REGULAMENTUL (CE) NR. 661/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 13 iulie 2009
privind cerinţele de omologare de tip pentru siguranţa generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate care le sunt destinate
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
întrucât:
(1) Piaţa internă cuprinde o zonă fără frontiere interne, în cadrul căreia se asigură libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului. În acest scop, este în vigoare un sistem cuprinzător de omologare CE de tip a autovehiculelor, instituit prin Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective (directiva-cadru) (3).
(2) Prezentul regulament este un regulament individual în sensul procedurii de omologare comunitară de tip prevăzută în Directiva 2007/46/CE. Prin urmare, anexele IV, VI, XI şi XV la respectiva directivă ar trebui să fie modificate în mod corespunzător.
(3) Prezentul regulament nu aduce atingere procedurii de omologare de tip într-o singură etapă şi procedurii de omologare de tip mixtă a vehiculelor, prevăzute la articolul 6 din Directiva 2007/46/CE.
(4) Cerinţele tehnice pentru omologarea de tip a autovehiculelor cu privire la numeroase elemente de siguranţă şi de mediu au fost armonizate la nivel comunitar pentru a se evita cerinţe care diferă de la un stat membru la altul şi pentru a se asigura un nivel ridicat de siguranţă rutieră şi de protecţie a mediului pe întreg teritoriul Comunităţii.
(5) Prin urmare, prezentul regulament vizează, de asemenea, îmbunătăţirea competitivităţii industriei comunitare a autovehiculelor, permiţând în acelaşi timp statelor membre să efectueze o supraveghere eficace a pieţei pentru a verifica gradul de conformitate cu cerinţele detaliate de omologare de tip prevăzute de prezentul regulament în ceea ce priveşte introducerea pe piaţă a produselor în cauză.
(6) Este oportun să se stabilească cerinţe atât cu privire la siguranţa generală a autovehiculelor, cât şi cu privire la performanţele de mediu ale pneurilor, dată fiind disponibilitatea sistemelor de monitorizare a presiunii în pneuri, care îmbunătăţesc simultan siguranţa şi performanţele de mediu ale pneurilor.
(7) La solicitarea Parlamentului European, o nouă abordare de reglementare a fost aplicată în legislaţia comunitară privind vehiculele. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să stabilească numai dispoziţiile fundamentale cu privire la siguranţa vehiculelor şi cu privire la emisiile de CO2 şi la emisiile de zgomot ale pneurilor, în timp ce specificaţiile tehnice ar trebui să fie stabilite prin măsuri de punere în aplicare adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (4).
(8) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să stabilească procedurile specifice, testele şi cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate; să definească mai precis caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească un pneu pentru a fi definit drept "pneu pentru utilizare specială", "pneu profesional de teren", "pneu ranforsat", "pneu de suprasarcină" "pneu pentru zăpadă", "pneu de rezervă de tip T pentru utilizare temporară", "pneu de tracţiune"; să stabilească cerinţe specifice de siguranţă pentru vehicule concepute pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase în interiorul statelor membre sau între acestea; să scutească anumite vehicule sau clase de vehicule din categoriile M2, M3, N2 şi N3 de obligaţia de a instala sisteme avansate de frânare de urgenţă şi/sau sisteme de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie; să modifice valorile limită ale rezistenţei la rulare şi ale zgomotului de rulare pentru pneuri ca rezultat al schimbărilor în procedurile de testare, fără să reducă nivelul de protecţie a mediului; să stabilească norme cu privire la procedura de identificare a nivelurilor de zgomot ale pneurilor; să reducă perioada de soldare pentru pneurile care nu respectă cerinţele stabilite în prezentul regulament şi în măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi să modifice anexa IV pentru a integra Regulamentele Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) care au un caracter obligatoriu în conformitate cu Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunităţii Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind adoptarea specificaţiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roţi, echipamente şi componente care pot fi montate şi/sau folosite la vehicule cu roţi şi condiţiile pentru recunoaşterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificaţii (5). Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia cu noi elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(9) Pe lângă iniţiativa în curs a Comisiei, care vizează stabilirea unui sistem de clasificare a drumurilor, Comisia ar trebui, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, să prezinte o propunere privind clasificarea drumurilor din UE în funcţie de zgomotul generat, care să vină în completarea cartografierii acustice în transportului cu autovehicule în vederea stabilirii de priorităţi şi cerinţe adecvate referitoare la partea carosabilă, precum şi de limite maxime pentru zgomotul generat.
(10) Progresele tehnice în domeniul sistemelor avansate de siguranţă a vehiculelor oferă noi posibilităţi pentru reducerea numărului de victime. Pentru a minimiza numărul de victime, este nevoie să se introducă unele dintre tehnologiile noi relevante.
(11) Utilizarea obligatorie şi constantă a tehnologiilor de fabricare a pneurilor de ultimă generaţie şi a pneurilor cu rezistenţă scăzută la rulare va fi esenţială pentru reducerea procentului de emisii de gaze cu efect de seră generate de traficul rutier în sectorul transporturilor, promovând în acelaşi timp inovarea, ocuparea forţei de muncă şi competitivitatea industriei comunitare a autovehiculelor.
(12) Pentru a simplifica legislaţia de omologare în conformitate cu recomandările cuprinse în raportul final al Grupului la nivel înalt CARS 21: un sistem competitiv de reglementare privind autovehiculele pentru secolul XXI, este oportun să se abroge mai multe directive fără să se reducă nivelul de protecţie pentru utilizatorii drumurilor. Cerinţele stabilite în aceste directive ar trebui să fie preluate de prezentul regulament şi ar trebui să fie înlocuite, dacă este cazul, cu referiri la reglementările corespunzătoare ale CEE-ONU, astfel cum au fost acestea încorporate în dreptul comunitar în conformitate cu Decizia 97/836/CE. Pentru a reduce sarcina administrativă aferentă procesului de omologare de tip, este necesar să se permită constructorilor de vehicule să obţină omologarea de tip în sensul prezentului regulament, dacă este cazul, prin intermediul obţinerii unei omologări în conformitate cu Regulamentul relevant CEE-ONU, astfel cum sunt enumerate în anexa IV la prezentul regulament.
(13) Este oportun ca vehiculele să fie proiectate, construite şi asamblate în aşa fel încât să se minimizeze riscul de rănire a ocupanţilor acestora şi a altor participanţi la trafic. În acest scop, este nevoie ca constructorii să se asigure că vehiculele respectă cerinţele relevante stabilite în prezentul regulament şi în măsurile de punere în aplicare a acestuia. Aceste dispoziţii ar trebui să includă, dar să nu fie limitate la cerinţe cu privire la integritatea structurală a vehiculelor, sisteme care să ajute la controlul vehiculelor de către conducătorii auto, sisteme care să asigure conducătorilor auto vizibilitate şi informaţii cu privire la starea vehiculelor şi zona înconjurătoare, sistemele de iluminare a vehiculelor, sistemele de protecţie a ocupanţilor vehiculelor, exteriorul vehiculelor şi accesoriile acestora, masele şi dimensiunile vehiculelor, pneurile vehiculelor şi sistemele avansate ale vehiculelor şi diverse alte aspecte. În plus, este necesar ca vehiculele să respecte prevederi specifice referitoare la anumite vehicule pentru transportul bunurilor şi la remorcile acestora sau prevederi specifice legate de autobuze, după caz.
(14) Calendarul introducerii de noi cerinţe specifice pentru omologarea de tip a vehiculelor ar trebui să ţină cont de fezabilitatea tehnică a acestor cerinţe. În general, cerinţele ar trebui să se aplice iniţial doar la noile tipuri de vehicule. Pentru tipurile existente de vehicule ar trebui să se permită o perioadă de timp suplimentară pentru respectarea cerinţelor. Mai mult, instalarea obligatorie a sistemelor de monitorizare a presiunii în pneuri ar trebui, iniţial, să fie aplicată doar pentru autovehiculele de pasageri. Instalarea obligatorie a altor dispozitive avansate de siguranţă ar trebui iniţial să fie aplicată doar pentru vehiculele grele de marfă.
(15) Comisia ar trebui să evalueze în continuare fezabilitatea tehnică şi economică şi maturitatea pieţei pentru introducerea altor dotări de siguranţă şi să prezinte un raport, inclusiv, dacă este cazul, propuneri privind modificarea prezentului regulament, până la 1 decembrie 2012 şi ulterior o dată la trei ani.
(16) Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea extinderii instalării obligatorii a sistemelor de monitorizare a presiunii în pneuri, a sistemelor de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie şi a sistemelor avansate de frânare de urgenţă la alte categorii de vehicule şi să propună, dacă este cazul, o modificare a prezentului regulament.
(17) Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea înăspririi cerinţelor privind aderenţa pe teren umed a pneurilor şi să propună, dacă este cazul, o modificare a prezentului regulament. Statele membre ar trebui să asigure o supraveghere eficace a pieţei.
(18) Realizarea întregului potenţial de creştere a siguranţei şi de reducere a emisiilor de CO2 şi a zgomotului produs de trafic este posibilă numai în condiţiile unui sistem de etichetare care are drept scop informarea consumatorului cu privire la performanţele pneurilor.
