LEGE nr. 18 din 26 februarie 2009a bugetului de stat pe anul 2009
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 27 februarie 2009Data intrării în vigoare 02-03-2009

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2009 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, activităţilor finanţate integral din venituri proprii.Secţiunea 1 Dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2009Articolul 2(1) Sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 75.689,7 milioane lei, iar la cheltuieli, în sumă de 94.767,5 milioane lei, cu un deficit de 19.077,8 milioane lei.(3) Sinteza cheltuielilor bugetare, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.(4) Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute în anexa nr. 3*).----- *) Anexa nr. 3 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.(5) Se interzic reţinerea şi utilizarea de către ordonatorii de credite finanţaţi integral din bugetul de stat a oricăror venituri proprii care nu sunt prevăzute în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite.Articolul 3Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanţare, iar în cadrul acestora pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate de cheltuieli.Secţiunea a 2-a Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2009Articolul 4Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 17.624,5 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:a) 2.022,2 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit anexei nr. 4;b) 12.136,6 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 5;c) 551,8 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, prevăzute în anexa nr. 6, a căror repartizare pe unităţi administrativ-teritoriale se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor;d) 1.999,7 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevăzute în anexa nr. 7, care se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale potrivit prevederilor art. 33 alin. (3)-(7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;e) 914,2 milioane lei pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, care se vor repartiza pe judeţe şi proiecte eligibile prin hotărâre a Guvernului, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007.Articolul 5(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. a) sunt destinate finanţării:a) sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap;b) drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore;c) cheltuielilor privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional;d) cheltuielilor aferente învăţământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională;e) instituţiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;f) plăţii contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară;g) serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor judeţene.(2) În situaţiile în care produsele lactate şi de panificaţie, precum şi mierea se contractează şi de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, consiliul judeţean va repartiza sume cu această destinaţie unităţilor administrativteritoriale respective.(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanţării:a) cheltuielilor de personal, burselor şi obiectelor de inventar ale instituţiilor sau ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;b) drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav;c) ajutorului social şi ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri;d) serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti;e) ajutoarelor de stat regionale, acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare, pentru administraţiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor locale;f) cheltuielilor creşelor;g) cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor şi al municipiului Bucureşti, respectiv pentru: sistemul de protecţie a copilului, centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, drepturile privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional, învăţământul special şi centrele de resurse şi asistenţă educaţională, instituţiile de cultură descentralizate, începând cu anul 2002, şi plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult.(4) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (3) pe comune, oraşe, municipii, sectoare şi municipiul Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după consultarea consiliului judeţean şi a primarilor, şi cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratului şcolar sau a direcţiei de muncă şi incluziune socială, după caz, în funcţie de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.(5) Pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 4, pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, autorităţile administraţiei publice locale vor aloca şi sume din bugetele locale ale acestora.(6) Numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical din unităţile de cult este prevăzut în anexa nr. 8.Articolul 6Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2009 sunt prevăzute în anexa nr. 9.Secţiunea a 3-a Dispoziţii referitoare la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2009Articolul 7Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, constituit în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa nr. 10.Secţiunea a 4-a Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare pe anul 2009Articolul 8(1) Pentru anul 2009, finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor/propunerilor de proiecte care întrunesc criteriile de eligibilitate pentru finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricole şi de pescuit, altor facilităţi şi instrumente postaderare, care funcţionează pe principiul rambursării integrale sau parţiale a cheltuielilor către beneficiari, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite beneficiari ai unor astfel de proiecte, de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv de la bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii.(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite beneficiari de proiecte la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit destinaţiei acestora şi au avizul de principiu al autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii asupra eligibilităţii activităţilor din cadrul proiectelor propuse la finanţare.(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) privind obţinerea avizului de principiu al autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii acele proiecte/propuneri de proiecte care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România.(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) să efectueze pe parcursul exerciţiului bugetar, fără a depăşi însă data de 31 octombrie, redistribuiri de fonduri între proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora, precum şi să introducă anexe la bugetul lor cu proiecte noi, respectând condiţiile prevăzute la alin. (2), cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare". Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanţelor Publice.(5) Pe parcursul execuţiei bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanţare a proiectelor prevăzute la alin. (1), unităţile administrativ-teritoriale pot contracta finanţări rambursabile sau pot utiliza disponibilităţile fondului de rulment.(6) În bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management/gestiune a programelor/ instrumentelor/facilităţilor sunt cuprinse, după caz, sumele reprezentând "Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare", precum şi/sau "Transferuri de fonduri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi comerciale şi alţi beneficiari de drept privat sau public, necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare".Articolul 9(1) Pentru plăţile efectuate din cheltuielile prevăzute la art. 8, eligibile a fi acoperite din fonduri externe nerambursabile, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va solicita autorităţii de management/gestiune a programului/instrumentului/facilităţii rambursarea cheltuielilor efectuate conform prevederilor art. 8 alin. (1), în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanţare.(2) Autorităţile de management/gestiune, pe baza solicitărilor ordonatorilor de credite, vor efectua cereri lunare de rambursare a cheltuielilor şi de alimentare a conturilor lor de disponibil către Autoritatea de Certificare şi Plată şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi/sau către alte autorităţi abilitate cu certificarea şi plata în cadrul unor programe/facilităţi sau instrumente postaderare.(3) Sumele aferente rambursărilor de la Comisia Europeană şi de la alţi donatori de fonduri externe nerambursabile postaderare, reprezentând contribuţia acestora la proiectele prevăzute la art. 8 alin. (1), se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează de către autorităţile de management/gestiune a fondurilor/ instrumentelor/facilităţilor şi de Autoritatea de Certificare şi Plată la aceste bugete, după certificarea cheltuielilor conform prevederilor legale comunitare şi naţionale care reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare.(4) Sumele alocate bugetelor locale reprezentând contribuţia Uniunii Europene la proiectele prevăzute la art. 8 alin. (1) rămase neutilizate la finele exerciţiului bugetar se reflectă în excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment şi vor fi utilizate în anul 2010 cu aceeaşi destinaţie pentru care acestea au fost acordate, până la finalizarea proiectelor respective.(5) Operaţiunile privind înregistrarea în contabilitate a drepturilor şi obligaţiilor în relaţia cu Comisia Europeană, provenite din fonduri externe nerambursabile postaderare, se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.Secţiunea a 5-a Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri rambursabile pe anul 2009Articolul 10(1) Pentru anul 2009 cheltuielile echivalente sumelor rămase de utilizat şi de tras din împrumuturile preluate spre administrare de Ministerul Finanţelor Publice şi sumelor aferente contribuţiei Guvernului României la finanţarea proiectelor respective sunt cuprinse cumulat în bugetele ordonatorilor principali de credite, în cadrul sumelor alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat, conform prevederilor art. 19 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2008 pentru reglementarea unor măsuri privind datoria publică în scopul aplicării art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică.(2) Fondurile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli, potrivit destinaţiei acestora.Articolul 11Fac excepţie de la prevederile art. 10 cheltuielile aferente acreditivelor deschise şi operaţionale şi după data de 1 ianuarie 2009 din cadrul proiectelor prevăzute la art. 10 alin. (1) şi cheltuielile în cadrul proiectelor finanţate din împrumuturile care nu sunt preluate spre administrare de către Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, care sunt cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ca sume alocate din bugetul fondurilor provenite din credite externe şi, respectiv, ca sume alocate din bugetul de stat în bugetul propriu, în funcţie de sursa de finanţare a cheltuielilor respective.Articolul 12(1) Guvernul poate aproba prin hotărâre virări de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă" şi, respectiv, în nivelul total al cheltuielilor din bugetul fondurilor provenite din credite externe, în funcţie de derularea programelor respective.(2) În cursul întregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între capitole şi între proiectele/programele cu finanţare rambursabilă, pentru asigurarea sumelor necesare derulării corespunzătoare a acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă" şi, respectiv, în nivelul total al cheltuielilor din credite externe.Articolul 13În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, în cursul întregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă".Capitolul II Responsabilităţi în aplicarea prezentei legiArticolul 14(1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat să efectueze virări de credite de la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.(2) Sumele prevăzute la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare" nu pot fi redistribuite la alte naturi de cheltuieli cu ocazia rectificărilor bugetare pe parcursul anului 2009 şi nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat în baza prevederilor art. 54 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare.(3) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, în cursul întregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare".(4) Din sumele prevăzute la titlul "Proiecte cu finanţare din fondurile externe nerambursabile postaderare" se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.(5) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să efectueze redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor prevăzute la titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare", în funcţie de implementarea şi derularea proiectelor aprobate.(6) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (3) se pot efectua şi de la capitolele care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, cu excepţia sumelor alocate din aceste fonduri.Articolul 15(1) Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale să efectueze şi să aprobe redistribuiri de credite bugetare de la obiectivele de investiţii în continuare, respectiv de la obiectivele de investiţii noi, la poziţia "Alte cheltuieli de investiţii", cuprinse în programele de investiţii publice, anexe la bugetele acestora.(2) Reparaţiile capitale aferente activelor fixe sunt incluse în Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii, la poziţia C "Alte cheltuieli de investiţii", categoria e "Alte cheltuieli asimilate investiţiilor", anexă la bugetele ordonatorilor principali de credite, şi reprezintă acele lucrări care se execută în scopul asigurării menţinerii funcţionării fondului fix existent pe toată durata normală de utilizare, în condiţiile legii, constând în înlocuirea totală sau parţială a elementelor de construcţii sau a părţilor componente ale acestor elemente, deteriorate ca urmare a uzurii fizice, precum şi repararea concomitentă a elementelor şi părţilor de elemente de construcţii uzate fizic, în scopul aducerii lor cât mai aproape de starea iniţială.Articolul 16(1) În bugetele ordonatorilor principali de credite sunt prevăzute, după caz, şi sumele reprezentând contribuţia Guvernului României la realizarea programelor şi proiectelor cu finanţare internaţională.(2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, în cadrul creditelor bugetare aprobate, să asigure integral şi cu prioritate fondurile necesare reprezentând componenta locală aferentă derulării programelor şi proiectelor cu finanţare internaţională, precum şi fondurile necesare finanţării angajamentelor asumate prin documentele privind aderarea României la Uniunea Europeană.(3) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", alineatele "Transferuri privind contribuţii de sănătate pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate sau arest preventiv" şi "Transferuri privind contribuţii de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului" la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.(4) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul "Alte transferuri", alineatele "Programe cu finanţare rambursabilă", "Programe comunitare", "Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă", "Programe ISPA", "Programe SAPARD", la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia realocărilor între aceste poziţii.(5) Din sumele prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul "Alte transferuri", alineatele "Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă", "Programe ISPA", "Programe SAPARD", se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a obiectivelor cuprinse în aceste programe.(6) Sumele reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea obiectivelor de investiţii cu finanţare externă de la titlul "Alte transferuri", alineatul "Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat", şi de la titlul "Active nefinanciare" nu pot fi redistribuite la alte obiective sau categorii de investiţii.(7) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, în cursul întregului an ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea:a) plăţii la scadenţă a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene, a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, la organisme financiar-bancare internaţionale, a rambursărilor de credite externe, a dobânzilor şi a altor costuri aferente creditelor externe, precum şi a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri comunitare, pre şi postaderare şi a programelor cu finanţare rambursabilă;b) sumelor necesare achitării debitelor datorate bugetului Comunităţii Europene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi celor reprezentând majorările de întârziere.(8) Ministerul Finanţelor Publice poate efectua în cursul întregului an virări de credite bugetare între alineatele articolului bugetar "Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene".(9) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul "Rambursări de credite" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare.Articolul 17Sumele pentru proiectele de comunicare, informare publică şi promovarea intereselor româneşti peste hotare, precum şi pentru finanţarea unor acţiuni cu caracter social-cultural sunt prevăzute în anexa nr. 3/12/02a la bugetul Cancelariei Primului Ministru, iar modul de repartizare şi utilizare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Articolul 18Sumele pentru sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru finanţarea de proiecte şi programe interetnice şi de combatere a intoleranţei sunt prevăzute în anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar modul de repartizare şi utilizare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Articolul 19În bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, la capitolul "Învăţământ" sunt prevăzute, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sume pentru: obiective de investiţii, consolidări, reabilitări, achiziţii de imobile, reparaţii capitale, achiziţionarea de mijloace de transport pentru transportul elevilor din mediul rural, edificarea şi construirea de campusuri şcolare, dotarea cu mobilier şcolar, înfiinţarea şi modernizarea unor şcoli de arte şi meserii, continuarea procesului de informatizare, asigurarea utilităţilor de natura investiţiilor, dotarea bibliotecilor şcolare cu cărţi şi material didactic, dotarea laboratoarelor şcolare, reforma educaţiei timpurii, precum şi alte dotări specifice învăţământului.Articolul 20(1) În anul 2009 se acordă transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în sumă de 191,6 milioane lei pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.(2) Repartizarea pe comune, oraşe, municipii, judeţe şi sectoarele municipiului Bucureşti şi, în cadrul acestora, pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute la alin. (1), se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.Capitolul III Dispoziţii finaleArticolul 21Termenul de aplicare a Programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007, se prelungeşte până la 31 decembrie 2009.Articolul 22În anul 2009, cheltuielile pentru transmiterea şi plata pensiilor militare şi a altor drepturi de asigurări sociale, cuvenite personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,03% asupra sumelor virate.Articolul 23(1) Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au în administrare hoteluri, case de odihnă şi de oaspeţi, baze de odihnă, tratament şi alte asemenea unităţi asigură finanţarea cheltuielilor curente şi de capital pentru respectivele unităţi exclusiv din veniturile proprii ale acestor unităţi.(2) Ordonatorii de credite nu vor putea finanţa nicio activitate legată de administrarea unităţilor prevăzute la alin. (1) din sume alocate de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.Articolul 24Fondurile alocate de la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi înfiinţarea de noi locuri de muncă se vor monitoriza de către Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.Articolul 25(1) Resursele financiare aferente proiectelor privind infrastructura în domeniul educaţiei, derulate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, se pot asigura prin contractarea de împrumuturi, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.(2) Pentru proiectele derulate de către instituţiile de învăţământ superior de stat din coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, resursele financiare pot fi asigurate prin împrumuturi contractate de către acestea în conformitate cu legislaţia în vigoare, în condiţiile rambursării din surse proprii, şi doar cu avizarea în prealabil a contractării de către Ministerul Finanţelor Publice.Articolul 26În bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din suma de 22.540 mii lei prevăzută la titlul "Active nefinanciare", suma de 2.832 mii lei este utilizată pentru dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă cu un simulator necesar instruirii practice a cursanţilor, suma de 1.500 mii lei pentru "Obiect nr. 2 Pavilion pregătire şi cazare Strejnic", suma de 2.271 mii lei pentru "Obiect nr. 3 Hangar întreţinere şi reparaţii Strejnic", suma de 433 mii lei pentru majorarea puterii electrice aferente echipamentului de balizaj al pistei 08-26 Strejnic şi al căii de rulare aferente, suma de 690 mii lei pentru modernizarea infrastructurii depozitului de carburanţi Strejnic ("Obiect nr. 4"), suma de 1.106 mii lei pentru drumuri, platforme, împrejmuire şi porţi ("Obiect nr. 5") - realizarea drumului tehnologic perimetral pe o lungime de 4.100 m, iar suma de 800 mii lei pentru înlocuirea portierelor şi a pardoselii hangarului Strejnic.Articolul 27Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORIOAN OLTEANp. PREŞEDINTELE SENATULUIALEXANDRU PEREŞBucureşti, 26 februarie 2009.Nr. 18.Anexa 1BUGETUL DE STATpe anul 2009- SINTEZA -
    CapitolSubcapitolParagrafGrupă/ TitluArticolAlineatDenumire indicator2009 Program
    AB1
    000101VENITURI - TOTAL
    __________________75.689.755
    0002I. VENITURI CURENTE71.012.030
    0003A. VENITURI FISCALE64.784.051
    0004A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL19.935.479
    0005A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE15.237.165
    0101IMPOZIT PE PROFIT13.445.500
    01Impozit pe profit de la agenții economici12.695.500
    02Impozit pe profit de la băncile comerciale750.000
    0201ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE1.791.665
    01Impozit pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente799.000
    02Impozitul pe profit obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecția consumatorului325
    03Impozit pe dividende datorat de persoane juridice271.300
    04Impozitul pe venitul reprezentanțelor din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine3.800
    05Impozit pe profitul realizat de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, care nu generează o persoană juridică3.040
    06Impozit pe venitul microîntreprinderilor694.000
    07Impozit pe veniturile microîntreprinderilor realizate de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică care nu generează o persoană juridică200
    50Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane juridice20.000
    030001A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE4.696.314
    0301IMPOZIT PE VENIT20.006.115
    01Impozit pe venituri din activități independente642.061
    02Impozit pe venituri din salarii14.761.042
    03Impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor297.610
    04Impozit pe venituri din dividende1.708.260
    05Impozit pe venituri din dobânzi117.662
    06Impozit pe venituri din pensii441.797
    07Impozit pe veniturile obținute din jocurile de noroc, din premii și din prime în bani și/sau natură92.055
    08Impozit pe veniturile din economii sub formă de dobândă realizate în Belgia, Luxemburg și Austria de persoane fizice române rezidente fiscal în România3.336
    09Impozit pe venituri din transferul titlurilor de valoare120.260
    10Impozit pe venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare323
    11Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală112.811
    12Impozit pe venituri realizate de persoanele fizice nerezidente122.995
    13Impozit pe venituri din activități agricole50.802
    14Impozit pe venituri obținute din valorificarea de bunuri în regim de consignație și din activități desfășurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial119.130
    15Impozit pe veniturile din activitățile de expertiză contabilă, tehnică judiciară și extrajudiciară6.292
    16Impozit pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil205.770
    17Impozit pe onorariul avocațiilor și notarilor publici1.429
    18Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal895.258
    19Sume virate pentru sponsorizarea entităților non-profit-12.080
    50Impozit pe venituri din alte surse65.410
    60Regularizări253.892
    0401COTE ȘI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD)-15.309.801
    01Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)-15.309.801
    0500A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂŞTIGURI DIN CAPITAL2.000
    0501ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE2.000
    50Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital2.000
    060001A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL21.218
    0601IMPOZIT PE SALARII - TOTAL21.218
    01Impozit pe salarii21.218
    0700A3. IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE223.000
    0701IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE223.000
    03Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru223.000
    100001A4. IMPOZITE ȘI TAXE PE BUNURI ȘI SERVICII43.514.524
    1001TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ44.416.400
    01Taxa pe valoarea adăugată încasată44.416.400
    1101SUME DEFALCATE DIN TVA-17.624.510
    01Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor (se scad)-2.022.172
    02Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor. orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București (se scad)-12.136.598
    05Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri (se scad)-551.770
    06Sume defalcate - din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad)-1.999.737
    07Sume defalcate din TVA pentru dezvoltarea infrastructurii și a bazelor sportive din spațiul rural (se scad)-914.233
    1201ALTE IMPOZITE ȘI TAXE GENERALE PE BUNURI ȘI SERVICII35.700
    01Impozit pe țițeiul din producția internă și gazele naturale35.700
    1401ACCIZE16.233.400
    1601TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE DESFĂȘURAREA DE ACTIVITĂȚI453.534
    01Taxe pentru jocurile de noroc136.000
    03Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare120.000
    04Taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale9.000
    06Taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc188.000
    07Taxe pentru prestațiile efectuate și pentru eliberarea autorizațiilor de transport în trafic internațional292
    50Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activități242
    170001A5. IMPOZIT PE COMERŢUL EXTERIOR ȘI TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE1.021.100
    1701VENITURI ÎNCADRATE ÎN RESURSELE PROPRII ALE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE1.021.100
    01Taxe vamale (altele decât în sectorul agricol)826.947
    02Taxe vamale legate de sectorul agricol188.253
    03Contribuții în sectorul zahărului5.900
    180001A6. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE68.730
    1801ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE68.730
    04Alte taxe pe tranzacții și comerț internațional730
    06Contribuții la fondul temporar pentru restructurarea industriei zahărului în Comunitatea Europeană68.000
    200001B. CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI463.000
    2001CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR270.000
    05Vărsăminte de la persoane juridice, pentru persoane cu handicap neîncadrate270.000
    2101CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR193.000
    01Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de asigurați193.000
    2900C. VENITURI NEFISCALE5.764.979
    3000C1. VENITURI DIN PROPRIETATE4.621.058
    3001VENITURI DIN PROPRIETATE4.348.058
    01Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale80.000
    02Încasări din cota reținută, conform codului penal58
    05Venituri din concesiuni și închirieri2.668.000
    08Venituri din dividende1.600.000
    3101VENITURI DIN DOBÂNZI273.000
    03Alte venituri din dobânzi273.000
    330001C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII1.143.921
    3301VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI235.906
    02Taxe consulare150.000
    03Venituri din taxe pentru prestații vamale194
    04Taxe și tarife pentru analize și servicii efectuate de laboratoare80
    06Venituri din expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară3.600
    08Venituri din prestări de servicii55.000
    09Taxe și alte venituri din protecția mediului17.500
    23Venituri din timbrul judiciar1.190
    25Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat3.350
    26Venituri din despăgubiri4.900
    29Tarife încasate pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate și pentru emiterea sau modificarea unui acord de preț în avans92
    3401VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, ELIBERĂRI PERMISE2.534
    01Venituri din taxe pentru eliberări de permise și certificate2.534
    3501AMENZI, PENALITĂȚI ȘI CONFISCĂRI531.575
    01Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale500.000
    02Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere declarației de impozite și taxe2.000
    03Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii27.000
    04Majorări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen300
    05Amenzi judiciare2.225
    06Încasări rezultate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor la regimul drogurilor și precursorilor50
    3601DIVERSE VENITURI373.906
    01Venituri din aplicarea prescripției extinctive8.000
    02Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri56
    03Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite900
    04Venituri din producerea riscurilor asigurate100
    05Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice1.300
    11Venituri din ajutoare de stat recuperate59.000
    13Taxe pentru stocurile excedentare1.450
    14Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită3.100
    50Alte venituri300.000
    390001II. VENITURI DIN CAPITAL149.700
    3901VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI149.700
    01Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice25.000
    02Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat și de mobilizare1.900
    03Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului90.000
    06Venituri obținute în procesul de stingere a creanțelor bugetare21.300
    07Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau a unităților administrativ- teritoriale11.500
    400001III. OPERAȚIUNI FINANCIARE5.630
    4001ÎNCASĂRI DIN RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE5.630
    04Încasări din rambursarea împrumuturilor din fondul de redresare financiară100
    05Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru proiecte de investiții în turism30
    07Încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice și juridice4.500
    08Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru acoperirea arieratelor către CONEL și ROMGAZ1.000
    4501SUME PRIMITE DE LA UE ÎN CONTUL PLAŢILOR EFECTUATE4.522.395
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    ___________________94.767.512
    01CHELTUIELI CURENTE86.878.961
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL15.525.804
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII4.512.193
    30TITLUL III DOBÂNZI5.220.085
    40TITLUL IV SUBVENŢII4.260.790
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE11.810.456
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI14.206.860
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE7.654.465
    51TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.859.561
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI1.533.427
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ4.127.651
    70CHELTUIELI DE CAPITAL5.371.234
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE4.272.586
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.517.317
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.454
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.511.863
    510001Partea I-a SERVICII PUBLICE GENERALE22.394.409
    01CHELTUIELI CURENTE19.063.813
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.576.269
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII1.448.003
    30TITLUL III DOBÂNZI4.918.596
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE494.621
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI8.344.153
    56TITLUL VIII PROGRAME CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE821.740
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI292.762
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.289.883
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE191.235
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.040.713
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.040.713
    01Rambursări de credite externe285.843
    06Diferențe de curs aferente datoriei publice externe285.843
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACŢIUNI EXTERNE10.537.183
    01CHELTUIELI CURENTE10.362.707
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.388.322
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII596.981
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE49.291
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI6.566.659
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE756.929
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI4.525
    70CHELTUIELI DE CAPITAL174.476
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE174.476
    510101Autorități executive și legislative4.211.955
    01Administrația prezidențială42.997
    02Autorități legislative402.137
    03Autorități executive3.428.594
    04Alte organe ale autorităților publice338.227
    03Contribuția la bugetul UE5.900.000
    04Cofinanțarea fondurilor primite de la Uniunea Europeană425.228
    5301CERCETARE FUNDAMENTALĂ ȘI CERCETARE DEZVOLTARE1.433.356
    01CHELTUIELI CURENTE1.416.637
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL187.947
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII769.995
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE26.111
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI346.746
