REGULAMENTUL (CE) NR. 593/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
din 17 iunie 2008
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c) şi
articolul 67 alineatul (5) a doua liniuţă,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(1), hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(2),
întrucât:
(1) Comunitatea şi-a stabilit obiectivul de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spaţiu, Comunitatea urmează să adopte măsuri cu impact transfrontalier privind cooperarea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării bunei funcţionări a pieţei interne.
(2) În conformitate cu articolul 65 litera (b) din tratat, printre aceste măsuri sunt incluse măsuri care să favorizeze compatibilitatea normelor privind conflictul de legi şi de competenţă, aplicabile în statele membre.
(3) Consiliul European reunit la Tampere la 15 şi 16 octombrie 1999 a susţinut principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor decizii ale autorităţilor judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, şi a invitat Consiliul şi Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.
(4) La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program de măsuri comun al Comisiei şi al Consiliului pentru punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială(3). Programul stabileşte măsuri referitoare la armonizarea normelor care reglementează conflictul de legi, precum cele care facilitează recunoaşterea reciprocă a hotărârilor.
(5) Programul de la Haga(4), adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, a solicitat să se continue în mod activ lucrările privind normele care reglementează conflictul de legi în materia obligaţiilor contractuale ("Roma I").
(6) Pentru buna funcţionare a pieţei interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeaşi lege naţională, indiferent de ţara în care se află instanţa la care a fost introdusă acţiunea, în scopul îmbunătăţirii previzibilităţii soluţiilor litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil şi a liberei circulaţii a hotărârilor.
(7) Domeniul de aplicare material şi dispoziţiile prezentului regulament ar trebui să fie concordante cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială(5) ("Bruxelles I") şi cu Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ("Roma II") (6).
(8) Relaţiile de familie ar trebui să cuprindă filiaţia, căsătoria, afinitatea şi rudenia colaterală. Relaţiile cu efecte comparabile celor ale căsătoriei şi ale altor relaţii de familie, menţionate la articolul 1 alineatul (2), ar trebui interpretate în conformitate cu dreptul statului membru în care se află instanţa sesizată.
(9) Obligaţiile rezultate din cambii, cecuri, bilete la ordin şi alte instrumente negociabile ar trebui să cuprindă şi obligaţiile rezultate din conosamente în măsura în care obligaţiile rezultate din conosamente derivă din caracterul lor negociabil.
(10) Obligaţiile rezultate din înţelegerile care au avut loc înainte de semnarea contractului sunt reglementate de articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007. Prin urmare, aceste obligaţii ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(11) Libertatea părţilor de a alege legea aplicabilă ar trebui să fie unul dintre elementele esenţiale ale sistemului de norme care reglementează conflictul de legi în materia obligaţiilor contractuale.
(12) Pentru a determina dacă a fost exprimată clar alegerea privind aplicarea unei anumite legi, unul din factorii de care ar trebui să se ţină seama îl reprezintă convenţia părţilor, prin care se conferă uneia sau mai multor instanţe dintr-un stat membru competenţa exclusivă de a judeca litigiile rezultate din contract.
(13) Prezentul regulament nu înlătură posibilitatea părţilor de a include printr-o menţiune de trimitere în contractul lor un corp de norme nestatale sau o convenţie internaţională.
(14) În cazul în care Comunitatea adoptă, în cadrul unui instrument juridic adecvat, norme de fond în materia contractelor, inclusiv clauze şi condiţii standard, respectivul act poate prevedea libertatea părţilor de a aplica normele respective.
(15) În cazul alegerii unei anumite legi şi al localizării tuturor celorlalte elemente relevante pentru situaţia în cauză într-un stat diferit de cel a cărui lege a fost aleasă, alegerea legii nu ar trebui să aducă atingere aplicării dispoziţiilor legii acelui stat de la care nu se poate deroga prin convenţie. Această regulă ar trebui să se aplice indiferent dacă, odată cu legea, a fost aleasă şi o instanţă judecătorească. Întrucât nu se intenţionează modificări de fond în raport cu articolul 3 alineatul (3) din Convenţia din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale(7) ("Convenţia de la Roma"), textul prezentului regulament ar trebui să fie în concordanţă, pe cât posibil, cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007.
(16) În scopul de a contribui la obiectivul general al prezentului regulament - securitatea juridică în spaţiul de justiţie european - normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să prezinte un grad înalt de previzibilitate. Instanţele ar trebui să dispună totuşi de o marjă de apreciere pentru a identifica legea care are legătura cea mai strânsă cu situaţia în cauză.
(17) În ceea ce priveşte legea aplicabilă în absenţa unei alegeri, noţiunile de "prestare de servicii" şi de "vânzare de bunuri" ar trebui interpretate în acelaşi fel ca şi în cazul aplicării articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în măsura în care prestarea serviciilor şi vânzarea bunurilor sunt acoperite de regulamentul respectiv. Deşi contractele de franciză şi de distribuţie sunt contracte de prestări servicii, acestea fac obiectul unor norme specifice.
(18) În ceea ce priveşte legea aplicabilă în absenţa unei alegeri, sistemele multilaterale ar trebui să fie acelea în cadrul cărora se efectuează tranzacţii, precum pieţele reglementate şi sistemele multilaterale de tranzacţionare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 4 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare(8), indiferent dacă se bazează sau nu pe un sistem de contraparte centrală.
