REGULAMENTUL (UE) NR. 1095/2010 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

 

din 24 noiembrie 2010

 

de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și pieţe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (¹),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (²),

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (³),

 

întrucât:

 

(1)        Criza financiară din 2007 și 2008 a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar, atât în cazuri individuale, cât și la nivelul sistemului în ansamblu. Modelele naţionale de supraveghere nu au reușit să ţină pasul cu globalizarea financiară și cu realitatea pieţelor financiare europene, bazate pe integrare și interconectare, în cadrul cărora numeroase instituţii financiare desfășoară activităţi transfrontaliere. Criza a adus în prim-plan deficienţe în domeniul cooperării, coordonării, al aplicării coerente a dreptului Uniunii și al încrederii între autorităţile naţionale de supraveghere.

 

(2)        Înainte și în timpul crizei financiare, Parlamentul European a solicitat îndreptarea către o supraveghere europeană mai integrată pentru a se asigura condiţii reale de concurenţă echitabilă pentru toţi actorii la nivelul Uniunii și pentru a reflecta integrarea tot mai mare a pieţelor financiare din Uniune (în rezoluţiile sale din 13 aprilie 2000 cu privire la comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului pentru pieţele financiare: plan de acţiune (⁴), din 21 noiembrie 2002 privind normele de supraveghere prudenţială în Uniunea Europeană (⁵), din 11 iulie 2007 privind politica serviciilor financiare (2005-2010) - Cartea Albă (⁶), din 23 septembrie 2008 conţinând recomandări pentru Comisie privind fondurile speculative și fondurile de capital privat (⁷) și din 9 octombrie 2008 conţinând recomandări către Comisie privind urmărirea rezultatelor procesului Lamfalussy: o viitoare structură de supraveghere (⁸), precum și în poziţiile sale din 22 aprilie 2009 cu privire la propunerea modificată de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind iniţierea și exercitarea activităţii de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (⁹) și din 23 aprilie 2009 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind agenţiile de rating de credit (¹⁰)).

 

__________

(¹)            JO C 13, 20.1.2010, p. 1.

(²)            Avizul din 22 ianuarie 2010 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(³)            Poziţia Parlamentului European din 22 septembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 17 noiembrie 2010.

(⁴)            JO C 40, 7.2.2001, p. 453.

(⁵)            JO C 25 E, 29.1.2004, p. 394.

(⁶)            JO C 175 E, 10.7.2008, p. 392.

(⁷)            JO C 8 E, 14.1.2010, p. 26.

(⁸)            JO C 9 E, 15.1.2010, p. 48.

(⁹)            JO C 184 E, 8.7.2010, p. 214.

(¹⁰)           JO C 184 E, 8.7.2010, p. 292.

__________

 

(3)        În noiembrie 2008, Comisia a însărcinat un grup la nivel înalt condus de Jacques de Larosière să facă recomandări privind modul de consolidare a mecanismelor europene de supraveghere în vederea unei protecţii sporite a cetăţenilor și pentru a reda încrederea în sistemul financiar. În raportul său final prezentat la 25 februarie 2009 (raportul de Larosière), grupul la nivel înalt a recomandat consolidarea cadrului de supraveghere pentru a se reduce pe viitor riscul apariţiei crizelor financiare și gravitatea acestora. Acesta a recomandat reformarea structurii de supraveghere a sectorului financiar în Uniune. Respectivul grup a conchis, de asemenea, că ar trebui creat un sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorităţi europene de supraveghere, una pentru sectorul bancar, una pentru sectorul valorilor mobiliare și una pentru sectorul asigurărilor și pensiilor ocupaţionale, și a recomandat crearea unui comitet european pentru risc sistemic. Raportul a reprezentat reformele pe care experţii le-au considerat necesare și pentru care trebuie începută imediat activitatea.

 

(4)        În comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată „Stimularea redresării economice europene”, Comisia a propus prezentarea unui proiect legislativ de înfiinţare a unui Sistem european al supraveghetorilor financiari și a unui Comitet european pentru risc sistemic. În comunicarea din 27 mai 2009 intitulată „Supravegherea financiară europeană”, aceasta a oferit mai multe detalii despre organizarea posibilă a acestui nou cadru de supraveghere, care reflecta principiul director al raportului de Larosière.

 

(5)        În concluziile sale din 19 iunie 2009, Consiliul European a confirmat că ar trebui instituit un Sistem european al supraveghetorilor financiari, care să cuprindă trei autorităţi europene de supraveghere. Sistemul ar trebui să vizeze îmbunătăţirea calităţii și consecvenţei supravegherii naţionale, consolidarea controlului grupurilor transfrontaliere și constituirea unui cadru de reglementare unic aplicabil tuturor participanţilor la piaţa financiară de pe piaţa internă. Consiliul a subliniat faptul că autorităţile europene de supraveghere ar trebui, de asemenea, să aibă competenţe de supraveghere în ceea ce privește agenţiile de rating de credit și a invitat Comisia să pregătească propuneri concrete cu privire la modul în care Sistemul european al supraveghetorilor financiari ar putea juca un rol important în situaţii de criză, insistând asupra faptului că deciziile luate de autorităţile europene de supraveghere nu ar trebui să afecteze responsabilităţile fiscale ale statelor membre. Comisia a prezentat o propunere de regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (¹). Parlamentul European și Consiliul ar trebui să analizeze această propunere pentru a crea siguranţa că Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și pieţe (denumită în continuare „Autoritatea”) dispune de puterile adecvate cu privire la agenţiile de rating de credit, ţinând seama de faptul că autoritatea va trebui să exercite competenţe de supraveghere exclusive asupra agenţiilor de rating pentru credit care i-au fost încredinţate în temeiul Regulamentului (CE) 1060/2009. În acest scop, autoritatea va trebui să deţină competenţele adecvate de investigare și executare menţionate în legislaţia în domeniu, precum și posibilitatea de a percepe tarife.

__________

(¹)            JO L 302, 17.11.2009, p. 1.

__________

 

(6)        La 17 iunie 2010, Consiliul European a convenit asupra faptului că „statele membre ar trebui să introducă sisteme de taxe și impozite asupra instituţiilor financiare pentru a asigura o repartizare echitabilă a sarcinilor și pentru a stabili stimulente în vederea limitării riscului sistemic. Astfel de taxe sau impozite ar trebui să fie parte a unui cadru de soluţionare credibil. Se solicită de urgenţă continuarea lucrărilor privind principalele caracteristici ale acestora și ar trebui evaluate cu atenţie aspectele condiţiilor de concurenţă echitabilă și impacturile cumulative ale diferitelor măsuri de reglementare”.

 

(7)        Criza financiară și economică a creat riscuri reale și grave la adresa stabilităţii sistemului financiar și a funcţionării pieţei interne. Reinstaurarea și menţinerea unui sistem financiar stabil și fiabil reprezintă o premisă esenţială pentru păstrarea încrederii și coerenţei în cadrul pieţei interne și, prin aceasta, pentru păstrarea și îmbunătăţirea condiţiilor necesare pentru crearea unei pieţe interne funcţionale și complet integrate în domeniul serviciilor financiare. Mai mult, pieţele financiare mai dezvoltate și integrate oferă mai multe oportunităţi de finanţare și diversificare a riscurilor și contribuie astfel la îmbunătăţirea capacităţii economiilor de a absorbi șocurile.

 

(8)        Uniunea a atins limitele acţiunilor care pot fi întreprinse pe baza statutului actual al comitetelor autorităţilor europene de supraveghere. Uniunea nu poate rămâne într-o asemenea situaţie, în care nu există un mecanism care să garanteze că autorităţile naţionale de supraveghere iau cele mai bune decizii posibile în materie de supraveghere în cazul participanţilor la piaţa financiară transfrontalieră; în care colaborarea și schimburile de informaţii între autorităţile naţionale de supraveghere sunt insuficiente; în care desfășurarea de acţiuni comune de către autorităţile naţionale necesită mecanisme complicate pentru a ţine seama de numeroasele diferenţe sub aspectul cerinţelor în materie de reglementare și supraveghere; în care soluţiile naţionale sunt de cele mai multe ori singura opţiune fezabilă pentru a răspunde la probleme la nivelul Uniunii și în care există interpretări diferite ale aceluiași text juridic. Sistemul european de supraveghere financiară (denumit în continuare „SESF”) ar trebui să fie conceput în așa fel încât să corecteze aceste deficienţe și să ofere un sistem conform cu obiectivul unei pieţe financiare stabile și unice a Uniunii pentru servicii financiare care să conecteze autorităţile naţionale de supraveghere în cadrul unei reţele puternice la nivelul Uniunii.

 

(9)        SESF ar trebui să fie o reţea integrată de autorităţi de supraveghere naţionale și la nivelul Uniunii, supravegherea de zi cu zi fiind lăsată în seama instituţiilor la nivel naţional. Ar trebui, de asemenea, realizată o mai mare armonizare și o aplicare coerentă a normelor aplicabile participanţii la pieţele financiare de pe întreg teritoriul Uniunii. Pe lângă Autoritate, ar trebui instituite o Autoritate europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), o Autoritate europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaţionale) precum și un Comitet comun al autorităţilor europene de supraveghere (denumit în continuare „Comitetul comun”). Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) ar trebui să facă parte din SESF în vederea îndeplinirii sarcinilor menţionate în prezentul regulament și în Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (²).

 

(10)      Autorităţile europene de supraveghere (denumite în continuare colectiv „AES”) ar trebui să înlocuiască Comitetul european al inspectorilor bancari instituit prin Decizia 2009/78/CE a Comisiei (³), Comitetul european al inspectorilor pentru asigurări și pensii ocupaţionale instituit prin Decizia 2009/79/CE a Comisiei (⁴) și Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare, instituit prin Decizia 2009/77/CE a Comisiei (⁵) și ar trebui să preia toate sarcinile și competenţele respectivelor comitete, inclusiv continuarea, după caz, a activităţii și a proiectelor în curs. Sfera de activitate a fiecărei autorităţi europene de supraveghere ar trebui să fie clar definită. AES ar trebui să fie răspunzătoare în faţa Parlamentului European și a Consiliului. Când această răspundere este legată de chestiuni transsectoriale care au fost coordonate de către Comitetul comun, AES ar trebui să fie răspunzătoare, prin Comitetul comun, pentru această coordonare.

__________

(²)            A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(³)            JO L 25, 29.1.2009, p. 23.

(⁴)            JO L 25, 29.1.2009, p. 28.

(⁵)            JO L 25, 29.1.2009, p. 18.

__________

 

(11)      Autoritatea ar trebui să acţioneze pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne, în special prin garantarea unui nivel ridicat, eficient și consecvent de reglementare și supraveghere care să ţină seama de interesele variate ale tuturor statelor membre și de caracterul diferit al participanţilor la piaţa financiară. Autoritatea ar trebui să protejeze valori publice precum integritatea și stabilitatea sistemului financiar, transparenţa pieţelor și a produselor financiare și protecţia investitorilor. De asemenea, Autoritatea ar trebui să prevină arbitrajul de reglementare, să garanteze condiţii de concurenţă egale și să consolideze coordonarea internaţională în domeniul supravegherii, în beneficiul întregii economii, inclusiv al instituţiilor financiare și al altor părţi interesate, al consumatorilor și al angajaţilor. Atribuţiile sale ar trebui să includă, de asemenea, promovarea convergenţei în materie de supraveghere și consilierea instituţiilor Uniunii în domeniile care ţin de competenţa sa. Autorităţii ar trebui să i se confere și anumite responsabilităţi în ceea ce privește activităţile financiare existente și cele noi.

 

(12)      De asemenea, Autoritatea ar trebui să poată interzice sau restricţiona temporar anumite activităţi financiare care ameninţă buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia în cazurile specificate și în condiţiile prevăzute în actele legislative menţionate în prezentul regulament. Dacă este necesar să se efectueze o asemenea interdicţie temporară, în cazul unei situaţii de urgenţă, Autoritatea ar trebui să acţioneze în acest mod în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care o interdicţie sau o restricţie temporară a anumitor activităţi financiare are un impact transsectorial, legislaţia sectorială ar trebui să prevadă ca Autoritatea să se consulte și să își coordoneze acţiunea, după caz, cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaţionale), prin intermediul Comitetului comun.

 

(13)      Autoritatea ar trebui să ţină cont în mod adecvat de impactul activităţilor sale asupra concurenţei și inovării pe piaţa internă, asupra competitivităţii Uniunii la nivel mondial, asupra incluziunii financiare și asupra noii strategii a Uniunii pentru ocuparea forţei de muncă și creștere economică.

 

(14)      Pentru a-și realiza obiectivele, Autoritatea ar trebui să aibă personalitate juridică și să beneficieze de autonomie administrativă și financiară.

 

(15)      Pe baza activităţii organismelor internaţionale, riscul sistemic ar trebui definit ca un risc de perturbare a sistemului financiar care poate să genereze consecinţe negative semnificative pentru piaţa internă și economia reală. Toate tipurile de intermediari, pieţe și infrastructuri financiare pot fi importante din punct de vedere sistemic într-o anumită măsură.

 

(16)      Riscul transfrontalier include toate riscurile cauzate de dezechilibre economice sau disfuncţionalităţi financiare în întreaga Uniune sau în anumite părţi ale acesteia, care pot avea consecinţe negative semnificative asupra tranzacţiilor dintre operatorii economici din două sau mai multe state membre, asupra funcţionării pieţei interne sau asupra finanţelor publice ale Uniunii sau ale oricăruia dintre statele membre ale acesteia.

 

(17)      Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în hotărârea sa din 2 mai 2006 în cauza C-217/04 (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord/Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene) a susţinut că: „nimic din formularea articolului 95 din Tratatul CE [actualul articol 114 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)] nu implică faptul că destinatarii măsurilor adoptate de legiuitorul comunitar în temeiul dispoziţiei respective pot fi doar statele membre individuale. Legiuitorul poate considera necesară instituirea unui organism comunitar responsabil de a contribui la punerea în aplicare a unui proces de armonizare în cazurile în care, pentru a facilita punerea în practică și aplicarea uniformă a actelor bazate pe acea dispoziţie, pare a fi oportună adoptarea de măsuri de sprijin și de măsuri-cadru fără caracter obligatoriu” (¹). Misiunea și sarcinile Autorităţii - sprijinirea autorităţilor naţionale de supraveghere competente în procesul de interpretare și aplicare consecventă a normelor Uniunii și participarea la stabilitatea financiară necesară pentru integrarea financiară - sunt strâns legate de obiectivele acquis-ului Uniunii în ceea ce privește piaţa internă a serviciilor financiare. Prin urmare, Autoritatea ar trebui instituită în temeiul articolului 114 din TFUE.

 

(18)      Următoarele acte legislative stabilesc sarcinile autorităţilor competente din statele membre, inclusiv cooperarea între acestea și cooperarea cu Comisia: Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (²), Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi și de decontare a titlurilor de valoare (³), Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informaţiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare (⁴), Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanţie financiară (⁵), Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informaţiilor confidenţiale și manipulările pieţei (abuzul de piaţă) (⁶), Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare (⁷), Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (⁸), Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce privește informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (⁹), Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii și al instituţiilor de credit (¹⁰), fără a aduce atingere competenţei Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) în ceea ce privește supravegherea prudenţială, Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (¹¹), orice legislaţie viitoare în domeniul administratorilor de fonduri de investiţii alternative [AFIA] și Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.

__________

(¹)            Rapoartele Curţii Europene 2006, pagina I-03771, punctul 44.

(²)            JO L 84, 26.3.1997, p. 22.

(³)            JO L 166, 11.6.1998, p. 45.

(⁴)            JO L 184, 6.7.2001, p. 1.

(⁵)            JO L 168, 27.6.2002, p. 43.

(⁶)            JO L 96, 12.4.2003, p. 16.

(⁷)            JO L 345, 31.12.2003, p. 64.

(⁸)            JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

(⁹)            JO L 390, 31.12.2004, p. 38.

(¹⁰)           JO L 177, 30.6.2006, p. 201.

(¹¹)           JO L 302, 17.11.2009, p. 32.

__________

 

 

(19)      Legislaţia existentă a Uniunii care reglementează domeniul acoperit de prezentul regulament include, de asemenea, Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar (¹), Directiva 98/78/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare parte a unui grup de asigurare (²), Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri (³) și, părţile relevante ale Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanţării terorismului (⁴) și Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum (⁵).

 

(20)      Este de dorit ca Autoritatea să promoveze o abordare consecventă în domeniul sistemelor de compensaţii pentru investitori, pentru a asigura condiţii egale de concurenţă și un tratament echitabil al investitorilor pe întreg teritoriul Uniunii. Dat fiind că sistemele de compensaţii pentru investitori sunt supuse mai degrabă controlului în statele membre decât supravegherii prudenţiale, Autoritatea ar trebui să-și poată exercita competenţele conferite în temeiul prezentului regulament în ceea ce privește atât sistemul de compensaţii pentru investitori, cât și operatorul acestui sistem.

__________

(¹)            JO L 35, 11.2.2003, p. 1.

(²)            JO L 330, 5.12.1998, p. 1.

(³)            JO L 345, 8.12.2006, p. 1.

(⁴)            JO L 309, 25.11.2005, p. 15.

(⁵)            JO L 271, 9.10.2002, p. 16.

_________

 

(21)      În conformitate cu Declaraţia (nr. 39) cu privire la articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, anexată la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, elaborarea de standarde tehnice de reglementare necesită o formă de expertiză tehnică specifică domeniului serviciilor financiare. Este necesar să se permită Autorităţii să furnizeze astfel de expertiză, inclusiv cu privire la standardele sau la părţile din standarde care nu se bazează pe proiecte de standarde tehnice elaborate de Autoritate însăși.

 

(22)      Este necesar să se introducă un instrument eficient pentru elaborarea de standarde tehnice armonizate de reglementare în ceea ce privește serviciile financiare pentru a garanta, de asemenea, printr-o reglementare unică, condiţii egale de concurenţă și un nivel adecvat de protecţie a investitorilor și consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient și oportun ca Autoritatea, în calitate de organism cu înaltă specializare, să aibă sarcina de a elabora, în domeniile definite de dreptul Uniunii, proiecte de standarde tehnice de reglementare care nu presupun opţiuni de politică publică.

 

(23)      Comisia ar trebui să aprobe respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE, pentru ca acestea să producă efecte juridice obligatorii. Acestea ar trebui să facă obiectul unor modificări doar în situaţii foarte limitate și extraordinare, deoarece Autoritatea este actorul în legătură strânsă cu pieţele financiare și care cunoaște cel mai bine funcţionarea zilnică a pieţelor financiare. Proiectele de standarde tehnice de reglementare ar face obiectul unor modificări dacă acestea ar fi incompatibile cu dreptul Uniunii, nu ar respecta principiul proporţionalităţii sau ar contraveni principiilor fundamentale ale pieţei interne a serviciilor financiare reflectate în acquis-ul Uniunii în materie de legislaţie privind serviciile financiare. Comisia nu ar trebui să modifice conţinutul proiectelor de standarde tehnice de reglementare întocmite de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea. Pentru a asigura un proces rapid și fără dificultăţi de adoptare a respectivelor standarde, decizia Comisiei de a aproba proiecte de standarde tehnice de reglementare ar trebui să fie luată întru-un termen-limită.

 

(24)      Având în vedere cunoștinţele tehnice ale Autorităţii în domeniile în care ar trebui elaborate standarde tehnice de reglementare, ar trebui să se ţină seama de intenţia declarată a Comisiei de a se baza, de regulă, pe proiectele de standarde tehnice de reglementare care îi sunt prezentate de către Autoritate, în vederea adoptării actelor delegate corespunzătoare. Cu toate acestea, în cazul în care Autoritatea nu transmite un proiect de standard tehnic de reglementare în termenele stabilite în actul legislativ relevant, ar trebui să se asigure de obţinerea unui rezultat efectiv al exercitării delegării de competenţe și de menţinerea eficienţei procesului de luare a deciziilor. Prin urmare, în aceste cazuri, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de reglementare, în lipsa unui proiect din partea Autorităţii.

 

(25)      Comisia ar trebui să fie împuternicită, de asemenea, să adopte standarde tehnice de punere în aplicare prin intermediul actelor de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 291 din TFUE.

 

(26)      În domeniile care nu fac obiectul unor standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare, Autoritatea ar trebui să aibă dreptul de a emite ghiduri și recomandări cu privire la aplicarea dreptului Uniunii. Pentru a asigura transparenţa și a încuraja respectarea de către autorităţile naţionale de supraveghere a respectivelor ghiduri și recomandări, autoritatea ar trebui să aibă posibilitatea de a publica motivele nerespectării de către autorităţile naţionale de supraveghere a respectivelor ghiduri și recomandări.

 

(27)      Garantarea aplicării corecte și integrale a dreptului Uniunii este o premisă esenţială pentru integritatea, transparenţa, eficienţa și buna funcţionare a pieţelor financiare, pentru stabilitatea sistemului financiar și pentru existenţa unor condiţii neutre de concurenţă pentru participanţii la piaţa financiară din Uniune. Prin urmare, ar trebui instituit un mecanism prin care Autoritatea să abordeze cazurile de neaplicare a dreptului Uniunii sau de aplicare incorectă a acestuia, care constituie o încălcare a dreptului Uniunii. Acest mecanism ar trebui să se aplice în domeniile în care dreptul Uniunii definește obligaţii clare și necondiţionate.

 

(28)      Pentru a permite un răspuns proporţional în cazurile de aplicare incorectă sau insuficientă a dreptului Uniunii, ar trebui să se aplice un mecanism în trei etape. În primul rând, Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să investigheze aplicarea care se pretinde a fi incorectă sau insuficientă a obligaţiilor prevăzute de dreptul Uniunii de către autorităţile naţionale în practica de supraveghere a acestora, investigaţie care să se încheie cu o recomandare. În al doilea rând, atunci când autoritatea naţională competentă nu dă curs recomandării, Comisia ar trebui să fie împuternicită să emită un aviz formal ţinând seama de recomandarea Autorităţii, prin care să solicite autorităţii competente să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii.