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE64.811
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI21.027
    70CHELTUIELI DE CAPITAL16.719
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE16.719
    530101Cercetare fundamentală (de bază)194.996
    02Cercetare și dezvoltare pentru servicii publice generale1.238.360
    5401ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE3.013.468
    01CHELTUIELI CURENTE1.914.780
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII49.153
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI1.430.748
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI267.210
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.098.688
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE40
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    540101Programe de informare și prezentare a imaginii României1.000
    02Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului152.669
    03Fond de intervenție la dispoziția Guvernului15.000
    04Fondul Național de Preaderare1.420.761
    11Asistență națională externă pentru dezvoltare8.400
    12Fondul Național de Dezvoltare198.648
    50Alte servicii publice generale1.216.990
    5501TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICĂ ȘI ÎMPRUMUTURI7.410.402
    01CHELTUIELI CURENTE5.369.689
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII31.874
    30TITLUL III DOBÂNZI4.918.596
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE419.219
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.040.713
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.040.713
    600001Partea a II-a APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ15.802.498
    01CHELTUIELI CURENTE14.029.153
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL11.022.095
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII1.613.249
    30TITLUL III DOBÂNZI22.316
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE886.573
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI176.963
    56TITLUL VIII PROGRAME CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE224.453
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ174
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI6.020
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE77.310
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.773.275
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.773.275
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE70
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE70
    01Rambursări de credite externe70
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite70
    6001APĂRARE4.695.941
    01CHELTUIELI CURENTE3.708.773
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.696.189
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII749.226
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE104.077
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI158.957
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ104
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI220
    70CHELTUIELI DE CAPITAL987.168
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE987.168
    600101Administrație centrală302.172
    02Apărare națională3.956.868
    03Ajutor militar extern391.552
    25Cercetare și dezvoltare pentru apărare24.903
    50Alte cheltuieli în domeniul apărării20.446
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ11.106.557
    01CHELTUIELI CURENTE10.320.380
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL8.325.906
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII864.023
    30TITLUL III DOBÂNZI22.316
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE782.496
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI18.006
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE224.453
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ70
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI5.800
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ77.310
    70CHELTUIELI DE CAPITAL786.107
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE786.107
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE70
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE70
    610101Administrația centrală1.172.804
    03Ordine publică4.089.402
    01Poliție2.393.022
    02Jandarmerie919.749
    03Paza și supravegherea frontierei776.631
    04Siguranța națională1.758.125
    05Protecție civilă și protecția contra incendiilor987.295
    06Autorități judecătorești1.761.700
    07Penitenciare700.048
    25Cercetare și dezvoltare pentru ordine publică și siguranța națională1.000
    50Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale636.183
    650001Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL CULTURALE31.447.826
    01CHELTUIELI CURENTE29.803.130
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL1.116.421
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII939.280
    30TITLUL III DOBÂNZI6.456
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE7.006.816
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI115.192
    56TITLUL VIII PROGRAME CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE841.382
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.859.387
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI1.135.181
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.635.962
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.635.962
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE8.734
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI454
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE8.280
    01Rambursări de credite externe8.280
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite8.280
    6501ÎNVĂȚĂMÂNT6.346.711
    01CHELTUIELI CURENTE4.826.814
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL674.470
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII240.244
    30TITLUL III DOBÂNZI5.406
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE2.521.946
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI3.679
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE440.443
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ242.567
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI448.565
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ249.494
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.519.897
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.519.897
    650101Administrație centrală57.300
    02Servicii publice descentralizate1.483.132
    03Învățământ preșcolar și primar3.335
    01Învățământ preșcolar3.335
    04Învățământ secundar587.735
    01Învățământ secundar inferior259.910
    02Învățământ secundar superior289.522
    03Învățământ profesional38.303
    05Învățământ postliceal50.035
    06Învățământ superior3.320.317
    01Învățământ universitar2.846.386
    02Învățământ postuniversitar473.931
    07Învățământ nedefinibil prin nivel59.687
    01Centre de specializare, perfecționare, calificare și recalificare3.840
    02Biblioteci centrale, universitare și pedagogice55.847
    11Servicii auxiliare pentru educație365.332
    04Cămine și cantine pentru studenți147.680
    30Alte servicii auxiliare217.652
    25Cercetare și dezvoltare pentru învățământ74
    50Alte cheltuieli în domeniul învățământului419.764
    6601SĂNĂTATE2.403.254
    01CHELTUIELI CURENTE2.322.754
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL268.249
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII127.504
    30TITLUL III DOBÂNZI1.050
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE1.592.907
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI9.764
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE103.380
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ3.000
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ216.900
    70CHELTUIELI DE CAPITAL72.220
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCTARE72.220
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE8.280
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE8.280
    660101Administrația centrală21.200
    02Servicii publice descentralizate170.000
    04Servicii medicale în ambulator9.775
    05Asistență medicală în centre medicale multifuncționale9.775
    06Servicii medicale în unități sanitare cu paturi87.929
    01Spitale generale87.929
    08Servicii de sănătate publică45.000
    09Hematologie și securitate transfuzională65.000
    10Cercetare aplicativă și dezvoltare experimentală în sănătate6.226
    50Alte cheltuieli în domeniul sănătății1.998.124
    50Alte instituții și acțiuni sanitare1.998.124
    6701CULTURA, RECREERE ȘI RELIGIE2.313.926
    01CHELTUIELI CURENTE2.276.715
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL74.029
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII399.928
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE777.848
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI91.525
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE14.435
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI666.604
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ252.346
    70CHELTUIELI DE CAPITAL37.211
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE37.211
    670101Administrație centrala100.090
    02Servicii publice descentralizate38.000
    03Servicii culturale386.308
    01Biblioteci publice naționale13.510
    03Muzee115.816
    04Instituții publice de spectacole și concerte202.311
    11Edituri2.808
    12Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice42.603
    14Centre culturale7.880
    16Târguri, saloane și expoziții de carte și de publicații culturale1.380
    05Servicii recreative și sportive459.268
    01Sport441.268
    02Tineret18.000
    06Servicii religioase387.488
    50Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei942.772
    6801ASIGURARI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ20.383.935
    01CHELTUIELI CURENTE20.376.847
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL99.673
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII171.604
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE2.114.115
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI10.224
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE283.124
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.613.820
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI20.012
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ64.275
    70CHELTUIELI DE CAPITAL6.634
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE6.634
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE454
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI454
    680101Administrație centrală319.247
    02Servicii publice descentralizate92.303
    03Pensii și ajutoare pentru bătrânețe11.092.405
    05Asistență socială în caz de boli și invalidități1.779.219
    02Asistență socială în caz de invaliditate1.779.219
    06Asistență socială pentru familie și copii5.518.787
    08Ajutoare la trecerea în rezervă, retragere sau pensionare273.099
    09Ajutoare pentru urmași785
    15Prevenirea excluderii sociale920.047
    01Ajutor social793.252
    03Centre de primire și cazare a persoanelor solicitante a statutului de refugiat2.026
    04Servicii sociale33.997
    50Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale90.772
    25Cercetare și dezvoltare în domeniul asigurărilor și asistentei sociale2.968
    50Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistentei sociale385.075
    700001Partea a IV-a SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU ȘI APE3.857.778
    01CHELTUIELI CURENTE3.366.278
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL145.992
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII53.821
    30TITLUL III DOBÂNZI9.200
    40TITLUL IV SUBVENŢII12.800
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE1.221.872
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI611.339
    56TITLUL VIII PROGRAME CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE POSTADERARE NERAMBURSABILE (FEN)116.264
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI50
    70CHELTUIELI DE CAPITAL491.500
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE491.500
    7001LOCUINŢE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ3.225.489
    01CHELTUIELI CURENTE2.773.989
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII9.620
    40TITLUL IV SUBVENŢII12.800
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE972.622
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI569.007
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE15.000
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ1.194.940
    70CHELTUIELI DE CAPITAL451.500
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE451.500
    700103Locuințe1.520.715
    01Dezvoltarea sistemului de locuințe1.520.715
    05Alimentare cu apă și amenajări hidro-tehnice935.877
    02Amenajări hidrotehnice935.877
    50Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale768.897
    7401PROTECȚIA MEDIULUI632.289
    01CHELTUIELI CURENTE592.289
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL145.992
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII44.201
    30TITLUL III DOBÂNZI9.200
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE249.250
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI42.332
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXFERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE101.264
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI50
    70CHELTUIELI DE CAPITAL40.000
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE40.000
    740101Administrație centrală55.555
    03Reducerea și controlul poluării568.552
    04Proiecția biosferei și a mediului natural 4.250
    25Cercetare și dezvoltare în domeniul mediului3.932
    800001Partea a V-a ACŢIUNI ECONOMICE21.265.001
    01CHELTUIELI CURENTE20.616.587
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL665.027
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII457.840
    30TITLUL III DOBÂNZI263.517
    40TITLUL IV SUBVENŢII4.247.990
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 2.200.574
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI4.959.213
    56TITLUL VIII PROGRAME CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE5.650.626
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI99.414
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE2.072.386
    70CHELTUIELI DE CAPITAL180.614
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE180.614
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE467.800
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.000
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE462.800
    01Rambursări de credite externe462.800
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite 462.800
    8001ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ 1.931.873
    01CHELTUIELI CURENTE1.884.241
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL85.745
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII109.883
    40TITLUL IV SUBVENŢII260.129
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINIS TRAŢIEI PUBLICE110.331
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI735.972
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE483.536
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI874
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ 97.771
    70CHELTUIELI DE CAPITAL42.632
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE42.632
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE5.000
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.000
    800101Acțiuni generale economice și comerciale1.931.873
    01Administrație centrală250.872
    03Meteorologie52.910
    05Sistemul național antigrindină9.000
    06Prevenire și combatere inundații și ghețuri 4.617
    07Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale 224.069
    10Programe de dezvoltare regională și socială 670.165
    11Rezerve de stat și de mobilizare94.092
    12Ajutoare de stat593.657
    30Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale 32.491
    8101COMBUSTIBILI ȘI ENERGIE1.057.586
    01CHELTUIELI CURENTE1.057.586
    40TITLUL IV SUBVENŢII293.160
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 470.129
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI294.297
    810102Cărbune și alți combustibili minerali solizi 309.850
    04Combustibil nuclear584
    05Energie electrică256.107
    06Energie termică470.129
    50Alte cheltuieli privind combustibili și energia 20.916
    8201INDUSTRIA EXTRACTIVĂ, PRELUCRĂTOARE ȘI CONSTRUCȚII 360.007
    01CHELTUIELI CURENTE309.617
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII20
    30TITLUL III DOBÂNZI52.170
    40TITLUL IV SUBVENŢII126.290
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 25.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI106.137
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE50.390
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE50.390
    820101Industria extractivă a resurselor minerale altele decât combustibilii minerali 73.940
    50Alte cheltuieli în domeniul industriei286.067
    8301AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE 8.392.664
    01CHELTUIELI CURENTE8.308.638
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL531.134
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII115.612
    30TITLUL III DOBÂNZI580
    40TITLUL IV SUBVENŢII2.468.604
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 834.087
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI142.448
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE 3.895.173
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI91.440
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ 229.560
    70CHELTUIELI DE CAPITAL81.266
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE81.266
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.760
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.760
    830101Administrație centrala127.472
    02Servicii publice descentralizate964.879
    03Agricultura5.206.740
    01Amendare soluri acide și alcaline9.700
    02Îmbunătățiri funciare, irigații, desecări și combaterea eroziunii solului 586.855
    03Protecția plantelor și carantina fitosanitara 44.915
    04Programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli 4.223.100
    05Reproducția și selecția animalelor23.600
    30Alte cheltuieli în domeniul agriculturii 318.570
    04Silvicultură194.770
    50Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii 1.898.803
    8401TRANSPORTURI8.712.444
    01CHELTUIELI CURENTE8.285.262
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL41.790
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII16.563
    30TITLUL III DOBÂNZI210.767
    40TITLUL IV SUBVENŢII1.099.807
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 458.454
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI3.632.797
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE1.149.729
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI7.100
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ1.668.255
    70CHELTUIELI DE CAPITAL17.532
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE17.532
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE409.650
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE409.650
    840101Administrație centrală54.453
    03Transport rutier5.743.520
    01Drumuri și poduri5.743.520
    04Transport feroviar2.472.146
    01Transport pe cale ferată1.907.406
    02Transport cu metroul564.740
    05Transport pe apă275.589
    06Transport aerian166.736
    02Aviația civilă151.137
    03Zboruri speciale15.599
    8501COMUNICAŢII310.357
    01CHELTUIELI CURENTE271.557
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL5.640
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII107.752
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI700
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE106.715
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ 50.750
    70CHELTUIELI DE CAPITAL38.800
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE38.800
    850101Comunicații310.357
    8601CERCETARE ȘI DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL ECONOMIC 103.974
    01CHELTUIELI CURENTE103.590
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL718
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII56.010
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI46.862
    70CHELTUIELI DE CAPITAL384
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE384
    860102Cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii, silviculturi, pisciculturi și vânătorii45.180
    03Cercetare și dezvoltare în domeniul combustibilului și energiei31.652
    04Cercetare și dezvoltare în domeniul industriei extractive, prelucrătoare și construcțiilor27.142
    8701ALTE ACŢIUNI ECONOMICE396.096
    01CHELTUIELI CURENTE396.096
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII52.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE302.573
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE15.473
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ26.050
    870101Fondul Român de Dezvoltare Socială396.096
    9901DEFICIT-19.077.757
    Anexa 2SINTEZAcheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole,paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate,după caz, pe anul 2009
    CapitolSubcapitolParagrafGrupa/ TitluArticolAlineatDenumire indicator2009 Program
    AB1
    5000TOTAL GENERAL
    ________________108.129.691
    01CHELTUIELI CURENTE99.265.340
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL17.410.275
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII7.082.463
    30TITLUL III DOBÂNZI5.220.355
    40TITLUL IV SUBVENŢII4.260.790
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE13.232.477
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI17.975.984
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE10.379.973
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.862.376
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI1.545.327
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ4.127.651
    70CHELTUIELI DE CAPITAL6.342.673
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE5.244.025
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.521.678
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.454
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.516.224
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    _______________94.767.512
    01CHELTUIELI CURENTE86.878.961
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL15.525.804
    01Cheltuieli salariate în bani10.715.816
    01Salarii de bază5.438.884
    02Salarii de merit128.912
    03Indemnizație de conducere156.410
    04Spor de vechime650.078
    05Sporuri pentru condiții de muncă1.004.278
    06Alte sporuri1.020.194
    07Ore suplimentare33.151
    08Fond de premii534.437
    09Prima de vacanță324.686
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul7.116
    11Fond aferent plății cu ora53.101
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității22.016
    13Indemnizații de delegare355.717
    14Indemnizații de detașare4.353
    15Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă2.170
    16Alocații pentru locuințe15.602
    30Alte drepturi salariale în bani964.711
    02Cheltuieli salariale în natura2.301.970
    02Norme de hrana1.697.509
    03Uniforme și echipament obligatoriu465.382
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa751
    05Transportul la și de la locul de muncă12.167
    30Alte drepturi salariale în natura126.161
    03Contribuții1.691.518
    01Contribuții de asigurări sociale de stat1.000.470
    02Contribuții de asigurări de șomaj38.794
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate583.326
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale18.225
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați3.725
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații46.690
    07Contribuții la Fondul de garantare a creanțelor salariale288
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII4.512.193
    01Bunuri și servicii1.790.035
    01Furnituri de birou38.442
    02Materiale pentru curățenie10.434
    03Încălzit, iluminai și forță motrică342.862
    04Apa, canal și salubritate57.533
    05Carburanți și lubrifianți205.526
    06Piese de schimb66.445
    07Transport10.119
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet182.052
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional703.582
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare173.040
    02Reparații curente110.031
    03Hrană 117.266
    01Hrană pentru oameni114.586
    02Hrană pentru animale2.680
    04Medicamente și materiale sanitare24.142
    01Medicamente11.163
    02Materiale sanitare4.058
    03Reactivi8.650
    04Dezinfectanți271
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar172.092
    01Uniforme și echipament86.543
    03Lenjerie și accesorii de pat2.977
    30Alte obiecte de inventar82.572
    06Deplasări, detașări, transferări201.193
    01Deplasări interne, detașări, transferări102.581
    02Deplasări în străinătate98.612
    09Materiale de laborator5.834
    10Cercetare-dezvoltare785.371
    11Cărți, publicații și materiale documentare20.751
    12Consultanță și expertiză19.903
    13Pregătire profesională21.446
    14Protecția muncii5.977
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata29.558
    16Studii și cercetări240
    18Plați pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor16.900
    21Meteorologie52.000
    22Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor9.000
    23Prevenirea și combaterea inundațiilor și înghețurilor4.517
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor42.187
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe20.313
    02Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne5.700
    03Stabilirea riscului de tara1.904
    04Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/200714.270
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale42.628
    28Ajutor public judiciar15.186
    30Alte cheltuieli850.936
    01Reclama și publicitate7.490
    02Protocol și reprezentare30.818
    03Prime de asigurare non-viață51.556
    04Chirii130.145
    06Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor137.789
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice2.109
    08Fondul Primului ministru780
    09Executarea silită a creanțelor bugetare7.306
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii482.943
    30TITLUL III DOBÂNZI5.220.085
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne2.783.000
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne directe2.783.000
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe1.172.590
    01Dobânzi, aferente datoriei publice externe directe898.816
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite273.774
    03Alte dobânzi27.715
    05Dobânzi la operațiunile de leasing27.715
    04Dobânzi aferente împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/20071.236.780
    40TITLUL IV SUBVENŢII4.260.790
    01Subvenții pe produse311.571
    02Subvenții pe activități23.451
    03Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif210.655
    04Subvenții pentru susținerea transportului feroviar public de călători678.382
    05Subvenții pentru transportul de călători cu metroul327.343
    06Acțiuni de ecologizare42.700
    13Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale260.129
    14Susținerea infrastructurii de transport52.530
    15Sprijinirea producătorilor agricoli2.231.904
    16Programe de conservare sau de închidere a minelor76.143
    18Protecție socială în sectorul minier15.081
    30Alte subvenții30.901
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    01Fond de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului 152.669
    02Fond de intervenție la dispoziția Guvernului 15.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE11.810.456
    01Transferuri curente9.527.881
    01Transferuri către instituții publice2.796.835
    02Finanțarea de baza a învățământului superior2.062.143
    03Acțiuni de sănătate1.074.331
    04Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap1.700.000
    10Transferuri privind contribuții de sănătate pentru persoane care executa pedepse private de libertate sau arest preventiv 944
    11Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate231.394
    13Transferuri pentru lucrările de cadastru imobiliar 32.000
    25Programe pentru sănătate147.020
    26Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului99.860
    28Întreținerea infrastructurii rutiere277.740
    32Reabilitarea termica a clădirilor de locuit160.000
    34Transferuri pentru compensarea creșterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili470.129
    36Sprijin financiar la constituirea familiei88.000
    37Transferuri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri183.252
    38Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistenta medico-sociale24.000
    40Transferuri pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți28.500
    43Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea programelor de electrificare7.233
    45Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea sănătății143.500
    47Transferuri pentru dezvoltarea instituțională a învățământului superior1.000
    02Transferuri de capital2.282.575
    03Subprogramul privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate350.420
    04Programul pentru construcții de locuințe și săli de sport186.000
    05Finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism5.100
    06Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare68.549
    08Aparatura medicala și echipamente de comunicații în urgenta1.110
    09Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuința10.000
    10Plați în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate419.219
    11Transferuri pentru reparații capitale la spitale6.995
    12Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale83.943
    13Dezvoltarea infrastructurii rutiere157.401
    14Programe multianuale de mediu și gospodărire a apelor245.000
    15Finanțarea cheltuielilor de capital ale unităților de învățământ preuniversitar191.600
    18Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale și pentru unități de cultură4.665
    20Subprogramul privind alimentarea cu apa a satelor250.000
    21Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism302.573
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI14.206.860
    01A. Transferuri interne7.883.472
    01Restructurarea industriei de apărare30.000
    02Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic și Sportiv Român26.014
    03Programe cu finanțare rambursabilă202.323
    05Programul de realizare a sistemului național antigrindină9.000
    06Sprijinirea proprietarilor de păduri3.000
    07Programe comunitare2.364
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă48.057
    09Programe ISPA20.131
    11Cofinanțarea asistentei financiare nerambursabile post aderare de la Comunitatea Europeana425.228
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat4.355.127
    13Programe de dezvoltare452.609
    14Fond National de Preaderare1.420.761
    18Alte transferuri curente interne77.093
    26Sprijin financiar pentru construirea de locuințe, reabilitarea, consolidarea și extinderea locuințelor existente5.000
    28Cheltuieli neeligibile ISPA212.608
    33Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru stimularea real i/arii de investiții260.588
    34Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru acordarea de ajutoare de minimis8.469
    41Asistenta pentru dezvoltare alocata în beneficiul statelor partenere500
    43Transferuri aferente schemei de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea proiectelor mari de investiții40.000
    44Transferuri aferente ajutorului de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională134.600
    45Transfer pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile150.000
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)405.526
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale397.039
    03Asistenta pentru dezvoltare alocata în străinătate8.487
    03Contribuția României la bugetul U.E.5.900.000
    01Contribuții din taxe vamale (altele decât în sectorul agricol)841.909
    02Contribuții din taxe vamale legate de sectarul agricol141.190
    03Contribuții din sectorul zaharului4.425
    04Contribuții din resursa TVA795.298
    05Contribuții pentru corecția/rabatul acordat Marii Britanii462.111
    06Contribuții din resursa VBN3.135.017
    07Contribuții suplimentare și neprevăzute520.050
    04Alte plați către UE17.862
    02Contribuția României la fondul de Cercetare pentru Cărbune și Otel17.862
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE7.654.465
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)666.817
    02Programe din Fondul Social European (FSE)627.898
    03Programe din Fondul de Coeziune (FC)892.285
    04Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR)1.238.200
    05Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP)31.006
    06Programe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)2.598.056
    09Sume aferente Fondului European pentru Refugiați2.548
    10Sume aferente Fondului European de Returnare2.466
    11Sume aferente Fondului European de Integrare a Resortisanților Tarilor Terțe5.963
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen218.825
    14Programe finanțate din Facilitatea de Tranziție1.205
    15Alte programe comunitare finanțate în perioada 2007-201350.403
    16Alte facilități și instrumente postaderare38.010
    19Asistență tehnică în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică98.527
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică364.873
    21Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare304.878
    22Transferuri de fonduri din bugetul de stat către ONG-uri, societăți comerciale și alți beneficiari de drept privat sau public necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare434.433
    23Transferuri din bugetul de stat către instituții finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finanțate din FEN postaderare78.072
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.859.561
    01Asigurări sociale11.107.867
    02Ajutoare sociale6.751.694
    01Ajutoare sociale în numerar6.294.046
    02Ajutoare sociale în natura452.798
    03Tichete de creșă4.850
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI1.533.427
    01Burse438.419
    03Finanțarea partidelor politice8.200
    04Sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale altele decât cele care primesc subvenții de la bugetul de stat70.000
    05Finanțarea unor programe și proiecte interetnice și combatere a intolerantei3.880
    07Sprijinirea activității romanilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora10.000
    08Programe pentru tineret18.000
    09Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură17.000
