DIRECTIVA CONSILIULUI 2003/48/CE
din 3 iunie 2003
privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 94,
având în vedere propunerea Comisiei(1),
având în vedere avizul Parlamentului European(2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(3),
întrucât:
(1) Art. 56 - 60 din Tratat garantează libera circulaţie a capitalurilor.
(2) Veniturile din economii sub formă de plăţi de dobânzi la creanţe reprezintă venituri impozabile pentru rezidenţii tuturor statelor membre.
(3) În temeiul art. 58 alin. (1) din Tratat, statele membre au dreptul să aplice dispoziţiile pertinente din legislaţia lor fiscală care fac distincţia între contribuabilii care nu se află în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte rezidenţa lor sau locul în care le sunt investite capitalurile, precum şi să adopte toate măsurile indispensabile pentru prevenirea încălcării dispoziţiilor legale şi de reglementare, în special în domeniul fiscal.
(4) Dispoziţiile din legislaţia fiscală a statelor membre care au rolul de a combate abuzurile sau a fraudele nu ar trebui să reprezinte, conform art. 58 alin. (3) din Tratat, un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţionare deghizată a liberei circulaţii a capitalurilor şi a plăţilor în sensul în art. 56 din Tratat.
(5) În absenţa coordonării regimurilor naţionale privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţii unor dobânzi, în special în ceea ce priveşte tratamentul dobânzilor percepute de nerezidenţi, rezidenţii statelor membre au de multe ori posibilitatea, în momentul de faţă, să evite orice formă de impozitare a dobânzilor percepute în alt stat membru decât cel în care îşi au domiciliul.
(6) Această situaţie are ca rezultat, în circulaţia capitalurilor dintre statele membre, denaturări incompatibile cu piaţa internă.
(7) Prezenta directivă se bazează pe consensul obţinut la Consiliul European de la Santa Maria da Feira din 19 şi 20 iunie 2000 şi la sesiunile ulterioare ale Consiliului ECOFIN din 26 şi 27 noiembrie 2000, 13 decembrie 2001 şi 21 ianuarie 2003.
(8) Obiectivul final al prezentei directive este să permită ca veniturile din economii, sub forma plăţii unor dobânzi efectuată într-un stat membru în favoarea unor beneficiari efectivi, care sunt persoane fizice cu domiciliul în alt stat membru, să fie într-adevăr impozitate conform dispoziţiilor legale ale celui de-al doilea stat membru.
(9) Obiectivul final al prezentei directive poate fi atins cu mai multă uşurinţă dacă se dirijează plăţile dobânzilor efectuate de agenţi economici sau atribuite agenţilor economici stabiliţi în statele membre către beneficiari reali sau în contul unor beneficiari reali, care sunt persoane fizice rezidente într-un alt stat membru.
(10) Având în vedere că obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre în absenţa unei coordonări a regimurilor naţionale de impozitare a economiilor şi că, prin urmare, el poate fi mai bine atins la nivel comunitar conform principiului subsidiarităţii enunţat în art. 5 din Tratat, Comunitatea are dreptul să adopte măsuri. Conform principiului proporţionalităţii enunţat în articolul la care s-a făcut referire, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective.
(11) Agentul plătitor este agentul economic care plăteşte dobânzi beneficiarului efectiv sau atribuie plata dobânzilor în folosul imediat al acestuia din urmă.
(12) Definiţiile noţiunii de plată a dobânzilor şi a regimului agentului plătitor trebuie să conţină, dacă este cazul, o trimitere la Directiva Consiliului 85/611/CEE din 20 decembrie 1985 de coordonarea a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)(4).
(13) Domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui limitat la impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţii dobânzilor la creanţe şi ar trebui să excludă, printre altele, chestiunile legate de impozitarea pensiilor şi a serviciilor de asigurări.
(14) Obiectivul final, şi anume acordarea dreptului la impozitarea efectivă a dobânzilor plătite în statul membru în care beneficiarul efectiv îşi are rezidenţa fiscală, poate fi atins datorită schimbului de informaţii între statele membre privind plata dobânzilor.
(15) Directiva Consiliului 77/799/CEE din 19 decembrie 1977 privind asistenţa reciprocă a autorităţilor competente din statele membre în domeniul impozitelor directe şi indirecte(5) oferă deja statelor membre o bază pentru schimburile de informaţii în scopuri fiscale în privinţa veniturilor incluse în directiva în cauză. Directiva menţionată anterior trebuie să continue să se aplice acestui tip de schimb de informaţii în paralel cu prezenta directivă, în măsura în care aceasta din urmă nu face derogare de la dispoziţiile enunţate în prima directivă.
(16) Schimbul automat de informaţii între statele membre privind plăţile dobânzilor la care se face referire în prezenta directivă permite impozitarea efectivă a acestor plăţi în statul membru în care beneficiarul efectiv îşi are rezidenţa fiscală, în conformitate cu dispoziţiile legale naţionale ale acestui stat membru. Este necesar, prin urmare, să se prevadă ca statele membre care fac schimb de informaţii în temeiul prezentei directive să nu poată să recurgă la posibilitatea de a limita schimbul de informaţii menţionată în art. 18 din Directiva 77/799/CEE.
(17) Din cauza unor diferenţe structurale,
(18) Pentru a evita orice diferenţe de tratament, Austria, Belgia şi Luxemburg nu sunt obligate să aplice schimbul automat de informaţii înainte de a se garanta de către Confederaţia Elveţiană, Principatul Andorra, Principatul Liechtenstein, Principatul Monaco şi Republica San Marino un schimb efectiv de informaţii, la cerere, privind plăţile dobânzilor.
