REGULAMENTUL CONSILIULUI (CE) nr. 1346/2000
din 29 mai 2000
privind procedurile de insolvenţă
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 61 lit. (c) şi art. 67 alin. (1),
având în vedere iniţiativa Republicii Federale Germania şi a Republicii Finlanda,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
întrucât:
(1) Uniunea Europeană şi-a propus instituirea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.
(2) Buna funcţionare a pieţei interne impune ca procedurile transfrontaliere de insolvenţă să funcţioneze eficient şi efectiv şi ca prezentul regulament să fie adoptat pentru atingerea acestui obiectiv care intră în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în sensul art. 65 din Tratat.
(3) Activităţile întreprinderilor au din ce în ce mai des efecte transfrontaliere şi sunt, prin urmare, reglementate de legislaţia comunitară într-o măsură tot mai mare. Insolvenţa acestor întreprinderi afectează deopotrivă şi buna funcţionare a pieţei interne, fiind deci necesar un act comunitar care să impună coordonarea măsurilor ce urmează să fie adoptate în privinţa patrimoniului unui debitor insolvent.
(4) Pentru buna funcţionare a pieţei interne este necesar să se evite ca părţile să fie tentate să transfere bunurile lor sau procedurile judiciare dintr-un stat membru în altul, în încercarea de a obţine o situaţie juridică mai favorabilă ("forum shopping").
(5) Aceste obiective nu pot fi îndeplinite satisfăcător la nivel naţional şi, prin urmare, se justifică întreprinderea de acţiuni la nivel comunitar.
(6) În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prezentul regulament ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care reglementează competenţa de a deschide proceduri de insolvenţă şi de a pronunţa hotărâri care derivă direct din procedurile de insolvenţă şi sunt strâns legate de acestea. În plus, prezentul regulament trebuie să conţină dispoziţii privind recunoaşterea acestor hotărâri şi a dreptului aplicabil care să satisfacă, la rândul lor, acest principiu.
(7) Procedurile de insolvenţă privind falimentul societăţilor insolvente sau a altor persoane juridice, concordatele şi procedurile analoage sunt excluse din domeniul de aplicare a Convenţiei de la Bruxelles din 1968 privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (3), modificată de convenţiile de aderare la această convenţie (4).
(8) Pentru atingerea obiectivului de îmbunătăţire a eficienţei şi eficacităţii procedurilor de insolvenţă cu efecte transfrontaliere, este necesar şi recomandabil ca dispoziţiile privind competenţa, recunoaşterea şi dreptul aplicabil în acest domeniu să fie cuprinse într-un act juridic comunitar obligatoriu şi direct aplicabil în statele membre.
(9) Prezentul regulament ar trebui să se aplice procedurilor de insolvenţă, indiferent dacă debitorul este o persoană fizică sau o persoană juridică, un comerciant sau o persoană particulară. Procedurile de insolvenţă cărora li se aplică prezentul regulament sunt enumerate în anexe. Procedurile de insolvenţă referitoare la societăţile de asigurare, instituţiile de credit, societăţile de investiţii care furnizează servicii ce implică deţinerea de fonduri sau valori mobiliare ale terţilor şi organismele de plasament colectiv sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Aceste societăţi nu sunt reglementate de prezentul regulament deoarece sunt supuse unui regim special şi, într-o oarecare măsură, autorităţile naţionale de control au competenţe de intervenţie extrem de extinse.
(10) Procedurile de insolvenţă nu implică în mod necesar intervenţia unei autorităţi judiciare; expresia "instanţă" utilizată în prezentul regulament trebuie înţeleasă în sens larg şi include o persoană sau un organ abilitaţi de legislaţia naţională să deschidă procedura de insolvenţă. Pentru ca acest regulament să se aplice, procedurile (cuprinzând acte şi formalităţi prevăzute de lege) trebuie nu numai să se desfăşoare conform dispoziţiilor prezentului regulament, dar şi să fie recunoscute oficial şi să fie executorii în statul membru în care sunt deschise procedurile de insolvenţă şi totodată trebuie să fie proceduri colective de insolvenţă care să antreneze desistarea parţială sau totală a debitorului şi desemnarea unui lichidator.
(11) Prezentul regulament ia în considerare faptul că, datorită diferenţelor între sistemele de drept material naţionale, nu este folosită în practică deschiderea unei proceduri de insolvenţă unice, cu aplicabilitate în întreaga Comunitate. Aplicarea fără excepţie a legii statului de deschidere ar conduce, în acest context, în mod frecvent la dificultăţi. Acesta este cazul, de exemplu, cu garanţiile foarte diferite care se întâlnesc pe cuprinsul Comunităţii. În plus, drepturile preferenţiale de care se bucură anumiţi creditori sunt, în unele cazuri, complet diferite. Prezentul regulament ar trebui să ţină seama de acest lucru în două moduri diferite. Pe de o parte, trebuie să prevadă reguli speciale referitoare la legea aplicabilă anumitor drepturi şi situaţii juridice deosebit de importante (de ex. drepturile reale şi contractele de muncă). Pe de altă parte, trebuie acceptate, pe lângă procedura de insolvenţă principală cu întindere universală şi proceduri naţionale care privesc numai bunurile situate în statul de deschidere.
(12) Prezentul regulament permite deschiderea procedurii principale de insolvenţă în statul membru în care se află centrul intereselor principale ale debitorului. Aceste proceduri au o întindere universală şi includ toate bunurile debitorului. Pentru a proteja interesele diferite, prezentul regulament permite deschiderea de proceduri secundare paralele cu procedura principală. Proceduri secundare pot fi deschise în statul membru în care debitorul are un sediu. Efectele procedurilor secundare se limitează la bunurile situate în statul respectiv. Unitatea în cadrul Comunităţii se asigură prin reguli imperative de coordonare cu procedurile principale.
(13) "Centrul intereselor principale" trebuie să corespundă locului în care debitorul îşi conduce în mod obişnuit interesele şi poate, prin urmare, să fie verificat de către terţi.
(14) Prezentul regulament se aplică numai procedurii în cadrul căreia centrul intereselor principale ale debitorului este situat în cadrul Comunităţii.
(15) Normele de competenţă prevăzute în prezentul regulament stabilesc numai competenţa internaţională, adică desemnează statul membru ale cărui instanţe pot deschide proceduri de insolvenţă. Competenţa teritorială din cadrul statului membru trebuie să fie stabilită prin legislaţia naţională a statului membru respectiv.
(16) Instanţa competentă să deschidă o procedură principală de insolvenţă ar trebui să fie abilitată să ordone măsuri provizorii şi de conservare din momentul depunerii cererii pentru deschiderea procedurii. Măsurile de conservare dispuse atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de insolvenţă sunt foarte importante pentru a garanta eficacitatea acestei proceduri. În acest sens, prezentul regulament ar trebui să permită diverse posibilităţi. Pe de o parte, instanţa competentă în procedura principală ar trebui să fie abilitată să ordone şi măsuri provizorii de protejare a bunurilor situate pe teritoriul altor state membre. Pe de altă parte, un lichidator desemnat provizoriu înainte de deschiderea procedurii principale poate, în statul membru în care există un sediu aparţinând debitorului, să solicite adoptarea măsurilor de conservare prevăzute de legislaţia din statele respective.
