A DOUA DIRECTIVĂ A CONSILIULUI
din 30 decembrie 1983
privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule (84/5/CEE)
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 100,
având în vedere propunerea Comisiei(1),
având în vedere avizul Parlamentului European(2),
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social(3),
întrucât, prin Directiva 72/166/CEE(4), modificată prin Directiva 72/430/CEE(5), Consiliul a iniţiat apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule şi controlul obligaţiei de a asigura această răspundere;
întrucât Directiva 72/166/CEE, în art. 3, impune fiecărui stat membru să ia toate măsurile necesare pentru ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele înregistrate în mod obişnuit pe teritoriul său să fie acoperită printr-o asigurare; întrucât pagubele acoperite astfel, precum şi modurile de încheiere a acestei asigurări, sunt stabilite în cadrul acestor măsuri;
întrucât, totuşi, există în continuare mari deosebiri între legislaţiile diverselor state membre privind extinderea acestei obligaţii de asigurare; întrucât aceste diferenţe au un efect direct asupra instituirii şi funcţionării pieţei comune;
întrucât se justifică în special extinderea obligaţiei ca asigurarea să includă răspunderea ca rezultat al distrugerii proprietăţii;
întrucât valorile de la care asigurarea este obligatorie trebuie să permită, în orice împrejurare, garantarea unei despăgubiri suficiente a victimelor, oricare ar fi statul membru în care s-a produs accidentul;
întrucât sunt necesare dispoziţii care să prevadă că un organism va garanta că victima nu rămâne nedespăgubită, în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat sau nu este identificat; întrucât, fără a modifica dispoziţiile aplicate de către statele membre în ceea ce priveşte caracterul subsidiar sau ne-subsidiar al compensaţiei plătite de acest organism, precum şi normele aplicabile privind subrogarea, este important să se prevadă că victima unui asemenea accident se poate adresa direct acestui organism, ca un prim punct de contact; întrucât, pe de altă parte, trebuie să se dea statelor membre posibilitatea de a aplica anumite excluderi limitate în ceea ce priveşte plata despăgubirii de către acest organism şi să se prevadă, în cazul pagubelor materiale provocate de un vehicul neidentificat, având în vedere riscurile de fraudă, că despăgubirea unor astfel de pagube poate fi limitată sau exclusă;
întrucât este în interesul victimelor ca efectele anumitor clauze de excludere să fie limitate la relaţiile între asigurător şi persoana care poartă răspunderea pentru accident; întrucât, în cazul vehiculelor furate sau obţinute prin violenţă, statele membre pot totuşi să prevadă că organismul susmenţionat va interveni pentru a despăgubi victima;
întrucât, pentru a uşura sarcina financiară pe care o suportă acest organism, statele membre pot să prevadă aplicarea anumitor francize atunci când acesta oferă despăgubiri pentru pagubele materiale provocate de vehiculele neasigurate sau, după caz, furate sau obţinute prin violenţă;
întrucât trebuie să se acorde membrilor familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane care poartă răspunderea, o protecţie comparabilă cu cea de care beneficiază alţi terţi, în orice caz în ceea ce priveşte vătămarea corporală;
întrucât desfiinţarea controlului asupra asigurării este condiţionată de acordarea, de către oficiul naţional de asigurări din ţara gazdă, a unei garanţii de despăgubire a pagubelor provocate de vehiculele aflate de obicei într-un alt stat membru; întrucât, pentru a stabili dacă un vehicul se află de obicei într-un stat membru dat, criteriul cel mai simplu rămâne placa de înmatriculare a acestui stat; întrucât, în consecinţă, trebuie modificat în acest sens art. 1 alin. (4), prima liniuţă din Directiva 72/166/CEE;
întrucât, ţinând seama de situaţia iniţială în unele state membre în ceea ce priveşte, pe de o parte, sumele minime şi, pe de altă parte, acoperirea şi francizele aplicabile de către organismul susmenţionat în domeniul despăgubiri materiale, trebuie stabilite măsuri tranzitorii referitoare la aplicarea treptată în aceste state membre a dispoziţiilor din prezenta directivă referitoare la sumele minime şi compensarea pagubelor materiale de către acest organism,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
___________
(1) JO C 214, 21.08.1980, p. 9, JO C 78, 30.03.1982, p. 17
(2) JO C 287, 09.11.1981, p. 44
(3) JO C 138, 09.06.1981, p. 15
(4) JO L 103, 02.05.1972, p. 2
(5) JO L 291, 28.12.1972, p. 162
-----------------
Articolul 1
1. Asigurarea prevăzută la art. 3 alin. (1) din Directiva 72/166/CEE acoperă obligatoriu pagubele materiale şi vătămarea corporală.
