Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 122 din 24-04-2014

REGULAMENTUL (UE) NR. 375/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

 

din 3 aprilie 2014

 

de instituire a Corpului voluntar european de ajutor umanitar (iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”)

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 214 alineatul (5),

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

 

întrucât:

 

(1)           Solidaritatea este o valoare fundamentală a Uniunii şi există potenţialul să se dezvolte în continuare mijloace de exprimare a solidarităţii cetăţenilor Uniunii cu persoanele din ţările terţe vulnerabile sau afectate de crize provo­cate de om sau de dezastre naturale. În plus, Uniunea în ansamblu este cel mai mare donator de ajutor umanitar, furnizând aproape 50 % din ajutorul umanitar de la nivel mondial.

 

(2)           Voluntariatul este o expresie concretă şi vizibilă a solidarităţii care permite persoanelor să îşi pună cunoştinţele, aptitudinile şi timpul în serviciul altor persoane, fără o motivaţie financiară.

 

(3)           Există o necesitate de a dezvolta şi mai mult solidaritatea cu victimele crizelor şi dezastrelor din ţări terţe, precum şi de a mări atât gradul de conştientizare, cât şi vizibilitatea ajutorului umanitar şi a voluntariatului, în general, în rândul cetăţenilor Uniunii.

 

(4)           Viziunea Uniunii în ceea ce priveşte ajutorul umanitar, inclusiv un obiectiv comun, principii şi bune practici comune şi un cadru comun pentru acordarea de ajutor umanitar al Uniunii, este prezentată în Declaraţia comună a Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi în Consiliu, a Parlamentului European şi a Comisiei Europene, intitulat ״Consensul european privind ajutorul umanitar” (2). Consensul European privind ajutorul umanitar subliniază angajamentul ferm al Uniunii pentru o abordare bazată pe necesităţi, precum şi pentru respectarea şi promovarea principiilor fundamentale ale ajutorului umanitar: umanitatea, neutralitatea, imparţialitatea şi independenţa. Acţiunile Corpului voluntar european de ajutor umanitar (denumit în continuare iniţiativa „Voluntari UE pentru ajutor umanitar”) ar trebui să fie ghidate de Consensul european privind ajutorul umanitar.

 

(5)   Ajutorul umanitar al Uniunii este acordat în situaţii în care pot interveni şi alte instrumente legate de cooperarea pentru dezvoltare, gestionarea crizelor şi protecţia civilă. Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să lucreze în mod coerent şi complementar, evitând suprapunerile cu politicile şi instrumentele Uniunii relevante, în special cu domeniul politicii de ajutor umanitar a Uniunii, al politicii în domeniul cooperării pentru dezvoltare şi mecanismul Uniunii de protecţie civilă instituit prin din Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (3), Centrul de coordonare a răspunsului pentru situaţii de urgenţă instituit prin decizia menţionată, precum şi cu Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi cu delegaţiile UE, pentru a se coordona răspunsul Uniunii la crizele umanitare din ţări terţe.

 

_________

(1)            Poziţia Parlamentului European din 25 februarie 2014 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) si Decizia Consiliului din 18 martie 2014.

(2)            JO C 25, 30.1.2008, p. 1.

(3)            Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii (JO L 347, 20.12.2013, p. 924).

__________

 

(6)        Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să contribuie la eforturile de consolidare a capacităţii Uniunii de a oferi o asistenţă umanitară bazată pe necesităţi şi să consolideze capacitatea şi rezistenţa comunită­ţilor vulnerabile sau afectate de dezastre în ţări terţe. În plus, este important să se încurajeze cooperarea cu orga­nizaţiile internaţionale relevante şi cu alţi parteneri umanitari şi actori locali şi regionali. Această cooperare ar trebui să fie făcută în conformitate cu acţiunile întreprinse de către Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru a sprijini rolul central şi de coordonare generală a Oficiului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (ONU-OCHA).

 

(7)        Numărul crizelor umanitare, atât cele naturale, cât şi cele provocate de om, sfera şi complexitatea acestora la nivel mondial au crescut în mod semnificativ în decursul anilor şi această tendinţă este posibil să continue, conducând la o cerere tot mai mare ca actorii umanitari să ofere un răspuns imediat, eficace, eficient şi coerent şi să sprijine comunităţile locale din ţările terţe, pentru a le face mai puţin vulnerabile şi a le consolida gradul de rezilienţă la dezastre.

 

(8)        Voluntarii pot contribui la consolidarea capacităţii Uniunii de a oferi ajutor umanitar bazat pe necesităţi şi în conformitate cu anumite principii şi pot contribui la consolidarea eficacităţii sectorului ajutorului umanitar atunci când aceştia sunt selecţionaţi şi formaţi în mod adecvat şi pregătiţi pentru trimitere pe teren, astfel încât să se asigure faptul că aceştia au aptitudinile şi competenţele necesare pentru a ajuta în modul cel mai eficient persoa­nele aflate în dificultate, dacă beneficiază de un sprijin şi o supraveghere suficiente în locul unde este exercitată activitatea de voluntariat.

 

(9)        Există în Europa şi la nivel mondial sisteme de voluntariat care pun accentul pe dezvoltarea ţărilor terţe. Adesea, acestea sunt programe naţionale care se concentrează în principal sau exclusiv pe proiecte de dezvoltare. Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui, prin urmare, să aducă un plus de valoare, oferind voluntarilor oportunităţi de a contribui împreună la operaţiuni de ajutor umanitar, consolidând, astfel, noţiunea de cetăţenie europeană activă. Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” poate aduce un plus de valoare prin încurajarea cooperării transnaţionale a organizaţiilor care participă la acţiunile de punere în aplicare a iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, îmbunătăţind astfel relaţiile internaţionale, proiectând o imagine pozitivă a Uniunii în lume şi stimulând interesul pentru proiecte umanitare pan-europene.

 

(10)      Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să fie eficientă din punctul de vedere al costurilor, ar trebui să completeze schemele de voluntariat naţionale şi internaţionale existente, fără dublarea acestora, şi ar trebui să se concentreze pe abordarea nevoilor şi a lacunelor concrete din domeniul umanitar.

 

(11)      După cum s-a evidenţiat în Comunicarea Comisiei din 23 noiembrie 2010 intitulată ״Modalităţi de exprimare a solidarităţii cetăţenilor Uniunii Europene prin intermediul voluntariatului: primele reflecţii privind un corp voluntar european de ajutor umanitar”, peisajul actual al voluntariatului umanitar prezintă unele lacune, pe care iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” le poate remedia cu voluntari având profilul potrivit, trimişi pe teren la momentul potrivit, la locul potrivit. Acest lucru ar putea fi realizat în special prin definirea unor stan­darde şi proceduri europene de identificare şi selectare a voluntarilor umanitari, a unor obiective de referinţă stabilite de comun acord pentru formarea şi pregătirea voluntarilor umanitari pentru trimitere pe teren, a unei baze de date de voluntari potenţiali, identificaţi pe baza nevoilor existente în domeniu, şi a unor oportunităţi pentru voluntari de a contribui la operaţiuni umanitare, nu numai prin prezenţă la faţa locului, ci şi prin activităţi de sprijin administrativ şi online.

 

(12)      Asigurarea unei formări adecvate, precum şi securitatea şi siguranţa voluntarilor trebuie să rămână de o impor­tanţă capitală şi să constituie tema unor schimburi regulate de informaţii, inclusiv cu statele membre. Voluntarii UE pentru ajutor umanitar nu ar trebui mobilizaţi pentru operaţiuni desfăşurate în zone de conflict armat inter­naţional sau neinternaţional.