(19) Este oportun să se pună în aplicare măsurile anunţate în Comunicarea Comisiei din 7 februarie 2007 intitulată "Rezultatele revizuirii Strategiei Comunităţii de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme şi vehicule utilitare uşoare", menite să reducă emisiile de CO2 provenite de la pneuri. Această reducere ar trebui să fie obţinută printr-o combinaţie între pneuri cu rezistenţă scăzută la rulare şi folosirea sistemelor de monitorizare a presiunii în pneuri. În acelaşi timp, este, de asemenea, oportun să se stabilească cerinţe menite să reducă zgomotul rutier provenit de la pneuri, precum şi cerinţelor de aderenţă pe teren umed, prin care să se garanteze că nivelurile de siguranţă a pneurilor se menţin. Calendarul de punere în aplicare a acestor măsuri ar trebui să reflecte gradul de dificultate al îndeplinirii tuturor acestor cerinţe. În mod special, din cauza dificultăţii îndeplinirii cerinţelor cu privire la zgomotul de rulare şi ţinând cont de timpul necesar pentru ca industria să înlocuiască liniile existente de fabricaţie a pneurilor, este oportun să se prevadă o perioadă mai lungă de punere în aplicare a cerinţelor cu privire la zgomotul de rulare în legătură cu pneurile noi din modelele deja existente.
(20) Este probabil ca unele categorii de pneuri, inclusiv pneurile profesionale de teren care fac obiectul unor restricţii de viteză şi pneurile concepute numai pentru vehicule înregistrate înainte de 1990, să fie produse în cantităţi foarte mici. De aceea, este oportun să se excludă astfel de categorii de pneuri de la unele cerinţe stabilite în prezentul regulament şi în măsurile de punere în aplicare a acestuia, atunci când astfel de cerinţe sunt incompatibile cu folosirea pneurilor, sau atunci când sarcina suplimentară cauzată de aceste cerinţe este disproporţionată.
(21) În ceea ce priveşte pneurile reşapate, Comisia ar trebui să facă o evaluare adecvată a acestui sector industrial, în care să implice toate părţile interesate şi să evalueze dacă este necesară adaptarea sistemului de reglementare în vigoare.
(22) Este indicat să se stabilească cote în raport cu unele dintre valorile limită ale rezistenţei la rulare sau ale zgomotului de rulare pentru anumite categorii specifice de pneuri, pentru a ţine seama de caracteristicile de proiectare sau de performanţa acestora. Este indicat, în special, să se stabilească astfel de cote pentru pneurile proiectate a avea o performanţă îmbunătăţită de tracţiune sau de frânare în condiţii dificile de iarnă.
(23) Pneurile pentru utilizare specială se folosesc în cazul vehiculelor cu acces pe şantierele de construcţie, ale exploataţiilor forestiere şi miniere şi sunt, prin urmare, proiectate în primul rând pentru a asigura o performanţă mai bună în afara carosabilului decât pneurile destinate exclusiv utilizării pe carosabil. Pentru a atinge această performanţă, ele sunt produse din materiale care le permit să reziste mai bine la avarii decât pneurile normale şi au un profil în blocuri. Deoarece aceste două caracteristici esenţiale de proiectare determină pneurile pentru utilizare specială să genereze un zgomot mai puternic decât pneurile normale, ar trebui să se permită ca pneurile respective să genereze un zgomot mai puternic decât cel generat de pneurile normale.
(24) Sistemele electronice de control al stabilităţii, sistemele avansate de frânare de urgenţă şi sistemele de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie au un potenţial ridicat de a produce reduceri considerabile ale numărului de victime. De aceea, Comisia ar trebui să stabilească, în conformitate cu regulamentele CEE-ONU, cerinţe pentru astfel de sisteme pentru acele categorii de vehicule pentru care aplicarea lor este utilă şi în cazul cărora s-a demonstrat că vor duce la creşterea nivelului general de siguranţă. Ar trebui să se acorde un timp de pregătire suficient până la punerea în aplicare a acestor cerinţe, pentru a permite adoptarea măsurilor de punere în aplicare şi, ulterior, dezvoltarea şi aplicarea în cadrul vehiculelor a acestor tehnologii complexe.
(25) Începând din 2011 pentru noile omologări de tip şi din 2014 pentru vehiculele noi, termenele de punere în aplicare pentru montarea obligatorie a sistemelor de control electronic al stabilităţii pe vehiculele grele ar trebui să corespundă datelor stabilite în prezentul regulament.
(26) Până la introducerea unor sisteme electronice de control al stabilităţii, Comisia ar trebui să ia măsuri şi să deruleze campanii de informare privind eficacitatea acestora şi să promoveze vânzarea lor. În plus, Comisia ar trebui să monitorizeze evoluţia preţurilor pentru a se asigura că preţurile automobilelor noi nu sunt majorate în mod disproporţionat ca urmare a echipării acestora cu dotări conforme cu noile standarde de siguranţă.
(27) Măsurile viitoare, propuse în temeiul prezentului regulament, sau procedurile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia, ar trebui să fie conforme cu principiile enunţate în comunicarea Comisiei din 17 februarie 2007 intitulată "Un cadru competitiv de reglementare privind autovehiculele pentru secolul XXI". În special, în scopul unei mai bune reglementări şi al simplificării, precum şi pentru a evita nevoia de actualizare permanentă a legislaţiei comunitare în vigoare privind specificaţiile tehnice, prezentul regulament ar trebui să facă trimiteri la standardele şi reglementările internaţionale în vigoare, fără a le reproduce în cadrul juridic comunitar.
(28) Este important ca elementele de înlocuire pentru sistemele cuprinse în prezentul regulament să facă obiectul unor cerinţe de siguranţă şi proceduri de aprobare echivalente. De aceea este oportun să se asigure aprobarea componentelor de înlocuire şi a unităţilor tehnice separate.
(29) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancţiunile pentru încălcările dispoziţiilor prezentului regulament şi să asigure punerea lor în aplicare. Sancţiunile respective trebuie să fie eficiente, proporţionale şi să aibă efect de descurajare.
(30) Prezentul regulament se coroborează cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor (6), şi cu Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanţă privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunităţii de a reduce emisiile de CO2 generate de vehiculele uşoare (7). În special, măsurile din prezentul regulament referitoare la reducerile emisiilor de CO2 ar trebui coordonate în cea mai mare măsură posibilă cu măsurile suplimentare de realizare a reducerii emisiilor de CO2 cu încă 10 g faţă de obiectivul de bază de reducere a emisiilor de CO2 la 130 g.
(31) Comisia ar trebui să propună în timp util, pentru a asigura o abordare mai integrată, noi modificări la prezentul regulament sau să prezinte alte propuneri, ca urmare a unui studiu de impact cuprinzător care să abordeze toate măsurile suplimentare posibile care vizează realizarea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 dorite şi care să acopere atât alte tehnologii disponibile pe piaţă, inclusiv tehnologiile de menţinere a presiunii din pneuri, îmbunătăţirea părţii carosabile şi orice alte tehnologii noi importante, cât şi cerinţele legate de eficienţa echipamentelor de aer condiţionat care au deja, sau ar putea avea, un efect clar asupra rezistenţei de rulare a pneurilor sau a economiei de carburant a vehiculului şi a emisiilor de CO2.
(32) Ar trebui implementată o abordare coerentă şi cuprinzătoare pentru a soluţiona problema zgomotului rutier. În ceea ce priveşte contribuţia semnificativă a părţilor carosabile la zgomotul rutier, ISO 10844 este în curs de revizuire şi ar trebui să se ţină seama de aceasta în contextul obiectivului de optimizare continuă a părţilor carosabile din UE. Statele membre ar trebui să sporească investiţiile în conformitate cu standardele ISO existente pentru a îmbunătăţi părţile carosabile. În plus, ar trebui elaborată o politică globală referitoare la emisiile sonore, care să cuprindă toate sistemele de transport, incluzând, pe lângă zgomotul generat de transportul rutier, zgomotul generat de aviaţie şi zgomotul feroviar.
