Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului
din 20 ianuarie 2004
privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (Regulamentul CE privind concentrările economice) (Text cu relevanţă pentru SEE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolele 83 şi 308,
având în vedere propunerea Comisiei(1),
având în vedere avizul Parlamentului European(2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European(3),
întrucât:
(1) Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 4064/89 din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi(4) a suferit modificări semnificative. Întrucât urmează să fie efectuate modificări suplimentare, acesta trebuie reformulat pentru asigurarea clarităţii.
___________
(1) JO C 20, 28.1.2003, p. 4.
(2) Aviz emis la 9.10.2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(3) Aviz emis la 24.10.2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(4) JO L 395, 30.12.1989, p. 1. Versiune corectată în JO L 257, 21.9.1990, p. 13. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1310/97 (JO L 180, 9.7.1997, p. 1). Rectificat în JO L 40, 13.2.1998, p. 17.
---------------
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor tratatului, articolul 3 alineatul (1) litera (g) stabileşte pentru Comunitate obiectivul de a institui un sistem care să asigure că, în cadrul pieţei comune, concurenţa nu este denaturată. În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din tratat, activităţile statelor membre şi ale Comunităţii trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise cu liberă concurenţă. Aceste principii sunt esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară a pieţei comune.
(3) Realizarea pieţei interne şi a uniunii economice şi monetare, extinderea Uniunii Europene şi reducerea barierelor internaţionale în calea comerţului şi a investiţiilor vor duce în continuare la reorganizări majore ale societăţilor, în special sub formă de concentrări.
(4) Astfel de reorganizări trebuie încurajate în măsura în care respectă cerinţele unei concurenţe dinamice şi pot duce la creşterea competitivităţii industriei europene, îmbunătăţind condiţiile de dezvoltare şi ducând la creşterea standardului de viaţă din Comunitate.
(5) Cu toate acestea, ar trebui să se asigure că procesul de reorganizare nu provoacă daune durabile concurenţei; prin urmare, dreptul comunitar trebuie să includă dispoziţii care să reglementeze acele concentrări care pot afecta semnificativ concurenţa efectivă pe piaţa comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.
(6) Prin urmare, este necesar un instrument juridic specific care să permită controlul eficient asupra tuturor concentrărilor în ceea ce priveşte efectul acestora asupra structurii concurenţei în Comunitate şi care să fie singurul instrument aplicabil acestor concentrări. Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 a permis dezvoltarea unei politici comunitare în acest domeniu. Totuşi, având în vedere experienţa acumulată, regulamentul în cauză ar trebui reformulat în dispoziţii legislative care să răspundă provocărilor unei pieţe mai integrate şi viitoarei extinderi a Uniunii Europene. În conformitate cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din tratat, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său de a asigura că pe piaţa comună concurenţa nu este denaturată, în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise cu liberă concurenţă.
(7) Deşi sunt aplicabile anumitor concentrări, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, articolele 81 şi 82 nu sunt suficiente pentru a controla toate operaţiunile care s-ar putea dovedi incompatibile cu sistemul de concurenţă nedenaturată prevăzut de tratat. În consecinţă, prezentul regulament ar trebui să se bazeze nu doar pe articolul 83, ci, în principal, pe articolul 308 din tratat, în temeiul căruia Comunitatea îşi poate conferi competenţele suplimentare de acţiune necesare pentru atingerea obiectivelor sale, precum şi competenţe de acţiune în ceea ce priveşte concentrările pe pieţele produselor agricole enumerate la Anexa I la tratat.
(8) Dispoziţiile care urmează să fie adoptate prin prezentul regulament ar trebui să se aplice unor schimbări structurale semnificative, al căror impact asupra pieţei depăşeşte frontierele naţionale ale oricărui stat membru. Astfel de concentrări ar trebui examinate, ca regulă generală, exclusiv la nivelul Comunităţii, prin aplicarea unui sistem de tip «ghişeu unic» şi în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Concentrările care nu sunt reglementate de prezentul regulament intră, în principiu, în jurisdicţia statelor membre.
(9) Sfera de aplicare a prezentului regulament ar trebui definită în funcţie de zona geografică în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile în cauză şi ar trebui limitată la praguri cantitative, astfel încât să includă doar acele concentrări care au o dimensiune comunitară. Comisia ar trebui să prezinte Consiliului rapoarte cu privire la punerea în aplicare a pragurilor şi criteriilor aplicabile, astfel încât Consiliul, hotărând în conformitate cu articolul 202 din tratat, să le poată examina în mod regulat, precum şi a regulilor privind trimiterea anterioară notificării, având în vedere experienţa acumulată; în acest sens, statele membre trebuie să furnizeze Comisiei date statistice, care să îi permită acesteia să elaboreze rapoarte şi posibile propuneri de amendamente. Rapoartele şi propunerile Comisiei ar trebui întocmite pe baza informaţiilor relevante furnizate în mod regulat de statele membre.
(10) Se consideră că o concentrare are dimensiune comunitară în cazul în care cifra de afaceri totală a întreprinderilor implicate depăşeşte anumite praguri; se consideră că există o astfel de concentrare indiferent dacă întreprinderile care realizează concentrarea îşi au sau nu sediul sau domeniile principale de activitate în Comunitate, cu condiţia să desfăşoare operaţiuni considerabile în Comunitate.
(11) Regulile care reglementează trimiterea concentrărilor de la Comisie către statele membre şi de la statele membre către Comisie ar trebui să funcţioneze ca un mecanism corectiv eficient, având în vedere principiul subsidiarităţii; aceste reguli protejează în mod adecvat interesele concurenţiale ale statelor membre şi iau în considerare în mod corespunzător certitudinea juridică şi principiul «ghişeului unic».
(12) Concentrările pot îndeplini condiţiile pentru a fi examinate în cadrul mai multor sisteme naţionale de control al concentrărilor în cazul în care se încadrează sub pragurile cifrei de afaceri la care se face trimitere în prezentul regulament. Notificarea multiplă a aceleiaşi tranzacţii sporeşte incertitudinea juridică, eforturile şi costurile întreprinderilor şi poate duce la evaluări contradictorii. De aceea, sistemul prin care concentrările pot fi trimise Comisiei de către Statele Membre în cauză ar trebui dezvoltat în continuare.
(13) Comisia ar trebui să acţioneze în strânsă şi
(14) Comisia şi autorităţile competente din statele membre ar trebui să constituie împreună o reţea de autorităţi publice, exercitându-şi competenţele care le revin în strânsă cooperare, folosind mecanisme eficiente de schimb de informaţii şi consultare, pentru a se asigura că fiecare caz este analizat de cea mai competentă autoritate, având în vedere principiul subsidiarităţii, şi pentru a se asigura evitarea notificărilor multiple ale aceleiaşi concentrări pe cât de mult posibil. Trimiterile concentrărilor de la Comisie către statele membre şi de la statele membre către Comisie ar trebui să se realizeze în mod eficient, evitându-se, pe cât de mult posibil, situaţiile în care o concentrare face obiectul unei trimiteri atât înainte, cât şi după notificare.
(15) Comisia ar trebui să poată trimite unui stat membru concentrările notificate care au o dimensiune comunitară şi care ameninţă să afecteze în mod semnificativ concurenţa pe o piaţă din statul membru în cauză care are toate caracteristicile unei pieţe distincte. În cazurile în care concentrarea afectează concurenţa pe o astfel de piaţă, care nu constituie o parte semnificativă a pieţei comune, Comisia ar trebui să fie obligată, la cerere, să trimită, întregul caz sau o parte a acestuia statului membru în cauză. Un stat membru ar trebui să poată trimite Comisiei o concentrare care nu are o dimensiune comunitară, dar care afectează schimburile comerciale între statele membre şi care ameninţă să afecteze semnificativ concurenţa pe teritoriul său. Alte state membre care sunt de asemenea competente să examineze concentrarea respectivă ar trebui să aibă posibilitatea de a se alătura cererii. Pentru a se asigura eficienţa şi previzibilitatea sistemului în astfel de situaţii, termenele naţionale ar trebui suspendate până la adoptarea unei decizii privind trimiterea cazului. Comisia ar trebui să aibă competenţa de a examina şi de a trata o concentrare în numele unui stat membru sau al mai multor state membre care solicită acest lucru.
(16) Întreprinderilor implicate ar trebui să li se ofere posibilitatea de a solicita trimiterea de la sau către Comisie anterior notificării unei concentrări pentru a se îmbunătăţi în continuare eficienţa sistemului de control al concentrărilor din Comunitate. În astfel de situaţii, Comisia şi autorităţile de concurenţă naţionale ar trebui să decidă, în termene scurte şi clar definite, dacă trimiterea de la sau către Comisie trebuie realizată, asigurându-se astfel eficienţa sistemului. La cererea întreprinderilor implicate, Comisia ar trebui să poată trimite unui stat membru o concentrare cu o dimensiune comunitară care ar putea afecta în mod semnificativ concurenţa pe o piaţă din statul membru în cauză care prezintă toate caracteristicile unei pieţe distincte; cu toate acestea, întreprinderilor în cauză nu ar trebui să li se solicite să demonstreze că efectele concentrării ar afecta negativ concurenţa. Concentrările nu ar trebui trimise de la Comisie către un stat membru care şi-a exprimat dezacordul cu privire la o astfel de trimitere. Înainte de notificarea autorităţilor naţionale, întreprinderile implicate ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita ca o concentrare care nu prezintă o dimensiune comunitară şi care poate fi examinată în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul concurenţei din cel puţin trei state membre să fie trimisă Comisiei. Astfel de cereri de trimitere către Comisie anterior notificării ar fi deosebit de pertinente în situaţiile în care o concentrare ar afecta concurenţa şi în afara teritoriului unui stat membru. În cazul în care o concentrare care poate fi examinată pe baza legilor naţionale privind concurenţa din trei sau mai multe state membre este trimisă Comisiei anterior notificării naţionale şi nici un stat membru competent pentru a evalua cazul nu îşi exprimă dezacordul, Comisia ar trebui să aibă competenţa exclusivă de a examina concentrarea, iar o astfel de concentrare ar trebui considerată ca având o dimensiune comunitară. Totuşi, o astfel de trimitere anterioară notificării de la statele membre către Comisie nu ar trebui efectuată în cazul în care cel puţin un stat membru competent pentru a examina cazul şi-a exprimat dezacordul faţă de trimitere.
(17) Comisiei ar trebui să i se acorde competenţa exclusivă de a aplica prezentul regulament, sub rezerva controlului de către Curtea de Justiţie.
(18) Statelor membre nu ar trebui să li se permită să aplice legislaţiile lor naţionale în domeniul concurenţei concentrărilor care au o dimensiune comunitară, cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament conţine dispoziţii în acest sens. Competenţele relevante ale autorităţilor naţionale ar trebui limitate la cazurile în care, în absenţa unei intervenţii a Comisiei, concurenţa efectivă pe teritoriul unui stat membru poate fi afectată în mod considerabil, iar interesele concurenţiale ale statului membru în cauză nu pot fi protejate suficient altfel decât prin prezentul regulament. Statele membre în cauză trebuie să acţioneze prompt în astfel de cazuri; din cauza diversităţii legislaţiilor naţionale, prezentul regulament nu poate stabili un termen unic pentru adoptarea deciziilor finale în temeiul legislaţiilor naţionale.
(19) În plus, aplicarea exclusivă a prezentului regulament concentrărilor cu dimensiune comunitară nu aduce atingere articolului 296 din tratat şi nu împiedică statele membre să ia măsurile adecvate pentru a proteja alte interese legitime decât cele avute în vedere de prezentul regulament, cu condiţia ca astfel de măsuri să fie compatibile cu principiile generale şi cu celelalte dispoziţii de drept comunitar.
(20) Este util să se definească noţiunea de concentrare astfel încât să fie incluse operaţiunile care au ca rezultat modificări de durată asupra controlului întreprinderilor implicate şi, prin urmare, asupra structurii pieţei. În consecinţă, este oportun să se includă în sfera de aplicare a prezentului regulament toate societăţile în comun care îndeplinesc în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome. În plus, este oportun ca operaţiunile care sunt strâns legate între ele printr-o legătură condiţională sau care iau forma unei serii de tranzacţii cu valori mobiliare desfăşurate pe parcursul unei perioade de timp rezonabil de scurte să fie tratate ca fiind o singură concentrare.
