REGULAMENTUL CONSILIULUI (CEE) nr. 2081/92
din 14 iulie 1992
privind protecţia indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 43,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
întrucât producerea, fabricarea şi distribuirea produselor agricole şi alimentare deţin un rol important în economia Comunităţii;
întrucât, ca şi componentă a reorientării politicii agricole comune, diversificarea producţiei agricole ar trebui să fie încurajată în vederea obţinerii unui mai bun echilibru între cererea şi oferta de pe piaţă; întrucât promovarea produselor întrunind anumite caracteristici poate aduce beneficii considerabile economiei rurale, în special în zonele mai puţin favorizate sau îndepărtate, prin sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi reţinerea populaţiei rurale în zonele respective;
întrucât, de altfel, s-a constatat că în cursul ultimilor ani consumatorii tind să acorde o mai mare importanţă calităţii decât cantităţii produselor alimentare; întrucât această căutare de produse specifice generează o creştere tot mai mare a cererii de produse agricole sau alimentare cu origine geografică identificabilă;
întrucât, având în vedere marea diversitate a produselor comercializate şi abundenţa informaţiilor oferite în domeniu, consumatorii trebuie să dispună de informaţii clare şi succinte privind originea produselor, pentru a putea să facă cea mai bună alegere;
întrucât etichetarea produselor agricole şi alimentare intră sub incidenţa reglementărilor generale instituite de Directiva Consiliului 79/112/CEE din 18 decembrie 1978 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea, prezentarea şi publicitatea produselor alimentare (4); întrucât, dată fiind specificitatea lor, ar trebui să se adopte măsuri suplimentare speciale pentru produsele agricole şi alimentare dintr-o zonă geografică specificată;
întrucât dorinţa de a proteja produsele agricole sau alimentare cu origine geografică identificabilă a determinat anumite state membre să introducă "denumiri de origine înregistrate"; întrucât acestea au avut succes în rândul producătorilor, care au obţinut venituri mai mari în schimbul unui efort real de ameliorare a calităţii, precum şi în rândul consumatorilor, care pot achiziţiona produse de înaltă calitate cu garanţii privind metoda de producţie şi originea acestora;
întrucât există, totuşi, o diversitate a practicilor naţionale de implementare a denumirilor de origine înregistrate şi a indicaţiilor geografice; întrucât ar trebui să se aibă în vedere o abordare comunitară a acestui domeniu; întrucât un cadru de reglementări comunitare privind protecţia va permite elaborarea de indicaţii geografice şi denumiri de origine, având în vedere că, prin intermediul unei abordări mai uniforme, acest cadru va asigura o concurenţă loială între producătorii produselor care poartă aceste indicaţii şi va spori credibilitatea produselor în ochii consumatorilor;
întrucât reglementările preconizate ar trebui să ţină cont de legislaţia comunitară existentă cu privire la vinuri şi băuturi spirtoase, care prevăd un nivel de protecţie mai ridicat;
întrucât domeniul de aplicabilitate a prezentului regulament se limitează la anumite produse agricole şi alimentare în cazul cărora există o legătură între caracteristicile produsului agricol sau alimentar şi originea sa geografică; întrucât acest domeniu de aplicabilitate poate fi totuşi lărgit pentru a cuprinde şi alte produse agricole sau alimentare;
întrucât practicile existente impun definirea a două tipuri diferite de descriere geografică, şi anume indicaţii geografice protejate şi denumiri de origine protejate;
întrucât un produs agricol sau alimentar care poartă o atare indicaţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii enumerate într-un caiet de sarcini;
întrucât, pentru a beneficia de protecţie în fiecare stat membru, indicaţiile geografice şi denumirile de origine trebuie să fie înregistrate la nivel comunitar; întrucât înscrierea într-un registru trebuie totodată să furnizeze informaţii comercianţilor şi consumatorilor;
întrucât procedura de înregistrare ar trebui să permită fiecărei persoane implicate individual şi direct la nivelul unui stat membru să-şi exercite drepturile prin notificarea Comisiei cu privire la opoziţia sa;
întrucât ar trebui să existe proceduri care să permită, după înregistrare, modificarea caietului de sarcini în raport cu progresele tehnologice sau retragerea din registru a indicaţiei geografice sau a denumirii de origine a unui produs agricol sau alimentar dacă produsul agricol sau alimentar respectiv nu se mai conformează caietului de sarcini în baza căruia a fost acordată indicaţia geografică sau denumirea de origine;
întrucât ar trebui să se prevadă posibilitatea comerţului cu state terţe care să ofere garanţii echivalente în privinţa acordării şi controlului indicaţiilor geografice sau denumirilor de origine pe teritoriul lor;
întrucât ar trebui să se prevadă o procedură de instituire a unei cooperări strânse între statele membre şi Comisie prin intermediul unui comitet de reglementare înfiinţat în acest scop,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
__________
(1) JO nr. C 30, 06.02.1991, p. 9 şi JO nr. C 69, 18.03.1992, p. 15.