 

(13)      Uniunea îşi desfăşoară operaţiunile de ajutor umanitar pe baza nevoilor şi în parteneriat cu organismele de punere în aplicare. Aceste organizaţii ar trebui să joace un rol semnificativ în punerea în practică a iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” pentru a se asigura asumarea responsabilităţii de către actorii în domeniu şi pentru a se maximiza participarea la acţiunile sub egida iniţiativei menţionate. Uniunea ar trebui să încredinţeze unor astfel de organizaţii în special misiunile de identificare, selectare, pregătire, trimitere pe teren, precum şi monitorizarea pe durata misiunii şi după misiune a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar, în conformitate cu normele stabilite de Comisie. Comisia ar trebui, dacă este necesar, să fie în măsură să facă apel la voluntari instruiţi şi pregătiţi cu succes pentru trimiterea la birourile locale pentru sarcini de sprijin.

 

(14)      Comunicarea Comisiei din 25 octombrie 2011 intitulată ״O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabili­tatea socială a întreprinderilor” prevede că societăţile private pot juca un rol important şi pot contribui la opera­ţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii, în special prin campaniile de voluntariat ale angajaţilor.

 

(15)      Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să sprijine europenii de toate vârstele să practice cetă­ţenia europeană activă. Iniţiativa ar trebui să contribuie astfel la promovarea voluntariatului în Uniune şi la dezvoltarea personală şi a conştiinţei interculturale a voluntarilor participanţi, îmbunătăţindu-le astfel competen­ţele şi capacitatea de inserţie profesională în economia globală.

 

(16)      Conform principiilor Uniunii privind egalitatea de şanse şi nediscriminarea, cetăţenii Uniunii şi persoanele cu drept de şedere pe termen lung în Uniune din toate categoriile sociale şi de toate vârstele ar trebui să fie în măsură să se implice în calitate de cetăţeni activi. Având în vedere provocările specifice ale contextului umanitar, partici­panţii la iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să aibă vârsta de cel puţin 18 ani şi ar putea reflecta o mare diversitate de profile şi generaţii, inclusiv experţi sau pensionari calificaţi.

 

(17)      Un statut juridic clar este o condiţie preliminară esenţială pentru participarea voluntarilor la mobilizarea în ţări din afara Uniunii. Condiţiile de mobilizare a voluntarilor ar trebui să fie definite prin contract, inclusiv standardele de protecţie şi de securitate a voluntarilor, responsabilităţile organizaţiilor de trimitere şi de primire, acoperirea contractului de asigurare, cheltuielile de şedere, de cazare şi alte cheltuielile relevante. Mobilizarea voluntarilor în ţările terţe ar trebui să facă obiectul unor acorduri privind securitatea şi siguranţa.

 

(18)      Recomandările cuprinse în Agenda politică pentru voluntariat în Europa şi activităţile organizaţiilor europene şi internaţionale de voluntariat, precum şi programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru voluntari ar trebui, unde este cazul, să fie luate în considerare în acţiunile din cadrul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

(19)      Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui să sprijine acţiunile bazate pe necesităţi care vizează consolidarea capacităţii în cea ce priveşte ajutorul umanitar a organizaţiilor de primire în ţările terţe, pentru a îmbunătăţi pregătirea şi reacţia la crize umanitare la nivel local şi pentru a asigura un impact eficient şi sustenabil al activităţilor voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pe teren, prin gestionarea riscurilor în caz de dezastru, pregătire şi răspuns, mentorat, instruire în formarea voluntarilor, precum şi alte domenii relevante.

 

(20)      Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” ar trebui, dacă e cazul, să contribuie la consolidarea perspectivei de gen în politica Uniunii privind ajutorul umanitar, promovarea unor acţiuni umanitare adecvate pentru nevoile specifice ale femeilor şi bărbaţilor de toate vârstele. Trebuie acordată o atenţie deosebită cooperării cu grupurile şi reţelele de femei pentru a promova participarea şi conducerea femeilor în acţiunile de ajutor umanitar şi, pe baza capacităţilor şi a expertizei acestora, pentru a contribui la reconstrucţie, consolidarea păcii, reducerea riscului de dezastre şi la dezvoltarea rezistenţei comunităţilor afectate.

 

(21)      Prezentul regulament stabileşte pentru întreaga durată a perioadei financiare, un pachet financiar care urmează să reprezinte principala valoare de referinţă în sensul punctului 17 din acordul interinstituţional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în materie buge­tară şi privind buna gestiune financiară (1), pentru Parlamentul European şi pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale.

 

(22)      Alocarea asistenţei financiare ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (2). Datorită naturii specifice a acţiunilor sub egida iniţia­tivei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, este necesar să se prevadă că asistenţa financiară poate fi acordată persoanelor fizice şi persoanelor juridice de drept public şi privat. De asemenea, este important să se asigure că normele regulamentului sunt respectate, în special în ceea ce priveşte principiile economiei, eficienţei şi eficaci­tăţii.

 

_________

(1)            JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

(2)            Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele finan­ciare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

_________

 

(23)      Îmbunătăţirea punerii în aplicare şi a calităţii cheltuielilor ar trebui să fie principii directoare în atingerea obiecti­velor iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, asigurându-se totodată utilizarea optimă a resurselor finan­ciare.

 

(24)      Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporţionale de-a lungul întregului ciclu de cheltuire a fondurilor, inclusiv prevenirea, depistarea şi investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate şi, dacă este cazul, impunerea unor penalităţi. Ar trebui adoptate măsuri corespunzătoare pentru prevenirea neregulilor şi fraudei şi efectuate demersurile necesare pentru recupe­rarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau utilizate incorect, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (1), Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (2) şi Regula­mentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (3).

 

(25)      Participarea ţărilor terţe, în special a ţărilor în curs de aderare, a ţărilor candidate, a ţărilor potenţial candidate, a ţărilor partenere din cadrul politicii europene de vecinătate şi a ţărilor membre Asociaţiei Europene de Liber Schimb ar trebui să fie posibilă pe baza unor convenţii de cooperare.

 

(26)      Voluntarii participanţi şi organizaţiile de punere în aplicare a acţiunilor sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” din ţările care cooperează ar trebui, de asemenea, să adere şi să susţină respectarea principiilor prevăzute în Consensul european privind ajutorul umanitar, cu accent pe protecţia ״spaţiului umanitar”.

 

(27)      Pentru a se permite primirea de feedback şi îmbunătăţiri continue şi pentru a creşte flexibilitatea şi eficienţa adop­tării, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din tratat ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la standardele de selectare, gestionare şi mobilizare a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar, modificarea indicatorilor de performanţă şi a priorităţilor tematice, precum şi ajustarea procentelor de alocare a pachetului financiar pentru implementarea prezentului regulament. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să desfăşoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util şi adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi către Consiliu.

 

(28)      În vederea asigurării unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui confe­rite competenţe de executare Comisiei. Respectivele competenţe ar trebui exercitate în conformitate cu Regula­mentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (4). Procedura de examinare ar trebui utili­zată pentru adoptarea procedurilor de selectare, gestionare şi mobilizare a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar, a mecanismului de certificare, a programului de formare şi a programul anual de lucru al iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

(29)      Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi ţine seama de principiile care sunt recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

 

(30)      Prelucrarea datelor cu caracter personal care se realizează în cadrul prezentului regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar şi proporţional pentru a se asigura buna funcţionare a iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către Comisie va fi reglementată de Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (5). Orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către organizaţiile de punere în aplicare a acţiunilor sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” stabilite legal în Uniune va fi reglementată de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (6),

 

__________

(1)            Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

(2)            Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).

