ANEXE din 13 mai 2009privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, a Structurii organizatorice a Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi a unităţilor din subordine, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă*)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 382 bis din 5 iunie 2009Data intrării în vigoare 05-06-2009
____________ *) Aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 601 din 13 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 382 din 5 iunie 2009.Anexa 1 Deschideți REGULAMENTde organizare şi funcţionare al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi decreştere a precipitaţiilorAnexa 2STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ADMINISTRAŢIEISISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE APRECIPITAŢIILOR ŞI A UNITĂŢILOR DIN SUBORDINEArticolul 1Administraţia are în subordinea sa centrele zonale de coordonare cu statut de sucursale, unităţi de combatere a căderilor de grindină, unităţi de creştere a precipitaţiilor, grupuri de combatere independente, alte unităţi din domeniu, precum şi unităţi ce se vor constitui ca urmare a progresului tehnico-ştiinţific.Articolul 2(1) Statul de funcţii al aparatului propriu al Administraţiei se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.(2) Ştatul de funcţii al unităţilor din subordine şi regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora se aprobă de preşedintele Administraţiei.Articolul 3(1) Numărul maxim de posturi al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi a unităţilor din structura acesteia este de 67 posturi.(2) Personalul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi a unităţilor din subordinea acesteia se constituie prin preluarea unui număr de 4 persoane din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, 7 persoane din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Prahova, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Vrancea, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Mureş, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Iaşi, direct implicate în Programul de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor şi prin redistribuirea unui număr de 53 posturi vacante din numărul total de posturi aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.(3) Personalul aferent posturilor prevăzute la alin. (2) se consideră transferat în interesul serviciului, respectiv preluat la Administraţie, în condiţiile legii.(4) Personalul Administraţiei este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, angajat pe bază de contract de muncă.Articolul 4(1) Patrimoniul Administraţiei se constituie din patrimoniul preluat la înfiinţare şi cel realizat prin implementarea şi dezvoltarea Sistemului.(2) Aparţin domeniului privat al statului bunurile Administraţiei reprezentând clădiri, utilaje, instalaţii şi mijloace de transport de uz general.(3) Aparţin domeniului public al statului acele bunuri asupra cărora Administraţia exercită dreptul de administrare, bunuri care constă din infrastructura de intervenţii active în atmosferă.(4) Bunurile aflate în domeniul public al statului care constituie infrastructura de intervenţii active în atmosferă sunt prevăzute în anexa nr. 4 la Legea nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă.(5) Bunurile din domeniul public al statului ce se preiau de către Administraţie, de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova - Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova sunt prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 993/2008 privind includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Prahova, pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină, având numerele de inventar MF: 153760, 153761, 153762, 153763, 153764, 153765, 153766, 153767, 153768, 153769, 153770, 153771, 153772, 153773.(6) Predarea - preluarea patrimoniului se face pe bază de protocol între părţile interesate la valoarea de inventar a bunurilor, de către o Comisie de preluare numită de preşedintele Administraţiei.(7) Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi unităţile din structura acestuia se dotează cu 7 autoturisme, din care un microbuz transport persoane, cu următorul consum lunar de carburanţi: 1 autoturism şi 1 microbuz cu un consum lunar de 350 litri şi 5 autoturisme cu un consum lunar de 300 litri.(8) Unităţile din structura sistemului se dotează cu mijloace tehnice specializate de transport materiale pirotehnice şi pentru intervenţii, amenajate şi autorizate potrivit legislaţiei în vigoare.(9) Mijloacele tehnice specializate menţionate la alin. (8) sunt prevăzute în proiectele tehnice ale investiţiilor prevăzute pentru unităţile din structură şi se preiau odată cu preluarea patrimoniului de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene implicate în Program; consumul lunar de carburanţi al acestor mijloace se exceptează de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.(10) Autoturismele de intervenţie se asigură prin redistribuirea unui număr de 1 autoturism şi 1 microbuz preluate de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova şi achiziţionarea unui număr de 5 autoturisme noi.Articolul 5(1) Salarizarea personalului Administraţiei este similară salarizării personalului din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual.(2) Sporurile speciale se acordă potrivit alin. (5) al art. 52, din Legea nr. 173/2008, respectiv sporurile prevăzute la art 26, alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Locurile de muncă sau operaţiunile periculoase, diferenţiate în funcţie de gradul de pericol pe care îl reprezintă, procentul corespunzător fiecărui loc de muncă sau operaţiune se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.Articolul 6Grupurile de combatere independente potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 173/2008 intră în structura Centrelor zonale de coordonare şi sunt coordonate tehnic şi operativ prin acestea.Articolul 7Structura sistemului se dezvoltă treptat, conform prevederilor cuprinse în program şi în concordanţă cu evoluţia tehnico - ştiinţifică mondială şi cu legislaţia în domeniu.Articolul 8Structura organizatorică a Administraţiei şi a unităţilor din subordine este prezentată în anexele nr. 2a, 2b şi 2c.Anexa 2aSTRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ADMINISTRAŢIEI SISTEMULUINAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILORNr. posturi: 67, din care:- funcţii publice: 59- funcţii publice de conducere: 7- funcţii publice de execuţie: 52- personal contractual: 8*Font 7* ┌────────────────────┐ ┌────────────┐ ┌ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┐┌─┤Serviciul management├────────────────────┤ PREŞEDINTE ├ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─|Consiliul Consultativ|│ │ resurse umane │ └──────┬──┬──┘ └ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┘│ └────────────────────┘ │ ││ │ └────────────┬────────────┬─────────────────┐│ ┌──────────────────────────────────────┐ ┌──────┴───────┐ │ ┌─────────┴────────┐ ┌──────┴──────┐└─┤Comp. relaţii publice, internaţionale,│ │VICEPREŞEDINTE│ │ │Compartiment audit│ │Comp. juridic│ │ comunicare şi documente clasificate │ └──────┬───────┘ │ └──────────────────┘ └─────────────┘ └──────────────────────────────────────┘ │ ┌────┴────┐ │ │Consilier│ │ └─────────┘ ┌──────────────────────────────────┴────────────────┬─────────────┐ ┌─────────────┴────────────────┐ │ │┌─┤Direcţia tehnică şi management├─┐ │ ┌───────────┴───────────┐│ │ operaţional │ │ │ │ Direcţia economică ├─┐│ └──────────────────────────────┘ │ │ └───────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ │ ┌───────────────────────┐ ││ │Comp. programe de dezvoltare, │ │ │ │ Compartimentul buget -├─┤├─┤ cercetare-dezvoltare tehnică │ │ ┌────────────────────────────┐ │ │ contabilitate │ ││ │ şi tehnologică │ │ │ Comp. licenţe, atestare │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ │ profesională, atestarea │ │ ┌───────────────────────┐ ││ ┌──────────────────────────────┐ ├─┤ calităţii activităţii, │ │ │ Comp. financiar ├─┤├─┤ Comp. mecano- energetic │ │ │ monitorizare, protecţia │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ │mediului şi protecţia muncii│ │ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ └────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────────┐ │├─┤ Comp. extindere aplicaţii în │ │ ┌────────────────────────────┐ │ │ Comp. administrativ ├─┤│ │ agricultura avansată │ ├─┤ Comp. inspecţii şi control │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ └────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────────┐ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ ┌────────────────────────────┐ │ │Compartiment Investiţii├─┘│ │ Comp. gestionare fenomene │ └─┤Comp. tehnologia informaţiei│ │ │ şi Achiziţii Publice │├─┤ meteo periculoase. Situaţii │ └────────────────────────────┘ │ └───────────────────────┘│ │ de urgenţă şi know-casting │ ││ └──────────────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │├─┤ Comp. combatere grindină │ ││ └──────────────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │└─┤ Comp. creştere/uniformizare │ │ │ precipitaţii │ │ └──────────────────────────────┘ │ ┌─────────────────────────┬───────────────┴────────────┐ ┌────────┴──────────┐ ┌────────────┴──────────────┐ ┌───────────┴───────────┐ │ Centrul zonal de │ │Centrul zonal de coordonare│ │ Centrul zonal de │ │coordonare MUNTENIA│ │ MOLDOVA │ │coordonare TRANSILVANIA│ └───────────────────┘ └───────────────────────────┘ └───────────────────────┘ Structura ASNAPAnexa 2bUNITATE DE COMBATERE A CĂDERILOR DE GRINDINĂ (U.C.C.G.) ┌────────┐ │DIRECTOR│ └────┬───┘ ┌─────────────────┬───────────────┴──┬───────────────────────┐ ▼ ▼ ▼ ▼┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────────────────┐│Compartiment│ │Compartiment│ │Compartiment│ │Compartiment informatic,││ economic │ │ tehnic │ │operaţional │ │ administrare reţea │└────────────┘ └────────────┘ └────────────┘ └────────────────────────┘UNITATE DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR (U.C.P) ┌───────────┐ │Şef unitate│ └─────┬─────┘ ┌─────────────────┬──────────────┴───┬──────────────────────┐ ▼ ▼ ▼ ▼┌────────────────┐ ┌─────────────┐ ┌───────────────────┐ ┌─────────────────────┐│ Compartiment │ │Compartiment │ │Compartiment tehnic│ │Compartiment informa-││relaţii publice,│ │ economic şi │ │ şi operaţional │ │tic, administrare ││ registratură │ │administrativ│ │ │ │ reţea │└────────────────┘ └─────────────┘ └───────────────────┘ └─────────────────────┘NOTĂ: - U.C.C.G: Prahova, Oltenia, Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Mureş, Timiş, Maramureş- U.C.P: Muntenia, Moldova- U.C.C.G. şi U.C.P funcţionează în structura centrelor zonale- Se vor prevedea posturi pe măsura implementării activităţilorAnexa 2cCENTRU ZONAL DE COORDONARE*Font 7* ┌────────────────┐ ┌ ─ ─ ─ ─ ─ ┐ │Şef centru zonal├ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─|Consiliu | │ │ |consultativ| └───────┬────────┘ └ ─ ─ ─ ─ ─ ┘┌ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─┼─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┐| ┌────────────┬───────────┬─────────────────┬──────┴────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────┐ || │ │ │ │ │ │ │ ||┌───┴────┐┌──────┴─────┐┌────┴───┐ ┌──────────┴───────────┐ ┌─────────┴─────────┐┌──────────┴─────────┐┌──────────────┴──────────────┐||│Compart.││ Compart. ││Compart.│ ┌┤ Compartiment │┌┤ Compartiment ││Compart. agricultură││ Compart. Resurse umane, │||│juridic ││radio-sondaj││ radar │ ││management operaţional│││financiar-contabil ││ avansată ││relaţii publice, registratură│||└────────┘└────────────┘└────────┘ │└──────────────────────┘│└───────────────────┘└────────────────────┘└─────────────────────────────┘|| │ ┌─────────────────────┐│┌───────────────────┐ || ├─┤Compart. monitorizare│├┤ Compart. │ || │ │ operaţională UCCG │││administrator reţea│ || │ └─────────────────────┘│└───────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐│┌───────────────────┐ || ├─┤Compart. monitorizare│││ Compartiment │ || │ │ operaţională UCP │└┤ administrativ │ || │ └─────────────────────┘ └───────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || ├─┤ Monitorizare │ || │ │ informaţională şi │ || │ │ know-casting │ || │ └─────────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || ├─┤Programe operaţionale│ || │ │şi exploatare tehnică│ || │ └─────────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || │ │ Comp. inspecţii, │ || └─┤situaţii de urgenţă, │ || │ protecţia muncii, │ || │documente clasificate│ || └─────────────────────┘ || ┌──────────┐ |└ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ │UCCG, UCP,│ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─┘ │GCI, UN │ └──────────┘Abrevieri: UCCG - unităţi de combatere a căderilor de grindinăUCP - unităţi de creştere a precipitaţiilorUN - unităţi noiGCI - grupuri de combatere independenteNOTĂ - Centre zonale: MUNTENIA, MOLDOVA, TRANSILVANIA- În anul 2009, centrele zonale vor funcţiona cu un număr de personal după cum urmează: MUNTENIA - 0 persoane, MOLDOVA - 12 persoane, TRANSILVANIA - 3 persoane, Unitatea Pilot de combatere a căderilor de grindină Prahova - 7 posturi; - Se vor prevedea posturi pe măsura implementării activităţii de intervenţii active în atmosferă.Anexa 3NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR.173/2008 PRIVIND INTERVENŢIILE ACTIVE ÎN ATMOSFERĂArticol unic. - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă sunt prezentate în Anexele nr. 3.A-3.O.Anexa 3.ACRITERIILE DE SELECŢIE, DOCUMENTELE NECESARE ACORDĂRII LICENŢEI DEOPERARE, RIDICAREA SAU SUSPENDAREA ŞI MODELUL LICENŢEI DE OPERARE AOPERATORILOR AUTORIZAŢI SĂ OPEREZE UNITĂŢILE DIN CADRUL SISTEMULUINAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Scopul normei este acela de a stabili criteriile de selecţie şi documentele necesare acordării licenţei de operare pentru operatorii autorizaţi să opereze unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. De asemenea, norma stabileşte condiţiile în care se ridică sau suspendă licenţa de operare şi prezintă modelul licenţei de operare.1.2. Domeniul de aplicare1.2.1. Norma se aplică atât operatorilor care desfăşoară activităţi operaţionale, cât şi operatorilor care desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul intervenţiilor active în atmosferă.