(33) Următoarele directive ar trebui, prin urmare, să fie abrogate, începând cu data aplicării cerinţelor relevante stabilite în prezentul regulament la noile vehicule şi la noile componente şi unităţile tehnice separate:
— Directiva 70/221/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la rezervoarele de carburant lichid şi la dispozitivele de protecţie spate ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (8);
— Directiva 70/222/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la spaţiul pentru amplasarea şi montarea plăcilor de înmatriculare spate ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (9);
— Directiva 70/311/CEE a Consiliului din 8 iunie 1970 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la sistemul de direcţie al autovehiculelor şi al remorcilor acestora (10);
— Directiva 70/387/CEE a Consiliului din 27 iulie 1970 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la uşile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (11);
— Directiva 70/388/CEE a Consiliului din 27 iulie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la avertizoarele sonore ale autovehiculelor (12);
— Directiva 71/320/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de frânare ale unor categorii de autovehicule şi ale remorcilor acestora (13);
— Directiva 72/245/CEE a Consiliului din 20 iunie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de motoarele cu aprindere prin scânteie care echipează autovehiculele (14);
— Directiva 74/60/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1973 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la amenajarea interioară a autovehiculelor (părţile interioare ale habitaclului, altele decât oglinda sau oglinzile retrovizoare interioare, dispunerea comenzilor, plafonul sau plafonul care se deschide, spătarul şi partea din spate a scaunelor) (15);
— Directiva 74/61/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1973 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de protecţie împotriva utilizării neautorizate a autovehiculelor (16);
— Directiva 74/297/CEE a Consiliului din 4 iunie 1974 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la amenajarea interioară a autovehiculelor (comportarea sistemului de direcţie în caz de impact) (17);
— Directiva 74/408/CEE a Consiliului din 22 iulie 1974 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la amenajarea interiorului autovehiculelor (rezistenţa scaunelor şi a ancorajelor acestora) (18);
— Directiva 74/483/CEE a Consiliului din 17 septembrie 1974 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la proeminenţele exterioare ale autovehiculelor (19);
— Directiva 75/443/CEE a Consiliului din 26 iunie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la marşarierul şi vitezometrul autovehiculelor (20);
— Directiva 76/114/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la plăcuţele şi inscripţionările regulamentare ale autovehiculelor si ale remorcilor, precum şi la amplasamentul şi modul de aplicare a acestora (21);
— Directiva 76/115/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la ancorajele centurilor de siguranţă ale autovehiculelor (22);
— Directiva 76/756/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la instalarea dispozitivelor de iluminat şi de semnalizare luminoasă ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (23);
— Directiva 76/757/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la catadioptrii autovehiculelor şi ai remorcilor acestora (24);
— Directiva 76/758/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de gabarit, lămpile de poziţie faţă, lămpile de poziţie spate şi lămpile de stop ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (25);
— Directiva 76/759/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la lămpile indicatoare de direcţie ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (26);
— Directiva 76/760/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la dispozitivele de iluminare a plăcuţei de înmatriculare spate a autovehiculelor şi a remorcilor acestora (27);
— Directiva 76/761/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la proiectoarele pentru autovehicule care asigură funcţia fazei de drum şi a fazei de întâlnire, precum şi la lămpile cu incandescenţă pentru aceste proiectoare (28);
— Directiva 76/762/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de ceaţă faţă pentru autovehicule şi la becurile pentru aceste lămpi (29);
— Directiva 77/389/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de remorcare a autovehiculelor (30);
— Directiva 77/538/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de ceaţă spate ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (31);
— Directiva 77/539/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de mers înapoi ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (32);
— Directiva 77/540/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de staţionare ale autovehiculelor (33);
— Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la centurile de siguranţă şi la sistemele de reţinere ale autovehiculelor (34);
— Directiva 77/649/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la câmpul de vizibilitate a conducătorului auto din interiorul unui autovehicul (35);
— Directiva 78/316/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la amenajarea interioară a autovehiculelor (identificarea comenzilor, a martorilor şi a indicatoarelor)(36);
— Directiva 78/317/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de dejivrare şi de dezaburire a suprafeţelor de geam ale autovehiculelor (37);
— Directiva 78/318/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de ştergere şi de spălare a parbrizului autovehiculelor (38);
— Directiva 78/549/CEE a Consiliului din 12 iunie 1978 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la apărătorile de roţi pentru autovehicule (39);
— Directiva 78/932/CEE a Consiliului din 16 octombrie 1978 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la tetierele scaunelor autovehiculelor (40);
— Directiva 89/297/CEE a Consiliului din 13 aprilie 1989 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia laterală (apărători laterale) a anumitor autovehicule şi a remorcilor acestora (41);
— Directiva 91/226/CEE a Consiliului din 27 martie 1991 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la sistemele antiîmproşcare ale unor categorii de autovehicule şi ale remorcilor acestora (42);
— Directiva 92/21/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind masele şi dimensiunile autovehiculelor din categoria M1 (43);
— Directiva 92/22/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind geamurile securizate şi materialele pentru geamurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora (44);
— Directiva 92/23/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor (45);
— Directiva 92/24/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind dispozitivele limitatoare de viteză sau sistemele similare de limitare a vitezei montate pe diferite categorii de autovehicule (46);
— Directiva 92/114/CEE a Consiliului din 17 decembrie 1992 privind proeminenţele exterioare existente în partea din faţă a peretelui posterior al cabinei de pe autovehiculele din categoria N (47);
— Directiva 94/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind dispozitivele de cuplare mecanică ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi fixarea lor pe aceste vehicule (48);
— Directiva 95/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind reacţia la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a unor categorii de autovehicule (49);
— Directiva 96/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1996 privind protecţia ocupanţilor autovehiculelor în caz de coliziune laterală şi de modificare a Directivei 70/156/CEE (50);
— Directiva 96/79/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind protecţia pasagerilor din autovehicule în caz de coliziune frontală şi de modificare a Directivei 70/156/CEE (51);
— Directiva 97/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iulie 1997 privind masele şi dimensiunile anumitor categorii de autovehicule şi ale remorcilor acestora şi de modificare a Directivei 70/156/CEE (52);
— Directiva 98/91/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 1998 privind autovehiculele şi remorcile acestora destinate transportului rutier de mărfuri periculoase şi de modificare a Directivei 70/156/CEE privind omologarea de tip a autovehiculelor şi a remorcilor acestora (53);
— Directiva 2000/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la dispozitivele de protecţie antiîncastrare faţă ale autovehiculelor şi de modificare a Directivei 70/156/CEE a Consiliului (54);
— Directiva 2001/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind sistemul de încălzire a autovehiculelor şi a remorcilor acestora, de modificare a Directivei 70/156/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 78/548/CEE a Consiliului (55);
— Directiva 2001/85/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2001 privind dispoziţiile speciale aplicabile vehiculelor destinate transportului de pasageri care au mai mult de opt locuri pe scaune în plus faţă de locul conducătorului auto şi de modificare a directivelor 70/156/CEE şi 97/27/CE (56);
— Directiva 2003/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 noiembrie 2003 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la omologarea de tip a dispozitivelor de vizibilitate indirectă şi a vehiculelor echipate cu dispozitivele respective, de modificare a Directivei 70/156/CEE şi de abrogare a Directivei 71/127/CEE (57).
(34) Deoarece obiectivul prezentului regulament, şi anume realizarea pieţei interne prin introducerea cerinţelor tehnice comune în ceea ce priveşte performanţele de siguranţă şi de mediu ale autovehiculelor şi ale pneurilor nu poate fi realizat în mod corespunzător de statele membre şi, prin urmare, având în vedere amploarea sa, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
___________
(1) Avizul din 14 ianuarie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(2) Avizul Parlamentului European din 10 martie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 22 iunie 2009.
(3) JO L 263, 9.10.2007, p. 1.
(4) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(5) JO L 346, 17.12.1997, p. 78.
(6) JO L 171, 29.6.2007, p. 1.
(7) JO L 140, 5.6.2009, p. 1.
(8) JO L 76, 6.4.1970, p. 23.
(9) JO L 76, 6.4.1970, p. 25.
(10) JO L 133, 18.6.1970, p. 10.
(11) JO L 176, 10.8.1970, p. 5.
(12) JO L 176, 10.8.1970, p. 12.
(13) JO L 202, 6.9.1971, p. 37.
(14) JO L 152, 6.7.1972, p. 15.
(15) JO L 38, 11.2.1974, p. 2.
(16) JO L 38, 11.2.1974, p. 22.
(17) JO L 165, 20.6.1974, p. 16.
(18) JO L 221, 12.8.1974, p. 1.
(19) JO L 266, 2.10.1974, p. 4.
(20) JO L 196, 26.7.1975, p. 1.
(21) JO L 24, 30.1.1976, p. 1.
(22) JO L 24, 30.1.1976, p. 6.
(23) JO L 262, 27.9.1976, p. 1.
(24) JO L 262, 27.9.1976, p. 32.
(25) JO L 262, 27.9.1976, p. 54.
(26) JO L 262, 27.9.1976, p. 71.
(27) JO L 262, 27.9.1976, p. 85.
(28) JO L 262, 27.9.1976, p. 96.
(29) JO L 262, 27.9.1976, p. 122.
(30) JO L 145, 13.6.1977, p. 41.
(31) JO L 220, 29.8.1977, p. 60.
(32) JO L 220, 29.8.1977, p. 72.
(33) JO L 220, 29.8.1977, p. 83.
(34) JO L 220, 29.8.1977, p. 95.
(35) JO L 267, 19.10.1977, p. 1.
(36) JO L 81, 28.3.1978, p. 3.
(37) JO L 81, 28.3.1978, p. 27.
(38) JO L 81, 28.3.1978, p. 49.
(39) JO L 168, 26.6.1978, p. 45.
(40) JO L 325, 20.11.1978, p. 1.
(41) JO L 124, 5.5.1989, p. 1.
(42) JO L 103, 23.4.1991, p. 5.
(43) JO L 129, 14.5.1992, p. 1.
(44) JO L 129, 14.5.1992, p. 11.
(45) JO L 129, 14.5.1992, p. 95.
(46) JO L 129, 14.5.1992, p. 154.
(47) JO L 409, 31.12.1992, p. 17.
(48) JO L 195, 29.7.1994, p. 1.
(49) JO L 281, 23.11.1995, p. 1.
(50) JO L 169, 8.7.1996, p. 1.
(51) JO L 18, 21.1.1997, p. 7.
(52) JO L 233, 25.8.1997, p. 1.
(53) JO L 11, 16.1.1999, p. 25.
(54) JO L 203, 10.8.2000, p. 9.
(55) JO L 292, 9.11.2001, p. 21.
(56) JO L 42, 13.2.2002, p. 1.
(57) JO L 25, 29.1.2004, p. 1.
----------------
CAPITOLUL I
OBIECTUL, DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIŢII
Articolul 1
Obiectul
Prezentul regulament stabileşte cerinţe:
1. pentru omologarea de tip a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate care le sunt destinate, în ceea ce priveşte siguranţa acestora;
2. pentru omologarea de tip a autovehiculelor, în raport cu sistemele de monitorizare a presiunii în pneuri, cu privire la siguranţa lor, eficienţa consumului şi emisiile de CO2 şi, în raport cu indicatorii de schimbare a vitezei, cu privire la eficienţa consumului acestora şi emisiile de CO2; şi
3. entru omologarea de tip a pneurilor nou fabricate, în ceea ce priveşte siguranţa acestora, capacitatea de rezistenţă la rulare şi emisiile de zgomot ale acestora la rulare.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică vehiculelor din categoriile M, N şi O şi sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, astfel cum sunt definite în anexa II secţiunea A la Directiva 2007/46/CE, sub rezerva articolelor 5-12 ale prezentului regulament.
Articolul 3
Definiţii
În sensul prezentului regulament se aplică definiţiile menţionate la articolul 3 din Directiva 2007/46/CE.