(19) Aceste state membre trebuie să transfere cea mai mare parte a încasărilor lor din reţinerea la sursă în statul membru de reşedinţă al beneficiarului efectiv al dobânzilor.
(20) Aceste state membre ar trebui să prevadă un mecanism care să permită beneficiarilor reali, rezidenţi fiscali ai altor state membre, să evite aplicarea acestei reţineri la sursă autorizând în acest scop agentul lor plătitor să comunice informaţii privind plata dobânzilor sau prezentând un certificat eliberat de autoritatea competentă din statul membru în care îşi au rezidenţa fiscală.
(21) Statul membru în care beneficiarul efectiv îşi are rezidenţa fiscală trebuie să procedeze astfel încât să fie eliminate toate impozitările duble ale plăţilor dobânzilor care ar putea să rezulte din perceperea reţinerii la sursă, în conformitate cu modalităţile descrise în prezenta directivă. În acest scop, statul membru trebuie să acorde un credit fiscal egal cu valoarea reţinerii la sursă până la concurenţa sumei reprezentând impozitul datorat pe teritoriul său şi să ramburseze eventualul excedent al acestei reţineri beneficiarului efectiv. Statul membru poate totuşi, în loc să aplice acest mecanism al creditului fiscal, să acorde o rambursare a reţinerii la sursă.
(22) Pentru a evita perturbarea pieţelor, prezenta directivă nu ar trebui să fie aplicată, în timpul perioadei de tranziţie, plăţilor dobânzilor la anumite titluri de creanţe negociabile.
(23) Prezenta directivă nu ar trebui să constituie un obstacol în calea perceperii de către statele membre a reţinerilor la sursă, altele cele reglementate de prezenta directivă, pentru dobânzile produse pe teritoriul lor.
(24) Atât timp cât Statele Unite ale Americii, Elveţia, Andorra, Liechtenstein, Monaco, San Marino şi teritoriile dependente sau asociate în cauză ale statelor membre nu aplică toate măsuri echivalente sau aceleaşi măsuri ca cele prevăzute în prezenta directivă, scurgerea de capital către aceste ţări şi teritorii ar putea periclita realizarea obiectivelor prezentei directive. Prin urmare, este necesar ca directiva să se aplice începând cu data la care toate aceste ţări şi teritorii aplică măsurile menţionate anterior.
(25) Comisia trebuie să prezinte Consiliului, o dată la trei ani, un raport privind funcţionarea directivei şi să îi propună, dacă este cazul, modificările care se dovedesc a fi necesare pentru a asigura mai eficient o impozitare efectivă a veniturilor din economii şi pentru a elimina denaturarea concurenţei.
(26) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale, precum şi principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
___________
(1) JO C 270 E, 25.09.2001, p. 259.
(2) JO C 47 E, 27.02.2003, p. 553.
(3) JO C 48, 21.02.2002, p. 55.
(4) JO L 375, 31.12.1985, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/108/CE (JO L 41, 13.02.2002, p. 35).
(5) JO L 336, 27.12.1977, p. 15. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.
------------------
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII INTRODUCTIVE
Articolul 1
Obiectiv
(1) Obiectivul final al prezentei directive este să permită ca veniturile din economii, sub forma plăţii unor dobânzi efectuate într-un stat membru în folosul unor beneficiari reali, persoane fizice, rezidenţi fiscali ai altui stat membru, să fie efectiv impozitate în conformitate cu dispoziţiile legale din cel de-al doilea stat membru.
(2) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că agenţii plătitori care şi-au stabilit sediul pe teritoriul lor îndeplinesc sarcinile cerute pentru punerea în aplicare a prezentei directive, indiferent de locul unde s-a stabilit debitorul creanţei care produce dobânzi.
Articolul 2
Definiţia beneficiarului efectiv
(1) În sensul prezentei directive, termenul "beneficiarului efectiv" desemnează orice persoană fizică căreia i se plătesc anumite dobânzi, sau orice persoană fizică căreia i se atribuie plata unor dobânzi, cu excepţia cazului în care aceasta face dovada că plata nu a fost efectuată sau atribuită în folosul său, aflându-se în una din următoarele situaţii:
(a) aceasta acţionează ca agent plătitor în sensul art. 4 alin. (1), sau
(b) aceasta acţionează în numele unei persoane juridice, al unei entităţi ale cărei beneficii sunt impozitate în temeiul dispoziţiilor generale privind regimul fiscal al întreprinderilor, al unui OPCVM autorizat în conformitate cu Directiva 85/611/CEE sau al unei entităţi menţionate în art. 4 alin. (2) din prezenta directivă şi, în acest ultim caz, comunică denumirea şi adresa acestei entităţi agentului economic care efectuează plata dobânzilor şi care, la rândul său, transmite aceste informaţii autorităţii competente din statul membru unde îşi are sediul, sau
(c) aceasta acţionează în numele unei alte persoane fizice care este beneficiarul efectiv şi comunică agentului plătitor identitatea acestui beneficiar efectiv în conformitate cu art. 3 alin. (2).
(2) Dacă un agent plătitor dispune de informaţii care sugerează că persoana fizică destinatară a plăţii unor dobânzi, sau căreia îi este atribuită plata unor dobânzi, poate să nu fie beneficiarul efectiv şi dacă această persoană fizică nu se încadrează nici la lit. (a) nici la lit. (b) din alin. (1), acesta ia măsurile rezonabile pentru a stabili identitatea beneficiarului efectiv în conformitate cu art. 3 alin. (2). Dacă agentul plătitor nu este în măsură să identifice beneficiarul efectiv, acesta consideră că persoana fizică în cauză este beneficiarul efectiv.
Articolul 3
Identificarea şi determinarea domiciliului beneficiarilor efectivi
(1) Fiecare stat membru adoptă şi asigură aplicarea pe teritoriul său a modalităţilor care îi permit agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi şi rezidenţa acestora în sensul art. 8 - 12.
Aceste modalităţi trebuie să fie conforme cu standardele minime stabilite în alin. (2) şi (3).
(2) Agentul plătitor stabileşte astfel identitatea beneficiarului efectiv pe baza unor standarde minime care diferă în funcţie de data la care au început relaţiile între agentul plătitor şi beneficiarul dobânzilor:
(a) în cazul relaţiilor contractuale instituite înainte de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabileşte identitatea beneficiarului efectiv, reprezentată de nume şi adresă, din informaţiile de care dispune, în special în temeiul reglementărilor în vigoare în statul unde îşi are sediul şi al dispoziţiilor din Directiva Consiliului 91/308/CEE din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor(1);
(b) în cazul relaţiilor contractuale instituite, sau al tranzacţiilor efectuate în lipsa unor relaţii contractuale, începând cu 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabileşte identitatea beneficiarului efectiv, reprezentată de nume, adresă şi, dacă există, număr de identificare fiscală atribuit de statul membru unde îşi are rezidenţa fiscală. Aceste elemente sunt stabilite pe baza paşaportului sau a cărţii de identitate oficiale prezentate de beneficiarul efectiv. Dacă nu figurează în paşaport sau în cartea de identitate oficială, adresa se stabileşte pe baza oricărui document justificativ prezentat de beneficiarul efectiv. Dacă numărul de identificare fiscală nu apare în paşaport, în cartea de identitate oficială sau în orice alt document justificativ, cum ar fi, eventual, certificatul de rezidenţă fiscală prezentat de beneficiarul efectiv, identitatea este completată prin menţionarea datei şi a locului naşterii stabilite pe baza paşaportului sau a cărţii de identitate oficiale.
(3) Agentul plătitor stabileşte reşedinţa beneficiarului efectiv pe baza unor standarde minime care diferă în funcţie de începutul relaţiilor dintre agentul plătitor şi beneficiarul dobânzilor. Sub rezerva elementelor menţionate în continuare, se consideră că reşedinţa este situată în
(a) în cazul relaţiilor contractuale stabilite înainte de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor determină reşedinţa beneficiarului efectiv pe baza informaţiilor de care dispune, în special în temeiul reglementărilor în vigoare în statul în care îşi are sediul şi al Directivei 91/308/CEE;
(b) în cazul relaţiilor contractuale instituite, sau al tranzacţiilor efectuate în lipsa unor relaţii contractuale, începând cu 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabileşte reşedinţa beneficiarului efectiv pe baza adresei menţionate în paşaport sau în cartea de identitate oficială sau, dacă este necesar, pe baza oricărui document justificativ prezentat de beneficiarul efectiv, conform următoarei proceduri: pentru persoanele fizice care prezintă un paşaport sau o carte de identitate oficială eliberate de un stat membru şi care declară că sunt rezidenţi ai unei ţări terţe, domiciliul se stabileşte pe baza unui certificat de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă din ţara terţă în care persoana fizică declară că este rezidentă. În lipsa prezentării unui astfel de certificat, se consideră că domiciliul se află în statul membru care a eliberat paşaportul sau orice alt act de identitate oficial.
________
(1) JO L 166, 28.06.1991, p. 77. Directivă modificată ultima dată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/97/CE (JO L 344, 28.12.2001, p. 76).
---------------
Articolul 4
Definiţia agentului plătitor
(1) În sensul prezentei directive, se înţelege prin "agent plătitor" orice agent economic care plăteşte dobânzi sau atribuie plata unor dobânzi în folosul imediat al beneficiarului efectiv, indiferent dacă acest agent economic este debitorul creanţei care generează dobânzile sau agentul economic însărcinat de debitor sau de beneficiarul efectiv să plătească dobânzile sau să atribuie plata acestora.
(2) Orice entitate cu sediul într-un stat membru căreia îi sunt plătite sau atribuite dobânzi în folosul beneficiarului efectiv este considerată, de asemenea, agent plătitor în momentul plăţii sau al atribuirii acestei plăţi. Prezenta dispoziţie nu se aplică dacă agentul economic are motive să creadă, pe baza unor elemente edificatoare oficiale prezentate de entitate, că:
(a) aceasta este o persoană juridică, cu excepţia persoanelor juridice menţionate în alin. (5), sau
(b) beneficiile acesteia sunt impozitate în temeiul dispoziţiilor generale privind fiscalitatea întreprinderilor, sau
(c) aceasta este un OPCVM autorizat în conformitate cu Directiva 85/611/CEE.
Un agent economic care plăteşte dobânzi sau atribuie plata unor dobânzi unei astfel de entităţi cu sediul într-un alt stat membru şi care este considerată agent plătitor în temeiul prezentului alineat comunică autorităţii competente din statul membru unde îşi are sediul denumirea şi adresa entităţii, precum şi valoarea totală a dobânzilor plătite sau atribuite acesteia; autoritatea competentă în cauză transmite apoi aceste informaţii autorităţii competente din statul membru unde îşi are sediul entitatea.
(3) Entitatea menţionată în alin. (2) poate, cu toate acestea, opta să fie tratată în sensul aplicării prezentei directive ca un OPCVM menţionat în alin. (2) lit. (c). Dacă recurge la această opţiune, entităţii în cauză i se eliberează de către statul membru unde îşi are sediul un certificat, pe care aceasta, la rândul ei, îl prezintă agentului economic.
Statele membre stabilesc modalităţile precise de aplicare a acestei opţiuni pentru entităţile stabilite pe teritoriul lor.
(4) În cazul în care agentul economic şi entitatea menţionată în alin. (2) îşi au sediul în acelaşi stat membru, acest stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura că entitatea îndeplineşte dispoziţiile din prezenta directivă atunci când acţionează în calitate de agent plătitor.
(5) Persoanele fizice excluse de la aplicarea alin. (2) lit. (a) sunt:
(a) în Finlanda: avoin yhtio (Ay) şi kommandiittiyhtio (Ky)/oppet bolag şi kommanditbolag;
(b) în Suedia: handelsbolag (HB) şi kommanditbolag (KB).
Articolul 5
Definiţia autorităţii competente
În sensul prezentei directive, prin "autoritate competentă" se înţelege:
(a) pentru fiecare stat membru, autoritatea sau autorităţile notificate de aceste state Comisiei şi
(b) pentru ţările terţe, autoritatea competentă în sensul convenţiilor bilaterale sau multilaterale în materie de fiscalitate sau, dacă nu există o astfel de autoritate, orice altă autoritate competentă pentru eliberarea certificatelor de rezidenţă în scopuri fiscale.
Articolul 6
Definiţia plăţii dobânzilor
(1) În sensul prezentei directive, prin "plata unor dobânzi" se înţelege:
(a) dobânzi plătite sau înregistrate în cont, legate de creanţe de orice fel, însoţite sau nu de garanţii ipotecare sau de o clauză de participare la beneficiile debitorului, în special veniturile din fonduri publice şi din obligaţiuni de împrumut, inclusiv primele şi loturile ataşate acestora; penalităţile pentru întârzierea plăţilor nu sunt considerate plată a unor dobânzi;
(b) dobânzi acumulate sau capitalizate obţinute cu ocazia cesionării, a rambursării sau a achiziţionării creanţelor menţionate la lit. (a);
(c) venituri provenite din plata unor dobânzi, fie în mod direct, fie prin intermediul unei entităţi menţionate în art. 4 alin. (2), distribuite prin:
(i) OPCVM-uri autorizate în conformitate cu Directiva 85/611/CEE;
(ii) entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută în art. 4 alin. (3) şi
(iii) organisme de plasament colectiv cu sediul în afara teritoriului menţionat în art. 7;
(d) venituri realizate cu ocazia cesionării, a rambursării sau a achiziţionării unor părţi sau a unor unităţi în următoarele organisme şi entităţi, când acestea investesc în mod direct sau indirect prin intermediul altor organisme de plasament colectiv sau entităţi menţionate în continuare mai mult de 40% din activele lor în creanţele prevăzute la lit. (a):
(iv) OPCVM-uri autorizate în conformitate cu Directiva 85/611/CEE;
(v) entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută în art. 4 alin. (3);
(vi) organisme de plasament colectiv cu sediul în afara teritoriului menţionat în art. 7.
Cu toate acestea, statele membre nu pot să includă veniturile menţionate la lit. (d) în definiţia dobânzii decât în măsura în care aceste venituri corespund unor venituri care, în mod direct sau indirect, provin din plata unor dobânzi în sensul lit. (a) şi (b).
(2) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. (c) şi (d), în cazul în care un agent plătitor nu dispune de nici un element privind partea din venituri care provine din plata unor dobânzi, valoarea globală a veniturilor se consideră ca fiind plată de dobânzi.
(3) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. (d), în cazul în care un agent plătitor nu dispune de nici un element privind procentul de active investit în creanţe sau în părţi sau unităţi definite în alineatul în cauză, acest procent se consideră a fi mai mare de 40%. Când agentul plătitor nu este în măsură să determine valoarea venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul se consideră ca fiind produsul cesionării, al rambursării sau al achiziţionării părţilor sau unităţilor în cauză.
(4) În cazul în care dobânzile definite în alin. (1) se plătesc sau se creditează în contul unei entităţi menţionate în art. 4 alin. (2) şi dacă această entitate nu beneficiază de opţiunea prevăzută în art. 4 alin. (3), aceste dobânzi se consideră a fi plata unor dobânzi efectuată de entitatea în cauză.
(5) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. (b) şi (d), statele membre au posibilitatea să solicite agenţilor plătitori de pe teritoriul lor să anualizeze dobânzile pe o perioadă care nu poate să depăşească un an de zile şi să trateze aceste dobânzi anualizate ca plăţi de dobânzi, chiar dacă nu are loc nici o cesionare, achiziţionare sau rambursare în cursul acestei perioade.
(6) Prin derogare de la alin. (1) lit. (c) şi (d), statele membre pot decide să excludă din definiţia plăţii de dobânzi orice venit menţionat în aceste dispoziţii care provine de la organisme sau entităţi cu sediul pe teritoriul lor, dacă investiţiile acestor organisme sau entităţi în creanţele menţionate în alin. (1) lit. (a) nu depăşesc 15% din activele lor. De asemenea, prin derogare de la alin. (4), statele membre pot decide să excludă din definiţia plăţii de dobânzi definite în alin. (1), dobânzile plătite sau creditate în contul unei entităţi menţionate în art. 4 alin. (2) care nu beneficiază de opţiunea prevăzută în art. 4 alin. (3) şi care îşi are sediul pe teritoriul lor, dacă investiţiile acestor entităţi în creanţe menţionate în alin. (1) lit. (a) nu depăşesc 15% din activele lor.
Dacă un stat membru recurge la această opţiune, ea trebuie respectată şi de celelalte state membre.
(7) Începând cu 1 ianuarie 2011, procentul menţionat în alin. (1) lit. (d) şi în alin. (3) este de 25%.
(8) Procentele menţionate în alin. (1) lit. (d) şi în alin. (6) sunt fixate în funcţie de politica în materie de investiţii definită în regulamentul sau în documentele constitutive ale organismelor sau entităţilor în cauză sau, în lipsa acestora, în funcţie de compoziţia reală a activelor acestor organisme sau entităţi.
