Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 185 din 04-07-1987

DIRECTIVA CONSILIULUI

 

din 22 iunie 1987

 

privind coordonarea legilor, reglementărilor şi dispoziţiilor administrative referitoare la asigurarea pentru cheltuielile de asistenţă juridică

 

(87/344/CEE)

 

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 57 alin. (2),

 

având în vedere propunerea din partea Comisiei (1),

 

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),

 

întrucât Directiva Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 privind coordonarea legilor, reglementărilor şi dispoziţiilor administrative referitoare la iniţierea şi desfăşurarea activităţii de asigurare directă, alta decât asigurarea de viaţă (4), modificată ultima dată prin Directiva 87/343/CEE (5), a eliminat unele diferenţe existente între legislaţiile naţionale, pentru a facilita iniţierea şi desfăşurarea unor astfel de activităţi;

 

întrucât art. 7 alin. (2) lit. (c) din Directiva 73/239/CEE prevede totuşi că "până la o mai bună coordonare, care trebuie să fie realizată în termen de patru ani de la notificarea prezentei directive, Republica Federală Germania poate menţine dispoziţia de interzicere a cumulării, pe teritoriul său, a asigurărilor de sănătate, de credit şi de cauţiune sau a asigurării împotriva acţiunilor intentate unor terţe părţi şi a asigurării pentru asistenţă juridică, fie între ele, fie cu alte categorii";

 

întrucât prezenta directivă prevede coordonarea asigurării pentru cheltuielile de asistenţă juridică, după cum se stipulează la art. 7 alin. (2) lit. (c) din Directiva 73/239/CEE;

 

întrucât, pentru a putea proteja persoanele asigurate, trebuie să se ia măsuri de prevenire, în măsura posibilului, a oricărui conflict de interese între o persoană care deţine o asigurare pentru cheltuielile de asistenţă juridică şi asigurătorul său, conflict generat de faptul că acesta din urmă îl asigură pentru oricare din categoriile de asigurare menţionate în anexa la Directiva 73/239/CEE sau asigură o altă persoană şi, în eventualitatea unui astfel de conflict, trebuie să permită rezolvarea acestuia;

 

întrucât din domeniul de aplicare a prezentei directive trebuie să fie exclusă, dată fiind natura sa specifică, asigurarea pentru cheltuielile de asistenţă juridică în cazul unor litigii sau riscuri datorate sau având legătură cu utilizarea navelor maritime;

 

întrucât din domeniul de aplicare a prezentei directive trebuie să se excludă, de asemenea, activitatea asigurătorului care furnizează servicii sau suportă costul apărării persoanei asigurate pentru un contract de răspundere civilă, dacă activitatea respectivă este desfăşurată, în acelaşi timp, în propriul interes al asigurătorului, în cadrul asigurării;

 

întrucât statele membre trebuie să poată avea opţiunea excluderii din domeniul de aplicare a prezentei directive a activităţii de asigurare pentru cheltuielile de asistenţă juridică desfăşurată de un asigurător care oferă asistenţă, dacă această activitate are loc într-un stat membru altul decât cel în care locuieşte de obicei persoana asigurată şi dacă ea face parte dintr-un contract de asigurare numai pentru asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate pe parcursul unei călătorii, persoanelor care se află în altă parte decât la domiciliul sau reşedinţa lor permanentă;

 

întrucât sistemul specializării obligatorii, aplicat în prezent de un stat membru, şi anume Republica Federală Germania, previne majoritatea conflictelor; întrucât, în scopul obţinerii unui astfel de rezultat, nu pare a fi totuşi necesară extinderea sistemului respectiv la întreaga Comunitate, ceea ce ar impune scindarea societăţilor de asigurări mixte;

 

întrucât rezultatul dorit poate fi de asemenea obţinut solicitând societăţilor de asigurare să prevadă, în legătură cu asigurarea pentru cheltuielile de asistenţă juridică, un contract separat sau o secţiune distinctă într-o singură poliţă şi obligându-le fie să administreze separat asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, fie să încredinţeze administrarea cererilor de despăgubire pentru cheltuielile cu asistenţa juridică unei alte firme cu personalitate juridică, fie să permită persoanei care deţine o asigurare pentru cheltuielile cu asistenţa juridică să îşi aleagă avocatul, din momentul în care aceasta are dreptul să solicite despăgubiri de la asigurătorului său;