(3)            Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efec­tuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).

(4)            Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(5)            Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(6)            Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).

__________

 

(31)      Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 şi a emis un aviz la 23 noiembrie 2012 (1).

 

(32)      Este oportun să se alinieze perioada de aplicare a prezentului regulament cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (2). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu 1 ianuarie 2014,

 

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

 

CAPITOLUL I

 

DISPOZIŢII INTRODUCTIVE

 

Articolul 1

 

Obiect

 

Prezentul regulament instituie un Corp voluntar european de ajutor umanitar (denumit în continuare iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”) drept cadru al contribuţiilor comune ale voluntarilor europeni pentru sprijinirea şi comple­tarea operaţiunilor de ajutor umanitar în ţări terţe.

 

Prezentul regulament stabileşte normele şi procedurile de funcţionare ale iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi normele de acordare a asistenţei financiare.

 

Articolul 2

 

Domeniu de aplicare

 

Prezentul regulament se aplică:

 

1.     selectării, formării şi mobilizării voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru sprijinirea şi completarea ajutorului umanitar în ţări terţe;

 

2.     acţiunilor care sprijină, promovează şi pregătesc mobilizarea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru a sprijini şi completa ajutorul umanitar în ţări terţe;

 

3.     acţiunilor din interiorul şi din afara Uniunii care au ca scop consolidarea capacităţii în ceea ce priveşte ajutorul umanitar a organizaţiilor de primire din ţările terţe.

 

Articolul 3

 

Definiţii

 

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:

 

(a)   ״voluntar” înseamnă o persoană care alege, în mod liber şi fără a avea o motivaţie financiară, să se implice în activi­tăţi în beneficiul comunităţii şi al societăţii în general;

 

(b)   ״voluntar candidat” înseamnă o persoană eligibilă în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) pentru a solicita parti­ciparea la acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”;

 

(c)   ״voluntar UE pentru ajutor umanitar” înseamnă un candidat voluntar care a fost selecţionat, format în conformitate cu norme şi criterii de referinţă specifice, evaluat ca fiind eligibil şi înregistrat ca fiind disponibil pentru mobilizare în sprijinul şi completarea ajutorului umanitar în ţări terţe;

 

___________

(1)            JO C 100, 6.4.2013, p. 14.

(2)            Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).

___________

 

(d)  ״ajutor umanitar” înseamnă activităţi şi operaţiuni în ţări terţe, concepute pentru acordarea de asistenţă de urgenţă bazată pe necesităţi, în scopul protejării vieţii, prevenirii şi alinării suferinţei umane şi păstrării demnităţii umane în cazul unei crize provocate de om sau a unui dezastru natural. Acesta cuprinde operaţiunile de asistenţă, ajutor şi protecţie, desfăşurate în timpul crizelor umanitare sau după acestea, măsurile de sprijin prin care se asigură accesul la persoanele aflate în dificultate şi se facilitează libera circulaţie a asistenţei, precum şi acţiunile care au drept obiectiv consolidarea gradului de pregătire şi de reducere a riscului de dezastre şi contribuţia la consolidarea rezis­tenţei şi a capacităţii de a face faţă crizelor şi de a se redresa după crize;

 

(e)  ״ţară terţă” înseamnă o ţară din afara Uniunii în care se desfăşoară activităţi şi operaţiuni de ajutor umanitar, aşa cum sunt menţionate la litera (d).

 

Articolul 4

 

Obiectiv

 

Obiectivul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” este de a contribui la consolidarea capacităţii Uniunii de a oferi ajutor umanitar bazat pe necesităţi, destinat protejării vieţii, prevenirii şi diminuării suferinţei umane şi păstrării demnităţii umane, precum şi consolidării capacităţii şi rezistenţei comunităţilor vulnerabile sau afectate de dezastre în ţările terţe, în special prin intermediul pregătirii pentru dezastre, al reducerii riscului de dezastre şi prin consolidarea legăturii dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare. Acest obiectiv este realizat prin valoarea adăugată a contribu­ţiilor comune ale voluntarilor UE pentru ajutor umanitar, exprimând valorile Uniunii şi solidaritatea cu persoanele aflate în dificultate şi prin promovarea vizibilă a sentimentului cetăţeniei europene.

 

Articolul 5

 

Principii generale

 

(1) Acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” se desfăşoară în conformitate cu principiile ajutorului umanitar: umanitatea, neutralitatea, imparţialitatea şi independenţa, precum şi cu Consensul european privind ajutorul umanitar.

 

(2) Acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” răspund nevoilor umanitare ale comunităţilor locale şi cerinţelor organizaţiilor de primire şi au scopul de a contribui la consolidarea eficacităţii sectorului ajutorului umanitar.

 

(3) Siguranţa şi securitatea voluntarilor candidaţi şi a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar este o prioritate.

 

(4) Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” promovează proiectele comune şi parteneriatele internaţionale bazate pe necesităţi între participanţii voluntari din diferite ţări şi organizaţiile de punere în aplicare a acţiunilor sub egida iniţiativei menţionate, astfel cum sunt menţionate la articolul 10.

 

Articolul 6

 

Coerenţa şi complementarităţile acţiunii Uniunii

 

(1) La punerea în aplicare a prezentului regulament, se asigură coerenţa şi complementaritatea cu alte instrumente şi domenii de acţiune externă a Uniunii şi cu alte politici relevante ale acesteia, îndeosebi cu politica de ajutor umanitar, politica de cooperare pentru dezvoltare şi mecanismul de protecţie civilă al Uniunii, evitându-se dublările şi suprapune­rile şi recunoscând că ajutorul umanitar este guvernat de principiile ajutorului umanitar menţionate la articolul 5 alineatul (1) din prezentul regulament. Se acordă o atenţie deosebită asigurării unei tranziţii fără dificultăţi între acor­darea de ajutor, reconstrucţie şi dezvoltare.

 

(2) Comisia şi statele membre cooperează pentru realizarea eficienţei şi eficacităţii, asigurând consecvenţa şi coerenţa între sistemele naţionale relevante de voluntari şi acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”. Aceste acţiuni au la bază bune practici şi programe existente relevante şi, dacă este cazul, folosesc reţelele europene exis­tente.

 

(3) Uniunea încurajează cooperarea cu organizaţiile internaţionale relevante şi cu alţi parteneri umanitari şi actori locali şi regionali pentru punerea în practică a acţiunilor sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

Pentru promovarea unui răspuns internaţional coerent la crizele umanitare, acţiunile din cadrul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” sunt în conformitate cu cele întreprinse de către Organizaţia Naţiunilor Unite, în scopul de a sprijini rolul central şi de coordonare generală a ONU-OCHA.

 

Articolul 7

 

Obiective operaţionale

 

(1) Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” vizează următoarele obiective operaţionale:

 

(a)  contribuţia la creşterea şi îmbunătăţirea capacităţii Uniunii de a acorda ajutor umanitar.

