DECIZIA-CADRU A CONSILIULUI
din 13 iunie 2002
privind combaterea terorismului (2002/475/JAI)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29, articolul 31 litera (e) şi articolul 34 alineatul (2), litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei(1),
având în vedere avizul Parlamentului European(2),
întrucât:
(1) Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii, ale respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta se bazează pe principiul democraţiei şi pe principiul statului de drept, principii care sunt comune statelor membre.
(2) Terorismul constituie una dintre cele mai serioase încălcări ale acestor principii. Declaraţia de la La Gomera, adoptată la reuniunea informală a Consiliului din 14 octombrie 1995, condamnă terorismul ca pe o ameninţare la adresa democraţiei, a liberei exercitări a drepturilor omului şi a dezvoltării economice şi sociale.
(3) Toate statele membre sau unele dintre ele sunt părţi la un număr de convenţii referitoare la terorism. Convenţia Consiliului Europei din 27 ianuarie 1977 privind reprimarea terorismului nu consideră infracţiunile teroriste ca infracţiuni politice, infracţiuni conexe unei infracţiuni politice, sau ca infracţiuni inspirate de motive politice. Naţiunile Unite au adoptat Convenţia pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili din 15 decembrie 1997 şi Convenţia privind reprimarea finanţării terorismului din 9 decembrie 1999. În prezent, un proiect de Convenţie globală împotriva terorismului se negociază în cadrul Naţiunilor Unite.
(4) La nivelul Uniunii Europene, Consiliul a adoptat la 3 decembrie 1998 Planul de Acţiune al Consiliului şi al Comisiei privind modalităţile optime de punere în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam privind realizarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie(3). Trebuie să se ia în considerare, de asemenea, Concluziile Consiliului din 20 septembrie 2001, precum şi Planul de Acţiune în domeniul terorismului al Consiliului European extraordinar din 21 septembrie 2001. Terorismul a fost menţionat în Concluziile Consiliului European de la Tampere, din 15 şi 16 octombrie 1999, şi ale Consiliului European de la Santa Maria da Feira, din 19 şi 20 iunie 2000. Acesta este de asemenea menţionat în Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind actualizarea semestrială a tabloului de bord în vederea examinării progreselor realizate pentru crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în Uniunea Europeană (al doilea semestru din anul 2000). De asemenea, Parlamentul European a adoptat la 5 septembrie 2001 o recomandare privind combaterea terorismului. Pe de altă parte, trebuie reamintit că la 30 iulie 1996 ţările cele mai industrializate (G7) şi Rusia, reunite la Paris, au preconizat 25 de măsuri de combatere a terorismului.
(5) Uniunea Europeană a luat numeroase măsuri specifice de combatere a terorismului şi a criminalităţii organizate, ca de exemplu: Decizia Consiliului din 3 decembrie 1998 privind obligaţia Europol de a soluţiona infracţiunile săvârşite sau care pot fi săvârşite în cadrul activităţilor teroriste care pun în pericol viaţa, integritatea fizică, libertatea persoanelor, precum şi bunurile(4), Acţiunea Comună 96/610/JAI a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind crearea şi menţinerea unui registru al competenţelor, cunoştinţelor şi expertizelor specializate în domeniul luptei împotriva terorismului, destinat să faciliteze cooperarea antiteroristă între statele membre ale Uniunii Europene(5), Acţiunea Comună 98/428/JAI a Consiliului din 29 iunie 1998 de creare a unei Reţele Judiciare Europene(6), având competenţe în domeniul infracţiunilor teroriste (în special articolul 2), Acţiunea Comună 98/733/JAI a Consiliului din 21 decembrie 1998 privind incriminarea participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene(7) şi Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 1999 privind cooperarea în domeniul combaterii finanţării terorismului(8).
(6) Definirea infracţiunilor teroriste ar trebui să fie apropiată în toate statele membre, inclusiv cea a infracţiunilor privind grupurile teroriste. Pe de altă parte, pedepse şi sancţiuni corespunzătoare gravităţii infracţiunilor ar trebui prevăzute împotriva persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit astfel de infracţiuni sau sunt ţinute să răspundă de acestea.
