DIRECTIVA 2009/73/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 iulie 2009

privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE

(Text cu relevanţă pentru SEE)

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 47 alineatul (2), articolul 55 şi articolul 95,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (¹),

 

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (²),

 

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (³),

 

întrucât:

 

(1)        Piaţa internă a gazelor naturale, care a fost implementată treptat în întreaga Comunitate începând cu 1999, are drept obiectiv să ofere tuturor consumatorilor din Uniunea Europeană, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere, precum şi noi oportunităţi de afaceri şi un comerţ transfrontalier mai intens, pentru a asigura obţinerea de progrese în materie de eficienţă, preţuri competitive şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, precum şi pentru a contribui la siguranţa alimentării şi la dezvoltarea durabilă.

 

(2)        Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de gaze naturale (⁴) a adus contribuţii semnificative la crearea unei pieţe interne a gazelor naturale.

 

(3)        Libertăţile pe care tratatul le garantează cetăţenilor Uniunii - printre altele, libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii - pot fi efective numai în cadrul unei pieţe deschise în totalitate, care permite tuturor consumatorilor să îşi aleagă liber furnizorii şi tuturor furnizorilor să îşi livreze liber produsele clienţilor.

 

(4)        Cu toate acestea, în prezent, există obstacole în calea vânzării de gaze naturale, în condiţii de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj în cadrul Comunităţii. Nu există, în special, un acces nediscriminatoriu la reţea şi nici un nivel comparabil în ceea ce priveşte supravegherea normativă din fiecare stat membru.

 

(5)        Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată "O politică energetică pentru Europa" a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a gazelor naturale şi a creării unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile din sectorul gazelor naturale stabilite în Comunitate. Comunicările Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulate: "Perspectivele pentru piaţa internă a gazelor naturale şi a energiei electrice" şi "Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazelor naturale şi energiei electrice (raport final)" au demonstrat că normele şi măsurile actuale nu asigură cadrul necesar în vederea îndeplinirii obiectivului de a realiza o piaţă internă funcţională.

 

(6)        Fără o separare efectivă a reţelelor de activităţile de producere şi de furnizare ("separare efectivă"), există riscul discriminării, nu doar în ceea ce priveşte exploatarea reţelei, ci şi în privinţa stimulării întreprinderilor integrate vertical de a investi în mod corespunzător în propriile reţele.

 

(7)        Normele privind separarea juridică şi funcţională, prevăzute în Directiva 2003/55/CE, nu au condus, cu toate acestea, la separarea efectivă a operatorilor de transport şi de sistem. Astfel, în cadrul reuniunii din 8 şi 9 martie 2007, Consiliul European a invitat Comisia să elaboreze propuneri legislative în vederea "separării efective a activităţilor de furnizare şi producere de activităţile legate de exploatarea reţelelor".

 

(8)        Separarea efectivă poate fi asigurată doar prin eliminarea stimulării întreprinderilor integrate vertical de a exercita o discriminare asupra concurenţilor în ceea ce priveşte accesul la reţea şi investiţiile. Separarea proprietăţii, care implică desemnarea proprietarului reţelei ca operator de sistem şi independenţa sa faţă de orice interese legate de furnizare şi producere, reprezintă cu certitudine o modalitate eficace şi sigură de soluţionare a conflictului inerent de interese şi de a garanta siguranţa alimentării. Din acest motiv, în Rezoluţia sa din 10 iulie 2007 referitoare la perspectivele privind pieţele interne ale gazelor naturale şi ale energiei electrice (⁵), Parlamentul European a considerat separarea proprietăţii la nivelul transportului ca fiind instrumentul cel mai eficient de promovare a investiţiilor în infrastructuri, într-un mod nediscriminatoriu, precum şi a unui acces echitabil la reţea pentru noii operatori şi a transparenţei pieţei. În cadrul separării proprietăţii, statelor membre ar trebui să li se solicite să garanteze că aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu are (au) dreptul de a exercita controlul asupra unei întreprinderi de producţie sau de furnizare şi, în acelaşi timp, de a exercita controlul sau vreun drept asupra unui operator de transport şi de sistem sau asupra vreunui sistem de transport. În mod reciproc, controlul asupra unui sistem de transport sau unui operator de transport şi de sistem ar trebui să excludă posibilitatea exercitării controlului sau a unui drept asupra unei întreprinderi de producţie sau de furnizare. Cu respectarea acestor limite, o întreprindere de producţie sau de furnizare ar trebui să poată avea un pachet minoritar de acţiuni în cadrul unui operator de transport şi de sistem sau al unui sistem de transport.

 

(9)        Orice sistem de separare ar trebui să reuşească să elimine orice conflict de interese între producători, furnizori şi operatorii de transport şi de sistem, pentru a crea stimulente pentru investiţiile necesare şi a garanta accesul noilor operatori pe piaţă pe baza unui regim de reglementare transparent şi eficient şi nu ar trebui să creeze un regim de reglementare excesiv de oneros sau de anevoios pentru autorităţile de reglementare naţionale.

 

(10)      Definiţia termenului "control" este preluată din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (Regulamentul CE privind concentrările economice)(⁶).

 

(11)      Deoarece separarea proprietăţii necesită, în anumite situaţii, restructurarea întreprinderilor, statelor membre care decid să pună în aplicare separarea proprietăţii ar trebui să li se pună la dispoziţie un interval de timp suplimentar pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor pertinente. Datorită legăturilor verticale dintre sectoarele energiei electrice şi gazelor naturale, dispoziţiile cu privire la separare ar trebuie să se aplice în ceea ce priveşte ambele sectoare.

 

(12)      În cadrul separării proprietăţii, în vederea garantării independenţei depline a activităţilor de exploatare a reţelelor de interesele legate de producere şi de furnizare şi în scopul împiedicării schimburilor de informaţii confidenţiale, aceeaşi persoană nu ar trebui să fie simultan membru în consiliul de administraţie al unui operator de transport şi de sistem sau al unui sistem de transport şi în cel al unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare. Din acelaşi motiv, aceeaşi persoană nu ar trebui să fie abilitată să numească membri în consiliile de administraţie ale unui operator de transport şi de sistem sau ale unui sistem de transport şi să exercite controlul sau orice drept asupra unei întreprinderi de producţie sau de furnizare.

 

(13)      Înfiinţarea de operatori de sistem sau de operatori de transport independenţi faţă de orice interese legate de furnizare şi producere ar trebui să permită întreprinderilor integrate vertical să îşi menţină dreptul de proprietate asupra activelor reţelei, asigurând, în acelaşi timp, o separare efectivă a intereselor, cu condiţia ca respectivul operator de sistem independent sau respectivul operator de transport independent să desfăşoare toate activităţile specifice unui operator de sistem şi cu condiţia punerii în aplicare a unor reglementări detaliate şi a unor mecanisme ample de supraveghere exercitată de autorităţile de reglementare.

 

(14)      În cazul în care, la 3 septembrie 2009, proprietarul unui sistem de transport face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a opta între separarea proprietăţii şi înfiinţarea de operatori de sistem sau de operatori de transport independenţi de interesele legate de furnizare şi producere.

 

(15)      În vederea protejării pe deplin a intereselor acţionarilor întreprinderilor integrate vertical, statele membre ar trebui să poată opta pentru punerea în aplicare a separării proprietăţii fie prin cesiune directă, fie prin divizarea acţiunilor întreprinderii integrate în acţiuni ale întreprinderii care este proprietară a reţelei şi acţiuni ale întreprinderii care desfăşoară activităţile de furnizare şi producere, cu condiţia respectării obligaţiilor care rezultă în urma separării proprietăţii.

 

(16)      Eficacitatea deplină a soluţiilor privind înfiinţarea de operatori de sistem independenţi sau de operatori de transport independenţi ar trebui să fie asigurată prin intermediul unor norme suplimentare specifice. Normele privind operatorii de transport independenţi propun un cadru de reglementare adecvat pentru a garanta concurenţa loială, investiţii suficiente, accesul pentru noii operatori de pe piaţă şi integrarea pieţelor gazelor. Separarea efectivă prin intermediul unor dispoziţii privind operatorii de transport independenţi se bazează pe un pilon de măsuri organizaţionale şi măsuri referitoare la guvernanţa operatorilor de transport şi de sistem şi pe un pilon de măsuri legate de investiţii, care conectează noile capacităţi de producţie la reţea şi de integrarea pieţei prin cooperare regională. Independenţa operatorului de transport ar trebui de asemenea asigurată, inter alia, prin anumite perioade de reflecţie în care să nu se exercite nicio activitate de conducere sau altă activitate relevantă prin care se acordă acces la aceleaşi informaţii care ar fi putut fi obţinute dintr-o poziţie de conducere în întreprinderea integrată vertical. Modelul de separare efectivă a operatorului de transport independent îndeplineşte cerinţele formulate de Consiliul European în cadrul reuniunii sale din 8-9 martie 2007.

 

(17)      Pentru a dezvolta concurenţa pe piaţa internă a gazelor naturale, clienţii mari noncasnici ar trebui să fie în măsură să-şi aleagă furnizorii, precum şi să încheie contracte cu mai mulţi furnizori pentru a-şi asigura satisfacerea nevoilor de gaz natural. Această categorie de clienţi ar trebui să fie protejată împotriva clauzelor de exclusivitate din contracte, care au ca efect excluderea ofertelor concurente şi/sau complementare.

 

(18)      Un stat membru are dreptul să opteze pentru separarea deplină a proprietăţii pe teritoriul său. În cazul în care un stat membru şi-a exercitat un astfel de drept, o întreprindere nu are dreptul să înfiinţeze un operator de sistem independent sau un operator de transport independent. În plus, întreprinderile care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare nu pot exercita, direct sau indirect, controlul sau vreun drept asupra unui operator de transport şi de sistem dintr-un stat membru care a optat pentru separarea juridică deplină a proprietăţii.

 

(19)      În temeiul prezentei directive, pe piaţa internă a gazelor naturale vor exista mai multe tipuri de organizare a pieţei. Măsurile pe care statele membre ar putea să le adopte pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile ar trebui să se bazeze pe cerinţe prioritare de interes general. Comisia ar trebui să fie consultată cu privire la compatibilitatea măsurilor cu dispoziţiile tratatului şi cu legislaţia comunitară.

 

(20)      Punerea în aplicare a separării efective ar trebui să respecte principiul nediscriminării dintre sectorul public şi cel privat. În acest scop, aceeaşi persoană nu ar trebui să aibă posibilitatea de a exercita controlul sau orice drept, încălcând normele de separare a proprietăţii sau opţiunea operatorului de sistem independent, în mod exclusiv sau în comun, asupra alcătuirii, votului sau deciziei atât ale organelor operatorilor de transport şi de sistem sau ale sistemelor de transport, cât şi ale organelor întreprinderilor de furnizare sau de producţie. În ceea ce priveşte separarea proprietăţii şi opţiunea operatorului de sistem independent, cu condiţia ca statul membru în cauză să poată demonstra respectarea acestei cerinţe, ar putea exista două organisme publice de control separate care să poată controla activităţile de producere şi furnizare, pe de o parte, şi activităţile legate de transport, pe de cealaltă parte.

 

(21)      Separarea efectivă deplină a activităţilor legate de reţea de cele de furnizare şi producere ar trebui să se aplice pe întreg teritoriul Comunităţii, atât întreprinderilor din Comunitate, cât şi celor din afara Comunităţii. Pentru a garanta că activităţile legate de reţea şi cele de furnizare şi producere, pe întreg teritoriul Comunităţii, rămân independente, autorităţile de reglementare ar trebui împuternicite să poată refuza certificarea operatorilor de transport şi de sistem care nu respectă normele privind separarea. În vederea asigurării unei aplicări coerente a normelor privind separarea pe întreg teritoriul Comunităţii, autorităţile de reglementare ar trebui să ia în considerare avizul Comisiei în procesul de luare a deciziilor privind certificarea. De asemenea, în vederea asigurării respectării obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii, precum şi a solidarităţii şi siguranţei alimentării cu energie în Comunitate, Comisia ar trebui să aibă dreptul să emită un aviz privind certificarea în ceea ce priveşte un proprietar al unui sistem de transport sau un operator de transport şi de sistem care este controlat de o persoană sau de persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe.

 

(22)      Siguranţa alimentării cu energie electrică reprezintă un element esenţial pentru siguranţa publică şi este, prin urmare, indisolubil legată de funcţionarea eficientă a pieţei interne a gazelor naturale şi de integrarea pieţelor izolate ale gazelor naturale din statele membre. Gazele naturale nu pot ajunge la cetăţenii Uniunii decât prin intermediul reţelelor. Buna funcţionare a pieţelor deschise ale gazelor naturale şi, în special, a reţelelor şi a altor active asociate alimentării cu gaze naturale sunt esenţiale pentru siguranţa publică, pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor Uniunii. Prin urmare, nu ar trebui să se permită persoanelor din ţări terţe să controleze un sistem de transport sau un operator de transport şi de sistem decât dacă respectă cerinţele în materie de separare efectivă care se aplică în cadrul Comunităţii. Fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii, Comunitatea consideră că sectorul sistemelor de transport al gazelor naturale este un sector de maximă importanţă pentru Comunitate şi prin urmare, sunt necesare măsuri de garantare suplimentare în ceea ce priveşte menţinerea siguranţei alimentării cu energie a Comunităţii în scopul evitării oricăror ameninţări la adresa ordinii şi siguranţei publice în Comunitate şi a bunăstării cetăţenilor Uniunii. Siguranţa alimentării cu energie a Comunităţii necesită, în special, o evaluare a independenţei exploatării reţelei, a nivelului de dependenţă a Comunităţii şi a fiecărui stat membru în parte de alimentării cu energie provenind din ţări terţe şi a regimului comerţului interior şi exterior şi al investiţiilor în domeniul energiei într-o anume ţară terţă. Prin urmare, siguranţa alimentării ar trebui evaluată din perspectiva circumstanţelor de fapt caracteristice fiecărui caz, precum şi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor care reies din dreptul internaţional, în special din acordurile internaţionale dintre Comunitate şi ţara terţă în cauză. După caz, Comisia este încurajată să prezinte recomandări pentru negocierea acordurilor relevante cu ţările terţe care abordează siguranţa alimentării cu energie a Comunităţii sau să includă chestiunile necesare în cadrul altor negocieri cu ţările terţe respective.

 

(23)      Este necesară luarea unor măsuri suplimentare în vederea asigurării unor tarife transparente şi nediscriminatorii pentru accesul la transport. Aceste tarife ar trebui să fie aplicabile tuturor utilizatorilor, fără nicio discriminare. Atunci când instalaţia de înmagazinare, înmagazinarea în conductă sau serviciile de sistem operează pe o piaţă suficient de concurenţială, ar putea fi autorizat accesul pe baza unor mecanisme de piaţă transparente şi nediscriminatorii.

 

(24)      Este necesar să se asigure independenţa operatorilor de înmagazinare pentru a se îmbunătăţi accesul terţilor la instalaţiile de înmagazinare, atunci când este necesar din punct de vedere tehnic şi/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem în vederea alimentării clienţilor. În consecinţă, este oportun ca instalaţiile de înmagazinare să fie exploatate prin entităţi separate din punct de vedere juridic care dispun de drepturi efective de luare a deciziilor în ceea ce priveşte activele necesare pentru întreţinerea, exploatarea şi dezvoltarea acestora. Este de asemenea necesară creşterea transparenţei privind capacitatea de înmagazinare acordată terţilor, impunând statelor membre obligaţia de a defini şi de a publica un cadru clar şi nediscriminatoriu care să stabilească regimul de reglementare corespunzător aplicabil instalaţiilor de înmagazinare. Această obligaţie nu ar trebui să presupună o nouă decizie privind regimurile de acces ci ar trebui să îmbunătăţească transparenţa referitoare la regimul de acces la înmagazinare. Cerinţele de confidenţialitate pentru informaţiile sensibile din punct de vedere comercial sunt deosebit de importante în ceea ce priveşte datele de natură strategică şi în cazul în care există un singur utilizator pentru o instalaţie de înmagazinare.

 

(25)      Accesul nediscriminatoriu la reţelele de distribuţie determină accesul la clienţi la nivelul pieţei cu amănuntul. Aspectele care pot implica discriminare în ceea ce priveşte accesul terţilor şi investiţiile sunt, cu toate acestea, mai puţin semnificative la nivelul distribuţiei decât la nivelul transportului, întrucât congestia la nivelul transportului şi influenţa intereselor legate de producere sunt, în general, mai semnificative decât la nivelul distribuţiei. În plus, separarea juridică şi funcţională a operatorilor de distribuţie a devenit, în temeiul Directivei 2003/55/CE, obligatorie doar cu începere de la 1 iulie 2007, iar efectele sale asupra pieţei interne a gazelor naturale trebuie încă evaluate. Normele privind separarea juridică şi funcţională în vigoare în prezent pot duce la o separare efectivă, cu condiţia ca acestea să fie definite mai clar, să fie puse în aplicare în mod corespunzător şi să fie monitorizate îndeaproape. Pentru asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile la nivelul pieţei cu amănuntul, activităţile operatorilor de distribuţie ar trebui, prin urmare, monitorizate în scopul de a împiedica aceşti operatori să profite de integrarea lor vertical în ceea ce priveşte poziţia lor concurenţială pe piaţă, în special în raport cu clienţii casnici şi cu clienţi mici noncasnici.

 

(26)      Statele membre ar trebui să adopte măsuri concrete pentru a sprijini utilizarea pe scară mai largă a biogazului şi a gazului obţinut din biomasă, iar producătorilor acestor tipuri de gaze ar trebui să li se acorde accesul nediscriminatoriu la sistemul de gaze, cu condiţia ca acest acces să fie în permanenţă compatibil cu normele tehnice şi de siguranţă relevante.

 

(27)      Pentru a evita impunerea unei sarcini financiare şi administrative disproporţionate asupra micilor operatori de distribuţie, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, după caz, de a excepta întreprinderile în cauză de la cerinţele juridice privind separarea distribuţiei.

 

(28)      În cazul în care este utilizat un sistem de distribuţie închis pentru a asigura eficienţa optimă a furnizării integrate de energie care necesită standarde specifice de exploatare sau în cazul în care un sistem de distribuţie închis este menţinut în principal pentru a fi utilizat de către proprietarul sistemului, ar fi posibil ca operatorul de distribuţie să fie scutit de obligaţiile care ar reprezenta o povară administrativă inutilă din cauza naturii speciale a relaţiei dintre operatorul de distribuţie şi utilizatorii sistemului. Platformele industriale, comerciale sau de servicii comune, precum clădirile aparţinând gărilor, aeroporturile, spitalele, campingurile mari cu facilităţi integrate sau platformele industriale chimice pot cuprinde distribuţie închise datorită caracterului specializat al operaţiunilor acestora.

 

(29)      Directiva 2003/55/CE a introdus obligativitatea, pentru statele membre, de a institui autorităţi de reglementare cu competenţe specifice. Cu toate acestea, experienţa arată că eficacitatea reglementării este adesea afectată de lipsa de independenţă a autorităţilor de reglementare faţă de autorităţile publice centrale, precum şi de insuficienţa competenţelor de care dispun şi de puterea limitată de decizie. Din acest motiv, Consiliul European, reunit la 8 şi 9 martie 2007, a invitat Comisia să elaboreze propuneri legislative care să prevadă o mai bună armonizare a competenţelor autorităţilor de reglementare naţionale şi consolidarea independenţei acestora. Ar trebui să fie posibil ca aceste autorităţi de reglementare naţionale să poată să acopere atât sectorul energiei electrice, cât şi pe cel al gazelor naturale.

 

(30)      Este necesar ca autorităţile de reglementare în domeniul energiei să poată lua decizii privind ansamblul aspectelor relevante legate de reglementare pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne a gazelor naturale şi să fie pe deplin independente faţă de orice alte interese publice sau private. Aceasta nu exclude controlul judiciar şi exercitarea controlului parlamentar în conformitate cu dreptul constituţional al statelor membre. De asemenea, aprobarea bugetului autorităţilor de reglementare de către legiuitorul naţional nu constituie un obstacol în calea autonomiei bugetare. Dispoziţiile referitoare la autonomia execuţiei bugetului alocat autorităţii de reglementare ar trebui să fie puse în aplicare în cadrul definit de legislaţia şi de normele bugetare naţionale. Contribuind la independenţa autorităţii naţionale de reglementare faţă de orice interes politic sau economic printr-un sistem de rotaţie corespunzător, statelor membre ar trebui să poată lua în considerare în mod corespunzător disponibilitatea resurselor umane sau mărimea consiliului.

 

(31)      Pentru a asigura accesul efectiv la piaţă al tuturor actorilor de pe piaţă, inclusiv al noilor intraţi, este necesară crearea unor mecanisme de echilibrare nediscriminatorii şi care să reflecte costurile. Acest lucru ar trebui să fie realizat prin crearea unor mecanisme de piaţă transparente pentru furnizarea şi cumpărarea de gaze naturale, necesare în vederea echilibrării. Autorităţile de reglementare naţionale ar trebui să joace un rol activ pentru a garanta faptul că tarifele de echilibrare sunt nediscriminatorii şi reflectă costurile. În acelaşi timp, ar trebuie oferite stimulente adecvate pentru a echilibra intrările şi ieşirile de gaze naturale şi pentru a nu periclita sistemul.

 

(32)      Autorităţile de reglementare naţionale ar trebuie să aibă posibilitatea de a stabili sau de a aproba tarifele sau metodele de calcul al tarifelor, pe baza propunerii operatorului de transport şi de sistem sau a operatorului (operatorilor) de distribuţie sau a operatorului de sistem de gaze naturale lichefiate (GNL) sau pe baza unei propuneri agreate de acest (aceşti) operator(i) şi de utilizatorii reţelei. În realizarea acestor sarcini, autorităţile de reglementare naţionale ar trebui să asigure faptul că tarifele de transport şi de distribuţie sunt nediscriminatorii şi reflectă costurile şi ar trebui să ţină cont de costurile de reţea marginale evitate pe termen lung, ca urmare a măsurilor de gestionare a cererii.

 

(33)      Autorităţile de reglementare în domeniul energiei ar trebui să poată să emită decizii obligatorii în ceea ce priveşte întreprinderile din sectorul gazelor naturale, precum şi să impună sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care nu îşi respectă obligaţiile sau să propună unei instanţe competente să impună astfel de sancţiuni întreprinderilor respective. Autorităţilor de reglementare din domeniul energiei ar trebui să li se confere, de asemenea, puterea de a decide, independent de aplicarea normelor în materie de concurenţă, cu privire la măsurile corespunzătoare care să garanteze beneficii clienţilor prin intermediul promovării unei concurenţe efective, necesare unei funcţionări corespunzătoare a pieţei interne a gazelor naturale. Introducerea unor programe de cesiune de contracte de furnizare a gazelor naturale reprezintă una dintre posibilele măsuri care poate fi utilizată pentru a promova concurenţa reală şi pentru a asigura buna funcţionare a pieţei. Autorităţile de reglementare în domeniul energiei ar trebui, de asemenea, să aibă competenţa să contribuie la asigurarea de standarde ridicate ale serviciului public, în conformitate cu principiile legate de deschiderea pieţei, la protecţia consumatorilor vulnerabili şi la asigurarea unei eficienţe depline a măsurilor de protecţie a consumatorilor. Dispoziţiile respective nu ar trebui să aducă atingere competenţelor Comisiei cu privire la aplicarea normelor în materie de concurenţă, inclusiv cu privire la examinarea fuziunilor care prezintă o dimensiune comunitară, şi nici normelor cu privire la piaţa internă, cum ar fi cele referitoare la libera circulaţie a capitalurilor. Organismul independent la care o parte afectată de o decizie a autorităţii de reglementare naţionale are dreptul să introducă o cale de atac ar putea fi o instanţă competentă să efectueze controlul judiciar.

 

(34)      Orice armonizare a competenţelor autorităţilor de reglementare naţionale ar trebui să includă posibilitatea acestora de a prevedea stimulente pentru întreprinderile din domeniul gazelor naturale, de a impune sancţiuni eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare întreprinderilor din domeniul gazelor naturale sau de a propune unei instanţe competente să impună astfel de sancţiuni. În plus, aceste autorităţi de reglementare ar trebui să aibă dreptul de a obţine informaţii relevante din partea întreprinderilor din domeniul gazelor naturale, de a întreprinde investigaţii adecvate şi suficiente, precum şi de a soluţiona litigii.

 

(35)      Investiţiile în noi infrastructuri majore ar trebui puternic promovate, asigurându-se, în acelaşi timp, funcţionarea corectă a pieţei interne a gazelor naturale. În scopul sporirii efectului pozitiv al proiectelor de infrastructură care beneficiază de derogare asupra concurenţei şi a siguranţei alimentării, ar trebui testat interesul prezentat de acestea pe piaţă în timpul etapei de planificare a proiectului şi puse în aplicare regulile privind gestionarea congestiilor. În cazul unei infrastructuri localizate pe teritoriul mai multor state membre, cererea de derogare trebuie tratată în ultimă instanţă de Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energiei, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a unei Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energiei (⁷) ("agenţia"), pentru a se putea ţine seama în mai mare măsură de implicaţiile transfrontaliere, precum şi în scopul simplificării procedurilor administrative. În plus, având în vedere profilul excepţional de risc al elaborării acestor proiecte majore de infrastructură care beneficiază de derogare, ar trebui să fie posibilă acordarea temporară de derogări parţiale întreprinderilor cu interese în materie de furnizare şi de producere de la aplicarea normelor privind separarea pentru proiectele în cauză. Acordarea temporară de derogări ar trebui să se aplice, în special, din motive legate de siguranţa alimentării, noilor conducte aflate pe teritoriul Comunităţii care transportă gaze naturale din ţări terţe către Comunitate. Derogările acordate în temeiul Directivei 2003/55/CE continuă să se aplice până la data planificată a expirării, astfel cum s-a decis în decizia de acordare a unei derogări.