Articolul 7
Domeniul teritorial de aplicare
Prezenta directivă se aplică dobânzilor plătite de un agent plătitor cu sediul în cadrul teritoriului unde Tratatul este aplicabil în temeiul art. 299 din cuprinsul său.
CAPITOLUL II
SCHIMBUL DE INFORMAŢII
Articolul 8
Comunicarea informaţiilor de către agentul plătitor
(1) În cazul în care beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al unui alt stat membru decât cel în care se află sediul agentului plătitor, conţinutul minim al informaţiilor pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorităţii competente din statul membru unde îşi are sediul este următorul:
(a) identitatea şi domiciliul beneficiarului efectiv, stabilite în conformitate cu art. 3;
(b) numele sau denumirea şi adresa agentului plătitor;
(c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanţei generatoare a dobânzilor şi
(d) informaţii privind plata dobânzilor în conformitate cu alin. (2).
(2) Conţinutul minim al informaţiilor pe care agentul plătitor trebuie să le comunice în ceea ce priveşte plata dobânzilor trebuie să facă distincţia între dobânzi, conform următoarelor categorii, şi indică:
(a) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (a): valoarea dobânzilor plătite sau creditate;
(b) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (b) sau (d): valoarea dobânzilor sau veniturile menţionate la aceste litere sau valoarea totală a produsului cesionării, achiziţionării sau rambursării;
(c) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (c): valoarea veniturilor menţionate la această literă sau valoarea totală a distribuirii;
(d) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (4): valoarea dobânzilor care îi revin fiecărui membru al entităţii menţionate în art. 4 alin. (2) care îndeplinesc condiţiile enunţate în art. 1 alin. (1) şi în art. 2 alin. (1);
(e) când un stat membru recurge la opţiunea prevăzută în art. 6 alin. (5): valoarea dobânzilor anualizate.
Cu toate acestea, statele membre pot limita conţinutul minim al informaţiilor pe care agentul plătitor trebuie să le comunice în legătură cu plata dobânzilor la valoarea totală a dobânzilor sau a veniturilor şi la valoarea totală a produsului cesionării, achiziţionării sau rambursării.
Articolul 9
Schimbul automat de informaţii
(1) Autoritatea competentă din statul membru al agentului plătitor comunică autorităţii competente din statul membru de rezidenţă al beneficiarului efectiv informaţiile prevăzute în art. 8.
(2) Comunicarea informaţiilor are un caracter automat şi trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe an, în cele şase luni următoare sfârşitului exerciţiului fiscal al statului membru unde se află agentul plătitor, pentru toate plăţile de dobânzi efectuate în cursul acelui an.
(3) Dispoziţiile din Directiva 77/799/CEE se aplică schimbului de informaţii prevăzut în prezenta directivă, în măsura în care dispoziţiile din prezenta directivă nu derogă de la acestea. Totuşi, art. 8 din Directiva 77/799/CEE nu se aplică informaţiilor care trebuie furnizate în cadrul prezentului capitol.
CAPITOLUL III
DISPOZIŢII TRANZITORII
Articolul 10
Perioada de tranziţie
(1) În cursul unei perioade de tranziţie care începe la data menţionată în art. 17 alin. (2) şi (3) şi sub rezerva art. 13 alin. (1), Belgia, Luxemburg şi
Aceste ţări au, totuşi, dreptul să primească informaţii din partea altor state membre în conformitate cu capitolul II.
În timpul perioadei de tranziţie, prezenta directivă are drept obiectiv garantarea unei impozitări efective minime a veniturilor din economii sub forma plăţii unor dobânzi efectuate într-un stat membru în favoarea unor beneficiari efectivi, persoane fizice, rezidenţi fiscali ai unui alt stat membru.
(2) Perioada de tranziţie se încheie la sfârşitul primului exerciţiu fiscal complet, următor ultimei dintre următoarele date:
- data la care intră în vigoare ultimul acord pe care Comunitatea Europeană, în urma deciziei Consiliului luată în unanimitate, urmează să îl încheie cu Confederaţia Elveţiană, cu Principatul Liechtenstein, cu Republica San Marino, cu Principatul Monaco şi respectiv cu Principatul Andorra şi care prevede schimbul de informaţii la cerere, conform modelului de convenţie al OCDE privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal publicat la 18 aprilie 2002 (denumit în continuare "modelul de convenţie al OCDE"), în ceea ce priveşte plăţile de dobânzi, definite în prezenta directivă, efectuate de agenţi plătitori cu sediul pe teritoriul acestor ţări unor beneficiari efectivi rezidenţi pe teritoriul la care se aplică prezenta directivă, precum şi aplicarea simultană de către aceste ţări a unei reţineri la sursă din plăţile în cauză la rata definită pentru perioadele corespunzătoare prevăzută în art. 11 alin. (1),
- data la care Consiliul convine în unanimitate că Statele Unite ale Americii se angajează să facă schimb de informaţii la cerere în conformitate cu modelul de convenţie al OCDE în ceea ce priveşte plăţile de dobânzi, definite în prezenta directivă, efectuate de agenţi plătitori cu sediul pe teritoriul lor, unor beneficiari efectivi rezidenţi pe teritoriul unde se aplică prezenta directivă.
(3) La sfârşitul perioadei de tranziţie, Belgia, Luxemburg şi Austria trebuie să aplice dispoziţiile din capitolul II şi încetează perceperea unei reţineri la sursă, precum şi aplicarea împărţirii încasărilor, prevăzute în art. 11 şi respectiv în art. 12. Dacă, în cursul perioadei de tranziţie, unul din aceste state membre optează să aplice dispoziţiile din capitolul II, acesta nu mai aplică reţinerea la sursă şi împărţirea încasărilor prevăzute în art. 11 şi respectiv în art. 12.