De asemenea, se aplică următoarele definiţii:
1. "control electronic de stabilitate" înseamnă o funcţie de control electronic pentru un vehicul, care îmbunătăţeşte stabilitatea dinamică a vehiculului respectiv;
2. "vehicul de categoria M2 sau M3 din clasa I" înseamnă un vehicul de categoria M2 sau M3 cu o capacitate mai mare de 22 de pasageri, pe lângă conducătorul auto, prevăzut din construcţie cu spaţii pentru pasagerii care călătoresc în picioare, pentru a permite deplasări frecvente ale pasagerilor;
3. "vehicul de categoria M2 sau M3 din clasa A" înseamnă un vehicul de categoria M2 sau M3 cu o capacitate care nu depăşeşte 22 de pasageri, pe lângă conducătorul auto, conceput să transporte pasageri care călătoresc în picioare; şi care are scaune şi are spaţiu pentru pasageri în picioare;
4. "sistem de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie" înseamnă un sistem care avertizează conducătorul auto cu privire la o deviere neintenţionată a vehiculului în afara culoarului său de rulare;
5. "sistem avansat de frânare de urgenţă" înseamnă un sistem care poate să detecteze automat o situaţie de urgenţă şi să activeze sistemul de frânare al vehiculului pentru a încetini vehiculul cu scopul de a evita sau de a micşora impactul unei coliziuni;
6. "indice al capacităţii de încărcare" înseamnă unul sau două numere care indică sarcina pe care o poate suporta pneul în formaţie individuală sau în formaţie individuală şi în cuplu la viteza corespunzătoare categoriei de viteză asociată acestuia şi atunci când este folosit în conformitate cu cerinţele specificate de constructor;
7. "sistem de monitorizare a presiunii în pneuri" înseamnă un sistem cu care este echipat un vehicul şi care poate evalua presiunea în pneuri sau variaţia presiunii în timp şi să transmită informaţia corespunzătoare utilizatorului în timpul mersului;
8. "pneu pentru utilizare specială" înseamnă un pneu conceput pentru utilizare mixtă, atât pe carosabil cât şi în afara acestuia sau pentru alte sarcini speciale;
9. "pneu profesional de teren" înseamnă un pneu pentru utilizare specială utilizat în primul rând pentru întreţinere în condiţii extreme de drum neamenajat;
10. "pneu ranforsat" sau "pneu de suprasarcină" înseamnă structura unui pneu de tip C1 a cărui carcasă este proiectată pentru a suporta o sarcină mai mare decât un pneu standard din aceeaşi categorie;
11. "pneu pentru zăpadă" înseamnă un pneu al cărui profil, compoziţie sau structură a benzii de rulare sunt proiectate, în principal, pentru a obţine, în condiţii de zăpadă, performanţe mai bune decât cele ale unui pneu normal, din punct de vedere al capacităţii de iniţiere sau de menţinere a mişcării vehiculului;
12. "pneu de rezervă de tip T pentru utilizare temporară" înseamnă un tip de pneuri de rezervă pentru utilizare temporară, prevăzute pentru a fi folosite la presiuni de umflare superioare celor stabilite pentru pneurile standard şi întărite;
13. "pneu de tracţiune" înseamnă un pneu din clasele C2 sau C3 care poartă inscripţiile "M + S", "M.S" sau "M&S" şi este conceput pentru a echipa axul sau axurile motoare ale vehiculului;
14. "participant la trafic neprotejat" înseamnă pietoni, ciclişti şi motociclişti;
15. "indicator de schimbare a vitezei" sau "ISV" înseamnă un indicator vizibil prin care i se recomandă conducătorului auto să schimbe vitezele;
16. "cutie manuală de viteze" înseamnă o cutie de viteze care poate fi operată într-un mod în care schimbul între toate sau o parte din viteze este întotdeauna o consecinţă a unei acţiuni a conducătorului auto, indiferent de modalitatea de implementare fizică. Această definiţie nu include sistemele în cazul cărora conducătorul auto poate doar să preselecteze o anumită strategie de schimbare a vitezelor sau să limiteze numărul vitezelor disponibile pentru condus, schimburile efective ale vitezelor fiind iniţiate independent de decizia conducătorului auto, în funcţie de anumite modele de condus.
CAPITOLUL II
OBLIGAŢIILE CONSTRUCTORILOR
Articolul 4
Obligaţii generale
(1) Constructorii fac dovada faptului că toate vehiculele noi vândute, înmatriculate sau puse în exploatare în interiorul Comunităţii sunt omologate de tip în conformitate cu prezentul regulament şi cu măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(2) Constructorii pot alege să solicite omologarea de tip în raport cu toate sistemele, şi instalarea tuturor componentelor şi a unităţilor tehnice separate la care se face referire în prezentul regulament sau omologarea de tip în raport cu unul sau mai multe sisteme, şi instalarea uneia sau a mai multor componente şi a uneia sau mai multor unităţi tehnice separate la care se face referire în prezentul regulament. Omologarea de tip în conformitate cu regulamentele CEE-ONU enumerate în anexa IV este considerată omologare de tip CE în conformitate cu prezentul regulament şi cu măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(3) Constructorii fac dovada faptului că toate noile sisteme, componente sau unităţi tehnice separate, vândute sau puse în exploatare în interiorul Comunităţii sunt omologate de tip în conformitate cu prezentul regulament şi cu măsurile de punere în aplicare a acestuia.
Articolul 5
Cerinţe şi încercări generale
(1) Constructorii asigură proiectarea, construirea şi asamblarea vehiculelor în aşa fel încât să se minimizeze riscul de rănire a ocupanţilor vehiculului şi a altor participanţi la trafic.
(2) Constructorii asigură conformitatea vehiculelor, sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate cu cerinţele relevante stabilite în prezentul regulament şi în măsurile de punere în aplicare a acestuia, inclusiv cerinţele referitoare la:
(a) integritatea structurală a vehiculului, inclusiv teste de impact;
(b) sisteme care ajută conducătorul auto să controleze vehiculul, inclusiv sisteme de direcţie, frânare şi control electronic al stabilităţii;
(c) sisteme care asigură conducătorului auto vizibilitate şi informaţii cu privire la starea vehiculului şi a zonei înconjurătoare, inclusiv geamuri, oglinzi şi sisteme de informare a conducătorului auto;
(d) sisteme de iluminare a vehiculului;
(e) protejarea ocupanţilor vehiculului, inclusiv amenajări interioare, tetiere, centuri de siguranţă, sisteme de ancorare "ISOfix" sau dispozitive încorporate de fixare a copiilor în scaun şi uşile vehiculului;
(f) exteriorul vehiculului şi accesoriile;
(g) compatibilitate electromagnetică;
(h) dispozitive de avertizare sonoră;
(i) sisteme de încălzire;
(j) dispozitive pentru prevenirea folosirii neautorizate;
(k) sisteme de identificare a vehiculului;
(l) greutăţile şi dimensiunile;
(m) siguranţa din punct de vedere electric;
(n) indicatorii de schimbare a vitezei.
(3) Cerinţele menţionate la alineatele (1) şi (2) se aplică vehiculelor, precum şi sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, astfel cum sunt specificate în anexa I.
Articolul 6
Cerinţe specifice referitoare la anumite vehicule din categoriile N şi O
(1) În plus faţă de cerinţele conţinute în articolele 5, 8, 9, 10 şi 12 şi în măsurile de punere în aplicare aferente, vehiculele din categoriile N şi O trebuie să îndeplinească, atunci când sunt relevante, cerinţele stabilite la alineatele (2) - (5) din prezentul articol şi din măsurile de punere în aplicare aferente.
(2) Vehiculele din categoriile N2 şi N3 trebuie să fie construite în aşa fel încât să se asigure că, în cazul unei coliziuni frontale cu un alt vehicul, riscul rănirii unui ocupant al vehiculului din cauza împănării să fie minim.
(3) Vehiculele din categoriile N2, N3, O3 şi O4 trebuie să fie construite în aşa fel încât, în cazul în care vehiculul este lovit din lateral de un participant la trafic neprotejat, riscul rănirii respectivului participant la trafic neprotejat din cauza împănării să fie minim.
(4) Caroseria vehiculului sau spaţiul destinat conducătorului auto şi pasagerilor trebuie să fie suficient de puternic pentru a oferi protecţie ocupanţilor în cazul unui impact, ţinând seama de Regulamentul CEE-ONU nr. 29.
(5) Vehiculele din categoriile N2, N3, O3 şi O4 trebuie să fie construite în aşa fel încât efectul de stropire de către vehiculul respectiv asupra vizibilităţii celorlalţi conducători auto din vehiculele de pe drum să fie minim.
Articolul 7
Cerinţe specifice referitoare la vehicule din categoriile M2 şi M3
(1) În plus faţă de cerinţele conţinute în articolele 5, 8, 9, 10 şi 12 şi în măsurile de punere în aplicare aferente, vehiculele din categoriile M2 şi M3 trebuie să îndeplinească, atunci când sunt relevante, cerinţele stabilite la alineatele (2) - (5) din prezentul articol şi din măsurile de punere în aplicare aferente.
(2) Capacitatea de transport a unui vehicul, inclusiv pasagerii aşezaţi sau în picioare şi utilizatorii de scaune rulante trebuie să corespundă masei, dimensiunii şi dispunerii vehiculului.
(3) Corpurile vehiculelor trebuie să fie proiectate şi construite în aşa fel încât să permită vehiculelor să fie operate de o manieră sigură şi stabilă, inclusiv la capacitate maximă. Se iau măsuri de prevedere corespunzătoare pentru a asigura accesul în siguranţă în vehicul şi ieşirea din acesta, mai ales într-o situaţie de urgenţă.
(4) Vehiculele de clasa I trebuie să fie accesibile persoanelor cu mobilitate redusă, inclusiv utilizatorilor de scaune rulante.