(17) Înaintea deschiderii procedurii principale de insolvenţă, deschiderea unei proceduri de insolvenţă în statul membru în care debitorul are un sediu nu ar trebui să poată fi solicitată decât de creditorii locali şi creditorii de la sediul local sau în cazurile în care dreptul statului membru în care debitorul are centrul intereselor sale principale nu permite deschiderea unei proceduri principale. Această limitare este justificată de faptul că se intenţionează să se limiteze la minimum necesar cazurile în care proceduri teritoriale independente sunt solicitate înaintea procedurii principale de insolvenţă. Dacă se deschide procedura principală de insolvenţă, procedurile teritoriale devin secundare.
(18) După deschiderea procedurii principale de insolvenţă, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului de a solicita deschiderea unei proceduri de insolvenţă într-un stat membru în care debitorul are un sediu. Lichidatorul din cadrul procedurii principale sau orice altă persoana abilitată în acest scop conform legislaţiei naţionale a statului membru respectiv poate solicita deschiderea de proceduri secundare de insolvenţă.
(19) Procedurile secundare de insolvenţă pot urmări scopuri diferite, în afară de protejarea intereselor locale. Se pot ivi cazuri în care patrimoniul debitorului este prea complex pentru a fi administrat în bloc sau diferenţele dintre sistemele juridice respective sunt atât de mari încât pot apărea dificultăţi ca urmare a extinderii efectelor derivând din legislaţia statului de deschidere la celelalte state în care se află bunurile. Din acest motiv, lichidatorul din cadrul procedurii principale poate solicita deschiderea de proceduri secundare pentru o administrare eficientă a patrimoniului.
(20) Procedurile principale şi procedurile secundare pot însă contribui la o valorificare eficientă a masei bunurilor numai dacă procedurile paralele în curs de desfăşurare sunt coordonate. Principala condiţie aici este ca diferiţii lichidatori să coopereze strâns, în special printr-un schimb de informaţii într-un volum suficient. Pentru a asigura rolul predominant al procedurii principale, lichidatorului din cadrul acestei proceduri ar trebui să i se ofere câteva posibilităţi de a interveni în procedurile secundare în curs. De exemplu, ar trebui să fie abilitat să propună un plan de reorganizare sau concordat sau să solicite suspendarea lichidării masei bunurilor în procedura secundară de insolvenţă.
(21) Orice creditor, care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social în Comunitate, trebuie să beneficieze de dreptul de a-şi înregistra cererea de admitere a creanţei privind bunurile debitorului în orice procedură de insolvenţă aflată în curs de desfăşurare în Comunitate. Acest lucru ar trebuie să se aplice şi autorităţilor fiscale şi instituţiilor de asigurări sociale. Totuşi, pentru asigurarea egalităţii de tratament a creditorilor, distribuirea încasărilor trebuie să fie coordonată. Fiecare creditor ar trebui să poată păstra ceea ce a primit în cursul procedurii de insolvenţă, însă nu ar trebui să aibă dreptul de a participa la distribuirea masei bunurilor în cadrul altei proceduri decât dacă creditorii de acelaşi rang nu au obţinut, în aceeaşi proporţie, un dividend echivalent.
(22) Prezentul regulament ar trebui să prevadă recunoaşterea imediată a hotărârilor privind deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă care intră în domeniul său de aplicare şi a hotărârilor aflate în legătură directă cu această procedură de insolvenţă. Recunoaşterea automată trebuie să determine extinderea efectelor atribuite procedurii de legea statului de deschidere la toate celelalte state membre. Recunoaşterea hotărârilor pronunţate de instanţele statelor membre trebuie să se bazeze pe principiul încrederii reciproce. În acest scop, motivele de nerecunoaştere trebuie reduse la minimum necesar. Aceasta este şi temeiul de soluţionare al oricărui conflict care există între instanţele a două state membre care se consideră deopotrivă competente pentru a deschide procedura principală. Hotărârea instanţei care deschide mai întâi procedura ar trebui să fie recunoscută în celelalte state membre fără ca acestea să aibă dreptul de a supune controlului hotărârea instanţei respective.
(23) În domeniul său de aplicare, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme conflictuale unitare, care să înlocuiască, în cadrul domeniului lor de aplicare, normele naţionale de drept internaţional privat. În absenţa unor dispoziţii contrare, se aplică legea statului membru de deschidere (lex concursus). Această normă conflictuală ar trebui să fie aplicabilă atât pentru procedura principală, cât şi pentru procedurile locale; lex concursus determină toate efectele procedurii de insolvenţă, atât cele de natură procedurală, cât şi pe cele materiale, asupra persoanelor şi raporturilor juridice respective. Ea reglementează toate condiţiile privind deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă.
(24) Recunoaşterea automată a unei proceduri de insolvenţă căreia i se aplică în mod obişnuit legea statului de deschidere poate interfera cu normele care reglementează tranzacţiile desfăşurate în aceste state membre. Pentru a proteja aşteptările legitime şi siguranţa tranzacţiilor într-un alt stat membru decât cel de deschidere, ar trebui să se prevadă o serie de excepţii de la norma generală.
(25) În special în cazul drepturilor reale este necesară o derogare specială de la legea statului de deschidere, deoarece aceste drepturi au o importanţă considerabilă pentru acordarea creditelor. Justificarea, valabilitatea şi întinderea unui astfel de drept real trebuie, prin urmare, să fie determinate în mod normal de către legea locului (lex situs) şi să nu fie afectate de deschiderea procedurii de insolvenţă. Titularul dreptului real ar trebui, prin urmare, să-şi poată valorifica în continuare dreptul de a delimita garanţia reală de masa bunurilor. Dacă bunurile sunt supuse drepturilor reale în temeiul legii statului unde sunt situate, dar procedura principală se desfăşoară în alt stat membru, lichidatorul din cadrul procedurii principale ar trebui să poată cere deschiderea unei proceduri secundare în jurisdicţia în care s-au născut drepturile reale, în măsura în care debitorul are un sediu în statul respectiv. Dacă nu este deschisă o procedură secundară, excedentul obţinut din vânzarea bunurilor supuse drepturilor reale trebuie plătit lichidatorului din cadrul procedurii principale.
(26) Dacă legea statului în care s-a deschis procedura nu admite compensarea, creditorul are totuşi dreptul la o compensare dacă aceasta este posibilă în temeiul legii aplicabile creanţei debitorului insolvent. În acest fel, compensarea va dobândi caracter de garanţie reglementată de o lege de care creditorul respectiv se poate prevala în momentul naşterii creanţei.