2. Fără a aduce atingere garanţiilor superioare pe care statele membre pot să le stabilească, fiecare stat membru trebuie să impună ca valorile pentru care această asigurare este obligatorie să se ridice la minimum:
- 350.000 ECU pentru vătămare corporală, atunci când nu există decât o singură victimă; atunci când există mai multe victime în cazul unei singure cereri de despăgubire, această valoare se înmulţeşte cu numărul victimelor;
- 100.000 ECU pentru pagube materiale pentru fiecare cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor.
Statele membre pot să prevadă, în locul valorilor minime precedente, o sumă minimă de 500.000 ECU pentru vătămare corporală atunci când există mai multe victime la o singură cerere de despăgubire sau, în caz de vătămare corporală şi pagube materiale, o sumă globală de minimum 600.000 ECU pentru fiecare cerere de despăgubire, oricare ar fi numărul victimelor sau natura pagubelor.
3. În sensul prezentei directive, ECU reprezintă unitatea de cont definită la art. 1 din Regulamentul (CEE) nr. 3180/78(1). Valoarea de schimb în moneda naţională, care se ia în considerare pe perioade succesive de patru ani, începând cu 1 ianuarie din primul an al fiecărei perioade, este cea din ultima zi a lunii septembrie anterioare, pentru care sunt disponibile valorile de schimb ale ECU în toate monedele Comunităţii. Prima perioadă începe la 1 ianuarie 1984.
4. Fiecare stat membru înfiinţează sau autorizează un organism a cărui misiune este de a compensa, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, pagubele materiale sau corporale provocate de un vehicul neidentificat sau pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare prevăzută la alin. (1). Această dispoziţie nu aduce atingere dreptului statelor membre de considera compensarea plătită de acest organism ca având un caracter subsidiar sau nu, şi nici dreptului de a adopta dispoziţii pentru rezolvarea cererilor de despăgubire între organismul respectiv şi persoana sau persoanele care poartă răspunderea pentru accident şi alţi asigurători sau organisme de asigurări sociale care trebuie să despăgubească victima pentru acelaşi accident.
Victima se poate în orice caz adresa direct organismului care, pe baza informaţiilor furnizate de către victimă la cererea sa, este obligat să-i dea un răspuns motivat cu privire la plata oricărei despăgubiri.
Cu toate acestea, statele membre pot exclude de la plata despăgubirii de către acest organism persoanele care s-au îmbarcat voluntar în vehiculul care a provocat dauna, atunci când organismul poate dovedi că acestea ştiau că vehiculul nu este asigurat.
Statele membre pot limita sau exclude plata compensaţiei de către acest organism în cazul unor pagube materiale provocate de un vehicul neidentificat.
Ele pot de asemenea autoriza, în cazul unor pagube materiale provocate de un vehicul neasigurat, o franciză care să nu depăşească 500 ECU, care să fie suportată de victimă.
În acelaşi timp, fiecare stat membru aplică propriile sale legi, reglementări şi dispoziţii administrative cu privire la plata compensaţiei de către un astfel de organism, fără a aduce atingere oricărei alte practici ce este mai favorabilă victimelor.
___________
(1) JO L 379, 30.12.1978, p. 1
-----------------
Articolul 2
1. Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca orice dispoziţie legală sau clauză contractuală conţinută într-o poliţă de asigurare, eliberată în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Directiva 72/166/CEE, care exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către:
- persoane care nu sunt autorizate în mod explicit sau implicit,
sau
- persoane care nu sunt titularele unui permis care să le dea dreptul să conducă vehiculul respectiv,
sau
- persoane care nu respectă obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv, să fie considerată, în sensul art. 3 alin. (1) din Directiva 72/166/CEE, fără efect în ceea priveşte pretenţiile unor terţi care au fost victime ale unui accident.