(5) Materialele folosite la construcţia interiorului caroseriilor autobuzelor şi autocarelor trebuie, în măsura în care este posibil, să împiedice sau măcar să întârzie intensificarea flăcărilor, pentru a permite ocupanţilor să evacueze vehiculul în cazul unui incendiu.
Articolul 8
Clasificarea pneurilor
(1) Pneurile se clasifică după cum urmează:
(a) pneuri din clasa C1 - pneuri proiectate în principal pentru vehicule din categoriile M1, N1, O1 şi O2;
(b) pneuri din clasa C2 - pneuri proiectate în principal pentru vehicule din categoriile M2, M3, N, O3 şi O4 cu indice de capacitate de încărcare în formaţie individuală <= 121 şi simbolul de categorie de viteză >= "N";
(c) pneuri din clasa C3 - pneuri proiectate în principal pentru vehicule din categoriile M2, M3, N, O3 şi O4 cu unul dintre următorii indici de capacitate de încărcare:
(i) indice de capacitate de încărcare în formaţie individuală <= 121 şi simbolul categoriei de viteză <= "M";
(ii) indice de capacitate de încărcare în formaţie individuală >= 122.
Un pneu poate fi clasificat în mai mult de una dintre clase, dacă îndeplineşte toate cerinţele relevante ale fiecărei clase în care este clasificat.
(2) Se aplică lista indicilor de capacitate de încărcare şi masele corespunzătoare lor cuprinsă în Regulamentele CEE-ONU nr. 30 şi nr. 54.
Articolul 9
Dispoziţii specifice referitoare la pneurile vehiculelor, instalarea pneurilor şi sistemele de monitorizare a presiunii în pneuri
(1) Toate pneurile care fac parte din echiparea unui vehicul, inclusiv, atunci când este cazul, orice pneuri de rezervă, sunt potrivite pentru folosire pe vehiculele pentru care sunt concepute, în special în ceea ce priveşte dimensiunile lor, viteza şi caracteristicile de performanţă de încărcare.
(2) Vehiculele din categoria M1 sunt echipate cu un sistem fiabil de monitorizare a presiunii în pneuri, capabil să îi atragă atenţia conducătorului auto, dacă este cazul, printr-o avertizare la bord, atunci când are loc o scădere a presiunii în oricare dintre pneuri, ceea ce contribuie la consumul optim de combustibil şi la siguranţa rutieră. În acest scop se stabilesc limite adecvate în specificaţiile tehnice, ceea ce va face posibilă, de asemenea, o abordare neutră din punct de vedere tehnologic şi rentabilă a dezvoltării unui sistem precis de monitorizare a presiunii în pneuri.
(3) Toate pneurile C1 îndeplinesc cerinţele de aderenţă pe teren umed incluse în partea A a anexei II.
(4) Toate pneurile îndeplinesc cerinţele de rezistenţă la rulare incluse în partea B a anexei II.
(5) Toate pneurile îndeplinesc cerinţele de zgomot de rulare incluse în partea C a anexei II.
(6) Alineatele (3), (4) şi (5) nu se aplică:
(a) pneurilor a căror categorie de viteză este mai mică de 80 km/h;
(b) pneurilor al căror diametru nominal al jantei este cel mult 254 mm sau cel puţin 635 mm;
(c) pneurilor de rezervă de uz temporar de tip T;
(d) pneurilor proiectate să fie montate numai la vehicule înmatriculate pentru prima dată înainte de 1 octombrie 1990;
(e) pneuri prevăzute cu dispozitive suplimentare pentru îmbunătăţirea proprietăţilor de tracţiune.
(7) Cerinţele de rezistenţă la rulare şi zgomot de rulare stabilite în părţile B şi C ale anexei II nu se aplică pneurilor profesionale de teren.
Articolul 10
Sisteme avansate pentru vehicule
(1) Vehiculele din categoriile M2, M3, N2 şi N3, care fac obiectul scutirilor stabilite în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) litera (a) trebuie să fie echipate cu un sistem avansat de frânare de urgenţă care îndeplineşte cerinţele prezentului regulament şi ale măsurilor sale de punere în aplicare.
(2) Vehiculele din categoriile M2, M3, N2 şi N3, care fac obiectul scutirilor stabilite în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) litera (a) trebuie să fie echipate cu un sistem de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie care îndeplineşte cerinţele prezentului regulament şi ale măsurilor sale de punere în aplicare.
Articolul 11
Indicatorii de schimbare a vitezei
Vehiculele din categoria M1, cu o masă de referinţă care nu depăşeşte 2 610 kg şi vehiculele pentru care se extinde omologarea de tip în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007, având în componenţă o cutie manuală de viteze, trebuie să fie echipate cu indicatori de schimbare a vitezei, în conformitate cu cerinţele din prezentul regulament şi din măsurile de punere în aplicare a acestuia.
Articolul 12
Sistemele electronice de control al stabilităţii
(1) Vehiculele din categoriile M1 şi N1 trebuie să fie echipate cu un sistem electronic de control al stabilităţii care satisface cerinţele din prezentul regulament şi din măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(2) Cu excepţia vehiculelor de teren definite la punctele 4.2 şi 4.3 din anexa II secţiunea A din Directiva 2007/46/CE, vehiculele enumerate în continuare trebuie să fie echipate cu un sistem electronic de control al stabilităţii care satisface cerinţele din prezentul regulament şi din măsurile de punere în aplicare a acestuia:
(a) vehiculele din categoriile M2 şi M3, cu excepţia celor cu mai mult de trei axe, autobuzele cu burduf şi autocarele, precum şi autobuzele din clasa I sau clasa A;
(b) vehiculele din categoriile N2 şi N3, cu excepţia celor cu mai mult de trei axe, tractoarele pentru semiremorci cu o masă brută între 3,5 şi 7,5 tone, şi vehiculele speciale definite la punctele 5.7 şi 5.8 din anexa II secţiunea A din Directiva 2007/46/CE;
(c) vehiculele din categoriile O3 şi O4 echipate cu suspensie pneumatică, cu excepţia celor cu mai mult de trei axe, remorcile pentru transportul încărcăturilor excepţionale şi remorcile cu zone pentru pasagerii care călătoresc în picioare.
CAPITOLUL III
OBLIGAŢIILE STATELOR MEMBRE
Articolul 13
Omologarea de tip a vehiculelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate
(1) Începând de la 1 noiembrie 2011, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de sistemele electronice de control al stabilităţii, să acorde omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule din categoriile M1 şi N1, care nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
După datele de punere în aplicare stabilite în tabelul 1 din anexa V, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de sistemele electronice de control al stabilităţii, să acorde omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule din categoriile M2, M3, N2, N3, O3 şi O4, care nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(2) Începând de la 1 noiembrie 2012, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de aspecte privind siguranţa vehiculelor şi aspecte privind pneurile, cuprinse în articolele 5-8, articolul 9 alineatul (2) şi articolul 11, să acorde:
(a) omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule de categoriile specificate în articolele respective şi în măsurile de punere în aplicare a acestora, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi
(b) omologarea CE de tip pentru componente/unităţi tehnice separate pentru noi tipuri de componente sau unităţi tehnice separate destinate pentru astfel de vehicule, în cazul în care respectivele componente sau unităţi tehnice separate nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(3) Începând de la 1 noiembrie 2012, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de aspecte privind pneurile, cuprinse în articolul 9 alineatul (1) şi alineatele (3)-(7), precum şi în anexa II, cu excepţia valorilor limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II, să acorde omologarea CE de tip pentru componente/unităţi tehnice separate în raport cu noile tipuri de pneuri care nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
Începând cu 1 noiembrie 2013, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de aspecte privind pneurile, cuprinse în articolul 9 alineatul (1) şi alineatele (3)-(7), precum şi în anexa II, cu excepţia valorilor limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II, să acorde omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule din categoriile M, N şi O care nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(4) După datele de punere în aplicare stabilite în tabelul 2 din anexa V, autorităţile naţionale, din motive legate de sistemele electronice de control al stabilităţii, consideră că certificatele de conformitate pentru noile vehicule din categoriile M2, M3, N2, N3, O3 şi O4 nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(5) Începând de la 1 noiembrie 2014, autorităţile naţionale, din motive legate de aspecte privind siguranţa vehiculelor şi aspecte privind pneurile, cuprinse în articolele 5, 6, 7, 8, articolul 9 alineatele (1)-(4), articolul 11, articolul 12 alineatul (1) şi părţile A şi B ale anexei II, cu excepţia valorilor limită pentru rezistenţa la rulare pentru pneurile C3 şi a valorilor limită pentru rezistenţa la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II:
(a) consideră că certificatele de conformitate pentru noile vehicule din categoriile specificate în articolele respective nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi
(b) interzic vânzarea şi punerea în exploatare a noilor componente sau unităţi tehnice separate destinate pentru astfel de vehicule, în cazul în care respectivele componente sau unităţi tehnice separate nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(6) Începând de la 1 noiembrie 2016, autorităţile naţionale, din motive legate de zgomotul de rulare al pneurilor şi, în cazul pneurilor C3, din motive legate, de asemenea, de rezistenţa de rulare a pneurilor, cu excepţia valorilor limită pentru rezistenţa la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II:
(a) consideră că certificatele de conformitate pentru noile vehicule din categoriile M, N şi O nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi
(b) interzic vânzarea şi punerea în exploatare a noilor pneuri destinate pentru astfel de vehicule, în cazul în care pneurile respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(7) Începând de la 1 noiembrie 2016, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de rezistenţa de rulare a pneurilor, să acorde omologarea CE de tip pentru componente/unităţi tehnice separate pentru noi tipuri de pneuri care nu respectă valorile limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II.