(19) În lipsa unei alegeri, legea aplicabilă contractului ar trebui determinată în funcţie de norma prevăzută pentru tipul specific de contract. În cazul în care contractul nu poate fi încadrat la niciunul din tipurile definite sau în care, prin prisma elementelor sale, aparţine mai multor tipuri definite, contractul ar trebui să fie reglementat de legea ţării în care partea obligată să execute prestaţia caracteristică din contract îşi are reşedinţa obişnuită. În cazul unui contract care constă dintr-o serie de drepturi şi obligaţii care se încadrează în mai multe categorii de contracte definite, prestaţia caracteristică din cadrul contractului ar trebui determinată în funcţie de centrul său de greutate.
(20) În cazul în care un contract are în mod evident o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată la articolul 4 alineatul (1) sau (2), se aplică o clauză derogatorie care ar trebui să prevadă aplicarea legii ţării cu care are o legătură mai strânsă. Pentru a determina această lege, ar trebui să se ţină cont, printre altele, de faptul dacă contractul în cauză este strâns legat de un alt contract sau de alte contracte.
(21) În lipsa unei alegeri, atunci când legea aplicabilă nu poate fi stabilită nici prin încadrarea contractului într-unul din tipurile specificate, nici ca fiind legea ţării în care partea care trebuie să efectueze prestaţia caracteristică din contract îşi are reşedinţa obişnuită, contractului ar trebui să i se aplice legea ţării de care este cel mai strâns legat. Pentru a determina această lege, ar trebui să se ţină cont, printre altele, de faptul dacă contractul în cauză este strâns legat de un alt contract sau de alte contracte.
(22) În ceea ce priveşte interpretarea contractelor de transport de mărfuri, nu se are în vedere efectuarea niciunei modificări de substanţă în ceea ce priveşte articolul 4 alineatul (4) a treia teză din Convenţia de la Roma. În consecinţă, contractele de navlosire pentru o singură călătorie şi alte contracte care au ca obiect principal efectuarea unui transport de mărfuri ar trebui considerate contracte de transport de mărfuri. În sensul prezentului regulament, termenul "expeditor" ar trebui să se refere la orice persoană care încheie un contract de transport cu transportatorul, iar termenul "transportator" ar trebui să se refere la partea din contract care îşi asumă răspunderea de a transporta mărfurile, indiferent dacă prestează ea însăşi sau nu serviciul de transport.
(23) În cazul contractelor încheiate cu părţi considerate a fi într-o poziţie contractuală dezavantajoasă, acestea din urmă ar trebui protejate prin norme care reglementează conflictul de legi care să fie mai avantajoase pentru interesele acestora decât normele generale.
(24) În cazul special al contractelor încheiate cu consumatorii, normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să permită reducerea cheltuielilor de soluţionare a litigiilor care implică adesea cereri de despăgubire cu valori relativ scăzute şi să ia în considerare evoluţia tehnicilor de comercializare la distanţă. Din spirit de consecvenţă cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se impune, pe de o parte, necesitatea unei trimiteri la conceptul de "activitate direcţionată" ca şi condiţie pentru aplicarea normei de protecţie a consumatorului şi, pe de altă parte, interpretarea armonioasă a conceptului în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi în prezentul regulament, ţinând cont de faptul că o declaraţie comună a Consiliului şi a Comisiei referitoare la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 afirmă că "pentru ca articolul 15 alineatul (1) litera (c) să fie aplicabil, nu este suficient ca întreprinderile să îşi direcţioneze activităţile către statul membru în care se află reşedinţa consumatorului sau către un număr de state membre în care este inclus acel stat membru; contractele trebuie de asemenea să fi fost încheiate în cadrul activităţilor acestora". În declaraţie se afirmă de asemenea că: "simplul fapt că o pagină de internet este accesibilă nu este suficient pentru ca articolul 15 să fie aplicabil, mai este necesar ca această pagină de internet să ofere posibilitatea încheierii de contracte la distanţă şi ca un contract să fi fost efectiv încheiat la distanţă, indiferent prin ce mijloace. Limba sau moneda pe care le foloseşte o pagină de internet nu constituie un factor relevant în acest sens."
(25) În ţara în care îşi au reşedinţa obişnuită, consumatorii ar trebui să fie protejaţi prin norme de la care să nu se poată deroga prin convenţie, cu condiţia ca respectivul contract cu consumatorii să fi fost încheiat în cadrul activităţilor comerciale sau profesionale desfăşurate de către un profesionist în ţara respectivă. Aceeaşi protecţie ar trebui garantată în cazul în care profesionistul, deşi nu îşi exercită activităţile comerciale sau profesionale în ţara în care consumatorul îşi are reşedinţa obişnuită, îşi direcţionează activităţile, prin orice mijloace, către ţara respectivă sau către mai multe ţări, printre care şi ţara respectivă, iar contractul este încheiat în cadrul unor astfel de activităţi.
(26) În sensul prezentului regulament, serviciilor financiare ca, de exemplu, serviciile şi activităţile de investiţii şi serviciile conexe prestate de un profesionist unui consumator, la care se face referire în secţiunile A şi B din anexa I la Directiva 2004/39/CE, precum şi contractelor pentru vânzarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv, indiferent dacă acestea sunt reglementate sau nu de Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)(9), ar trebui să li se aplice articolul 6 din prezentul regulament. Prin urmare, atunci când se fac trimiteri la clauzele şi condiţiile care reglementează emisiunea sau oferta publică de valori mobiliare negociabile sau subscrierea sau răscumpărarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv, aceste trimiteri ar trebui să includă toate aspectele care obligă emitentul sau ofertantul faţă de consumator, dar nu şi acele aspecte care privesc prestarea de servicii financiare.