 

(29)      În al treilea rând, pentru a surmonta situaţiile excepţionale de lipsă persistentă de acţiune din partea autorităţii competente în cauză, Autoritatea ar trebui împuternicită, în ultimă instanţă, să adopte decizii adresate unor anumiţi participanţi la piaţa financiară. Această competenţă ar trebui să se limiteze la circumstanţe excepţionale în care o autoritate competentă nu respectă avizul formal care îi este adresat și în care dreptul Uniunii este direct aplicabilă participanţilor la piaţa financiară în temeiul reglementărilor existente sau viitoare la nivelul Uniunii.

 

(30)      Ameninţările grave la adresa bunei funcţionări și a integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii sistemului financiar din Uniune necesită o reacţie rapidă și concertată la nivelul Uniunii. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să poată impune autorităţilor naţionale de supraveghere să ia măsuri specifice pentru a remedia o situaţie de urgenţă. Competenţa de a stabili existenţa unei situaţii de urgenţă ar trebui să fie conferită Consiliului, pe baza unei cereri din partea oricăreia dintre AES, din partea Comisiei sau a CERS.

 

(31)      Autoritatea ar trebui să poată impune autorităţilor naţionale de supraveghere să ia măsuri specifice pentru a remedia o situaţie de urgenţă. Acţiunile întreprinse de Autoritate în această privinţă nu ar trebui să aducă atingere competenţelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE de a iniţia proceduri de încălcare a dreptului Uniunii împotriva statului membru al autorităţii de supraveghere în cauză pentru faptul că nu a luat măsurile respective, și nu ar trebui să aducă atingere dreptului Comisiei, în astfel de circumstanţe, de a elabora măsuri cu caracter intermediar în conformitate cu regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult, acţiunile respective nu ar trebui să aducă atingere oricărei forme de răspundere a statului membru în cauză care poate fi angajată în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru nu iau măsurile impuse de Autoritate.

 

(32)      Pentru a garanta o supraveghere eficientă și eficace, precum și o reprezentare echilibrată a punctelor de vedere ale autorităţilor competente din diferite state membre, Autoritatea ar trebui să aibă competenţa de a soluţiona dezacordurile în contexte transfrontaliere dintre aceste autorităţi competente, decizia sa având caracter obligatoriu, inclusiv în ceea ce privește colegiile de supraveghere. Ar trebui prevăzută o fază de conciliere, în cursul căreia autorităţile competente pot ajunge la un acord. Competenţa Autorităţii ar trebui să acopere dezacordurile cu privire la procedură sau la conţinutul unei acţiuni sau a unei lipse de acţiune a unei autorităţi competente a unui stat membru în cazurile specificate în actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii menţionate în prezentul regulament. Într-o astfel de situaţie, una dintre autorităţile de supraveghere implicate ar trebui să aibă dreptul de a sesiza Autoritatea cu privire la chestiune, iar Autoritatea ar trebui să acţioneze în conformitate cu prezentul regulament. Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să impună autorităţilor competente vizate să ia măsuri specifice sau să se abţină de la a lua măsuri pentru a soluţiona chestiunea și pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii, cu efecte obligatorii pentru autorităţile competente vizate. Dacă o autoritate competentă nu respectă decizia de soluţionare care îi este adresată, Autoritatea ar trebui să fie împuternicită să adopte decizii adresate direct participanţilor la piaţa financiară în domeniile din dreptul Uniunii direct aplicabile acestora. Competenţa de a adopta astfel de decizii ar trebui să se aplice numai ca ultimă soluţie și atunci numai pentru a asigura aplicarea corectă și consecventă a dreptului Uniunii. În cazul în care legislaţia relevantă a Uniunii conferă competenţe discreţionare autorităţilor competente ale statelor membre, deciziile adoptate de Autoritate nu pot înlocui exercitarea competenţelor discreţionare în cauză în conformitate cu legislaţia Uniunii.

 

(33)      Criza a dovedit că actualul sistem de cooperare între autorităţile naţionale ale căror competenţe sunt limitate la state membre individuale este insuficient în ceea ce privește instituţiile financiare care operează la nivel transfrontalier.

 

(34)      Grupurile de experţi instituite de către statele membre pentru examinarea cauzelor crizei și pentru a face propuneri de îmbunătăţire a reglementării și supravegherii sectorului financiar au confirmat că metodele actuale nu reprezintă o bază solidă pentru viitoarea reglementare și pentru supravegherea instituţiilor financiare transfrontaliere în ansamblul Uniunii.

 

(35)      După cum se indică și în raportul de Larosière, „în esenţă, avem două alternative: prima este reprezentată de soluţiile protecţioniste de tip «fiecare pentru el» sau cea de a doua – cooperarea europeană consolidată, pragmatică, profundă, în beneficiul tuturor, pentru păstrarea unei economii mondiale deschise. Aceasta din urmă va genera câștiguri economice de netăgăduit”.

 

(36)      Colegiile de supraveghere joacă un rol important în supravegherea eficientă, efectivă și consecventă a participanţilor transfrontalieri la piaţa financiară care își desfășoară activitatea în mai multe state. Autoritatea ar trebui să contribuie la promovarea și monitorizarea funcţionării eficiente, efective și consecvente a colegiilor de supraveghere și, în această privinţă, să aibă un rol principal în garantarea unei funcţionări consecvente și coerente a colegiilor de supraveghere pentru instituţiile financiare transfrontaliere din întreaga Uniune. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să aibă drepturi depline de participare la colegiile de supraveghere pentru a raţionaliza funcţionarea colegiilor de supraveghere și schimbul de informaţii din cadrul acestora și pentru a favoriza convergenţa și consecvenţa între colegii în ceea ce privește aplicarea dreptului Uniunii. După cum relevă raportul de Larosière, „denaturarea concurenţei și arbitrajul de reglementare generat de practici de supraveghere diferite trebuie evitate, deoarece au potenţialul de a submina stabilitatea financiară - printre altele prin încurajarea orientării activităţii financiare către ţări cu supraveghere laxă. Sistemul de supraveghere trebuie să fie perceput ca fiind echitabil și echilibrat.”

 

(37)      În domeniile sale de competenţă, Autoritatea ar trebui să contribuie și să participe activ la elaborarea și coordonarea de planuri de redresare și de soluţionare eficiente și consecvente, proceduri pentru situaţii de urgenţă și măsuri de prevenţie pentru a asigura internalizarea costurilor de către sistemul financiar, pentru a minimiza impactul sistemic al falimentelor și dependenţa de fondurile contribuabililor pentru salvarea participanţilor la pieţele financiare. Autoritatea ar trebui să contribuie la elaborarea de metode pentru restructurarea participanţilor-cheie la piaţa financiară care sunt falimentari astfel încât să se evite contaminarea, desfiinţarea acestora să se facă într-un mod ordonat și la timp și, dacă este cazul, de mecanisme de finanţare coerente și credibile corespunzătoare.

 

(38)      În cadrul actualei revizuiri a Directivei 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (¹) și a Directivei 97/9/CE, se observă intenţia Comisiei de a acorda o atenţie deosebită necesităţii de a asigura o mai bună armonizare în cadrul Uniunii. În sectorul asigurărilor, se observă de asemenea intenţia Comisiei de a examina posibilitatea introducerii unor norme ale Uniunii de protejare a titularilor poliţelor de asigurare în cazul falimentului unei societăţi de asigurare. AES ar trebui să joace un rol important în aceste domenii și ar trebui să li se confere competenţe corespunzătoare în ceea ce privește sistemele europene de garantare a depozitelor.

________

(¹)            JO L 135, 31.5.1994, p. 5.

________

 

(39)      Delegarea de sarcini și responsabilităţi poate fi un instrument util în funcţionarea reţelei autorităţilor de supraveghere pentru reducerea suprapunerii sarcinilor de supraveghere, pentru favorizarea cooperării și pentru raţionalizarea, prin aceasta, a procesului de supraveghere, precum și pentru reducerea sarcinilor impuse participanţilor la piaţa financiară. Prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să ofere un temei juridic clar pentru această delegare. Statele membre ar trebui să fie în măsură să introducă condiţii specifice pentru delegarea de responsabilităţi, de exemplu în ceea ce privește informarea și notificarea cu privire la mecanismele de delegare, respectând regula generală conform căreia delegarea ar trebui să fie permisă. Delegarea sarcinilor înseamnă efectuarea acestora de către Autoritate sau de către o altă autoritate naţională de supraveghere decât cea responsabilă, în timp ce responsabilitatea deciziilor în materie de supraveghere îi revine în continuare autorităţii care deleagă sarcinile. Prin delegarea responsabilităţilor, Autoritatea sau o autoritate naţională de supraveghere (delegatul), ar trebui să poată decide într-o chestiune de supraveghere în nume propriu în locul autorităţii care deleagă sarcinile. Delegările ar trebui să respecte principiul conform căruia se alocă o competenţă de supraveghere unei autorităţi de supraveghere care este cel mai bine plasată pentru a întreprinde o acţiune în privinţa chestiunii respective. Ar fi oportună o realocare a responsabilităţilor, de exemplu, din motive legate de economiile de scară sau de gamă, de coerenţa la nivelul supravegherii unui grup, precum și de utilizarea optimă a competenţelor tehnice existente printre autorităţile naţionale de supraveghere. Deciziile luate de către delegat ar trebui să fie recunoscute de autoritatea care delegă și de alte autorităţi competente ca fiind hotărâtoare, dacă respectivele decizii se situează în limitele mandatului delegării. Legislaţia relevantă a Uniunii ar putea oferi mai multe precizări cu privire la principiile realocării responsabilităţilor printr-un acord. Autoritatea ar trebui să faciliteze și să monitorizeze acordurile privind delegarea sarcinilor convenite între autorităţile naţionale de supraveghere prin toate modalităţile adecvate.

 

Autoritatea ar trebui să fie informată în prealabil cu privire la acordurile privind delegările care urmează a fi încheiate, pentru a putea emite un aviz unde este cazul. Autoritatea ar trebui să centralizeze publicarea unor astfel de acorduri pentru a garanta informarea rapidă, transparentă și ușor accesibilă cu privire la acorduri a tuturor părţilor implicate. Autoritatea ar trebui să identifice și să difuzeze cele mai bune practici privind delegarea și acordurile de delegare.

 

(40)      Autoritatea ar trebui să promoveze în mod activ convergenţa în materie de supraveghere în ansamblul Uniunii cu scopul de a institui o cultură comună de supraveghere.

 

(41)      Evaluările inter pares constituie un instrument rentabil și eficient în vederea favorizării consecvenţei în cadrul reţelei supraveghetorilor financiari. Prin urmare, Autoritatea ar trebui să elaboreze cadrul metodologic pentru aceste evaluări și să le organizeze în mod regulat. Evaluările ar trebui să se concentreze nu numai asupra convergenţei dintre practicile în materie de supraveghere, ci și asupra capacităţii supraveghetorilor de a ajunge la rezultate de înaltă calitate în acest domeniu, precum și asupra independenţei autorităţilor competente. Rezultatele evaluărilor inter pares ar trebui date publicităţii cu acordul autorităţii competente care face obiectul evaluării. Cele mai bune practici ar trebui, de asemenea, identificate și date publicităţii.

 

(42)      Autoritatea ar trebui să promoveze în mod activ elaborarea unei reacţii coordonate la nivelul Uniunii în materie de supraveghere, în special pentru a asigura buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare și stabilitatea sistemului financiar din Uniune. Pe lângă dreptul său de a lua măsuri în situaţii de urgenţă, Autorităţii ar trebui, prin urmare, să i se încredinţeze o funcţie de coordonare generală în cadrul SESF. Acţiunile Autorităţii ar trebui să se axeze în mod deosebit pe buna circulaţie a tuturor informaţiilor pertinente între autorităţile competente.

 

(43)      Pentru a proteja stabilitatea financiară este necesară identificarea din timp a tendinţelor, a riscurilor potenţiale și a punctelor vulnerabile aferente nivelului microprudenţial, într-un context transfrontalier și transsectorial. Autoritatea ar trebui să monitorizeze și să evalueze aceste evoluţii în domeniul său de competenţă și, dacă este necesar, să informeze Parlamentul European, Consiliul, Comisia, celelalte autorităţi europene de supraveghere și CERS în mod regulat sau, dacă este necesar, în mod ad hoc. Autoritatea ar trebui de asemenea să iniţieze și să coordoneze, în cooperare cu CERS, exerciţiile de simulare a crizelor la nivelul Uniunii pentru a evalua rezistenţa participanţilor la piaţa financiară în cazul evoluţiilor negative ale pieţei, și ar trebui să garanteze aplicarea unei metodologii a acestor exerciţii cât mai consecvente la nivel naţional. Pentru a își exercita funcţiile în mod corespunzător, Autoritatea ar trebui să efectueze analize economice ale pieţelor și ale impactului evoluţiilor potenţiale ale acestora.

 

(44)      Având în vedere globalizarea serviciilor financiare și importanţa tot mai mare a standardelor internaţionale, Autoritatea ar trebui să încurajeze dialogul și cooperarea cu autorităţile de supraveghere din afara Uniunii. De asemenea, ar trebui să fie împuternicită să dezvolte contacte și să încheie acorduri administrative cu autorităţile de supraveghere și administraţiile din ţări terţe și cu organizaţii internaţionale, cu respectarea deplină a rolurilor existente și competenţelor respective ale statelor membre și ale instituţiilor Uniunii. Participarea la activităţile Autorităţii ar trebui să fie deschisă ţărilor care au încheiat acorduri cu Uniunea conform cărora au adoptat și aplică dreptul Uniunii, iar autoritatea ar trebui să poată coopera cu ţările terţe care aplică o legislaţie care a fost recunoscută ca fiind echivalentă cu cea a Uniunii.

 

(45)      Autoritatea ar trebui să servească drept un organism independent consultativ, în domeniul său de competenţă, pentru Parlamentul European, Consiliu și Comisie. Fără a aduce atingere competenţelor autorităţilor competente în cauză, Autoritatea ar trebui să poată emite un aviz cu privire la evaluarea prudenţială a fuziunilor și achiziţiilor în temeiul Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (¹), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE (²), în cazurile în care directiva respectivă impune consultarea dintre autorităţile competente din două sau mai multe state membre.

 

(46)      Pentru a-și îndeplini în mod eficace sarcinile, Autoritatea ar trebui să aibă dreptul să solicite toate informaţiile necesare. Pentru a se evita suprapunerea obligaţiilor de raportare ale participanţilor la piaţa financiară, aceste informaţii ar trebui în mod normal să fie transmise de autorităţile naţionale de supraveghere care sunt cele mai apropiate de pieţele și de participanţii la piaţa financiară, precum și să ţină seama de statisticile deja existente. Cu toate acestea, în ultimă instanţă, Autoritatea ar trebui să aibă posibilitatea de a adresa în mod direct o solicitare de informaţii bine întemeiată și motivată unui participant la piaţa financiară atunci când o autoritate naţională competentă nu furnizează sau nu poate furniza respectivele informaţii în timp util. Autorităţile statelor membre ar trebui să fie obligate să sprijine Autoritatea în asigurarea respectării acestor cereri directe. În acest context este esenţial să se lucreze pe baza unor formate de raportare comune. Măsurile de colectare a informaţiilor nu ar trebui să aducă atingere cadrului juridic al Sistemului Statistic European și al Sistemului European al Băncilor Centrale în domeniul statistic. Prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să nu aducă atingere Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (³) și Regulamentului (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informaţiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (⁴).

 

(47)      Colaborarea strânsă între Autoritate și CERS este esenţială pentru o funcţionare pe deplin eficace a CERS și pentru a garanta că avertismentelor și recomandărilor sale li se dă curs. Autoritatea și CERS ar trebui să facă schimb reciproc de orice informaţii pertinente. Datele aferente întreprinderilor individuale ar trebui furnizate numai în urma unei cereri motivate. La primirea de avertismente sau recomandări adresate de CERS Autorităţii sau unei autorităţi naţionale de supraveghere, Autoritatea ar trebui să asigure că acestora li se dă curs în mod adecvat.

 

(48)      Autoritatea ar trebui să consulte părţile interesate cu privire la standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare, ghiduri și recomandări și să le ofere acestora o posibilitate rezonabilă de a formula observaţii cu privire la măsurile propuse. Înainte de adoptarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare, ghiduri și recomandări , Autoritatea ar trebui să realizeze un studiu de impact. Din motive de eficienţă, ar trebui utilizat în acest scop un Grup al părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor, și ar trebui să reprezinte în proporţii egale participanţii la piaţa financiară, întreprinderile mici și mijlocii (IMM), mediul academic, precum și consumatorii și alţi utilizatori cu amănuntul ai serviciilor financiare. Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor ar trebui să funcţioneze ca o interfaţă cu alte grupuri de utilizatori din domeniul serviciilor financiare instituite de către Comisie sau prin legislaţia Uniunii.

_________

(¹)            JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

(²)            Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de modificare a Directivei 92/49/CEE a Consiliului și a Directivelor 2002/83/CE, 2004/39/CE, 2005/68/CE și 2006/48/CE în ceea ce privește normele de procedură și criteriile de evaluare aplicabile evaluării prudenţiale a achiziţiilor și majorărilor de participaţii în sectorul financiar (JO L 247, 21.9.2007, p. 1).

(³)            JO L 87, 31.3.2009, p. 164.

(⁴)            JO L 318, 27.11.1998, p. 8.

__________

 

(49)      Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor care reprezintă organizaţii non-profit sau mediul academic ar trebui să primească compensaţii adecvate care să le permită persoanelor care nu sunt nici bine finanţate, nici reprezentanţi ai industriei, să participe integral la dezbaterea privind regulamentul financiar.

 

(50)      Statele membre au o responsabilitate centrală în asigurarea gestionării coordonate a crizelor, precum și în procesul de menţinere a stabilităţii financiare în situaţii de criză, în special în ceea ce privește stabilizarea și redresarea participanţilor la piaţa financiară vulnerabili. Deciziile luate de Autoritate în situaţii de urgenţă sau de dezacorduri, care afectează stabilitatea unui participant la piaţa financiară nu ar trebui să afecteze responsabilităţile fiscale ale statelor membre. Ar trebui înfiinţat un mecanism prin care statele membre pot să invoce această clauză de salvgardare și să înainteze în ultimă instanţă cazul Consiliului în vederea obţinerii unei decizii. Cu toate acestea, nu ar trebui să se abuzeze de acest mecanism de salvgardare, în special în ceea ce privește o decizie luată de autoritate care nu are un impact fiscal semnificativ sau concret, precum reducerea venitului legată de interzicerea temporară, din motive de protecţie a consumatorului, a unor activităţi sau produse specifice. La luarea unei decizii în temeiul mecanismului de salvgardare, Consiliul ar trebui să voteze pe baza principiului conform căruia fiecărui membru îi corespunde un vot. Este oportun să i se confere Consiliului un rol în acest caz, date fiind responsabilităţile specifice ale statelor membre în acest sens. Dată fiind sensibilitatea subiectului, ar trebui asigurate măsuri stricte de confidenţialitate.

 

(51)      În procedurile sale de luare a deciziilor, Autoritatea ar trebui să respecte normele și principiile generale ale Uniunii cu privire la procesul echitabil și transparenţă. Dreptul destinatarilor deciziilor Autorităţii de a își prezenta punctul de vedere ar trebui să fie pe deplin respectat. Actele Autorităţii ar trebui să facă parte integrantă din dreptul Uniunii.

 

(52)      Un consiliu al supraveghetorilor compus din directorii autorităţilor competente relevante din fiecare stat membru și condus de președintele Autorităţii ar trebui să fie principalul organ decizional al Autorităţii. Reprezentanţi ai Comisiei, ai CERS, ai Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și ai Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale) ar trebui să participe în calitate de observatori. Membrii consiliului supraveghetorilor ar trebui să acţioneze independent și doar în interesul Uniunii.

 

(53)      Ca regulă generală, consiliul supraveghetorilor ar trebui să ia decizii cu majoritate simplă în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare membru beneficiază de un vot. Cu toate acestea, în cazul actelor cu caracter general, inclusiv al celor legate de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare, ghiduri și recomandări pentru chestiuni bugetare, precum și în cazul solicitărilor din partea unui stat membru de reexaminare a unei decizii a Autorităţii de a interzice sau restricţiona temporar anumite activităţi financiare, este oportun să se aplice regulile privind votul cu majoritate calificată prevăzute în articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cazurile referitoare la soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile naţionale de supraveghere ar trebui examinate de un grup restrâns, obiectiv, compus din membri care nu sunt reprezentanţi ai autorităţilor competente ce sunt parte la dezacord și nici nu au vreun interes în conflict și nici legături directe cu autorităţile competente în cauză. Componenţa grupului ar trebui să fie echilibrată în mod corespunzător. Orice decizie a grupului ar trebui aprobată de consiliul supraveghetorilor cu majoritatea simplă a membrilor, în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare membru dispune de un vot. Cu toate acestea, în ceea ce privește deciziile luate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, decizia propusă de grup ar putea fi respinsă de către un număr de membri ale căror voturi constituie o minoritate de blocare, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 3 din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

 

(54)      Un consiliu de administraţie compus din președintele Autorităţii, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de supraveghere și ai Comisiei ar trebui să se asigure că Autoritatea își îndeplinește misiunea și sarcinile care îi revin. Consiliului de administraţie ar trebui să i se confere puterea necesară, printre altele, de a propune programul de lucru anual și multianual, de a exercita anumite competenţe bugetare, de a adopta planul Autorităţii privind politica în materie de personal, de a adopta unele dispoziţii speciale cu privire la dreptul de a avea acces la documente și de a propune raportul anual.