(8) Începând de la 1 noiembrie 2017, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de rezistenţa de rulare a pneurilor, să acorde omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule din categoriile M, N şi O, care nu respectă valorile limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II.
(9) Începând de la 1 noiembrie 2018, autorităţile naţionale:
(a) din motive legate de valorile limită ale rezistenţei de rulare a pneurilor C1 şi C2 stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II, consideră că certificatele de conformitate pentru noile vehicule din categoriile M, N şi O nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi
(b) interzic vânzarea şi punerea în exploatare a noilor pneuri destinate pentru astfel de vehicule, în cazul în care pneurile respective nu respectă valorile limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II.
(10) Începând de la 1 noiembrie 2020, autorităţile naţionale:
(a) din motive legate de valorile limită ale rezistenţei de rulare a pneurilor C3 stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II, consideră, că certificatele de conformitate ale vehiculelor noi din categoriile M, N şi O nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; şi
(b) interzic vânzarea şi punerea în exploatare a cazul noilor pneuri destinate unor astfel de vehicule, în cazul în care pneurile respective nu respectă valorile limită de rezistenţă la rulare stabilite în tabelul 2 din partea B a anexei II.
(11 Pneurile C1, C2 şi C3 fabricate înainte de datele stabilite la alineatele (5), (6), (9) şi (10) şi care nu respectă cerinţele din anexa II pot fi vândute pe o perioadă nu mai mare de 30 de luni de la datele respective.
(12) Începând din 1 noiembrie 2013, autorităţile naţionale refuză, din motive legate de aspecte privind siguranţa vehiculelor, cuprinse în articolul 10, să acorde omologarea CE sau naţională de tip în cazul noilor tipuri de vehicule din categoriile M2, M3, N2 şi N3 care nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(13) Începând de la 1 noiembrie 2015, autorităţile naţionale consideră, din motive legate de aspecte privind siguranţa vehiculelor, cuprinse în articolul 10, că certificatele de conformitate ale vehiculelor noi din categoriile M2, M3, N2 şi N3 nu mai sunt valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE şi interzic înmatricularea, vânzarea şi punerea în exploatare a unor astfel de vehicule, în cazul în care vehiculele respective nu respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
(14) Autorităţile naţionale permit vânzarea şi punerea în exploatare a vehiculelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate omologate anterior datelor menţionate la alineatele (1), (2) şi (3) şi continuă să acorde extinderi de omologare acestor vehicule, componente şi unităţi tehnice separate în termenii actului de reglementare conform căruia au primit iniţial această omologare de tip, cu excepţia cazului în care cerinţele aplicabile unor astfel de vehicule, componente sau unităţi tehnice separate au fost modificate şi/sau au fost adăugate noi cerinţe prin prezentul regulament şi prin măsurile de punere în aplicare a acestuia.
Autorităţile naţionale permit vânzarea şi punerea în exploatare şi continuă să acorde extinderi de omologare CE de tip pentru componente şi unităţi tehnice separate de schimb, cu excepţia pneurilor de schimb, concepute pentru vehicule omologate anterior datelor menţionate la alineatele (1), (2) şi (3), în conformitate cu prevederile actului de reglementare în baza căreia au primit iniţial această omologare de tip.
(15) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(14) şi sub rezerva intrării în vigoare a măsurilor de punere în aplicare menţionate la articolul 14, în cazul în care un constructor solicită acest lucru, autorităţile naţionale nu pot, din motive legate de aspecte privind siguranţa vehiculelor şi aspecte privind pneurile, cuprinse în articolele 5-12:
(a) să refuze să acorde omologarea CE sau omologarea naţională de tip pentru un nou tip de vehicul sau să acorde omologarea CE de tip pentru componente/unităţi tehnice separate pentru un nou tip de componentă sau unitate tehnică separată, în cazul în care vehiculul, componenta sau unitatea tehnică separată respectivă respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia; sau
(b) să interzică înmatricularea, vânzarea sau punerea în exploatare a unui nou vehicul sau să interzică vânzarea sau punerea în exploatare a unei noi componente sau unităţi tehnice separate, dacă vehiculul, componenta sau unitatea tehnică separată respectivă respectă prezentul regulament şi măsurile de punere în aplicare a acestuia.
CAPITOLUL IV
PUNEREA ÎN APLICARE
Articolul 14
Măsuri de punere în aplicare
(1) Comisia adoptă următoarele măsuri de punere în aplicare:
(a) norme detaliate cu privire la proceduri, încercări şi cerinţe tehnice specifice pentru omologarea de tip a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum şi a componentelor şi unităţilor tehnice separate, având în vedere prevederile articolelor 5-12;
(b) norme detaliate cu privire la cerinţele specifice de siguranţă pentru vehicule concepute pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase în interiorul statelor membre sau între acestea, ţinând seama de Regulamentul CEE-ONU nr. 105;
(c) o definiţie mai precisă a caracteristicilor fizice şi a cerinţelor privind performanţa pe care trebuie să le îndeplinească un pneu pentru a fi definit drept "pneu pentru utilizare specială", "pneu profesional de teren", "pneu ranforsat", "pneu de suprasarcină" "pneu pentru zăpadă", "pneu de rezervă de tip T pentru utilizare temporară" sau "pneu de tracţiune", şi în conformitate cu articolul 3 al doilea paragraf punctele 8-13;
(d) modificarea valorilor limită de rezistenţă la rulare şi de zgomot de rulare definite în anexa II părţile B şi C, în măsura în care aceasta este necesară prin prisma schimbărilor în procedurile de încercare, şi fără a reduce nivelul de ambiţie existent în ceea ce priveşte protecţia mediului;
(e) norme detaliate privind procedura de identificare a nivelurilor de zgomot menţionată în anexa II partea C punctul 1;
(f) dispoziţii de modificare a anexei IV pentru a include regulamentele CEE-ONU care au un caracter obligatoriu în virtutea articolului 4 alineatul (4) din Decizia 97/836/CE.
(2) Măsurile menţionate la alineatul (1), cu excepţia celor referitoare la dispoziţiile articolului 10, se adoptă până la 31 decembrie 2010.
Măsurile referitoare la dispoziţiile articolului 10 se adoptă până la 31 decembrie 2011.
(3) Comisia poate adopta următoarele măsuri de punere în aplicare:
(a) măsuri privind scutirea anumitor vehicule sau clase de vehicule din categoriile M2, M3, N2 şi N3 de obligaţia de a fi echipate cu un sistem avansat de frânare de urgenţă prevăzută la articolul 10, atunci când, în urma unei analize cost-beneficii şi ţinând seama de toate aspectele pertinente în materie de securitate, aplicarea acestui tip de sistem nu este adecvată pentru vehiculul sau clasa de vehicule avute în vedere;
(b) până la 31 decembrie 2010, şi pe baza unei analize cost-beneficii, măsuri privind reducerea perioadei prevăzute la articolul 13 alineatul (11), care poate varia în funcţie de clasa sau de categoria pneurilor avute în vedere.
(4) Măsurile menţionate în prezentul articol, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 15 alineatul (2).
Articolul 15
Procedura comitetului
(1) Comisia este asistată de "Comitetul tehnic - autovehicule" (CTAV), instituit prin articolul 40 alineatul (1) din Directiva 2007/46/CE.
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (l)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
CAPITOLUL V
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 16
Sancţiuni aplicabile în caz de încălcări
(1) Statele membre stabilesc norme privind sancţiunile aplicabile în cazul încălcării de către constructori a dispoziţiilor prezentului regulament şi a măsurilor sale de punere în aplicare şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare. Statele membre informează Comisia cu privire la dispoziţiile în cauză până la 20 februarie 2011 sau, după caz, nu mai târziu de 18 luni de la intrarea în vigoare a măsurii relevante de punere în aplicare, şi notifică acesteia fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează.
(2) Tipurile de încălcări care fac obiectul unei sancţiuni includ:
(a) fals în declaraţii în timpul procedurilor de omologare de tip sau al procedurilor de rechemare în fabrică;
(b) falsificarea rezultatelor la încercările pentru omologarea de tip;
(c) nedeclararea datelor sau a specificaţiilor tehnice care ar putea duce la rechemarea în fabrică sau la retragerea omologării de tip.
Articolul 17
Raportarea
Până la 1 decembrie 2012 şi ulterior la fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport, însoţit, după caz, de propuneri de modificare a prezentului regulament sau a altor dispoziţii relevante din legislaţia comunitară, cu privire la includerea unor noi dispozitive de siguranţă.
Articolul 18
Modificarea Directivei 2007/46/CE
Anexele IV, VI, XI şi XV la Directiva 2007/46/CE se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.
Articolul 19
Abrogări
(1) Directivele 70/221/CEE, 70/222/CEE, 70/311/CEE, 70/387/CEE, 70/388/CEE, 71/320/CEE, 72/245/CEE, 74/60/CEE, 74/61/CEE, 74/297/CEE, 74/408/CEE, 74/483/CEE, 75/443/CEE, 76/114/CEE, 76/115/CEE, 76/756/CEE, 76/757/CEE, 76/758/CEE, 76/759/CEE, 76/760/CEE, 76/761/CEE, 76/762/CEE, 77/389/CEE, 77/538/CEE, 77/539/CEE, 77/540/CEE, 77/541/CEE, 77/649/CEE, 78/316/CEE, 78/317/CEE, 78/318/CEE, 78/549/CEE, 78/932/CEE, 89/297/CEE, 91/226/CEE, 92/21/CEE, 92/22/CEE, 92/24/CEE, 92/114/CEE, 94/20/CE, 95/28/CE, 96/27/CE, 96/79/CE, 97/27/CE, 98/91/CE, 2000/40/CE, 2001/56/CE, 2001/85/CE, 2003/97/CE se abrogă de la 1 noiembrie 2014.