Articolul 11
Reţinerea la sursă
(1) În cursul perioadei de tranziţie prevăzute în art. 10, în cazul în care beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al unui stat membru altul decât cel în care îşi are sediul agentul plătitor, Belgia, Luxemburg şi Austria percep o reţinere la sursă de 15% în primii trei ani ai perioadei de tranziţie, de 20% în următorii trei ani şi de 35% în continuare.
(2) Agentul plătitor percepe reţinerea la sursă conform următoarelor modalităţi:
(a) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (a): din valoarea dobânzilor plătite sau creditate;
(b) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (b) sau (d): din valoarea dobânzilor sau a veniturilor menţionate la aceste litere sau printr-o percepere cu efect echivalent taxării destinatarului asupra valorii totale a produsului cesionării, achiziţionării şi rambursării;
(c) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (1) lit. (c): din valoarea veniturilor menţionate la această literă;
(d) în cazul plăţii unor dobânzi în sensul art. 6 alin. (4): din valoarea dobânzilor care îi revin fiecărui membru al entităţii menţionate în art. 4 alin. (2), care îndeplinesc condiţiile enunţate în art. 1 alin. (1) şi în art. 2 alin. (1);
(e) în cazul în care un stat membru recurge la opţiunea prevăzută în art. 6 alin. (5): din valoarea dobânzilor anualizate.
(3) În sensul alin. (2) lit. (a) şi (b), reţinerea la sursă se percepe proporţional cu perioada în care beneficiarul efectiv a deţinut creanţa. Dacă agentul plătitor nu este în măsură să determine perioada de deţinere pe baza informaţiilor de care dispune, acesta consideră că beneficiarul efectiv a deţinut creanţa pe întreaga perioadă de existenţă a acesteia, mai puţin în cazul în care beneficiarul efectiv aduce o dovadă a datei de achiziţie.
(4) Perceperea unei reţineri la sursă de către statul membru al agentului plătitor nu împiedică statul membru de reşedinţă fiscală al beneficiarului efectiv să impoziteze venitul în conformitate cu legislaţia sa naţională, respectând dispoziţiile din Tratat.
(5) În cursul perioadei de tranziţie, statele membre care percep reţinerea la sursă pot să prevadă ca un agent economic care plăteşte dobânzi, sau care atribuie plata unor dobânzi, unei entităţi menţionate în art. 4 alin. (2) cu sediul în alt stat membru să fie considerat agentul plătitor în locul acestei entităţi şi să perceapă reţinerea la sursă din aceste dobânzi, cu excepţia cazului în care entitatea a acceptat în mod oficial ca denumirea şi adresa sa, precum şi valoarea totală a dobânzilor care îi sunt plătite sau atribuite, să fie comunicate în conformitate cu art. 4 alin. (2) ultimul paragraf.
Articolul 12
Împărţirea încasărilor
(1) Statele membre care aplică o reţinere la sursă în conformitate cu art. 11 alin. (1) păstrează 25% din încasări şi transferă restul de 75% statului membru în care se află domiciliul beneficiarului efectiv al dobânzilor.
(2) Statele membre care aplică o reţinere la sursă în conformitate cu art. 11 alin. (5) păstrează 25% din încasări şi transferă restul de 75% celorlalte state membre în aceeaşi proporţie ca şi transferurile efectuate în temeiul alin. (1) din prezentul articol.
(3) Aceste transferuri au loc în cele şase luni următoare sfârşitului exerciţiului fiscal al statului membru al agentului plătitor cel târziu, în cazul alin. (1), sau al statului membru al agentului economic, în cazul alin. (2).
(4) Statele membre care aplică o reţinere la sursă iau măsurile necesare pentru a garanta funcţionarea corectă a sistemului de împărţire a încasărilor.
Articolul 13
Excepţii la sistemul reţinerii la sursă
(1) Statele membre care percep o reţinere la sursă în conformitate cu art. 11 prevăd una dintre următoarele proceduri sau ambele proceduri, care le permit beneficiarilor efectivi să solicite neaplicarea unei astfel de reţineri:
(a) o procedură care îi permite beneficiarului efectiv să autorizeze în mod expres agentul plătitor să comunice informaţii în conformitate cu capitolul II; această autorizaţie acoperă toate dobânzile plătite beneficiarului efectiv de agentul plătitor în cauză; în acest caz, se aplică dispoziţiile din art. 9;
(b) o procedură care garantează că reţinerea la sursă nu se percepe în cazul în care beneficiarul efectiv îi prezintă agentului său plătitor un certificat eliberat pe numele său de autoritatea competentă din statul membru unde îşi are rezidenţa fiscală în conformitate cu dispoziţiile din alin. (2).
(2) La cererea beneficiarului efectiv, autoritatea competentă din statul membru unde se află rezidenţa sa fiscală eliberează un certificat care conţine următoarele informaţii:
(a) numele, adresa şi numărul de identificare fiscală sau, în lipsa unui astfel de număr, data şi locul naşterii beneficiarului efectiv;
(b) numele sau denumirea şi adresa agentului plătitor;
(c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea titlului de creanţă.
Acest certificat este valabil cel mult trei ani. Se eliberează oricărui beneficiar efectiv care l-a solicitat, în termen de două luni de la înaintarea cererii.
Articolul 14
Eliminarea dublei impozitări
(1) Statul membru unde îşi are rezidenţa fiscală beneficiarul efectiv face astfel încât să fie eliminate toate dublele impozitări care ar putea rezulta din perceperea reţinerii la sursă prevăzute în art. 11, în conformitate cu alin. (2) şi (3).