 

(55)      Autoritatea ar trebui să fie reprezentată de un președinte cu normă întreagă, numit de consiliul supraveghetorilor pe baza meritelor, aptitudinilor, cunoștinţelor cu privire la instituţiile și pieţele financiare, precum și pe baza experienţei relevante în privinţa supravegherii și reglementării financiare, în urma unei proceduri deschise de selecţie organizate și gestionate de consiliul supraveghetorilor, asistat de Comisie. Pentru desemnarea primului președinte al Autorităţii, Comisia ar trebui, printre altele, să elaboreze o listă restrânsă de candidaţi pe baza meritelor, aptitudinilor, cunoștinţelor cu privire la instituţiile și pieţele financiare, precum și pe baza experienţei relevante în privinţa supravegherii și reglementării financiare. Pentru desemnările ulterioare, oportunitatea de a dispune de o listă restrânsă elaborată de Comisie ar trebui să fie reexaminată într-un raport care urmează să fie realizat în temeiul prezentului regulament. Înainte ca persoana selecţionată să își preia funcţiile, și în termen de maxim o lună de la selecţionarea sa de către consiliul supraveghetorilor, Parlamentul European ar trebui să aibă dreptul, după audierea persoanei selecţionate, să obiecteze cu privire la desemnarea persoanei respective.

 

(56)      Gestionarea Autorităţii ar trebui încredinţată unui director executiv, care ar trebui să aibă dreptul de a participa la întrunirile consiliului supraveghetorilor și ale consiliului de administraţie fără drept de vot.

 

(57)      Pentru a garanta consecvenţa transsectorială în ceea ce privește activităţile AES, acestea ar trebui să se coordoneze strâns prin intermediul Comitetului comun și să ajungă la poziţii comune atunci când este necesar. Comitetul comun ar trebui să coordoneze funcţiile AES cu privire la conglomeratele financiare și alte chestiuni transsectoriale. Atunci când este necesar, actele care sunt acoperite și de domeniul de competenţă al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) sau al Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale)] ar trebui adoptate în paralel de autoritatea europeană de supraveghere în cauză. Comitetul comun ar trebui prezidat prin rotaţie pe durata unui mandat de 12 luni de președinţii AES. Președintele Comitetului comun ar trebui să fie și vicepreședinte al CERS. Comitetul comun ar trebui să aibă personal propriu, furnizat de AES, pentru a permite schimburile de informaţii pe cale informală și dezvoltarea unei culturi comune de supraveghere în cadrul AES.

 

(58)      Este necesar să se garanteze că părţile afectate de deciziile adoptate de Autoritate pot recurge la căi de atac adecvate. Pentru a proteja în mod eficace drepturile părţilor și din motive de economie procedurală, pentru domeniile în care Autoritatea are dreptul de a lua decizii, părţile ar trebui să aibă dreptul de a contesta aceste decizii în faţa unei comisii de apel. Din motive de eficienţă și consecvenţă, comisia de apel ar trebui să fie un organism comun AES, independent de structurile administrative și de reglementare ale acestora. Deciziile comisiei de apel ar trebui să facă obiectul unui recurs în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

 

(59)      Pentru ca Autoritatea să fie pe deplin autonomă și independentă, ar trebui să i se acorde un buget autonom cu venituri provenind în special din contribuţii obligatorii din partea autorităţilor naţionale de supraveghere și din bugetul general al Uniunii Europene. Finanţarea Autorităţii de către Uniune face obiectul unui acord încheiat de autoritatea bugetară în conformitate cu punctul 47 din Acordul interinstituţional dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (¹). Ar trebui să se aplice procedura bugetară a Uniunii. Auditarea conturilor ar trebui efectuată de Curtea de Conturi. Bugetul global face obiectul procedurii de descărcare de gestiune.

_________

(¹)            JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

_________

 

(60)      Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (²) ar trebui să se aplice Autorităţii. Autoritatea ar trebui să adere, de asemenea, la Acordul interinstituţional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Comunităţilor Europene privind investigaţiile interne efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (³).

 

(61)      Pentru a garanta condiţii deschise și transparente de angajare și tratamentul echitabil al personalului Autorităţii, acestuia ar trebui să i se aplice Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene și Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene (⁴).

 

(62)      Este esenţială protejarea secretelor de afaceri și a altor informaţii confidenţiale. Confidenţialitatea informaţiilor puse la dispoziţia Autorităţii și care sunt schimbate în reţea ar trebui să facă obiectul unor norme de confidenţialitate riguroase și eficace.

 

(63)      Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date (⁵) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile și organele comunitare și privind libera circulaţie a acestor date (⁶), se aplică pe deplin prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament.

 

(64)      Pentru a asigura funcţionarea transparentă a Autorităţii, Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (⁷) ar trebui să se aplice Autorităţii.

 

(65)      Ţările terţe ar trebui să poată participa la activităţile Autorităţii în conformitate cu acorduri corespunzătoare care urmează să fie încheiate de către Uniune.

 

(66)      Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne prin garantarea unui nivel ridicat, eficient și consecvent de reglementare și supraveghere prudenţială, protejarea investitorilor, protejarea integrităţii, eficienţei și bunei funcţionări a pieţelor financiare, menţinerea stabilităţii sistemului financiar și consolidarea coordonării internaţionale în materie de supraveghere, nu se pot realiza în mod satisfăcător de către statele membre și, în consecinţă, având în vedere amploarea și efectele acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

________

(²)            JO L 136, 31.5.1999, p. 1.

(³)            JO L 136, 31.5.1999, p. 15.

(⁴)            JO L 56, 4.3.1968, p. 1.

(⁵)            JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(⁶)            JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(⁷)            JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

________

 

(67)      Autoritatea ar trebui să preia toate sarcinile și competenţele actuale ale Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare și, prin urmare, Decizia 2009/77/CE ar trebui să fie abrogată de la data instituirii Autorităţii, iar Decizia nr. 716/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de instituire a unui program comunitar de sprijinire a activităţilor specifice în domeniul serviciilor financiare, al raportării financiare și al auditului (¹) ar trebui modificată în consecinţă. Date fiind structurile și operaţiunile deja existente ale Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare, este important să se asigure o foarte strânsă cooperare între acest comitet și Comisie atunci când se stabilesc mecanismele tranzitorii corespunzătoare, pentru a se garanta că perioada în care Comisia este responsabilă de organizarea administrativă și de funcţionarea administrativă iniţială a Autorităţii este cât mai limitată.

 

(68)      Este necesar să se stabilească un termen-limită pentru aplicarea prezentului regulament pentru a garanta că Autoritatea este pregătită corespunzător pentru a-și începe activitatea și pentru a garanta o tranziţie fără dificultăţi dinspre Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare. Autoritatea ar trebui să fie finanţată în mod adecvat. Cel puţin iniţial, Autoritatea ar trebui să fie finanţată în proporţie de 40 % din fondurile Uniunii și de 60 % din contribuţiile statelor membre, efectuate în conformitate cu ponderarea voturilor prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

 

(69)      Pentru a permite instituirea Autorităţii la 1 ianuarie 2011, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

 

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

 

CAPITOLUL I

 

INSTITUIREA ȘI STATUTUL JURIDIC

 

Articolul 1

 

Instituirea și domeniul de activitate

 

(1) Prezentul regulament instituie Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și pieţe, (denumită în continuare „Autoritatea”).

________

(¹)            JO L 253, 25.9.2009, p. 8.

________

 

(2) Autoritatea acţionează în limitele competenţelor care îi sunt conferite prin prezentul regulament și în cadrul domeniului de aplicare prevăzut de Directiva 97/9/CE, Directiva 98/26/CE, Directiva 2001/34/CE, Directiva 2002/47/CE, Directiva 2003/6/CE, Directiva 2003/71/CE, Directiva 2004/39/CE, Directiva 2004/109/CE, Directiva 2009/65/CE și de Directiva 2006/49/CE, fără a aduce atingere competenţei Autorităţii europene (Autoritatea bancară europeană) în ceea ce privește supravegherea prudenţială, oricărei legislaţii viitoare în domeniul administrării fondurilor de investiţii alternative (AFIA) și Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 și, în măsura în care aceste acte se aplică societăţilor care furnizează servicii de investiţii sau organismelor de plasament colectiv care își comercializează unităţile de fond sau acţiunile și autorităţilor competente care le supraveghează, de părţile relevante ale Directivei 2002/87/CE, Directivei 2005/60/CE, Directivei 2002/65/CE, fiind incluse de asemenea toate directivele, regulamentele și deciziile adoptate în baza acestor acte, precum și orice alte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, care conferă sarcini Autorităţii.

 

(3) Autoritatea acţionează, de asemenea, în domeniul activităţilor participanţilor la pieţe în legătură cu aspecte care nu sunt abordate în mod direct în actele menţionate la alineatul (2), inclusiv aspecte de guvernanţă corporativă, raportare financiară și audit, cu condiţia ca astfel de acţiuni ale Autorităţii să fie necesare pentru asigurarea aplicării eficace și consecvente a actelor respective. În plus, Autoritatea ia măsurile adecvate în contextul licitaţiilor de preluare, al compensaţiilor și decontărilor, precum și al chestiunilor privind produsele financiare derivate.

 

(4) Dispoziţiile prezentului regulament nu aduc atingere prerogativelor Comisiei, în special celor stabilite prin articolul 258 din TFUE referitoare la garantarea respectării legislaţiei Uniunii.

 

(5) Obiectivul Autorităţii este acela de a proteja interesul public prin contribuţia la stabilitatea și eficacitatea sistemului financiar pe termen scurt, mediu și lung, pentru economia, cetăţenii și întreprinderile Uniunii. Autoritatea contribuie la:

 

(a)  îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne, incluzând, în special, un nivel solid, eficient și consistent de reglementare și supraveghere,

 

(b)  garantarea integrităţii, transparenţei, eficienţei și bunei funcţionări a pieţelor financiare,

 

(c)  consolidarea coordonării internaţionale în domeniul supravegherii,

 

(d)  prevenirea arbitrajului de reglementare și promovarea condiţiilor de concurenţă echitabile,

 

(e)  garantarea unei reglementări și supravegheri corespunzătoare cu privire la asumarea riscurilor de investiţii și a altor riscuri și

 

(f)   îmbunătăţirea protecţiei consumatorilor.

 

În aceste scopuri, Autoritatea contribuie la garantarea aplicării consecvente, eficiente și efective a actelor menţionate la alineatul (2), favorizează convergenţa în materie de supraveghere, furnizează avize Parlamentului European, Consiliului și Comisiei și realizează analize economice ale pieţelor pentru a promova îndeplinirea obiectivului Autorităţii.

 

Atunci când își exercită atribuţiile conferite de prezentul regulament, Autoritatea acordă o atenţie deosebită riscurilor sistemice prezentate de participanţii la pieţele financiare al căror faliment poate afecta funcţionarea sistemului financiar sau a economiei reale.

 

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Autoritatea acţionează independent și obiectiv și exclusiv în interesul Uniunii.

 

Articolul 2

 

Sistemul European de Supraveghere Financiară

 

(1) Autoritatea face parte dintr-un Sistem European de Supraveghere Financiară (SESF). Obiectivul principal al SESF este de a asigura aplicarea corespunzătoare a normelor aplicabile sectorului financiar pentru a menţine stabilitatea financiară, generând astfel încredere în sistemul financiar în ansamblu și asigurând o protecţie suficientă pentru clienţii serviciilor financiare.

 

(2) SESF cuprinde:

 

(a)  Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), în sensul sarcinilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (¹) și în prezentul regulament;

 

(b)  Autoritatea;

 

(c)  Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (²);

 

(d)  Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (³);

 

(e)  Comitetul comun al autorităţilor europene de supraveghere („Comitetul comun”), în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor prevăzute la articolele 54-57 din prezentul regulament, precum și în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și în Regulamentul (UE) nr. 1094/2010;

 

(f)   autorităţile competente sau de supraveghere din statele membre, astfel cum sunt menţionate în actele Uniunii menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

 

(3) Autoritatea cooperează îndeaproape și în mod regulat cu CERS, precum și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale) prin intermediul Comitetului comun, garantând consecvenţa transsectorială a activităţii și ajungând la poziţii comune în domeniul supravegherii conglomeratelor financiare și în alte chestiuni transsectoriale.

________

(¹)            A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

(²)            A se vedea pagina 12 din prezentul Jurnal Oficial.

(³)            A se vedea pagina 48 din prezentul Jurnal Oficial.

________

 

(4) În conformitate cu principiul cooperării loiale menţionat la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, părţile la SESF cooperează, în spiritul încrederii și al unui deplin respect reciproc, în special pentru a asigura circulaţia între ele a unor informaţii pertinente și fiabile.

 

(5) Autorităţile de supraveghere care fac parte din SESF au obligaţia de a supraveghea participanţii la piaţa financiară care își desfășoară activitatea în Uniune în conformitate cu actele menţionate la articolul 1 alineatul (2).

 

Articolul 3

 

Răspunderea autorităţilor

 

Autorităţile menţionate la articolul 2 alineatul (2) literele (a)-(d) răspund în faţa Parlamentului European și a Consiliului.

 

Articolul 4

 

Definiţii

 

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:

 

1.   „participant la pieţele financiare” înseamnă orice persoană căreia i se aplică o obligaţie prevăzută de actele Uniunii menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau o lege naţională de punere în aplicare a respectivelor acte;

 

2.   „participant-cheie la pieţele financiare” înseamnă un participant la pieţele financiare a cărui activitate regulată sau viabilitate financiară are sau poate să aibă un efect semnificativ asupra stabilităţii, integrităţii sau eficienţei pieţelor financiare din Uniune;

 

3.   autorităţi competente” înseamnă:

 

(i)   autorităţile competente și/sau autorităţile de supraveghere astfel cum sunt definite în actele Uniunii menţionate la articolul 1 alineatul (2);

 

(ii) în ceea ce privește Directivele 2002/65/CE și 2005/60/CE, autorităţile care au competenţa de a asigura respectarea cerinţelor din directivele respective de către întreprinderile care furnizează servicii de investiţii și de către organismele de plasament colectiv care le comercializează unităţile de fond sau acţiunile;

 

(iii)             în ceea ce privește sistemele de compensare pentru investitori, organismele care administrează sisteme naţionale de compensare în temeiul Directivei 97/9/CE sau autorităţile publice care supraveghează aceste sisteme, în cazul în care funcţionarea sistemelor de compensare pentru investitori este administrată de o companie privată, în temeiul directivei în cauză.

 

Articolul 5

 

Statutul juridic

 

(1) Autoritatea este un organism al Uniunii cu personalitate juridică.

 

(2) În fiecare stat membru, Autoritatea deţine cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice conform legislaţiei naţionale. În special, aceasta poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile sau imobile și să se constituie parte în proceduri judiciare.

 

(3) Autoritatea este reprezentată de către președintele acesteia.

 

Articolul 6

 

Componenţa

 

Autoritatea cuprinde:

 

1.   un consiliu al supraveghetorilor, care exercită atribuţiile prevăzute la articolul 43;

 

2.   un consiliu de administraţie, care exercită atribuţiile prevăzute la articolul 47;

 

3.   un președinte, care exercită atribuţiile prevăzute la articolul 48;

 

4.   un director executiv, care exercită atribuţiile prevăzute la articolul 53;

 

5.   o comisie de apel, care exercită atribuţiile prevăzute la articolul 60.

 

Articolul 7

 

Sediul

 

Autoritatea își are sediul la Paris.

 

CAPITOLUL II

 

SARCINILE ȘI COMPETENŢELE AUTORITĂŢII

 

Articolul 8

 

Sarcinile și competenţele Autorităţii

 

(1) Autoritatea are următoarele sarcini:

 

(a)  de a contribui la elaborarea de standarde și practici comune de înaltă calitate în materie de reglementare și supraveghere, în special prin furnizarea de avize către instituţiile Uniunii și prin elaborarea de ghiduri, recomandări și proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care trebuie să se bazeze pe actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2);

 

(b)  de a contribui la aplicarea consecventă a actelor juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, în special prin sprijinirea unei culturi comune de supraveghere, garantarea unei aplicări consecvente, eficiente și eficace a actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2), prevenirea arbitrajului de reglementare, medierea și rezolvarea dezacordurilor între autorităţile competente, asigurarea unei supravegheri eficace și consecvente a participanţilor la piaţa financiară, precum și a unei funcţionări coerente a colegiilor de supraveghere și luarea de măsuri, printre altele, în situaţii de urgenţă;

 

(c)  de a stimula și a facilita delegarea de sarcini și responsabilități între autorităţile competente;

 

(d)  de a coopera îndeaproape cu CERS, în special prin furnizarea către CERS a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale și prin garantarea faptului că avertismentelor și recomandărilor CERS li se dă curs în mod corespunzător;

 

(e)  de a organiza și a realiza evaluări inter pares ale autorităţilor competente, inclusiv de a emite ghiduri și recomandări și de a identifica cele mai bune practici, pentru a consolida consecvenţa rezultatelor în materie de supraveghere;

 

(f)   de a monitoriza și a evalua evoluţiile pieţei în domeniile sale de competenţă;

 

(g)  de a realiza analize economice ale pieţelor pentru a-și îndeplini atribuţiile în cunoștinţă de cauză;

 

(h)  de a promova protecţia investitorilor;

 

(i)   de a contribui la funcţionarea consecventă și coerentă a colegiilor de supraveghere, la monitorizarea, evaluarea și măsurarea riscurilor sistemice, la elaborarea și coordonarea planurilor de redresare și de restructurare, asigurând un nivel înalt de protecţie a investitorilor pe întreg teritoriul Uniunii și elaborând metode de restructurare a participanţilor la piaţa financiară care sunt falimentari precum și o evaluare a necesităţii de a avea instrumente de finanţare corespunzătoare, în conformitate cu articolele 21-26;

 

(j)   de a realiza orice alte sarcini specifice prevăzute în prezentul regulament sau în alte acte legislative;

 

(k)  de a publica pe site-ul său și de a actualiza periodic informaţiile privind domeniul său de activitate, în special, în sfera sa de competenţă, informaţii privind participanţii la pieţele financiare înregistraţi, pentru a garanta că informaţiile sunt ușor accesibile publicului;

 

(l)   de a prelua, după caz, toate sarcinile existente și în curs ale Comitetului autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CAERPVM);

 

(2) Pentru a efectua sarcinile menţionate la alineatul (1), Autoritatea deţine competenţele prevăzute de prezentul regulament, în special:

 

(a)  de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare în cazurile specifice menţionate la articolul 10;

 

(b)  de a elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în cazurile specifice menţionate la articolul 15;

 

(c)  de a emite ghiduri și recomandări, astfel cum se prevede la articolul 16;

 

(d)  de a emite recomandări în cazurile specifice menţionate la articolul 17 alineatul (3);

 

(e)  de a lua decizii individuale adresate autorităţilor competente în cazurile specifice menţionate la articolele 18 alineatul (3) și 19 alineatul (3);

 

(f)   în cazurile legate de dreptul direct aplicabil al Uniunii, de a lua decizii individuale adresate participanţilor la piaţa financiară în cazurile specifice menţionate la articolul 17 alineatul (6), la articolul 18 alineatul (4) și la articolul 19 alineatul (4);

 

(g)  de a emite avize către Parlamentul European, Consiliu sau Comisie, astfel cum se prevede la articolul 34;

 

(h)  de a colecta informaţiile necesare referitoare la participanţii la piaţa financiară astfel cum se prevede la articolul 35;

 

(i)   de a dezvolta metodologii comune pentru evaluarea efectului pe care caracteristicile produselor și procesele de distribuţie îl au asupra poziţiei financiare a participanţilor la piaţa financiară și asupra protecţiei consumatorilor;

 

(j)   de a furniza o bază de date accesibilă la nivel central cu toţi participanţii la piaţa financiară înregistraţi în domeniul său de competenţă, în cazurile specificate în actele menţionate la articolul 1 alineatul (2).

 

Articolul 9

 

Sarcini legate de protecţia consumatorilor și activităţile financiare

 

(1) Autoritatea își asumă un rol principal în promovarea transparenţei, simplicităţii și echităţii pe piaţă pentru produsele sau serviciile financiare de consum din întreaga piaţă internă, inclusiv prin:

 

(a)  colectarea, analizarea și raportarea tendinţelor de consum;

 

(b)  revizuirea și coordonarea iniţiativelor de formare și educare în domeniul financiar de către autorităţile competente;

 

(c)  elaborarea de standarde de formare pentru acest sector; și

 

(d)  contribuţii la elaborarea unor norme comune de publicare.

 

(2) Autoritatea monitorizează activităţile financiare noi și existente și poate adopta ghiduri și recomandări pentru a promova siguranţa și soliditatea pieţelor și convergenţa practicilor de reglementare.

 

(3) Autoritatea poate emite, de asemenea, avertizări în cazul în care o activitate financiară pune semnificativ în pericol îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 1 alineatul (5).

 

(4) Autoritatea instituie, ca parte integrantă a Autorităţii, un Comitet pentru inovare financiară care reunește toate autorităţile naţionale de supraveghere competente în vederea realizării unei abordări coordonate a activităţii de reglementare și supraveghere a activităţilor financiare noi sau inovatoare și în vederea furnizării de consultanţă pe care Autoritatea să o prezinte Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.

 

(5) Autoritatea poate interzice sau restricţiona temporar anumite activităţi financiare care ameninţă buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia în cazurile specificate în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) și în condiţiile prevăzute în respectivele acte, sau dacă acest lucru este necesar într-o situaţie de urgenţă în conformitate cu articolul 18 și în condiţiile prevăzute în respectivul articol.