 

(36)      Piaţa internă a gazelor naturale suferă din pricina lipsei de lichiditate şi de transparenţă, ceea ce împiedică alocarea eficientă a resurselor, operaţiunile de acoperire în vederea limitării riscurilor şi pătrunderea de noi concurenţi pe piaţă. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia, precum şi numărul de participanţi pe piaţă trebuie să crească, fiind necesară în acest scop creşterea supravegherii exercitate de autorităţile de reglementare asupra întreprinderilor active în sectorul alimentării cu gaze naturale. Aceste cerinţe nu aduc atingere legislaţiei comunitare în domeniul pieţelor financiare şi sunt compatibile cu aceasta. Autorităţile de reglementare din domeniul energiei şi autorităţile de reglementare din domeniul pieţelor financiare trebuie să coopereze pentru a permite o vedere de ansamblu a fiecăreia dintre aceste autorităţi asupra pieţelor în cauză.

 

(37)      Gazele naturale sunt importate în Comunitate în special, şi în cantităţi tot mai mari, din ţări terţe. Legislaţia comunitară ar trebui să ţină seama de caracteristicile gazelor naturale, ca de exemplu de anumite rigidităţi structurale provocate de concentrarea furnizorilor, contractele pe termen lung sau lipsa de lichidităţi în aval. Prin urmare, este necesară o mai mare transparenţă, inclusiv în ceea ce priveşte formarea preţurilor.

 

(38)      Înainte de adoptarea de către Comisie a liniilor directoare care definesc cerinţele în materie de evidenţă a datelor, agenţia şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare ("CESR"), înfiinţat prin Decizia 2009/77/CE a Comisiei (⁸), ar trebui să analizeze împreună conţinutul respectivelor linii directoare şi să facă recomandări Comisiei cu privire la conţinutul acestora. Agenţia şi CESR ar trebui să coopereze, de asemenea, în scopul analizării şi recomandării cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile cu contracte de furnizare de gaze naturale şi cu instrumente derivate din domeniul gazelor naturale unor cerinţe de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare şi, în caz afirmativ, cu privire la conţinutul respectivelor obligaţii.

 

(39)      Statele membre sau, atunci când un stat membru a stabilit astfel, autoritatea de reglementare ar trebui să încurajeze dezvoltarea de contracte de furnizare întreruptibilă.

 

(40)      În interesul siguranţei alimentării, este necesar să se monitorizeze echilibrul dintre cerere şi ofertă în fiecare stat membru şi să se întocmească un raport privind situaţia la nivel comunitar, luându-se în considerare capacitatea de interconexiune între zone. Această monitorizare ar trebui să fie realizată în timp util pentru a permite luarea unor măsuri corespunzătoare, în cazul în care siguranţa alimentării este compromisă. Construirea şi întreţinerea infrastructurii de reţea necesare, inclusiv a capacităţii de interconexiune, ar trebui să contribuie la asigurarea unei aprovizionări stabile cu gaze naturale.

 

(41)      Statele membre ar trebui să asigure, ţinând cont de cerinţele de calitate necesare, accesul nediscriminatoriu al biogazului sau gazului provenind din biomasă sau altor tipuri de gaz la sistemul de gaze naturale, cu condiţia ca acest acces să fie în permanenţă compatibil cu normele tehnice şi normele de siguranţă aplicabile. Aceste norme ar trebui să garanteze că este posibil din punct de vedere tehnic ca aceste gaze să fie injectate şi transportate în deplină siguranţă prin sistemul de gaze naturale şi ar trebui, de asemenea, să ia în considerare caracteristicile chimice ale acestora.

 

(42)      Contractele pe termen lung rămân un element important al alimentării cu gaze naturale a statelor membre şi este necesar ca acestea să rămână o posibilitate oferită întreprinderilor de furnizare a gazelor naturale, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere obiectivului prezentei directive şi să fie compatibile cu tratatul, inclusiv cu normele de concurenţă. În consecinţă, este necesar să se ţină cont de contractele pe termen lung în planificarea capacităţii de alimentare şi transport a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale.

 

(43)      Pentru a menţine serviciul public la un nivel ridicat în cadrul Comunităţii, este necesar ca statele membre să comunice periodic Comisiei toate măsurile luate în vederea realizării obiectivului prezentei directive. Comisia ar trebui să publice periodic un raport de analiză a măsurilor luate la nivel naţional pentru atingerea obiectivelor privind serviciul public şi pentru compararea eficacităţii acestora, pentru a formula recomandări privind măsurile care trebuie luate la nivel naţional în vederea asigurării unor standarde ridicate ale serviciului public. Statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când sunt conectaţi la sistemul de gaze naturale, consumatorii sunt informaţi cu privire la drepturile lor de a fi aprovizionaţi cu gaze naturale de o anumită calitate, la preţuri rezonabile. Măsurile luate de statele membre pentru a proteja clienţii finali pot fi diferite, în funcţie de faptul dacă se concentrează pe consumatorii casnici sau pe întreprinderile mici şi mijlocii.

 

(44)      Respectarea cerinţelor de serviciu public reprezintă un element esenţial al prezentei directive şi este important ca standarde comune minime, respectate de către toate statele membre, să fie stabilite de prezenta directivă, având în vedere obiectivele legate de protecţia consumatorilor, siguranţa alimentării, protecţia mediului şi niveluri echivalente de concurenţă în toate statele membre. Este important ca cerinţele de serviciu public să poată fi interpretate la nivel naţional, având în vedere condiţiile naţionale, şi cu respectarea legislaţiei comunitare.

 

(45)      Măsurile puse în aplicare de către statele membre pentru realizarea obiectivelor de coeziune economică şi socială pot cuprinde, în special, punerea la dispoziţie de stimulente economice adecvate, folosindu-se, după caz, toate instrumentele naţionale şi comunitare existente. Aceste instrumente pot include mecanisme de răspundere pentru garantarea investiţiei necesare.

 

(46)      În măsura în care măsurile adoptate de statele membre pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public constituie ajutoare de stat în temeiul articolului 87 alineatul (1) din tratat, există obligaţia, în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat, de informare a Comisiei cu privire la aceste ajutoare.

 

(47)      Cerinţele de serviciu public şi standardele comune minime care rezultă din acestea necesită o mai bună consolidare pentru a se asigura faptul că toţi consumatorii, în special cei vulnerabili, pot beneficia de pe urma concurenţei şi a preţurilor echitabile. Obligaţiile de serviciu public ar trebui definite la nivel naţional, ţinând seama de circumstanţele naţionale; legislaţia comunitară ar trebui totuşi respectată de către statele membre. Cetăţenii Uniunii, precum şi întreprinderile mici şi mijlocii, atunci când statele membre consideră oportun acest lucru, ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de pe urma obligaţiilor specifice serviciului public, în special în ceea ce priveşte siguranţa alimentării şi preţuri rezonabile. Un aspect esenţial în ceea ce priveşte aprovizionarea consumatorilor îl reprezintă accesul la date obiective şi transparente privind consumul. În consecinţă, consumatorii ar trebui să aibă acces la aceste date privind consumul, preţurile asociate şi costurile serviciului, astfel încât să poată invita concurenţii să le prezinte o ofertă pe baza acestor date. Consumatorii ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul de a fi informaţi în mod corespunzător cu privire la consumul lor de energie. Plăţile anticipate ar trebui să reflecte consumul probabil de gaze naturale iar diferitele sisteme de plată ar trebui să fie nediscriminatorii. Informaţiile privind costurile energiei, furnizate clienţilor la intervale de timp suficient de frecvente vor stimula economisirea de energie, deoarece oferă clienţilor date care reflectă direct efectele pe care investiţiile lor le-au avut asupra eficienţei energetice şi efectele schimbărilor comportamentului de consum.

 

(48)      Interesele consumatorilor ar trebui să se afle în centrul prezentei directive iar calitatea serviciilor ar trebui să reprezinte una dintre principalele responsabilităţi ale întreprinderilor din sectorul gazelor naturale. Drepturile actuale ale consumatorilor trebuie să fie consolidate şi garantate şi ar trebui să includă o mai mare transparenţă. Protecţia consumatorilor ar trebui să garanteze că toţi consumatorii din spaţiul comunitar extins beneficiază de o piaţă competitivă. Respectarea drepturilor consumatorilor ar trebui asigurată de statele membre sau, atunci când un stat membru a stabilit astfel, de autorităţile de reglementare.

 

(49)      Consumatorii ar trebui să aibă la dispoziţie informaţii clare şi inteligibile cu privire la drepturile lor în raport cu sectorul energiei. Comisia ar trebui să stabilească, după consultarea părţilor interesate relevante, inclusiv a statelor membre, a autorităţilor de reglementare naţionale, a organizaţiilor de consumatori şi a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, o listă de control a consumatorului european de energie, care să fie accesibilă, uşor de utilizat şi care să ofere consumatorilor informaţii practice referitoare la drepturilor lor. Această listă de control ar trebui să fie pusă la dispoziţia tuturor consumatorilor şi să fie făcută publică.

 

(50)      Sărăcia energetică reprezintă o problemă din ce în ce mai mare în cadrul Comunităţii. Statele membre care sunt afectate şi care nu au făcut încă acest lucru ar trebui, prin urmare, să elaboreze planuri naţionale de acţiune sau alte cadre adecvate pentru a aborda chestiunea sărăciei energetice cu scopul de a diminua numărul persoanelor care se află într-o astfel de situaţie. În orice caz, statele membre ar trebui să garanteze clienţilor vulnerabili alimentarea cu energia necesară. În acest sens ar putea fi utilizată o abordare integrată, de exemplu în cadrul politicii sociale, iar măsurile ar putea include politici sociale sau îmbunătăţiri ale locuinţelor în materie de eficienţă energetică. Prezenta directivă ar trebui, cel puţin, să permită politici naţionale în favoarea clienţilor vulnerabili.

 

(51)      Existenţa unor căi de soluţionare a litigiilor eficace şi accesibile tuturor reprezintă garanţia unei mai mari protecţii a consumatorilor. Statele membre ar trebui să instituie proceduri rapide şi eficiente de gestionare a plângerilor.

 

(52)      Ar trebui să fie posibilă introducerea unor sisteme de contorizare inteligente pe baza unei evaluări economice. În cazul în care evaluarea demonstrează că introducerea unor astfel de sisteme de contorizare este rezonabilă din punct de vedere economic şi eficientă din punct de vedere al costurilor doar în cazul consumatorilor cu un anumit consum de gaze, statele membre ar trebui să ia acest lucru în considerare atunci când implementează sisteme de contorizare inteligente.

 

(53)      Preţurile de pe piaţă ar trebui să ofere stimulente adecvate pentru dezvoltarea reţelei.

 

(54)      Promovarea concurenţei loiale şi a accesului facil al diferiţilor furnizori ar trebui să aibă o importanţă crucială pentru statele membre în scopul de a permite consumatorilor să profite pe deplin de oportunităţile unei pieţe interne liberalizate în sectorul gazelor naturale.

 

(55)      În scopul de a contribui la siguranţa alimentării, menţinând totodată spiritul de solidaritate între statele membre, în special în eventualitatea unei crize în furnizarea de energie, este importantă crearea unui cadru pentru cooperarea regională în spirit de solidaritate. O astfel de cooperare se poate baza, în cazul în care statele membre decid astfel, în primul rând pe mecanismele de piaţă. Cooperarea pentru promovarea solidarităţii regionale şi bilaterale nu ar trebui să impună o sarcină disproporţionată sau să opereze o discriminare între participanţii de pe piaţă.

 

(56)      În vederea instituirii unei pieţe interne a gazelor naturale, statele membre ar trebui să promoveze integrarea pieţelor lor naţionale şi cooperarea între operatorii de sistem la nivelul Comunităţii şi la nivel regional, încorporând totodată sistemele izolate care formează insule de gaze existente încă în prezent în Comunitate.

 

(57)      Dezvoltarea unei veritabile pieţe a gazelor naturale, prin intermediul unei reţele conectate la nivel comunitar, ar trebui să reprezinte unul dintre obiectivele principale ale prezentei directive, iar aspectele legate de reglementare cu privire la interconexiunile transfrontaliere şi pieţele regionale ar trebui, prin urmare, să constituie una din competenţele cele mai importante ale autorităţilor de reglementare, în strânsă cooperare cu agenţia, atunci când este cazul.

 

(58)      Garantarea unor norme comune pentru o veritabilă piaţă internă şi a alimentării la scară largă cu gaze ar trebui, de asemenea, să se regăsească printre obiectivele principale ale prezentei directive. În acest sens, preţurile de piaţă nedenaturate ar constitui stimulente pentru interconexiunile transfrontaliere conducând, pe termen lung, la convergenţa preţurilor.

 

(59)      Autorităţile de reglementare ar trebui de asemenea să furnizeze informaţii privind piaţa, pentru a permite Comisiei să îşi exercite rolul de a urmări şi monitoriza piaţa internă a gazelor naturale şi evoluţia acesteia pe termen scurt, mediu şi lung, inclusiv aspecte precum cererea şi oferta, infrastructurile de transport şi distribuţie, calitatea serviciilor, comerţul transfrontalier, gestionarea congestiilor, investiţiile, preţurile de pe piaţa angro şi de pe piaţa cu amănuntul, lichiditatea pieţei, precum şi îmbunătăţirile în materie de eficienţă şi de protecţie a mediului. Autorităţile de reglementare naţionale ar trebui să informeze autorităţile din domeniul concurenţei şi Comisia cu privire la acele state membre în care tarifele afectează concurenţa şi buna funcţionare a pieţei.

 

(60)      Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume crearea unei pieţe interne a gazelor naturale pe deplin operaţională, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre şi, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

 

(61)      În temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţea pentru transportul de gaze naturale (⁹), Comisia poate adopta linii directoare în scopul atingerii gradului necesar de armonizare. Aceste linii directoare, care sunt măsuri obligatorii de punere în aplicare, reprezintă şi în privinţa anumitor dispoziţii ale prezentei directive un instrument util care poate fi adaptat rapid atunci când este necesar.

 

(62)      Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999, de stabilire a normelor de exercitare a competenţelor de executare conferite Comisiei (¹⁰).

 

(63)      Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită, să adopte liniile directoare necesare pentru a se asigura un grad minim de armonizare necesar în vederea realizării obiectivului prezentei directive. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive prin completarea acesteia cu noi elemente neesenţiale, acestea trebuie să se adopte în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

 

(64)      În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare (¹¹), statele membre sunt încurajate să stabilească, în interesul lor şi în interesul Comunităţii, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere, şi să le facă publice.

 

(65)      Având în vedere întinderea modificărilor aduse Directivei 2003/55/CE, este de dorit, din motive de claritate şi de coerenţă, ca dispoziţiile în cauză să fie reformate prin introducerea lor într-un singur text în cadrul unei noi directive.

 

(66)      Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi se conformează principiilor recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

___________

(¹)            JO C 211, 19.8.2008, p. 23.

(²)            JO C 172, 5.7.2008, p. 55.

(³)            Avizul Parlamentului European din 9 iulie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziţia comună a Consiliului din 9 ianuarie 2009 (JO C 70 E, 24.3.2009, p. 37) şi Poziţia Parlamentului European din 22 aprilie 2009 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 25 iunie 2009.

(⁴)            JO L 176, 15.7.2003, p. 57.

(⁵)            JO C 175 E, 10.7.2008, p. 206.

(⁶)            JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(⁷)            A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(⁸)            JO L 25, 29.1.2009, p. 18.

(⁹)            A se vedea pagina 36 din prezentul Jurnal Oficial.

(¹⁰)           JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(¹¹)           JO C 321, 31.12.2003, p. 1.

-----------------

 

CAPITOLUL I

 

OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIŢII

 

Articolul 1

 

Obiectul şi domeniul de aplicare

 

(1) Prezenta directivă stabileşte norme comune privind transportul, distribuţia, furnizarea şi înmagazinarea gazelor naturale. Aceasta defineşte modalităţile de organizare şi funcţionare a sectorului gazelor naturale, de acces pe piaţă, precum şi criteriile şi procedurile aplicabile pentru acordarea de autorizaţii de transport, distribuţie, furnizare şi înmagazinare a gazelor naturale şi exploatarea sistemelor.

 

(2) Normele stabilite de prezenta directivă pentru gaze naturale, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL), se aplică într-un mod nediscriminatoriu şi biogazului şi gazului obţinut din biomasă sau altor tipuri de gaze, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic ca acestea să fie injectate şi transportate în deplină siguranţă prin reţeaua de gaze naturale.

 

Articolul 2

 

Definiţii

 

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

 

1.   "întreprindere din sectorul gazelor naturale" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară cel puţin una dintre următoarele activităţi: producţie, transport, distribuţie, furnizare, cumpărare sau înmagazinare de gaze naturale, inclusiv GNL, şi care are atribuţii comerciale, tehnice şi/sau de întreţinere legate de respectivele activităţi, fără a include însă clienţii finali;

 

2.   "conductă de alimentare din amonte" înseamnă orice conductă sau reţea de conducte exploatată şi/sau construită ca parte a unui proiect de producere de gaze naturale sau petrol sau utilizate pentru transportul gazelor naturale de la unul sau mai multe locuri de producţie de acest tip către o instalaţie sau terminal de prelucrare sau către un terminal de descărcare de coastă;

 

3.   "transport" înseamnă transportul gazelor naturale printr-o reţea care constă în principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o reţea de conducte de alimentare din amonte şi decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal pentru distribuţia de gaze naturale la nivel local, în scopul de a le livra clienţilor, dar fără a include furnizarea;

 

4.   "operator de transport şi de sistem" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de transport şi răspunde de exploatarea, întreţinerea şi, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de transport într-o anumită zonă şi, după caz, a interconexiunilor sale cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii pentru transportul gazelor naturale;

 

5.   "distribuţie" înseamnă transportul gazelor naturale prin reţelele locale sau regionale de conducte de alimentare, pentru a fi furnizate clienţilor, dar neincluzând furnizarea;

 

6.   "operator de distribuţie" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de distribuţie şi răspunde de exploatarea, asigurarea întreţinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de distribuţie într-o anumită zonă şi, după caz, a interconexiunilor sale cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii pentru distribuţia gazelor naturale;

 

7.   "furnizare" înseamnă vânzarea, inclusiv revânzarea de gaze naturale, inclusiv GNL, către clienţi;

 

8.   "întreprindere de furnizare" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de furnizare;

 

9.   "instalaţie de înmagazinare" înseamnă o instalaţie utilizată pentru înmagazinarea gazelor naturale şi care este deţinută şi/sau exploatată de o întreprindere din sectorul gazelor naturale, incluzând partea instalaţiilor GNL utilizate pentru înmagazinare, dar excluzând partea utilizată pentru activităţile de producţie, precum şi instalaţiile rezervate exclusiv pentru operatorii de transport şi de sistem în vederea îndeplinirii atribuţiilor lor;

 

10.  "operator de înmagazinare" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de înmagazinare şi răspunde de exploatarea unei instalaţii de înmagazinare;

 

11.  "instalaţie GNL" înseamnă un terminal utilizat pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru importul, descărcarea şi regazeificarea GNL şi care include serviciile de sistem şi instalaţiile de înmagazinare temporară necesare pentru procesul de regazeificare a GNL şi livrarea ulterioară către sistemul de transport, dar care nu include nicio parte a terminalelor GNL utilizate pentru înmagazinare;

 

12.  "operator de sistem GNL" înseamnă o persoană fizică sau juridică care realizează activitatea de lichefiere a gazelor naturale sau importul, descărcarea şi regazeificarea GNL şi răspunde de exploatarea unei instalaţii GNL;

 

13.  "sistem" înseamnă orice reţea de transport, reţea de distribuţie, instalaţie GNL şi/sau de înmagazinare exploatată de o întreprindere din sectorul gazelor naturale, inclusiv înmagazinarea în conductă şi instalaţiile acesteia pentru furnizarea de servicii de sistem, precum şi cele ale întreprinderilor conexe, necesare pentru asigurarea accesului la transport, distribuţie şi GNL;

 

14.  "serviciu de sistem" înseamnă orice serviciu necesar pentru accesul şi exploatarea reţelelor de transport, reţelelor de distribuţie, instalaţiilor GNL şi/sau de înmagazinare, inclusiv dispozitive de echilibrare a sarcinilor, de amestecare şi de injectare a gazelor inerte, dar excluzând instalaţiile rezervate exclusiv pentru operatorii de transport şi de sistem în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora;

 

15.  "stocare în conductă" înseamnă stocarea gazelor prin compresie în sisteme de transport şi distribuţie a gazelor, dar excluzând instalaţiile rezervate pentru operatorii de transport şi de sistem în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora;

 

16.  "sistem interconectat" înseamnă un număr de sisteme legate între ele;

 

17.  "conductă de interconexiune" înseamnă o conductă de transport care traversează sau trece peste o frontieră dintre două state membre pentru unicul scop al conectării sistemelor de transport ale acestor state;

 

18.  "magistrală directă" înseamnă o conductă pentru transportul gazelor naturale, complementară sistemului interconectat;

 

19.  "întreprindere integrată din sectorul gazelor naturale" înseamnă o întreprindere integrată vertical sau orizontal;

 

20.  "întreprindere integrată vertical" înseamnă o întreprindere din sectorul gazelor naturale sau un grup de întreprinderi din sectorul gazelor naturale în care aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane este (sunt) îndreptăţită (îndreptăţite), direct sau indirect, să exercite controlul şi care desfăşoară cel puţin una din activităţile de transport, distribuţie, GNL sau înmagazinare şi cel puţin una dintre activităţile de producţie sau de furnizare de gaze naturale;

 

21.  "întreprindere integrată orizontal" înseamnă o întreprindere care desfăşoară cel puţin una dintre activităţile de producţie, transport, distribuţie, furnizare sau înmagazinare de gaze naturale, precum şi o activitate din afara sectorului gazelor naturale;

 

22.  "întreprindere conexă" înseamnă o întreprindere afiliată, în sensul articolului 41 din a şaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983, în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (g)(*) din tratat, privind conturile consolidate(1), şi/sau o întreprindere asociată, în sensul articolului 33 alineatul (1) din directiva menţionată, şi/sau o întreprindere care aparţine aceloraşi acţionari;

 

23.  "utilizator de sistem" înseamnă o persoană fizică sau juridică care alimentează sistemul sau este deservită de sistem;

 

24.  "client" înseamnă clientul angro şi final de gaze naturale, sau o întreprindere din sectorul gazelor naturale care cumpără gaze naturale;

 

25.  "client casnic" înseamnă clientul care cumpără gaze naturale pentru propriul consum casnic;

 

26.  "client noncasnic" înseamnă clientul care cumpără gaze naturale care nu sunt destinate propriului consum casnic;

 

27.  "client final" înseamnă clientul care cumpără gaze naturale pentru uz propriu;

 

28.  "client eligibil" înseamnă clientul care este liber să cumpere gaze naturale de la furnizorul ales, în sensul articolului 37;

 

29.  "client angro" înseamnă persoana fizică sau juridică, alta decât un operator de transport şi de sistem şi un operator de distribuţie, care cumpără gaze naturale în scopul revânzării în interiorul sau în afara sistemului în care este stabilită;

 

30.  "planificare pe termen lung" înseamnă planificarea pe termen lung a capacităţii de alimentare şi transport a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale a sistemului, al diversificării surselor şi al asigurării alimentării clienţilor;

 

31.  "piaţă în ascensiune" înseamnă un stat membru în care prima livrare comercială din cadrul primului său contract de furnizare de gaze naturale pe termen lung s-a efectuat cu mai puţin de zece ani în urmă;

 

32.  "siguranţă" înseamnă atât siguranţa alimentării cu gaze naturale, cât şi siguranţa tehnică;

 

33.  "infrastructură nouă" înseamnă o infrastructură care nu a fost finalizată până la 4 august 2003;

 

34.  "contract de furnizare de gaze naturale" înseamnă un contract de furnizare de gaze, dar care nu cuprinde un instrument derivat din domeniul gazelor naturale;

 

35.  "instrument derivat din domeniul gazelor naturale" înseamnă un instrument financiar menţionat la punctele 5, 6 sau 7 din secţiunea C a anexei I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (²), care are legătură cu sectorul gazelor naturale;

 

36.  "control" înseamnă orice drepturi, contracte sau orice alte mijloace care conferă, separat sau în combinaţie, ţinând cont de circumstanţele de drept sau de fapt implicate, posibilitatea exercitării unei influenţe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:

 

(a)  dreptul de proprietate sau dreptul de folosinţă integrală sau parţială asupra activelor unei întreprinderi;

 

(b)  drepturi sau contracte care conferă o influenţă decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.

___________

(*)           Titlul Directivei 83/349/CEE a fost modificat pentru a se ţine seama de renumerotarea articolelor din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în conformitate cu articolul 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial se făcea trimitere la articolul 54 alineatul (3) litera (g).

(¹)            JO L 193, 18.7.1983, p. 1.

(²)            JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

-----------------

 

CAPITOLUL II

 

NORME GENERALE DE ORGANIZARE A SECTORULUI

 

Articolul 3

 

Obligaţiile de serviciu public şi protecţia consumatorului

 

(1) În baza organizării lor instituţionale şi cu respectarea principiului subsidiarităţii, statele membre se asigură că, fără a aduce atingere alineatului (2), întreprinderile din domeniul gazelor naturale funcţionează în conformitate cu principiile prezentei directive, în vederea realizării unei pieţe de gaze naturale concurenţiale, sigure şi durabile din punctul de vedere al protecţiei mediului, şi se abţin de la orice discriminare în ceea ce priveşte drepturile sau obligaţiile acestor întreprinderi.

