DIRECTIVA 2008/100/CE A COMISIEI
din 28 octombrie 2008
de modificare a Directivei 90/496/CEE a Consiliului privind indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare în ceea ce priveşte dozele zilnice recomandate, coeficienţii de conversie pentru calculul valorii energetice şi definiţiile
(Text cu relevanţă pentru SEE)
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Directiva 90/496/CEE a Consiliului din 24 septembrie 1990 privind indicarea valorii nutritive pe etichetele produselor alimentare (1), în special articolul 1 alineatul (4) literele (a) şi (j) şi articolul 5 alineatul (2),
după consultarea Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară,
întrucât:
(1) Directiva 90/496/CEE precizează că este necesară definirea fibrelor.
(2) Condiţiile pentru menţiunile nutriţionale cum ar fi "sursă de fibre" sau "bogat în fibre" sunt stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare (2).
(3) Din motive de claritate şi coerenţă cu alte acte legislative comunitare în care este utilizată această noţiune, este necesar să se furnizeze o definiţie pentru "fibre".
(4) Definiţia fibrelor ar trebui să ţină seama de lucrările realizate în domeniu de Codex Alimentarius şi de declaraţia privind fibrele alimentare, adoptată la 6 iulie 2007 de Grupul ştiinţific pentru produse dietetice, nutriţie şi alergii al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară.
(5) Fibrele au fost consumate în mod tradiţional ca substanţă de origine vegetală şi au unul sau mai multe efecte fiziologice benefice, cum ar fi: diminuarea timpului de tranzit intestinal, creşterea volumului de materii fecale, faptul că pot fi fermentate de microflora colonului, reducerea nivelului de colesterol total în sânge, reducerea nivelului de colesterol LDL în sânge, reducerea glicemiei postprandiale sau reducerea nivelului insulinei din sânge. Dovezi ştiinţifice recente au arătat că pot fi obţinute efectele fiziologice benefice similare datorită altor polimeri glucidici care nu sunt digestibili şi nu sunt prezenţi în mod natural în produsele alimentare consumate ca atare. Prin urmare, este necesar ca definiţia fibrelor să includă polimerii glucidici având unul sau mai multe efecte fiziologice benefice.
(6) Polimerii glucidici de origine vegetală care corespund definiţiei fibrelor pot fi strâns asociaţi într-o plantă cu lignina sau cu alţi compuşi diferiţi de hidraţii de carbon, cum ar fi compuşii fenolici, ceruri, saponine, fitaţi, cutină, fitosteroli. Aceste substanţe, atunci când sunt strâns asociate cu polimerii glucidici de origine vegetală şi extrase cu polimerii glucidici pentru analiza fibrelor, pot fi considerate drept fibre. Cu toate acestea, atunci când sunt separate de polimerii glucidici şi sunt adăugate la un produs alimentar, aceste substanţe nu pot fi considerate drept fibre.
(7) Pentru a ţine seama de noile evoluţii ştiinţifice şi tehnologice, este necesar să se modifice lista coeficienţilor de conversie pentru calculul valorii energetice.
(8) Raportul FAO al unui atelier tehnic privind energia alimentară - metode de analiză şi coeficienţi de conversie - arată că 70% din fibrele din alimentele tradiţionale sunt presupuse a fi fermentabile. Prin urmare, este adecvat ca valoarea energetică medie pentru fibre să fie de 8 kJ/g (2 kcal/g).
(9) Eritritolul poate fi folosit într-o gamă largă de produse alimentare, printre altele, pentru a înlocui nutrienţi precum zahărul, în cazul în care se doreşte o valoare energetică mai redusă.
(10) Eritritolul este un poliol şi, în conformitate cu normele actuale prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 90/496/CEE, valoarea sa energetică trebuie calculată cu ajutorul coeficientului de conversie pentru polioli, şi anume 10 kJ/g (2,4 kcal/g). Utilizarea acestui coeficient de conversie nu ar asigura informarea deplină a consumatorului cu privire la valoarea energetică redusă a unui produs, rezultată din folosirea eritritolului la fabricarea sa. În avizul său cu privire la eritritol, formulat la 5 martie 2003, Comitetul ştiinţific pentru alimentaţie umană a indicat că energia furnizată de eritritol era sub 0,9 kJ/g (sub 0,2 kcal/g). Prin urmare, ar trebui să se adopte un coeficient de conversie adecvat pentru eritritol.
(11) Anexa la Directiva 90/496/CEE conţine o listă a vitaminelor şi a mineralelor care pot fi declarate în cadrul etichetării nutriţionale, precizează doza zilnică recomandată (DZR) pentru fiecare dintre ele şi stabileşte o normă pentru a determina ce înseamnă cantitate semnificativă. Această listă DZR are drept obiectiv prezentarea unor valori pentru etichetarea nutriţională şi calcularea a ceea ce înseamnă cantitate semnificativă.