(7) Ar trebui stabilite norme jurisdicţionale pentru a garanta că infracţiunea teroristă poate face obiectul unei urmăriri penale eficiente.
(8) Victimele infracţiunilor teroriste sunt vulnerabile şi, în consecinţă, se impun măsuri specifice în privinţa lor.
(9) Dat fiind că obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate unilateral, în mod satisfăcător, de statele membre şi, având în vedere reciprocitatea necesară, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prezenta decizie-cadru se limitează la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor.
(10) Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt ele garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, ca principii de drept comunitar. Uniunea respectă principiile recunoscute la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi reflectate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special Capitolul VI. Nimic din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat ca urmărind reducerea sau îngrădirea drepturilor sau libertăţilor fundamentale, cum ar fi dreptul la grevă, libertatea de reuniune, asociere sau exprimare, inclusiv dreptul de a înfiinţa sindicate împreună cu alte persoane şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea propriilor interese, şi dreptul de a manifesta care se adaugă la acestea.
(11) Prezenta decizie-cadru nu reglementează activităţile forţelor armate pe durata unui conflict armat, în sensul dat acestor termeni în dreptul internaţional umanitar, care sunt reglementate de acest drept, şi activităţile desfăşurate de forţele armate ale unui stat în exercitarea funcţiilor oficiale, în măsura în care sunt reglementate de alte norme de drept internaţional,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:
___________
(1) JO C 332 E, 27.11.2001, p. 300.
(2) Avizul adoptat la 6 februarie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(3) JO C 19, 23.1.1999, p. 1.
(4) JO C 26, 30.1.1999, p. 22.
(5) JO L 273, 25.10.1996, p. 1.
(6) JO L 191, 7.7.1998, p. 4.
(7) JO L 351, 29.12.1998, p. 1.
(8) JO C 373, 23.12.1999, p. 1.
-----------------
Articolul 1
Infracţiuni teroriste şi drepturi şi principii fundamentale
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi considerate infracţiuni teroriste actele intenţionate prevăzute la literele (a)-(i), astfel cum sunt definite ca infracţiuni în dreptul naţional, care, prin natura sau contextul lor, pot aduce atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite cu scopul:
- de a intimida grav o populaţie, sau
- de a constrânge nelegitim puterile publice sau o organizaţie internaţională să îndeplinească sau să se abţină de la a îndeplini un act oarecare, sau
- de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice sau sociale ale unei ţări sau organizaţii internaţionale;
(a) atingerile aduse vieţii unei persoane care pot cauza moartea;
(b) atingerile grave ale integrităţii fizice a unei persoane;
(c) răpirea sau luarea de ostatici;
(d) faptul de a cauza distrugeri masive unei instalaţii guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăţi private, susceptibile să pună în pericol vieţi umane sau să producă pierderi economice considerabile;
(e) capturarea de aeronave şi de nave sau de alte mijloace de transport colective de pasageri sau de mărfuri;
(f) fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice şi chimice, precum şi, în ceea ce priveşte armele biologice şi chimice, cercetarea şi dezvoltarea;
(g) eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de incendii, inundaţii sau explozii, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;
(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care ar avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;
(i) ameninţarea de a înfăptui unul dintre comportamentele enumerate la literele (a)-(h).
(2) Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligaţiei de a respecta drepturile fundamentale şi principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 2
Infracţiuni referitoare la un grup terorist
(1) În sensul prezentei decizii-cadru, prin "grup terorist" se înţelege asocierea structurată, a mai mult de două persoane, stabilită în timp şi care acţionează concertat în vederea săvârşirii de infracţiuni teroriste. Termenul "asociere structurată" desemnează o asociaţie care nu s-a constituit la întâmplare pentru a săvârşi imediat o infracţiune şi care nu are în mod necesar roluri formal definite pentru membrii săi, continuitate în compoziţie sau structură elaborată.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea următoarelor acte intenţionate:
(a) conducerea unui grup terorist;
(b) participarea la activităţile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informaţii sau de mijloace materiale sau prin orice formă de finanţare a activităţilor sale, având cunoştinţă că această participare va contribui la activităţile criminale ale grupului terorist.