 

(2) Luând pe deplin în considerare dispoziţiile pertinente ale tratatului, în special articolul 86, statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, în interesul economic general, obligaţii de serviciu public care pot fi legate de siguranţă, inclusiv de siguranţa alimentării, de regularitatea, calitatea şi preţul furnizărilor, precum şi de protecţia mediului, inclusiv de eficienţa energetică, energia din surse regenerabile şi protecţia climei. Aceste obligaţii sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii şi uşor de verificat şi garantează întreprinderilor comunitare din sectorul gazelor naturale accesul egal la consumatorii naţionali. În ceea ce priveşte siguranţa alimentării şi gestionarea orientată către eficienţă energetică şi satisfacerea cererii, precum şi în vederea realizării obiectivelor de protecţie a mediului şi privind energia din surse regenerabile menţionate la prezentul alineat, statele membre pot pune în aplicare o planificare pe termen lung, luând în considerare posibilitatea accesului la sistem al terţilor.

 

(3) Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru protecţia clienţilor finali garantând, în special, protecţia adecvată a clienţilor vulnerabili. În acest context, fiecare stat membru defineşte conceptul de clienţi vulnerabili care poate face referire la sărăcia energetică şi, printre altele, la interzicerea deconectării acestor clienţi, în situaţii critice, de la reţeaua de gaze naturale. Statele membre garantează că se aplică drepturile şi obligaţiile în ceea ce priveşte clienţii vulnerabili. În special, acestea iau măsuri adecvate pentru protecţia clienţilor finali din zonele îndepărtate care sunt racordaţi la sistemul de gaze naturale. Statele membre pot desemna un furnizor de forţă majoră pentru clienţii racordaţi la sistemul de gaze naturale. Ele garantează un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în special în ceea ce priveşte transparenţa condiţiilor contractuale, a informaţiilor generale şi a mecanismelor de soluţionare a litigiilor. Statele membre se asigură că un client eligibil îşi poate schimba efectiv şi cu uşurinţă furnizorul. Cel puţin în ceea ce priveşte clienţii casnici, aceste măsuri le includ pe cele prevăzute în anexa I.

 

(4) Statele membre iau măsuri corespunzătoare, precum elaborarea de planuri naţionale de acţiune privind energia, prevederea de beneficii în sistemele de asigurări sociale, pentru a garanta clienţilor vulnerabili alimentarea cu gazele necesare sau pentru a sprijini ameliorarea eficienţei energetice şi pentru a combate sărăcia energetică acolo unde este cazul, inclusiv în contextul mai larg al sărăciei. Astfel de măsuri nu împiedică deschiderea eficientă a pieţei, prevăzută la articolul 37 şi funcţionarea pieţei şi sunt notificate Comisiei, după caz, în conformitate cu alineatul (11) din prezentul articol. Notificarea nu include măsurile luate în cadrul sistemului general de asigurări sociale.

 

(5) Statele membre garantează tuturor clienţilor racordaţi la reţeaua de gaze naturale dreptul de a-şi procura gazele de la orice furnizor, cu condiţia ca acesta din urmă să fie de acord, indiferent de statul membru în care este înregistrat furnizorul, atât timp cât furnizorul respectă normele aplicabile de comercializare şi de echilibrare şi în funcţie de cerinţele de siguranţă a alimentării. În acest sens, statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că procedurile administrative nu constituie o barieră pentru alimentarea întreprinderilor înregistrate deja în alt stat membru.

 

(6) Statele membre garantează că:

 

(a)  în situaţia în care un client doreşte să schimbe furnizorul, cu respectarea condiţiilor contractuale, modificarea este realizată de către operatorul/operatorii în cauză în termen de două săptămâni; şi

 

(b)  clienţii au dreptul de a primi toate datele relevante privind consumul.

 

Statele membre garantează că drepturile menţionate la literele (a) şi (b) sunt acordate tuturor clienţilor într-un mod nediscriminatoriu în privinţa costurilor, efortului sau a timpului.

 

(7) Statele membre pun în aplicare măsurile adecvate de realizare a obiectivelor de coeziune economică şi socială, precum şi de protecţie a mediului, care pot include mijloace de combatere a schimbărilor climatice şi de siguranţă a alimentării. Aceste măsuri pot include, în special, stimulente economice adecvate, utilizând, după caz, toate instrumentele naţionale şi comunitare existente, pentru întreţinerea şi construirea infrastructurilor de reţea necesare, în special capacitatea de interconexiune.

 

(8) În vederea promovării eficienţei energetice, statele membre sau, atunci când statul membru a stabilit astfel, autoritatea de reglementare, recomandă întreprinderilor din sectorul gazelor naturale să optimizeze utilizarea gazelor, de exemplu prin furnizarea de servicii de gestionare a energiei, prin elaborarea de formule inovatoare de stabilire a preţului sau prin introducerea de sisteme de contorizare şi de reţele inteligente, atunci când este cazul.

 

(9) Statele membre asigură crearea unor puncte unice de informare pentru a pune la dispoziţia consumatorilor toate informaţiile necesare cu privire la drepturile lor, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor de care dispun în cazul unui dezacord. Astfel de puncte de informare pot face parte din punctele de informare generală a consumatorilor.

 

Statele membre garantează că este înfiinţat un mecanism independent, de exemplu, un mediator pentru energie sau un organism pentru consumatori pentru tratarea eficientă a plângerilor şi soluţionarea extrajudiciară a litigiilor.

 

(10) Statele membre pot decide să nu aplice dispoziţiile articolului 4 în ceea ce priveşte distribuţia, în măsura în care aplicarea acestora ar obstrucţiona, de fapt sau de drept, îndeplinirea obligaţiilor de interes economic general impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi dezvoltarea comerţului nu ar fi afectată în aşa măsură încât să fie contrară intereselor comunitare. Interesele comunitare cuprind, între altele, concurenţa referitoare la clienţii eligibili, în conformitate cu prezenta directivă şi cu articolul 86 din tratat.

 

(11) La intrarea în vigoare a prezentei directive, statele membre informează Comisia în legătură cu toate măsurile adoptate pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, inclusiv protecţia consumatorului şi a mediului şi în legătură cu posibilul lor efect asupra concurenţei interne şi internaţionale, indiferent dacă aceste măsuri necesită sau nu o derogare de la dispoziţiile prezentei directive. Statele membre notifică ulterior Comisiei, la fiecare doi ani, orice modificare a acestor măsuri, indiferent dacă respectivele măsuri necesită sau nu o derogare de la dispoziţiile prezentei directive.

 

(12) Comisia stabileşte, după consultarea părţilor interesate relevante, inclusiv a statelor membre, a autorităţilor de reglementare naţionale, a organizaţiilor de consumatori şi a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, o listă de control a consumatorului european de energie clară şi concisă şi care oferă consumatorilor de energie informaţii practice referitoare la drepturilor lor. Statele membre garantează că furnizorii de gaze naturale sau operatorii de distribuţie, în cooperare cu autoritatea de reglementare, iau măsurile necesare pentru a prezenta tuturor clienţilor lor un exemplar al listei de control a consumatorului de energie şi pentru a garanta că aceasta este pusă la dispoziţia publicului.

 

Articolul 4

 

Procedura de autorizare

 

(1) În cazurile în care este necesară o autorizaţie (de exemplu, licenţă, permis, concesiune, acord sau aprobare) pentru construirea sau exploatarea instalaţiilor de gaze naturale, statele membre sau orice altă autoritate competentă desemnată de acestea acordă autorizaţii pentru construirea şi/sau exploatarea pe teritoriul lor a unor astfel de instalaţii, conducte şi echipamente conexe, în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (2)-(4). De asemenea, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea pot, în temeiul aceloraşi dispoziţii, să acorde autorizaţii pentru furnizarea de gaze naturale şi pentru clienţii angro.

 

(2) Atunci când statele membre deţin un sistem de autorizare, acestea stabilesc criterii obiective şi nediscriminatorii care trebuie îndeplinite de o întreprindere ce solicită autorizaţie pentru construirea şi/sau exploatarea instalaţiilor de gaze naturale sau care solicită o autorizaţie pentru furnizarea de gaze naturale. Criteriile şi procedurile nediscriminatorii privind acordarea de autorizaţii trebuie făcute publice. Statele membre garantează că procedurile de obţinere a autorizaţiei pentru instalaţii, conducte şi echipamente asociate iau în considerare importanţa proiectului pentru piaţa internă a gazelor naturale, atunci când este cazul.

 

(3) Statele membre se asigură că motivele pentru care se refuză acordarea unei autorizaţii sunt obiective şi nediscriminatorii şi sunt aduse la cunoştinţa solicitantului. Motivele unui astfel de refuz sunt notificate Comisiei spre informare. Statele membre stabilesc o procedură prin care solicitantul poate introduce o acţiune împotriva unui astfel de refuz.

 

(4) În vederea dezvoltării unor noi zone alimentate şi a unei exploatări eficiente în general şi fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 38, statele membre pot refuza acordarea unei noi autorizaţii pentru construirea şi exploatarea de sisteme de distribuţie prin conducte în orice zonă determinată, odată ce au fost construite astfel de sisteme sau dacă s-a preconizat construirea lor în respectiva zonă şi dacă nu este saturată capacitatea existentă sau preconizată.

 

Articolul 5

 

Monitorizarea siguranţei alimentării

 

Statele membre asigură monitorizarea aspectelor privind siguranţa alimentării. Atunci când statele membre consideră oportun, statele membre pot delega această sarcină autorităţilor de reglementare menţionate la articolul 39 alineatul (1). O astfel de monitorizare se referă în special la echilibrul cerere/ofertă de pe piaţa naţională, la nivelul cererii viitoare prognozate şi al rezervelor disponibile, la capacitatea suplimentară avută în vedere, planificată sau în construcţie, la calitatea şi nivelul de întreţinere a reţelelor, precum şi la măsurile necesare pentru a se face faţă vârfurilor de cerere şi deficitului de alimentare a unuia sau mai multor furnizori. Autorităţile competente publică la fiecare doi ani, până la 31 iulie, un raport care să evidenţieze constatările făcute în monitorizarea acestor aspecte, precum şi orice măsuri luate sau preconizate în vederea abordării lor, şi înaintează imediat acest raport Comisiei.

 

Articolul 6

 

Solidaritatea regională

 

(1) În vederea garantării siguranţei alimentării pe piaţa internă a gazelor naturale, statele membre cooperează în sensul promovării solidarităţii regionale şi bilaterale.

 

(2) Cooperarea se referă la situaţii care au ca rezultat sau care ar putea avea ca rezultat o disfuncţionalitate, pe termen scurt, în ceea ce priveşte alimentarea cu gaze naturale a unui stat membru. Cooperarea include:

 

(a)  coordonarea măsurilor naţionale de urgenţă menţionate la articolul 8 din Directiva 2004/67/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind măsurile de garantare a securităţii alimentării cu gaz natural (¹);

 

(b)  identificarea şi, dacă este cazul, dezvoltarea sau modernizarea interconexiunilor între energia electrică şi gazele naturale; şi

 

(c)  condiţiile şi modalităţile practice de acordare a asistenţei reciproce.

 

(3) Comisia şi celelalte state membre primesc permanent informaţii cu privire la această cooperare.

 

(4) Comisia poate adopta linii directoare cu privire la cooperarea în spiritul solidarităţii regionale. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale din prezenta directivă, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

___________

(¹)            JO L 127, 29.4.2004, p. 92.

----------------

 

Articolul 7

 

Promovarea cooperării regionale

 

(1) Statele membre, precum şi autorităţile de reglementare cooperează în vederea integrării pieţelor lor naţionale cel puţin la unul sau mai multe niveluri regionale, ca un prim pas către crearea unei pieţe interne complet liberalizate. În special, autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre promovează cooperarea între operatorii de transport şi de sistem la nivel regional, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele transfrontaliere cu scopul de a crea o piaţă internă competitivă în sectorul gazelor naturale, încurajează coerenţa cadrului juridic, de reglementare şi tehnic al acestora şi facilitează integrarea sistemelor izolate ce formează insule de gaze existente încă în prezent în Comunitate. Zonele geografice acoperite de această cooperare regională includ cooperarea în zonele geografice definite în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009. O astfel de cooperare poate să acopere alte zone geografice.

 

(2) Agenţia cooperează cu autorităţile de reglementare naţionale şi cu operatorii de transport şi de sistem pentru a asigura convergenţa cadrelor de reglementare între regiuni, în vederea creării unei pieţe interne competitive în sectorul gazelor naturale. În cazul în care agenţia apreciază că sunt necesare norme obligatorii privind o astfel de cooperare, aceasta face recomandările corespunzătoare.

 

(3) În cursul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre se asigură că operatorii de transport şi de sistem posedă unul sau mai multe sisteme integrate la nivel regional, care acoperă două sau mai multe state membre, pentru alocarea capacităţilor şi verificarea siguranţei reţelei.

 

(4) În cazul în care operatorii de transport şi de sistem integraţi vertical participă la o întreprindere comună instituită pentru punerea în aplicare a unei astfel de cooperări, întreprinderea comună stabileşte şi pune în aplicare un program de conformitate care prezintă măsurile care trebuie luate pentru a se asigura excluderea practicilor discriminatorii şi anticoncurenţiale. Programul de conformitate enumeră obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea obiectivului de excludere a practicilor discriminatorii şi anticoncurenţiale. Programul este supus aprobării agenţiei. Respectarea programului este monitorizată independent de agenţii de conformitate ai operatorilor de transport şi de sistem integraţi vertical.

 

Articolul 8

 

Norme tehnice

 

Autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre asigură definirea criteriilor tehnice de siguranţă, precum şi elaborarea şi publicarea normelor tehnice care stabilesc cerinţele tehnice minime de proiectare şi exploatare pentru conectarea la sistem a instalaţiilor GNL, a instalaţiilor de înmagazinare, a altor sisteme de transport sau de distribuţie, precum şi a magistralelor directe. Aceste norme tehnice trebuie să asigure interoperabilitatea reţelelor şi să fie obiective şi nediscriminatorii. Agenţia poate face recomandările corespunzătoare în vederea obţinerii compatibilităţii acestor norme, dacă este cazul. Normele respective sunt notificate Comisiei în conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale (¹).

___________

(¹)            JO L 204, 21.7.1998, p. 37.

----------------

 

CAPITOLUL III

 

TRANSPORTUL, ÎNMAGAZINAREA ȘI GAZELE NATURALE LICHEFIATE

 

Articolul 9

 

Separarea sistemelor de transport şi a operatorilor de transport şi de sistem

 

(1) Statele membre se asigură că de la 3 martie 2012:

 

(a)  toate întreprinderile care deţin în proprietate sisteme de transport acţionează ca operatori de transport şi de sistem;

 

(b)  aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu au dreptul:

 

(i)   să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unui operator de transport şi de sistem sau asupra unui sistem de transport; sau

 

(ii)  să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de transport şi de sistem sau asupra unui sistem de transport şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare;

 

(c)  aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu sunt abilitate să numească membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic în cazul unui operator de transport şi de sistem sau în cazul unui sistem de transport şi, de asemenea, să exercite, direct sau indirect, controlul sau să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare; şi

 

(d)  aceeaşi persoană nu este abilitată să fie membru în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic, atât în cazul unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare, cât şi în cazul unui operator de transport şi de sistem sau al unui sistem de transport.

 

(2) Drepturile menţionate la alineatul (1) literele (b) şi (c) cuprind, în special:

 

(a)  competenţa de a exercita drepturi de vot;

 

(b)  competenţa de a numi membri în consiliul de supraveghere, în consiliul de administraţie sau în alte organisme care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic; sau

 

(c)  deţinerea unei cote majoritare.

 

(3) În sensul alineatului (1) litera (b), noţiunea de "întreprindere care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare" include noţiunea de "întreprindere care desfăşoară activităţi de producţie sau de furnizare" în sensul Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice (¹), iar termenii "operator de transport şi de sistem" şi "sistem de transport" includ termenii "operator de transport şi de sistem" şi "sistem de transport" în sensul Directivei respective.

 

(4) Statele membre pot permite derogări de la alineatul (1) literele (b) şi (c) până la 3 martie 2013 cu condiţia ca operatorii de transport şi de sistem să nu facă parte dintr-o întreprindere integrată vertical.

 

(5) Obligaţia prevăzută la alineatul (1) litera (a) se consideră îndeplinită în cazul în care două sau mai multe întreprinderi care deţin sisteme de transport au creat o asociaţie în participaţiune care exercită rolul de operator de transport şi de sistem în două sau mai multe state membre pentru sistemele de transport în cauză. Nicio altă întreprindere nu poate lua parte la asociaţia în participaţiune decât dacă a fost aprobată în temeiul articolului 14 ca operator de sistem independent sau ca operator de transport independent în sensul capitolului IV.

 

(6) În vederea punerii în aplicare a prezentului articol, în cazul în care persoana menţionată la alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) este statul membru sau un alt organism public, se consideră că două organisme publice diferite care exercită controlul, pe de o parte, asupra unui operator de transport şi de sistem sau asupra unui sistem de transport şi, pe de altă parte, asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare, nu sunt aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane.

 

(7) Statele membre se asigură că informaţiile sensibile din punct de vedere comercial menţionate la articolul 16 alineatul (1) deţinute de un operator de transport şi de sistem care a făcut parte dintr-o întreprindere integrată vertical, precum şi de personalul acestuia, nu sunt transferate către întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare.

 

(8) În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparţine unei întreprinderi integrate vertical, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1).

 

În acest caz, statele membre vizate:

 

(a)  fie desemnează un operator independent în conformitate cu articolul 14,

 

(b)  fie respectă dispoziţiile capitolului IV.

 

(9) În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparţine unei întreprinderi integrate vertical şi sunt în vigoare măsuri care garantează o mai mare independenţă efectivă a operatorului de transport şi de sistem decât dispoziţiile capitolului IV, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1).

 

(10) Înainte de a fi aprobată şi desemnată în calitate de operator de transport şi de sistem în temeiul alineatului (9) din prezentul articol, o întreprindere este certificată în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 10 alineatele (4)-(6) din prezenta directivă şi la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, în temeiul cărora Comisia verifică dacă măsurile în vigoare garantează în mod evident o mai mare independenţă efectivă a operatorului de transport şi de sistem decât dispoziţiile capitolului IV.

 

(11) Întreprinderile integrate vertical care deţin în proprietate un sistem de transport nu pot fi în niciun caz împiedicate să adopte măsurile necesare în vederea respectării alineatului (1).

 

(12) Întreprinderile care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare nu pot exercita, direct sau indirect, controlul sau vreun drept asupra operatorilor de transport şi de sistem separaţi din statele membre care aplică alineatul (1).

___________

(¹)            A se vedea pagina 55 din prezentul Jurnal Oficial.

----------------

 

Articolul 10

 

Desemnarea şi certificarea operatorilor de transport şi de sistem

 

(1) Înainte de a fi aprobată şi desemnată în calitate de operator de transport şi de sistem, o întreprindere este certificată în conformitate cu procedurile prevăzute la alineatele (4), (5) şi (6) din prezentul articol şi la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.

 

(2) Întreprinderile care deţin un sistem de transport şi care au fost certificate de autoritatea de reglementare naţională, în temeiul procedurii de certificare de mai jos, ca îndeplinind cerinţele prevăzute la articolul 9 sunt aprobate şi desemnate de către statele membre ca operatori de transport şi de sistem. Desemnarea operatorilor de transport şi de sistem este notificată Comisiei Europene şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

(3) Operatorii de transport şi de sistem notifică autorităţii de reglementare orice tranzacţie planificată care poate necesita o reevaluare a conformităţii acesteia cu cerinţele articolului 9.

 

(4) Autorităţile de reglementare monitorizează respectarea permanentă de către operatorii de transport şi de sistem a cerinţelor articolului 9. Aceste autorităţi deschid o procedură de certificare în scopul asigurării respectării cerinţelor respective:

 

(a)  în urma notificării de către operatorul de transport şi de sistem în temeiul alineatului (3);

 

(b)  din proprie iniţiativă, atunci când au luat cunoştinţă de faptul că o modificare planificată a drepturilor sau a influenţei asupra proprietarilor de sisteme de transport sau asupra operatorilor de transport şi de sistem poate duce la încălcarea dispoziţiilor articolului 9, sau atunci când au motive să considere că s-ar fi produs o asemenea încălcare; or

 

(c)  la cererea motivată a Comisiei.

 

(5) Autorităţile de reglementare adoptă o decizie cu privire la certificarea unui operator de transport şi de sistem în termen de patru luni de la data notificării de către acesta sau de la data solicitării din partea Comisiei. După expirarea acestui termen, certificarea se consideră acordată. Decizia explicită sau tacită a autorităţilor de reglementare poate deveni efectivă numai după încheierea procedurii prevăzute la alineatul (6).

 

(6) Decizia explicită sau tacită cu privire la certificarea unui operator de transport şi de sistem este notificată fără întârziere Comisiei de către autoritatea de reglementare, împreună cu toate informaţiile pertinente aferente. Comisia acţionează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009.

 

(7) Autorităţile de reglementare şi Comisia pot solicita operatorilor de transport şi de sistem şi întreprinderilor care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare orice informaţii relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora, în temeiul prezentului articol.

 

(8) Autorităţile de reglementare şi Comisia păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

 

Articolul 11

 

Certificarea în raport cu ţările terţe

 

(1) Atunci când un proprietar al unui sistem de transport sau un operator de transport şi de sistem, care este controlat de o persoană sau de persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe, solicită o certificare, autoritatea de reglementare informează Comisia.

 

Autoritatea de reglementare informează, de asemenea, fără întârziere Comisia cu privire la orice circumstanţe în urma cărora o persoană sau persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra unui sistem de transport sau asupra unui operator de transport şi de sistem.

 

(2) Operatorul de transport şi de sistem notifică autorităţii de reglementare orice circumstanţe în baza cărora o persoană sau persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra sistemului de transport sau asupra operatorului de transport şi de sistem.

 

(3) Autoritatea de reglementare adoptă un proiect de decizie cu privire la certificarea unui operator de transport şi de sistem în termen de patru luni de la data notificării de către operatorul de transport şi de sistem. Aceasta refuză certificarea în cazul în care nu s-a demonstrat:

 

(a)  că entitatea în cauză îndeplineşte cerinţele articolului 9; şi

 

(b)  în faţa autorităţii de reglementare sau altei autorităţi competente desemnate de statul membru, faptul că acordarea certificării nu va pune în pericol siguranţa alimentării cu energie a statului membru şi a Comunităţii. În examinarea acestui aspect, autoritatea de reglementare sau altă autoritate competentă desemnată în acest sens ţine seama de:

 

(i)   drepturile şi obligaţiile Comunităţii faţă de ţara terţă în cauză în temeiul dreptului internaţional, inclusiv al unui acord încheiat cu una sau mai multe ţări terţe la care Comunitatea este parte şi în care sunt abordate aspecte legate de siguranţa alimentării cu energie;

 

(ii)  drepturile şi obligaţiile statului membru faţă de ţara terţă respectivă, în temeiul acordurilor încheiate cu ţara terţă respectivă, în măsura în care acestea respectă dreptul comunitar; şi

 

(iii) alte elemente şi circumstanţe specifice ale cazului şi de ţara terţă în cauză.

 

(4) Autoritatea de reglementare notifică fără întârziere Comisiei decizia luată, împreună cu toate informaţiile relevante referitoare la aceasta.

 

(5) Statele membre se asigură că autoritatea de reglementare şi/sau autoritatea competentă desemnată menţionată la alineatul (3) litera (b), înainte ca autoritatea de reglementare să adopte o decizie cu privire la certificare, solicită un aviz din partea Comisiei cu privire la faptul că:

 

(a)  entitatea respectivă respectă cerinţele articolului 9; şi

 

(b)  acordarea certificării nu va pune în pericol siguranţa alimentării cu energie a Comunităţii.

 

(6) Comisia examinează cererea menţionată la alineatul (5) de îndată ce o primeşte. În termen de două luni de la primirea cererii, Comisia transmite avizul său autorităţii de reglementare naţionale sau, în cazul în care cererea a fost înaintată de autoritatea competentă desemnată, către aceasta.

 

În pregătirea avizului, Comisia poate solicita opiniile agenţiei, ale statului membru în cauză şi ale părţilor interesate. În cazul în care există o astfel de solicitare din partea Comisiei, termenul de două luni se prelungeşte cu două luni.

 

În cazul în care Comisia nu emite un aviz în termenul menţionat în primul şi al doilea paragraf, se consideră că Comisia nu a ridicat obiecţii cu privire la decizia autorităţii de reglementare.

 

(7) Atunci când evaluează dacă controlul deţinut de o persoană sau de către persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe pune în pericol siguranţa alimentării cu energie a Comunităţii, Comisia ţine seama de:

 

(a)  elementele specifice ale cazului şi de ţara sau ţările terţe implicate; şi

 

(b   drepturile şi obligaţiile dobândite de Comunitate faţă de ţara sau ţările terţe în cauză în temeiul dreptului internaţional, inclusiv în temeiul unui acord încheiat cu una sau mai multe ţări terţe la care Comunitatea este parte şi în care sunt abordate aspecte legate de siguranţa alimentării.

 

(8) În termen de două luni după expirarea termenului menţionat la alineatul (6), autoritatea de reglementare naţională adoptă decizia finală cu privire la certificare. În adoptarea deciziei finale, autoritatea de reglementare naţională ţine seama în cel mai înalt grad de avizul Comisiei. În orice caz, statele membre au dreptul de a refuza certificarea atunci când acordarea acesteia pune în pericol siguranţa alimentării cu energie a statului membru respectiv sau siguranţa alimentării cu energie a unui alt stat membru. În cazul în care statul membru a desemnat o altă autoritate competentă pentru a analiza alineatul (3) litera (b), acesta poate solicita autorităţii de reglementare naţionale să adopte decizia finală în conformitate cu evaluarea autorităţii competente respective. Decizia finală a autorităţii de reglementare şi avizul Comisiei se publică împreună. În cazul în care decizia finală diferă de avizul Comisiei, statul membru în cauză furnizează şi publică, împreună cu decizia respectivă, motivele respectivei decizii.