(21) Prezentul regulament ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul în care întreprinderile implicate acceptă restricţii direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării. Deciziile Comisiei prin care concentrările sunt declarate compatibile cu piaţa comună în aplicarea prezentului regulament ar trebui să se refere în mod automat la astfel de restricţii fără să fie necesară evaluarea lor de către Comisie în cazuri individuale. Totuşi, la cererea întreprinderilor implicate, în cazurile care ridică probleme noi sau nerezolvate care generează incertitudini reale, Comisia ar trebui să evalueze în mod expres dacă vreo restricţie este direct legată şi necesară punerii în aplicare a concentrării sau nu. Un caz ridică probleme noi sau nerezolvate care generează incertitudini reale în cazul în care respectiva problemă nu este reglementată de o comunicare relevantă a Comisiei în vigoare sau de o decizie publicată a Comisiei.
(22) Fără a aduce atingere articolului 86 alineatul (2) din tratat, măsurile care urmează să fie introduse pentru controlul concentrărilor ar trebui să respecte principiul nediscriminării între sectorul public şi cel privat. Prin urmare, în sectorul public, la calcularea cifrei de afaceri a unei întreprinderi implicate într-o concentrare trebuie să se ia în considerare întreprinderile care formează o unitate economică cu putere independentă de decizie, indiferent de modul în care este deţinut capitalul sau de normele de supraveghere administrativă care li se aplică.
(23) Este necesar să se stabilească dacă concentrările cu o dimensiune comunitară sunt compatibile sau nu cu piaţa comună în ceea ce priveşte necesitatea menţinerii şi dezvoltării unei concurenţe efective pe piaţa comună. În acest sens, Comisia trebuie să îşi încadreze evaluarea în cadrul general pentru atingerea obiectivelor fundamentale menţionate la articolul 2 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
(24) Pentru a asigura un sistem în cadrul căruia concurenţa nu este denaturată pe piaţa comună, în continuarea unei politici desfăşurate în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise cu liberă concurenţă, prezentul regulament trebuie să permită controlul efectiv al tuturor concentrărilor din punct de vedere al efectului lor asupra concurenţei în Comunitate. În consecinţă, Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 a instituit principiul în conformitate cu care o concentrare cu o dimensiune comunitară care creează sau consolidează o poziţie dominantă, în urma căreia concurenţa pe piaţa comună sau pe o parte semnificativă a acesteia ar fi în mod semnificativ împiedicată ar trebui declarată incompatibilă cu piaţa comună.
(25) Având în vedere consecinţele pe care le pot avea concentrările asupra structurilor pieţei de oligopol, este cu atât mai necesară menţinerea unei concurenţe efective pe aceste pieţe. Multe pieţe de oligopol demonstrează un nivel sănătos de concurenţă. Totuşi, în anumite situaţii, concentrările care implică eliminarea unor constrângeri concurenţiale importante pe care părţile implicate în concentrare le-au exercitat una asupra celeilalte, precum şi o reducere a presiunii concurenţiale asupra celorlalţi concurenţi, pot împiedica grav concurenţa, chiar şi în absenţa unei posibile coordonări între membrii oligopolului. Cu toate acestea, din interpretările instanţelor comunitare de până acum, nu reiese în mod explicit că Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 ar impune declararea concentrărilor care generează astfel de efecte necoordonate ca fiind incompatibile cu piaţa comună. De aceea, în interesul certitudinii juridice, ar trebui să se arate în mod clar că prezentul regulament permite controlul efectiv asupra tuturor acestor concentrări, prevăzând că orice concentrare care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective de pe piaţa comună sau de pe o parte semnificativă a acesteia ar trebui declarată incompatibilă cu piaţa comună. Noţiunea de «obstacol semnificativ în calea concurenţei efective» din articolul 2 alineatele (2) şi (3) ar trebui interpretată ca depăşind conceptul de poziţie dominantă numai în ceea ce priveşte efectele anticoncurenţiale ale unei concentrări generate de comportamentul necoordonat al întreprinderilor care nu ar avea o poziţie dominantă pe piaţa în cauză.
(26) Un obstacol semnificativ în calea concurenţei efective rezultă, în general, din crearea sau consolidarea unei poziţii dominante. Pentru a menţine orientările care decurg din deciziile anterioare ale instanţelor europene şi din deciziile Comisiei adoptate în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 4064/89, menţinându-se în acelaşi timp consecvenţa cu standardele privind prejudiciile concurenţiale aplicate de Comisie şi de instanţele comunitare în ceea ce priveşte compatibilitatea unei concentrări cu piaţa comună, prezentul regulament ar trebui să instituie, în mod corespunzător, principiul în conformitate cu care o concentrare cu o dimensiune comunitară care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective, pe piaţa comună sau o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, trebuie declarată incompatibilă cu piaţa comună.
(27) În plus, criteriile din articolul 81 alineatele (1) şi (3) din tratat ar trebui aplicate societăţilor în comun care îndeplinesc, în mod durabil, toate funcţiile unei entităţi economice autonome, în măsura în care crearea acestora are ca rezultat o restrângere considerabilă a concurenţei între întreprinderile rămase independente.
(28) Pentru clarificarea şi explicarea modului în care Comisia evaluează concentrările în conformitate cu prezentul regulament, este adecvată publicarea de către Comisie a unor orientări care să ofere un cadru economic solid pentru evaluarea concentrărilor pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să fie declarate compatibile cu piaţa comună.
(29) Pentru a determina impactul unei concentrări asupra concurenţei de pe piaţa comună este necesar să se ia în considerare orice creştere în eficienţă demonstrată şi potenţială, invocată de întreprinderile implicate. Este posibil ca creşterile în eficienţă generate de concentrare să contracareze efectele pe care le-ar fi avut altfel asupra concurenţei, în special potenţialele efecte negative asupra consumatorilor şi ca, în consecinţă, concentrarea să nu ridice obstacole semnificative în calea concurenţei efective de pe piaţa comună sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca rezultat al creării sau al consolidării unei poziţii dominante. Comisia ar trebui să publice orientări privind condiţiile în care creşterea în eficienţă poate fi luată în considerare la evaluarea unei concentrări.
(30) În cazurile în care întreprinderile implicate modifică o concentrare notificată, în special oferindu-se să îşi asume angajamente în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună, Comisia ar trebui să poată declara concentrarea astfel modificată compatibilă cu piaţa comună. Astfel de angajamente ar trebui să fie proporţionale cu problema concurenţială şi să o elimine în întregime. Este de asemenea necesar să se accepte angajamente înainte de iniţierea procedurii, în cazul în care problema de concurenţă poate fi identificată rapid şi remediată cu uşurinţă. Ar trebui să se prevadă în mod expres că, în decizia sa, Comisia poate să prevadă condiţii şi obligaţii prin care să asigure respectarea efectivă şi în timp util de către întreprinderile implicate a angajamentelor asumate, astfel încât concentrarea să devină compatibilă cu piaţa comună. Pe parcursul întregii proceduri, trebuie să fie asigurate transparenţa şi consultarea efectivă a statelor membre precum şi a terţelor părţi interesate.
(31) Comisia ar trebui să dispună de instrumente adecvate pentru a asigura punerea în aplicare a angajamentelor şi pentru a rezolva situaţiile în care acestea nu sunt îndeplinite. În cazul nerespectării unei condiţii incluse într-o decizie prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piaţa comună, situaţia care face concentrarea compatibilă cu piaţa comună nu se produce, iar concentrarea, astfel cum este pusă în aplicare, nu este autorizată de Comisie. În consecinţă, în cazul în care concentrarea este pusă în aplicare, aceasta trebuie tratată în acelaşi mod ca şi concentrările care nu au fost notificate şi au fost puse în aplicare fără a fi autorizate. În plus, în cazurile în care Comisia a stabilit deja că, în absenţa condiţiei, concentrarea ar fi incompatibilă cu piaţa comună, aceasta ar trebui să aibă competenţa de a dispune direct dizolvarea concentrării pentru a restabili situaţia existenţa anterior punerii în aplicare a concentrării. În cazul neîndeplinirii unei obligaţii incluse într-o decizie prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piaţa comună, Comisia ar trebui să îşi poată revoca decizia. În plus, Comisia ar trebui să poată impune sancţiuni financiare adecvate în cazul nerespectării condiţiilor sau a obligaţiilor.
(32) Concentrările care, datorită cotei limitate de piaţă a întreprinderilor implicate, nu sunt susceptibile să ridice obstacole în calea concurenţei efective, pot fi prezumate compatibile cu piaţa comună. Fără a aduce atingere articolelor 81 şi 82 din tratat, o indicaţie în acest sens există, în special atunci când cota de piaţă a întreprinderilor implicate nu depăşeşte 25 % din piaţa comună sau dintr-o parte semnificativă a acesteia.
(33) Comisia ar trebui să fie însărcinată cu adoptarea tuturor deciziilor necesare pentru a stabili dacă concentrările cu o dimensiune comunitară sunt sau nu compatibile cu piaţa comună, precum şi cu adoptarea deciziilor destinate restabilirii situaţiei existente anterior punerii în aplicare a unei concentrări care a fost declarată incompatibilă cu piaţa comună.
(34) Pentru asigurarea unui control efectiv, întreprinderile ar trebui să aibă obligaţia de a notifica în prealabil concentrările cu dimensiune comunitară imediat după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau achiziţionarea pachetului de control. Ar trebui să fie posibil ca notificarea să se efectueze şi în cazurile în care întreprinderile implicate conving Comisia de intenţia lor de a încheia un acord privind o concentrare propusă şi demonstrează Comisiei că planul lor pentru concentrarea propusă este suficient de concret, de exemplu, pe baza unui acord de principiu, a unui memorandum de înţelegere sau a unei scrisori de intenţie semnate de toate întreprinderile implicate, sau, în cazul unei oferte publice, dacă şi-au anunţat în mod public intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia ca acordul sau oferta să ducă la realizarea unei concentrări cu dimensiune comunitară. Punerea în aplicare a concentrărilor ar trebui suspendată până la adoptarea unei decizii finale de către Comisie. Totuşi, dacă este cazul, ar trebui să fie posibilă acordarea unei derogări de la această suspendare la cererea întreprinderilor implicate. Atunci când decide dacă să acorde sau nu o derogare, Comisia ar trebui să ia în considerare toţi factorii relevanţi, cum ar fi natura şi gravitatea daunelor suferite de întreprinderile implicate sau de terţele părţi, şi ameninţarea ridicată de concentrare asupra concurenţei. Pentru asigurarea certitudinii juridice, validitatea operaţiunilor ar trebui totuşi protejată atât cât este necesar.
(35) Ar trebui prevăzut termenul în care Comisia trebuie să iniţieze procedura privind o concentrare notificată precum şi termenul în care trebuie să adopte o decizie finală privind compatibilitatea sau incompatibilitatea concentrării în cauză cu piaţa comună. Aceste termene ar trebui prelungite ori de câte ori întreprinderile implicate se oferă să îşi asume angajamente în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună, astfel încât să existe suficient timp pentru analiza şi testarea pe piaţă a angajamentelor oferite şi pentru consultarea statelor membre, precum şi a terţelor părţi. Trebuie să fie, de asemenea, posibilă prelungirea limitată a termenului în care Comisia trebuie să adopte o decizie finală, astfel încât să existe suficient timp pentru investigarea cazului şi pentru verificarea faptelor şi argumentelor prezentate Comisiei.
(36) Comunitatea respectă drepturile fundamentale şi are în vedere principiile recunoscute în special în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene(1). În consecinţă, prezentul regulament ar trebui interpretat şi aplicat cu respectarea acestor drepturi şi principii.
___________
(1) JO C 364, 18.12.2000, p. 1.
----------------
(37) Întreprinderilor implicate trebuie să li se acorde dreptul de a fi audiate de Comisie după iniţierea procedurii; membrii organelor de conducere şi de supraveghere şi reprezentanţii oficiali ai angajaţilor întreprinderilor implicate şi terţele părţi trebuie să aibă, de asemenea, ocazia de a fi audiate.