(2) Când dobânzile primite de un beneficiar efectiv au fost supuse unei astfel de reţineri la sursă în statul membru al agentului plătitor, statul membru unde îşi are rezidenţa fiscală beneficiarul efectiv îi acordă acestuia un credit fiscal egal cu valoarea acestei reţineri în conformitate cu legislaţia sa internă. Dacă valoarea reţinerii depăşeşte valoarea impozitului datorat în conformitate cu legislaţia sa internă, statul membru unde se află rezidenţa fiscală rambursează beneficiarului efectiv diferenţa percepută în plus.
(3) În cazul în care, pe lângă reţinerea la sursă prevăzută în art. 11, dobânzile primite de un beneficiar efectiv au fost supuse unei oricare alte reţineri la sursă, iar statul membru unde se află rezidenţa fiscală acordă un credit fiscal pentru această reţinere la sursă în conformitate cu legislaţia sa naţională sau cu convenţii privind dubla impozitare, această a doua reţinere la sursă este creditată înainte de aplicarea procedurii prevăzute în alin. (2).
(4) Statul membru unde se află rezidenţa fiscală al beneficiarului efectiv poate să înlocuiască mecanismul de creditare menţionat în alin. (2) şi (3) printr-o rambursare a reţinerii la sursă prevăzute în art. 11.
Articolul 15
Titluri de creanţă negociabile
(1) În cursul perioadei de tranziţie prevăzute în art. 10, dar nu mai târziu de la 31 decembrie 2010, obligaţiunile naţionale şi internaţionale, precum şi alte titluri de creanţe negociabile a căror emisiune de origine este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele de emisiune de origine au fost vizate înaintea acestei date fie de autorităţile competente în sensul Directivei Consiliului 80/390/CEE(1), fie de autorităţile responsabile din ţările terţe, nu sunt considerate creanţe în sensul art. 6 alin. (1) lit. (a), cu condiţia să nu se realizeze nici o altă emisiune a acestor titluri de creanţe negociabile începând cu 1 martie 2002. Totuşi, dacă perioada de tranziţie prevăzută în art. 10 se prelungeşte după 31 decembrie 2010, dispoziţiile din prezentul articol nu continuă să se aplice decât în privinţa titlurilor de creanţă negociabile:
- care conţin clauze ale sumei brute ("gross-up") sau de rambursare anticipată sau
- dacă agentul plătitor definit în art. 4 îşi are sediul într-un stat membru care aplică reţinerea la sursă prevăzută în art. 11 şi dacă acest agent plătitor plăteşte dobânzi direct beneficiarului efectiv care îşi are rezidenţa într-un alt stat membru.
_________
(1) JO L 100, 17.04.1980, p. 1. Directivă abrogată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/34/CE (JO L 184, 06.07.2001, p. 1).
-----------------
Dacă guvernul sau o entitate asimilată, care acţionează în calitate de autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut de un tratat internaţional, conform definiţiei din anexă, realizează o nouă emisiune a unuia din titlurile de creanţă negociabile menţionate anterior, începând din 1 martie 2002, Întreaga emisiune a acestui titlu, respectiv emisiunea de origine şi orice emisiune ulterioară, este considerată emisiunea unui titlu de creanţă în sensul art. 6 alin. (1) lit. (a).
Dacă orice alt emitent neinclus în al doilea paragraf realizează o nouă emisiune a unuia din titlurile de creanţă negociabile menţionate anterior începând cu 1 martie 2002, aceasta este considerată emisiunea unui titlu de creanţă în sensul art. 6 alin. (1) lit. (a).
(2) Prezentul articol nu împiedică în nici un fel statele membre să impoziteze veniturile din titlurile menţionate în alin. (1) în conformitate cu legislaţia lor naţională.
CAPITOLUL IV
DIVERSE SI DISPOZIŢII FINALE
Articolul 16
Alte reţineri la sursă
Prezenta directivă nu împiedică statele membre să perceapă reţineri la sursă altele decât reţinerea prevăzută în art. 11 în cadrul dispoziţiilor lor naţionale sau al unor convenţii privind dubla impozitare.
Articolul 17
Transpunerea
(1) Înainte de 1 ianuarie 2004, statele mebre adoptă şi publică dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive. Statele membre informează imediat Comisia în legătură cu aceasta.
(2) Statele membre aplică aceste dispoziţii începând din 1 ianuarie 2005, cu condiţia ca:
(i) Confederaţia Elveţiană, Principatul Liechtenstein, Republica San Marino, Principatul Monaco şi Principatul Andorra să aplice, începând cu aceeaşi dată, măsuri echivalente celor prevăzute în prezenta directivă, în conformitate cu acordurile încheiate de aceste ţări cu Comunitatea Europeană, în urma unor decizii unanime ale Consiliului şi
(ii) toate acordurile sau alte mecanisme să fie instaurate şi să prevadă ca toate teritoriile dependente sau asociate în cauză (insulele anglo-normande, Insula Man şi teritoriile dependente sau asociate din Caraibe) să aplice, începând cu aceeaşi dată, schimbul automat de informaţii în acelaşi mod ca cel prevăzut în capitolul II din prezenta directivă (sau, în timpul perioadei de tranziţie menţionate în art. 10, să aplice o reţinere la sursă în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 11 şi 12).
(3) Consiliul decide, în unanimitate, cu cel puţin şase luni înainte de data prevăzută în alin. (2), dacă condiţia menţionată în acel alineat trebuie să fie îndeplinită, ţinând cont de datele de intrare în vigoare a măsurilor pertinente în ţările terţe şi în teritoriile dependente sau asociate în cauză. Dacă Consiliul nu decide că condiţia trebuie să fie îndeplinită, acesta adoptă, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, o nouă dată în sensul alin. (2).
(4) Când statele membre adoptă dispoziţiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(5) Statele membre informează imediat Comisia în legătură cu aceasta şi îi comunică principalele dispoziţii legale de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum şi un tabel de corespondenţă între prezenta directivă şi dispoziţiile naţionale adoptate.
Articolul 18
Reexaminarea
Comisia prezintă Consiliului, o dată la trei ani, un raport privind funcţionarea prezentei directive. Pe baza acestor rapoarte, Comisia îi propune Consiliului, dacă este cazul, modificările directivei care se dovedesc necesare în vederea asigurării mai eficiente a unei impozitări efective a veniturilor din economii, precum şi în vederea eliminării denaturărilor nedorite ale concurenţei.
Articolul 19
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Articolul 20
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Luxemburg, 3 iunie 2003.
Pentru Consiliu
Preşedintele
N. CHRISTODOULAKIS
ANEXĂ
---------------
LISTA ENTITĂŢILOR ASIMILATE MENŢIONATE ÎN ART. 15
În sensul art. 15, entităţile enumerate în continuare sunt considerate ca fiind "o entitate asimilată, care acţionează în calitate de autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut de un tratat internaţional":
- entităţi din cadrul Uniunii Europene:
Belgia Vlaams Gewest (regiunea flamandă)
Regiunea valonă
Regiunea Bruxelles-capitala/Brussels Hoofstedelijk Gewest
Comunitatea franceză
Vlaamse Gemeenschap (comunitatea flamandă)
Deutschsprachige Gemeinschaft (comunitatea de limbă germană)
Spania Xunta de Galicia (Guvernul comunităţii autonome
Junta de Andalucia (Guvernul comunităţii autonome Andaluzia)
Junta de Extremadura (Guvernul comunităţii autonome Extremadura)
Junta de Castilla-La Mancha (Guvernul comunităţii autonome Castilia-La
Mancha)
Junta de Castilla-Leon (Guvernul comunităţii autonome Castilia-Leon)
Gobierno Foral de Navarra (Guvernul comunităţii autonome Navarra)
Govern de les Illes Balears (Guvernul comunităţii autonome Insulele
Baleare)
Generalitat de Catalunya (Guvernul comunităţii autonome
Generalitat de Valencia (Guvernul comunităţii autonome
Diputacion General de Aragon (Guvernul comunităţii autonome
Gobierno de las Islas Canarias (Guvernul comunităţii autonome Insulele
Canare)
Gobierno de Murcia (Guvernul comunităţii autonome
Gobierno de Madrid (Guvernul comunităţii autonome
Gobierno de la Comunidad Autonoma
(Guvernul comunităţii autonome
Diputacion Foral de Guipuzcoa (Consiliul Regional GuipUzcoa)
Diputacion Foral de Vizcaya/Bizkaia (Consiliul Regional Biscaya)
Diputacion Foral de Alava (Consiliul Regional Alava)
Ayuntamiento de Madrid (Municipalitatea
Ayuntamiento de Barcelona (Municipalitatea Barcelona)
Cabildo Insular de Gran Canaria (Consiliul Insulei Gran Canaria)
Cabildo Insular de Tenerife (Consiliul Insulei Tenerife)
Instituto de Credito Oficial (Oficiul de Creditare al Statului)
Instituto Catalan de Finanzas (Instituţia Financiară Publică din
Instituto Valenciano de Finanzas (Instituţia Financiară Publică din
Franţa Caisse d'amortissement de la dette sociale (CADES) (Casa de Amortizare a
Deficitului Public)
Agence francaise de developpement (AFD) (Agenţia Franceză
pentru Dezvoltare)
Reseau ferre de France (RFF) (Reţeaua Căilor Ferate Franceze)
Caisse nationale des autoroutes (CNA) (Casa Naţională a Autostrăzilor)
Assistance publique hopitaux de Paris (APHP) (Asistenţa Publică
a Spitalelor din
Charbonnages de France (CDF) (Consiliul Cărbunelui din Franţa)
Entreprise miniere et chimique (EMC) (Compania Minieră şi Chimică)
Italia Regiuni
Provincii
Municipalităţi
Cassa Depositi e Prestiti (Casa de Depozite şi Împrumuturi)
Portugalia Regiao Autonoma da Madeira (Regiunea Autonomă Madeira)
Regiao Autonoma dos
Municipalităţi
- entităţi internaţionale:
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Banca Europeană de Investiţii
Banca Asiatică de Dezvoltare
Banca Africană de Dezvoltare
Banca Mondială/BIRD/FMI
Societatea Financiară Internaţională
Banca Inter-Americană de Dezvoltare
Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei
EURATOM
Comunitatea Europeană
Societatea Andină de Dezvoltare
Eurofima
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
Banca Nordică de Investiţii
Banca de Dezvoltare din Caraibe
Dispoziţiile din art. 15 nu aduc atingere nici unui angajament internaţional la care statele membre ar putea subscrie, în ceea ce priveşte entităţile internaţionale enumerate anterior.
- entităţi din ţările terţe:
Entităţile care îndeplinesc următoarele criterii:
1) entitatea este considerată publică conform criteriilor naţionale;
2) această entitate publică este un producător fără caracter comercial care administrează şi finanţează un ansamblu de activităţi, constând în esenţă în furnizarea de bunuri şi servicii fără caracter comercial pentru colectivitatea în cauză, asupra căruia administraţiile publice exercită un control efectiv;
3) această entitate publică realizează emisiuni/titluri de creanţă la intervale regulate, de o importanţă considerabilă;
4) statul în cauză este în măsură să garanteze că această entitate publică nu va efectua o rambursare anticipată în cazul unor clauze de calculare a sumei brute.
