Publicat în Jurnalul Oficial L nr. 27 din 31-01-2008

DIRECTIVA 2008/5/CE A COMISIEI

din 30 ianuarie 2008

privind indicarea pe etichetele anumitor produse alimentare a altor menţiuni obligatorii decât cele prevăzute de Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (Text cu relevanţă pentru SEE) (versiune codificată)

 

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,

 

având în vedere Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare destinate consumatorului final, precum şi la publicitatea făcută în privinţa lor(1), în special articolul 4 alineatul (2),

 

având în vedere Directiva 94/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 iunie 1994 privind îndulcitorii care trebuie utilizaţi în produsele alimentare(2), în special articolul 6,

 

întrucât:

 

(1)        Directiva 94/54/CE a Comisiei din 18 noiembrie 1994 privind indicarea pe etichetele anumitor produse alimentare a altor menţiuni obligatorii decât cele prevăzute de Directiva 79/112/CEE a Consiliului(3) a fost modificată de mai multe ori şi în mod substanţial(4). Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice directiva menţionată.

 

(2)        Pentru a asigura o informare adecvată a consumatorilor, este necesar să se prevadă, pentru anumite produse alimentare, menţiuni obligatorii suplimentare faţă de cele prevăzute în articolul 3 din Directiva 2000/13/CE.

 

(3)        În special, gazele de ambalare utilizate pentru împachetarea unor produse alimentare nu ar trebui să fie considerate ingrediente în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/13/CE şi nu ar trebui deci să figureze pe etichetă în lista ingredientelor.

 

(4)        Cu toate acestea, consumatorul trebuie să fie informat cu privire la utilizarea acestor gaze în măsura în care o astfel de informaţie îi permite să înţeleagă din ce cauză produsul pe care îl cumpără are o perioadă de garanţie mai mare decât produse similare ambalate diferit.

 

(5)        Pentru a asigura consumatorului o informare adecvată, se dovedeşte necesară obligativitatea indicării pe etichetele produselor alimentare care conţin îndulcitori a unei menţiuni din care să reiasă această caracteristică.

 

(6)        În afară de aceasta, este necesar, de asemenea, să se prevadă menţiuni de avertizare pe etichetele produselor alimentare care conţin anumite categorii de îndulcitori.

 

(7)        În plus, se impune prevederea unei etichetări care să ofere consumatorilor informaţii clare privind prezenţa acidului glicirizinic şi a sării sale de amoniu în produse zaharoase şi băuturi. În cazul prezenţei în acele produse a unui conţinut ridicat de acid glicirizinic sau de sarea sa de amoniu, consumatorii, în special cei care suferă de hipertensiune, ar trebui, de asemenea, informaţi asupra faptului că trebuie evitat consumul în exces. Pentru a asigura o bună înţelegere a unor astfel de informaţii de către consumatori, trebuie, de preferinţă, să fie folosit termenul bine cunoscut de "lemn dulce".

 

(8)        Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală.

 

(9)        Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menţionate în anexa II partea B,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

___________

(1)           JO L 109, 6.5.2000, p. 29. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/68/CE (JO L 310, 28.11.2007, p. 11).

(2)           JO L 237, 10.9.1994, p. 3. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2006/52/CE (JO L 204, 26.7.2006, p. 10).

(3)           JO L 300, 23.11.1994, p. 14. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2004/77/CE (JO L 162, 30.4.2004, p. 76).

(4)           A se vedea anexa II partea A.

----------------

 

Articolul 1

 

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 3 din Directiva 2000/13/CE, etichetarea produselor alimentare incluse în anexa I la prezenta directivă cuprinde menţiuni obligatorii suplimentare aşa cum sunt precizate în această anexă.

 

Articolul 2

 

Directiva 94/54/CE, astfel cum a fost modificată prin directivele prevăzute în anexa II partea A, se abrogă,fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor prevăzute în anexa II partea B.

 

Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa III.

 

Articolul 3

 

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Articolul 4

 

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

 

Adoptată la Bruxelles, 30 ianuarie 2008.

 

Pentru Comisie

Jose Manuel BARROSO

Preşedintele

---------------------------

 

ANEXA I

 

Lista produselor alimentare pe eticheta cărora trebuie să figureze una sau mai multe menţiuni obligatorii suplimentare

 


------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

         Tipul sau categoria de produse alimentare          |                       Menţiuni

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse alimentare a căror perioadă de garanţie a fost      |"ambalat în atmosferă protectoare"

prelungită prin folosirea de gaze de ambalare autorizate    |

în temeiul Directivei 89/107/CEE a Consiliului(1)           |

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse alimentare care conţin unul sau mai mulţi           |"cu edulcorant (edulcoranţi)"

edulcoranţi autorizaţi de Directiva 94/35/CE                |Această menţiune însoţeşte descrierea de vânzare

                                                            |prevăzută la articolul 5 din Directiva 2000/13/CE

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse alimentare care conţin în acelaşi timp zahăr sau    |"cu zahăr (zaharuri) şi edulcorant (edulcoranţi)"

zaharuri adăugate şi unul sau mai mulţi îndulcitor          |Această menţiune însoţeşte denumirea de vânzare

autorizaţi de Directiva 94/35/CE                            |prevăzută la articolul 5 din Directiva 2000/13/CE

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse alimentare care conţin aspartam                     |"conţine o sursă de fenilalanină"