    11Asociații și fundații25.100
    12Susținerea cultelor105.838
    13Contribuția statului, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române din afara granițelor9.816
    14Contribuția statului la salarizarea personalului de cult270.859
    15Contribuții la salarizarea personalului neclerical1.536
    16Proiecte de comunicare, informare publică și promovarea imaginii și intereselor romanești peste hotare5.639
    17Despăgubiri civile264.803
    18Despăgubiri pentru animale sacrificate în vederea prevenirii și combaterii epizootiilor19.000
    19Indemnizația de merit31.277
    20Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat115.000
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural51.787
    23Finanțarea Ansamblului Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistentei Sighet1.280
    24Finanțarea Ansamblului Memorialul Revoluției - Decembrie 1989 din Municipiul Timișoara745
    26Sume acordate de la bugetul de stat membrilor academiilor8.373
    27Renta viagera agricola55.000
    28Finanțarea Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos975
    30Programe și proiecte privind prevenirea și combaterea discriminării900
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ4.127.651
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă4.127.651
    70CHELTUIELI DE CAPITAL5.371.234
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE4.272.586
    01Active fixe3.836.596
    01Construcții2.091.532
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport426.523
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale441.560
    30Alte active fixe876.981
    02Stocuri30.290
    01Rezerve de stat și de mobilizare30.290
    03Reparații capitale aferente activelor fixe154.200
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    01Active financiare900.000
    01Participare la capitalul social al societarilor comerciale900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.517.317
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.454
    01Împrumuturi acordate pentru obiective aprobate prin convenții bilaterale și interguvernamentale5.000
    02Împrumuturi pentru persoane cu statut de refugiat454
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.511.863
    01Rambursări de credite externe756.993
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite471.150
    06Diferențe de curs aferente datoriei publice externe285.843
    03Rambursări de credite în contul împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/20071.754.870
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACŢIUNI EXTERNE10.537.183
    01CHELTUIELI CURENTE10.362.707
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.388.322
    01Cheltuieli salariale în bani1.907.526
    01Salarii de bază1.157.039
    02Salarii de merit4.887
    03Indemnizație de conducere46.848
    04Spor de vechime184.313
    05Sporuri pentru condiții de muncă42.438
    06Alte sporuri89.684
    07Ore suplimentare7.182
    08Fond de premii95.081
    09Prima de vacanță86.079
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul1.155
    11Fond aferent plății cu ora750
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unitarii14.316
    13Indemnizații de delegare86.998
    14Indemnizații de detașare1.017
    15Alocații pentru transportul ta și de la locul de muncă218
    16Alocații pentru locuințe4.110
    30Alte drepturi salariale în bani85.411
    02Cheltuieli salariale în natura18.332
    02Norme de hrana18.008
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa194
    30Alte drepturi salariale în natura130
    03Contribuții462.464
    01Contribuții de asigurări sociale de stat329.819
    02Contribuții de asigurări de șomaj14.303
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate96.379
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale6.801
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați7
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații15.155
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII596.981
    01Bunuri și servicii250.528
    01Furnituri de birou9.651
    02Materiale pentru curățenie2.212
    03Încălzit, iluminat și forță motrică51.312
    04Apă, canal și salubritate7.868
    05Carburanți și lubrifianți17.912
    06Piese de schimb4.577
    07Transport925
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet38.238
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional73.032
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare44.801
    02Reparații curente26.610
    03Hrană 125
    02Hrană pentru animale125
    04Medicamente și materiale sanitare489
    01Medicamente465
    02Materiale sanitare4
    03Reactivi20
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar7.604
    01Uniforme și echipament820
    03Lenjerie și accesorii de pal100
    30Alte obiecte de inventar6.684
    06Deplasări, detașări, transferări101.277
    01Deplasări interne, detașări, transferări52.597
    02Deplasări în străinătate48.680
    09Materiale de laborator60
    10Cercetare-dezvoltare2.040
    11Cărți, publicații și materiale documentare5.801
    12Consultanță și expertiză1.028
    13Pregătire profesională3.433
    14Protecția muncii873
    16Studii și cercetări139
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale40
    30Alte cheltuieli196.934
    01Reclama și publicitate444
    02Protocol și reprezentare20.599
    03Prime de asigurare non-viață4.262
    04Chirii77.581
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice1.600
    08Fondul Primului ministru780
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii91.668
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE49.291
    01Transferuri curente49.291
    01Transferuri către instituții publice49.171
    03Acțiuni de sănătate120
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI6.566.659
    01A. Transferuri interne468.018
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă8.627
    11Cofinanțarea asistentei financiare nerambursabile post aderare de la Comunitatea Europeana425.228
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat32.463
    18Alte transferuri curente interne1.700
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)198.641
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale198.641
    03Contribuția României la bugetul U.E.5.900.000
    01Contribuții din taxe vamale (altele decât în sectorul agricol)841.909
    02Contribuții din taxe vamale legate de sectorul agricol141.190
    03Contribuții din sectorul zaharului4.425
    04Contribuții din resursa TVA795.298
    05Contribuții pentru corecția/rabatul acordat Marii Britanii462.111
    06Contribuții din resursa VBN3.135.017
    07Contribuții suplimentare și neprevăzute520.050
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE756.929
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)41.325
    02Programe din Fondul Social European (FSE)130.189
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen106.373
    16Alte facilități și instrumente postaderare1.495
    19Asistență tehnică în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică98.527
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică39.618
    21Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare32.288
    22Transferuri de fonduri din bugetul de stat către ONG-uri, societăți comerciale și alți beneficiari de drept privat sau public necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare307.114
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI4.525
    01Burse200
    11Asociații și fundații300
    17Despăgubiri civile1.910
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural1.215
    30Programe și proiecte privind prevenirea și combaterea discriminării900
    70CHELTUIELI DE CAPITAL174.476
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE174.476
    01Active fixe157.816
    01Construcții98.110
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport18.781
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale14.769
    30Alte active fixe26.156
    03Reparații capitale aferente activelor fixe16.660
    510101Autorități executive și legislative4.211.955
    01Administrația prezidențiala42.997
    02Autorități legislative402.137
    03Autorități executive3.428.594
    04Alte organe ale autorităților publice338.227
    03Contribuția la bugetul UE5.900.000
    04Cofinanțarea fondurilor primite de la Uniunea Europeana425.228
    5301CERCETARE FUNDAMENTALA ȘI DEZVOLTARE1.433.356
    01CHELTUIELI CURENTE1.416.637
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL187.947
    01Cheltuieli salariale în bani149.771
    01Salarii de bază93.280
    02Salarii de merit2.342
    03Indemnizație de conducere4.468
    04Spor de vechime19.068
    05Sporuri pentru condiții de muncă5.779
    06Alte sporuri12.582
    07Ore suplimentare25
    08Fond de premii7.265
    09Prima de vacanță275
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul73
    11Fond aferent plății cu ora360
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității13
    13Indemnizații de delegare182
    16Alocații pentru locuințe8
    30Alte drepturi salariale în bani4.051
    02Cheltuieli salariate în natura85
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa85
    03Contribuții38.091
    01Contribuții de asigurări sociale de stat27.689
    02Contribuții de asigurări de șomaj748
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate7.775
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale612
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații1.267
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII769.995
    01Bunuri și servicii10.403
    01Furnituri de birou335
    02Materiale pentru curățenie87
    03Încălzit iluminai și forță motrică5.175
    04Apa, canal și salubritate387
    05Carburanți și lubrifianți273
    06Piese de schimb45
    07Transport134
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet980
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional950
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare2.037
    02Reparații curente846
    03Hrană 3
    02Hrană pentru animale3
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar199
    01Uniforme și echipament2
    30Alte obiecte de inventar197
    06Deplasări, detașări, transferări623
    01Deplasări interne, detașări, transferări285
    02Deplasări în străinătate338
    09Materiale de laborator30
    10Cercetare-dezvoltare751.138
    11Cărți, publicații și materiale documentare159
    12Consultanță și expertiză15
    13Pregătire profesională118
    14Proiecția muncii66
    30Alte cheltuieli6.395
    02Protocol și reprezentare478
    04Chirii30
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice11
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii5.876
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 26.111
    01Transferuri curente26.111
    01Transferuri către instituții publice26.111
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI346.746
    01A. Transferuri interne334.010
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă551
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat10.850
    13Programe de dezvoltare322.609
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)12.736
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale12.736
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE64.811
    02Programe din Fondul Social European (FSE)20.681
    15Alte programe comunitare finanțate în perioada 2007-201337.630
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică6.500
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI21.027
    01Burse5.737
    11Asociații și fundații180
    19Indemnizația de merit6.437
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural300
    26Sume acordate de la bugetul de stat membrilor academiilor8.373
    70CHELTUIELI DE CAPITAL16.719
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE16.719
    01Active fixe14.719
    01Construcții12.511
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport772
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.043
    30Alte active fixe393
    03Reparații capitale aferente activelor fixe2.000
    530101Cercetare fundamentală (de baza)194.996
    02Cercetare și dezvoltare pentru servicii publice generale1.238.360
    5401ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE3.013.468
    01CHELTUIELI CURENTE1.914.780
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII49.153
    01Bunuri și servicii7
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet4
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional3
    12Consultanță și expertiză114
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale38.752
    30Alte cheltuieli10.280
    09Executarea silită a creanțelor bugetare7.180
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii3.100
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ167.669
    01Fond de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului152.669
    02Fond de intervenție la dispoziția Guvernului15.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI1.430.748
    01A. Transferuri interne1.422.261
    14Fond National de Preaderare1.420.761
    18Alte transferuri curente interne1.000
    41Asistenta pentru dezvoltare alocata în beneficiul statelor partenere500
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)8.487
    03Asistenta pentru dezvoltare alocata în străinătate8.487
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI267.210
    03Finanțarea partidelor politice8.200
    17Despăgubiri civile259.010
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.098.688
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE40
    01Active fixe40
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport8
    30Alte active fixe32
    72TITLUL XIII ACTIVE FINANCIARE900.000
    01Active financiare900.000
    01Participare la capitalul social al societăților comerciale900.000
    75TITLUL XIV - FONDUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE198.648
    540101Programe de informare și prezentare a imaginii României1.000
    02Fond de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului152.669
    03Fond de intervenție la dispoziția Guvernului15.000
    04Fondul National de Preaderare1.420.761
    11Asistenta naționala externa pentru dezvoltare8.400
    12Fondul National de Dezvoltare198.648
    50Alte servicii publice generale1.216.990
    5501TRANZACȚII PRIVIND DATORIA PUBLICĂ ȘI ÎMPRUMUTURI7.410.402
    01CHELTUIELI CURENTE5.369.689
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII31.874
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor31.874
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe10.000
    02Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne5.700
    03Stabilirea riscului de tara1.904
    04Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/200714.270
    30TITLUL III DOBÂNZI4.918.596
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne2.783.000
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne directe2.783.000
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe898.816
    01Dobânzi, aferente datoriei publice externe directe898.816
    04Dobânzi aferente împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/20071.236.780
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 419.219
    02Transferuri de capital419.219
    10Plați în contul creditelor garantate și/sau subîmprumutate419.219
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.040.713
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.040.713
    01Rambursări de credite externe285.843
    06Diferențe de curs aferente datoriei publice externe285.843
    03Rambursări de credite în contul împrumuturilor preluate de MEF în baza OUG 64/20071.754.870
    6001APARARE4.695.941
    01CHELTUIELI CURENTE3.708.773
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.696.189
    01Cheltuieli salariate în bani1.786.894
    01Salarii de bază717.537
    02Salarii de merit32.326
    03Indemnizație de conducere21.973
    04Spor de vechime137.658
    05Sporuri pentru condiții de muncă137.720
    06Alte sporuri97.950
    07Ore suplimentare530
    08Fond de premii85.832
    09Prima de vacanță1.500
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul52
    11Fond aferent plății cu ora55
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității11
    13Indemnizații de delegare233.780
    14Indemnizații de detașare1.042
    30Alte drepturi salariale în bani318.928
    02Cheltuieli salariale în natura682.113
    02Norme de hrana514.206
    03Uniforme și echipament obligatoriu65.812
    05Transportul la și de la locul de muncă8.735
    30Alte drepturi salariale în natura93.360
    03Contribuții227.182
    01Contribuții de asigurați sociale de stat122.864
    02Contribuții de asigurări de șomaj7.074
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate88.191
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați2.587
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații6.466
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII749.226
    01Bunuri și servicii469.401
    01Furnituri de birou3.160
    02Materiale pentru curățenie1.625
    03Încălzit, iluminat și forță motrică132.057
    04Apă, canal și salubritate25.339
    05Carburanți și lubrifianți78.758
    06Piese de schimb39.469
    07Transport7.802
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet26.708
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional149.689
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare4.794
    02Reparații curente22.175
    03Hrană 79.021
    01Hrană pentru oameni78.283
    02Hrană pentru animale738
    04Medicamente și materiale sanitare5.347
    01Medicamente4.875
    02Materiale sanitare362
    03Reactivi18
    04Dezinfectanți92
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar73.563
    01Uniforme și echipament64.363
    03Lenjerie și accesorii de pat1.020
    30Alte obiecte de inventar8.180
    06Deplasări, detașări, transferări24.714
    01Deplasări interne, detașări, transferări7.543
    02Deplasări în străinătate17.171
    10Cercetare-dezvoltare1.943
    11Cărți, publicații și materiale documentare733
    12Consultanță și expertiză28
    13Pregătire profesională357
    14Proiecția muncii1.754
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata18.795
    30Alte cheltuieli51.395
    01Reclama și publicitate2.235
    02Protocol și reprezentare2.332
    03Prime de asigurare non-viață8.945
    04Chirii2.901
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii34.982
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE104.077
    01Transferuri curente104.077
    03Acțiuni de sănătate104.077
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI158.957
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)158.957
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale 158.957
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ104
    02Ajutoare sociale104
    02Ajutoare sociale în natura104
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI220
    11Asociații și fundații220
    70CHELTUIELI DE CAPITAL987.168
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE987.168
    01Active fixe980.628
    01Construcții54.647
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport15.701
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale102.367
    30Alte active fixe807.913
    03Reparații capitale aferente activelor fixe6.540
    600101Administrație centrală302.172
    02Apărare naționala3.956.868
    03Ajutor militar extern391.552
    25Cercetare și dezvoltare pentru apărare24.903
    50Alte cheltuieli în domeniul apărării20.446
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ11.106.557
    01CHELTUIELI CURENTE10.320.380
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL8.325.906
    01Cheltuieli salariale în bani5.368.414
    01Salarii de bază2.672.005
    02Salarii de merit69.661
    03Indemnizație de conducere42.841
    04Spor de vechime152.059
    05Sporuri pentru condiții de muncă756.633
    06Alte sporuri687.418
    07Ore suplimentare12.963
    08Fond de premii265.632
    09Prima de vacanță177.083
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul10
    11Fond aferent plății cu ora301
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității80
    13Indemnizații de delegare25.365
    14Indemnizații de detașare1.796
    15Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă1.836
    16Alocații pentru locuințe11.128
    30Alte drepturi salariale în bani491.603
    02Cheltuieli salariale în natura1.560.456
    02Norme de hrana1.134.088
    03Uniforme și echipament obligatoriu393.458
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa90
    05Transportul la și de la locul de muncă3.271
    30Alte drepturi salariale în natura29.549
    03Contribuții599.136
    01Contribuții de asigurări sociale de stat259.703
    02Contribuții de asigurări de șomaj8.849
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate312.459
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale5.338
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați1.000
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații11.787
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII864.023
    01Bunuri și servicii394.919
    01Furnituri de birou8.576
    02Materiale pentru curățenie2.405
    03Încălzit, iluminat și forță motrică89.571
    04Apă, canal și salubritate13.719
    05Carburanți și lubrifianți84.818
    06Piese de schimb17.829
    07Transport735
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet81.332
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional77.180
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare18.754
    02Reparații curente30.946
    03Hrană 5.882
    01Hrană pentru oameni4.213
    02Hrană pentru animale1.669
    04Medicamente și materiale sanitare3.141
    01Medicamente2.440
    02Materiale sanitare390
    03Reactivi209
    04Dezinfectanți102
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar21.071
    01Uniforme și echipament11.889
    03Lenjerie și accesorii de pal463
    30Alte obiecte de inventar8.719
    06Deplasări, detașări, transferări38.136
    01Deplasări interne, detașări, transferări20.682
    02Deplasări în străinătate17.454
    09Materiale de laborator2.512
    10Cercetare-dezvoltare565
    11Cărți, publicații și materiale documentare2.226
    12Consultanță și expertiză17.287
    13Pregătire profesională1.767
    14Proiecția muncii1.875
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata10.529
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor5.304
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe5.304
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale3.348
    28Ajutor public judiciar15.186
    30Alte cheltuieli136.854
    01Reclama și publicitate339
    02Protocol și reprezentare5.757
    03Prime de asigurare non-viață35.666
    04Chirii24.474
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice398
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii70.220
    30TITLUL III DOBÂNZI22.316
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe7
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite7
    03Alte dobânzi22.309
    05Dobânzi la operațiunile de leasing22.309
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE782.496
    01Transferuri curente774.091
    01Transferuri către instituții publice706.204
    03Acțiuni de sănătate66.943
    10Transferuri privind contribuții de sănătate pentru persoane care executa pedepse private de libertate sau arest preventiv944
    02Transferuri de capital8.405
    08Aparatura medicala și echipamente de comunicații în urgenta610
    12Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale7.795
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI18.006
    01A. Transferuri interne14.914
    03Programe cu finanțare rambursabilă1.820
    07Programe comunitare478
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă7.616
    18Alte transferuri curente interne5.000
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) 3.092
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale3.092
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE224.453
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)39.839
    02Programe din Fondul Social European (FSE)53.601
    09Sume aferente Fondului European pentru Refugiați2.548
    10Sume aferente Fondului European de Returnare2.466
    11Sume aferente Fondului European de Integrare a Resortisanților Tarilor Terțe5.963
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen112.452
    14Programe finanțate din Facilitatea de Tranziție 1.205
    15Alte programe comunitare finanțate în perioada 2007-20133.830
    16Alte facilități și instrumente postaderare2.549
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ70
    02Ajutoare sociale70
    01Ajutoare sociale în numerar60
    02Ajutoare sociale în natura10
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI5.800
    11Asociații și fundații3.500
    17Despăgubiri civile2.300
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ77.310
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă77.310
    70CHELTUIELI DE CAPITAL786.107
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE786.107
    01Active fixe506.381
    01Construcții186.894
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport267.380
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale16.261
    30Alte active fixe35.846
    03Reparații capitale aferente activelor fixe31.626
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE70
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE70
    01Rambursări de credite externe70
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite70
    610101Administrația centrală1.172.804
    03Ordine publică4.089.402
    01Politie2.393.022
    02Jandarmerie919.749
    03Paza și supravegherea frontierei776.631
    04Siguranța naționala1.758.125
    05Protecție civilă și protecția contra incendiilor987.295
    06Autorități judecătorești1.761.700
    07Penitenciare700.048
    25Cercetare și dezvoltare pentru ordine publică și siguranța naționala1.000
    50Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale636.183
    6501ÎNVĂȚĂMÂNT6.346.711
    01CHELTUIELI CURENTE4.826.814
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL674.470
    01Cheltuieli salariale în bani506.383
    01Salarii de bază240.663
    02Salarii de merit10.421
    03Indemnizație de conducere15.028
    04Spor de vechime47.491
    05Sporuri pentru condiții de muncă20.275
    06Alte sporuri27.362
    07Ore suplimentare1.513
    08Fond de premii26.973
    09Prima de vacanță3.809
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul5.721
    11Fond aferent plății cu ora51.635
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității2.504
    13Indemnizații de delegare4.110
    14Indemnizații de detașare298
    15Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă20
    16Alocații pentru locuințe166
    30Alte drepturi salariale în bani48.394
    02Cheltuieli salariale în natura39.494
    02Norme de hrana30.075
    03Uniforme și echipament obligatoriu6.016
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa184
    05Transportul la și de la locul de muncă137
    30Alte drepturi salariale în natura3.082
    03Contribuții109.993
    01Contribuții de asigurări sociale de stat75.971
    02Contribuții de asigurări de șomaj2.339
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate26.278
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale1.718
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați101
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații3.586
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII240.244
    01Bunuri și servicii109.030
    01Furnituri de birou4.854
    02Materiale pentru curățenie1.839
    03Încălzit, iluminat și forță motrică34.985
    04Apă, canal și salubritate6.104
    05Carburanți și lubrifianți4.131
    06Piese de schimb1.517
    07Transport277
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet8.584
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional12.398
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare34.341
    02Reparații curente12.504
    03Hrană 18.779
    01Hrana pentru oameni18.729
    02Hrană pentru animale50
    04Medicamente și materiale sanitare417
    01Medicamente302
    02Materiale sanitare101
    03Reactivi3
    04Dezinfectând11
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar55.502
    01Uniforme și echipament8.936
    03Lenjerie și accesorii de pat1.350
    30Alte obiecte de inventar45.216
    06Deplasări, detașări, transferări11.490
    01Deplasări interne, detașări, transferări9.843
    02Deplasări în străinătate1.647
    09Materiale de laborator45
    10Cercetare-dezvoltare303
    11Cărți, publicații și materiale documentare9.147
    12Consultanță și expertiză603
    13Pregătire profesională10.557
    14Proiecția muncii315
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata234
    16Studii și cercetări6
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale 30
    30Alte cheltuieli8.757
    01Reclama și publicitate144
    02Protocol și reprezentare381
    03Prime de asigurare non-viață666
    04Chirii1.865
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice18
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii5.683
    30TITLUL III DOBÂNZI5.406
    03Alte dobânzi5.406
    05Dobânzi la operațiunile de leasing5.406
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE2.521.946
    01Transferuri curente2.330.346
    01Transferuri către instituții publice267.193
    02Finanțarea de baza a învățământului superior2.062.143
    03Acțiuni de sănătate10
    47Transferuri pentru dezvoltarea instituțională a învățământului superior1.000
    02Transferuri de capital191.600
    15Finanțarea cheltuielilor de capital ale unităților de învățământ preuniversitar191.600
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI3.679
    01A. Transferuri interne3.150
    03Programe cu finanțare rambursabilă1.025
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă1.025
    18Alte transferuri curente interne1.100
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)529
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale529
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE440.443
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)133.303
    02Programe din Fondul Social European (FSE)253.054
    16Alte facilități și instrumente postaderare1.187
    23Transferuri din bugetul de stat către instituții finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finanțate din FEN postaderare52.899
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ242.567
    02Ajutoare sociale242.567
    01Ajutoare sociale în numerar67.289
    02Ajutoare sociale în natura173.628
    03Tichete de creșă1.650
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI448.565
    01Burse425.382
    15Contribuții la salarizarea personalului neclerical1.536
    17Despăgubiri civile207
    19Indemnizația de merit7.560
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural13.880
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ249.494
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă249.494
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.519.897
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.519.897
    01Active fixe1.446.884
    01Construcții1.134.183
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport82.993
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale229.376
    30Alte active fixe332
    03Reparații capitale aferente activelor fixe72.813
    650101Administrație centrală57.300
    02Servicii publice descentralizate1.483.132
    03Învățământ preșcolar și primar3.335
    01Învățământ preșcolar3.335
    04Învățământ secundar587.735
    01Învățământ secundar inferior259.910
    02Învățământ secundar superior289.522
    03Învățământ profesional38.303
    05Învățământ postliceal50.035
    06Învățământ superior3.320.317
    01Învățământ universitar2.846.386
    02Învățământ postuniversitar473.931
    07Învățământ nedefinibil prin nivel59.687
    01Centre de specializare, perfecționare, calificare și recalificare3.840
    02Biblioteci centrale, universitare și pedagogice55.847
    11Servicii auxiliare pentru educație365.332
    04Cămine și cantine pentru studenți147.680
    30Alte servicii auxiliare217.652
    25Cercetare și dezvoltare pentru învățământ74
    50Alte cheltuieli în domeniul învățământului419.764
    6601SĂNĂTATE2.403.254
    01CHELTUIELI CURENTE2.322.754
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL268.249
    01Cheltuieli salariale în bani213.241
    01Salarii de bază129.316
    02Salarii de merit427
    03Indemnizație de conducere4.595
    04Spor de vechime23.144
    05Sporuri pentru condiții de muncă19.167
    06Alte sporuri3.270
    07Ore suplimentare2.184
    08Fond de premii12.395
    09Prima de vacanță12.500
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității3.644
    13Indemnizații de delegare429
    14Indemnizații de detașare12
    30Alte drepturi salariale în bani2.158
    02Cheltuieli salariale în natura1.157
    02Norme de hrana1.021
    03Uniforme și echipament obligatoriu96
    30Alte drepturi salariale în natura40
    03Contribuții53.851
    01Contribuții de asigurări sociale de stat39.322
    02Contribuții de asigurări de șomaj1.086
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate11.116
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale527
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații1.800
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII127.504
    01Bunuri și servicii50.561
    01Furnituri de birou2.899
    02Materiale pentru curățenie965
    03Încălzit, iluminat și forță motrică8.508
    04Apă, canal și salubritate1.299
    05Carburanți și lubrifianți3.213
    06Piese de schimb703
    07Transport12
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet4.160
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional8.376
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare20.426
    02Reparații curente6.278
    03Hrană 13.331
    01Hrană pentru oameni13.264
    02Hrană pentru animale67
    04Medicamente și materiale sanitare14.520
    01Medicamente3.028
    02Materiale sanitare3.147
    03Reactivi8.304
    04Dezinfectanți41
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar3.242
    01Uniforme și echipament16
    03Lenjerie și accesorii de pat15
    30Alte obiecte de inventar3.211
    06Deplasări, detașări, transferări2.886
    01Deplasări interne, detașări, transferări2.250
    02Deplasări în străinătate636
    09Materiale de laborator3.154
    11Cărți, publicații și materiale documentare556
    12Consultanță și expertiză472
    13Pregătire profesională1.059
    14Proiecția muncii316
    16Studii și cercetări2
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor18
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe18
    30Alte cheltuieli31.109
    01Reclama și publicitate18
    02Protocol și reprezentare6
    03Prime de asigurare non-viață13
    04Chirii338
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii30.734
    30TITLUL III DOBÂNZI1.050
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe1.050