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. DEFINIŢII3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. PRESCURTĂRI- Sistem - Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor- operatori - operatori autorizaţi să opereze unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor- Comisia - Comisia pentru acordarea licenţei de operare4. NORMA4.1. Criteriile de selecţie a operatorilor pentru acordarea Licenţei de operare4.1.1. Licenţa de operare are drept scop autorizarea operatorilor să opereze unităţile din cadrul Sistemului.4.1.2. Prin decizie a preşedintelui Administraţiei se constituie Comisia pentru acordarea licenţei de operare, formată din specialişti ai Administraţiei. Comisia îşi elaborează regulamentul de funcţionare pe care îl prezintă spre aprobare preşedintelui Administraţiei în cel mult 30 de zile de la data constituirii.4.1.3. La analiza documentelor depuse de solicitanţi pentru obţinerea licenţei de operare, Comisia va avea în vedere următoarele criterii de selecţie:- capacitatea solicitantului de a îndeplini prevederile Legii nr. 173/2008 referitoare la operatori;- capacitatea financiară a solicitantului de a-şi asigura resurse, din surse proprii, pentru funcţionarea ca operator minimum 3 luni;- capacitatea de autorizare a solicitantului, în conformitate cu prevederile legilor privind paza bunurilor, posesia de armament, lucru şi transport muniţie şi explozivi etc.- capacitatea solicitantului de a îndeplini cerinţele legislaţiei referitoare la achiziţii publice, privind eligibilitatea, garanţiile etc;- capacitatea solicitantului de a îndeplini cerinţele contractuale cu Administraţia şi/sau unităţile din subordine, privind garanţia de operare sigură, în volumul de 25% din valoarea contractului, care se restituie de către Administraţie în cel mult 3 luni de la terminarea activităţii care face obiectul operării;- capabilitatea tehnică a solicitantului (nivelul de pregătire a personalului de operare, experienţă în domeniul intervenţiilor active în atmosferă etc);- capacitatea solicitantului de a asigura integritatea patrimoniului pus la dispoziţie de Administraţie pentru exploatare operaţională;- solicitantul să fie persoană juridică română.4.2. Documentele necesare acordării licenţei de operare4.2.1. Solicitantul poate să depună dosarul pentru obţinerea licenţei de operare, oricând în cursul anului.Dosarul se înregistrează la Administraţie şi trebuie să conţină următoarele documente (în copie):- cerere (în care să se precizeze tipul intervenţiei active în atmosferă şi denumirile unităţilor pentru care se solicită licenţa de operare);- informaţii generale despre solicitant, potrivit legislaţiei în vigoare;- extras din actul constitutiv al societăţii prin care se dovedeşte că are în obiectul de activitate prestări servicii în domeniul intervenţiilor active în atmosferă;- codul unic de înregistrare al operatorului;- lista specialiştilor angajaţi în operare, cu precizarea specialităţilor;- declaraţie pe proprie răspundere că are capacitatea de a îndeplini criteriile de selecţie a operatorului pentru unitatea sau experimentul pentru care solicită licenţa;- dosarele individuale ale specialiştilor angajaţi în operare, care vor cuprinde:- documentele de atestare profesională;- atestat de specializare în domeniul intervenţiilor active în atmosferă;- documente care să ateste autorizarea de lucru cu dispozitive şi materiale explozibile şi pirotehnice;- fişele medicale şi psihologice;- autorizaţiile de port - armă (unde este cazul);- contractele de muncă.4.3. Condiţiile în care se ridică sau suspendă licenţa de operare4.3.1. Preşedintele Administraţiei dispune ridicarea licenţei de operare în situaţia în care, din cauze imputabile operatorului, s-au produs dezastre naturale meteorologice de proporţii (definite de Anexa nr. 1 la Legea 173/2008).4.3.2. Suspendarea licenţei de operare se dispune de preşedintele Administraţiei în următoarele situaţii:- operatorul nu aplică corespunzător tehnologia omologată;- apariţia, în cursul operării, a unor incidente tehnice majore din vina operatorului;- raportul de monitorizare arată ineficienţa activităţii prestate de operator.4.3.3. Propunerea de ridicare sau suspendare a licenţei de operare este făcută de către personalul Administraţiei cu atribuţii de control şi inspecţii. Propunerea este analizată de Comisia care a propus acordarea licenţei de operare, iar concluzia este prezentată preşedintelui Administraţiei, conform procedurii stabilite prin regulamentul Comisiei.4.4. Prevederile prezentei norme se detaliază prin caietele de sarcini destinate selectării operatorilor autorizaţi să opereze unităţile din Sistem. În caietele de sarcini, care constituie baza tehnică pentru contractarea operării fiecărei unităţi din Sistem, se vor prevedea, obligatoriu şi faptul că operatorul trebuie să deţină Licenţa de operare.4.5. Modelul licenţei de operare este prezentat în anexa nr. 3.A.1.Anexa 3.A.1MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALEAdministraţia Sistemului naţional antigrindinăşi de creştere a precipitaţiilorPreşedintele Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor,în baza Legii nr. 173/2008,având în vedere Dosarul de autorizare nr. ........... din ........emite următoareaLICENŢĂ DE OPERARESeria ........ nr. .............pentru (se înscrie denumirea operatorului) ...... cu sediul central în localitatea .... nr. ... judeţul/sectorul ..... înregistrată la ..... sub nr. ...., cod unic de înregistrare nr. .... din ...., în scopul operării ...... (se înscriu denumirile unităţilor sau experimentelor pentru care se acordă licenţa, ex.: "Unităţii de combatere a căderilor de grindină Vrancea, Unităţii de creştere a precipitaţiilor Feteşti, Cercetărilor experimentale privind contribuţia agentului ....... la stimularea precipitaţiilor").Valabilă până la data de ............PreşedinteleAdministraţiei Sistemului naţional antigrindinăşi de creştere a precipitaţiilorVIZE ANUALE
Anexa 3.BNORMĂ PRIVIND OMOLOGAREA UNITĂŢILOR DINSTRUCTURA SISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DECREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Scopul normei este acela de a prezenta etapele şi responsabilităţile instituţiilor implicate în vederea omologării unităţilor din structura Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică pentru toate unităţile din structura Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.1.2.2. Omologarea se referă la verificarea capabilităţii unităţilor de a îndeplini activităţile de intervenţii active în atmosferă pentru care au fost realizate.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRII3.1. Definiţii3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. Prescurtări:PT&E - Plan testare evaluarePC - Punct comandăPL - Punct lansareSIC - Sistem Informatic şi de ComunicaţiiSAL - Sistem Administrativ LogisticUCCG - Unitate de combatere a căderilor de grindină4. Norma4.1. Modelul Programului de omologare4.1.1. Începerea şi parcurgerea etapelor de omologare se face în următoarele condiţii:- obiectele investiţiei prin care se realizează unitatea sunt recepţionate;- concepţia pentru realizarea unităţii, elaborată de Proiectantul general, este definită;- tehnologia de intervenţie activă utilizată în cadrul unităţii este definită;- modificările care apar în urma omologării vor face obiectul investiţiilor de dezvoltare.4.2. Etapele activităţii de omologare4.2.1. Elaborarea Programului de omologare4.2.1.1. Administraţia, în colaborare cu Proiectantul general al Sistemului, elaborează Programul de omologare al unităţii. Ca model, Programul de omologare trebuie să cuprindă următoarele capitole:Cap. 1. Prezentarea Sistemului1.1. Descrierea Sistemului1.2. Structura unităţii1.3. Funcţionarea unităţii1.4. Caracteristicile de performanţă şi eficienţăCap. 2. Concepţia de testare şi omologare a unităţi2.1. Principii generale2.2. Principii de omologareCap. 3. Planul de testare şi evaluare al UCCG3.1. Concepţia generală privind testarea şi evaluarea unităţii3.2. Principalele obiective3.3. Elemente operaţionale decisiveCap. 4. Programul de testare şi evaluare operaţională etapa I4.1. Concepţia generală privind testarea şi evaluarea operaţională, etapa I4.2. Principalele obiective ale etapei4.3. Elemente operaţionale decisiveCap. 5. Programul de testare şi evaluare operaţională etapa II5.1. Concepţia generală privind testarea şi evaluarea operaţională, etapa II5.2. Principalele obiective ale etapei5.3. Elemente operaţionale decisiveCap. 6. Managementul activităţilor6.1. Managementul activităţilor de realizare a Sistemului6.2. Managementul activităţilor de testare şi evaluare a unităţii6.3. Evaluarea riscurilorCap. 7. Cerinţe privind finanţarea testării şi evaluăriiProgramul de Testare, Evaluare şi Omologare va cuprinde anexe privind:- configuraţia unităţii;- concepţia de testare şi omologare;- graficul de activităţi;- PT&E - PC/Etapa I;- PT&E - PL/Etapa I;- PT&E - SIC/Etapa I;- PT&E - SAL/Etapa I;- PT&E - PC/Etapa II;- PT&E - PL/Etapa II;- PT&E - SIC/Etapa II;- PT&E - SAL/Etapa II;- PT&E - Tehnologia de combatere;4.2.1.2. Aprobarea Programului de omologareProgramul de omologare va fi înaintat spre avizare şi aprobare la instituţiile prevăzute la alin. (2) al art. 16. Legea nr. 173/2008, prin grija Administraţiei.Avizarea Programului de omologare a unităţilor din structura Sistemului se face la nivel de secretar de stat.4.3. Numirea Comisiei de omologare4.3.1. Comisia de omologare se numeşte în conformitate cu prevederile alin. 4, al art. 16 din Legea nr. 173/2008. Administraţia, în baza propunerilor făcute de instituţiile implicate în omologare, supune spre aprobare ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Comisia de omologare.4.3.2. Pe parcursul desfăşurării etapelor de omologare a unităţilor, membrii Comisiei de omologare pot împuternici reprezentanţi.4.4. Efectuarea probelor din Programul de omologare4.4.1. Probele din Programul de omologare se desfăşoară în succesiunea şi în condiţiile stabilite în program.4.4.2. Efectuarea probelor se face în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor implicate, care avizează conformitatea rezultatelor fiecărei probe cu cerinţele impuse.4.4.3. În cazul în care la execuţia uneia din probele prevăzute în Programul de omologare se înregistrează rezultate necorespunzătoare, Comisia de omologare hotărăşte modul de continuare a execuţiei celorlalte probe.4.4.4. Dacă membrii comisiei nu ajung la un acord asupra întreruperii sau continuării testării de omologare, preşedintele comisiei hotărăşte măsuri.4.5. Şedinţele Comisiei de omologare4.5.1. Convocarea membrilor Comisiei de omologare la şedinţe se face în timp util, prin grija secretarului Comisiei de omologare.4.5.2. Lucrările şedinţei Comisiei de omologare se desfăşoară pe baza consultării, analizării şi discutării documentaţiei din dosarul de omologare, precum şi a prezentării activităţii supuse omologării. Aceasta se prezintă Comisiei de omologare în condiţii de funcţionare, la parametrii şi caracteristicile specificate în documentaţie, însoţit de toate elementele necesare exploatării.4.5.3. Fiecare şedinţă a comisiei de omologare se finalizează prin întocmirea şi semnarea unui proces - verbal care se va introduce în dosarul de omologare.4.6. Întocmirea dosarului de omologare4.6.1. Secretarul Comisiei de omologare întocmeşte Dosarul de omologare, care trebuie să conţină:- Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor privind unitatea de omologat;- caietul de sarcini/specificaţie pentru unitate;- Programul de omologare, aprobat;- documentaţia privind tehnologia utilizată;- documentaţia privind concepţia de unitate;- procesul-verbal de recepţie finală a obiectelor de investiţie;- buletinele de încercări (măsurători), elaborate de instituţia de specialitate- lista derogărilor, echivalărilor de materiale şi modificărilor faţă de documentaţia pentru unitate- certificatele de calitate a mijloacelor utilizate şi buletinele de analize fizice şi chimice, fişele de încercări şi de măsurători (numai pentru cele care Comisia de omologare va aprecia că sunt necesare);- avizele pe linie de metrologie şi de supraveghere tehnică a instalaţiilor sub presiune şi de ridicat, dacă este cazul;- documentele privind modul cum se respectă prevederile normative în vigoare, referitoare la protecţia muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor;- fişele de verificare metrologică a aparaturii de măsură şi control folosită pentru omologare.4.6.2. Până la omologare (întocmirea Actului de omologare), Dosarul de omologare se păstrează sub forma completă la secretarul Comisiei de omologare.4.6.3. Dosarul de omologare se înregistrează şi se păstrează la Administraţie.4.7. Întocmirea actului de omologare4.7.1. După executarea tuturor probelor din Programul de omologare a unităţii, pe baza rezultatelor obţinute şi a documentelor din Dosarul de omologare, comisia întocmeşte actul de omologare, care va conţine, în principal, următoarele elemente:- componenţa Comisiei de omologare şi ordinul de numire a acesteia;- perioada în care s-a executat omologarea;- documentele de lucru ale Comisiei de omologare;- modul în care s-au executat probele şi rezultatele obţinute în raport cu specificaţia de cercetare - dezvoltare pentru unitate şi programul de omologare;- propuneri de omologare sau respingere;- propuneri de punere în funcţiune a unităţii;- concluzii.Modelul primei file a Actului de omologare este prezentat în Anexa nr. 3.B.1.4.7.2. La semnarea Actului de omologare se verifică existenţa următoarelor:- listele cu modificările care s-au aplicat pe timpul execuţiei/omologării şi eventualele modificări ale indicatorilor tehnico - economici faţă de documentaţia iniţială;- lista materialelor consumate pe parcursul omologării, propuse la declasare (scădere);- dosarul cu buletine de analize şi încercări, precum şi fişele de măsurători, întocmite pe timpul omologării.4.7.3. Dacă unul sau mai mulţi membrii din comisia de omologare sunt în dezacord cu părerea majorităţii, aceştia vor semna actul de omologare "cu obiecţii" care vor fi formulate în scris, urmând ca documentul cu obiecţii să facă parte integrantă din Dosarul de omologare.4.7.4. Obiecţiile se consideră acceptate sau respinse prin hotărârea organului care aprobă actul de omologare a unităţii.4.7.5. Actul de omologare se avizează şi se aprobă de către instituţiile prevăzute la art. 16. din Legea nr. 173/2008. Propunerile aprobate prin Actului de omologare, constituie date de intrare pentru dezvoltarea Unităţii.Anexa 3.B.1┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Aprob ││ ──────────────────────── ││ Secretar de Stat ││ Ministerul Agriculturi, ││ Pădurilor şi Dezvoltării ││ Rurale ││ ──────────────────────── ││ ││ Avizează ││ ──────────────────────── ││Secretar de Stat Secretar de Stat Secretar de Stat Secretar de Stat││ ││ Ministerul Ministerul Mediului Ministerul Ministerul ││ Economiei Transporturilor şi Administraţiei ││ Infrastructurii şi Internelor ││ ││ De acord, rog a aproba ││ ┌──────────────────────────┬─────────────────────┐ ││ │Administraţia Sistemului │ │ ││ │naţional antigrindină şi │ Proiectant general │ ││ │de creştere a │ Director General │ ││ │precipitaţiilor │ │ ││ │ Preşedinte │ │ ││ └──────────────────────────┴─────────────────────┘ ││ ││ ACT DE OMOLOGARE ││ AL UNITĂŢII ................................... ││ din structura ........... ││ ││ - Luna-Anul - │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘Anexa 3.CNORMĂ PRIVIND SELECŢIA PROIECTANTULUI GENERAL AL SISTEMULUI NAŢIONALANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. Scop1.1.1. Norma stabileşte condiţiile de selecţie a Proiectantului general al Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor - denumit în continuare Sistem, cerinţele pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru selecţie şi rolul Proiectantului general în cadrul Sistemului în conformitate cu prevederile legii.1.1.2. Proiectantul general al Sistemului, conform pct. 18 din anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008, este persoană juridică română care elaborează concepţia pentru Sistem şi asigură activităţile, conform legii.1.2. Domeniul de aplicare1.2.1. Norma se aplică la activitatea de selecţie a Proiectantului general al Sistemului, de către Administraţie, în condiţiile legii.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile:- Legii nr. 173/2008;- Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003 cu modificările şi completările ulterioare3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. Definiţii3.1.1. În prezenta procedură se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. PrescurtăriPT&E - Plan testare evaluarePC - Punct comandăPL - Punct lansareSIC - Sistem Informatic şi de ComunicaţiiUCCG - unitate de combatere a căderilor de grindină4. NORMA4.1. Rolul Proiectantului general în cadrul Sistemului4.1.1. Proiectantul general al sistemului este autoritatea tehnico - ştiinţifică care, în conformitate cu prevederile legii, aplică şi fundamentează tehnico - ştiinţific, programul de dezvoltare/implementare a Sistemului elaborat de către Administraţie.4.1.2. În conformitate cu prevederile legii, Proiectantul general îndeplineşte următoarele atribuţii principale:a) colaborează cu Administraţia pentru elaborarea concepţiei de sistem în concordanţă cu strategia de dezvoltare a Sistemului şi principiile tehnologiei de realizare a intervenţiilor active;b) asigură avizele şi activităţile adiacente legate de acestea pentru asigurarea caracterului unitar şi coerent al dezvoltării/implementării Sistemului;c) colaborează cu Administraţia pentru realizarea strategiei de cercetare şi dezvoltare tehnologică privind intervenţiile active;d) participă la elaborarea programului de implementare a Sistemului pe termen lung (strategia de dezvoltare a Sistemului);e) colaborează cu Administraţia pentru elaborarea programului de omologare a unităţilor din structura Sistemului şi îl avizează alături de celelalte autorităţi stabilite prin lege;f) stabileşte cerinţele tehnice generale pentru canalele de comunicaţii necesare funcţionării Sistemului;g) asigură atestarea/reatestarea personalului implicat în manipularea rachetelor antigrindină şi/sau a mijloacelor pirotehnice utilizate în intervenţiile active;h) stabileşte procedurile de atestare/reatestare a personalului implicat în manipularea mijloacelor tehnice pirotehnice utilizate în intervenţiile active;i) participă la atestarea/reatestarea personalului operatorilor Sistemului;j) stabileşte documentele operaţionale ale fiecărei unităţi din structura Sistemului;k) avizează programele experimentale promovate de către Administraţie în scopul dezvoltării tehnologiilor;l) participă în cadrul Consiliului consultativ la luarea/ fundamentarea deciziilor strategice privind dezvoltarea Sistemului;m) participă la analiza şi avizarea achiziţiei de mijloace tehnice sau tehnologii de către operatorii Sistemului sau de către alte persoane juridice;n) elaborează documentaţii tehnice, studii, cercetări teoretice şi experimentale solicitate de administraţie sau adjudecate prin licitaţii;o) elaborează documentaţia de dezvoltare a Sistemului şi elementelor din structură, în conformitate cu cerinţele de dezvoltare a Sistemului elaborate de Administraţie.4.2. Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească Proiectantul general4.2.1. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul concepţiei/aplicării mijloacelor tehnice şi tehnologiei de realizare a intervenţiei active în atmosferă, astfel:a) cunoaşterea/aplicarea principiilor de modificare a vremii;b) cunoaşterea/aplicarea/elaborarea unor tehnologii de realizare a intervenţiilor active;c) utilizarea rachetelor pentru realizarea intervenţiilor active;d) utilizarea aviaţiei pentru realizarea intervenţiilor active.4.2.2. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul concepţiei/realizării mijloacelor tehnice utilizate în intervenţiile active:a) reagenţi/compoziţii/substanţe utilizate pentru intervenţiile active;b) vectori purtători/echipamente de însămânţare;c) echipamente meteo de detecţie/punere în evidenţă a formaţiunilor noroase asupra cărora se pot executa intervenţii active.4.2.3. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul interpretării fenomenelor meteorologice periculoase sau care pot fi procesate în scopul modificării vremii.4.2.4. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul evaluării efectului fizic al intervenţiei şi economico - social al realizării intervenţiilor active.4.2.5. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul utilizării/realizării mijloacelor pirotehnice în conformitate cu legislaţia specifică.4.2.6. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul cercetării/dezvoltării/experimentării/calificării sistemelor tehnice complexe pluridisciplinare.4.2.7. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă în domeniul evaluării/evitării riscurilor în domeniul pirotehnic, tehnicii de rachete, siguranţei zborurilor aeronavelor, delimitării zonelor de risc.4.2.8. Proiectantul general trebuie să deţină competenţă managerială şi organizatorică, experienţă în gestionarea sistemelor complexe.4.3. Condiţii de selecţie a Proiectantului general4.3.1. Proiectantul general este selectat pentru o perioadă de 5 ani după care se va efectua o nouă activitate de selecţie a Proiectantului general.4.3.1.1. La selecţia care se desfăşoară după 5 ani poate participa din nou proiectantul care şi-a încheiat activitatea, pentru încă o perioadă de 5 ani.4.3.1.2. În cel de-al treilea an de după selecţie, Administraţia va efectua un audit de urmărire pentru a verifica menţinerea condiţiilor de funcţionare impuse Proiectantului general selectat.4.3.2. Proiectantul general se stabileşte prin evaluarea de către o comisie de selecţie numită de Administraţie.4.3.2.1. Comisia de selecţie va avea în compunere un preşedinte, 5 membri şi un secretar, specialişti în domeniul intervenţiilor active sau domenii conexe, în investiţii şi cercetare - dezvoltare.4.3.2.2. Din comisia de selecţie pot face parte persoane aparţinând altor instituţii pe care Administraţia le consideră necesare pentru a creşte gradul de competenţă a comisiei.4.3.3. Selecţia se execută prin analiza dosarelor depuse de solicitanţi şi evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor/condiţiilor impuse la articolul 4.2 din prezenta normă.4.3.3.1. Dosarul solicitantului trebuie să cuprindă:a) Cerere;b) Documente de identificare:- denumire completă;- adresă, telefon, fax, e-mail;- copie după actul de înfiinţare;- copie după actul de înscriere la Registrul Comerţului;- copie după actul privind domeniile de activitate, conform codurilor CAEN.c) Documente care să ateste capacitatea tehnico-ştiinţifică:- copie/extras privind înscrierea în Registrul Societăţilor Eligibile de cercetare - proiectare;- lista cu specialiştii cu studii superioare cuprinzând specialitatea, gradul ştiinţific, experienţa în proiectare - dezvoltare, titluri ştiinţifice şi lucrări reprezentative;- lista cu principalele lucrări/studii tehnico - ştiinţifice ale societăţii, în mod deosebit în domeniile: intervenţii active, meteorologie, mediu, fuzee reactive, pirotehnie, management, electronică;- lista cu principalele proiecte de cercetare-dezvoltare realizate, coordonate sau la care a participat, evidenţiind contribuţia proprie la acestea;- lista cu capacităţile tehnice de cercetare/proiectare/fabricaţie de care dispune şi pe care le va utiliza pe perioada desemnată.d) Documente care să ateste capacitatea managerială/organizatorică:- documente privind sistemul de calitate adoptat;- autorizarea lucrului cu documente clasificate;- documente care să ateste capacitatea de management al proiectelor/lucrărilor complexe.e) Documente care să ateste bonitatea economică a societăţii:- situaţia financiară;- nu are datorii sau nu este în stare de faliment.f) Alte documente relevante care să susţină competenţa şi capacitatea societăţii în calitate de candidat la selecţie.4.3.3.2. Pentru domeniile în care se solicită demonstrarea competenţei şi capabilităţii tehnico-manageriale conform pct. 4.2, solicitantul poate să depună documente care să ateste posibilitatea/capacitatea de colaborare cu parteneri, persoane fizice sau juridice, dar acestea nu trebuie să depăşească 35% din volumul activităţilor şi 25% din domeniile de bază: intervenţii active în atmosferă, fuzee reactive/aeronave, pirotehnice şi management.4.3.3.2.1. Pentru a demonstra capacitatea de colaborare în sensul pct. 4.3.3.2., solicitantul va prezenta acordul de principiu în scris al acestora de a colabora pe perioada autorizării.4.4. Organizarea activităţii de selecţie4.4.1. Concursul de selecţie va fi făcut public de Administraţie, cu cel puţin 30 zile înaintea desfăşurării acestuia prin publicarea intenţiei pe internet pe site-ul Administraţiei şi/sau Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale4.4.1.1. Anunţul va cuprinde: condiţiile de participare, cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, persoana de contact, mijloace de informare (telefon, fax, e-mail), adresa la care se vor depune dosarele.4.4.1.2. Dosarul va fi depus în plic sigilat, pe care va fi trecut numai destinatarul.4.4.2. Secretarul comisiei de selecţie va înregistra dosarele solicitanţilor într-un registru special şi va păstra plicurile sigilate până în ziua stabilită pentru deschidere.4.4.2.1. După înregistrare, se va comunică solicitantului numărul de înregistrare primit pentru plicul depus.4.4.2.2. Plicurile sigilate se vor primi pentru înregistrare până în data limită stabilită pentru depunere, dar cu cel puţin 12 ore înainte de deschiderea acestora.4.4.3. Plicurile se deschid în prezenţa tuturor membrilor comisiei, după verificarea sigilării şi existenţei numărului de înregistrare şi se înscriu în ordinea depunerii într-o fişă de înregistrare.4.3.3.1. Comisia va verifica şi consemna în fişă starea de integritate a sigiliilor, existenţa numărului de înregistrare, datele de identificare ale solicitantului, data depunerii dosarului şi va semna fiecare pagină din dosar.4.3.3.2. Plicurile neînregistrate sau depuse după data limită nu se iau în considerare la activitatea de selecţie. Pentru acestea se va întocmi un proces verbal separat al comisiei în care se va motiva respingerea dosarelor.4.4.4. Comisia va verifica conţinutul dosarului şi corespondenţa cu cuprinsul prezentat în cerere, consemnând concluzia verificării şi va trece la analiza pieselor/documentelor dosarului.4.4.4.1. În fişa de evaluare se vor consemna existenţa/inexistenţa datelor/documentelor solicitate conform pct. 4.3.3.1.4.4.5. Criterii de selecţie4.4.5.1. Se stabilesc următoarele categorii de criterii de selecţie:a) existenţa datelor de identificare ale solicitantului;b) capacitatea tehnico-ştiinţifică în domeniul de bază;c) capacitatea tehnico-ştiinţifică generală;d) capacitate managerială;e) bonitate economico-financiară.4.4.5.2. Criteriile de la lit. a) şi e) ale punctului 4.4.5.1. sunt eliminatorii. Sunt excluşi solicitanţii care prezintă date de identificare şi înregistrare incomplete precum şi cei care nu prezintă bonitate economică.4.4.5.3. Ponderea criteriilor de la pct. 4.4.5.1, literele b), c), d) trebuie să se considere în următoarea ordine:- criteriul "capacitatea tehnico-ştiinţifică în domeniul de bază", 52%;- criteriul "capacitate managerială", 28%;- criteriul "capacitatea tehnico-ştiinţifică generală", 20%.4.4.5.4. Pentru evaluarea dosarelor conform criteriilor de la pct. 4.4.5.3. se constituie o scară de la 1 la 10 puncte, atribuindu-se fiecărui solicitant un număr de puncte între 1 şi 10, pentru fiecare criteriu, în funcţie de piesele prezentate la dosar.Punctajul obţinut se va trece în fişa de evaluare pentru fiecare criteriu.4.4.5.5. Pentru evaluarea dosarelor conform criteriului "capacitatea tehnico-ştiinţifică în domeniul de bază" se va avea în vedere: numărul de specialişti, nivelul de atestare a specialiştilor, experienţa în domeniu, proiectare, invenţii, comunicări ştiinţifice, experimentări, omologări, cu activitate în domeniul de bază (intervenţii active, meteorologie, fuzee reactive, aviaţie, pirotehnie).4.4.5.6. Pentru evaluarea dosarelor conform criteriului "capacitatea tehnico-ştiinţifică generală" se va avea în vedere: numărul de specialişti, nivelul de atestare a specialiştilor, experienţă, invenţii, comunicări ştiinţifice, experimentări, omologări, cu activitate în domenii generale: mecanică, electronică, informatică, mediu, investiţii, etc (altele decât cele de la pct. 4.4.5.5).4.4.5.7. Pentru evaluarea dosarelor conform criteriului "capacitate managerială", se va avea în vedere: pregătirea specialiştilor în management şi în mod deosebit în managementul de proiect, existenţa în societate a unei organigrame bine structurate, a compartimentelor tehnico-ştiinţifice şi a celor funcţionale şi a unei reţele informatice, participarea la competiţii în cadrul programelor de cercetare - dezvoltare, capacităţi economice şi administrativ - logistice.4.4.5.8. Evaluarea dosarelor conform pct. 4.4.5.5. şi 4.4.5.6. se va efectua având în vedere prevederile de la pct. 4.3.3.2.Anexa 3.DNORMĂ PRIVIND CRITERIILE DE SELECŢIE A ORGANIZAŢIEI CAREMONITORIZEAZĂ ACTIVITATEA UNITĂŢILOR DIN STRUCTURĂ1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOPUL1.1.1. Norma stabileşte criteriile de selecţie a organizaţiei care monitorizează activitatea unităţilor din structură.1.2. Domeniul de aplicare1.2.1. Norma se aplică în cadrul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pentru stabilirea organizaţiilor care realizează monitorizarea activităţii unităţilor din structură.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/20083. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. DEFINIŢII3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/20083.2. PRESCURTĂRI4. NORMA4.1. Organizaţiile ofertante pentru serviciile de monitorizare a activităţii unei unităţi din structură trebuie să îndeplinească următoarele criterii tehnice:a) să aibă specialişti în domeniul agricol;b) să aibă specialişti cunoscători ai echipamentelor de monitorizare şi a procedurilor de evaluare a pagubelor;c) să asigure deplasarea cu mijloace de transport proprii, a specialiştilor implicaţi în activitatea de monitorizare;d) să aibă specialişti cunoscători ai măsurătorilor GPS;e) specialiştii organizaţiei neguvernamentale să nu deţină în exploatare suprafeţe agricole în zona protejată (se concretizează prin declaraţii pe proprie răspundere).f) să îndeplinească condiţiile stabilite prin caietul de sarcini.4.2. Criteriile menţionate la lit. a), b) şi c) ale pct. 4.1. sunt criterii de excludere.Anexa 3.ENORMĂ PRIVIND COMPUNEREA, ORGANIZAREA ŞIFUNCŢIONAREA CONSILIILOR CONSULTATIVE1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Scopul normei este acela de a stabili compunerea, modul de organizare şi funcţionare pentru consiliile consultative prevăzute de Legea nr. 173/2008.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică atât consiliului consultativ organizat pe lângă Administraţie, cât şi consiliilor consultative organizate pe lângă centrele zonale.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/20083. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. DEFINIŢII3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. PRESCURTĂRI4. NORMA4.1. COMPUNEREA CONSILIILOR CONSULTATIVE4.1.1. Consiliul consultativ organizat pe lângă Administraţie are următoarea componenţă:Preşedinte: - preşedintele AdministraţieiMembrii:- reprezentantul Academiei Române;- reprezentantul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Geografie, Catedra de Meteorologie şi Hidrologie;- reprezentantul Universităţii Ecologice Bucureşti;- reprezentantul Administraţiei Naţionale de Meteorologie;- reprezentantul Ministerului Mediului- reprezentantul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie Bucureşti;- reprezentantul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice;- reprezentantul Proiectantului general;- reprezentantul fabricantului de mijloace tehnice;- reprezentantul Academiei Tehnice Militare;- reprezentantul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Viti-Vinicole - O.N.I.V;- reprezentantul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România - FNPAR;- reprezentanţii instituţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul intervenţiilor active în atmosferă din statele limitrofe României - fără drept de vot;- reprezentantul organizaţiilor neguvernamentale de monitorizare a activităţii;4.1.2. Consiliile consultative organizate pe lângă centrele zonale au următoarea componenţă:Preşedinte: - şeful Centrului zonalMembrii:- reprezentantul Proiectantului general;- reprezentantul teritorial al Administraţiei Naţionale de Meteorologie;- directorii executivi ai direcţiilor pentru agricultura şi dezvoltare rurală din zona protejată de Centrul zonal;- reprezentantul autorităţilor publice locale;- reprezentantul beneficiarilor;- reprezentantul statului cu care România are protocol de cooperare pentru combaterea grindinei în zona comună de graniţă- fără drept de vot;- reprezentantul organizaţiilor neguvernamentale de monitorizare a activităţii4.1.3. Desemnarea reprezentanţilor entităţilor prevăzute la art. 4.1.1 şi 4.1.2 se face la solicitarea scrisă a preşedintelui Administraţiei, în termen de 60 de zile de la aprobarea prezentei norme, respectiv la 60 de zile de la înfiinţarea Centrului zonal pe lângă care se organizează şi funcţionează respectivul consiliu consultativ.4.2. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CONSILIILOR CONSULTATIVE4.2.1. Consiliile consultative se întâlnesc odată pe an, în şedinţă ordinară. În caz de necesitate, la propunerea Preşedintelui sau a o treime din membrii, pot avea loc şi şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.4.2.2. Convocarea consiliilor consultative se face cu cel puţin 30 zile înainte de data şedinţei, ocazie cu care se transmit şi proiectele documentelor care vor fi luate în discuţie.4.2.3. Hotărârile consiliilor consultative se adoptă prin vot deschis, cu majoritatea simplă a celor prezenţi, cu condiţia ca la şedinţă să participe minimum 2/3 din membri.4.2.4. Hotărârile adoptate de consiliile consultative au caracter consultativ şi pot fi puse în practică prin decizii ale preşedinţilor.4.2.5. Pentru probleme punctuale aflate pe ordinea de zi, cu aprobarea preşedinţilor, pot participa şi alte personalităţi, specialişti în domeniu.4.2.6. Prin decizii ale preşedinţilor se înfiinţează secretariatele consiliilor consultative care au următoarele atribuţii:a) comunică membrilor consiliilor consultative data, locul şi ordinea de zi a şedinţelor;b) transmit membrilor consiliilor consultative şi invitaţilor documentele care vor fi luate în discuţie;c) păstrează registrele de procese - verbale întocmite la şedinţele consiliilor consultative;d) întocmesc, după fiecare şedinţă, procesele-verbale care trebuie să cuprindă temele discutate şi propunerile făcute, care vor fi prezentate preşedinţilor consiliilor consultative;e) urmăresc modul de îndeplinire a hotărârilor luate în şedinţele consiliilor consultative şi îi informează în timp util pe preşedinţi despre apariţia unor eventuale disfuncţii în derularea activităţilor privind implementarea hotărârilor.Anexa 3.FNORMĂ PRIVIND NOMENCLATORUL ŞI MODELULDOCUMENTELOR DE ACTIVITATE OPERAŢIONALĂ1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Norma stabileşte nomenclatorul şi modelul documentelor de activitate operaţională utilizate în cadrul unităţilor de combatere a căderilor de grindină din subordinea Administraţiei.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Documentele de activitate operaţională se utilizează în cadrul activităţii Punctelor de comandă şi a punctelor de lansare din structura unităţilor.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.4. NORMA4.1. Nomenclatorul şi modelul documentelor de activitate operaţională sunt următoarele:- Registrul Centralizator al Activităţilor din Punctul de Comandă. Modelul registrului este prevăzut în Anexa 3.F.1;- Registrul de Legături pentru Asigurarea Siguranţei Zborurilor. Modelul registrului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.2;- Jurnalul de activităţi (toate activităţile zilnice din Punctul de comandă). Modelul jurnalului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.3.4.1.2. Documentele operaţionale din Punctul de lansare:- Registrul de activităţi zilnice. Modelul registrului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.4;- Registrul de tragere. Modelul registrului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.5;- Registrul de control. Modelul registrului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.6;- Registrul de evidenţa muniţiei. Modelul registrului este prevăzut în Anexa nr. 3.F.7.4.2. Documentele operaţionale completate, atât din Punctul de comandă cât şi din punctele de lansare, sunt proprietatea Administraţiei şi au un regim special care impune numerotarea fiecărei file, şnuruirea, sigilarea, parafarea şi înregistrarea la registratura unităţii de combatere a căderilor de grindină din subordinea Administraţiei, care le utilizează.4.3. Ridicarea documentelor operaţionale din Punctele de comandă şi Punctele de lansare se face, potrivit legii, numai cu aprobarea Administraţiei.4.4. Documentele operaţionale se completează numai de către persoanele abilitate ale operatorului, conform procedurilor interne ale acestuia.4.5. Documentele operaţionale vor fi arhivate şi păstrate timp de 20 de ani, prin grija Administraţiei.4.6. Multiplicarea documentele operaţionale se face numai cu aprobarea Administraţiei.5. DISPOZIŢII FINALE5.1. Pentru unităţile de creştere a precipitaţiilor, norma se completează după elaborarea documentaţiilor şi proiectelor de execuţie.Anexa 3.F.1PREŞEDINTELE ADMINISTRAŢIEI SISTEMULUI NAŢIONALANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR
Anexa 3.F.4REGISTRU DE ACTIVITĂTI ZILNICE DIN PUNCTUL DE LANSARE
Anexa 3.F.5REGISTRU DE TRAGERE
Anexa 3.F.6REGISTRU DE CONTROL
Anexa 3.F.7REGISTRU DE EVIDENŢA MUNIŢIEI