 

(9) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exercita, în conformitate cu dreptul comunitar, controale naţionale legale, pentru a-şi proteja interesele legitime de siguranţă publică.

 

(10) Comisia poate adopta liniilor directoare care să stabilească detaliile procedurii care trebuie urmată în vederea punerii în aplicare a prezentului articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale din prezenta directivă, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

(11) Prezentul articol, cu excepţia alineatului (3) litera (a), se aplică de asemenea, statelor membre care fac obiectul unei derogări în temeiul articolului 49.

 

Articolul 12

 

Desemnarea operatorilor de înmagazinare şi de GNL

 

Statele membre desemnează sau solicită întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care deţin instalaţii de înmagazinare sau de GNL să desemneze, pentru o perioadă care urmează să fie stabilită de statele membre, luând în considerare eficienţa şi echilibrul economic, unul sau mai mulţi operatori de înmagazinare şi de GNL.

 

Articolul 13

 

Atribuţiile operatorilor de transport şi de sistem, de înmagazinare şi/sau de GNL

 

(1) Fiecare operator de transport şi de sistem, de înmagazinare şi/sau de GNL:

 

(a)  exploatează, întreţine şi dezvoltă, în condiţii acceptabile din punct de vedere economic, instalaţii de transport, de înmagazinare şi/sau de GNL sigure, fiabile şi eficiente, în vederea asigurării unei pieţe deschise, acordând atenţia cuvenită protecţiei mediului, garantează mijloace adecvate pentru îndeplinirea obligaţiilor privind serviciul public;

 

(b)  se abţine să facă discriminări între utilizatorii sau categoriile de utilizatori ai sistemului, în special în favoarea întreprinderilor lor conexe;

 

(c)  furnizează celorlalţi operatori de transport şi de sistem, de înmagazinare, de GNL şi/sau de distribuţie suficiente informaţii pentru a se asigura că transportul şi înmagazinarea de gaze naturale pot fi realizate în condiţii compatibile cu funcţionarea eficientă şi sigură a sistemului interconectat; şi

 

(d)  furnizează utilizatorilor sistemului informaţiile de care au nevoie pentru un acces eficient la sistem.

 

(2) Fiecare operator de transport şi de sistem construieşte o capacitate transfrontalieră suficientă pentru integrarea infrastructurii de transport europene, răspunzând tuturor solicitărilor justificate din punct de vedere tehnic şi economic referitoare la capacitate şi luând în considerare siguranţa alimentării cu gaze naturale.

 

(3) Regulile adoptate de operatorii de transport şi de sistem pentru echilibrarea sistemului de transport al gazelor naturale trebuie să fie obiective, transparente şi nediscriminatorii, inclusiv regulile de încadrare tarifară a utilizatorilor reţelei în cazul inducerii de dezechilibre în reţea. Condiţiile, inclusiv regulile şi tarifele, aplicabile prestării acestor servicii de către operatorii de transport şi de sistem se stabilesc în mod nediscriminatoriu şi ţinând seama de costuri, în conformitate cu o metodologie compatibilă cu articolul 41 alineatul (6), şi sunt publicate.

 

(4) Autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre pot cere operatorilor de transport şi de sistem să respecte cerinţele minime pentru întreţinerea şi dezvoltarea sistemului de transport, inclusiv capacitatea de interconexiune.

 

(5) Operatorii de transport şi de sistem procură energia pe care o utilizează pentru realizarea activităţilor lor în conformitate cu proceduri transparente, nediscriminatorii şi bazate pe reguli de piaţă.

 

Articolul 14

 

Operatorii de sistem independenţi

 

(1) În cazul în care sistemul de transport aparţine unei întreprinderi integrate vertical la 3 septembrie 2009, statele membre pot decide să nu aplice articolul 9 alineatul (1) şi să desemneze un operator de sistem independent la propunerea proprietarului sistemului de transport. Numirea respectivă se supune aprobării Comisiei.

 

(2) Statul membru poate aproba şi desemna un operator de sistem independent numai în cazul în care:

 

(a)  operatorul candidat a demonstrat că îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d);

 

(b)  operatorul candidat a demonstrat că dispune de resursele financiare, tehnice, fizice şi umane necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale în conformitate cu articolul 13;

 

(c)  operatorul candidat şi-a asumat angajamentul de a respecta un plan de dezvoltare a reţelei pe zece ani monitorizat de autoritatea de reglementare;

 

(d)  proprietarul sistemului de transport şi-a demonstrat capacitatea de a respecta obligaţiile care îi revin în temeiul alineatului (5). În acest scop, acesta prezintă toate proiectele de contracte cu întreprinderea candidată şi cu orice altă entitate relevantă; şi

 

(e)  operatorul candidat şi-a demonstrat capacitatea de a respecta obligaţiile care îi revin în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2009, inclusiv cooperarea dintre operatorii de transport şi de sistem la nivel european şi regional.

 

(3) Întreprinderile care au fost certificate de autoritatea de reglementare ca îndeplinind cerinţele de la articolul 11 şi pe cele de la alineatul (2) din prezentul articol sunt aprobate şi desemnate de către statele membre ca operatori de sistem independenţi. Se aplică procedura de certificare prevăzută fie la articolul 10 din prezenta directivă şi la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, fie la articolul 11 din prezenta directivă.

 

(4) Fiecare operator de sistem independent răspunde de acordarea şi gestionarea accesului terţilor, inclusiv de colectarea taxelor de acces la reţea şi a veniturilor rezultate din gestionarea congestiilor pentru exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea sistemului de transport, precum şi pentru garantarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a satisface cererile rezonabile prin planificarea investiţiilor. În ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului de transport, operatorul de sistem independent este responsabil de proiectarea (inclusiv de procedura de autorizare), construcţia şi darea în exploatare a noii infrastructuri. În acest scop, operatorul de sistem independent acţionează ca un operator de transport şi de sistem în conformitate cu prezentul capitol. Proprietarii de sisteme de transport nu sunt responsabili de acordarea şi gestionarea accesului terţilor şi nici de planificarea investiţiilor.

 

(5) În cazul desemnării unui operator de sistem independent, proprietarul sistemului de transport:

 

(a)    asigură pe deplin cooperarea şi sprijinul necesare operatorului de sistem independent în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestuia, furnizându-i în special toate informaţiile relevante;

 

(b)    finanţează investiţiile decise de către operatorul de sistem independent şi aprobate de către autoritatea de reglementare sau îşi dă acordul ca acestea să fie finanţate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de sistem independent. Măsurile relevante cu privire la finanţare fac obiectul aprobării de către autoritatea de reglementare. Înainte de o astfel de aprobare, autoritatea de reglementare se consultă atât cu proprietarul activelor, cât şi cu alte părţi interesate;

 

(c)    deţine răspunderea privind activele reţelei, cu excepţia răspunderii referitoare la atribuţiile operatorului de sistem independent; şi

 

(d)    oferă garanţii pentru facilitarea finanţării eventualelor extinderi ale reţelei, cu excepţia investiţiilor pentru care şi-a dat acordul să fie finanţate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul de sistem independent, în temeiul literei (b).

 

(6) În strânsă cooperare cu autoritatea de reglementare, autoritatea naţională competentă în materie de concurenţă este învestită cu toate competenţele necesare pentru a monitoriza în mod eficient respectarea de către proprietarul sistemului de transport a obligaţiilor sale în temeiul alineatului (5).

 

Articolul 15

 

Separarea proprietarilor de sistem de transport de operatorii de înmagazinare

 

(1) În situaţia desemnării unui operator de sistem independent, proprietarii de sistem de transport şi operatorii de înmagazinare care fac parte din întreprinderi integrate vertical sunt independenţi, cel puţin în ceea ce priveşte forma lor juridică, organizarea şi procesul de luare a deciziilor, faţă de alte activităţi care nu au legătură cu transportul, distribuţia sau înmagazinarea.

 

Prezentul articol se aplică numai cu privire la instalaţiile de înmagazinare care sunt necesare din punct de vedere tehnic şi/sau economic pentru furnizarea unui acces eficient la sistem în scopul alimentării clienţilor, în conformitate cu articolul 33.

 

(2) Pentru a asigura independenţa proprietarului de sistem de transport şi a operatorului de înmagazinare menţionaţi la alineatul (1), se aplică următoarele criterii minime:

 

(a)  persoanele cu funcţii de conducere din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport şi al operatorului de înmagazinare nu fac parte din structurile întreprinderii integrate de gaze naturale, care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea curentă a activităţilor de producţie şi furnizare a gazelor naturale;

 

(b)  trebuie luate măsuri adecvate pentru a garanta că interesele profesionale ale persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport şi al operatorului de înmagazinare sunt luate în considerare, astfel încât să se asigure faptul că acestea au posibilitatea de a acţiona independent;

 

(c)  operatorul de înmagazinare dispune de suficiente competenţe de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele de active necesare pentru exploatarea, întreţinerea sau dezvoltarea instalaţiilor de înmagazinare. Aceasta nu împiedică existenţa unor mecanisme de coordonare adecvate care să garanteze protejarea drepturilor de supraveghere economică şi cele de supraveghere a gestiunii ale societăţii-mamă asupra randamentului activelor unei filiale, reglementat indirect în temeiul articolului 41 alineatul (6). În special, prezenta directivă permite societăţii-mamă să aprobe planul financiar anual al operatorului de înmagazinare sau orice document echivalent şi să stabilească limite globale ale nivelului de îndatorare a filialei sale. În schimb, aceasta nu permite societăţii-mamă să dea instrucţiuni privind gestionarea curentă, nici cu privire la deciziile individuale referitoare la construirea sau modernizarea instalaţiilor de înmagazinare, care nu depăşesc limitele din planul financiar aprobat sau orice document echivalent; şi

 

(d)  proprietarul sistemului de transport şi operatorul de înmagazinare stabilesc un program de conformitate, care conţine măsurile luate pentru a se garanta că practicile discriminatorii sunt excluse, iar respectarea acestuia este monitorizată în mod adecvat. Programul de conformitate stabileşte obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea obiectivelor respective. Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea programului de conformitate prezintă autorităţii de reglementare un raport anual cu privire la măsurile luate. Acest raport anual trebuie publicat.

 

(3) Comisia poate adopta linii directoare pentru a garanta respectarea deplină şi efectivă de către proprietarul sistemului de transport şi de către operatorul de înmagazinare a dispoziţiilor alineatului (2) din prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

Articolul 16

 

Obligaţia de confidenţialitate a operatorilor de transport şi de sistem şi a proprietarilor de sistem de transport

 

(1) Fără a aduce atingere articolului 30 sau oricărei alte obligaţii legale în materie de dezvăluire a informaţiilor, fiecare operator de transport şi de sistem şi/sau de GNL şi fiecare proprietar de sistem de transport păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-au obţinut în cursul desfăşurării activităţilor lor şi împiedică dezvăluirea discriminatorie de informaţii referitoare la propriile activităţi şi care ar putea induce avantaje economice. În special, nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către celelalte părţi ale întreprinderii decât în cazul în care acest lucru se impune în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale. În scopul garantării respectării depline a normelor privind separarea informaţiilor, statele membre se asigură de asemenea că proprietarul sistemului de transport, inclusiv, în cazul unui operator de sistem combinat, operatorul de distribuţie, şi partea rămasă din întreprindere nu utilizează servicii comune, de exemplu, nu utilizează un serviciu juridic comun, cu excepţia serviciilor pur administrative sau a celor informatice.

 

(2) În contextul vânzării sau al cumpărării de gaze naturale prin întreprinderi conexe, operatorii de transport şi de sistem, de înmagazinare şi/sau de GNL nu abuzează de informaţiile considerate sensibile din punct de vedere comercial, obţinute de la terţi în contextul asigurării sau al negocierii accesului la sistem.

 

(3) Informaţiile necesare asigurării unei concurenţe efective şi funcţionării eficiente a pieţei sunt puse la dispoziţia publicului. Această obligaţie nu aduce atingere protecţiei informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

 

CAPITOLUL IV

 

OPERATORUL DE TRANSPORT INDEPENDENT

 

Articolul 17

 

Active, echipamente, personal şi identitate

 

(1) Operatorii de transport şi de sistem sunt echipaţi cu toate resursele financiare, tehnice, fizice şi umane necesare îndeplinirii obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive şi desfăşurării activităţii de transport al gazelor naturale, în special:

 

(a)  activele necesare pentru activitatea de transport al gazelor naturale, inclusiv sistemului de transport, se află în proprietatea operatorului de transport şi de sistem.

 

(b)  personalul necesar pentru activitatea de transport al gazelor naturale, inclusiv pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor din cadrul întreprinderii, este angajat de operatorul de transport şi de sistem.

 

(c)  este interzisă închirierea de personal şi prestarea de servicii de către şi către orice parte a întreprinderii integrate vertical. Cu toate acestea, un operator de transport şi de sistem poate furniza servicii întreprinderii integrate vertical, atâta timp cât:

 

(i)   prin furnizarea serviciilor nu sunt discriminaţi utilizatorii de sistem, serviciile sunt disponibile tuturor utilizatorilor de sistem în aceleaşi condiţii şi nu restricţionează, denaturează sau împiedică concurenţa în domeniul producţiei sau furnizării de energie; şi

 

(ii)  condiţiile de furnizare a serviciilor respective sunt aprobate de autoritatea de reglementare.

 

(d)  fără a aduce atingere deciziilor organismului de supraveghere prevăzut la articolul 20, întreprinderea integrată vertical pune la dispoziţia operatorului de transport şi de sistem, în timp util, resurse financiare adecvate pentru viitoare proiecte de investiţii şi/sau pentru înlocuirea activelor existente, în urma unei cereri adecvate din partea operatorului de transport şi de sistem.

 

(2) Activitatea de transport al gazelor naturale include cel puţin următoarele sarcini, pe lângă cele enumerate la articolul 13:

 

(a)  reprezentarea operatorului de transport şi de sistem şi contactele cu terţi şi cu autorităţile de reglementare;

 

(b)  reprezentarea operatorului de transport şi de sistem în cadrul Reţelei europene a operatorilor de transport şi de sistem de gaze naturale ("ENTSO de gaze");

 

(c)  acordarea şi gestionarea accesului terţilor în mod nediscriminatoriu între utilizatorii sau categoriile de utilizatori ai sistemului;

 

(d)  colectarea tuturor tarifelor aferente sistemului de transport, inclusiv a tarifelor de acces la reţea, a tarifelor pentru serviciile de sistem necesare echilibrării sistemului, precum prelucrarea gazelor naturale, cumpărarea de servicii (costurile cu echilibrarea, cumpărarea de energie pentru acoperirea pierderilor în reţea);

 

(e)  exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea unui sistem de transport sigur, eficace şi eficient din punct de vedere economic;

 

(f)   planificarea investiţiilor care să asigure capacitatea pe termen lung a sistemului de a face faţă cererilor rezonabile şi de a garanta siguranţa alimentării;

 

(g)  instituirea de asociaţii în participaţiune adecvate, inclusiv cu unul sau mai mulţi operatori de transport şi de sistem, de schimburi de energie şi cu ceilalţi actori relevanţi, în cadrul obiectivelor de dezvoltare a creării de pieţe regionale sau de facilitare a procesului de liberalizare; şi

 

(h)  toate serviciile aferente întreprinderii, inclusiv cele juridice, de contabilitate şi informatice.

 

(3) Operatorii de transport şi de sistem sunt organizaţi sub o formă juridică, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 68/151/CEE a Consiliului (¹).

 

(4) Operatorul de transport şi de sistem nu creează, prin identitatea sa corporativă, comunicarea, imaginea de marcă şi spaţiul său, confuzii cu privire la identitatea separată a întreprinderii integrate vertical sau a oricărei părţi a acesteia.

 

(5) Operatorul de transport şi de sistem nu împarte sistemele sau echipamentele informatice, spaţiile fizice şi sistemele de acces securizat cu nicio parte a întreprinderii integrate vertical şi nici nu foloseşte aceiaşi consultanţi sau contractanţi externi pentru sistemele sau echipamentele informatice şi pentru sistemele de acces securizate.

 

(6) Conturile operatorului de transport şi de sistem sunt auditate de către un auditor diferit de cel care auditează întreprinderea integrată vertical sau oricare parte a acesteia.

___________

(¹)            Prima directivă a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor în statele membre, înţelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor (JO L 65, 14.3.1968, p. 8).

----------------

 

Articolul 18

 

Independenţa operatorului de transport şi de sistem

 

(1) Fără a aduce atingere deciziilor organismului de supraveghere instituit în temeiul articolului 20, operatorul de transport şi de sistem are:

 

(a)  dreptul efectiv de a lua decizii, în mod independent faţă de întreprinderea integrată vertical, cu privire la activele necesare pentru exploatarea, întreţinerea sau dezvoltarea sistemului de transport; şi

 

(b)  dreptul de a obţine finanţare pe pieţele de capital, în special prin împrumuturi şi aport de capital.

 

(2) Operatorul de transport şi de sistem acţionează în permanenţă astfel încât să se asigure că dispune de resursele necesare în vederea desfăşurării activităţii de transport în mod corespunzător şi eficient şi a dezvoltării şi menţinerii unui sistem de transport eficient, sigur şi economic.

 

(3) Filialele întreprinderii integrate vertical care desfăşoară activităţi de producţie sau furnizare nu deţin participaţii directe sau indirecte la operatorul de transport şi de sistem. Operatorul de transport şi de sistem nu deţine nicio participaţie directă sau indirectă la nicio filială a întreprinderii integrate vertical care desfăşoară activităţi de producţie sau furnizare şi nici nu primeşte dividende sau alte beneficii financiare de la filiala în cauză.

 

(4) Structura generală de conducere şi statutul operatorului de transport şi de sistem asigură independenţa efectivă a operatorului de transport şi de sistem, în conformitate cu prezentul capitol. Întreprinderea integrată vertical nu determină, în mod direct sau indirect, comportamentul concurenţial al operatorului de transport şi de sistem în ceea ce priveşte activităţile curente ale acestuia şi de gestionare a reţelei sau cu privire la activităţile necesare pentru elaborarea planului de dezvoltare a reţelei pe zece ani, întocmit în temeiul articolului 22.

 

(5) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la articolul 13 şi la articolul 17 alineatul (2) din prezenta directivă şi în conformitate cu articolul 13 alineatul (1), articolul 14 alineatul (1) litera (a), articolul 16 alineatele (2), (3) şi (5), articolul 18 alineatul (6) şi articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, operatorii de transport şi de sistem nu fac discriminări între diferite persoane şi entităţi şi nu restricţionează, denaturează sau împiedică concurenţa în domeniul producţiei sau furnizării de energie.

 

(6) Orice relaţii comerciale şi financiare între întreprinderea integrată vertical şi operatorul de transport şi de sistem, inclusiv împrumuturile acordate de operatorul de transport şi de sistem întreprinderii integrate vertical, respectă condiţiile pieţei. Operatorul de transport şi de sistem păstrează date detaliate privind astfel de relaţii comerciale sau financiare şi le pune la dispoziţia autorităţii de reglementare, la cererea acesteia.

 

(7) Operatorul de transport şi de sistem prezintă autorităţii de reglementare, în vederea aprobării, toate acordurile comerciale şi financiare încheiate cu întreprinderea integrată vertical.

 

(8) Operatorul de transport şi de sistem informează autoritatea de reglementare cu privire la resursele financiare menţionate la articolul 17 alineatul (1) litera (d), disponibile pentru proiecte de investiţii viitoare şi/sau pentru înlocuirea activelor existente.

 

(9) Întreprinderile integrate vertical se abţin de la orice acţiune care ar împiedica sau prejudicia respectarea, de către operatorul de transport şi de sistem, a obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol şi nu solicită operatorului de transport şi de sistem să ceară permisiunea de la întreprinderea integrată vertical în vederea îndeplinirii acestor obligaţii.

 

(10) O întreprindere certificată de autoritatea de reglementare ca respectând cerinţele prezentului capitol este autorizată şi desemnată operator de transport şi de sistem de către statul membru respectiv. Se aplică procedura de certificare prevăzută fie la articolul 10 din prezenta directivă şi la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 715/2009, fie la articolul 11 din prezenta directivă.

 

Articolul 19

 

Independenţa personalului şi a conducerii operatorului de transport şi de sistem

 

(1) Decizia privind numirea, prelungirea mandatului, condiţiile de lucru inclusiv remuneraţia şi încetarea mandatului persoanelor cu funcţii de conducere şi/sau membrii organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem este adoptată de către organismul de supraveghere al operatorului de transport şi de sistem numit în conformitate cu articolul 20.

 

(2) Autorităţii de reglementare i se notifică identitatea şi condiţiile privind termenul, durata şi încheierea mandatului persoanelor desemnate de organismul de supraveghere în vederea numirii sau prelungirii mandatului, în calitate de persoane cu funcţii executive şi/sau de membri ai organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem, precum şi motivele oricărei decizii propuse de încetare a mandatului în cauză. Respectivele condiţii şi decizii menţionate la alineatul (1) dobândesc caracter obligatoriu numai dacă în termen de trei săptămâni de la notificare, autoritatea de reglementare nu a ridicat obiecţii.

 

Autoritatea de reglementare poate ridica obiecţii privind deciziile menţionate la alineatul (1), în cazul:

 

(a)  unor îndoieli serioase survenite cu privire la independenţa profesională a unei persoane cu funcţie de conducere numite şi/sau a unui membru al organelor administrative numit, sau

 

(b)  încheierii premature a unui mandat, dacă există îndoieli cu privire la justificarea încheierii premature.

 

(3) Nicio poziţie sau responsabilitate profesională, interes sau relaţie de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu întreprinderea integrată vertical, cu vreo parte a acesteia sau cu acţionarii care deţin controlul asupra acesteia, cu excepţia operatorului de transport şi de sistem nu trebuie să fie deţinută pe o perioadă de trei ani înainte de numirea persoanelor cu funcţii de conducere şi/sau a membrilor organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem cărora li se aplică prezentul alineat.

 

(4) Persoanele cu funcţii de conducere şi/sau membrii organelor administrative, precum şi angajaţii operatorului de transport şi de sistem nu deţin nicio poziţie sau responsabilitate profesională, interes sau relaţie de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu vreo altă parte a întreprinderii integrate vertical sau cu acţionarii majoritari ai acesteia.

 

(5) Persoanele cu funcţii de conducere şi/sau membrii organelor administrative, precum şi angajaţii operatorului de transport şi de sistem nu deţin niciun interes şi nu primesc niciun beneficiu financiar, de ordin direct sau indirect, de la vreo parte a întreprinderii integrate vertical cu excepţia operatorului de transport şi de sistem. Remuneraţia acestora nu depinde de activităţile sau rezultatele întreprinderii integrate vertical, cu excepţia operatorului de transport şi de sistem.

 

(6) Pentru orice plângeri din partea persoanelor cu funcţii de conducere şi/sau a membrilor organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem împotriva încetării premature a mandatelor lor le este garantat dreptul efectiv de a introduce o cale de atac la autoritatea de reglementare.

 

(7) După încetarea mandatului deţinut în cadrul operatorului de transport şi de sistem, persoanele cu funcţii de conducere şi/sau membrii organelor administrative ale acestuia nu au dreptul să deţină, timp de patru ani, nicio poziţie sau responsabilitate profesională, interes sau relaţie de afaceri, de ordin direct sau indirect, cu orice parte a întreprinderii integrate vertical, cu excepţia operatorului de transport şi de sistem, sau cu acţionarii majoritari ai întreprinderii integrate vertical.

 

(8) Alineatul (3) se aplică majorităţii persoanelor cu funcţii de conducere şi/sau membrilor organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem.

 

Persoanele cu funcţii de conducere şi/sau membrii organelor administrative ale operatorului de transport şi de sistem care nu fac obiectul dispoziţiilor alineatului (3) nu trebuie să fi desfăşurat vreo activitate de conducere sau vreo altă activitate relevantă în întreprinderea integrată vertical pentru o perioadă de cel puţin şase luni înaintea numirii acestora.

 

Primul paragraf din prezentul alineat şi alineatele (4)-(7) se aplică tuturor persoanelor cu funcţii executive de conducere şi celor care sunt direct subordonate acestora cu privire la chestiuni legate de exploatarea, întreţinerea sau dezvoltarea reţelei.

Articolul 20

 

Organismul de supraveghere

 

(1) Operatorul de transport şi de sistem deţine un organism de supraveghere responsabil cu luarea deciziilor susceptibile de a avea un impact major asupra valorii activelor acţionarilor din cadrul operatorului de transport şi de sistem, în special a deciziilor privind aprobarea planurilor financiare anuale şi pe termen lung, a nivelului de îndatorare a operatorului de transport şi de sistem şi a dividendelor distribuite acţionarilor. Deciziile care fac parte din competenţa organismului de supraveghere le exclud pe cele care nu sunt legate de activităţile curente ale operatorului de transport şi de sistem şi de gestionarea reţelei, şi de activităţile necesare pentru elaborarea planului de dezvoltare a reţelei pe zece ani, întocmit în temeiul articolului 22.

 

(2) Organismul de supraveghere este compus din membri reprezentând întreprinderea integrată vertical, din membri reprezentând acţionarii terţi şi, în cazurile prevăzute de legislaţia pertinentă a unui stat membru, din membri reprezentând alţi factori interesaţi, precum angajaţii operatorului de transport şi de sistem.

 

(3) Articolul 19 alineatul (2) primul paragraf şi articolul 19 alineatele (3)-(7) se aplică cel puţin unei jumătăţi a membrilor organismului de supraveghere minus unul.

 

Articolul 19 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) se aplică tuturor membrilor organismului de supraveghere.

