REGULAMENTUL (CE) NR. 207/2009 AL CONSILIULUI

din 26 februarie 2009

privind marca comunitară (versiune codificată)

(Text cu relevanţă pentru SEE)

 

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 308,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Parlamentului European ⁽¹⁾,

 

întrucât:

 

(1)        Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară ⁽²⁾ a fost modificat de mai multe ori şi în mod substanţial ⁽³⁾. Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice regulamentul menţionat.

 

(2)        Este oportun să se promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în întreaga Comunitate şi o extindere continuă şi echilibrată prin realizarea şi buna funcţionare a unei pieţe interne care să ofere condiţii analoge celor existente pe o piaţă naţională. Realizarea unei astfel de pieţe şi întărirea unităţii sale implică nu numai eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări a serviciilor, precum şi stabilirea unui sistem care să asigure respectarea concurenţei, ci şi crearea condiţiilor juridice care să permită întreprinderilor să îşi adapteze încă de la început activităţile de producţie şi distribuţie a bunurilor sau de prestare a serviciilor la dimensiunea Comunităţii. Printre instrumentele juridice de care ar trebui să dispună întreprinderile în acest scop, sunt adecvate în special mărcile care le permit să îşi identifice produsele sau serviciile, în egală măsură, în întreaga Comunitate, indiferent de frontieră.

 

(3)        Pentru a urmări obiectivele Comunităţii menţionate anterior, este necesar să se prevadă un regim comunitar al mărcilor care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, mărci comunitare care să se bucure de o protecţie uniformă şi să producă efecte pe întreg teritoriul Comunităţii. Principiul caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel exprimat, ar trebui să se aplice cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.

 

(4)        Apropierea legislaţiilor statelor membre nu permite înlăturarea obstacolului teritorialităţii drepturilor pe care legislaţiile statelor membre le conferă titularilor de mărci. Pentru a permite întreprinderilor să exercite fără nici o piedică o activitatea economică în cadrul întregii pieţe interne, sunt necesare mărci reglementate de un drept comunitar unic, care să se aplice direct în toate statele membre.

 

(5)        Având în vedere faptul că tratatul nu a prevăzut competenţe specifice pentru crearea unui astfel de instrument juridic, este oportun să se recurgă la aplicarea articolului 308 din tratat.

 

(6)        Cu toate acestea, dreptul comunitar al mărcilor nu se substituie legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci. Într-adevăr, nu apare ca fiind justificat să se impună întreprinderilor să solicite înregistrarea mărcilor lor ca mărci comunitare, mărcile naţionale rămânând necesare acelor întreprinderi care nu doresc protecţia mărcilor lor la scară comunitară.

 

(7)        Dreptul asupra mărcii comunitare poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta se refuză în special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă se opun drepturi anterioare.

 

(8)        Protecţia conferită de marca comunitară, al cărei scop este în special garantarea funcţiei iniţiale a mărcii, ar trebui să fie absolută în caz de identitate între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Protecţia ar trebui să existe de asemenea în caz de similitudine între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Este oportun să se interpreteze noţiunea de similitudine în relaţie cu riscul de confuzie. Riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroşi factori şi în special de cunoaşterea mărcii pe piaţă, de asocierea care poate fi făcută între aceasta şi semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă şi semn şi între produsele sau serviciile desemnate, ar trebui să constituie condiţia specifică a protecţiei.

 

(9)        Din principiul liberei circulaţii a mărfurilor reiese că titularul unei mărci comunitare nu poate să interzică unui terţ folosirea acesteia pentru produse care au fost comercializate în cadrul Comunităţii, sub marcă, de către el însuşi sau cu consimţământul său, cu excepţia cazului în care motive legitime îndreptăţesc titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor.

 

(10)      Nu se justifică protejarea mărcilor comunitare şi nici protecţia, împotriva acestora, a oricărei mărci înregistrate anterior, decât în măsura în care aceste mărci sunt în mod efectiv utilizate.

 

(11)      Marca comunitară ar trebui să fie tratată ca un obiect al dreptului de proprietate independent de întreprinderea ale cărei produse sau servicii le desemnează. Marca ar trebui să poată fi transferată, sub rezerva necesităţii superioare de a nu induce în eroare publicul ca urmare a transferului. De asemenea, aceasta ar trebui să poată să constituie o garanţie în favoarea unui terţ şi să facă obiectul licenţelor.

 

(12)      Dreptul mărcilor, creat prin prezentul regulament, necesită, pentru fiecare marcă, măsuri administrative de punere în aplicare la nivelul Comunităţii. În consecinţă, este indispensabil, păstrând structura instituţională existentă a Comunităţii şi echilibrul competenţelor, să se prevadă un Oficiu pentru armonizare în cadrul pieţei interne (mărci, desene şi modele industriale) independent din punct de vedere tehnic şi care să dispună de autonomie suficientă pe plan juridic, administrativ şi financiar. În consecinţă, este necesar şi oportun ca respectivul Oficiu să aibă forma unui organism al Comunităţii, având personalitate juridică şi exercitând competenţele de executare conferite prin prezentul regulament, în cadrul dreptului comunitar şi fără a aduce atingere competenţelor exercitate de instituţiile Comunităţii.

 

(13)      Este necesar să se garanteze părţilor vizate de deciziile Oficiului o protecţie juridică adaptată specificităţii dreptului mărcilor. În acest sens, se prevede că deciziile examinatorilor şi diverselor divizii ale Oficiului pot face obiectul unei căi de atac. În măsura în care organul a cărei decizie este atacată nu revine asupra hotărârii sale, aceasta sesizează o cameră de recurs a Oficiului spre pronunţare. Deciziile camerelor de recurs pot, la rândul lor, să facă obiectul unei acţiuni înaintea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, aceasta având atât competenţa de a anula decizia atacată, cât şi de a o reforma.

 

(14)      În temeiul articolului 225 alineatul (1) primul paragraf din Tratatul CE, Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene este competent să judece în primă instanţă căile de atac menţionate în special la articolul 230 din Tratatul CE, cu excepţia celor care sunt atribuite unei camere jurisdicţionale şi a celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie. În consecinţă, competenţele atribuite prin prezentul regulament Curţii de Justiţie pentru a anula şi reforma deciziile camerelor de recurs sunt exercitate, în primă instanţă, de către Tribunal.

 

(15)      Pentru a întări protecţia mărcilor comunitare, este necesar ca statele membre să desemneze, ţinând seama de sistemul lor naţional, un număr limitat, în măsura posibilului, de instanţe naţionale având competenţe de primă instanţă şi de a doua instanţă în domeniul contrafacerii şi validităţii mărcii comunitare.

 

(16)      Este indispensabil ca deciziile privind validitatea şi contrafacerea mărcilor comunitare să producă efecte şi să se extindă în întreaga Comunitate, ca singură modalitate de a evita hotărâri contradictorii ale instanţelor şi ale Oficiului şi de a aduce atingere caracterului unitar al mărcilor comunitare. Dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială ⁽⁴⁾ ar trebui să se aplice tuturor acţiunilor în justiţie care se referă la mărcile comunitare, cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament derogă de la aceasta.

 

(17)      Este necesar să se evite pronunţarea unor hotărâri contradictorii ca urmare a acţiunilor în care sunt implicate aceleaşi părţi şi care sunt formulate pentru aceleaşi fapte pe baza unei mărci comunitare şi a unor mărci naţionale paralele. În acest scop, atunci când acţiunile sunt formulate în acelaşi stat membru, mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv se stabilesc conform normelor procedurale naţionale, cărora prezentul regulament nu le aduce atingere, în timp ce atunci când acţiunile sunt formulate în state membre diferite, apar ca fiind adecvate dispoziţiile inspirate din normele privind litispendenţa şi conexitatea din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

 

(18)      Pentru a asigura deplina autonomie şi independenţa Oficiului, se consideră necesar să i se acorde un buget autonom ale cărui venituri să se constituie în principal din taxele datorate de către utilizatorii sistemului. Cu toate acestea, procedura bugetară comunitară continuă să se aplice în ceea ce priveşte eventualele subvenţii care sunt în sarcina bugetului general al Comunităţilor Europene. Pe de altă parte, se impune ca verificarea conturilor să fie efectuată de Curtea de Conturi.

 

(19)      Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce priveşte adoptarea şi modificarea unui regulament privind taxele şi a unui regulament de aplicare, ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei ⁽⁵⁾,

 

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

___________

(1)           JO C 146 E, 12.6.2008, p. 79.

(2)           JO L 11, 14.1.1994, p. 1.

(3)           A se vedea anexa I.

(4)           JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

(5)           JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

-----------------------------------------------------------

 

TITLUL I

 

DISPOZIŢII GENERALE

 

Articolul 1

 

Marca comunitară

 

(1)        Mărcile de produse sau de servicii înregistrate în condiţiile şi conform normelor prevăzute de prezentul regulament sunt denumite în continuare "mărci comunitare".

 

(2)        Marca comunitară are un caracter unitar. Aceasta produce aceleaşi efecte în întreaga Comunitate: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de nulitate şi, respectiv, utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât cu efect în întreaga Comunitate. Acest principiu se aplică cu excepţia cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.

 

Articolul 2

 

Oficiu

 

Se instituie un Oficiu pentru Armonizare în cadrul pieţei interne (mărci, desene şi modele industriale), denumit în continuare "Oficiul".

 

Articolul 3

 

Capacitate de a acţiona

 

În scopul punerii în aplicare a prezentului regulament sunt asimilate persoanelor juridice societăţile şi celelalte entităţi juridice care, în temeiul legislaţiei aplicabile acestora, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte acte juridice şi de a sta în justiţie.

 

TITLUL II

 

DREPTUL MĂRCILOR

 

SECŢIUNEA 1

 

Definirea şi dobândirea mărcii comunitare

 

Articolul 4

 

Semne care pot constitui o marcă comunitară

 

Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.

 

Articolul 5

Titulari ai mărcilor comunitare

 

Poate fi titularul unei mărci comunitare orice persoană fizică sau juridică, inclusiv entităţi de drept public.

 

Articolul 6

 

Modul de dobândire a mărcii comunitare

 

Marca comunitară se dobândeşte prin înregistrare.

 

Articolul 7

 

Motive absolute de refuz

 

(1)        Se respinge înregistrarea următoarelor:

 

(a         )semne care nu respectă cerinţele de la articolul 4;

 

(b)        mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;

 

(c)        mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii ce pot să servească, în comerţ, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

 

(d)        mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practica comercială loială şi constantă;

 

(e)        semne constituite exclusiv din:

 

(i)         forma impusă de natura însăşi a produsului;

 

(ii)        forma produsului necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic;

 

(iii)       forma care dă o valoare substanţială produsului;

 

(f)         mărci care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

 

(g)        mărci care sunt de natură să înşele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produsului sau a serviciului;

 

(h)        mărci care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie respinse în temeiul articolului 6b din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, denumită în continuare "Convenţia de la Paris";

 

(i)         mărci care includ insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menţionate la articolul 6b din Convenţia de la Paris, şi care prezintă un interes public special, cu excepţia cazului în care înregistrarea lor a fost autorizată de autoritatea competentă;

 

(j)         mărcile de vin care cuprind sau sunt alcătuite din indicaţii geografice destinate identificării ori mărcile de băuturi alcoolice care cuprind sau sunt alcătuite din indicaţii geografice destinate identificării, dacă aceste vinuri sau băuturi alcoolice nu au aceste origini;

 

(k)        mărcile care conţin sau care sunt compuse dintr-o denumire de origine sau dintr-o indicaţie geografică înregistrată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare ⁽¹⁾, atunci când corespund uneia din situaţiile menţionate la articolul 13 din regulamentul respectiv şi când se referă la acelaşi tip de produs, cu condiţia ca cererea de înregistrare a mărcii să fie prezentată după data de depunere, la Comisie, a cererii de înregistrare a denumirii de origine sau a indicaţiei geografice.

 

(2)        Alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Comunităţii.

 

(3)        Alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.

___________

(1)           JO L 93, 31.3.2006, p. 12.

--------------------------------

Articolul 8

 

Motive relative de refuz

 

(1)        La opoziţia titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:

 

(a)        aceasta este identică cu marca anterioară şi când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;

 

(b)        din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.

 

(2)        În înţelesul alineatului (1), "mărci anterioare" înseamnă:

 

(a)        mărci a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare, ţinând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci şi care aparţin următoarelor categorii:

 

(i)         mărci comunitare;

 

(ii)        mărci înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce priveşte Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, la Oficiul Benelux din domeniul proprietăţii intelectuale;

 

(iii)       mărci care au făcut obiectul unei înregistrări în temeiul acordurilor internaţionale, care produc efecte într-un stat membru;

 

(iv)       mărcile care au făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte în Comunitate;

(b)        cereri pentru mărci menţionate la litera (a), sub rezerva înregistrării lor;

 

(c)        mărci care, la data de depunere a cererii pentru înregistrarea ca marcă comunitară sau, dacă este cazul, la data priorităţii invocate în sprijinul cererii pentru înregistrarea ca marcă comunitară, sunt de notorietate într-un stat membru în înţelesul articolului 6a din Convenţia de la Paris.

 

(3)        La opoziţia titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se respinge, atunci când este solicitată de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său şi fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant îşi justifică acţiunile.

 

(4)        În cazul opoziţiei titularului unei mărci neînregistrate sau al unui alt semn utilizat în comerţ cu un domeniu de aplicare care depăşeşte domeniul local, marca solicitată este refuzată la înregistrare, atunci când şi în măsura în care, în conformitate cu legislaţia comunitară sau cu legislaţia statului membru care este aplicabilă acestui semn:

 

(a)        au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii comunitare;+

 

(b)        acest semn conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.

 

(5)        La opoziţia titularului unei mărci anterioare în înţelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate, de asemenea, în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară şi în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta este de notorietate în cadrul Comunităţii şi, în cazul unei mărci naţionale anterioare, este de notorietate în respectivul stat membru şi în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora.

 

SECŢIUNEA 2

 

Efecte ale mărcii comunitare

 

Articolul 9

 

Dreptul conferit de marca comunitară

 

(1)        O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptăţit să interzică oricărui terţ să folosească, fără acordul său, în comerţ:

 

(a)        un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;

 

(b)        un semn pentru care, din cauza identităţii sau similitudinii sale cu marca comunitară şi din cauza identităţii sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară şi de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn şi marcă;

 

(c)        un semn identic sau similar cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta este de notorietate în Comunitate şi când folosirea semnului fără motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau aduce atingere acestora.

 

(2)        În temeiul alineatului (1) pot fi interzise, printre altele, următoarele:

 

(a)        aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora;

 

(b)        oferirea produselor, introducerea lor pe piaţă sau deţinerea lor în aceste scopuri, ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv;

 

(c)importul sau exportul de produse sub acest semn;

 

(d)        utilizarea semnului în documentele de afaceri şi publicitate.

 

(3)        Dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terţilor decât de la data publicării înregistrării mărcii. Cu toate acestea, poate fi solicitată o compensaţie rezonabilă cu privire la fapte, săvârşite după data publicării înregistrării mărcii, care ar fi interzise în temeiul acesteia. Instanţa sesizată nu se poate pronunţa asupra fondului până la publicarea înregistrării.

 

Articolul 10

 

Reproducerea mărcii comunitare în dicţionare

 

În cazul în care reproducerea unei mărci comunitare într-un dicţionar, o enciclopedie sau o lucrare similară dă impresia că aceasta constituie denumirea generică a bunurilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul se asigură, la cererea titularului mărcii comunitare, ca reproducerea mărcii comunitare să fie, cel mai târziu în ediţia următoare a lucrării, însoţită de indicaţia că este vorba despre o marcă înregistrată.

 

Articolul 11

 

Interdicţie de a utiliza marca comunitară înregistrată în numele unui agent sau al unui reprezentant

 

Atunci când o marcă comunitară este înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizării mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă nu a autorizat această utilizare, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile.

 

Articolul 12

 

Limitarea efectelor mărcii comunitare

 

Dreptul conferit de o marcă comunitară nu permite titularului său să interzică terţilor utilizarea în comerţ:

 

(a)        a numelui sau adresei sale;

 

(b)        a indicaţiilor privind tipul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică, perioada producerii produsului sau prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;

 

(c)        a mărcii, atunci când se impune indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special când este accesoriu sau piesă detaşată atât timp cât această utilizare se face conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.

 

Articolul 13

 

Epuizarea dreptului conferit de marca comunitară

 

(1)        Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică folosirea acesteia pentru produse care au fost introduse pe piaţă în Comunitate sub această marcă de către titularul mărcii sau cu acordul său.

 

(2)        Alineatul (1) nu se aplică atunci când motive legitime îl îndreptăţesc pe titular să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se alterează după introducerea acestora pe piaţă.

 

Articolul 14

 

Aplicare complementară a dreptului intern în domeniul contrafacerii

 

(1)        Efectele mărcii comunitare sunt reglementate exclusiv prin dispoziţiile prezentului regulament. Cu privire la alte aspecte, contrafacerea unei mărci comunitare intră sub incidenţa legislaţiei interne cu privire la contrafacerea unei mărci naţionale în conformitate cu dispoziţiile din titlul X.

 

(2)        Prezentul regulament nu exclude intentarea unor acţiuni cu privire la o marcă comunitară în temeiul legislaţiei unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă şi la concurenţa neloială.

 

(3)        Normele de procedură aplicabile se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile din titlul X.

 

SECŢIUNEA 3

 

Utilizarea mărcii comunitare

 

Articolul 15

 

Utilizarea mărcii comunitare

 

(1)        Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca comunitară nu a făcut obiectul unei utilizări importante în Comunitate pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca comunitară face obiectul sancţiunilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepţia cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată.

 

În sensul primului paragraf este considerată, de asemenea, utilizare:

 

(a)        utilizarea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată;

 

(b)        aplicarea mărcii comunitare pe produsele sau pe ambalajul acestora în Comunitate, numai cu scopul exportului.

 

(2)        Utilizarea mărcii comunitare cu consimţământul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.

 

SECŢIUNEA 4

 

Marca comunitară ca obiect al dreptului de proprietate

 

Articolul 16

 

Asimilarea mărcii comunitare cu marca naţională

 

(1)        Cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolele 17-24, marca comunitară ca obiect al dreptului de proprietate se consideră, în totalitatea sa şi pe întreg teritoriul Comunităţii, ca o marcă naţională înregistrată în statul membru în care, conform registrului mărcilor comunitare:

 

(a)        titularul îşi are sediul sau domiciliul la data respectivă;

 

(b)        în cazul în care nu se aplică litera (a), titularul are o unitate la data respectivă.

 

(2)        În cazurile care nu sunt prevăzute la alineatul (1), statul membru menţionat la alineatul în cauză este acela în care îşi are sediul Oficiul.