(2) JO nr. C 326, 16.12.1991, p. 35.
(3) JO nr. C 269, 14.10.1991, p. 62.
(4) JO nr. L 33, 08.02.1979, p. 1. Modificată cel mai recent prin Directiva 91/72/CEE (JO nr. L 42, 15.02.1991, p. 27).
---------------
Articolul 1
1. Prezentul regulament stipulează reglementările privind protecţia denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice ale produselor agricole destinate consumului uman menţionate în Anexa II din Tratat şi ale produselor alimentare menţionate în Anexa I la prezentul regulament, precum şi ale produselor agricole enumerate în Anexa II la prezentul regulament.
Prezentul regulament nu se aplică, totuşi, în cazul produselor vinicole sau spirtoase.
Anexa I poate fi modificată în conformitate cu procedura prevăzută la art. 15.
2. Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere altor prevederi comunitare specifice.
3. Directiva Consiliului 83/189/CEE din 28 martie 1983, care stabileşte o procedură de informare în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice (5), nu se aplică denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice aflate sub incidenţa prezentului regulament.
___________
(5) JO nr. L 109, 26.04.1983, p. 8. Modificată cel mai recent prin Decizia 90/230/CEE (JO nr. L 128, 18.05.1990, p. 15).
----------------
Articolul 2
1. Protecţia comunitară a denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice a produselor agricole şi alimentare se va obţine în conformitate cu prezentul regulament.
2. În sensul prezentului regulament:
(a) "denumire de origine" reprezintă numele unei regiuni, unui loc specific sau, în cazuri excepţionale, al unei ţări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar:
— originar din această regiune, loc specific sau ţară, şi
— a cărui calitate sau caracteristici sunt în mod esenţial sau exclusiv datorate unui anumit mediu geografic cu factorii săi naturali şi umani inerenţi şi a cărui producţie, prelucrare şi preparare au loc în zona geografică definită;
(b) "indicaţie geografică" reprezintă numele unei regiuni, unui loc specific sau, în cazuri excepţionale, al unei ţări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar:
— originar din această regiune, loc specific sau ţară, şi
— care posedă a calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici ce pot fi atribuite zonei geografice respective şi a cărui producţie şi/sau prelucrare şi/sau preparare au loc în zona geografică definită.
3. Anumite nume geografice sau ne-geografice tradiţionale desemnând un produs agricol sau alimentar originar dintr-o regiune sau dintr-un loc specific, care îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. 2 lit. (a) a doua liniuţă vor fi de asemenea considerate denumiri de origine.
4. Prin derogare de la art. 2 alin. (a), anumite denumiri geografice vor fi tratate ca denumiri de origine atunci când materiile prime ale produselor în cauză provin dintr-o arie geografică mai mare sau diferită de cea de prelucrare, cu condiţia ca:
— aria de producţie a materiilor prime să fie limitată,
— să existe condiţii speciale pentru producţia materiilor prime, şi
— să existe un regim de inspecţie care să asigure îndeplinirea acestor condiţii.
