HOTĂRÂRE nr. 861 din 22 iulie 2009pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 18 august 2009Data intrării în vigoare 18-08-2009
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 18-08-2009 până la data de 22-11-2016

    Abrogat de Litera g) , Articolul 167 , Titlul IX din CODUL SILVIC din 20 decembrie 2024 la data 12-01-2025





    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2Se aprobă Procedura de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, prevăzută în anexa nr. 2.Articolul 3(1) Folosirea alocaţiilor în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) din anexa nr. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.(2) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul structurilor teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.Articolul 4Prevederile art. 3 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 5Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Articolul 6(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 23 august 2006.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii,
    pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Ilie Sârbu
    p. Viceprim-ministru, ministrul
    administraţiei şi internelor,
    Cristian Făinişi,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 22 iulie 2009.Nr. 861.Anexa 1 Deschideți NORME METODOLOGICEde acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fonduluiforestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietatepublică şi privată a unităţilor administrativ-teritorialeAnexa 2 Deschideți PROCEDURĂde realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond