DIRECTIVA 2003/87/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
din 13 octombrie 2003
de instituire a unui program de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 175 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei(1),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social(2),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor(3), hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat(4),
întrucât:
(1) Cartea verde privind comercializarea drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene a generat o dezbatere în întreaga Europă privind oportunitatea şi posibila funcţionare a comercializării drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene. Programul european privind schimbările climatice a evaluat politicile şi măsurile comunitare prin intermediul unui proces care implică multipli factori interesaţi, incluzând un program de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (programul comunitar) bazat pe cartea verde. În concluziile sale din 8 martie 2001, Consiliul a recunoscut importanţa specială a Programului european privind schimbările climatice şi a lucrărilor bazate pe cartea verde şi a subliniat nevoia urgentă de acţiuni concrete la nivel comunitar.
(2) Al şaselea program comunitar de acţiune privind mediul instituit prin Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European şi a Consiliului(5) identifică modificările climatice ca prioritate de acţiune şi prevede instituirea unui program de comercializare a emisiilor la nivel comunitar până în 2005. Programul respectiv recunoaşte angajamentul asumat de Comunitate privind realizarea unei reduceri cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2008 - 2012 în comparaţie cu nivelurile din 1990 şi că, pe termen lung, emisiile globale de gaze cu efect de seră trebuie reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelurile din 1990.
(3) Obiectivul final al Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobată prin Decizia 94/69/CE a Consiliului din 15 decembrie 1993 privind încheierea Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice(6), este stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care previne interferenţele antropice periculoase cu sistemul climatic.
(4) După intrarea în vigoare, Protocolul de la Kyoto, aprobat prin Decizia 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele Comunităţii Europene, a Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din aceasta(7), angajează Comunitatea şi statele membre în procesul de reducere cu 8% a emisiilor lor antropice agregate de gaze cu efect de seră enumerate în anexa A la Protocol faţă de nivelurile din 1990 în perioada 2008 - 2012.
(5) Comunitatea şi statele membre au convenit să îşi îndeplinească împreună angajamentele de a reduce emisiile antropice de gaze cu efect de seră în temeiul Protocolului de la Kyoto, în conformitate cu Decizia 2002/358/CE. Prezenta directivă are ca obiectiv aducerea unei contribuţii la îndeplinirea mai eficientă a angajamentelor Comunităţii Europene şi ale statelor membre prin intermediul unei pieţe europene eficiente a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră, în condiţiile unei diminuări cât mai reduse a dezvoltării economice şi a ocupării forţei de muncă.
(6) Decizia 93/389/CEE a Consiliului din 24 iunie 1993 privind un mecanism de supraveghere a emisiilor de CO2 şi de alte gaze cu efect de seră pe teritoriul Comunităţii(8) a instituit un mecanism de supraveghere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de evaluare a progresului înregistrat în îndeplinirea angajamentelor în privinţa acestor emisii. Mecanismul va oferi asistenţă statelor membre pentru determinarea cantităţii totale de cote care trebuie alocate.
(7) Dispoziţiile comunitare privind alocarea cotelor de către statele membre sunt necesare pentru a contribui la menţinerea integrităţii pieţei interne şi la evitarea denaturării concurenţei.
(8) Statele membre trebuie să ţină cont la alocarea cotelor de potenţialul activităţilor care implică procese industriale de reducere a emisiilor.
(9) Statele membre pot dispune, în privinţa cotelor anulate, emiterea de cote valabile pe o perioadă de cinci ani începând din 2008 către persoane, corespunzătoare reducerilor de emisii realizate de persoanele respective pe teritoriul lor naţional pe parcursul unei perioade de trei ani începând din 2005.
(10) Începând din perioada de cinci ani menţionată, transferul cotelor în alt stat membru va implica ajustări corespunzătoare ale unităţilor cantitative alocate în temeiul Protocolului de la Kyoto.
(11) Este necesar ca statele membre să se asigure că operatorii anumitor activităţi specificate deţin permise de emisie de gaze cu efect de seră şi că aceştia monitorizează şi raportează emisiile lor de gaze cu efect de seră specificate în legătură cu activităţile respective.
(12) Este necesar ca statele membre să stabilească norme referitoare la penalităţi aplicabile în cazurile în care sunt încălcate dispoziţiile prezentei directive şi să se asigure că acestea sunt respectate. Penalităţile trebuie să fie eficiente, proporţionale şi disuasive.
(13) În vederea asigurării transparenţei, publicul trebuie să aibă acces la informaţiile privind alocarea cotelor şi la rezultatele monitorizării emisiilor, sub rezerva restricţiilor prevăzute de Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informaţiile despre mediu(9)
(14) Statele membre trebuie să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive elaborat în conformitate cu Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu(10).
(15) Este necesar ca includerea unor instalaţii suplimentare în programul comunitar să fie în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive, iar reglementarea programului comunitar poate fi astfel extinsă la emisii de gaze cu efect de seră, altele decât dioxidul de carbon, provenind, inter alia, din activităţi din sectorul aluminiului şi al substanţelor chimice.
(16) Prezenta directivă nu trebuie să împiedice nici un stat membru să menţină sau să instituie programe naţionale de comercializare care reglementează emisiile de gaze cu efect de seră provenind din alte activităţi decât cele enumerate în anexa I sau decât cele incluse în programul comunitar sau provenind din instalaţii excluse temporar din programul comunitar.
(17) În calitate de părţi la Protocolul de la Kyoto, statele membre pot participa la comercializarea internaţională a drepturilor de emisie efectuate cu alte părţi incluse în anexa B la prezenta directivă.
(18) Conectarea programului comunitar la programe de comercializare a drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră din ţări terţe va conduce la creşterea rentabilităţii în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivului comunitar de reducere a emisiilor prevăzut de Decizia 2002/358/CE privind îndeplinirea în comun a angajamentelor.
(19) Mecanismele bazate pe proiecte, inclusiv implementarea comună (IC) şi mecanismul de dezvoltare ecologică (MDE) sunt importante atât pentru îndeplinirea obiectivului de a reduce emisiile globale de gaze cu efect de seră, cât şi pentru îndeplinirea obiectivului de a rentabiliza funcţionarea programului comunitar. În conformitate cu dispoziţiile relevante ale Protocolului de la Kyoto şi ale Acordurilor de la Marrakech, este necesar ca utilizarea mecanismelor să fie complementară acţiunilor naţionale, care vor constitui astfel un element important al eforturilor depuse.
(20) Prezenta directivă încurajează utilizarea unor tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, inclusiv a tehnologiei combinate de producere a căldurii şi energiei electrice, care produc mai puţine emisii pe unitatea de producţie iar viitoarea directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de căldură utilă pe piaţa internă a energiei va promova în mod specific tehnologia de producere combinată a căldurii şi energiei.
(21) Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării(11) instituie un cadru general pentru prevenirea şi controlul poluării, pe baza căruia pot fi emise permisele de emisie de gaze cu efect de seră. Este necesară modificarea Directivei 96/61/CE pentru a garanta că nu sunt stabilite valori limită de emisie pentru emisii directe de gaze cu efect de seră din instalaţii care intră sub incidenţa prezentei directive şi că statele membre pot opta să nu impună cerinţe privind eficienţa energetică pentru unităţile de combustie sau pentru alte unităţi care emit dioxid de carbon în teren, fără a aduce atingere oricăror alte cerinţe din Directiva 96/61/CE.
(22) Prezenta directivă este compatibilă cu Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice şi cu Protocolul de la Kyoto. Se impune revizuirea sa având în vedere evoluţiile din acest context şi pentru a ţine cont de experienţa acumulată din punerea în aplicare, precum şi de evoluţia înregistrată în monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
(23) Este necesar ca procesul de comercializare a cotelor de emisie să fie parte a unui pachet cuprinzător şi coerent de politici şi de măsuri puse în aplicare la nivelul statelor membre şi al Comunităţii. Fără a aduce atingere aplicării articolelor 87 şi 88 din tratat, în cazul în care activităţile intră sub incidenţa programului comunitar, statele membre pot avea în vedere introducerea unor politici de reglementare, fiscale sau de altă natură care urmăresc atingerea aceloraşi obiective. Este necesar ca revizuirea prezentei directive să ia în considerare măsura în care au fost atinse obiectivele menţionate.
(24) Fiscalitatea poate constitui o politică naţională de limitare a emisiilor din instalaţiile excluse temporar.
(25) Pentru a genera reduceri substanţiale ale emisiilor, este necesar ca politicile şi măsurile să fie puse în aplicare la nivelul statelor membre şi al Comunităţii în toate sectoarele economice ale Uniunii Europene, nu numai în sectoarele industrial şi energetic. Comisia trebuie să aibă în vedere în special politici şi măsuri la nivel comunitar, astfel încât sectorul transporturilor să aibă o contribuţie importantă în îndeplinirea de către Comunitate şi statele membre a obligaţiilor privind modificările climatice asumate în temeiul Protocolului de la Kyoto.
(26) Fără a aduce atingere potenţialului complex al mecanismelor de piaţă, este necesar ca strategia Uniunii Europene privind atenuarea schimbărilor climatice să se bazeze pe un echilibru între programul comunitar şi alte tipuri de acţiuni comunitare, naţionale şi internaţionale.
(27) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale, precum şi principiile recunoscute în special în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
(28) Este necesar ca măsurile în vederea punerii în aplicare a prezentei directive să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competenţelor de punere în aplicare conferite Comisiei(12).
(29) Deoarece criteriile (1), (5) şi (7) din anexa III nu pot fi modificate prin comitologie, este necesar ca modificările privind perioada de după 2012 să fie efectuate numai prin codecizie.
(30) Deoarece obiectivul acţiunii propuse, instituirea unui program comunitar, nu poate fi atins suficient de către statele membre acţionând individual şi, în consecinţă, datorită amplorii şi efectelor acţiunii propuse, poate fi realizat mai eficient la nivelul Comunităţii, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este enunţat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul menţionat anterior, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menţionat,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
___________
(1) JO C 75 E, 26.3.2002, p. 33.
(2) JO C 221, 17.9.2002, p. 27.
(3) JO C 192, 12.8.2002, p. 59.
(4) Avizul Parlamentului European din 10 octombrie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziţia comună a Consiliului din 18 martie 2003 (JO C 125 E, 27.5.2003, p. 72), Decizia Parlamentului European din 2 iulie 2003 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 22 iulie 2003.
(5) JO L 242, 10.9.2002, p. 1.
(6) JO L 33, 7.2.1994, p. 11.
(7) JO L 130, 15.5.2002, p. 1.
(8) JO L 167, 9.7.1993, p. 31. Decizie modificată prin Decizia 1999/296/CE (JO L 117, 5.5.1999, p. 35).
(9) JO L 41, 14.2.2003, p. 26.
(10) JO L 377, 31.12.1991, p. 48.
(11) JO L 257, 10.10.1996, p. 26.
(12) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
-----------------
Articolul 1
Obiectul
Prezenta directivă instituie un program de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (denumit în continuare "programul comunitar") pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod rentabil şi eficient din punct de vedere economic.
Articolul 2
Sfera de aplicare
(1) Prezenta directivă se aplică emisiilor care provin din activităţile enumerate în anexa I şi gazelor cu efect de seră din anexa II.
(2) Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere cerinţelor care decurg din Directiva 96/61/CE.
Articolul 3
Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
(a) "cotă" reprezintă orice cotă pentru emiterea unei tone de dioxid de carbon echivalent pe parcursul unei perioade specificate, care este valabilă numai în sensul respectării cerinţelor din prezenta directivă şi care este transferabilă în conformitate cu dispoziţiile din prezenta directivă;
(b) "emisii" reprezintă eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră din surse aparţinând unei instalaţii;
(c) "gaze cu efect de seră" reprezintă gazele enumerate în anexa II;
(d) "permis de emisie de gaze cu efect de seră" reprezintă permis emis în conformitate cu articolele 5 şi 6;
(e) "instalaţie" reprezintă o unitate tehnică staţionară în care sunt realizate una sau mai multe dintre activităţile enumerate în anexa I şi orice alte activităţi direct asociate care au o legătură de natură tehnică cu activităţile realizate în locul respectiv şi care ar putea avea efecte asupra emisiilor şi a poluării;
(f) "operator" reprezintă orice persoană care operează sau controlează o instalaţie sau, dacă legislaţia internă prevede astfel, căreia i-a fost delegată o competenţă economică decisivă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei;
(g) "persoană" reprezintă orice persoană fizică sau juridică;
(h) "nou intrat" reprezintă orice instalaţie care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile enumerate în anexa I, care a obţinut un permis de emisie de gaze cu efect de seră sau o actualizare a permisului său de emisie de gaze cu efect de seră din cauza unei schimbări a naturii sau a funcţionării instalaţiei sau a extinderii acesteia ulterior notificării Comisiei cu privire la planul naţional de alocare;
(i) "public" reprezintă una sau mai multe persoane şi, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, asociaţii, organizaţii sau grupuri constituite de acestea;
(j) "tonă de dioxid de carbon echivalent" reprezintă o tonă metrică de dioxid de carbon (CO2) sau o cantitate de orice alt gaz cu efect de seră enumerat în anexa II având un potenţial echivalent din perspectiva încălzirii globale.
Articolul 4
Permise de emisie de gaze cu efect de seră
Statele membre se asigură că, de la 1 ianuarie 2005, nici o instalaţie nu realizează nici una dintre activităţile enumerate în anexa I care generează emisii specificate pentru activitatea în cauză, cu excepţia cazurilor în care operatorul deţine un permis eliberat de autoritatea competentă în conformitate cu articolele 5 şi 6, sau dacă instalaţia este temporar exclusă din programul comunitar în temeiul articolul 27.
Articolul 5
Cererile pentru eliberarea de permise de emisie de gaze cu efect de seră
O cerere înaintată autorităţii competente pentru eliberarea unui permis de emisie de gaze cu efect de seră trebuie să cuprindă o descriere a:
(a) instalaţiei şi a activităţilor acesteia, incluzând tehnologia utilizată;
(b) materiilor prime şi auxiliare a căror utilizare este posibil să conducă la emisii de gaze cu efect de seră enumerate în anexa I;
(c) a surselor de emisii de gaze enumerate în anexa I din instalaţie; şi
(d) a măsurilor planificate pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor în conformitate cu liniile directoare adoptate în temeiul articolului 14.
Cererile cuprind, de asemenea, un rezumat netehnic al detaliilor menţionate la primul paragraf.
Articolul 6
Condiţiile de acordare şi conţinutul permiselor de emisie de gaze cu efect de seră
(1) Autoritatea competentă emite permise de emisie de gaze cu efect de seră acordând autorizaţia de emisie de gaze cu efect de seră din întreaga instalaţie sau dintr-o parte a acesteia în cazul în care autoritatea competentă a stabilit că operatorul poate monitoriza şi raporta emisiile.
Un permis de emisie de gaze cu efect de seră poate reglementa una sau mai multe instalaţii din aceeaşi locaţie, operate de acelaşi operator.
(2) Permisele de emisie de gaze cu efect de seră conţin următoarele elemente:
(a) numele şi adresa operatorului;
(b) o descriere a activităţilor şi a emisiilor instalaţiei;
(c) cerinţele de monitorizare, cu specificarea metodelor de monitorizare şi a frecvenţei acesteia;
(d) cerinţele de raportare; şi
(e) obligaţia de a restitui cote care corespund emisiilor totale ale instalaţiei în fiecare an calendaristic, conform verificărilor efectuate în conformitate cu articolul 15, în termen de patru luni de la sfârşitul anului în cauză.
Articolul 7
Modificări privind instalaţiile
Operatorul informează autoritatea competentă cu privire la orice modificări planificate legate de natura, de funcţionarea sau de extinderea instalaţiei care ar putea impune actualizarea permisului de emisie de gaze cu efect de seră. După caz, autoritatea competentă actualizează permisul. În cazul în care survine o modificare a identităţii operatorului instalaţiei, autoritatea competentă actualizează permisul astfel încât acesta să includă numele şi adresa noului operator.
Articolul 8
Coordonarea cu Directiva 96/61/CE
În cazul în care instalaţiile desfăşoară activităţile incluse în anexa I la Directiva 96/61/CE, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura coordonarea condiţiilor şi a procedurii de emitere a permiselor de emisie de gaze cu efect de seră cu cele pentru permisele prevăzute de directiva respectivă. Cerinţele din articolele 5, 6 şi 7 din prezenta directivă pot fi integrate în procedurile prevăzute de Directiva 96/61/CE.
Articolul 9
Planul naţional de alocare
(1) Pentru fiecare perioadă prevăzută la articolul 11 alineatele (1) şi (2), fiecare stat membru elaborează un plan naţional în care precizează cantitatea totală de cote pe care intenţionează să le aloce pentru perioada respectivă şi modul în care propune să fie alocate acestea. Planul se bazează pe criterii obiective şi transparente, inclusiv pe cele enumerate în anexa III, luând în considerare observaţiile publicului. Fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, Comisia elaborează până la 31 decembrie 2003 orientări privind aplicarea criteriilor enumerate în anexa III.
Pentru perioada prevăzută la articolul 11 alineatul (1), planul trebuie publicat şi notificat Comisiei şi celorlalte state membre până la 31 martie 2004. Pentru perioadele ulterioare, planul este publicat şi notificat Comisiei şi celorlalte state membre cu cel puţin 18 luni înainte de începutul perioadei respective.
(2) Planurile naţionale de alocare sunt evaluate în cadrul comitetului menţionat la articolul 23 alineatul (1).
(3) În termen de trei luni de la notificarea unui plan naţional de alocare de către un stat membru în conformitate cu alineatul (1), Comisia poate respinge planul în cauză, sau orice element al acestuia, pe baza incompatibilităţii cu criteriile enumerate în anexa III sau a incompatibilităţii cu articolul 10. Statul membru adoptă o decizie în temeiul articolul 11 alineatul (1) sau (2) numai în cazul în care modificările propuse sunt acceptate de Comisie. Comisia motivează orice decizie de respingere.
Articolul 10
Metoda de alocare
Pentru perioada de trei ani care începe la 1 ianuarie 2005, statele membre alocă cel puţin 95% din cote gratuit. Pentru perioada de cinci ani care începe la 1 ianuarie 2008, statele membre alocă cel puţin 90% din cote gratuit.
Articolul 11
Alocarea şi emiterea cotelor
(1) Pentru perioada de trei ani care începe la 1 ianuarie 2005, fiecare stat membru decide cu privire la cantitatea totală de cote pe care le alocă pentru perioada în cauză şi cu privire la alocarea cotelor în cauză operatorilor fiecărei instalaţii. Această decizie se adoptă cu cel puţin trei luni înainte de începerea perioadei şi se bazează pe planul naţional de alocare elaborat în temeiul articolul 9 şi în conformitate cu articolul 10, luând în considerare în mod corespunzător observaţiile publicului.
(2) Pentru perioada de cinci ani care începe la 1 ianuarie 2008 şi pentru fiecare perioadă ulterioară de cinci ani, fiecare stat membru decide cu privire la cantitatea totală de cote pe care le alocă pentru perioada respectivă şi iniţiază procesul de alocare a cotelor respective operatorilor fiecărei instalaţii. Această decizie se adoptă cu cel puţin 12 luni înainte de începutul perioadei respective şi se bazează pe planul naţional de alocare al statului membru elaborat în temeiul articolul 9 şi în conformitate cu articolul 10, luând în considerare observaţiile publicului.
(3) Deciziile adoptate în temeiul alineatelor (1) sau (2) sunt în conformitate cu cerinţele din tratat, în special cu articolele 87 şi 88. La luarea deciziilor privind alocarea, statele membre iau în considerare nevoia de a oferi acces la cote noilor intraţi.
(4) Autoritatea competentă emite câte o parte din cantitatea totală de cote în fiecare an al perioadei prevăzute la alineatul (1) sau (2) până la data de 28 februarie a anului respectiv.
Articolul 12
Transferul, restituirea şi anularea cotelor
(1) Statele membre garantează posibilitatea transferării cotelor între:
(a) persoane din cadrul Comunităţii;
(b) persoane din cadrul Comunităţii şi persoane din ţări terţe, în cazul în care astfel de cote sunt recunoscute în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25, fără alte restricţii decât cele din prezenta directivă sau cele adoptate în temeiul acesteia.
(2) Statele membre garantează recunoaşterea cotelor emise de o autoritate competentă din alt stat membru în scopul îndeplinirii de către operatorul în cauză a obligaţiilor prevăzute la alineatul (3).
(3) Statele membre se asigură că, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, operatorul fiecărei instalaţii restituie un număr de cote egal cu totalul emisiilor instalaţiei în cauză pe parcursul anului calendaristic anterior, conform verificării efectuate în conformitate cu articolul 15, şi că acestea sunt ulterior anulate.
(4) Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta anularea cotelor în orice moment, la cererea persoanei care le deţine.
Articolul 13
Valabilitatea cotelor
(1) Cotele sunt valabile pentru emisiile din perioada, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) sau (2), pentru care s-au emis.
(2) După patru luni de la începutul primei perioade de cinci ani prevăzută la articolul 11 alineatul (2), cotele care nu mai sunt valabile şi care nu au fost restituite şi anulate în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) sunt anulate de către autoritatea competentă. Statele membre pot elibera persoanelor cote pentru perioada în curs care să înlocuiască orice cote deţinute de acestea care sunt anulate în conformitate cu primul alineat.
(3) După patru luni de la începutul fiecărei perioade ulterioare de cinci ani prevăzută la articolul 11 alineatul (2), cotele care nu mai sunt valabile şi care nu au fost restituite şi anulate în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) sunt anulate de către autoritatea competentă. Statele membre eliberează persoanelor cote pentru perioada în curs care să înlocuiască orice cote deţinute de acestea care sunt anulate în conformitate cu primul paragraf.
Articolul 14
Linii directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor
(1) Comisia adoptă linii directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din activităţile enumerate în anexa I specificate în legătură cu activităţile în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2) până la 30 septembrie 2003. Liniile directoare au la bază principiile de monitorizare şi raportare prevăzute în anexa IV.
(2) Statele membre se asigură că emisiile sunt monitorizate în conformitate cu liniile directoare.
(3) Statele membre se asigură că fiecare operator al unei instalaţii raportează autorităţii competente emisiile instalaţiei în cauză de pe parcursul fiecărui an calendaristic, după încheierea anului respectiv, în conformitate cu liniile directoare.
Articolul 15
Verificarea
Statele membre se asigură că rapoartele prezentate de operatori în temeiul articolului 14 alineatul (3) sunt verificate în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa V şi că autoritatea competentă este informată în acest sens.
Statele membre se asigură că un operator al cărui raport nu a fost considerat satisfăcător în urma verificării efectuate în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa V până la data de 31 martie a fiecărui an pentru emisiile din anul anterior, nu mai poate efectua transferarea cotelor decât după ce un raport al operatorului în cauză este considerat satisfăcător în urma verificării.
Articolul 16
Penalităţi
(1) Statele membre stabilesc normele referitoare la penalităţile aplicabile în cazul în care sunt încălcate dispoziţiile naţionale adoptate în temeiul prezentei directive şi iau măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestor norme. Penalităţile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziţii Comisiei până la 31 decembrie 2003 precum şi, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.
(2) Statele membre garantează publicarea numelor acelor operatori care încalcă cerinţele privind restituirea unui număr suficient de cote în conformitate cu articolul 12 alineatul (3).
(3) Statele membre garantează că orice operator care nu restituie, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, cote suficiente pentru a-şi reglementa emisiile din anul anterior este pasibil de plata unei penalităţi pentru depăşirea emisiilor. Penalitatea pentru depăşirea emisiilor este de 100 EUR pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emis de instalaţia respectivă pentru care operatorul nu a restituit cotele. Plata penalităţii pentru depăşirea emisiilor nu exonerează operatorul de obligaţia de a restitui un număr de cote egal cu depăşirea respectivă de emisii, la restituirea cotelor pentru următorul an calendaristic.
(4) Pe parcursul perioadei de trei ani care începe la 1 ianuarie 2005, statele membre aplică o penalitate mai redusă pentru depăşirea emisiilor, de 40 EUR, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă de instalaţia respectivă pentru care operatorul nu a restituit cote. Achitarea penalităţii pentru depăşirea emisiilor nu exonerează operatorul de obligaţia de a restitui un număr de cote egal cu depăşirea respectivă de emisii la restituirea cotelor pentru următorul an calendaristic.
Articolul 17
Accesul la informaţii
Deciziile privind alocarea cotelor şi rapoartele privind emisiile care sunt necesare în conformitate cu permisul de emisie de gaze cu efect de seră şi sunt deţinute de autoritatea competentă sunt puse la dispoziţia publicului de către autoritatea respectivă sub rezerva restricţiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (3) şi la articolul 4 din Directiva 2003/4/CE.
Articolul 18
Autoritatea competentă
Statele membre iau măsurile administrative adecvate, inclusiv desemnarea autorităţii sau a autorităţilor competente adecvate, pentru aplicarea normelor prevăzute de prezenta directivă. În cazul în care sunt desemnate mai multe autorităţi competente, activitatea acestor autorităţi întreprinsă în conformitate cu prezenta directivă trebuie coordonată.
Articolul 19
Registre
(1) Statele membre prevăd întocmirea şi păstrarea unui registru pentru a asigura evidenţa exactă a emiterii, deţinerii, transferului şi a anulării cotelor. Statele membre pot păstra registrele lor în cadrul unui sistem consolidat, împreună cu unul sau mai multe alte state membre.
(2) Orice persoană poate deţine cote. Registrul este accesibil publicului şi conţine evidenţe separate în care sunt menţionate cotele deţinute de fiecare persoană pentru care sau de la care sunt emise sau transferate cote.
(3) Pentru aplicarea prezentei directive, Comisia adoptă un regulament în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2) privind un sistem standardizat şi securizat de registre sub formă de baze de date electronice standardizate care conţin elemente de date comune folosite la urmărirea emiterii, deţinerii, transferului şi anulării cotelor, pentru a asigura accesul publicului şi confidenţialitatea în mod corespunzător şi pentru a garanta că nu se efectuează transferuri incompatibile cu obligaţiile care decurg din Protocolul de la Kyoto.
Articolul 20
Administratorul central
(1) Comisia desemnează un administrator central care păstrează un registru independent privind tranzacţiile în care înregistrează emiterea, transferul şi anularea cotelor.