(38) Pentru a evalua în mod adecvat concentrările, Comisia ar trebui să aibă dreptul de a solicita toate informaţiile necesare şi de a efectua toate inspecţiile necesare în întreaga Comunitate. În acest scop şi în vederea protejării eficiente a concurenţei, competenţele de investigare ale Comisiei trebuie extinse. Comisia ar trebui să aibă în special dreptul de a intervieva orice persoane care ar putea deţine informaţii utile şi de a înregistra declaraţiile acestora.
(39) Pe parcursul unei inspecţii, funcţionarii autorizaţi de Comisie ar trebui să aibă dreptul de a solicita orice informaţii relevante pentru obiectul şi scopul inspecţiei; aceştia ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a aplica sigilii pe parcursul inspecţiilor, în special în situaţiile în care există motive întemeiate de a suspecta că o concentrare a fost pusă în aplicare fără a fi notificată, că au fost furnizate Comisiei informaţii incorecte, incomplete sau care induc în eroare, sau că întreprinderile sau persoanele implicate nu au respectat condiţiile sau obligaţiile impuse prin decizia Comisiei. În orice caz, sigiliile ar trebui folosite numai în situaţii excepţionale, pe perioadele de timp strict necesare inspecţiei şi, în mod normal, pentru cel mult 48 de ore.
(40) Fără a aduce atingere jurisprudenţei Curţii de Justiţie, este, de asemenea, util să se stabilească sfera de aplicare a controlului pe care îl pot exercita autoritatea judiciară naţională când autorizează, în conformitate cu dreptul naţional şi ca măsură de precauţie, intervenţia forţelor de ordine pentru depăşirea eventualei opoziţii din partea întreprinderii la inspecţia dispusă prin decizia Comisiei, inclusiv la aplicarea sigiliilor. Jurisprudenţa arată că autoritatea judiciară naţională poate, în special, să solicite Comisiei informaţiile suplimentare de care are nevoie pentru a întreprinde controale şi în absenţa cărora poate refuza autorizarea. Jurisprudenţa confirmă, de asemenea, competenţa instanţelor naţionale de a controla aplicarea normelor naţionale care reglementează punerea în aplicare a măsurilor coercitive. Autorităţile competente ale statelor membre ar trebui să coopereze activ în exercitarea competenţelor de investigaţie ale Comisiei.
(41) Atunci când se conformează deciziilor Comisiei, întreprinderile şi persoanele implicate nu pot fi forţate să recunoască că au comis încălcări, dar au în orice caz obligaţia de a răspunde la întrebări concrete şi de a furniza documente, chiar dacă informaţiile în cauză pot fi folosite pentru a se stabili, împotriva lor sau împotriva altora, existenţa unor astfel de încălcări.
(42) Pentru asigurarea transparenţei, toate deciziile Comisiei care nu sunt doar de natură procedurală ar trebui să fie făcute publice pe scară largă. Deşi trebuie să se asigure dreptul la apărare al întreprinderilor implicate, în special dreptul de acces la dosar, este esenţial ca secretele de afaceri să fie protejate. Ar trebui, de asemenea, protejată confidenţialitatea informaţiilor schimbate în reţea şi cu autorităţile competente ale unor ţări terţe.
(43) Respectarea prezentului regulament ar trebui să poată fi asigurată, după caz, prin intermediul amenzilor şi al penalităţilor cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiţie ar trebui să aibă competenţă deplină în acest sens în temeiul articolului 229 din tratat.
(44) Ar trebui monitorizate condiţiile în care se realizează în ţări terţe concentrări care implică întreprinderi care îşi au sediul sau domeniul principal de activitate în Comunitate şi ar trebui să se prevadă posibilitatea pentru Consiliu de a-i acorda Comisiei un mandat adecvat de negociere în vederea obţinerii unui tratament nediscriminatoriu pentru astfel de întreprinderi.
(45) Prezentul regulament nu diminuează în nici un fel drepturile colective ale angajaţilor, astfel cum sunt recunoscute de întreprinderile implicate, în special cele referitoare la orice obligaţie de a informa sau consulta reprezentanţii recunoscuţi ai acestora, în conformitate cu dreptul comunitar şi dreptul naţional.
(46) Comisia ar trebui să poată stabili regulile detaliate de punere în aplicare a prezentului regulament în conformitate cu procedurile de exercitare a competenţelor de punere în aplicare conferite Comisiei. La adoptarea unor astfel de dispoziţii de punere în aplicare, Comisia ar trebui să fie asistată de un comitet consultativ format din reprezentanţii statelor membre, în conformitate cu articolul 23,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Sfera de aplicare
(1) Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (5) şi articolului 22, prezentul regulament se aplică tuturor concentrărilor cu dimensiune comunitară astfel cum sunt definite în prezentul articol.
(2) O concentrare are dimensiune comunitară în cazul în care:
(a) cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate depăşeşte 5 000 milioane EUR şi
(b) cifra de afaceri totală realizată în Comunitate de către fiecare din cel puţin două întreprinderi implicate depăşeşte 250 milioane EUR, cu excepţia cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul şi acelaşi stat membru.
(3) O concentrare care nu atinge pragurile prevăzute la alineatul (2) are dimensiune comunitară în cazul în care:
(a) cifra totală de afaceri combinată realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate depăşeşte 2 500 milioane EUR;
(b) în fiecare din cel puţin trei state membre, cifra totală de afaceri combinată realizată de toate întreprinderile implicate depăşeşte 100 milioane EUR;
(c) în fiecare din cel puţin trei state membre care sunt incluse la litera (b), cifra totală de afaceri a cel puţin două dintre întreprinderile implicate depăşeşte 25 milioane EUR şi
(d) cifra totală de afaceri realizată în Comunitate de către fiecare din cel puţin două dintre întreprinderile implicate depăşeşte 100 milioane EUR, cu excepţia cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul si acelaşi stat membru.
(4) Pe baza datelor statistice care pot fi furnizate în mod regulat de statele membre, Comisia prezintă Consiliului un raport privind aplicarea pragurilor şi criteriilor prevăzute la alineatele (2) şi (3) până la 1 iulie 2009 şi poate prezenta propuneri în conformitate cu alineatul (5).
(5) Ca urmare a raportului menţionat la alineatul (4) şi la propunerea Comisiei, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate revizui pragurile şi criteriile prevăzute la alineatul (3).
Articolul 2
Evaluarea concentrărilor
(1) Concentrările care intră în sfera de aplicare a prezentului regulament sunt evaluate în conformitate cu obiectivele acestui regulament şi cu următoarele dispoziţii, pentru a se stabili dacă sunt sau nu compatibile cu piaţa comună.
La efectuarea acestei evaluări, Comisia ia în considerare:
(a) nevoia menţinerii şi dezvoltării unei concurenţe efective pe piaţa comună având în vedere, printre altele, structura tuturor pieţelor vizate şi concurenţa actuală sau potenţială din partea întreprinderilor aflate pe teritoriul sau în afara Comunităţii;
(b) poziţia pe piaţă a întreprinderilor implicate şi puterea lor economică şi financiară, alternativele disponibile furnizorilor şi utilizatorilor, accesul acestora la surse de aprovizionare sau pieţe şi orice alte bariere legale sau de altă natură la intrarea pe piaţă, tendinţele ofertei şi cererii pentru bunurile şi serviciile relevante, interesele consumatorilor intermediari şi finali, şi evoluţia progresului tehnic şi economic, cu condiţia ca acesta să fie în beneficiul consumatorului şi să nu reprezinte un obstacol în calea concurenţei.
(2) O concentrare care nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, este declarată compatibilă cu piaţa comună.
(3) O concentrare care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective de pe piaţa internă sau de pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, este declarată incompatibilă cu piaţa comună.
(4) În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentând o concentrare în conformitate cu articolul 3 are ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile din articolul 81 alineatele (1) şi (3) din tratat, pentru a se stabili dacă operaţiunea este sau nu compatibilă cu piaţa comună.
(5) La realizarea acestei evaluări, Comisia ia în considerare în special:
- dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe aceeaşi piaţă ca şi societatea în comun, sau de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a societăţii în comun sau pe o piaţă vecină aflată în strânsă legătură cu această piaţă;
- dacă prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun, întreprinderile implicate au posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor sau a serviciilor în cauză.
Articolul 3
Definiţia concentrării
(1) Se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:
(a) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor întreprinderi, sau
(b) preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părţi ale acestora.
(2) Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte mijloace care, fie separat sau combinate şi având în vedere considerentele de drept sau de fapt relevante, conferă posibilitatea exercitării unei influenţe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:
(a) dreptul de proprietate sau dreptul de folosinţă integrală sau parţială asupra activelor unei întreprinderi;
(b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.
(3) Controlul este dobândit de persoane sau întreprinderi care:
(a) sunt titulare ale drepturilor sau beneficiare ale drepturilor în baza contractelor în cauză; sau
(b) deşi nu sunt titularele acestor drepturi sau beneficiarele ale drepturilor în baza acestor contracte, au puterea de a exercita drepturile care decurg din acestea.
(4) Crearea unei societăţi în comun care îndeplineşte în mod durabil toate funcţiile unei entităţi economice autonome constituie o concentrare în sensul alineatului (1) litera (b).
(5) Nu se consideră că s-a realizat o concentrare în cazul în care:
(a) instituţii de credit sau alte instituţii financiare sau societăţi de asigurări, ale căror activităţi obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora, care deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revinderii, cu condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză, sau cu condiţia să îşi exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia sau a cesionării valorilor mobiliare în cauză, şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data achiziţiei; Comisia poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele instituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit;
(b) controlul este dobândit de o persoană mandatată de autorităţile publice în conformitate cu legislaţia statului membru privind lichidarea, falimentul, insolvenţa, încetarea plăţilor, concordatul sau alte proceduri similare;
(c) operaţiunile prevăzute la alineatul (1) litera (b) sunt realizate de holdingurile financiare menţionate la articolul 5 alineatul (3) din a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 adoptată în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi(1), cu condiţia, totuşi, ca drepturile de vot legate de participaţiile deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţin participaţiile, doar pentru a menţine valoarea integrală a investiţiilor respective şi nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul concurenţial al respectivelor întreprinderi.
___________
(1) JO L 222, 14.8.1978, p. 11. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 178, 17.7.2003, p. 16).
----------------
Articolul 4
Notificarea prealabilă a concentrărilor şi trimiterea prealabilă notificării la cererea părţilor care fac notificarea
(1) Concentrările care au dimensiune comunitară definite în prezentul regulament trebuie notificate Comisiei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.
Notificarea poate fi efectuată şi în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează Comisiei intenţia de bună credinţă de a încheia un acord sau, în cazul unei oferte publice, în cazul în care şi-au anunţat public intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare cu dimensiune comunitară.
În sensul prezentului regulament, termenul «concentrare notificată» include, de asemenea, concentrările planificate, notificate în conformitate cu al doilea paragraf. În sensul alineatelor (4)şi (5) din prezentul articol, termenul «concentrare» include concentrările planificate în sensul celui de-al doilea paragraf.
(2) O concentrare constând într-o fuziune în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) sau în preluarea controlului în comun în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) se notifică împreună de către părţile la fuziune sau de către cele care au dobândit controlul în comun, după caz. În toate celelalte cazuri notificarea trebuie realizată de persoana sau întreprinderea care preia controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau asupra unei părţi din una sau mai multe întreprinderi.
(3) În cazurile în care Comisia constată că o concentrare notificată intră în sfera de aplicare a prezentului regulament, aceasta publică faptul că s-a făcut notificarea, menţionând în acelaşi timp şi numele întreprinderilor implicate, ţările lor de origine, natura concentrării şi sectoarele economice implicate. Comisia ia în considerare interesul legitim al întreprinderilor privind protejarea secretelor de afaceri ale acestora.
(4) Înainte de notificarea unei concentrări în sensul alineatului (1), persoanele sau întreprinderile menţionate la alineatul (2) pot informa Comisia, prin intermediul unei cereri motivate, cu privire la faptul că respectiva concentrare poate afecta în mod semnificativ concurenţa pe o piaţă dintr-un stat membru care prezintă toate caracteristicile unei pieţe distincte şi, prin urmare, trebuie examinată, integral sau parţial, de statul membru în cauză.