 

(3)        În cazul în care două sau mai multe persoane sunt înscrise în registrul mărcilor comunitare în calitate de cotitulari, alineatul (1) se aplică primului înscris dintre titulari, în absenţa acestuia, se aplică în ordinea înscrierii următorilor cotitulari. Atunci când alineatul (1) nu se aplică nici unuia dintre cotitulari, se aplică alineatul (2).

 

Articolul 17

 

Transferul

 

(1)        O marcă comunitară poate fi transferată, independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.

 

(2)        Un transfer al întregii întreprinderi implică transferul mărcii comunitare, în afară de cazul în care, în conformitate cu legislaţia care se aplică transferului, există o convenţie contrară sau în cazul în care aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Această dispoziţie se aplică obligaţiei contractuale de transfer a întreprinderii.

 

(3)        Fără a aduce atingere alineatului (2), cesiunea mărcii comunitare trebuie făcută în scris şi necesită semnătura părţilor contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească; în caz contrar, cesiunea este nulă.

 

(4)        Dacă rezultă în mod vădit din actele de transfer că, în urma transferului, marca comunitară poate să inducă în eroare publicul, în special asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată, Oficiul refuză să înregistreze transferul în afară de cazul în care succesorul în drepturi acceptă să limiteze înregistrarea mărcii comunitare pentru produsele sau serviciile în privinţa cărora nu poate induce în eroare.

 

(5)        La cererea uneia dintre părţi, transferul se înscrie în registru şi se publică.

 

(6)        Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii comunitare.

 

(7)        Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Oficiu, succesorul în drepturi poate să facă Oficiului declaraţiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului.

 

(8)        Toate documentele care trebuie notificate titularului mărcii comunitare, în conformitate cu articolul 79, se adresează persoanei înregistrate în calitate de titular.

 

Articolul 18

 

Transferul unei mărci înregistrate în numele unui agent

 

În cazul în care o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizarea titularului, acesta are dreptul să solicite transferul respectivei înregistrări în favoarea sa, exceptând cazurile în care acest agent sau reprezentant îşi justifică acţiunile.

 

Articolul 19

 

Drepturi reale

 

(1)        O marcă comunitară poate, independent de întreprindere, să fie gajată sau să facă obiectul unui alt drept real.

 

(2)        La cererea uneia dintre părţi, drepturile menţionate la alineatul (1) se înscriu în registru şi se publică.

 

Articolul 20

 

Executare silită

 

(1)        Marca comunitară poate să facă obiectul unor măsuri de executare silită.

 

(2)        În materia procedurii de executare silită a unei mărci comunitare, competenţa exclusivă revine instanţelor şi autorităţilor statului membru determinat în conformitate cu articolul 16.

 

(3)        La cererea uneia dintre părţi, executarea silită se înscrie în registru şi se publică.

 

Articolul 21

 

Procedura de insolvenţă

 

(1)        Singura procedură de insolvenţă în care poate fi inclusă o marcă comunitară este cea care a fost deschisă în statul membru pe teritoriul căruia se situează centrul intereselor principale ale debitorului.

 

Cu toate acestea, în cazul în care debitorul este o întreprindere de asigurare sau o instituţie de credit, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare ⁽¹⁾ şi, respectiv, în Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit ⁽²⁾, singura procedură de insolvenţă în care poate fi inclusă o marcă comunitară este cea care a fost deschisă în statul membru în care această întreprindere sau instituţie a fost autorizată.

 

(2)        În caz de coproprietate a unei mărci comunitare, alineatul (1) se aplică cotei coproprietarului.

 

(3)        Atunci când o marcă comunitară este inclusă într-o procedură de insolvenţă, se efectuează o menţiune în acest sens în registru şi se publică în Buletinul mărcilor comunitare menţionat la articolul 89, la cererea autorităţii naţionale competente.

------------------------------------------------------

(1)           JO L 110, 20.4.2001, p. 28.

(2)           JO L 125, 5.5.2001, p. 15.

---------------------------------------------

Articolul 22

 

Licenţe

 

(1)        Marca comunitară poate face obiectul unor licenţe pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi pentru Comunitate în întregime sau doar pentru o parte a acesteia. O licenţă poate fi exclusivă sau neexclusivă.

 

(2)        Titularul unei mărci comunitare poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui licenţiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licenţă referitoare la:

 

(a)        durata;

 

(b)        forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată;

 

(c)        natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licenţa;

 

(d)        teritoriul pe care poate fi aplicată marca; ori

 

(e)        calitatea produselor fabricate sau serviciilor prestate de licenţiat.

 

(3)        Fără a aduce atingere prevederilor din contractul de licenţă, licenţiatul nu poate iniţia o procedură referitoare la contrafacerea unei mărci comunitare, decât cu acordul titularului acesteia. Cu toate acestea, titularul unei licenţe exclusive poate iniţia o astfel de procedură în cazul în care, după notificare, titularul mărcii nu introduce el însuşi o acţiune în contrafacere într-un termen corespunzător.

 

(4)        Orice licenţiat are dreptul de a interveni în procedura în contrafacere iniţiată de titularul mărcii comunitare, pentru a obţine repararea prejudiciului suferit.

 

(5)        La solicitarea uneia dintre părţi, acordarea sau transferul unei licenţe de marcă comunitară se înscrie în registru şi se publică.

 

Articolul 23

 

Opozabilitate faţă de terţi

 

(1)        Actele juridice privind o marcă comunitară, menţionate la articolele 17, 19 şi 22, sunt opozabile faţă de terţi în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil faţă de terţii care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoştinţă de act la data dobândirii drepturilor.

 

(2)        Alineatul (1) nu se aplică în cazul unei persoane care dobândeşte marca comunitară sau un drept asupra mărcii comunitare prin transferul întregii întreprinderi sau prin orice altă succesiune cu titlu universal.

 

(3)        Opozabilitatea faţă de terţi a actelor juridice menţionate la articolul 20 intră sub incidenţa legislaţiei statului membru determinat în conformitate cu articolul 16.

 

(4)        Până la intrarea în vigoare în statele membre a normelor comune în domeniul falimentului, opozabilitatea faţă de terţi a procedurii de faliment sau a unor proceduri similare intră sub incidenţa legislaţiei statului membru în care o asemenea acţiune a fost deschisă pentru prima dată în înţelesul legislaţiei interne sau al convenţiilor care se aplică în acest domeniu.

 

Articolul 24

 

Cerere de înregistrare a mărcii comunitare ca obiect al dreptului de proprietate

 

Articolele 16-23 se aplică în cazul cererilor de înregistrare a mărcii comunitare.

 

TITLUL III

 

CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII COMUNITARE

 

SECŢIUNEA 1

 

Depunerea cererii şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească

 

Articolul 25

 

Depunerea cererii

 

(1)        Cererea de înregistrare a mărcii comunitare se depune, la alegerea solicitantului:

 

(a)        la Oficiu;

 

(b)        la oficiul central în domeniul proprietăţii industriale al unui stat membru sau la Oficiul Benelux din domeniul proprietăţii intelectuale. O cerere astfel depusă produce aceleaşi efecte ca şi cum ar fi fost depusă la Oficiu la aceeaşi dată.

 

(2)        Atunci când a fost depusă cererea la oficiul central în domeniul proprietăţii industriale dintr-un stat membru sau la Oficiul Benelux din domeniul proprietăţii intelectuale, oficiul în cauză ia toate măsurile necesare pentru a transmite cererea la Oficiu în termen de două săptămâni de la depunere. Oficiul respectiv poate reclama solicitantului o taxă care să nu depăşească costul administrativ aferent primirii şi transmiterii cererii.

 

(3)        Cererile menţionate la alineatul (2) care parvin Oficiului după expirarea unui termen de două luni de la depunerea lor sunt considerate a fi prezentate la data la care cererea a sosit la Oficiu.

 

(4)        După zece ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 40/94, Comisia întocmeşte un raport privind funcţionarea sistemului de depunere a cererilor de înregistrare a mărcii comunitare, aducând propuneri care să modifice acest sistem, dacă este cazul.

 

Articolul 26

 

Condiţii pe care cererea trebuie să le îndeplinească

 

(1)        O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să conţină:

 

(a)        o cerere pentru înregistrarea unei mărci comunitare;

 

(b)        datele care permit identificarea solicitantului;

 

(c)        lista produselor sau a serviciilor pentru care se cere înregistrarea;

 

(d)        reproducerea mărcii.

 

(2)        Cererea de înregistrare a mărcii comunitare face obiectul plăţii unei taxe de depunere şi, dacă este cazul, a unora sau mai multor taxe de clasificare.

 

(3)        O cerere de înregistrare a mărcii comunitare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare menţionat la articolul 162, alineatul (1) denumit în continuare "regulamentul de aplicare".

 

Articolul 27

 

Data de depunere

 

Data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare este aceea la care solicitantul a prezentat la Oficiu sau, în cazul în care cererea a fost depusă la oficiul central din domeniul proprietăţii industriale al unui stat membru sau la Oficiul Benelux din domeniul proprietăţii intelectuale, documente care să conţină elementele menţionate la articolul 26 alineatul (1), sub rezerva plăţii taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor menţionate.

 

Articolul 28

 

Clasificare

 

Produsele şi serviciile pentru care se depun mărci comunitare se clasifică conform clasificării prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

 

SECŢIUNEA 2

 

Prioritatea

 

Articolul 29

 

Dreptul de prioritate

 

(1)        O persoană care a înregistrat în mod valabil o cerere de marcă în sau pentru unul din statele care sunt părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a depune o cerere de marcă comunitară pentru aceeaşi marcă şi pentru produsele sau serviciile identice cu cele pentru care această marcă a fost înregistrată sau care sunt cuprinse în acestea, de un drept de prioritate pe un termen de şase luni de la data depunerii primei cereri.

 

(2)        Se recunoaşte ca dând naştere unui drept de prioritate orice depozit având valoare de depozit naţional reglementar în temeiul legislaţiei interne a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale ori multilaterale.

 

(3)        Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii în cauză.

 

(4)        Se consideră drept primă cerere, a cărei dată de depunere constituie momentul de la care se calculează termenul de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeaşi marcă, pentru produse sau servicii identice şi în sau pentru acelaşi stat ca o primă cerere anterioară, cu condiţia ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă inspecţiei publice şi fără să fi lăsat să subziste drepturi şi cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate să constituie temei pentru revendicarea dreptului de prioritate.

 

(5)        Dacă prima depunere s-a efectuat pe teritoriul unui stat care este parte la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dispoziţiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică decât în măsura în care acest stat, conform unor constatări publicate, acordă, pe baza unei prime depuneri făcute la Oficiu, un drept de prioritate supus unor dispoziţii şi având efecte echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament.

 

Articolul 30

 

Revendicarea priorităţii

 

Solicitantul care doreşte să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior trebuie să prezinte o declaraţie de prioritate şi o copie a cererii anterioare. În cazul în care limba cererii anterioare nu este una dintre limbile de lucru ale Oficiului, solicitantul trebuie să prezinte o traducere a cererii anterioare într-una dintre aceste limbi de lucru.

 

Articolul 31

 

Efectul dreptului de prioritate

 

Efectul dreptului de prioritate constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare, în scopul determinării anteriorităţii drepturilor.

 

Articolul 32

 

Valoarea de depozit naţional a cererii

 

Cererea de înregistrare a mărcii comunitare căreia i-a fost atribuită o dată de depunere are, în statele membre, valoarea de depozit naţional reglementar, luând în considerare, dacă este cazul, dreptul de prioritate invocat în susţinerea cererii în cauză.

 

SECŢIUNEA 3

 

Prioritate de expunere

 

Articolul 33

 

Prioritate de expunere

 

(1)        Dacă solicitantul unei mărci comunitare a prezentat, sub marca solicitată, produse sau servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 şi revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de un drept de prioritate în sensul articolului 31.

 

(2)        Orice solicitant care doreşte să se prevaleze de prioritate în conformitate cu alineatul (1) trebuie, în condiţiile stabilite prin regulamentul de punere în aplicare, să facă dovada că produsele sau serviciile au fost prezentate în cadrul expoziţiei sub marca depusă.

 

(3)        O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prorogă termenul de prioritate prevăzut la articolul 29.

 

SECŢIUNEA 4

 

Revendicarea seniorităţii mărcii naţionale

 

Articolul 34

 

Revendicarea seniorităţii mărcii naţionale

 

(1)        Titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaţionale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă comunitară pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca comunitară de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.

(2)        În temeiul prezentului regulament, unicul efect al seniorităţii este faptul că, atunci când titularul mărcii comunitare renunţă la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată.

 

(3)        Senioritatea revendicată pentru marca comunitară se stinge atunci când titularul mărcii anterioare a cărei senioritate a fost revendicată este declarat decăzut din drepturi sau când această marcă este declarată nulă ori când renunţă la aceasta înainte de înregistrarea mărcii comunitare.

 

Articolul 35

 

Revendicarea seniorităţii după înregistrarea mărcii comunitare

 

(1)        Titularul unei mărci comunitare care este titularul unei mărci anterioare identice, înregistrată într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci identice anterioare, care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca anterioară sau conţinute în acestea, poate să revendice senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.

 

(2)        Se aplică articolul 34 alineatele (2) şi (3).

 

TITLUL IV

 

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE

 

SECŢIUNEA 1

 

Examinarea cererilor

 

Articolul 36

 

Examinarea condiţiilor privind depozitul

 

(1)        Oficiul examinează dacă:

 

(a)        cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplineşte condiţiile pentru a-i fi acordată o dată de depozit în conformitate cu articolul 27;

 

(b)        în cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare îndeplineşte condiţiile prevăzute de acest regulament şi condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare;

 

(c)taxele pe categorie, atunci când este cazul, au fost achitate în termenul stabilit.

 

(2)        În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare nu îndeplineşte condiţiile menţionate la alineatul (1), Oficiul invită solicitantul să remedieze în termenul stabilit neregulile sau neefectuarea plăţii constatate.

 

(3)        În cazul în care neregulile sau neefectuarea plăţii constatate în temeiul alineatului (1) litera (a) nu sunt remediate în acest termen, cererea nu va fi considerată ca o cerere de înregistrare a mărcii comunitare. În cazul în care solicitantul se conformează invitaţiei Oficiului, acesta din urmă acordă, ca dată de depunere a cererii, data la care s-au remediat neregulile sau neefectuarea plăţii constatate.

 

(4)        În cazul în care neregulile constatate în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt remediate în termenul stabilit, Oficiul respinge cererea.

 

(5)        În cazul în care nu se remediază în termenul stabilit neefectuarea plăţii constatată în temeiul alineatului (1) litera (c), cererea se consideră a fi retrasă cu excepţia cazului în care este evident ce categorie de produse sau servicii este destinată să fie acoperită de suma achitată.

 

(6)        Neîndeplinirea cerinţelor privind revendicarea priorităţii atrage pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.

 

(7)        Neîndeplinirea cerinţelor privind revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale atrage pierderea acelui drept pentru cerere.

 

Articolul 37

 

Examinarea motivelor absolute de refuz

 

(1)        În cazul în care o marcă este exclusă de la înregistrare în temeiul articolului 7, în ceea ce priveşte toate sau doar o parte dintre produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii comunitare, cererea se respinge pentru aceste produse sau servicii.

 

(2)        Atunci când marca conţine un element care este lipsit de caracter distinctiv şi când includerea acestui element în marcă poate genera îndoieli cu privire la întinderea protecţiei mărcii, Oficiul poate cere ca o condiţie pentru înregistrarea mărcii ca solicitantul să declare că nu va invoca niciun drept exclusiv asupra acestui element. Această declaraţie se publică împreună cu cererea sau cu înregistrarea mărcii comunitare, după caz.

 

(3)        Cererea nu poate fi respinsă înainte ca solicitantului să i se fi acordat posibilitatea de a-şi retrage sau modifica cererea ori de a-şi prezenta observaţiile.

 

SECŢIUNEA 2

 

Cercetarea

 

Articolul 38

 

Cercetarea

 

(1)        Atunci când Oficiul a acordat o dată de depozit unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare, acesta întocmeşte un raport de cercetare comunitară în care sunt menţionate mărcile comunitare sau cererile de înregistrare a mărcii comunitare anterioare a căror existenţă a fost descoperită şi care pot să fie opozabile, în conformitate cu articolul 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii.

 

(2)        În cazul în care, în momentul depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare,  domeniul proprietăţii industriale din statele membre şi dacă taxa de cercetare pentru acesta a fost achitată în termenul prevăzut pentru plata taxei de depozit, Oficiul, imediat ce o dată de depozit a fost acordată pentru cererea de înregistrare a mărcii comunitare, transmite o copie a acesteia serviciului central din domeniul proprietăţii industriale din toate statele membre care au comunicat Oficiului decizia de a efectua o cercetare în propriul lor registru de mărci pentru cererile de înregistrare a mărcilor comunitare.

 

(3)        Fiecare serviciu central din domeniul proprietăţii industriale prevăzut la alineatul (2) comunică Oficiului, în termen de două luni de la data de primire a unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare, un raport de cercetare în care sunt menţionate mărcile naţionale anterioare sau cererile de înregistrare a mărcilor naţionale anterioare, a căror existenţă a fost descoperită şi care pot să fie opozabile, în conformitate cu articolul 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii, sau se constată că cercetarea nu a furnizat nicio indicaţie a unor astfel de drepturi.

 

(4)        Raportul de cercetare menţionat la alineatul (3) este redactat utilizând un formular standardizat întocmit de Oficiu, după consultarea cu consiliul de administraţie prevăzut la articolul 126 alineatul (1), denumit în continuare "consiliul de administraţie". Elementele esenţiale ale acestui formular sunt precizate în regulamentul de aplicare.

 

(5)        Oficiul varsă o anumită sumă fiecărui serviciu central din domeniul proprietăţii industriale pentru fiecare raport de cercetare comunicat de acest serviciu în conformitate cu alineatul (3). Această sumă, care este aceeaşi pentru toate serviciile centrale, este stabilită de comitetul bugetar, printr-o decizie luată cu majoritate de trei pătrimi a reprezentanţilor statelor membre.

 

(6)        Oficiul comunică fără întârziere solicitantului unei mărci comunitare raportul de cercetare comunitar, precum şi, la cerere, rapoartele naţionale de cercetare care i-au fost comunicate în termenul prevăzut la alineatul (3).

 

(7)        La publicarea cererii de înregistrare a unei mărci comunitare, care nu poate avea loc înainte de expirarea unei perioade de o lună de la data la care Oficiul comunică rapoartele de cercetare solicitantului, Oficiul informează cu privire la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare titularii mărcilor comunitare sau ai cererilor de înregistrare a mărcii comunitare anterioare, menţionaţi în raportul de cercetare comunitar.