5. În sensul alin. 4, nu sunt considerate materii prime decât animalele vii, carnea şi laptele. Utilizarea altor materii prime poate fi autorizată în conformitate cu procedura prevăzută la art. 15.
6. Pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută la alin. 4, denumirile în cauză pot fi recunoscute ori au fost deja recunoscute ca denumiri de origine care se bucură de protecţia naţională a statului membru în cauză sau, în absenţa unui atare regim, aceste denumiri au caracter tradiţional, precum şi o reputaţie şi un renume de excepţie.
7. Pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută la alin. 4, cererile de înregistrare trebuie să fie depuse în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
1. Numele devenite generice nu pot fi înregistrate.
În sensul prezentului regulament, prin 'nume devenit generic' se înţelege numele unui produs agricol sau alimentar care, chiar dacă se raportează la locul sau regiunea unde acest produs agricol sau alimentar a fost iniţial produs sau comercializat, a devenit numele comun al unui produs agricol sau alimentar.
Pentru a stabili dacă un nume a devenit sau nu generic, se va ţine cont de toţi factorii, în special de:
— situaţia existentă în statul membru de unde provine numele şi cea existentă în zonele de consum,
— situaţia existentă în alte state membre,
— legislaţiile naţionale sau comunitare relevante.
În cazul în care, urmând procedura prevăzută la art. 6 şi 7, o cerere de înregistrare este respinsă datorită unui nume devenit generic, Comisia va publica respectiva decizie în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
2. Un nume nu poate să fie înregistrat ca denumire de origine sau indicaţie geografică atunci când acesta coincide cu numele unui soi de plante sau al unei rase de animale şi, în consecinţă, este susceptibil să inducă publicul în eroare cu privire la originea veritabilă a produsului.
3. Înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, Consiliul, acţionând cu majoritate calificată la propunerii Comisiei, întocmeşte şi publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene o listă indicativă neexhaustivă a numelor produselor agricole şi alimentare care intră în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament şi care sunt considerate, în termenii alin. 1, ca fiind generice, neputând fi astfel înregistrate în baza prezentului regulament.
Articolul 4
1. Pentru a putea beneficia de o denumire de origine protejată (DOP) sau de o indicaţie geografică protejată (IGP), un produs agricol sau alimentar trebuie să se conformeze unui caiet de sarcini.
2. Caietul de sarcini va include cel puţin elementele următoare:
(a) numele produsului agricol sau alimentar, incluzând denumirea de origine sau indicaţia geografică;
(b) descrierea produsului agricol sau alimentar, inclusiv materiile prime, dacă este cazul, precum şi principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice şi/sau organoleptice ale produsului agricol sau alimentar;
(c) definiţia zonei geografice şi, dacă este cazul, detalii care să indice respectarea condiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (4);
(d) dovada faptului că produsul agricol sau alimentar provine din zona geografică, în sensul art. 2 alin. (2) lit. (a) sau (b), după caz;
(e) descrierea metodei de obţinere a produsului agricol sau alimentar şi, dacă este cazul, metodele locale, autentice şi invariabile;
(f) detalii care să indice legătura cu mediul geografic sau originea geografică în sensul art. 2 alin. (2) lit. (a) sau (b), după caz;
(g) detalii privind structurile de inspecţie prevăzute la art. 10;
(h) detaliile specifice ale etichetării legate de menţiunea DOP sau IGP, după caz, sau menţiunile tradiţionale naţionale echivalente;
(i) orice eventuale cerinţe prevăzute de dispoziţiile comunitare şi/sau naţionale.
Articolul 5
1. Numai un grup sau, în funcţie de anumite condiţii care vor fi stabilite în conformitate cu procedura stipulată la art. 15, o persoană fizică sau juridică este abilitată să depună o cerere de înregistrare.
În sensul prezentului articol, prin 'grup' se înţelege orice asociere, indiferent de forma sau componenţa sa juridică, de producători şi/sau prelucrători care lucrează cu acelaşi produs agricol sau alimentar. La acest grup pot participa şi alte părţi interesate.