Comisia transmite fără întârziere această cerere tuturor statelor membre. Statul membru menţionat în memoriul motivat îşi exprimă acordul sau dezacordul privind cererea de trimitere a cazului în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea memoriului. În cazul în care statul membru în cauză nu ia o astfel de decizie în acest termen, se consideră că este de acord.
Cu excepţia cazurilor în care statul membru în cauză îşi exprimă dezacordul, în cazul în care consideră că există o astfel de piaţă distinctă şi că, pe piaţa în cauză, concurenţa poate fi afectată semnificativ de concentrare, Comisia poate decide să trimită integral sau parţial cazul autorităţilor competente ale statului membru în cauză în vederea aplicării legislaţiei naţionale a acestui stat privind concurenţa.
Decizia privind trimiterea sau netrimiterea cazului în conformitate cu al treilea paragraf se adoptă în termen de 25 de zile lucrătoare de la primirea de către Comisie a cererii motivate. Comisia informează celelalte state membre şi persoanele şi întreprinderile implicate cu privire la decizia sa. În cazul în care Comisia nu adoptă o decizie în acest termen, se consideră că a decis să trimită cazul în conformitate cu cererea prezentată de persoanele sau de întreprinderile implicate.
În cazul în care Comisia decide sau se consideră că a decis, în conformitate cu al treilea şi al patrulea paragraf, să trimită integral cazul, nu se efectuează o notificare în conformitate cu alineatul (1) şi se aplică legislaţia naţională privind concurenţa. Articolul 9 alineatele (6) - (9) se aplică mutatis mutandis.
(5) În ceea ce priveşte o concentrare, astfel cum este definită la articolul 3, care nu are dimensiune comunitară în sensul articolului 1 şi care poate fi examinată în conformitate cu legislaţiile naţionale privind concurenţa a cel puţin trei state membre, persoanele sau întreprinderile menţionate la alineatul (2) pot informa Comisia, înainte de orice notificare adresată autorităţilor competente, prin intermediul unei cereri motivate, că respectiva concentrare trebuie examinată de către Comisie.
Comisia transmite fără întârziere cererea în cauză tuturor statelor membre.
Orice stat membru care este competent să examineze concentrarea în conformitate cu legislaţia sa naţională privind concurenţa îşi poate exprima, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii motivate, dezacordul privind solicitarea de a trimite cazul.
În situaţia în care cel puţin unul dintre aceste state membre şi-a exprimat dezacordul în conformitate cu al treilea paragraf în termenul de 15 zile lucrătoare, cazul nu se trimite. Comisia informează fără întârziere toate statele membre şi persoanele şi întreprinderile implicate cu privire la exprimarea unui astfel de dezacord.
În cazul în care nici un stat membru nu şi-a exprimat dezacordul în conformitate cu al treilea paragraf în termenul de 15 zile lucrătoare, se consideră că respectiva concentrare are dimensiune comunitară şi trebuie notificată Comisiei în conformitate cu alineatele (1) şi (2). În astfel de situaţii nici un stat membru nu aplică concentrării legislaţia sa naţională privind concurenţa.
(6) Comisia prezintă Consiliului un raport privind aplicarea alineatelor (4) şi (5) până la 1 iulie 2009. Ca urmare a acestui raport şi la propunerea Comisiei, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate revizui alineatele (4) şi (5).
Articolul 5
Calcularea cifrei de afaceri
(1) În sensul prezentului regulament, cifră totală de afaceri cuprinde sumele obţinute de întreprinderile implicate pe parcursul exerciţiului financiar anterior din vânzarea de produse şi prestarea de servicii făcând parte din activităţile obişnuite ale întreprinderilor în cauză, după deducerea rabaturilor aplicate la vânzare şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri. Cifra totală de afaceri a unei întreprinderi implicate nu include vânzările de produse sau prestările de servicii intervenite între oricare dintre întreprinderile menţionate la alineatul (4).
Cifra de afaceri, realizată în Comunitate sau într-un stat membru, include, după caz, produsele vândute şi serviciile prestate întreprinderilor sau consumatorilor în Comunitate sau în statul membru în cauză.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care concentrarea constă în achiziţionarea unor părţi ale uneia sau mai multor întreprinderi, indiferent dacă acestea au sau nu personalitate juridică, pentru vânzător sau vânzători se ia în considerare numai cifra de afaceri relevantă pentru părţile care fac obiectul concentrării.
Totuşi, două sau mai multe operaţiuni în sensul primului paragraf, care au loc pe parcursul unei perioade de doi ani între aceleaşi persoane sau întreprinderi, sunt tratate ca fiind una şi aceeaşi concentrare, realizată la data încheierii ultimei operaţiuni.
(3) În locul cifrei de afaceri se folosesc următoarele:
(a) pentru instituţiile de credit şi pentru alte instituţii financiare, suma următoarelor elemente de venit, în conformitate cu definiţia din Directiva 86/635/CEE a Consiliului(1), după deducerea taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de aceste elemente, dacă este cazul:
___________
(1) L 372, 31.12.1986, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
-----------------
(i) venituri din dobânzi şi venituri asimilate;
(ii) venituri din valori mobiliare:
- venituri din acţiuni şi din alte valori mobiliare cu randament variabil;
- venituri din participaţii;
- venituri din acţiunile deţinute la întreprinderile afiliate;
(iii) comisioane de încasat;
(iv) profit net din operaţiuni financiare;
(v) alte venituri din exploatare.
Cifra de afaceri a unei instituţii financiare sau de credit în Comunitate sau într-un stat membru include elementele de venituri astfel cum sunt definite anterior care sunt încasate de sucursala sau divizia instituţiei care este stabilită în Comunitate sau în statul membru în cauză, după caz;
(b) pentru societăţile de asigurare, valoarea primelor brute subscrise care includ toate sumele încasate sau de încasat în temeiul unor contracte de asigurare emise de către sau în numele societăţilor de asigurare, inclusiv primele plătite reasigurătorilor, şi după deducerea impozitelor, a contribuţiilor parafiscale sau a taxelor percepute pe baza cuantumului primelor individuale sau a volumului total al primelor; în ceea ce priveşte articolul 1 alineatul (2) litera (b) şi alineatul (3) literele (b), (c) şi (d) şi partea finală din articolul 1 alineatele (2) şi (3), se iau în considerare primele brute încasate de la rezidenţii din Comunitate şi, respectiv, de la rezidenţii unui stat membru.
(4) Fără a aduce atingere alineatului (2), cifra totală de afaceri a unei întreprinderi implicate în sensul prezentului regulament se calculează prin adunarea cifrelor de afaceri ale:
(a) întreprinderii implicate;
(b) întreprinderilor la care întreprinderea implicată, în mod direct sau indirect:
(i) deţine peste jumătate din capital sau din capitalul de exploatare sau
(ii) are puterea de a exercita peste jumătate din drepturile de vot sau
(iii) are puterea de a numi peste jumătate din membrii consiliului de supraveghere sau de administraţie sau ai organelor care reprezintă legal întreprinderile sau
(iv) are dreptul de a gestiona activităţile întreprinderilor;
(c) întreprinderilor care deţin în întreprinderea implicată drepturile sau competenţele enumerate la litera (b);
(d) întreprinderilor în care o întreprindere menţionată la litera (c) deţine drepturile sau competenţele enumerate la litera (b);
(e) întreprinderilor în care două sau mai multe întreprinderi menţionate la literele (a)-(d) deţin împreună drepturile sau competenţele enumerate la litera (b).
(5) În cazul în care întreprinderile implicate în concentrare deţin împreună drepturile sau competenţele enumerate la alineatul (4) litera (b), la calcularea cifrei totale de afaceri a întreprinderilor implicate în sensul prezentului regulament:
(a) nu se ia în considerare cifra de afaceri rezultată din vânzările de produse sau prestările de servicii intervenite între întreprinderea comună şi fiecare dintre întreprinderile implicate sau orice altă întreprindere care are legături cu oricare dintre ele, în conformitate cu alineatul (4) literele (b)-(e);
(b) se ia în considerare cifra de afaceri rezultată din vânzările de produse şi prestările de servicii intervenite între întreprinderea comună şi orice întreprinderi terţe. Cifra de afaceri astfel calculată se distribuie în mod egal între întreprinderile implicate.
Articolul 6
Examinarea notificării şi iniţierea procedurii
(1) Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia.
(a) în cazul în care ajunge la concluzia că o concentrare notificată nu intră sub incidenţa prezentului regulament, aceasta consemnează această constatare printr-o decizie;
(b) în cazul în care se constată că o concentrare notificată, deşi intră sub incidenţa prezentului regulament, nu generează îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piaţa comună, aceasta decide să nu i se opună şi o declară compatibilă cu piaţa comună.
Se consideră că decizia de declarare a unei concentrări compatibile include restricţiile direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării;
(c) fără a aduce atingere alineatului (2), în cazul în care se constată că o concentrare notificată intră sub incidenţa prezentului regulament şi generează îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piaţa comună, aceasta hotărăşte iniţierea procedurii. Fără a aduce atingere articolului 9, o astfel de procedură se încheie printr-o decizie, în conformitate cu articolul 8 alineatele (1)-(4), cu excepţia cazurilor în care întreprinderile implicate demonstrează, spre convingerea Comisiei, că au renunţat la concentrare.
(2) În cazul în care Comisia constată că, după ce a fost modificată de către întreprinderile implicate, o concentrare notificată nu mai ridică îndoieli grave în sensul alineatul (1) litera (c), aceasta declară concentrarea compatibilă cu piaţa comună în temeiul alineatului (1) litera (b).
Comisia poate include în decizia adoptată în conformitate cu alineatul (1) litera (b) condiţii şi obligaţii destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat faţă de Comisie în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună.
(3) Comisia poate revoca decizia adoptată în temeiul alineatului (1) litera (a) sau (b) în cazul în care:
(a) decizia se bazează pe informaţii incorecte pentru care este responsabilă una dintre întreprinderi sau în cazul în care a fost obţinută prin fraudă
sau
(b) întreprinderile implicate încalcă o obligaţie inclusă în decizie.
(4) În cazurile menţionate în alineatul (3), Comisia poate adopta o decizie în conformitate cu alineatul (1), fără a avea obligaţia de a respecta termenele prevăzute la articolul 10 alineatul (1).
(5) Comisia notifică fără întârziere decizia sa întreprinderilor implicate şi autorităţilor competente ale statelor membre.
Articolul 7
Suspendarea concentrărilor
(1) O concentrare cu dimensiune comunitară astfel cum este definită în articolul 1 sau care trebuie examinată de către Comisie în temeiul articolului 4 alineatul (5) nu se pune în aplicare nici înainte de notificare şi nici înainte de a fi declarată compatibilă cu piaţa comună în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b), articolul 8 alineatul (1) sau (2) sau pe baza unei prezumţii în conformitate cu articolul 10 alineatul (6).
(2) Alineatul (1) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacţii cu valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se dobândeşte controlul în sensul articolului 3 de la vânzători diferiţi, cu condiţia ca:
(a) concentrarea să fie notificată fără întârziere Comisiei în conformitate cu articolul 4 şi
(b) cel care dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză sau să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei derogări acordate de Comisie în conformitate cu alineatul (3).
(3) Comisia poate acorda, la cerere, o derogare de la obligaţiile impuse la alineatul (1) sau (2). Cererea pentru acordarea unei derogări trebuie justificată. La adoptarea unei decizii privind cererea, Comisia ia în considerare, inter alia, efectele suspendării asupra uneia sau mai multor întreprinderi implicate în concentrare sau asupra unei terţe părţi şi ameninţarea reprezentată de concentrare asupra concurenţei. O astfel de derogare poate fi acordată sub rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unor condiţii de concurenţă efectivă. O derogare poate fi solicitată şi acordată în orice moment, înainte de notificare sau după operaţiune.
(4) Valabilitatea oricărei operaţiuni efectuate cu încălcarea alineatului (1) se stabileşte printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) sau articolului 8 alineatul (1), (2) sau (3) sau în temeiul unei prezumţii în conformitate cu articolul 10 alineatul (6).
Totuşi, prezentul articol nu are nici un efect asupra valabilităţii tranzacţiilor cu valori mobiliare, inclusiv asupra tranzacţiilor cu valori mobiliare care pot fi convertite în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, cu excepţia cazurilor în care vânzătorul şi cumpărătorul ştiau sau ar fi trebuit să ştie că tranzacţia a fost efectuată cu încălcarea alineatului (1).