 

SECŢIUNEA 3

 

Publicarea cererii

 

Articolul 39

 

Publicarea cererii

 

(1)        În cazul în care condiţiile pe care trebuie să le satisfacă cererea de înregistrare a mărcii comunitare sunt îndeplinite şi în cazul în care perioada prevăzută la articolul 38 alineatul (7) a expirat, cererea se publică, în măsura în care nu a fost respinsă în conformitate cu articolul 37.

 

(2)        În cazul în care, după ce a fost publicată, cererea este respinsă în temeiul articolului 37, decizia de respingere se publică atunci când devine definitivă.

 

SECŢIUNEA 4

 

Observaţiile terţilor şi opoziţia

 

Articolul 40

 

Observaţii ale terţilor

 

(1)        Orice persoană fizică sau juridică, precum şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţi, producători, prestatori de servicii, comercianţi sau consumatori pot depune, după publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, observaţii scrise la Oficiu, precizând motivele conform cărora ar trebui respinsă înregistrarea mărcii la Oficiu, în special în temeiul articolului 7. Aceştia nu dobândesc calitatea de părţi în cadrul procedurii în faţa Oficiului.

 

(2)        Observaţiile menţionate la alineatul (1) sunt notificate solicitantului, care poate formula comentarii la acestea.

 

Articolul 41

 

Opoziţie

 

(1)        Se poate formula o opoziţie la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8:

 

(a)        în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatele (1) şi (5), de către titularii mărcilor anterioare menţionaţi la articolul 8 alineatul (2), precum şi de către licenţiaţii împuterniciţi de către titularii acestor mărci;

 

(b)        în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3), de către titularii mărcilor menţionaţi de prezenta dispoziţie;

 

(c)        în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (4), de către titularii mărcilor sau semnelor anterioare menţionaţi de această dispoziţie, precum şi de persoanele autorizate, în temeiul dreptului intern aplicabil, să exercite aceste drepturi.

 

(2)        O opoziţie la înregistrarea mărcii se poate, de asemenea, formula în condiţiile stabilite la alineatul (1), în cazul publicării unei cereri modificate conform articolului 43 alineatul (2) a doua teză.

 

(3)        Opoziţia trebuie formulată în scris şi motivată. Aceasta nu se consideră ca formulată decât după achitarea taxei pentru opoziţie. Într-un termen acordat de Oficiu, persoana care a formulat opoziţia poate prezenta în susţinerea acesteia fapte, dovezi şi observaţii.

 

Articolul 42

 

Examinarea opoziţiei

 

(1)        În cursul examinării opoziţiei, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să prezinte, într-un termen pe care acesta îl acordă, observaţiile asupra comunicărilor celorlalte părţi sau ale Oficiului.

 

(2)        La cererea solicitantului, titularul unei mărci comunitare anterioare care a formulat opoziţia aduce dovada că, în decursul a cinci ani ce precedă publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credinţă în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care se întemeiază opoziţia sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca anterioară fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În absenţa unei astfel de dovezi, opoziţia se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziţiei, decât pentru acea parte de produse sau servicii.

(3)        Alineatul (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), înţelegându-se că utilizarea lor în cadrul Comunităţii se înlocuieşte cu utilizarea lor în statul membru în care marca naţională anterioară este protejată.

 

(4)        În cazul în care consideră necesar, Oficiul invită părţile să ajungă la o înţelegere.

 

(5)        În cazul în care din examinarea opoziţiei reiese că marca este exclusă de la înregistrare pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este solicitată înregistrarea mărcii comunitare, cererea se respinge pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge opoziţia.

 

(6)        Decizia de respingere a cererii se publică atunci când este definitivă.

 

SECŢIUNEA 5

 

Retragerea, limitarea, modificarea şi divizarea cererii

 

Articolul 43

 

Retragerea, restrângerea şi modificarea cererii

 

(1)        Solicitantul poate să-şi retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conţine. Atunci când cererea a fost deja publicată, retragerea sau restrângerea sunt de asemenea publicate.

 

(2)        Pe de altă parte, cererea de înregistrare a mărcii comunitare nu poate fi modificată, la cererea solicitantului, decât pentru a corecta numele şi adresa solicitantului, greşelile de exprimare sau de transcriere sau erorile evidente, astfel încât o asemenea rectificare să nu modifice în mod substanţial marca sau să extindă lista de produse sau servicii. În cazul în care modificările privesc reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii şi în cazul în care aceste modificări sunt aduse după publicarea cererii, aceasta se publică astfel cum a fost modificată.

 

Articolul 44

 

Divizarea cererii

 

(1)        Solicitantul poate diviza cererea declarând că o parte din produsele sau serviciile incluse în cererea originală va face obiectul uneia sau mai multor cereri divizionare. Produsele sau serviciile cererii divizionare nu pot acoperi produsele sau serviciile care rămân în cererea originală sau care figurează în alte cereri divizionare.

 

(2)        Declaraţia de divizare nu este admisibilă:

 

(a)        dacă, în cazul în care a fost formulată o opoziţie împotriva cererii originale, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul acestei opoziţii, până când decizia diviziei de opoziţie devine definitivă sau până la abandonarea procedurii de opoziţie;

 

(b)        în perioadele prevăzute de regulamentul de aplicare.

 

(3)        Declaraţia de divizare trebuie să fie în conformitate cu dispoziţiile prevăzute prin regulamentul de aplicare.

 

(4)        Declaraţia de divizare face obiectul unei taxe. Se consideră că declaraţia nu a fost făcută până la achitarea taxei.

 

(5)        Divizarea produce efecte de la data la care este transcrisă în dosarele păstrate de Oficiu privind cererea originală.

 

(6)        Toate cererile şi solicitările efectuate şi toate taxele plătite cu privire la cererea originală înainte de data primirii de către Oficiu a declaraţiei de divizare se consideră că au fost introduse sau achitate şi pentru cererea sau cererile divizionare. Taxele achitate efectiv pentru cererea originală înainte de data primirii declaraţiei de divizare nu sunt rambursabile.

 

(7)        Cererea divizionară păstrează data de depozit şi orice altă dată de prioritate sau de senioritate a cererii originale.

 

SECŢIUNEA 6

 

Înregistrarea

 

Articolul 45

 

Înregistrare

 

Atunci când cererea respectă dispoziţiile prezentului regulament şi când nicio opoziţie nu a fost formulată în termenul menţionat la articolul 41 alineatul (1) sau când o opoziţie a fost respinsă printr-o decizie definitivă, marca se înregistrează ca marcă comunitară, cu condiţia ca taxa de înregistrare să fi fost achitată în termenul stabilit. Dacă nu s-a achitat taxa de înregistrare în termen, cererea se consideră retrasă.

 

TITLUL V

 

DURATA, REÎNNOIREA, MODIFICAREA ŞI DIVIZAREA MĂRCII COMUNITARE

 

Articolul 46

 

Durata înregistrării

 

Durata înregistrării mărcii comunitare este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii. Înregistrarea poate fi reînnoită, conform articolului 47, pentru perioade de zece ani.

 

Articolul 47

 

Reînnoire

 

(1)        Înregistrarea mărcii comunitare se reînnoieşte la cererea titularului mărcii sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiţia ca taxele să fi fost achitate.

 

(2)        Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii comunitare, precum şi pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă comunitară în ceea ce priveşte expirarea înregistrării, înaintea respectivei expirări. Absenţa acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului.

 

(3)        Cererea de reînnoire trebuie prezentată în termen de şase luni, termen care expiră în ultima zi a lunii în cursul căreia încetează perioada de protecţie. Taxele trebuie, de asemenea, achitate în acest termen. În caz contrar, cererea mai poate fi depusă, iar taxele achitate, într-un termen suplimentar de şase luni care începe să curgă a doua zi după termenul stabilit în primă etapă, sub rezerva achitării unei suprataxe în cursul termenului suplimentar respectiv.

 

(4)        În cazul în care cererea nu este prezentată, iar taxele nu sunt achitate decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca comunitară, înregistrarea nu se reînnoieşte decât pentru acele produse sau servicii.

 

(5)        Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.

 

Articolul 48

 

Modificarea

 

(1)        Marca comunitară nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia.

 

(2)        Cu toate acestea, dacă marca comunitară conţine numele şi adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu aduce atingere în mod substanţial identităţii mărcii aşa cum a fost înregistrată la origine, poate fi înregistrată la cererea titularului.

 

(3)        Publicarea înregistrării modificării conţine o reproducere a mărcii comunitare modificate. Terţii ale căror drepturi pot fi afectate de modificare pot contesta înregistrarea ei în termen de trei luni de la publicare.

 

Articolul 49

 

Divizarea înregistrării

 

(1)        Titularul mărcii comunitare poate diviza înregistrarea declarând că anumite produse sau servicii incluse în înregistrarea originală vor face obiectul uneia sau mai multor înregistrări divizionare. Produsele sau serviciile din înregistrarea divizionară nu pot acoperi produsele sau serviciile care rămân în înregistrarea originală sau care figurează în alte înregistrări divizionare.

 

(2)        Declaraţia de divizare nu este admisibilă în următoarele cazuri:

 

(a)        dacă, în cazul în care a fost prezentată o cerere de decădere sau în nulitate la Oficiu împotriva înregistrării originale, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii de decădere sau în nulitate până când decizia diviziei de anulare devine definitivă sau până când procedura s-a încheiat în alt fel;

 

(b)        dacă, în cazul în care a fost depusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate în cadrul unei acţiuni în faţa unei instanţe pentru mărci comunitare, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii reconvenţionale, până când menţiunea deciziei instanţei pentru mărci comunitare a fost înscrisă în registru în conformitate cu articolul 100 alineatul (6).

 

(3)        Declaraţia de divizare trebuie să fie în conformitate cu dispoziţiile regulamentului de aplicare.

 

(4)        Declaraţia de divizare face obiectul unei taxe. Se consideră că declaraţia că nu a fost făcută până la achitarea taxei.

 

(5)        Divizarea produce efecte de la data la care este consemnată în registru.

 

(6)        Toate solicitările şi cererile efectuate şi toate taxele achitate cu privire la înregistrarea originală înainte de data primirii de către Oficiu a declaraţiei de divizare se consideră că au fost depuse sau achitate şi în ceea ce priveşte înregistrarea sau înregistrările divizionare. Taxele achitate corespunzător pentru înregistrarea originală înainte de data de primire a declaraţiei de divizare nu sunt rambursabile.

 

(7)        Înregistrarea divizionară păstrează data de depozit şi orice altă dată de prioritate şi de senioritate a înregistrării originale.

 

TITLUL VI

 

RENUNŢAREA, DECĂDEREA ŞI NULITATEA

 

SECŢIUNEA 1

 

Renunţarea

 

Articolul 50

 

Renunţare

 

(1)        Marca comunitară poate face obiectul unei renunţări pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.

 

(2)        Renunţarea se declară în scris la Oficiu de către titularul mărcii. Aceasta nu are efect decât după înregistrare.

 

(3)        Renunţarea se înregistrează numai cu acordul titularului unui drept înscris în registru. În cazul în care a fost înregistrată o licenţă, renunţarea se înscrie în registru numai dacă titularul mărcii dovedeşte că l-a informat pe licenţiat cu privire la intenţia sa de renunţare; înscrierea se face la expirarea termenului prevăzut de regulamentul de aplicare.

 

SECŢIUNEA 2

 

Cauzele de decădere

 

Articolul 51

 

Cauze de decădere

 

(1)        Titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere:

 

(a)        în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credinţă în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuşi, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade şi depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării cu bună-credinţă; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvenţională ar putea fi depusă;

 

(b)        în cazul în care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată;

 

(c)        în cazul în care, în urma utilizării de către titularul mărcii sau cu consimţământul acestuia pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, marca poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau provenienţa geografică a acestor produse sau servicii.

 

(2)        În cazul în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective.

 

SECŢIUNEA 3

 

Cauzele de nulitate

 

Articolul 52

 

Cauze de nulitate absolută

 

(1)        Se declară nulitatea mărcii comunitare, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere:

 

(a)        atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 7;

 

(b)        atunci când solicitantul era de rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

 

(2)        Atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuşi să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

 

(3)        În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.

 

Articolul 53

 

Cauze de nulitate relativă

 

(1)        Marca comunitară este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere:

 

(a)        atunci când există o marcă anterioară menţionată la articolul 8 alineatul (2) şi când se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din numitul articol;

 

(b)        atunci când există o marcă menţionată la articolul 8 alineatul (3) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la acel alineat;

 

(c)        atunci când există un drept anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la acel alineat.

 

(2)        Marca comunitară este, de asemenea, declarată nulă pe baza unei cereri prezentate Oficiului sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior în conformitate cu legislaţia comunitară sau cu dreptul intern care îi reglementează protecţia, în special:

 

(a)        al unui drept la nume;

 

(b)        al unui drept la imagine;

 

(c)        al unui drept de autor;

 

(d)        al unui drept de proprietate industrială.

 

(3)        Marca comunitară nu poate fi declarată nulă atunci când titularul unui drept menţionat la alineatul (1) sau (2) îşi dă în mod expres consimţământul pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de declarare a nulităţii sau a cererii reconvenţionale.

 

(4)        Titularul unuia dintre drepturile menţionate la alineatul (1) sau (2), care a solicitat în prealabil declararea nulităţii mărcii comunitare sau a introdus o cerere reconvenţională în cadrul unei acţiuni în contrafacere, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulităţii sau să introducă o cerere reconvenţională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri.

 

(5)        Se aplică articolul 52 alineatul (3).

 

Articolul 54

 

Limitare a drepturilor ca urmare a toleranţei

 

(1)        Titularul unei mărci comunitare care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul Comunităţii, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulităţii şi nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepţia cazului în care depunerea mărcii comunitare ulterioare a fost efectuată cu rea-credinţă.

 

(2)        Titularul unei mărci naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) sau al unui alt semn anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4), care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci comunitare ulterioare în cadrul statului membru în care această marcă anterioară sau celălalt semn anterior este protejat, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate să solicite declararea nulităţii şi nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pe baza mărcii anterioare sau a celuilalt semn anterior pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, decât dacă depunerea mărcii comunitare ulterioare nu a fost efectuată cu rea-credinţă.

 

(3)        În cazurile menţionate la alineatul (1) sau (2), titularul mărcii comunitare ulterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, cu toate că acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii comunitare ulterioare.

 

SECŢIUNEA 4

 

Efectele decăderii şi ale nulităţii

 

Articolul 55

 

Efecte ale decăderii şi ale nulităţii

 

(1)        Se consideră că marca comunitară nu a avut, începând cu data depunerii cererii de decădere sau a cererii reconvenţionale, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum titularul este declarat decăzut din drepturile sale în totalitate sau doar în parte. La cererea uneia dintre părţi, prin hotărâre poate fi stabilită o dată anterioară la care a intervenit una dintre cauzele de decădere.

 

(2)        Se consideră că marca comunitară nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parţial.

 

(3)        Sub rezerva dispoziţiilor interne referitoare fie la acţiunea în repararea prejudiciului cauzat din neglijenţa sau reaua-credinţă a titularului mărcii, fie la îmbogăţirea fără justă cauză, efectul retroactiv al decăderii sau al nulităţii mărcii nu aduce atingere:

 

(a)        hotărârilor pronunţate în acţiunile în contrafacere care au dobândit autoritate de lucru judecat şi au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii de decădere sau de nulitate;

 

(b)        contractelor încheiate anterior pronunţării hotărârii de decădere sau de nulitate, în măsura în care au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii în cauză; cu toate acestea, în măsura în care circumstanţele justifică acest lucru, se poate solicita, din raţiuni de echitate, restituirea sumelor vărsate în temeiul contractului.

 

SECŢIUNEA 5

 

Procedura de decădere şi de nulitate în faţa Oficiului

 

Articolul 56

 

Cererea de decădere şi de declarare a nulităţii

 

(1)        Poate fi depusă la Oficiu o cerere de revocare sau de declarare a nulităţii mărcii comunitare:

 

(a)        în cazurile prevăzute la articolele 51 şi 52, de către orice persoană fizică sau juridică, precum şi de către orice grup ori organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanţilor, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianţilor sau consumatorilor şi care, în termenii legislaţiei care îi este aplicabilă, are capacitatea de a sta în justiţie;

 

(b)        în cazurile prevăzute la articolul 53 alineatul (1), de către persoanele menţionate la articolul 41 alineatul (1);

 

(c)        în cazurile prevăzute la articolul 53 alineatul (2), de către titularii drepturilor anterioare menţionaţi de această dispoziţie sau de către persoanele abilitate să exercite drepturile în discuţie în temeiul legislaţiei statului membru respectiv.

 

(2)        Cererea trebuie prezentată în scris şi motivată. Cererea se consideră ca fiind introdusă numai după achitarea taxei.

 

(3)        Cererea de decădere sau de declarare a nulităţii este inadmisibilă în cazul în care o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a fost soluţionată între aceleaşi părţi de către o instanţă a unui stat membru, iar hotărârea respectivă a dobândit autoritate de lucru judecat.

 

Articolul 57

Examinarea cererii

 

(1)        În cursul examinării cererii de decădere sau de declarare a nulităţii, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care acesta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.

 

(2)        La cererea titularului mărcii comunitare, titularul unei mărci comunitare anterioare, care este parte în procedura în nulitate, aduce dovada că, în cursul celor cinci ani care precedă data cererii de declarare a nulităţii, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări cu bună-credinţă în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care cererea de declarare a nulităţii se întemeiază ori că există motive întemeiate pentru neutilizare, atât timp cât la acea dată marca comunitară anterioară fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În afară de aceasta, în cazul în care marca comunitară anterioară a fost înregistrată cu cel puţin cinci ani înaintea publicării cererii de înregistrare a mărcii comunitare, titularul mărcii comunitare anterioare aduce, de asemenea, dovada îndeplinirii, până la acea dată, a condiţiilor prevăzute la articolul 42 alineatul (2). În cazul neprezentării acestei dovezi, cererea de declarare a nulităţii se respinge. În cazul în care marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată decât pentru acea parte de produse sau servicii, în scopul examinării cererii de declarare a nulităţii.

 

(3)        Alineatul (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), dat fiind că utilizarea în cadrul Comunităţii se înlocuieşte cu utilizarea în statul membru în care este protejată marca naţională anterioară.

 

(4)        În cazul în care consideră necesar, Oficiul poate invita părţile să ajungă la un acord.

 

(5)        În cazul în care din examinarea cererii de decădere sau de declarare a nulităţii reiese că ar fi trebuit să se respingă înregistrarea mărcii pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, titularul mărcii comunitare este declarat decăzut din drepturi sau nulitatea mărcii este declarată pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, cererea de decădere sau de declarare a nulităţii se respinge.

 

(6)        O menţiune a deciziei Oficiului privind cererea de decădere sau în nulitate este înscrisă în registru atunci când aceasta este definitivă.

 

TITLUL VII

 

CĂI DE ATAC

 

Articolul 58

 

Decizii care pot face obiectul unei căi de atac

 

(1)        Deciziile examinatorilor, ale diviziilor de opoziţie, ale diviziei administraţiei mărcilor şi aspectelor juridice, precum şi cele ale diviziilor de anulare pot face obiectul unei căi de atac. Calea de atac are efect suspensiv.

 

(2)        O decizie care nu pune capăt unei proceduri în privinţa uneia dintre părţi nu poate fi supusă unei căi de atac decât după decizia finală, cu excepţia cazului în care decizia respectivă nu prevede o cale de atac independentă.

 

Articolul 59

 

Persoane îndreptăţite să introducă o cale de atac şi să se

constituie părţi la procedură

 

Orice parte la o procedură care a condus la o decizie poate introduce o cale de atac împotriva respectivei decizii, atât timp cât aceasta din urmă nu a fost pronunţată în favoarea sa. Celelalte părţi la procedură sunt de drept părţi la procedura căii de atac.

 

Articolul 60

 

Termen şi formă

 

Calea de atac trebuie formulată în scris şi depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării deciziei. Calea de atac se consideră ca fiind înaintată numai după achitarea taxei pentru calea de atac. În termen de patru luni de la data notificării deciziei trebuie depus, în scris, un memoriu în care să se expună motivele de atac.

 

Articolul 61

 

Revizuirea deciziilor în cauzele ex parte

 

(1)        În cazul în care partea care a introdus calea de atac este singura parte la procedură şi în cazul în care serviciul a cărui decizie este atacată consideră calea de atac admisibilă şi întemeiată, serviciul trebuie să admită calea de atac.

 

(2)        În cazul în care nu se admite calea de atac într-un termen de o lună de la primirea expunerii motivelor, calea de atac se înaintează imediat camerei de recurs, fără niciun aviz asupra fondului.

 

Articolul 62

 

Revizuirea deciziilor în cauzele inter partes

 

(1)        Atunci când procedura opune partea care a introdus calea de atac unei alte părţi şi în cazul în care serviciul a cărui decizie este atacată consideră calea de atac ca fiind admisibilă şi întemeiată, serviciul trebuie să admită calea de atac.

 

(2)        Aceasta poate admite calea de atac numai în cazul în care serviciul a cărui decizie este atacată notifică celeilalte părţi intenţia de a admite calea de atac şi dacă aceasta o acceptă în termen de două luni de la data primirii notificării.

 

(3)        În cazul în care cealaltă parte nu acceptă admiterea căii de atac în termen de două luni de la primirea notificării menţionate la alineatul (2) şi emite o declaraţie în acest sens sau dacă nu face nicio declaraţie în termenul prevăzut, calea de atac se înaintează imediat camerei de recurs, fără niciun aviz asupra fondului.

 

(4)        Cu toate acestea, în cazul în care serviciul a cărui decizie este atacată nu consideră calea de atac admisibilă şi întemeiată în termen de o lună de la primirea expunerii motivelor, aceasta înaintează imediat calea de atac camerei de recurs, fără niciun aviz asupra fondului, în loc să ia măsurile prevăzute la alineatele (2) şi (3).

 

Articolul 63

 

Examinarea căii de atac

 

(1)        În cazul în care calea de atac este admisibilă, camera de recurs cercetează dacă se poate pronunţa asupra acesteia.

 

(2)        În cursul examinării căii de atac, camera de recurs invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care aceasta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.

 

Articolul 64

 

Decizia privind calea de atac

 

(1)        În urma examenului de fond asupra căii de atac, camera de recurs se pronunţă asupra acesteia. Aceasta poate fie să exercite competenţele organului care a pronunţat decizia atacată, fie să retrimită cauza spre soluţionare organului în cauză.

 

(2)        În cazul în care camera de recurs retrimite cauza spre soluţionare organului care a pronunţat decizia atacată, acest organ este obligat să ţină seama de considerentele şi de dispozitivul deciziei pronunţate de camera de recurs, cu condiţia ca împrejurările cauzei să fi rămas aceleaşi.

 

(3)        Deciziile camerelor de recurs produc efecte numai de la data expirării termenului menţionat la articolul 65 alineatul (5) sau, dacă în acest termen a fost înaintată o acţiune în faţa Curţii de Justiţie, de la data respingerii căii de atac în cauză.

 

Articolul 65

 

Acţiune în faţa Curţii de Justiţie

 

(1)        Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunţă asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acţiuni în faţa Curţii de Justiţie.

 

(2)        Acţiunea se înaintează pe motive de incompetenţă, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.

 

(3)        Curtea de Justiţie are competenţa atât de a anula, cât şi de a modifica hotărârea atacată.

 

(4)        Calea de atac este deschisă oricărei părţi la procedura înaintea camerei de recurs, în măsura în care decizia nu fost pronunţată în favoarea sa.

 

(5)        Acţiunea se introduce în faţa Curţii de Justiţie în termen de două luni de la data notificării deciziei camerei de recurs.

 

(6)        Oficiul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârii Curţii de Justiţie.

 

TITLUL VIII

 

MĂRCILE COMUNITARE COLECTIVE

 

Articolul 66

 

Mărci comunitare colective

 

(1)        Pot constitui mărci comunitare colective acele mărci comunitare astfel desemnate la data depunerii şi destinate să facă distincţie între produsele sau serviciile membrilor asociaţiei titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi. Pot depune mărci comunitare colective asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în termenii legislaţiei care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, să atribuie contracte sau să întocmească alte acte juridice şi să stea în justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public.

 

(2)        Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui mărci comunitare colective în sensul alineatului (1) semne sau indicaţii care pot servi, în comerţ, la desemnarea provenienţei geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terţ să utilizeze în comerţ aceste semne sau indicaţii, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ abilitat să folosească o denumire geografică.

 

(3)        Dispoziţiile prezentului regulament se aplică mărcilor comunitare colective, cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolele 67-74.

 

Articolul 67

 

Regulament de utilizare a mărcii

 

(1)        Solicitantul înregistrării unei mărci comunitare colective trebuie să prezinte un regulament de utilizare în termenul alocat.

 

(2)        Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, condiţiile de afiliere la asociaţie, precum şi, în măsura în care există, condiţiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancţiunile. Regulamentul de utilizare a unei mărci menţionate la articolul 66 alineatul (2) trebuie să autorizeze orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociaţiei care este titular al mărcii.

 

Articolul 68

 

Respingerea cererii

 

(1)        Pe lângă motivele de respingere a unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare prevăzute la articolele 36 şi 37, cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge atunci când nu respectă dispoziţiile articolului 66 sau ale articolului 67 sau când regulamentul de utilizare contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

 

(2)        Cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective se respinge şi atunci când publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, atunci când se poate să fie considerată a fi altceva decât o marcă colectivă.

 

(3)        Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2).

 

Articolul 69

 

Observaţii ale terţilor

 

Pe lângă cazurile menţionate la articolul 40, orice persoană sau grup menţionat la acest articol poate adresa Oficiului observaţii scrise întemeiate pe un anumit motiv pentru care ar trebui respinsă cererea de înregistrare a mărcii comunitare colective, în temeiul articolului 68.

 

Articolul 70

 

Utilizarea mărcii

 

Utilizarea mărcii comunitare colective de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă respectă dispoziţiile prezentului regulament, atât timp cât celelalte condiţii cărora se supune utilizarea mărcii comunitare sunt respectate.

 

Articolul 71

 

Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii

 

(1)        Titularul mărcii comunitare colective trebuie să transmită Oficiului orice regulament de utilizare modificat.

 

(2)        Modificarea nu se menţionează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispoziţiile articolului 67 sau în cazul în care conţine un motiv de respingere menţionat la articolul 68.

 

(3)        Articolul 67 se aplică regulamentului de utilizare modificat.

 

(4)        În sensul aplicării prezentului regulament, modificarea regulamentului de utilizare nu produce efecte decât de la data înscrierii în registru a menţiunii de modificare.

 

Articolul 72

 

Exercitarea acţiunii în contrafacere

 

(1)        Dispoziţiile articolului 22 alineatele (3) şi (4) privind drepturile licenţiaţilor se aplică oricărei persoane abilitate să utilizeze o marcă comunitară colectivă.

 

(2)        Titularul unei mărci comunitare colective poate cere, în numele persoanelor abilitate să utilizeze marca, repararea prejudiciului suferit de acestea în urma utilizării neautorizate a mărcii.

 

Articolul 73

 

Cauze de decădere

 

În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 51, titularul mărcii comunitare colective este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere atunci când:

 

(a)        titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii care nu ar fi compatibilă cu condiţiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menţionată în registru;

 

(b)        modul în care marca a fost utilizată de către titular a avut drept consecinţă posibilitatea ca aceasta să inducă consumatorul în eroare în sensul articolului 68 alineatul (2);

 

(c)        modificarea regulamentului de utilizare a fost menţionată de către titular în registru, contrar dispoziţiilor articolului 71 alineatul (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de aceste dispoziţii.

 

Articolul 74

 

Cauze de nulitate

 

Pe lângă cauzele de nulitate prevăzute la articolele 52 şi 53, marca comunitară colectivă este declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere atunci când a fost înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 68, cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, cerinţele stabilite de aceste dispoziţii.

 

TITLUL IX

 

DISPOZIŢII DE PROCEDURĂ

 

SECŢIUNEA 1

 

Dispoziţii generale

 

Articolul 75

 

Motivarea hotărârilor

 

Hotărârile Oficiului sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părţile interesate au avut posibilitatea de a formula observaţii.

 

Articolul 76

 

Examinarea din oficiu a faptelor

 

(1)        În cursul procedurii, Oficiul procedează la examinarea din oficiu a faptelor; cu toate acestea, în cazul unei proceduri privind motivele relative de respingere a înregistrării, examinarea este limitată la motivele invocate şi la cererile introduse de părţi.

 

(2)        Oficiul poate să nu ia în considerare faptele pe care părţile nu le-au invocat sau dovezile pe care nu le-au furnizat în timp util.

 

Articolul 77

 

Procedură orală

 

(1)        Oficiul recurge la procedura orală fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părţile la procedură, cu condiţia ca acest lucru să fie considerat util.

 

(2)        Procedura orală în faţa examinatorilor, divizia de opoziţie şi divizia pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice nu este publică.

 

(3)        Procedura orală, inclusiv pronunţarea deciziei, este publică în faţa diviziei de anulare şi a camerelor de recurs, cu excepţia cazului în care există o hotărâre contrară a instanţei sesizate, caz în care publicitatea ar putea prezenta, în special pentru o parte la procedură, inconveniente grave şi nejustificate.

 

Articolul 78

 

Probaţiune

 

(1)        În cadrul oricărei proceduri în faţa Oficiului, se pot administra în special următoarele mijloace de probă:

 

(a)        ascultarea părţilor;

 

(b)        solicitarea de informaţii;

 

(c)        prezentarea de documente şi de mijloace de probă;

 

(d)        ascultarea martorilor;

 

(e)        expertiza;

 

(f)         declaraţiile scrise date sub jurământ sau în mod solemn sau cu efect echivalent în conformitate cu legislaţia statului în care sunt făcute.

 

(2)        Serviciul sesizat poate însărcina pe unul dintre membrii acestuia să procedeze la administrarea mijloacelor de probă.

 

(3)        În cazul în care Oficiul consideră necesar ca o parte, un martor sau un expert să depună mărturie orală, acesta invită persoana în cauză să se înfăţişeze înaintea sa.

 

(4)        Părţile sunt informate în legătură cu ascultarea unui martor sau a unui expert în faţa Oficiului. Acestea au dreptul de a fi prezente şi de a pune întrebări martorului sau expertului.

 

Articolul 79

 

Notificare

 

Oficiul notifică din oficiu toate hotărârile şi invitaţiile de a se înfăţişa înaintea sa, precum şi comunicările care determină curgerea unui termen sau a căror notificare este prevăzută de alte dispoziţii ale prezentului regulament sau ale regulamentului sau este dispusă de către preşedintele Oficiului.

 

Articolul 80

 

Eliminarea sau revocarea

 

(1)        Atunci când Oficiul efectuează o înscriere în registru sau ia o decizie care conţine o eroare de procedură evidentă, care îi este imputabilă, acesta asigură eliminarea înscrierii respective sau revocarea deciziei. În cazul în care există numai o singură parte la procedură ale cărei drepturi au fost încălcate prin înscriere sau prin act, eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei este dispusă chiar dacă, pentru partea respectivă, eroarea nu a fost evidentă.

 

(2)        Eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei, prevăzute la alineatul (1), se dispun din oficiu sau la cererea uneia dintre părţile la procedură, de către instanţa care a făcut înscrierea sau care adoptă decizia. Eliminarea sau revocarea sunt efectuate în termen de şase luni de la data înscrierii în registru sau de la adoptarea deciziei, după ce au fost ascultate părţile la procedură, precum şi eventualii titulari de drepturi asupra mărcii comunitare în cauză care sunt înscrişi în registru.

 

(3)        Prezentul articol nu aduce atingere dreptului părţilor de a formula o cale de atac în aplicarea articolelor 58 şi 65 şi nici posibilităţii, în conformitate cu procedura şi condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare, de a obţine corectarea erorilor lingvistice sau de transcriere şi a erorilor evidente care figurează în deciziile Oficiului, precum şi a erorilor imputabile Oficiului în timpul înregistrării mărcii sau al publicării acestei înregistrări.

 

Articolul 81

 

Restitutio in integrum

 

(1)        Solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci comunitare sau orice altă parte la o procedură în faţa Oficiului care, deşi a dat dovadă de întreaga prudenţă impusă de circumstanţe, nu a fost în măsură să respecte un termen prevăzut de Oficiu, este repus în drepturi, la cerere, în cazul în care obstrucţionarea a avut drept consecinţă directă, în temeiul dispoziţiilor prezentului regulament, pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac.

 

(2)        Cererea trebuie prezentată în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucţionării. În acelaşi termen trebuie îndeplinit actul nerealizat. Cererea nu este admisibilă decât într-un termen de un an de la data expirării termenului nerespectat. În caz de neprezentare a cererii de reînnoire a înregistrării sau de neplată a unei taxe de reînnoire, termenul suplimentar de şase luni prevăzut la articolul 47 alineatul (3) a treia teză se deduce din perioada de un an.

(3)        Cererea trebuie motivată şi să indice faptele şi motivele invocate în sprijinul său. Aceasta nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de restitutio in integrum.

 

(4)        Organul care are competenţa de a statua în ceea ce priveşte actul neîndeplinit se pronunţă asupra cererii.

 

(5)        Prezentul articol nu se aplică termenelor prevăzute la alineatul (2), la articolul 41 alineatele (1) şi (3) şi la articolul 82.

 

(6)        Atunci când solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci comunitare este repus în drepturi, acesta nu-şi poate invoca drepturile împotriva unui terţ care, de bună-credinţă, pe parcursul perioadei cuprinse între pierderea dreptului asupra cererii sau a mărcii comunitare şi publicarea menţiunii privind repunerea în drepturi, a introdus pe piaţă produse sau a prestat servicii sub un semn identic sau similar cu marca comunitară.

 

(7)        Terţul care poate să se prevaleze de dispoziţiile alineatului

 

(6)        poate formula terţă opoziţie împotriva hotărârii de repunere în drepturi a solicitantului sau a titularului unei mărci comunitare, în termen de două luni de la data publicării menţiunii de repunere în drepturi.

 

(8)        Prezentul articol nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a acorda restitutio in integrum în ceea ce priveşte termenele prevăzute de prezentul regulament şi care trebuie să fie respectate în faţa autorităţilor statului în cauză.

 

Articolul 82

 

Continuarea procedurii

 

(1)        Solicitantul sau titularul unei mărci comunitare sau orice altă parte la o procedură în faţa Oficiului care a omis să respecte un termen faţă de Oficiu poate obţine, la cerere, continuarea procedurii, cu condiţia ca, în momentul în care cererea este introdusă, actul omis să fie îndeplinit. Cererea de continuare a procedurii se acceptă numai dacă este prezentată în termen de două luni de la data de expirare a termenului nerespectat. Cererea se consideră prezentată numai după plata unei taxe de continuare a procedurii.

 

(2)        Prezentul articol nu este aplicabil termenelor prevăzute la articolul 25 alineatul (3), articolul 27, articolul 29 alineatul (1), articolul 33 alineatul (1), articolul 36 alineatul (2), articolele 41 şi 42, articolul 47 alineatul (3), articolele 60 şi 62, articolul 65 alineatul (5), articolele 81 şi 112, pentru termenele prevăzute de prezentul articol şi pentru termenele prevăzute de regulamentul de aplicare pentru a putea invoca, după depunerea cererii, o prioritate în aplicarea articolului 30, o prioritate de expunere în temeiul articolului 33 sau o senioritate în sensul articolului 34.

 

(3)        Instanţa care este competentă pentru a statua cu privire la actul omis se pronunţă asupra cererii.

 

(4)        În cazul în care Oficiul admite cererea, consecinţele nerespectării termenului se consideră că nu s-au produs.

 

(5)        În cazul în care Oficiul respinge cererea, taxa se restituie.

 

Articolul 83

 

Trimitere la principiile generale

 

În absenţa unei dispoziţii de procedură în prezentul regulament, în regulamentul de punere în aplicare, în regulamentul privind taxele sau în regulamentul de procedură al camerelor de recurs, Oficiul ia în considerare principiile general admise în domeniu în statele membre.

 

Articolul 84

 

Încetarea obligaţiilor financiare

 

(1)        Dreptul Oficiului de a solicita achitarea taxelor se prescrie în termen de patru ani de la sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia taxa a devenit exigibilă.

 

(2)        Drepturile împotriva Oficiului în ceea ce priveşte restituirea taxelor sau sumele percepute excedentar de către acesta cu ocazia achitării taxelor se prescriu în patru ani de la sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia a luat naştere dreptul.

 

(3)        Termenul prevăzut la alineatele (1) şi (2) se întrerupe, în cazul menţionat la alineatul (1), printr-o invitaţie de a achita taxa şi, în cazul menţionat la alineatul (2), printr-o solicitare scrisă de a invoca dreptul în cauză. Termenul menţionat reîncepe să curgă de la data întreruperii sale; expiră la sfârşitul unei perioade de şase ani calculată începând cu sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia a început să fie calculat iniţial, cu excepţia cazului în care a fost intentată o acţiune în justiţie în vederea valorificării dreptului în cauză; în acest caz, termenul expiră cel mai devreme la încheierea unei perioade de un an calculată de la data la care hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat.