2. Un grup sau o persoană fizică sau juridică poate face cerere de înregistrare numai pentru produsele agricole sau alimentare pe care le produce sau le obţine în sensul art. 2 alin. (2) lit. (a) sau (b).
3. Cererea de înregistrare va include caietul de sarcini menţionat la art. 4.
4. Cererea va fi trimisă statului membru în care este situată zona geografică respectivă.
5. Statul membru va verifica dacă cererea este justificată şi o va înainta Comisiei împreună cu caietul de sarcini menţionat la art. 4 şi alte documente pe baza cărora şi-a fundamentat decizia, în cazul în care consideră că aceasta întruneşte condiţiile din prezentul regulament.
În cazul în care cererea vizează un nume care desemnează, de asemenea, o zonă geografică situată într-un alt stat membru, statul membru în cauză va fi consultat înainte de luarea oricărei decizii.
6. Statele membre vor introduce legile, reglementările şi dispoziţiile administrative necesare pentru conformarea cu prezentul articol.
Articolul 6
1. În termen de şase luni, Comisia va verifica, printr-o investigaţie oficială, dacă cererea de înregistrare include toate elementele prevăzute la art. 4.
Comisia va informa statului membru în cauză asupra constatărilor sale.
2. Dacă, ţinând cont de alin. 1, Comisia conchide că numele se califică pentru obţinerea protecţiei, aceasta va publica în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene numele şi adresa solicitantului, numele produsului, principalele elemente ale cererii, referirile la dispoziţiile naţionale care reglementează prepararea, producerea sau fabricarea produsului şi, dacă este cazul, considerentele aflate la baza concluziilor sale.
3. Dacă nici o declaraţie de opoziţie nu este notificată Comisiei în conformitate cu art. 7, numele va fi înscris într-un registru păstrat de Comisie, intitulat 'Registru de denumiri de origine protejate şi indicaţii geografice protejate', care va conţine numele grupurilor şi organismelor de inspecţie în cauză.
4. Comisia va publica în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene:
— numele înscrise în registru,
— modificările operate în registru în conformitate cu art. 9 şi 11.
5. Dacă, în lumina investigaţiei prevăzute la alin. 1, Comisia ajunge la concluzia că numele nu se califică pentru obţinerea protecţiei, aceasta va decide, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 15, să nu procedeze la publicarea stipulată la alin. 2 din prezentul articol.
Înainte de publicarea prevăzută la alin. 2 şi 4 şi înregistrarea prevăzută la alin. 3, Comisia poate solicita avizul Comitetului vizat de art. 15.
Articolul 7
1. În termen de şase luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene menţionată la art. 6 alin. (2), orice stat membru îşi poate declara obiecţia faţă de înregistrare.
2. Autorităţile competente ale statelor membre vor garanta că toate persoanele care demonstrează un interes economic legitim sunt autorizate să consulte cererea. În plus şi în concordanţă cu situaţia existentă în statele membre, statele membre pot acorda accesul şi altor părţi cu interes legitim.
3. Orice persoană fizică sau juridică legitim interesată poate obiecta faţă de înregistrarea propusă, prin expedierea unei declaraţii fundamentate în mod corespunzător autorităţii competente a statului membru unde îşi are reşedinţa sau este stabilită. Autoritatea competentă va adopta măsurile necesare pentru luarea în considerare a acestor comentarii sau obiecţii în termenele prevăzute.
4. O declaraţie de obiecţie este admisibilă numai dacă:
— fie demonstrează nerespectarea condiţiilor menţionate la art. 2,
— fie demonstrează că înregistrarea propusă a numelor ar periclita existenţa unui nume sau a unei mărci înregistrate în întregime sau parţial identice, sau existenţa unor produse aflate legal pe piaţă în momentul publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene,
— fie prezintă elementele care demonstrează caracterul generic al numelui căruia i se solicită înregistrarea.