(27) Este, de asemenea, nevoie de o protecţie specială în cazul sistemelor de plată şi a pieţelor financiare. Aceasta este aplicabilă în cazul compensării şi lichidării prevăzute în cadrul unor astfel de sisteme, precum şi în cazul cesiunii de titluri de valoare şi al garanţiilor constituite pentru astfel de tranzacţii, în special conform Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 98/26/CE a din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al plăţii în sistemele de plată şi al plăţii în operaţiunile cu titluri de valoare (5). Singura lege aplicabilă acestor tranzacţii trebuie să fie cea aplicabilă sistemului sau pieţei respective. Această dispoziţie are menirea să împiedice posibilitatea ca mecanismele pentru plata şi lichidarea tranzacţiilor prevăzute în sistemele de plată şi compensare sau pe pieţele financiare reglementate ale statelor membre să fie modificate în cazul insolvenţei uneia dintre părţile la tranzacţie. Directiva 98/26/CE cuprinde dispoziţii speciale care ar trebui să aibă întâietate asupra regulilor generale din prezentul regulament.
(28) Pentru a proteja angajaţii şi locurile de muncă, efectele procedurii de insolvenţă asupra continuării sau încetării raporturilor de muncă şi asupra drepturilor şi obligaţiilor fiecărei părţi decurgând din aceste raporturi trebuie să fie determinate de legea aplicabilă contractului în conformitate cu normele conflictuale generale. Orice alte aspecte legate de insolvenţă, cum ar fi problema dacă creanţele angajaţilor sunt privilegiate şi care este rangul eventual al acestui privilegiu, ar trebui să fie determinate de legea statului de deschidere.
(29) În interesul tranzacţiilor, conţinutul principal al hotărârii de deschidere a procedurii ar trebui să fie publicat în celelalte state membre, la cererea lichidatorului. Dacă există un sediu în statul membru respectiv, s-ar putea cere ca publicarea să fie obligatorie. Însă în nici unul din aceste două cazuri publicarea nu constituie o condiţie prealabilă pentru recunoaşterea procedurii deschise în alt stat membru.
(30) Este posibil ca unele din persoanele interesate să nu aibă cunoştinţă despre deschiderea procedurii şi să acţioneze cu bună credinţă, de o manieră care vine în conflict cu noua situaţie. Pentru a proteja aceste persoane care, fără să fi avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii în alt stat membru, execută o obligaţie faţa de debitor, când, de fapt, ar fi trebuit să execute obligaţia faţa de lichidatorul din cadrul procedurii din alt stat membru, ar trebui să se prevadă caracterul liberator al acestei executări sau plăţi.
(31) Prezentul regulament ar trebui să includă anexe referitoare la organizarea procedurii de insolvenţă. Întrucât aceste anexe se referă exclusiv la legislaţia statelor membre, există raţiuni specifice şi justificate pentru ca Consiliul să-şi rezerve dreptul de a modifica aceste anexe pentru a ţine seama de modificările aduse dreptului intern al statelor membre.
(32) În conformitate cu art. 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda au făcut cunoscută dorinţa lor de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament.
(33) În conformitate cu art. 1 şi art. 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament şi, prin urmare, nu îi revine obligaţii în virtutea acestuia şi nici nu îi sunt aplicabile dispoziţiile sale.
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
___________
(1) Aviz emis la 2 martie 2000 (încă nepublicat în Jurnalul Oficial).
(2) Aviz emis la 26 ianuarie 2000 (încă nepublicat în Jurnalul Oficial).
(3) JO L 299, 31.12.1972, p. 32.
(4) JO L 204, 02.08.1975, p. 28; JO L 304, 30.10.1978, p. 1; JO L 388, 31.12.1982, p. 1; JO L 285, 03.10.1989, p. 1; JO C 15, 15.01.1997, p. 1.
(5) JO L 166, 11.06.1998, p. 45.
----------------
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Domeniul de aplicare
1. Prezentul regulament se aplică procedurilor colective ce iau naştere în contextul insolvenţei debitorului care atrage desistarea parţială sau totală a acestuia şi desemnarea unui lichidator.
2. Prezentul regulament nu se aplică procedurilor de insolvenţă referitoare la societăţile de asigurare, instituţiile de credit, societăţile de investiţii care furnizează servicii ce implică deţinerea de fonduri sau valori mobiliare ale terţilor şi la organismele de plasament colectiv.
Articolul 2
Definiţii
În sensul prezentului regulament:
(a) "procedură de insolvenţă" reprezintă procedurile colective prevăzute în art. 1 alin. (1). Aceste proceduri sunt enumerate în anexa A;
(b) "lichidator" reprezintă orice persoană sau organ care are funcţia de a administra sau lichida bunurile de care debitorul a fost desistat sau de a supraveghea administrarea afacerilor sale. Aceste persoane şi organe sunt enumerate în anexa C;
(c) "procedură de lichidare" reprezintă procedura de insolvenţă în sensul prevăzut la lit. (a) în care se realizează lichidarea bunurilor debitorului, inclusiv atunci când procedura este închisă printr-un concordat ori altă măsură care pune capăt stării de insolvenţă sau din cauza insuficienţei activului. Aceste proceduri sunt enumerate în anexa B;
(d) "instanţă" reprezintă organul judiciar sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru abilitată să deschidă o procedură de insolvenţă sau să pronunţe hotărâri în cursul acestei proceduri;
(e) "hotărâre" în legătură cu deschiderea unei proceduri de insolvenţă sau numirea unui lichidator, reprezintă hotărârea oricărei instanţe competente să deschidă o astfel de procedură sau să desemneze un lichidator;
(f) "momentul deschiderii procedurii" reprezintă momentul de la care hotărârea de deschidere a procedurii îşi produce efectele, indiferent dacă este o hotărâre definitivă sau nu;
(g) "statul membru în care sunt situate bunurile" reprezintă:
— în cazul bunurilor corporale, statul membru pe teritoriul căruia este situat bunul,
— în cazul bunurilor şi drepturilor pe care proprietarul sau titularul trebuie să le înscrie într-un registru public, statul membru sub a cărui autoritate este ţinut registrul,
— în cazul creanţelor, statul membru pe al cărui teritoriu îşi are centrul intereselor terţul debitor, aşa cum este determinat în art. 3 alin. (1);
(h) "sediu" reprezintă un loc de derulare de operaţiuni, unde debitorul exercită în mod netranzitoriu o activitate economică cu mijloace umane şi bunuri.
Articolul 3
Competenţă internaţională
1. Instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor sunt competente să deschidă procedura de insolvenţă. În cazul unei societăţi sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.
2. Dacă centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanţele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvenţă împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.
3. Dacă s-a deschis o procedură de insolvenţă în temeiul alin. (1), orice procedură de insolvenţă deschisă ulterior în temeiul alin. (2) este o procedură secundară. Aceasta din urmă trebuie să fie o procedură de lichidare.