 

SECŢIUNEA 2

 

Cheltuieli

 

Articolul 85

 

Repartizarea cheltuielilor

 

(1)        Partea care pierde într-o procedură de opoziţie, de decădere, în nulitate sau într-o cale de atac suportă taxele pretinse de cealaltă parte, precum şi, fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 119 alineatul (6), toate cheltuielile pretinse de aceasta indispensabile pentru desfăşurarea procedurilor, inclusiv cheltuielile de deplasare, de şedere şi remuneraţia unui agent, consilier sau avocat, în limita tarifelor stabilite pentru fiecare categorie de cheltuieli, în condiţiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare.

 

(2)        Cu toate acestea, în măsura în care părţile cad în pretenţii în privinţa unuia sau mai multor capete de cerere sau în măsura în care echitatea impune acest lucru, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs decide o repartizare diferită a cheltuielilor.

 

(3)        Partea care pune capăt unei proceduri prin retragerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, a opoziţiei, a cererii de decădere sau a cererii în nulitate ori a căii de atac, prin faptul că nu-şi reînnoieşte înregistrarea mărcii comunitare sau prin faptul că renunţă la aceasta, suportă taxele, precum şi cheltuielile pretinse de cealaltă parte în condiţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2).

 

(4)        Dacă nu se pronunţă o hotărâre într-o anumită cauză, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs are competenţa de a decide modul de repartizare a cheltuielilor.

 

(5)        Atunci când părţile stabilesc, în faţa diviziei de opoziţie, a diviziei de anulare sau a camerei de recurs un acord asupra cheltuielilor, diferit de cel ce rezultă din aplicarea alineatelor precedente, instanţa respectivă ia act de acest acord.

 

(6)        Divizia de opoziţie sau divizia de anulare sau camera de recurs stabileşte valoarea cheltuielilor de rambursat în temeiul alineatelor anterioare, în cazul în care aceste cheltuieli se limitează la taxele plătite Oficiului şi la cheltuielile de reprezentare. În toate celelalte cazuri, grefa camerei de recurs sau un membru al personalului diviziei de opoziţie sau de anulare stabileşte valoarea cheltuielilor de rambursat la cerere. Cererea este admisă numai atunci când este primită în termen de două luni de la data la care decizia care face obiectul cererii de fixare a cheltuielilor devine definitivă. Această valoare poate fi revizuită, prin cererea prezentată în termenul prevăzut, prin decizia diviziei de opoziţie sau a diviziei de anulare sau a camerei de recurs.

 

Articolul 86

 

Executarea hotărârilor de stabilire a valorii cheltuielilor

 

(1)        Orice hotărâre definitivă a Oficiului care stabileşte valoarea cheltuielilor constituie titlu executoriu.

 

(2)        Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă aflate în vigoare în statul pe teritoriul căruia aceasta are loc. Hotărârea este investită cu formulă executorie, fără să fie necesar alt control în afara celui de verificare a autenticităţii titlului, de către autoritatea naţională pe care guvernul fiecăruia dintre statele membre o desemnează în acest sens şi pe care o face cunoscută Oficiului şi Curţii de Justiţie.

 

(3)        După îndeplinirea acestor formalităţi la cererea părţii interesate, aceasta poate continua executarea silită prin sesizarea directă a organismului competent, în conformitate cu legislaţia internă.

(4)        Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei hotărâri a Curţii de Justiţie. Cu toate acestea, controlul regularităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor statului membru în cauză.

 

SECŢIUNEA 3

 

Informarea publicului şi a autorităţilor statelor membre

 

Articolul 87

 

Registrul mărcilor comunitare

 

Oficiul ţine un registru, denumit Registrul mărcilor comunitare, în care apar menţiunile a căror înregistrare sau înscriere este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare. Registrul este deschis consultării publice.

 

Articolul 88

 

Consultare publică

 

(1)        Dosarele referitoare la cererile de înregistrare a mărcilor comunitare care nu au fost încă publicate nu pot fi deschise spre consultare publică decât cu acordul solicitantului.

 

(2)        Orice persoană care dovedeşte că solicitantul înregistrării unei mărci comunitare a afirmat că după înregistrarea mărcii se va prevala de aceasta împotriva sa poate consulta dosarul înainte de publicarea cererii şi fără acordul solicitantului.

 

(3)        După publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, dosarele acestei cereri şi ale mărcii pe care a solicitat-o pot, la cerere, să fie deschise consultării publice.

 

(4)        Cu toate acestea, atunci când dosarele sunt deschise consultării publice în conformitate cu alineatul (2) sau (3), anumite elemente din dosar pot fi excluse în conformitate cu dispoziţiile regulamentului de aplicare.

 

Articolul 89

 

Publicaţii periodice

 

Oficiul publică periodic:

 

(a)        un Buletin al Mărcilor Comunitare care conţine menţiunile în registrul mărcilor comunitare, precum şi toate celelalte menţiuni a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de punere în aplicare;

 

(b)        un Jurnal Oficial care conţine comunicările şi informaţiile de ordin general ale preşedintelui Oficiului, precum şi orice alte informaţii privind prezentul regulament şi aplicarea sa.

 

Articolul 90

 

Cooperare administrativă

 

Cu excepţia unor dispoziţii contrare ale prezentului regulament sau prevăzute de legislaţiile interne, Oficiul şi instanţele sau alte autorităţi competente ale statelor membre îşi oferă asistenţă reciprocă, la cerere, comunicându-şi informaţii şi dosare. Atunci când Oficiul comunică dosarele instanţelor, ministerelor publice sau serviciilor centrale din domeniul proprietăţii industriale, comunicarea în cauză nu se supune restricţiilor prevăzute la articolul 88.

 

Articolul 91

 

Schimb de publicaţii

 

(1)        Oficiul şi serviciile centrale din domeniul proprietăţii industriale ale statelor membre îşi expediază, la cerere, pentru propriul uz şi gratuit, unul sau mai multe exemplare din publicaţiile proprii respective.

 

(2)        Oficiul poate încheia acorduri privind schimbul sau expedierea publicaţiilor.

 

SECŢIUNEA 4

 

Reprezentarea

 

Articolul 92

 

Principii generale referitoare la reprezentare

 

(1)        Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (2), nimeni nu este obligat să fie reprezentat în faţa Oficiului.

 

(2)        Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3) a doua teză, persoanele fizice sau juridice care nu au nici domiciliul, nici sediul, nici unitatea industrială sau comercială efectivă şi funcţională în cadrul Comunităţii trebuie să fie reprezentate în faţa Oficiului, în conformitate cu articolul 93 alineatul (1), în orice procedură instituită de prezentul regulament, cu excepţia depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare; regulamentul de aplicare poate prevedea şi alte excepţii.

 

(3)        Persoanele fizice şi juridice care au domiciliul sau sediul sau o unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională în Comunitate pot fi reprezentate în faţa Oficiului de către un angajat. Angajatul unei persoane juridice menţionate de prezentul alineat poate acţiona, de asemenea, în numele altor persoane juridice legate din punct de vedere economic de respectiva persoană, chiar dacă aceste persoane juridice nu au nici domiciliul, nici sediul, nici vreo unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională în cadrul Comunităţii.

 

(4)        Regulamentul de aplicare precizează dacă şi în ce condiţii un angajat trebuie să depună la Oficiu o împuternicire semnată pentru a fi inclusă în dosar.

 

Articolul 93

 

Reprezentare profesională

 

(1)        Reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în faţa Oficiului poate fi realizată numai:

 

(a)        de către orice avocat care are dreptul să profeseze pe teritoriul unuia dintre statele membre şi care are domiciliul profesional în cadrul Comunităţii, în măsura în care poate acţiona în statul respectiv în calitate de mandatar în domeniul mărcilor;

 

(b)        prin mandatarii agreaţi înscrişi pe o listă păstrată în acest scop de Oficiu. Regulamentul de aplicare precizează dacă şi în ce condiţii reprezentanţii în faţa Oficiului trebuie să depună la Oficiu o împuternicire semnată pentru a fi inclusă în dosar.

 

Reprezentanţii în faţa Oficiului prezintă acestuia o procură semnată care trebuie anexată la dosar şi ale cărei modalităţi sunt prevăzute de regulamentul de aplicare.

 

(2)        Pe lista mandatarilor autorizaţi poate fi înscrisă orice persoană fizică care:

 

(a)        are cetăţenia unuia dintre statele membre;

 

(b)        are domiciliul profesional sau locul de muncă în cadrul Comunităţii;

 

(c)        este abilitat să reprezinte, în materie de mărci, persoanele fizice sau juridice în faţa serviciului central din domeniul proprietăţii industriale dintr-un stat membru. Atunci când, în acel stat, împuternicirea nu este condiţionată de deţinerea unei calificări profesionale speciale, persoanele care solicită să fie înscrise pe lista Oficiului care acţionează în domeniul mărcilor în faţa serviciului central din domeniul proprietăţii industriale din statul respectiv trebuie să fi activat în mod curent timp de cel puţin cinci ani. Cu toate acestea, sunt exceptate de la prezenta condiţie de exercitare a profesiei persoanele a căror calificare profesională poate garanta, în domeniul mărcilor, reprezentarea unor persoane fizice sau juridice în faţa serviciului central din domeniul proprietăţii industriale al unuia din statele membre, este recunoscută oficial în conformitate cu reglementările stabilite de acest stat.

 

(3)        Înscrierea se face în urma unei cereri însoţite de o atestare din partea serviciului central din domeniul proprietăţii industriale al statului membru respectiv, cu menţiunea că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (2).

 

(4)        Preşedintele Oficiului poate acorda o derogare:

 

(a)        de la cerinţa prevăzută la alineatul (2) litera (c) a doua teză, atunci când solicitantul face dovada că a dobândit calificarea necesară într-un alt mod;

 

(b)        de la cerinţa prevăzută la alineatul (2) litera (a), în anumite circumstanţe speciale.

 

(5)        Regulamentul de aplicare defineşte condiţiile în care o persoană poate fi radiată de pe lista mandatarilor autorizaţi.

 

TITLUL X

 

COMPETENŢA ŞI PROCEDURA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ACŢIUNILE ÎN JUSTIŢIE ÎN

DOMENIUL MĂRCILOR COMUNITARE

 

SECŢIUNEA 1

 

Aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001

 

Articolul 94

 

Aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001

 

(1)        Dacă prezentul regulament nu prevede altfel, dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 se aplică procedurilor privind mărcile comunitare şi cererile de înregistrare a mărcii comunitare, precum şi procedurilor privind acţiunile simultane sau succesive intentate pe baza mărcilor comunitare şi a mărcilor naţionale.

 

(2)        În ceea ce priveşte procedurile ce rezultă în urma acţiunilor şi cererilor prevăzute la articolul 96:

 

(a)        articolul 2, articolul 4, articolul 5 punctele 1, 3, 4 şi 5 şi articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 nu se aplică;

 

(b)        articolele 23 şi 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se aplică în limitele prevăzute la articolul 97 alineatul (4) din prezentul regulament;

 

(c)        dispoziţiile capitolului II din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 care se aplică persoanelor cu domiciliul într-un stat membru se aplică de asemenea persoanelor care nu au domiciliul într-un stat membru, dar care au o unitate în acel stat.

 

SECŢIUNEA 2

 

Litigii privind contrafacerea şi validitatea mărcilor comunitare

 

Articolul 95

 

Instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare

 

(1)        Statele membre desemnează pe teritoriul lor un număr cât mai limitat posibil de instanţe naţionale de primul şi al doilea grad de jurisdicţie, denumite în continuare "instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare", care au sarcina de a îndeplini funcţiile atribuite de prezentul regulament.

 

(2)        Fiecare stat membru comunică Comisiei, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 40/94, o listă a instanţelor competente în domeniul mărcilor comunitare, conţinând o menţiune privind denumirea şi competenţa teritorială a acestora.

 

(3)        Statul membru în cauză comunică imediat Comisiei orice schimbare survenită după comunicarea listei menţionate la alineatul (2) şi referitoare la numărul, denumirea sau competenţa teritorială a instanţelor în cauză.

 

(4)        Comisia notifică statelor membre informaţiile prevăzute la alineatele (2) şi (3) şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

(5)        Atât timp cât un stat membru nu a procedat la comunicarea prevăzută la alineatul (2), orice procedură care rezultă dintr-o acţiune sau cerere menţionată la articolul 96 şi în privinţa căreia instanţele statului respectiv au competenţa de a aplica dispoziţiile articolului 97 este prezentată în faţa instanţei acelui stat care ar avea competenţa teritorială şi de atribuire în cazul în care ar fi vorba de o procedură referitoare la o marcă naţională înregistrată în statul respectiv.

 

Articolul 96

 

Competenţă în domeniul contrafacerii şi validităţii

 

Instanţele competente în domeniul mărcilor comunitare au competenţă exclusivă:

 

(a)        în materia acţiunilor în contrafacere şi - în cazul în care dreptul intern o permite - în materia acţiunilor privind posibila contrafacere a unei mărci comunitare;

 

(b)        în materia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei contrafaceri, dacă sunt prevăzute de dreptul intern;

 

(c)        în materia acţiunilor intentate ca urmare a faptelor menţionate la articolul 9 alineatul (3) a doua teză;

(d)        în materia cererilor reconvenţionale de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare menţionate la articolul 100.

 

Articolul 97

 

Competenţă internaţională

 

(1)        Sub rezerva dispoziţiilor prezentului regulament, precum şi a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 aplicabile în temeiul articolului 94, procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile prevăzute la articolul 96 sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.

 

(2)        În cazul în care pârâtul nu are nici domiciliul, nici unitatea pe teritoriul unui stat membru, aceste proceduri sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul reclamantul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.

 

(3)        În cazul în care nici reclamantul, nici pârâtul nu au un astfel de domiciliu sau o astfel de unitate, procedurile în cauză sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia se află sediul Oficiului.

 

(4)        Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatelor (1), (2) şi (3):

 

(a)        se aplică articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în cazul în care părţile convin că este de competenţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare;

 

(b)        se aplică articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, în cazul în care pârâtul compare în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare.

 

(5)        Procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile menţionate la articolul 96, cu excepţia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei contrafaceri a unei mărci comunitare, pot, de asemenea, să fie aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârşită fapta de contrafacere sau a fost semnalat pericolul de contrafacere sau pe teritoriul căruia s-a săvârşit o faptă menţionată la articolul 9 alineatul (3) a doua teză.

 

Articolul 98

 

Întinderea competenţei

 

(1)        O instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 97 alineatele (1)-(4) are competenţa de a hotărî asupra:

 

(a)        faptelor de contrafacere comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul oricărui stat membru;

 

(b)        faptelor menţionate la articolul 9 alineatul (3) a doua teză, comise pe teritoriul oricărui stat membru.

 

(2)        O instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 97 alineatul (5) are competenţa de a hotărî numai în privinţa faptelor comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul statului membru în care este situată această instanţă.

 

Articolul 99

 

Prezumţia de validitate - Apărare pe fond

 

(1)        Instanţele competente în domeniul mărcilor comunitare consideră marca comunitară valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate.

 

(2)        Validitatea unei mărci comunitare nu poate fi contestată printr-o acţiune în constatarea inexistenţei unei contrafaceri.

 

(3)        În acţiunile menţionate la articolul 96 literele (a) şi (c), excepţia de decădere sau de nulitate a mărcii comunitare, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvenţională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidenţă că titularul mărcii comunitare ar putea fi decăzut din drepturi pentru utilizare insuficientă sau că marca ar putea fi declarată nulă pentru motivul existenţei unui drept anterior al pârâtului.

 

Articolul 100

 

Cerere reconvenţională

 

(1)        Cererea reconvenţională de decădere sau în nulitate nu se poate întemeia decât pe cauzele de decădere sau de nulitate prevăzute de prezentul regulament.

 

(2)        O instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare respinge o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, în cazul în care o hotărâre a Oficiului între aceleaşi părţi cu privire la o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a devenit deja definitivă.

 

(3)        În cazul în care cererea reconvenţională este introdusă într-un litigiu în care titularul mărcii nu este încă parte, acesta este informat şi poate să intervină în litigiu conform condiţiilor prevăzute de dreptul intern.

 

(4)        Instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare în faţa căreia a fost introdusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare comunică Oficiului data la care a fost introdusă această cerere reconvenţională. Oficiul înscrie acest fapt în registrul mărcilor comunitare.

 

(5)        Se aplică dispoziţiile articolului 57 alineatele (2)-(5).

 

(6)        Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare a pronunţat o hotărâre, învestită cu autoritate de lucru judecat cu privire la o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare, se transmite Oficiului o copie a hotărârii. Orice parte poate cere informaţii cu privire la această transmitere. Oficiul înscrie în registrul mărcilor comunitare menţiunea hotărârii în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare.

 

(7)        Instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare, sesizată printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, poate să amâne pronunţarea hotărârii asupra cererii titularului mărcii comunitare şi după ascultarea celorlalte părţi şi invitarea pârâtului pentru a prezenta Oficiului o cerere de decădere sau în nulitate într-un termen acordat. În cazul în care cererea respectivă nu este prezentată în acest termen, procedura îşi urmează cursul; cererea reconvenţională este considerată retrasă. Se aplică articolul 104 alineatul (3).

 

Articolul 101

 

Legislaţie aplicabilă

 

(1)        Instanţele competente în domeniul mărcilor comunitare aplică dispoziţiile prezentului regulament.

 

(2)        Pentru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică dreptul său naţional, inclusiv dreptul său internaţional privat.

 

(3)        Cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică normele de procedură aplicabile aceluiaşi tip de acţiuni privind o marcă naţională în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.

 

Articolul 102

 

Sancţiuni

 

(1)        Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă o marcă comunitară, aceasta dispune, cu excepţia cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acţioneze astfel, printr-o ordonanţă prin care i se interzice pârâtului să-şi continue actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere. De asemenea, în conformitate cu legislaţia internă, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicţii.

 

(2)        Pe de altă parte, instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică legislaţia statului membru, inclusiv dreptul internaţional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere.

 

Articolul 103

 

Măsuri provizorii şi conservatorii

 

(1)        Măsurile provizorii şi conservatorii prevăzute de legislaţia unui stat membru în ceea ce priveşte o marcă naţională pot fi solicitate, în cazul unei mărci comunitare sau al unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare, autorităţilor judiciare, inclusiv instanţelor competente în domeniul mărcilor comunitare, ale statului respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare a unui alt stat membru este competentă pe fond.

 

(2)        O instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare a cărei competenţă se întemeiază pe dispoziţiile articolului 97 alineatul (1), (2), (3) sau (4) are competenţa să dispună măsuri provizorii şi conservatorii care, sub rezerva oricărei proceduri impuse în scopul recunoaşterii şi executării conform titlului III din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, se aplică pe teritoriul oricărui stat membru. Această competenţă este exclusivă.

 

Articolul 104

 

Norme speciale în materie de conexitate

 

(1)        Cu excepţia cazului în care există motive întemeiate pentru a continua procedura, o instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare sesizată printr-o acţiune menţionată la articolul 96, cu excepţia unei acţiuni în constatarea inexistenţei contrafacerii, suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii comunitare este deja contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare sau atunci când s-a depus deja la Oficiu o cerere de revocare sau în nulitate.

 

(2)        Cu excepţia cazului în care nu există motive speciale de a continua procedura, Oficiul sesizat printr-o cerere de revocare sau în nulitate suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă, după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii este contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei instanţe competente în domeniul mărcilor comunitare. Cu toate acestea, dacă una dintre părţile la procedura în faţa instanţei competente în domeniul mărcilor comunitare solicită acest lucru, instanţa poate, după audierea celorlalte părţi la această procedură, să suspende procedura. În acest caz, Oficiul continuă procedura pendinte în faţa sa.

 

(3)        Instanţa competentă în domeniul mărcilor comunitare care suspendă pronunţarea poate să dispună măsuri provizorii şi conservatorii pe durata suspendării.

 

Articolul 105

 

Competenţa instanţelor de a doua instanţă competente în

domeniul mărcilor comunitare - Recurs în anulare

 

(1)        Hotărârile instanţelor de primă instanţă competente în domeniul mărcilor comunitare, pronunţate în procedurile care rezultă din acţiunile şi din cererile menţionate la articolul 96, pot fi atacate cu recurs în faţa instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor comunitare.

 

(2)        Condiţiile în care se poate intenta un recurs în faţa unei instanţe de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor comunitare sunt stabilite de legislaţia internă a statului membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.

 

(3)        Hotărârilor instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor comunitare li se aplică dispoziţiile interne privind recursul în anulare.

 

SECŢIUNEA 3

 

Alte litigii privind mărcile comunitare

 

Articolul 106

 

Dispoziţii suplimentare privind competenţa instanţelor naţionale, altele decât cele competente în domeniul mărcilor comunitare

 

(1)        În statul membru ale cărui instanţe sunt competente în conformitate cu articolul 94 alineatul (1), alte acţiuni decât cele menţionate la articolul 96 sunt aduse în faţa instanţelor care ar avea competenţă teritorială şi de atribuire, în cazul în care ar fi vorba despre acţiuni privind mărcile naţionale înregistrate în statul respectiv.

 

(2)        Atunci când, în temeiul articolului 94 alineatul (1) şi al alineatului (1) din prezentul articol, nici o instanţă nu este competentă pentru a cunoaşte o acţiune privind o marcă comunitară, alta decât cele menţionate la articolul 96, această acţiune poate fi adusă în faţa instanţelor statului membru în care îşi are sediul Oficiul.

 

Articolul 107

 

Obligaţia instanţei naţionale

 

Instanţa naţională sesizată printr-o acţiune privind o marcă comunitară, alta decât cele menţionate la articolul 96, trebuie să considere marca respectivă validă.

 

SECŢIUNEA 4

 

Dispoziţii tranzitorii

 

Articolul 108

 

Dispoziţii tranzitorii privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001

 

Dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001, aplicabile în temeiul articolelor precedente, nu produc efecte în cazul unui stat membru decât în contextul acestui regulament care se află în vigoare în ceea ce priveşte acest stat la un moment dat.

 

TITLUL XI

 

EFECTE ASUPRA LEGISLAŢIEI STATELOR MEMBRE

 

SECŢIUNEA 1

 

Acţiuni civile introduse cu privire la mai multe mărci

 

Articolul 109

 

Acţiuni civile simultane şi succesive introduse cu privire la

mărci comunitare şi mărci naţionale

 

(1)        Atunci când sunt formulate acţiuni în contrafacere pentru aceleaşi fapte, între aceleaşi părţi în faţa instanţelor unor state membre diferite sesizate una pe baza unei mărci comunitare şi cealaltă pe baza unei mărci naţionale:

 

(a)        instanţa sesizată a doua trebuie, din oficiu, să se desesizeze în favoarea instanţei celei dintâi sesizate atunci când mărcile în cauză sunt identice şi valabile pentru produse sau servicii identice. Instanţa care ar trebui să se desesizeze poate suspenda pronunţarea în cazul în care se contestă competenţa celeilalte instanţe;

 

(b)        instanţa sesizată a doua poate suspenda pronunţarea atunci când mărcile în cauză sunt identice şi valabile pentru produse sau servicii similare, precum şi atunci când mărcile în cauză sunt similare şi valabile pentru produse sau servicii identice sau similare.

 

(2)        Instanţa sesizată printr-o acţiune în contrafacere pe baza unei mărci comunitare respinge acţiunea în cazul în care, asupra aceloraşi fapte, a fost pronunţată o hotărâre definitivă asupra fondului, între aceleaşi părţi, pe baza unei mărci naţionale identice, valabile pentru produse sau servicii identice.

 

(3)        Instanţa sesizată printr-o acţiune în contrafacere pe baza unei mărci naţionale respinge acţiunea în cazul în care, asupra aceloraşi fapte, a fost pronunţată o hotărâre definitivă asupra fondului între aceleaşi părţi, pe baza unei mărci comunitare identice, valabile pentru produse sau servicii identice.

 

(4)        Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică măsurilor provizorii şi conservatorii.

 

SECŢIUNEA 2

 

Aplicarea dreptului intern în scopul interzicerii utilizării mărcilor comunitare

 

Articolul 110

 

Interdicţia utilizării mărcilor comunitare

 

(1)        Cu excepţia cazului în care există o dispoziţie contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului, existent în temeiul legislaţiei statelor membre, de a introduce acţiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în sensul articolului 8 sau al articolului 53 alineatul (2), împotriva utilizării unei mărci comunitare ulterioare. Acţiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în sensul articolului 8 alineatele (2) şi (4), nu mai pot fi, cu toate acestea, introduse atunci când titularul dreptului anterior nu mai poate, în temeiul articolului 54 alineatul (2), să solicite nulitatea mărcii comunitare.

 

(2)        Cu excepţia cazului în care există o dispoziţie contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului de a introduce, în temeiul dreptului civil, administrativ sau penal al unui stat membru sau pe baza dispoziţiilor de drept comunitar, acţiuni având ca obiect interzicerea utilizării unei mărci comunitare, în măsura în care dreptul acestui stat membru sau dreptul comunitar poate fi invocat pentru a interzice utilizarea unei mărci naţionale.

 

Articolul 111

 

Drepturi anterioare cu domeniu de aplicare local

 

(1)        Titularul unui drept anterior cu sferă de aplicare locală poate să se opună utilizării mărcii comunitare pe teritoriul pe care acest drept este protejat în măsura în care dreptul statului membru respectiv permite acest lucru.

 

(2)        Alineatul (1) încetează să se mai aplice în cazul în care titularul dreptului anterior a tolerat utilizarea mărcii comunitare pe teritoriul pe care acest drept este protejat, pe o perioadă de cinci ani consecutivi având cunoştinţă de această utilizare, în afară de cazul în care depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare nu a fost efectuată cu rea-credinţă.

 

(3)        Titularul mărcii comunitare nu poate să se opună utilizării dreptului menţionat la alineatul (1), chiar dacă acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii comunitare.

 

SECŢIUNEA 3

 

Transformarea în cerere de marcă naţională

 

Articolul 112

 

Cerere în vederea iniţierii procedurii naţionale

 

(1)        Solicitantul sau titularul unei mărci comunitare poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale comunitare în cerere de înregistrare a mărcii naţionale:

 

(a)        în măsura în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare este respinsă, retrasă sau considerată retrasă;

 

(b)        în măsura în care marca comunitară încetează să mai producă efecte.

 

(2         )Transformarea nu are loc:

 

(a)        atunci când titularul mărcii comunitare a fost decăzut din drepturi din cauza neutilizării acestei mărci, în afară de cazul în care în statul membru pentru care a fost solicitată transformarea marca comunitară nu a fost utilizată în condiţiile care constituie o utilizare cu bună-credinţă în conformitate cu legislaţia respectivului stat membru;

 

(b)        în vederea unei protecţii într-un stat membru în care, conform hotărârii Oficiului sau instanţei naţionale, cererea sau marca comunitară prezintă un motiv de respingere a înregistrării, de revocare sau de nulitate.

 

(3)        Cererea de înregistrare a mărcii naţionale provenită din transformarea unei cereri sau a unei mărci comunitare beneficiază, în statul membru respectiv, de data de depunere sau de data de prioritate a acestei cereri sau a acestei mărci şi, dacă este cazul, de senioritatea unei mărci din acest stat revendicată în conformitate cu articolul 34 sau 35.

 

(4)        În cazul în care o cerere de marcă comunitară se consideră retrasă, Oficiul adresează solicitantului o comunicare prin care se stabileşte un termen de trei luni de la această comunicare pentru a prezenta o cerere de transformare.

 

(5)        Atunci când cererea de înregistrare a mărcii comunitare este retrasă sau când marca comunitară încetează să mai producă efecte ca urmare a înscrierii unei renunţări sau a unei nereînnoiri a înregistrării, cererea de transformare se depune în termen de trei luni de la data la care cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost retrasă sau la care marca comunitară a încetat să mai producă efecte.

 

(6)        Atunci când cererea de înregistrare a mărcii comunitare este refuzată printr-o decizie a Oficiului sau când marca comunitară a încetat să mai producă efecte ca urmare a unei decizii a Oficiului sau a unei instanţe pentru mărci comunitare, cererea de transformare trebuie să fie prezentată în termen de trei luni de la data la care această decizie dobândeşte autoritate de lucru judecat.

 

(7)        Dispoziţia care face obiectul articolului 32 încetează să mai producă efecte în cazul în care cererea nu este prezentată în termenul acordat.

 

Articolul 113

 

Prezentarea, publicarea şi transmiterea cererii de transformare

 

(1)        Cererea de transformare este prezentată Oficiului; statele membre în care solicitantul înţelege să iniţieze procedura de înregistrare a unei mărci naţionale sunt menţionate în cerere. Această cerere nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de transformare.

 

(2)        În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii comunitare s-a publicat, se face menţiunea, dacă este cazul, în registrul mărcilor comunitare despre primirea cererii de transformare, iar această cerere se publică.

 

(3)        Oficiul verifică dacă transformarea solicitată îndeplineşte condiţiile prezentului regulament, în special ale articolului 112 alineatele (1), (2), (4), (5) şi (6) şi ale alineatului (1) din prezentul articol, precum şi condiţiile formale prevăzute de regulamentul de aplicare. În cazul în care aceste condiţii sunt îndeplinite, Oficiul transmite cererea de transformare serviciilor din domeniul proprietăţii industriale din statele membre care sunt menţionate în aceasta.

 

Articolul 114

 

Condiţii de formă referitoare la transformare

 

(1)        Orice serviciu central din domeniul proprietăţii industriale căruia îi este transmisă cererea de transformare poate obţine de la Oficiu orice informaţii suplimentare privind această cerere, în cazul în care aceasta îi poate permite acestui serviciu să se pronunţe asupra mărcii naţionale care rezultă din transformare.

 

(2)        Cererea sau marca comunitară, transmisă în conformitate cu articolul 113, nu poate, în ceea ce priveşte forma sa, să fie supusă de legislaţia internă unor condiţii diferite de cele care sunt prevăzute de prezentul regulament ori de regulamentul de aplicare sau unor condiţii suplimentare.

 

(3)        Serviciul central din domeniul proprietăţii industriale căruia îi este transmisă cererea poate impune ca, într-un termen ce nu poate fi mai mic de două luni, solicitantul:

 

(a)        să achite taxa naţională de depunere;

 

(b)        să facă, într-una din limbile oficiale ale statului în cauză, o traducere a cererii şi a documentelor anexate la aceasta;

 

(c)        să îşi aleagă domiciliul în statul respectiv;

 

(d)        să prezinte o reproducere a mărcii într-un număr de exemplare stabilit de către statul respectiv.

 

TITLUL XII

 

OFICIUL

 

SECŢIUNEA 1

 

Dispoziţii generale

 

Articolul 115

 

Statutul juridic

 

(1)        Oficiul este un organism al Comunităţii. Oficiul are personalitate juridică.

 

(2)        În fiecare dintre statele membre, Oficiul posedă cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Oficiul poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri imobile şi mobile şi să stea în justiţie.

 

(3)        Oficiul este reprezentat de preşedintele său.

 

Articolul 116

 

Personalul

 

(1)        Fără a aduce atingere aplicării articolului 136 membrilor camerelor de recurs, Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, denumit în continuare "statutul", Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţii Europene şi reglementările de punere în aplicare a acestor dispoziţii, adoptate de comun acord de către instituţiile Comunităţilor Europene, se aplică personalului Oficiului.

 

(2)        Competenţele conferite fiecărei instituţii prin statut şi prin regimul aplicabil celorlalţi agenţi sunt exercitate de Oficiu în ceea ce priveşte personalul său, fără a aduce atingere articolului 125.

 

Articolul 117

 

Privilegii şi imunităţi

 

Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene se aplică Oficiului.

 

Articolul 118

 

Răspundere

 

(1)        Răspunderea contractuală a Oficiului este reglementată prin legislaţia aplicabilă contractului în cauză.

 

(2)        Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii conţinute într-un contract încheiat de Oficiu.

 

(3)        În materie de răspundere necontractuală, Oficiul trebuie să repare, conform principiilor generale comune dreptului statelor membre, prejudiciile cauzate de serviciile sale sau de către agenţii săi în exercitarea funcţiilor acestora.

 

(4)        Curtea de Justiţie este competentă să cunoască litigiile privind repararea prejudiciilor menţionate a alineatul (3).

 

(5)        Răspunderea personală a agenţilor faţă de Oficiu este reglementată de dispoziţiile privind stabilirea statutului sau regimului care li se aplică.

 

Articolul 119

 

Limbi

 

(1)        Cererile de înregistrare a mărcii comunitare se depun într-una din limbile oficiale ale Comunităţii Europene.

 

(2)        Limbile Oficiului sunt: engleza, franceza, germana, italiana şi spaniola.

 

(3)        Solicitantul trebuie să indice o a doua limbă, dintre limbile Oficiului, care să fie acceptată pentru utilizarea ca limbă alternativă de procedură pentru procedurile de opoziţie, de decădere şi în anulare.

 

În cazul în care cererea a fost depusă într-o limbă care nu este o limbă a Oficiului, acesta asigură efectuarea traducerii cererii, în conformitate cu articolul 26 alineatul (1), în limba indicată de solicitant.

 

(4)        Atunci când solicitantul înregistrării unei mărci comunitare este singura parte la procedurile în faţa Oficiului, limba de procedură este limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare. În cazul în care cererea a fost depusă într-o altă limbă decât cele ale Oficiului, Oficiul poate să trimită comunicări scrise solicitantului în a doua limbă indicată de acesta în cerere.

 

(5)        Actul de opoziţie şi cererea de decădere sau în nulitate se depun într-una din limbile Oficiului.

 

(6)        În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate este limba cererii de înregistrare a mărcii sau a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, această limbă este limba de procedură.

 

În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate nu este nici limba cererii de înregistrare a mărcii, nici a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, persoana care a formulat opoziţia sau partea care a invocat decăderea sau nulitatea este obligată să facă pe cheltuiala sa o traducere a actului, fie în limba cererii de înregistrare a mărcii, cu condiţia să fie o limbă a Oficiului, fie în a doua limbă indicată cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a mărcii; traducerea este făcută în termenul prevăzut de regulamentul de aplicare. Limba în care a fost tradus actul devine atunci limba de procedură.

 

(7)        Părţile la procedurile de opoziţie, de decădere, în nulitate şi la căile de atac pot conveni ca o altă limbă oficială a Comunităţii Europene să fie limba de procedură.

 

Articolul 120

 

Publicare şi înscrieri în registru

 

(1)        Cererea de înregistrare a mărcii comunitare, astfel cum este definită la articolul 26 alineatul (1), şi toate celelalte informaţii a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de regulamentul de aplicare se publică în toate limbile oficiale ale Comunităţilor Europene.

 

(2)        Toate înscrierile în registrul mărcilor comunitare se fac în toate limbile oficiale ale Comunităţii Europene.

 

(3)        În cazul în care există dubii, se consideră ca fiind autentic textul în limba Oficiului în care s-a depus cererea de înregistrare a mărcii comunitare. Dacă cererea a fost depusă într-o limbă oficială a Comunităţii Europene, alta decât una dintre limbile Oficiului, se consideră ca fiind autentic textul redactat în cea de-a doua limbă indicată de solicitant.

 

Articolul 121

 

Serviciile de traducere necesare funcţionării Oficiului sunt asigurate de Centrul de Traduceri al organelor Uniunii Europene.

 

Articolul 122

 

Controlul legalităţii

 

(1)        Comisia controlează legalitatea actelor preşedintelui Oficiului în privinţa cărora dreptul comunitar nu prevede controlul legalităţii de către un alt organ, precum şi actele comitetului bugetar instituit în cadrul Oficiului conform articolului 138.

 

(2)        Comisia cere modificarea sau retragerea actelor menţionate la alineatul (1) atunci când acestea sunt ilegale.

 

(3)        Orice act menţionat la alineatul (1), implicit sau explicit, poate fi deferit Comisiei de către orice stat membru sau de orice terţ vizat direct şi individual, în vederea unui control al legalităţii. Comisia trebuie să fie sesizată în termen de o lună din ziua în care cel interesat a luat pentru prima dată cunoştinţă de actul respectiv. Comisia ia o decizie în termen de trei luni. Absenţa unei decizii în acest termen este echivalentă cu o decizie implicită de respingere.

 

Articolul 123

 

Accesul la documente

 

(1)        Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul publicului la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei(1) se aplică documentelor deţinute de către Oficiu.

 

(2)        Consiliul de administraţie adoptă modalităţile practice de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 în ceea ce priveşte prezentul regulament.

 

(3)        Deciziile adoptate de Oficiu în aplicarea articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului sau al unei acţiuni introduse înaintea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, în condiţiile prevăzute la articolele 195 şi 230 din tratat.

___________

(1)           JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

-----------------------------------------

SECŢIUNEA 2

 

Conducerea Oficiului

 

Articolul 124

 

Competenţele preşedintelui

 

(1)        Conducerea Oficiului este asigurată de un preşedinte.