5. În cazul în care o obiecţie este admisibilă în sensul alin. 4, Comisia va solicita statelor membre în cauză să încerce să ajungă la un acord între ele în conformitate cu procedurile lor interne, în termen de trei luni. Dacă:
(a) se ajunge la un acord, statele membre în cauză vor aduce la cunoştinţa Comisiei totalitatea factorilor care au făcut posibil acordul, împreună cu opinia solicitantului şi cea a reclamantului. Dacă informaţiile primite în temeiul art. 5 nu au suferit nici o modificare, Comisia va proceda în conformitate cu art. 6 alin. (4). În caz contrar, aceasta va iniţia din nou procedura prevăzută la art. 7;
(b) nu se ajunge la un acord, Comisia va lua o decizie în conformitate cu procedura prevăzută la art. 15, ţinând cont de practica tradiţională corectă, precum şi de probabilitatea reală de confuzie. Dacă va decide să efectueze înregistrarea, Comisia va proceda la publicarea prevăzută la art. 6 alin. (4).
Articolul 8
Menţiunile DOP, IGP sau menţiunile tradiţionale naţionale echivalente nu pot figura decât pe produsele agricole sau alimentare care se conformează prezentului regulament.
Articolul 9
Statul membru în cauză poate solicita modificarea unui caiet de sarcini, în special pentru a ţine cont de evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice sau pentru a redefini zona geografică.
Procedura de la art. 6 se aplică mutatis mutandis.
Comisia poate totuşi decide, în baza procedurii stipulate la art. 15, să nu aplice procedura de la art. 6 în cazul unei modificări minore.
Articolul 10
1. Statele membre vor asigura faptul că nu mai târziu de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament au fost puse la punct structurile de inspecţie, al căror rol va fi să garanteze că produsele agricole şi alimentare care poartă o denumire protejată îndeplinesc criteriile prevăzute în caietul de sarcini.
2. O structură de inspecţie poate cuprinde una sau mai multe autorităţi de inspecţie desemnate şi/sau organisme private aprobate în acest sens de către statul membru. Statele membre vor transmite Comisiei listele cu autorităţile şi/sau organismele aprobate, precum şi competenţele acestora. Comisia va publica respectivele coordonate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
3. Autorităţile de inspecţie desemnate şi/sau organismele private trebuie să ofere garanţii corespunzătoare de obiectivitate şi imparţialitate în privinţa tuturor producătorilor sau prelucrătorilor supuşi inspecţiei şi să dispună permanent de personalul calificat şi resursele necesare efectuării inspecţiilor asupra produselor agricole şi alimentare care poartă o denumire protejată.
Dacă o structură de inspecţie utilizează serviciile unui alt organism pentru realizarea anumitor inspecţii, acesta din urmă trebuie să prezinte aceleaşi garanţii. În acest caz, autorităţile de inspecţie desemnate şi/sau organismele private aprobate rămân, totuşi, răspunzătoare în faţa statului membru pentru toate controalele efectuate.
Începând cu 1 ianuarie 1998, pentru a fi aprobate de către un stat membru în sensul prezentului regulament, organismele trebuie să îndeplinească condiţiile definite în standardul EN 45011 din 26 iunie 1989.
4. Dacă o autoritate de inspecţie desemnată şi/sau un organism privat dintr-un stat membru constată că un produs agricol sau alimentar, care poartă o denumire de origine protejată în statul membru respectiv, nu îndeplineşte criteriile din caietul de sarcini, acestea vor lua măsurile necesare pentru asigurarea respectării prezentului regulament. Ele vor informa statul membru cu privire la măsurile luate în cursul efectuării controalelor. Părţile interesate trebuie să fie notificate cu privire la toate deciziile luate.
5. Un stat membru trebuie să retragă aprobarea unui organism de inspecţie în cazul în care condiţiile menţionate la alin. 2 şi 3 nu mai sunt îndeplinite. Acesta va informa Comisia, care va publica în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene o listă revizuită a organismelor aprobate.