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite1.050
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE1.592.907
    01Transferuri curente1.509.264
    01Transferuri către instituții publice60.169
    03Acțiuni de sănătate903.181
    11Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate231.394
    25Programe pentru sănătate147.020
    38Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea unităților de asistenta medico-sociale24.000
    45Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea sănătății 143.500
    02Transferuri de capital83.643
    08Aparatura medicala și echipamente de comunicații în urgenta500
    11Transferuri pentru reparații capitale la spitale6.995
    12Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale76.148
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI9.764
    01A. Transferuri interne8.057
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă8.057
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)1.707
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale1.707
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE103.380
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)95.200
    02Programe din Fondul Social European (FSE)8.180
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ3.000
    02Ajutoare sociale3.000
    03Tichete de creșă3.000
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ216.900
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă216.900
    70CHELTUIELI DE CAPITAL72.220
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCTARE72.220
    01Active fixe68.970
    01Construcții61.579
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport3.786
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale3.505
    30Alte active fixe100
    03Reparații capitale aferente activelor fixe50
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE8.280
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE8.280
    01Rambursări de credite externe8.280
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite8.280
    660101Administrația centrală21.200
    02Servicii publice descentralizate170.000
    04Servicii medicale în ambulator9.775
    05Asistență medicală în centre medicale multifuncționale9.775
    06Servicii medicale în unități sanitare cu paturi87.929
    01Spitale generale87.929
    08Servicii de sănătate publică45.000
    09Hematologie și securitate transfuzională65.000
    10Cercetare aplicativa și dezvoltare experimentala în sănătate6.226
    50Alte cheltuieli în domeniul sănătății1.998.124
    50Alte instituții și acțiuni sanitare1.998.124
    6701CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE2.313.926
    01CHELTUIELI CURENTE2.276.715
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL74.029
    01Cheltuieli salariale în bani59.668
    01Salarii de bază37.624
    02Salarii de merit135
    03Indemnizație de conducere1.474
    04Spor de vechime4.973
    05Sporuri pentru condiții de muncă1.405
    06Alte sporuri4.544
    07Ore suplimentare348
    08Fond de premii2.162
    09Prima de vacanță2.339
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul105
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității795
    13Indemnizații de delegare343
    14Indemnizații de detașare172
    15Alocații pentru transportul la și de la locul de muncă96
    16Alocații pentru locuințe60
    30Alte drepturi salariale în bani3.093
    03Contribuții14.361
    01Contribuții de asigurări sociale de stat10.218
    02Contribuții de asigurări de șomaj432
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate2.972
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale274
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații465
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII399.928
    01Bunuri și servicii355.907
    01Furnituri de birou1.104
    02Materiale pentru curățenie252
    03Încălzit, iluminat și forță motrică3.399
    04Apă, canal și salubritate531
    05Carburanți și lubrifianți1.030
    06Piese de schimb160
    07Transport20
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet2.101
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional342.139
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare5.171
    02Reparații curente3.640
    04Medicamente și materiale sanitare30
    02Materiale sanitare30
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.409
    30Alte obiecte de inventar1.409
    06Deplasări, detașări, transferări2.565
    01Deplasări interne, detașări, transferări923
    02Deplasări în străinătate1.642
    09Materiale de laborator10
    11Cărți, publicații și materiale documentare770
    12Consultanță și expertiză50
    13Pregătire profesională703
    14Protecția muncii95
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor stalului, potrivit dispozițiilor legale240
    30Alte cheltuieli34.509
    01Reclama și publicitate2.920
    02Protocol și reprezentare685
    03Prime de asigurare non-viață675
    04Chirii5.740
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice20
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii24.469
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE777.848
    01Transferuri curente773.183
    01Transferuri către instituții publice773.183
    02Transferuri de capital4.665
    18Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale și pentru unități de cultură4.665
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI91.525
    01A. Transferuri interne90.164
    02Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic și Sportiv Român26.014
    07Programe comunitare1.500
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă1.027
    18Alte transferuri curente interne61.623
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)1.361
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale1.361
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE14.435
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)296
    02Programe din Fondul Social European (FSE)6.155
    16Alte facilități și instrumente postaderare7.984
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI666.604
    04Sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale altele decât cele care primesc subvenții de la bugetul de stat70.000
    05Finanțarea unor programe și proiecte interetnice și combatere a intolerantei3.880
    07Sprijinirea activității romanilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora10.000
    08Programe pentru tineret18.000
    11Asociații și fundații900
    12Susținerea cultelor105.838
    13Contribuția statului, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române din afara granițelor9.816
    14Contribuția statului la salarizarea personalului de cult270.859
    16Proiecte de comunicare, informare publică și promovarea imaginii și intereselor romanești peste hotare5.639
    19Indemnizația de merit17.280
    20Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat115.000
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural36.392
    23Finanțarea Ansamblului Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistentei Sighet1.280
    24Finanțarea Ansamblului Memorialul Revoluției - Decembrie 1989 din Municipiul Timișoara745
    28Finanțarea Schitului romanesc Prodromu de la Muntele Athos975
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ252.346
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă252.346
    70CHELTUIELI DE CAPITAL37.211
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE37.211
    01Active fixe36.711
    01Construcții9.553
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport11.959
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale12.195
    30Alte active fixe3.004
    03Reparații capitale aferente activelor fixe500
    670101Administrație centrală100.090
    02Servicii publice descentralizate38.000
    03Servicii culturale386.308
    01Biblioteci publice naționale13.510
    03Muzee115.816
    04Instituții publice de spectacole și concerte202.311
    11Edituri2.808
    12Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice42.603
    14Centre culturale7.880
    16Târguri, saloane și expoziții de carte și de publicații culturale1.380
    05Servicii recreative și sportive459.268
    01Sport441.268
    02Tineret18.000
    06Servicii religioase387.488
    50Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei942.772
    6801ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ20.383.935
    01CHELTUIELI CURENTE20.376.847
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL99.673
    01Cheltuieli salariale în bani79.455
    01Salarii de bază59.583
    02Salarii de merit134
    03Indemnizație de conducere1.922
    04Spor de vechime6.147
    05Sporuri pentru condiții de muncă1.538
    06Alte sporuri166
    07Ore suplimentare201
    08Fond de premii3.144
    09Prima de vacanță3.230
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității60
    13Indemnizații de delegare607
    30Alte drepturi salariale în bani2.723
    02Cheltuieli salariale în natura333
    02Norme de hrana111
    04Locuința de serviciu folosita de salariat și familia sa198
    05Transportul la și de la locul de muncă24
    03Contribuții19.885
    01Contribuții de asigurări sociale de stat14.593
    02Contribuții de asigurări de șomaj396
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate4.102
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale121
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații673
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII171.604
    01Bunuri și servicii13.508
    01Furnituri de birou1.572
    02Materiale pentru curățenie113
    03Încălzit, iluminat și forță motrică2.366
    04Apă, canal și salubritate277
    05Carburanți și lubrifianți1.137
    06Piese de schimb134
    07Transport63
    08Poștă telecomunicații, radio, tv, internet2.817
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional251
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare4.778
    02Reparații curente437
    03Hrană 5
    01Hrană pentru oameni5
    04Medicamente și materiale sanitare61
    01Medicamente41
    02Materiale sanitare11
    03Reactivi5
    04Dezinfectanți4
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.566
    03Lenjerie și accesorii de pat21
    30Alte obiecte de inventar1.545
    06Deplasări, detașări, transferări2.309
    01Deplasări interne, detașări, transferări1.572
    02Deplasări în străinătate737
    10Cercetare-dezvoltare1.200
    11Cărți, publicații și materiale documentare199
    12Consultanță și expertiză101
    13Pregătire profesională464
    14Protecția muncii29
    16Studii și cercetări43
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor254
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe254
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale81
    30Alte cheltuieli151.347
    01Reclama și publicitate13
    02Protocol și reprezentare110
    03Prime de asigurare non-viață222
    04Chirii4.822
    06Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor137.779
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice6
    09Executarea silită a creanțelor bugetare116
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii8.279
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE2.114.115
    01Transferuri curente2.114.115
    01Transferuri către instituții publice14.503
    04Finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap1.700.000
    26Transferuri privind contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului99.860
    36Sprijin financiar la constituirea familiei88.000
    37Transferuri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri183.252
    40Transferuri pentru acordarea trusoului pentru nou-născuți28.500
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI10.224
    01A. Transferuri interne9.494
    03Programe cu finanțare rambursabilă6.960
    07Programe comunitare14
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă420
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat2.100
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)730
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale730
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE283.124
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)4.237
    02Programe din Fondul Social European (FSE)115.755
    15Alte programe comunitare finanțate în perioada 2007-20136.205
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică66.105
    21Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare4.052
    22Transferuri de fonduri din bugetul de stat către ONG-uri, societăți comerciale și alți beneficiari de drept privat sau public necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare86.770
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ17.613.820
    01Asigurări sociale11.107.867
    02Ajutoare sociale6.505.953
    01Ajutoare sociale în numerar6.226.697
    02Ajutoare sociale în natura279.056
    03Tichete de creșă200
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI20.012
    11Asociații și fundații20.000
    17Despăgubiri civile12
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ64.275
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă64.275
    70CHELTUIELI DE CAPITAL6.634
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE6.634
    01Active fixe5.634
    01Construcții1.900
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport974
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale2.060
    30Alte active fixe700
    03Reparații capitale aferente activelor fixe1.000
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE454
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI454
    02Împrumuturi pentru persoane cu statut de refugiat454
    680101Administrație centrală319.247
    02Servicii publice descentralizau:92.303
    03Pensii și ajutoare pentru bătrânețe11.092.405
    05Asistență socială în caz de boli și invalidități1.779.219
    02Asistență socială în caz de invaliditate1.779.219
    06Asistență socială pentru familie și copii5.518.787
    08Ajutoare la trecerea în rezerva, retragere sau pensionare273.099
    09Ajutoare pentru urmași785
    15Prevenirea excluderii sociale920.047
    01Ajutor social793.252
    03Centre de primire și cazare a persoanelor solicitante a statutului de refugiat2.026
    04Servicii sociale33.997
    50Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale90.772
    25Cercetare și dezvoltare în domeniul asigurărilor și asistentei sociale2.968
    50Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistentei sociale385.075
    7001LOCUINŢE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICA3.225.489
    01CHELTUIELI CURENTE2.773.989
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII9.620
    22Finanțarea acțiunilor din domeniul apelor9.000
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor620
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe620
    40TITLUL IV SUBVENŢII12.800
    30Alte subvenții12.800
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE972.622
    01Transferuri curente171.102
    01Transferuri către instituții publice1.102
    13Transferuri pentru lucrările de cadastru imobiliar10.000
    32Reabilitarea termica a clădirilor de locuit160.000
    02Transferuri de capital801.520
    03Subprogramul privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea și/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate350.420
    04Programul pentru construcții de locuințe și săli de sport186.000
    05Finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism5.100
    09Finanțarea acțiunilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente cu destinație de locuința10.000
    20Subprogramul privind alimentarea cu apa a satelor250.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI569.007
    01A. Transferuri interne569.007
    03Programe cu finanțare rambursabilă14.072
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat549.335
    18Alte transferuri curente interne600
    26Sprijin financiar pentru construirea de locuințe, reabilitarea, consolidarea și extinderea locuințelor existente5.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE15.000
    03Programe din Fondul de Coeziune (FC)15.000
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ1.194.940
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă1.194.940
    70CHELTUIELI DE CAPITAL451.500
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE451.500
    01Active fixe451.500
    01Construcții451.300
    30Alte active fixe200
    700103Locuințe1.520.715
    01Dezvoltarea sistemului de locuințe1.520.715
    05Alimentare cu apa și amenajări hidrotehnice935.877
    02Amenajări hidrotehnice935.877
    50Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale768.897
    7401PROTECȚIA MEDIULUI632.289
    01CHELTUIELI CURENTE592.289
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL145.992
    01Cheltuieli salariale în bani116.302
    01Salarii de bază70.163
    02Salarii de merit214
    03Indemnizație de conducere3.772
    04Spor de vechime14.727
    05Sporuri pentru condiții de muncă4.746
    06Alte sporuri5.782
    07Ore suplimentare50
    08Fond de premii6.270
    09Prima de vacanță8.302
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității32
    13Indemnizații de delegare1.208
    14Indemnizații de detașare16
    30Alte drepturi salariale în bani1.020
    03Contribuții29.690
    01Contribuții de asigurări sociale de stat21.290
    02Contribuții de asigurări de șomaj575
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate5.984
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale575
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații978
    07Contribuții la Fondul de garantare a creanțelor salariale288
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII44.201
    01Bunuri și servicii22.849
    01Furnituri de birou1.849
    02Materiale pentru curățenie160
    03Încălzit, iluminat și forță motrică4.800
    04Apă, canal și salubritate400
    05Carburanți și lubrifianți4.000
    06Piese de schimb370
    07Transport23
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet3.100
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional3.247
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare4.900
    02Reparații curente931
    03Hrană 70
    01Hrană pentru oameni70
    04Medicamente și materiale sanitare50
    03Reactivi50
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.739
    01Uniforme și echipament349
    30Alte obiecte de inventar1.390
    06Deplasări, detașări, transferări4.400
    01Deplasări interne, detașări, transferări2.400
    02Deplasări în străinătate2.000
    09Materiale de laborator15
    10Cercetare-dezvoltare3.882
    11Cărți, publicații și materiale documentare340
    12Consultanță și expertiză50
    13Pregătire profesională1.000
    14Protecția muncii300
    16Studii și cercetări50
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor 1.100
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe1.100
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale75
    30Alte cheltuieli7.350
    01Reclama și publicitate1.212
    02Protocol și reprezentare61
    03Prime de asigurare non-viață906
    04Chirii3.000
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice22
    09Executarea silită a creanțelor bugetare10
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii2.139
    30TITLUL III DOBÂNZI9.200
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe9.200
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite9.200
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE249.250
    01Transferuri curente4.250
    01Transferuri către instituții publice4.250
    02Transferuri de capital245.000
    14Programe multianuale de mediu și gospodărire a apelor245.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI42.332
    01A. Transferuri interne30.866
    03Programe cu finanțare rambursabilă7.389
    07Programe comunitare372
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă2.424
    09Programe ISPA20.131
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat550
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații Internaționale)11.466
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale11.466
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NE RAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE101.264
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)5.891
    02Programe din Fondul Social European (FSE)4.398
    16Alte facilități și instrumente postaderare9.379
    20Asistență tehnică în cadrul programelor
    operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică81.596
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI50
    17Despăgubiri civile50
    70CHELTUIELI DE CAPITAL40.000
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE40.000
    01Active fixe30.024
    01Construcții12.285
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport1.470
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale15.819
    30Alte active fixe450
    03Reparații capitale aferente activelor fixe9.976
    740101Administrație centrală55.555
    03Reducerea și controlul poluării568.552
    04Protecția biosferei și a mediului natural4.250
    25Cercetare și dezvoltare în domeniul mediului3.932
    8001ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ1.931.873
    01CHELTUIELI CURENTE1.884.241
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL85.745
    01Cheltuieli salariale în bani66.835
    01Salarii de bază43.325
    02Salarii de merit85
    03Indemnizație de conducere1.555
    04Spor de vechime6.512
    05Sporuri pentru condiții de muncă1.212
    06Alte sporuri2.553
    07Ore suplimentare155
    08Fond de premii2.772
    09Prima de vacanță3.088
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității316
    13Indemnizații de delegare898
    16Alocații pentru locuințe130
    30Alte drepturi salariale în bani4.234
    03Contribuții18.910
    01Contribuții de asigurări sociale de stat13.101
    02Contribuții de asigurări de șomaj682
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate4.125
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale390
    05Prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați30
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații582
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII109.883
    01Bunuri și servicii28.600
    01Furnituri de birou709
    02Materiale pentru curățenie215
    03Încălzit, iluminat și forță motrică3.560
    04Apă, canal și salubritate698
    05Carburanți și lubrifianți1.982
    06Piese de schimb461
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet4.024
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional4.264
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare12.687
    02Reparații curente2.004
    03Hrană 3
    02Hrană pentru animale3
    04Medicamente și materiale sanitare3
    01Medicamente2
    02Materiale sanitare1
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar614
    01Uniforme și echipament43
    03Lenjerie și accesorii de pat8
    30Alte obiecte de inventar563
    06Deplasări, detașări, transferări5.750
    01Deplasări interne, detașări, transferări834
    02Deplasări în străinătate4.916
    11Cărți, publicații și materiale documentare267
    13Pregătire profesională404
    14Proiecția muncii221
    21Meteorologie52.000
    23Prevenirea și combaterea inundațiilor și înghețurilor4.517
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale5
    30Alte cheltuieli15.495
    02Protocol și reprezentare321
    03Prime de asigurare non-viață201
    04Chirii6.679
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice14
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii8.280
    40TITLUL IV SUBVENŢII260.129
    13Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale260.129
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE110.331
    01Transferuri curente66.782
    01Transferuri către instituții publice37.549
    13Transferuri pentru lucrările de cadastru imobiliar22.000
    43Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanțarea programelor de electrificare7.233
    02Transferuri de capital43.549
    06Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare43.549
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI735.972
    01A. Transferuri interne733.797
    03Programe cu finanțare rambursabilă130
    05Programul de realizare a sistemului național antigrindină9.000
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat1.010
    13Programe de dezvoltare130.000
    33Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru stimularea realizării de investiții260.588
    34Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru acordarea de ajutoare de minimis8.469
    43Transferuri aferente schemei de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea proiectelor mari de investiții40.000
    44Transferuri aferente ajutorului de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională134.600
    45Transfer pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile150.000
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)2.175
    01Contribuții și cotizații ta organisme internaționale2.175
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE483.536
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)2.735
    02Programe din Fondul Social European (FSE)23.071
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică148.643
    21Transferuri de fonduri din bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare268.538
    22Transferuri de fonduri din bugetul de stat către ONG-uri, societăți comerciale și alți beneficiari de drept privat sau public necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din FEN postaderare40.549
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI874
    17Despăgubiri civile874
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ97.771
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă97.771
    70CHELTUIELI DE CAPITAL42.632
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE42.632
    01Active fixe10.974
    01Construcții8.206
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport1.538
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.230
    02Stocuri30.290
    01Rezerve de stat și de mobilizare30.290
    03Reparații capitale aferente activelor fixe1.368
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE5.000
    80TITLUL XV ÎMPRUMUTURI5.000
    01Împrumuturi acordate pentru obiective aprobate prin convenții bilaterale și interguvernamentale5.000
    800101Acțiuni generale economice și comerciale1.931.873
    01Administrație centrală250.872
    03Meteorologic52.910
    05Sistemul național antigrindină9.000
    06Prevenire și combatere inundații și ghețuri4.617
    07Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale224.069
    10Programe de dezvoltare regională și socială670.165
    11Rezerve de stat și de mobilizare94.092
    12Ajutoare de stat593.657
    30Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale32.491
    8101COMBUSTIBILI ȘI ENERGIE1.057.586
    01CHELTUIELI CURENTE1.057.586
    40TITLUL IV SUBVENŢII293.160
    01Subvenții pe produse281.057
    18Protecție socială în sectorul minier12.103
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE470.129
    01Transferuri curente470.129
    34Transferuri pentru compensarea creșterilor neprevizionale ale preturilor la combustibili470.129
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI294.297
    01A. Transferuri interne294.297
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat294.297
    810102Cărbune și alți combustibili minerali solizi309.850
    04Combustibil nuclear584
    05Energic electrica256.107
    06Energie termica470.129
    50Alte cheltuieli privind combustibili și energia20.916
    8201INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRĂTOARE CONSTRUCTII360.007
    01CHELTUIELI CURENTE309.617
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII20
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor20
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe20
    30TITLUL III DOBÂNZI52.170
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe52.170
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite52.170
    40TITLUL IV SUBVENŢII126.290
    01Subvenții pe produse30.514
    03Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif655
    06Acțiuni de ecologizare16.000
    16Programe de conservare sau de închidere a minelor76.143
    18Protecție socială în sectorul minier2.978
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE25.000
    02Transferuri de capital25.000
    06Retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare25.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI106.137
    01A. Transferuri interne106.137
    01Restructurarea industriei de apărare30.000
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă1.120
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat74.947
    18Alte transferuri curente interne70
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE50.390
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE50.390
    01Rambursări de credite externe50.390
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite50.390
    820101Industria extractiva a resurselor minerale altele decât combustibilii minerali73.940
    50Alte cheltuieli în domeniul industriei286.067
    8301AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE8.392.664
    01CHELTUIELI CURENTE8.308.638
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL531.134
    01Cheltuieli salariale în bani423.440
    01Salarii de bază200.373
    02Salarii de merit7.500
    03Indemnizație de conducere10.600
    04Spor de vechime50.000
    05Sporuri pentru condiții de muncă11.500
    06Alte sporuri84.267
    07Ore suplimentare8.000
    08Fond de premii24.000
    09Prima de vacanță25.000
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității100
    13Indemnizații de delegare1.000
    30Alte drepturi salariale în bani1.100
    03Contribuții107.694
    01Contribuții de asigurări sociale de stat78.284
    02Contribuții de asigurări de șomaj2.116
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate22.004
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale1.693
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații3.597
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII115.612
    01Bunuri și servicii75.598
    01Furnituri de birou3.500
    02Materiale pentru curățenie450
    03Încălzit, iluminat și forță motrică5.800
    04Apă, canal și salubritate800
    05Carburanți și lubrifianți7.000
    06Piese de schimb700
    07Transport100
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet8.800
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional29.948
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare18.500
    02Reparații curente3.000
    03Hrană 47
    01Hrană pentru oameni22
    02Hrană pentru animale25
    04Medicamente și materiale sanitare84
    01Medicamente10
    02Materiale sanitare12
    03Reactivi41
    04Dezinfectanți21
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar5.400
    01Uniforme și echipament100
    30Alte obiecte de inventar5.300
    06Deplasări, detașări, transferări5.000
    01Deplasări interne, detașări, transferări3.000
    02Deplasări în străinătate2.000
    09Materiale de laborator8
    11Cărți, publicații și materiale documentare400
    12Consultanță și expertiză5
    13Pregătire profesională1.300
    14Protecția muncii20
    18Plați pentru finanțarea patrimoniului genetic al animalelor16.900
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor10
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe10
    30Alte cheltuieli7.840
    01Reclama și publicitate100
    02Protocol și reprezentare20
    04Chirii2.700
    06Prestări servicii pentru transmiterea drepturilor10
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice10
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii5.000
    30TITLUL III DOBÂNZI580
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe580
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite580
    40TITLUL IV SUBVENŢII2.468.604
    03Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif210.000
    06Acțiuni de ecologizare26.700
    15Sprijinirea producătorilor agricoli2.231.904
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE834.087
    01Transferuri curente834.087
    01Transferuri către instituții publice834.087
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI142.448
    01A. Transferuri interne138.697
    06Sprijinirea proprietarilor de păduri3.000
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă697
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat135.000
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)3.751
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale3.751
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE3.895.173
    04Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR)1.238.200
    05Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP)31.006
    06Programe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)2.598.056
    15Alte programe comunitare finanțate în perioada 2007-20132.738
    23Transferuri din bugetul de stat către instituții finanțate parțial sau integral din venituri proprii pentru proiecte finanțate din FEN postaderare25.173
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI91.440
    09Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură17.000
    17Despăgubiri civile440
    18Despăgubiri pentru animale sacrificate în vederea prevenirii și combaterii epizootiilor19.000
    27Renta viageră agricolă55.000
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ229.560
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă229.560
    70CHELTUIELI DE CAPITAL81.266
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE81.266
    01Active fixe78.566
    01Construcții55.500
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport 17.266
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale4.000
    30Alte active fixe1.800
    03Reparații capitale aferente activelor fixe2.700
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE2.760
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE2.760
    01Rambursări de credite externe2.760
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite2.760
    830101Administrație centrală127.472
    02Servicii publice descentralizate964.879
    03Agricultură5.206.740
    01Amendare soluri acide și alcaline9.700
    02Îmbunătățiri funciare, irigații, desecări și combaterea eroziunii solului586.855
    03Protecția plantelor și carantina fitosanitara44.915
    04Programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli4.223.100
    05Reproducția și selecția animalelor23.600
    30Alte cheltuieli în domeniul agriculturii318.570
    04Silvicultură194.770
    50Alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii și vânătorii1.898.803
    8401TRANSPORTURI8.712.444
    01CHELTUIELI CURENTE8.285.262
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL41.790
    01Cheltuieli salariale în bani32.870
    01Salarii de bază14.756
    02Salarii de merit756
    03Indemnizație de conducere1.102
    04Spor de vechime3.526
    05Sporuri pentru condiții de muncă1.834