 

Progresele în direcţia atingerii acestui obiectiv operaţional sunt evaluate pe baza unor indicatori, precum:

 

¾      numărul de voluntari UE pentru ajutor umanitar mobilizaţi sau gata de a fi mobilizaţi, având calificările cerute, precum şi numărul de voluntari UE pentru ajutor umanitar” care şi-au finalizat contractele în vederea mobilizării;

 

¾      numărul de persoane care au beneficiat de ajutor umanitar acordat prin iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi costul mediu pe persoană;

 

¾      gradul de satisfacţie al voluntarilor UE pentru ajutor umanitar mobilizaţi, al organizaţiilor de trimitere şi al celor de primire în ceea ce priveşte contribuţia umanitară efectivă a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pe teren;

 

(b)  îmbunătăţirea aptitudinilor, a cunoştinţelor şi a competenţelor voluntarilor în domeniul ajutorului umanitar şi a termenilor şi condiţiilor de implicare.

 

Progresele în direcţia atingerii acestui obiectiv operaţional sunt evaluate pe baza unor indicatori, precum:

 

¾      numărul de candidaţi voluntari formaţi şi de voluntari care au încheiat cu succes evaluarea realizată după formare;

 

¾      numărul de organizaţii de trimitere certificate care respectă standardele şi procedurile în materie de gestionare a voluntarilor candidaţi şi a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar;

 

¾      gradul de satisfacţie al voluntarilor instruiţi şi mobilizaţi, al organizaţiilor de trimitere şi de primire, în ceea ce priveşte calitatea formării, nivelul de cunoştinţe şi competenţele voluntarilor, respectarea şi gradul de adecvare al standardelor şi procedurilor de gestionare a voluntarilor candidaţi şi a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar;

 

(c)  consolidarea capacităţii organizaţiilor de primire şi promovarea voluntariatului în ţări terţe.

 

Progresele în direcţia atingerii acestui obiectiv operaţional sunt evaluate pe baza unor indicatori, precum:

 

¾      numărul şi tipul de acţiuni de consolidare a capacităţilor în ţările terţe;

 

¾      numărul de angajaţi şi de voluntari din ţări terţe care participă la acţiunile de consolidare a capacităţilor;

 

¾      gradul de satisfacţie al personalului organizaţiilor de primire şi al voluntarilor din ţările terţe care participă la acţiunile de consolidare a capacităţilor în ceea ce priveşte calitatea şi eficacitatea acţiunilor întreprinse;

 

(d)  comunicarea principiilor Uniunii în domeniul ajutorului umanitar convenite în cadrul Consensului european privind ajutorul umanitar.

 

Progresele în direcţia atingerii acestui obiectiv sunt evaluate pe baza unor indicatori, precum:

 

¾      numărul, tipul şi costurile pentru acţiunile de informare, comunicare şi sensibilizare;

 

(e)  sporirea coerenţei şi a consecvenţei voluntariatului între statele membre, pentru a le crea cetăţenilor europeni mai multe oportunităţi de a participa la operaţiuni şi activităţi de ajutor umanitar.

 

Progresele în direcţia atingerii acestui obiectiv operaţional sunt evaluate pe baza unor indicatori, precum:

 

¾      numărul de organizaţii de trimitere certificate;

 

¾      numărul şi tipul acţiunilor de asistenţă tehnică pentru organizaţiile de trimitere;

 

¾      diseminarea şi reproducerea standardelor şi procedurilor pentru gestionarea voluntarilor candidaţi şi a volunta­rilor UE pentru ajutor umanitar în alte sisteme de voluntariat.

 

(2) Indicatorii menţionaţi la alineatul (1) literele (a)- (e) sunt utilizaţi pentru monitorizarea, evaluarea şi examinarea rezultatelor, după caz. Aceştia sunt orientativi şi pot fi modificaţi prin acte delegate în conformitate cu articolul 24, pentru a se ţine cont de experienţa acumulată în urma evaluării progreselor înregistrate.

 

CAPITOLUL II

 

ACŢIUNILE SUB EGIDA INIŢIATIVEI ״VOLUNTARI UE PENTRU AJUTOR UMANITAR"

 

Articolul 8

 

Acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”

 

Iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” vizează obiectivele menţionate la articolele 4 şi 7 prin următoarele tipuri de acţiuni:

 

¾      elaborarea şi gestionarea de standarde şi proceduri în ceea ce priveşte voluntarii candidaţi şi voluntarii UE pentru ajutor umanitar;

 

¾      dezvoltarea şi gestionarea unui mecanism de certificare pentru organizaţiile de trimitere şi de primire;

 

¾      identificarea şi selectarea voluntarilor candidaţi;

 

¾      instituirea unui program de formare şi de sprijin pentru formare şi a unor stagii de pregătire;

 

¾      crearea, gestionarea şi actualizarea unei baze de date a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar;

 

¾      mobilizarea a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru sprijinirea şi completarea ajutorului umanitar în ţări terţe;

 

¾      consolidarea capacităţii organizaţiilor de primire;

 

¾      instituirea şi gestionarea unei reţele pentru iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”;

 

¾      comunicare şi sensibilizare;

 

¾      activităţi auxiliare de promovare a responsabilităţii, a transparenţei şi a eficacităţii iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

Articolul 9

 

Standarde şi proceduri privind candidaţii voluntari şi voluntarii UE pentru ajutor umanitar

 

(1) Bazându-se pe practicile relevante existente, Comisia stabileşte standarde şi proceduri care conţin condiţiile, moda­lităţile şi cerinţele necesare pentru a fi aplicate de către organizaţiile de trimitere şi de primire în identificarea, selectarea, pregătirea, gestionarea şi mobilizarea voluntarilor candidaţi şi a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru a sprijini operaţiunile de ajutor umanitar în ţări terţe.

 

(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 24 pentru stabilirea standardelor ce se referă la:

 

¾      un cadru de competenţe folosit pentru identificarea, selectarea şi pregătirea voluntarilor ca angajaţi debutanţi sau cu experienţă în domeniu;

 

¾      prevederi pentru a asigura egalitatea de şanse şi nediscriminarea în procesul de identificare şi selectare;

 

¾      dispoziţii pentru a asigura respectarea de către organizaţiile de trimitere şi de primire a dreptului intern relevant, a dreptului Uniunii şi a dreptului ţării de primire;

 

¾      standarde care reglementează parteneriatele între organizaţiile de trimitere şi de primire;

 

¾      prevederi pentru recunoaşterea aptitudinilor şi competenţelor dobândite de către voluntarii UE pentru ajutor umanitar, în conformitate cu iniţiativele relevante existente la nivelul Uniunii.

 

(3) Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare pentru a întocmi:

 

¾      procedurile de urmat pentru identificarea, selectarea şi pregătirea necesară înainte de mobilizare a voluntarilor candi­daţi, inclusiv prin ״stagii de ucenicie”, dacă este cazul;

 

¾      dispoziţii legate de mobilizarea şi gestionarea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar în ţările terţe, inclusiv, printre altele, supravegherea la faţa locului, sprijinul continuu prin instruire, mentorat, formare suplimentară, asigurarea condiţiilor de muncă necesare, sprijin după mobilizare;

 

¾      furnizarea de asigurări şi crearea unor condiţii de viaţă adecvate pentru voluntari, inclusiv suportarea cheltuielilor de subzistenţă, cazare, deplasare şi a altor cheltuieli relevante;

 

¾      proceduri de urmat înainte şi după mobilizare, precum şi pe durata acesteia, pentru a asigura îndeplinirea obligaţiei de diligenţă şi măsuri corespunzătoare de siguranţă şi securitate, inclusiv protocoale medicale şi de evacuare şi planuri de securitate care prevăd evacuarea de urgenţă din ţări terţe, inclusiv proceduri pentru contactarea autorită­ţilor naţionale;

 

¾      proceduri pentru monitorizarea şi evaluarea performanţelor individuale ale voluntarilor UE pentru ajutor umanitar.