6. Statele membre vor adopta măsurile necesare pentru a garanta că un producător care respectă prezentul regulament are acces la sistemul de inspecţie.
7. Costurile ocazionate de inspecţiile prevăzute în prezentul regulament vor fi suportate de producătorii care utilizează denumirea protejată.
Articolul 11
1. Orice stat membru poate reclama nerespectarea unei condiţii prevăzute în caietul de sarcini al unui produs agricol sau alimentar care beneficiază de o denumire protejată.
2. Statul membru vizat la alin. 1 va transmite reclamaţia statului membru implicat. Acesta din urmă va examina reclamaţia şi va informa celălalt stat membru cu privire la constatările sale şi la măsurile luate.
3. În cazul neregulilor repetate şi dacă statele membre în cauză nu ajung la un acord, o cerere fundamentată corespunzător trebuie adresată Comisiei.
4. Comisia va examina cererea în consultare cu statele membre vizate. Dacă este cazul, în urma consultării comitetului la care se referă art. 15, Comisia va lua măsurile necesare. Acestea pot include anularea înregistrării.
Articolul 12
1. Fără a aduce atingere acordurilor internaţionale, prezentul regulament poate fi aplicat unui produs agricol sau alimentar dintr-un stat terţ dacă:
— statul terţ este în măsură să ofere garanţii identice sau echivalente celor menţionate la art. 4,
— statul terţ în cauză dispune de un regim de inspecţie echivalent celor prevăzute la art. 10,
— statul terţ în cauză este pregătit să acorde o protecţie echivalentă celei existente în Comunitate produselor agricole sau alimentare corespondente provenite din Comunitate.
2. Dacă o denumire protejată a unui stat terţ este identică cu o denumire protejată comunitară, înregistrarea se acordă ţinându-se cont de uzanţele locale şi tradiţionale, precum şi de riscurile practice de confuzie.
Utilizarea acestor denumiri va fi autorizată numai dacă ţara de origine a produsului este indicată în mod clar şi vizibil pe etichetă.
Articolul 13
1. Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva:
(a) utilizării comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate referitoare la produsele care nu sunt acoperite de înregistrare, în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite exploatarea reputaţiei denumirii înregistrate;
(b) utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea veritabilă a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă sau însoţită de expresii precum 'gen', 'tip', 'metodă', 'stil', 'imitaţie' sau alta similară;
(c) oricărei indicaţii false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau documentele aferente produsului în cauză, precum şi împotriva împachetării produsului într-un ambalaj de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia;
(d) oricărei alte practici susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la originea veritabilă a produsului.
În cazul în care o denumire înregistrată cuprinde numele considerat generic al unui produs agricol sau alimentar, utilizarea acestui nume generic nu este considerată contrară lit. (a) sau (b) de la primul alineat.
2. Totuşi, statele membre pot menţine măsurile naţionale care autorizează utilizarea expresiilor menţionate la alin. 1 lit. (b) pentru o perioadă de cel mult cinci ani de la data publicării prezentului regulament, cu condiţia ca:
— produsele să fi fost comercializate legal sub această expresie timp de cel puţin cinci ani înainte de data publicării prezentului regulament,
— etichetarea să arate în mod clar originea veritabilă a produsului.
Totuşi, această excepţie nu poate duce la comercializarea liberă a produselor pe teritoriul unui stat membru în care astfel de expresii sunt interzise.
3. Denumirile protejate nu pot deveni generice.
Articolul 14
1. În cazul în care o denumire de origine sau o indicaţie geografică este înregistrată în conformitate cu prezentul regulament, cererea de înregistrare a unei mărci corespunzând cu una dintre situaţiile menţionate la art. 13 şi privind acelaşi tip de produs va fi refuzată, cu condiţia ca cererea de înregistrare a mărcii să fi fost depusă după data publicării prevăzută la art. 6 alin. (2).
Mărcile înregistrate cu încălcarea primului alineat vor fi declarate nevalabile.