(27) Ar trebui să se prevadă diferite excepţii de la normele care reglementează conflictul de legi în cazul contractelor încheiate cu consumatorii. Conform unei astfel de excepţii, norma generală nu ar trebui să se aplice contractelor privind drepturi reale referitoare la un imobil sau la dreptul de locaţiune asupra unui imobil, cu excepţia cazului în care contractele se referă la dreptul de folosinţă al unor imobile pe o perioadă determinată în înţelesul Directivei 94/47/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecţia dobânditorilor în ceea ce priveşte anumite aspecte ale contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe durată limitată a bunurilor imobile(10).
(28) Este important să se asigure că drepturile şi obligaţiile care constituie un instrument financiar nu sunt reglementate de norma generală aplicabilă contractelor încheiate cu consumatorii, întrucât aceasta ar putea conduce la aplicarea unor legi diferite pentru fiecare instrument emis şi, prin urmare, ar schimba natura acestora şi ar împiedica tranzacţionarea şi ofertarea lor fungibilă. În acelaşi mod, ori de câte ori se emit sau se oferă astfel de instrumente, raportul contractual stabilit între emitent sau ofertant şi consumator nu ar trebui să fie supus în mod necesar legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul, deoarece este necesară asigurarea uniformităţii clauzelor şi condiţiilor de emitere sau ofertare a acestora. Acelaşi raţionament ar trebui să se aplice sistemelor multilaterale reglementate de articolul 4 alineatul (1) litera (h), în cazul cărora ar trebui să se garanteze că legea în vigoare în ţara în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul nu contravine normelor aplicabile contractelor încheiate în cadrul respectivelor sisteme sau cu operatorul acestora.
(29) În sensul prezentului regulament, trimiterile la drepturile şi obligaţiile ce constituie clauzele şi condiţiile care reglementează emiterea, ofertele publice sau ofertele publice de preluare de valori mobiliare negociabile, precum şi la subscrierea şi răscumpărarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv ar trebui să includă, printre altele, condiţiile de reglementare a alocării de valori mobiliare sau de unităţi, drepturile în caz de supra-subscriere, drepturile de retragere şi chestiuni similare în contextul ofertei, precum şi chestiunile menţionate la articolele 10, 11, 12 şi 13, permiţând astfel ca toate aspectele contractuale pertinente ale unei oferte care obligă emitentul sau ofertantul faţă de consumator să fie reglementate de o singură lege.
(30) În sensul prezentului regulament, instrumentele financiare şi valorile mobiliare negociabile reprezintă instrumentele menţionate la articolul 4 din Directiva 2004/39/CE.
(31) Nici o dispoziţie a prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere funcţionării unui acord formal, definit ca sistem în temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare(11).
(32) Având în vedere natura specială a contractelor de transport şi de asigurare, ar trebui introduse dispoziţii specifice care să asigure un nivel de protecţie corespunzător pentru pasageri şi titularii de poliţe de asigurare. Prin urmare, articolul 6 nu ar trebui să se aplice în cazul acestor contracte speciale.
(33) În cazul în care un contract de asigurare, care nu acoperă un risc major, acoperă mai multe riscuri, dintre care cel puţin unul este situat într-un stat membru şi cel puţin unul este situat într-o ţară terţă, normele speciale privind contractele de asigurare din prezentul regulament ar trebui să se aplice numai în cazul riscului sau riscurilor situate în statul membru sau statele membre în cauză.
(34) Norma privind contractele individuale de muncă nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor de aplicare imediată ale ţării în care un lucrător este detaşat în conformitate cu Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii(12).
(35) Angajaţii nu ar trebui să fie lipsiţi de protecţia conferită acestora de normele de la care nu se poate deroga prin convenţie sau de normele de la care se poate deroga doar în beneficiul acestora.
(36) În ceea ce priveşte contractele individuale de muncă, în cazul în care se preconizează că angajatul îşi va relua munca în ţara de origine după îndeplinirea sarcinilor sale în străinătate, munca realizată într-o altă ţară se consideră temporară. Încheierea unui nou contract de muncă cu angajatorul iniţial sau cu un angajator care face parte din acelaşi grup de societăţi ca şi angajatorul iniţial nu ar trebui să implice modificarea statutului de angajat care efectuează temporar o muncă într-o altă ţară.
(37) Consideraţiile de interes public justifică acordarea posibilităţii instanţelor statelor membre să aplice, în situaţii excepţionale, anumite excepţii justificate de raţiuni de ordine publică şi de anumite norme de aplicare imediată. Conceptul de "norme de aplicare imediată" nu trebuie confundat cu expresia "dispoziţii de la care nu se poate deroga prin convenţie" şi ar trebui interpretat mai restrictiv.
(38) În contextul cesiunii de creanţă, termenul de "raport" ar trebui să indice că articolul 14 alineatul (1) se aplică şi aspectelor reale ale unei cesiuni între cedent şi cesionar în sistemele de drept în care astfel de aspecte sunt reglementate separat de cele reglementate de dreptul privind obligaţiile. Cu toate acestea, termenul de "raport" nu ar trebui înţeles ca referindu-se la orice legătură care ar putea exista între cedent şi cesionar. În special, acesta nu ar trebui să includă chestiunile preliminare în ceea ce priveşte o cesiune sau o subrogaţie convenţională. Termenul ar trebui să fie strict limitat la aspectele care au relevanţă directă pentru cesiunea de creanţă sau subrogaţia convenţională în cauză.