Anexa 3.GNORMĂ PRIVIND PREDAREA - PRELUAREA MIJLOACELOR PIROTEHNICE ŞI/SAU ARACHETELOR ANTIGRINDINĂ DIN DEPOZITE, PE BAZĂ DE PROCES-VERBAL1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Norma stabileşte modalităţile de predare - preluare a mijloacelor pirotehnice şi/sau a rachetelor antigrindină între Administraţie şi depozitarul lor.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică în toate cazurile în care Administraţia, în calitate de proprietar, preia sau predă mijloace explozive sau pe bază de amestecuri pirotehnice şi/sau rachete antigrindină de la diverse categorii de depozite autorizate şi clasificate conform legislaţiei (art. 31 din Hotărârea Guvernului 536/2002), respectiv între:a) Administraţie şi depozitul societăţii producătoare;b) Administraţie şi depozitele centrale permanente de bază de rachete sau depozitele zonale de consum;c) Administraţie şi depozitele de consum temporare (din cadrul Punctelor de lansare).2. BAZA LEGALĂNorma se elaborează în conformitate cu următoarele prevederi:- Legea nr. 173/2008;- Hotărârea Guvernului nr. 536/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor cu modificările şi completările ulterioare.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.4. NORMA4.1. Administraţia va transmite, până la 15 februarie a fiecărui an calendaristic, o adresă semnată de preşedintele sau vicepreşedintele Administraţiei, către societăţile sau instituţiile care deţin categoriile de depozite precizate la pct. 1.2, indicând reprezentaţii săi autorizaţi (numele, prenume, nr. şi serie CI/BI, CNP şi locul de muncă) pentru a prelua - preda mijloace pirotehnice şi/sau rachete antigrindină.4.2. Predarea - preluarea mijloacelor pirotehnice şi/sau rachetelor antigrindină se realizează între gestionarul depozitului şi reprezentantul Administraţiei desemnat conform pct. 4.1.4.3. Eliberarea mijloacelor pirotehnice şi/sau rachetelor antigrindină din depozite se face numai pe baza unei adrese, semnată de preşedintele sau vicepreşedintele Administraţiei, în care se precizează numărul de produse şi destinaţia lor. Adresa se transmite, după caz, atât reprezentantului zonal al Administraţiei, cât şi societăţii, sau instituţiei care administrează categoriile de depozite precizate la pct. 1.2 a) şi b). O copie a adresei se va transmite şi gestionarului depozitului de la care se preiau produsele.4.4. Mijloacele pirotehnice şi/sau rachetele antigrindină din depozite se livrează numai în ambalaj original, cu sigiliul fabricii producătoare şi cu buletinul (certificatul) de calitate de lot.4.5. Reprezentantul Administraţiei verifică, la primirea de la depozitul precizat la pct. 1.2 a), numărul de produse din ambalajele originale, apoi, în prezenţa sa, se sigilează de către fabricant ambalajele încărcate cu produse.În cazul depozitelor precizate la pct. 1.2 b) şi c) se verifică numai existenţa sigiliilor originale ale fabricantului.4.6. În cazul predării-preluării mijloacelor pirotehnice şi/sau rachetelor antigrindină la/de la depozitele precizate la pct. 1.2.c) acestea se vor realiza între reprezentantul Administraţiei şi şeful de tura, desemnat pentru recepţia produselor care există în acel moment în Punctele de lansare.4.7. Predarea - preluarea mijloacelor pirotehnice şi/sau a rachetelor antigrindină din depozite se face pe bază de proces-verbal, încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară.4.8. Modelele de procese-verbal în cazul predării - preluării produselor sunt prezentate astfel:a) în Anexa nr. 3.G.1 - predare -preluare între depozitul societăţii producătoare (conform pct. 1.2a) şi reprezentantul Administraţiei;b) în Anexa nr. 3.G.2 - predare - preluare între reprezentantul Administraţiei şi depozitul societăţii producătoare (conform pct. 1.2);c) în Anexa nr. 3.G.3 - predare - preluare între reprezentantul Administraţiei şi depozitele centrale de rachete permanente de bază sau consum zonale (conform pct. 1.2b);d) în Anexa nr. 3.G.4 - predare-preluare între depozitele centrale de rachete permanente de bază sau consum zonale (conform pct. 1.2b) şi reprezentantul Administraţiei;e) în Anexa nr. 3.G.5 - predare-preluare între reprezentantul Administraţiei şi depozitele de consum temporare (din cadrul Punctelor de lansare, conform pct. 1.2c);f) în Anexa nr. 3.G.6 - predare-preluare între depozitele de consum temporare (din cadrul Punctelor de lansare, conform pct. 1.2c) şi reprezentantul Administraţiei.4.9. În situaţia în care operatorul şi depozitarul mijloacelor pirotehnice şi/sau a rachetelor antigrindină este una şi aceeaşi persoană juridică, predarea - preluarea acestor mijloace se va face conform procedurilor interne ale operatorului economic, în baza solicitărilor Administraţiei, conform pct. 4.1 din prezenta normă.5. DISPOZIŢII FINALEPrezenta norma completează şi nu înlocuieşte prevederile procedurilor legale, financiar- contabile de predare - preluare bunuri sau ale prevederilor legale precizate la punctul 2 din prezenta normă.Anexa 3.G.1PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi la sediul ............... (societăţii producătoare) cu ocazia predării-preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ........., în număr de ............ (cifre şi litere) buc. Rachetele sunt ambalate câte 4 (patru) buc. într-o ladă de ambalaj şi transport.2. Lăzi de ambalaj şi transport pentru rachete antigrindină, în număr de .................................... (cifre şi litere) buc.3. .................. alte tipuri de materiale (denumire, cod şi nr. de bucăţi).Produsele livrate au fost identificate, numărate şi montate în lăzile de ambalaj sigilate în prezenţa părţilor, cu sigiliul numărul ................... al producătorului.Prezentul proces-verbal s-a încheiat între .......... (nume, prenume), act identitate ................... (CI/BI serie, nr) şi CNP ............., în calitate de reprezentant/gestionar al .................... (societatea producătoare) şi ........................ (nume, prenume), act identitate ........... (CI/BI serie, nr) şi CNP ......................, în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant autorizat al Administraţiei.Predarea - preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ........... (tipul, nr. şi data documentului). Rachetele antigrindină şi .............. (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. .......... emis de ............................................ (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces - verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, ................... reprezentantul Administraţiei (nume şi prenume) (nume şi prenume) (semnătura şi ştampila) (semnătura)Anexa 3.G.2PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi la sediul ......... (societăţii producătoare) cu ocazia predării - preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ......, în nr. de ....... (cifre şi litere) buc. Rachetele sunt ambalate în ..... buc. lăzi de ambalaj şi transport sigilate.2. ...... (alte tipuri de materiale; denumire, cod şi nr. de buc.)Lăzile de ambalaj şi transport au fost sigilate cu sigiliul nr. ...... al ...... (fabricantului sau, după caz, al reprezentantului Administraţiei).Prezentul proces-verbal s-a încheiat între ...... (nume, prenume), act identitate .... CI/BI serie, nr) şi CNP ........, în calitate de reprezentant autorizat al Administraţiei şi ...... (nume, prenume), act identitate ..................................... (CI/BI serie, nr) şi ..... (nume, prenume) CNP ....., în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant al ....... (societatea producătoare).Produsele livrate au fost identificate şi numărate în prezenţa părţilor.Predarea-preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ........ (tipul, nr. şi data documentului).Rachetele antigrindină şi ......... (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. ..... emis de ..... (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, reprezentantul Administraţiei (nume şi prenume) ............................ .................... (nume şi prenume) (semnătura) ........................... (semnătura şi ştampila)Anexa 3.G.3PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi .... la sediul ........ (instituţiei sau societăţii care administrează depozitul), cu ocazia predării-preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ........., în nr. de ....... (cifre şi litere) buc. Rachetele sunt ambalate în ...... buc. lăzi de ambalaj şi transport sigilate2. ........ (alte tipuri de materiale: denumire, cod şi nr. de buc). Lăzile de ambalaj şi transport sunt sigilate cu sigiliul producătorului, nr. ......Prezentul proces-verbal s-a încheiat între ......... (nume, prenume), act identitate ........ (CI/BI serie, nr) şi CNP ....... în calitate de reprezentant autorizat al Administraţiei şi ....... reprezentant/gestionar (nume, prenume), act identitate ..... (CI/BI serie, nr.) şi CNP ...., în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant al ..... (instituţia care administrează depozitul)Predarea-preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ...... (tipul, nr. şi data documentului).Rachetele antigrindină şi ....... (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. ...... emis de ........ (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, reprezentantul Administraţiei ............................ ............................ (nume şi prenume) (nume şi prenume) ............................ ............................ (semnătura şi ştampila) (semnătura)Anexa 3.G.4PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi la sediul ........ (instituţia sau societatea care administrează depozitul), cu ocazia predării - preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ......, în nr. de ........ (cifre şi litere) buc. Rachetele sunt ambalate în ...... buc. lăzi de ambalaj şi transport sigilate.2. ......... (alte tipuri de materiale: denumire, cod şi nr. de buc.) Lăzile de ambalaj şi transport sunt sigilate cu sigiliul nr. ........Prezentul proces-verbal s-a încheiat între ......... (nume, prenume), act identitate ........ CI/BI (serie, nr) şi CNP ......, în calitate de reprezentant autorizat al Administraţiei şi ...... (nume, prenume), act identitate ......... (CI/BI serie, nr) şi CNP ................................, în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant al .... (instituţia sau societatea care administrează depozitul).Predarea-preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ...... (tipul, nr. şi data documentului).Rachetele antigrindină şi .................. (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. ...... emis de ...... (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces - verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, reprezentantul Administraţiei ................... .............................. (nume şi prenume) (nume şi prenume) .................... .............................. (semnătura şi ştampila) (semnătura)Anexa 3.G.5PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi ....... la sediul Punctului de lansare ......... (denumirea), cu ocazia predării - preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ......., în nr. de .... (cifre şi litere) buc.Rachetele sunt ambalate în ...... buc. lăzi de ambalaj şi transport sigilate.2. ......... (alte tipuri de materiale; denumire, cod şi nr. de buc). Lăzile de ambalaj şi transport sunt sigilate cu sigiliul producătorului, nr. ......Prezentul proces-verbal s-a încheiat între ........ (nume, prenume), act identitate ........ (CI/BI serie, nr) şi CNP .........., în calitate de reprezentant autorizat al Administraţiei şi ................. (nume, prenume), act identitate ..... (CI/BI serie, nr) şi CNP ......, în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant al ..... (societatea de exploatare sau pază a Punctului de lansare).Predarea-preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ........ (tipul, nr. şi data documentului). Rachetele antigrindină şi ....................... (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. ..... emis de ...... (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, reprezentantul Administraţiei ............................. .......................... (nume şi prenume) (nume şi prenume) ............................. (semnătura) (semnătura şi ştampila)Anexa 3.G.6PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRELUAREÎncheiat astăzi ....... la sediul Punctului de lansare ...... (denumirea), cu ocazia predării - preluării următoarelor materiale pirotehnice şi/sau rachete antigrindină:1. Rachete antigrindină, cod ......, în nr. de ....... (cifre şi litere) buc. Rachetele sunt ambalate în ........ buc. lăzi de ambalaj şi transport sigilate.2. ......... (alte tipuri de materiale: denumire, cod şi nr. de buc). Lăzile de ambalaj şi transport sunt sigilate cu sigiliul producătorului nr. ......... Produsele aflate în ambalaje (lăzi) de ambalaj şi transport desigilate ca urmare a utilizării unora dintre ele au fost identificate, numărate în prezenţa părţilor şi ambalajele au fost apoi sigilate de reprezentantului Agenţiei, cu sigiliul nr. ......Prezentul proces-verbal s-a încheiat între ....... (nume, prenume), act identitate ....... (CI/BI serie, nr.) şi CNP ........ în calitate de reprezentant al .............. (societatea de exploatare sau pază a Punctului de lansare) şi ......................... (nume, prenume), act identitate ....... (CI/BI serie, nr) şi CNP ......., în calitate de primitor al produselor, ca reprezentant autorizat al Administraţiei.Predarea-preluarea produselor s-a realizat în baza comenzii Administraţiei, transmisă prin ....... (tipul, nr. şi data documentului).Rachetele antigrindină şi ........ (denumirea altor produse livrate) au fost livrate cu certificatul (buletinul) de calitate nr. ................. de ........... (denumirea societăţii producătoare).Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.Alte precizări Am predat, Am preluat, reprezentantul Administraţiei .................. ............................. (nume şi prenume) (nume şi prenume) .................. ......................... (semnătura şi ştampila) (semnătura)Anexa 3.HMODELUL DE ÎMPUTERNICIRE PENTRU ACCES ÎN ZONA PROTEJATĂ ŞIÎN ZONA DE COMPARAŢIE A INSPECTORILOR ŞI PERSONALULUIIMPLICAT ÎN ACTIVITĂŢI DE MONITORIZARE1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. Scopul1.1.1. Scopul normei este de a stabili modelul de împuternicire pentru acces în zona protejată şi în zona de comparaţie a inspectorilor şi personalului implicat în activităţi de monitorizare1.2. Domeniul de aplicareNorma se aplică în cadrul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/20083. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. Definiţii3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. Prescurtări4. NORMA4.1. Accesul în zona protejată şi în zona de comparaţie a inspectorilor şi personalului implicat în activităţi de monitorizare se face pe baza unei împuterniciri emise de Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.4.2. Împuternicirea se aprobă de Preşedintele Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.4.3. Modelul de împuternicire este prezentat în Anexa nr. 3.H.1Anexa 3.H.1ÎMPUTERNICIRE PENTRU ACCES ÎN ZONA PROTEJATĂ ŞIÎN ZONA DE COMPARAŢIE A INSPECTORILOR ŞI PERSONALULUIIMPLICAT ÎN ACTIVITĂŢI DE MONITORIZARE(MODEL)A. Model de împuternicire pentru personalul Administraţiei*Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┬───────────────┐│ ROMÂNIA │ VIZAT PE ANUL │ VIZAT PE ANUL ││ MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR │ │ ││ ŞI DEZVOLTĂRII RURALE │ │ ││ Administraţia Sistemului naţional antigrindină │ │ ││ şi de creştere a precipitaţiilor │ │ ││ │ │ ││ ÎMPUTERNICIREA NR. ............... │ │ ││Dl./D-na .................................... │ │ ││Funcţia ..................................... ├───────────────┼───────────────┤│Este împuternicit(ă) să monitorizeze activităţile de │ VIZAT PE ANUL │ VIZAT PE ANUL ││intervenţii active în atmosferă, conform Legii 173/2008.│ │ ││Autorităţile publice centrale şi locale, persoanele │ │ ││fizice şi juridice sunt rugate să asigure sprijin pentru│ │ ││acces în zonele de interes. │ │ ││ │ │ ││┌────────┐ │ │ │││ LOC │ PREŞEDINTE │ │ │││ FOTO │ │ │ ││└────────┘ │ │ ││ │ │ │└────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘B. Model de împuternicire pentru personalul societăţii care execută monitorizarea
Anexa 3.INORMA PRIVIND CONDIŢIILE DE DEPOZITARE ÎN DEPOZITELE PROPRIISAU ALE UNITĂŢILOR DIN CADRUL MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALEORI ALE MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, PRECUM ŞIPENTRU OBŢINEREA AVIZULUI DE FUNCŢIONARE PENTRU DEPOZITELE PROPRII1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1. Norma stabileşte condiţiile, cerinţele şi criteriile pentru:- depozitarea în condiţii de siguranţă a rachetelor antigrindină şi a altor mijloace pirotehnice;- realizarea şi amplasarea depozitelor de rachete antigrindină;- obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru depozitele proprii ale Administraţiei.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică în cazurile în care are loc depozitarea rachetelor antigrindină şi a altor mijloace pirotehnice în depozite proprii ale Administraţiei, în calitate de proprietar, sau în depozite existente din cadrul unităţilor aparţinând Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului Administraţiei şi Internelor.Din punct de vedere al Hotărârii Guvernului nr. 536/2002, art. 31, prezenta norma se aplică pentru următoarele categorii de depozite:- depozitele centrale de rachete permanente de baza sau consum zonale, aparţinând Administraţiei sau Ministerului Apărării sau Ministerului Administraţiei şi Internelor.- depozitele de consum temporare (din cadrul Punctelor de lansare), aparţinând Administraţiei.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu următoarele prevederi:- Legea nr. 173/2008;- Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare;- Hotărârea Guvernului nr. 536/2002, completată şi modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1207/2005;- Specificaţia tehnică pentru depozitele centrale de rachete aparţinând unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Administraţiei.- Specificaţia tehnică şi documentaţie de execuţie pentru Punctele de lansare din cadrul unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Administraţiei.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.4. NORMA4.1. Depozitarea în depozitele proprii ale Administraţiei4.1.1. Condiţiile de depozitare, de amplasare, de siguranţă şi protecţie, operaţionale, de performanţă, de realizare a depozitelor proprii ale Administraţiei trebuie să respecte prevederile cerinţelor specificaţiilor tehnice pentru depozitele centrale de rachete şi pentru Punctele de lansare din cadrul unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Administraţiei, elaborate de Proiectantul general al Sistemului şi transmise beneficiarilor în cadrul activităţilor contactate.4.1.2. Cantitatea maximă de rachete antigrindină depozitate în depozitele proprii ale Administraţiei, în concordanţă cu echivalentul în trotil, este cea prevăzută în specificaţiile enumerate la pct. 2 şi în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 536/2002, art. 42.4.1.3. Realizarea constructivă a depozitelor proprii ale Administraţiei trebuie să respecte cerinţele specificaţiilor tehnice precizate la pct. 2 şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 536/2002, art. 43 - 63.4.1.4. Rachetele antigrindină şi alte mijloace pirotehnice antigrindină se păstrează în depozitele proprii ale Administraţiei numai în ambalajele originale ale producătorului.4.2. Depozitarea în depozitele unităţilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului Administraţiei şi Internelor4.2.1. Depozitele autorizate existente în cadrul unităţilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului Administraţiei şi Internelor trebuie să asigure condiţiile generale de depozitare, acces, de amplasare şi poziţionare a lăzilor de ambalaj ce conţin rachete antigrindină sau alte mijloace pirotehnice în interiorul depozitelor, de siguranţă, protecţie şi pază, de încărcare-descărcăre, de asigurare a cantităţii maxime de rachete antigrindină admisă, în concordanţă cu echivalentul în trotil, prevăzute atât în specificaţia tehnică pentru depozitele centrale de rachete din cadrul unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Administraţiei, elaborate de Proiectantul general al Sistemului, cât şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 536/2002.4.2.2. Rachetele antigrindină şi alte mijloace pirotehnice antigrindină se păstrează în depozite numai în lăzile de ambalaj originale ale producătorului.4.2.3. Constatarea îndeplinirii condiţiilor de depozitare, prevăzută la pct. 4.2.1., se precizează într-un proces-verbal de conformitate semnat de o comisie mixtă a Administraţiei şi reprezentanţilor ministerelor de resort, care deţin în cadrul unităţilor din subordine respectivele depozite în care se vor păstra rachete antigrindină şi alte mijloace pirotehnice.4.3. Obţinerea avizului (autorizaţiei) de funcţionare pentru depozitele Administraţiei.4.3.1. Depozitele proprii ale Administraţiei pot funcţiona numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare eliberată de Inspectoratul teritorial de muncă judeţean, cu avizul Inspectoratului de poliţie al judeţului pe raza căruia se află depozitele.4.3.2. Eliberarea autorizaţiei se face în baza cerinţelor prevăzute de art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 536/2002, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 9 din Legea nr. 126/1995, cu modificările şi completările ulterioare, după depunerea documentaţiei necesare de către Administraţie.5. DISPOZIŢII FINALEPrezenta norma se va completa şi actualiza, prin grija Administraţiei, în urma modificărilor legislative ce pot apărea.Anexa 3.JMODELUL DE PROCES VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE A BUNURILOR DEPATRIMONIU NECESARE OPERĂRII, APARŢINÂND UNITĂŢILOR DINSTRUCTURA ADMINISTRAŢIEI SISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOPUL1.1.1. Scopul normei este de a stabili modelul de proces verbal de predare - primire a bunurilor de patrimoniu aparţinând unităţilor din structura Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, necesare operării acestora de către operatorii Sistemului.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică în cadrul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor în relaţiile cu operatorii Sistemului.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. DEFINIŢII3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. PRESCURTĂRI3.2.1. Sistem-Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor4. NORMA4.1. Modelul de proces verbal de predare - primire a bunurilor de patrimoniu necesare operării unităţilor din structura Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor către operatorii Sistemului este prezentat în Anexa 3.J.14.2. Constatarea incidentelor sau deteriorărilor tehnice ale mijloacelor tehnice puse la dispoziţia operatorului se face de către o comisie mixtă din care fac parte reprezentanţii Administraţiei şi ai operatorului numită de preşedintele Administraţiei.4.3. Modelul actului de constatare privind buna utilizare, incidentele sau deteriorările tehnice ale mijloacelor tehnice, echipamentelor şi logisticii aferente puse la dispoziţia operatorului este prezentat în Anexa nr. 3.J.2.Anexa 3.J.1 Unitatea .......... Operatorul de Sistem pentru exploatarea operaţională a Unităţii Şef Unitate, Director,PROCES VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE A BUNURILOR DE PATRIMONIU NECESAREOPERĂRII UNITĂŢILOR DIN STRUCTURA ADMINISTRAŢIEI SISTEMULUI NAŢIONALANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR CĂTRE OPERATORII SISTEMULUIÎncheiat astăzi ____, ora ____, între Unitatea ________, din cadrul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi S.C _______________, în calitate de operator, pentru predarea respectiv primirea următoarelor bunuri care vor fi folosite pentru exploatarea operaţională a Unităţii:┌────┬────────────────────┬─────────────────────────┬────────────┬─────────────┐│Nr. │ Denumirea │ Codul/numărul │ U.M. │ Cantitate ││crt.│ bunurilor │ de inventar │ │ │├────┼────────────────────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────────┤├────┼────────────────────┼─────────────────────────┼────────────┼─────────────┤└────┴────────────────────┴─────────────────────────┴────────────┴─────────────┘Materialele predate/primite sunt complete şi în perfectă stare de funcţionare. Unitatea __________ Operatorul de Sistem pentru exploatarea operaţională a Unităţii Reprezentant operator Gestionar (nume şi prenume) (nume şi prenume)Anexa 3.J.2 Administraţia Operatorul de Sistem pentru exploatarea operaţională a Unităţii Preşedinte, Director,ACT DE CONSTATAREprivind incidentele sau deteriorările tehnice ale mijloacelor tehnice,echipamentelor şi logisticii aferente puse la dispoziţiaoperatorului de către AdministraţieÎncheiat astăzi ____, ora ____, între Administraţie şi S.C. _______________, în calitate de operator, pentru constatarea incidentelor sau deteriorările tehnice ale mijloacelor tehnice, echipamentelor şi logisticii aferente pentru exploatarea operaţională a Unităţii .................., prin Comisia de constatare numită de preşedintele Administraţiei prin decizia nr. ..... a analizat şi a constat următoarele:a) natura incidentului ..............................................;b) mijlocul tehnic la care s-a produs deteriorarea ..................;c) descrierea incidentului, deteriorării, etc. ......................;d) cauzele ..........................................................;e) evaluarea pagubelor ..............................................;f) propuneri ........................................................ Comisia Preşedintele Comisiei Semnături MembriAnexa 3.KNORMĂ PRIVIND METODOLOGIA DE CALCUL A COMPONENTEI ECONOMICE APROGRAMULUI DE REALIZARE A SISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOP ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Norma stabileşte metodologia prin care se calculează valoarea procentuală a cheltuielilor pe care le efectuează o unitate din structura Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pentru asigurarea protecţiei culturilor agricole la fenomene periculoase sau dăunătoare.