CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social,

întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de

asistent medical generalist, prevăzute în Directiva Consiliului 77/452/CEE, caracterul

comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor member libertatea de organizare a procesului de învăţământ;

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă nu exclude totuşi o coordonare

ulterioară;

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a

asistenţilor medicali generalişti; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor

membre nu fac în prezent distincţia între asistenţii salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi

independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a

membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la asistenţii medicali salariaţi;

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

1          . Statele membre condiţionează eliberarea certificatelor, diplomelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE, de reuşita la examenul care garantează că pe durata formării persoana în cauză şi-a însuşit:

(a)       cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează îngrijirea generală, inclusiv cunoştinţe satisfăcătoare despre organism, funcţiile fiziologice şi comportamentul

persoanelor sănătoase şi al bolnavilor, precum şi despre legătura dintre starea de sănătate şi mediul fizic şi social al fiinţei umane;

(b)       cunoştinţe satisfăcătoare despre natura şi etica profesiei şi principii generale de

sănătate şi îngrijire;

(c)       experienţa clinică adecvată, care trebuie aleasă pentru valoarea ei de formare, trebuie dobândită sub supravegherea personalului medical calificat şi în locuri în care personalul calificat şi echipamentul sunt potrivite pentru îngrijirea pacienţilor;

(d)       capacitatea de a participa la formarea personalului sanitar şi experienţa de a colabora cu acest personal;

(e)       experienţa de a colabora cu membrii altor profesii din sectorul sanitar.

2.         Formarea menţionată în alin. (1) cuprinde cel puţin:

(a)       formarea şcolară generală cu o durată de 10 ani atestată printr-o diplomă, un certificate sau orice alt titlu eliberat de autorităţile sau organismele competente ale unui stat membru sau printr-un certificat care să ateste reuşita la un examen de admitere, de un nivel echivalent, la şcolile profesionale de formare a asistenţilor medicali;

(b)       formarea profesională de specialitate pe bază de program integral, care trebuie să

cuprindă materiile din programul de studii prezentat în anexa la prezenta directivă şi să aibă o durată de 3 ani sau 4 600 ore de instruire teoretică şi practică.

3.         Statele membre asigură că instituţia care se ocupă de formarea asistenţilor medicali este răspunzătoare de coordonarea teoriei cu practica pe tot parcursul programului de studii.

Instruirea teoretică şi tehnică menţionată în partea A din anexă trebuie echilibrată şi

coordonată cu instruirea clinică a asistenţilor medicali, prevăzută în partea B din anexa

menţionată, astfel încât cunoştinţele şi experienţa enumerate în alin. (1) să poată fi dobândite în mod adecvat.

Instruirea clinică a asistenţilor medicali trebuie să ia forma unor stagii controlate în cadrul spitalelor sau al altor servicii de sănătate, în special în centrele de îngrijire medicală la domiciliu, aprobate de autorităţile sau organismele competente. Pe durata formării, viitoarele asistente medicale participă la activităţile serviciilor în cauză, în măsura în care activităţile respective contribuie la formarea lor. Ele sunt iniţiate cu privire la responsabilităţile pe care le implică îngrijirea medicală.

4.         În termen de cel mult 5 ani de la notificarea prezentei directive şi după examinarea situaţiei, Consiliul, la propunerea Comisiei, hotărăşte dacă dispoziţiile alin. (3) privind repartizarea echilibrată a formării teoretice şi tehnice, pe de o parte, şi a formării clinice, pe de altă parte, trebuie menţinute sau modificate.

5.         Statele membre pot acorda scutiri parţiale persoanelor care au urmat partea de formare prevăzută în alin. (2) lit. (b) în cadrul unui altor tipuri de formare de nivel cel puţin echivalent.

Articolul 2

Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 1, statele membre pot autoriza formarea profesională cu frecvenţă parţială în condiţiile aprobate de autorităţile naţionale competente.

Durata totală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai scurtă decât cea a formării pe bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi afectat de caracterul său parţial.

Articolul 3

Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 77/452/CEE.

Articolul 4

1.         Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei

directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu

privire la aceasta.

2.         Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE2, modificată de Decizia 77/455/CEE.

Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 1977.

Pentru Consiliu

Preşedintele

J. SILKIN

ANEXĂ

PROGRAM DE STUDII PENTRU ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat şi a altui titlu de asistent medical generalist este format din următoarele două părţi:

A. Instruire teoretică şi tehnică:

(a)       asistenţă medicală:

orientare şi etică profesională;

principii generale de sănătate şi asistenţă medicală;

principii de asistenţă medicală în materie de:

-           medicină generală şi de specialitate;

-           chirurgie generală şi de specialitate;

-           îngrijirea copilului şi pediatrie;

-           maternitate;

-           sănătate mintală şi psihiatrie,

-           îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie.

(b)       ştiinţe de bază:

anatomie şi fiziologie;

patologie;

bacteriologie,virologie şi parazitologie;

biofizică, biochimie şi radiologie;

dietetică;

igienă:

-           profilaxie;

-           educaţie pentru sănătate,

farmacologie;

            (c) ştiinţe sociale:

sociologie;

psihologie;

principii administrative;

principii de predare;

legislaţie socială şi în materie de sănătate;

aspecte juridice ale profesiei.

B. Instruire clinică:

Asistenţă medicală în materie de:

-           medicină generală şi de specialitate;

-           chirurgie generală şi de specialitate;

-           îngrijirea copilului şi pediatrie;

-           maternitate;

-           sănătate mintală şi psihiatrie;

-           îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie;

-           asistenţă medicală la domiciliu.