 

Autoritatea își revizuiește decizia menţionată la primul paragraf la intervale corespunzătoare și cel puţin o dată la trei luni. În cazul în care nu este reînnoită după această perioadă de trei luni, decizia expiră în mod automat.

 

Statele membre pot solicita Autorităţii să își reanalizeze decizia. În acest caz, Autoritatea decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 44 alineatul (1) paragraful al doilea dacă își menţine sau nu decizia.

 

Autoritatea poate analiza, de asemenea, necesitatea de a interzice sau a restricţiona anumite tipuri de activităţi financiare și, dacă acest lucru este necesar, poate informa Comisia pentru a facilita adoptarea oricăror astfel de interdicţii sau restricţii.

 

Articolul 10

 

Standarde tehnice de reglementare

 

(1) În cazul în care Parlamentul European și Consiliul deleagă Comisiei competenţa de a adopta standarde tehnice de reglementare, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, pentru a asigura o armonizare consecventă în domeniile prevăzute în mod expres în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare. Autoritatea înaintează aceste proiecte de standarde Comisiei spre aprobare.

 

Standardele tehnice de reglementare sunt tehnice și nu implică decizii strategice sau de politică publică, iar conţinutul lor este delimitat de actele legislative în temeiul cărora sunt elaborate.

 

Înainte de a prezenta Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la acestea și analizează eventualele costuri și beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări și analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectelor de standarde tehnice de reglementare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Autoritatea solicită, de asemenea, avizul Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor menţionat la articolul 37.

 

Atunci când Autoritatea transmite un proiect de standard tehnic de reglementare, Comisia îl transmite imediat Parlamentului European și Consiliului.

 

În termen de trei luni de la primirea unui proiect de standard tehnic de reglementare, Comisia decide cu privire la aprobarea acestuia. Comisia poate aproba proiectele de standarde tehnice de reglementare doar parţial sau cu modificări atunci când acest lucru este impus de interesele Uniunii.

 

În cazul în care intenţionează să nu aprobe un proiect de standard tehnic de reglementare sau să îl aprobe parţial sau cu modificări, Comisia retrimite Autorităţii proiectul de standard tehnic de reglementare, explicând de ce nu îl aprobă sau, după caz, explicând motivele pentru care au fost efectuate modificări. În termen de șase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de reglementare pe baza modificărilor propuse de Comisie și îl poate prezenta din nou Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European și Consiliului.

 

În cazul în care, la expirarea termenului de șase săptămâni, Autoritatea nu a înaintat un proiect modificat al standardului tehnic de reglementare sau a înaintat un proiect de standard tehnic de reglementare modificat într-un mod care nu corespunde modificărilor propuse de Comisie, Comisia poate adopta standardul tehnic de reglementare cu modificările pe care le consideră relevante sau poate respinge standardul.

 

Comisia nu poate să modifice conţinutul unui proiect de standard tehnic de reglementare întocmit de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea, astfel cum se prevede în prezentul articol.

 

(2) În cazurile în care Autoritatea nu a transmis un proiect de standard tehnic de reglementare în termenul stabilit în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), Comisia poate solicita un astfel de proiect și stabili un nou termen pentru aceasta.

 

(3) Numai în cazurile în care autoritatea nu transmite Comisiei proiectul de standard tehnic de reglementare în termenele prevăzute în conformitate cu alineatul (2), Comisia poate adopta un standard tehnic de reglementare prin intermediul unui act delegat în absenţa unui proiect din partea Autorităţii.

 

Comisia organizează consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare și analizează eventualele costuri și beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări și analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectelor de standarde tehnice de reglementare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Comisia solicită, de asemenea, avizul sau recomandări din partea Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor menţionat la articolul 37.

 

Comisia transmite imediat proiectul de standard tehnic de reglementare Parlamentului European și Consiliului.

 

Comisia transmite proiectul său de standard tehnic de reglementare Autorităţii. În termen de șase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de reglementare și îl poate transmite Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European și Consiliului.

 

Dacă la expirarea termenului de șase săptămâni menţionat în al patrulea paragraf, Autoritatea nu a transmis un proiect modificat de standard tehnic de reglementare, Comisia poate adopta standardul respectiv.

 

Dacă în termenul de șase săptămâni Autoritatea a transmis un proiect modificat de standard tehnic de reglementare, Comisia îl poate modifica pe baza modificărilor propuse de Autoritate sau poate adopta standardul tehnic de reglementare cu modificările pe care le consideră relevante. Comisia nu poate să modifice conţinutul proiectelor de standarde tehnice de reglementare întocmite de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea, astfel cum se prevede în prezentul articol.

 

(4) Standardele tehnice de reglementare sunt adoptate prin intermediul unor regulamente sau decizii. Acestea se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în cuprinsul lor.

 

Articolul 11

 

Exercitarea delegării de competenţe

 

(1) Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la articolul 10 este conferită Comisiei pentru o perioadă de patru ani de la 16 decembrie 2010. Comisia prezintă un raport cu privire la delegarea de competenţe cel târziu cu șase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea de competenţă se reînnoiește automat pentru perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă, în conformitate cu articolul 14.

 

(2) De îndată ce adoptă un standard tehnic de reglementare, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

 

(3) Competenţa de a adopta standarde tehnice de reglementare îi este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute la articolele 12-14.

 

Articolul 12

 

Revocarea delegării de competenţe

 

(1) Parlamentul European sau de Consiliul pot revoca în orice moment delegarea de competenţe menţionată la articolul 10.

 

(2) Instituţia care a iniţiat o procedură internă pentru a decide dacă intenţionează să revoce delegarea de competenţe depune eforturi pentru informarea celeilalte instituţii și a Comisiei într-un termen rezonabil înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competenţele delegate care ar putea face obiectul unei revocări.

 

(3) Decizia de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, specificată în aceasta. Decizia nu aduce atingere standardelor tehnice de reglementare care sunt deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Articolul 13

 

Obiecţiuni la standardele tehnice de reglementare

 

(1) Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecţiuni la un standard tehnic de reglementare în termen de trei luni de la data notificării standardului tehnic de reglementare adoptat de Comisie. La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, termenul respectiv se prelungește cu trei luni.

 

Atunci când Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare identic cu proiectul de standard tehnic de reglementare transmis de Autoritate, termenul în care Parlamentul European și Consiliul pot formula obiecţiuni la acesta este de o lună de la data notificării. La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, termenul respectiv se prelungește cu o lună.

 

(2) În cazul în care, la expirarea termenului menţionat la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu a formulat obiecţiuni la standardul tehnic de reglementare, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în dispoziţiile sale.

 

Standardul tehnic de reglementare poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv în cazul în care atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu formula obiecţiuni.

 

(3) În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul formulează obiecţiuni la un standard tehnic de reglementare în termenul menţionat la alineatul (1), acesta nu intră în vigoare. În conformitate cu articolul 296 TFUE, instituţia care formulează obiecţiuni cu privire la standardul tehnic de reglementare își prezintă motivele care au stat la baza acestora.

 

Articolul 14

 

Neaprobarea sau modificarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare

 

(1) În cazul în care Comisia nu aprobă un proiect de standard tehnic de reglementare sau îl modifică în conformitate cu articolul 10, aceasta informează Autoritatea, Parlamentul European și Consiliul, prezentând motivele pentru neaprobare.

 

(2) După caz, Parlamentul European sau Consiliul poate invita comisarul responsabil, împreună cu președintele Autorităţii, în termen de o lună de la informarea menţionată la alineatul (1), pentru o reuniune ad hoc a comisiei competente a Parlamentului European sau a Consiliului, în vederea prezentării și explicării divergenţelor.

 

Articolul 15

 

Standarde tehnice de punere în aplicare

 

(1) Autoritatea poate elabora standarde tehnice de punere în aplicare, prin intermediul unor acte de punere în aplicare în conformitate cu articolul 291 din TFUE, în domeniile prevăzute în mod expres în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2). Standardele tehnice de punere în aplicare sunt tehnice, nu implică decizii strategice sau opţiuni de politică publică, iar conţinutul lor are scopul de a stabili condiţiile de punere în aplicare a actelor în cauză. Autoritatea înaintează proiectele sale de standarde tehnice de punere în aplicare Comisiei spre aprobare.

 

Înainte de a prezenta Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la acestea și analizează eventualele costuri și beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări și analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Autoritatea solicită, de asemenea, avizul Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor menţionat la articolul 37.

 

Atunci când Autoritatea transmite un proiect de standard tehnic de punere în aplicare, Comisia îl transmite fără întârziere Parlamentului European și Consiliului.

 

În termen de trei luni de la primirea unui proiect de standard tehnic de punere în aplicare, Comisia decide cu privire la aprobarea acestuia. Comisia poate prelungi acest termen cu o lună. Comisia poate aproba proiectul de standard tehnic de punere în aplicare doar parţial sau cu modificări atunci când acest lucru este impus de interesele Uniunii.

 

În cazul în care intenţionează să nu aprobe un proiect de standard tehnic de punere în aplicare sau să îl aprobe parţial sau cu modificări, Comisia îl retrimite Autorităţii, explicând de ce nu intenţionează să îl aprobe sau, după caz, explicând motivele modificările pe care le-a efectuat. În termen de șase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de punere în aplicare pe baza modificărilor propuse de Comisie și îl poate prezenta din nou Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European și Consiliului.

 

În cazul în care, la expirarea termenului de șase săptămâni menţionat la paragraful al cincilea, Autoritatea nu a înaintat un proiect de standard tehnic de punere în aplicare modificat sau a înaintat un proiect de standard tehnic de punere în aplicare care este modificat într-un mod care nu corespunde modificărilor propuse de Comisie, Comisia poate adopta standardul tehnic de punere în aplicare cu modificările pe care le consideră relevante sau îl poate respinge.

 

Comisia nu poate să modifice conţinutul unui proiect de standard tehnic de punere în aplicare întocmit de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea, astfel cum se prevede în prezentul articol.

 

(2) În cazurile în care Autoritatea nu a transmis un proiect de standard tehnic de punere în aplicare în termenul stabilit în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), Comisia poate stabili un nou termen pentru aceasta.

 

(3) Numai în cazurile în care Autoritatea nu transmite proiectul de standard tehnic de punere în aplicare Comisiei în termenele prevăzute în conformitate cu alineatul (2), Comisia poate adopta un standard tehnic de punere în aplicare prin intermediul unui act de punere în aplicare și nu pe baza unui proiect din partea Autorităţii.

 

Comisia organizează consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare și analizează eventualele costuri ș i beneficii aferente, cu excepţia cazului în care astfel de consultări i analize sunt disproporţionate în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză sau cu gradul specific de urgenţă al situaţiei. Comisia solicită, de asemenea, avizul sau opinia Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor menţionat la articolul 37.

 

Comisia transmite imediat proiectul de standard tehnic de punere în aplicare Parlamentului European și Consiliului.

 

Comisia transmite proiectul de standard tehnic de punere în aplicare Autorităţii. În termen de șase săptămâni, Autoritatea poate modifica proiectul de standard tehnic de punere în aplicare și îl poate transmite Comisiei sub forma unui aviz formal. Autoritatea transmite o copie a acestui aviz formal Parlamentului European și Consiliului.

 

Dacă la expirarea termenului de șase săptămâni menţionat la paragraful al patrulea, Autoritatea nu a transmis un proiect modificat de standard tehnic de punere în aplicare, Comisia poate adopta standardul tehnic de punere în aplicare.

 

Dacă în termenul de șase săptămâni Autoritatea a transmis un proiect modificat de standard tehnic de punere în aplicare, Comisia poate modifica proiectul de standard tehnic de punere în aplicare pe baza modificărilor propuse de Autoritate sau poate adopta standardul tehnic de punere în aplicare cu modificările pe care le consideră relevante.

 

Comisia nu poate să modifice conţinutul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare întocmite de Autoritate fără a se coordona în prealabil cu Autoritatea, astfel cum se prevede în prezentul articol.

 

(4) Standardele tehnice de punere în aplicare sunt adoptate prin intermediul unor regulamente sau decizii. Acestea se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în cuprinsul lor.

 

Articolul 16

 

Ghiduri și recomandări

 

(1) În scopul stabilirii de practici consecvente, eficiente și eficace în materie de supraveghere în cadrul SESF, și al garantării aplicării comune, uniforme și coerente a dreptului Uniunii, Autoritatea emite ghiduri și recomandări adresate autorităţilor competente sau participanţilor la pieţele financiare.

 

(2) Dacă este cazul, Autoritatea organizează consultări publice deschise cu privire la ghidurile și recomandările în cauză și analizează eventualele costuri și beneficii aferente. Aceste consultări și analize sunt proporţionale cu domeniul de aplicare, natura și impactul ghidurilor sau recomandărilor. Autoritatea solicită, de asemenea, după caz, avizul sau opinia Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor menţionat la articolul 37.

 

(3) Autorităţile competente și participanţii la pieţele financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta aceste ghiduri și recomandări.

 

În termen de două luni de la emiterea unui ghid sau a unei recomandări, fiecare autoritate competentă confirmă dacă se conformează sau intenţionează să se conformeze respectivului ghid sau respectivei recomandări. În cazul în care o autoritate competentă nu se conformează sau nu intenţionează să se conformeze, aceasta informează Autoritatea, prezentându-și motivele. Autoritatea dă publicităţii faptul că autoritatea competentă respectivă nu intenţionează să se conformeze ghidului sau recomandării în cauză.

 

Autoritatea poate decide, de asemenea, de la caz la caz, să publice motivele prezentate de autoritatea competentă pentru care nu s-a conformat respectivului ghid sau respectivei recomandări. Autoritatea competentă primește o notificare prealabilă cu privire la această publicare.

 

Dacă acest lucru este prevăzut de către ghidul sau recomandarea în cauză, participanţii la pieţele financiare raportează în mod clar și detaliat dacă respectă ghidul sau recomandarea respectivă.

 

(4) În raportul menţionat la articolul 43 alineatul (5), Autoritatea informează Parlamentul European, Consiliul și Comisia cu privire la ghidurile și recomandările emise, menţionând autorităţile competente care nu s-au conformat acestora, prezentând modalitatea prin care Autoritatea intenţionează să se asigure că autorităţile competente în cauză vor respecta recomandările și ghidurile sale în viitor.

 

Articolul 17

 

Încălcarea dreptului Uniunii

 

(1) Atunci când o autoritate competentă nu a aplicat actele menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau le-a aplicat într-un mod care pare să constituie o încălcare a legislaţiei Uniunii, inclusiv standardele tehnice de reglementare și standardele tehnice de punere în aplicare stabilite în conformitate cu articolele 10-15, în special prin negarantarea faptului că un participant la pieţele financiare îndeplinește cerinţele stabilite în respectivele acte, Autoritatea acţionează în conformitate cu competenţele prevăzute la alineatele (2), (3) și (6) ale prezentului articol.

 

(2) La cererea uneia sau mai multor autorităţi competente, a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, sau a Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor, sau din proprie iniţiativă și după ce a informat autoritatea competentă vizată, Autoritatea poate investiga pretinsa încălcare sau neaplicare a dreptului Uniunii.

 

Fără a aduce atingere competenţelor stabilite la articolul 35, autoritatea competentă pune la dispoziţia Autorităţii, fără întârziere, toate informaţiile pe care Autoritatea le consideră necesare pentru investigaţia sa.

 

(3) Cel târziu în termen de două luni de la demararea investigaţiei, Autoritatea poate adresa autorităţii competente în cauză o recomandare precizând măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii.

 

În termen de zece zile lucrătoare de la primirea recomandării, autoritatea competentă informează Autoritatea cu privire la măsurile pe care le-a întreprins sau pe care are intenţia să le întreprindă pentru a garanta respectarea dreptului Uniunii.

 

(4) Dacă, în termen de o lună de la primirea recomandării Autorităţii, autoritatea competentă nu s-a conformat legislaţiei Uniunii, Comisia poate, după ce a fost informată de Autoritate sau din proprie iniţiativă, să emită un aviz formal prin care să îi ceară autorităţii competente să ia măsurile necesare pentru a respecta dreptul Uniunii. Avizul formal al Comisiei ţine seama de recomandarea Autorităţii.

 

Comisia emite un astfel de aviz formal în termen de trei luni de la adoptarea recomandării. Comisia poate prelungi această perioadă cu o lună.

 

Autoritatea și autorităţile competente transmit Comisiei toate informaţiile necesare.

 

(5) În termen de zece zile lucrătoare de la primirea avizului formal menţionat la alineatul (4), autoritatea competentă informează Comisia și Autoritatea cu privire la măsurile pe care le-a întreprins sau pe care are intenţia să le întreprindă pentru a se conforma avizului formal respectiv.

 

(6) Fără a aduce atingere competenţelor care îi revin Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă avizul formal menţionat la alineatul (4) în termenul menţionat în avizul formal și când este necesară remedierea promptă a nerespectării în vederea menţinerii sau restabilirii condiţiilor neutre de concurenţă de pe piaţă sau în vederea garantării bunei funcţionări și a integrităţii sistemului financiar, Autoritatea poate adopta, în cazul în care cerinţele relevante prevăzute de actele menţionate la articolul 1 alineatul (2) se aplică direct participanţilor la pieţele financiare, o decizie individuală adresată unui participant la pieţele financiare prin care să-i impună acesteia să ia măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei activităţi.

 

Decizia Autorităţii este conformă cu avizul formal emis de Comisie în temeiul alineatului (4).

 

(7) Deciziile adoptate în temeiul alineatului (6) prevalează asupra oricărei decizii adoptate anterior de autorităţile competente cu privire la aceeași chestiune.

 

Atunci când adoptă o măsură în legătură cu chestiunile care fac obiectul unui aviz formal în temeiul alineatului (4) sau al unei decizii în temeiul alineatului (6), autorităţile competente respectă avizul formal corespunzător sau decizia corespunzătoare, după caz.

 

(8) În raportul menţionat la articolul 43 alineatul (5), Autoritatea indică autorităţile competente și participanţii la pieţele financiare care nu au respectat avizele formale și deciziile menţionate la alineatele (4) și (6) din prezentul articol.

 

Articolul 18

 

Măsuri în situaţii de urgenţă

 

(1) În cazul unor evoluţii negative care pot periclita grav buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea, în totalitate sau în parte, a sistemului financiar din Uniune, Autoritatea facilitează în mod activ și, atunci când consideră că este necesar, coordonează eventualele măsuri luate de către autorităţile naţionale de supraveghere competente relevante.

 

Pentru a putea îndeplini acest rol de facilitare și coordonare, Autoritatea este informată pe deplin cu privire la eventualele evoluţii relevante și este invitată să participe în calitate de observator la eventualele reuniuni relevante ale autorităţilor naţionale de supraveghere competente.

 

(2) Consiliul, după consultarea Comisiei și a CERS și, după caz, a AES, poate adopta o decizie adresată Autorităţii, prin care să se stabilească existenţa unei situaţii de urgenţă în sensul prezentului regulament, în urma unei cereri adresate de către Autoritate, Comisie sau CERS. Consiliul își revizuiește această decizie la intervale corespunzătoare și cel puţin o dată pe lună. În cazul în care decizia nu este reînnoită la expirarea unui termen de o lună, aceasta expiră în mod automat. Consiliul poate declara întreruperea situaţiei de urgenţă în orice moment.

 

În cazul în care CERS sau Autoritatea consideră că ar putea apărea o situaţie de urgenţă, acestea emit o recomandare confidenţială adresată Consiliului și furnizează acestuia o evaluare a situaţiei. Consiliul evaluează apoi necesitatea convocării unei reuniuni. În cadrul acestui proces, este garantată protecţia adecvată a confidenţialităţii.

 

În cazul în care Consiliul constată existenţa unei situaţii de urgenţă, acesta informează în mod corespunzător fără întârziere Parlamentul European și Comisia.

 

(3) Atunci când Consiliul a adoptat o decizie în temeiul alineatului (2) și în situaţii excepţionale în care este necesară acţiunea coordonată a autorităţilor naţionale pentru a reacţiona la evoluţii negative care pot pune în pericol grav buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia, Autoritatea poate adopta decizii individuale care să impună autorităţilor competente să ia măsurile necesare în conformitate cu legislaţia menţionată la articolul 1 alineatul (2) pentru a aborda orice astfel de evoluţii prin garantarea faptului că participanţii la pieţele financiare și autorităţile competente îndeplinesc cerinţele prevăzute în respectiva legislaţie.

 

(4) Fără a aduce atingere competenţelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă decizia Autorităţii menţionată la alineatul (2) în termenul prevăzut în respectiva decizie, Autoritatea poate, în cazul în care cerinţele relevante prevăzute de actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), inclusiv în standardele tehnice de reglementare și în standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu actele respective, se aplică direct participanţilor la pieţele financiare, să adopte o decizie individuală adresată unui participant la pieţele financiare prin care să-i impună acestuia să ia măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul respectivei legislaţii, inclusiv încetarea oricărei activităţi. Aceasta se aplică numai în situaţiile în care o autoritate competentă nu aplică actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), inclusiv standardele tehnice de reglementare și standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu actele respective, sau le aplică într-un mod care pare să fie o încălcare vădită a respectivelor acte și dacă este necesară remedierea de urgenţă pentru restabilirea bunei funcţionări și a integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părţi a acestuia.

 

(5) Deciziile adoptate în temeiul alineatului (4) prevalează asupra oricărei decizii adoptate anterior de autorităţile competente cu privire la aceeași chestiune.

 

Orice măsură luată de autorităţile competente în legătură cu aspecte care fac obiectul unei decizii în temeiul alineatului (3) sau (4) este compatibilă cu respectivele decizii.