(39) În vederea asigurării securităţii juridice ar trebui prevăzută o definiţie clară a reşedinţei obişnuite, în special pentru societăţi şi alte organisme, constituite ca persoane juridice sau nu. Contrar articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care stabileşte trei criterii, norma care reglementează conflictul de legi ar trebui să se limiteze la un singur criteriu; în caz contrar, părţile s-ar afla în imposibilitatea de a prevedea legea aplicabilă situaţiei lor.
(40) Ar trebui evitate situaţiile în care normele care reglementează conflictul de legi sunt dispersate în cuprinsul mai multor instrumente şi în care există diferenţe între respectivele norme. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să excludă posibilitatea includerii în dispoziţiile dreptului comunitar din anumite materii a unor norme care reglementează conflictul de legi în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale.
Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării altor instrumente ale căror dispoziţii sunt menite să contribuie la funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne, în măsura în care acestea nu pot fi aplicate alături de legea desemnată pe baza regulilor din prezentul regulament. Dispoziţiile legii aplicabile, desemnate pe baza regulilor din prezentul regulament, nu ar trebui să restrângă libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, astfel cum este reglementată de dreptul comunitar, spre exemplu Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă ("Directiva privind comerţul electronic") (13).
(41) Respectarea angajamentelor internaţionale pe care statele membre şi le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convenţiilor internaţionale la care unul sau mai multe state membre sunt părţi în momentul adoptării prezentului regulament. Pentru ca aceste norme să fie mai accesibile, Comisia ar trebui să publice lista convenţiilor relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe baza informaţiilor furnizate de statele membre.
(42) Comisia va face o propunere Parlamentului European şi Consiliului cu privire la procedurile şi condiţiile conform cărora statele membre ar fi îndreptăţite să negocieze şi să încheie, în nume propriu, acorduri cu ţări terţe, în cazuri particulare şi excepţionale, privind aspecte sectoriale şi conţinând dispoziţii referitoare la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale.
(43) Deoarece obiectivul prezentului regulament nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre şi, având în vedere amploarea şi efectele prezentului regulament, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut în articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său.
(44) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Irlanda şi-a exprimat dorinţa de a participa la adoptarea şi la aplicarea prezentului regulament.
(45) În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, şi fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru acesta şi nu i se aplică.
(46) În conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care nu este obligatoriu pentru aceasta şi nu i se aplică,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
___________
(1) JO C 318, 23.12.2006, p. 56.
(2) Avizul Parlamentului European din 29 noiembrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 5 iunie 2008.
(3) JO C 12, 15.1.2001, p. 1.
(4) JO C 53, 3.3.2005, p. 1.
(5) JO L 12, 16.1.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).
(6) JO L 199, 31.7.2007, p. 40.
(7) JO C 334, 30.12.2005, p. 1.
(8) JO L 145, 30.4.2004, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2008/10/CE (JO L 76, 19.3.2008, p. 33).
(9) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2008/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 76, 19.3.2008, p. 42).
(10) JO L 280, 29.10.1994, p. 83.
(11) JO L 166, 11.6.1998, p. 45.
(12) JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(13) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.
----------------
CAPITOLUL I
DOMENIUL DE APLICARE
Articolul 1
Domeniul de aplicare material
(1) Prezentul regulament se aplică obligaţiilor contractuale în materie civilă şi comercială, în situaţiile care există un conflict de legi.
Regulamentul nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:
(a) aspectele privind starea sau capacitatea persoanelor fizice, fără a aduce atingere articolului 13;
(b) obligaţiile rezultate din relaţii de familie şi din relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sunt considerate ca având efecte comparabile, inclusiv obligaţii de întreţinere;
(c) obligaţiile rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, din aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei, precum şi obligaţiile care decurg din testamente şi succesiuni;
(d) obligaţiile rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care decurg din astfel de instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil;
(e) convenţiile de arbitraj şi convenţiile privind alegerea instanţei competente;
(f) aspectele reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, şi răspunderea personală a asociaţilor şi membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii sau ale organismului;
(g) chestiunea de a şti dacă un reprezentant poate angaja faţă de terţi răspunderea persoanei pe seama căreia pretinde că acţionează sau dacă un organ al unei societăţi sau al altui organism, constituit sau nu ca persoană juridică, poate angaja faţă de terţi răspunderea respectivei societăţi sau a respectivului organism;
(h) constituirea de trusturi şi raporturile dintre fondatorii, administratorii şi beneficiarii acestora;
(i) obligaţiile care decurg din înţelegeri care au avut loc înainte de semnarea unui contract.
(j) contractele de asigurare ce decurg din activităţi desfăşurate de organizaţii, altele decât întreprinderile menţionate la articolul 2 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă(1), al căror obiect este de a plăti indemnizaţii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau grup de întreprinderi, ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces, supravieţuire, întrerupere sau reducere a activităţii, sau în caz de boală profesională sau provocată de accidente de muncă.
(3) Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce priveşte probele şi aspectele de procedură, fără a aduce atingere articolului 18.