Articolul 8
Competenţele de decizie ale Comisiei
(1) În cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplineşte criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) şi, în cazurile menţionate la articolul 2 alineatul (4), criteriile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din tratat, aceasta emite o decizie prin care declară concentrarea ca fiind compatibilă cu piaţa comună.
Se consideră că o decizie prin care se declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricţiile direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării.
(2) În cazul în care Comisia constată că, în urma modificărilor efectuate de întreprinderile implicate, o concentrare notificată îndeplineşte criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) şi, în cazurile menţionate la articolul 2 alineatul (4), criteriile prevăzute la articolul 81 alineatul
(3) din tratat, aceasta emite o decizie prin care declară concentrarea ca fiind compatibilă cu piaţa comună.
Comisia poate include în decizia sa condiţii şi obligaţii destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat faţă de Comisie în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună.
Se consideră că o decizie care declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricţiile direct legate şi necesare punerii în aplicare a concentrării.
(3) În cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplineşte criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) sau, în cazurile menţionate la articolul 2 alineatul (4), nu îndeplineşte criteriile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din tratat, aceasta emite o decizie prin care se declară că acea concentrare este incompatibilă cu piaţa comună.
(4) În cazul în care Comisia constată că o concentrare:
(a) a fost deja pusă în aplicare şi a că acea concentrare a fost declarată incompatibilă cu piaţa comună sau
(b) a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiţii incluse într-o decizie adoptată în conformitate cu alineatul (2), prin care s-a stabilit că, în cazul absenţei condiţiei, concentrarea ar îndeplini criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) sau, în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (4), nu ar îndeplini criteriile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din tratat,
Comisia poate:
- să solicite întreprinderilor implicate să dizolve concentrarea, în special prin dizolvarea fuziunii sau prin cesionarea tuturor acţiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situaţia existentă anterior punerii în aplicare a concentrării; în cazurile în care prin dizolvarea concentrării nu este posibilă restabilirea situaţiei existente anterior punerii în aplicare a concentrării, Comisia poate adopta orice altă măsură adecvată pentru a restabili, în măsura posibilului, situaţia anterioară;
- să dispună orice altă măsură adecvată pentru a se asigura că întreprinderile implicate dizolvă concentrarea sau iau măsurile de restabilire a situaţiei prevăzute în decizia sa. În cazurile care intră sub incidenţa primului paragraf litera (a), măsurile prevăzute la paragraful menţionat anterior pot fi impuse fie printr-o decizie adoptată în temeiul alineatului (3), fie printr-o decizie separată.
(5) Comisia poate adopta măsuri interimare adecvate pentru restabilirea sau menţinerea condiţiilor de concurenţă efectivă în cazul în care o concentrare:
(a) a fost pusă în aplicare cu încălcarea articolului 7 şi nu a fost încă adoptată o decizie privind compatibilitatea concentrării cu piaţa comună;
(b) a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiţii incluse într-o decizie adoptată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) din prezentul articol;
(c) a fost deja pusă în aplicare şi este declarată incompatibilă cu piaţa comună.
(6) Comisia poate revoca decizia pe care a adoptat-o în temeiul alineatelor (1) sau (2) în cazul în care:
(a) declaraţia de compatibilitate se bazează pe informaţii incorecte pentru care este responsabilă una dintre întreprinderi sau în cazul în care a fost obţinută prin fraudă sau
(b) întreprinderile în cauză încalcă o obligaţie inclusă în decizie.
(7) Comisia poate adopta o decizie în temeiul alineatelor (1)-(3) fără a fi obligată să respecte termenele prevăzute la articolul 10 alineatul (3) în cazurile în care:
(a) constată că o concentrare a fost pusă în aplicare:
(i) cu încălcarea unei condiţii incluse într-o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) sau
(ii) cu încălcarea unei condiţii incluse într-o decizie adoptată în temeiul alineatului (2) şi în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) prin care s-a stabilit că, în absenţa condiţiei, concentrarea ar genera îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piaţa comună sau
(b) s-a revocat o decizie în temeiul articolului 6.
(8) Comisia notifică fără întârziere decizia adoptată întreprinderilor implicate şi autorităţilor competente ale statelor membre.
Articolul 9
Trimiterea către autorităţile competente ale statelor membre
(1) Comisia poate trimite o concentrare notificată autorităţilor competente ale statului membru implicat, printr-o decizie notificată fără întârziere întreprinderilor implicate şi autorităţilor competente ale celorlalte state membre, în situaţiile menţionate mai jos.
(2) În termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii unei copii a notificării, din proprie iniţiativă sau la invitaţia Comisiei, un stat membru poate informa Comisia, care informează întreprinderile implicate:
(a) că o concentrare ameninţă să afecteze semnificativ concurenţa pe o piaţă din statul membru respectiv, care prezintă toate caracteristicile unei pieţe distincte sau
(b) că o concentrare afectează concurenţa pe o piaţă din statul membru respectiv, care prezintă toate caracteristicile unei pieţe distincte şi care nu constituie o parte semnificativă a pieţei comune.
(3) În cazul în care Comisia consideră că, având în vedere piaţa produselor sau a serviciilor în cauză şi piaţa geografică de referinţă în sensul alineatului (7), există o astfel de piaţă distinctă şi există o astfel de ameninţare fie:
(a) aceasta soluţionează ea însăşi cazul în conformitate cu prezentul regulament; fie
(b) aceasta trimite cazul, parţial sau integral, autorităţilor competente ale statului membru în cauză în vederea aplicării legislaţiei naţionale privind concurenţa a statului respectiv.
În cazul în care, totuşi, Comisia consideră că nu există o astfel de piaţă distinctă sau o astfel de ameninţare, aceasta adoptă o decizie în acest sens, pe care o adresează statului membruîn cauză, şi soluţionează ea însăşi cazul în conformitate cu prezentul regulament.
În cazurile în care un stat membru informează Comisia în temeiul alineatului (2) litera (b) că o concentrare afectează concurenţa pe o piaţă distinctă de pe teritoriul său care nu reprezintă o parte semnificativă a pieţei comune, Comisia trimite, integral sau parţial, cazul privind piaţa distinctă în cauză, în situaţia în care consideră că este afectată o astfel de piaţă distinctă.
(4) Decizia de a trimite sau nu cazul în temeiul alineatului (3) se adoptă:
(a) ca regulă generală, în termenul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf, în cazul în care, în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b), Comisia nu a iniţiat procedura sau
(b) în termen de cel mult 65 de zile lucrătoare de la notificarea concentrării în cauză, în situaţia în care Comisia a iniţiat procedura în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c), fără a parcurge etapele pregătitoare în vederea adoptării măsurilor necesare în temeiul articolului 8 alineatele (2), (3) sau (4) pentru a menţine sau restabili concurenţa efectivă pe piaţa în cauză.
(5) În cazul în care în termenul de 65 de zile lucrătoare menţionat la alineatul (4) litera (b), în ciuda unei reiterări din partea statului membru în cauză, Comisia nu a adoptat o decizie privind trimiterea în conformitate cu alineatul (3) şi nici nu a parcurs etapele pregătitoare prevăzute la alineatul (4) litera (b), se consideră că a adoptat o decizie de trimitere a cazului către statul membru în cauză în conformitate cu alineatul (3) litera (b).
(6) Autoritatea competentă a statului membru în cauză decide cu privire la caz fără întârzieri nejustificate.
În termen de 45 de zile lucrătoare de la trimiterea Comisiei, autoritatea competentă a statului membru în cauză informează întreprinderile implicate cu privire la rezultatul evaluării preliminare a concurenţei şi la acţiunile ulterioare pe care propune să le întreprindă, dacă este cazul. Statul membru în cauză poate suspenda în mod excepţional acest termen, în cazul în care întreprinderile implicate nu au furnizat informaţiile necesare în conformitate cu legislaţia sa naţională privind concurenţa.
În cazul în care o notificare este solicitată în conformitate cu legislaţia naţională, termenul de 45 de zile lucrătoare începe să curgă din ziua lucrătoare următoare zilei primirii unei notificări complete de către autoritatea competentă a statului membru respectiv.
(7) Piaţa geografică de referinţă este constituită din zona în care întreprinderile implicate participă la cererea şi oferta de produse sau servicii, în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi care poate fi deosebită de zonele învecinate, în special deoarece condiţiile de concurenţă sunt considerabil diferite în zonele respective. Această evaluare trebuie să ia în considerare în special natura şi caracteristicile produselor şi serviciilor în cauză, existenţa unor bariere la intrarea pe piaţă sau a unor preferinţe ale consumatorilor, a unor diferenţe considerabile între cotele de piaţă ale întreprinderilor din zona în cauză şi zonele învecinate sau diferenţele semnificative de preţ.
(8) La aplicarea dispoziţiilor din prezentul articol, statul membru în cauză poate adopta doar măsurile strict necesare pentru menţinerea sau restabilirea concurenţei efective pe piaţa în cauză.
(9) În conformitate cu dispoziţiile relevante din tratat, orice stat membru poate face recurs la Curtea de Justiţie şi poate solicita, în special, aplicarea articolului 243 din tratat, în vederea aplicării legislaţiei sale naţionale privind concurenţa.
Articolul 10
Termenele pentru iniţierea procedurii şi pentru decizii
(1) Fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4), deciziile menţionate la articolul 6 alineatul (1) se adoptă în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare. Acest termen începe să curgă din ziua lucrătoare următoare celei în care este primită notificarea sau, în cazul în care informaţiile care trebuie furnizate împreună cu notificarea sunt incomplete, din ziua lucrătoare următoare zilei în care sunt primite informaţiile complete.
Termenul respectiv se prelungeşte la 35 de zile lucrătoare în cazul în care Comisia primeşte o cerere de la un stat membru în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) sau în cazul în care întreprinderile implicate se oferă să îşi asume angajamente în temeiul articolului 6 alineatul (2) în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună.
(2) Deciziile în temeiul articolului 8 alineatul (1) sau (2) privind concentrările notificate se adoptă imediat ce îndoielile grave menţionate la articolul 6 alineatul (1) litera (c) au fost eliminate, în special ca rezultat al modificărilor efectuate de întreprinderile implicate, şi cel târziu până la termenul prevăzut la alineatul (3).
(3) Fără a duce atingere articolului 8 alineatul (7), deciziile în temeiul articolului 8 alineatele data iniţierii procedurii. Termenul respectiv se prelungeşte la 105 zile lucrătoare în cazul în care întreprinderile implicate se oferă să îşi asume angajamente în temeiul articolului 8 alineatul (2) al doilea paragraf în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună, cu excepţia cazurilor în care întreprinderile s-au oferit să îşi asume astfel de angajamente cu mai puţin de 55 de zile lucrătoare după iniţierea procedurii.
Termenele prevăzute de primul paragraf se prelungesc, de asemenea, în cazul în care părţile care fac notificarea formulează o cerere în acest sens în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la iniţierea procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c). Părţile care fac notificarea pot formula o singură astfel de cerere. De asemenea, în orice moment după iniţierea procedurii, Comisia poate prelungi termenele prevăzute în primul paragraf, cu acordul părţilor care au făcut notificarea. Durata totală a oricărei sau a oricăror prelungiri efectuate în temeiul prezentului paragraf nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare.
(4) Termenele prevăzute la alineatele (1) şi (3) se suspendă în mod excepţional în cazul în care, din cauza unor împrejurări de care este responsabilă una dintre întreprinderile implicate în concentrare, Comisia a trebuit să solicite informaţii printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 11 sau să dispună o inspecţie printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 13. Primul paragraf se aplică de asemenea şi în cazul termenului menţionat la articolul 9 alineatul (4) litera (b).
(5) În cazul în care Curtea de Justiţie adoptă o hotărâre care anulează, integral sau parţial, o decizie a Comisiei care trebuie să respecte un termen prevăzut de prezentul articol, concentrarea este reexaminată de către Comisie în vederea adoptării unei decizii în temeiul articolului 6 alineatul (1).
Concentrarea se reexaminează având în vedere situaţia actuală de pe piaţă.