(2) Directiva 92/23/CEE se abrogă de la 1 noiembrie 2017.
(3) Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Articolul 20
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 noiembrie 2011.
Articolul 13 alineatul (15), articolul 14, precum şi punctul 1 litera (a) subpunctul (iii), punctul 1 litera (b) subpunctele (iii) şi (iv), punctul 2 litera (c), punctul 3 litera (a) subpunctul (iii), punctul 3 litera (b) subpunctul (iii), punctul 3 litera (c) subpunctul (iii), punctul 3 litera (d) subpunctul (iii), punctul 3 litera (e) subpunctul (iii) şi punctul 3 litera (f) subpunctul (i) din anexa III se aplică de la data 20 august 2009.
Punctul 1 litera (a) subpunctul (i), punctul 1 litera (b) subpunctul (i), punctul 2 litera (a), punctul 3 litera (a) subpunctul (i), punctul 3 litera (b) subpunctul (i), punctul 3 litera (c) subpunctul (i), punctul 3 litera (d) subpunctul (i), punctul 3 litera (e) subpunctul (i) şi punctul 3 litera (f) subpunctul (ii) din anexa III se aplică de la 1 noiembrie 2014.
Punctul 1 litera (a) subpunctul (ii), punctul 1 litera (b) subpunctul (ii), punctul 2 litera (b), punctul 3 litera (a) subpunctul (ii), punctul 3 litera (b) subpunctul (ii), punctul 3 litera (c) subpunctul (ii), punctul 3 litera (d) subpunctul (ii) şi punctul 3 litera (e) subpunctul (ii) şi punctul 4 din anexa III se aplică de la 1 noiembrie 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 13 iulie 2009.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Preşedintele Preşedintele
H.-G. POTTERING E. ERLANDSSON
------------------------------------
ANEXA I
Domeniul de aplicare a cerinţelor menţionate la articolul 5 alineatele (1) şi (2)
-----------------------------------------------------------+-------------------------------------------------
Subiect | Aplicabilitate
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
| M1 | M2 | M3 | N1 | N2 | N3 | O1 | O2 | O3 | O4
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Rezervoare de combustibil/dispozitive protecţie spate | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Placa de înmatriculare spate | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Efortul de acţionare a direcţiei | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Încuietori şi balamale uşă | X | | | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Avertizare sonoră | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive de vizibilitate indirectă | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Frânare | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Interferenţe radio (compatibilitatea electromagnetică) | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Amenajări interioare | X | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Antifurt şi dispozitiv de imobilizare | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Comportarea dispozitivului de direcţie în caz de impact | X | | | X | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Rezistenţa scaunelor | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Proeminenţe exterioare | X | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Vitezometru | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Plăcuţe regulamentare de identificare | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Puncte de ancorare a centurilor de siguranţă | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Instalarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
luminoasă | | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Catadioptri | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi de gabarit, de poziţie faţă (laterale), de poziţie | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
spate (laterale), de frânare, de poziţie laterale şi diurne| | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi indicatoare de direcţie | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive de iluminare a plăcii de înmatriculare spate | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Faruri (inclusiv becuri) | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi de ceaţă faţă | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive de remorcare | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi de ceaţă spate | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi de mers înapoi | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Lămpi de staţionare | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Centuri de siguranţă şi dispozitive de reţinere | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Câmp de vizibilitate spre înainte | X | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Identificarea comenzilor, avertizoarelor şi indicatoarelor | X | X | X | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dejivrare/dezaburire | X |(1) |(1) |(1) |(1) |(1) | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Ștergătoare/spălătoare de parbriz | X |(2) |(2) |(2) |(2) |(2) | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Sisteme de încălzire | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Apărătoare roţi | X | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Tetiere | X | | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Protecţie laterală | | | | | X | X | | | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive antistropire | | | | | X | X | | | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Geamuri securizate | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Pneuri | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive limitatoare de viteză | | X | X | | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Mase şi dimensiuni | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Proeminenţe exterioare ale cabinelor | | | | X | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Dispozitive de cuplare |X(3)|X(3)|X(3)|X(3)|X(3)|X(3)| X | X | X | X
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Inflamabilitate | | | X | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Autobuze şi autocare | | X | X | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Impact frontal |X(4)| | | | | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Impact lateral |X(5)| | |X(5)| | | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Vehicule destinate transportului de mărfuri periculoase | | | |X(6)|X(6)|X(6)|X(6)|X(6)|X(6)|X(6)
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Protecţie anti împănare faţă | | | | | X | X | | | |
-----------------------------------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
(1) Vehiculele din această categorie sunt dotate cu dispozitive corespunzătoare pentru degivrarea şi
dezaburirea parbrizului.
(2) Vehiculele din această categorie sunt dotate cu dispozitive corespunzătoare pentru spălarea şi ştergerea
parbrizului.
(3) Numai vehiculele dotate cu dispozitive de cuplare.
(4) Care nu depăşesc masa de încărcare maximă tehnic admisibilă de 2,5 tone.
(5) Aplicabil numai vehiculelor în care "punctul de referinţă pentru locurile aşezate (punctul «R»)" al celui
mai jos scaun se află la cel mult 700 mm deasupra nivelului solului. Punctul "R" este definit în
Regulamentul CEE-ONU nr. 95.
(6) Numai în cazul în care constructorul solicită omologarea de tip a unui vehicul destinat transportului de
mărfuri periculoase.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ANEXA II
Cerinţe pentru pneuri cu privire la aderenţa pe teren umed, rezistenţa la rulare şi zgomotul de rulare
PARTEA A - CERINŢE PENTRU ADERENŢA PE TEREN UMED
Pneurile din clasa C1 trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
----------------------------------------------------+------------------------------------
Categoria de utilizare |Indice de aderenţă pe teren umed (G)
----------------------------------------------------+------------------------------------
pneu pentru zăpadă cu simbol de viteză ("Q" sau mai | >= 0,9
scăzut cu excepţia "H") indicând o viteză maximă |
admisibilă nu mai mare de 160 km/h |
----------------------------------------------------+------------------------------------
pneu pentru zăpadă cu simbol de viteză ("R" sau mai | >= 1,0
mult la care se adaugă "H") indicând o viteză maximă|
admisibilă mai mare de 160 km/h |
----------------------------------------------------+------------------------------------
pneu normal (de drum) | >= 1,1
----------------------------------------------------+------------------------------------
PARTEA B - CERINŢE PENTRU REZISTENŢA LA RULARE
Valorile maxime ale coeficientului de rezistenţă la rulare pentru fiecare tip de pneu, măsurate în conformitate cu ISO 28580 nu trebuie să depăşească următoarele limite:
Tabelul 1
---------------------------------------+----------------------------------------
Clasa de pneu | Valoare maximă (kg/tonă)
| Primul stadiu
---------------------------------------+----------------------------------------
C1 | 12,0
---------------------------------------+----------------------------------------
C2 | 10,5
---------------------------------------+----------------------------------------
C3 | 8,0
---------------------------------------+----------------------------------------
Tabelul 2
---------------------------------------+----------------------------------------
Clasa de pneu | Valoare maximă (kg/tonă)
| Al doilea stadiu
---------------------------------------+----------------------------------------
C1 | 10,5
---------------------------------------+----------------------------------------
C2 | 9,0
---------------------------------------+----------------------------------------
C3 | 6,5
---------------------------------------+----------------------------------------
În cazul pneurilor pentru zăpadă, limitele stabilite în tabelul 2 cresc cu 1 kg/tonă.
PARTEA C - CERINŢE PENTRU ZGOMOTUL DE RULARE
1. Nivelurile de zgomot determinate în conformitate cu procedura specificată în măsurile de implementare a prezentului regulament nu trebuie să depăşească limitele desemnate la punctele 1.1 sau 1.2. Tabelele de la punctele 1.1 şi 1.2 reprezintă valorile măsurate, corectate cu temperatura, cu excepţia pneurilor C3 şi cu toleranţa instrumentului şi rotunjite în jos până la cea mai apropiată valoare întreagă.
1.1. Pneuri din clasa C1, cu referire la grosimea nominală a secţiunii pneului testat:
------------------+------------------------------------+------------------------
Pneu din clasa | Grosimea nominală a secţiunii (mm) | Valori limită în dB(A)
------------------+------------------------------------+------------------------
C1A | <= 185 | 70
------------------+------------------------------------+------------------------
C1B | > 185 <= 215 | 71
------------------+------------------------------------+------------------------
C1C | > 215 <= 245 | 71
------------------+------------------------------------+------------------------
C1D | > 245 <= 275 | 72
------------------+------------------------------------+------------------------
C1E | > 275 | 74
------------------+------------------------------------+------------------------
Pentru pneurile pentru zăpadă, pneurile de suprasarcină sau pneurile ranforsate, sau orice combinaţie a acestor clasificări, limitele de mai sus cresc cu 1 dB(A).
1.2. Pneuri din clasele C2 şi C3, cu referire la categoria de utilizare a gamei de pneuri:
------------------+------------------------------------+------------------------
Pneu din clasa | Categoria de utilizare | Valori limită în dB(A)
------------------+------------------------------------+------------------------
C2 | Pneuri normale | 72
+------------------------------------+------------------------
| Pneuri de tracţiune | 73
------------------+------------------------------------+------------------------
C3 | Pneuri normale | 73
+------------------------------------+------------------------
| Pneuri de tracţiune | 75
------------------+------------------------------------+------------------------
În cazul pneurilor pentru utilizare specială, limitele de mai sus cresc cu 2 dB(A). O creştere suplimentară de 2 dB(A) este acordată pneurilor pentru zăpadă din categoria de pneuri de tracţiune C2. Pentru toate celelalte categorii de pneuri C2 şi C3, o creştere suplimentară de 1 dB(A) este acordată pneurilor pentru zăpadă.
