DIRECTIVA 2009/22/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 23 aprilie 2009
privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor
(versiune codificată)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
întrucât:
(1) Directiva 98/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 1998 privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor (3) a fost modificată de mai multe ori şi în mod substanţial (4). Este necesar, din motive de claritate şi de coerenţă, să se codifice directiva menţionată.
(2) Anumite directive, incluse în lista din anexa I la prezenta directivă, stabilesc norme privind protecţia intereselor consumatorilor.
(3) Mecanismele actuale, disponibile atât la nivel naţional, cât şi comunitar, având drept scop să asigure respectarea directivelor menţionate, nu permit întotdeauna să se pună capăt, în timp util, încălcărilor care prejudiciază interesele colective ale consumatorilor. Prin interese colective se înţelege acele interese care nu reprezintă doar cumularea intereselor persoanelor cărora le-au fost aduse prejudicii prin încălcarea legii. Aceasta nu aduce atingere acţiunilor în justiţie individuale, introduse de persoane care au fost prejudiciate de încălcarea legii.
(4) În ceea ce priveşte obiectivul de a determina încetarea practicilor care sunt ilegale, în temeiul dispoziţiilor de drept intern aplicabile, eficacitatea măsurilor de drept intern care transpun directivele menţionate, inclusiv a măsurilor de protecţie care depăşesc nivelul cerut de directivele menţionate, cu condiţia să fie compatibile cu tratatul şi să fie permise de respectivele directive, poate fi redusă, în cazul în care respectivele practici produc efecte într-un alt stat membru decât acela în care îşi au originea.
(5) Aceste dificultăţi pot afecta buna funcţionare a pieţei interne, acestea având drept consecinţă faptul că este suficientă mutarea locului de origine al unei practici ilegale într-o altă ţară pentru a evita orice formă de aplicare a legii. Acest lucru constituie o denaturare a concurenţei.
(6) Respectivele dificultăţi pot diminua încrederea consumatorului în piaţa internă şi pot limita raza de acţiune a organizaţiilor reprezentând interesele colective ale consumatorilor sau ale organismelor publice independente, responsabile de protecţia intereselor colective ale consumatorilor, prejudiciate de practicile care încalcă dreptul comunitar.
(7) Practicile respective se extind adesea dincolo de frontierele dintre statele membre. Este nevoie urgentă de un grad de armonizare a dispoziţiilor de drept intern menite să impună încetarea practicilor ilegale menţionate anterior, indiferent de statul membru în care acestea şi au produs efectele. În ce priveşte jurisdicţia, acest lucru nu aduce atingere normelor de drept internaţional privat şi convenţiilor în vigoare între statele membre, respectând în acelaşi timp obligaţiile generale ale statelor membre care decurg din tratat, în special cele privind buna funcţionare a pieţei interne.
(8) Obiectivul acţiunii propuse poate fi atins numai de către Comunitate. Este, prin urmare, de datoria Comunităţii să acţioneze în acest sens.
(9) Articolul 5 alineatul (3) din tratat obligă Comunitatea să nu facă mai mult decât este necesar pentru a îndeplini obiectivele tratatului. În conformitate cu articolul menţionat, particularităţile ordinilor juridice interne trebuie luate în considerare în măsura posibilului, lăsând statelor membre libertatea de a alege între diferite opţiuni cu efect echivalent. Instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative competente să decidă cu privire la procedurile menţionate în prezenta directivă au dreptul să examineze efectele deciziilor anterioare.
(10) Una dintre opţiuni ar trebui să fie aceea de a solicita unuia sau mai multor organisme publice independente, responsabile în special de protecţia intereselor colective ale consumatorilor, să-şi exercite dreptul de a introduce o acţiune în justiţie, prevăzut de prezenta directivă. Altă opţiune ar trebui să asigure exercitarea respectivului drept de către organizaţiile al căror scop este protejarea intereselor colective ale consumatorilor, în conformitate cu criteriile stabilite de legislaţia internă.