Părţile care efectuează notificarea transmit o nouă notificare sau completează notificarea originală, fără întârziere, în cazul în care notificarea originală devine incompletă din cauza modificărilor care au intervenit în condiţiile de pe piaţă sau în informaţiile furnizate. În cazul în care nu există astfel de modificări, părţile confirmă acest lucru fără întârziere.
Termenele prevăzute la alineatul (1) încep să curgă din ziua lucrătoare următoare zilei în care se primesc informaţiile complete printr-o nouă notificare, o notificare cu completări sau o confirmare în sensul celui de-al treilea paragraf.
Al doilea şi al treilea paragraf se aplică, de asemenea, în cazurile menţionate la articolul 6 alineatul (4) şi articolul 8 alineatul (7).
(6) În cazul în care Comisia nu a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (b) şi (c), articolul 8 alineatele (1), (2) sau (3) în termenele prevăzute în alineatul (1) şi, respectiv, alineatul (3), se consideră că respectiva concentrare a fost declarată compatibilă cu piaţa comună, fără a aduce atingere articolului 9.
Articolul 11
Cererile de informaţii
(1) Pentru îndeplinirea sarcinilor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, să solicite persoanelor menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), precum şi întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi, să îi furnizeze toate informaţiile necesare.
(2) Atunci când transmite o cerere simplă de informaţii unei persoane, unei întreprinderi sau unei asociaţii de întreprinderi, Comisia menţionează temeiul legal şi scopul cererii, precizează care sunt informaţiile solicitate şi stabileşte termenul în care informaţiile trebuie furnizate, precum şi sancţiunile prevăzute la articolul 14 pentru furnizarea de informaţii incorecte sau care induc în eroare.
(3) În cazul în care Comisia solicită printr-o decizie unei persoane, unei întreprinderi sau unei asociaţii de întreprinderi să furnizeze informaţii, aceasta menţionează temeiul legal şi scopul cererii, precizează care sunt informaţiile solicitate şi stabileşte termenul în care acestea trebuie furnizate. De asemenea, aceasta menţionează sancţiunile prevăzute la articolul 14 şi menţionează sau impune sancţiunile prevăzute la articolul 15. În plus, aceasta precizează că există dreptul de a solicita revizuirea deciziei de către Curtea de Justiţie.
(4) Proprietarii întreprinderilor sau reprezentanţii acestora şi, în cazul persoanelor juridice, societăţi sau întreprinderi, sau al asociaţiilor fără personalitate juridică, persoanele autorizate să le reprezinte conform legii sau actelor constitutive ale acestora, furnizează informaţiile solicitate în numele întreprinderii implicate. Persoanele autorizate corespunzător pot furniza informaţiile în numele clienţilor lor. Aceştia din urmă sunt pe deplin răspunzători în cazul în care informaţiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau induc în eroare.
(5) Comisia transmite fără întârziere o copie a oricărei decizii adoptate în temeiul alineatului (3) autorităţilor competente ale statului membru pe teritoriul căruia sunt situate reşedinţa persoanei sau sediul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi, şi autorităţii competente a statului membru al cărui teritoriu este afectat. La solicitarea expresă a autorităţii competente a unui stat membru, Comisia, de asemenea, transmite respectivei autorităţi copii ale cererilor simple de informaţii privind o concentrare notificată.
(6) La cererea Comisiei, guvernele şi autorităţile competente ale statelor membre îi furnizează Comisiei toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament.
(7) Pentru îndeplinirea sarcinilor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate intervieva orice persoană fizică sau juridică care consimte să fie intervievată în scopul colectării de informaţii privind obiectul unei investigaţii. La începutul interviului, care se poate realiza telefonic sau prin alte mijloace electronice, Comisia precizează temeiul legal şi scopul interviului.
În cazul în care un interviu nu este realizat la sediul Comisiei sau prin telefon sau prin alte mijloace electronice, Comisia informează în avans autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia are loc interviul. În cazul în care autoritatea competentă a statului membru respectiv solicită acest lucru, funcţionarii autorităţii respective îi pot asista pe funcţionarii Comisiei şi pe celelalte persoane autorizate de Comisie la realizarea interviului.
Articolul 12
Inspecţiile efectuate de către autorităţile statelor membre
(1) La cererea Comisiei, autorităţile competente ale statelor membre efectuează inspecţiile pe care Comisia le consideră necesare în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) sau pe care le-a dispus printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (4). Funcţionarii autorităţilor competente ale statelor membre care răspund de efectuarea acestor inspecţii, precum şi funcţionarii autorizaţi sau numiţi de acestea îşi exercită competenţele în conformitate cu legislaţiile naţionale respective.
(2) În cazul în care Comisia sau autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se efectueze inspecţia solicită acest lucru, funcţionarii şi celelalte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc îi pot asista pe funcţionarii autorităţii în cauză.
Articolul 13
Competenţele de inspecţie ale Comisiei
(1) Pentru îndeplinirea sarcinilor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate efectua toate inspecţiile necesare la întreprinderi şi asociaţii de întreprinderi.
(2) Funcţionarii şi celelalte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc pentru a efectua o inspecţie au competenţa:
(a) de a intra în orice sediu, pe orice teren şi în orice mijloace de transport ale întreprinderilor sau ale asociaţiilor de întreprinderi;
(b) de a examina registrele şi alte evidenţe privind activitatea comercială, indiferent de formatul în care sunt păstrate;
(c) de a lua sau de a obţine, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau evidenţe;
(d) de a sigila orice sediu al activităţii comerciale şi orice registre sau evidenţe pe perioada şi în măsura necesară pentru inspecţie;
(e) de a solicita oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau al asociaţiei de întreprinderi explicaţii asupra faptelor sau a documentelor legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi de a înregistra răspunsurile.
(3) Funcţionarii şi celelalte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc pentru a efectua o inspecţie îşi exercită competenţele, după prezentarea unei autorizaţii scrise care menţionează obiectul şi scopul inspecţiei şi sancţiunile prevăzute la articolul 14 pentru cazurile în care registrele sau celelalte evidenţe ale activităţii comerciale solicitate sunt prezentate incomplet sau în care răspunsurile la întrebările adresate în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol sunt incorecte sau induc în eroare. Cu suficient timp înainte de inspecţie, Comisia anunţă inspecţia autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să fie efectuată.
(4) Întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi trebuie să se supună inspecţiilor dispuse prin decizie de către Comisie. Decizia menţionează obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care aceasta urmează să înceapă şi menţionează sancţiunile prevăzute la articolul 14 şi 15, precum şi dreptul de a solicita revizuirea deciziei de către Curtea de Justiţie. Comisia adoptă astfel de decizii după consultarea autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.
(5) Funcţionarii autorităţii competente din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia şi funcţionarii autorizaţi sau numiţi de aceasta, la cererea autorităţii în cauză sau a Comisiei, asistă, în mod activ, funcţionarii şi celelalte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc. În acest scop, aceştia dispun de competenţele prevăzute la alineatul (2).
(6) În cazul în care funcţionarii şi celelalte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc constată că o întreprindere se opune unei inspecţii, inclusiv sigilării sediilor activităţii comerciale, a registrelor sau a evidenţelor, dispusă în temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le acordă asistenţa necesară, solicitând, dacă este cazul, intervenţia poliţiei sau a unei forţe de ordine echivalente, astfel încât să le permită efectuarea inspecţiei.
(7) În cazul în care asistenţa prevăzută la alineatul (6) necesită eliberarea unei autorizaţii de către o autoritate judiciară în conformitate cu reglementările naţionale, se solicită o astfel de autorizaţie. O astfel de autorizaţie poate fi solicitată şi ca măsură de precauţie.
(8) În cazul în care se solicită autorizaţia prevăzută la alineatul (7), autoritatea judiciară naţională se asigură că decizia Comisiei este autentică şi că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecţiei. În timpul controlului de proporţionalitate al măsurilor coercitive, autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul autorităţii competente a statului membru respectiv, explicaţii detaliate privind obiectul inspecţiei. Totuşi, autoritatea judiciară naţională nu poate contesta necesitatea inspecţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţiile din dosarul Comisiei. Legalitatea deciziei Comisiei poate fi revizuită exclusiv de Curtea de Justiţie.
Articolul 14
Amenzi
(1) Comisia poate impune persoanelor menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi, prin decizie, amenzi care nu depăşesc 1 % din cifra totală de afaceri a întreprinderii sau a asociaţiei de întreprinderi în cauză în sensul articolului 5 în cazul în care, în mod intenţionat sau din neglijenţă:
(a) acestea furnizează informaţii incorecte sau care induc în eroare într-o cerere, o confirmare, o notificare sau o completare la aceasta în temeiul articolului 4, al articolului 10 alineatul (5) sau al articolului 22 alineatul (3);
(b) acestea furnizează informaţii incorecte sau care induc în eroare ca răspuns la o solicitare formulată în temeiul articolului 11 alineatul (2);
(c) răspuns la o solicitare făcută prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 11 alineatul (3), acestea furnizează informaţii incorecte, incomplete sau care induc în eroare sau nu furnizează informaţii în termenul impus;
(d) acestea furnizează registrele sau celelalte evidenţe ale activităţii comerciale solicitate într-o formă incompletă pe parcursul inspecţiilor efectuate în temeiul articolului 13 sau refuză să se supună unei inspecţii dispuse printr-o decizie în temeiul articolului 13 alineatul (4);
(e) ca răspuns la o întrebare formulată în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (e),
- acestea oferă un răspuns incorect sau care induce în eroare,
- acestea nu rectifică în termenul stabilit de Comisie un răspuns incorect, incomplet sau care induce în eroare oferit de un membru al personalului sau
- acestea nu furnizează sau refuză să furnizeze un răspuns complet cu privire la fapte legate de obiectul şi scopul unei inspecţii dispuse printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (4);
(f) sunt rupte sigiliile aplicate de funcţionari sau de alte persoane autorizate de Comisie care îi însoţesc în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (d).
(2) Comisia poate impune, printr-o decizie, amenzi care nu depăşesc 10 % din cifra totală de afaceri a întreprinderii în cauză în sensul articolului 5 persoanelor menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) sau întreprinderilor în cauză în cazul în care, în mod intenţionat sau din neglijenţă, acestea:
(a) nu notifică o concentrare în conformitate cu articolele 4 sau 22 alineatul (3) înainte de punerea în aplicare a acesteia, cu excepţia cazurilor în care sunt autorizate în mod expres în acest sens în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) sau printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 7 alineatul (3);
(b) realizează o concentrare prin încălcarea articolului 7;
(c) realizează o concentrare declarată incompatibilă cu piaţa comună printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (3) sau nu respectă orice măsură dispusă printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 8 alineatele (4) sau (5);
(d) nu respectă o condiţie sau o obligaţie impusă printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b), al articolului 7 alineatul (3) sau al articolului 8 alineatul (2) al doilea paragraf.
(3) La stabilirea valorii amenzii se iau în considerare natura, gravitatea şi durata încălcării.
(4) Deciziile adoptate în temeiul alineatelor (1), (2) şi (3) nu au caracter penal.
Articolul 15
Penalităţi cu titlu cominatoriu
(1) Comisia poate aplica persoanelor menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi, printr-o decizie, penalităţi cu titlu cominatoriu care nu depăşesc 5 % din media zilnică a cifrei totale de afaceri a întreprinderii sau a asociaţiei de întreprinderi în cauză în sensul articolului 5 pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, calculate de la data prevăzută în decizie, pentru a le obliga:
(a) să furnizeze informaţiile complete şi corecte pe care le-a solicitat prin decizia adoptată în temeiul articolului 11 alineatul (3);
(b) să se supună unei inspecţii pe care a dispus-o printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 13 alineatul (4);
(c) să respecte o obligaţie impusă printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b), al articolului 7 alineatul (3) sau al articolului 8 alineatul (2) al doilea paragraf sau
(d) să respecte orice măsuri dispuse printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (4) sau (5).
(2) În cazul în care persoanele menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi au îndeplinit obligaţia a cărei respectare era urmărită prin intermediul penalităţilor cu titlu cominatoriu, Comisia poate fixa valoarea definitivă a penalităţilor cu titlu cominatoriu la o valoare mai mică decât cea care decurge din decizia iniţială.