 

(2)        În acest scop, preşedintele are, în special, următoarele competenţe:

 

(a)        ia toate măsurile utile, în special adoptarea măsurilor administrative interne şi publicarea comunicărilor în vederea asigurării funcţionării Oficiului;

 

(b)        poate prezenta Comisiei orice proiect de modificare a prezentului regulament, a regulamentului de aplicare, a regulamentului de procedură al camerelor de recurs şi a regulamentului privind taxele, precum şi a oricărei alte reglementări privind marca comunitară după ce a consultat consiliul de administraţie şi, în ceea ce priveşte regulamentul privind taxele şi dispoziţiile bugetare din prezentului regulament, comitetul bugetar;

 

(c)        întocmeşte estimarea veniturilor şi cheltuielilor Oficiului şi execută bugetul;

 

(d)        trimite, în fiecare an, un raport de activitate Comisiei, Parlamentului European şi consiliului de administraţie;

 

(e)        exercită, faţă de personal, competenţele prevăzute la articolul 116 alineatul (2);

 

(f)         poate să îşi delege competenţele.

 

(3)        Preşedintele este asistat de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi. În caz de absenţă sau imposibilitate de exercitare a atribuţiilor preşedintelui, vicepreşedintele sau unul dintre vicepreşedinţi îi preia funcţiile respectând procedura stabilită de consiliul de administraţie.

 

Articolul 125

 

Numirea înalţilor funcţionari

 

(1)        Preşedintele Oficiului este numit de către Consiliu pe baza unei liste de cel mult trei candidaţi, pe care consiliul de administraţie a întocmit-o. Preşedintele este revocat de Consiliu, la propunerea consiliului de administraţie.

 

(2)        Durata mandatului preşedintelui este de maximum cinci ani. Acest mandat se poate reînnoi.

 

(3)        Vicepreşedintele sau vicepreşedinţii Oficiului sunt numiţi şi revocaţi conform procedurii prevăzute la alineatul (1), după consultarea preşedintelui.

 

(4)        Consiliul exercită competenţa disciplinară în raport cu funcţionarii menţionaţi la alineatele (1) şi (3).

 

SECŢIUNEA 3

 

Consiliul de administraţie

 

Articolul 126

 

Instituire şi competenţă

 

(1)        În cadrul Oficiului se constituie un consiliu de administraţie. Fără a aduce atingere competenţelor care sunt atribuite comitetului bugetar în secţiunea 5 - Buget şi control financiar consiliul de administraţie are competenţele prezentate în continuare.

 

(2)        Consiliul de administraţie întocmeşte listele de candidaţi prevăzute la articolul 125.

 

(3)        Consiliul de administraţie oferă consiliere preşedintelui asupra problemelor care ţin de competenţa Oficiului.

 

(4)        Consiliul de administraţie este consultat înainte de adoptarea directivelor privind examinarea efectuată în cadrul Oficiului, precum şi în celelalte cazuri prevăzute de prezentul regulament.

 

(5)        Consiliul de administraţie poate să prezinte avize şi să ceară informaţii preşedintelui şi Comisiei, în cazul în care consideră că este necesar.

 

Articolul 127

 

Componenţa

 

(1)        Consiliul de administraţie este compus dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru şi un reprezentant al Comisiei, precum şi din supleanţii acestora.

 

(2)        Membrii consiliului de administraţie pot fi asistaţi de consilieri sau experţi în limitele prevăzute de regulamentul de procedură.

 

Articolul 128

 

Preşedinţia

 

(1)        Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte şi un vicepreşedinte. Vicepreşedintele îl înlocuieşte de drept pe preşedinte în caz de imposibilitate a acestuia de a-şi exercita atribuţiile.

 

(2)        Durata mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui este de trei ani. Acest mandat se poate reînnoi.

 

Articolul 129

 

Sesiuni

 

(1)        Consiliul de administraţie se reuneşte la convocarea preşedintelui.

 

(2)        Preşedintele Oficiului ia parte la deliberări, cu excepţia cazului în care consiliul de administraţie nu decide altfel.

 

(3)        Consiliul de administraţie ţine o sesiune ordinară o dată pe an; în afară de aceasta, se reuneşte la iniţiativa preşedintelui sau la cererea Comisiei sau a unei treimi din numărul statelor membre.

 

(4)        Consiliul de administraţie adoptă un regulament de procedură.

 

(5)        Consiliul de administraţie adoptă deciziile cu majoritatea simplă a reprezentanţilor statelor membre. Cu toate acestea, deciziile pe care consiliul de administraţie este competent să le adopte în temeiul articolului 125 alineatele (1) şi (3) impun majoritate de trei pătrimi din reprezentanţii statelor membre. În ambele cazuri fiecare stat membru dispune de un singur vot.

 

(6)        Consiliul de administraţie poate să invite observatori la sesiunile sale.

 

(7)        Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de Oficiu.

 

SECŢIUNEA 4

 

Aplicarea procedurilor

 

Articolul 130

 

Competenţă

 

Au competenţa de a lua orice hotărâre în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul regulament:

 

(a)        examinatorii;

 

(b)        diviziile de opoziţie;

 

(c)        divizia pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice;

 

(d)        diviziile de anulare;

 

(e)        camerele de recurs.

 

Articolul 131

 

Examinatorii

 

Examinatorul are competenţa de a lua, în numele Oficiului, orice decizie privind cererile de înregistrare a unei mărci comunitare, inclusiv chestiunile menţionate la articolele 36, 37 şi 68, în afară de cazul în care este competentă o divizie de opoziţie.

 

Articolul 132

 

Diviziile de opoziţie

 

(1)        O divizie de opoziţie are competenţa de a lua orice decizie privind opoziţia la o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare.

 

(2)        Diviziile de opoziţie iau deciziile într-o formaţie compusă din trei membri. Cel puţin unul dintre aceşti membri este jurist. În anumite cazuri speciale prevăzute de regulamentul de aplicare, deciziile se iau de către un singur membru.

 

Articolul 133

 

Divizia pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice

 

(1)        Divizia pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice are competenţa de a lua orice decizie impusă de prezentul regulament şi care nu intră în competenţa unui examinator, a unei divizii de opoziţie sau a unei divizii de anulare. Aceasta are, în special, competenţa de a lua orice decizie referitoare la înscrierile care urmează să fie făcute în registrul mărcilor comunitare.

 

(2)        Aceasta are, de asemenea, competenţa să păstreze lista mandatarilor autorizaţi menţionaţi la articolul 93.

 

(3)        Deciziile diviziei se adoptă de un membru.

 

Articolul 134

 

Diviziile de anulare

 

(1)        O divizie de anulare are competenţa de a lua orice decizie privind cererile de decădere sau în nulitatea unei mărci comunitare.

 

(2)        Diviziile de anulare iau deciziile într-o formaţie compusă din trei membri. Cel puţin unul dintre aceşti membri este jurist. În anumite cazuri speciale prevăzute de regulamentul de aplicare, deciziile se iau de către un singur membru.

 

Articolul 135

 

Camerele de recurs

 

(1)        Camerele de recurs au competenţa de a se pronunţa asupra acţiunilor introduse împotriva deciziilor examinatorilor, diviziilor de opoziţie, diviziei pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice şi diviziilor de anulare.

 

(2)        Deciziile camerelor de recurs se iau de către trei membri, dintre care cel puţin doi sunt jurişti. În anumite cazuri speciale, deciziile se iau de către o cameră extinsă prezidată de către preşedintele camerelor de recurs sau se iau de către un singur membru, care trebuie să fie jurist.

 

(3)        Pentru a determina cazurile speciale care sunt de competenţa camerei extinse, trebuie să se ia în considerare dificultatea juridică, importanţa cauzei sau circumstanţele particulare care justifică acest lucru. Aceste cauze pot fi deferite camerei extinse:

 

(a)        de către autoritatea camerelor de recurs creată în temeiul regulamentului de procedură al camerelor, prevăzut la articolul 162 alineatul (3) sau

 

(b)        de către camera însărcinată cu cauza.

 

(4)        Compunerea camerei extinse şi regulile referitoare la sesizarea ei sunt stabilite în conformitate cu regulamentul de procedură al camerelor, prevăzut la articolul 162 alineatul (3).

 

(5)        Pentru determinarea cazurilor speciale care sunt de competenţa unui singur membru, este necesar să se ia în considerare absenţa dificultăţilor chestiunilor de drept sau de fapt, importanţa limitată a cauzei în speţă şi absenţa altor circumstanţe speciale. Decizia de atribuire a unei cauze unui singur membru în cazurile citate este luată de camera însărcinată cu cauza respectivă. Modalităţi mai precise sunt stabilite de regulamentul de procedură al camerelor prevăzut la articolul 162 alineatul (3).

 

Articolul 136

 

Independenţa membrilor camerelor de recurs

 

(1)        Preşedintele camerelor de recurs şi preşedintele fiecărei camere sunt numiţi pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 125 pentru numirea preşedintelui Oficiului. Aceştia pot fi eliberaţi din funcţie pe durata mandatului numai pentru motive grave şi în cazul în care Curtea de Justiţie, sesizată de către instituţia care i-a numit, ia o decizie în acest sens. Mandatul preşedintelui camerelor de recurs şi ale preşedintelui fiecărei camere poate fi reînnoit pentru perioade suplimentare de cinci ani sau până la ieşirea lor la pensie, în cazul în care vârsta de pensionare este atinsă în timpul noului mandat.

 

Preşedintele camerelor de recurs are în special competenţe de gestiune şi de organizare, care se referă în principal la:

 

(a)        prezidarea autorităţii camerelor de recurs însărcinată cu stabilirea regulilor şi organizarea activităţii camerelor, prevăzută în regulamentul de procedură al camerelor menţionat la articolul 162 alineatul (3);

 

(b)        asigurarea executării deciziilor acestei autorităţi;

 

(c)        atribuirea cauzelor unei camere pe baza criteriilor obiective stabilite de autoritatea camerelor de recurs;

 

(d)        comunicarea către preşedintele Oficiului a nevoilor referitoare la cheltuieli ale camerelor pentru a stabili estimările de cheltuieli.

 

Preşedintele camerelor de recurs prezidează camera extinsă.

 

Modalităţi mai precise sunt stabilite în regulamentul de procedură al camerelor prevăzut la articolul 162 alineatul (3).

 

(2)        Membrii camerelor de recurs sunt numiţi pentru o perioadă de cinci ani de către consiliul de administraţie. Mandatul lor poate fi reînnoit pentru perioade suplimentare de cinci ani sau până la ieşirea lor la pensie, în cazul în care vârsta pensionării este atinsă în timpul noului mandat.

 

(3)        Membrii camerelor de recurs pot fi eliberaţi din funcţii numai pentru motive grave şi în cazul în care Curtea de Justiţie, sesizată de către consiliul de administraţie care acţionează la propunerea preşedintelui camerelor de recurs, după consultarea preşedintelui camerei căreia îi aparţine membrul în cauză, ia o decizie în acest sens.

 

(4)        Preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii fiecărei camere, precum şi membrii camerelor de recurs sunt independenţi. În deciziile lor, aceştia nu depind de niciun fel de instrucţiuni.

 

(5)        Preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii fiecărei camere, precum şi membrii camerelor de recurs nu pot fi examinatori sau membri ai diviziilor de opoziţie, ai diviziei pentru administrarea mărcilor şi aspecte juridice sau ai diviziei de anulare.

 

Articolul 137

 

Excludere şi recuzare

 

(1)        Examinatorii şi membrii diviziilor instituite în cadrul Oficiului şi ai camerelor de recurs nu pot participa la soluţionarea unei cauze în cazul în care au un interes personal sau în cazul în care au intervenit anterior în calitate de reprezentanţi ai uneia dintre părţi. Doi dintre cei trei membri ai unei divizii de opoziţie trebuie să nu fi luat parte la examinarea cererii. Membrii diviziilor de anulare nu pot participa la soluţionarea unei cauze în cazul în care au luat parte la hotărârea finală asupra acestei cauze în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii sau a procedurii de opoziţie. Membrii camerelor de recurs nu pot lua parte la o procedură de recurs în cazul în care au luat parte la hotărârea care face obiectul recursului.

 

(2)        În cazul în care, pentru unul dintre motivele menţionate la alineatul (1) sau pentru un alt motiv, un membru al unei divizii sau al unei camere de recurs consideră că nu poate participa la soluţionarea unei cauze, avertizează divizia sau camera asupra acestui lucru.

 

(3)        Examinatorii şi membrii diviziilor sau ai unei camere de recurs pot fi recuzaţi de orice parte pentru unul dintre motivele menţionate la alineatul (1) sau în cazul în care pot fi suspectaţi de parţialitate. Recuzarea nu este admisibilă atunci când partea în cauză a făcut acte de procedură, deşi avea cunoştinţă deja de motivul de recuzare. Nici o recuzare nu poate fi întemeiată pe cetăţenia examinatorilor sau a membrilor.

 

(4)        Diviziile şi camerele de recurs se pronunţă, în cazurile menţionate la alineatele (2) şi (3), fără participarea membrului interesat. Pentru adoptarea acestei hotărâri, membrul care se abţine sau care este recuzat este înlocuit, în cadrul diviziei sau al camerei, de către supleantul său.

 

SECŢIUNEA 5

 

Bugetul şi controlul financiar

 

Articolul 138

 

Comitetul bugetar

 

(1)        Se instituie un comitet bugetar în cadrul Oficiului. Comitetul bugetar are competenţele care îi sunt atribuite de prezenta secţiune, precum şi la articolul 38 alineatul (4).

 

(2)        Articolul 126 alineatul (6), articolele 127, 128 şi articolul 129 alineatele (1)-(4), (6) şi (7) se aplică în ceea ce priveşte comitetul bugetar.

 

(3)        Comitetul bugetar adoptă deciziile cu majoritatea simplă a reprezentanţilor statelor membre. Cu toate acestea, deciziile pe care comitetul bugetar este competent să le adopte în temeiul articolului 38 alineatul (4), al articolului 140 alineatul (3) şi al articolului 143 impun o majoritate de trei pătrimi a reprezentanţilor statelor membre. În ambele cazuri, fiecare stat membru dispune de un singur vot.

 

Articolul 139

 

Bugetul

 

(1)        Toate veniturile şi cheltuielile Oficiului trebuie să facă obiectul unei estimări pentru fiecare exerciţiu bugetar, acesta coincizând cu anul calendaristic, şi trebuie să fie înscrise în bugetul Oficiului.

 

(2)        Bugetul trebuie să fie echilibrat în venituri şi cheltuieli.

 

(3)        Veniturile conţin, fără a aduce atingere altor tipuri de venituri, produsul taxelor datorate în temeiul regulamentului privind taxele, produsul taxelor datorate în temeiul Protocolului de la Madrid prevăzut la articolul 140 din prezentul regulament pentru o înregistrare internaţională care desemnează Comunităţile Europene şi alte plăţi efectuate către părţile contractante ale Protocolului de la Madrid, produsul taxelor datorate în temeiul Actului de la Geneva prevăzut la articolul 106c din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele comunitare ⁽¹⁾, pentru o înregistrare internaţională care desemnează Comunitatea Europeană şi alte plăţi efectuate către părţile contractante ale Actului de la Geneva şi, în caz de nevoie, o subvenţie înscrisă în bugetul general al Comunităţilor Europene, secţia Comisie, sub o linie bugetară specifică.

___________

(1)JO L 3, 5.1.2002, p. 1.

-----------------------------------------

Articolul 140

 

Întocmirea bugetului

 

(1)        Preşedintele întocmeşte, în fiecare an, o estimare a veniturilor şi cheltuielilor Oficiului pentru exerciţiul următor şi o transmite comitetului bugetar, însoţită de o descriere a efectivelor, până la 31 martie.

 

(2)        Atât timp cât prognozele bugetare stipulează o subvenţie comunitară, comitetul bugetar transmite neîntârziat această estimare Comisiei, care o transmite autorităţii bugetare a Comunităţilor. Comisia poate să anexeze un aviz conţinând estimări divergente.

 

(3)        Comitetul bugetar adoptă bugetul care cuprinde şi tabelul cu efectivele Oficiului. Dacă estimările bugetare conţin o subvenţie din partea bugetului general al Comunităţilor, bugetul Oficiului este, dacă este cazul, adaptat.

 

Articolul 141

 

Audit şi control

 

(1)        În cadrul Oficiului se creează o funcţie de audit intern care trebuie exercitată cu respectarea normelor internaţionale pertinente. Auditorul intern, numit de preşedinte, este răspunzător faţă de acesta de verificarea bunei funcţionări a sistemelor şi a procedurilor de execuţie a bugetului Oficiului.

 

(2)        Auditorul intern îl consiliază pe preşedinte cu privire la gestionarea riscurilor, prin formularea de avize independente privind calitatea sistemelor de gestiune şi control şi prin emiterea de recomandări destinate îmbunătăţirii condiţiilor de executare a operaţiunilor şi promovării unei bune gestiuni financiare.

 

(3)        Responsabilitatea introducerii sistemelor şi a procedurilor de control intern adaptate executării sarcinilor sale revine ordonatorului de credite.

 

Articolul 142

 

Verificarea conturilor

 

(1)        Până la data de 31 martie a fiecărui an, preşedintele adresează Comisiei, Parlamentului European, comitetului bugetar şi Curţii de Conturi calculele tuturor veniturilor şi cheltuielilor Oficiului pentru exerciţiul încheiat. Curtea de Conturi le examinează conform articolului 248 din tratat.

 

(2)        Comitetul bugetar îi dă descărcarea preşedintelui Oficiului în ceea ce priveşte executarea bugetului.

 

Articolul 143

 

Dispoziţii financiare

 

Comitetul bugetar adoptă, după obţinerea avizului Comisiei şi a Curţii de Conturi a Comunităţilor Europene, dispoziţiile financiare interne care prevăd, în special, modalităţile de stabilire şi executare a bugetului Oficiului. Dispoziţiile financiare se inspiră, dacă sunt compatibile cu caracterul propriu al Oficiului, din reglementările financiare adoptate pentru alte organisme create de Comunitate.

 

Articolul 144

 

Regulamentul privind taxele

 

(1)        Regulamentul privind taxele stabileşte în special valoarea taxelor şi modul de percepere a acestora.

 

(2)        Valoarea taxelor trebuie să fie stabilită astfel încât veniturile corespunzătoare să permită asigurarea, în principiu, a echilibrului bugetului Oficiului.

 

(3)        Regulamentul privind taxele este adoptat şi modificat în conformitate cu procedura menţionată la articolul 163 alineatul (2).