 

Aceste acte de punere în aplicare sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 26 alineatul (2).

 

Articolul 10

 

Mecanismul de certificare pentru organizaţiile de trimitere şi de primire

 

(1) Comisia stabileşte un mecanism de certificare prin intermediul actelor de punere în aplicare cu eventuala implicare a unor parteneri din domeniul umanitar, prin care se garantează faptul că organizaţiile de trimitere respectă standardele menţionate la articolul 9, precum şi un mecanism de certificare diferenţiat pentru organizaţiile de primire.

 

Comisia stabileşte procedura legată de funcţionarea mecanismelor de certificare, bazându-se pe mecanismele şi procedu­rile de certificare similare existente, prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Aceste acte de punere în aplicare sunt adoptate în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 26 alineatul (2).

 

(2) La elaborarea mecanismului de certificare, Comisia identifică sinergii cu instrumentele de parteneriat ale Comisiei din domeniul umanitar şi cu standardele umanitare existente, în vederea simplificării sarcinilor administrative. Meca­nismul de certificare este favorabil incluziunii şi nediscriminatoriu faţă de orice tip de organizaţie eligibilă.

 

(3) Organizaţiile de trimitere sunt eligibile pentru certificare dacă:

 

(a)   respectă standardele şi procedurile menţionate la articolul 9;

 

(b)   sunt active în domeniul ajutorului umanitar conform definiţiei de la articolul 3 litera (d); şi

 

(c)   se încadrează în oricare dintre următoarele categorii:

 

(i)   organizaţii non-profit neguvernamentale constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi care îşi au sediul pe teritoriul Uniunii;

 

(ii)  organisme de drept public cu caracter civil reglementate de legislaţia unui stat membru;

 

(iii) organizaţii non-profit neguvernamentale constituite în ţările menţionate la articolul 23 în condiţiile prevăzute la articolul respectiv şi în acordurile menţionate în acesta;

 

(iv) organisme de drept public cu caracter civil constituite în ţările menţionate la articolul 23 în condiţiile prevăzute la articolul respectiv şi în acordurile menţionate în acesta;

 

(v)  Federaţia Internaţională a Societăţilor Naţionale ale Crucii Roşii şi Semilunii Roşii.

 

(4) Organizaţiile din ţări terţe sunt eligibile ca organizaţii de primire dacă:

 

(a)   aderă la standardele şi procedurile menţionate la articolul 9;

 

(b)   sunt active în domeniul ajutorului umanitar, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (d); şi

 

(c)   dacă se încadrează în oricare dintre următoarele categorii:

 

(i)   organizaţii non-profit neguvernamentale care funcţionează sau sunt constituite într-o ţară terţă în conformitate cu legislaţia în vigoare în ţara respectivă;

 

(ii)  organisme de drept public cu caracter civil reglementate de legislaţia unui stat membru;

 

(iii) agenţii şi organizaţii internaţionale.

 

(5) Fără a aduce atingere cerinţelor menţionate la alineatele (3) şi (4), organizaţiile de trimitere şi organizaţiile de primire pot desfăşura acţiuni sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” în asociere cu organizaţii lucra­tive private.

 

(6) Pe baza unei evaluări prealabile a nevoilor, organizaţiile de trimitere ce urmează a fi certificate pot beneficia de asistenţă tehnică menită să le întărească capacitatea de a participa la iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi de a asigura conformitatea cu standardele şi procedurile menţionate la articolul 9.

 

Organizaţiile de primire ce urmează a fi certificate pot beneficia şi ele de asistenţa menţionată la primul paragraf în contextul acţiunilor menţionate la articolul 15.

 

(7) Comisia publică lista organizaţiilor de trimitere şi de primire certificate în timp util după certificare.

 

Articolul 11

 

Identificarea şi selectarea voluntarilor candidaţi

 

(1) Pe baza unei evaluări prealabile a nevoilor în ţări terţe de către organizaţiile de trimitere sau de primire ori de către alţi actori relevanţi, organizaţiile de trimitere certificate identifică şi selectează voluntari candidaţi pentru formare.

 

(2) Identificarea şi selectarea voluntarilor candidaţi trebuie să se desfăşoare în conformitate cu standardele şi procedu­rile menţionate în articolul 9 şi să respecte principiile nediscriminării şi egalităţii de şanse.

 

(3) Următoarele persoane cu vârsta de cel puţin 18 ani sunt eligibile pentru a deveni voluntari candidaţi:

 

(a)   cetăţenii Uniunii;

 

(b)   persoanele cu drept de şedere pe termen lung pe teritoriul unui stat membru; şi

 

(c)   cetăţenii provenind din ţările menţionate la articolul 23 alineatul (1), în condiţiile menţionate la articolul menţionat.

 

Articolul 12

 

Programul de formare, sprijinul pentru formare şi stagiile de pregătire

 

(1) Bazându-se pe programe şi proceduri existente şi cu eventuala implicare a instituţiilor specializate, Comisia stabi­leşte un program de formare în vederea pregătirii voluntarilor candidaţi pentru mobilizare în vederea sprijinirii şi completării operaţiunilor de ajutor umanitar.

 

(2) Voluntarii candidaţi care au fost identificaţi şi selectaţi în conformitate cu articolul 11 sunt eligibili să participe la programul de formare desfăşurat de organizaţii specializate. Sfera şi conţinutul programului individual de formare pe care fiecare voluntar candidat trebuie să îl urmeze se stabileşte de către organizaţia de trimitere certificată în cauză, în consultare cu organizaţia de primire certificată pe baza nevoilor, ţinându-se seama de experienţa anterioară a volunta­rului candidatului şi de tipul de misiune prevăzut.

 

(3) Ca parte a formării şi în special a pregătirii lor pentru mobilizare, voluntarilor candidaţi li se poate solicita să efec­tueze stagii de pregătire în organizaţii de trimitere certificate, dacă se poate, într-o altă ţară decât ţara lor de origine.

 

(4) Fără a aduce atingere alineatului (3), voluntarii candidaţi care nu au beneficiat de un stagiu de pregătire pot bene­ficia, dacă este cazul, de o pregătire suplimentară înainte de mobilizare, concepută special în funcţie de natura misiunii. Această pregătire şi stagiul de pregătire trebuie să respecte standardele şi procedurile de pregătire menţionate la articolul 9.

 

(5) Programul de formare include o evaluare a gradului de pregătire a voluntarilor candidaţi de a fi mobilizaţi pentru a veni în sprijinul şi în completarea operaţiunilor de ajutor umanitar în ţări terţe şi de a satisface necesităţile locale. Evaluarea respectivă este făcută în cooperare cu organizaţiile de trimitere.

 

(6) Comisia adoptă modalităţile pentru programul de formare şi procedura de evaluare a gradului de pregătire a voluntarilor candidaţi în vederea mobilizării, prin intermediul actelor de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 26 alineatul (2).

 

Articolul 13

 

Baza de date a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar

 

(1) Voluntarii candidaţi care au trecut cu succes evaluarea menţionată la articolul 12 alineatul (5) sunt consideraţi a fi voluntari UE pentru ajutor umanitar şi sunt eligibili pentru mobilizare. Ei sunt incluşi în baza de date a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar.