 

Articolul 21

 

Programul de conformitate şi agentul de conformitate

 

(1) Statele membre asigură faptul că operatorii de transport şi de sistem stabilesc şi pun în aplicare un program de conformitate care defineşte măsurile adoptate în vederea excluderii posibilităţilor de comportament discriminatoriu, şi asigură monitorizarea adecvată a respectării acestui program. Programul de conformitate stabileşte obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea obiectivelor respective. Programul este supus aprobării autorităţii de reglementare. Fără a aduce atingere competenţelor autorităţii de reglementare naţionale, respectarea programului este monitorizată independent de către agentul de conformitate.

 

(2) Agentul de conformitate este numit de către organismul de supraveghere şi face obiectul aprobării autorităţii de reglementare. Autoritatea de reglementare poate refuza aprobarea agentului de conformitate numai din motive de lipsă de independenţă sau de capacitate profesională. Agentul de conformitate poate fi o persoană fizică sau juridică. Articolul 19 alineatele (2)-(8) se aplică agentului de conformitate.

 

(3) Agentul de conformitate are următoarele atribuţii:

 

(a)  monitorizarea punerii în aplicare a programului de conformitate;

 

(b)  elaborarea unui raport anual care stabileşte măsurile luate în vederea punerii în aplicare a programului de conformitate şi prezentarea acestuia către autoritatea de reglementare;

 

(c)  raportarea către organismul de supraveghere şi emiterea de recomandări privind respectarea programului de conformitate şi a punerii în aplicare a acestuia;

 

(d)  notificarea autorităţii de reglementare cu privire la orice încălcare gravă a punerii în aplicare a programului de conformitate; şi

 

(e)  raportarea către autoritatea de reglementare cu privire la orice relaţii comerciale şi financiare dintre întreprinderea integrată vertical şi operatorul de transport şi de sistem.

 

(4) Agentul de conformitate prezintă autorităţii de reglementare deciziile propuse cu privire la planul de investiţii sau la investiţiile individuale din cadrul reţelei. Acest lucru are loc cel târziu în momentul prezentării deciziilor în cauză organismului de supraveghere de către conducere şi/sau organul administrativ competent.

 

(5) În cazul în care întreprinderea integrată vertical, în cadrul adunării generale sau prin votul membrilor organismului de supraveghere pe care i-a numit, a împiedicat adoptarea unei decizii în scopul de a împiedica sau a întârzia investiţiile, decizie care, în conformitate cu planul de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani, trebuia executată în următorii trei ani, agentul de conformitate raportează acest lucru autorităţii de reglementare, care acţionează în conformitate cu articolul 22.

 

(6) Condiţiile care reglementează mandatul sau condiţiile de muncă ale agentului de conformitate, inclusiv durata mandatului acestuia, sunt supuse aprobării autorităţii de reglementare. Condiţiile respective asigură independenţa agentului de conformitate, inclusiv prin punerea la dispoziţie a resurselor necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale. Pe durata mandatului său, agentul de conformitate nu poate deţine o altă funcţie, nu poate avea o altă responsabilitate profesională sau un interes, direct sau indirect, cu nicio parte a întreprinderii integrate vertical sau cu acţionarii majoritari ai acesteia.

 

(7) Agentul de conformitate raportează cu regularitate, fie verbal, fie în scris, autorităţii de reglementare şi are dreptul de a raporta cu regularitate, fie verbal, fie în scris, consiliului de supraveghere al operatorului de transport şi de sistem.

 

(8) Agentul de conformitate poate participa la toate reuniunile organelor de conducere sau administrative ale operatorului de transport şi de sistem, şi la cele ale organismului de supraveghere şi ale adunării generale. Agentul de conformitate participă la toate reuniunile care privesc următoarele chestiuni:

 

(a)  condiţiile de acces la reţea, astfel cum sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, în special în privinţa tarifelor, a serviciilor de acces ale terţelor părţi, a alocării capacităţii şi a gestionării congestiilor, a transparenţei, a echilibrării şi a pieţelor secundare;

 

(b)  proiectele efectuate în scopul de a exploata, întreţine şi dezvolta sistemul de transport, inclusiv investiţiile pentru noile conexiuni de transport, pentru extinderea capacităţii şi pentru optimizarea capacităţii actuale;

 

(c)  cumpărarea sau vânzarea de energie necesare pentru exploatarea sistemului de transport.

 

(9) Agentul de conformitate monitorizează respectarea articolului 16 de către operatorul de transport şi de sistem.

 

(10) Agentul de conformitate dispune de acces la toate datele pertinente, la sediile operatorului de transport şi de sistem şi la toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.

 

(11) În urma aprobării prealabile a autorităţii de reglementare, organismul de supraveghere poate să îl revoce pe agentul de conformitate. Organismul de supraveghere eliberează din funcţie agentul de conformitate, din motive de lipsă de independenţă sau de capacitate profesională, la cererea autorităţii de reglementare.

 

(12) Agentul de conformitate are acces la sediile operatorului de transport şi de sistem fără a fi necesară anunţarea prealabilă.

 

Articolul 22

 

Dezvoltarea reţelei şi a competenţelor pentru a adopta decizii privind investiţiile

 

(1) În fiecare an, operatorii de transport şi de sistem prezintă autorităţii de reglementare un plan de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani bazat pe oferta şi cererea actuală şi pe previziunile de ofertă şi de cerere, după consultarea prealabilă a tuturor factorilor interesaţi. Planul respectiv de dezvoltare a reţelei conţine măsuri eficiente pentru a garanta caracterul adecvat al sistemului şi siguranţa alimentării.

 

(2) În special, planul de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani trebuie:

 

(a)  să indice operatorilor pieţei principalele infrastructuri de transport care trebuie să fie construite sau modernizate în următorii zece ani;

 

(b)  să conţină toate investiţiile deja decise şi să identifice noi investiţii care trebuie să fie efectuate în următorii zece ani; şi

 

(c)  să prevadă un interval de timp pentru toate proiectele de investiţii.

 

(3) Atunci când elaborează planul de dezvoltare a reţelei pe zece ani, operatorul de transport şi de sistem trebuie să formuleze ipoteze rezonabile privind evoluţia producţiei, a furnizării, a consumului şi a schimburilor cu alte ţări, luând în considerare planurile de investiţii privind reţelele regionale şi la nivel comunitar, precum şi planurile de investiţii privind instalaţiile de înmagazinare şi de regazeificare a GNL.

 

(4) Autoritatea de reglementare consultă toţi utilizatorii de sistem, actuali sau potenţiali, privind planul de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani, în mod deschis şi transparent. Persoanelor fizice sau întreprinderilor care revendică statutul de utilizatori potenţiali de sistem li se poate solicita să dovedească aceste revendicări. Autoritatea de reglementare publică rezultatul procesului de consultare, în special în privinţa a unor posibile necesităţi de investiţii.

 

(5) Autoritatea de reglementare evaluează dacă planul de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani abordează toate necesităţile de investiţii identificate pe parcursul procesului de consultare, şi dacă este conform cu planul neobligatoriu la nivel comunitar de dezvoltare a reţelei pe zece ani (denumit în continuare "planul la nivel comunitar de dezvoltare a reţelei") menţionat la articolul 8 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009. În cazul în care există îndoieli cu privire la conformitatea cu planul la nivel comunitar de dezvoltare a reţelei, autoritatea de reglementare consultă agenţia. Autoritatea de reglementare poate solicita operatorului de transport şi de sistem să îşi modifice planul său de dezvoltare a reţelei pe zece ani.

 

(6) Autoritatea de reglementare monitorizează şi evaluează punerea în aplicare a planului de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani.

 

(7) În situaţiile în care operatorul de transport şi de sistem, din raţiuni diferite de raţiunile imperioase, asupra cărora nu deţine niciun control, nu execută o investiţie, care, în conformitate cu planul de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani, trebuia executată în următorii trei ani, statele membre se asigură că autoritatea de reglementare are obligaţia să adopte cel puţin una dintre următoarele măsuri pentru a garanta executarea investiţiei în cauză dacă investiţia este încă relevantă pe baza celui mai recent plan de dezvoltare a reţelei pe zece ani:

 

(a)  să solicite operatorului de transport şi de sistem să execute investiţia în cauză;

 

(b)  să organizeze o procedură de ofertare privind investiţia în cauză, deschisă tuturor investitorilor;

 

(c)  să oblige operatorul de transport şi de sistem să accepte o majorare de capital pentru a finanţa investiţiile necesare şi a permite unor investitori independenţi să participe la capital.

 

În cazul în care autoritatea de reglementare a recurs la competenţele sale prevăzute la litera (b) din primul paragraf, aceasta poate obliga operatorul de transport şi de sistem să accepte una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

 

(a)  finanţarea de către o parte terţă;

 

(b)  construirea de către o parte terţă;

 

(c)  formarea noilor active în cauză de către operator însuşi;

 

(d)  exploatarea noului activ de către operator însuşi.

 

Operatorul de transport şi de sistem furnizează investitorilor toate informaţiile necesare pentru realizarea investiţiei, conectează noile active la reţeaua de transport şi, în general, depune toate eforturile pentru a facilita punerea în aplicare a proiectului de investiţii.

 

Măsurile relevante cu privire la finanţare fac obiectul aprobării de către autoritatea de reglementare.

 

(8) În cazul în care autoritatea de reglementare a recurs la competenţele sale prevăzute la alineatul (7) primul paragraf, costurile respectivelor investiţii intră sub incidenţa reglementărilor relevante privind tarifele.

 

Articolul 23

 

Competenţele decizionale privind racordarea instalaţiilor de înmagazinare, a instalaţiilor de regazeificare a GNL şi a clienţilor industriali la sistemul de transport

 

(1) Operatorii de transport şi de sistem stabilesc şi publică proceduri şi tarife transparente şi eficiente pentru o conectare nediscriminatorie a instalaţiilor de înmagazinare, a instalaţiilor de regazeificare a GNL şi a clienţilor industriali la sistemul de transport. Procedurile respective sunt supuse aprobării autorităţii de reglementare.

 

(2) Operatorilor de transport şi de sistem nu li se permite să refuze conectarea unei noi instalaţii de înmagazinare, a unei instalaţii de regazeificare a GNL sau a unui client industrial prin invocarea unor viitoare limitări posibile ale capacităţilor de reţea disponibile sau a costurilor suplimentare ocazionate de creşterea necesară a capacităţii. Operatorul de transport şi de sistem este obligat să asigure o capacitate de intrare şi de ieşire suficiente pentru noua conectare.

 

CAPITOLUL V

 

DISTRIBUŢIE ȘI ALIMENTARE

 

Articolul 24

 

Desemnarea operatorilor de distribuţie

 

Statele membre desemnează sau solicită întreprinderilor care deţin în proprietate sau răspund de sisteme de distribuţie să desemneze, pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită de statele membre, luând în considerare eficienţa şi echilibrul economic, unul sau mai mulţi operatori de distribuţie şi iau măsuri pentru ca operatorii respectivi să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile articolelor 25, 26 şi 27.

 

Articolul 25

 

Atribuţiile operatorilor de distribuţie

 

(1) Fiecare operator de distribuţie este responsabil de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a satisface cereri rezonabile de distribuire a gazelor, precum şi de exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea în condiţii eficiente din punct de vedere economic, a unui un sistem sigur, fiabil şi eficient în zona pe care o acoperă, acordând atenţia cuvenită protecţiei mediului şi eficienţei energetice.

 

(2) Indiferent de situaţie, operatorul de distribuţie nu trebuie să facă discriminări între utilizatorii sau categoriile de utilizatori de sistem, în special în favoarea întreprinderilor lor conexe.

 

(3) Fiecare operator de distribuţie furnizează celorlalţi operatori de distribuţie, de transport şi de sistem, de GNL şi/sau de înmagazinare suficiente informaţii pentru a asigura că transportul şi înmagazinarea de gaze naturale pot fi realizate în condiţii compatibile cu funcţionarea eficientă şi sigură a sistemului interconectat.

 

(4) Operatorul de distribuţie furnizează informaţiile necesare utilizatorilor sistemului pentru accesul eficient la sistem, inclusiv utilizarea acestuia.

 

(5) Atunci când un operator de distribuţie răspunde de echilibrarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale, regulile adoptate de el în acest scop sunt obiective, transparente şi nediscriminatorii, inclusiv regulile de încadrare tarifară a utilizatorilor sistemului în cazul unui dezechilibru în reţea. Condiţiile, inclusiv regulile şi tarifele, aplicabile prestării acestor servicii de către operatorii de distribuţie se stabilesc în mod nediscriminatoriu şi ţinând seama de costuri, în conformitate cu o metodologie compatibilă cu articolul 41 alineatul (6), şi sunt publicate.

 

Articolul 26

 

Separarea operatorilor de distribuţie

 

(1) În cazul în care face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, operatorul de distribuţie este independent, cel puţin în ceea ce priveşte forma sa juridică, organizarea şi procesul decizional, faţă de alte activităţi care nu au legătură cu distribuţia. Aceste reguli nu trebuie să creeze obligaţia separării proprietăţii activelor sistemului de distribuţie, pe de o parte, de întreprinderea integrată vertical, pe de altă parte.

 

(2) Pe lângă cerinţele prevăzute la alineatul (1), în cazul în care operatorul de distribuţie face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, acesta este independent, în ceea ce priveşte organizarea şi procesul decizional, de celelalte activităţi care nu au legătură cu distribuţia. Pentru a asigura această independenţă, se aplică următoarele criterii minime:

 

(a)  persoanele cu funcţii de conducere din cadrul operatorului de distribuţie nu trebuie să facă parte din structurile întreprinderii integrate din sectorul gazelor naturale care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea cotidiană a activităţilor de producţie, transport şi furnizare a gazelor naturale;

 

(b)  trebuie luate măsuri adecvate pentru a se asigura că interesele profesionale ale persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul operatorului de distribuţie sunt luate în considerare într-un mod care să le permită să acţioneze total independent;

 

(c)  operatorul de distribuţie trebuie să dispună de competenţe efective de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele de active necesare pentru exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea reţelei. Pentru a îndeplini aceste atribuţii, operatorul de distribuţie are la dispoziţie resursele necesare, inclusiv resursele umane, tehnice, financiare şi fizice. Aceasta nu ar trebui să împiedice existenţa unor mecanisme de coordonare adecvate care să asigure că sunt protejate drepturile societăţii-mamă de supraveghere economică şi cele de supraveghere a gestionării, în ceea ce priveşte rentabilitatea activelor unei filiale, reglementate indirect în conformitate cu articolul 41 alineatul (6). În special, această prevedere permite societăţii-mamă să aprobe planul financiar anual sau orice instrument echivalent al operatorului de distribuţie şi să stabilească limitele generale ale nivelului de îndatorare a filialei sale. În schimb, această dispoziţie nu permite societăţii-mamă să dea instrucţiuni cu privire la operaţiunile curente, nici cu privire la deciziile individuale referitoare la construirea sau modernizarea conductelor de distribuţie, care nu depăşesc condiţiile stabilite în planul financiar aprobat sau în oricare alt instrument echivalent; şi

 

(d)  operatorul de distribuţie stabileşte un program de conformitate, care conţine măsurile luate pentru a garanta excluderea practicilor discriminatorii, şi asigură monitorizarea adecvată a respectării acestui program. Programul de conformitate prevede obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea programului de conformitate, agentul de conformitate al operatorului de distribuţie, prezintă autorităţii de reglementare menţionate la articolul 39 alineatul (1) un raport anual cu privire la măsurile adoptate, care se publică. Agentul de conformitate al operatorului de distribuţie este complet independent şi are acces la toate informaţiile operatorului de distribuţie sau ale oricărei întreprinderi afiliate, care sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinii sale.

 

(3) În cazul în care operatorul de distribuţie face parte dintr-o întreprindere integrată vertical, statele membre se asigură că activităţile respectivului operator sunt monitorizate de către autorităţile de reglementare sau de alte organisme competente, astfel încât acesta să nu poată profita de pe urma integrării sale vertical pentru a denatura concurenţa. În special, operatorii de distribuţie integraţi vertical nu trebuie, în activităţile lor de comunicare şi de publicitate, să creeze confuzie cu privire la identitatea separată a sucursalei furnizoare din cadrul întreprinderii integrate vertical.

 

(4) Statele membre pot decide să nu aplice alineatele (1), (2) şi (3) întreprinderilor integrate din sectorul gazelor naturale care alimentează mai puţin de 100 000 de clienţi racordaţi.

 

Articolul 27

 

Obligaţia de confidenţialitate a operatorilor de distribuţie

 

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 30 sau oricărei altei obligaţii privind divulgarea de informaţii, fiecare operator de distribuţie păstrează confidenţialitatea asupra informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial obţinute pe durata derulării activităţilor sale şi împiedică divulgarea în mod discriminatoriu a informaţiilor referitoare la propriile sale activităţi care pot fi avantajoase din punct de vedere comercial.

 

(2) În contextul vânzării sau al cumpărării de gaze naturale prin întreprinderi conexe, operatorii de distribuţie nu abuzează de informaţiile considerate sensibile din punct de vedere comercial, obţinute de la terţi în contextul asigurării sau negocierii accesului la sistem.

 

Articolul 28

 

Sisteme de distribuţie închise

 

(1) Statele membre pot decide ca autorităţile de reglementare naţionale sau alte autorităţi competente să clasifice drept sistem de distribuţie închis un sistem care distribuie gaze naturale într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic şi care, fără a aduce atingere alineatului (4), nu alimentează clienţii casnici, dacă:

 

(a)  din motive tehnice sau de securitate specifice, operaţiile sau procesul de producţie al utilizatorilor sistemului respectiv sunt integrate; sau

 

(b)  sistemul respectiv distribuie gaze naturale în principal proprietarului sau operatorului sistemului sau întreprinderilor lor conexe.

 

(2) Statele membre pot dispune ca autorităţile de reglementare naţionale să acorde o derogare operatorului unui sistem de distribuţie închis privind obligaţia menţionată la articolul 32 alineatul (1) ca tarifele sau metodologiile care stau la baza calculării acestora să fie aprobate înainte de intrarea în vigoare în conformitate cu articolul 37.

 

(3) În cazul în care se acordă o derogare în conformitate cu alineatul (2), tarifele aplicabile sau metodologiile care stau la baza calculării acestora sunt revizuite şi aprobate în conformitate cu articolul 37, la cererea unui utilizator al sistemului de distribuţie închis.

 

(4) Utilizarea accesorie de către un număr mic de cămine în care există o relaţie de muncă sau o relaţie similară cu proprietarul sistemului de distribuţie şi care sunt situate în zona deservită de un sistem de distribuţie închis nu împiedică acordarea unei derogări în conformitate cu alineatul (2).

 

Articolul 29

 

Operatorul de sistem combinat

 

Articolul 26 alineatul (1) nu aduce atingere funcţionării unui operator de sistem combinat de transport, de GNL, de înmagazinare şi de distribuţie cu condiţia ca acest operator să respecte dispoziţiile articolului 9 alineatul (1) sau ale articolului 14 şi dispoziţiile articolului 15 sau ale capitolului IV sau să intre sub incidenţa articolului 49 alineatul (6).

 

CAPITOLUL VI

 

SEPARAREA CONTABILĂ ȘI TRANSPARENŢA EVIDENŢELOR CONTABILE

 

Articolul 30

 

Dreptul de acces la evidenţele contabile

 

(1) Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea, inclusiv autorităţile de reglementare menţionate la articolul 39 alineatul (1) şi autorităţile de soluţionare a litigiilor menţionate la articolul 34 alineatul (3), au drept de acces la conturile întreprinderilor din sectorul gazelor naturale în conformitate cu articolul 31, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea misiunii lor.

 

(2) Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea, inclusiv autorităţile de reglementare menţionate la articolul 39 alineatul (1) şi autorităţile de soluţionare a litigiilor, păstrează confidenţialitatea asupra informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial. Statele membre pot prevedea dezvăluirea acestor informaţii în cazul în care acest lucru este necesar pentru a permite autorităţilor competente să îşi exercite funcţiile.

 

Articolul 31

 

Separarea contabilă

 

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că respectivele conturi ale întreprinderilor din sectorul gazelor naturale sunt ţinute în conformitate cu dispoziţiile alineatelor (2)-(5) din prezentul articol. În cazul în care întreprinderile din sectorul gazelor naturale beneficiază de o derogare de la prezenta dispoziţie pe baza articolului 49 alineatele (2) şi (4), acestea trebuie să îşi ţină cel puţin conturile interne în conformitate cu prezentul articol.

 

(2) Întreprinderile din sectorul gazelor naturale, indiferent de forma de proprietate sau de regimul juridic, întocmesc, prezintă spre auditare şi publică rapoartele contabile anuale, în conformitate cu normele naţionale referitoare la conturile anuale ale societăţilor cu răspundere limitată, adoptate în conformitate cu cea de-a patra Directivă a Consiliului 78/660/CEE din 25 iulie 1978, în temeiul articolului 44 alineatul(2) litera (g)(*) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi (¹).

 

Întreprinderile care, din punct de vedere juridic, nu sunt obligate să îşi publice conturile anuale păstrează la sediul lor social o copie a acestora, pusă la dispoziţia publicului.

 

(3) În sistemul lor de contabilitate internă, întreprinderile din sectorul gazelor naturale ţin conturi separate pentru fiecare din activităţile de transport, distribuţie, GNL şi înmagazinare, cum li s-ar cere să facă dacă respectivele activităţi ar fi realizate de întreprinderi separate, în vederea evitării discriminării, a subvenţionării încrucişate şi a denaturării concurenţei. De asemenea, acestea ţin conturi, care pot fi consolidate, pentru alte activităţi din sectorul gazelor naturale, care nu sunt legate de transport, distribuţie, GNL şi înmagazinare. Până la 1 iulie 2007, întreprinderile ţin conturi separate pentru activităţile de furnizare către clienţii eligibili şi pentru activităţile de furnizare către clienţii neeligibili. Veniturile rezultate din deţinerea în proprietate a reţelei de transport sau de distribuţie trebuie specificate în conturi. După caz, acestea ţin conturi consolidate pentru alte activităţi din afara sectorului de gaze naturale. Evidenţele contabile interne cuprind un bilanţ şi un cont de profit şi de pierderi pentru fiecare activitate în parte.

 

(4) Auditul menţionat la alineatul (2) trebuie să verifice, în special, ca obligaţia de evitare a discriminării şi a subvenţiilor încrucişate, în temeiul alineatului (3), să fie respectată.

 

(5) În contabilitatea lor internă, întreprinderile precizează regulile de alocare a activului şi pasivului, a cheltuielilor şi veniturilor, precum şi a pierderilor, fără a aduce atingere normelor contabile aplicabile la nivel naţional, pe care le aplică la întocmirea conturilor separate prevăzute la alineatul (3). Regulile interne respective pot fi modificate numai în cazuri excepţionale. Astfel de modificări trebuie să fie menţionate şi justificate în mod corespunzător.

 

(6) Conturile anuale indică, în anexă, orice tranzacţie de o anumită importanţă, realizată cu întreprinderile conexe.

___________

(*)           Titlul Directivei 78/660/CEE a fost modificat pentru a se ţine seama de renumerotarea articolelor din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în conformitate cu articolul 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial se făcea trimitere la articolul 54 alineatul (3) litera (g).

(¹)            JO L 222, 14.8.1978, p. 11.

-----------------

 

CAPITOLUL VII

 

ORGANIZAREA ACCESULUI LA SISTEM

 

Articolul 32

 

Accesul terţilor

 

(1) Statele membre asigură punerea în aplicare a unui sistem de acces al terţilor la sistemul de transport şi de distribuţie şi la instalaţiile de GNL, pentru toţi clienţii eligibili, inclusiv întreprinderile de furnizare. Acest sistem, bazat pe tarife publicate, trebuie aplicat în mod obiectiv şi fără discriminare între utilizatorii reţelei. Statele membre trebuie să se asigure că aceste tarife sau metodologiile care stau la baza calculării lor sunt aprobate, înainte de intrarea lor în vigoare în conformitate cu articolul 41, de o autoritate de reglementare menţionată la articolul 39 alineatul (1) şi că aceste tarife şi metodele de calcul, în cazul în care se aprobă numai metodele de calcul, sunt publicate înainte de intrarea lor în vigoare.

 

(2) Operatorii de transport şi de sistem trebuie, după caz şi în cadrul realizării activităţilor lor, inclusiv în ceea ce priveşte transportul transfrontalier, să aibă acces la reţeaua altor operatori de transport şi de sistem.

 

(3) Dispoziţiile prezentei directive nu trebuie să împiedice încheierea contractelor pe termen lung, în măsura în care acestea respectă normele comunitare în materie de concurenţă.

 

Articolul 33

 

Accesul la instalaţiile de înmagazinare

 

(1) Pentru organizarea accesului la instalaţiile de înmagazinare şi la stocarea în conductă atunci când este necesar din punct de vedere tehnic şi/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem pentru aprovizionarea clienţilor, precum şi pentru organizarea accesului la serviciile de sistem, statele membre pot opta pentru una din procedurile menţionate la alineatele (3) şi (4). Aceste proceduri sunt puse în aplicare în conformitate cu criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii.

 

Autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre definesc şi publică criteriile în conformitate cu care se poate stabili ce fel de regim de acces este aplicabil instalaţiilor de înmagazinare şi de stocare în conductă. Acestea fac publică sau impun operatorilor de înmagazinare şi operatorilor de transport şi de sistem să facă publică lista instalaţiilor de înmagazinare sau a părţilor din aceste instalaţii, precum şi a conductelor oferite în temeiul diferitelor proceduri prevăzute la alineatele (3) şi (4).

 

Obligaţiile menţionate la al doilea paragraf a doua teză nu aduc atingere dreptului de alegere acordat statelor membre în conformitate cu primul paragraf.

 

(2) Dispoziţiile alineatului (1) nu se aplică serviciilor de sistem şi depozitării temporare care sunt legate de instalaţiile GNL şi care sunt necesare pentru procesul de regazeificare GNL şi pentru livrarea ulterioară către reţeaua de transport.

