţii sau imagini.

3. Menţiunile enumerate în art. 3 alin. (1), pct. 1, 4, 5 şi 10, figurează în acelaşi câmp vizual.

Această obligaţie poate fi extinsă la menţiunile prevăzute în art. 4 alin. (2).

4. În cazul buteliilor de sticlă destinate reutilizării, care au un marcaj de neşters şi care, datorită acestui fapt, nu poartă nici etichetă, nici inel, nici manşetă, precum şi al ambalajelor sau recipientelor a căror cea mai mare faţă are o suprafaţă mai mică de 10 cm2, numai menţiunile enumerate în art. 3 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 trebuie să fie indicate.

Alin. (3) nu se aplică în acest caz.

5. Irlanda, Ţările de Jos şi Regatul Unit pot să prevadă derogări de la art. 3 alin. (1) şi de la alin. (3) din prezentul articol pentru lapte şi produsele lactate care sunt ambalate în butelii de sticlă destinate reutilizării.

Acestea comunică Comisiei orice măsură adoptată în temeiul primului paragraf.

Articolul 14

Pentru produsele alimentare prezentate ne-preambalate la vânzare către consumatorul final şi către colectivităţi sau pentru produsele alimentare ambalate pe locurile de vânzare la cererea cumpărătorului sau preambalate în vederea vânzării lor imediate, statele membre stabilesc modalităţile în conformitate cu care menţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 4 alin. (2) sunt indicate.

Ele pot să nu facă obligatorii aceste menţiuni sau unele dintre ele, cu condiţia să se asigure informarea cumpărătorului.

Articolul 15

Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor legislaţiilor naţionale care, în absenţa dispoziţiilor comunitare, reglementează în mod mai puţin riguros etichetarea anumitor produse alimentare prezentate în ambalaje de fantezie, cum ar fi figurinele sau articolele "suveniruri".

Articolul 16

1. Statele membre veghează la interzicerea pe teritoriul lor a comerţului cu produsele alimentare pentru care menţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 4 alin. (2) nu figurează într-o limbă înţeleasă uşor de consumator, cu excepţia cazului în care informarea consumatorului este efectiv asigurată prin alte măsuri, care sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2), pentru una sau mai multe menţiuni de etichetare.

2. Statul membru în care produsul este comercializat poate, respectând regulile Tratatului, să impună pe teritoriul său ca aceste menţiuni de etichetare să figureze cel puţin într-una sau mai multe limbi dintre limbile oficiale ale Comunităţii.

3. Alin. (1) şi (2) nu se opun ca aceste menţiuni de etichetare să figureze în mai multe limbi.

Articolul 17

Statele membre se abţin să precizeze dincolo de ceea ce este prevăzut în art. 3 - 13 modalităţile în conformitate cu care menţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 4 alin. (2) trebuie să fie indicate.

Articolul 18

1. Statele membre nu pot să interzică comerţul cu produsele alimentare conforme regulilor prevăzute în prezenta directivă prin aplicarea dispoziţiilor naţionale nearmonizate care reglementează etichetarea şi prezentarea anumitor produse alimentare sau a produselor alimentare în general.

2. Alin. (1) nu se aplică dispoziţiilor naţionale nearmonizate justificate de motive:

—   de protecţie a sănătăţii publice;

—   de reprimare a înşelăciunilor, cu condiţia ca aceste dispoziţii să nu fie de natură să împiedice aplicarea definiţiilor şi regulilor prevăzute de prezenta directivă:

—   de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale, a indicaţiilor de provenienţă, a denumirilor de origine şi de reprimare a concurenţei neloiale.

Articolul 19

În cazul în care se face referinţă la prezentul articol, se aplică procedura următoare atunci când un stat membru consideră necesar să adopte o nouă legislaţie.

El comunică Comisiei şi altor state membre măsurile avute în vedere precizând motivele care le justifică. Comisia consultă statele membre în cadrul Comitetului permanent pentru produse alimentare instituit prin Decizia Consiliului 64/414/CEE (¹), atunci când ea consideră utilă această consultare sau atunci când un stat membru solicită acest lucru.

Statul membru poate să ia măsurile respective doar după trei luni de la această comunicare şi cu condiţia să nu fi primit un aviz contrar din partea Comisiei.

În acest ultim caz şi înainte de sfârşitul termenului menţionat anterior, Comisia angajează procedura prevăzută în art. 20 alin. (2) pentru a se decide dacă măsurile respective pot fi puse în aplicare, dacă este cazul, cu ajutorul modificărilor corespunzătoare.

___________

(¹)            JO L 291, 29.11.1969, p. 9.

----------------

Articolul 20

1. Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru produse alimentare, denumit în continuare "comitet".

2. În cazul în care se face referire la prezentul alineat, se aplică art. 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din aceasta.