 

Articolul 19

 

Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente în contexte transfrontaliere

 

(1) Fără a aduce atingere competenţelor prevăzute la articolul 17, atunci când o autoritate competentă nu este de acord cu procedura sau cu conţinutul unei măsuri sau cu lipsa de acţiune din partea unei autorităţi competente din alt stat membru în cazurile specificate în actele menţionate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea, la cererea uneia sau mai multor autorităţi competente în cauză, poate sprijini autorităţile în efortul acestora de a ajunge la un acord, în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)-(4) din prezentul articol.

 

În cazurile prevăzute de legislaţia menţionată la articolul 1 alineatul (2) și în cazul în care, pe baza unor criterii obiective, poate fi identificat un dezacord între autorităţile competente din diferite state membre, Autoritatea poate, din proprie iniţiativă, să sprijine autorităţile în efortul acestora de a ajunge la un acord în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)-(4).

 

(2) Autoritatea stabilește un termen-limită pentru concilierea autorităţilor competente, ţinând seama de eventualele termene specificate în actele menţionate la articolul 1 alineatul (2), precum și de complexitatea și urgenţa situaţiei. În această etapă, Autoritatea are rol de mediator.

 

(3) Dacă autorităţile competente în cauză nu reușesc să ajungă la un acord în cadrul fazei de conciliere menţionată la alineatul (2), Autoritatea poate, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 44 alineatul (1) al treilea și al patrulea paragraf, să ia o decizie prin care să le impună acestora să adopte anumite măsuri sau să se abţină de la adoptarea de măsuri în vederea soluţionării chestiunii, cu scopul de a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii, decizia având caracter obligatoriu pentru autorităţile competente vizate.

 

(4) Fără a aduce atingere competenţelor care îi revin Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, atunci când o autoritate competentă nu respectă decizia Autorităţii, prin negarantarea faptului că un participant la pieţele financiare respectă cerinţele care îi sunt direct aplicabile în temeiul actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea poate adopta o decizie individuală adresată unui participant la pieţele financiare prin care să-i impună acestuia să ia măsurile necesare pentru a se conforma obligaţiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei activităţi.

 

(5) Deciziile adoptate în temeiul alineatului (4) prevalează asupra oricărei decizii adoptate anterior de autorităţile competente cu privire la aceeași chestiune. Orice măsură luată de autorităţile competente în legătură cu fapte care fac obiectul unei decizii în temeiul alineatului (3) sau (4) este compatibilă cu respectivele decizii.

 

(6) În raportul menţionat la articolul 50 alineatul (2), președintele Autorităţii prezintă natura și tipul dezacordurilor survenite între autorităţile competente, înţelegerile la care s-a ajuns și deciziile luate pentru soluţionarea unor astfel de dezacorduri.

 

Articolul 20

 

Soluţionarea dezacordurilor dintre autorităţile competente din sectoare diferite

 

Comitetul comun, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 19 și 56, soluţionează dezacordurile transsectoriale care pot apărea între autorităţi competente, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 2 din prezentul regulament, din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și respectiv din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

 

Articolul 21

 

Colegiile de supraveghere

 

(1) Autoritatea contribuie la promovarea și monitorizarea funcţionării eficiente, eficace și consecvente a colegiilor de supraveghere înfiinţate prin actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2) și la favorizarea coerenţei aplicării dreptului Uniunii de către colegiile de supraveghere. În scopul asigurării convergenţei între cele mai bune practici în materie de supraveghere, personalul Autorităţii are posibilitatea de a participa la activităţile colegiilor de supraveghere, inclusiv la examinări la faţa locului efectuate în comun de două sau mai multe autorităţi competente.

 

(2) Autoritatea are un rol de coordonare în garantarea unei funcţionări consecvente și coerente a colegiilor de supraveghere pentru instituţiile transfrontaliere din Uniune, ţinând seama de riscul sistemic prezentat de participanţii la pieţele financiare, menţionat la articolul 23.

 

În sensul prezentului alineat și al alineatului (1) din prezentul articol, Autoritatea este considerată drept „autoritate competentă” în sensul legislaţiei relevante.

 

Autoritatea poate:

 

(a)   să colecteze și să ofere toate informaţiile relevante, în cooperare cu autorităţile competente, pentru a facilita activitatea colegiului și să înfiinţeze și să gestioneze un sistem central pentru a pune astfel de informaţii la dispoziţia autorităţilor competente din cadrul colegiului;

 

(b)   să iniţieze și să coordoneze exerciţii de simulare a crizelor la nivelul Uniunii, în conformitate cu articolul 32, pentru a evalua rezistenţa participanţilor la pieţele financiare astfel cum se menţionează la articolul 23, în special riscul sistemic prezentat de participanţii-cheie la pieţele financiare, la evoluţiile negative ale pieţei, precum și să evalueze potenţialul de creștere a riscului sistemic prezentat de participanţii-cheie la pieţele financiare în situaţii de criză, asigurând aplicarea unei metodologii consecvente la nivel naţional pentru aceste exerciţii și, după caz, să adreseze o recomandare autorităţii competente în vederea corectării aspectelor identificate în cadrul exerciţiului de simulare a crizelor;

 

(c)    să promoveze activităţi de supraveghere eficiente și eficace, inclusiv evaluări ale riscurilor la care sunt sau pot fi expuși participanţii la pieţele financiare în situaţii de criză;

 

(d)   să supervizeze, în conformitate cu sarcinile și competenţele specificate în prezentul regulament, sarcinile îndeplinite de autorităţile competente; și

 

(e)   să solicite deliberări suplimentare în cadrul unui colegiu, în toate situaţiile în care consideră că decizia ar genera o aplicare incorectă a dreptului Uniunii sau nu ar contribui la obiectivul de convergenţă între practicile în materie de supraveghere. De asemenea, aceasta poate solicita autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată programarea unei reuniuni a colegiului sau adăugarea unui punct pe ordinea de zi a unei reuniuni.

 

(3) Autoritatea poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și standarde tehnice de punere în aplicare pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce privește dispoziţiile referitoare la funcţionarea operaţională a colegiilor de supraveghere și poate emite ghiduri și recomandări adoptate în temeiul articolului 16 pentru a promova convergenţa activităţilor de supraveghere și a bunelor practici adoptate de colegiile de supraveghere.

 

(4) Autoritatea dispune de un rol de mediere, cu efecte obligatorii din punct de vedere juridic, pentru a soluţiona dezacordurile dintre autorităţile competente în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 19. Autoritatea poate lua decizii în materie de supraveghere care să fie direct aplicabile participantului la piaţa financiară în cauză, în conformitate cu articolul 19.

 

Articolul 22

 

Dispoziţii generale

 

(1) Autoritatea ţine seama în mod corespunzător de riscul sistemic, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1092/2010. Aceasta abordează toate riscurile de perturbare a serviciilor financiare care:

 

(a)  sunt cauzate de o disfuncţionalitate a întregului sistem financiar sau a unor părţi ale acestuia; și

 

(b)  pot să genereze consecinţe negative grave pentru piaţa internă și economia reală.

 

Autoritatea ia în considerare, după caz, monitorizarea și evaluarea riscului sistemic, astfel cum au fost desfășurate de CERS și de Autoritate și răspunde avertismentelor și recomandărilor CERS în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010.

 

(2) Autoritatea, în colaborare cu CERS și în conformitate cu articolul 23, elaborează o abordare comună pentru identificarea și măsurarea riscului sistemic prezentat de participanţii-cheie la pieţele financiare, inclusiv indicatori cantitativi și calitativi, după caz.

 

Acești indicatori reprezintă un element esenţial în stabilirea acţiunilor adecvate în materie de supraveghere. Autoritatea monitorizează gradul de convergenţă a constatărilor făcute, în vederea promovării unei abordări comune.

 

(3) Fără a aduce atingere actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2), Autoritatea elaborează, dacă este necesar, ghiduri și recomandări suplimentare pentru participanţii cheie la pieţele financiare, pentru a ţine seama de riscul sistemic prezentat de aceștia.

 

Autoritatea garantează faptul că riscul sistemic prezentat de participanţii-cheie la pieţele financiare este luat în considerare atunci când sunt elaborate proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare în domeniile stabilite în actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2).

 

(4)  La solicitarea uneia sau a mai multor autorităţi competente, a Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei sau din proprie iniţiativă, Autoritatea poate desfășura o investigaţie pentru un anumit tip de activitate financiară sau tip de produs sau tip de conduită pentru a evalua ameninţările potenţiale la adresa integrităţii pieţelor financiare sau a stabilităţii sistemului financiar și pentru a formula recomandări corespunzătoare adresate autorităţilor competente vizate privind măsurile necesare.

 

În aceste scopuri, Autoritatea poate face uz de competenţele care îi sunt conferite în temeiul prezentului regulament, inclusiv în temeiul articolului 35.

 

(5) Comitetul comun garantează coordonarea globală și transsectorială a activităţilor desfășurate în conformitate cu prezentul articol.

 

Articolul 23

 

Identificarea și măsurarea riscului sistemic

 

(1) În consultare cu CERS, Autoritatea elaborează criterii de identificare și de măsurare a riscului sistemic și un sistem corespunzător de simulare de criză care să includă o evaluare a potenţialului de creștere a riscului sistemic prezentat de participanţii la pieţele financiare în situaţii de criză. Participanţii la piaţa financiară care pot prezenta un risc sistemic sunt supuse unei supravegheri consolidate și, după caz, planurilor de redresare și de restructurare menţionate la articolul 25.

 

(2) Autoritatea ţine seama pe deplin de abordările internaţionale relevante în elaborarea criteriilor de identificare și de măsurare a riscului sistemic prezentat de participanţii la pieţele financiare, inclusiv cele stabilite de Consiliul de Stabilitate Financiară, Fondul Monetar Internaţional și Banca Reglementelor Internaţionale.

 

Articolul 24

 

Capacitatea permanentă de a răspunde riscurilor sistemice

 

(1) Autoritatea se asigură că dispune de capacitatea specializată și permanentă de a răspunde în mod eficace materializării riscurilor sistemice menţionate la articolele 22 și 23 și, în special, în ceea ce privește instituţiile care prezintă un risc sistemic.

 

(2)  Autoritatea îndeplinește sarcinile care îi sunt conferite în temeiul prezentului regulament și al legislaţiei menţionate la articolul 1 alineatul (2), și contribuie la garantarea unei sistem coerent și coordonat de gestionare și de soluţionare a crizelor în Uniune.

 

Articolul 25

 

Planuri de redresare și de restructurare

 

(1) Autoritatea contribuie și participă în mod activ la elaborarea și coordonarea planurilor de redresare și de restructurare eficace și coerente, a procedurilor în situaţii de urgenţă și a măsurilor preventive pentru a minimaliza impactul sistemic al oricărui faliment.

 

(2) Autoritatea poate elabora standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare în conformitate cu actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-15.

 

Articolul 26

 

Sistemul european al sistemelor naţionale de compensare pentru investitori

 

(1) Autoritatea contribuie la consolidarea sistemului european al sistemelor naţionale de compensare pentru investitori (SCI) acţionând în limita competenţelor care îi sunt conferite prin prezentul regulament pentru a garanta aplicarea corectă a Directivei 97/9/CE, cu scopul de a se asigura că sistemele naţionale de compensare pentru investitori sunt finanţate în mod corespunzător prin contribuţii ale participanţilor la piaţa financiară implicaţi, inclusiv participanţii la piaţa financiară corespunzătoare cu sediul în ţări terţe și de a asigura un nivel ridicat de protecţie pentru toţi deponenţii, într-un cadru armonizat în ansamblul Uniunii.

 

(2) Articolul 16 privind competenţele Autorităţii de a adopta ghiduri și recomandări se aplică sistemelor de compensare pentru investitori.

 

(3) Autoritatea poate elabora standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare în conformitate cu actele legislative menţionate la articolul 1 alineatul (2), prin procedura stabilită la articolele 10-15.

 

(4) Reexaminarea prezentului regulament, astfel cum este prevăzută la articolul 81, urmărește în special convergenţa sistemului european al sistemelor naţionale de compensare pentru investitori.

 

Articolul 27

 

Sistemul european de soluţionare a situaţiilor de criză și de mecanisme de finanţare

 

(1) În domeniile sale de competenţă, Autoritatea contribuie la elaborarea metodelor pentru restructurarea participanţilor-cheie la piaţa financiară care sunt falimentari, prin modalităţi care să evite contaminarea și care să permită lichidarea acestora în mod ordonat și rapid, inclusiv, dacă este cazul, prin mecanisme coerente și solide de finanţare, după caz.

 

(2) Autoritatea contribuie la activitatea privind aspectele legate de concurenţa echitabilă și impacturile cumulative asupra instituţiilor financiare ale oricăror sisteme de taxe și contribuţii care ar putea fi introduse pentru a asigura o repartizare echitabilă a sarcinilor și a stimulentelor în vederea limitării riscului sistemic ca parte a unui cadru de soluţionare coerent și credibil.

 

Reexaminarea prezentului regulament, astfel cum este prevăzută la articolul 81, urmărește în special analizarea posibilei consolidări a rolului Autorităţii în cadrul prevenirii, gestionării și soluţionării situaţiilor de criză.

 

Articolul 28

 

Delegarea de sarcini și responsabilităţi

 

(1) Autorităţile competente pot, cu acordul autorităţii delegate, să delege sarcini și responsabilităţi Autorităţii sau altor autorităţi competente, sub rezerva condiţiilor prevăzute la prezentul articol. Statele membre pot crea mecanisme specifice privind delegarea de responsabilităţi, care trebuie respectate înainte ca autorităţile lor competente să încheie astfel de acorduri de delegare și pot limita mandatul delegării la nivelul necesar pentru supravegherea eficace a participanţilor la pieţele financiare sau grupărilor financiare transfrontaliere.

 

(2) Autoritatea stimulează și facilitează delegarea de sarcini și responsabilităţi între autorităţile competente prin identificarea sarcinilor și responsabilităţilor care pot fi delegate sau realizate în comun și prin promovarea celor mai bune practici.

 

(3) Delegarea de responsabilităţi conduce la realocarea competenţelor prevăzute în actele menţionate la articolul 1 alineatul (2). Legea autorităţii delegate reglementează procedura, aplicarea și căile de atac administrative și judiciare cu privire la responsabilităţile delegate.

 

(4) Autorităţile competente informează Autoritatea cu privire la acordurile de delegare pe care intenţionează să le încheie. Autorităţile competente aplică acordurile cel mai devreme la o lună după notificarea Autorităţii.

 

Autoritatea poate emite un aviz cu privire la acordul propus în termen de o lună după ce a fost informată.

 

Autoritatea publică prin mijloace adecvate toate acordurile de delegare încheiate de autorităţile competente, pentru a se asigura că toate părţile interesate sunt informate corespunzător.

 

Articolul 29

 

Cultura comună de supraveghere

 

(1) Autoritatea joacă un rol activ în elaborarea unei culturi comune de supraveghere la nivelul Uniunii și a unor practici de supraveghere consecvente, precum și în garantarea unor proceduri uniforme și a unor abordări coerente în ansamblul Uniunii. Autoritatea efectuează cel puţin următoarele activităţi:

 

(a)  furnizarea de avize autorităţilor competente;

 

(b)  promovarea unui schimb de informaţii bilateral și multilateral efectiv între autorităţile competente, respectându-se pe deplin dispoziţiile aplicabile în materie de confidenţialitate și de protecţie a datelor prevăzute de legislaţia Uniunii în domeniu;

 

(c)  participarea la elaborarea unor standarde de supraveghere de înaltă calitate și uniforme, inclusiv a standardelor de raportare și a standardelor internaţionale de contabilitate, în conformitate cu articolul 1 alineatul (3);

 

(d)  reexaminarea aplicării standardelor tehnice de reglementare și de punere în aplicare relevante adoptate de Comisie, a ghidurilor și recomandărilor emise de Autoritate și propunerea de amendamente atunci când este necesar; și

 

(e)  elaborarea de programe de formare sectoriale și transsectoriale, facilitarea schimburilor de personal și încurajarea autorităţilor competente să intensifice utilizarea programelor de detașare și a altor instrumente.

 

(2) Autoritatea poate, dacă este cazul, să elaboreze noi instrumente practice și de convergenţă pentru promovarea abordărilor și practicilor comune în materie de supraveghere.

 

Articolul 30

 

Evaluări inter pares ale autorităţilor competente

 

(1) Autoritatea organizează și realizează periodic evaluări inter pares ale unor activităţi sau ale tuturor activităţilor autorităţilor competente, pentru a consolida consecvenţa rezultatelor supravegherii. În acest scop, Autoritatea elaborează metode pentru a permite evaluarea obiectivă și compararea autorităţilor analizate. La efectuarea evaluărilor inter pares se ţine seama de informaţiile existente și evaluările efectuate deja cu privire la autoritatea competentă în cauză.

 

(2)  Evaluarea inter pares cuprinde următoarele elemente, fără a se limita la acestea:

 

(a)  gradul de adecvare al resurselor și al acordurilor privind guvernanţa ale autorităţii competente, în special din punctul de vedere al aplicării efective a standardelor tehnice de reglementare și de punere în aplicare menţionate la articolele 10-15 și a actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) și al capacităţii de a răspunde la evoluţiile pieţei;

 

(b)  gradul de convergenţă atins în aplicarea dreptului Uniunii și în ceea ce privește practicile de supraveghere, inclusiv standardele tehnice de reglementare și de punere în aplicare, ghidurile și recomandările adoptate în temeiul articolelor 10-16, precum și măsura în care practicile de supraveghere îndeplinesc obiectivele prevăzute de dreptul Uniunii;

 

(c)  cele mai bune practici dezvoltate de unele autorităţi competente a căror adoptare ar putea fi benefică pentru alte autorităţi competente;

 

(d)  eficacitatea și gradul de convergenţă atins în ceea ce privește executarea dispoziţiilor adoptate pentru punerea în aplicarea a dreptului Uniunii, inclusiv măsurile și sancţiuni administrative aplicate persoanelor responsabile în cazul nerespectării acestor dispoziţii.

 

(3) Pe baza evaluării inter pares, Autoritatea poate emite ghiduri și recomandări în conformitate cu articolul 16. În conformitate cu articolul 16 alineatul (3), autorităţile competente depun eforturi pentru a urma respectivele ghiduri și recomandări. Autoritatea ţine seama de rezultatul evaluării inter pares atunci când elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare sau de punere în aplicare în conformitate cu articolele 10-15.

 

(4) Autoritatea pune la dispoziţia publicului cele mai bune practici care pot fi identificate pe baza evaluărilor inter pares. În plus, toate celelalte rezultate ale evaluărilor inter pares pot fi făcute publice sub rezerva acordului autorităţii competente care face obiectul evaluării inter pares.

 

Articolul 31

 

Funcţia de coordonare

 

Autoritatea îndeplinește un rol de coordonare generală între autorităţile competente, în special în cazul unor evoluţii negative care ar putea pune în pericol buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea sistemului financiar din Uniune.

 

Autoritatea promovează o reacţie coordonată la nivelul Uniunii, printre altele prin:

 

(a)  facilitarea schimbului de informaţii între autorităţile competente;

 

(b)  determinarea sferei și, în măsura în care este posibil și oportun, verificarea fiabilităţii informaţiilor care trebuie puse la dispoziţia tuturor autorităţilor competente în cauză;

 

(c)  fără a aduce atingere articolului 19, efectuarea medierii facultative la cererea autorităţilor competente sau din proprie iniţiativă;

 

(d)  notificarea imediată a CERS cu privire la orice posibilă situaţie de urgenţă;

 

(e)  adoptarea tuturor măsurilor necesare în cazul unor evoluţii care pot pune în pericol funcţionarea pieţelor financiare în vederea facilitării coordonării acţiunilor întreprinse de autorităţile competente relevante;

 

(f)   centralizarea informaţiilor primite în conformitate cu articolele 21 și 35 de la autorităţile competente ca rezultat al obligaţiilor legale de raportare pentru participanţii la pieţele financiare activi în mai multe state membre; Autoritatea comunică aceste informaţii celorlalte autorităţi competente vizate.

 

Articolul 32

 

Evaluarea evoluţiilor pieţei

 

(1)  Autoritatea monitorizează și evaluează evoluţiile pieţei în domeniul său de competenţă și, atunci când este necesar, informează Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale), CERS, Parlamentul European, Consiliul și Comisia cu privire la tendinţele microprudenţiale importante, riscurile potenţiale și punctele vulnerabile. Autoritatea include în evaluările sale o analiză economică a pieţelor pe care operează participanţii la piaţa financiară, precum și o evaluare a impactului evoluţiilor potenţiale ale pieţei asupra acestor participanţi la piaţa financiară.

 

(2)  În colaborare cu CERS, Autoritatea iniţiază și coordonează evaluările la nivelul Uniunii ale rezistenţei participanţilor la pieţele financiare la evoluţiile negative ale pieţei. În acest scop, ea elaborează următoarele elemente, care urmează să fie aplicate de autorităţile competente:

 

(a)  metodologii comune pentru evaluarea efectului scenariilor economice asupra poziţiei financiare a unui participant la piaţa financiară;

 

(b)  abordări comune ale comunicărilor cu privire la rezultatele acestor evaluări ale rezistenţei participanţilor la piaţa financiară;

 

(c)  metodologii comune pentru evaluarea efectului pe care anumite produse sau procese de distribuţie îl au asupra poziţiei financiare a unui participant la piaţa financiară și asupra investitorilor și informării clienţilor.

 

(3) Fără a aduce atingere sarcinilor CERS stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, Autoritatea pune la dispoziţia Parlamentului, Consiliului, Comisiei și CERS evaluări ale tendinţelor, riscurilor potenţiale și punctelor vulnerabile în domeniul său de competenţă, cel puţin o dată pe an și mai frecvent dacă este necesar.

 

Autoritatea introduce o clasificare a principalelor riscuri și puncte vulnerabile în respectivele evaluări și recomandă, atunci când este necesar, măsuri preventive sau corective.

 

(4) Autoritatea garantează o acoperire adecvată a evoluţiilor, riscurilor și punctelor vulnerabile transsectoriale, cooperând îndeaproape cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale) prin intermediul Comitetului comun.

 

Articolul 33

 

Relaţii internaţionale

 

(1) Fără a aduce atingere competenţelor respective ale statelor membre și ale instituţiilor Uniunii, Autoritatea poate stabili contacte și încheia acorduri administrative cu autorităţile de supraveghere, organizaţiile internaţionale și cu administraţiile din ţări terţe. Aceste acorduri nu creează obligaţii juridice pentru Uniune sau pentru statele membre ale acesteia și nici nu împiedică statele membre sau autorităţile lor competente să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cu respectivele ţări terţe.

 

(2) Autoritatea contribuie la pregătirea deciziilor în materie de echivalenţă în ceea ce privește sistemele de supraveghere din ţări terţe în conformitate cu actele menţionate la articolul 1 alineatul (2).

 

(3) În raportul menţionat la articolul 43 alineatul (5), Autoritatea prezintă acordurile administrative convenite cu organizaţiile internaţionale sau cu administraţiile ţărilor terţe și sprijinul oferit în pregătirea deciziilor în materie de echivalenţă.

 

Articolul 34

 

Alte atribuţii

 

(1) Autoritatea poate, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei, sau din proprie iniţiativă, să emită avize destinate Parlamentului European, Consiliului și Comisiei privind orice aspecte referitoare la domeniul său de competenţă.

 

(2) În ceea ce privește evaluările prudenţiale ale fuziunilor și achiziţiilor care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2004/39/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE și care, în conformitate cu directiva respectivă, necesită consultarea dintre autorităţile competente din două sau mai multe state membre, Autoritatea poate emite și publica, la cererea uneia dintre autorităţile competente în cauză, un aviz cu privire la o evaluare prudenţială, mai puţin în raport cu criteriile de la articolul 10b litera (e) din Directiva 2004/39/CE. Avizul se emite prompt și în orice caz înainte de finalul perioadei de evaluare în conformitate cu Directiva 2004/39/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE. Articolul 35 se aplică domeniilor cu privire la care autoritatea poate emite un aviz.

 

Articolul 35

 

Colectarea informaţiilor

 

(1) La cererea Autorităţii, autorităţile competente ale statelor membre furnizează Autorităţii toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea mandatului conferit acesteia prin prezentul regulament, cu condiţia ca acestea să aibă în mod legal acces la informaţiile relevante și ca solicitarea de informaţii să fie proporţională cu natura mandatului în cauză.

 

(2) Autoritatea poate, de asemenea, solicita ca informaţiile să-i fie transmise la intervale regulate și în formate specificate. Astfel de solicitări se efectuează, acolo unde este posibil, formate de raportare comune.

 

(3) La cererea justificată corespunzător a unei autorităţi competente dintr-un stat membru, Autoritatea poate oferi orice informaţie necesară pentru a permite autorităţii competente respective să își îndeplinească atribuţiile în conformitate cu obligaţiile de secret profesional stabilite în legislaţia sectorială și la articolul 70.

 

(4) Înainte de a solicita informaţii în conformitate cu prezentul articol și pentru a evita duplicarea obligaţiilor de raportare, Autoritatea ia în considerare statisticile existente relevante întocmite și difuzate de Sistemul Statistic European și de Sistemul European al Băncilor Centrale.

 

(5) Atunci când informaţiile nu sunt disponibile sau nu sunt transmise în timp util de către autorităţile competente, Autoritatea poate adresa o cerere justificată corespunzător și motivată altor autorităţi de supraveghere, ministerului responsabil pentru finanţe, în cazul în care acesta are la dispoziţia sa informaţii prudenţiale, băncii centrale naţionale sau institutului statistic al statului membru în cauză.

 

(6) În cazul în care informaţiile nu sunt disponibile sau nu sunt transmise în timp util în temeiul alineatelor (1) sau (5), Autoritatea poate adresa direct participanţilor la pieţele financiare implicaţi o cerere justificată corespunzător și motivată. În aceasta se explică de ce sunt necesare informaţiile privitoare la participanţii individuali la pieţele financiare implicaţi.

 

Autoritatea informează autorităţile competente în cauză cu privire la cereri în conformitate cu prezentul alineat și cu alineatul (5).

 

La solicitarea autorităţii, autorităţile competente sprijină Autoritatea în procesul de colectare a acestor informaţii.

 

(7) Autoritatea poate utiliza informaţiile confidenţiale primite în temeiul prezentului articol exclusiv în scopul îndeplinirii atribuţiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament.

 

Articolul 36

 

Relaţia cu CERS

 

(1) Autoritatea cooperează îndeaproape și regulat cu CERS.

 

(2) Autoritatea furnizează CERS, în timp util, informaţii regulate necesare pentru ca acesta să-și poată îndeplini atribuţiile. Orice date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, care nu apar într-o formă sintetică sau agregată se furnizează CERS fără întârziere la primirea unei cereri motivate, după cum se menţionează la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010. Autoritatea, în cooperare cu CERS, instituie proceduri interne adecvate pentru transmiterea informaţiilor confidenţiale, în special a informaţiilor legate de participanţii individuali la pieţele financiare.

 

(3) Autoritatea garantează, în conformitate cu alineatele (4) și (5), că avertismentelor și recomandărilor emise de CERS menţionate la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 li se dă curs în mod corespunzător.

 

(4)  La primirea unui avertisment sau unei recomandări din partea CERS adresată Autorităţii, Autoritatea convoacă fără întârziere o întrunire a consiliului supraveghetorilor și evaluează implicaţiile avertismentului sau recomandării în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor sale.

 

Autoritatea decide, prin procedura adecvată de luare a deciziilor, cu privire la orice măsuri care trebuie luate în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin prezentul regulament în vederea soluţionării problemelor identificate în avertismente și recomandări.

 

Dacă nu acţionează pe baza unei recomandări, Autoritatea explică CERS și Consiliului motivele acestei inacţiuni.

 

(5) La primirea unui avertisment sau a unei recomandări din partea CERS, adresată unei autorităţi naţionale de supraveghere competente, Autoritatea face uz, după caz, de competenţele conferite prin prezentul regulament pentru a garanta că avertismentului sau recomandării i se dă curs în timp util.

 

Atunci când destinatarul intenţionează să nu dea curs recomandării CERS, acesta informează consiliul supraveghetorilor și discută cu acesta motivele inacţiunii sale.

 

Autoritatea competentă ţine seama în mod corespunzător de opiniile consiliului supraveghetorilor atunci când informează Consiliul și CERS, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010.

 

(6) În îndeplinirea sarcinilor stabilite în prezentul regulament, Autoritatea ţine seama în cea mai mare măsură de avertismentele și recomandările CERS.

 

Articolul 37

 

Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor

 

(1) În vederea facilitării consultării cu părţile interesate în domenii care sunt relevante pentru sarcinile Autorităţii, se înfiinţează un Grup al părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor. Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor este consultat cu privire la acţiunile întreprinse în conformitate cu articolele 10-15 referitor la standardele tehnice de reglementare și standardele tehnice de punere în aplicare și, după caz și în măsura în care acestea nu privesc participanţii individuali la pieţele financiare, în conformitate cu articolul 16 referitor la ghiduri și recomandări. În cazul în care trebuie să se ia urgent măsuri, iar consultarea nu este posibilă, Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor este informat de îndată ce este posibil.

 

Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor se reunește de cel puţin patru ori pe an.

 

(2)  Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor este compus din 30 de membri, reprezentând în proporţii echilibrate pe participanţii la pieţele financiare care operează în Uniune, reprezentanţii angajaţilor acestora, precum și consumatorii, utilizatorii serviciilor financiare și reprezentanţii IMM-urilor. Cel puţin cinci dintre membrii săi sunt reprezentanţi independenţi de vârf din mediul academic. Zece dintre membrii săi reprezintă participanţi la pieţele financiare.

 

(3) Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor sunt numiţi de consiliul supraveghetorilor, în urma unor propuneri din partea părţilor interesate. În luarea deciziei sale, consiliul supraveghetorilor asigură, în măsura în care este posibil, un echilibru geografic și de gen adecvat și o reprezentare corespunzătoare a părţilor interesate la nivelul Uniunii.

 

(4) Autoritatea furnizează toate informaţiile necesare, sub rezerva respectării secretului profesional, conform articolului 70 și asigură asistenţa de secretariat adecvată pentru Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor. Se acordă o compensaţie adecvată membrilor Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor care reprezintă organizaţii non-profit, cu excepţia reprezentanţilor industriei. În cadrul Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor se pot înfiinţa grupuri de lucru pe probleme tehnice. Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor au un mandat de doi ani și jumătate, după care are loc o nouă procedură de selecţie.

 

Membrii Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor pot avea două mandate succesive.

 

(5) Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor poate transmite Autorităţii avize și opinii pentru orice subiect legat de atribuţiile Autorităţii, acordând o atenţie deosebită sarcinilor prevăzute la articolele 10-16 și la articolele 29, 30 și 32.

 

(6) Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor își adoptă propriul regulament de procedură cu o majoritate de două treimi a membrilor săi.

 

(7) Autoritatea publică avizele și opiniile Grupului părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor, precum și rezultatele consultărilor.

 

Articolul 38

 

Măsuri de salvgardare

 

(1) Autoritatea se asigură că nicio decizie adoptată în temeiul articolului 18 sau 19 nu afectează în niciun fel responsabilităţile fiscale ale statelor membre.

 

(2) Atunci când un stat membru consideră că o decizie luată în temeiul articolului 19 alineatul (3) îi afectează responsabilităţile fiscale, acesta poate notifica Autorităţii și Comisiei, în termen de două săptămâni de la transmiterea deciziei Autorităţii către autoritatea competentă, faptul că decizia nu va fi pusă în aplicare de autoritatea competentă.

 

În notificarea sa, statul membru explică în mod clar și precis din ce cauză și în ce fel decizia respectivă afectează responsabilităţile sale fiscale.

 

În cazul unei astfel de notificări, decizia Autorităţii se suspendă.

 

În termen de o lună de la notificarea efectuată de statul membru, Autoritatea informează statele membre dacă își menţine, modifică sau revocă decizia. În cazul în care decizia se menţine sau se modifică, Autoritatea precizează că responsabilităţile fiscale nu sunt afectate.

 

În cazul în care Autoritatea își menţine decizia, Consiliul decide, cu majoritatea voturilor exprimate, în cadrul uneia dintre reuniunile sale, cel târziu la două luni după ce Autoritatea a informat statul membru în conformitate cu al patrulea paragraf, dacă decizia Autorităţii se menţine.

 

În cazul în care Consiliul, după ce a examinat chestiunea, nu decide să menţină decizia Autorităţii, în conformitate cu paragraful al cincilea, decizia Autorităţii își încetează efectele.

 

(3) Atunci când un stat membru consideră că o decizie luată în temeiul articolului 18 alineatul (3) îi afectează responsabilităţile fiscale, acesta poate informa Autoritatea, Comisia și Consiliul, în termen de trei zile lucrătoare de la transmiterea deciziei Autorităţii către autoritatea competentă, cu privire la faptul că decizia nu va fi pusă în aplicare de autoritatea competentă.

 

În notificarea sa, statul membru explică în mod clar și precis din ce cauză și în ce fel decizia respectivă afectează responsabilităţile sale fiscale.

 

În cazul unei astfel de notificări, decizia Autorităţii se suspendă.

 

Consiliul convoacă, în termen de zece zile lucrătoare, o reuniune și decide, cu o majoritate simplă a membrilor, cu privire la încetarea efectelor deciziei Autorităţii.

 

În cazul în care Consiliul, după ce a examinat chestiunea, nu decide să revoce decizia Autorităţii, în conformitate cu paragraful al patrulea, suspendarea deciziei Autorităţii încetează.

 

(4) În cazul în care, în conformitate cu alineatul (3), Consiliul a luat decizia de a nu revoca decizia Autorităţii referitoare la articolul 18 alineatul (3), iar statul membru în cauză consideră în continuare că respectiva decizie a Autorităţii afectează responsabilitatea sa fiscală, statul membru respectiv poate informa Comisia și Autoritatea și poate solicita Consiliului să reexamineze chestiunea. Statul membru în cauză precizează în mod clar motivele pentru care nu este de acord cu decizia Consiliului.

 

În termen de patru săptămâni de la notificarea menţionată la primul paragraf, Consiliul își confirmă decizia iniţială sau ia o altă decizie în conformitate cu alineatul (3).

 

Consiliul poate prelungi termenul de patru săptămâni cu încă patru săptămâni, dacă circumstanţele impun acest lucru.

 

(5) Orice utilizare abuzivă a prezentului articol, în special în legătură cu o decizie a Autorităţii care nu are un impact fiscal semnificativ sau substanţial, este interzisă deoarece este incompatibilă cu piaţa internă.

 

Articolul 39

 

Procedurile decizionale

 

(1) Înainte de a lua deciziile prevăzute în prezentul regulament, Autoritatea informează orice destinatar identificat cu privire la intenţia sa de a adopta o decizie, fixând un termen limită în care destinatarul își poate exprima părerea cu privire la problema în cauză, ţinând seama pe deplin de urgenţa, complexitatea și posibilele consecinţe ale situaţiei. Această dispoziţie se aplică mutatis mutandis recomandărilor menţionate la articolul 17 alineatul (3).

 

(2)  Deciziile Autorităţii menţionează motivele pe care se bazează.

 

(3) Destinatarii deciziilor Autorităţii sunt informaţi cu privire la căile de atac disponibile în temeiul prezentului regulament.

 

(4) Atunci când Autoritatea a luat o decizie în temeiul articolului 18 alineatele (3) sau (4), aceasta reexaminează periodic respectiva decizie.

 

(5) Deciziile pe care Autoritatea le adoptă în temeiul articolelor 17, 18 sau 19 se publică și menţionează identitatea autorităţii competente sau a participantului la pieţele financiare implicat, precum și conţinutul principal al deciziei, cu excepţia cazului în care o astfel de publicare este în conflict cu interesul legitim al participanţilor la pieţele financiare în ceea ce privește protecţia secretelor comerciale sau ar putea periclita grav buna funcţionare și integritatea pieţelor financiare sau stabilitatea întregului sistem financiar al Uniunii sau a unei părţi a acestuia.

 

CAPITOLUL III

 

ORGANIZARE

 

SECŢIUNEA 1

 

Consiliul Supraveghetorilor

 

Articolul 40

 

Componenţă

 

(1) Consiliul supraveghetorilor este alcătuit din:

 

(a)  președinte, fără drept de vot;

 

(b)  șefii autorităţilor publice naţionale cu competenţă de supraveghere a participanţilor la pieţele financiare din fiecare stat membru, care se reunesc personal cel puţin de două ori pe an;

 

(c)  un reprezentant fără drept de vot din partea Comisiei;

 

(d)  un reprezentant din partea CERS, fără drept de vot;

 

(e)  un reprezentant fără drept de vot al fiecăreia dintre celelalte două autorităţi europene de supraveghere.

 

(2) Consiliul supraveghetorilor convoacă periodic întâlniri cu Grupul părţilor interesate din domeniul valorilor mobiliare și pieţelor, cel puţin de două ori pe an.

 

(3) Fiecare autoritate competentă este responsabilă de numirea în cadrul ei a unui supleant la nivel înalt, care poate înlocui membrul consiliului supraveghetorilor menţionat la alineatul (1) litera (b) în cazul în care respectiva persoană nu poate participa.

 

(4) În statele membre în care există mai mult de o autoritate cu responsabilităţi de supraveghere în conformitate cu prezentul regulament, autorităţile respective convin asupra unui reprezentant comun. Cu toate acestea, în cazul în care un anumit subiect care urmează să fie discutat de consiliul supraveghetorilor nu ţine de competenţa autorităţii naţionale reprezentate de membrul menţionat la alineatul (1) litera (b), membrul respectiv poate aduce un reprezentant al autorităţii naţionale competente, care nu are drept de vot.

 

(5) Atunci când este chemat să acţioneze în cadrul Directivei 97/9/CE, membrul consiliului supraveghetorilor menţionat la alineatul (1) litera (b) poate fi însoţit, dacă este cazul, de un reprezentant al organismelor relevante care administrează sistemele de compensare pentru investitori în fiecare stat membru, fără drept de vot.

 

(6) Consiliul supraveghetorilor poate decide să admită observatori.

 

Directorul executiv poate participa la reuniunile consiliului supraveghetorilor, fără a avea drept de vot.

 

Articolul 41

 

Comitete și grupuri interne

 

(1) Consiliul supraveghetorilor poate stabili comitete și grupuri interne pentru sarcini specifice atribuite consiliului supraveghetorilor și poate prevedea delegarea unor sarcini și decizii clar definite către comitetele și grupurile interne, către consiliul de administraţie sau către președinte.

 

(2) În vederea îndeplinirii scopurilor prevăzute la articolul 19, consiliul supraveghetorilor convoacă un grup independent, care să faciliteze soluţionarea în mod imparţial a dezacordului, compus din președinte și doi dintre membri, care nu sunt reprezentanţi ai autorităţilor competente care sunt implicate în dezacord și care nu au niciun interes în conflictul în cauză și nici legături directe cu autorităţile competente implicate.

 

(3) Sub rezerva articolului 19 alineatul (2), acest grup propune consiliului supraveghetorilor o decizie spre adoptare finală în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 44 alineatul (1) al treilea paragraf.

 

(4) Consiliul supraveghetorilor adoptă regulamentul de procedură al grupului menţionat la alineatul (2).

 

Articolul 42

 

Independenţa

 

În exercitarea atribuţiilor care conferite consiliului supraveghetorilor în temeiul prezentului regulament, președintele și membrii cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor acţionează independent și obiectiv în interesul exclusiv al Uniunii în ansamblul său și nu solicită sau nu acceptă instrucţiuni din partea instituţiilor sau organelor Uniunii, din partea oricărui guvern al unui stat membru sau din partea oricărei entităţi publice sau private.

 

Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii și niciun alt organism public sau privat nu urmăresc să influenţeze membrii consiliului supraveghetorilor în executarea atribuţiilor lor.

 

Articolul 43

 

Atribuţii

 

(1) Consiliul supraveghetorilor oferă consiliere pentru lucrările Autorităţii și este responsabil cu luarea deciziilor menţionate la capitolul II.

 

(2) Consiliul supraveghetorilor adoptă avize, recomandări și decizii și emite opiniile menţionate la capitolul II.

 

(3)  Consiliul supraveghetorilor numește președintele.

 

(4) Consiliul supraveghetorilor adoptă, înainte de data de 30 septembrie a fiecărui an, pe baza unei propuneri din partea consiliului de administraţie, programul de lucru al Autorităţii pentru anul următor și îl transmite spre informare Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.

 

Programul de lucru se adoptă fără a se aduce atingere procedurii bugetare anuale și se publică.

 

(5) La propunerea consiliului de administraţie, consiliul supraveghetorilor adoptă raportul anual privind activităţile Autorităţii, inclusiv privind îndeplinirea sarcinilor președintelui, pe baza proiectului de raport menţionat la articolul 53 alineatul (7) și îl transmite până la data de 15 iunie a fiecărui an Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Curţii de Conturi și Comitetului Economic și Social European. Raportul se publică.

 

(6) Consiliul supraveghetorilor adoptă programul de lucru multianual al Autorităţii și îl transmite spre informare Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.

 

Programul de lucru multianual se adoptă fără a se aduce atingere procedurii bugetare anuale și se publică.

 

(7) Consiliul supraveghetorilor adoptă bugetul în conformitate cu articolul 63.

 

(8) Consiliul supraveghetorilor își exercită funcţia de autoritate disciplinară în raport cu președintele și directorul executiv și poate să îi revoce pe aceștia în conformitate cu articolul 48 alineatul (5) sau, respectiv, cu articolul 51 alineatul (5).

 

Articolul 44

 

Luarea deciziilor

 

(1) Deciziile consiliului supraveghetorilor se iau cu majoritatea simplă a membrilor. Fiecare membru dispune de un vot.

 

În ceea ce privește actele specificate la articolele 10-16 și măsurile și deciziile adoptate în temeiul articolului 9 alineatul (5) al treilea paragraf și în temeiul capitolului VI și prin derogare de la primul paragraf din prezentul alineat, consiliul supraveghetorilor ia decizii cu o majoritate calificată a membrilor săi, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 3 din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

 

În ceea ce privește deciziile menţionate la articolul 19 alineatul (3), referitor la deciziile luate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, decizia propusă de grup se consideră adoptată dacă este aprobată cu o majoritate simplă, cu excepţia cazului în care este respinsă de către un număr de membri ale căror voturi constituie o minoritate de blocare, astfel cum este definită la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 3 din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii.

 

Pentru toate celelalte decizii menţionate la articolul 19 alineatul (3), decizia propusă de grup se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor consiliului supraveghetorilor. Fiecare membru dispune de un vot.

 

(2) Întrunirile consiliului supraveghetorilor sunt convocate de președinte din proprie iniţiativă sau la cererea unei treimi din membrii săi și sunt prezidate de președinte.

 

(3) Consiliul supraveghetorilor își adoptă propriul regulament de procedură și îl face public.

 

(4) Regulamentul de procedură prevede în detaliu condiţiile de vot, inclusiv, dacă este cazul, regulile referitoare la cvorum. Membrii fără drept de vot și observatorii, cu excepţia președintelui și a directorului executiv, nu participă la nicio discuţie din cadrul consiliului supraveghetorilor referitoare la participanţii individuali la pieţele financiare, cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolul 75 alineatul (3) sau în actele menţionate la articolul 1 alineatul (2).