(4) În sensul prezentului regulament, termenul de "stat membru" defineşte statele membre cărora li se aplică prezentul regulament. Cu toate acestea, la articolul 3 alineatul (4) şi la articolul 7, termenul desemnează toate statele membre.
___________
(1) JO L 345, 19.12.2002, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2008/19/CE (JO L 76, 19.3.2008, p. 44).
----------------
Articolul 2
Aplicarea universală
Legea desemnată de prezentul regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.
CAPITOLUL II
NORME UNIFORME
Articolul 3
Libertatea de alegere
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta.
(2) Părţile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentului articol, fie în temeiul altor dispoziţii ale prezentului regulament. Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere validităţii formei contractului în sensul articolului 11 şi nu afectează în mod negativ drepturile terţilor.
(3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în altă ţară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor legii acelei alte ţări, de la care nu se poate deroga prin acord.
(4) În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc alegerea, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părţi a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor de drept comunitar de la care nu se poate deroga prin convenţie, după caz, astfel cum au fost transpuse în statul membru al instanţei competente.
(5) Existenţa şi valabilitatea consimţământului părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile se determină în conformitate cu dispoziţiile articolelor 10, 11 şi 13.
Articolul 4
Legea aplicabilă în absenţa alegerii
(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu articolul 3, şi fără a aduce atingere articolelor 5-8, legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează:
(a) contractul de vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul;
(b) contractul de prestări servicii este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită prestatorul de servicii;
(c) contractul privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui imobil este reglementat de legea ţării în care este situat imobilul;
(d) fără a aduce atingere literei (c), contractul de locaţiune având drept obiect folosinţa privată şi temporară a unui imobil pe o perioadă de maximum şase luni consecutive este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită proprietarul, cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi să îşi aibă reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară;
(e) contractul de franciză este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită beneficiarul francizei;
(f) contractul de distribuţie este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită distribuitorul;
(g) contractul de vânzare-cumpărare de bunuri la licitaţie este reglementat de legea ţării în care are loc licitaţia, dacă se poate stabili care este acest loc;
(h) orice contract încheiat în cadrul unui sistem multilateral, care reuneşte sau facilitează reunirea de interese multiple de vânzare-cumpărare de instrumente financiare ale terţilor, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din Directiva 2004/39/CE, în conformitate cu normele nediscreţionare, şi care este reglementat de o lege unică, este reglementat de legea respectivă.
(2) În cazul în care contractului nu i se aplică alineatul (1) sau în care elementelor contractului li s-ar aplica mai multe dintre literele (a)-(h) de la alineatul (1), contractul este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantă care efectuează prestaţia caracteristică.
(3) În cazul în care din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată la alineatele (1) sau (2), se aplică legea din acea altă ţară.
(4) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alineatelor (1) sau (2), contractul este reglementat de legea ţării cu care are cele mai strânse legături.
Articolul 5
Contractele de transport
(1) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de mărfuri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu articolul 3, legea aplicabilă este legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul, cu condiţia ca locul de încărcare sau cel de livrare sau reşedinţa obişnuită a expeditorului să fie, de asemenea, situate în ţara respectivă. În cazul în care aceste cerinţe nu sunt întrunite, se aplică legea ţării în care este situat locul de livrare convenit de către părţi.
(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului de transport de pasageri nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu al doilea paragraf, legea aplicabilă este legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul, cu condiţia ca locul de plecare sau cel de sosire să fie, de asemenea, situate în ţara respectivă. Dacă nu sunt întrunite aceste cerinţe, se aplică legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul.
Părţile pot alege ca lege aplicabilă contractului de transport de pasageri în conformitate cu articolul 3 numai legea ţării în care:
(a) se află reşedinţa obişnuită a pasagerului; sau
(b) se află reşedinţa obişnuită a transportatorului; sau
(c) se află sediul administraţiei centrale al transportatorului; sau
(d) este situat locul de plecare; sau
(e) este situat locul de sosire.
(3) În cazul în care, în lipsa unei alegeri a legii aplicabile, rezultă fără echivoc din ansamblul circumstanţelor cauzei că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată la alineatele (1) sau (2), se aplică legea din acea altă ţară.
Articolul 6
Contractele încheiate cu consumatorii
(1) Fără a aduce atingere articolelor 5 şi 7, contractul încheiat de o persoană fizică într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională ("consumatorul") cu o altă persoană, care acţionează în exercitarea activităţii sale profesionale ("profesionistul"), este reglementat de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul, cu condiţia ca profesionistul:
(a) să-şi desfăşoare activitatea comercială sau profesională în ţara în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul; sau
(b) prin orice mijloace, să-şi direcţioneze activităţile către ţara în cauză sau către mai multe ţări, printre care şi ţara în cauză, şi ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităţilor respective.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), părţile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecţia acordată acestuia prin dispoziţii de la care nu se poate deroga prin convenţie, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alineatul (1).
(3) În cazul în care cerinţele prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) nu sunt respectate, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator şi un profesionist se stabileşte conform articolelor 3 şi 4.