Articolul 3
Infracţiuni legate de activităţile teroriste
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi, de asemenea, considerate infracţiuni legate de activităţile teroriste, următoarele comportamente:
(a) furt agravat săvârşit în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1);
(b) şantaj în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1);
(c) producerea de documente administrative false în vederea realizării unuia dintre comportamentele enumerate la articolul 1 alineatul (1), literele (a)-(h), precum şi la articolul 2 alineatul (2) litera (b).
Articolul 4
Instigare, complicitate, tentativă
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea instigării la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) şi la articolele 2 sau 3 sau a complicităţii la acestea.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea tentativei la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute la articolul 1 alineatul (1) şi la articolul 3, cu excepţia posesiei prevăzute la articolul 1 alineatul (1), litera (f), şi a infracţiunii prevăzute la articolul 1 alineatul (1), litera (i).
Articolul 5
Sancţiuni
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracţiunile prevăzute la articolele 1-4 sunt pasibile de sancţiuni penale efective, proporţionale şi disuasive, susceptibile să conducă la extrădare.
(2) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracţiunile teroriste prevăzute la articolul 1 alineatul (1) şi cele prevăzute la articolul 4, în măsura în care se referă la infracţiuni teroriste, sunt pasibile de pedepse privative de libertate mai severe decât cele prevăzute de legislaţia naţională pentru astfel de infracţiuni, în absenţa intenţiei special cerute în temeiul articolului 1 alineatul (1), în afară de cazurile în care pedepsele prevăzute sunt deja pedepsele maxime prevăzute de legislaţia naţională.
(3) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că infracţiunile prevăzute la articolul 2 sunt pasibile de pedepse maxime privative de libertate de cel puţin cincisprezece ani pentru infracţiunea prevăzută la articolul 2 alineatul (2), litera (a), şi de cel puţin opt ani pentru infracţiunile prevăzute în articolul 2 alineatul (2), litera (b). În măsura în care infracţiunea prevăzută la articolul 2 alineatul (2), litera (a), nu se referă decât la actul prevăzut la articolul 1 alineatul (1), litera (i), pedeapsa maximă nu poate fi mai mică de opt ani.
Articolul 6
Circumstanţe speciale
Fiecare stat membru poate lua măsurile necesare pentru ca pedepsele prevăzute la articolul 5 să poată fi reduse, în cazul în care autorul infracţiunii:
(a) renunţă la activităţile teroriste, şi
(b) furnizează autorităţilor administrative sau judiciare informaţii, pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să:
(i) prevină sau să limiteze efectele infracţiunii;
(ii) identifice sau să-i aducă în faţa justiţiei pe ceilalţi autori ai infracţiunii;
(iii) găsească dovezi; sau
(iv) împiedice săvârşirea altor infracţiuni prevăzute la articolele 1-4.
Articolul 7
Răspunderea persoanelor juridice
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că persoanele juridice pot fi ţinute să răspundă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la articolele 1-4, săvârşite în interesul lor de către orice persoană, acţionând individual sau ca membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, în temeiul:
a) unei competenţe de reprezentare a persoanei juridice;
b) autorizaţiei de a lua decizii în numele persoanei juridice;
c) autorizaţiei de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
(2) Pe lângă cazurile prevăzute la alineatul (1), fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că persoanele juridice pot fi ţinute să răspundă în cazul în care controlul sau supravegherea necorespunzătoare din partea unei persoane prevăzute la alineatul (1), a permis săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la articolele 1-4, în interesul respectivei persoane juridice, de către o persoană aflată sub autoritatea sa.
(3) Răspunderea persoanelor juridice în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu exclude urmărirea penală a persoanelor fizice autoare, instigatoare sau complice la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la articolele 1-4.
Articolul 8
Sancţiuni aplicabile persoanelor juridice
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că orice persoană juridică ţinută să răspundă în temeiul articolului 7, este pasibilă de sancţiuni efective, proporţionale şi disuasive, care să includă amenzi penale sau nepenale şi eventual alte sancţiuni, precum:
(a) măsuri de excludere de la posibilitatea de a beneficia de un avantaj public sau de un ajutor public;
(b) măsuri de interzicere temporară sau permanentă a exercitării unei activităţi comerciale;
(c) punerea sub supraveghere judiciară;
(d) o măsură judiciară de dizolvare;
(e) închiderea temporară sau permanentă a unităţii care a servit la săvârşirea infracţiunii.