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse alimentare în care au fost încorporaţi polioli      |"un consum excesiv poate avea efecte laxative"

într-un procent mai mare de 10                              |

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse zaharoase sau băuturi care conţin acid glicirizinic |Se adaugă menţiunea "conţine lemn dulce" imediat după

sau sarea sa de amoniu, ca urmare a adaosului substanţei    |lista de ingrediente, în cazul în care termenul "lemn

sau substanţelor în sine sau a plantei de lemn dulce        |dulce" nu este deja inclus în lista de ingrediente

Glycyrrhiza glabra, la o concentraţie de 100 mg/kg sau      |sau în denumirea de comercializare a produsului. În

10 mg/l sau mai mult                                        |lipsa unei liste de ingrediente, menţiunea figurează

                                                            |lângă denumirea de comercializare a produsului.

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Produse zaharoase care conţin acid glicirizinic sau sarea sa|După lista de ingrediente se adaugă următoarea

de amoniu ca urmare a adaosului substanţei sau              |menţiune: "conţine lemn dulce - persoanele care suferă

substanţelor în sine sau a plantei de lemn dulce Glycyrrhiza|de hipertensiune trebuie să evite consumul în exces".

glabra, la o concentraţie de 4 g/kg sau mai mult            |În lipsa unei liste de ingrediente, menţiunea figurează

                                                            |lângă denumirea de comercializare a produsului.

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

Băuturi care conţin acid glicirizinic sau sarea sa de amoniu|După lista de ingrediente se adaugă următoarea

ca urmare a adaosului substanţei sau substanţelor în sine   |menţiune: "conţine lemn dulce - persoanele care suferă

sau a plantei de lemn dulce Glycyrrhiza glabra, de concen-  |de hipertensiune trebuie să evite consumul în exces".

traţii de 50 mg/l sau mai mult, sau de 300 mg/l sau mai     |În lipsa unei liste de ingrediente, menţiunea figurează

mult în cazul băuturilor care conţin peste 1,2% alcool în   |lângă denumirea de comercializare a produsului.

volum(2)                                                    |

------------------------------------------------------------+-------------------------------------------------------

(1) JO L 40, 11.2.1989, p. 27.

(2) Nivelul se aplică produselor gata de consum sau reconstituite în conformitate cu instrucţiunile fabricanţilor.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


 

ANEXA II

 

PARTEA A

 

Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare (menţionate la articolul 2)

 

Directiva 94/54/CE a Comisiei (JO L 300, 23.11.1994, p. 14)

 

Directiva 96/21/CE a Consiliului (JO L 88, 5.4.1996, p. 5)

 

Directiva 2004/77/CE a Comisiei (JO L 162, 30.4.2004, p. 76)

 

PARTEA B

 

Termene de transpunere în dreptul intern (menţionate la articolul 2)

 

---------------------------------------+----------------------------------------

               Directiva               |       Data limită de transpunere

---------------------------------------+----------------------------------------

94/54/CE                               |30 iunie 1995(*)

96/21/CE                               |30 iunie 1996(**)

2004/77/CE                             |20 mai 2005(***)

---------------------------------------+----------------------------------------

(*)   În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva 94/54/CE:

      "Statele membre îşi modifică, dacă este necesar, actele cu putere de lege

      şi actele administrative până la 30 iunie 1995, astfel încât:

      - să admită comerţul cu produsele conforme cu prezenta directivă până la

        1 iulie 1995;

      - să interzică comerţul cu produsele neconforme cu prezenta directivă de

        la 1 ianuarie 1997. Cu toate acestea, produsele comercializate sau

        etichetate înainte de această dată şi neconforme cu prezenta directivă

        pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor."

(**)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva 96/21/CE:

      "Statele membre îşi modifică, după caz, actele cu putere de lege şi actele

      administrative înainte de 1 iulie 1996, astfel încât:

      - să admită comerţul cu produse conforme cu prezenta directivă până la

        1 iulie 1996;

      - să interzică comerţul cu produse care nu sunt conforme cu prezenta

        directivă începând de la 1 iulie 1997. Cu toate acestea, produsele

        introduse pe piaţă sau etichetate înainte de această dată şi care nu

        sunt conforme cu prezenta directivă pot fi comercializate până la

        epuizarea stocurilor."

(***) În conformitate cu articolul 2 din Directiva 2004/77/CE:

      "(1) Statele membre autorizează comerţul cu produse conforme cu prezenta

       directivă de la 20 mai 2005.

       (2) Statele membre interzic comerţul cu produse care nu sunt conforme

       cu prezenta directivă de la 20 mai 2006.

       Cu toate acestea, produsele care nu sunt conforme cu prezenta directivă

       şi care au fost etichetate înainte de 20 mai 2006 sunt autorizate până la

       epuizarea stocurilor."

--------------------------------------------------------------------------------

ANEXA III

 

Tabel de corespondenţă

 

------------------------------------------+-------------------------------------

            Directiva 94/54/CE            |         Prezenta directivă

------------------------------------------+-------------------------------------

Articolul 1                               |Articolul 1

Articolul 2                               |-

-                                         |Articolul 2

Articolul 3                               |Articolul 3

-                                         |Articolul 4

Anexă                                     |Anexa I

-                                         |Anexa II

-                                         |Anexa III

------------------------------------------+------------------------------------