 

(2) Comisia creează, gestionează şi actualizează baza de date a voluntarilor UE pentru ajutor umanitar,(inclusiv în ceea ce priveşte disponibilitatea şi eligibilitatea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru a fi mobilizaţi, şi reglementează accesul şi utilizarea acesteia. Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate în sau pentru această bază de date se face, dacă este cazul, în conformitate cu Directiva 95/46/CE şi cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

 

Articolul 14

 

Mobilizarea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar în ţările terţe

 

(1) Voluntarii UE pentru ajutor umanitar incluşi în baza de date pot fi mobilizaţi pentru a sprijini şi completa opera­ţiunile de ajutor umanitar, astfel cum sunt definite la articolul 3 litera (d):

 

(a)   de către organizaţiile de trimitere certificate la organizaţiile de primire din ţările terţe; sau

 

(b)   dacă este cazul, de către Comisie la birourile sale de ajutor umanitar pentru intervenţii de sprijin.

 

(2) Mobilizările trebuie să răspundă nevoilor reale exprimate la nivel local de organizaţiile de primire.

 

(3) În cazul mobilizării menţionate la alineatul (1) litera (a), organizaţiile de trimitere certificate asigură conformitatea cu standardele şi procedurile menţionate la articolul 9. Voluntarii UE pentru ajutor umanitar nu sunt mobilizaţi pentru operaţiuni desfăşurate în zone de conflict armat internaţional sau neinternaţional.

 

(4) Organizaţiile de trimitere certificate informează autorităţile naţionale competente ale statelor membre şi ale altor ţări participante în conformitate cu dispoziţiile articolului 23, înainte ca unul dintre cetăţenii acestora să fie mobilizat ca voluntar UE pentru ajutor umanitar în conformitate cu standardele şi procedurile menţionate la articolul 9.

 

(5) Condiţiile specifice de mobilizare şi rolul voluntarilor UE pentru ajutor umanitar, inclusiv drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi durata şi locul mobilizării şi sarcinile voluntarului UE pentru ajutor umanitar, se prevăd într-un contract încheiat între organizaţiile de trimitere şi voluntarul UE pentru ajutor umanitar, după consultări temeinice cu organizaţiile de primire.

 

(6) În cazul mobilizării prevăzute la alineatul (1) litera (b), Comisia semnează un ״contract de mobilizare” cu volun­tarii UE pentru ajutor umanitar, în care se definesc condiţiile specifice de mobilizare. Contractele de mobilizare a volun­tarilor nu conferă voluntarilor drepturile şi obligaţiile care decurg din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene, prevăzute în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (1).

__________

(1)            Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de instituire a regulamentului privind Statutul func­ţionarilor Comunităţilor Europene şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene şi de instituire a unor măsuri tempo­rare aplicabile funcţionarilor Comisiei (JO L 56, 4.3.1968, p. 1).

__________

 

(7) Fiecare voluntar UE pentru ajutor umanitar va avea un mentor desemnat din cadrul organizaţiei de primire, care îl va supraveghea şi sprijini în timpul mobilizării sale.

 

Articolul 15

 

Consolidarea capacităţii în materie de ajutor umanitar a organizaţiilor de primire

 

Pe baza unei evaluări prealabile a nevoilor ţărilor terţe efectuate de organizaţiile de trimitere şi de primire sau de alţi actori implicaţi, Comisia sprijină acţiunile care au ca scop consolidarea capacităţii în materie de ajutor umanitar a organi­zaţiilor de primire pentru a întări nivelul local de pregătire şi capacitatea de reacţie în faţa crizelor umanitare şi de a asigura impactul eficace şi durabil al activităţii voluntarilor UE pentru ajutor umanitar la faţa locului, inclusiv:

 

(a)   gestionarea riscului de dezastre, pregătirea şi acţiunile de răspuns, formarea având ca obiect gestionarea voluntarilor, precum şi alte domenii relevante pentru personalul şi voluntarii din organizaţiile de primire;

 

(b)   schimbul de bune practici, asistenţă tehnică, programe de înfrăţire şi schimburi de personal şi de voluntari, creare de reţele şi alte acţiuni relevante.

 

Articolul 16

 

Reţeaua pentru iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”

 

(1) Comisia instituie şi gestionează o reţea pentru iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” compusă din

 

(a)   voluntari candidaţi şi voluntarii UE pentru ajutor umanitar care participă sau au participat la iniţiativă;

 

(b)   organizaţii de trimitere şi primire;

 

(c)   reprezentanţi ai statelor membre şi ai Parlamentului European.

 

(2) Reţeaua pentru iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, în special:

 

(a)   facilitează interacţiunea şi acţionează ca o platformă pentru schimbul de cunoştinţe, consultare şi difuzare de infor­maţii, pentru schimbul de bune practici, precum şi pentru evaluarea nevoilor menţionată la articolul 21 alineatul (3);

 

(b)   facilitează încheierea de parteneriate şi dezvoltarea de proiecte comune pentru activităţile de mobilizare şi consoli­dare a capacităţii cu implicarea organizaţiilor de trimitere de pe tot cuprinsul Uniunii şi a organizaţiilor de primire din ţările terţe;

 

(c)   oferă o bază pentru acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” pentru a asigura o amelio­rare continuă şi o monitorizare şi evaluare eficace;

 

(d)   oferă oportunităţi pentru voluntariatul online în cadrul proiectelor legate de iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

Articolul 17

 

Comunicarea şi sensibilizarea

 

(1) Comisia sprijină acţiunile de informare, comunicare şi sensibilizare în rândul publicului pentru promovarea şi creş­terea vizibilităţii iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi pentru încurajarea voluntariatului în domeniul ajuto­rului umanitar în Uniune şi în statele membre ale acesteia, precum şi în ţările terţe care beneficiază de acţiunile sub egida iniţiativei menţionate.

 

(2) Comisia elaborează un plan de comunicare cu privire la obiectivele, acţiunile şi rezultatele vizibile ale iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, în care sunt definite activităţi de comunicare şi de difuzare destinate publicului, în special cetăţenilor europeni, viitorilor potenţiali candidaţi voluntari pentru a fi voluntari UE în domeniul ajutorului umanitar şi beneficiarilor acţiunilor sub egida iniţiativei menţionate. Planul de comunicare este implementat de Comisie şi de beneficiari, îndeosebi organizaţiile de trimitere şi de primire, precum şi de ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

CAPITOLUL III

 

PROGRAMAREA ŞI ALOCAREA FONDURILOR

 

Articolul 18

 

Acţiuni eligibile

 

(1) Acţiunile menţionate la articolul 8 sunt eligibile pentru a beneficia de asistenţă financiară, inclusiv măsurile nece­sare pentru punerea în aplicare a acestora, precum şi măsurile necesare menite să consolideze coordonarea dintre iniţia­tiva ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi celelalte sisteme relevante la nivel naţional şi internaţional, pe baza practi­cilor recomandate existente.

 

(2) Asistenţa financiară menţionată la alineatul (1) poate acoperi, de asemenea, cheltuielile care decurg din activităţile de pregătire, monitorizare, control, audit şi evaluare necesare pentru gestionarea iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi pentru îndeplinirea obiectivelor acesteia.