4. Procedură teritorială de insolvenţă menţionată în alin. (2) poate fi deschisă înaintea deschiderii procedurii principale de insolvenţă, în temeiul alin. (1), dacă:
(a) o procedură de insolvenţă nu poate fi deschisă în temeiul alin. (1) datorită condiţiilor stabilite prin legea statului membru pe al cărui teritoriu se află centrul intereselor principale ale debitorului
sau
(b) dacă deschiderea procedurii teritoriale de insolvenţă este cerută de un creditor care îşi are domiciliul, reşedinţa obişnuită sau sediul social în statul membru pe al cărui teritoriu se află sediul respectiv, sau a cărui creanţă a luat naştere din exploatarea acelui sediu.
Articolul 4
Legea aplicabilă
1. În lipsa unei dispoziţii contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvenţă şi efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura, denumit în continuare "stat de deschidere".
2. Legea statului de deschidere determină condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă. Ea determină în special:
(a) debitorii care pot face obiectul procedurii de insolvenţă în raport cu calitatea acestora;
(b) bunurile care formează obiectul desistării şi regimul aplicabil bunurilor dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă;
(c) atribuţiile debitorului şi ale lichidatorului;
(d) condiţiile de opozabilitate a compensării;
(e) efectele procedurii de insolvenţă asupra contractelor în derulare la care debitorul este parte;
(f) efectele procedurii de insolvenţă asupra acţiunilor individuale intentate de creditori, cu excepţia proceselor în curs de soluţionare;
(g) reanţele care urmează să fie înregistrate la pasivul debitorului şi regimul creanţelor născute după deschiderea procedurii de insolvenţă;
(h) normele care reglementează înregistrarea, verificarea şi admiterea creanţelor;
(i) normele care reglementează distribuirea încasărilor rezultate din vânzarea bunurilor, rangul creanţelor şi drepturile creditorilor care au obţinut o satisfacere parţială după deschiderea procedurii insolvenţei în temeiul unui drept real sau ca efect al unei compensări;
(j) condiţiile şi efectele închiderii procedurii de insolvenţă, în special prin concordat;
(k) drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvenţă;
(l) cui îi revine sarcina costurilor şi cheltuielilor procedurii de insolvenţă;
(m) normele referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile adunării creditorilor.
Articolul 5
Drepturile reale ale terţilor
1. Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul real al unui creditor sau terţ asupra bunurilor corporale sau necorporale, mobile ori imobile - atât bunuri individual determinate, cât şi constituite în universalităţi a căror alcătuire se poate modifica - aparţinând debitorului şi care se află pe teritoriul unui alt stat membru la data deschiderii procedurii.
2. Drepturile menţionate în alin. (1) includ în special:
(a) dreptul de a executa sau de a solicita executarea bunurilor şi de a fi îndestulat din sumele de bani obţinute printr-o asemenea executare ori din fructele bunurilor respective, în special în temeiul unui gaj sau ipoteci;
(b) dreptul exclusiv de realizare a unei creanţe, în special ca urmare a gajării sau cesionării creanţei cu titlu de garanţie;
(c) dreptul de a revendica bunurile şi/sau de a cere restituirea acestora din mâna oricui le-ar deţine sau le-ar folosi împotriva voinţei părţii îndreptăţite;
(d) dreptul real de a culege fructele unui bun.
3. Este asimilat dreptului real dreptul înscris într-un registru public şi opozabil terţilor, în virtutea căruia poate fi dobândit un drept real în sensul alin. (1).
4. Alin. (1) nu împiedică intentarea acţiunii de constatare a nulităţii, acţiunii în anulare sau în inopozabilitate menţionate în art. 4 alin. (2) lit. (m).
Articolul 6
Compensarea
1. Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, dacă o astfel de operaţiune este permisă de legea aplicabilă creanţei debitorului insolvent.
2. Alin. (1) nu va împiedica intentarea acţiunii de constatare a nulităţii, acţiunii în anulare sau inopozabilitate menţionate în art. 4 alin. (2) lit. (m).
Articolul 7
Rezerva dreptului de proprietate
1. Deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva cumpărătorului unui bun nu afectează drepturile vânzătorului bunului respectiv întemeiate pe o rezervă a dreptului de proprietate dacă la data deschiderii procedurii bunul se află pe teritoriul altui stat membru decât cel în care s-a deschis procedura.
2. Deschiderea unei proceduri de insolvenţă împotriva vânzătorului unui bun, ulterior predării bunului, nu constituie o cauză de rezoluţiune a vânzării şi nu împiedică cumpărătorul să dobândească dreptul de proprietate dacă la data deschiderii procedurii bunul vândut se află pe teritoriul altui stat membru decât cel în care s-a deschis procedura.
3. Alin. (1) şi (2) nu împiedică intentarea acţiunii de constatare a nulităţii, acţiunii în anulare sau în inopozabilitate menţionate în art. 4 alin. (2) lit. (m).
Articolul 8
Contracte având ca obiect bunuri imobile
Efectele procedurii de insolvenţă asupra unui contract care conferă dreptul de a dobândi sau de a folosi un bun imobil sunt reglementate exclusiv de legea statului membru pe teritoriul căruia se află imobilul.
Articolul 9
Sisteme de plată şi pieţe financiare
1. Fără a aduce atingere art. 5, efectele procedurii de insolvenţă asupra drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la un sistem de plată sau decontare ori la o piaţă financiară sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabilă acelui sistem sau acelei pieţe.
2. Alin. (1) nu împiedică intentarea unei acţiuni de constatare a nulităţii, acţiuni în anulare sau în inopozabilitate a plăţilor sau tranzacţiilor în temeiul legii aplicabile sistemului de plată sau pieţei financiare respective.
Articolul 10
Contracte de muncă
Efectele procedurii de insolvenţă asupra unui contract de muncă şi asupra unui raport de muncă sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabilă contractului de muncă.
Articolul 11
Efectele asupra drepturilor supuse înscrierii
Efectele procedurii de insolvenţă asupra drepturilor debitorului cu privire la un bun imobil, o navă sau o aeronavă, supuse înscrierii într-un registru public, sunt reglementate de legea statului membru sub autoritatea căruia este ţinut registrul.
Articolul 12
Brevete şi mărci comunitare
În sensul prezentului regulament, un brevet comunitar, o marcă comunitară sau orice alt drept similar prevăzut de legislaţia comunitară poate fi inclus numai în procedurile prevăzute în art. 3 alin. (1).
Articolul 13
Acte prejudiciabile
Articolul 4 alin. (2) lit. (m) nu se aplică dacă persoana care a beneficiat de un act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor face dovada că:
— respectivul act este supus legii altui stat membru decât cea a statului de deschidere a procedurii şi
— această lege nu permite în cazul respectiv, sub nici o formă, atacarea actului respectiv.