(11) Statele membre ar trebui să poată alege una dintre aceste două opţiuni sau să le cumuleze prin desemnarea, la nivel naţional, a organismelor şi/sau a organizaţiilor calificate în sensul prezentei directive.
(12) În scopul combaterii încălcărilor intracomunitare, acestor organisme şi/sau organizaţii ar trebui să li se aplice principiul recunoaşterii reciproce. Statele membre ar trebui ca, la cererea entităţilor lor naţionale, să comunice Comisiei denumirea şi obiectul de activitate al entităţilor lor naţionale calificate să introducă o acţiune în justiţie în ţara lor, în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.
(13) Este datoria Comisiei să asigure publicarea listei acestor entităţi calificate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Până la publicarea unei declaraţii contrare, se presupune că o entitate calificată are capacitate procesuală în cazul în care denumirea sa este inclusă pe lista respectivă.
(14) Statele membre ar trebui să poată solicita o consultare prealabilă la iniţiativa părţii care intenţionează să introducă o acţiune în încetare pentru a se acorda pârâtului posibilitatea de a înceta încălcarea adusă în discuţie. Statele membre ar trebui să poată cere ca această consultare prealabilă să aibă loc împreună cu un organism public independent, desemnat de respectivele state membre.
(15) În cazul în care statele membre au stabilit că ar trebui să existe o consultare prealabilă, ar trebui să fie prevăzut un termen de două săptămâni de la primirea cererii pentru consultare, după expirarea căruia, în cazul în care nu se produce încetarea încălcării, solicitantul să poată sesiza de îndată instanţa competentă sau autoritatea administrativă competentă.
(16) Este necesar să se întocmească un raport de către Comisie privind aplicarea prezentei directive, în special cu privire la domeniul său de aplicare şi la modul de desfăşurare al consultării prealabile.
(17) Aplicarea prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor comunitare în domeniul concurenţei.
(18) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa II partea B,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
___________
(1) JO C 161, 13.7.2007, p. 39.
(2) Avizul Parlamentului European din 19 iunie 2007 (JO C 146 E, 12.6.2008, p. 73) şi Decizia Consiliului din 23 martie 2009.
(3) JO L 166, 11.6.1998, p. 51.
(4) A se vedea anexa II partea A.
----------------
Articolul 1
Domeniul de aplicare
(1) Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la acţiunile în încetare menţionate la articolul 2, vizând protejarea intereselor colective ale consumatorilor incluse în directivele enumerate în anexa I, în vederea asigurării unei bune funcţionări a pieţei interne.
(2) În sensul prezentei directive, o încălcare reprezintă orice act contrar directivelor enumerate în anexa I, astfel cum au fost transpuse în legislaţia internă a statelor membre, care prejudiciază interesele colective menţionate la alineatul (1).
Articolul 2
Acţiuni în încetare
(1) Statele membre desemnează instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative competente să decidă asupra acţiunilor introduse de entităţile calificate în sensul articolului 3, vizând:
(a) încetarea sau interzicerea oricărei încălcări, cu toată diligenţa necesară şi, după caz, în cadrul unei proceduri de urgenţă;
(b) după caz, măsuri precum publicarea integrală sau parţială a deciziei, într-o formă adecvată, şi/sau publicarea unei declaraţii de rectificare, în vederea eliminării efectelor persistente ale încălcării;
(c) în măsura în care sistemul juridic al statului membru în cauză permite acest lucru, condamnarea pârâtului găsit vinovat, în cazul neexecutării deciziei în termenul stabilit de instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative, la plata către stat sau către orice beneficiar desemnat a unei sume fixe pentru fiecare zi de întârziere sau a unei alte sume prevăzute de legislaţia internă, cu scopul de a se asigura executarea deciziilor.
(2) Prezenta directivă nu aduce atingere normelor de drept internaţional privat privind dreptul aplicabil, care este, în mod normal, fie cel al statului membru unde încălcarea îşi are originea, fie al statului membru în care încălcarea îşi produce efectele.