 

(3) Cheltuielile menţionate la alineatul (2) pot acoperi, în special, studii, reuniuni ale experţilor, acţiuni de informare şi comunicare de tipul celor menţionate la articolul 17, inclusiv comunicare instituţională a priorităţilor de politică ale Uniunii, în măsura în care acestea sunt legate de obiectivele iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”; sunt incluse, de asemenea, cheltuielile referitoare la reţelele informatice specializate în prelucrarea şi schimbul de informaţii (inclusiv interconectarea acestora cu sistemele existente sau viitoare destinate promovării schimburilor intersectoriale de date şi cu echipamentele aferente), precum şi toate celelalte cheltuieli cu asistenţa tehnică şi administrativă efectuate de Comisie.

 

Articolul 19

 

Beneficiari financiari

 

În temeiul prezentului regulament, asistenţă financiară poate fi acordată persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept privat sau public, care sunt considerate beneficiari financiari în sensul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012.

 

Articolul 20

 

Pachetul financiar

 

(1) Pachetul financiar destinat punerii în aplicare a prezentului regulament pentru perioada 1 ianuarie 2014-31 decem­brie 2020 este de 147 936 000 EUR, în preţuri curente. Creditele anuale sunt autorizate de Parlamentul European şi de Consiliu în limitele cadrului financiar multianual. În cazul în care este necesar, creditele de plată pot fi incluse în bugetul aferent perioadei de după anul 2020 pentru a acoperi cheltuieli similare, astfel încât să se permită gestionarea plăţilor aferente acţiunilor nefinalizate până la 31 decembrie 2020.

 

(2) Pachetul financiar menţionat la alineatul (1) se alocă, pe perioada 2014-2020, în conformitate cu obiectivele operaţionale, priorităţile tematice şi procentajele stabilite în anexă.

 

(3) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 24 pentru a modifica priorităţile şi a ajusta fiecare dintre sumele din anexă cu nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20 de puncte procentuale. Ajustarea respectivă are loc numai în urma rezultatului unei revizuiri efectuate de Comisie a priorităţilor tematice şi a procentelor stabilite în anexă în lumina rezultatului evaluării intermediare menţionate la articolul 27 alineatul (4) litera (b), caz în care actele delegate se adoptă până la 30 iunie 2018.

 

(4) Dacă revizuirea resurselor bugetare disponibile pentru sprijinirea acţiunilor de răspuns la situaţii de urgenţă este impusă de motive imperioase de urgenţă, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a revizui fiecare sumă stabilită în anexă cu nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20 de puncte procentuale, în limitele creditelor buge­tare disponibile şi în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25.

 

Articolul 21

 

Tipuri de intervenţii financiare şi proceduri de punere în aplicare

 

(1) Comisia pune în aplicare asistenţa financiară a Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.

 

(2) Asistenţa financiară în conformitate cu prezentul regulament poate fi acordată în oricare dintre formele prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012.

 

(3) În vederea punerii în aplicare a prezentului regulament, Comisia adoptă un program anual de lucru al iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” prin intermediul actelor de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în apli­care se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 26 alineatul (2). Programul anual de lucru stabileşte obiectivele urmărite, rezultatele preconizate, metoda de punere în aplicare şi valoarea totală a acestei iniţiative. Programul anual de lucru conţine, de asemenea, descrierea acţiunilor care urmează să fie finanţate, indicarea cuantumului alocat fiecărei acţiuni, ţinând cont de evaluarea nevoilor, dacă aceasta există, precum şi un calendar orien­tativ de punere în aplicare. În cazul granturilor, programul anual de lucru include priorităţile, criteriile esenţiale de evaluare şi rata maximă de cofinanţare. Programul anual de lucru stabileşte, de asemenea, condiţiile participării unor ţări terţe în condiţiile menţionate la articolul 23.

 

Articolul 22

 

Protejarea intereselor financiare ale Uniunii

 

(1) La punerea în aplicare a acţiunilor finanţate în cadrul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”, Comisia ia măsurile corespunzătoare pentru a garanta protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin aplicarea de măsuri preven­tive împotriva fraudei, a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale, prin efectuarea unor controale eficace, şi, în cazul în care se constată nereguli, prin recuperarea cuantumurilor plătite în mod necuvenit, precum şi, dacă este necesar, prin impunerea unor sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive.

 

(2) Comisia sau reprezentanţii acesteia şi Curtea de Conturi au competenţa de a desfăşura audituri, pe baza documen­telor şi la faţa locului, cu privire la toţi beneficiarii de granturi, contractanţii şi subcontractanţii care au primit fonduri din partea Uniunii în cadrul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

(3) Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are permisiunea de a efectua controale şi inspecţii la faţa locului la operatorii economici care beneficiază direct sau indirect de o astfel de finanţare, în conformitate cu procedurile prevă­zute în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 şi Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, cu scopul de a stabili existenţa unei fraude, a unui act de corupţie sau a oricărei alte activităţi ilegale care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii în legătură cu un acord de grant sau cu o decizie de acordare a unui grant ori în legătură cu un contract de finanţat în cadru iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”.

 

(4) Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (2), acordurile de cooperare cu ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale, precum şi acordurile de grant, deciziile de acordare a granturilor şi contractele rezultate din punerea în aplicare a prezen­tului regulament împuternicesc în mod expres Comisia, Curtea de Conturi şi OLAF să efectueze astfel de audituri, controale şi inspecţii la faţa locului, cu respectarea deplină a tuturor garanţiilor procedurale relevante.

 

CAPITOLUL IV

 

COOPERAREA CU ALTE ŢĂRI

 

Articolul 23

 

Cooperarea cu alte ţări

 

(1) La iniţiativa ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” pot participa:

 

(a)   cetăţeni şi organizaţii de trimitere din ţările în curs de aderare, ţările candidate, ţările potenţial candidate şi ţările partenere din cadrul politicii europene de vecinătate, în conformitate cu principiile generale şi cu clauzele şi condi­ţiile generale de participare a acestor ţări la programele Uniunii, stabilite în acordurile-cadru, în deciziile Consiliului de asociere sau în acordurile similare respective;

 

(b)   cetăţeni şi organizaţii de trimitere din ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb care sunt membre ale Spaţiul Economic European (SEE), conform condiţiilor prevăzute în Acordul privind SEE;

 

(c)   cetăţeni şi organizaţii de trimitere din alte ţări europene, sub rezerva încheierii unor acorduri bilaterale cu aceste ţări.

 

(2) Voluntarii participanţi şi organizaţiile de punere în aplicare a acţiunilor sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” din ţările colaboratoare, fac, de asemenea, obiectul principiilor generale enunţate la articolul 4.

 

(3) Cooperarea cu ţările participante menţionate la alineatul (1) se bazează, dacă este cazul, pe credite suplimentare puse la dispoziţie de ţările participante în conformitate cu procedurile stabilite de comun acord cu acestea.

 

CAPITOLUL V

 

DELEGAREA DE COMPETENŢĂ ŞI DISPOZIŢII DE PUNERE ÎN APLICARE

 

Articolul 24

 

Exercitarea delegării

 

(1) Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute la prezentul articol.

 

(2) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 7 alineatul (2), la articolul 9 alineatul (2) şi la arti­colul 20 alineatul (3) se conferă Comisiei pentru o perioadă de şapte ani de la 25 aprilie 2014.

 

(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 7 alineatul (2), la articolul 9 alineatul (2) şi la articolul 20 alineatul (3) poate fi revocată oricând de către Parlamentul European sau de către Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificată în respectiva decizie. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publi­cării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilităţii actelor delegate aflate deja în vigoare.

 

(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.