 

întrucât, indiferent de soluţia adoptată, interesul titularilor unei asigurări pentru cheltuielile cu asistenţa juridică trebuie să fie protejat de garanţii echivalente;

 

întrucât interesul persoanelor care deţin o asigurare pentru cheltuielile cu asistenţa juridică impune ca persoana asigurată să poată să îşi aleagă un avocat sau o altă persoană cu calificare corespunzătoare conform legislaţiei naţionale, pentru a-l reprezenta în anchete sau procese şi ori de câte ori apare un conflict de interese;

 

întrucât statele membre trebuie să aibă latitudinea de a scuti societăţile de asigurare de obligaţia de a lăsa persoanei asigurate libera alegere a avocatului, dacă asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică se limitează la cazurile legate de utilizarea vehiculelor rutiere pe teritoriul lor şi dacă sunt îndeplinite alte condiţii restrictive;

 

întrucât, în cazul unui conflict între asigurător şi asigurat, este important ca acesta să fie rezolvat cât mai bine şi mai repede cu putinţă; întrucât este prin urmare indicat ca poliţele de asigurare pentru cheltuielile cu asistenţa juridică să includă o procedură de arbitraj sau o procedură care să ofere garanţii comparabile;

 

întrucât cel de-al doilea paragraf de la punctul C din anexa la Directiva 73/239/CEE prevede că riscurile incluse în clasele 14 şi 15 de la punctul A nu pot fi considerate drept riscuri auxiliare altor clase; întrucât o societate de asigurare nu ar trebui să aibă posibilitatea să asigure cheltuielile cu asistenţa juridică ca risc auxiliar altui risc, fără să fi obţinut o autorizaţie referitoare la riscul legat de cheltuielile cu asistenţa juridică; întrucât, statele membre trebuie să aibă totuşi posibilitatea de a opta pentru considerarea clasei 17 drept un risc auxiliar al clasei 18, în cazuri specifice; întrucât, prin urmare, punctul C din anexa susmenţionată trebuie să fie modificat în mod corespunzător,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

___________

(1)            JO C 198, 07.08. 1979, p. 2.

(2)            JO C 260, 12.10.1981, p. 78.

(3)            JO C 348, 31.12.1980, p. 22.

(4)            JO L 228, 16.08.1973, p. 3.

(5)            Vezi pagina 72 din acest Jurnal Oficial.

-----------------

 

Articolul 1

 

Scopul prezentei directive este de a coordona dispoziţiile incluse în legile, reglementările şi dispoziţiile administrative referitoare la asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, aşa cum se menţionează la alin. (17) de la punctul A din anexa la Directiva Consiliului73/239/CEE, pentru a facilita exercitarea efectivă a libertăţii de stabilire şi pentru a preveni într-o cât mai mare măsură orice conflict de interese datorat în special faptului că asigurătorul asigură o altă persoană sau asigură o persoană atât pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, cât şi în legătură cu altă clasă din anexă, şi pentru a permite soluţionarea unui astfel de conflict, în cazul apariţiei acestuia.

 

Articolul 2

 

1. Prezenta directivă se aplică asigurării pentru cheltuielile cu asistenţa juridică. Aceasta constă în asumarea angajamentului, contra plăţii unei prime, de a suporta costurile acţiunilor în justiţie şi costurile furnizării altor servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare, în special cu scopul de a:

 

¾      compensa pierderile, daunele sau orice vătămare suferită de asigurat, printr-o soluţionare pe căi amiabile sau printr-o acţiune civilă sau penală,

 

¾      apăra sau reprezenta asiguratul în acţiuni civile, penale, administrative sau de altă natură sau în legătură cu orice plângere împotriva acestuia.