Articolul 16
Controlul Curţii de Justiţie
Curtea de Justiţie are competenţă deplină în sensul articolului 229 din tratat în ceea ce priveşte controlul deciziilor prin care Comisia a aplicat o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu; Aceasta poate anula, reduce sau majora amenda sau penalităţile cu tutlu cominatoriu aplicate.
Articolul 17
Secretul profesional
(1) Informaţiile dobândite ca urmare a aplicării prezentului regulament se folosesc numai în scopul solicitării, investigaţiei sau audierii relevante.
(2) Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (3), articolului 18 şi articolului 20, Comisia şi autorităţile competente ale statelor membre, funcţionarii acestora şi alţi angajaţi şi alte persoane care îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea acestor autorităţi, precum şi ţii funcţionarii şi agenţii altor autorităţi ale statelor membre nu dezvăluie informaţiile care fac obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional pe care le-au dobândit în urma aplicării prezentului regulament.
(3) Alineatele (1) şi (2) nu împiedică publicarea informaţiilor generale sau a studiilor care nu conţin informaţii privind anumite întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi.
Articolul 18
Audierea părţilor şi a terţilor
(1) Înainte de adoptarea oricărei decizii prevăzute la articolul 6 alineatul (3), articolul 7 alineatul (3), articolul 8 alineatele (2)-(6) şi articolele 14 şi 15, Comisia le oferă persoanelor, întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi implicate posibilitatea de a-şi face cunoscute opiniile asupra obiecţiilor care li se aduc, în orice etapă a procedurii până la consultarea Comitetului consultativ.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), o decizie adoptată în temeiul articolului 7 alineatul (3) şi al articolului 8 alineatul (5) poate fi adoptată provizoriu, fără ca persoanelor, întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi implicate să li se ofere, în prealabil, ocazia de a-şi face cunoscute opiniile, cu condiţia ca această posibilitate să le fie acordată de către Comisie cât mai curând posibil după adoptarea deciziei.
(3) Comisia îşi fundamentează decizia numai pe obiecţiile asupra cărora părţile au putut să îşi prezinte observaţiile. Dreptul la apărare este respectat în totalitate în cadrul procedurii. Accesul la dosar trebuie să le fie permis cel puţin părţilor direct implicate, respectând interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri.
(4) În măsura în care Comisia sau autorităţile competente ale statelor membre consideră că este necesar, acestea pot audia, de asemenea, alte persoane fizice sau juridice. Persoanele fizice sau juridice care demonstrează un interes suficient şi în special membrii organelor administrative sau de conducere ale întreprinderilor implicate sau reprezentanţii recunoscuţi ai angajaţilor acestora au dreptul de a fi audiaţi, la cerere.
Articolul 19
Legătura cu autorităţile statelor membre
(1) Comisia transmite autorităţilor competente ale statelor membre copii ale notificărilor în termen de trei zile lucrătoare şi, cât mai repede posibil, copii ale celor mai importante documente depuse la Comisie sau emise de către aceasta în temeiul prezentului regulament. Astfel de documente includ angajamentele pe care întreprinderile implicate s-au oferit să şi le asume faţă de Comisie în vederea realizării compatibilităţii concentrării cu piaţa comună în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) al doilea paragraf.
(2) Comisia desfăşoară procedurile prevăzute de prezentul regulament în legătură strânsă şi
(3) Înainte de adoptarea oricărei decizii în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(6), articolelor 14 sau 15, cu excepţia deciziilor provizorii adoptate în temeiul articolului 18 alineatul (2), se consultă un comitet consultativ pentru concentrări.
(4) Comitetul consultativ este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente ale statelor membre. Fiecare stat membru numeşte unul sau doi reprezentanţi; în cazul în care aceştia nu pot participa, pot fi înlocuiţi de alţi reprezentanţi. Cel puţin unul dintre reprezentanţii unui stat membru trebuie să aibă competenţe în domeniul înţelegerilor şi al poziţiilor dominante.
(5) Consultarea are loc în cadrul unei şedinţe comune convocate la invitaţia Comisiei şi prezidate de aceasta. Invitaţia se trimite împreună cu un rezumat al cazului, cu o listă a celor mai importante documente şi un proiect preliminar al deciziei care urmează să fie adoptată în fiecare caz luat în considerare. ªedinţa are loc în termen de cel puţin 10 zile lucrătoare de la trimiterea invitaţiei. În cazuri excepţionale, Comisia poate reduce acest termen în mod corespunzător pentru a evita producerea unor prejudicii grave pentru una sau mai multe dintre întreprinderile implicate într-o concentrare.
(6) Comitetul consultativ emite un aviz cu privire la proiectul de decizie al Comisiei, dacă este necesar, prin vot. Comitetul consultativ poate emite un aviz chiar dacă unii membri sunt absenţi şi nu sunt reprezentaţi. Avizul se emite în scris şi se anexează la proiectul de decizie. Comisia ţine seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet. Comisia informează comitetul despre modul în care avizul este luat în considerare.
(7) Comisia comunică avizul comitetului consultativ, împreună cu decizia, destinatarilor deciziei. Aceasta face public avizul, împreună cu decizia, ţinând cont de interesul legitim al întreprinderilor în vederea protejării secretelor de afaceri ale acestora.
Articolul 20
Publicarea deciziilor
(1) Comisia publică deciziile adoptate în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(6), al articolelor 14 şi 15, cu excepţia deciziilor provizorii adoptate în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), împreună cu avizul comitetului consultativ, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) La publicare se menţionează numele părţilor şi conţinutul principal al deciziei; se va ţine cont de interesul legitim al întreprinderilor în vederea protejării secretelor de afaceri ale acestora.
Articolul 21
Aplicarea regulamentului şi jurisdicţia
(1) Prezentul regulament se aplică exclusiv concentrărilor astfel cum sunt definite la articolul 3, iar Regulamentele (CE) nr. 1/2003(1), (CEE) nr. 1017/68(2), (CEE) nr. 4056/86(3) şi (CEE) nr. 3975/87(4) ale Consiliului nu se aplică, decât în legătură cu societăţile în comun care nu au o dimensiune comunitară şi care au ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al unor întreprinderi care îşi păstrează independenţa.
___________
(1) JO L 1, 4.1.2003, p. 1.
(2) JO L 175, 23.7.1968, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).
(3) JO L 378, 31.12.1986, p. 4. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003.
(4) JO L 374, 31.12.1987, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003.
----------------
(2) Sub rezerva controlului de către Curtea de Justiţie, Comisia are competenţă unică privind adoptarea deciziilor prevăzute de prezentul regulament.
(3) Nici un stat membru nu aplică legislaţia sa naţională privind concurenţa nici unei concentrări care are o dimensiune comunitară.
Primul paragraf nu aduce atingere competenţei nici unui stat membru de a efectua cercetările necesare pentru aplicarea articolului 4 alineatul (4) şi a articolului 9 alineatul (2) sau, după trimitere, în temeiul articolului 9 alineatul (3) primul paragraf litera (b) sau al articolului 9 alineatul (5), de a adopta măsurile strict necesare pentru aplicarea articolul 9 alineatul (8).
(4) Sub rezerva alineatelor (2) şi (3), statele membre pot lua măsurile adecvate pentru a proteja interese legitime altele decât cele luate în considerare în prezentul regulament şi care sunt compatibile cu principiile generale şi cu alte dispoziţii din dreptul comunitar. Siguranţa publică, pluralitatea mijloacelor de informare şi normele prudenţiale sunt considerate interese legitime în sensul primului paragraf.
Orice alt interes public trebuie comunicat Comisiei de către statul membru în cauză şi este recunoscut de Comisie după evaluarea compatibilităţii acestuia cu principiile generale şi cu alte dispoziţii din dreptul comunitar înainte ca măsurile menţionate anterior să poată fi adoptate. Comisia informează statul membru în cauză cu privire la decizia sa în termen de 25 de zile lucrătoare de la comunicarea respectivă.
Articolul 22
Trimiterea către Comisie
(1) Unul sau mai multe state membre pot solicita Comisiei să examineze orice concentrare astfel cum este definită la articolul 3 care nu are o dimensiune comunitară în sensul articolului 1, dar care afectează schimburile comerciale între statele membre şi ameninţă să afecteze semnificativ concurenţa pe teritoriul statului membru sau al statelor membre care formulează solicitarea.
O astfel de solicitare trebuie făcută în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data la care a fost notificată concentrarea sau, în cazul în care notificarea nu este necesară, de la aducerea acesteia în alt mod la cunoştinţa statului membru în cauză.
(2) Comisia informează fără întârziere autorităţile competente ale statelor membre şi întreprinderile implicate cu privire la orice solicitare primită în temeiul alineatului (1).
Orice alt stat membru are dreptul de a se alătura solicitării iniţiale pe parcursul unei perioade de 15 zile lucrătoare de la informarea sa de către Comisie cu privire la solicitarea iniţială.
Toate termenele naţionale privind concentrarea sunt suspendate până când, în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul articol, se decide unde va fi examinată concentrarea. Imediat ce un stat membru a informat Comisia şi întreprinderile implicate că nu doreşte să se alăture solicitării, suspendarea termenelor naţionale se încheie.
(3) Comisia poate decide, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la expirarea perioadei prevăzute în alineatul (2), să examineze concentrarea în cazul în care consideră că aceasta concurenţa pe teritoriul statului membru sau al statelor membre care formulează solicitarea. În cazul în care Comisia nu adoptă o decizie în această perioadă, se consideră că adoptă o decizie de a examina concentrarea în conformitate cu solicitarea.
Comisia informează toate statele membre şi întreprinderile implicate cu privire la decizia sa. Aceasta poate solicita depunerea unei notificări în conformitate cu articolul 4.
Statul membru sau statele membre care au formulat solicitarea nu mai aplică concentrării legislaţiile lor naţionale privind concurenţa.
(4) Articolul 2, articolul 4 alineatele (2)-(3), articolele 5, 6 şi 8-21 se aplică în cazul în care Comisia examinează o concentrare în temeiul alineatului (3). Articolul 7 se aplică în măsura în care concentrarea nu a fost pusă în aplicare la data la care Comisia informează întreprinderile implicate cu privire la faptul că a fost formulată o solicitare.
În cazul în care nu este necesară o notificare în conformitate cu articolul 4, termenul prevăzut la articolul 10 alineatul (1) în cadrul căruia poate fi iniţiată procedura începe să curgă din ziua lucrătoare următoare celei în care Comisia informează întreprinderile implicate că a decis să examineze concentrarea în temeiul alineatului (3).
(5) Comisia poate informa unul sau mai multe state membre că o concentrare este considerată a îndeplini criteriile de la alineatul (1). În astfel de cazuri, Comisia poate invita statul membru sau statele membre respective să formuleze o solicitare în temeiul alineatului (1).
Articolul 23
Dispoziţii de aplicare
(1) Comisia are competenţa de a stabili în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2):
(a) dispoziţiile de aplicare privind forma, conţinutul şi alte detalii ale notificărilor şi cererilor prevăzute la articolul 4;
(b) dispoziţiile de aplicare privind termenele prevăzute la articolul 4 alineatele (4) şi (5), articolele 7, 9, 10 şi 22;
(c) procedura şi termenele de depunere şi punere în aplicare a angajamentelor asumate în temeiul articolului 6 alineatul (2) şi al articolului 8 alineatul (2);
(d) dispoziţiile de aplicare privind audierile prevăzute la articolul 18.
(2) Comisia este asistată de un comitet consultativ, format din reprezentanţi ai statelor membre.
(a) Înainte de publicarea proiectului dispoziţiilor de aplicare şi înainte de adoptarea unor astfel de dispoziţii, Comisia se consultă cu comitetul consultativ;
(b) Consultarea are loc în cadrul unei şedinţe convocate la invitaţia Comisiei şi prezidată de aceasta. Invitaţia se trimite împreună cu un proiect al dispoziţiilor de aplicare care urmează să fie adoptate. ªedinţa are loc în termen de cel puţin 10 zile lucrătoare de la data trimiterii invitaţiei.
(c) Comitetul consultativ emite un aviz cu privire la proiectul dispoziţiilor de aplicare, dacă este necesar, prin vot. Comisia ţine seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet.