 

(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 7 alineatul (2), articolului 9 alineatul (2) şi articolului 20 alineatul (3) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliul sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

 

Articolul 25

 

Procedura de urgenţă

 

(1) În situaţii excepţionate şi justificate corespunzător, actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în vigoare şi se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecţiune în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă Parlamentului European şi Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgenţă.

 

(2) Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecţiuni la un act delegat, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 alineatul (5). Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul fără întârziere, în urma notificării deci­ziei Parlamentului European sau a Consiliului de a formula obiecţiuni.

 

Articolul 26

 

Procedura comitetului

 

(1) Comisia este asistată de comitetul instituit în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului (1). Respectivul comitet este un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

 

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

 

CAPITOLUL VI

 

MONITORIZARE ŞI EVALUARE

 

Articolul 27

 

Monitorizare şi evaluare

 

(1) Acţiunile sub egida iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” care beneficiază de asistenţă financiară sunt monitorizate în mod regulat, pentru a se urmări punerea în aplicare a acestora şi fac obiectul unei evaluări externe perio­dice, efectuate de un organism independent pentru a se verifica dacă eficienţa, eficacitatea şi impactul acestora corespund obiectivelor iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar”. Monitorizarea şi evaluarea includ rapoartele prevăzute la alineatul (4) şi alte activităţi privind aspecte specifice ale prezentului regulament, care pot fi iniţiate în orice moment pe parcursul punerii în aplicare a acţiunilor.

 

__________

(1)            Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (JO L 163, 2.7.1996, p. 1).

__________

 

(2) Organizaţiile de trimitere care mobilizează voluntari UE pentru ajutor umanitar în afara Uniunii sunt responsabile de monitorizarea activităţilor lor şi prezintă Comisiei rapoarte de monitorizare în mod periodic, protejând toate dreptu­rile fiecărui voluntar în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal.

 

(3) În cadrul evaluărilor se folosesc standardele de evaluare existente, inclusiv cele elaborate de Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cu obiectivul de a măsura impactul pe termen lung al iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” asupra ajutorului umanitar. În faza de evaluare, Comisia asigură consultarea periodică a tuturor părţilor interesate, inclusiv a voluntarilor, a organizaţiilor de trimitere şi a celor de primire, a populaţiei şi comunităţilor locale asistate, a organizaţiilor umanitare şi a lucrătorilor în domeniu. De rezul­tatele evaluării se va ţine seama la proiectarea programului şi la alocarea resurselor.

 

(4) Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului:

 

(a)   rapoarte anuale de examinare a progreselor înregistrate în implementarea prezentului regulament şi, în măsura posi­bilităţilor, a principalelor rezultate obţinute;

 

(b)   un raport de evaluare interimar cu privire la rezultatele obţinute şi la aspectele calitative şi cantitative legate de punerea în aplicare a prezentului regulament, inclusiv privind impactul iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” în domeniul umanitar şi privind raportul cost-eficacitate al programului, în cursul primilor trei ani de la punerea sa în aplicare şi nu mai târziu de 31 decembrie 2017;

 

(c)   comunicare cu privire la punerea în aplicare în continuare a prezentului regulament, pe baza raportului interme­diar menţionat la litera (b) de la prezentul alineat, până la 31 decembrie 2018;

 

(d)   un raport de evaluare ex-post pentru perioada financiară de implementare de şapte ani, până la 31 decembrie 2021.

 

(5) Comisia revizuieşte măsurile stipulate de prezentul regulament până la 1 septembrie 2019, revizie însoţită, dacă este cazul, în funcţie de concluzia raportului de evaluare intermediar menţionat la alineatul (4) litera (b) de la prezentul articol, de o propunere legislativă de modificare a prezentului regulament.

 

(6) Comisia informează, de asemenea, în mod periodic, SEAE cu privire la activităţile iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” în conformitate cu modalităţile de lucru relevante.

 

CAPITOLUL VII

 

DISPOZIŢII FINALE

 

Articolul 28

 

Intrarea în vigoare

 

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Se aplică de la 1 ianuarie 2014.

 

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

 

Adoptat la Bruxelles, 3 aprilie 2014.

 

Pentru Parlamentul European                             Pentru Consiliu

Preşedintele                                                     Preşedintele

M. SCHULZ                                                      D. KOURKOULAS

 

___________________________

 

ANEXĂ

 

OBIECTIVELE OPERAŢIONALE, PRIORITĂŢILE TEMATICE ŞI PROCENTELE PENTRU ALOCAREA PACHE­TULUI FINANCIAR PENTRU IMPLEMENTAREA PREZENTULUI REGULAMENT

 

Prioritatea tematică 1

 

Mobilizarea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar pentru a sprijini si completa operaţiunile de ajutor umanitar

 

Această prioritate tematică abordează obiectivul operaţional de la articolul 7 alineatul (1) litera (a) (Contribuţia la creş­terea şi îmbunătăţirea capacităţii Uniunii de a acorda ajutor umanitar):

 

¾      creşterea rezistenţei în faţa dezastrelor şi gestionarea riscului de dezastre în ţări vulnerabile, fragile sau afectate de dezastre şi de crize ieşite din atenţia mass media, inclusiv consolidarea capacităţii iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” şi acţiuni în următoarele etape ale ciclului de gestionare a riscului de dezastre: prevenirea dezas­trelor, atingerea unui nivel de pregătire corespunzător, reducerea riscului de dezastre şi recuperarea în urma dezas­trelor naturale şi cauzate de om: 31 % +/-10 puncte procentuale;

 

¾      sprijin pentru operaţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă, inclusiv consolidarea capacităţii de către voluntarii UE pentru ajutor umanitar şi activităţi de logistică şi transport, coordonare, managementul proiectelor, gestiune finan­ciară şi administraţie, comunicare şi sensibilizare: 10 % +/-8 puncte procentuale.

 

Prioritatea tematică 2

 

Consolidarea capacităţilor iniţiativei ״Voluntari UE pentru ajutor umanitar” si a organizaţiilor de implementare:

 

55 % +/- 10 puncte procentuale

 

Această prioritate tematică abordează obiectivul operaţional de la articolul 7 alineatul (1) litera (b) (Perfecţionarea abilită­ţilor, cunoştinţelor şi competenţelor voluntarilor în domeniul ajutorului umanitar şi termenii şi condiţiilor aferente mobi­lizării lor); articolul 7 alineatul (1) litera (c) (Consolidarea capacităţii organizaţiilor de primire şi promovarea activităţilor de voluntariat în ţări terţe); şi articolul 7 alineatul (1) litera (e) (Sporirea coerenţei şi a armonizării voluntariatului între statele membre, pentru a le crea cetăţenilor europeni mai multe oportunităţi de a participa la operaţiuni şi activităţi de ajutor umanitar):

 

¾      formare şi stagii de pregătire pentru voluntarii candidaţi;

 

¾      consolidarea capacităţii organizaţiilor de primire de ajutor umanitar, inclusiv sprijin în procesul de certificare;

 

¾      certificarea/acordarea de asistenţă tehnică organizaţiilor de trimitere.

 

Prioritatea tematică 3

 

Măsuri de sprijin: 4 % +/- 2 puncte procentuale;

 

Această prioritate tematică abordează obiectivul operaţional de la articolul 7 alineatul (1) litera (d) (Comunicarea princi­piilor Uniunii în domeniul ajutorului umanitar, astfel cum au fost formulate în Consensul european privind ajutorul umanitar).

 

___________________________