 

2. Prezenta directivă nu se aplică, totuşi, la:

 

¾      asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, dacă acest tip de asigurare priveşte litigiile sau riscurile care rezultă din sau sunt legate de utilizarea navelor maritime,

 

¾      activitatea desfăşurată de asigurătorul care asigură răspunderea civilă, în scopul de a apăra sau reprezenta asiguratul în orice anchetă sau proces, dacă activitatea respectivă este exercitată în acelaşi timp în propriul interes al asigurătorului, în cadrul asigurării respective,

 

¾      dacă un stat membru doreşte acest lucru, activitatea de asigurare pentru cheltuielile de asistenţă juridică desfăşurată de către un asigurător al asistenţei juridice, atunci când această activitate este desfăşurată în alt stat membru decât cel în care persoana asigurată îşi are de obicei domiciliu şi atunci când ea face parte dintr-un contract care acoperă numai asistenţa furnizată persoanelor care întâmpină dificultăţi în timp ce călătoresc, când se află departe de casă sau absentează de la reşedinţa lor permanentă. Într-un astfel de caz, contractul trebuie să precizeze clar faptul că acoperirea respectivă se limitează la împrejurările menţionate în fraza precedentă şi este auxiliară asistenţei.

 

Articolul 3

 

1. Acoperirea cheltuielilor cu asistenţa juridică trebuie să facă obiectul unui contract separat de cel întocmit pentru alte clase de asigurare sau se tratează într-un capitol separat al unei poliţe unice, în care se precizează natura acoperirii cheltuielilor de asistenţă juridică şi, la cererea expresă a unui stat membru, valoarea primei corespunzătoare.

 

2. Fiecare stat membru trebuie să ia măsurile necesare pentru a veghea ca societăţile de asigurare cu sediul pe teritoriul să adopte, în conformitate cu opţiunea impusă de statul membru sau la alegerea proprie, dacă statul membru convine astfel, cel puţin una din următoarele soluţii, care reprezintă alternative:

 

(a)  societatea de asigurare trebuie să vegheze ca nici un membru al personalului care se ocupă cu gestionarea cererilor de despăgubire privind cheltuielile cu asistenţa juridică sau cu consultanţa juridică în legătură cu aceste cheltuieli să nu desfăşoare în paralel o activitate similară

 

¾      dacă societatea de asigurări este de tip mixt, pentru o altă clasă tranzacţionată de aceasta,

 

¾      indiferent dacă societatea de asigurări este mixtă sau specializată, într-o altă firmă care are legături financiare, comerciale sau administrative cu prima societate şi care încheie una sau mai multe din celelalte clase de asigurare menţionate în Directiva 73/239/CEE;

 

(b)  societatea de asigurare trebuie să încredinţeze administrarea cererilor de despăgubire în legătură cu asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică unei firme cu personalitate juridică distinctă. Firma respectivă trebuie să fie menţionată în contractul sau capitolul separat descrise la alin. (1). Dacă societatea de asigurare cu personalitate juridică distinctă are legături cu o firmă care efectuează una sau mai multe din celelalte clase de asigurare descrise la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, membrii personalului firmei care gestionează cererile de despăgubire sau care oferă consultanţă juridică în legătură cu această gestionare nu pot să desfăşoare în paralel aceeaşi activitate sau una similară la cealaltă firmă. În plus de aceasta, statele membre pot impune aceleaşi cerinţe membrilor organului de conducere;

 

(c)  societatea de asigurare acordă persoanei asigurate, în cadrul contractului, dreptul de a încredinţa apărarea intereselor sale, din momentul în care are dreptul de a adresa cereri de despăgubire asigurătorului său în cadrul poliţei, unui avocat ales de el însuşi sau, în măsura în care legislaţia naţională o permite, oricărei alte persoane cu calificare corespunzătoare.

 

3. Indiferent de soluţia adoptată, interesul persoanelor care deţin o asigurare pentru cheltuielile cu asistenţa juridică este considerat garantat într-o modalitate echivalentă, în conformitate cu prezenta directivă.

 

Articolul 4

 

1. Orice contract de asigurare pentru cheltuielile de asistenţă juridică trebuie să recunoască în mod expres că:

 

(a)  atunci când se face apel la un avocat sau la o altă persoană cu calificare corespunzătoare, în conformitate cu legislaţia naţională, a apăra, reprezenta sau servi interesele persoanei asigurate în orice anchetă sau proces, persoana asigurată este liberă să aleagă avocatul respectiv sau cealaltă persoană;

 

(b)  persoana asigurată este liberă să aleagă un avocat sau, dacă aceasta preferă în mod expres şi în măsura în care o permite legislaţia naţională, orice altă persoană cu calificare adecvată, pentru a-i servi interesele ori de câte ori survine un conflict de interese.