Articolul 14
Protecţia terţilor dobânditori
Dacă, după deschiderea procedurii de insolvenţă, debitorul dispune cu titlu oneros:
— de un bun imobil sau
— de o navă sau o aeronavă supuse înscrierii într-un registru public sau
— de valori mobiliare a căror existenţă presupune înscrierea într-un registru prevăzut de lege,
valabilitatea acestui act este reglementată de legea statului pe teritoriul căruia se află bunul imobil sau sub a cărui autoritate este ţinut registrul.
Articolul 15
Efectele procedurii de insolvenţă asupra proceselor în curs de soluţionare
Efectele procedurii de insolvenţă asupra unui proces în curs de soluţionare al cărui obiect îl reprezintă un bun sau un drept de care debitorul este desistat sunt reglementate exclusiv de legea statului membru în care acel proces este în curs de soluţionare.
CAPITOLUL II
RECUNOAȘTEREA PROCEDURII DE INSOLVENŢĂ
Articolul 16
Principiu
1. Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă pronunţată de o instanţă a unui stat membru competentă în temeiul art. 3 este recunoscută în toate celelalte state membre de la îndată ce îşi produce efectele în statul de deschidere.
Această normă se aplică şi în cazul în care debitorul, având în vedere calitatea sa, nu poate fi supus unei proceduri de insolvenţă în alte state membre.
2. Recunoaşterea procedurii menţionate în art. 3 alin. (1) nu împiedică deschiderea procedurii menţionate în art. 3 alin. (2) de către o instanţă dintr-un alt stat membru. Aceasta din urmă constituie o procedură secundară de insolvenţă în sensul cap. III.
Articolul 17
Efectele recunoaşterii
1 Hotărârea de deschidere a procedurii menţionate în art. 3 alin. (1) produce, fără îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare, în orice alt stat membru efectele pe care i le atribuie legea statului de deschidere, cu excepţia cazului unei dispoziţii contrare în prezentul regulament şi atât timp cât nu este deschisă în celălalt stat membru nici o procedură de tipul celei menţionate în art. 3 alin. (2).
2. Efectele procedurii prevăzute în art. 3 alin. (2) nu pot fi contestate în alte state membre. Orice limitare a drepturilor creditorilor, în special o suspendare a plăţii sau remiterea de datorie, poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile aflate pe teritoriul unui alt stat membru numai dacă respectivii creditori şi-au exprimat acordul.
Articolul 18
Atribuţiile lichidatorului
1. Lichidatorul desemnat de o instanţă competentă conform art. 3 alin. (1) poate exercita pe teritoriul unui alt stat membru toate atribuţiile conferite de legea statului de deschidere, atât timp cât nici o altă procedură de insolvenţă nu a fost deschisă ori nici o măsură de conservare contrară nu a fost adoptată, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă în statul respectiv. În special, acesta poate să deplaseze bunurile debitorului în afara teritoriului statului membru pe care acestea se află, sub rezerva art. 5 şi 7.
2. Lichidatorul desemnat de o instanţă competentă conform art. 3 alin. (2) poate solicita în orice alt stat membru, pe cale judiciară sau extrajudiciară, ca un bun mobil să fie transferat de pe teritoriul statului în care s-a deschis procedura pe teritoriul celuilalt stat membru ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă. Acesta poate, de asemenea, să exercite orice acţiune revocatorie care este în interesul creditorilor.
3. În exercitarea atribuţiilor sale, lichidatorul este obligat să respecte legea statului membru pe al cărui teritoriu intenţionează să acţioneze, în special cu privire la procedurile de valorificare a bunurilor. Aceste atribuţii nu pot include folosirea de mijloace de constrângere sau dreptul de a soluţiona o acţiune judecătorească sau un diferend.
Articolul 19
Proba desemnării lichidatorului
Desemnarea lichidatorului este dovedită printr-o copie certificată a originalului hotărârii de desemnare sau printr-un alt act doveditor eliberat de instanţa competentă.
Poate fi necesară traducerea în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru pe al cărui teritoriu lichidatorul intenţionează să acţioneze. Nici o legalizare sau altă formalitate similară nu este necesară.
Articolul 20
Restituirea şi imputaţia
1. Un creditor care, după deschiderea procedurii prevăzute în art. 3 alin. (1), obţine prin orice mijloace, în special pe cale executorie, satisfacerea totală sau parţială a creanţei sale asupra bunurilor debitorului situate pe teritoriul unui alt stat membru trebuie să restituie lichidatorului ceea ce a obţinut, sub rezerva art. 5 şi 7.
2. În scopul de a asigura un tratament egal al creditorilor, creditorul care a obţinut în cursul unei proceduri de insolvenţă un dividend asupra creanţei sale va participa la distribuirile efectuate în cadrul altei proceduri numai dacă creditorii de acelaşi rang sau din aceeaşi categorie au obţinut un dividend echivalent în aceste din urmă proceduri.
Articolul 21
Publicitatea
1. Lichidatorul poate cere ca esenţialul cuprinsului hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă şi, dacă este cazul, pe cea de desemnare a sa să fie publicate în orice alt stat membru în conformitate cu procedurile de publicitate prevăzute în statul respectiv. Prin această măsură de publicitate se va indica printre altele lichidatorul desemnat şi se va preciza dacă norma de competenţă aplicată este cea prevăzută în art. 3 alin. (1) sau art. 3 alin. (2).
2. În orice caz, orice stat membru pe al cărui teritoriu debitorul are un sediu poate pretinde obligativitatea publicităţii. În astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitată în acest sens în statul membru în care s-a deschis procedura menţionată în art. 3 alin. (1) trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura publicitatea.
Articolul 22
Înscrierea într-un registru public
1. Lichidatorul poate solicita ca hotărârea de deschidere a procedurii prevăzută în art. 3 alin. (1) să fie înscrisă în cartea funciară, registrul comerţului şi în orice alt registru public ţinut în celelalte state membre.
2. În orice caz, orice stat membru poate pretinde obligativitatea înscrierii. În astfel de cazuri, lichidatorul sau orice autoritate abilitată în acest sens în statul membru în care s-a deschis procedura prevăzută în art. 3 alin. (1) trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura înscrierea.
Articolul 23
Costurile
Costurile publicităţii şi înscrierii prevăzute în art. 21 şi art. 22 se consideră costuri şi cheltuieli de procedură.
Articolul 24
Executarea unei obligaţii în favoarea debitorului
1. Persoana care execută, într-un stat membru, o obligaţie în beneficiul debitorului supus unei proceduri de insolvenţă deschisă într-un alt stat membru, în loc să o fi executat în beneficiul lichidatorului acelei proceduri, este considerată liberată dacă nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii.
2. Persoana care a executat această obligaţie înainte de realizarea publicităţii prevăzute în art. 21 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii de insolvenţă; persoana care a executat obligaţia după realizarea publicităţii este prezumată, până la proba contrarie, că a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii.