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică la calculul ponderii componentei economice din totalul cheltuielilor de exploatare a unităţii din structura Sistemului.2. NORMA2.1. Componenta economică C(E), exprimată în procente, reprezintă ponderea pe care aceasta o are în totalul cheltuielilor unităţii privind:- cheltuielile cu operatorul;- cheltuielile cu mijloacele tehnice consumate.2.2. Calculul C(E) se face în baza formulei: i=5 Σ C(Ei) i=1 C(E) = ──────────────── (%); unde C(Ei) = p(i) x n(i) x S(i echivalent) S(terenurilor protejate, cu destinaţie agricolă)în care:- p1 - p5 = ponderile acordate grupurilor de ferme cărora li se asigură protecţia (foarte mici, mici, mijlocii, mari şi foarte mari), în acceptul studiilor de economie agrară;p1 = 0,03, ponderea acordată pentru fermele foarte mici;p2 = 0,05, ponderea acordată pentru fermele mici;p3 = 0,20, ponderea acordată pentru fermele mijlocii;p4 = 0,30, ponderea acordată pentru fermele mari;p4 = 0,30, ponderea acordată pentru fermele foarte mari;n1 = numărul fermelor foarte mici;n2 = numărul fermelor mici;n3 = numărul fermelor mijlocii;n4 = numărul fermelor mari;n5 = numărul fermelor foarte mari;S(i echivalent) = p(v) x S(v) + p(pp) x S(pp) + p(L) x S(L) + p(c) x S(c);unde:p(v) = 24%, ponderea valorică acordată plantaţiilor viticole;p(pp) = 24%, ponderea valorică acordată plantaţiilor de pomi şi pepiniere;p(L) = 51% ponderea valorică acordată culturilor de legume;p(c) = 1% ponderea valorică acordată culturilor de cereale, plante tehnice şi medicinale;S(v) = suprafaţa plantaţiilor viticoleS(pp) = suprafaţa plantaţiilor de pomi şi pepiniere;S(L) = suprafaţa culturilor de legume;S(c) = suprafaţa culturilor de cereale, plante tehnice şi medicinale.2.3. Valoarea procentuală a componentei economice se aplică la expirarea celor 5 ani de la omologarea finală a fiecărei unităţi.2.4. Cheltuielile corespunzătoare componentei economice după parcurgerea perioadei de 5 ani de la omologarea finală a unităţii se asigură, prin grija Administraţiei, de la societăţile de asigurări şi/sau de la beneficiari, după caz.2.5. Stabilirea valorii corespunzătoare componentei economice luate în calcul la alocarea fondurilor de funcţionare se face pentru fiecare unitate din structură, pe baza unui studiu de economie agrară dedicat acesteia.Anexa 3.LNORMĂ PRIVIND METODOLOGIA DE CALCUL A COMPONENTEI SOCIALE APROGRAMULUI DE REALIZARE A SISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Norma stabileşte metodologia prin care se calculează valoarea procentuală a cheltuielilor pe care le efectuează o unitate din structura Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, denumit mai departe - Sistem, pentru asigurarea protecţiei generale a populaţiei la acţiunea fenomenelor meteorologice periculoase sau dăunătoare.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică la calculul ponderii componentei sociale din totalul cheltuielilor de exploatare a unităţii din structura Sistemului.2. NORMA2.1. Componenta socială [C(S)], exprimată în procente, reprezintă ponderea pe care aceasta o are în totalul cheltuielilor de exploatare a unităţii.2.2. Valoarea procentuală a componentei sociale [C(S)] se calculează cu formula:C(S) (%) = 100% - C(E) (%)unde - C(E) (%) este valoarea componentei economice, care se stabileşte prin Norma privind metodologia de calcul a componentei economice a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor;- 100% reprezintă totalul cheltuielilor prevăzute la art. 2, alin. (1), punctul b), din anexa nr. 3.N a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 173/2008.2.3. Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru componenta socială a protecţiei se asigură de la bugetul de stat conform Legii nr. 173/2008.2.4. Prevederea fondurilor necesare se face de către Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.Anexa 3.MORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE INSPECŢIE MODEL DE PROCES VERBAL DECONSTATARE A CONTRAVENŢIILOR ŞI SANCŢIONAREA CONTRAVENŢIONALĂ, MODELDE LEGITIMAŢIE ŞI ŞTAMPILĂ PENTRU INSPECTORII AUTORIZAŢI SĂEFECTUEZE CONTROLUL PENTRU RESPECTAREA PREVEDERILOR LEGII NR. 173/20081. SCOP ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Norma stabileşte organizarea activităţii de inspecţie efectuată de inspectorii Administraţiei, conform Legii nr. 173/2008, precum şi modelul de proces verbal de constatare a contravenţiilor şi sancţionarea contravenţională, modelul de legitimaţie şi ştampilă pentru inspectorii autorizaţi să efectueze activitatea de inspecţie şi control.1.2. DOMENIUL DE APLICARE1.2.1. Norma se aplică în vederea constatării faptelor contravenţionale prevăzute în Legea nr. 173/2008, cu ocazia efectuării inspecţiilor.2. NORMA2.1. Inspecţia activităţii de intervenţii active în atmosferă se execută de personalul din aparatul propriu al Administraţiei şi de personalul din subordinea acesteia.2.2. Inspectorii împuterniciţi pentru această activitate sunt nominalizaţi prin decizia preşedintelui Administraţiei.2.3. Inspecţia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.2.4. Modelul de proces verbal de constatare a contravenţiilor şi sancţionarea contravenţională este prezentat în anexa nr. 3.M.1.2.5. Modelele de legitimaţie şi ştampilă pentru inspectorii autorizaţi să efectueze controlul pentru respectarea prevederilor Legii nr. 173/2008 sunt prezentate în anexa nr. 3.M.2Anexa 3.M.1PROCES VERBAL NR. .....................DE CONSTATARE ŞI SANCŢIONARE CONTRAVENŢIONALĂÎncheiat astăzi .........., la ..................Subsemnatul ....., în calitate de inspector al Administraţiei sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, împuternicit cu legitimaţia specială de control nr. ..... din anul ..........., am constatat următoarele:Persoana fizică (dl/dna) ...... fiul/fiica lui ..... şi al ....., născut la data de ...., în localitatea ....., domiciliat în str. ..... nr. .... bl. ...., ap. .... judeţ ...... CNP ..........Persoana juridică ....., cu sediul în localitatea ...., str. ...., nr. ...., judeţ (sector) .... nr. de înregistrare în registrul comerţului J ...../...../...... CUI ....., profil de activitate ....... cod CAEN ........., reprezentată de ...... act de identitate seria ....., nr. .... CNP ............ în calitate de ...................A săvârşit în data de ....., ora ...., în localitatea ......., următoarele fapte ................,. ..................................................................... ..................................................................... ....................................................................Fapta(ele) descrise mai sus încalcă prevederile art. ..... din actul normativ nr. ..........şi constituie contravenţie sancţionată de art. ....., alin. ....... cu amendă de la ...... la, pentru care se aplică amenda de .............Se aplică sancţiunea amenzii în valoare totală de .......... leiConform prevederilor legale contravenientul va achita în contul ........, deschis la Trezoreria ......, iar copia dovezii efectuării plăţii se va înainta în termen de 15 zile la Administraţie.În temeiul art. 5, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi art. ........ din ......., contravenientului i se aplică următoarele sancţiuni contravenţionale complementare ......................Am luat cunoştinţăSemnătura ................Alte menţiuniÎn legătură cu faptele arătate contravenientul ........ reprezentat prin ....... în calitate de ...... face următoarele obiecţiuni .....................Contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, împrejurare care se confirmă de martorul ...., fiul/fiica lui .... şi al ....., născut la data de ..... în localitatea ....., domiciliat în ..... str. ......., nr. ..., bl. ..., ap. ...., judeţ .... CNP .............Prezentul proces verbal nu a fost încheiat în prezenţa unui martor deoarece .......................................Contravenientul poate face plângere împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare contravenţională în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării şi care se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta. Semnătura Semnătura Semnătura Agent constatator Martor Am primit un exemplar ContravenientAnexa 3.M.2MODELDE LEGITIMAŢIE ŞI ŞTAMPILĂ PENTRU INSPECTORIIAUTORIZAŢI SĂ EFECTUEZE CONTROLUL PENTRURESPECTAREA PREVEDERILOR LEGII NR. 173/20081. Modelul legitimaţiei personalului cu drept de inspecţie şi control*Font 8*┌────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┐│ MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE │ Posesorul prezentei legitimaţii este ││ Administraţia Sistemului Naţional Antigrindină şi de │ autorizat să controleze aplicarea şi ││ Creştere a Precipitaţiilor │ respectarea legislaţiei în domeniul ││ │intervenţiilor active în atmosferă conform││ Legitimaţie de control │ prevederilor Legii nr. 173/2008 ││ nr. .............. ├─────────────────────┬────────────────────┤│ │ VIZAT 2009 │ VIZAT 2010 ││ ┌──────┐ Numele ..................................... │ │ ││ │ FOTO │ Prenumele .................................. │ │ ││ │ │ Legitimat cu B.I. seria ..... nr. .......... │ │ ││ └──────┘ având funcţia de ........................... ├─────────────────────┼────────────────────┤│ │ VIZAT 2011 │ VIZAT 2012 ││ Preşedinte │ │ ││ │ │ ││ Data emiterii ....................... │ │ │└────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────┘2. Modelul ştampilei personalului cu drept de inspecţie şi control
Anexa 3.NNormă privind alocarea fondurilor de la bugetul de stat pentruactivitatea Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi decreştere a precipitaţiilorArticolul 1(1) Administraţia Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor este autoritate publică centrală finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.(2) Administraţia planifică resursele financiare necesare implementării Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, pe termen lung, mediu şi scurt, potrivit legii.(3) Resursele financiare necesare implementării Programului pe termen lung se prevăd în Programul aprobat de Guvern, potrivit legii.(4) Resursele financiare necesare implementării pe termen mediu se prevăd în strategia financiară de dezvoltare a Programului.(5) Resursele financiare necesare implementării Programului pe termen scurt se prevăd odată cu obiectivele etapelor anuale ale Programului, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii.Articolul 2(1) Finanţarea cheltuielilor curente ale Administraţiei şi unităţilor din structură se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza bugetului Administraţiei, aprobat de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale astfel:a) Cheltuielile proprii Administraţiei şi unităţilor din subordine cuprind:1. cheltuieli de personal2. bunuri şi servicii3. cheltuieli de atestare, reatestare, cheltuieli de şcolarizare4. cheltuieli pentru operaţii de branding5. cheltuieli cu activităţile de inspecţii, controale, verificări, constatări.6. cheltuieli pentru activitatea Consiliilor consultative.b) cheltuieli anuale de exploatare a Sistemului, cuprind:1. cheltuielile de exploatare operaţională a centrelor zonale şi a unităţilor din structură, cuprind: cheltuieli de funcţionare (cheltuieli de operare, cheltuielile cu achiziţia rachetelor antigrindină, componentelor pirotehnice, materialelor de dispersie); cheltuieli cu mijloace tehnice consumate, cu piese de schimb şi accesorii pentru instalaţii de lansare sau de dispersie; subsisteme de comunicaţii şi informatică; cheltuieli pentru radar, baterii şi acumulatori; cheltuielile de transport şi instalare a mijloacelor tehnice de combatere a grindinei- cheltuieli de transport a instalaţiilor de lansare a rachetelor antigrindină, rachetelor, containerelor, altor echipamente din dotarea punctelor de lansare; cheltuieli de instalare a tehnicii în punctele de lansare a rachetelor antigrindină; cheltuielile de verificare a mijloacelor tehnice în punctele de lansare a rachetelor antigrindină; cheltuieli de transport personal în punctele de lansare pentru operare şi intervenţie, la amplasamente, radare şi depozite; cheltuielile de reabilitare a punctelor de lansare şi a amplasamentelor radarelor - cheltuieli reabilitare incinte, platforme, împrejmuiri, sisteme de iluminare, paratrăznete, biute; cheltuieli de conservare, deconservare, reparaţii curente şi întreţinere a mijloacelor tehnice; cheltuieli de conservare pe timpul depozitării, de deconservare pe timpul instalării şi reparaţii curente; cheltuieli de monitorizare a activităţii de combatere a căderilor de grindină - cheltuielile cu monitorizarea combaterii grindinei finalizate prin întocmirea raportului privind eficienţa economică a combaterii de către o instituţie abilitată şi selectată potrivit legii, precum şi monitorizarea eficienţei fizice şi economice a activităţii; cheltuieli pentru furnizarea produselor meteorologice specializate şi pentru realizarea radio-sondajelor2. cheltuieli ocazionate de transmiterea informaţiilor privind siguranţa spaţiului aerian.3. cheltuieli pentru atestarea calităţii activităţii.4. cheltuieli de cercetare-dezvoltare tehnologică pentru mijloacele şi tehnologiile realizate în România, pentru activităţile experimentale în domeniul activităţii, precum şi studii din domeniul intervenţiilor active în atmosferă.5. cheltuielile de exploatare pentru unităţile de creştere a precipitaţiilor se detaliază la înfiinţarea acestora.(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se includ în clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice în Cheltuieli curente Titlul I - Cheltuieli de personal şi Titlul II - Bunuri şi servicii.În anul 2009 cheltuielile prevăzute la alin. (1) se vor suporta din Capitolul 83.01 "Agricultură, Silvicultură şi Vânătoare", Titlul - Cheltuieli de personal şi Titlul - Bunuri şi servicii.