Totuşi, dispoziţia sau clauza prevăzută la prima liniuţă poate fi invocată împotriva unor persoane care s-au îmbarcat voluntar în vehiculul care a provocat dauna, dacă asigurătorul poate dovedi că acestea ştiau că vehiculul este furat.
Statele membre au posibilitatea - pentru accidentele survenite pe teritoriul lor - să nu aplice dispoziţia de la primul paragraf, dacă şi în măsura în care victima poate obţine despăgubirea prejudiciului său de la un organism de asigurări sociale.
2. În cazul unor vehicule furate sau obţinute prin violenţă, statele membre pot decide că organismul prevăzut la art. 1 alin. (4) va interveni în locul asigurătorului, în condiţiile definite la alin. (1) din prezentul articol; atunci când vehiculul se află de obicei pe teritoriul unui alt stat membru, organismul în cauză nu poate avea nici un fel de pretenţii faţă de alt organism din statul membru respectiv.
Statele membre care, în cazul vehiculelor furate sau obţinute prin violenţă, prevăd plata de despăgubiri de către organismul menţionat la art. 1 alin. (4), pot stabili pentru pagubele materiale o franciză care să nu depăşească 250 ECU, care să fie suportată de victimă.
Articolul 3
Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident şi acoperită de asigurarea prevăzută la art. 1 alin. (1), nu sunt excluşi, datorită acestei legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru vătămările lor corporale.
Articolul 4
La art. 1 alin. (4) din Directiva 72/166/CEE, prima liniuţă se înlocuieşte cu textul următor:
"- teritoriul statului al cărui vehicul poartă o plăcuţă de înmatriculare, sau."
Articolul 5
1. Statele membre îşi modifică dispoziţiile naţionale pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1987 cel târziu. Statele membre notifică imediat comisia în legătură cu aceste modificări.
2. Dispoziţiile astfel modificate se aplică până la 31 decembrie 1988 cel târziu.
3. Prin derogare la alin. (2):
a) Republica Elenă dispune de un termen de până la 31 decembrie 1995 pentru a mări sumele de garanţie până la valorile prevăzute la art. 1 alin. (2). Dacă ea foloseşte această posibilitate, sumele de garanţie trebuie, în raport cu sumele prevăzute la articolul sus-menţionat, să atingă:
- un procent mai mare de 16% până la 31 decembrie 1988 cel târziu,
- un procent de 31% până la 31 decembrie 1992 cel târziu;
b) celelalte state membre dispun de un termen mergând până la 31 decembrie 1990 pentru a mări sumele de garanţie până la valorile prevăzute la art. 1 alin. (2). Statele membre care se folosesc de această posibilitate trebuie, în termenul prevăzut la alin. (1), să suplimenteze garanţiile cu cel puţin jumătate din diferenţa între valoarea garanţiei în vigoare la 1 ianuarie 1984 şi valorile specificate la art. 1 alin. (2).
4. Prin derogare la alin. (2):
a) Republica Italiană poate să prevadă ca franciza prevăzută la art. 1 alin. (4) par. (5) să se ridice la 1.000 ECU până la 31 decembrie 1990;
b) Republica Elenă şi Irlanda pot să prevadă ca:
- intervenţia organismului prevăzut la art. 1 alin. (4) pentru compensarea pagubelor materiale să fie exclusă până la 31 decembrie 1992;
- franciza prevăzută la art. 1 alin. (4) par. (5) şi franciza prevăzută la art. 2 alin. (2) par. (2) se ridică la 1.500 ECU până la 31 decembrie 1995.
Articolul 6
1. Comisia prezintă Consiliului, până la 31 decembrie 1989 cel mai târziu, un raport asupra situaţiei în statele membre care beneficiază de măsurile tranzitorii prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a) şi (4) lit. b) şi prezintă, dacă este cazul, propuneri de revizuire a acestor măsuri, ţinând cont de evoluţia situaţiei.
2. Comisia prezintă Consiliului, în termen de până la 31 decembrie 1993, un raport asupra stadiului de aplicare a prezentei directive şi îi prezintă, dacă este cazul, propuneri, în special în ceea ce priveşte adaptarea sumelor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (4).
Articolul 7
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 30 decembrie 1983.
Pentru Consiliu
Preşedintele,
G. VARFIS
-------------------