----------------------------------------
ANEXA III
Modificări ale Directivei 2007/46/CE
Directiva 2007/46/CE se modifică după cum urmează:
1. În anexa IV, partea I se modifică după cum urmează:
(a) tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 38, 42 până la 45 şi 47 până la 57 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următoarele rânduri:
-----------+-----------+-----------------+---------------------+-------------------------------------------------
| |Referinţa actului|Referinţa la Jurnalul| Aplicabilitate
Rubrica nr.| Subiect | de reglementare | Oficial +----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
| | | | M1 | M2 | M3 | N1 | N2 | N3 | O1 | O2 | O3 | O4
-----------+-----------+-----------------+---------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
"63 |Siguranţă |Regulamentul (CE)|JO L 200, | X | X | X | X | X | X | X | X | X | X"
|generală |nr. 661/2009 |31.7.2009, p. 1 | | | | | | | | | |
-----------+-----------+-----------------+---------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
(b) apendicele se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 37, 44, 45 şi 50 până la 54 ale tabelului se elimină;
(ii) punctul 46 din tabel se elimină;
(iii) se adaugă următorul rând:
------+------------------+---------------------------------+-----------------------------+--------
| Subiect |Referinţa actului de reglementare|Referinţa la Jurnalul Oficial| M1
------+------------------+---------------------------------+-----------------------------+--------
"63 |Siguranţă generală|Regulamentul (CE) nr. 661/2009 |JO L 200, 31.7.2009, p. 1 | P/A"
------+------------------+---------------------------------+-----------------------------+--------
(iv) în "cheie", se adăugă următorul text:
"P/A: Acest regulament este aplicabil parţial. Obiectivul precis al aplicării este stabilit prin măsurile de punere în aplicare a prezentului regulament."
2. În apendicele la anexa VI, tabelul se modifică după cum urmează:
(a) punctele 3 până la 10, 12 până la 38, 42 până la 45 şi 47 până la 57 se elimină;
(b) punctul 46 se elimină;
(c) se adaugă următorul rând:
-----+------------------+------------------------------------+--------------------------------+---------------------
| Subiect |Referinţa actului de reglementare(1)|Astfel cum a fost modificat prin|Aplicabil versiunilor
-----+------------------+------------------------------------+--------------------------------+---------------------
"63 |Siguranţă generală|Regulamentul (CE) nr. 661/2009" | |
-----+------------------+------------------------------------+--------------------------------+---------------------
3. Anexa XI se modifică după cum urmează:
(a) la apendicele 1, tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 38, 44, 45 şi 47 până la 54 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următorul rând:
-----------+------------------+---------------------------------+-----------------+----------------+-----+----
Rubrica nr.| Subiect |Referinţa actului de reglementare|M1 <= 2 500(1) kg|M1 > 2 500(1) kg| M2 | M3
-----------+------------------+---------------------------------+-----------------+----------------+-----+----
"63 |Siguranţă generală|Regulamentul (CE) nr. 661/2009 | P/A | P/A | P/A |P/A"
-----------+------------------+---------------------------------+-----------------+----------------+-----+----
(b) la apendicele 2, tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 38, 42 până la 45 şi 47 până la 57 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următoarele rânduri:
-----------+------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Rubrica nr.| Subiect |Referinţa actului de reglementare| M1 | M2 | M3 | N1 | N2 | N3 | O1 | O2 | O3 | O4
-----------+------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
"63 |Siguranţă generală|Regulamentul (CE) nr. 661/2009 |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A"
-----------+------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----+----
(c) la apendicele 3, tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 37, 44, 45 şi 50 până la 54 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următorul rând:
-----------+---------------------------------+--------------------------------------------+---------
Rubrica nr.| Subiect | Referinţa actului de reglementare | M1
-----------+---------------------------------+--------------------------------------------+---------
"63 |Siguranţă generală |Regulamentul (CE) nr. 661/2009 | P/A"
-----------+---------------------------------+--------------------------------------------+---------
(d) la apendicele 4, tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 13 până la 36, 42 până la 45 şi 47 până la 57 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următorul rând:
-----------+-------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----
Rubrica nr.| Subiect |Referinţa actului de reglementare| M2 | M3 | N1 | N2 | N3 | O1 | O2 | O3 | O4
-----------+-------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----
"63 |Siguranţă generală |Regulamentul (CE) nr. 661/2009 |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A |P/A"
-----------+-------------------+---------------------------------+----+----+----+----+----+----+----+----+----
(e) la apendicele 5, tabelul se modifică după cum urmează:
(i) punctele 3 până la 10, 12 până la 36, 42 până la 45 şi 47 până la 57 se elimină;
(ii) punctul 46 se elimină;
(iii) se adaugă următorul rând:
-----------+----------------------+------------------------------------+--------------------------------------
Rubrica nr.| Subiect | Referinţa actului de reglementare | Macara mobilă din categoria N3
-----------+----------------------+------------------------------------+--------------------------------------
"63 |Siguranţă generală |Regulamentul (CE) nr. 661/2009 | P/A"
-----------+----------------------+------------------------------------+--------------------------------------
(f) "Semnificaţia literelor" se modifică după cum urmează:
(i) punctele C, U, W5 şi W6 se elimină;
(ii) se adaugă următorul text:
"P/A: Acest act reglementar este aplicabil parţial. Obiectivul precis al aplicării este stabilit prin măsurile de punere în aplicare a regulamentului."
4. În anexa XV, punctul 46 din tabel se elimină.
-----------------------------------------
ANEXA IV
Lista regulamentelor CEE-ONU care se aplică în mod obligatoriu
------------------------------------------
ANEXA V
Datele de punere în aplicare ale cerinţelor privind sistemele electronice de control al stabilităţii pentru vehiculele din categoriile M2, M3, N2, N3, O3 şi O4
Tabelul 1 - Datele de punere în aplicare pentru noile tipuri de vehicule
-------------------------------------------------------+------------------------
Categoria vehiculului |Data punerii în aplicare
-------------------------------------------------------+------------------------
M2 | 11 iulie 2013
-------------------------------------------------------+------------------------
M3 < (Clasa III) | 1 noiembrie 2011
M3 < 16 tone (transmisie pneumatică) | 1 noiembrie 2011
M3 < (Clasele II şi B) (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2013
M3 < (Clasa III) (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2013
M3 < (Clasa III) (control de transmisie pneumatică şi | 11 iulie 2014
transmisie de energie hidraulică) |
M3 < (Clasa II) (control de transmisie pneumatică şi | 11 iulie 2014
transmisie de energie hidraulică) |
-------------------------------------------------------+------------------------
M3 (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2011
-------------------------------------------------------+------------------------
N2 < (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2013
N2 < (control de transmisie pneumatică şi transmisie | 11 iulie 2014
de energie hidraulică) |
-------------------------------------------------------+------------------------
N2 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 11 iulie 2012
-------------------------------------------------------+------------------------
N3 < (tractoare cu 2 axe pentru semiremorci) | 1 noiembrie 2011
N3 < [tractoare cu 2 axe pentru semiremorci cu control | 1 noiembrie 2011
de transmisie pneumatică (ABS)] |
N3 < [3 axe cu control de transmisie electrică (EBS)] | 1 noiembrie 2011
N3 < [2 şi 3 axe cu control de transmisie pneumatică | 11 iulie 2012
(ABS)] |
-------------------------------------------------------+------------------------
N3 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2011
-------------------------------------------------------+------------------------
O3 < (sarcină de ax combinată între 3,5 şi 7,5 tone) | 11 iulie 2012
O3 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2011
-------------------------------------------------------+------------------------
O4 | 1 noiembrie 2011
-------------------------------------------------------+------------------------
Tabelul 2 - Datele de punere în aplicare pentru vehicule noi
-------------------------------------------------------+------------------------
Categoria vehiculului |Data punerii în aplicare
-------------------------------------------------------+------------------------
M2 | 11 iulie 2015
-------------------------------------------------------+------------------------
M3 < (Clasa III) | 1 noiembrie 2014
M3 < 16 tone (transmisie pneumatică) | 1 noiembrie 2014
M3 < (Clasele II şi B) (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2015
M3 < (Clasa III) (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2015
M3 < (Clasa III) (control de transmisie pneumatică şi | 11 iulie 2016
transmisie de energie hidraulică) |
M3 < (Clasa II) (control de transmisie pneumatică şi | 11 iulie 2016
transmisie de energie hidraulică) |
-------------------------------------------------------+------------------------
M3 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2014
-------------------------------------------------------+------------------------
N2 < (transmisie hidraulică) | 11 iulie 2015
N2 < (control de transmisie pneumatică şi transmisie de| 11 iulie 2016
energie hidraulică) |
-------------------------------------------------------+------------------------
N2 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2014
-------------------------------------------------------+------------------------
N3 < (tractoare cu 2 axe pentru semiremorci) | 1 noiembrie 2014
N3 < [tractoare cu 2 axe pentru semiremorci cu control | 1 noiembrie 2014
de transmisie pneumatică (ABS)] |
N3 < [3 axe cu control de transmisie electrică (EBS)] | 1 noiembrie 2014
N3 < [2 şi 3 axe cu control de transmisie pneumatică | 1 noiembrie 2014
(ABS)] |
-------------------------------------------------------+------------------------
N3 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2014
-------------------------------------------------------+------------------------
O3 < (sarcină de ax combinată între 3,5 şi 7,5 tone) | 1 noiembrie 2014
O3 < (altele decât cele mai sus menţionate) | 1 noiembrie 2014
-------------------------------------------------------+------------------------
O4 | 1 noiembrie 2014
-------------------------------------------------------+------------------------