 

(3) În cazul accesului negociat, statele membre sau, atunci când statele membre au stabilit astfel, autorităţile de reglementare adoptă măsurile necesare pentru a permite întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi clienţilor eligibili, fie din interiorul, fie din exteriorul teritoriului acoperit de sistemul interconectat, să negocieze accesul la instalaţiile de înmagazinare sau la stocarea în conductă atunci când este necesar din punct de vedere tehnic şi/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem, precum şi pentru organizarea accesului la alte servicii de sistem. Părţile contractante sunt obligate să negocieze de bună credinţă accesul la instalaţiile de înmagazinare, de stocare în conductă şi la alte servicii de sistem.

 

Contractele de acces la instalaţiile de înmagazinare, stocare în conductă şi alte servicii de sistem negociază cu operatorul respectiv de înmagazinare sau cu întreprinderile respective din sectorul gazelor naturale. Autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre solicită operatorilor de înmagazinare şi întreprinderilor din sectorul gazelor naturale să-şi publice principalele condiţii comerciale pentru utilizarea înmagazinării, stocării în conductă şi a altor servicii de sistem până la 1 ianuarie 2005 şi, ulterior, anual.

 

Pentru elaborarea condiţiilor menţionate la al doilea paragraf, operatorii de înmagazinare şi întreprinderile din sectorul gazelor naturale consultă utilizatorii de sistem.

 

(4) Atunci când accesul este reglementat, autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre adoptă măsurile necesare pentru a acorda întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi clienţilor eligibili stabiliţi atât pe teritoriul acoperit de sistemul interconectat, cât şi în afara acestui teritoriu, dreptul de acces la instalaţiile de înmagazinare, la stocare în conductă precum şi la alte servicii de sistem, pe baza tarifelor publicate şi/sau a altor clauze şi obligaţii privind utilizarea înmagazinării şi a stocării în conductă, atunci când este necesar din punct de vedere tehnic şi/sau economic pentru asigurarea unui acces eficient la sistem, precum şi pentru organizarea accesului la alte servicii de sistem. Autorităţile de reglementare, în cazul în care statele membre au decis astfel, sau statele membre consultă utilizatorii de sistem atunci când elaborează tarifele sau metodologiile acestora. Acest drept de acces poate fi acordat clienţilor eligibili astfel încât să le permită acestora încheierea de contracte de furnizare cu întreprinderile concurente din sectorul gazelor naturale, altele decât proprietarul şi/sau operatorul de sistem sau o întreprindere conexă.

 

Articolul 34

 

Accesul la reţelele de conducte în amonte

 

(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile din sectorul gazelor naturale şi clienţii eligibili, indiferent de locul unde se află aceştia, pot obţine, în conformitate cu prezentul articol, accesul la conductele de alimentare din amonte, inclusiv la instalaţiile care furnizează servicii tehnice legate de accesul în cauză, cu excepţia acelor părţi ale acestor reţele şi instalaţii care sunt utilizate pentru operaţiuni locale de producţie pe amplasamentul unui zăcământ unde sunt produse gazele naturale. Măsurile sunt notificate Comisiei în conformitate cu dispoziţiile articolului 54.

 

(2) Accesul prevăzut la alineatul (1) se acordă în modul stabilit de către respectivul stat membru în conformitate cu instrumentele juridice relevante. Statele membre aplică obiectivele pe care le constituie un acces corect şi deschis, crearea unei pieţe concurenţiale de gaze naturale şi prevenirea abuzurilor de poziţie dominantă, luând în considerare siguranţa şi regularitatea alimentării, capacitatea care este sau poate fi disponibilă, precum şi protecţia mediului. Se poate ţine seama de următoarele aspecte:

 

(a)  necesitatea de a refuza accesul atunci când există, în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice, o incompatibilitate care nu poate fi rezolvată într-un mod acceptabil;

 

(b)  necesitatea de a evita dificultăţi care nu pot fi depăşite într-un mod acceptabil şi care ar putea prejudicia producţia eficientă, curentă şi viitoare, de hidrocarburi, inclusiv din zăcăminte a căror viabilitate economică este scăzută;

 

(c)  necesitatea de a respecta nevoile rezonabile şi justificate în mod corespunzător ale proprietarului sau ale operatorului reţelei de conducte de alimentare din amonte, cu privire la transportul şi prelucrarea gazelor naturale, precum şi interesele tuturor celorlalţi utilizatori ai reţelei de conducte de alimentare din amonte sau ai principalelor instalaţii de prelucrare şi manipulare care pot fi afectate; şi

 

(d)  necesitatea de a aplica, în conformitate cu dreptul comunitar, propria legislaţie şi propriile proceduri administrative cu privire la acordarea autorizaţiilor de producţie sau de dezvoltare a conductelor de alimentare din amonte.

 

(3) Statele membre asigură crearea unui sistem de soluţionare a litigiilor, inclusiv o autoritate independentă de părţile implicate, care să aibă acces la toate informaţiile relevante, pentru a permite soluţionarea rapidă a litigiilor privind accesul la reţelele de conducte de alimentare din amonte, luând în considerare criteriile definite la alineatul (2) şi numărul părţilor ce pot fi implicate în negocierea accesului la astfel de reţele.

 

(4) În cazul unor litigii transfrontaliere, se aplică dispoziţiile de soluţionare a litigiilor din statul membru sub jurisdicţia căruia se află reţeaua de conducte de alimentare din amonte şi care refuză accesul. Atunci când, în litigiile transfrontaliere, reţeaua în cauză se află sub jurisdicţia mai multor state membre, acestea se consultă pentru a se asigura că dispoziţiile prezentei directive sunt aplicate în mod coerent.

 

Articolul 35

 

Refuzul accesului

 

(1) Întreprinderile din sectorul gazelor naturale pot refuza accesul la sistem în temeiul lipsei de capacitate sau atunci când accesul la reţea le-ar împiedica să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu public prevăzute la articolul 3 alineatul (2), care le sunt impuse, sau din cauza unor grave dificultăţi economice şi financiare legate de contractele de tip "take-or-pay", având în vedere criteriile şi procedurile menţionate la articolul 48, precum şi soluţia aleasă de statul membru în conformitate cu alineatul (1) de la articolul menţionat anterior. Refuzul este motivat în mod corespunzător.

 

(2) Statele membre pot lua măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile din sectorul gazelor naturale care refuză accesul la sistem motivând lipsa de capacitate sau lipsa de conectare, efectuează toate îmbunătăţirile necesare, în măsura în care sunt justificate din punct de vedere economic sau dacă potenţialul client este dispus să suporte costul acestor îmbunătăţiri. Aceste măsuri se adoptă în cazul în care statele membre aplică dispoziţiile articolului 4 alineatul (4).

 

Articolul 36

 

Infrastructuri noi

 

(1) Noile infrastructuri de gaze naturale de mari dimensiuni, şi anume interconexiunile, instalaţiile GNL sau instalaţiile de înmagazinare, pot beneficia, la cerere şi pentru o perioadă determinată, de o derogare de la dispoziţiile articolelor 9, 32, 33 şi 34 şi de la dispoziţiile articolului 41 alineatele (6), (8) şi (10) în următoarele condiţii:

 

(a)  investiţia trebuie să întărească concurenţa în furnizarea de gaze naturale şi să îmbunătăţească siguranţa alimentării;

 

(b)  nivelul de risc legat de investiţie este de aşa natură încât investiţia să se realizeze numai în cazul în care se acordă o derogare;

 

(c)  infrastructura trebuie să fie deţinută în proprietate de o persoană fizică sau juridică care este separată cel puţin în privinţa formei sale juridice de operatorii de sistem în ale căror sisteme se va construi infrastructura;

 

(d)  se percep tarife pentru utilizatorii infrastructurii respective; şi

 

(e)  derogarea nu aduce atingere concurenţei sau bunei funcţionări a pieţei interne a gazelor naturale şi nici funcţionării eficiente a sistemului reglementat la care este conectată infrastructura.

 

(2) Alineatul (1) se aplică şi creşterilor semnificative de capacitate a infrastructurilor existente, precum şi modificărilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea unor noi surse de alimentare cu gaze naturale.

 

(3) Autoritatea de reglementare prevăzută la capitolul VIII poate, de la caz la caz, să decidă asupra derogărilor menţionate la alineatele (1) şi (2).

 

(4) În cazul în care infrastructura în cauză se află pe teritoriul mai multor state membre, agenţia poate prezenta un aviz autorităţilor de reglementare ale statelor membre în cauză, care poate servi drept bază pentru decizia lor, în termen de două luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autorităţile de reglementare respective.

 

În cazul în care toate autorităţile de reglementare implicate ajung la un acord cu privire la cererea de derogare în termen de şase luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autorităţile de reglementare, acestea informează agenţia cu privire la decizia lor.

 

Agenţia exercită atribuţiile conferite autorităţilor de reglementare ale statelor membre în cauză în temeiul prezentului articol:

 

(a)  în situaţia în care toate autorităţile de reglementare competente nu au ajuns la un acord în termen de şase luni de la data la care a fost primită cererea de derogare de către ultima dintre autorităţile de reglementare; sau

 

(b)  la cererea comună a autorităţilor de reglementare competente.

 

Toate autorităţile de reglementare în cauză pot solicita împreună ca termenul menţionat la al treilea paragraf litera (a) să fie prelungit cu cel mult trei luni.

 

(5) Înainte de a lua o decizie, agenţia consultă autorităţile de reglementare relevante şi solicitanţii.

 

(6) O derogare poate acoperi total sau parţial capacitatea noii infrastructuri sau pe cea a infrastructurii existente cu o capacitate semnificativ crescută.

 

La luarea deciziei de acordare a unei derogări, se ia în considerare, de la caz la caz, necesitatea de a impune condiţii referitoare la durata derogării şi la accesul nediscriminatoriu la infrastructură. La luarea deciziei privind respectivele condiţii, se vor lua în calcul, în special, capacitatea suplimentară ce va fi construită sau modificarea capacităţii existente, orizontul de timp al proiectului şi condiţiile existente la nivel naţional.

 

Înainte de acordarea unei derogări, autoritatea de reglementare decide asupra normelor şi mecanismelor pentru gestionarea şi alocarea capacităţii. Normele impun ca toţi utilizatorii potenţiali ai infrastructurii să fie invitaţi să îşi manifeste interesul cu privire la contractarea unei capacităţi anterior alocării capacităţilor noii infrastructuri, inclusiv pentru uz propriu. Autoritatea de reglementare impune ca normele referitoare la gestionarea congestiilor să includă obligaţia de a oferi pe piaţă capacitatea neutilizată şi impune ca utilizatorii infrastructurii să aibă dreptul de a-şi comercializa capacităţile contractate pe piaţa secundară. La evaluarea criteriilor menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (e), autoritatea de reglementare ia în considerare rezultatele procedurii de alocare a capacităţilor.

 

Decizia de derogare, inclusiv condiţiile menţionate la cel de-al doilea paragraf din prezentul alineat, trebuie motivate corespunzător şi publicate.

 

(7) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alineatul (3), statele membre pot dispune ca autorităţile lor de reglementare, sau după caz, agenţia să înainteze organismului competent din statul membru avizul lor privind cererea de derogare în vederea obţinerii unei decizii oficiale. Acest aviz se publică împreună cu decizia.

 

(8) Autoritatea de reglementare transmite Comisiei, fără întârziere, o copie a tuturor cererilor de derogare, imediat după primirea acestora. Autoritatea competentă notifică fără întârziere Comisiei decizia, transmiţând şi toate informaţiile relevante referitoare la aceasta. Aceste informaţii pot fi comunicate Comisiei în formă consolidată, permiţându-se astfel Comisiei să ajungă la o decizie bine fundamentată. Informaţiile trebuie să cuprindă în special:

 

(a)  motivele detaliate pe baza cărora autoritatea de reglementare sau statul membru a acordat sau a refuzat derogarea, împreună cu referirea la alineatul (1) şi la litera (s)au literele relevante din respectivul alineat pe care se bazează decizia, inclusiv datele financiare care demonstrează necesitatea derogării;

 

(b)  analiza efectuată în privinţa efectelor acordării derogării asupra concurenţei şi asupra bunei funcţionări a pieţei interne a gazelor naturale;

 

(c)  motivele care justifică durata şi partea din capacitatea totală a infrastructurii gazelor naturale respective pentru care s-a acordat derogarea;

 

(d)  în cazul în care derogarea se referă la o conductă de interconexiune, rezultatul consultării cu autoritatea de reglementare în cauză; şi

 

(e)  contribuţia infrastructurii la diversificarea alimentării cu gaze naturale.

 

(9) În termen de două luni care începe în ziua imediat următoare primirii notificării, Comisia poate solicita, printr-o decizie, ca autoritatea de reglementare să modifice sau să retragă decizia de acordare a unei derogări. Termenul de două luni poate fi prelungit cu un termen suplimentar de două luni în cazul în care Comisia are nevoie de informaţii suplimentare. Acest termen suplimentar începe în ziua imediat următoare primirii informaţiilor complete. Termenul iniţial de două luni poate fi, de asemenea, prelungit cu acordul Comisiei şi al autorităţii de reglementare.

 

În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt furnizate în cadrul termenului stabilit în cerere, notificarea se consideră retrasă cu excepţia cazurilor în care, înainte de expirarea termenului, fie termenul a fost prelungit cu acordul Comisiei şi al autorităţii de reglementare, fie autoritatea de reglementare a informat Comisia, furnizând justificările corespunzătoare, asupra faptului că notificarea este considerată completă.

 

Autoritatea de reglementare se conformează deciziei Comisiei de modificare sau de retragere a deciziei de derogare în termen de o lună şi informează Comisia în consecinţă.

 

Comisia asigură păstrarea confidenţialităţii informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

 

Aprobarea Comisiei cu privire la o decizie de derogare îşi încetează efectele la doi ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, construcţia infrastructurii nu a început încă şi la cinci ani de la adoptare în cazul în care, la acea dată, infrastructura nu este încă operaţională, cu excepţia cazului în care Comisia decide că orice întârziere se datorează unor impedimente majore, independente de voinţa persoanei căreia i s-a acordat derogarea.

 

(10) Comisia poate adopta linii directoare cu privire la aplicarea condiţiilor stabilite la alineatul (1) din prezentul articol şi poate stabili procedura care trebuie urmată pentru aplicarea alineatelor (3), (6), (8) şi (9) din prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

Articolul 37

 

Deschiderea pieţelor şi reciprocitatea

 

(1) Statele membre se asigură că în categoria clienţilor eligibili sunt incluşi:

 

(a)  până la 1 iulie 2004, clienţii eligibili astfel cum se prevede la articolul 18 din Directiva 98/30/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 privind regulile comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale(1). Statele membre publică în fiecare an, până la data de 31 ianuarie, criteriile de definire a acelor clienţi eligibili;

 

(b)  începând cu 1 iulie 2004, toţi clienţii, alţii decât cei casnici;

 

(c)  de la 1 iulie 2007, toţi clienţii.

 

(2) Pentru a se evita un dezechilibru în ceea ce priveşte deschiderea pieţelor gazelor naturale:

 

(a)  contractele de furnizare încheiate cu un client eligibil din sistemul unui alt stat membru nu sunt interzise în cazul în care clientul este eligibil în ambele sisteme implicate; şi

 

(b)  în cazul în care tranzacţiile prevăzute la litera (a) sunt refuzate, deoarece clientul este eligibil numai într-unul dintre cele două sisteme, Comisia poate, luând în considerare situaţia de pe piaţă şi interesul comun, să oblige partea care şi-a exprimat refuzul să execute furnizarea solicitată, la cererea unuia dintre statele membre în care se găsesc cele două sisteme.

___________

(¹)            JO L 204, 21.7.1998, p. 1.

-----------------

 

Articolul 38

 

Magistrale directe

 

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite:

 

(a)  întreprinderilor din sectorul gazelor naturale înfiinţate pe teritoriul lor să furnizeze gaze naturale clienţilor eligibili printr-o magistrală directă; şi

 

(b)  furnizarea de gaze naturale de către o întreprindere din sectorul gazelor naturale oricărui astfel de client eligibil de pe teritoriul său, printr-o magistrală directă.

 

(2) În cazurile în care este necesară o autorizaţie (de exemplu, licenţă, permis, concesiune, consimţământ sau aprobare) pentru construirea sau exploatarea unor magistrale directe, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea stabilesc criteriile de acordare a autorizaţiilor de construire sau de exploatare a respectivelor magistrale pe teritoriul lor. Aceste criterii trebuie să fie obiective, transparente şi nediscriminatorii.

 

(3) Statele membre pot condiţiona autorizarea construirii unei magistrale directe fie de refuzul accesului la sistem, pe baza dispoziţiilor articolului 35, fie de iniţierea unei proceduri de soluţionare a litigiilor, în temeiul articolului 41.

 

CAPITOLUL VIII

 

AUTORITĂŢILE NAŢIONALE DE REGLEMENTARE

 

Articolul 39

 

Desemnarea autorităţilor de reglementare şi independenţa acestora

 

(1) Fiecare stat membru desemnează o singură autoritate naţională de reglementare la nivel naţional.

 

(2) Alineatul (1) din prezentul articol nu aduce atingere desemnării altor autorităţi de reglementare la nivel regional în statele membre, cu condiţia să existe, în scopuri de reprezentare şi de contact la nivel comunitar, un reprezentant de rang înalt în cadrul Consiliului autorităţilor de reglementare al agenţiei, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 713/2009.

 

(3) Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, un stat membru poate numi autorităţi de reglementare pentru sistemele de dimensiuni reduse, într-o regiune separată din punct de vedere geografic al cărei consum pe anul 2008 a reprezentat mai puţin de 3% din consumul total al statului membru din care face parte. Această derogare nu aduce atingere numirii unui reprezentant de rang înalt, în scopuri de reprezentare şi de contact la nivel comunitar în cadrul Consiliului autorităţilor de reglementare al agenţiei în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 713/2009;

 

(4) Statele membre garantează independenţa autorităţii de reglementare şi se asigură că aceasta îşi exercită competenţele în mod imparţial şi transparent. În acest scop, statul membru se asigură că, atunci când îşi îndeplineşte atribuţiile de reglementare care le revin în temeiul prezentei directive şi al legislaţiei în domeniu, autoritatea de reglementare:

 

(a)  este distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată;

 

(b)  se asigură că personalul său şi persoanele cu funcţii de conducere:

 

(i)   acţionează în mod independent de orice interes de piaţă; şi

 

(ii)  nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entităţi publice sau private în îndeplinirea atribuţiilor de reglementare care le revin. Această cerinţă nu aduce atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorităţi naţionale competente sau orientărilor de politică generală elaborate de guvern, care nu au legătură cu atribuţiile de reglementare menţionate la articolul 41.

 

(5) În scopul de a proteja independenţa autorităţilor de reglementare, statele membre se asigură, în special, că:

 

(a)  autoritatea de reglementare poate lua decizii autonome, independent de orice alt organism politic, are alocări bugetare anuale separate cu autonomie în execuţia bugetului alocat şi dispune de resursele umane şi financiare necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale; şi

 

(b)  membrii consiliului de administraţie al autorităţii de reglementare sau, în absenţa unui consiliu, persoanele cu cele mai înalte funcţii de conducere ale autorităţii de reglementare sunt numite pentru un mandat fix de cinci până la şapte ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

 

În ceea ce priveşte litera (b) de la primul paragraf, statele membre garantează un sistem de rotaţie corespunzător pentru consiliu sau pentru persoanele din structurile superioare de conducere. Membrii consiliului sau, în absenţa unui consiliu, persoanele din structurile superioare de conducere pot fi eliberate din funcţie în cursul mandatului lor numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul articol sau în cazul în care au comis o abatere, potrivit dreptului intern.

 

Articolul 40

 

Obiectivele generale ale autorităţilor de reglementare

 

În îndeplinirea atribuţiilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă, autorităţile de reglementare iau toate măsurile rezonabile în vederea realizării următoarelor obiective în cadrul atribuţiilor şi competenţelor prevăzute la articolul 41, în cooperare strânsă, după caz, cu alte autorităţi naţionale competente, inclusiv cu autorităţile din domeniul concurenţei, şi fără a aduce atingere competenţelor acestora:

 

(a)  promovarea, în strânsă cooperare cu agenţia, cu autorităţile de reglementare ale celorlalte state membre şi cu Comisia, în cadrul Comunităţii, a unei pieţe interne în sectorul gazelor naturale competitive, sigure şi durabile din punctul de vedere al mediului, precum şi a unei deschideri efective a pieţei în beneficiul tuturor clienţilor şi furnizorilor din Comunitate, precum şi garantarea condiţiilor adecvate pentru funcţionarea eficientă şi fiabilă a reţelelor de gaze, având în vedere obiectivele pe termen lung;

 

(b)  dezvoltarea, în cadrul Comunităţii, a unor pieţe regionale competitive şi funcţionale, în vederea realizării obiectivului prevăzut la litera (a);

 

(c)  eliminarea restricţiilor privind comerţul cu gaze naturale între statele membre, inclusiv dezvoltarea unor capacităţi transfrontaliere de transport corespunzătoare pentru a satisface cererea şi a îmbunătăţi integrarea pieţelor naţionale, ceea ce ar putea facilita fluxurile de gaze naturale pe întreg teritoriul Comunităţii;

 

(d)  sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente şi nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul energiei, al eficienţei energetice şi al integrării producţiei de gaz la scară redusă şi la scară largă din surse de energie regenerabile, precum şi a producţiei distribuite, atât în reţelele de transport, cât şi în cele de distribuţie;

 

(e)  facilitarea accesului la reţea al noilor capacităţi de producere, în special prin eliminarea obstacolelor care ar putea împiedica accesul noilor operatori pe piaţă şi al gazului obţinut din surse regenerabile de energie;

 

(f)   garantarea acordării de stimulente corespunzătoare operatorilor de sistem şi utilizatorilor de sistem, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, pentru a spori eficienţa în ceea ce priveşte performanţa sistemelor, precum şi integrarea pe piaţă;

 

(g)  garantarea unor avantaje pentru clienţi de pe urma funcţionării eficiente a pieţelor interne, promovarea concurenţei efective şi sprijinirea asigurării protecţiei consumatorilor;

 

(h)  sprijinirea atingerii unor standarde ridicate ale serviciului public în domeniul gazelor naturale, contribuind la protejarea clienţilor vulnerabili şi la compatibilitatea proceselor necesare de schimb de date pentru migrarea clienţilor.

 

Articolul 41

 

Atribuţiile şi competenţele autorităţii de reglementare

 

(1) Autoritatea de reglementare are următoarele atribuţii:

 

(a)  să stabilească sau să aprobe, conform unor criterii transparente, tarife de transport sau de distribuţie sau metodologiile pentru acestea;

 

(b)  să asigure respectarea de către operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie, cât şi, acolo unde este cazul, de către proprietarii de sistem şi de către orice întreprindere din sectorul gazelor naturale, a obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive şi în temeiul legislaţiei comunitare relevante, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele transfrontaliere;

 

(c)  să coopereze, în ceea ce priveşte aspectele transfrontaliere, cu autoritatea sau autorităţile de reglementare din statele membre implicate şi cu agenţia;

 

(d)  să respecte şi să pună în aplicare toate deciziile relevante, cu forţă juridică obligatorie, ale agenţiei şi ale Comisiei;

 

(e)  să raporteze anual cu privire la activităţile sale şi la modul de îndeplinire a îndatoririlor sale autorităţilor competente ale statelor membre, agenţiei şi Comisiei. Aceste rapoarte prezintă măsurile luate şi rezultatele obţinute în ceea ce priveşte fiecare dintre atribuţiile menţionate la prezentul articol;

 

(f)   să garanteze că nu există subvenţii încrucişate între activităţile de transport, distribuţie, înmagazinare, GNL şi furnizare;

 

(g)  să monitorizeze planurile de investiţii ale operatorilor de transport şi de sistem şi să furnizeze în raportul său anual o evaluare a acestor planuri de investiţii din punctul de vedere al concordanţei lor cu planul la nivel comunitar de dezvoltare a reţelei menţionat la articolul 8 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009; o astfel de evaluare poate include recomandări de modificare a acestor planuri de investiţii;

 

(h)  să monitorizeze respectarea normelor de siguranţă şi de fiabilitate a reţelei şi să revizuiască performanţele lor anterioare, precum şi stabilească sau să aprobe standardele şi cerinţele de calitate a serviciilor şi a alimentării sau să contribuie la realizarea acestui obiectiv împreună cu alte autorităţi competente;

 

(i)   să monitorizeze nivelul de transparenţă, inclusiv preţurile angro, şi să garanteze respectarea de către întreprinderile din sectorul gazelor naturale a obligaţiilor privind transparenţa care le revin;

 

(j)   să monitorizeze gradul şi eficienţa deschiderii pieţelor şi a concurenţei la nivelul comerţului angro şi cu amănuntul, inclusiv în ceea ce priveşte bursele de gaze naturale, preţurile pentru clienţii casnici, inclusiv sistemele de plată anticipată, tarifele percepute la migrarea către un alt furnizor, tarifele de deconectare, executarea serviciilor de întreţinere şi tarifele percepute pentru acestea şi plângerile înaintate de clienţii casnici, precum şi orice denaturare sau restricţionare a concurenţei, şi să furnizeze toate informaţiile relevante şi să prezinte toate situaţiile relevante autorităţilor competente din domeniul concurenţei;

 

(k)  să monitorizeze apariţia unor practici contractuale restrictive, inclusiv a unor clauze privind exclusivitatea, care ar putea împiedica clienţii noncasnici de mari dimensiuni să încheie contracte simultan cu mai mulţi furnizori sau pot restrânge posibilitatea acestora de a face această alegere, informând, dacă este cazul, autorităţile naţionale din domeniul concurenţei cu privire la astfel de practici;

 

(l)   să respecte libertatea contractuală în materie de contracte de furnizare întreruptibilă, precum şi în materie de contracte pe termen lung cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu dreptul comunitar şi să respecte politicile comunitare;

 

(m) să monitorizeze perioadele de timp necesare operatorilor de transport şi de sistem şi ale operatorilor de distribuţie pentru racordări şi reparaţii;

 

(n)  să monitorizeze şi să revizuiască condiţiile de acces la instalaţiile de înmagazinare, la stocarea în conductă şi la alte servicii de sistem, astfel cum se prevede la articolul 33. În cazul în care sistemul de acces la instalaţiile de înmagazinare este definit în conformitate cu articolul 33 alineatul (3), această sarcină exclude revizuirea tarifelor.