Articolul 25
Recunoaşterea şi caracterul executoriu al altor hotărâri
1. Hotărârile cu privire la desfăşurarea şi închiderea unei proceduri de insolvenţă pronunţate de o instanţă a cărei hotărâre de deschidere este recunoscută în temeiul art. 16, precum şi un concordat aprobat de o atare instanţă sunt, de asemenea, recunoscute fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi. Aceste hotărâri sunt executate în conformitate cu art. 31-51 (cu excepţia art. 34 alin. (2) din Convenţia de la Bruxelles privind competenţa şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, modificată prin convenţiile de aderare la această convenţie. Primul paragraf se aplică şi hotărârilor care decurg în mod direct din procedura de insolvenţă şi care au o strânsă legătură cu aceasta, chiar dacă au fost pronunţate de o altă instanţă. Primul paragraf se aplică şi hotărârilor referitoare la măsurile de conservare adoptate ulterior cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
2. Recunoaşterea şi executarea altor hotărâri decât cele menţionate în alin. (1) sunt reglementate de convenţia menţionată în alin. (1), cu condiţia ca această convenţie să fie aplicabilă.
3. Statele membre nu au obligaţia de a recunoaşte sau executa o hotărâre din cele menţionate în alin. (1), care ar putea conduce la o limitare a libertăţii individuale sau a secretului corespondenţei.
Articolul 26 (1)
Ordinea publică
Orice stat membru poate refuza recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă deschisă în alt stat membru sau executarea unei hotărâri pronunţate în cadrul unei astfel de proceduri, dacă recunoaşterea sau executarea ar contraveni în mod evident ordinii publice din statul respectiv, în special principiilor sale fundamentale sau drepturilor şi libertăţilor individuale garantate prin Constituţie.
___________
(1) Vezi declaraţia Portugaliei privind aplicarea art. 26 şi 37 (JO C 183, 30.06.2000, p. 1).
-----------------
CAPITOLUL III
PROCEDURI SECUNDARE DE INSOLVENŢĂ
Articolul 27
Deschiderea procedurii
Deschiderea procedurii menţionate în art. 3 alin. (1) de către o instanţă dintr-un stat membru şi care este recunoscută în alt stat membru (procedura principală) permite deschiderea în cel de-al doilea stat, de către o instanţă competentă în temeiul art. 3 alin. (2), a unei proceduri secundare de insolvenţă, fără ca insolvenţa debitorului să fie examinată în cel de-al doilea stat. Această procedură trebuie să fie una din procedurile menţionate în anexa B. Efectele ei se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.
Articolul 28
Legea aplicabilă
Cu excepţia unei dispoziţii contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii secundare este cea a statului membru pe teritoriul căruia se deschide procedura secundară.
Articolul 29
Dreptul de a solicita deschiderea procedurii
Deschiderea unei proceduri secundare poate fi solicitată de:
(a) de lichidatorul desemnat în cadrul procedurii principale;
(b) de orice altă persoană sau autoritate abilitată să solicite deschiderea unei proceduri de insolvenţă în virtutea legii statului membru pe al cărui teritoriu este solicitată deschiderea procedurii secundare.
Articolul 30
Plata în avans a costurilor şi cheltuielilor
Dacă legea statului membru pe al cărui teritoriu se solicită deschiderea unei proceduri secundare impune ca activul debitorului să fie suficient pentru a acoperi total sau parţial costurile şi cheltuielile procedurii, instanţa sesizată cu o asemenea cerere poate impune ca solicitantul să plătească un avans din costuri sau să depună o garanţie corespunzătoare.
Articolul 31
Obligaţia de cooperare şi informare
1. Sub rezerva normelor care limitează comunicarea de informaţii, lichidatorul din cadrul procedurii principale şi lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligaţia de informare reciprocă. Ei sunt obligaţi să comunice imediat orice informaţie care poate fi utilă în cazul celorlalte proceduri, în special asupra stadiului depunerii cererilor de admitere a creanţelor şi verificării acestora, precum şi asupra tuturor măsurilor menite să ducă la încheierea procedurilor.
2. Sub rezerva normelor aplicabile fiecărei proceduri, lichidatorul din cadrul procedurii principale şi lichidatorii din cadrul procedurilor secundare au obligaţia de cooperare reciprocă.
3. Lichidatorul din cadrul unei proceduri secundare este obligat să permită, în timp util, lichidatorului din cadrul procedurii principale să îşi prezinte propunerile referitoare la lichidarea sau utilizarea bunurilor din procedura secundară.
Articolul 32
Exercitarea drepturilor creditorilor
1. Orice creditor poate să-şi înregistreze cererea de admitere a creanţei sale în cadrul procedurii principale şi al oricărei proceduri secundare.
2. Lichidatorii din cadrul procedurii principale şi din procedurile secundare vor înregistra în cadrul altor proceduri cererile de admitere a creanţelor care fuseseră deja înregistrate în cadrul procedurii pentru care au fost desemnaţi, cu condiţia ca prin aceasta să fie servite interesele creditorilor din cadrul acestor din urmă proceduri, sub rezerva dreptului creditorilor de a se opune acestui lucru sau de a retrage înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, în cazul în care legea aplicabilă prevede această posibilitate.
3. Lichidatorul din procedura principală sau din cea secundară este abilitat să participe, cu acelaşi titlu ca orice alt creditor, la o altă procedură, în special luând parte la adunarea creditorilor.
Articolul 33
Suspendarea lichidării
1. Instanţa care a deschis procedura secundară suspendă în tot sau în parte operaţiunile de lichidare, la cererea lichidatorului din cadrul procedurii principale, sub rezerva posibilităţii de a solicita lichidatorului din procedura principală să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a apăra interesele creditorilor din procedura secundară şi ale anumitor grupuri de creditori. Cererea lichidatorului din procedura principală poate fi respinsă numai dacă este în mod clar lipsită de interes pentru creditorii din procedura principală. Suspendarea lichidării poate fi dispusă pentru o perioadă maximă de trei luni. Ea poate fi prelungită sau reînnoită pentru perioade cu aceeaşi durată.
2. Instanţa prevăzută în alin. (1) dispune încetarea suspendării operaţiunilor de lichidare:
— la cererea lichidatorului din procedura principală,
— din oficiu, la cererea unui creditor sau la cererea lichidatorului din procedura secundară dacă se consideră că măsura nu mai este justificată, în special, de interesele creditorilor din procedura principală sau din procedura secundară.
Articolul 34
Măsuri de încheiere a procedurii secundare de insolvenţă
1. Dacă legea aplicabilă procedurii secundare permite ca această procedură să fie închisă, fără lichidare, în baza unui plan de reorganizare, concordat sau a unei alte măsuri similare, lichidatorul din procedura principală este împuternicit să propună chiar el o astfel de măsură. Închiderea procedurii secundare printr-una din măsurile menţionate în primul paragraf nu dobândeşte caracter definitiv fără acordul lichidatorului din procedura principală sau, în lipsa acordului său, în măsura în care nu sunt afectate interesele financiare ale creditorilor din procedura principală.