    06Alte sporuri4.512
    08Fond de premii2.610
    09Prima de vacanță1.231
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității 145
    13Indemnizații de delegare742
    30Alte drepturi salariale în bani1.656
    03Contribuții8.920
    01Contribuții de asigurări sociale de stat 6.667
    02Contribuții de asigurări de șomaj160
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate1.670
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale150
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații273
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII16.563
    01Bunuri și servicii7.524
    01Furnituri de birou81
    02Materiale pentru curățenie30
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1.109
    04Apă, canal și salubritate76
    05Carburanți și lubrifianți1.200
    06Piese de schimb400
    07Transport28
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet1.000
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional2.100
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare1.500
    02Reparații curente600
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar99
    01Uniforme și echipament25
    30Alte obiecte de inventar74
    06Deplasări, detașări, transferări1.700
    01Deplasări interne, detașări, transferări550
    02Deplasări în străinătate1.150
    11Cărți, publicații și materiale documentare71
    12Consultanță și expertiză150
    13Pregătire profesională197
    14Protecția muncii63
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor2.987
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe2.987
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale57
    30Alte cheltuieli3.115
    01Reclama și publicitate5
    02Protocol și reprezentare38
    04Chirii15
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice10
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii3.047
    30TITLUL III DOBÂNZI210.767
    02Dobânzi aferente datoriei publice externe 210.767
    02Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite210.767
    40TITLUL IV SUBVENŢII1.099.807
    02Subvenții pe activități23.451
    04Subvenții pentru susținerea transportului feroviar public de călători678.382
    05Subvenții pentru transportul de călători cu metroul327.343
    14Susținerea infrastructurii de transport52.530
    30Alte subvenții18.101
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE458.454
    01Transferuri curente301.053
    01Transferuri către instituții publice23.313
    28Întreținerea infrastructurii rutiere277.740
    02Transferuri de capital157.401
    13Dezvoltarea infrastructurii rutiere157.401
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI3.632.797
    01A. Transferuri interne3.631.603
    03Programe cu finanțare rambursabilă170.927
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă16.493
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat3.231.575
    28Cheltuieli neeligibile ISPA212.608
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)1.194
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale1.194
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE1.149.729
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)243.028
    03Programe din Fondul de Coeziune (FC)877.285
    16Alte facilități și instrumente postaderare15.416
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică14.000
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI7.100
    01Burse7.100
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ1.668.255
    01Cheltuieli aferente programelor cu Finanțare rambursabilă1.668.255
    70CHELTUIELI DE CAPITAL17.532
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE17.532
    01Active fixe8.565
    01Construcții4.580
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport3.695
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale240
    30Alte active fixe50
    03Reparații capitale aferente activelor fixe8.967
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE409.650
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE409.650
    01Rambursări de credite externe409.650
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite409.650
    840101Administrație centrală54.453
    03Transport rutier5.743.520
    01Drumuri și poduri5.743.520
    04Transport feroviar2.472.146
    01Transport pe cale ferată1.907.406
    02Transport cu metroul564.740
    05Transport pe apa275.589
    06Transport aerian166.736
    02Aviația civilă151.137
    03Zboruri speciale15.599
    8501COMUNICAŢII310.357
    01CHELTUIELI CURENTE271.557
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL5.640
    01Cheltuieli salariale în bani4.475
    01Salarii de bază2.873
    02Salarii de merit12
    03Indemnizație de conducere200
    04Spor de vechime400
    06Alte sporuri80
    08Fond de premii270
    09Prima de vacanță250
    13Indemnizații de delegare50
    30Alte drepturi salariale în bani340
    03Contribuții1.165
    01Contribuții de asigurări sociale de stat825
    02Contribuții de asigurări de șomaj30
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate235
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale20
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații55
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII107.752
    01Bunuri și servicii1.140
    01Furnituri de birou150
    02Materiale pentru curățenie80
    03Încălzit, iluminat și forță motrică200
    04Apă, canal și salubritate30
    05Carburanți și lubrifianți70
    06Piese de schimb80
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet200
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare330
    02Reparații curente60
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar80
    30Alte obiecte de inventar80
    06Deplasări, detașări, transferări333
    01Deplasări interne, detașări, transferări100
    02Deplasări în străinătate233
    11Cărți, publicații și materiale documentare80
    13Pregătire profesională87
    14Protecția muncii50
    30Alte cheltuieli105.922
    01Reclama și publicitate60
    02Protocol și reprezentare30
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii105.832
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI700
    02B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)700
    01Contribuții și cotizații la organisme internaționale700
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE106.715
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)90.613
    02Programe din Fondul Social European (FSE)7.691
    20Asistență tehnică în cadrul programelor operaționale, altele decât Programul Operațional Asistență Tehnică8.411
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ50.750
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă50.750
    70CHELTUIELI DE CAPITAL38.800
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE38.800
    01Active fixe38.800
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport100
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale38.695
    30Alte active fixe5
    850101Comunicații310.357
    8601CERCETARE ȘI DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL ECONOMIC103.974
    01CHELTUIELI CURENTE103.590
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL718
    01Cheltuieli salariale în bani542
    01Salarii de bază347
    02Salarii de merit12
    03Indemnizație de conducere32
    04Spor de vechime60
    05Sporuri pentru condiții de muncă31
    06Alte sporuri24
    08Fond de premii31
    13Indemnizații de delegare5
    03Contribuții176
    01Contribuții de asigurări sociale de stat124
    02Contribuții de asigurări de șomaj4
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate36
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale6
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații6
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII56.010
    01Bunuri și servicii60
    01Furnituri de birou2
    02Materiale pentru curățenie1
    03Încălzit, iluminat și forță motrică20
    04Apa, canal și salubritate5
    05Carburanți și lubrifianți2
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet4
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional5
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare21
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar4
    30Alte obiecte de inventar4
    06Deplasări, detașări, transferări10
    01Deplasări interne, detașări, transferări2
    02Deplasări în străinătate8
    10Cercetare-dezvoltare24.300
    11Cărți, publicații și materiale documentare2
    30Alte cheltuieli31.634
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii31.634
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI46.862
    01A. Transferuri interne29.000
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat23.000
    18Alte transferuri curente interne6.000
    04Alte plați către UE17.862
    02Contribuția României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Otel17.862
    70CHELTUIELI DE CAPITAL384
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE384
    01Active fixe384
    01Construcții284
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport100
    860102Cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii, silviculturi, pisciculturi și vânătorii45.180
    03Cercetare și dezvoltare în domeniul combustibilului și energici31.652
    04Cercetare și dezvoltare în domeniul industriei extractive, prelucrătoare și construcțiilor27.142
    8701ALTE ACŢIUNI ECONOMICE396.096
    01CHELTUIELI CURENTE396.096
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII52.000
    30Alte cheltuieli52.000
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii52.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE302.573
    02Transferuri de capital302.573
    21Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiții în turism302.573
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE15.473
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)10.350
    02Programe din Fondul Social European (FSE)5.123
    65TITLUL XI CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILĂ26.050
    01Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă26.050
    870101Fondul Roman de Dezvoltare Socială396.096
    5006CREDITE EXTERNE
    _______________339.895
    01CHELTUIELI CURENTE220.131
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII436
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar201
    30Alte obiecte de inventar201
    30Alte cheltuieli235
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii235
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI219.695
    01A. Transferuri interne219.695
    03Programe cu finanțare rambursabilă218.633
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat1.062
    70CHELTUIELI DE CAPITAL119.764
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE119.764
    01Active fixe119.764
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport108.899
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale8.365
    30Alte active fixe2.500
    6106ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ97.850
    70CHELTUIELI DE CAPITAL97.850
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE97.850
    01Active fixe97.850
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport97.850
    610603Ordine publică97.850
    03Paza și supravegherea frontierei97.850
    6606SĂNĂTATE11.200
    01CHELTUIELI CURENTE151
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII151
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar151
    30Alte obiecte de inventar151
    70CHELTUIELI DE CAPITAL11.049
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE11.049
    01Active fixe11.049
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport11.049
    660606Servicii medicale în unități sanitare cu paturi7.750
    01Spitale generale7.750
    50Alte cheltuieli în domeniul sănătății3.450
    50Alte instituții și acțiuni sanitare3.450
    6806ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ11.150
    01CHELTUIELI CURENTE285
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII285
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar50
    30Alte obiecte de inventar50
    30Alte cheltuieli235
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii235
    70CHELTUIELI DE CAPITAL10.865
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE10.865
    01Active fixe10.865
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale8.365
    30Alte active fixe2.500
    680602Servicii publice descentralizate11.150
    7006LOCUINŢE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICA15.610
    01CHELTUIELI CURENTE15.610
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI15.610
    01A. Transferuri interne15.610
    03Programe cu finanțare rambursabilă15.610
    700605Alimentare cu apa și amenajări hidrotehnice15.610
    02Amenajări hidrotehnice15.610
    7406PROTECȚIA MEDIULUI29.090
    01CHELTUIELI CURENTE29.090
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI29.090
    01A. Transferuri interne29.090
    03Programe cu finanțare rambursabilă29.090
    740606Canalizarea și tratarea apelor reziduale29.090
    8406TRANSPORTURI174.995
    01CHELTUIELI CURENTE174.995
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI174.995
    01A. Transferuri interne174.995
    03Programe cu finanțare rambursabilă173.933
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat1.062
    840601Administrație centrală11.750
    03Transport rutier114.054
    01Drumuri și poduri114.054
    04Transport feroviar49.191
    01Transport pe cale ferată48.129
    02Transport cu metroul1.062
    5008FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
    ____________5.137.372
    01CHELTUIELI CURENTE5.131.875
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL17.074
    01Cheltuieli salariale în bani14.692
    01Salarii de bază1.799
    04Spor de vechime81
    06Alte sporuri36
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității1.242
    13Indemnizații de delegare2.041
    30Alte drepturi salariale în bani9.493
    03Contribuții2.382
    01Contribuții de asigurări sociale de stat1.655
    02Contribuții de asigurări de șomaj102
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate512
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale26
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații79
    07Contribuții la Fondul de garantare a creanțelor salariale8
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII47.177
    01Bunuri și servicii42.437
    01Furnituri de birou384
    02Materiale pentru curățenie23
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1
    05Carburanți și lubrifianți9
    06Piese de schimb7
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet94
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional20.809
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare21.110
    02Reparații curente2
    03Hrană 30
    01Hrană pentru oameni30
    04Medicamente și materiale sanitare202
    01Medicamente152
    02Materiale sanitare50
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar51
    30Alte obiecte de inventar51
    06Deplasări, detașări, transferări2.403
    01Deplasări interne, detașări, transferări274
    02Deplasări în străinătate2.129
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor2
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe2
    30Alte cheltuieli2.050
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii2.050
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI3.445.223
    01A. Transferuri interne3.445.223
    07Programe comunitare1.931
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă1.260.422
    09Programe ISPA1.446.151
    10Programe SAPARD586.075
    18Alte transferuri curente interne150.644
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE1.622.401
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)134.705
    03Programe din Fondul de Coeziune (FC)622.970
    07Programe Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (IPA)4.608
    08Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENP)9.239
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen841.714
    14Programe finanțate din Facilitatea de Tranziție 9.165
    70CHELTUIELI DE CAPITAL5.497
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE5.497
    01Active fixe5.497
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport590
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale2.685
    30Alte active fixe2.222
    5108AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACŢIUNI EXTERNE438.095
    01CHELTUIELI CURENTE436.242
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL10.966
    01Cheltuieli salariale în bani9.146
    01Salarii de bază359
    04Spor de vechime81
    06Alte sporuri36
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității1.242
    13Indemnizații de delegare992
    30Alte drepturi salariale în bani6.436
    03Contribuții1.820
    01Contribuții de asigurări sociale de stat1.327
    02Contribuții de asigurări de șomaj36
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate384
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale12
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații61
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII21.717
    01Bunuri și servicii19.106
    01Furnituri de birou152
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet21
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional18.387
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare546
    06Deplasări, detașări, transferări1.196
    01Deplasări interne, detașări, transferări215
    02Deplasări în străinătate981
    30Alte cheltuieli1.415
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii1.415
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI231.055
    01A. Transferuri interne231.055
    08Programe PHARE și alte programe cu
    finanțare nerambursabilă231.055
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE172.504
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen172.504
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.853
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.853
    01Active fixe1.853
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport570
    30Alte active fixe1.283
    510801Autorități executive și legislative438.095
    03Autorități executive428.746
    04Alte organe ale autoritarilor publice9.349
    5308CERCETARE FUNDAMENTALA ȘI DEZVOLTARE800
    01CHELTUIELI CURENTE800
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI800
    01A. Transferuri interne800
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă800
    530802Cercetare și dezvoltare pentru servicii publice generale800
    6108ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ756.372
    01CHELTUIELI CURENTE754.923
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL4.101
    01Cheltuieli salariale în bani4.101
    13Indemnizații de delegare1.044
    30Alte drepturi salariale în bani3.057
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII4.475
    01Bunuri și servicii2.492
    01Furnituri de birou52
    02Materiale pentru curățenie3
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1
    06Piese de schimb2
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet10
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional2.422
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare2
    03Hrană 30
    01Hrană pentru oameni30
    04Medicamente și materiale sanitare202
    01Medicamente152
    02Materiale sanitare50
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar51
    30Alte obiecte de inventar51
    06Deplasări, detașări, transferări1.195
    01Deplasări interne, detașări, transferări51
    02Deplasări în străinătate1.144
    30Alte cheltuieli505
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii505
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI67.972
    01A. Transferuri interne67.972
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă67.972
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE678.375
    13Programe finanțate în cadrul facilității Schengen669.210
    14Programe finanțate din Facilitatea de Tranziție9.165
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.449
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.449
    01Active fixe1.449
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport20
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.249
    30Alte active fixe180
    610801Administrația centrală252.273
    03Ordine publică394.283
    01Politie104.910
    02Jandarmerie51
    03Paza și supravegherea frontierei289.322
    04Siguranța naționala75.380
    05Servicii de protecție contra incendiilor1.781
    06Autorități judecătorești9.588
    07Penitenciare9.878
    50Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale13.189
    6508ÎNVĂȚĂMÂNT2.122
    01CHELTUIELI CURENTE2.122
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI2.122
    01A. Transferuri interne2.122
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă2.122
    650850Alte cheltuieli în domeniul învățământului2.122
    6608SĂNĂTATE68.892
    01CHELTUIELI CURENTE68.892
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.007
    01Cheltuieli salariale în bani1.445
    01Salarii de bază1.440
    13Indemnizații de delegare5
    03Contribuții562
    01Contribuții de asigurări sociale de stat 328
    02Contribuții de asigurări de șomaj66
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate128
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale14
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații18
    07Contribuții la Fondul de garantare a creanțelor salariale8
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII423
    01Bunuri și servicii277
    01Furnituri de birou180
    02Materiale pentru curățenie20
    05Carburanți și lubrifianți9
    06Piese de schimb5
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet63
    02Reparații curente2
    06Deplasări, detașări, transferări12
    01Deplasări interne, detașări, transferări8
    02Deplasări în străinătate4
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor2
    01Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor externe2
    30Alte cheltuieli130
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii130
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI66.462
    01A. Transferuri interne66.462
    18Alte transferuri curente interne66.462
    660802Servicii publice descentralizate68.892
    6708CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE69.755
    01CHELTUIELI CURENTE69.755
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI69.755
    01A. Transferuri interne69.755
    07Programe comunitare1.931
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă67.824
    670801Administrație centrală66.468
    50Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei3.287
    6808ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ106.180
    01CHELTUIELI CURENTE104.744
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII20.562
    01Bunuri și servicii20.562
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare20.562
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI84.182
    01A. Transferuri interne84.182
    18Alte transferuri curente interne84.182
    70CHELTUIELI DE CAPITAL1.436
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE1.436
    01Active fixe1.436
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.436
    680801Administrație centrală104.944
    06Asistență socială pentru familie și copii1.236
    7408PROTECȚIA MEDIULUI915.304
    01CHELTUIELI CURENTE915.304
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI157.629
    01A. Transferuri interne157.629
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă109.384
    09Programe ISPA48.245
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE757.675
    01Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)134.705
    03Programe din Fondul de Coeziune (FC)622.970
    740803Reducerea și controlul poluării915.304
    8008ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ659.025
    01CHELTUIELI CURENTE658.266
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI644.419
    01A. Transferuri interne644.419
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă644.419
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE13.847
    07Programe Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (IPA)4.608
    08Programe Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENP)9.239
    70CHELTUIELI DE CAPITAL759
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE759
    01Active fixe759
    30Alte active fixe759
    800801Acțiuni generale economice și comerciale659.025
    10Programe de dezvoltare regională și socială658.266
    30Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale759
    8208INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRĂTOARE CONSTRUCTII4.120
    01CHELTUIELI CURENTE4.120
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI4.120
    01A. Transferuri interne4.120
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă4.120
    820850Alte cheltuieli în domeniul industriei4.120
    8308AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE657.673
    01CHELTUIELI CURENTE657.673
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI657.673
    01A. Transferuri interne657.673
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă71.598
    10Programe SAPARD586.075
    830801Administrație centrală62.418
    03Agricultură595.255
    04Programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli595.255
    8408TRANSPORTURI1.459.034
    01CHELTUIELI CURENTE1.459.034
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI1.459.034
    01A. Transferuri interne1.459.034
    08Programe PHARE și alte programe cu finanțare nerambursabilă61.128
    09Programe ISPA1.397.906
    840801Administrație centrală215.299
    03Transport rutier634.170
    01Drumuri și poduri634.170
    04Transport feroviar605.710
    01Transport pe cale ferată605.710
    05Transport pe apa3.855
    5010VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    _________________7.884.912
    01CHELTUIELI CURENTE7.034.373
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL1.867.397
    01Cheltuieli salariale în bani126.095
    01Salarii de bază76.164
    02Salarii de merit725
    03Indemnizație de conducere598
    04Spor de vechime1.428
    05Sporuri pentru condiții de muncă4.046
    06Alte sporuri3.252
    07Ore suplimentare2.511
    08Fond de premii4.238
    09Prima de vacanță755
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul35
    11Fond aferent plății cu ora6.447
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității10.262
    13Indemnizații de delegare3.620
    30Alte drepturi salariale în bani12.014
    02Cheltuieli salariale în natura12.364
    02Norme de hrana10.518
    03Uniforme și echipament obligatoriu857
    05Transportul la și de la locul de muncă20
    30Alte drepturi salariale în natura969
    03Contribuții23.532
    01Contribuții de asigurări sociale de stat14.748
    02Contribuții de asigurări de șomaj1.115
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate6.322
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale536
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații811
    20TITLUL II BUNURI ȘI SFRVICII2.522.657
    01Bunuri și servicii337.851
    01Furnituri de birou11.325
    02Materiale pentru curățenie2.567
    03Încălzit, iluminat și forță motrică26.839
    04Apă, canal și salubritate4.505
    05Carburanți și lubrifianți12.273
    06Piese de schimb7.971
    07Transport149
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet74.630
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional100.416
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare97.176
    02Reparații curente28.367
    03FI rana7.901
    01Hrană pentru oameni7.871
    02Hrană pentru animale30
    04Medicamente și materiale sanitare177.851
    01Medicamente102.504
    02Materiale sanitare11.286
    03Reactivi63.021
    04Dezinfectanți1.040
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar30.321
    01Uniforme și echipament5.749
    03Lenjerie și accesorii de pat1.668
    30Alte obiecte de inventar22.904
    06Deplasări, detașări, transferări23.030
    01Deplasări interne, detașări, transferări12.316
    02Deplasări în străinătate10.714
    09Materiale de laborator7.610
    10Cercetare-dezvoltare14.850
    11Cărți, publicații și materiale documentare5.559
    12Consultanță și expertiză4.061
    13Pregătire profesională20.051
    14Protecția muncii1.895
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata2.552
    16Studii și cercetări10.637
    17Acțiuni cu caracter științific și social-cultural1.000
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor95
    02Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne95
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale310
    30Alte cheltuieli275.613
    01Reclama și publicitate1.337
    02Protocol și reprezentare861
    03Prime de asigurare non-viață671
    04Chirii2.651
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice5
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii270.088
    30TITLUL III DOBÂNZI270
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne270
    02Dobânzi aferente creditelor interne garantate270
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE1.422.021
    01Transferuri curente977.967
    01Transferuri către instituții publice24.889
    03Acțiuni de sănătate241.435
    25Programe pentru sănătate67.500
    35Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății Publice către fondul de asigurări sociale de sănătate644.143
    02Transferuri de capital444.054
    08Aparatura medicala și echipamente de comunicații în urgenta43.522
    11Transferuri pentru reparații capitale la spitale283.691
    12Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale116.841
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI104.206
    01A. Transferuri interne101.326
    02Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic și Sportiv Român16.986
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat44.340
    18Alte transferuri curente interne40.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE1.103.107
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ2.815
    02Ajutoare sociale275
    01Ajutoare sociale în numerar265
    02Ajutoare sociale în natura10
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI11.900
    17Despăgubiri civile10
    20Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat6.500
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural850
    70CHELTUIELI DE CAPITAL846.178
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE846.178
    01Active fixe525.378
    01Construcții72.289
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport236.523
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale39.537
    30Alte active fixe177.029
    02Stocuri98.000
    01Rezerve de stat și de mobilizare98.000
    03Reparații capitale aferente activelor fixe3.800
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE4.361
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE4.361
    01Rambursări de credite externe101
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite101
    5110AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACŢIUNI EXTERNE208.093
    01CHELTUIELI CURENTE150.773
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL15.607
    01Cheltuieli salariate în bani13.702
    01Salarii de bază1.905
    02Salarii de merit56
    03Indemnizație de conducere113
    04Spor de vechime499
    05Sporuri pentru condiții de muncă169
    06Alte sporuri695
    07Ore suplimentare320
    08Fond de premii558
    09Prima de vacanță141
    11Fond aferent plății cu ora1.700
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității6.974
    13Indemnizații de delegare365
    30Alte drepturi salariale în bani207
    03Contribuții1.905
    01Contribuții de asigurări sociale de stat1.379
    02Contribuții de asigurări de șomaj62
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate403
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale19
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații42
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII135.166
    01Bunuri și servicii102.140
    01Furnituri de birou7.477
    02Materiale pentru curățenie1.002
    03Încălzit, iluminat și forță motrică18.000
    04Apă, canal și salubritate1.766
    05Carburanți și lubrifianți2.987
    06Piese de schimb810
    07Transport31
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet34.304
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional11.173
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare24.590
    02Reparații curente8.740
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar3.860
    01Uniforme și echipament3.517
    30Alte obiecte de inventar343
    06Deplasări, detașări, transferări4.469
    01Deplasări interne, detașări, transferări4.249
    02Deplasări în străinătate220
    13Cărți, publicații și materiale documentare1.544
    13Pregătire profesională820
    14Protecția muncii1.373
    30Alte cheltuieli12.220
    01Reclama și publicitate524
    02Protocol și reprezentare360
    03Prime de asigurare non-viață500
    04Chirii1.750
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii9.086
    70CHELTUIELI DE CAPITAL57.320
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE57.320
    01Active fixe57.320
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport3.931
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.389
    30Alte active fixe52.000
    511001Autorități executive și legislative208.093
    02Autorități legislative11.498
    03Autorități executive196.595
    5310CERCETARE FUNDAMENTALA ȘI DEZVOLTARE387.793
    01CHELTUIELI CURENTE355.484
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL84.669
    01Cheltuieli salariale în bani68.740
    01Salarii de bază64.361
    02Salarii de merit23
    03Indemnizație de conducere46
    04Spor de vechime160
    05Sporuri pentru condiții de muncă32
    06Alte sporuri183
    07Ore suplimentare1.970
    08Fond de premii783
    10Fond pentru posturi ocupate prin cumul35
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității338
    13Indemnizații de delegare802
    30Alte drepturi salariale în bani7
    02Cheltuieli salariale în natura285
    03Uniforme și echipament obligatoriu20
    05Transportul la și de la locul de muncă10
    30Alte drepturi salariale în natura255
    03Contribuții15.644
    01Contribuții de asigurări sociale de stat10.523
    02Contribuții de asigurări de șomaj837
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate3.237
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale472
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații575
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII270.545
    01Bunuri și servicii69.581
    01Furnituri de birou846
    02Materiale pentru curățenie50
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1.130
    04Apă, canal și salubritate138
    05Carburanți și lubrifianți142
    06Piese de schimb300
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet37.548
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional12.373
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare17.054