 

2. Prin avocat se înţelege orice persoană care are dreptul să desfăşoare activităţi profesionale sub una din denumirile prevăzute în Directiva Consiliului 77/249/CEE din 22 martie 1977, pentru a facilita exercitarea efectivă de către avocaţi a libertăţii de a furniza servicii (6).

___________

(6)            JO L 78, 26.03.1977, p. 17.

----------------

 

Articolul 5

 

1. Fiecare stat membru poate să acorde scutiri de la aplicarea art. 4 alin. (1) la asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

 

(a)  asigurarea se limitează la cazurile care apar în urma utilizării vehiculelor rutiere pe teritoriul statului membru în cauză;

 

(b)  asigurarea priveşte un contract de acordare de asistenţă în caz de accident sau defecţiune a unui vehicul rutier;

 

(c)  nici asigurătorul pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, nici asigurătorul de asistenţă nu acoperă orice fel de răspundere;

 

(d)  se iau măsuri corespunzătoare astfel încât consultanţa juridică şi reprezentarea fiecărei părţi într-un litigiu să se facă prin avocaţi total independenţi, dacă aceste părţi sunt asigurate pentru cheltuielile cu asistenţa juridică de către acelaşi asigurător.

 

2. Scutirea acordată de un stat membru unei societăţi de asigurare, conform alin. (1) nu afectează aplicarea art. 3 alin. (2).

 

Articolul 6

 

Statele membre adoptă toate măsurile necesare astfel încât, fără a aduce atingere dreptului de a face apel la un organ judecătoresc, specificat de legislaţia naţională, să prevadă o procedură de arbitraj sau o altă procedură ce oferă garanţii comparabile de obiectivitate, pentru a decide, în cazul unor divergenţe de opinie între asigurător şi asigurat la o poliţă de asigurare pentru cheltuielile cu asistenţa juridică, asupra soluţionării litigiului.

 

Contractul de asigurare trebuie să menţioneze dreptul persoanei asigurate de a recurge la o astfel de procedură.

 

Articolul 7

 

Ori de câte ori apare un conflict de interese sau un dezacord asupra rezolvării unui litigiu, asigurătorul cheltuielilor cu asistenţa juridică sau, dacă este cazul, biroul de soluţionare a cererilor de despăgubire, trebuie să informeze persoana asigurată cu privire la

 

¾      dreptul menţionat la art. 4,

 

¾      posibilitatea de a recurge la procedura menţionată la art. 6.

 

Articolul 8

 

Statele membre trebuie să elimine toate dispoziţiile care interzic unui asigurător să încheie în paralel, pe teritoriul lor, asigurări pentru cheltuielile cu asistenţa juridică şi alte clase de asigurări.

 

Articolul 9

 

Cel de-al doilea paragraf de la punctul C din anexa la Directiva 73/239/CEE se înlocuieşte cu următorul text:

 

"Totuşi, riscurile incluse în clasele 14, 15 şi 17 la punctul A nu pot fi considerate drept riscuri auxiliare altor clase.

 

Cu toate acestea, riscul inclus la clasa 17 (asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică) poate fi considerat drept un risc auxiliar clasei 18, atunci când se îndeplinesc condiţiile prevăzute la primul paragraf şi atunci când riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor care întâmpină greutăţi atunci când călătoresc, se află departe de casă sau absentează de la reşedinţa lor permanentă.

 

Asigurarea pentru cheltuielile cu asistenţa juridică poate fi de asemenea considerată drept un risc auxiliar, conform condiţiilor descrise la primul paragraf, dacă priveşte litigii sau riscuri care decurg sau sunt în legătură cu utilizarea navelor maritime."

 

Articolul 10

 

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma cu prezenta directivă până la 1 ianuarie 1990. Ele informează imediat Comisia în legătură cu aceasta.

 

Statele membre aplică aceste măsuri de la 1 iulie 1990 cel târziu.

 

Articolul 11

 

După notificarea (7) prezentei directive, statele membre trebuie să comunice Comisiei textele principalelor dispoziţii din legislaţia naţională pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

___________

(7)            Prezenta directivă a fost notificată statelor membre la 25 iunie 1987.

----------------

 

Articolul 12

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Luxemburg, 22 iunie 1987.

 

Pentru Consiliu,

Preşedinte,

L. TINDEMANS

 

------------------------------------