(2) Administratorul central efectuează un control automatizat asupra fiecărei tranzacţii din registre prin intermediul registrului independent privind tranzacţiile pentru a se asigura că nu există neregularităţi legate de emiterea, transferul şi anularea cotelor.
(3) În cazul în care în urma controlului automatizat sunt identificate neregularităţi, administratorul central informează statul membru sau statele membre în cauză, care nu înregistrează tranzacţiile respective şi nici alte tranzacţii ulterioare legate de cotele în cauză până la remedierea neregularităţilor.
Articolul 21
Raportarea de către statele membre
(1) În fiecare an, statele membre prezintă Comisiei un raport cu privire la aplicarea prezentei directive. Raportul respectiv acordă o atenţie specială modului de alocare a cotelor, operării registrelor, aplicării liniilor directoare privind monitorizarea şi raportarea, verificării şi aspectelor legate de respectarea directivei şi de tratamentul fiscal al cotelor, după caz. Primul raport este trimis Comisiei până la 30 iunie 2005. Raportul este elaborat pe baza unui chestionar sau a unei scheme elaborate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 din Directiva 91/629/CEE. Chestionarul sau schema sunt trimise statelor membre cu cel puţin şase luni înainte de termenul prevăzut pentru prezentarea primului raport.
(2) Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (1), Comisia publică un raport privind aplicarea prezentei directive în termen de trei luni de la primirea rapoartelor de la statele membre.
(3) Comisia organizează un schimb de informaţii între autorităţile competente ale statelor membre privind evoluţiile din domeniul alocării, operării registrelor, monitorizării, raportării, verificării şi conformării.
Articolul 22
Modificarea anexei III
Comisia poate modifica anexa III, cu excepţia criteriilor (1), (5) şi (7), în perioada 2008 - 2012, având în vedere rapoartele prevăzute la articolul 21 şi experienţa acumulată din punerea în aplicare a prezentei directive, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (3).
Articolul 23
Comitetul
(1) Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolul 8 din Decizia 93/389/CEE.
(2) În cazul trimiterilor la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din aceasta.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
(3) Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.
Articolul 24
Proceduri pentru includerea unilaterală a unor activităţi şi gaze suplimentare
(1) Din 2008, statele membre pot pune în aplicare comercializarea cotelor de emisie în conformitate cu prezenta directivă pentru activităţile, instalaţiile şi gazele cu efect de seră care nu sunt enumerate în anexa I, cu condiţia ca includerea unor astfel de activităţi, instalaţii şi gaze cu efect de seră să fie aprobată de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2), având în vedere toate criteriile relevante, în special efectele asupra pieţei interne, potenţiala denaturare a concurenţei, integritatea ecologică a programului şi fiabilitatea sistemului de monitorizare şi raportare planificat.
Din 2005, statele membre pot pune în aplicare în aceleaşi condiţii comercializarea cotelor de emisie pentru instalaţiile care desfăşoară activităţile enumerate în anexa I sub limitele de capacitate prevăzute în anexa respectivă.
(2) Cotele alocate pentru instalaţiile care desfăşoară astfel de activităţi sunt specificate în planul naţional de alocare prevăzut la articolul 9.
(3) Comisia poate adopta din proprie iniţiativă sau adoptă la cererea unui stat membru linii directoare privind monitorizarea şi raportarea pentru emisiile rezultate din activităţi şi instalaţii, precum şi pentru gazele cu efect de seră care nu sunt enumerate în anexa I în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2), în cazul în care monitorizarea şi raportarea acestor emisii pot fi realizate cu suficientă acurateţe.
(4) În cazul introducerii unor astfel de măsuri, revizuirile efectuate în temeiul articolul 30 trebuie să aibă, de asemenea, în vedere necesitatea modificării anexei I în vederea includerii emisiilor rezultate din aceste activităţi în mod armonizat pe teritoriul Comunităţii.
Articolul 25
Legătura cu alte programe de comercializare a drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră
(1) Este necesar să fie încheiate acorduri cu ţările terţe enumerate în anexa B la Protocolul de la Kyoto care au ratificat protocolul pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a cotelor în programul comunitar şi în alte programe de comercializare a drepturilor de emisie de gaze cu efect de seră în conformitate cu normele prevăzute la articolul 300 din tratat.
(2) La încheierea unui acord prevăzut la alineatul (1), Comisia elaborează orice dispoziţii necesare cu privire la recunoaşterea reciprocă a cotelor în temeiul acordului respectiv, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2).
Articolul 26
Modificarea Directivei 96/61/CE
La articolul 9 alineatul (3) din Directiva 96/91/CE se adaugă următoarele paragrafe:
"În cazul în care emisiile de gaz cu efect de seră dintr-o instalaţie sunt specificate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui program de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului(*) în legătură cu o activitate desfăşurată în instalaţia respectivă, permisul include o valoare limită pentru emisii directe de astfel de gaz numai în cazul în care este necesar să se garanteze că nu este provocată o poluare locală semnificativă.
Pentru activităţile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE, statele membre pot opta să nu impună cerinţele privind randamentul energetic pentru unităţile de ardere sau pentru alte unităţi care emit dioxid de carbon la faţa locului.
După caz, autorităţile competente modifică permisul în mod adecvat.
Cele trei paragrafe precedente nu se aplică instalaţiilor care sunt excluse temporar din programul de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră din cadrul Comunităţii în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2003/87/CE.
___________
(*) JO L 275, 25.10.2003, p. 32."
-----------------
Articolul 27
Excluderea temporară a anumitor instalaţii
(1) Statele membre pot solicita Comisiei excluderea temporară a instalaţiilor din programul comunitar până la 31 decembrie 2007. Fiecare astfel de cerere conţine o enumerare a tuturor acestor instalaţii şi este publicată.
(2) În cazul în care, după evaluarea tuturor observaţiilor prezentate de public privind cererea, Comisia decide, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (3), ca instalaţiile:
(a) în conformitate cu politicile naţionale, să îşi limiteze emisiile ca şi cum ar face obiectul dispoziţiilor prezentei directive;
(b) să facă obiectul unor cerinţe de monitorizare, raportare şi verificare echivalente cu cele prevăzute în temeiul articolelor 14 şi 15; şi
(c) să li aplice penalităţi cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 16 alineatele (1) şi (4) în cazul neîndeplinirii cerinţelor naţionale; aceasta prevede excluderea temporară a instalaţiilor respective din programul comunitar.
Trebuie să se garanteze că piaţa internă nu este denaturată.