(4) Alineatele (1) şi (2) nu se aplică următoarelor contracte:
(a) contractelor de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într-o altă ţară decât în cea în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită;
(b) contractelor de transport, altele decât contractele privind pachetele de servicii turistice în înţelesul Directivei 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite(1);
(c) contractelor privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui bun imobil, altele decât contractele referitoare la dreptul de folosinţă pe o perioadă determinată, în sensul Directivei 94/47/CE;
(d) drepturilor şi obligaţiilor care constituie un instrument financiar şi drepturilor şi obligaţiilor care constituie clauzele şi condiţiile care reglementează emisiunea sau oferta publică şi ofertele publice de preluare de valori mobiliare negociabile şi subscrierea şi răscumpărarea de unităţi ale organismelor de plasament colectiv cu condiţia ca aceste activităţi să nu constituie prestări de servicii financiare;
(e) contractele încheiate în cadrul unui sistem care intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (1) litera (h).
___________
(1) JO L 158, 23.6.1990, p. 59.
-----------------
Articolul 7
Contractele de asigurare
(1) Prezentul articol se aplică contractelor menţionate la alineatul (2), indiferent dacă riscul asigurat este situat sau nu într-un stat membru, precum şi tuturor celorlalte contracte de asigurare care acoperă riscuri situate pe teritoriul statelor membre. Prezentul articol nu se aplică contractelor de reasigurare.
(2) Contractele de asigurare care acoperă riscuri majore, în sensul articolului 5 litera (d) din Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă, alta decât asigurarea de viaţă(1), sunt reglementate de legea aleasă de părţi în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament.
În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi, contractele de asigurare sunt reglementate de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită asigurătorul. Atunci când din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract are în mod vădit legături mai strânse cu o altă ţară, se aplică legea acelei alte ţări.
(3) În cazul unui contract de asigurare, altul decât cele cărora li se aplică alineatul (2), părţile pot alege, în conformitate cu articolul 3, numai una dintre următoarele legi:
(a) legea oricărui stat membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului;
(b) legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei de asigurare;
(c) în cazul asigurărilor de viaţă, legea statului membru al cărui cetăţean este titularul poliţei de asigurare;
(d) pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat membru decât cel în care este situat riscul, legea respectivului stat membru;
(e) în cazul în care titularul poliţei dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activităţi şi sunt situate în state membre diferite, legea oricăruia dintre statele membre în cauză sau legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei.
Atunci când, în cazurile vizate la literele (a), (b) sau (e), statele membre menţionate acordă o mai mare libertate în ceea ce priveşte alegerea legii aplicabile contractelor de asigurare, părţile se pot prevala de această libertate.
În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părţi în conformitate cu prezentul alineat, acestor contracte li se aplică legea statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.
(4) Contractelor de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat membru impune obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:
(a) contractul de asigurare nu îndeplineşte obligaţia de asigurare, decât în cazul în care respectă dispoziţiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul membru care impune obligaţia. În cazul în care legea statului membru în care este situat riscul conţine dispoziţii contrare celor ale legii statului membru care impune obligaţia de a încheia o asigurare, prevalează cea din urmă;
(b) un stat membru poate stabili ca, prin derogare de la alineatele (2) şi (3), contractul de asigurare să fie reglementat de legea statului membru care impune obligaţia de asigurare.
(5) În sensul alineatului (3) al treilea paragraf şi al alineatului (4), contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state membre se consideră a constitui mai multe contracte, fiecare având legătură cu un singur stat membru.
(6) În sensul prezentului articol, ţara în care este situat riscul este determinată în conformitate cu articolul 2 litera (d) din a Doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât asigurarea de viaţă, de stabilire a dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii(2), iar, în cazul asigurărilor de viaţă, ţara în care este situat riscul este ţara angajamentului în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2002/83/CE.
___________
(1) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 323, 9.12.2005, p. 1).
(2) JO L 172, 4.7.1988, p. 1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 149, 11.6.2005, p. 14).
------------
Articolul 8
Contractele individuale de muncă
(1) Contractul individual de muncă este reglementat de legea aleasă de părţi în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protecţia acordată acestuia în temeiul dispoziţiilor de la care nu se poate deroga prin convenţie în virtutea legii care, în absenţa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în temeiul alineatelor (2), (3) şi (4) din prezentul articol.
(2) În măsura în care legea aplicabilă contractului individual de muncă nu a fost aleasă de părţi, contractul este reglementat de legea ţării în care sau, în lipsă, din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în executarea contractului. În cazul în care angajatul este angajat temporar într-o altă ţară, nu se consideră că şi-a schimbat locul de desfăşurare a muncii în mod obişnuit.
(3) În cazul în care legea aplicabilă nu poate fi determinată în temeiul alineatului (2), contractul este reglementat de legea ţării în care este situată unitatea angajatoare.
(4) În cazul în care reiese din circumstanţele de ansamblu ale cazului că respectivul contract are o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată la alineatul (2) sau (3), se aplică legea acelei alte ţări.
Articolul 9
Norme de aplicare imediată
(1) Normele de aplicare imediată sunt norme a căror respectare este privită drept esenţială de către o anumită ţară pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum organizarea politică, socială sau economică, în asemenea măsură, încât aceste norme sunt aplicabile oricărei situaţii care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului regulament.
(2) Prezentul regulament nu restrânge aplicarea normelor de aplicare imediată din legea instanţei sesizate.
(3) Este posibilă aplicarea normelor de aplicare imediată cuprinse în legea ţării în care obligaţiile care rezultă din contract trebuie să fie sau au fost executate, în măsura în care aceste norme de aplicare imediată antrenează nelegalitatea executării contractului. Pentru a decide dacă aceste dispoziţii să fie puse în aplicare, se ţine cont de natura şi de obiectul acestora, precum şi de consecinţele aplicării sau neaplicării lor.