 

TITLUL XIII

 

ÎNREGISTRAREA INTERNAŢIONALĂ A MĂRCILOR

 

SECŢIUNEA 1

 

Dispoziţii generale

 

Articolul 145

 

Dispoziţii aplicabile

 

Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul titlu, prezentul regulament şi regulamentele sale de aplicare se aplică oricărei cereri de înregistrare internaţională depuse în temeiul Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1989 (denumite în continuare "cerere internaţională" şi "Protocolul de la Madrid") şi întemeiate pe o cerere de marcă comunitară sau pe o marcă comunitară, precum şi înregistrării în registrul internaţional ţinut de Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (denumite în continuare "înregistrare internaţională" şi "Birou Internaţional"), a mărcilor ce desemnează Comunitatea Europeană.

 

SECŢIUNEA 2

 

Înregistrarea internaţională întemeiată pe o cerere de marcă comunitară sau pe o marcă comunitară

 

Articolul 146

 

Depunerea unei cereri internaţionale

 

(1)        Cererile internaţionale în înţelesul articolului 3 din Protocolul de la Madrid care se întemeiază pe o cerere de marcă comunitară sau pe o marcă comunitară se depun la Oficiu.

(2)        Atunci când o cerere internaţională este depusă înainte ca marca pe care trebuie să se întemeieze înregistrarea internaţională să fi fost înregistrată ca marcă comunitară, solicitantul înregistrării internaţionale trebuie să indice dacă înregistrarea internaţională trebuie să se întemeieze pe o cerere sau pe o înregistrare de marcă comunitară. Atunci când înregistrarea internaţională trebuie să se întemeieze pe o marcă comunitară, o dată ce aceasta a fost înregistrată, cererea internaţională se consideră primită la Oficiu la data înregistrării mărcii comunitare.

 

Articolul 147

 

Forma şi conţinutul cererii internaţionale

 

(1)        Cererea internaţională se depune într-una din limbile oficiale ale Comunităţii Europene prin intermediul unui formular pus la dispoziţie de către Oficiu. Cu excepţia cazului în care solicitantul indică altfel în formular atunci când depune cererea internaţională, Oficiul corespondează cu solicitantul în limba de depunere a cererii într-o formă standardizată.

 

(2)        În cazul în care cererea internaţională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de către Protocolul de la Madrid, solicitantul trebuie să indice o a doua limbă dintre acestea din urmă. Această a doua limbă este cea în care Oficiul prezintă cererea internaţională Biroului Internaţional.

 

(3)        Atunci când cererea internaţională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de Protocolul de la Madrid pentru depunerea cererilor internaţionale, solicitantul poate furniza o traducere a listei de produse sau servicii în limba în care trebuie prezentată cererea internaţională Biroului Internaţional în temeiul dispoziţiilor alineatului (2).

 

(4)        Oficiul transmite cererea internaţională Biroului Internaţional în cel mai scurt timp.

 

(5)        Depunerea unei cereri internaţionale este condiţionată de achitarea unei taxe la Oficiu. În cazul prevăzut la articolul 146 alineatul (2) teza a doua, taxa se datorează la data înregistrării mărcii comunitare. Cererea se consideră a nu fi fost depusă atât timp cât taxa nu a fost achitată.

 

(6)        Cererea internaţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în acest sens de regulamentul de aplicare.

 

Articolul 148

 

Înscrierea în dosar şi în registru

 

(1)        Data şi numărul înregistrării internaţionale întemeiate pe o cerere de marcă comunitară sunt înscrise în dosarul respectivei cereri. Atunci când cererea are ca rezultat înregistrarea mărcii comunitare, data şi numărul înregistrării internaţionale sunt înscrise în registru.

 

(2)        Data şi numărul înregistrării internaţionale întemeiate pe o marcă comunitară sunt înscrise în registru.

 

Articolul 149

 

Cererea de extindere teritorială ulterioară înregistrării internaţionale

 

Orice cerere de extindere teritorială prezentată, în conformitate cu articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, ulterior înregistrării internaţionale, se poate introduce prin intermediul Oficiului. Cererea trebuie depusă în limba în care s-a depus cererea internaţională în aplicarea articolului 147.

 

Articolul 150

 

Taxele internaţionale

 

Taxele datorate Biroului Internaţional în temeiul Protocolului de la Madrid se plătesc direct acestuia din urmă.

 

SECŢIUNEA 3

 

Înregistrarea internaţională care desemnează Comunitatea Europeană

 

Articolul 151

 

Efectele înregistrării internaţionale care desemnează

Comunitatea Europeană

 

(1)        Orice înregistrare internaţională care desemnează Comunitatea Europeană produce, de la data înregistrării prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid sau de la data extinderii ulterioare la Comunitatea Europeană, prevăzută la articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, aceleaşi efecte ca şi o cerere de marcă comunitară.

 

(2)        În cazul în care nu se notifică niciun refuz în temeiul articolului 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid sau dacă, în caz de refuz, acesta este retras, înregistrarea internaţională a unei mărci care desemnează Comunitatea Europeană produce, de la data prevăzută la alineatul (1), aceleaşi efecte ca şi înregistrarea unei mărci ca marcă comunitară.

 

(3)        În înţelesul articolului 9 alineatul (3), publicarea indicaţiilor înregistrării internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană prevăzute la articolul 152 alineatul (1) se substituie publicării unei cereri de marcă comunitară, iar publicarea indicaţiei menţionate la articolul 152 alineatul (2) se substituie publicării înregistrării unei mărci comunitare.

 

Articolul 152

 

Publicarea

 

(1)        Oficiul publică data înregistrării internaţionale a unei mărci care desemnează Comunitatea Europeană prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid sau data extinderii ulterioare la Comunitatea Europeană prevăzută la articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, limba în care se depune cererea internaţională şi a doua limbă indicată de către solicitant, precum şi numărul înregistrării internaţionale şi data publicării acestei înregistrări în publicaţia editată de Biroul Internaţional, o reproducere a mărcii, precum şi numerele claselor de produse sau de servicii pentru care se revendică protecţia.

 

(2)        În cazul în care nu se notifică niciun refuz de protecţie a unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană în temeiul articolului 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid sau dacă, în cazul unui refuz, acesta este retras, Oficiul publică acest fapt, precum şi numărul înregistrării internaţionale şi, după caz, data publicării acestei înregistrări în publicaţia editată de către Biroul Internaţional.

 

Articolul 153

 

Senioritatea unei mărci

 

(1)        Solicitantul unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană poate revendica, în cererea internaţională, senioritatea unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv a unei mărci anterioare înregistrate pe teritoriul Benelux sau a unei mărci anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru, în temeiul articolului 34.

 

(2)        Titularul unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană poate, de la data publicării efectelor unei asemenea înregistrări, în temeiul articolului 152 alineatul (2), revendica la Oficiu senioritatea unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv a unei mărci anterioare înregistrate pe teritoriul Benelux sau a unei mărci anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru în temeiul articolului 35. Oficiul informează Biroul Internaţional cu privire la aceasta.

 

Articolul 154

 

Examinarea motivelor absolute de respingere

 

(1)        Orice înregistrare internaţională care desemnează Comunitatea Europeană face obiectul unei examinări a motivelor absolute de respingere, după aceeaşi procedură ca şi pentru cererile de marcă comunitară.

 

(2)        Protecţia unei înregistrări internaţionale se poate respinge numai după ce i s-a dat titularului înregistrării internaţionale posibilitatea să renunţe la protecţie sau să limiteze întinderea acesteia în ceea ce priveşte Comunitatea Europeană sau să îşi prezinte observaţiile.

 

(3)        Respingerea protecţiei echivalează cu respingerea unei cereri de marcă comunitară.

 

(4)        Atunci când o decizie de respingere a protecţiei unei înregistrări internaţionale adoptată în temeiul prezentului articol este definitivă sau dacă titularul unei înregistrări internaţionale a renunţat la protecţia Comunităţii Europene în aplicarea alineatului (2), Oficiul restituie titularului o parte din taxa individuală care va fi stabilită prin regulamentul de aplicare.

 

Articolul 155

 

Cercetarea

 

(1)        După ce primeşte notificarea unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană, Oficiul întocmeşte un raport de cercetare comunitară în conformitate cu articolul 38 alineatul (1).

 

(2)        După ce primeşte notificarea unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană, Oficiul transmite o copie a acesteia serviciului central al proprietăţii industriale din toate statele membre care au comunicat Oficiului decizia de a efectua o cercetare în propriul registru al mărcilor, în conformitate cu articolul 38 alineatul (2).

 

(3)        Se aplică mutatis mutandis articolul 38 alineatele (3)-(6).

 

(4)        Oficiul informează titularii unei mărci comunitare anterioare sau ai unei cereri de marcă comunitară anterioare, menţionaţi în raportul de cercetare comunitară, cu privire la publicarea, în temeiul articolului 152 alineatul (1), a înregistrării internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană.

 

Articolul 156

 

Opoziţia

 

(1)        Orice înregistrare internaţională care desemnează Comunitatea Europeană face obiectul aceleiaşi proceduri de opoziţie ca şi cererile de marcă comunitară publicate.

 

(2)        Opoziţia se formulează în termen de trei luni, care începe să curgă după şase luni de la data publicării prevăzute la articolul 152 alineatul (1). Opoziţia se consideră formulată numai după achitarea taxei de opoziţie.

 

(3)        Respingerea protecţiei echivalează cu respingerea unei cereri de marcă comunitară.

 

(4)        Atunci când se respinge acordarea protecţiei unei înregistrări internaţionale printr-o decizie adoptată în temeiul prezentului articol, care a devenit definitivă, sau când titularul unei înregistrări internaţionale a renunţat la protecţia Comunităţii Europene înainte ca o decizie adoptată în aplicarea prezentului articol să fie definitivă, Oficiul restituie titularului o parte din taxa individuală ce urmează a fi stabilită prin regulamentul de aplicare.

 

Articolul 157

 

Înlocuirea unei înregistrări de marcă comunitară cu o înregistrare internaţională

 

La cerere, Oficiul este obligat să noteze în registru că o marcă comunitară se consideră a fi fost înlocuită cu o înregistrare internaţională, în conformitate cu articolul 4a din Protocolul de la Madrid.

 

Articolul 158

 

Invalidarea efectelor unei înregistrări internaţionale

 

(1)        Poate fi pronunţată nulitatea efectelor unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană.

 

(2)        Cererea de anulare a efectelor unei înregistrări internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană ţine loc de cerere de decădere în temeiul articolului 51 sau de cerere de anulare în temeiul articolului 52 sau 53.

 

Articolul 159

 

Transformarea unei desemnări a Comunităţii Europene prin intermediul unei înregistrări internaţionale în cerere de marcă naţională sau în desemnare a unor state membre

 

(1)        Atunci când o desemnare a Comunităţii Europene operată prin intermediul unei înregistrări internaţionale este respinsă sau încetează să producă efecte, titularul înregistrării internaţionale poate solicita transformarea desemnării Comunităţii Europene.

(a)        în cerere de marcă naţională în temeiul articolelor 112, 113 şi 114;

 

(b)        în desemnare a unui stat membru parte la Protocolul de la Madrid sau la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor adoptat la Madrid la 14 aprilie 1891, în versiunea sa revizuită şi modificată (denumit în continuare Aranjamentul de la Madrid), în măsura în care, la data cererii de transformare, era posibilă desemnarea directă a acelui stat membru pe baza Protocolului de la Madrid sau a Aranjamentului de la Madrid. Articolele 112, 113 şi 114 se aplică.

 

(2)        Cererea de marcă naţională sau desemnarea unui stat membru parte la Protocolul de la Madrid sau la Aranjamentul de la Madrid rezultată din transformarea desemnării Comunităţii Europene operată prin intermediul unei înregistrări internaţionale beneficiază, în statul membru respectiv, de data înregistrării internaţionale prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid, de data extinderii la Comunitatea Europeană în temeiul articolului 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, în cazul în care aceasta este posterioară înregistrării internaţionale, sau de data de prioritate a acestei înregistrări şi, după caz, de senioritatea unei mărci a acestui stat, revendicată în conformitate cu articolul 153.

 

(3)        Cererea de transformare se publică.

 

Articolul 160

 

Utilizarea unei mărci care face obiectul unei înregistrări

internaţionale

 

În înţelesul articolului 15 alineatul (1), al articolului 42 alineatul (2), al articolului 51 alineatul (1) litera (a) şi al articolului 57 alineatul (2), data publicării, prevăzută la articolul 152 alineatul (2), ţine loc de dată a înregistrării în vederea stabilirii datei de la care trebuie să înceapă utilizarea efectivă în Comunitatea Europeană a mărcii care face obiectul înregistrării internaţionale care desemnează Comunitatea Europeană.

 

Articolul 161

 

Transformarea

 

(1)        Sub rezerva alineatului (2), dispoziţiile aplicabile cererilor de marcă comunitară se aplică mutatis mutandis cererilor de transformare a unei înregistrări internaţionale în cerere de marcă comunitară, în temeiul articolului 9d din Protocolul de la Madrid.

 

(2)        În cazul în care cererea de transformare se referă la o înregistrare internaţională care desemnează Comunitatea Europeană ale cărei indicaţii au fost publicate în conformitate cu articolul 152 alineatul (2), articolele 37-42 nu se aplică.

 

TITLUL XIV

 

DISPOZIŢII FINALE

 

Articolul 162

 

Dispoziţii comunitare de punere în aplicare

 

(1)        Modalităţile de aplicare a prezentului regulament sunt stabilite printr-un regulament de aplicare.

 

(2)        În conformitate cu modalităţile de aplicare stabilite prin regulamentul de aplicare, pe lângă taxele prevăzute de articolele precedente, sunt percepute taxe în următoarele cazuri:

 

(a)        plata cu întârziere a taxei de înregistrare;

 

(b)        eliberarea unei copii a certificatului de înregistrare;

 

(c)        înregistrarea unei licenţe sau a unui alt drept asupra unei mărci comunitare;

 

(d)        înregistrarea unei licenţe sau a unui alt drept asupra unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare;

 

(e)        radierea înregistrării unei licenţe sau a unui alt drept;

 

(f)         modificarea unei mărci comunitare înregistrate;

 

(g)        eliberarea unui extras din registru;

 

(h)        consultarea publică a unui dosar;

 

(i)         eliberarea unei copii a unor documente din dosare;

 

(j)         eliberarea unei copii certificate conforme cererii;

 

(k)        comunicarea de informaţii conţinute într-un dosar;

 

(l)         reexaminarea stabilirii cheltuielilor de procedură care trebuie rambursate.

 

(3)        Regulamentul de aplicare şi regulamentul de procedură al camerelor de recurs se adoptă şi se modifică în conformitate cu procedura menţionată la articolul 163 alineatul (2).

 

Articolul 163

 

Înfiinţarea unui comitet şi instituirea procedurii pentru adoptarea regulamentelor de aplicare

 

(1)        Comisia este asistată de un comitet denumit "Comitetul pentru taxe, norme de aplicare şi procedura camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci de comerţ, desene şi modele)".

 

(2)        Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE.

 

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.

 

Articolul 164

 

Compatibilitate cu alte dispoziţii ale dreptului comunitar

 

Prezentul regulament nu aduce atingere dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 510/2006, în special articolului 14.

 

Articolul 165

 

Dispoziţii privind extinderea Comunităţii

 

(1)        De la data aderării Bulgariei, a Republicii Cehe, a Estoniei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a României, a Sloveniei şi a Slovaciei (denumite în continuare "noul stat membru", "noile state membre"), o marcă comunitară înregistrată sau depusă conform prezentului regulament înainte de datele respective de aderare se extinde pe teritoriul acestor state membre pentru a avea efecte echivalente în întreaga Comunitate.

 

(2)        Înregistrarea unei mărci comunitare care face obiectul unei cereri la data aderării nu poate fi respinsă din nici unul din motivele absolute de respingere enumerate în articolul 7 alineatul (1), dacă respectivele motive sunt generate exclusiv de aderarea unui nou stat membru.

 

(3)        În cazul depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare în decursul celor şase luni dinainte de data aderării, se poate formula o obiecţie conform articolului 41, dacă, înainte de data aderării, în oricare dintre noile state membre, s-a obţinut o marcă anterioară sau un alt drept anterior în sensul articolului 8, cu condiţia să fi fost obţinute cu bună-credinţă şi ca data depunerii sau, dacă este cazul, data de prioritate sau data obţinerii în noul stat membru a mărcii anterioare sau a altui drept anterior să fie anterioară datei de depunere sau, dacă este cazul, datei de prioritate a mărcii comunitare pentru care s-a depus o cerere.

 

(4)        O marcă comunitară în sensul alineatului (1) nu poate fi declarată nulă:

 

(a)        conform articolului 52, dacă motivele nulităţii devin aplicabile exclusiv în urma aderării unui nou stat membru;

 

(b)        conform articolului 53 alineatele (1) şi (2), dacă dreptul naţional anterior a fost înregistrat, solicitat sau obţinut într-un nou stat membru înainte de data aderării.

 

(5)        Utilizarea unei mărci comunitare conform alineatului (1) poate fi interzisă în temeiul articolelor 110 şi 111, dacă marca anterioară sau alt drept naţional au fost înregistrate, solicitate sau obţinute cu bună-credinţă în noul stat membru înainte de data aderării respectivului stat membru; sau, dacă este cazul, la o dată de prioritate anterioară datei de aderare a respectivului stat membru.

 

Articolul 166

 

Abrogare

 

Regulamentul (CE) nr. 40/94, astfel cum a fost modificat prin actele care figurează în anexa I, se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se înţeleg ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.

 

Articolul 167

 

Intrare în vigoare

 

(1)        Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

(2)        Statele membre adoptă măsurile necesare punerii în aplicare a articolelor 95 şi 114 în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 40/94.

 

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

 

Adoptat la Bruxelles, 26 februarie 2009.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

I. LANGER

----------------------------------------------

ANEXA I

 

Regulamentul abrogat şi lista modificărilor ulterioare

 

(menţionate la articolul 166)

 

Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului

(JO L 11, 14.1.1994, p. 1)

  Regulamentul (CE) nr. 3288/94 al Consiliului

  (JO L 349, 31.12.1994, p. 83)

  Regulamentul (CE) nr. 807/2003 al Consiliului    Numai punctul 48 din anexa III

  (JO L 122, 16.5.2003, p. 36)

  Regulamentul (CE) nr. 1653/2003 al Consiliului

  (JO L 245, 29.9.2003, p. 36)

  Regulamentul (CE) nr. 1992/2003 al Consiliului

  (JO L 296, 14.11.2003, p. 1)

  Regulamentul (CE) nr. 422/2004 al Consiliului

  (JO L 70, 9.3.2004, p. 1)

  Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 al Consiliului   Numai articolul 1

  (JO L 386, 29.12.2006, p. 14)

  Anexa II partea 4 C I, Actul de aderare din 2003

  (JO L 236, 23.9.2003, p. 342)

  Anexa III punctul 1.I, Actul de aderare din 2005

  (JO L 157, 21.6.2005, p. 231)

 

ANEXA II

 

Tabel de corespondenţă