Articolul 28
Asocierea
(1) Statele membre pot permite operatorilor de instalaţii care realizează una dintre activităţile enumerate în anexa I să formeze o asociaţie de instalaţii care desfăşoară aceeaşi activitate pe parcursul perioadei prevăzute la articolul 11 alineatul (1) şi/sau pe parcursul primei perioade de cinci ani prevăzute la articolul 11 alineatul (2) în conformitate cu alineatele (2) - (6) din prezentul articol.
(2) Operatorii care desfăşoară o activitate enumerată în anexa I şi care doresc să formeze o asociaţie se adresează autorităţii competente, specificând instalaţiile şi perioada pentru care doresc să se asocieze şi oferind dovezi privind faptul că obligaţiile menţionate la alineatele (3) şi (4) pot fi îndeplinite de un administrator.
(3) Operatorii care doresc să formeze o asociaţie desemnează un administrator:
(a) căruia să îi fie eliberată întreaga cantitate de cote calculată pentru instalaţiile operatorilor, prin derogare de la articolul 11;
(b) care să fie responsabil de restituirea unei cantităţi de cote egale cu emisiile totale din instalaţiile asociate, prin derogare de la articolul 6 alineatul (2) litera (e) şi articolul 12 alineatul (3); şi
(c) căruia să i se interzică efectuarea unor transferuri ulterioare în cazul în care raportul unui operator nu a fost considerat satisfăcător în urma verificării în conformitate cu articolul 15 al doilea paragraf.
(4) Administratorul este supus penalităţilor aplicabile pentru încălcarea cerinţelor de restituire a unei cantităţi suficiente de cote care să acopere emisiile totale ale asociaţiei de instalaţii, prin derogare de la articolul 16 alineatele (2), (3) şi (4).
(5) Un stat membru care doreşte să permită formarea uneia sau a mai multor asociaţii prezintă Comisiei cererea menţionată la alineatul (2). Fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, Comisia poate respinge în termen de trei luni de la primire cererea care nu îndeplineşte cerinţele prezentei directive. Orice astfel de decizie trebuie motivată. În cazul unei respingeri, statul membru poate permite asocierea numai dacă modificările propuse sunt acceptate de Comisie.
(6) În cazul în care administratorul nu se supune penalităţilor prevăzute la alineatul (4), fiecare operator al instalaţiilor din asociaţie răspunde în temeiul articolului 12 alineatul (3) şi al articolului 16 pentru emisiile instalaţiei sale.
Articolul 29
Forţă majoră
(1) Pe parcursul perioadei prevăzute la articolul 11 alineatul (1), statele membre pot solicita Comisiei emiterea unor cote suplimentare pentru anumite instalaţii în cazuri de forţă majoră. Comisia determină dacă se impune cazul de forţă majoră şi, în cazul justificării acestuia, autorizează emiterea de cote suplimentare şi netransferabile de către statul membru respectiv operatorului instalaţiilor în cauză.
(2) Comisia elaborează, fără a aduce atingere dispoziţiilor tratatului, orientări conţinând o descriere a circumstanţelor în care se impune cazul de forţă majoră până la 31 decembrie 2003.
Articolul 30
Revizuirea şi evoluţiile ulterioare
(1) Pe baza progresului înregistrat în monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, Comisia poate prezenta o propunere Parlamentului European şi Consiliului până la 31 decembrie 2004 privind modificarea anexei I pentru a include alte activităţi şi emisii de alte gaze cu efect de seră enumerate în anexa II.
(2) Pe baza experienţei acumulate în aplicarea prezentei directive şi a progresului înregistrat în monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi având în vedere evoluţiile din contextul internaţional, Comisia elaborează un raport privind aplicarea prezentei directive în care evaluează:
(a) în ce mod şi dacă este cazul ca anexa I să modificată pentru a include alte sectoare relevante, inter alia sectoarele industriei chimice, aluminiului şi transporturilor, alte activităţi şi emisii de alte gaze cu efect de seră enumerate în anexa II, în vederea continuării îmbunătăţirii eficienţei economice a programului;
(b) relaţia dintre comercializarea de cote de emisie în Comunitate şi comercializarea internaţională de emisii care începe în 2008;
(c) continuarea armonizării metodei de alocare (inclusiv licitaţii pentru perioada de după 2012) şi a criteriilor pentru planurile naţionale de alocare prevăzute în anexa III;
(d) folosirea creditelor din mecanisme de proiect;
(e) relaţia dintre comercializarea emisiilor şi alte politici şi măsuri aplicate la nivelul statelor membre şi la nivelul Comunităţii, inclusiv fiscalitatea, care au aceleaşi obiective;
(f) dacă este adecvat să existe un singur registru comunitar;
(g) nivelul penalităţilor pentru depăşirea emisiilor, având în vedere, inter alia, inflaţia;
(h) funcţionarea pieţei cotelor, reglementând în special orice posibile perturbări ale pieţei;
(i) modul de adaptare a programului comunitar pentru o Uniune Europeană extinsă;
(j) asocierea;
(k) posibilitatea practică de a dezvolta repere valabile pe întreg teritoriul Comunităţii ca bază pentru alocare, având în vedere cele mai bune tehnici disponibile şi o analiză costuri-beneficii. Comisia prezintă acest raport Parlamentului European şi Consiliului până la 30 iunie 2006, însoţit de propuneri, după caz.
(3) Stabilirea unei legături între mecanismele bazate pe proiecte, inclusiv implementarea comună (IC) şi mecanismul de dezvoltare ecologică (MDE), şi programul comunitar este de dorit şi este importantă pentru atingerea atât a obiectivului de reducere a emisiilor globale de gaze cu efect de seră, cât şi a îmbunătăţirii funcţionării rentabile a programului comunitar. În consecinţă, creditele de emisie din mecanismele bazate pe proiecte vor fi recunoscute în vederea utilizării în cadrul acestui program, sub rezerva dispoziţiilor adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu la propunerea Comisiei, care este necesar să se aplice în paralel cu programul comunitar în 2005. Folosirea mecanismelor este complementară acţiunilor naţionale, în conformitate cu dispoziţiile relevante ale Protocolului de la Kyoto şi ale Acordurilor de la Marrakech.
Articolul 31
Punerea în aplicare
(1) Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Comisia notifică celelalte state membre cu privire la aceste acte cu putere de lege şi acte administrative.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.
Articolul 32
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 33
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 13 octombrie 2003.
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Preşedintele Preşedintele
P. COX G. ALLEMANO
------------------------------------
ANEXA I
CATEGORIILE DE ACTIVITĂŢI PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 2 ALINEATUL (1), ARTICOLUL 3, ARTICOLUL 4, ARTICOLUL 14 ALINEATUL (1), ARTICOLUL 28 ŞI ARTICOLUL 30
1. Instalaţiile sau părţile de instalaţii utilizate pentru cercetare, dezvoltare şi testare de produse şi procese noi nu intră sub incidenţa prezentei directive.
