Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 22 din 24-01-2001

DIRECTIVA 2001/41/CE A CONSILIULUI

din 19 ianuarie 2001

de modificare a Directivei a şasea 77/388/CEE privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată, din punct de vedere al perioadei de timp în care urmează să se aplice cota standard minimă

 

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 93,

 

având în vedere propunerea Comisiei,

 

având în vedere avizul Parlamentului European(1),

 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social(2),

 

întrucât:

 

(1)        Articolul 12 alineatul (13) litera (a) din Directiva a şasea 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 de armonizare a legislaţiei statelor membre privind impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare(3), denumită în continuare Directiva a şasea privind taxa pe valoarea adăugată, stabileşte că nivelul cotei standard aplicabile după 31 decembrie 2000 urmează a fi stabilit de Consiliu.

 

(2)        Deşi cota standard a taxei pe valoarea adăugată în vigoare în mai multe state membre, împreună cu mecanismul sistemului de tranziţie, a asigurat funcţionarea la parametri acceptabili a sistemului, este important să se prevină ca adâncirea divergenţei dintre cotele standard ale taxei pe valoarea adăugată aplicate de statele membre să ducă la dezechilibre structurale în Comunitate şi la denaturări ale concurenţei în anumite sectoare de activitate, cel puţin în perioada în care se pune în aplicare o nouă strategie privind taxa pe valoarea adăugată în vederea simplificării şi modernizării legislaţiei comunitare actuale privind taxa pe valoarea adăugată, conform celor prevăzute în Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2000.

 

(3)        În consecinţă, este oportun să fie menţinută cota standard minimă actuală de 15% pentru o perioadă suplimentară, suficient de extinsă pentru a permite implementarea strategiei de simplificare şi modernizare,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

________

(1)           Aviz emis la 14 decembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)           Aviz emis la 29 noiembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)           JO L 145, 13.6.1977, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată de Directiva 2000/65/CE (JO L 269, 21.10.2000, p. 44).

---------------

 

Articolul 1

 

Primul şi al doilea paragraf din articolul 12 alineatul (3) litera (a) din Directiva a şasea privind taxa pe valoarea adăugată se înlocuiesc cu următorul text:

"(3)       (a) Cota TVA standard se stabileşte de fiecare stat membru ca procent din suma impozabilă şi trebuie să fie identică pentru furnizarea de bunuri şi pentru furnizarea de servicii. Din 1 ianuarie 2001 până în 31 decembrie 2005, acest procentaj nu poate fi mai mic de 15%.

 

La propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, Consiliul decide în unanimitate cu privire la nivelul cotei standard care se va aplica cu începere de la 31 decembrie 2005."

 

Articolul 2

 

(1)        Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare punerii în aplicare a prezentei directive înainte de 1 ianuarie 2001. Statele membre informează Comisia cu privire la aceasta.

 

Atunci când statele membre adoptă actele menţionate anterior, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

(2)        Statele membre comunică Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

 

Articolul 3

 

Prezenta directivă intră în vigoare în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

 

Se aplică de la 1 ianuarie 2001.

 

Articolul 4

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Bruxelles, 19 ianuarie 2001.

 

Pentru Consiliu

Preşedintele

B. RINGHOLM

-----------