Perioada prevăzută în art. 5 alin. (6) din Decizia 1999/468/CE este stabilită la trei luni.

3. Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.

Articolul 21

Atunci când măsurile tranzitorii se dovedesc necesare pentru a facilita aplicarea prezentei directive, acestea sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută în art. 20 alin. (2).

Articolul 22

Prezenta directivă nu aduce atingere dispoziţiilor comunitare deja adoptate la 22 decembrie 1978 şi referitoare la etichetarea şi prezentarea anumitor produse alimentare.

S-a hotărât, în conformitate cu procedura aplicabilă fiecăreia dintre dispoziţiile respective, efectuarea modificărilor necesare pentru adaptarea acestor dispoziţii la regulile prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 23

Prezenta directivă nu se aplică produselor destinate a fi exportate în afara Comunităţii.

Articolul 24

Statele membre comunică Comisiei textul dispoziţiilor esenţiale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 25

Prezenta directivă se aplică, de asemenea, departamentelor franceze de peste mări.

Articolul 26

1. Directiva 79/112/CEE, modificată de directivele care figurează în anexa IV, partea A, se abrogă, fără să aducă atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere care figurează în anexa IV, partea B.

2. Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi trebuie interpretate conform tabelului de corespondenţă care figurează în anexa V.

Articolul 27

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Articolul 28

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 martie 2000.

Pentru Parlamentul European                                      Pentru Consiliu

       Preşedintele                                                        Preşedintele

        N. FONTAINE                                                       J. GAMA

--------------------------------------------

ANEXA I

CATEGORIILE DE INGREDIENTE PENTRU CARE INDICAREA CATEGORIEI O POATE ÎNLOCUI PE CEA A NUMELUI SPECIFIC

Definiţie                                          Desemnare

                                                   "Ulei", completată:

                                                   - fie prin calificativul, după caz, vegetal" sau

                                                   "animal",

                                                   - fie prin indicarea originii pecifice vegetale

                                                   sau animale.

                                                   Uleiuri rafinate, altele decât uleiul de măsline

                                                   Calificativul "hidrogenat" trebuie să

                                                   însoţească menţiunea unui ulei hidrogenat.

                                                   "Grăsime" sau "materie grasă", completată:

                                                   - fie prin calificativul, după caz, "vegetală"

                                                   sau "animală",

                                                   - fie prin indicarea originii specifice vegetale

                                                   sau animale.

Grăsimi rafinate

                                                   Calificativul "hidrogenată" trebuie să

                                                   însoţească menţiunea unei grăsimi

                                                   hidrogenate.

Amestecuri de făină provenind din două sau         "Făină", urmată de enumerarea speciilor de

mai multe specii de cereale                        cereale din care provine în ordinea

                                                   descrescătoare a ponderii

Amidon şi fecule native şi amidoane                "Amidon(ane)/Fecule"

modificate pe cale fizică sau enzimatică

Orice specie de peşte atunci când peştele          "Peşte(i)"

constituie un ingredient al altui produs

alimentar şi sub rezerva că denumirea şi

prezentarea acestui produs nu se referă la o

specie anume de peşte

Orice tip de brânză atunci când brânza sau         "Brânză(eturi)"

amestecul de brânzeturi constituie un

ingredient al altui produs alimentar şi sub

rezerva că denumirea şi prezentarea acestui

produs nu se referă la un tip anume de brânză

Orice mirodenie care nu depăşeşte 2% din           "Mirodenii" sau "amestec de mirodenii"

greutatea produsului

Orice plante sau părţi de plante aromatice

care nu depăşesc 2% din greutatea

produsului

Orice preparate de gume utilizate în               "Plantă(e) aromatică(e)" sau "amestec(uri) de

fabricarea gumei de bază pentru gumele de          plante aromatice"

mestecat

Pesmet de orice origine "Pesmet"                   "Gumă bază"

Orice categorie de zaharoze "Zahăr"

Dextroză anhidră sau monohidrată "Dextroză"

Sirop de glucoză şi sirop de glucoză               "Sirop de glucoză"

deshidratat

Toate proteinele din lapte (cazeine, cazeinate     "Proteine din lapte"

şi proteine din zer şi din lactoseruri) şi

amestecurile lor

Unt de cacao de presiune, de evacuare sau          "Unt de cacao"

rafinat

Toate fructele zaharisite care nu depăşesc         "Fructe zaharisite"

10% din greutatea produsului

Orice amestec de legume care nu depăşeşte          "Legume"

10% din greutatea produsului

Toate tipurile de vinuri precum celor definite     "Vin"

în Regulamentul Consiliului (CE) nr.

1493/1999 din 17 mai 1999 privind

organizarea comună a pieţei vitivinicole(¹)

___________

(¹)    JO L 179, 14.07.1999, p. 1.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------