Articolul 24
Relaţiile cu ţări terţe
(1) Statele membre informează Comisia cu privire la orice dificultăţi întâlnite de întreprinderile lor în ceea ce priveşte concentrările prevăzute la articolul 3 dintr-o
(2) Iniţial, în termen de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, şi, în continuare, în mod periodic, Comisia elaborează un raport în care examinează tratamentul acordat întreprinderilor care îşi au sediul sau domeniul principal de activitate în Comunitate, în condiţiile prevăzute la alineatele (3) şi (4), în ceea ce priveşte concentrările din ţări terţe. Comisia prezintă aceste rapoarte Consiliului, însoţite de eventuale recomandări.
(3) Ori de câte ori Comisia consideră, fie pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (2), fie pe baza altor informaţii, că o ţară terţă nu acordă întreprinderilor care îşi au sediul sau domeniile principale de activitate în Comunitate un tratament comparabil cu cel acordat de Comunitate întreprinderilor din ţara respectivă, Comisia poate prezenta Consiliului propuneri cu privire la un mandat corespunzător de negociere în vederea obţinerii unui tratament comparabil pentru întreprinderile care îşi au sediul sau domeniile principale de activitate în Comunitate.
(4) Măsurile adoptate în conformitate cu prezentul articol respectă obligaţiile Comunităţii sau ale statelor membre, fără a aduce atingere articolului 307 din tratat, asumate în temeiul unor acorduri internaţionale, bilaterale sau multilaterale.
Articolul 25
Abrogare
(1) Fără a aduce atingere articolului 26 alineatul (2), Regulamentele (CEE) nr. 4064/89 şi (CE) nr. 1310/97 se abrogă începând cu 1 mai 2004.
(2) Trimiterile la regulamentele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexă.
Articolul 26
Intrare în vigoare şi dispoziţii tranzitorii
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Acesta se aplică de la 1 mai 2004.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 continuă să fie aplicat oricărei concentrări care a făcut obiectul unui acord sau anunţ sau în cazurile în care controlul a fost dobândit în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul respectiv înainte de data aplicării prezentului regulament, în special, a celor care intra sub incidenţa dispoziţiilor care reglementează aplicabilitatea prevăzută la articolul 25 alineatele (2) şi (3) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 şi articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 1310/97.
(3) În ceea ce priveşte concentrările cărora li se aplică prezentul regulament în virtutea aderării, data de la care se aplică prezentul regulament se înlocuieşte cu data aderării.
Prezentul regulament este obligatoriu în elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 20 ianuarie 2004.
Pentru Consiliu
Preşedintele
C. McCREEVY
------------
ANEXĂ
Tabel de corespondenţă
+--------------------------------------------------------+----------------------------------------------------------+
| Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 | Prezentul regulament |
+--------------------------------------------------------+----------------------------------------------------------+
|Articolul 1 alineatele (1), (2) şi (3) |Articolul 1 alineatele (1), (2) şi (3) |
|Articolul 1 alineatul (4) |Articolul 1 alineatul (4) |
|Articolul 1 alineatul (5) |Articolul 1 alineatul (5) |
|Articolul 2 alineatul (1) |Articolul 2 alineatul (1) |
|- |Articolul 2 alineatul (2) |
|Articolul 2 alineatul (2) |Articolul 2 alineatul (3) |
|Articolul 2 alineatul (3) |Articolul 2 alineatul (4) |
|Articolul 2 alineatul (4) |Articolul 2 alineatul (5) |
|Articolul 3 alineatul (1) |Articolul 3 alineatul (1) |
|Articolul 3 alineatul (2) |Articolul 3 alineatul (4) |
|Articolul 3 alineatul (3) |Articolul 3 alineatul (2) |
|Articolul 3 alineatul (4) |Articolul 3 alineatul (3) |
|- |Articolul 3 alineatul (4) |
|Articolul 3 alineatul (5) |Articolul 3 alineatul (5) |
|Articolul 4 alineatul (1) prima teză |Articolul 4 alineatul (1) primul paragraf |
|Articolul 4 alineatul (1) a doua teză |- |
|- |Articolul 4 alineatul (1) al doilea şi al treilea paragraf|
|Articolul 4 alineatele (2) şi (3) |Articolul 4 alineatele (2) şi (3) |
|- |Articolul 4 alineatele (4)-(6) |
|Articolul 5 alineatele (1)-(3) |Articolul 5 alineatele (1)-(3) |
|Articolul 5 alineatul (4) teza introductivă |Articolul 5 alineatul (4) teza introductivă |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (a) |Articolul 5 alineatul (4) litera (a) |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (b) teza introductivă |Articolul 5 alineatul (4) litera (b) teza introductivă |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (b) prima liniuţă |Articolul 5 alineatul (4) litera (b) punctul i |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (b) a doua liniuţă |Articolul 5 alineatul (4) litera (b) punctul ii |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (b) a treia liniuţă |Articolul 5 alineatul (4) litera (b) punctul iii |
|Articolul 5 alineatul (4) litera (b) a patra liniuţă |Articolul 5 alineatul (4) litera (b) punctul iv |
|Articolul 5 alineatul (4) literele (c), (d) şi (e) |Articolul 5 alineatul (4) literele (c), (d) şi (e) |
|Articolul 5 alineatul (5) |Articolul 5 alineatul (5) |
|Articolul 6 alineatul (1) teza introductivă |Articolul 6 alineatul (1) teza introductivă |
|Articolul 6 alineatul (1) literele (a) şi (b) |Articolul 6 alineatul (1) literele (a) şi (b) |
|Articolul 6 alineatul (1) litera (c) |Articolul 6 alineatul (1) litera (c) prima teză |
|Articolul 6 alineatele (2)-(5) |Articolul 6 alineatele (2)-(5) |
|Articolul 7 alineatul (1) |Articolul 7 alineatul (1) |
|Articolul 7 alineatul (3) |Articolul 7 alineatul (2) |
|Articolul 7 alineatul (4) |Articolul 7 alineatul (3) |
|Articolul 7 alineatul (5) |Articolul 7 alineatul (4) |
|Articolul 8 alineatul (1) |Articolul 6 alineatul (1) litera (c) a doua teză |
|Articolul 8 alineatul (2) |Articolul 8 alineatele (1) şi (2) |
|Articolul 8 alineatul (3) |Articolul 8 alineatul (3) |
|Articolul 8 alineatul (4) |Articolul 8 alineatul (4) |
|- |Articolul 8 alineatul (5) |
|Articolul 8 alineatul (5) |Articolul 8 alineatul (6) |
|Articolul 8 alineatul (6) |Articolul 8 alineatul (7) |
|- |Articolul 8 alineatul (8) |
|Articolul 9 alineatele (1)-(9) |Articolul 9 alineatul (1)-(9) |
|Articolul 9 alineatul (10) |- |
|Articolul 10 alineatele (1) şi (2) |Articolul 10 alineatele (1) şi (2) |
|Articolul 10 alineatul (3) |Articolul 10 alineatul (3) primul paragraf prima teză |
|- |Articolul 10 alineatul (3) primul paragraf a doua teză |
|- |Articolul 10 alineatul (3) al doilea paragraf |
|Articolul 10 alineatul (4) |Articolul 10 alineatul (4) primul paragraf |
|- |Articolul 10 alineatul (4) al doilea paragraf |
|Articolul 10 alineatul (5) |Articolul 10 alineatul (5) primul şi al patrulea paragraf |
|- |Articolul 10 alineatul (5) al doilea, al treilea şi al |
| |cincilea paragraf |
|Articolul 10 alineatul (6) |Articolul 10 alineatul (6) |
|Articolul 11 alineatul (1) |Articolul 11 alineatul (1) |
|Articolul 11 alineatul (2) |- |
|Articolul 11 alineatul (3) |Articolul 11 alineatul (2) |
|Articolul 11 alineatul (4) |Articolul 11 alineatul (4) prima teză |
|- |Articolul 11 alineatul (4) a doua şi a treia teză |
|Articolul 11 alineatul (5) prima teză |- |
|Articolul 11 alineatul (5) a doua teză |Articolul 11 alineatul (3) |
|Articolul 11 alineatul (6) |Articolul 11 alineatul (5) |
|- |Articolul 11 alineatele (6) şi (7) |
|Articolul 12 |Articolul 12 |
|Articolul 13 alineatul (1) primul paragraf |Articolul 13 alineatul (1) |
|Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf teza |Articolul 13 alineatul (2) teza introductivă |
|introductivă | |
|Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a)|Articolul 13 alineatul (2) litera (b) |
|Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (b)|Articolul 13 alineatul (2) litera (c) |
|Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (c)|Articolul 13 alineatul (2) litera (e) |
|Articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d)|Articolul 13 alineatul (2) litera (a) |
|- |Articolul 13 alineatul (2) litera (d) |
|Articolul 13 alineatul (2) |Articolul 13 alineatul (3) |
|Articolul 13 alineatul (3) |Articolul 13 alineatul (4) prima şi a doua teză |
|Articolul 13 alineatul (4) |Articolul 13 alineatul (4) a treia teză |
|Articolul 13 alineatul (5) |Articolul 13 alineatul (5) prima teză |
|- |Articolul 13 alineatul (5) a doua teză |
|Articolul 13 alineatul (6) prima teză |Articolul 13 alineatul (6) |
|Articolul 13 alineatul (6) a doua teză |- |
|- |Articolul 13 alineatele (7) şi (8) |
|Articolul 14 alineatul (1) teza introductivă |Articolul 14 alineatul (1) teza introductivă |
|Articolul 14 alineatul (1) litera (a) |Articolul 14 alineatul (2) litera (a) |
|Articolul 14 alineatul (1) litera (b) |Articolul 14 alineatul (1) litera (a) |
|Articolul 14 alineatul (1) litera (c) |Articolul 14 alineatul (1) literele (b) şi (c) |
|Articolul 14 alineatul (1) litera (d) |Articolul 14 alineatul (1) litera (d) |
|- |Articolul 14 alineatul (1) literele (e) şi (f) |
|Articolul 14 alineatul (2) teza introductivă |Articolul 14 alineatul (2) teza introductivă |
|Articolul 14 alineatul (2) litera (a) |Articolul 14 alineatul (2) litera (d) |
|Articolul 14 alineatul (2) literele (b) şi (c) |Articolul 14 alineatul (2) literele (b) şi (c) |
|Articolul 14 alineatul (3) |Articolul 14 alineatul (3) |
|Articolul 14 alineatul (4) |Articolul 14 alineatul (4) |
|Articolul 15 alineatul (1) teza introductivă |Articolul 15 alineatul (1) teza introductivă |
|Articolul 15 alineatul (1) literele (a) şi (b) |Articolul 15 alineatul (1) literele (a) şi (b) |
|Articolul 15 alineatul (2) teza introductivă |Articolul 15 alineatul (1) teza introductivă |
|Articolul 15 alineatul (2) litera (a) |Articolul 15 alineatul (1) litera (c) |
|Articolul 15 alineatul (2) litera (b) |Articolul 15 alineatul (1) litera (d) |
|Articolul 15 alineatul (3) |Articolul 15 alineatul (2) |
|Articolele 16-20 |Articolele 16-20 |
|Articolul 21 alineatul (1) |Articolul 21 alineatul (2) |
|Articolul 21 alineatul (2) |Articolul 21 alineatul (3) |
|Articolul 21 alineatul (3) |Articolul 21 alineatul (4) |
|Articolul 22 alineatul (1) |Articolul 21 alineatul (1) |
|Articolul 22 alineatul (3) |- |
|- |Articolul 22 alineatele (1)-(3) |
|Articolul 22 alineatul (4) |Articolul 22 alineatul (4) |
|Articolul 22 alineatul (5) |- |
|- |Articolul 22 alineatul (5) |
|Articolul 23 |Articolul 23 alineatul (1) |
|- |Articolul 23 alineatul (2) |
|Articolul 24 |Articolul 24 |
|- |Articolul 25 |
|Articolul 25 alineatul (1) |Articolul 26 alineatul (1) primul paragraf |
|- |Articolul 26 alineatul (1) al doilea paragraf |
|Articolul 25 alineatul (2) |Articolul 26 alineatul (2) |
|Articolul 25 alineatul (3) |Articolul 26 alineatul (3) |
|- |Anexă |
+--------------------------------------------------------+----------------------------------------------------------+