2. Orice limitare a drepturilor creditorilor, precum moratoriul sau remiterea de datorie, decurgând din adoptarea uneia dintre măsurile menţionate în alin. (1) şi propuse în procedura secundară, îşi produce efectele asupra bunurilor debitorului care nu sunt incluse în această procedură numai cu acordul tuturor creditorilor interesaţi.
3. În timpul suspendării operaţiunilor de lichidare, dispusă în conformitate cu art. 33, numai lichidatorul din procedura principală sau debitorul, cu acordul primului, poate propune în procedura secundară măsurile prevăzute în alin. (1) al acestui articol; nici o altă propunere pentru adoptarea unei astfel de măsuri nu se poate supune la vot sau aproba.
Articolul 35
Surplusul de bunuri din procedura secundară
Dacă lichidarea bunurilor din procedura secundară permite satisfacerea tuturor creanţelor admise în cadrul acestei proceduri, lichidatorul desemnat din această procedură transferă imediat surplusul de bunuri către lichidatorul din procedura principală.
Articolul 36
Deschiderea ulterioară a procedurii principale
Dacă procedura menţionată în art. 3 alin. (1) se deschide după deschiderea procedurii menţionate în art. 3 alin. (2), într-un alt stat membru, procedurii deschise iniţial i se aplică art. 31-35, dacă stadiul acestei proceduri permite acest lucru.
Articolul 37 (1)
Transformarea procedurii anterioare
Lichidatorul din procedura principală poate solicita ca procedurile enunţate în anexa A, deschise anterior în alt stat membru, să fie transformate în proceduri de lichidare, dacă această transformare se dovedeşte a fi utilă pentru satisfacerea intereselor creditorilor din procedura principală.
Instanţa competentă în temeiul art. 3 alin. (2) dispune transformarea într-una din procedurile enumerate în anexa B.
___________
(1) Vezi declaraţia Portugaliei privind aplicarea art. 26 şi 37 (JO C 183, 30.06.2000, p. 1).
-----------------
Articolul 38
Măsuri de conservare
Dacă instanţa dintr-un stat membru competentă în temeiul art. 3 alin. (1) desemnează un lichidator provizoriu pentru a asigura conservarea bunurilor debitorului, acest lichidator provizoriu este împuternicit să solicite adoptarea oricăror măsuri de protejare şi conservare a bunurilor debitorului aflate pe teritoriul unui alt stat membru, prevăzute de legea statului respectiv, pe perioada cuprinsă între data introducerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă şi data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii.
CAPITOLUL IV
INFORMAREA CREDITORILOR ȘI ÎNREGISTRAREA CERERILOR DE ADMITERE A CREANŢELOR LOR
Articolul 39
Dreptul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor
Orice creditor care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social într-un stat membru altul decât statul de deschidere, inclusiv autorităţile fiscale şi organismele de asigurări sociale ale statelor membre, au dreptul să-şi înregistreze, în scris, cererile de admitere a creanţelor în cadrul procedurii de insolvenţă.
Articolul 40
Obligaţia de informare a creditorilor
1. De îndată ce s-a deschis o procedură de insolvenţă într-un stat membru, instanţa competentă din acel stat sau lichidatorul desemnat de aceasta îi va informa imediat pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social în celelalte state membre.
2. Informarea realizată prin transmiterea unei notificări individuale, include în special termenele limită, sancţiunile prevăzute în legătură cu aceste termene limită, organul sau autoritatea abilitată să înregistreze cererile de admitere a creanţelor şi celelalte măsuri prevăzute. Notificarea indică şi eventuala obligaţie a creditorilor cu creanţe garantate sau privilegiaţi de a înregistra cererea de admitere a propriilor creanţe.
Articolul 41
Conţinutul cererii de admitere a creanţei
Creditorul trimite copii ale documentelor justificative, dacă acestea există, şi indica natura creanţei, data naşterii şi valoarea acesteia, precum şi existenţa unui privilegiu, unei garanţii reale sau unei rezerve a dreptului de proprietate care poartă asupra acelei creanţe, inclusiv o enumerare a bunurilor care constituie garanţia invocată.
Articolul 42
Limbi
1. Informarea prevăzută în art. 40 se realizează în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. În acest sens, se va utiliza un formular având titlul "Invitaţie de înregistrare a cererii de admitere a creanţei. Termenul limită", în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene.
2. Orice creditor care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social într-un stat membru diferit de statul de deschidere îşi poate înregistra cererea de admitere a creanţei în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului respectiv. În acest caz însă, cererea de admitere a creanţei sale trebuie să poarte titlul "Cerere de admitere a creanţei", în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. În plus, creditorului i se poate solicita să asigure traducerea în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere.
CAPITOLUL V
DISPOZIŢII TRANZITORII ȘI FINALE
Articolul 43
Aplicabilitatea în timp
Dispoziţiile prezentului regulament se aplică numai în cazul procedurilor de insolvenţă care sunt deschise după intrarea sa în vigoare. Actele îndeplinite de un debitor înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament continuă să fie reglementate de legea aplicabilă acestora la data la care au fost îndeplinite.
Articolul 44
Raportul cu convenţiile
1. După intrarea în vigoare, prezentul regulament înlocuieşte în relaţiile dintre statele membre, în materia reglementată, convenţiile încheiate între două sau mai multe state membre, în special:
(a) Convenţia între Belgia şi Franţa privind competenţa, valabilitatea şi executarea hotărârilor, sentinţelor arbitrale şi actelor autentice, semnată la Paris la 8 iulie 1899;
(b) Convenţia între Belgia şi Austria privind falimentul, concordatul şi moratoriul (cu protocolul adiţional din 13 iunie 1973), semnată la Bruxelles la 16 iulie 1969;
(c) Convenţia între Belgia şi ţările de Jos privind competenţa teritorială, falimentul şi valabilitatea şi executarea hotărârilor, sentinţelor arbitrale şi actelor autentice, semnată la Bruxelles la 28 martie 1925;
(d) Tratatul între Germania şi Austria privind falimentul şi concordatul, semnat la Viena la 25 mai 1979;
(e) Convenţia între Franţa şi Austria privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie de faliment, semnată la Viena la 27 februarie 1979;
(f) Convenţia între Franţa şi Italia privind executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, semnată la Roma la 3 iunie 1930;
(g) Convenţia între Italia şi Austria în materie de faliment şi concordat, semnată la Roma la 12 iulie 1977;
(h) Convenţia între Regatul ţărilor de Jos şi Republica Federală Germania privind recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în materie civilă şi comercială, semnată la Haga la 30 august 1962;
(i) Convenţia între Regatul Unit al Marii Britanii şi Regatul Belgiei pentru executarea reciprocă a hotărârilor în materie civilă şi comercială, împreună cu Protocolul, semnată la Bruxelles la 2 mai 1934;
(j) Convenţia între Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia şi Islanda în materie de faliment, semnată la Copenhaga la 7 noiembrie 1933;
(k) Convenţia europeană privind anumite aspecte internaţionale în materie de faliment, semnată la Istambul la 5 iunie 1990.