    02Reparații curente3.834
    03Hrană 17
    02Hrană pentru animale17
    04Medicamente și materiale sanitare2.012
    03Reactivi2.012
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar4.438
    01Uniforme și echipament123
    30Alte obiecte de inventar4.315
    06Deplasări, detașări, transferări15.569
    01Deplasări interne, detașări, transferări5.906
    02Deplasări în străinătate9.663
    09Materiale de laborator5.866
    11Cărți, publicații și materiale documentare606
    12Consultanță și expertiză3.930
    13Pregătire profesională1.786
    14Protecția muncii143
    16Studii și cercetări10.137
    17Acțiuni cu caracter științific și social-cultural1.000
    24Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor95
    02Comisioane și alte costuri aferente împrumuturilor interne95
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale8
    30Alte cheltuieli151.523
    02Protocol și reprezentare31
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii151.492
    30TITLUL III DOBÂNZI270
    01Dobânzi aferente datoriei publice interne270
    02Dobânzi aferente creditelor interne garantate270
    70CHELTUIELI DE CAPITAL32.309
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE32.309
    01Active fixe32.309
    01Construcții8.400
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport8.245
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.456
    30Alte active fixe14.208
    531001Cercetare fundamentală (de baza)104.423
    02Cercetare și dezvoltare pentru servicii publice generale283.370
    6010APARARE211.049
    01CHELTUIELI CURENTE82.380
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL2.424
    01Cheltuieli salariale în bani1.989
    11Fond aferent plății cu ora35
    13Indemnizații de delegare204
    30Alte drepturi salariale în bani1.750
    02Cheltuieli salariale în natura20
    02Norme de hrana20
    03Contribuții415
    01Contribuții de asigurări sociale de stat299
    02Contribuții de asigurări de șomaj13
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate97
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații6
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII79.956
    01Bunuri și servicii54.116
    01Furnituri de birou329
    02Materiale pentru curățenie24
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1.325
    04Apă, canal și salubritate50
    05Carburanți și lubrifianți5.472
    06Piese de schimb5.591
    07Transport15
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet115
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional40.051
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare1.144
    02Reparații curente7.529
    04Medicamente și materiale sanitare4
    01Medicamente2
    02Materiale sanitare2
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar4.736
    01Uniforme și echipament1.090
    03Lenjerie și accesorii de pat60
    30Alte obiecte de inventar3.586
    06Deplasări, detașări, transferări65
    01Deplasări interne, detașări, transferări65
    09Materiale de laborator10
    10Cercetare-dezvoltare8.992
    11Cărți, publicații și materiale documentare65
    13Pregătire profesională57
    14Protecția muncii67
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata2.550
    30Alte cheltuieli1.765
    01Reclama și publicitate1
    02Protocol și reprezentare25
    03Prime de asigurare non-viață100
    04Chirii5
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii1.634
    70CHELTUIELI DE CAPITAL128.669
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE128.669
    01Active fixe128.669
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport13.741
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale31.038
    30Alte active fixe83.890
    601002Apărare naționala196.504
    25Cercetare și dezvoltare pentru apărare14.545
    6110ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANŢA NAŢIONALĂ89.081
    01CHELTUIELI CURENTE78.455
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL37.640
    01Cheltuieli salariale în bani23.288
    01Salarii de bază7.781
    02Salarii de merit550
    03Indemnizație de conducere427
    04Spor de vechime389
    05Sporuri pentru condiții de muncă3.646
    06Alte sporuri2.105
    07Ore suplimentare11
    08Fond de premii2.361
    09Prima de vacanță474
    11Fond aferent plății cu ora456
    13Indemnizații de delegare119
    30Alte drepturi salariale în bani4.969
    02Cheltuieli salariale în natura11.554
    02Norme de hrana10.050
    03Uniforme și echipament obligatoriu837
    05Transportul la și de la locul de muncă10
    30Alte drepturi salariale în natura657
    03Contribuții2.798
    01Contribuții de asigurări sociale de stat1.085
    02Contribuții de asigurări de șomaj43
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate1.623
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale2
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații45
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII40.605
    01Bunuri și servicii5.656
    01Furnituri de birou171
    02Materiale pentru curățenie141
    03Încălzit iluminat și forța motrică1.477
    04Apă, canal și salubritate840
    05Carburanți și lubrifianți129
    06Piese de schimb212
    07Transport1
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet649
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional183
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare1.853
    02Reparații curente1.667
    03Hrană 4.793
    01Hrană pentru oameni4.780
    02Hrană pentru animale13
    04Medicamente și materiale sanitare5
    01Medicamente4
    02Materiale sanitare1
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.799
    01Uniforme și echipament59
    03Lenjerie și accesorii de pal315
    30Alte obiecte de inventar1.425
    06Deplasări, detașări, transferări279
    01Deplasări interne, detașări, transferări234
    02Deplasări în străinătate45
    09Materiale de laborator1
    11Carii, publicații și materiale documentare36
    12Consultanță și expertiză16
    13Pregătire profesională1
    14Proiecția muncii143
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata1
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale1
    30Alte cheltuieli26.207
    01Reclama și publicitate15
    02Protocol și reprezentare26
    03Prime de asigurare non-viață10
    04Chirii66
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii26.090
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ200
    02Ajutoare sociale200
    01Ajutoare sociale în numerar200
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI10
    17Despăgubiri civile10
    70CHELTUIELI DE CAPITAL10.626
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE10.626
    01Active fixe10.226
    01Construcții5.000
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport177
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.445
    30Alte active fixe3.604
    03Reparații capitale aferente activelor fixe400
    611003Ordine publică13.287
    02Jandarmerie13.276
    03Paza și supravegherea frontierei11
    04Siguranța naționala400
    06Autorități judecătorești773
    50Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice și siguranței naționale74.621
    6510ÎNVĂȚĂMÂNT4.655.898
    01CHELTUIELI CURENTE4.414.941
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL1.720.236
    01Cheltuieli salariate în bani12.701
    01Salarii de bază1.167
    02Salarii de merit78
    03Indemnizație de conducere10
    04Spor de vechime300
    05Sporuri pentru condiții de muncă127
    06Alte sporuri246
    08Fond de premii370
    11Fond aferent plății cu ora4.144
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității150
    13Indemnizații de delegare1.263
    30Alte drepturi salariale în bani4.846
    02Cheltuieli salariale în natura405
    02Norme de hrana348
    30Alte drepturi salariale în natura57
    03Contribuții1.724
    01Contribuții de asigurări sociale de stat907
    02Contribuții de asigurări de șomaj96
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate679
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale2
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații40
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII1.581.628
    01Bunuri și servicii3.045
    01Furnituri de birou431
    02Materiale pentru curățenie125
    03Încălzit, iluminat și forță motrică702
    04Apă, canal și salubritate218
    05Carburanți și lubrifianți4
    06Piese de schimb228
    07Transport51
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet167
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional1.031
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare88
    02Reparații curente1.393
    03Hrană 90
    01Hrană pentru oameni90
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.935
    01Uniforme și echipament78
    03Lenjerie și accesorii de pat15
    30Alte obiecte de inventar1.842
    06Deplasări, detașări, transferări553
    01Deplasări interne, detașări, transferări215
    02Deplasări în străinătate338
    09Materiale de laborator18
    10Cercetare-dezvoltare201
    11Cărți, publicații și materiale documentare290
    12Consultanță și expertiză1
    13Pregătire profesională40
    14Proiecția muncii1
    15Muniție, furnituri și armament de natura activelor fixe pentru armata1
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale1
    30Alte cheltuieli956
    01Reclama și publicitate47
    02Protocol și reprezentare50
    03Prime de asigurare non-viață1
    04Chirii20
    07Fondul Președintelui/Fondul conducătorului instituției publice5
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii833
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI2.880
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE1.103.107
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ2.550
    02Ajutoare sociale10
    02Ajutoare sociale în natura10
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI4.540
    70CHELTUIELI DE CAPITAL236.697
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE236.697
    01Active fixe16.597
    01Construcții701
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport1.105
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.103
    30Alte active fixe13.688
    03Reparații capitale aferente activelor fixe1.100
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE4.260
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE4.260
    651005Învățământ postliceal1.373
    06Învățământ superior4.405.667
    01Învățământ universitar3.920.007
    02Învățământ postuniversitar485.660
    25Cercetare și dezvoltare pentru învățământ19.123
    50Alte cheltuieli în domeniul învățământului229.735
    6610SĂNĂTATE1.896.862
    01CHELTUIELI CURENTE1.675.558
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL80
    01Cheltuieli salariate în bani59
    01Salarii de bază43
    04Spor de vechime6
    05Sporuri pentru condiții de muncă2
    06Alte sporuri3
    13Indemnizații de delegare5
    03Contribuții21
    01Contribuții de asigurări sociale de stat10
    02Contribuții de asigurări de șomaj1
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate3
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale1
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații6
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII278.346
    01Bunuri și servicii34.574
    01Furnituri de birou1.530
    02Materiale pentru curățenie904
    03Încălzit, iluminat și forță motrică2.825
    04Apă, canal și salubritate988
    05Carburanți și lubrifianți1.851
    06Piese de schimb720
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet1.462
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional3.290
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare21.004
    02Reparații curente2.478
    03Hrană 3.000
    01Hrană pentru oameni3.000
    04Medicamente și materiale sanitare175.828
    01Medicamente102.497
    02Materiale sanitare11.282
    03Reactivi61.009
    04Dezinfectanți1.040
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar11.636
    01Uniforme și echipament662
    03Lenjerie și accesorii de pat1.094
    30Alte obiecte de inventar9.880
    06Deplasări, detașări, transferări745
    01Deplasări interne, detașări, transferări745
    09Materiale de laborator1.715
    10Cercetare-dezvoltare5.647
    11Cărți, publicații și materiale documentare193
    12Consultanță și expertiză44
    13Pregătire profesională16.661
    14Protecția muncii137
    30Alte cheltuieli25.688
    03Prime de asigurare non-viață60
    04Chirii110
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii25.518
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE1.397.132
    01Transferuri curente953.078
    03Acțiuni de sănătate241.435
    25Programe pentru sănătate67.500
    35Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății Publice către fondul de asigurări sociale de sănătate644.143
    02Transferuri de capital444.054
    08Aparatura medicala și echipamente de comunicații în urgenta43.522
    11Transferuri pentru reparații capitale la spitale283.691
    12Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale116.841
    70CHELTUIELI DE CAPITAL221.304
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE221.304
    01Active fixe219.804
    01Construcții3.337
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport207.468
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.020
    30Alte active fixe7.979
    03Reparații capitale aferente activelor fixe1.500
    661002Servicii publice descentralizate36.473
    06Servicii medicale în unități sanitare cu paturi11.127
    01Spitale generale11.127
    09Hematologie și securitate transfuzională85.000
    10Cercetare aplicativa și dezvoltare experimentala în sănătate5.753
    50Alte cheltuieli în domeniul sănătății1.758.509
    50Alte instituții și acțiuni sanitare1.758.509
    6710CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE94.016
    01CHELTUIELI CURENTE88.673
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL4.596
    01Cheltuieli salariale în bani3.739
    01Salarii de bază767
    02Salarii de merit3
    03Indemnizație de conducere2
    04Spor de vechime24
    05Sporuri pentru condiții de muncă20
    06Alte sporuri20
    07Ore suplimentare200
    08Fond de premii126
    11Fond aferent plății cu ora112
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității1.740
    13Indemnizații de delegare550
    30Alte drepturi salariale în bani175
    02Cheltuieli salariale în natura30
    02Norme de hrana30
    03Contribuții827
    01Contribuții de asigurări sociale de stat493
    02Contribuții de asigurări de șomaj46
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate188
    04Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale40
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații60
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII34.852
    01Bunuri și servicii24.619
    01Furnituri de birou294
    02Materiale pentru curățenie296
    03Încălzit, iluminat și forță motrică1.190
    04Apă, canal și salubritate290
    05Carburanți și lubrifianți463
    06Piese de schimb50
    07Transport51
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet209
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional20.588
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare1.188
    02Reparații curente1.136
    03Hrană 1
    01Hrană pentru oameni1
    04Medicamente și materiale sanitare2
    01Medicamente1
    02Materiale sanitare1
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar1.827
    01Uniforme și echipament220
    03Lenjerie și accesorii de pat184
    30Alte obiecte de inventar1.423
    06Deplasări, detașări, transferări581
    01Deplasări interne, detașări, transferări481
    02Deplasări în străinătate100
    10Cercetare-dezvoltare10
    11Cărți, publicații și materiale documentare2.195
    12Consultanță și expertiză70
    13Pregătire profesională500
    14Proiecția muncii21
    16Studii și cercetări500
    25Cheltuieli judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispozițiilor legale300
    30Alte cheltuieli3.090
    01Reclama și publicitate750
    02Protocol și reprezentare17
    04Chirii700
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii1.623
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE24.889
    01Transferuri curente24.889
    01Transferuri către instituții publice24.889
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI16.986
    01A. Transferuri interne16.986
    02Sprijin financiar pentru activitatea Comitetului Olimpic și Sportiv Român16.986
    59TITLUL X ALTE CHELTUIELI7.350
    20Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat6.500
    22Acțiuni cu caracter științific și social cultural850
    70CHELTUIELI DE CAPITAL5.343
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE5.343
    01Active fixe4.543
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport1.412
    03Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale1.771
    30Alte active fixe1.360
    03Reparații capitale aferente activelor fixe800
    671001Administrație centrală4.200
    02Servicii publice descentralizate5.700
    03Servicii culturale11.071
    06Case de cultură8.006
    11Edituri3.065
    05Servicii recreative și sportive67.945
    01Sport67.945
    50Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei5.100
    6810ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ143.302
    01CHELTUIELI CURENTE44.302
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL250
    01Cheltuieli salariale în bani250
    13Indemnizații de delegare250
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII43.987
    01Bunuri și servicii41.837
    05Carburanți și lubrifianți1.000
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional10.837
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare30.000
    02Reparații curente1.500
    06Deplasări, detașări, transferări350
    01Deplasări interne, detașări, transferări350
    30Alte cheltuieli300
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii300
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ65
    02Ajutoare sociale65
    01Ajutoare sociale în numerar65
    70CHELTUIELI DE CAPITAL99.000
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE99.000
    01Active fixe1.000
    01Construcții1.000
    02Stocuri98.000
    01Rezerve de stat și de mobilizare98.000
    681008Ajutoare la trecere în rezerva65
    50Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistentei sociale143.237
    01Rezerva de stat143.237
    7010LOCUINŢE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICA132.651
    01CHELTUIELI CURENTE127.740
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL1.200
    01Cheltuieli salariale în bani1.116
    12Indemnizații plătite unor persoane din afara unității1.060
    13Indemnizații de delegare56
    03Contribuții84
    02Contribuții de asigurări de șomaj7
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate70
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații7
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII57.200
    01Bunuri și servicii2.077
    01Furnituri de birou217
    02Materiale pentru curățenie10
    03Încălzit, iluminat și forță motrică160
    04Apa, canal și salubritate200
    05Carburanți și lubrifianți205
    06Piese de schimb40
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet170
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional840
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare235
    02Reparații curente20
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar70
    30Alte obiecte de inventar70
    06Deplasări, detașări, transferări419
    01Deplasări interne, detașări, transferări71
    02Deplasări în străinătate348
    11Cărți, publicații și materiale documentare630
    13Pregătire profesională180
    30Alte cheltuieli53.804
    02Protocol și reprezentare352
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii53.452
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI69.340
    01A. Transferuri interne69.340
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat29.340
    18Alte transferuri curente interne40.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL4.810
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE4.810
    01Active fixe4.810
    01Construcții3.851
    02Mașini, echipamente și mijloace de transport444
    03Mobilier, aparatură birotică și alte
    active corporale315
    30Alte active fixe200
    79OPERAŢIUNI FINANCIARE101
    81TITLUL XVI RAMBURSĂRI DE CREDITE101
    01Rambursări de credite externe101
    01Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite101
    701003Locuințe901
    30Alte cheltuieli în domeniul locuințelor901
    04Servicii și dezvoltare publică131.750
    8010ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ1.167
    01CHELTUIELI CURENTE1.067
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL695
    01Cheltuieli salariate în bani511
    01Salarii de bază140
    02Salarii de merit15
    04Spor de vechime50
    05Sporuri pentru condiții de muncă50
    07Ore suplimentare10
    08Fond de premii40
    09Prima de vacanță140
    13Indemnizații de delegare6
    30Alte drepturi salariale în bani60
    02Cheltuieli salariale în natura70
    02Norme de hrana70
    03Contribuții114
    01Contribuții de asigurări sociale de stat52
    02Contribuții de asigurări de șomaj10
    03Contribuții de asigurări sociale de sănătate22
    06Contribuții pentru concedii și indemnizații30
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII372
    01Bunuri și servicii206
    01Furnituri de birou30
    02Materiale pentru curățenie15
    03Încălzit, iluminat și forță motrică30
    04Apă, canal și salubritate15
    05Carburanți și lubrifianți20
    06Piese de schimb20
    08Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet6
    09Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional50
    30Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare20
    02Reparații curente70
    05Bunuri de natura obiectelor de inventar20
    30Alte obiecte de inventar20
    13Pregătire profesională6
    14Protecția muncii10
    30Alte cheltuieli60
    30Alte cheltuieli cu bunuri și servicii60
    70CHELTUIELI DE CAPITAL100
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE100
    01Active fixe100
    30Alte active fixe100
    801001Acțiuni generale economice și comerciale1.167
    30Alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale1.167
    8310AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE65.000
    01CHELTUIELI CURENTE15.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI15.000
    01A. Transferuri interne15.000
    12Investiții ale agenților economici cu capital de stat15.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL50.000
    71TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE50.000
    01Active fixe50.000
    01Construcții50.000
    831003Agricultură16.255
    30Alte cheltuieli în domeniul agriculturii16.255
    04Silvicultură48.745
    Anexa 4SUMEdefalcate din taxa pe valoarea adăugatăpentru finanţarea cheltuielilor descentralizatela nivelul judeţelor, pe anul 2009 - mii lei - ───────────────────────────────────────────────────── Nr. Judeţul Suma crt. ───────────────────────────────────────────────────── TOTAL 2.022.172 1. ALBA 45.850 2. ARAD 43.222 3. ARGEŞ 57.723 4. BACĂU 66.189 5. BIHOR 73.719 6. BISTRIŢA-NĂSÂUD 40.015 7. BOTOŞANI 49.044 8. BRAŞOV 48.914 9. BRĂILA 31.694 10. BUZĂU 46.252 11. CARAŞ-SEVERIN 43.988 12. CĂLĂRAŞI 33.288 13. CLUJ 72.829 14. CONSTANŢA 57.673 15. COVASNA 21.953 16. DÂMBOVIŢA 52.199 17. DOLJ 53.174 18. GALAŢI 56.862 19. GIURGIU 25.460 20. GORJ 34.533 21. HARGHITA 31.658 22. HUNEDOARA 42.933 23. IALOMIŢA 24.379 24. IAŞI 101.344 25. ILFOV 24.075 26. MARAMUREŞ 55.066 27. MEHEDINŢI 26.609 28. MUREŞ 64.527 29. NEAMŢ 65.666 30. OLT 45.333 31. PRAHOVA 69.230 32. SATU MARE 41.406 33. SĂLAJ 31.577 34. SIBIU 59.566 35. SUCEAVA 87.750 36. TELEORMAN 29.235 37. TIMIŞ 84.801 38. TULCEA 30.609 39. VASLUI 70.793 40. VÂLCEA 46.069 41. VRANCEA 35.025 ─────────────────────────────────────────────────────Anexa 5SUMEdefalcate din taxa pe valoarea adăugatăpentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelulcomunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti,pe anul 2009 - mii lei - ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── din care, pentru: ──────────────────────── Nr. Judeţul Suma finanţarea cheltuielilor crt. de personal din institu- tiile de învăţământ pre- universitar de stat ale comunelor, oraşelor şi municipiilor ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 12.136.598 10.246.847 1. ALBA 236.586 205.376 2. ARAD 249.257 215.241 3. ARGEŞ 372.916 322.393 4. BACĂU 418.223 357.215 5. BIHOR 385.620 317.448 6. BISTRIŢA - NĂSĂUD 192.769 172.952 7. BOTOŞANI 268.532 230.104 8. BRAŞOV 310.372 266.546 9. BRĂILA 192.005 164.149 10. BUZĂU 283.211 236.711 11. CARAŞ-SEVERIN 179.560 149.729 12. CĂLĂRAŞI 166.035 132.462 13. CLUJ 371.566 322.437 14. CONSTANŢA 342.356 297.614 15. COVASNA 151.428 134.066 16. DÂMBOVIŢA 297.519 242.501 17. DOLJ 402.910 328.482 18. GALAŢI 345.234 296.378 19. GIURGIU 125.806 103.950 20. GORJ 232.062 199.980 21. HARGHITA 235.900 214.664 22. HUNEDOARA 276.289 234.225 23. IALOMIŢA 154.700 127.377 24. IAŞI 482.502 416.429 25. ILFOV 109.043 90.090 26. MARAMUREŞ 327.696 285.851 27. MEHEDINŢI 185.965 147.223 28. MUREŞ 364.295 318.307 29. NEAMŢ 300.880 258.740 30. OLT 274.842 234.598 31. PRAHOVA 411.373 358.456 32. SATU MARE 256.950 228.124 33. SĂLAJ 172.447 146.593 34. SIBIU 235.350 201.048 35. SUCEAVA 408.841 353.439 36. TELEORMAN 226.285 187.227 37. TIMIŞ 342.266 299.640 38. TULCEA 138.768 120.398 39. VASLUI 289.410 229.275 40. VÂLCEA 240.995 206.330 41. VRANCEA 218.088 170.884 42. MUNICIPIUL BUCUREŞTI 959.746 722.195 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 6SUMEdefalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurilejudeţene şi comunale,pe anul 2009 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Judeţul Suma crt. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 551.770 1. ALBA 18.919 2. ARAD 15.631 3. ARGEŞ 21.679 4. BACĂU 17.079 5. BIHOR 21.389 6. BISTRIŢA - NĂSĂUD 10.179 7. BOTOŞANI 14.277 8. BRAŞOV 9.123 9. BRĂILA 7.862 10. BUZĂU 19.796 11. CARAŞ-SEVERIN 11.789 12. CĂLĂRAŞI 7.206 13. CLUJ 19.396 14. CONSTANŢA 15.691 15. COVASNA 4.855 16. DÂMBOVIŢA 12.880 17. DOLJ 15.111 18. GALAŢI 10.546 19. GIURGIU 7.087 20. GORJ 15.963 21. HARGHITA 11.781 22. HUNEDOARA 24.132 23. IALOMIŢA 6.840 24. IAŞI 17.420 25. ILFOV 4.949 26. MARAMUREŞ 10.699 27. MEHEDINŢI 12.121 28. MUREŞ 14.234 29. NEAMŢ 12.130 30. OLT 15.972 31. PRAHOVA 16.151 32. SATU MARE 11.483 33. SĂLAJ 11.219 34. SIBIU 11.431 35. SUCEAVA 16.142 36. TELEORMAN 9.668 37. TIMIŞ 20.163 38. TULCEA 8.586 39. VASLUI 15.375 40. VÂLCEA 13.953 41. VRANCEA 10.863 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 7SUMEdefalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrareabugetelor locale pe anul 2009 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. JUDEŢUL Suma ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 1.999.737 1. ALBA 38.480 2. ARAD 42.275 3. ARGEŞ 49.791 4. BACĂU 73.643 5. BIHOR 53.817 6. BISTRIŢA-NĂSĂUD 39.168 7. BOTOŞANI 68.172 8. BRAŞOV 36.113 9. BRĂILA 38.537 10. BUZĂU 55.331 11. CARAŞ SEVERIN 48.904 12. CĂLĂRAŞI 48.404 13. CLUJ 38.943 14. CONSTANŢA 48.269 15. COVASNA 25.986 16. DÂMBOVIŢA 56.757 17. DOLJ 64.374 18. GALAŢI 49.263 19. GIURGIU 35.227 20. GORJ 34.578 21. HARGHITA 40.694 22. HUNEDOARA 41.863 23. IALOMIŢA 38.115 24. IAŞI 67.849 25. ILFOV 10.664 26. MARAMUREŞ 61.387 27. MEHEDINŢI 38.300 28. MUREŞ 47.100 29. NEAMŢ 72.319 30. OLT 56.670 31. PRAHOVA 51.775 32. SATU MARE 37.910 33. SĂLAJ 29.325 34. SIBIU 30.963 35. SUCEAVA 99.598 36. TELEORMAN 60.113 37. TIMIŞ 45.321 38. TULCEA 39.864 39. VASLUI 71.340 40. VÂLCEA 42.785 41. VRANCEA 52.596 42. Sume ce se repartizează în baza unor acte normative*) 17.154 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *) Din care, în baza prevederilor: - art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 72/1999, aprobată prin Legea nr. 55/2000 şi a Legii nr. 298/2003, se alocă bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în coordonarea căreia este Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Gura-Ocniţei, judeţul Dâmboviţa 1.060 - art. 2 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garanţie externe şi a unor amendamente la un acord de împrumut extern, aprobată prin Legea nr. 22/1997, cu completările ulterioare, se alocă, Consiliului judeţean Hunedoara 4.443 - art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002, aprobată prin Legea nr. 643/2002, se alocă, Consiliului local al municipiului Iaşi 5.308 - art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002, aprobată prin Legea nr. 643/2002, se alocă, Consiliului local al municipiului Suceava 5.343 - Ordonanţei Guvernului nr. 4/2003, aprobată prin Legea nr. 118/2003 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1584/2002, cu modificările ulterioare, se alocă bugetului local al municipiului Paşcani 1.000Anexa 8NUMĂRUL MAXIM DE POSTURIfinanţat pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult,pe anul 2009 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Judeţul Număr de posturi crt. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 18.951 1. ALBA 759 2. ARAD 428 3. ARGEŞ 550 4. BACĂU 456 5. BIHOR 867 6. BISTRIŢA-NĂSĂUD 300 7. BOTOŞANI 274 8. BRAŞOV 458 9. BRĂILA 217 10. BUZĂU 268 11. CARAŞ-SEVERIN 550 12. CĂLĂRAŞI 130 13. CLUJ 815 14. CONSTANŢA 291 15. COVASNA 218 16. DÂMBOVIŢA 400 17. DOLJ 464 18. GALAŢI 474 19. GIURGIU 132 20. GORJ 337 21. HARGHITA 333 22. HUNEDOARA 330 23. IALOMIŢA 166 24. IAŞI 720 25. ILFOV 211 26. MARAMUREŞ 729 27. MEHEDINŢI 269 28. MUREŞ 734 29. NEAMŢ 930 30. OLT 331 31. PRAHOVA 257 32. SATU MARE 453 33. SĂLAJ 530 34. SIBIU 544 35. SUCEAVA 614 36. TELEORMAN 330 37. TIMIŞ 710 38. TULCEA 270 39. VASLUI 322 40. VÂLCEA 505 41. VRANCEA 248 42. MUNICIPIUL BUCUREŞTI 1.027 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 9CATEGORIILE DE VENITURI ŞI CHELTUIELIcare se prevăd în bugetele localepe anul 2009 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea veniturilor şi cheltuielilor crt. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CAPITOLUL I Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale judeţelor A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri) 1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor judeţene 2. Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit; a) Cote defalcate din impozitul pe venit b) Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale 3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital: a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice 4. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată; a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale 5. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi: a) Impozitul pe mijloacele de transport b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare 6. Venituri din proprietate: a) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor judeţene b) Venituri din concesiuni şi închirieri c) Venituri din dividende d) Alte venituri din proprietate 7. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi: a) Venituri din prestări de servicii b) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială c) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri d) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 8. Amenzi, penalităţi şi confiscări: a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale b) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii c) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări 9. Diverse venituri: a) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice b) Venituri din ajutoare de stat recuperate c) Alte venituri 10. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile; a) Donaţii şi sponsorizări b) Alte transferuri voluntare 11. Venituri din valorificarea unor bunuri; a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice b) Venituri din privatizare c) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat 12. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate a) Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes local sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii 13. Subvenţii de la bugetul de stat: a) Planuri şi regulamente de urbanism b) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare cu apă a satelor c) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă d) Subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit e) Subvenţii pentru finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor f) Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap g) Finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar h) Subvenţii primite din Fondul Naţional de Dezvoltare i) Subvenţii către bugetele locale pentru finanţarea programului multianual de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiţii publice prin Programul operaţional regional 2007-2013 j) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare k) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie l) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar m) Subvenţii pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibili n) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale o) Subvenţii din bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism p) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea sănătăţii 14. Subvenţii de la alte administraţii: a) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă b) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap 15. Sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate a) Fondul European de Dezvoltare Regională b) Fondul Social European c) Fondul de Coeziune d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală e) Fondul European de Pescuit f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare g) Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat h) Programe comunitare finanţate în perioada 2007-2013 i) Alte facilităţi şi instrumente postaderare B. Cheltuieli 1. Autorităţi publice şi acţiuni externe: a) Autorităţi executive 2. Alte servicii publice generale: a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale b) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat c) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor e) Alte servicii publice generale 3. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi 4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei: a) Transferuri din bugetele proprii ale judeţelor pentru finanţarea centrelor de zi pentru protecţia copilului b) Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate 5. Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent 6. Apărare: a) Apărare naţională (Centre militare) 7. Ordine publică şi siguranţă naţională: a) Ordine publică a1) Poliţie comunitară b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor (protecţia civilă nonmilitară) c) Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale 8. Învăţământ: a) Învăţământ preşcolar şi primar*) a1) Învăţământ preşcolar*) a2) Învăţământ primar*) b) Învăţământ secundar*) b1) Învăţământ secundar inferior*) c) Învăţământ nedefinibil prin nivel c1) Învăţământ special c) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului 9. Sănătate: a) Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi a1) Spitale generale a2) Unităţi medico-sociale b) Servicii de sănătate publică c) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii c1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare 10. Cultură, recreere şi religie: a) Servicii culturale a1) Biblioteci publice judeţene a2) Muzee a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte a4) Şcoli populare de artă şi meserii a5) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale a6) Consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice a7) Alte servicii culturale b) Servicii recreative şi sportive b1) Sport c) Servicii religioase d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei 11. Asigurări şi asistenţă socială: a) Asistenţă, acordată persoanelor în vârstă. b) Asistenţă, socială în caz de boli şi invalidităţi b1) Asistenţă socială în caz de invaliditate c) Asistenţă, socială pentru familie şi copii d) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale 12. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: a) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice a1) Alimentare cu apă a2) Amenajări hidrotehnice b) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale 13. Protecţia mediului: a) Reducerea şi controlul poluării b) Salubritate şi gestiunea deşeurilor b1) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor 14. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă: a) Acţiuni generale economice şi comerciale a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri a2) Programe de dezvoltare regională şi socială a3) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale 15. Combustibili şi energie: a) Energie termică b) Alte cheltuieli privind combustibili şi energie 16. Transporturi: a) Transport rutier a1) Drumuri şi poduri b) Transport aerian b1) Aviaţia civilă c) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor 16. Alte acţiuni economice a) Zone libere b) Turism c) Proiecte de dezvoltare multifuncţională d) Alte acţiuni economice CAPITOLUL II Veniturile şi cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti A. Venituri (impozite, taxe şi alte venituri) 1. Impozit pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale 2. Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit: a) Cote defalcate din impozitul pe venit b) Sume alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale 3. Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital: a) Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice 4. Impozite şi taxe pe proprietate; a) Impozit şi taxa pe clădiri b) Impozit şi taxa pe teren c) Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru - restanţe d) Alte impozite şi taxe pe proprietate 5. Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată; a) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor**) b) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti c) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri d) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale e) Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru programul de dezvoltare a infrastructurii şi a bazelor sportive din spaţiul rural 6. Alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii: a) Taxe hoteliere 7. Taxe pe servicii specifice: a) Impozit pe spectacole b) Alte taxe pe servicii specifice 8. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi: a) Impozit pe mijloacele de transport b) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare c) Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi 9. Alte impozite şi taxe fiscale: a) Alte impozite şi taxe 10. Venituri din proprietate: a) Vărsaminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale b) Venituri din concesiuni şi închirieri c) Venituri din dividende d) Alte venituri din proprietate 11. Venituri din dobânzi: a) Alte venituri din dobânzi 12. Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi: a) Venituri din prestări de servicii b) Contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor în creşe c) Contribuţia persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social d) Taxe din activităţi cadastrale şi agricultură e) Contribuţia lunară a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în unităţile de protecţie socială f) Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri g) Alte venituri din prestări de servicii şi alte activităţi 13. Venituri din taxe administrative, eliberări permise: a) Taxe extrajudiciare de timbru b) Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise 14 Amenzi, penalităţi şi confiscări: a) Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale b) Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe c) Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii d) Alte amenzi, penalităţi şi confiscări 15. Diverse venituri: a) Vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice b) Venituri din ajutoare de stat recuperate c) Alte venituri 16. Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile: a) Donaţii şi sponsorizări b) Alte transferuri voluntare 17. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice b) Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului c) Venituri din privatizare d) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat 18. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate a) Încasări din rambursarea împrumuturilor pentru înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes local sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii 19. Subvenţii de la bugetul de stat: a) Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare b) Investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe c) Planuri şi regulamente de urbanism d) Străzi care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi e) Finanţarea programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentare cu apă a satelor f) Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă g) Subvenţii pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit h) Subvenţii pentru finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor i) Finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar j) Subvenţii primite din Fondul Naţional, de Dezvoltare k) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor la spitale l) Subvenţii pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale m) Subvenţii către bugetele locale pentru finanţarea programului multianual de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor de investiţii publice prin Programul operaţional regional 2007-2013 n) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare o) Subvenţii primite din Fondul de intervenţie p) Finanţarea lucrărilor de cadastru imobiliar r) Subvenţii pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibili s) Sprijin financiar la constituirea familiei ş) Subvenţii pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri t) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale ţ) Subvenţii pentru acordarea trusoului pentru nou-născuţi u) Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea programelor de electrificare v) Subvenţii din bugetul de stat către bugetele locale pentru realizarea obiectivelor de investiţii în turism x) Subvenţii din bugetul de stat pentru finanţarea sănătăţii 20. Subvenţii de la alte administraţii: a) Subvenţii din bugetele proprii ale judeţelor pentru finanţarea centrelor de zi pentru protecţia copilului b) Subvenţii de la bugetul asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale, pentru finanţarea programelor pentru ocuparea temporară a forţei de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă c) Subvenţii primite de la alte bugete locale pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap***) 21. Sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate a) Fondul European de Dezvoltare Regională b) Fondul Social European c) Fondul de Coeziune d) Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală e) Fondul European de Pescuit f) Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare g) Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat h) Programe comunitare finanţate în perioada 2007 - 2013 i) Alte facilităţi şi instrumente postaderare B. Cheltuieli 1. Autorităţi publice şi acţiuni externe: a) Autorităţi executive 2. Alte servicii publice generale: a) Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale b) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat c) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autorităţile administraţiei publice locale d) Servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor e) Alte servicii publice generale 3. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi 4. Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei: a) Transferuri din bugetele proprii ale judeţelor pentru instituţiile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap b) Transferuri din bugetele locale către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate 5. Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent 6. Apărare: a) Apărare naţională (Centre militare) 7. Ordine publică şi siguranţă naţională: a) Ordine publică a1) Poliţie comunitară b) Protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor (protecţia civilă nonmilitară) c) Alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale 8. Învăţământ: a) Învăţământ preşcolar şi primar a1) Învăţământ preşcolar a2) Învăţământ primar b) Învăţământ secundar b1) Învăţământ secundar inferior b2) Învăţământ secundar superior b3) Învăţământ profesional c) Învăţământ postliceal d) Învăţământ nedefinibil prin nivel d1) Învăţământ special***) e) Servicii auxiliare pentru educaţie e1) Internate şi cantine pentru elevi e2) Alte servicii auxiliare f) Alte cheltuieli în domeniul învăţământului 9. Sănătate: a) Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi a1) Spitale generale a2) Unităţi medico-sociale b) Servicii de sănătate publică c) Alte cheltuieli în domeniul sănătăţii c1) Alte instituţii şi acţiuni sanitare 10. Cultură, recreere şi religie: a) Servicii culturale a1) Biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale a2) Muzee a3) Instituţii publice de spectacole şi concerte a4) Şcoli populare de artă şi meserii****) a5) Case de cultură a6) Cămine culturale a7) Centre pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale a8) Consolidarea şi restaurarea, monumentelor istorice a9) Alte servicii culturale b) Servicii recreative şi sportive; b1) Sport b2) Tineret b3) Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement c) Servicii religioase d) Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei 11. Asigurări şi asistenţă socială; a) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă b) Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi b1) Asistenţă socială în caz de invalidităţi c) Asistenţă socială pentru familie şi copii***) d) Ajutoare pentru locuinţe e) Creşe f) Unităţi de asistenţă medico-sociale g) Prevenirea excluderii sociale g1) Ajutor social g2) Cantine de ajutor social h) Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale 12. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: a) Locuinţe a1) Dezvoltarea sistemului de locuinţe a2) Alte cheltuieli în domeniul locuinţelor b) Alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice b1) Alimentare cu apă b2) Amenajări hidrotehnice c) Iluminat public şi electrificări rurale d) Alimentare cu gaze naturale în localităţi e) Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale 13. Protecţia mediului: a) Reducerea şi controlul poluării b) Salubritate şi gestiunea deşeurilor b1) Salubritate b2) Colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor c) Canalizare şi tratarea apelor reziduale 14. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă: a) Acţiuni generale economice şi comerciale a1) Prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri a2) Stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii a3) Programe de dezvoltare regională şi socială a4) Alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale 15. Combustibili şi energie: a) Energie termică b) Alţi combustibili c) Alte cheltuieli privind combustibili şi energia 16. Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare: a) Agricultură a1) Protecţia plantelor şi carantina fitosanitară a2) Alte cheltuieli în domeniul agriculturii 17. Transporturi: a) Transport rutier a1) Drumuri şi poduri a2) Transport în comun a3) Străzi b) Alte cheltuieli în domeniul transporturilor 18. Alte acţiuni economice: a) Fondul Român de Dezvoltare Socială b) Zone libere c) Turism d) Proiecte de dezvoltare multifuncţională e) Alte acţiuni economice ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------- *) Se cuprind cheltuielile pentru acordarea de produse lactate şi depanificaţie, precum şi cheltuielile pentru acordarea de miere de albine casupliment nutritiv, conform legii. **) Se cuprind sumele pentru acordarea de produse lactate şi de panificaţie,precum şi pentru acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv, conformlegii, în situaţia în care contractarea acestor produse se face de cătreconsiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor. ***) Pentru bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti ****) Pentru bugetul Municipiului Bucureşti.Anexa 10/01CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATEBUGETUL FONDULUI NAŢIONAL UNICDE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATESINTEZAfondurilor alocate pe surse şi pe titluri de cheltuielipe anul 2009 - mii lei-────┬──┬──┬──┬──┬──┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ C │S │P │G │A │A │ │ │ a │u │a │r │r │l │ │ │ p │b │r │u │t │i │ │ │ i │c │a │p │i │n │ │ │ t │a │g │a │c │e │ │ │ o │p │r │/ │o │a │ │ │ l │i │a │T │l │t │ Denumire indicator │ 2009 │ │t │f │i │ │ │ │ Program │ │o │ │t │ │ │ │ │ │l │ │l │ │ │ │ │ │ │ │u │ │ │ │ │────┴──┴──┴──┴──┴──┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ A │ B │ 1 │───────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴──────────┘5000 TOTAL GENERAL -------------- 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006600 SĂNĂTATE 14.494.568 01 CHELTUIELI CURENTE 14.465.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006800 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 01 CHELTUIELI CURENTE 805.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.0005005 CHELTUIELI-TOTAL 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006600 05 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006605 SĂNĂTATE 14.494.568 01 CHELTUIELI CURENTE 14.465.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006605 01 Administraţia centrală 166.116 02 Servicii publice descentralizate 120.749 03 Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale 5.276.761 01 Medicamente cu şi fără contribuţie personală 3.262.838 02 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ 1.208.465 03 Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ 116.358 04 Servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală 592.900 05 Dispozitive şi echipamente medicale 96.200 04 Servicii medicale în ambulator 1.718.494 01 Asistenţă medicală primară 864.078 02 Asistenţă medicală pentru specialităţi clinice 362.600 03 Asistenţă medicală stomatologică 68.440 04 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice 344.836 05 Asistenţă medicală în centre medicale multifuncţionale 78.540 05 Servicii de urgenţă prespitalicesti şi transport sanitar 556.083 06 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi 6.580.100 01 Spitale generale 6.514.400 04 Unităţi de recuperare-reabilitare a sănătăţii 65.700 07 Îngrijiri medicale la domiciliu 16.700 11 Prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale 59.5656805 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 01 CHELTUIELI CURENTE 805.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.0006805 05 Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi 508.891 01 Asistenţă socială în caz de boli 508.891 06 Asistenţă socială pentru familie şi copii 296.1099705 REZERVE 141.303 02 Fond de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 141.303────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 10/02CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATEBUGETULpe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli,articole şi alineate, după cazpe anul 2009(sumele alocate din bugetul fonduluinaţional unic de asigurări sociale de sănătate) - mii lei-────┬──┬──┬──┬──┬──┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ C │S │P │G │A │A │ │ │ a │u │a │r │r │l │ │ │ p │b │r │u │t │i │ │ │ i │c │a │p │i │n │ │ │ t │a │g │a │c │e │ │ │ o │p │r │/ │o │a │ │ │ l │i │a │T │l │t │ Denumire indicator │ 2009 │ │t │f │i │ │ │ │ Program │ │o │ │t │ │ │ │ │ │l │ │l │ │ │ │ │ │ │ │u │ │ │ │ │────┴──┴──┴──┴──┴──┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ A │ B │ 1 │───────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴──────────┘5005 CHELTUIELI - TOTAL 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 01 Cheltuieli salariale în bani 109.776 01 Salarii de bază 66.220 02 Salarii de merit 400 03 Indemnizaţie de conducere 3.556 04 Spor de vechime 12.800 06 Alte sporuri 1.500 07 Ore suplimentare 260 08 Fond de premii 5.700 09 Prima de vacanţă 5.900 12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii 4.240 13 Indemnizaţii de delegare 200 30 Alte drepturi salariale în bani 9.000 03 Contribuţii 27.984 01 Contribuţii de asigurări sociale de stat 20.309 02 Contribuţii de asigurări de şomaj 549 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate 5.708 04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale 485 06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii 933 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 01 Bunuri şi servicii 14.282.316 01 Furnituri de birou 2.793 02 Materiale pentru curăţenie 251 03 Încălzit, iluminat şi forţă motrică 4.672 04 Apă, canal şi salubritate 411 05 Carburanţi şi lubrifianţi 1.811 06 Piese de schimb 450 08 Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet 3.618 09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional 14.213.483 30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare 54.827 02 Reparaţii curente 1.545 05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 1.100 30 Alte obiecte de inventar 1.100 06 Deplasări, detaşări, transferări 1.493 01 Deplasări interne, detaşări, transferări 1.276 02 Deplasări în străinătate 217 11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare 420 12 Consultanţă şi expertiză 6 13 Pregătire profesională 484 14 Protecţia muncii 132 30 Alte cheltuieli 4.412 04 Chirii 2.818 30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.594 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 03 Alte dobânzi 36.000 02 Dobânda datorată trezoreriei statului 36.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 02 Ajutoare sociale 805.000 01 Ajutoare sociale în numerar 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.900 01 Active fixe 26.400 02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport 10.750 30 Alte active fixe 15.650 03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe 2.5006600 05 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006605 SĂNĂTATE 14.494.568 01 CHELTUIELI CURENTE 14.465.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 01 Cheltuieli salariale în bani 109.776 01 Salarii de bază 66.220 02 Salarii de merit 400 03 Indemnizaţie de conducere 3.556 04 Spor de vechime 12.800 06 Alte sporuri 1.500 07 Ore suplimentare 260 08 Fond de premii 5.700 09 Prima de vacanţă 5.900 12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii 4.240 13 Indemnizaţii de delegare 200 30 Alte drepturi salariale în bani 9.000 03 Contribuţii 27.984 01 Contribuţii de asigurări sociale de stat 20.309 02 Contribuţii de asigurări de şomaj 549 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate 5.708 04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale 485 06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii 933 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 01 Bunuri şi servicii 14.282.316 01 Furnituri de birou 2.793 02 Materiale pentru curăţenie 251 03 Încălzit, iluminat şi forţă motrică 4.672 04 Apă, canal şi salubritate 411 05 Carburanţi şi lubrifianţi 1.811 06 Piese de schimb 450 08 Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet 3.618 09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional 14.213.483 30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare 54.827 02 Reparaţii curente 1.545 05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 1.100 30 Alte obiecte de inventar 1.100 06 Deplasări, detaşări, transferări 1.493 01 Deplasări interne, detaşări, transferări 1.276 02 Deplasări în străinătate 217 11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare 420 12 Consultanţă şi expertiză 6 13 Pregătire profesională 484 14 Protecţia muncii 132 30 Alte cheltuieli 4.412 04 Chirii 2.818 30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.594 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 03 Alte dobânzi 36.000 02 Dobânda datorată trezoreriei statului 36.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.900 01 Active fixe 26.400 02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport 10.750 30 Alte active fixe 15.650 03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe 2.5006605 01 Administraţia centrală 166.116 02 Servicii publice descentralizate 120.749 03 Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale 5.276.761 01 Medicamente cu şi fără contribuţie personală 3.262.838 02 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ 1.208.465 03 Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ 116.358 04 Servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală 592.900 05 Dispozitive şi echipamente medicale 96.200 04 Servicii medicale în ambulator 1.718.494 01 Asistenţă medicală primară 864.078 02 Asistenţă medicală pentru specialităţi clinice 362.600 03 Asistenţă medicală stomatologică 68.440 04 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice 344.836 05 Asistenţă medicală în centre medicale multifuncţionale 78.540 05 Servicii de urgenţă prespitalicesti şi transport sanitar 556.083 06 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi 6.580.100 01 Spitale generale 6.514.400 04 Unităţi de recuperare-reabilitare a sănătăţii 65.700 07 Îngrijiri medicale la domiciliu 16.700 11 Prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale 59.5656805 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 01 CHELTUIELI CURENTE 805.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 02 Ajutoare sociale 805.000 01 Ajutoare sociale în numerar 805.0006805 05 Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi 508.891 01 Asistenţă socială în caz de boli 508.891 06 Asistenţă socială pentru familie şi copii 296.1099705 REZERVE 141.303 02 Fond de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 141.303────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 10/03CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATEBUGETULfondului naţional unic de asigurărisociale de sănătatepe anul 2009 - mii lei-────┬──┬──┬──┬──┬──┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ C │S │P │G │A │A │ │ │ a │u │a │r │r │l │ │ │ p │b │r │u │t │i │ │ │ i │c │a │p │i │n │ │ │ t │a │g │a │c │e │ │ │ o │p │r │/ │o │a │ │ │ l │i │a │T │l │t │ Denumire indicator │ 2009 │ │t │f │i │ │ │ │ Program │ │o │ │t │ │ │ │ │ │l │ │l │ │ │ │ │ │ │ │u │ │ │ │ │────┴──┴──┴──┴──┴──┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┤ A │ B │ 1 │───────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴──────────┘0001 05 VENITURI - TOTAL 16.022.6460002 I. VENITURI CURENTE 14.986.1342000 B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI 14.926.1212005 CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR 7.617.261 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori 7.617.261 01 Contribuţii de la persoane juridice sau fizice, care angajează personal salariat 6.544.721 02 Contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele aflate în şomaj 43.965 03 Venituri încasate în urma valorificării creanţelor de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului 32.000 04 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice 989.781 05 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate de persoanele aflate în şomaj 6.7942105 CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR 7.308.860 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate datorate de asiguraţi 7.242.664 01 Contribuţia datorată de persoanele asigurate care au calitatea de angajat 6.290.543 02 Contribuţia datorată de alte persoane asigurate 931.921 03 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii datorate de asiguraţi 20.200 05 Contribuţii facultative ale asiguraţilor 15.408 50 Alte contribuţii pentru asigurări sociale datorate de asiguraţi 50.7882900 05 C. VENITURI NEFISCALE 60.0133000 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE 60.0133105 VENITURI DIN DOBÂNZI 60.013 03 Alte venituri din dobânzi 60.0134100 05 IV SUBVENŢII 1.036.5124200 SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1.036.5124205 SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT 332.198 23 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv 944 26 Subvenţii primite de la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate 231.394 27 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului 99.8604305 SUBVENŢII DE LA ALTE ADMINISTRAŢII 704.314 02 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv 22.610 03 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului 112 06 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoane care se află în concediu medical din cauza de accidente de muncă şi boli profesionale 1.377 11 Contribuţii de asigurări de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social 35.859 12 Sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătaţii 644.143 13 Contribuţii din bugetul asigurărilor sociale de stat, din sumele alocate sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, pentru concedii şi indemnizaţii datorate persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă din cauza accident de muncă sau boală profesională 2135005 CHELTUIELI - TOTAL 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 01 Cheltuieli salariale în bani 109.776 01 Salarii de bază 66.220 02 Salarii de merit 400 03 Indemnizaţie de conducere 3.556 04 Spor de vechime 12.800 06 Alte sporuri 1.500 07 Ore suplimentare 260 08 Fond de premii 5.700 09 Prima de vacanţă 5.900 12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii 4.240 13 Indemnizaţii de delegare 200 30 Alte drepturi salariale în bani 9.000 03 Contribuţii 27.984 01 Contribuţii de asigurări sociale de stat 20.309 02 Contribuţii de asigurări de şomaj 549 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate 5.708 04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale 485 06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii 933 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 01 Bunuri şi servicii 14.282.316 01 Furnituri de birou 2.793 02 Materiale pentru curăţenie 251 03 Încălzit, iluminat şi forţă motrică 4.672 04 Apă, canal şi salubritate 411 05 Carburanţi şi lubrifianţi 1.811 06 Piese de schimb 450 08 Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet 3.618 09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional 14.213.483 30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare 54.827 02 Reparaţii curente 1.545 05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 1.100 30 Alte obiecte de inventar 1.100 06 Deplasări, detaşări, transferări 1.493 01 Deplasări interne, detaşări, transferări 1.276 02 Deplasări în străinătate 217 11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare 420 12 Consultanţă şi expertiză 6 13 Pregătire profesională 484 14 Protecţia muncii 132 30 Alte cheltuieli 4.412 04 Chirii 2.818 30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.594 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 03 Alte dobânzi 36.000 02 Dobânda datorată trezoreriei statului 36.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 02 Ajutoare sociale 805.000 01 Ajutoare sociale în numerar 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.900 01 Active fixe 26.400 02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport 10.750 30 Alte active fixe 15.650 03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe 2.5006600 05 Partea a III-a CHELTUIELI 15.299.568 01 CHELTUIELI CURENTE 15.270.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.9006605 SĂNĂTATE 14.494.568 01 CHELTUIELI CURENTE 14.465.668 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 137.760 01 Cheltuieli salariale în bani 109.776 01 Salarii de bază 66.220 02 Salarii de merit 400 03 Indemnizaţie de conducere 3.556 04 Spor de vechime 12.800 06 Alte sporuri 1.500 07 Ore suplimentare 260 08 Fond de premii 5.700 09 Prima de vacanţă 5.900 12 Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii 4.240 13 Indemnizaţii de delegare 200 30 Alte drepturi salariale în bani 9.000 03 Contribuţii 27.984 01 Contribuţii de asigurări sociale de stat 20.309 02 Contribuţii de asigurări de şomaj 549 03 Contribuţii de asigurări sociale de sănătate 5.708 04 Contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale 485 06 Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii 933 20 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII 14.291.908 01 Bunuri şi servicii 14.282.316 01 Furnituri de birou 2.793 02 Materiale pentru curăţenie 251 03 Încălzit, iluminat şi forţă motrică 4.672 04 Apă, canal şi salubritate 411 05 Carburanţi şi lubrifianţi 1.811 06 Piese de schimb 450 08 Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet 3.618 09 Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional 14.213.483 30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare 54.827 02 Reparaţii curente 1.545 05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 1.100 30 Alte obiecte de inventar 1.100 06 Deplasări, detaşări, transferări 1.493 01 Deplasări interne, detaşări, transferări 1.276 02 Deplasări în străinătate 217 11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare 420 12 Consultanţă şi expertiză 6 13 Pregătire profesională 484 14 Protecţia muncii 132 30 Alte cheltuieli 4.412 04 Chirii 2.818 30 Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii 1.594 30 TITLUL III DOBÂNZI 36.000 03 Alte dobânzi 36.000 02 Dobânda datorată trezoreriei statului 36.