 

SECŢIUNEA 2

 

Consiliul de Administraţie

 

Articolul 45

 

Componenţă

 

(1) Consiliul de administraţie se compune din președinte și alţi șase membri ai consiliului supraveghetorilor, aleși de către și dintre membrii cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor.

 

În afară de președinte, fiecare membru al consiliului de administraţie are un supleant, care îl poate înlocui dacă nu poate participa.

 

Mandatul membrilor aleși de consiliul supraveghetorilor este de doi ani și jumătate. Acest mandat poate fi prelungit o singură dată. Componenţa consiliului de administraţie este echilibrată și proporţională și reflectă Uniunea în ansamblu. Mandatele se suprapun și se aplică un sistem corespunzător de rotaţie.

 

(2) Deciziile consiliului de administraţie se adoptă cu majoritatea membrilor prezenţi. Fiecare membru dispune de un vot.

 

Directorul executiv și un reprezentant al Comisiei participă la reuniunile consiliului de administraţie, fără a avea drept de vot.

 

Reprezentantul Comisiei are dreptul de a vota asupra aspectelor menţionate la articolul 63.

 

Consiliul de administraţie își adoptă propriul regulament de procedură și îl face public.

 

(3) Reuniunile consiliului de administraţie sunt convocate de președinte din proprie iniţiativă sau la cererea cel puţin a unei treimi din membrii săi și sunt prezidate de președinte.

 

Consiliul de administraţie se întrunește înaintea fiecărei reuniuni a consiliului supraveghetorilor și ori de câte ori consiliul de administraţie consideră necesar. Consiliul de administraţie se întrunește cel puţin de cinci ori pe an.

 

(4) Membrii consiliului de administraţie pot, sub rezerva regulamentului de procedură, să fie asistaţi de consultanţi sau de experţi. Membrii fără drept de vot, cu excepţia directorului executiv, nu participă la discuţiile din cadrul consiliului de administraţie referitoare la participanţii individuali la pieţele financiare.

 

Articolul 46

 

Independenţa

 

Membrii consiliului de administraţie acţionează independent și obiectiv în interesul exclusiv al Uniunii în ansamblul său, nu solicită și nu primesc instrucţiuni din partea instituţiilor sau organismelor Uniunii, din partea oricărui guvern al unui stat membru sau din partea oricărui organism public sau privat.

 

Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii și niciun alt organism public sau privat nu încearcă să influenţeze membrii consiliului de administraţie în exercitarea sarcinilor acestora.

 

Articolul 47

 

Atribuţii

 

(1) Consiliul de administraţie se asigură că Autoritatea își duce la îndeplinire misiunea și își exercită atribuţiile care îi revin în conformitate cu prezentul regulament.

 

(2) Consiliul de administraţie propune un program de lucru anual și multianual spre adoptare de consiliul supraveghetorilor.

 

(3) Consiliul de administraţie își exercită competenţele bugetare în conformitate cu articolele 63 și 64.

 

(4) Consiliul de administraţie adoptă planul privind politica de personal al Autorităţii și, în temeiul articolului 68 alineatul (2), măsurile de aplicare necesare ale Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene (denumit în continuare „Statutul funcţionarilor”).

 

(5) Consiliul de administraţie adoptă dispoziţiile speciale privind dreptul de acces la documentele Autorităţii, în conformitate cu articolul 72.

 

(6) Consiliul de administraţie propune un raport anual referitor la activităţile Autorităţii, inclusiv la sarcinile președintelui, pe baza proiectului de raport menţionat la articolul 53 alineatul (7) și îl prezintă consiliului supraveghetorilor spre aprobare.

 

(7) Consiliul de administraţie își adoptă propriul regulament de procedură și îl face public.

 

(8) Consiliul de administraţie numește și revocă membrii comisiei de apel, în conformitate cu articolul 58 alineatele (3) și (5).

 

SECŢIUNEA 3

 

Preşedintele

 

Articolul 48

 

Numire și atribuţii

 

(1) Autoritatea este reprezentată de un președinte, care este un expert independent cu normă întreagă.

 

Președintele este responsabil cu pregătirea lucrărilor consiliului supraveghetorilor și prezidează întrunirile consiliului supraveghetorilor și ale consiliului de administraţie.

 

(2) Președintele este numit de consiliul supraveghetorilor, pe criterii de merit, competenţe, cunoașterea participanţilor la pieţele financiare și a pieţelor și experienţă în domeniul supravegherii și al reglementării financiare, în urma unei proceduri de selecţie deschise.

 

Înainte de a-și prelua funcţiile și în termen de o lună de la selecţionarea de către consiliul supraveghetorilor, Parlamentul European poate, după audierea candidatului selecţionat de consiliul supraveghetorilor, să prezente obiecţii cu privire la desemnarea persoanei selecţionate.

 

De asemenea, consiliul supraveghetorilor alege dintre membrii săi un supleant care preia funcţiile președintelui în absenţa acestuia. Acest supleant nu este ales dintre membrii consiliului de administraţie.

 

(3) Mandatul președintelui este de cinci ani și poate fi prelungit o singură dată.

 

(4) În cursul perioadei de nouă luni care precedă încheierea mandatului de cinci ani al președintelui, consiliul supraveghetorilor evaluează:

 

(a)  rezultatele obţinute în primul mandat și modul în care acestea au fost obţinute;

 

(b)  sarcinile și obligaţiile Autorităţii în anii următori.

 

Luând în considerare respectiva evaluare, consiliul supraveghetorilor poate prelungi mandatul președintelui dacă acest lucru este aprobat de Parlamentul European.

 

(5) Președintele poate fi revocat doar de Parlamentul European pe baza unei decizii adoptate de consiliul supraveghetorilor.

 

Președintele nu poate împiedica consiliul supraveghetorilor să discute chestiuni legate de persoana sa, în special necesitatea revocării sale, și nu poate fi implicat în deliberări referitoare la astfel de chestiuni.

 

Articolul 49

 

Independenţa

 

Fără a aduce atingere rolului consiliului supraveghetorilor în ceea ce privește atribuţiile președintelui, acesta din urmă nu poate nici solicita, nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau organismelor Uniunii, din partea oricărui guvern al unui stat membru sau din partea oricărui alt organism public sau privat.

 

Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii și niciun alt organism public sau privat nu urmăresc să influenţeze președintele în executarea atribuţiilor sale.

 

În conformitate cu statutul funcţionarilor menţionat la articolul 68, președintele, după părăsirea funcţiei, este obligat să respecte în continuare obligaţia de a manifesta integritate și discreţie în ceea ce privește acceptarea anumitor numiri sau beneficii.

 

Articolul 50

 

Raportare

 

(1) Parlamentul European și Consiliul pot invita președintele sau supleantul acestuia, respectând pe deplin independenţa acestora, să facă o declaraţie. Președintele face o declaraţie în faţa Parlamentului European și răspunde la toate întrebările adresate de membrii acestuia, ori de câte ori i se solicită acest lucru.

 

(2) Președintele prezintă Parlamentului European, la cerere și cu cel puţin 15 zile înainte de declaraţia menţionată la alineatul (1), un raport scris privind principalele activităţi ale Autorităţii.

 

(3) În plus faţă de informaţiile menţionate la articolele 11-18 și la articolele 20 și 33, raportul include, de asemenea, orice informaţii relevante solicitate ad-hoc de Parlamentul European.

 

SECŢIUNEA 4

 

Directorul Executiv

 

Articolul 51

 

Numire

 

(1) Autoritatea este gestionată de un director executiv, care este un expert independent cu normă întreagă.

 

(2) Directorul executiv este numit de consiliul supraveghetorilor, după confirmarea de către Parlamentul European, pe criterii de merit, competenţe, cunoașterea participanţilor la pieţele financiare și a pieţelor și experienţă în domeniul supravegherii și al reglementării financiare, precum și în materie de management, în urma unei proceduri de selecţie deschisă.

 

(3) Mandatul directorului executiv este de cinci ani și poate fi prelungit o singură dată.

 

(4) În cursul perioadei de nouă luni care precedă încheierea mandatului de cinci ani al directorului executiv, consiliul supraveghetorilor evaluează în special:

 

(a)  rezultatele obţinute în primul mandat și modul în care acestea au fost obţinute;

 

(b)  sarcinile și obligaţiile Autorităţii în anii următori.

 

Luând în considerare evaluarea menţionată la primul paragraf, consiliul supraveghetorilor poate prelungi o dată mandatul directorului executiv.

 

(5) Directorul executiv poate fi revocat doar în urma unei decizii a consiliului supraveghetorilor.

 

Articolul 52

 

Independenţa

 

Fără a aduce atingere rolului consiliului de administraţie, respectiv rolului consiliului supraveghetorilor în ceea ce privește atribuţiile directorului executiv, acesta din urmă nu trebuie nici să solicite, nici să accepte instrucţiuni din partea instituţiilor sau organismelor Uniunii, a unui guvern al unui stat membru, sau a oricărui alt organism public sau privat.

 

Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii și niciun alt organism public sau privat nu urmărește să influenţeze directorul executiv în executarea atribuţiilor sale.

 

În conformitate cu statutul funcţionarilor menţionat la articolul 68, directorul executiv, după părăsirea funcţiei, este obligat să respecte în continuare obligaţia de a manifesta integritate și discreţie în ceea ce privește acceptarea anumitor funcţii sau beneficii.

 

Articolul 53

 

Atribuţii

 

(1) Directorul executiv este responsabil cu gestionarea Autorităţii și pregătește lucrările consiliului de administraţie.

 

(2) Directorul executiv este responsabil de punerea în aplicare a programului anual de lucru al Autorităţii sub îndrumarea consiliului supraveghetorilor și sub controlul consiliului de administraţie.

 

(3) Directorul executiv ia măsurile necesare, în special adoptarea instrucţiunilor administrative interne și publicarea comunicărilor, pentru a garanta funcţionarea Autorităţii în conformitate cu prezentul regulament.

 

(4) Directorul executiv pregătește programul de lucru multianual menţionat la articolul 47 alineatul (2).

 

(5) Până la 30 iunie, în fiecare an, directorul executiv pregătește programul de lucru pentru anul următor menţionat la articolul 47 alineatul (2).

 

(6) Directorul executiv elaborează un proiect preliminar de buget al Autorităţii în temeiul articolului 63 și execută bugetul Autorităţii în temeiul articolului 64.

 

(7) În fiecare an, directorul executiv pregătește un proiect de raport care conţine o secţiune privind activităţile de reglementare și de supraveghere ale Autorităţii și o secţiune privind aspectele financiare și administrative.

 

(8) În ceea ce privește personalul Autorităţii, directorul executiv își exercită competenţele stabilite la articolul 68 și gestionează chestiunile legate de personal.

 

CAPITOLUL IV

 

ORGANISME COMUNE ALE AUTORITĂŢILOR EUROPENE DE SUPRAVEGHERE

 

SECŢIUNEA 1

 

Comitetul comun al autorităţilor europene de supraveghere

 

Articolul 54

 

Înfiinţare

 

(1) Se înfiinţează Comitetul comun al autorităţilor europene de supraveghere.

 

(2) Comitetul comun funcţionează ca un forum în cadrul căruia Autoritatea cooperează îndeaproape și în mod regulat și garantează coerenţa transsectorială cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale), în special în ceea ce privește:

 

—   conglomeratele financiare;

 

—   contabilitatea și auditul;

 

—   analizele microprudenţiale ale evoluţiilor, riscurilor și vulnerabilităţilor transsectoriale care pun în pericol stabilitatea financiară;

 

—   produsele de investiţii cu amănuntul;

 

—   măsurile de combatere a spălării banilor; și

 

—   schimburile de informaţii cu CERS și dezvoltarea relaţiilor dintre CERS și AES.

 

(3) Comitetul comun dispune de personal propriu furnizat de AES, care va îndeplini funcţia de secretariat. Autoritatea alocă resursele adecvate în vederea acoperirii cheltuielilor administrative, de infrastructură și operaţionale.

 

(4)În cazul în care o instituţie financiară își desfă oară activitatea în mai multe sectoare, Comitetul comun soluţionează dezacordurile în conformitate cu articolul 56.

 

Articolul 55

 

Componenţă

 

(1) Comitetul comun se compune din președinţii AES și, dacă este cazul, președintele oricărui subcomitet înfiinţat în temeiul articolului 57.

 

(2) Directorul executiv, un reprezentant al Comisiei și CERS pot participa în calitate de observatori la întrunirile Comitetului comun, precum și ale oricăror subcomitete menţionate la articolul 57.

 

(3) Președintele Comitetului comun este numit pe baza unui sistem de rotaţie anual dintre președinţii AES. Președintele Comitetului comun este și vicepreședinte al CERS.

 

(4) Comitetul comun își adoptă propriul regulament de procedură și îl publică. Regulamentul poate prevedea mai mulţi participanţi la întrunirile Comitetului comun.

 

Comitetul comun se întrunește cel puţin o dată la două luni.

 

Articolul 56

 

Poziţii comune și acte comune

 

În cadrul atribuţiilor sale prevăzute la capitolul II și, în special, în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei 2002/87/CE, Autoritatea ajunge, dacă este cazul, la poziţii comune cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale).

 

Actele care intră sub incidenţa articolelor 10-15 și a articolelor 17, 18 sau 19 din prezentul regulament, referitoare la aplicarea Directivei 2002/87/CE sau a oricăror alte acte ale Uniunii menţionate la articolul 1 alineatul (2), care intră, de asemenea, în sfera de competenţă a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) sau a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale)se adoptă în paralel de Autoritate, de Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) și de Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaţionale), după caz.

 

Articolul 57

 

Subcomitete

 

(1) În sensul articolului 56, se înfiinţează un subcomitet al Comitetului comun privind conglomeratele financiare.

 

(2)  Respectivul subcomitet se compune din persoanele menţionate la articolul 55 alineatul (1) și un reprezentant la nivel înalt provenind din actualul personal al autorităţii competente relevante din fiecare stat membru.

 

(3)  Subcomitetul alege un președinte dintre membrii săi, care este, de asemenea, membru al Comitetului comun.

 

(4)  Comitetul comun poate institui alte subcomitete.

 

SECŢIUNEA 2

 

Comisia de Apel

 

Articolul 58

 

Componenţă și funcţionare

 

(1) Comisia de apel este un organism comun AES.

 

(2) Comisia de apel se compune din șase membri și șase supleanţi, cu reputaţie și cunoștinţe în domeniu consacrate și cu experienţă profesională, inclusiv în domeniul supravegherii, experienţă obţinută la un nivel suficient de înalt în domeniul bancar, de asigurări, al pensiilor ocupaţionale, al pieţelor de valori mobiliare sau al altor servicii financiare, fiind excluși membrii actualului personal al autorităţilor competente sau al altor instituţii naţionale sau ale Uniunii care sunt implicaţi în activităţile Autorităţii. Comisia de apel dispune de o experienţă juridică suficientă pentru a putea oferi consiliere juridică profesională cu privire la legalitatea exercitării de către Autoritate a competenţelor sale.

 

Comisia de apel desemnează președintele comisiei de apel.

 

(3) Doi membri ai comisiei de apel și doi supleanţi sunt numiţi de către consiliul de administraţie al Autorităţii fiind aleși de pe o listă propusă de Comisie, întocmită în urma unei invitaţii publice de manifestare a interesului publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și după consultarea consiliului supraveghetorilor.

 

Ceilalţi membri sunt numiţi în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

 

(4) Mandatul membrilor comisiei de apel este de cinci ani. Acest mandat poate fi prelungit o singură dată.

 

(5) Un membru al comisiei de apel care a fost numit de consiliul de administraţie al Autorităţii nu poate fi revocat pe durata mandatului decât în cazul în care s-a făcut vinovat de o abatere gravă, iar consiliul de administraţie, după ce a consultat consiliul supraveghetorilor, a adoptat o decizie în acest sens.

 

(6) Deciziile comisiei de apel se adoptă cu voturile a cel puţin patru din cei șase membri ai săi. În cazul în care decizia atacată intră sub incidenţa prezentului regulament, această majoritate decizională cuprinde cel puţin unul dintre cei doi membri ai comisiei de apel numiţi de către Autoritate.

 

(7) Comisia de apel este convocată de președintele comisiei de apel atunci când este necesar.

 

(8) AES acordă comisiei de apel sprijinul adecvat în ceea ce privește funcţionarea și secretariatul prin intermediul Comitetului comun.

 

Articolul 59

 

Independenţă și imparţialitate

 

(1) Membrii comisiei de apel sunt independenţi în luarea deciziilor. Ei nu sunt constrânși să respecte nicio instrucţiune. Aceștia nu îndeplinesc alte atribuţii în raport cu Autoritatea, consiliul de administraţie sau consiliul supraveghetorilor.

 

(2)  Membrii comisiei de apel nu iau parte la procedurile de contestaţie introduse dacă au un interes personal în cauza respectivă, dacă au fost anterior implicaţi ca reprezentanţi ai uneia dintre părţi sau dacă au participat la adoptarea deciziei care face obiectul contestaţiei.

 

(3)  În cazul în care, dintr-unul din motivele menţionate la alineatele (1) și (2) sau din orice alt motiv, un membru al comisiei de apel consideră că un alt membru nu ar trebui să ia parte la procedurile de contestaţie, membrul respectiv informează comisia de apel cu privire la acest lucru.

 

(4) Oricare parte din cadrul unei proceduri de contestaţie poate ridica obiecţii împotriva participării unui membru al comisiei de apel în baza oricăruia dintre motivele menţionate la alineatele (1) și (2) sau dacă este suspectat de părtinire.

 

O obiecţie nu poate fi fundamentată pe criterii de naţionalitate a membrilor și nu este admisibilă dacă, deși conștientă de existenţa unui motiv de obiecţie, partea la o procedură de contestaţie îndeplinește cu toate acestea o acţiune procedurală, alta decât cea de a ridica obiecţii privind componenţa comisiei de apel.

 

(5) Comisia de apel decide cu privire la acţiunile care trebuie întreprinse în cazurile menţionate la alineatele (1) și (2) fără participarea membrului în cauză.

 

În scopul luării acestei decizii, membrul în cauză este înlocuit în cadrul comisiei de apel de către supleantul său. Atunci când supleantul se găsește într-o situaţie similară, președintele autorităţii care a numit membrul care trebuie înlocuit desemnează un înlocuitor printre supleanţii disponibili.

 

(6)  Membrii comisiei de apel se angajează să acţioneze independent și în interesul public.

 

În acest scop, aceștia redactează o declaraţie de angajament și o declaraţie de interese, indicând fie absenţa oricăror interese care ar putea fi considerate drept susceptibile de a le afecta independenţa, fie orice interese directe sau indirecte care ar putea fi considerate susceptibile de a le afecta independenţa.

 

Toate aceste declaraţii sunt făcute publice, în fiecare an și în scris.

 

CAPITOLUL V

 

CĂI DE ATAC

 

Articolul 60

 

Contestaţii

 

(1) Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţile competente, poate contesta o decizie a Autorităţii menţionată la articolele 17, 18 și 19 și orice altă decizie adoptată de Autoritate în conformitate cu actele Uniunii menţionate la articolul 1 alineatul (2) care este adresată persoanei respective, precum și o decizie care, deși adresată unei alte persoane, privește direct și personal persoana în cauză.

 

(2) Contestaţia, împreună cu expunerea de motive, se înaintează în scris la sediul Autorităţii, în termen de două luni de la data notificării deciziei către persoana vizată sau, în absenţa unei notificări, în termen de două luni de la data la care Autoritatea a publicat decizia sa.

 

Comisia de apel ia o decizie cu privire contestaţie în termen de două luni de la introducerea acesteia.

 

(3) O contestaţie efectuată în temeiul alineatului (1) nu are efect suspensiv.

 

Cu toate acestea, comisia de apel poate, în cazul în care consideră că circumstanţele o cer, să suspende aplicarea deciziei contestate.

 

(4) În cazul în care contestaţia este admisibilă, comisia de apel examinează dacă aceasta este întemeiată. Comisia de apel invită părţile implicate să prezinte observaţiile pe care le au cu privire la notificările emise de ea însăși sau cu privire la comunicările altor părţi la procedura de contestaţie, cu respectarea termenelor stabilite. Părţile la procedurile de contestaţie au dreptul să își prezinte oral argumentele.

 

(5) Comisia de apel poate să confirme decizia luată de organismul competent al Autorităţii sau poate retrimite cazul organismului competent din cadrul Autorităţii. Decizia comisiei de apel este obligatorie pentru acest organism competent, care adoptă o decizie modificată privind cazul în speţă.

 

(6) Comisia de apel își adoptă propriul regulament de procedură și îl face public.

 

(7) Deciziile adoptate de comisia de apel sunt motivate și se publică de către Autoritate.

 

Articolul 61

 

Acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

 

(1) O acţiune poate fi înaintată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 263 din TFUE, pentru contestarea unei decizii luate de către comisia de apel, sau, în cazul în care nu există un drept de contestaţie în faţa comisiei de apel, a unei decizii luate de Autoritate.

 

(2) Statele membre și instituţiile Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică, pot introduce o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva deciziilor Autorităţii, în conformitate cu articolul 263 din TFUE.

 

(3) În cazul în care Autoritatea are obligaţia de a acţiona, însă nu adoptă o decizie, poate fi înaintată o acţiune în constatarea omisiunii de a acţiona în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 265 din TFUE.

 

(4) Autoritatea are obligaţia să ia măsurile necesare pentru a se conforma cu hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

 

CAPITOLUL VI

 

DISPOZIŢII FINANCIARE

 

Articolul 62

 

Bugetul Autorităţii

 

(1) Veniturile Autorităţii, care este un organism european în conformitate cu articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (¹) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”), constau în principal din orice combinaţie dintre următoarele:

 

(a)  contribuţii obligatorii din partea autorităţilor publice naţionale competente în domeniul supravegherii participanţilor la piaţa financiară, care sunt stabilite în conformitate cu o formulă bazată pe ponderarea voturilor prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii. În sensul prezentului articol, articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispoziţiile tranzitorii continuă să se aplice după termenul de 31 octombrie 2014 stabilit în acesta;

 

(b)  o subvenţie din partea Uniunii prevăzută în bugetul general al Uniunii Europene (Secţiunea Comisie);

 

(c)  orice onorarii plătite Autorităţii în cazurile specificate de dispoziţiile în domeniu ale dreptului Uniunii.

 

(2) Cheltuielile Autorităţii cuprind cel puţin cheltuielile cu personalul, salariile, cheltuielile administrative, de infrastructură, de formare profesională și operaţionale.

 

(3)  Se asigură un echilibru între venituri și cheltuieli.

 

(4) Toate veniturile și cheltuielile Autorităţii fac obiectul unor estimări pentru fiecare exerciţiu financiar, care corespunde anului calendaristic, estimări care sunt prezentate în bugetul Autorităţii.

_________

(¹)            JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

_________

 

Articolul 63

 

Elaborarea bugetului

 

(1) Până la data de 15 februarie a fiecărui an, directorul executiv elaborează un proiect de declaraţie estimativă privind veniturile și cheltuielile pentru anul financiar următor și îl înaintează consiliului de administraţie și consiliului supraveghetorilor, împreună cu proiectul de schemă de personal. În fiecare an, consiliul supraveghetorilor, pe baza proiectului de declaraţie elaborat de directorul executiv și aprobat de consiliul de administraţie, elaborează o declaraţie estimativă a veniturilor și a cheltuielilor Autorităţii pentru exerciţiul financiar următor. Această declaraţie estimativă, incluzând un proiect de schemă de personal, se transmite Comisiei de către consiliul supraveghetorilor până la data de 31 martie. Înaintea adoptării declaraţiei estimative, proiectul pregătit de directorul executiv se aprobă de consiliul de administraţie.

 

(2) Raportul estimativ se transmite de către Comisie Parlamentului European și Consiliului (denumiţi în continuare împreună „autoritatea bugetară”), împreună cu proiectul de buget al Uniunii Europene.

 

(3) Pe baza acestei declaraţii estimative, Comisia înscrie în proiectul de buget al Uniunii Europene previziunile pe care le consideră necesare, ţinând cont de schema de personal și de cuantumul subvenţiei din bugetul general al Uniunii Europene în conformitate cu articolele 313 și 314 din TFUE.

 

(4) Autoritatea bugetară adoptă schema de personal a Autorităţii. Autoritatea bugetară autorizează creditele pentru subvenţia destinată Autorităţii.

 

(5) Consiliul supraveghetorilor adoptă bugetul Autorităţii. Acesta devine definitiv odată cu adoptarea definitivă a bugetului general al Uniunii Europene. Dacă este necesar, acesta se ajustează în consecinţă.

 

(6) Consiliul de administraţie informează fără întârziere autoritatea bugetară cu privire la intenţia sa de a executa orice proiect care ar putea avea implicaţii financiare semnificative pentru finanţarea bugetului său, în special orice proiect imobiliar, cum ar fi închirierea sau achiziţionarea de imobile. Consiliul informează Comisia cu privire la acest lucru. În cazul în care una dintre autorităţile bugetare intenţionează să emită un aviz, aceasta informează Autoritatea cu privire la intenţia sa în termen de două săptămâni de la primirea informaţiilor privind respectivul proiect. În absenţa unui răspuns, Autoritatea poate demara operaţiunea planificată.

 

(7) Pentru primul an de funcţionare a Autorităţii, care se încheie la 31 decembrie 2011, finanţarea Autorităţii de către Uniune face obiectul acordului autorităţii bugetare, astfel cum se prevede la punctul 47 din Acordul interinstituţional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară.

 

Articolul 64

 

Execuţia și controlul bugetului

 

(1) Directorul executiv își exercită competenţele de ordonator de credite și execută bugetul Autorităţii.

 

(2) Până la data de 1 martie după încheierea fiecărui exerciţiu financiar, contabilul Autorităţii transmite contabilului Comisiei și Curţii de Conturi situaţia conturilor provizorii, precum și raportul privind gestiunea bugetară și financiară pentru exerciţiul financiar respectiv. De asemenea, contabilul Autorităţii trimite membrilor consiliului supraveghetorilor, Parlamentului European și Consiliului raportul privind gestiunea bugetară și financiară, până la data de 31 martie a anului următor.

 

Contabilul Comisiei consolidează apoi situaţia conturilor provizorii ale instituţiilor și ale organismelor descentralizate în conformitate cu articolul 128 din Regulamentul financiar.

 

(3) După primirea observaţiilor formulate de Curtea de Conturi cu privire la conturile provizorii ale Autorităţii, în conformitate cu articolul 129 din Regulamentul financiar, directorul executiv elaborează, pe propria răspundere, situaţia conturilor finale ale Autorităţii și o trimite spre avizare consiliului de administraţie.

 

(4) Consiliul de administraţie emite un aviz cu privire la situaţia conturilor finale ale Autorităţii.

 

(5) Până la data de 1 iulie după încheierea exerciţiului financiar, directorul executiv transmite membrilor consiliului supraveghetorilor, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Curţii de Conturi situaţia conturilor finale împreună cu avizul consiliului de administraţie.

 

(6) Situaţia contabilă definitivă este publicată.

 

(7) Directorul executiv comunică Curţii de Conturi un răspuns la observaţiile formulate de aceasta până la data de 30 septembrie. Acesta trimite, de asemenea, o copie a acestui răspuns consiliului de administraţie și Comisiei.

 

(8) Directorul executiv prezintă Parlamentului European, la solicitarea acestuia din urmă și în conformitate cu articolul 146 alineatul (3) din regulamentul financiar, toate informaţiile necesare derulării eficiente a procedurii de descărcare de gestiune pentru exerciţiul financiar în cauză.

 

(9) La recomandarea Consiliului care hotărăște cu majoritate calificată, Parlamentul European aprobă descărcarea de gestiune a Autorităţii pentru execuţia bugetului pentru anul financiar N, care cuprinde veniturile din bugetul general al Uniunii Europene și de la autorităţile competente, până la data de 15 mai a anului N + 2.

 

Articolul 65

 

Norme financiare

 

Normele financiare aplicabile Autorităţii se adoptă de către consiliul de administraţie, după consultarea Comisiei. Aceste norme nu se pot abate de la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene (¹), cu excepţia situaţiilor în care acest lucru este impus de necesităţi operaţionale specifice indispensabile funcţionării autorităţii și numai cu acordul prealabil al Comisiei.

_________

(¹)            JO L 357, 31.12.2002, p. 72.

__________

 

Articolul 66

 

Măsuri antifraudă

 

(1) În scopul combaterii fraudei, corupţiei și a altor activităţi ilegale, Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 se aplică Autorităţii fără restricţii.

 

(2) Autoritatea aderă la Acordul interinstituţional privind investigaţiile interne efectuate de OLAF) și adoptă fără întârziere dispoziţii corespunzătoare pentru întregul personal al Autorităţii.

 

(3) Deciziile de finanţare, acordurile și instrumentele de punere în aplicare rezultate din acestea stipulează clar că OLAF și Curtea de Conturi pot să desfășoare, dacă este necesar, verificări la faţa locului în cazul beneficiarilor sumelor de bani plătite de către Autoritate, precum și în cazul personalului responsabil cu alocarea acestor sume de bani.

 

CAPITOLUL VII

 

DISPOZIŢII GENERALE

 

Articolul 67

 

Privilegii și imunităţi

 

Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunităţile Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE se aplică Autorităţii și personalului acesteia.

 

Articolul 68

 

Personalul

 

(1) Statutul funcţionarilor, regimul aplicabil celorlalţi agenţi și normele adoptate de comun acord de către instituţiile Uniunii în scopul aplicării acestora se aplică personalului Autorităţii, inclusiv directorului executiv și președintelui acesteia

 

(2) Consiliul de administraţie, de comun acord cu Comisia, adoptă măsurile de punere în aplicare necesare, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 110 din statutul funcţionarilor.

 

(3) În ceea ce privește personalul său, Autoritatea exercită atribuţiile conferite autorităţii de numire conform statutului funcţionarilor, precum și autorităţii împuternicite să încheie contracte conform regimului aplicabil celorlalţi agenţi.

 

(4) Consiliul de administraţie adoptă dispoziţii care să permită detașarea experţilor naţionali din statele membre pe lângă Autoritate.

 

Articolul 69

 

Răspunderea Autorităţii

 

(1) În cazul răspunderii necontractuale, Autoritatea oferă despăgubiri, în conformitate cu principiile generale comune legislaţiei statelor membre, pentru orice daune produse de ea însăși sau de membrii personalului său în exerciţiul funcţiunii. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenţă pentru litigiile privind despăgubirile în cazul unor asemenea prejudicii.

 

(2) Răspunderea financiară personală și răspunderea disciplinară a personalului Autorităţii faţă de aceasta sunt guvernate de dispoziţiile relevante aplicabile personalului Autorităţii.

 

Articolul 70

 

Obligaţia respectării secretului profesional

 

(1) Membrii consiliului supraveghetorilor și ai consiliului de administraţie, directorul executiv și membrii personalului Autorităţii, inclusiv funcţionarii detașaţi temporar din statele membre și toate celelalte persoane care îndeplinesc sarcini pentru Autoritate pe baze contractuale, sunt supuși obligaţiilor legate de secretul profesional în temeiul articolului 339 din TFUE și al dispoziţiilor relevante din legislaţia Uniunii în domeniu, chiar și după ce aceștia și-au încetat atribuţiile.

 

Acestora li se aplică articolul 16 din Statutul funcţionarilor.

 

În conformitate cu Statutul funcţionarilor, după încetarea raportului de muncă, membrii personalului sunt supuși în continuare obligaţiei de a manifesta integritate și discreţie în ceea ce privește acceptarea anumitor funcţii sau beneficii.

 

Nici statele membre, nici instituţiile sau organismele Uniunii și niciun alt organism public sau privat nu încearcă să influenţeze membrii personalului Autorităţii în exercitarea atribuţiilor lor.

 

(2) Fără a aduce atingere cazurilor de aplicare a dreptului penal, nicio informaţie confidenţială primită de persoanele menţionate la alineatul (1) în exercitarea atribuţiilor lor nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, cu excepţia prezentării sale într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât participanţii individuali la piaţa financiară să nu poată fi identificaţi.

 

În plus, obligaţia prevăzută la alineatul (1) și la primul paragraf al prezentului alineat nu împiedică Autoritatea și autorităţile naţionale de supraveghere să utilizeze informaţiile pentru asigurarea respectării actelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) și, în special, pentru procedurile legale necesare pentru adoptarea deciziilor.

 

(3) Alineatele (1) și (2) nu împiedică Autoritatea să facă schimb de informaţii cu autorităţile naţionale de supraveghere în conformitate cu prezentul regulament și cu alte acte legislative ale Uniunii aplicabile participanţilor la piaţa financiară.

 

Aceste informaţii fac obiectul obligaţiilor privind secretul profesional menţionate la alineatele (1) și (2). Autoritatea stabilește în regulamentul intern de procedură modalităţile practice de punere în aplicare a normelor referitoare la confidenţialitate menţionate la alineatele (1) și (2).

 

(4) Autoritatea aplică Decizia 2001/844/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 29 noiembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură (¹).

__________

(¹)            JO L 317, 3.12.2001, p. 1.

__________

 

Articolul 71

 

Protecţia datelor

 

Prezentul regulament nu aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce privește prelucrarea datelor personale în temeiul Directivei 95/46/CE sau obligaţiilor Autorităţii în ceea ce privește prelucrarea datelor personale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 45/2001, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin.

 

Articolul 72

 

Accesul la documente

 

(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se aplică documentelor deţinute de Autoritate.

 

(2) Consiliul de administraţie adoptă până la 31 mai 2011 măsurile practice pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001.

 

(3) Deciziile adoptate de către Autoritate în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul unor plângeri către Ombudsman sau al unor proceduri pe lângă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în urma contestaţiei înaintate comisiei de apel, după caz, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolele 228 și respectiv 263 din TFUE.

 

Articolul 73

 

Regimul lingvistic

 

(1) Regulamentul nr. 1 al Consiliului privind determinarea limbilor utilizate de Comunitatea Economică Europeană (¹) se aplică Autorităţii.

 

(2) Consiliul de administraţie decide cu privire la regimul lingvistic intern al Autorităţii.

 

(3) Serviciile de traducere necesare funcţionării Autorităţii sunt efectuate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene.

 

Articolul 74

 

Acordul privind sediul

 

Dispoziţiile necesare referitoare la amplasarea sediului Autorităţii în statul membru în care aceasta este stabilită și facilităţile care trebuie oferite de statul respectiv, precum și normele specifice aplicabile în respectivul stat membru directorului executiv, membrilor consiliului de administraţie, angajaţilor Autorităţii și membrilor familiilor acestora se stabilesc într-un acord privind sediul încheiat între Autoritate și statul membru respectiv, după obţinerea aprobării consiliului de administraţie.

 

Statul membru respectiv asigură cele mai bune condiţii posibile pentru buna funcţionare a Autorităţii, inclusiv condiţii de școlarizare multilingvă și cu vocaţie europeană, precum și conexiuni de transport adecvate.

_________

(¹)            JO 17, 6.10.1958, p. 385.

_________

 

Articolul 75

 

Participarea ţărilor terţe

 

(1) Participarea la lucrările Autorităţii este deschisă ţărilor terţe care au încheiat acorduri cu Uniunea prin care au adoptat și aplică dreptul Uniunii în domeniul de competenţă al Autorităţii menţionat la articolul 1 alineatul (2).

 

(2) Autoritatea poate coopera cu ţările menţionate la alineatul (1) care aplică o legislaţie recunoscută ca fiind echivalentă în domeniile de competenţă ale Autorităţii menţionate la articolul 1 alineatul (2), astfel cum este prevăzut în acordurile internaţionale încheiate de Uniune în conformitate cu articolul 216 din TFUE.

 

(3)  În conformitate cu dispoziţiile relevante ale acordurilor menţionate la alineatele (1) și (2), se stabilesc modalităţi precizând, în special, natura, sfera și aspectele procedurale ale participării ţărilor menţionate la alineatul (1) la activităţile Autorităţii, inclusiv dispoziţii referitoare la contribuţiile financiare și la personal. Aceste modalităţi pot prevedea reprezentarea, în calitate de observator, în cadrul consiliului supraveghetorilor, însă garantează faptul că aceste ţări nu participă la nicio discuţie legată de participanţi individuali la piaţa financiară, în afară de cazul în care există un interes direct.

 

CAPITOLUL VIII

 

DISPOZIŢII TRANZITORII ȘI FINALE

 

Articolul 76

 

Acţiuni pregătitoare

 

(1) După intrarea în vigoare a prezentului regulament și până la înfiinţarea Autorităţii, CAERPVM colaborează îndeaproape cu Comisia pentru a pregăti înlocuirea CAERPVM de către Autoritate.

 

(2) După înfiinţarea Autorităţii, Comisiei îi revine răspunderea pentru instituirea administrativă și funcţionarea administrativă iniţială a Autorităţii până la numirea unui director executiv de către Autoritate.

 

În acest scop, până când directorul executiv își preia îndatoririle în urma numirii sale de către consiliul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 51, Comisia poate numi un funcţionar cu titlu interimar care să îndeplinească funcţiile directorului executiv. Această perioadă se limitează la intervalul necesar pentru numirea unui director executiv al Autorităţii.

 

Directorul executiv interimar poate autoriza toate plăţile acoperite de alocările prevăzute în bugetul Autorităţii, după aprobarea de către consiliul de administraţie, și poate încheia contracte, inclusiv contracte de angajare, după adoptarea schemei de personal a Autorităţii.

 

(3) Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere competenţelor consiliului supraveghetorilor și ale consiliului de administraţie.

 

(4) Autoritatea este considerată succesorul legal al CAERPVM. Până la data înfiinţării Autorităţii, toate activele și pasivele, precum și toate operaţiunile în curs ale CAERPVM sunt transferate automat Autorităţii. CAERPVM întocmește o declaraţie care reflectă situaţia de închidere a activelor și pasivelor sale la data transferului respectiv. Declaraţia respectivă este auditată și aprobată de CAERPVM și de către Comisie.

 

Articolul 77

 

Dispoziţii tranzitorii privind personalul

 

(1) Prin derogare de la articolul 68, toate contractele de angajare și acordurile de detașare încheiate de CAERPVM sau de secretariatul acestuia și care sunt în vigoare la 1 ianuarie 2011 sunt onorate până la data la care expiră. Acestea nu pot fi prelungite.

 

(2) Tuturor membrilor personalului pe bază de contracte menţionate la alineatul (1) li se dă posibilitatea de a încheia un contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalţi agenţi cu diferitele grade stabilite în schema de personal a Autorităţii.

 

După intrarea în vigoare a prezentului regulament, autoritatea abilitată să încheie contracte realizează o selecţie internă limitată la membrii personalului care au contracte cu CAERPVM sau cu secretariatul acestuia, pentru a determina competenţa, eficienţa și integritatea celor care urmează a fi angajaţi. Procedura de selecţie internă ţine seama pe deplin de aptitudinile și experienţa demonstrate de persoana respectivă în exercitarea funcţiei sale anterior angajării.

 

(3) În funcţie de tipul și de nivelul atribuţiilor care trebuie exercitate, candidaţilor aleși li se oferă contracte de agenţi temporari pentru o durată care să corespundă cel puţin cu perioada rămasă din contractul anterior.

 

(4) Legislaţia naţională în domeniul contractelor de muncă și celelalte instrumente relevante continuă să se aplice membrilor personalului cu contracte anterioare și care aleg să nu solicite un contract de agent temporari sau cărora nu li se oferă astfel de contracte, în conformitate cu alineatul (2).

 

Articolul 78

 

Dispoziţii naţionale

 

Statele membre adoptă dispoziţiile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea eficace a prezentului regulament.

 

Articolul 79

 

Modificări

 

Decizia nr. 716/2009/CE se modifică prin eliminarea CAERPVM de pe lista beneficiarilor prevăzută în secţiunea B din anexa la respectiva decizie.

 

Articolul 80

 

Abrogare

 

Decizia 2009/77/CE a Comisiei de instituire a CAERPVM se abrogă de la 1 ianuarie 2011.

 

Articolul 81

 

Reexaminare

 

(1) Până la 2 ianuarie 2014 și, ulterior, din trei în trei ani, Comisia publică un raport general privind experienţa dobândită ca urmare a funcţionării Autorităţii și a procedurilor prevăzute în prezentul regulament. Respectivul raport evaluează, printre altele:

 

(a)  convergenţa practicilor de supraveghere realizată de autorităţile competente;

 

(i)   convergenţa independenţei funcţionale a autorităţilor competente și a standardelor echivalente guvernanţei corporative;

 

(ii)  imparţialitatea, obiectivitatea și autonomia Autorităţii;

 

(b)  funcţionarea colegiilor de supraveghere;

 

(c)  progresul înregistrat în direcţia convergenţei în domeniul prevenirii, gestionării și al soluţionării crizelor, inclusiv mecanisme de finanţare la nivelul Uniunii;

 

(d)  rolul Autorităţii în ceea ce privește riscul sistemic;

 

(e)  aplicarea clauzei de salvgardare prevăzute la articolul 38;

 

(f)   aplicarea rolului de mediere cu efecte obligatorii prevăzut la articolul 19.

 

(2) Raportul menţionat la alineatul (1) evaluează, de asemenea:

 

(a)  oportunitatea continuării supravegherii separate pentru bănci, asigurări și pensii ocupaţionale, valori mobiliare și pieţe financiare;

 

(b)  oportunitatea desfășurării supravegherii prudenţiale și supravegherii activităţii comerciale separat sau de către aceeași autoritate de supraveghere;

 

(c)  oportunitatea simplificării și consolidării arhitecturii SESF, în vederea îmbunătăţirii coerenţei dintre nivelurile macro și micro, precum și între AES;

 

(d)  coerenţa evoluţiei SESF cu evoluţia la nivel mondial;

 

(e)  existenţa unui nivel suficient de diversitate și excelenţă în cadrul SESF;

 

(f)   adecvarea răspunderii și nivelului de transparenţă cu privire la cerinţele de publicare;

 

(g)  adecvarea resurselor Autorităţii pentru a își îndeplini atribuţiile;

 

(h)  caracterul corespunzător al menţinerii sediul Autorităţii sau oportunitatea mutării AES într-un sediu unic în vederea îmbunătăţirii coordonării dintre acestea.

 

(3) În ceea ce privește chestiunea supravegherii directe a instituţiilor sau infrastructurilor cu activităţi paneuropene și ţinând seama de evoluţiile pieţei, Comisia elaborează un raport anual privind oportunitatea atribuirii unor atribuţii de supraveghere suplimentare în acest domeniu Autorităţii.

 

(4) Raportul și orice propunere eventuală care îl însoţește se transmit Parlamentului European și Consiliului.

 

Articolul 82

 

Intrarea în vigoare

 

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Se aplică de la 1 ianuarie 2011, cu excepţia articolului 76 și a articolului 77 alineatele (1) și (2), care se aplică de la data intrării în vigoare.

 

Autoritatea se înfiinţează la 1 ianuarie 2011.

 

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

 

Adoptat la Strasbourg, 24 noiembrie 2010.

 

Pentru Parlamentul European                                              Pentru Consiliu

Președintele                                                                       Președintele

J. BUZEK                                                                            O. CHASTEL

 

_________________________