 

(o)  să contribuie, împreună cu alte autorităţi relevante, la asigurarea eficacităţii şi aplicării măsurilor de protecţie a consumatorului, inclusiv a celor stabilite în anexa I;

 

(p)  să publice cel puţin o dată pe an recomandări cu privire la conformitatea preţurilor de furnizare cu dispoziţiile articolului 3 şi să le transmită autorităţilor din domeniul concurenţei, dacă este cazul;

 

(q)  să garanteze accesul la datele privind consumul clienţilor, furnizarea în vederea utilizării cu titlu opţional a unui format uşor de înţeles armonizat la nivel naţional pentru datele privind consumul, precum şi accesul prompt al tuturor consumatorilor la astfel de date, în temeiul literei (h) din anexa I;

 

(r)  să monitorizeze punerea în aplicare a normelor privind rolurile şi responsabilităţile operatorilor de transport şi de sistem, ale operatorilor de distribuţie, ale furnizorilor şi clienţilor, precum şi ale altor actori de pe piaţă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2009;

 

(s)  să monitorizeze aplicarea corectă a criteriilor în conformitate cu care o instalaţie de înmagazinare intră în sfera de aplicare a articolului 33 alineatul (3) sau a articolului 33 alineatul (4); şi

 

(t)   să monitorizeze punerea în aplicare a măsurilor de salvgardare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 46;

 

(u)  să contribuie la compatibilitatea proceselor de schimb de date pentru cele mai importante procese de piaţă la nivel regional.

 

(2) Atribuţiile de monitorizare prevăzute la alineatul (1) pot fi îndeplinite de alte autorităţi decât autorităţile de reglementare, în cazul în care un stat membru prevede acest lucru. În acest caz, informaţiile obţinute ca urmare a monitorizării sunt puse la dispoziţia autorităţilor de reglementare în cel mai scurt timp posibil.

 

În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alineatul (1), autoritatea de reglementare se consultă, după caz, cu operatorii de transport şi de sistem şi colaborează îndeaproape cu alte autorităţi naţionale competente, după caz, fără a aduce atingere caracterului independent şi competenţelor specifice ale acestora şi respectând principiile unei mai bune reglementări.

 

Orice aprobare acordată de o autoritate de reglementare sau de către agenţie în temeiul prezentei directive nu aduce atingere oricărei viitoare exercitări justificate a competenţelor sale de către autoritatea de reglementare, în temeiul prezentului articol, sau oricărei sancţiuni impuse de alte autorităţi competente sau de Comisie.

 

(3) Pe lângă atribuţiile care le revin în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, în cazul desemnării, în temeiul articolului 14, a unui operator de sistem independent, autoritatea de reglementare:

 

(a)  monitorizează respectarea de către proprietarul sistemului de transport şi de către operatorul de sistem independent a obligaţiilor care le revin în temeiul prezentului articol şi dispune aplicarea de sancţiuni în caz de nerespectare, în conformitate cu alineatul (4) litera (d);

 

(b)  monitorizează relaţiile şi schimburile de informaţii dintre proprietarul sistemului de transport şi operatorul de sistem independent, în vederea garantării respectării de către acesta din urmă a obligaţiilor sale şi, în special, aprobă contracte şi acţionează ca autoritate de soluţionare a litigiilor între operatorul de sistem independent şi proprietarul sistemului de transport cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre aceştia, în conformitate cu alineatul (11);

 

(c)  fără a aduce atingere procedurii prevăzute la articolul 14 alineatul (2) litera (c), aprobă, în cazul primului plan de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani, planul de investiţii şi planul multianual de dezvoltare a reţelei, prezentate în fiecare an de către operatorul de sistem independent;

 

(d)  se asigură că tarifele de acces la reţea percepute de operatorul de sistem independent cuprind o redevenţă pentru proprietarul sau proprietarii reţelei, care asigură o compensaţie corespunzătoare pentru activele reţelei şi pentru orice investiţii noi în cadrul acesteia, cu condiţia ca acestea să fie aplicate în mod economic şi eficient; şi

 

(e)  are dreptul de a desfăşura inspecţii, inclusiv inspecţii neanunţate, la sediul proprietarului de sistem de transport şi la sediul operatorului de sistem independent.

 

(4) Statele membre se asigură că autorităţilor de reglementare le sunt conferite competenţele care să le permită să îşi îndeplinească în mod eficient şi rapid atribuţiile prevăzute la alineatele (1), (3) şi (6). În acest scop, autoritatea de reglementare are cel puţin următoarele competenţe:

 

(a)  să emită decizii obligatorii pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale;

 

(b)  să desfăşoare investigaţii cu privire la funcţionarea pieţelor gazelor naturale, precum şi să decidă şi să impună orice măsuri proporţionale necesare pentru promovarea unei concurenţe efective şi pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a pieţei. După caz, autorităţile de reglementare au, de asemenea, competenţa de a coopera cu autoritatea naţională din domeniul concurenţei şi cu autorităţile de reglementare de pe piaţa financiară sau cu Comisia în desfăşurarea unei investigaţii în domeniul dreptului concurenţei;

 

(c)  să solicite întreprinderilor din sectorul gazelor naturale toate informaţiile relevante în vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, inclusiv justificări pentru orice refuz de a acorda acces terţilor, precum şi orice informaţii privind măsurile necesare pentru consolidarea reţelei;

 

(d)  să impună sancţiuni eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare asupra întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care nu îşi respectă obligaţiile care le revin în temeiul prezentei directive sau al oricărei decizii relevante şi cu forţă juridică obligatorie a autorităţii de reglementare sau a agenţiei, sau să propună unei instanţe competente să impună astfel de sancţiuni. Aceasta ar trebui să includă competenţa de a impune sau de a propune impunerea de sancţiuni de până la 10% din cifra de afaceri anuală a operatorului de transport şi de sistem sau de până 10% din cifra de afaceri anuală a întreprinderii integrate vertical asupra operatorului de transport şi de sistem sau asupra întreprinderii integrate vertical, după caz, pentru nerespectarea obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive; şi

 

(e)  să deţină drepturi corespunzătoare pentru desfăşurarea de investigaţii şi competenţele aferente în legătură cu soluţionarea litigiilor, în conformitate cu alineatele (11) şi (12).

 

(5) Pe lângă atribuţiile şi competenţele care îi revin în temeiul alineatelor (1) şi (4) din prezentul articol, în cazul desemnării, în temeiul capitolului IV, a unui operator de sistem independent, autorităţii de reglementare îi vor fi conferite cel puţin următoarele atribuţii şi competenţe:

 

(a)  să dispună aplicarea de sancţiuni, în conformitate cu alineatul (4) litera (d), în caz de practici discriminatorii în favoarea întreprinderii integrate vertical;

 

(b)  să monitorizeze schimburile de informaţii între operatorul de transport şi de sistem şi întreprinderea integrată vertical pentru a garanta respectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor sale;

 

(c)  să acţioneze ca o autoritate de soluţionare a litigiilor între întreprinderea integrată vertical şi operatorul de transport şi de sistem cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre aceştia, în conformitate cu alineatul (11);

 

(d)  să monitorizeze relaţiile comerciale şi financiare, inclusiv împrumuturile, dintre întreprinderea integrată vertical şi operatorul de transport şi de sistem;

 

(e)  să aprobe toate acordurile comerciale şi financiare între întreprinderea integrată vertical şi operatorul de transport şi de sistem cu condiţia ca acestea să respecte condiţiile pieţei;

 

(f)   să solicite o justificare din partea întreprinderii integrate vertical atunci când este notificat de agentul de conformitate conform articolului 21 alineatul (4). O astfel de justificare include în special dovezi privind faptul că nu a fost înregistrată nicio practică discriminatorie în avantajul întreprinderii integrate vertical;

 

(g)  să efectueze inspecţii, inclusiv inspecţii neanunţate, la sediul întreprinderii integrate vertical şi al operatorului de transport şi de sistem; şi

 

(h)  să atribuie toate sarcinile sau sarcini specifice operatorului de transport şi de sistem unui operator de sistem numit în conformitate cu articolul 14 în cazul unei încălcări repetate de către operatorul de transport şi de sistema obligaţiilor care îi revin în temeiul directivei, în special în cazul unor practici discriminatorii repetate în beneficiul întreprinderii integrate vertical.

 

(6) Autorităţile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puţin a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea clauzelor şi condiţiilor privind:

 

(a)  racordarea şi accesul la reţelele naţionale, inclusiv tarifele de transport şi distribuţie şi clauzele, condiţiile şi tarifele de acces la instalaţiile GNL. Aceste tarife sau metodologii permit efectuarea investiţiilor necesare în reţele şi în instalaţii GNL într-un mod care să garanteze viabilitatea acestora;

 

(b)  furnizarea de servicii de echilibrare, care sunt realizate în modul cel mai economic posibil şi oferă stimulente corespunzătoare utilizatorilor de reţele pentru ca aceştia să-şi echilibreze intrările şi ieşirile. Serviciile de echilibrare sunt furnizate într-un mod corect şi nediscriminatoriu şi sunt întemeiate pe criterii obiective; şi

 

(c)  accesul la infrastructurile transfrontaliere, inclusiv procedurile de atribuire de capacitate şi de gestionare a congestiei.

 

(7) Metodologiile sau clauzele şi condiţiile menţionate la alineatul (6) sunt publicate.

 

(8) La stabilirea sau aprobarea tarifelor sau a metodologiilor şi a serviciilor de echilibrare, autorităţile de reglementare se asigură că operatorilor de transport şi de sistem şi de distribuţie li se acordă stimulente corespunzătoare, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, în scopul de a spori eficienţa, de a îmbunătăţi integrarea pe piaţă şi siguranţa alimentării şi de a sprijini activităţile de cercetare aferente.

 

(9) Autorităţile de reglementare monitorizează gestionarea congestiei în cadrul reţelelor naţionale pentru transportul gazelor naturale, inclusiv interconexiuni, şi punerea în aplicare a normelor de gestionare a congestiei. În acest sens, operatorii de transport şi de sistem sau operatorii de piaţă prezintă autorităţilor de reglementare naţionale normele lor de gestionare a congestiei, inclusiv de atribuire a capacităţilor. Autorităţile de reglementare naţionale pot cere modificări ale acestor norme.

 

(10) Autorităţile de reglementare au competenţa de a solicita operatorilor de transport şi de sistem, operatorilor de înmagazinare, de GNL şi de distribuţie ca, în cazul în care este necesar, să modifice clauzele şi condiţiile, inclusiv tarifele şi metodologiile menţionate la prezentul articol, în scopul de a asigura proporţionalitatea acestora, precum şi aplicarea lor într-un mod nediscriminatoriu. În cazul în care regimul de acces la înmagazinare este definit în conformitate cu articolul 33 alineatul (3), această sarcină exclude modificarea tarifelor. În cazul unor întârzieri în ceea ce priveşte stabilirea tarifelor de transport şi distribuţie, autorităţile de reglementare sunt împuternicite să stabilească sau să aprobe tarife sau metodologii de transport şi distribuţie provizorii şi să adopte măsurile compensatorii corespunzătoare, dacă tarifele sau metodologiile finale se abat de la aceste tarife sau metodologii provizorii.

 

(11) Orice parte care depune o plângere împotriva unui operator de transport şi de sistem, unui operator de înmagazinare, de GNL sau de distribuţie, referitoare la obligaţiile care revin operatorului în temeiul prezentei directive, poate înainta această plângere autorităţii de reglementare care, acţionând ca autoritate de soluţionare a litigiilor, emite o decizie în termen de două luni de la data primirii plângerii. Acest termen poate fi prelungit cu două luni în cazul în care autorităţile de reglementare doresc să obţină informaţii suplimentare. Acest termen prelungit poate fi prelungit în continuare cu acordul reclamantului. Decizia autorităţii de reglementare produce efecte obligatorii până la o eventuală hotărâre contrarie pronunţată în urma unei căi de atac.

 

(12) Orice parte care se consideră lezată şi care are dreptul de a contesta o decizie luată fie cu privire la metodologiile urmate în temeiul prezentului articol, fie, în cazul în care autoritatea de reglementare are obligaţia de a se consulta, cu privire la metodologiile sau tarifele propuse, poate să depună o contestaţie în vederea revizuirii respectivei decizii sau propuneri de decizie, în termen de maximum două luni de la publicarea acesteia sau într-un termen mai scurt prevăzut de statele membre. Contestaţia nu are efect suspensiv.

 

(13) Statele membre creează mecanisme eficiente şi adecvate de reglementare, de control şi de asigurare a transparenţei, în scopul evitării abuzurilor de poziţie dominantă, în special în detrimentul consumatorilor, cât şi a oricăror practici agresive. Aceste mecanisme iau în considerare dispoziţiile tratatului, în special cele ale articolului 82.

 

(14) Statele membre se asigură că sunt luate măsurile corespunzătoare, inclusiv măsuri administrative sau penale în conformitate cu dreptul lor naţional, împotriva persoanelor fizice sau juridice care se fac vinovate de nerespectarea normelor privind confidenţialitatea impuse de prezenta directivă.

 

(15) Plângerile menţionate la alineatele (11) şi (12) nu aduc atingere exercitării dreptului de a introduce o cale de atac în temeiul legislaţiei comunitare şi/sau naţionale.

 

(16) Deciziile luate de autorităţile de reglementare sunt pe deplin întemeiate şi motivate pentru a permite controlul judiciar. Deciziile sunt disponibile publicului, păstrându-se confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

 

(17) Statele membre asigură existenţa la nivel naţional a mecanismelor adecvate care să garanteze că partea afectată de o decizie a autorităţii de reglementare are dreptul de a introduce o cale de atac în faţa unui organism independent de orice parte afectată şi de orice guvern.

 

Articolul 42

 

Regimul de reglementare cu privire la aspectele transfrontaliere

 

(1) Autorităţile de reglementare cooperează îndeaproape şi se consultă între ele, furnizându-şi reciproc şi furnizând agenţiei toate informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor care le revin în temeiul prezentei directive. În ceea ce priveşte schimbul de informaţii, autoritatea destinatară garantează respectarea aceluiaşi nivel de confidenţialitate ca cel impus autorităţii emitente.

 

(2) Autorităţile de reglementare cooperează cel puţin la nivel regional în scopul:

 

(a)  de a încuraja crearea de mecanisme operaţionale necesare pentru a permite o gestionare optimă a reţelei, de a promova bursele comune de gaze naturale şi alocarea capacităţii de interconexiune transfrontalieră, precum şi de a permite un nivel adecvat al capacităţii de interconexiune, inclusiv prin intermediul unor noi interconexiuni, în interiorul regiunii şi între regiuni, permiţând astfel dezvoltarea unei concurenţe efective şi îmbunătăţirea siguranţei alimentării, fără a face discriminări între întreprinderile furnizoare din diferite state membre;

 

(b)  de a coordona dezvoltarea tuturor codurilor de reţea pentru operatorii de transport şi de sistem relevanţi şi pentru alţi participanţi pe piaţă; şi

 

(c)  de a coordona dezvoltarea normelor privind gestionarea congestiei.

 

(3) Autorităţile de reglementare naţionale au dreptul de a încheia acorduri de cooperare între ele, pentru a favoriza cooperarea în domeniul reglementării.

 

(4) Acţiunile menţionate la alineatul (2) se desfăşoară, după caz, în colaborare strânsă cu alte autorităţi naţionale competente şi fără a aduce atingere competenţelor specifice ale acestora.

 

(5) Comisia poate adopta liniilor directoare cu privire la limitele atribuţiilor autorităţilor de reglementare de a coopera între ele, precum şi cu agenţia. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

Articolul 43

 

Conformitatea cu liniile directoare

 

(1) Orice autoritate de reglementare, precum şi Comisia, pot solicita avizul agenţiei cu privire la conformitatea unei decizii luate de o autoritate de reglementare cu liniile directoare menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009.

 

(2) Agenţia îşi prezintă avizul atât autorităţii de reglementare care l-a solicitat sau, respectiv, Comisiei, cât şi autorităţii de reglementare care a luat decizia în cauză, în termen de trei luni de la data primirii solicitării de aviz.

 

(3) În cazul în care autoritatea de reglementare care a luat decizia nu se conformează avizului agenţiei în termen de patru luni de la data primirii avizului respectiv, agenţia informează Comisia în consecinţă.

 

(4) În cazul în care consideră că o decizie relevantă pentru comerţul transfrontalier, luată de o altă autoritate de reglementare, nu este conformă cu liniile directoare menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, orice autoritate de reglementare poate informa Comisia cu privire la acest lucru, în termen de două luni de la data deciziei respective.

 

(5) În cazul în care, fie în termen de două luni după ce a fost informată de către agenţie, în conformitate cu alineatul (3), ori de către o autoritate de reglementare, în conformitate cu alineatul (4), fie din proprie iniţiativă, în termen de trei luni de la data deciziei, Comisia consideră ca respectiva decizie a autorităţii de reglementare ridică îndoieli majore în ceea ce priveşte compatibilitatea cu liniile directoare menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 715/2009, Comisia poate decide examinarea mai detaliată a cazului. Într-o astfel de situaţie, Comisia invită autoritatea de reglementare şi părţile în procedura desfăşurată în faţa respectivei autorităţi naţionale să îşi prezinte observaţiile.

 

(6) În cazul în care Comisia decide examinarea mai detaliată a cazului, în termen de cel mult patru luni de la data deciziei respective, Comisia emite o decizie finală:

 

(a)  de a nu ridica obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare; sau

 

(b)  de a solicita autorităţii de reglementare în cauză să-şi retragă decizia, în cazul în care consideră că liniile directoare nu au fost respectate.

 

(7) În cazul în care Comisia nu a luat o decizie de examinare mai detaliată a cazului sau nu a luat o decizie finală în termenele prevăzute la alineatele (5) şi, respectiv, (6), se consideră că nu a ridicat obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare.

 

(8) Autoritatea de reglementare se conformează, în termen de două luni, deciziei Comisiei de retragere a deciziei şi informează Comisia în consecinţă.

 

(9) Comisia poate adopta liniile directoare care să stabilească detaliile procedurii care trebuie urmată de autorităţile de reglementare, de agenţie şi de Comisie pentru a asigura conformitatea deciziilor luate de autorităţile de reglementare cu liniile directoare menţionate în prezentul articol. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

Articolul 44

 

Evidenţa datelor

 

(1) Statele membre solicită întreprinderilor de furnizare să păstreze la dispoziţia autorităţilor naţionale inclusiv a autorităţilor de reglementare, a autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei şi a Comisiei, timp de cel puţin cinci ani, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care le revin, datele relevante cu privire la toate tranzacţiile din cadrul contractelor de furnizare de gaze naturale şi al instrumentelor derivate din domeniul gazelor naturale încheiate cu clienţi angro şi cu operatori de transport şi de sistem precum şi cu operatori de înmagazinare şi de GNL.

 

(2) Datele cuprind informaţii privind caracteristicile tranzacţiilor relevante, cum ar fi durata, regulile privind livrarea şi decontarea, precum şi cantitatea, datele şi termenele de executare, preţurile tranzacţiei, mijloacele de identificare ale clientului angro în cauză, cât şi informaţii specifice privind toate contractele de furnizare de gaze naturale şi toate instrumentele derivate din domeniul gazelor naturale neexecutate.

 

(3) Autoritatea de reglementare poate decide să pună la dispoziţia participanţilor pe piaţă elemente ale acestor informaţii, cu condiţia ca informaţiile sensibile din punct de vedere comercial referitoare la anumiţi actori de pe piaţă sau la anumite tranzacţii să nu fie divulgate. Prezentul alineat nu se aplică cu privire la informaţiile despre instrumente financiare care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.

 

(4) Pentru a asigura punerea uniformă în aplicare a prezentului articol, Comisia poate adopta linii directoare care să definească metodele şi modalităţile de păstrare a datelor, precum şi formatul şi conţinutul acestor date. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 51 alineatul (3).

 

(5) În ceea ce priveşte tranzacţiile cu instrumente derivate din domeniul gazelor naturale efectuate de întreprinderile de furnizare cu clienţi angro şi cu operatori de transport şi de sistem, precum şi cu operatori de înmagazinare şi de GNL, prezentul articol se aplică numai după adoptarea, de către Comisie, a liniilor directoare menţionate la alineatul (4).

 

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu creează obligaţii suplimentare faţă de autorităţile menţionate la alineatul (1) pentru entităţile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.

 

(7)În cazul în care autorităţile menţionate la alineatul (1) au nevoie de acces la datele păstrate de entităţile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE, autorităţile responsabile în temeiul respectivei directive furnizează autorităţilor respective datele solicitate.

 

CAPITOLUL IX

 

PIEŢELE CU AMĂNUNTUL

 

Articolul 45

 

Pieţele cu amănuntul

 

Pentru a facilita apariţia unor pieţe cu amănuntul funcţionale şi transparente în Comunitate, statele membre se asigură că rolurile şi responsabilităţile operatorilor de sistem şi de transport, ale operatorilor de distribuţie, ale întreprinderilor de furnizare şi ale clienţilor şi, dacă este cazul, ale altor părţi de pe piaţă sunt definite în ceea ce priveşte contractele, angajamentele faţă de clienţi, schimbul de date şi regulile privind decontarea, precum şi proprietatea asupra datelor şi responsabilitatea privind măsurarea.

 

Respectivele reguli sunt făcute publice, sunt concepute cu scopul de a facilita accesul clienţilor şi furnizorilor la reţele şi fac obiectul reexaminării de către autorităţile de reglementare sau alte autorităţi naţionale competente.

 

CAPITOLUL X

 

DISPOZIŢII FINALE

 

Articolul 46

 

Măsuri de salvgardare

 

(1) În cazul unei crize neprevăzute apărute pe piaţa de energie sau dacă este ameninţată siguranţa fizică sau securitatea persoanelor, a echipamentelor sau a instalaţiilor sau integritatea reţelei, un stat membru poate adopta temporar măsurile de salvgardare necesare.

 

(2) Aceste măsuri trebuie să afecteze cât mai puţin posibil funcţionarea pieţei interne şi să nu aibă un domeniu de aplicare mai larg decât este strict necesar pentru remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.

 

(3) Statul membru în cauză informează de îndată celelalte state membre cu privire la aceste măsuri, precum şi Comisia, care poate decide ca respectivul stat membru să modifice sau să anuleze măsurile în cauză, în măsura în care acestea denaturează concurenţa şi au efecte negative asupra comerţului într-o manieră care este de natură să contravină interesului comun.

 

Articolul 47

 

Condiţii de concurenţă echitabile

 

(1) Măsurile pe care le pot adopta statele membre în temeiul prezentei directive pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile trebuie să fie compatibile cu tratatul, în special cu articolul 30, şi cu legislaţia comunitară.

 

(2) Măsurile menţionate la alineatul (1) sunt proporţionale, nediscriminatorii şi transparente. Aceste măsuri pot fi puse în aplicare numai după notificarea Comisiei şi după primirea aprobării acesteia.

 

(3) Comisia acţionează în urma notificării menţionate la alineatul (2) în termen de maxim două luni de la primirea notificării. Termenul respectiv începe în ziua următoare datei primirii informaţiilor complete. În cazul în care Comisia nu a acţionat în acest termen de două luni, se consideră că aceasta nu are obiecţii în ceea ce priveşte măsurile care i-au fost notificate.

 

Articolul 48

 

Derogări privind angajamentele de plată asumate prin contractele de tip "take-or-pay"

 

(1) În cazul în care o întreprindere din sectorul gazelor naturale se confruntă sau consideră că se confruntă cu serioase dificultăţi economice şi financiare din cauza angajamentelor de plată asumate prin contractele de tip "take-or-pay" acceptate prin unul sau mai multe din contractele sale de cumpărare a gazelor naturale, aceasta poate adresa statului membru în cauză sau autorităţii competente desemnate de acesta o cerere de derogare temporară de la aplicarea dispoziţiilor articolului 32. În funcţie de opţiunea statelor membre, cererile se prezintă pentru fiecare caz în parte, înainte sau după refuzarea accesului la sistem. De asemenea, statele membre pot oferi întreprinderilor din sectorul gazelor naturale posibilitatea de a prezenta solicitarea fie înainte, fie după refuzarea accesului la sistem. Atunci când o întreprindere din sectorul gazelor naturale a refuzat accesul la sistem, cererea se prezintă de îndată. Cererile trebuie să fie însoţite de toate informaţiile relevante privind natura şi importanţa problemei, precum şi privind eforturile depuse de întreprinderea respectivă pentru rezolvarea problemei.

 

În cazul în care nu există soluţii rezonabile alternative şi, având în vedere alineatul (3), statul membru sau autoritatea competentă desemnată poate decide acordarea unei derogări.

 

(2) Statul membru sau autoritatea competentă desemnată notifică de îndată Comisia cu privire la decizia de acordare a derogării, oferind toate informaţiile relevante privind respectiva derogare. Aceste informaţii pot fi transmise Comisiei într-o formă consolidată, pentru a permite Comisiei să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. În termen de opt săptămâni de la primirea acestei notificări, Comisia poate solicita statului membru respectiv sau autorităţii desemnate să modifice sau să retragă decizia de acordare a derogării.