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 28.900 71 TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE 28.900 01 Active fixe 26.400 02 Maşini, echipamente şi mijloace de transport 10.750 30 Alte active fixe 15.650 03 Reparaţii capitale aferente activelor fixe 2.5006605 01 Administraţia centrală 166.116 02 Servicii publice descentralizate 120.749 03 Produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale 5.276.761 01 Medicamente cu şi fără contribuţie personală 3.262.838 02 Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ 1.208.465 03 Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ 116.358 04 Servicii medicale de hemodializă şi dializă peritoneală 592.900 05 Dispozitive şi echipamente medicale 96.200 04 Servicii medicale în ambulator 1.718.494 01 Asistenţă medicală primară 864.078 02 Asistenţă medicală pentru specialităţi clinice 362.600 03 Asistenţă medicală stomatologică 68.440 04 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice 344.836 05 Asistenţă medicală în centre medicale multifuncţionale 78.540 05 Servicii de urgenţă prespitalicesti şi transport sanitar 556.083 06 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi 6.580.100 01 Spitale generale 6.514.400 04 Unităţi de recuperare-reabilitare a sănătăţii 65.700 07 Îngrijiri medicale la domiciliu 16.700 11 Prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale 59.5656805 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 01 CHELTUIELI CURENTE 805.000 57 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ 805.000 02 Ajutoare sociale 805.000 01 Ajutoare sociale în numerar 805.0006805 05 Asistenţă socială în caz de boli şi invalidităţi 508.891 01 Asistenţă socială în caz de boli 508.891 06 Asistenţă socială pentru familie şi copii 296.1099705 REZERVE 141.303 02 Fond de rezervă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 141.3039905 EXCEDENT(+) / DEFICIT(-) 581.775────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 10/04Casa Naţională de Asigurări de SănătateNumărul maxim de posturi şi fondul aferent salariilor de bazăpe anii 2008-2009(FONDUL NAŢIONAL UNIC DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE)*Font 7*┌───────────────────────────────────────┬────────┬────────────┬──────────────┬────────┬─────────┬─────────┬────────────┐│ │ Numar │ Salariu │ Modificarea │ Număr │ Număr │ Număr │Fond aferent││ │maxim de│ mediu de │ numărului de │maxim de│ de │ de │ salariilor ││ │posturi │bază în luna│ posturi în │posturi │ posturi │ posturi │ de bază pe ││ │în anul │ decembrie │anul 2009 faţă│în anul │ vacante │finanţate│ anul 2009 ││ │ 2008 │ 2008 │ de anul 2008 │ 2009 │ la 31 │ în anul │ (mii lei) ││ │ │ (lei) │ │ │decembrie│ 2009 │ ││ │ │ │ │ │ 2008 │ │ │├───────────────────────────────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4=1+3 │ 5 │ 6=4-5 │7=(2*6* 12 ││ │ │ │ │ │ │ │ luni)/1000 │├───────────────────────────────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────────┤│TOTAL: │ 4.028 │ │ │ 4.028 │ 231 │ 3.797 │ 66.220 ││din care: │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ ││6605 SĂNĂTATE - FONDUL NAŢIONAL UNIC DE│ │ │ │ │ │ │ ││ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE │ 4.028 │ │ │ 4.028 │ 231 │ 3.797 │ 66.220 ││din care: │ │ │ │ │ │ │ ││III. Cabinetul demnitarului │ 6 │ │ │ 6 │ 1 │ 5 │ 133 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││Stenodactilograf, şef cabinet, referent│ │ │ │ │ │ │ ││(secretar personal) │ 1 │ 1.110 │ │ 1 │ │ 1 │ 13 ││Director de cabinet │ 1 │ 2.769 │ │ 1 │ │ 1 │ 33 ││Consilier (consilier personal) │ 2 │ 2.769 │ │ 2 │ │ 2 │ 66 ││Consultant (asistent de cabinet) │ 1 │ 1.701 │ │ 1 │ │ 1 │ 20 ││Secretar cabinet, secretar-dactilograf │ │ │ │ │ │ │ ││(curier personal) │ 1 │ 933 │ │ 1 │ 1 │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ ││IV. A. Funcţii publice generale │ 3.439 │ │ 41 │ 3.480 │ 190 │ 3.290 │ 58.351 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││2. Funcţii publice de conducere │ 401 │ │ -46 │ 355 │ 21 │ 334 │ 7.736 ││Director general adjunct │ 2 │ 2.051 │ │ 2 │ │ 2 │ 49 ││Director │ 12 │ 2.051 │ 1 │ 13 │ │ 13 │ 320 ││Director adjunct │ 8 │ 2.051 │ -2 │ 6 │ 2 │ 4 │ 98 ││Şef serviciu │ 11 │ 2.051 │ -2 │ 9 │ 2 │ 7 │ 172 ││Şef birou │ 1 │ 2.051 │ -1 │ │ │ │ ││Director executiv │ 87 │ 1.920 │ │ 87 │ 4 │ 83 │ 1.912 ││Şef serviciu, şef administraţie │ │ │ │ │ │ │ ││financiară - nivel oraş │ 180 │ 1.920 │ -15 │ 165 │ 9 │ 156 │ 3.594 ││Şef birou, şef administraţie │ │ │ │ │ │ │ ││financiară - nivel comună │ 100 │ 1.920 │ -27 │ 73 │ 4 │ 69 │ 1.590 ││3. Funcţii publice de execuţie │ 3.038 │ │ 87 │ 3.125 │ 169 │ 2.956 │ 50.614 ││a. Clasa I - studii superioare │ 2.014 │ │ 306 │ 2.320 │ 152 │ 2.168 │ 41.264 ││Consilier superior treapta 1 │ 62 │ 2.051 │ │ 62 │ 12 │ 50 │ 1.231 ││Consilier superior treapta 2 │ 5 │ 1.794 │ -1 │ 4 │ 1 │ 3 │ 65 ││Consilier superior treapta 3 │ │ 1.625 │ 5 │ 5 │ 2 │ 3 │ 59 ││Expert superior treapta 1 │ 5 │ 2.051 │ │ 5 │ 1 │ 4 │ 98 ││Expert superior treapta 3 │ 1 │ 1.625 │ │ 1 │ 1 │ │ ││Inspector superior treapta 1 │ 1 │ 2.051 │ │ 1 │ 1 │ │ ││Inspector superior treapta 3 │ 1 │ 1.625 │ │ 1 │ │ 1 │ 20 ││Consilier juridic superior treapta 1 │ 4 │ 2.051 │ │ 4 │ 2 │ 2 │ 49 ││Consilier juridic superior treapta 3 │ 1 │ 1.625 │ │ 1 │ │ 1 │ 20 ││Consilier principal treapta 1 │ 22 │ 1.456 │ -7 │ 15 │ 3 │ 12 │ 210 ││Consilier principal treapta 2 │ 3 │ 1.309 │ 3 │ 6 │ 1 │ 5 │ 79 ││Consilier principal treapta 3 │ │ 1.212 │ 4 │ 4 │ 1 │ 3 │ 44 ││Expert principal treapta 1 │ 9 │ 1.456 │ -3 │ 6 │ 1 │ 5 │ 87 ││Expert principal treapta 3 │ │ 1.212 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 15 ││Inspector principal treapta 1 │ 6 │ 1.456 │ -2 │ 4 │ │ 4 │ 70 ││Inspector principal treapta 2 │ 2 │ 1.309 │ │ 2 │ 1 │ 1 │ 16 ││Consilier juridic principal treapta 1 │ 5 │ 1.456 │ -2 │ 3 │ 1 │ 2 │ 35 ││Consilier juridic principal treapta 3 │ │ 1.212 │ 6 │ 6 │ │ 6 │ 87 ││Consilier asistent treapta 1 │ 9 │ 1.092 │ -2 │ 7 │ │ 7 │ 92 ││Consilier asistent treapta 2 │ 2 │ 1.017 │ 5 │ 7 │ 1 │ 6 │ 73 ││Consilier asistent treapta 3 │ 1 │ 945 │ 6 │ 7 │ 1 │ 6 │ 68 ││Expert asistent treapta 1 │ 4 │ 1.092 │ -2 │ 2 │ 1 │ 1 │ 13 ││Expert asistent treapta 2 │ 2 │ 1.017 │ │ 2 │ │ 2 │ 24 ││Expert asistent treapta 3 │ 2 │ 945 │ -1 │ 1 │ │ 1 │ 11 ││Inspector asistent treapta 1 │ 4 │ 1.092 │ │ 4 │ │ 4 │ 52 ││Inspector asistent treapta 3 │ │ 945 │ 5 │ 5 │ │ 5 │ 57 ││Consilier juridic asistent treapta 1 │ 4 │ 1.092 │ -1 │ 3 │ 3 │ │ ││Consilier juridic asistent treapta 2 │ 2 │ 1.017 │ │ 2 │ 1 │ 1 │ 12 ││Consilier juridic asistent treapta 3 │ 2 │ 945 │ 1 │ 3 │ │ 3 │ 34 ││Consilier debutant │ 4 │ 699 │ -4 │ │ │ │ ││Inspector debutant │ 5 │ 699 │ -5 │ │ │ │ ││Consilier juridic debutant │ 1 │ 699 │ 1 │ 2 │ │ 2 │ 17 ││Auditor superior treapta 1 │ 13 │ 2.868 │ 2 │ 15 │ 1 │ 14 │ 482 ││Auditor superior treapta 3 │ │ 1.857 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 22 ││Auditor principal treapta 2 │ 1 │ 1.311 │ -1 │ │ │ │ ││Auditor asistent treapta 3 │ 1 │ 945 │ -1 │ │ │ │ ││Consilier superior treapta 1 │ 701 │ 1.920 │ 150 │ 851 │ 45 │ 806 │ 18.570 ││Consilier superior treapta 2 │ 118 │ 1.721 │ -37 │ 81 │ 3 │ 78 │ 1.611 ││Consilier superior treapta 3 │ 134 │ 1.560 │ -28 │ 106 │ 7 │ 99 │ 1.853 ││Expert superior treapta 1 │ 1 │ 1.920 │ │ 1 │ │ 1 │ 23 ││Expert superior treapta 3 │ │ 1.560 │ 5 │ 5 │ │ 5 │ 94 ││Inspector superior treapta 1 │ 2 │ 1.920 │ 2 │ 4 │ 2 │ 2 │ 46 ││Inspector superior treapta 2 │ 1 │ 1.721 │ 8 │ 9 │ │ 9 │ 186 ││Inspector superior treapta 3 │ │ 1.560 │ 46 │ 46 │ │ 46 │ 861 ││Consilier juridic superior treapta 1 │ 49 │ 1.920 │ 13 │ 62 │ 1 │ 61 │ 1.405 ││Consilier juridic superior treapta 2 │ 8 │ 1.721 │ -3 │ 5 │ 1 │ 4 │ 83 ││Consilier juridic superior treapta 3 │ 7 │ 1.560 │ 6 │ 13 │ │ 13 │ 243 ││Consilier principal treapta 1 │ 88 │ 1.397 │ 77 │ 165 │ 4 │ 161 │ 2.699 ││Consilier principal treapta 2 │ 43 │ 1.256 │ 44 │ 87 │ 2 │ 85 │ 1.281 ││Consilier principal treapta 3 │ 70 │ 1.163 │ -32 │ 38 │ 5 │ 33 │ 461 ││Expert principal treapta 1 │ 14 │ 1.397 │ 1 │ 15 │ 1 │ 14 │ 235 ││Expert principal treapta 2 │ 10 │ 1.256 │ -3 │ 7 │ │ 7 │ 106 ││Expert principal treapta 3 │ 12 │ 1.163 │ -2 │ 10 │ │ 10 │ 140 ││Inspector principal treapta 1 │ 80 │ 1.397 │ -19 │ 61 │ 2 │ 59 │ 989 ││Inspector principal treapta 2 │ 28 │ 1.256 │ -8 │ 20 │ │ 20 │ 301 ││Inspector principal treapta 3 │ 24 │ 1.163 │ -1 │ 23 │ 1 │ 22 │ 307 ││Consilier juridic principal treapta 1 │ 35 │ 1.397 │ -12 │ 23 │ 2 │ 21 │ 352 ││Consilier juridic principal treapta 2 │ 6 │ 1.256 │ -1 │ 5 │ │ 5 │ 75 ││Consilier juridic principal treapta 3 │ 9 │ 1.163 │ -2 │ 7 │ │ 7 │ 98 ││Consilier asistent treapta 1 │ 40 │ 1.047 │ 42 │ 82 │ 7 │ 75 │ 942 ││Consilier asistent treapta 2 │ 30 │ 978 │ 26 │ 56 │ 2 │ 54 │ 634 ││Consilier asistent treapta 3 │ 55 │ 908 │ 24 │ 79 │ 2 │ 77 │ 839 ││Expert asistent treapta 1 │ 3 │ 1.047 │ 8 │ 11 │ 3 │ 8 │ 101 ││Expert asistent treapta 2 │ 3 │ 978 │ 4 │ 7 │ 1 │ 6 │ 70 ││Expert asistent treapta 3 │ 14 │ 908 │ -11 │ 3 │ │ 3 │ 33 ││Inspector asistent treapta 1 │ 18 │ 1.047 │ 10 │ 28 │ │ 28 │ 352 ││Inspector asistent treapta 2 │ 23 │ 978 │ -3 │ 20 │ 2 │ 18 │ 211 ││Inspector asistent treapta 3 │ 32 │ 908 │ 6 │ 38 │ 2 │ 36 │ 392 ││Consilier juridic asistent treapta 1 │ 11 │ 1.047 │ 4 │ 15 │ 1 │ 14 │ 176 ││Consilier juridic asistent treapta 2 │ 10 │ 978 │ 4 │ 14 │ 4 │ 10 │ 117 ││Consilier juridic asistent treapta 3 │ 14 │ 908 │ -3 │ 11 │ 2 │ 9 │ 98 ││Consilier debutant │ 28 │ 699 │ -16 │ 12 │ 4 │ 8 │ 67 ││Expert debutant │ 1 │ 699 │ -1 │ │ │ │ ││Inspector debutant │ 6 │ 699 │ -4 │ 2 │ │ 2 │ 17 ││Consilier juridic debutant │ 3 │ 699 │ │ 3 │ │ 3 │ 25 ││Auditor superior treapta 1 │ 75 │ 1.920 │ 3 │ 78 │ 6 │ 72 │ 1.659 ││Auditor superior treapta 2 │ 7 │ 1.721 │ -3 │ 4 │ 1 │ 3 │ 62 ││Auditor superior treapta 3 │ 7 │ 1.560 │ 6 │ 13 │ 1 │ 12 │ 225 ││Auditor principal treapta 1 │ 7 │ 1.397 │ -4 │ 3 │ 1 │ 2 │ 34 ││Auditor principal treapta 2 │ 1 │ 1.256 │ │ 1 │ │ 1 │ 15 ││Auditor principal treapta 3 │ 1 │ 1.163 │ │ 1 │ │ 1 │ 14 ││Auditor asistent treapta 1 │ │ 1.047 │ 1 │ 1 │ 1 │ │ ││Auditor asistent treapta 2 │ │ 978 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 12 ││Auditor asistent treapta 3 │ 1 │ 908 │ │ 1 │ │ 1 │ 11 ││b. Clasa II - studii superioare de │ │ │ │ │ │ │ ││scurtă durată │ 42 │ │ -10 │ 32 │ │ 32 │ 575 ││Referent de specialitate superior │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 1 │ 2 │ 1.662 │ │ 2 │ │ 2 │ 40 ││Referent de specialitate superior │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 1 │ 14 │ 1.649 │ 6 │ 20 │ │ 20 │ 396 ││Referent de specialitate superior │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 2 │ 7 │ 1.338 │ -4 │ 3 │ │ 3 │ 48 ││Referent de specialitate superior │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 3 │ 5 │ 1.203 │ -3 │ 2 │ │ 2 │ 29 ││Referent de specialitate principal │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 1 │ 5 │ 1.115 │ -1 │ 4 │ │ 4 │ 54 ││Referent de specialitate principal │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 2 │ 5 │ 1.087 │ -5 │ │ │ │ ││Referent de specialitate principal │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 3 │ 2 │ 827 │ -2 │ │ │ │ ││Referent de specialitate asistent │ │ │ │ │ │ │ ││treapta 1 │ 2 │ 691 │ -1 │ 1 │ │ 1 │ 8 ││c. Clasa III studii medii │ 982 │ │ -209 │ 773 │ 17 │ 756 │ 8.776 ││Referent superior treapta 1 │ 28 │ 1.087 │ -1 │ 27 │ 1 │ 26 │ 339 ││Referent superior treapta 2 │ 1 │ 940 │ 1 │ 2 │ │ 2 │ 23 ││Referent superior treapta 3 │ 1 │ 839 │ 2 │ 3 │ │ 3 │ 30 ││Referent principal treapta 1 │ 2 │ 747 │ -1 │ 1 │ │ 1 │ 9 ││Referent asistent treapta 1 │ 4 │ 657 │ -4 │ │ │ │ ││Referent asistent treapta 2 │ 2 │ 640 │ │ 2 │ │ 2 │ 15 ││Referent asistent treapta 3 │ │ 619 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 7 ││Referent superior treapta 1 │ 621 │ 1.054 │ -105 │ 516 │ 9 │ 507 │ 6.413 ││Referent superior treapta 2 │ 47 │ 911 │ -10 │ 37 │ 1 │ 36 │ 394 ││Referent superior treapta 3 │ 69 │ 798 │ -27 │ 42 │ │ 42 │ 402 ││Referent principal treapta 1 │ 97 │ 747 │ -32 │ 65 │ 2 │ 63 │ 565 ││Referent principal treapta 2 │ 16 │ 697 │ 7 │ 23 │ 1 │ 22 │ 184 ││Referent principal treapta 3 │ 43 │ 675 │ -32 │ 11 │ │ 11 │ 89 ││Referent asistent treapta 1 │ 10 │ 651 │ 8 │ 18 │ │ 18 │ 141 ││Referent asistent treapta 2 │ 12 │ 638 │ 3 │ 15 │ 3 │ 12 │ 92 ││Referent asistent treapta 3 │ 24 │ 617 │ -14 │ 10 │ │ 10 │ 74 ││Referent debutant │ 5 │ 595 │ -5 │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ ││IV. B. Funcţii publice specifice │ 45 │ │ │ 45 │ 1 │ 44 │ 1.027 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││2. Funcţii de conducere │ 44 │ │ │ 44 │ 1 │ 43 │ 992 ││Medic şef │ 1 │ 2.051 │ │ 1 │ │ 1 │ 25 ││Medic şef │ 43 │ 1.920 │ │ 43 │ 1 │ 42 │ 968 ││4. Manageri publici │ 1 │ │ │ 1 │ │ 1 │ 34 ││b. Funcţii publice specifice │ 1 │ │ │ 1 │ │ 1 │ 34 ││Manager public asistent treapta 1 │ 1 │ 2.051 │ -1 │ │ │ │ ││Manager public principal │ │ 2.871 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 34 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││VI. Personal cu contract de muncă │ 220 │ │ -6 │ 214 │ 34 │ 180 │ 3.538 ││a) Personal de specialitate │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ ││Secretar general │ 1 │ 3.508 │ 44 │ 45 │ 17 │ 28 │ 1.179 ││Consilier, expert, inspector de │ │ │ │ │ │ │ ││specialitate, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││gradul I A │ 111 │ 1.739 │ -50 │ 61 │ 10 │ 51 │ 1.064 ││Consilier, expert, inspector de │ │ │ │ │ │ │ ││specialitate, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││gradul I │ 5 │ 1.523 │ 2 │ 7 │ │ 7 │ 128 ││Consilier, expert, inspector de │ │ │ │ │ │ │ ││specialitate, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││gradul II │ 2 │ 1.380 │ 4 │ 6 │ 1 │ 5 │ 83 ││Referent de specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ ││specialitate, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││gradul III │ 4 │ 1.238 │ │ 4 │ 1 │ 3 │ 45 ││Referent de specialitate, inspector de │ │ │ │ │ │ │ ││specialitate, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││gradul IV │ 12 │ 1.110 │ 8 │ 20 │ 2 │ 18 │ 240 ││Referent, inspector, revizor contabil; │ │ │ │ │ │ │ ││debutant │ 2 │ 578 │ 1 │ 3 │ │ 3 │ 21 ││Tehnician-economist, secretar superior,│ │ │ │ │ │ │ ││referent, interpret relaţii, interpret │ │ │ │ │ │ │ ││profesional, subinginer; gradul IA │ 8 │ 1.523 │ 2 │ 10 │ │ 10 │ 183 ││Tehnician-economist, secretar superior,│ │ │ │ │ │ │ ││referent, interpret relaţii, interpret │ │ │ │ │ │ │ ││profesional, subinginer; gradul I │ 3 │ 1.238 │ -2 │ 1 │ │ 1 │ 15 ││Tehnician-economist, secretar superior,│ │ │ │ │ │ │ ││referent, interpret relaţii, interpret │ │ │ │ │ │ │ ││profesional, subinginer; gradul II │ 3 │ 1.110 │ -1 │ 2 │ │ 2 │ 27 ││Tehnician-economist, secretar superior,│ │ │ │ │ │ │ ││referent, interpret relaţii, interpret │ │ │ │ │ │ │ ││profesional, subinginer; gradul III │ 3 │ 1.007 │ -2 │ 1 │ │ 1 │ 12 ││Consilier juridic gradul IA │ 1 │ 1.739 │ │ 1 │ │ 1 │ 21 ││Consilier juridic gradul II │ │ 1.380 │ 1 │ 1 │ │ 1 │ 17 ││Consilier juridic gradul III │ 2 │ 1.238 │ │ 2 │ 1 │ 1 │ 15 ││Consilier juridic gradul IV │ 1 │ 1.110 │ -1 │ │ │ │ ││Referent IA │ 48 │ 889 │ -8 │ 10 │ 1 │ 39 │ 416 ││Referent I │ 5 │ 774 │ -2 │ 3 │ │ 3 │ 28 ││Referent II │ 2 │ 719 │ │ 2 │ │ 2 │ 17 ││Referent III │ 2 │ 630 │ │ 2 │ 1 │ 1 │ 8 ││Referent IV │ 5 │ 599 │ -2 │ 3 │ │ 3 │ 22 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││VI. Personal cu contract de muncă │ │ │ │ │ │ │ ││b) care ocupă funcţii comune │ 315 │ │ -35 │ 280 │ 5 │ 275 │ 2.956 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││Secretar-dactilograf, dactilograf; I │ 31 │ 775 │ -11 │ 20 │ │ 20 │ 186 ││Secretar-dactilograf, dactilograf; II │ 2 │ 707 │ -2 │ │ │ │ ││Administrator I │ 2 │ 941 │ -1 │ 1 │ │ 1 │ 11 ││Casier magaziner; I │ 21 │ 829 │ -8 │ 13 │ │ 13 │ 129 ││Casier magaziner; II │ 5 │ 744 │ -1 │ 4 │ │ 4 │ 36 ││Funcţionar arhivar; I │ 9 │ 810 │ -1 │ 8 │ │ 8 │ 78 ││Funcţionar arhivar; II │ 3 │ 744 │ │ 3 │ │ 3 │ 27 ││Funcţionar arhivar; III │ 3 │ 679 │ -1 │ 2 │ │ 2 │ 16 ││Portar, paznic, pompier, îngrijitor, │ │ │ │ │ │ │ ││guard, bufetier, manipulant bunuri, │ │ │ │ │ │ │ ││curier; I │ 73 │ 675 │ -7 │ 66 │ 1 │ 65 │ 527 ││Portar, paznic, pompier, îngrijitor, │ │ │ │ │ │ │ ││guard, bufetier, manipulant bunuri, │ │ │ │ │ │ │ ││curier; II │ 6 │ 657 │ -1 │ 5 │ │ 5 │ 39 ││Muncitor calificat I │ 11 │ 894 │ 1 │ 12 │ │ 12 │ 129 ││Muncitor calificat II │ 10 │ 850 │ 1 │ 11 │ │ 11 │ 112 ││Muncitor calificat III │ 6 │ 792 │ -1 │ 5 │ │ 5 │ 48 ││Muncitor calificat IV │ 1 │ 744 │ │ 1 │ │ 1 │ 9 ││Muncitor calificat VI │ 7 │ 675 │ -1 │ 6 │ │ 6 │ 49 ││Muncitor necalificat │ 7 │ 657 │ │ 7 │ │ 7 │ 55 ││Şofer │ 118 │ 1.120 │ -2 │ 116 │ 4 │ 112 │ 1.505 ││ │ │ │ │ │ │ │ │┌───────────────────────────────────────┬────────┬────────────┬──────────────┬────────┬─────────┬─────────┬────────────┐│ │ Număr │ Salariu │ Modificarea │ Număr │ Număr │ Număr │Fond aferent││ │maxim de│ mediu de │ numărului de │maxim de│ de │ de │ salariilor ││ │posturi │bază în luna│ posturi în │posturi │ posturi │ posturi │ de bază pe ││ │în anul │ decembrie │anul 2009 faţă│în anul │ vacante │finanţate│ anul 2009 ││ │ 2008 │ 2008 │ de anul 2008 │ 2009 │ la 31 │ în anul │ (mii lei) ││ │ │ (lei) │ │ │decembrie│ 2009 │ ││ │ │ │ │ │ 2008 │ │ │├───────────────────────────────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4=1+3 │ 5 │ 6=4-5 │7=(2*6* 12 ││ │ │ │ │ │ │ │ luni)/1000 │├───────────────────────────────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────┼────────────┤│I. Persoane care ocupă funcţii de │ │ │ │ │ │ │ ││demnitate publică, specifice Casei │ │ │ │ │ │ │ ││Naţionale de Asigurări de Sănătate │ 3 │ │ │ 3 │ │ 3 │ 216 ││ │ │ │ │ │ │ │ ││Preşedinte (asimilat cu secretar │ │ │ │ │ │ │ ││de stat) │ 1 │ 6.691 │ │ 1 │ │ 1 │ 80 ││Vicepreşedinte (asimilat cu subsecretar│ │ │ │ │ │ │ ││de stat) │ 2 │ 5.648 │ │ 2 │ │ 2 │ 136 │└───────────────────────────────────────┴────────┴────────────┴──────────────┴────────┴─────────┴─────────┴────────────┘Anexa 10/05*Font 7* Sinteza finanţării programelor - mii lei -Cod ordonator Prog. Denumire Realizări Program Program Estimări Estimări Estimări TOTAL până 2007 2008 2009 2010 2011 2012 68 11697800 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate TOTAL CHELTUIELI: TOTAL SURSE: I. Credite de angajament 3.784.831 2.497.910 14.207.703 14.675.956 15.145.587 15.569.663 65.881.650 II. Credite bugetare 3.784.831 2.095.915 14.207.703 14.675.956 15.145.587 15.569.663 65.479.655 Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate I. Credite de angajament 3.784.831 2.497.910 14.207.703 14.675.956 15.145.587 15.569.663 65.881.650 II. Credite bugetare 3.784.831 2.095.915 14.207.703 14.675.956 15.145.587 15.569.663 65.479.655 530 PROGRAM Program naţional de sănătate cu scop curativ 530 TOTAL PROGRAM I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 580 PROGRAM Program naţional de sănătate privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară 580 TOTAL PROGRAM I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 659 PROGRAM Program naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de sănătate 659 TOTAL PROGRAM I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717Anexa 10/06Fişa Programului*Font 7* - mii lei -Cod ordonator Cod Cod Realizări Program Program Estimări Estimări Estimări TOTAL program indicator până 2007 2008 2009 2010 2011 2012 68 11697800 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate 530 PROGRAM: Program naţional de sănătate cu scop curativ PRIORITATEA: 1 PARTENERI: Ministerul Sănătăţii DESCRIERE: Asigurarea de medicamente şi/sau materiale sanitare specifice precum şi a serviciilor medicale paraclinice pentru boli cronice cu risc crescut. Asigurarea serviciilor de supleere renală (inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice). Data începerii: 01-01-2006 Data închiderii: 31-12-2012 FINANŢARE: TOTAL - eligibil I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 Indicatori de finanţare Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate 5005 Total cheltuieli 5005 I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 5005 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 6605 Sănătate 6605 I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 6605 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 660520 Bunuri şi servicii 660520 I. Credite de angajament 3.784.831 1.982.410 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.841.711 660520 II. Credite bugetare 3.784.831 1.693.337 1.920.554 1.989.694 2.053.364 2.110.858 13.552.638 Rata de finanţare din: Fonduri eligibile I. Credite de angajament 100 100 100 100 100 100 100 II. Credite bugetare 100 100 100 100 100 100 100 68 11697800 530 REZULTATE AŞTEPTATE: Imbunatăţirea stării de sănătate a populaţiei şi creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor. Indicatori de fundamentare EFICIENŢA 2864 Cost mediu/tratament (mii lei) 2,04 1,66 1,71 1,71 1,72 1,72 REZULTAT 2863 Număr asiguraţi beneficiari ai tratamentelor 643.051 1.019.899 1.121.889 1.161.155 1.195.990 1.225.889 COMENTARII: Programul preia activităţile programului "Boli transmisibile" precum şi a celui de "Boli netransmisibile" şi se finanţează din venituri proprii şi transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii. 580 PROGRAM: Program naţional de sănătate privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară PRIORITATEA: 1 PARTENERI: Ministerul Sănătăţii DESCRIERE: Examinarea clinică şi de laborator a populaţiei Data începerii: 01-07-2007 Data închiderii: 30-09-2009 FINANŢARE: TOTAL - eligibil I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 Indicatori de finanţare Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate 5005 Total cheltuieli 5005 I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 5005 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 6605 Sănătate 6605 I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 6605 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 660520 Bunuri şi servicii 660520 I. Credite de angajament 515.500 41.722 557.222 660520 II. Credite bugetare 402.578 41.722 444.300 Rata de finanţare din: Fonduri eligibile I. Credite de angajament 100 100 100 II. Credite bugetare 100 100 100 REZULTATE AŞTEPTATE: Evaluarea stării de sănătate a populaţiei Indicatori de fundamentare EFICIENŢA 3260 Cost mediu/asigurat (lei) 14,28 20 50 REZULTAT 3261 Număr persoane evaluate 5.415.661 16.207.867 766.000 COMENTARII: Programul se derulează împreună cu Ministerul Sănătăţii 659 PROGRAM: Program naţional privind asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de sănătate PRIORITATEA: 1 PARTENERI: Ministerul Sănătăţii DESCRIERE: Asigurarea dispozitivelor şi echipamentelor medicale, a medicamentelor cu şi fară contribuţie personală, asigurarea serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, asistenţa medicală pentru specialităţi clinice, asistenţa medicală stomatologică, asistenţa medicală pentru specialităţi paraclinice, în centre med multifuncţionale (servicii medicale de recuperare), servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar, servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi, îngrijiri medicale la domiciliu şi asigurarea prestaţiilor medicale acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Data începerii: 01-01-2009 Data închiderii: FINANŢARE: TOTAL - eligibil I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 Indicatori de finanţare Buget Fond Naţional Unic pentru asigurări sociale de sănătate 5005 Total cheltuieli 5005 I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 5005 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 6605 Sănătate 6605 I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 6605 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 660520 Bunuri şi servicii 660520 I. Credite de angajament 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 660520 II. Credite bugetare 12.245.427 12.686.262 13.092.223 13.458.805 51.482.717 Rata de finanţare din: Fonduri eligibile I. Credite de angajament 100 100 100 100 100 II. Credite bugetare 100 100 100 100 100 REZULTATE AŞTEPTATE: Evaluarea stării de sănătate a populaţiei Indicatori de fundamentare EFICIENŢA 3526 Asistenţă medicală primară - valoare punct per capita (lei) 2,95 3,06 3,16 3,25 3527 Asistenţă medicală primară - valoare punct pe serviciu (lei) 1,22 1,26 1,3 1,34 3528 Asistenţă medicală pentru specialităţi clinice - valoare punct pe serviciu (lei) 0,65 0,68 0,7 0,72 3529 Asistenţă medicală pentru specialităţi paracilinice - cost mediu/asigurat investigat - laborator (lei) 23,88 24,79 25,58 26,3 3530 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice - cost mediu/asigurat investigat - imagistica (lei) 56,37 58,52 60,39 62,08 3531 Asistenţă medicală stomatologică - cost mediu/serviciu (lei) 19,74 20,49 21,15 21,74 3532 Servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar - cost mediu km (lei) 5,93 6,15 6,35 6,53 3533 Servicii de urgenta prespitalicesti şi transport sanitar - cost mediu/ solicitare (lei) 307,36 319,04 329,25 338,47 3534 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi - cost mediu/caz rezolvat 1.227,28 1.273,92 1.314,68 1.351,49 3535 Medicamente cu şi fără contribuţie personala - cost mediu pe bolnav 286,24 297,12 306,63 315,21 3536 Dispozitive şi echipamente medicale - cost mediu/persoana beneficiara 733,57 761,45 785,81 807,82 REZULTAT 3538 Asistenţă medicală primară - număr asiguraţi 18.755.895 18.755.895 18.755.895 18.755.895 3539 Asistenţă medicală primară - număr puncte per capita 221.043.990 229.001.574 236.329.624 242.946.853 3540 Asistenţă medicală primară - număr puncte pe serviciu 104.046.465 107.792.137 111.241.486 114.356.247 3541 Asistenţă medicală pentru specialităţi clinice - număr puncte pe serviciu 473.632.569 490.683.341 506.385.208 520.563.994 3542 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice - număr investigaţii de laborator 33.813.156 35.030.430 36.151.403 37.163.643 3543 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice - număr pacienţi investigaţi 10.865.892 11.257.064 11.617.290 11.942.574 3544 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice - număr investigaţii imagistică 1.941.392 2.011.282 2.075.643 2.133.761 3545 Asistenţă medicală pentru specialităţi paraclinice - număr pacienţi investigaţi 1.617.168 1.675.386 1.728.998 1.777.410 3546 Asistenţă medicală stomatologică - număr medici stomatologi 5.449 5.645 5.826 5.989 3547 Asistenţă medicală stomatologică - număr servicii 3.817.121 3.954.537 4.081.083 4.195.353 3548 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi - număr unităţi sanitare 476 476 476 476 3549 Servicii medicale în unităţi sanitare cu paturi - număr cazuri externate 5.080.203 5.263.090 5.431.509 5.583.591 3550 Servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar - număr km, mile marine, ore de zbor 92.390.086 95.716.129 98.779.045 101.544.858 3551 Servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar - număr solicitări 1.782.295 1.846.458 1.905.544 1.958.900 3552 Medicamente cu şi fără contribuţie personală - număr de persoane beneficiare 11.290.150 11.696.595 12.070.386 12.408.871 3553 Dispozitive şi echipamente medicale - număr de beneficiari 223.551 231.599 239.010 245.703 3554 Îngrijiri medicale la domiciliu - număr servicii medicale 4.358.519 4.515.425 4.659.919 4.790.397 3555 Îngrijiri medicale la domiciliu - număr cazuri 33.157 34.350 35.450 36.442 COMENTARII:Anexa 10/07*Font 8* CASA NAŢIONALĂ PENTRU ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIŢII ŞI SURSE DE FINANŢARE ─ mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT I ─ credite de CHELTUIELI EXECUŢIE ───────────────────────────────────── angajament TOTAL EFECTUATE PRELIMINATĂ ESTIMĂRIII ─ credite bugetare până la 2008 PROGRAM ──────────────────────────────────── SURSĂ/GRUPĂ/CAPITOL 31.12.2007 2009 2010 2011 2012 anii ulteriori────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────0 1 2=3+..+9 3 4 5 6 7 8 9────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────TOTAL GENERAL (Tip: C. alte cheltuieli de investiţii)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 finanţare II 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.8301.4. Bugetul fond. I 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 unic de asig. II 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 262.612 84.163 62.259 26.400 29.000 29.960 30.830 II 262.612 84.163 62.259 26.400 29.000 29.960 30.8301.4.2 Reparaţii I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 capitale II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 aferente activelor fixe────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────b) Dotări independente────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 finanţare II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.8301.4. Bugetul fond. I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 unic de asig. II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────d) Chelt. de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 5.000 5.000 finanţare II 5.000 5.0001.4. Bugetul fond. I 5.000 5.000 unic de asig. II 5.000 5.000 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 5.000 5.000 II 5.000 5.000────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────e) Alte cheltuieli asimilate investiţiilor────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 190.365 78.952 64.303 18.150 9.000 9.960 10.000 finanţare II 190.365 78.952 64.303 18.150 9.000 9.960 10.0001.4. Bugetul fond. I 190.365 78.952 64.303 18.150 9.000 9.960 10.000 unic de asig. II 190.365 78.952 64.303 18.150 9.000 9.960 10.000 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000 II 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.0001.4.2 Reparaţii I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 capitale II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 aferente activelor fixe────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Capitol: 66.05 ─ ─ SĂNĂTATE (Tip: C. ALTE CHELTUIELI DE INVESTIŢII)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 finanţare II 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.8301.4. Bugetul fond. I 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 unic de asig. II 272.935 86.462 64.783 28.900 30.000 30.960 31.830 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 262.612 84.163 62.259 26.400 29.000 29.960 30.830 II 262.612 84.163 62.259 26.400 29.000 29.960 30.8301.4.2 Reparaţii I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 capitale II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 aferente activelor fixe────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Programul s─a obţinut din centralizarea a 4 fise.Anexa 10/08*Font 9* CASA NAŢIONALĂ PENTRU ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Capitol 66.05 ─ ─ SĂNĂTATE Cod 68.66.05.02 FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII b) dotări independente Tipul cheltuielii: C ─ alte cheltuieli de investiţii────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────A. DATE GENERALE 1. Date geografice: 1.1. Judeţ/Sector 1.2. Municipiu/Oraş/Comuna 1.3. Amplasament 2. Date referitoare la studiul de fezabilitate 2.1. Numărul şi data Acordului MFP 2.2. Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO─ECONOMICI APROBAŢI 1. Valoarea totală aprobată (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice) 3. Durata de realizare aprobată (număr luni)C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR 1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Durata de realizare contractată (număr luni) 3. Data începerii investiţiei (luna/an) 4. Data programata a terminării şi PIF (luna/an) 5. Valoarea decontată până la 31/12/2007 (mii lei) 7.510 6. Valoarea programată în anul 2008 (mii lei) 480 7. Valoarea rămasă de finanţat la 31/12/2008 (mii lei) 69.580D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI I ─ Credite de angajament II ─ Credite bugetare (cod obiectiv: 68.66.05.02) ─ mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT Surse de CHELTUIELI EXECUŢIE ───────────────────────────────────── finanţare şi I/II T0TAL EFECTUATE PRELIMINATĂ ESTIMĂRI costuri de până la 2008 PROGRAM ──────────────────────────────────── funcţionare 31.12.2007 2009 2010 2011 2012 anii ulteriori──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2=3+..+9 3 4 5 6 7 8 9────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 finanţare II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.8301.4. Bugetul fond. I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 unic de asig. II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830 II 77.570 7.510 480 10.750 16.000 21.000 21.830────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────2. Proiecţia costurilor de funcţionare şi de întreţinere după PIF (preliminări)──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CASA NAŢIONALA PENTRU ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Capitol 66.05 ─ ─ SĂNĂTATE Cod 68.66.05.05 FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII d) cheltuieli de expertiză, proiectare şi de execuţie privind consolidările Tipul cheltuielii: C ─ alte cheltuieli de investiţii────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────A. DATE GENERALE 1. Date geografice: 1.1. Judeţ/Sector 1.2. Municipiu/Oraş/Comuna 1.3. Amplasament 2. Date referitoare la studiul de fezabilitate 2.1. Numărul şi data Acordului MFP 2.2. Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO─ECONOMICI APROBAŢI 1. Valoarea totală aprobată (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice) 3. Durata de realizare aprobată (număr luni)C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR 1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Durata de realizare contractată (număr luni) 3. Data începerii investiţiei (luna/an) 4. Data programata a terminării şi PIF (luna/an) 5. Valoarea decontată până la 31/12/2007 (mii lei) 6. Valoarea programată în anul 2008 (mii lei) 7. Valoarea rămasă de finanţat la 31/12/2008 (mii lei) 5.000D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI I ─ Credite de angajament II ─ Credite bugetare (cod obiectiv: 68.66.05.05) ─ mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT Surse de CHELTUIELI EXECUŢIE ────────────────────────────────────── finanţare şi I/II T0TAL EFECTUATE PRELIMINATĂ ESTIMĂRI costuri de până la 2008 PROGRAM ──────────────────────────────────── funcţionare 31.12.2007 2009 2010 2011 2012 anii ulteriori──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2=3+..+9 3 4 5 6 7 8 9────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 5.000 5.000 finanţare II 5.000 5.0001.4. Bugetul fond. I 5.000 5.000 unic de asig. II 5.000 5.000 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 5.000 5.000 II 5.000 5.000────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────2. Proiecţia costurilor de funcţionare şi de întreţinere după PIF (preliminări)──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CASA NAŢIONALĂ PENTRU ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Capitol 66.05 ─ ─ SĂNĂTATE Cod 68.66.05.06 FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII e) consultanţă, asistentă tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor Tipul cheltuielii: C ─ alte cheltuieli de investiţii────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────A. DATE GENERALE 1. Date geografice: 1.1. Judeţ/Sector 1.2. Municipiu/Oraş/Comună 1.3. Amplasament 2. Date referitoare la studiul de fezabilitate 2.1. Numărul şi data Acordului MFP 2.2. Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO─ECONOMICI APROBAŢI 1. Valoarea totală aprobată (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice) 3. Durata de realizare aprobată (număr luni)C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR 1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Durata de realizare contractată (număr luni) 3. Data începerii investiţiei (lună/an) 4. Data programată a terminării şi PIF (lună/an) 5. Valoarea decontată până la 31/12/2007 (mii lei) 76.653 6. Valoarea programată în anul 2008 (mii lei) 61.779 7. Valoarea ramasă de finanţat la 31/12/2008 (mii lei) 41.610D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI I ─ Credite de angajament II ─ Credite bugetare (Cod obiectiv: 68.66.05.06) ─ mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT Surse de CHELTUIELI EXECUŢIE ────────────────────────────────────── finanţare şi I/II T0TAL EFECTUATE PRELIMINATĂ ESTIMĂRI costuri de până la PROGRAM ──────────────────────────────────── funcţionare 31.12.2007 2008 2009 2010 2011 2012 anii ulteriori──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2=3+..+9 3 4 5 6 7 8 9────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000 finanţare II 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.0001.4. Bugetul fond. I 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000 unic de asig. II 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000 soc. de sănătate1.4.1. Active fixe I 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000 II 180.042 76.653 61.779 15.650 8.000 8.960 9.000────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────2. Proiecţia costurilor de funcţionare şi de întreţinere după PIF (preliminări)──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── CASA NAŢIONALĂ PENTRU ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Capitol 66.05 ─ ─ SĂNĂTATE Cod 68.66.05.07 FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII e) alte cheltuieli asimilate investiţiilor Tipul cheltuielii: C ─ alte cheltuieli de investiţii────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────A. DATE GENERALE 1. Date geografice: 1.1. Judeţ/Sector 1.2. Municipiu/Oraş/Comună 1.3. Amplasament 2. Date referitoare la studiul de fezabilitate 2.1. Numărul şi data Acordului MFP 2.2. Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO─ECONOMICI APROBAŢI 1. Valoarea totală aprobată (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice) 3. Durata de realizare aprobată (număr luni)C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR 1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) (în preţuri luna /anul ) 2. Durata de realizare contractată (număr luni) 3. Data începerii investiţiei (lună/an) 4. Data programată a terminării şi PIF (lună/an) 5. Valoarea decontată până la 31/12/2007 (mii lei) 2.299 6. Valoarea programată în anul 2008 (mii lei) 2.524 7. Valoarea ramasă de finanţat la 31/12/2008 (mii lei) 5.500D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI I ─ Credite de angajament II ─ Credite bugetare (Cod obiectiv: 68.66.05.07) ─ mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT Surse de CHELTUIELI EXECUŢIE ────────────────────────────────────── finanţare şi I/II T0TAL EFECTUATE PRELIMINATĂ ESTIMĂRI costuri de până la PROGRAM ──────────────────────────────────── funcţionare 31.12.2007 2008 2009 2010 2011 2012 anii ulteriori──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2=3+..+9 3 4 5 6 7 8 9────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Total surse de I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 finanţare II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.0001.4. Bugetul fond. I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 unic de asig. II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 soc. de sănătate1.4.2 Reparaţii I 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 capitale II 10.323 2.299 2.524 2.500 1.000 1.000 1.000 aferente activelor fixe────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────2. Proiecţia costurilor de funcţionare şi de întreţinere după PIF (preliminări)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────------