Articolul 3
Entităţi calificate pentru a introduce o acţiune în justiţie
În sensul prezentei directive, "entitate calificată" reprezintă orice organism sau organizaţie care, fiind constituită în mod adecvat, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, are un interes legitim în a asigura respectarea dispoziţiilor articolului 1 şi, în special:
(a) unul sau mai multe organisme publice independente, însărcinate în special cu protejarea intereselor menţionate la articolul 1, în statele membre în care există asemenea organisme; şi/sau
(b) organizaţiile al căror scop este protejarea intereselor menţionate la articolul 1, în conformitate cu criteriile prevăzute de legislaţia internă a acestora.
Articolul 4
Încălcări intracomunitare
(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că, în eventualitatea unei încălcări care îşi are originea în respectivul stat membru, orice entitate calificată dintr-un alt stat membru în care interesele protejate de acea entitate calificată sunt prejudiciate de încălcare poate sesiza instanţa judecătorească sau autoritatea administrativă menţionată la articolul 2, la prezentarea listei prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol. Instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative acceptă această listă ca dovadă a capacităţii procesuale a entităţii calificate, fără a aduce atingere dreptului lor de a examina dacă scopul entităţii calificate justifică introducerea unei acţiuni în justiţie într-un anumit caz.
(2) În sensul încălcărilor intracomunitare şi fără a aduce atingere drepturilor acordate altor entităţi în temeiul legislaţiei interne, statele membre comunică Comisiei, la cererea entităţilor calificate, faptul că respectivele entităţi sunt calificate să introducă o acţiune în justiţie în temeiul articolului 2. Statele membre informează Comisia cu privire la denumirea şi scopul acestor entităţi calificate.
(3) Comisia întocmeşte o listă a entităţilor calificate, menţionate la alineatul (2), cu specificarea scopului acestora. Lista este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; modificările aduse listei se publică fără întârziere, iar lista actualizată este publicată la intervale de 6 luni.
Articolul 5
Consultarea prealabilă
(1) Statele membre pot introduce sau menţine în vigoare dispoziţii în conformitate cu care partea care intenţionează să introducă o acţiune în încetare poate începe această procedură numai după ce a încercat să determine încetarea încălcării prin consultare fie cu pârâtul, fie atât cu pârâtul, cât şi cu o entitate calificată, în sensul articolului 3 litera (a), a statului membru în care este introdusă acţiunea. Statul membru decide dacă partea care intenţionează să introducă o acţiune în încetare trebuie să consulte o entitate calificată. În cazul în care încetarea încălcării nu se produce în termen de două săptămâni de la primirea cererii de consultare, partea interesată poate introduce de îndată o acţiune în încetare.
(2) Normele care reglementează consultarea prealabilă, adoptate de statele membre, sunt notificate Comisiei şi sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 6
Rapoarte
(1) La interval de trei ani şi pentru prima dată la 2 iulie 2003, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive.
(2) În primul raport Comisia examinează în special:
(a) domeniul de aplicare a prezentei directive în raport cu protejarea intereselor colective ale persoanelor care au o activitate comercială, industrială, artizanală sau o profesie liberală;
(b) domeniul de aplicare a prezentei directive, determinat în funcţie de directivele enumerate în anexa I;
(c) dacă consultarea prealabilă prevăzută la articolul 5 a contribuit la protejarea eficace a consumatorilor.
După caz, acest raport este însoţit de propuneri în vederea modificării prezentei directive.
Articolul 7
Dispoziţii privind o capacitate de acţiune mai extinsă
Prezenta directivă nu împiedică statele membre să adopte sau să menţină în vigoare dispoziţii menite să acorde unor entităţi calificate şi oricăror alte persoane interesate o capacitate de acţiune mai extinsă la nivel naţional.
Articolul 8
Punerea în aplicare
Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 9
Abrogarea
Directiva 98/27/CE, astfel cum a fost modificată prin directiva menţionată în anexa II partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa II partea B.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa III.