2. Convenţiile prevăzute în alin. (1) continuă să producă efecte cu privire la procedurile deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.
3. Prezentul regulament nu se aplică:
(a) în nici un stat membru, în măsura în care este incompatibil cu obligaţiile în materie de faliment care decurg dintr-o convenţie încheiată de statul respectiv cu una sau mai multe ţări terţe înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament;
(b) în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în măsura în care este incompatibil cu obligaţiile în materie de faliment şi lichidare a societăţilor insolvente care decurg din acordurile cu Commonwealth-ul existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 45
Modificarea anexelor
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la iniţiativa unuia din membrii săi sau pe baza unei propuneri a Comisiei, poate modifica anexele.
Articolul 46
Rapoarte
Nu mai târziu de 1 iunie 2012 şi apoi din cinci în cinci ani, Comisia va prezenta Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul va fi însoţit, dacă este necesar, de o propunere pentru adaptarea prezentului regulament.
Articolul 47
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la 31 mai 2002.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Adoptat la Bruxelles, 29 mai 2000.
Pentru Consiliu
Preşedintele
A. COSTA
-----------------------------------------
ANEXA A
Procedurile de insolvenţă prevăzute în art. 2 lit. (a)
BELGIQUE-BELGIE
— Het faillissement/La faillite
— Het gerechtelijk akkoord/Le concordat judiciaire
— De collectieve schuldenregeling/Le reglement collectif de dettes
DEUTSCHLAND
— Das Konkursverfahren
— Das gerichtliche Vergleichsverfahren
— Das Gesamtvollstreckungsverfahren
— Das Insolvenzverfahren
ESPANA
— Concurso de acreedores
— Quiebra
— Suspension de pagos
FRANCE
— Liquidation judiciaire
— Redressement judiciaire avec nomination d'un administrateur
IRELAND
— Compulsory winding up by the court
— Bankruptcy
— The administration in bankruptcy of the estate of persons dying insolvent
— Winding-up in bankruptcy of partnerships
— Creditors' voluntary winding up (with confirmation of a Court)
— Arrangements under the control of the court wich involve the vesting of all part of the property of the debtor in the Official Assignee for realisation and distribution
— Company examinership
ITALIA
— Fallimento
— Concordato preventivo
— Liquidazione coatta amministrativa
— Amministrazione straordinaria
— Amministrazione cotrollata
LUXEMBOURG
— Faillite
— Gestion controlee
— Concordat preventif de faillite (par abandon d'actif)
— Regime special de liquidation du notariat
NEDERLAND
— Het faillissement
— De surseance van betaling
— De schuldsaneringsregeling natuurlijke personen
OSTERREICH
— Das Konkursverfahren
— Das Ausgleichsverfahren
PORTUGAL
— O processo de falencia
— Os processos especiais de recuperacao de empresa, ou seja:
— A concordata
— A reconstituicao empresarial
— A reestruturacao financeira
— A gestao controlada
SUOMI-FINLAND
— Konkurssi//konkurs
— Yrityssaneeraus//foretagssanering
SVERIGE
— Konkurs
— Foretagsrekonstruktion
UNITED KINGDOM
— Winding up by or subject to the supervision of the court
— Creditors' voluntary winding up (with confirmation by the court)
— Administration
— Voluntary arrangements under insolvency legislation
— Bankruptcy or sequestration
----------------------------------------
ANEXA B
Procedurile de lichidare prevăzute în art. 2 lit. (c)
BELGIQUE-BELGIE
Het faillissement/La faillite
DEUTSCHLAND
— Das Konkursverfahren
— Das Gesamtvollstreckungsverfahren
— Das Insolvenzverfahren
ESPANA
— Concurso de acreedores
— Quiebra
— Suspencion de pagos basada en la insolvencia definitiva
FRANCE
— Liquidation judiciaire
IRELAND
— Compulsory winding up
— Bankruptcy
— The administration in bankruptcy of the estate of persons dying insolvent
— Winding-up in bankruptcy of partnerships
— Creditors' voluntary winding up (wich confirmation of a court)
— Arrangements under the control of the court wich involve the vesting of all or part of the property of the debtor in the Official Assignee for realisation and distribution
ITALIA
— Fallimento
— Liquidazione coatta amministrativa
LUXEMBOURG
— Faillite
— Regime special de liquidation du notariat
NEDERLAND
— Het faillissement
— De schuldsaneringregeling natuurlijke personen
OSTERREICH
— Das Konkursverfahren
PORTUGAL
— O processo de falencia
SUOMI-FINLAND
— Konkurssi//konkurs
SVERIGE
— Konkurs
UNITED KINGDOM
— Winding up by or subject to the supervision of the court
— Creditors' voluntary winding up (wich confirmation by the court)
— Bankruptcy or sequestration
------------------------------------
ANEXA C
Lichidatorii prevăzuţi în art. 2 lit. (b)
BELGIQUE-BELGIE
— De curator/Le curateur
— De commissaris inzake opschorting/Le commissaire au sursis
— De schuldbemiddelaar/Le mediateur des dettes
DEUTSCHLAND
— Konlursverwalter
— Vergleichsverwalter
— Sachwalter (nach der Vergleichsordnung)
— Verwalter
— Insolvenzverwalter
— Sachwalter (nach der Insolvenzordnung)
— Treuhander
— Vorlaufiger Insolvenzverwalter
ESPANA
— Depositario-adiministrador
— Interventor o Interventores
— Sindicos
— Comisario
FRANCE
— Representant des creanciers
— Mandataire liquidateur
— Administrateur judiciaire
— Commissaire a l'execution de plan
IRELAND
— Liquidator
— Official Assignee
— Trustee in bankruptcy
— Provisional Liquidator
— Examiner
ITALIA
— Curatore
— Commissario
LUXEMBOURG
— Le curateur
— Le commissaire
— Le liquidateur
— Le conseil de gerance de la section d'assainissement du notariat
NEDERLAND
— De curator in het faillissement
— De bewindvoerder in de surseance van betaling
— De bewindvoerder in de schuldsaneringsregeling natuurlijke personen
OSTERREICH
— Masserverwalter
— Ausgleichsverwalter
— Sachwalter
— Treuhander
— Besondere Verwalter
— Vorlaufiger Verwalter
— Konkursgericht
PORTUGAL
— Gestor judicial
— Liquidatario judicial
— Comissao de credores
SUOMI-FINLAND
— Pesanhoitaja//boforvaltare
— Selvittaja//utredare
SVERIGE
— Forvaltere
— God man
— Rekonstruktor
REGATUL UNIT
— Liquidator
— Supervisor of a voluntary arrangement
— Administrator
— Official Receiver
— Trustee
— Judicial factor
-----------------------------------------