2. Valorile prag indicate mai jos se referă în general la capacităţile de producţie sau la randamente. În cazul în care un operator desfăşoară mai multe activităţi încadrate la aceeaşi rubrică în aceeaşi instalaţie sau în acelaşi loc, capacităţile aferente acestor activităţi se însumează.
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Activităţi |Gaze cu efect de seră
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Activităţi în domeniul energetic |
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 20 |Dioxid de carbon
MW (cu excepţia instalaţiilor pentru deşeuri periculoase sau |
urbane) |
Rafinării de ulei mineral |Dioxid de carbon
Cuptoare de cocs |Dioxid de carbon
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Producerea şi prelucrarea metalelor feroase |
Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalice (inclusiv a|Dioxid de carbon
minereului cu conţinut de sulf) |
Instalaţii pentru producerea fontei sau oţelului (topire primară sau |Dioxid de carbon
secundară) inclusiv instalaţii pentru turnare continuă, cu o |
capacitate de producţie mai mare de 2,5 tone pe oră |
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Industria mineralelor |
Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare |Dioxid de carbon
rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 500 tone pe zi |
sau a varului nestins în cuptoare rotative cu o capacitate de |
producţie mai mare de 50 tone pe zi sau în alte cuptoare cu o |
capacitate de producţie mai mare de 50 tone pe zi |
Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrei de sticlă, cu o|Dioxid de carbon
capacitate de topire mai mare de 20 tone pe zi |
Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în |Dioxid de carbon
special a ţiglelor, cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor, |
plăcilor de gresie sau faianţă, cu o capacitate de producţie mai |
mare de 75 tone pe zi, şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai |
mare de 4 m3 şi cu o densitate de încărcare pentru fiecare cuptor |
mai mare de 300 kg/m3 |
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
Alte activităţi |
Instalaţii industriale pentru producerea de |
(a) celuloză din lemn sau alte materiale fibroase |Dioxid de carbon
(b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 |Dioxid de carbon
tone pe zi |
-----------------------------------------------------------------------+---------------------
ANEXA II
GAZELE CU EFECT DE SERĂ MENŢIONATE LA ARTICOLELE 3 ŞI 30
Dioxid de carbon (CO2)
Metan (CH4)
Oxid azotos (N2O)
Hidrofluorocarburi (HFCS)
Perfluorocarburi (PFCS)
Hexafluorură de sulf (SF6)
ANEXA III
CRITERIILE PENTRU PLANURILE NAŢIONALE DE ALOCARE MENŢIONATE ÎN ARTICOLELE 9, 22 ŞI 30
1. Cantitatea totală de cote care urmează să fie alocate pentru perioada în cauză este în conformitate cu obligaţiile statului membru privind limitarea emisiilor în conformitate cu Decizia 2002/358/CE şi cu Protocolul de la Kyoto, având în vedere, pe de o parte, proporţia din totalitatea emisiilor pe care aceste cote le reprezintă în comparaţie cu emisiile din surse care nu sunt reglementate prin prezenta directivă şi, pe de altă parte, politicile naţionale în domeniul energiei, şi este necesar să fie în conformitate cu programul naţional privind modificările climatice. Cantitatea totală de cote care urmează să fie alocate nu este mai mare decât ceea ce este considerat necesar pentru aplicarea strictă a criteriilor prezentei anexe. Înainte de 2008, această cantitate se va conforma intenţiei statelor membre de realizare sau depăşire a obiectivului său în temeiul Directivei 2002/358/CE şi al Protocolului de la Kyoto.
2. Cantitatea totală de cote care urmează să fie alocate este în conformitate cu evaluarea situaţiei curente şi anticipate înregistrate în vederea asigurării contribuţiei statelor membre la îndeplinirea angajamentelor Comisiei asumate în temeiul Deciziei 93/389/CEE.
3. Cantităţile de cote care urmează să fie alocate sunt în conformitate cu potenţialul de reducere a emisiilor, inclusiv cu potenţialul tehnic, al activităţilor reglementate de prezentul program. Statele membre pot distribui cotele pe baza mediei emisiilor de gaze cu efect de seră în funcţie de produsele aferente fiecărei activităţi şi de progresul realizabil la nivelul fiecărei activităţi.
4. Planul este conform cu celelalte instrumente legislative şi de politici comunitare. Este necesar să fie avute în vedere creşterile de emisii care nu pot fi evitate care rezultă din noile cerinţe legislative.
5. În conformitate cu cerinţele din tratat, în special articolele 87 şi 88, planul nu trebuie să discrimineze societăţile sau sectoarele astfel încât să favorizeze în mod nejustificat anumite întreprinderi sau activităţi.
6. Planul conţine informaţii privind modul în care noii intraţi vor putea începe să participe în cadrul programului comunitar din statul membru în cauză.
7. Planul poate include acţiuni întreprinse într-un stadiu incipient şi conţine informaţii privind modul în care acţiunile de acest tip sunt luate în considerare. La elaborarea planurilor naţionale de alocare, statele membre pot utiliza repere derivate din documente de referinţă privind cele mai bune tehnologii disponibile, iar aceste repere pot include un element legat de includerea acţiunilor întreprinse într-un stadiu incipient.
8. Planul conţine informaţii privind modul în care sunt luate în considerare tehnologiile ecologice, inclusiv tehnologiile eficiente din punct de vedere energetic.
9. Planul conţine dispoziţii privind exprimarea observaţiilor de către public şi să conţină informaţii privind modul în care aceste observaţii sunt luate în considerare înainte de adoptarea unei decizii privind alocarea cotelor.
10. Planul conţine o listă a instalaţiilor reglementate prin prezenta directivă însoţită de cantităţile de cote care se intenţionează să fie alocate fiecăreia dintre acestea.
11. Planul poate conţine informaţii privind modul în care va fi luată în considerare concurenţa din ţări şi entităţi nemembre ale Uniunii.
ANEXA IV
PRINCIPIILE DE MONITORIZARE ŞI RAPORTARE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 14 ALINEATUL (1)
Monitorizarea emisiilor de dioxid de carbon
Emisiile se monitorizează fie pe baza calculelor, fie pe baza măsurătorilor.
Calculul
Calcularea emisiilor se realizează după formula:
Date privind activitatea x factor de emisie x factor de oxidare
Datele privind activitatea (combustibil utilizat, rata de producţie etc.) se monitorizează pe baza datelor privind aprovizionarea sau pe bază de măsurători.