Articolul 10
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la 29 decembrie 2009.
Articolul 11
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 23 aprilie 2009.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Preşedintele Preşedintele
H.-G. POTTERING P. NECAS
--------------------------------------
ANEXA I
LISTA DIRECTIVELOR PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 1 (1)
1. Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale (JO L 372, 31.12.1985, p. 31).
2. Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (JO L 42, 12.2.1987, p. 48) (2).
3. Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege şi acte administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune: articolele 10-21 (JO L 298, 17.10.1989, p. 23).
4. Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite (JO L 158, 23.6.1990, p. 59).
5. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29).
6. Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor la distanţă (JO L 144, 4.6.1997, p. 19).
7. Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe (JO L 171, 7.7.1999, p. 12).
8. Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (directiva privind comerţul electronic) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).
9. Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman: articolele 86-100 (JO L 311, 28.11.2001, p. 67).
10. Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum şi de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului şi a Directivelor 97/7/CE şi 98/27/CE (JO L 271, 9.10.2002, p. 16).
11. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).
12. Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile pe piaţa internă (JO L 376, 27.12.2006, p. 36).
13. Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosinţă a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanţă cu drept de folosinţă pe termen lung, precum şi la contractele de revânzare şi de schimb (JO L 33, 3.2.2009, p. 10).
___________
(1) Directivele vizate la punctele 5, 7, 10 şi 12 conţin dispoziţii speciale cu privire la acţiunile în încetare.
(2) Respectiva directivă este abrogată şi înlocuită, de la data de 12 mai 2010, cu Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori (JO L 133, 22.5.2008, p. 66).
-----------------
ANEXA II
PARTEA A
Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare
(menţionate la articolul 9)
Directiva 98/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
(JO L 166, 11.6.1998, p. 51).
Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Numai în ceea ce priveşte articolul 10
(JO L 171, 7.7.1999, p. 12).
Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Numai în ceea ce priveşte articolul 18 alineatul (2)
(JO L 178, 17.7.2000, p. 1).
Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Numai în ceea ce priveşte articolul 19
(JO L 271, 9.10.2002, p. 16).
Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Numai în ceea ce priveşte articolul 16 alineatul (1)
(JO L 149, 11.6.2005, p. 22).
Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Numai în ceea ce priveşte articolul 42
(JO L 376, 27.12.2006, p. 36).
PARTEA B
Termene de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare
(menţionate la articolul 9)
-------------------------+----------------------------+-------------------------
Directiva | Data-limită de transpunere | Data de aplicare
-------------------------+----------------------------+-------------------------
98/27/CE | 1 ianuarie 2001 | -
-------------------------+----------------------------+-------------------------
1999/44/CE | 1 ianuarie 2002 | -
-------------------------+----------------------------+-------------------------
2000/31/CE | 16 ianuarie 2002 | -
-------------------------+----------------------------+-------------------------
2002/65/CE | 9 octombrie 2004 |
-------------------------+----------------------------+-------------------------
2005/29/CE | 12 iunie 2007 | 12 decembrie 2007
-------------------------+----------------------------+-------------------------
2006/123/CE | 28 decembrie 2009 | -
-------------------------+----------------------------+-------------------------
ANEXA III
TABEL DE CORESPONDENŢĂ
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Directiva 98/27/CE | Prezenta directivă
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolele 1-5 |Articolele 1-5
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 6 alineatul (1) |Articolul 6 alineatul (1)
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf prima liniuţă |Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf litera (a)
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf a doua liniuţă |Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf litera (b)
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf a treia liniuţă|Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf litera (c)
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf |Articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 7 |Articolul 7
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 8 alineatul (1) |-
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 8 alineatul (2) |Articolul 8
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
- |Articolul 9
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 9 |Articolul 10
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Articolul 10 |Articolul 11
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
Anexa |Anexa I
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
- |Anexa II
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------
- |Anexa III
---------------------------------------------------------+-----------------------------------------------------