Articolul 10
Consimţământul şi validitatea de fond
(1) Existenţa şi validitatea contractului sau a oricărei clauze contractuale sunt determinate de legea care l-ar reglementa în temeiul prezentului regulament, dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.
(2) Cu toate acestea, pentru a stabili faptul că nu şi-a dat consimţământul, o parte poate să invoce legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, dacă din circumstanţele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea menţionată la alineatul (1).
Articolul 11
Validitatea de formă
(1) Contractul încheiat între persoane, sau reprezentanţi ai acestora, care se află în aceeaşi ţară în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond, în conformitate cu prezentul regulament sau de legea ţării în care se încheie contractul.
(2) Contractul încheiat între persoanele, sau reprezentanţii acestora, care se află în ţări diferite în momentul încheierii contractului este considerat valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de legea care îl reglementează pe fond, în conformitate cu prezentul regulament, sau de legea oricărei ţări în care se află oricare dintre părţi sau reprezentanţii acestora la momentul încheierii contractului, sau de legea ţării în care, la data respectivă, îşi avea reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante.
(3) Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să fie încheiat este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond în conformitate cu prezentul regulament, sau de legea ţării în care a fost încheiat actul sau de legea ţării în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită la acea dată.
(4) Alineatele (1), (2) şi (3) din prezentul articol nu se aplică contractelor care intră în sfera de aplicare a articolului 6. Forma unor astfel de contracte este reglementată de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul.
(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele (1)-(4), contractul care are ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de locaţiune asupra unui imobil este supus condiţiilor de formă prevăzute de legea ţării în care este situat bunul imobil în măsura în care, conform legii respective:
(a) condiţiile în cauză sunt aplicate indiferent de ţara în care este încheiat contractul şi indiferent de legea care îl reglementează; şi
(b) de la respectivele dispoziţii nu se poate deroga prin convenţie.
Articolul 12
Domeniul legii aplicabile
(1) Legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului regulament reglementează în special:
(a) interpretarea contractului;
(b) executarea obligaţiilor născute din contract;
(c) în limitele competenţei conferite instanţei sesizate de legea sa procedurală, consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept;
(d) diferitele moduri de stingere a obligaţiilor, precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi;
(e) efectele nulităţii contractului.
(2) În ceea ce priveşte modalitatea de executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, se va avea în vedere legea ţării în care are loc executarea.
Articolul 13
Incapacitatea
În cazul unui contract încheiat între persoane aflate în aceeaşi ţară, persoana fizică care ar avea capacitate juridică, conform legii acelei ţări, poate invoca incapacitatea sa rezultând din legea altei ţări numai în cazul în care, la data încheierii contractului, cealaltă parte contractantă avea cunoştinţă de respectiva incapacitate sau nu o cunoştea ca urmare a neglijenţei sale.
Articolul 14
Cesiunea de creanţă şi subrogaţia convenţională
(1) Raporturile dintre cedent şi cesionar sau dintre creditor şi subrogat cu privire la o creanţă faţă de un terţ ("debitor") în cadrul unei cesiuni de creanţă sau al unei subrogaţii convenţionale sunt reglementate de legea care se aplică, în temeiul prezentului regulament, contractului dintre cedent şi cesionar, respectiv dintre creditor şi subrogat.
(2) Legea care reglementează creanţa cedată sau cu privire la care a avut loc subrogaţia determină caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar şi debitor, condiţiile în care cesiunea sau subrogaţia îi este opozabilă debitorului, precum şi caracterul liberator al prestaţiei executate de către debitor.
(3) Noţiunea de cesiune în sensul prezentului articol include transferurile de creanţe pure şi simple, transferurile de creanţe cu titlu de garanţie, precum şi gajul sau alte drepturi de garanţie constituite asupra creanţelor.
Articolul 15
Subrogaţia legală
Dacă, în temeiul unei obligaţii contractuale, o persoană ("creditorul"), are o creanţă faţă de o altă persoană ("debitorul") şi dacă un terţ are obligaţia de a-l dezinteresa pe creditor sau l-a dezinteresat pe creditor în executarea obligaţiei respective, legea care reglementează obligaţia terţului de a-l dezinteresa pe creditor determină dacă terţul este îndreptăţit să exercite, în tot sau în parte, împotriva debitorului, drepturile pe care creditorul le avea în temeiul legii aplicabile raporturilor dintre aceştia.
Articolul 16
Obligaţiile cu pluralitate de debitori
În cazul în care un creditor are o creanţă faţă de mai mulţi debitori pentru care aceştia răspund solidar, iar unul dintre debitori l-a dezinteresat pe creditor, în tot sau în parte, legea care reglementează obligaţia debitorului faţă de creditor determină şi dreptul debitorului de a se îndrepta împotriva celorlalţi debitori. Ceilalţi debitori se pot prevala de drepturile de care dispuneau în raport cu creditorul, în măsura permisă de legea care reglementează obligaţiile acestora faţă de creditor.
Articolul 17
Compensaţia
În lipsa unui acord între părţi cu privire la compensaţie, aceasta este reglementată de legea aplicabilă obligaţiei căreia i se opune compensaţia.
Articolul 18
Sarcina probei
(1) Legea care reglementează o obligaţie contractuală în temeiul prezentului regulament se aplică în măsura în care cuprinde, în materia obligaţiilor contractuale, norme care instituie prezumţii legale sau repartizează sarcina probei.
