SENTINTA nr. 2052 din 13 aprilie 2021ordonanta de plata - OUG 119/2007 / art.1014 CPC s.u.  Cod ECLI ECLI:RO:JDORA:2021:001.. Operator de date cu caracter personal 3161 ROMÂNIA JUDECĂTORIA ORADEA - SECȚIA CIVILĂ Dosar nr. . Sentința civilă nr. 2052/2021 Ședința publică din data de 13 Aprilie 2021 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. M. GREFIER: A. O. S. Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditorul B. B. și pe debitorul A. A. A. A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1014 C. ș.u. Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2021, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C.proc.civ. , a amânat pronunțarea pentru 30.03.2021 și 13.04.2021, dată la care a pronunțat prezenta hotărâre. INSTANȚA Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de emiterea a ordonanței de plată, formulată de creditoarea B. B. în contradictoriu cu debitoarea Zapdeco Global SRL, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de .,02 debit rămas de plată ca urmare a neachitării facturilor, precum și la plata dobânzii legale calculată data scadenței și până la data plății. S-a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale prin care creditoarea a vândut debitoarei deșeu plastic, dar aceasta nu a înțeles să achite facturile fiscale emise. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe cuprinsul dispozițiilor art. 1013-1021 C.pr.civ. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Debitoarea Zapdeco Global SRL nu a formulat întâmpinare solicitând acordarea unui termen pentru încheierea unei tranzacții. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: În fapt, între creditoarea B. B. și debitoarea Zapdeco Global SRL s-au desfășurat relații comerciale privind vânzarea de deșeuri, contractul fiind încheiat în formă simplificată, prin emiterea facturii și acceptării acesteia de către debitor. În baza acestor relații comerciale au fost emise mai multe facturi în perioada 10.07..20 în sumă totală de .,02 lei, rămase neachitate de către debitoare. În drept, potrivit art. 1014 Cod procedură civilă , procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. În prezenta cauză instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, pretențiile creditoarei se încadrează în domeniul de aplicare al procedurii, fiind vorba despre o obligație de plată a unor sume de bani. A doua condiție cerută pentru emiterea ordonanței de plată este ca obligația de plată să rezulte dintr-un contract civil. În speță, la dosarul cauzei au fost depuse facturile din perioada 10.07..20 precum și avizul de însoțire a mărfii, ce poartă semnătura ambelor părți Potrivit art. 663 Cod procedură civilă , creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică și rezultă din însuși titlul executoriu, lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui și exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență. În prezenta cauză, creanța creditoarei este certă, în sensul că existența sa este neîndoielnică, rezultând din înscrisurile depuse la dosar –factura emisă; este lichidă - câtimea ei este precis determinată și este exigibilă, întrucât termenul de plată al facturii fiscale a fost depășit. Instanța mai reține că, potrivit art. 1270 Cod civil , „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Potrivit art. 1547 Cod civil , ,,debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă”, iar conform art. 1548 Cod civil , „culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplu fapt al neexecutării”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1531 Cod civil , „creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării”, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, „prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit”. Aceste texte de lege consacră principiul forței obligatorii a contractului, în temeiul căruia părțile unui contract sunt ținute să-și execute întocmai obligațiile asumate prin încheierea contractului. Instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale. Astfel, fapta ilicită a debitoarei constă în nerespectarea obligațiilor contractuale, și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea facturii, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditoarei. Cu privire la fapta prejudiciabilă, instanța reține că, în materia obligațiilor de a face, atunci când creditorul dovedește existența creanței, neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedește executarea. Or, debitorul nu a dovedit achitarea facturii emise de către creditoare. Prejudiciul patrimonial în care se concretizează această atingere constă în suma de .,02 lei reprezentând contravaloarea facturii rămase neachitate, menționată mai sus. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din materialitatea faptei. Vinovăția debitoarei constă în executarea necorespunzătoare a obligației contractuale asumate, prin raportare și la prevederile art. 1547 Cod civil , potrivit cărora „debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă”. Totodată, art. 1548 Cod civil , potrivit căruia „culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplu fapt al neexecutării”, instituie o prezumție de vină în sarcina debitorului, prezumție relativă care nu a fost răsturnată în cauză de către acesta. Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga debitoarea să achite creditoarei suma de .,02 lei, reprezentând contravaloarea facturilor . 211/10.07.2020, R. 233/21.07.2020, R. 253/03.08.2020, R. 262/10.08.2020, R. 282/20.08.2020, R. 326/16.09.2020, R. 334/22.09.2020 În ceea ce privește termenul de plată, în temeiul art. 1022 alin. 3 Cod procedură civilă , instanța va fixa un termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe. Cât privește al doilea capăt de cerere instanța va ține cont de dispozițiile generale în materia dobânzilor raporta la dispozițiile speciale din materia ordonanței de plată și reține că potrivit art. 1018 alin. (1) C. proc. Civ. ., Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Rata de referință a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întreg semestrul. Întrucât părțile nu au prevăzut în contract un cuantum al acestor dobânzi,, se vor aplica dispozițiile ce reglementează dobânda legală, fiind relevante în acest sens prevederile art. 3 alin. (2) din Legea 72/2013 potrivit cărora „dobânda penalizatoare curge de la scadență până la momentul plății, în condițiile dispozițiilor art. 1535 C.civ. ” și cele ale art. 4 din aceeași lege: „dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011”. Prin urmare, instanța va admite și cel de al doilea capăt de cerere și va dispune obligarea debitoarei la plata dobânzii de la scadența fiecărei facturi și până la plata integrală. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) și art. 1032 alin. (1) C.proc.civ. Obligativitatea plății cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia, care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului. Astfel, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare. Partea care pierde procesul trebuie să suporte riscul de a plăti cheltuieli de judecată întrucât, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat pe partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Instanța va dispune obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea B. B., cu sediul în . nr. 18, jud. Honedoara, înregistrată sub nr. J., CUI RO., în contradictoriu cu debitoarea A. A. A. A., cu sediul în sat Tărian, ., ., jud. Bihor, având C. ., J.. Ordonă debitoarei să achite creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicare suma de .,02 lei, precum și dobânda legală calculată de la scadența fiecărei facturi și până la plata integrală. Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Oradea. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, astăzi, 13.04.2021. PREȘEDINTE, GREFIER, G. M. A. O. S. red.jud.G.M. gref.A.S. 4ex. / 11.05.2021 2com./ creditor B. B. debitor A. A. A. A.