Articolul 9
Competenţă şi urmărire
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în privinţa infracţiunilor prevăzute la articolele 1-4, în următoarele cazuri:
(a) infracţiunea a fost săvârşită, în totalitate sau parţial, pe teritoriul său. Fiecare stat membru îşi poate extinde competenţa, dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul unui stat membru;
(b) infracţiunea a fost săvârşită la bordul unei nave sub pavilionul său sau a unei aeronave înregistrate în statul respectiv;
(c) autorul infracţiunii este resortisantul sau rezidentul său;
(d) infracţiunea a fost săvârşită în interesul unei persoane juridice stabilite pe teritoriul său;
(e) infracţiunea a fost săvârşită împotriva instituţiilor sau a populaţiei sale sau împotriva unei instituţii a Uniunii Europene sau a unui organism creat în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene sau cu Tratatul privind Uniunea Europeană, având sediul în statul membru respectiv.
(2) În cazul în care o infracţiune este de competenţa mai multor state membre şi oricare dintre statele respective poate angaja legal urmărirea penală a aceloraşi fapte, statele membre respective cooperează pentru a hotărî care dintre ele va începe urmărirea penală împotriva autorilor infracţiunii, pentru a centraliza, în măsura posibilităţilor, urmărirea penală într-un singur stat membru. În acest scop, statele membre se pot servi de orice organism sau mecanism instituite în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita cooperarea între autorităţile judiciare şi coordonarea acţiunilor. Se iau în considerare, succesiv, următoarele elemente de legătură:
- statul membru este cel pe teritoriul căruia au fost săvârşite faptele,
- statul membru este cel al cărui autor este resortisant sau rezident,
- statul membru este statul de origine al victimelor,
- statul membru este cel pe teritoriul căruia a fost găsit autorul.
(3) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-şi stabili, de asemenea, competenţa în privinţa infracţiunilor prevăzute la articolele 1-4, în cazul în care refuză predarea sau extrădarea unei persoane suspectate sau condamnate pentru astfel de infracţiuni, către un alt stat membru sau un stat terţ.
(4) Fiecare stat membru se asigură de stabilirea competenţei sale pentru cazurile în care o infracţiune prevăzută la articolele 2 şi 4 a fost săvârşită în totalitate sau parţial pe teritoriul său, indiferent de locul în care este stabilit sau îşi exercită activităţile criminale grupul terorist.
(5) Prezentul articol nu exclude exercitarea unei competenţe în domeniul penal, stabilită de un stat membru în conformitate cu legislaţia sa naţională.
Articolul 10
Protecţia şi asistenţa victimelor
(1) Statele membre se asigură că anchetele sau urmărirea penală privind infracţiunile prevăzute de prezenta decizie-cadru nu depind de declaraţia sau de acuzaţia provenind de la o persoană care este victimă a infracţiunii, cel puţin dacă faptele au fost săvârşite pe teritoriul statului membru.
(2) În afară de măsurile prevăzute de Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale(1), fiecare stat membru ia, după caz, toate măsurile pentru a garanta un ajutor corespunzător familiei victimei.
___________
(1) JO L 82, 22.3.2001, p. 1.
-----------------
Articolul 11
Punere în aplicare şi rapoarte
(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru până la 31 decembrie 2002.
(2) Statele membre transmit până la 31 decembrie 2002, Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei, textul dispoziţiilor de transpunere în legislaţia naţională a obligaţiilor pe care le impune prezenta decizie-cadru. Pe baza unui raport întocmit utilizând aceste informaţii şi a unui raport al Comisiei, Consiliul verifică, până la 31 decembrie 2003, dacă statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.
(3) Raportul Comisiei indică, în special, transpunerea în legislaţia penală a statelor membre, a obligaţiei prevăzute la articolul 5 alineatul (2).
Articolul 12
Domeniu de aplicare teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică în Gibraltar.
Articolul 13
Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial.
Adoptată la Luxemburg, 13 iunie 2002.
Pentru Consiliu
Preşedintele
M. RAJOY BREY
--------------------