(2) Contractul sau actul juridic menit să producă efecte juridice poate fi probat cu orice mijloace de probă admise fie de legea forului, fie de oricare dintre legile menţionate la articolul 11 în temeiul cărora contractul sau actul respectiv este valabil din punct de vedere al formei, cu condiţia ca mijloacele de probă respective să poată fi administrate în faţa instanţei sesizate.
CAPITOLUL III
DISPOZIŢII DIVERSE
Articolul 19
Reşedinţa obişnuită
(1) În înţelesul prezentului regulament, reşedinţa obişnuită a societăţilor şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, este situată la sediul administraţiei lor centrale.
Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exercitarea activităţii sale profesionale este locul unde această persoană îşi are sediul principal de activitate.
(2) În cazul în care contractul este încheiat în cadrul activităţii unei sucursale, a unei agenţii sau a oricărei alte unităţi, sau în cazul în care, conform contractului, executarea acestuia incumbă unei astfel de sucursale, agenţii sau unităţi, locul unde se află sucursala, agenţia sau oricare altă unitate este considerat reşedinţa obişnuită.
(3) În scopul determinării locului unde se află reşedinţa obişnuită, momentul relevant îl constituie data încheierii contractului.
Articolul 20
Excluderea retrimiterii
Aplicarea legii oricărei ţări determinate în temeiul prezentului regulament înseamnă aplicarea normelor de drept în vigoare în ţara respectivă, cu excepţia normelor sale de drept internaţional privat, cu excepţia cazului în care prezentul regulament prevede altfel.
Articolul 21
Ordinea publică a instanţei sesizate
Aplicarea unei dispoziţii din legea oricărei ţări determinate în temeiul prezentului regulament nu poate fi înlăturată decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanţei sesizate.
Articolul 22
State cu mai multe sisteme juridice
(1) În cazul în care un stat cuprinde mai multe unităţi teritoriale, fiecare având propriile sale norme de drept în materie de obligaţii contractuale, fiecare unitate teritorială se consideră o ţară în scopul de a identifica legea aplicabilă în temeiul prezentului regulament.
(2) Statele membre ale căror unităţi teritoriale au propriile lor norme de drept cu privire la obligaţiile contractuale nu sunt obligate să aplice prezentul regulament în caz de conflict între legile unităţilor teritoriale.
Articolul 23
Raportul cu alte dispoziţii de drept comunitar
Cu excepţia articolului 7, prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor dreptului comunitar care, în anumite domenii, reglementează conflictul de legi în materia obligaţiilor contractuale.
Articolul 24
Raportul cu Convenţia de la Roma
(1) În statele membre, prezentul regulament înlocuieşte Convenţia de la Roma, cu excepţia teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorial al respectivei convenţii şi cărora nu li se aplică prezentul regulament, în temeiul articolului 299 din tratat.
(2) În măsura în care prezentul regulament înlocuieşte dispoziţiile Convenţiei de la Roma, orice trimitere la convenţia respectivă se interpretează ca trimitere la prezentul regulament.
Articolul 25
Raporturile cu convenţiile internaţionale existente
(1) Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convenţiilor internaţionale la care unul sau mai multe state membre sunt părţi în momentul adoptării prezentului regulament şi care reglementează conflictul de legi în materia obligaţiilor contractuale.
(2) Cu toate acestea, între statele membre, prezentul regulament prevalează asupra convenţiilor încheiate exclusiv între două sau mai multe state membre, în măsura în care aceste convenţii vizează aspecte reglementate de prezentul regulament.
Articolul 26
Lista convenţiilor
(1) Până la 17 iunie 2009, statele membre informează Comisia cu privire la convenţiile menţionate în articolul 25 alineatul (1). După această dată, statele membre informează Comisia cu privire la eventualele denunţări ale respectivelor convenţii.
(2) În termen de şase luni de la primirea notificărilor menţionate la alineatul (1), Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:
(a) lista convenţiilor menţionate la alineatul (1).
(b) denunţările menţionate la alineatul (1).
Articolul 27
Clauza de revizuire
(1) Până la 17 iunie 2013 Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. Dacă este cazul, raportul este însoţit de propuneri în vederea modificării prezentului regulament. Raportul cuprinde:
(a) un studiu privind legea aplicabilă contractelor de asigurare şi o evaluare de impact a dispoziţiilor care ar trebui, eventual, introduse; şi
(b) o evaluare privind aplicarea articolului 6, în special în ceea ce priveşte coerenţa dreptului comunitar în domeniul protecţiei consumatorilor.
(2) Până la 17 iunie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport privind opozabilitatea faţă de terţi a unei cesiuni de creanţă sau subrogaţii şi prioritatea creanţei ce face obiectul cesiunii sau subrogaţiei faţă de dreptul unei alte persoane. Raportul este însoţit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament şi de o evaluare de impact a dispoziţiilor care ar trebui introduse.
Articolul 28
Aplicarea în timp
Prezentul regulament se aplică contractelor încheiate după 17 decembrie 2009.
CAPITOLUL IV
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 29
Intrarea în vigoare şi aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la 17 decembrie 2009, cu excepţia articolului 26, care se aplică de la 17 iunie 2009.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Adoptat la Strasbourg, 17 iunie 2008.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Preşedintele Preşedintele
H.-G. POTTERING J. LENARCIC
------------------------------------