Se utilizează factorii de emisie acceptaţi. Pentru toţi combustibilii se acceptă factori de emisie specifici activităţii. Se acceptă factori impliciţi pentru toţi combustibilii, cu excepţia celor necomerciali (combustibili din deşeuri precum anvelope şi gaze din procese industriale). Se vor elabora în continuare valori implicite pentru stratul de cărbuni şi valori implicite specifice UE sau specifice ţărilor pentru gaz natural. Pentru produsele de rafinărie sunt acceptate valorile implicite IPCC. Factorul de emisie pentru biomasă este zero.
În cazul în care factorul de emisie nu ia în considerare faptul că o parte din carbon nu este oxidat, se utilizează un factor suplimentar de oxidare. În cazul în care s-au calculat factori de emisie specifici activităţilor care iau în considerare oxidarea, nu este necesară utilizarea unui factor suplimentar de oxidare.
Se folosesc factorii impliciţi de oxidare elaboraţi în temeiul Directivei 96/61/CE, cu excepţia cazurilor în care operatorul poate demonstra că factorii specifici activităţii sunt mai exacţi. Se efectuează calcule separate pentru fiecare activitate, instalaţie şi pentru fiecare combustibil.
Măsurări
Măsurarea emisiilor se realizează prin metode standardizate sau acceptate şi se coroborează cu un calcul ajutător al emisiilor.
Monitorizarea emisiilor de alte gaze cu efect de seră
Se folosesc metode standardizate sau acceptate, elaborate de Comisie în colaborare cu toţi factorii interesaţi relevanţi şi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23 alineatul (2).
Raportarea emisiilor
Fiecare operator include următoarele informaţii în raportul privind o instalaţie:
A. Date de identificare a instalaţiei, inclusiv:
- Numele instalaţiei;
- Adresa acesteia, inclusiv codul poştal şi ţara;
- Tipul şi numărul de activităţi prevăzute în anexa I desfăşurate în instalaţie;
- Adresa, numărul de telefon, de fax şi adresa de poştă electronică ale unei persoane de contact; şi
- Numele proprietarului instalaţiei şi al societăţii mamă.
B. Pentru fiecare activitate din anexa I desfăşurată în locul pentru care se calculează emisiile:
- Date privind activitatea;
- Factori de emisie;
- Factori de oxidare;
- Emisii totale; şi
- Gradul de incertitudine.
C. Pentru fiecare activitate din anexa I desfăşurată în locul pentru care se măsoară emisiile:
- Emisii totale;
- Informaţii privind fiabilitatea metodelor de măsurare; şi
- Gradul de incertitudine.
D. Pentru emisiile din arderi, raportul trebuie să includă, de asemenea, factorul de oxidare, cu excepţia cazurilor în care oxidarea a fost luată în considerare la elaborarea unui factor de emisie specific activităţii.
Statele membre iau măsuri pentru coordonarea cerinţelor de raportare cu orice alte cerinţe de raportare existente pentru a reduce la minimum sarcinile societăţilor privind raportarea.
ANEXA V
CRITERIILE PENTRU VERIFICARE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 15
Principii generale
1. Sunt verificate emisiile rezultate din fiecare dintre activităţile enumerate în anexa I.
2. Procesul de verificare include evaluarea raportului în temeiul articolul 14 alineatul (3) şi a monitorizării de pe parcursul anului anterior. Verificarea abordează fiabilitatea, credibilitatea şi acurateţea sistemelor de monitorizare şi datele şi informaţiile raportate cu privire la emisii, în special:
(a) datele privind activităţile care au fost incluse în raport, precum şi măsurările şi calculele conexe;
(b) selectarea şi utilizarea factorilor de emisie;
(c) calculele care au condus la determinarea emisiilor generale; şi
(d) în cazul în care se folosesc măsurări, cât de adecvate sunt alegerea şi modul de utilizare a metodelor de măsurare.
3. Emisiile raportate pot fi validate numai dacă există date şi informaţii fiabile şi credibile care permit determinarea emisiilor cu un grad ridicat de siguranţă. Un grad ridicat de certitudine presupune demonstrarea de către operator a următoarelor aspecte:
(a) că datele raportate nu conţin neconcordanţe;
(b) că datele au fost colectate în conformitate cu standardele ştiinţifice aplicabile; şi
(c) că înregistrările relevante privind instalaţia sunt complete şi coerente.
4. Verificatorul are drept de acces în toate zonele şi la toate înregistrările legate de subiectul verificării.
5. Verificatorul ţine seama de faptul că instalaţia este sau nu înregistrată în cadrul Sistemului comunitar de management şi audit ecologic (SGEA).
Metodologie
Analiza strategică
6. Verificarea se bazează pe o analiză strategică a tuturor activităţilor desfăşurate în instalaţie. În acest scop verificatorul trebuie să aibă o vedere de ansamblu asupra tuturor activităţilor şi asupra importanţei acestora în ceea ce priveşte emisiile.
Analiza procesului
7. Verificarea informaţiilor prezentate se realizează, după caz, în locul în care se află instalaţia. Verificatorul recurge la controale prin sondaj pentru a determina fiabilitatea datelor şi informaţiilor raportate.
Analiza riscului
8. Verificatorul supune evaluării toate sursele de emisii din instalaţie pentru a determina fiabilitatea datelor privind fiecare sursă care contribuie la totalul emisiilor din instalaţia în cauză.
9. Pe baza acestei analize, verificatorul identifică explicit acele surse care prezintă un grad ridicat de risc de eroare şi alte aspecte ale procedurii de monitorizare şi raportare care este posibil să contribuie la apariţia unor erori în determinarea emisiilor generale. Este vorba în special de alegerea factorilor de emisie şi de calculele necesare pentru a determina nivelul emisiilor din surse individuale. Este acordată o atenţie specială surselor care prezintă un risc ridicat de eroare şi aspectelor din cadrul procedurii de monitorizare menţionate anterior.
10. Verificatorul ia în considerare orice metode eficiente de control al riscului aplicate de operator în vederea reducerii la minimum a gradului de incertitudine.
Raportul
11. Verificatorul pregăteşte un raport privind procesul de validare în care menţionează dacă raportul în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) este satisfăcător. Raportul specifică toate aspectele relevante pentru activitatea desfăşurată. Verificatorul poate declara că raportul în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) este satisfăcător în cazul în care, în opinia sa, declaraţiile cu privire la emisiile totale nu prezintă erori semnificative.
Cerinţele minime privind competenţa verificatorului
12. Verificatorul este independent de operator, îşi desfăşoară activităţile cu profesionalism şi obiectivitate şi înţelege:
(a) dispoziţiile prezentei directive, precum şi standardele şi indicaţiile relevante adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 14 alineatul (1);
(b) actele cu putere de lege şi actele administrative relevante pentru activităţile care fac obiectul verificării; şi
(c) generarea tuturor informaţiilor privind fiecare sursă de emisie din instalaţie, în special privind colectarea, măsurarea, calcularea şi raportarea datelor.