 

În cazul în care respectivul stat membru sau autoritatea competentă desemnată nu dă curs acestei cereri în termen de patru săptămâni, se adoptă fără întârziere o decizie finală în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 51 alineatul (2).

 

Comisia asigură păstrarea confidenţialităţii informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

 

(3) Pentru a hotărî cu privire la derogările menţionate la alineatul (1), statul membru sau autoritatea competentă desemnată, precum şi Comisia, iau în considerare, în special, următoarele criterii:

 

(a)  obiectivul realizării unei pieţe competitive a gazelor naturale;

 

(b)  necesitatea de a îndeplini obligaţiile de serviciu public şi de a garanta siguranţa alimentării;

 

(c)  poziţia pe piaţă a întreprinderii din sectorul gazelor naturale şi situaţia reală a concurenţei pe această piaţă;

 

(d)  gravitatea dificultăţilor economice şi financiare cu care se confruntă întreprinderile din sectorul gazelor naturale şi întreprinderile de transport sau clienţii eligibili;

 

(e)  datele semnării şi clauzele contractului sau contractelor în cauză, inclusiv măsura în care acestea ţin seama de schimbările de pe piaţă;

 

(f)   eforturile făcute pentru a rezolva problema respectivă;

 

(g)  măsura în care, în cazul acceptării angajamentelor de plată în cauză asumate prin contracte de tip "take-or-pay", întreprinderea ar fi putut să prevadă, într-o manieră rezonabilă, luând în considerare dispoziţiile prezentei directive, posibilitatea apariţiei unor dificultăţi serioase;

 

(h)  gradul de conectare al sistemului cu alte sisteme şi gradul de interoperabilitate al acestor sisteme; şi

 

(i)   efectele pe care acordarea unei derogări le-ar avea asupra aplicării corecte a dispoziţiilor prezentei directive cu privire la buna funcţionare a pieţei interne a gazelor naturale.

 

Decizia privind cererea de derogare referitoare la contractele de tip "take-or-pay" încheiate înainte de 4 august 2003 nu trebuie să conducă la situaţii care să facă imposibilă găsirea unor pieţe de desfacere alternative, viabile din punct de vedere economic. Se consideră în orice caz că nu există dificultăţi serioase dacă vânzările de gaze naturale nu scad sub nivelul garanţiilor de cerere minimă incluse în contractele de cumpărare de gaze naturale de tip "take-or-pay" sau în măsura în care aceste contracte pot fi adaptate, adică întreprinderea din sectorul gazelor naturale este capabilă să găsească pieţe de desfacere alternative.

 

(4) Întreprinderile din sectorul gazelor naturale cărora nu li s-a acordat o derogare, în sensul menţionat la alineatul (1) din prezentul articol, nu refuză sau nu continuă să refuze accesul la sistem din cauza angajamentelor de plată asumate în cadrul contractelor de cumpărare de gaze naturale de tip "take-or-pay". Statele membre se asigură că dispoziţiile relevante ale articolelor 32-44 sunt respectate.

 

(5) Orice derogare acordată în temeiul dispoziţiilor de mai sus trebuie motivată în mod corespunzător. Comisia publică decizia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

(6) In termen de 4 august 2008, Comisia prezintă un raport de evaluare privind experienţa dobândită din aplicarea prezentului articol, pentru a permite Parlamentului European şi Consiliului să examineze, în timp util, necesitatea adaptării acestuia.

 

Articolul 49

 

Pieţe emergente şi pieţe izolate

 

(1) Statele membre care nu sunt conectate direct la sistemul interconectat al nici unui alt stat membru şi care au un singur furnizor extern principal pot deroga de la dispoziţiile articolelor 4, 9, 37 şi/sau ale articolului 38 din prezenta directivă. O întreprindere de furnizare care deţine un segment de piaţă mai mare de 75% este considerat drept furnizor principal. Orice astfel de derogare expiră automat atunci când încetează aplicarea a cel puţin uneia din condiţiile menţionate în prezentul paragraf. Orice astfel de derogare este notificată Comisiei.

 

Ciprul poate deroga de la articolele 4, 9, 37 şi/sau 38. Această derogare expiră din momentul în care Ciprul nu mai îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat o piaţă izolată.

 

Articolele 4, 9, 37 şi/sau 38 nu se aplică Estoniei, Letoniei şi/sau Finlandei până în momentul în care oricare dintre aceste state membre va fi direct conectat la sistemul interconectat al oricărui stat membru altul decât Estonia, Letonia, Lituania şi Finlanda. Prezentul paragraf nu aduce atingere derogărilor de la primul paragraf al prezentului alineat.

 

(2) Un stat membru care îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat a avea o piaţă emergentă şi care, ca urmare a punerii în aplicare a prezentei directive, s-ar confrunta cu probleme serioase poate deroga de la dispoziţiile articolului 4, ale articolului 9, ale articolului 13 alineatele (1) şi (3), ale articolului 14, ale articolului 24, ale articolului 25 alineatul (5), ale articolului 26, ale articolului 31, ale articolului 32, ale articolului 37 alineatul (1) şi/sau ale articolului 38 din prezenta directivă. Această derogare expiră automat din momentul în care respectivul stat membru nu mai îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat a avea o piaţă emergentă. Orice astfel de derogare este notificată Comisiei.

 

Ciprul poate deroga de la articolele 4 şi 9, de la articolul 13 alineatele (1) şi (3), de la articolele 14, 24, de la articolul 25 alineatul (5), de la articolele 26, 31, 32, de la articolul 37 alineatul (1) şi/sau de la articolul 38. Această derogare expiră din momentul în care Ciprul nu mai îndeplineşte criteriile pentru a fi considerat a avea o piaţă emergentă.

 

(3) La data la care derogarea menţionată la alineatul (2) primul paragraf expiră, definirea clienţilor eligibili va avea drept rezultat o deschidere a pieţei egală cu cel puţin 33% din consumul anual de gaze naturale de pe piaţa naţională de gaze naturale. După doi ani de la acea dată, se aplică articolul 37 alineatul (1) litera (b), iar după trei ani, articolul 37 alineatul (1) litera (c). Până la aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b), statele membre menţionate la alineatul (2) din prezentul articol pot decide să nu aplice articolul 32 în privinţa serviciilor de sistem şi a înmagazinării temporare pentru procesul de regazeificare, precum şi în privinţa livrării ulterioare către sistemul de transport.

 

(4) În cazurile în care aplicarea prezentei directive ar crea probleme serioase într-o zonă limitată din punct de vedere geografic a unui stat membru, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport şi de distribuţie principală şi în vederea încurajării investiţiilor, statul membru poate solicita Comisiei o derogare temporară de la dispoziţiile articolului 4, ale articolului 9, ale articolului 13 alineatele (1) şi (3), ale articolului 14, ale articolului 24, ale articolului 25 alineatul (5), ale articolului 26, ale articolului 31, ale articolului 32, ale articolului 37 alineatul (1) şi/sau ale articolului 38, pentru îmbunătăţirea situaţiei în respectiva zonă.

 

(5) Comisia poate acorda derogarea menţionată la alineatul (4) prin luarea în considerare, în special, a următoarelor criterii:

 

—   necesitatea investiţiilor în infrastructuri, a căror exploatare ar fi nerentabilă în condiţiile unei pieţe concurenţiale;

 

—   nivelul şi perspectivele de rambursare a investiţiilor necesare;

 

—   dimensiunea şi maturitatea sistemului de gaze naturale din zona respectivă;

 

—   perspectivele pieţei de gaze naturale în cauză;

 

—   dimensiunile şi caracteristicile geografice ale zonei sau regiunii respective şi factorii socio-economici şi demografici.

 

Se poate acorda o derogare pentru alte infrastructuri de gaze naturale decât infrastructura de distribuţie numai dacă în zona respectivă nu există niciun fel de infrastructură în domeniul gazelor naturale sau dacă o asemenea infrastructură există de mai puţin de zece ani. Derogarea temporară nu depăşeşte zece ani de la data primei furnizări de gaze naturale în zona respectivă.

 

Pentru infrastructura de distribuţie poate fi acordată o derogare pentru o perioadă de timp care nu poate depăşi douăzeci de ani de la data primei furnizări de gaze naturale prin infrastructura menţionată în regiune.

 

(6) Articolul 9 nu se aplică Ciprului, Luxemburgului şi/sau Maltei.

 

(7) Înainte de a adopta o decizie în conformitate cu dispoziţiile alineatului (5), Comisia informează statele membre cu privire la cererile prezentate în temeiul alineatului (4), cu respectarea confidenţialităţii. Această decizie, împreună cu derogările menţionate la alineatele (1) şi (2), se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

(8) Grecia poate beneficia de o derogare de la dispoziţiile articolelor 4, 24, 25, 26, 32, 37 şi/sau 38 din prezenta directivă pentru zonele geografice şi perioadele menţionate în licenţele eliberate de aceasta, înainte de 15 martie 2002 şi în conformitate cu Directiva 98/30/CE, pentru dezvoltarea şi exploatarea exclusivă a reţelelor de distribuţie din anumite zone geografice.

 

Articolul 50

 

Procedura de revizuire

 

În cazul în care, în raportul menţionat la articolul 52 alineatul (6), Comisia concluzionează că, având în vedere modul eficient în care s-a realizat accesul la reţea într-un stat membru, ceea ce a permis un acces efectiv, liber şi nediscriminatoriu la reţea, anumite obligaţii impuse întreprinderilor de prezenta directivă (inclusiv cele referitoare la separarea juridică pentru operatorii sistemelor de distribuţie) nu sunt proporţionale cu obiectivul urmărit, statul membru respectiv poate transmite Comisiei o cerere de derogare de la obligaţia respectivă.

 

Statul membru transmite fără întârziere Comisiei această cerere, împreună cu toate informaţiile relevante necesare pentru a dovedi faptul că va asigura în continuare accesul efectiv la reţea, astfel cum a rezultat din concluziile raportului.

 

În termen de trei luni de la primirea notificării, Comisia adoptă o poziţie cu privire la cererea statului membru respectiv şi, după caz, transmite propuneri Parlamentului European şi Consiliului de modificare a dispoziţiilor corespunzătoare ale prezentei directive. Comisia poate propune, în cadrul propunerilor de modificare a prezentei directive, scutirea statului membru respectiv de la îndeplinirea anumitor obligaţii, cu condiţia ca respectivul stat membru să pună în aplicare, după caz, măsuri la fel de eficace.

 

Articolul 51

 

Comitetul

 

(1) Comisia este asistată de un comitet.

 

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.

 

(3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.

 

Articolul 52

 

Raportarea

 

(1) Comisia monitorizează şi examinează punerea în aplicare a prezentei directive şi prezintă Parlamentului European şi Consiliului, pentru prima dată la 31 decembrie 2004 şi, ulterior, anual, un raport general privind progresele înregistrate. Raportul privind progresele cuprinde cel puţin următoarele elemente:

 

(a)  experienţa câştigată şi progresele înregistrate în crearea unei pieţei interne complet funcţionale a gazelor naturale, precum şi obstacolele care rămân în această privinţă, inclusiv aspecte legate de poziţia dominantă pe piaţă, concentrarea pieţei, practicile agresive sau anticoncurenţiale şi efectul lor în ceea ce priveşte denaturarea pieţei;

 

(b)  derogările acordate în temeiul prezentei directive, inclusiv punerea în aplicare a derogării prevăzute în temeiul articolului 26 alineatul (4), în vederea unei posibile modificări a pragului;

 

(c)  măsura în care cerinţele referitoare la separare şi la încadrarea tarifară conţinute în prezenta directivă au permis asigurarea unui acces echitabil şi nediscriminatoriu la sistemul comunitar de gaze naturale şi atingerea unor niveluri de concurenţă echivalente, precum şi consecinţele economice, de mediu şi sociale ale deschiderii pieţei gazelor naturale pentru clienţi;

 

(d)  analizarea aspectelor legate de nivelurile de capacitate ale sistemului şi siguranţa alimentării cu gaze naturale în Comunitate, în special situaţia existentă şi previziunile în materie de echilibru între cerere şi ofertă, luând în considerare capacitatea fizică pentru schimburi dintre zone şi dezvoltarea instalaţiilor de înmagazinare (inclusiv problema proporţionalităţii reglementării pieţei în acest domeniu);

 

(e)  analizarea atentă a măsurilor luate de statele membre pentru acoperirea vârfului de cerere şi pentru a face faţă deficitelor unuia sau mai multor furnizori;

 

(f)   evaluarea generală a progreselor înregistrate în cadrul relaţiilor bilaterale cu ţări terţe care produc şi exportă sau transportă gaze naturale, inclusiv progresele înregistrate în domeniul integrării pieţelor, comerţului şi accesului la reţele al acestor ţări terţe;

 

(g)  necesitatea unor eventuale cerinţe în materie de armonizare care nu sunt legate de dispoziţiile prezentei directive.

 

După caz, acest raport privind progresele poate include recomandări şi măsuri de contracarare a efectelor negative ale dominării pieţei şi ale concentrării pieţei.

 

În raport, după consultarea ENTSO de gaze, Comisia poate analiza fezabilitatea creării, de către operatorii de transport şi de sistem, a unui operator european de transport şi de sistem unic.

 

(2) La fiecare doi ani, raportul privind progresele menţionat la alineatul (1) cuprinde şi o analiză a diferitelor măsuri luate în statele membre pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, împreună cu examinarea eficacităţii măsurilor respective, în special a efectelor lor asupra concurenţei de pe piaţa gazelor naturale. După caz, raportul poate include recomandări privind măsurile ce trebuie luate la nivel naţional pentru atingerea unor standarde ridicate de serviciu public sau măsurile preconizate pentru prevenirea blocării pieţei.

 

(3) Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, până la 3 martie 2013, ca parte a reexaminării generale, un raport detaliat specific care să evidenţieze măsura în care cerinţele privind separarea prevăzute în capitolul IV au înregistrat succese cu privire la asigurarea unei independenţe depline şi efective a operatorilor de transport şi de sistem, utilizând separarea efectivă şi eficientă drept criteriu de referinţă.

 

(4) În vederea evaluării sale prevăzute la alineatul (3), Comisia ţine cont, în special, de următoarele criterii: acces la reţea echitabil şi nediscriminatoriu, reglementare eficientă, dezvoltarea reţelei pentru a răspunde necesităţilor pieţei, stimulente nedenaturate pentru investiţii, dezvoltarea infrastructurii de interconexiune, concurenţa efectivă pe pieţele energiei electrice din Comunitate şi situaţia siguranţei alimentării cu gaze naturale în Comunitate.

 

(5) După caz, şi în special în eventualitatea în care raportul detaliat prevăzut la alineatul (3) din prezentul articol determină că, în practică, nu au fost garantate condiţiile prevăzute la alineatul (4), Comisia înaintează propuneri Parlamentului European şi Consiliului în vederea garantării independenţei depline şi efective a operatorilor de transport şi de sistem până la 3 martie 2014.

 

(6) Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului, până la 1 ianuarie 2006, un raport detaliat cu privire la progresele înregistrate în crearea pieţei interne a gazelor naturale. Raportul respectiv examinează în special:

 

—   acordarea nediscriminatorie a accesului la reţea;

 

—   eficacitatea reglementărilor;

 

—   dezvoltarea infrastructurii de interconexiune, condiţiile de tranzit şi siguranţa alimentării în Comunitate;

 

—   măsura în care micile întreprinderi şi clienţii casnici beneficiază de deschiderea pieţei, în special în privinţa standardelor serviciului public;

 

—   măsura în care pieţele sunt deschise efectiv concurenţei, inclusiv aspectele legate de poziţia dominantă pe piaţă, de concentrarea pieţei şi de practicile agresive sau anticoncurenţiale;

 

—   măsura reală în care clienţii îşi schimbă furnizorul şi renegociază tarifele;

 

—   evoluţia preţurilor, inclusiv a preţurilor de furnizare, în raport cu gradul de deschidere a pieţelor;

 

—   accesul efectiv şi nediscriminatoriu al terţilor la instalaţiile de înmagazinare a gazelor naturale, atunci când este necesar din punct de vedere tehnic şi/sau economic să se asigure un acces eficient la sistem; şi

 

—   experienţa dobândită din punerea în aplicare a directivei, în ceea ce priveşte independenţa reală a operatorilor de sistem în cadrul întreprinderilor integrate vertical şi eventuala adoptare a altor măsuri, în afară de independenţa funcţională şi separarea contabilă, care să producă efecte echivalente separării juridice.

 

După caz, Comisia înaintează propuneri Parlamentului European şi Consiliului, în special în vederea garantării unor standarde înalte ale serviciului public.

 

Până la 1 iulie 2007, Comisia înaintează, dacă este cazul, propuneri Parlamentului European şi Consiliului, în special în vederea asigurării unei independenţe reale şi depline a operatorilor de distribuţie. În cazul în care este necesar şi fără a aduce atingere dreptului concurenţei, aceste propuneri conţin, de asemenea, măsuri de abordare a problemelor legate de poziţia dominantă pe piaţă, concentrarea pieţei şi practicile agresive sau anticoncurenţiale.

 

Articolul 53

 

Abrogare

 

Directiva 2003/55/CE se abrogă la 3 martie 2011, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere şi aplicare a directivei menţionate. Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.

 

Articolul 54

 

Transpunere

 

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 3 martie 2011. Statele membre informează de îndată Comisia în această privinţă.

 

Statele membre aplică măsurile respective de la 3 martie 2011, cu excepţia articolului 11, pe care îl aplică de la 3 martie 2013.

 

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

(2) Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

 

Articolul 55

 

Intrarea în vigoare

 

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Articolul 56

 

Destinatari

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Bruxelles, 13 iulie 2009.

 

Pentru Consiliu                                                  Pentru Consiliu

 Preşedintele                                                     Preşedintele

H.-G. POTTERING                                                   E. ERLANDSSON

-----------------------------------------

 

ANEXA I

 

MĂSURI DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR

 

1. Fără a aduce atingere normelor comunitare privind protecţia consumatorilor, în special Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă(1) şi Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii(2), măsurile prevăzute la articolul 3 au scopul de a garanta clienţilor:

 

(a)  dreptul la un contract încheiat cu prestatorul lor de servicii în sectorul gazelor, care să specifice:

 

—   identitatea şi adresa furnizorului;

 

—   serviciile furnizate, nivelul de calitate al serviciilor oferite, precum şi termenul prevăzut pentru conectarea iniţială;

 

—   tipurile serviciilor de întreţinere oferite;

 

—   mijloacele prin care se pot obţine informaţii actualizate privind toate tarifele aplicabile şi taxele de întreţinere;

 

—   durata contractului, condiţiile de reînnoire şi de întrerupere a serviciilor şi a contractului şi dacă se permite denunţarea cu titlu gratuit a contractului;

 

—   eventualele compensaţii şi formule de rambursare care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile de calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte şi realizate cu întârziere;

 

—   modalităţile de iniţiere a procedurilor de soluţionare a litigiilor în conformitate cu litera (f); şi

 

—   informaţii privind drepturile consumatorilor, inclusiv privind gestionarea plângerilor şi toate informaţiile menţionate la acest punct, comunicate în mod clar în facturi sau pe paginile de Internet ale întreprinderilor din domeniul gazelor naturale.

 

Condiţiile trebuie să fie echitabile şi se comunică în prealabil. În orice caz, aceste informaţii ar trebui furnizate înainte de încheierea sau de confirmarea contractului. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informaţiile privind chestiunile stabilite la prezenta literă sunt furnizate, de asemenea, înainte de încheierea contractului;

 

(b)  notificarea în mod corespunzător a oricărei intenţii de modificare a condiţiilor contractuale şi informarea, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a denunţa contractul. Prestatorii de servicii notifică abonaţilor orice majorare a tarifelor, în mod direct şi în timp util, nu mai târziu de sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles. Statele membre garantează clienţilor dreptul de denunţa orice contract în cazul în care nu acceptă noile condiţii notificate de către furnizorul de gaze naturale;

 

(c)  primirea de informaţii transparente privind preţurile şi tarifele practicate, precum şi privind condiţiile generale de acces la serviciile de furnizare a gazelor naturale şi de utilizare a acestora;

 

(d)  o gamă largă de modalităţi de plată, care nu discriminează în mod nejustificat între clienţi. Sistemele de plată anticipată sunt echitabile şi reflectă în mod adecvat consumul probabil. Orice diferenţă în ceea ce priveşte clauzele şi condiţiile reflectă costurile pentru furnizor ale diferitelor sisteme de plată. Condiţiile generale sunt echitabile şi transparente. Acestea sunt prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles şi nu includ bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor, ca de exemplu documentaţia contractuală excesivă. Clienţii sunt protejaţi împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înşelătoare;

 

(e)  posibilitatea de a schimba furnizorul în mod gratuit;

 

(f)   posibilitatea de a beneficia de proceduri transparente, simple şi ieftine de soluţionare a plângerilor. În special, toţi consumatorii au dreptul la un standard ridicat de furnizare a serviciilor şi gestionare a plângerilor de către furnizorul lor de gaze naturale. Aceste proceduri de soluţionare extrajudiciară a litigiilor permit soluţionarea corectă şi promptă a litigiilor, preferabil în termen de trei luni, şi prevăd, în toate cazurile justificate, un sistem de rambursare şi/sau compensare. Aceste proceduri ar trebui să respecte, atunci când este posibil, principiile enunţate în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru soluţionarea extrajudiciară a diferendelor cu consumatorii (³);

 

(g)  atunci când sunt racordaţi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, informarea cu privire la drepturile lor în materie de alimentare cu gaze naturale de o calitate specificată, la preţuri rezonabile, în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă;

 

(h)  faptul că au la dispoziţie datele privind consumul propriu şi că pot acorda acces la datele de măsurare, prin înţelegere explicită şi în mod gratuit, oricărei întreprinderi de furnizare înregistrate. Partea responsabilă de gestionarea datelor este obligată să furnizeze aceste date întreprinderii în cauză. Statele membre stabilesc formatul de prezentare a datelor şi procedura de acces al furnizorilor şi al consumatorilor la aceste date. Consumatorilor nu li se pot percepe costuri suplimentare pentru acest serviciu;

 

(i)   informarea corespunzătoare cu privire la consumul real de gaze naturale şi la costurile reale, suficient de frecventă astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să-şi regularizeze propriul consum de gaze naturale. Informaţiile respective sunt comunicate la intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se seama de capacitatea echipamentelor de măsurare ale clientului. Se ţine seama de raportul eficacitate-costuri al acestor măsuri. Consumatorilor nu li se pot percepe costuri suplimentare pentru acest serviciu;

 

(j)   primirea unui decont final de lichidare după schimbarea furnizorului de gaze naturale, în termen de şase săptămâni de la schimbarea furnizorului.

 

2. Statele membre garantează implementarea unor sisteme de contorizare inteligente care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piaţa furnizării de gaze naturale. Implementarea acestor sisteme de contorizare poate face obiectul evaluării din punct de vedere economic a costurilor şi beneficiilor pe termen lung pentru piaţă şi pentru consumatorii individuali sau a tipului de contorizare inteligentă care este rezonabilă din punct de vedere economic şi rentabilă, precum şi a termenului fezabil pentru distribuţia acestora.

 

O astfel de evaluare are loc până la 3 septembrie 2012.

 

Pe baza acestei evaluări, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea pregătesc un calendar pentru implementarea sistemelor de contorizare inteligente.

 

Statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea garantează interoperabilitatea acestor sisteme de contorizare care urmează a fi implementate pe teritoriul lor şi acordă atenţia cuvenită utilizării de standarde adecvate şi de bune practici, precum şi importanţei dezvoltării pieţei interne a gazelor naturale.

___________

(¹)            JO L 144, 4.6.1997, p. 19.

(²)            JO L 95, 21.4.1993, p. 29.

(³)            JO L 115, 17.4.1998, p. 31.

-----------------

 

ANEXA II

 

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

 

--------------------------------------------------+-----------------------------

               Directiva 2003/55/CE               |     Prezenta directivă

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 1                    |         Articolul 1

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 2                    |         Articolul 2

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 3                    |         Articolul 3

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 4                    |         Articolul 4

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 5                    |         Articolul 5

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |         Articolul 6

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |         Articolul 7

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 6                    |         Articolul 8

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 9                    |         Articolul 9

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 7                    |        Articolul 10

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 11

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 7                    |        Articolul 12

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 8                    |        Articolul 13

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 14

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 15

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 10                   |        Articolul 16

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 17

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 18

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 19

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 20

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 21

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 22

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 23

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 11                   |        Articolul 24

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 12                   |        Articolul 25

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 13                   |        Articolul 26

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 14                   |        Articolul 27

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 15                   |        Articolul 29

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 16                   |        Articolul 30

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 17                   |        Articolul 31

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 18                   |        Articolul 32

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 19                   |        Articolul 33

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 20                   |        Articolul 34

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 21                   |        Articolul 35

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 22                   |        Articolul 36

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 23                   |        Articolul 37

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 24                   |        Articolul 38

--------------------------------------------------+-----------------------------

Articolul 25 alineatul (1) (prima şi a doua frază)|        Articolul 39

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 40

--------------------------------------------------+-----------------------------

        Articolul 25 (restul articolului)         |        Articolul 41

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 42

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 43

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 44

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 45

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 26                   |        Articolul 46

--------------------------------------------------+-----------------------------

                        -                         |        Articolul 47

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 27                   |        Articolul 48

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 28                   |        Articolul 49

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 29                   |        Articolul 50

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 30                   |        Articolul 51

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 31                   |        Articolul 52

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 32                   |        Articolul 53

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 33                   |        Articolul 54

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 34                   |        Articolul 55

--------------------------------------------------+-----------------------------

                   Articolul 35                   |        Articolul 56

--------------------------------------------------+-----------------------------

                     Anexa A                      |           Anexa I

--------------------------------------------------+-----------------------------