Prezentul alineat se aplică, de asemenea, atunci când cererea de înregistrare a unei mărci a fost depusă înainte de data publicării cererii de înregistrare prevăzută la art. 6 alin. (2), cu condiţia ca această publicare să fi fost făcută înainte de înregistrarea mărcii.
2. Prin respectarea întocmai a dreptului comunitar, utilizarea unei mărci corespunzând cu una dintre situaţiile menţionate la art. 13, înregistrată cu bună credinţă înainte de data depunerii cererii de înregistrare a denumirii de origine sau a indicaţiei geografice, poate continua în pofida înregistrării unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice, dacă nu există motive temeinice de anulare sau revocare a mărcii, aşa cum se prevede la art. 3 alin. (1) lit. (c) şi (g) şi respectiv art. 12 alin. (2) lit. (b) din Prima Directivă a Consiliului 89/104/CEE din 21 decembrie 1988 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci (6).
3. O denumire de origine sau indicaţie geografică nu se înregistrează în situaţia în care, date fiind reputaţia şi renumele unei mărci, precum şi durata utilizării sale, înregistrarea este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la identitatea veritabilă a produsului.
__________
(6) JO nr. L 40, 11.02.1989, p. 1. Modificată prin Decizia 92/10/CEE (JO nr. L 6, 11.01.1992, p. 35).
---------------
Articolul 15
Comisia va fi asistată de un comitet alcătuit din reprezentanţii statelor membre şi prezidat de reprezentantul Comisiei.
Reprezentantul Comisiei va supune comitetului un proiect al măsurilor care urmează a fi luate. Comitetul îşi va prezenta avizul cu privire la proiect într-un interval de timp pe care preşedintele îl poate fixa în funcţie de urgenţa problemei în cauză. Avizul va fi emis cu majoritatea prevăzută la art. 148 alin. (2) din tratat pentru deciziile pe care Comitetul este chemat să le adopte la propunerea Comisiei. Voturile reprezentanţilor statelor membre vor avea ponderea prevăzută de articolul menţionat anterior. Preşedintele nu votează.
Comisia va adopta măsurile preconizate dacă acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului.
Dacă măsurile preconizate nu sunt în conformitate cu avizul comitetului, sau în absenţa acestui aviz, Comisia va înainta fără întârziere Consiliului o propunere privind măsurile care urmează a fi luate. Consiliul va acţiona cu majoritate calificată.
Dacă la expirarea unei perioade de trei luni de la data sesizării Consiliului acesta din urmă nu a reacţionat, măsurile propuse vor fi adoptate de Comisie.
Articolul 16
Normele metodologice de aplicare a prezentului regulament se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la art. 15.
Articolul 17
1. În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre vor informa Comisia asupra denumirilor protejate legal sau, în statele membre unde nu există un sistem de protecţie, asupra denumirilor consacrate prin uzanţă pe care dorescle înregistreze în baza prezentului regulament.
2. În conformitate cu procedura stipulată la art. 15, Comisia va înregistra denumirile menţionate la alin. 1 care sunt conforme cu art. 2 şi 4. Art. 7 nu se aplică. Totuşi, nu se adaugă denumirile.
3. Statele membre pot menţine protecţia naţională a denumirilor comunicate în conformitate cu alin. 1 până la data luării unei decizii cu privire la înregistrare.
Articolul 18
Prezentul regulament va intra în vigoare în termen de douăsprezece luni de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Prezentul regulament este caracter obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 14 iulie 1992.
Pentru Consiliu
Preşedintele
J. GUMMER
---------------------------------------
ANEXA I
Produsele alimentare la care se referă art. 1 alin. (1)
— Bere,
— Ape minerale naturale şi ape de izvor,
— Băuturi produse din extracte de plante,
— Pâine, produse de patiserie, prăjituri, produse de cofetărie, biscuiţi şi alte produse de panificaţie,
— Gume şi răşini naturale.
-----------------------------------------
ANEXA II
Produsele agricole la care se referă art. 1 alin. (1)
— Fân
— Uleiuri esenţiale.
------------------------------------------