(12) Norma privind cantitatea semnificativă, astfel cum a fost definită în anexa la Directiva 90/496/CEE, este menţionată în alte texte legislative comunitare, în special la articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2002/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 iunie 2002 referitoare la apropierea legislaţiilor statelor membre privind suplimentele alimentare (3), în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 şi la articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare (4).
(13) DZR enumerate în anexa la Directiva 90/496/CEE se bazează pe recomandarea formulată în urma reuniunii consultative a experţilor FAO/OMS care a avut loc în 1988 la Helsinki.
(14) Pentru a asigura coerenţa cu alte texte legislative comunitare, lista actuală a vitaminelor şi a mineralelor, precum şi a DZR pentru fiecare dintre acestea ar trebui actualizată ţinând seama de evoluţiile ştiinţifice de după 1988.
(15) În avizul său cu privire la revizuirea valorilor de referinţă pentru etichetarea nutriţională, formulat la 5 martie 2003, Comitetul ştiinţific pentru alimentaţie umană a inclus valorile de referinţă în materie de etichetare pentru adulţi. Acest aviz acoperă vitaminele şi mineralele enumerate în anexa I la Directiva 2002/46/CE şi în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1925/2006.
(16) Prin urmare, anexa la Directiva 90/496/CEE ar trebui modificată în consecinţă.
(17) Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
___________
(1) JO L 276, 6.10.1990, p. 40.
(2) JO L 12, 18.1.2007, p. 3.
(3) JO L 183, 12.7.2002, p. 51.
(4) JO L 404, 30.12.2006, p. 26.
-------------------
Articolul 1
Directiva 90/496/CEE se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (4) litera (j), se adaugă următoarea teză:
"Definiţia substanţei şi, dacă este necesar, metodele de analiză se includ în anexa II;"
2. La articolul 5 alineatul (1) se adaugă următoarele liniuţe:
"— fibre 2 kcal/g - 8 kJ/g
— eritritol 0 kcal/g - 0 kJ/g."
3. Anexa se înlocuieşte cu textul din anexa I la prezenta directivă.
4. Se adaugă textul din anexa II la prezenta directivă.
Articolul 2
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare până la 31 octombrie 2009 cel târziu a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor dispoziţii, precum şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile respective şi prezenta directivă.
Ele aplică dispoziţiile respective astfel încât să interzică, începând cu 31 octombrie 2012, comerţul cu produse care nu respectă Directiva 90/496/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 28 octombrie 2008.
Pentru Comisie
Androulla VASSILIOU
Membru al Comisiei
---------------------------------------
ANEXA I
Anexa la Directiva 90/496/CEE se înlocuieşte cu următorul text:
"ANEXA I
Vitamine şi minerale care pot fi declarate şi dozele zilnice recomandate ale acestora (DZR)
Vitamina A (µg) 800
Vitamina D (µg) 5
Vitamina E (mg) 12
Vitamina K (µg) 75
Vitamina C (mg) 80
Tiamină (mg) 1,1
Riboflavină (mg) 1,4
Niacină (mg) 16
Vitamina B6 (mg) 1,4
Acid folic (µg) 200
Vitamina B12 (µg) 2,5
Biotină (µg) 50
Acid pantotenic (mg) 6
Potasiu (mg) 2 000
Clorură (mg) 800
Calciu (mg) 800
Fosfor (mg) 700
Magneziu (mg) 375
Fier (mg) 14
Zinc (mg) 10
Cupru (mg) 1
Mangan (mg) 2
Fluorură (mg) 3,5
Seleniu (µg) 55
Crom (µg) 40
Molibden (µg) 50
Iod (µg) 150
În general, cantitatea care trebuie luată în considerare pentru a stabili ce înseamnă cantitate semnificativă reprezintă 15% din doza recomandată prevăzută în prezenta anexă pentru 100 g sau 100 ml sau per ambalaj, în cazul în care acesta conţine numai o singură porţie."
----------------------------------------
ANEXA II
Următoarea anexă II se adaugă la Directiva 90/496/CEE:
"ANEXA II
Definiţia substanţei care constituie fibrele şi metodele de analiză, astfel cum au fost menţionate la articolul 1 alineatul (4) litera (j)
Definiţia substanţei care constituie fibrele
În sensul prezentei directive, «fibre» înseamnă polimeri glucidici compuşi din trei sau mai multe unităţi monomerice, care nu sunt nici digeraţi şi nici absorbiţi în intestinul subţire uman şi care aparţin uneia dintre următoarele categorii:
— polimeri glucidici comestibili, prezenţi în mod natural în produsele alimentare consumate ca atare;
— polimeri glucidici comestibili care au fost obţinuţi din materii prime alimentare prin mijloace fizice, enzimatice sau chimice şi care au un efect fiziologic benefic demonstrat prin dovezi ştiinţifice general acceptate;
— polimeri glucidici comestibili sintetici care au un efect fiziologic benefic demonstrat prin dovezi ştiinţifice general acceptate."
------------------------------------------