(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se prevăd în bugetul Administraţiei, care se aprobă anual potrivit legii.(4) Cheltuielile de funcţionare a sistemului cuprind: cheltuieli de operare, cheltuielile cu achiziţia rachetelor antigrindină, componentelor pirotehnice, materialelor de dispersie şi se asigură integral de la bugetul de stat timp de 5 ani de la omologarea finală a fiecărei unităţi sau grupului de combatere din structura acesteia.(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (4), după parcurgerea perioadei de 5 ani de la omologarea finală a fiecărei unităţi sau grupului de combatere din structura acesteia, se asigură de la bugetul de stat pentru protecţia generală a populaţiei la nivelul valorii procentuale a componentei sociale stabilite potrivit art. 13 din Legea nr. 173/2008, iar diferenţa se asigură de la instituţiile prevăzute la art 14, alin. (1), pct. 3, din aceeaşi lege, la nivelul valorii procentuale a componentei economice stabilite conform art. 12 al Legii nr. 173/2008.Articolul 3(1) Finanţarea cheltuielilor de capital ale Administraţiei şi unităţilor din structură se asigură de la bugetul de stat - Titlul 70, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza bugetului Administraţiei, astfel:a) cheltuieli cu investiţiile pentru Administraţie şi pentru unităţile din structură în vederea realizării obiectivelor etapelor anuale ale Programului.b) cheltuieli cu investiţiile realizate de către Administraţie la instituţiile implicate în exploatarea Sistemului, prevăzute la alin. 4 al art. 19, al alin. 2 al art. 60 ale Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă.(2) Cheltuielile prevăzute la alin. 1 se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(3) Pentru anul 2009 cheltuielile prevăzute la alin. (1), litera a, se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Titlul VII - Alte transferuri.Articolul 4Bugetul se propune de Administraţie şi se aprobă de ordonatorul principal de credite.Articolul 5(1) Alocarea fondurilor pentru cheltuielile prevăzute la punctul 4, al literei b, alin. (1) al art. 2, se face astfel:a) în limita a max. 25% din totalul cheltuielilor furnizorului unui lot de 1000 de rachete antigrindină pentru elaborare şi execuţie documentaţie şi model experimental, documentaţie şi lot prototip.b) în limita a max. 25% din totalul cheltuielilor furnizorului unui lot de 20 instalaţii de lansare pentru elaborare şi execuţie documentaţie şi model experimental, documentaţie şi lot prototip.c) în limita a max. 20% din din totalul cheltuielilor furnizorului pentru loturile livrabile pentru celelalte categorii de mijloace tehnice.d) în limita a max. 5% din valoarea investiţiei pentru fiecare unitate din structură pentru elaborarea studiilor şi documentaţiilor privind concepţia de sistem şi unitate.e) în limita a max. 20% din costul de achiziţie internaţională pe bază de know - now pentru activităţile experimentale şi de evaluare a efectelor şi riscurilor în domeniul intervenţiilor active în atmosferă.Articolul 6(1) Alocarea fondurilor necesare realizării obiectivelor în cadrul etapelor anuale ale Programului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.(2) Defalcarea activităţilor şi fondurile necesare acestora pentru fiecare obiectiv din cadrul etapelor anuale ale Programului aprobate prin hotărâre a Guvernului, se aprobă de către preşedintele Administraţiei.Articolul 7Alocarea fondurilor necesare investiţiilor se face conform eşalonării realizării acestora prevăzute de studiile de fezabilitate.Articolul 8(1) Indemnizaţia pentru participarea membrilor Consiliului Consultativ de pe lângă Administraţie la şedinţele acestuia se stabileşte la nivelul indemnizaţiei membrilor consiliilor de administraţie ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), reprezentanţii instituţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul intervenţiilor active în atmosferă din statele limitrofe României şi sunt membri ai Consiliului consultativ.Articolul 9Administraţia suportă cheltuielile de deplasare şi de cazare a reprezentanţilor instituţiilor care desfăşoară activităţi în domeniul intervenţiilor active în atmosferă din statele limitrofe României şi sunt membri ai Consiliului consultativ.Anexa 3.OModele de documente de atestare a calităţii activităţii deintervenţii active în atmosferăA. Modelul raportului de monitorizare a activităţii de intervenţii active în atmosferăOrganizaţia emitentă. ................................Raport de Monitorizare a Activităţii de Intervenţii Active în Atmosferă efectuată de către Unitatea ..........................Capitolele raportului:1. Perioada de monitorizare2. Activitatea de intervenţii active în atmosferă3. Zonele şi punctele de lucru ale activităţii de monitorizare din zona protejată şi din zona de comparaţie4. Culturile protejate5. Suprafaţa protejată6. Mijloace tehnice utilizate în activitatea de monitorizare7. Opinia autorităţilor publice locale, beneficiarilor şi persoanelor fizice din zona protejată privind activitatea de intervenţii active în atmosferă efectuată8. Constatările privind efectul intervenţiilor active în atmosferă din zona protejată şi de comparaţie9. Eficienţa economică a activităţii de intervenţii active în atmosferă10. ConcluziiConducătorul organizaţiei .........Semnătură şi ştampilă .............B. Modelul actului de atestare a calităţii activităţii de intervenţii active în atmosferăEmitent ...................Actul de atestare a calităţii activităţii de intervenţii activeîn atmosferăSe atestă calitatea activităţii de intervenţii active în atmosferă ......, efectuată de Centrul zonal de coordonare (Unitatea .....), în perioada ...... pe o suprafaţă de .... ha, având următoarea structura de culturi agricole ..........Concluzia ............................................... ......................................................ManagerSemnătura şi ştampila.......................____________

| EMITENT |
____________ *) Aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 601 din 13 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 382 din 5 iunie 2009.Anexa 1 Deschideți REGULAMENTde organizare şi funcţionare al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi decreştere a precipitaţiilorAnexa 2STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ADMINISTRAŢIEISISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE APRECIPITAŢIILOR ŞI A UNITĂŢILOR DIN SUBORDINEArticolul 1Administraţia are în subordinea sa centrele zonale de coordonare cu statut de sucursale, unităţi de combatere a căderilor de grindină, unităţi de creştere a precipitaţiilor, grupuri de combatere independente, alte unităţi din domeniu, precum şi unităţi ce se vor constitui ca urmare a progresului tehnico-ştiinţific.Articolul 2(1) Statul de funcţii al aparatului propriu al Administraţiei se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.(2) Ştatul de funcţii al unităţilor din subordine şi regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora se aprobă de preşedintele Administraţiei.Articolul 3(1) Numărul maxim de posturi al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi a unităţilor din structura acesteia este de 67 posturi.(2) Personalul Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi a unităţilor din subordinea acesteia se constituie prin preluarea unui număr de 4 persoane din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, 7 persoane din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Prahova, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Vrancea, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Mureş, 1 persoană din cadrul Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală a judeţului Iaşi, direct implicate în Programul de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor şi prin redistribuirea unui număr de 53 posturi vacante din numărul total de posturi aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.(3) Personalul aferent posturilor prevăzute la alin. (2) se consideră transferat în interesul serviciului, respectiv preluat la Administraţie, în condiţiile legii.(4) Personalul Administraţiei este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, angajat pe bază de contract de muncă.Articolul 4(1) Patrimoniul Administraţiei se constituie din patrimoniul preluat la înfiinţare şi cel realizat prin implementarea şi dezvoltarea Sistemului.(2) Aparţin domeniului privat al statului bunurile Administraţiei reprezentând clădiri, utilaje, instalaţii şi mijloace de transport de uz general.(3) Aparţin domeniului public al statului acele bunuri asupra cărora Administraţia exercită dreptul de administrare, bunuri care constă din infrastructura de intervenţii active în atmosferă.(4) Bunurile aflate în domeniul public al statului care constituie infrastructura de intervenţii active în atmosferă sunt prevăzute în anexa nr. 4 la Legea nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă.(5) Bunurile din domeniul public al statului ce se preiau de către Administraţie, de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova - Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova sunt prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 993/2008 privind includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Prahova, pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină, având numerele de inventar MF: 153760, 153761, 153762, 153763, 153764, 153765, 153766, 153767, 153768, 153769, 153770, 153771, 153772, 153773.(6) Predarea - preluarea patrimoniului se face pe bază de protocol între părţile interesate la valoarea de inventar a bunurilor, de către o Comisie de preluare numită de preşedintele Administraţiei.(7) Administraţia Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor şi unităţile din structura acestuia se dotează cu 7 autoturisme, din care un microbuz transport persoane, cu următorul consum lunar de carburanţi: 1 autoturism şi 1 microbuz cu un consum lunar de 350 litri şi 5 autoturisme cu un consum lunar de 300 litri.(8) Unităţile din structura sistemului se dotează cu mijloace tehnice specializate de transport materiale pirotehnice şi pentru intervenţii, amenajate şi autorizate potrivit legislaţiei în vigoare.(9) Mijloacele tehnice specializate menţionate la alin. (8) sunt prevăzute în proiectele tehnice ale investiţiilor prevăzute pentru unităţile din structură şi se preiau odată cu preluarea patrimoniului de la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene implicate în Program; consumul lunar de carburanţi al acestor mijloace se exceptează de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.(10) Autoturismele de intervenţie se asigură prin redistribuirea unui număr de 1 autoturism şi 1 microbuz preluate de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova şi achiziţionarea unui număr de 5 autoturisme noi.Articolul 5(1) Salarizarea personalului Administraţiei este similară salarizării personalului din aparatul propriu al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual.(2) Sporurile speciale se acordă potrivit alin. (5) al art. 52, din Legea nr. 173/2008, respectiv sporurile prevăzute la art 26, alin. (1) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Locurile de muncă sau operaţiunile periculoase, diferenţiate în funcţie de gradul de pericol pe care îl reprezintă, procentul corespunzător fiecărui loc de muncă sau operaţiune se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.Articolul 6Grupurile de combatere independente potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 173/2008 intră în structura Centrelor zonale de coordonare şi sunt coordonate tehnic şi operativ prin acestea.Articolul 7Structura sistemului se dezvoltă treptat, conform prevederilor cuprinse în program şi în concordanţă cu evoluţia tehnico - ştiinţifică mondială şi cu legislaţia în domeniu.Articolul 8Structura organizatorică a Administraţiei şi a unităţilor din subordine este prezentată în anexele nr. 2a, 2b şi 2c.Anexa 2aSTRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ADMINISTRAŢIEI SISTEMULUINAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILORNr. posturi: 67, din care:- funcţii publice: 59- funcţii publice de conducere: 7- funcţii publice de execuţie: 52- personal contractual: 8*Font 7* ┌────────────────────┐ ┌────────────┐ ┌ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┐┌─┤Serviciul management├────────────────────┤ PREŞEDINTE ├ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─|Consiliul Consultativ|│ │ resurse umane │ └──────┬──┬──┘ └ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┘│ └────────────────────┘ │ ││ │ └────────────┬────────────┬─────────────────┐│ ┌──────────────────────────────────────┐ ┌──────┴───────┐ │ ┌─────────┴────────┐ ┌──────┴──────┐└─┤Comp. relaţii publice, internaţionale,│ │VICEPREŞEDINTE│ │ │Compartiment audit│ │Comp. juridic│ │ comunicare şi documente clasificate │ └──────┬───────┘ │ └──────────────────┘ └─────────────┘ └──────────────────────────────────────┘ │ ┌────┴────┐ │ │Consilier│ │ └─────────┘ ┌──────────────────────────────────┴────────────────┬─────────────┐ ┌─────────────┴────────────────┐ │ │┌─┤Direcţia tehnică şi management├─┐ │ ┌───────────┴───────────┐│ │ operaţional │ │ │ │ Direcţia economică ├─┐│ └──────────────────────────────┘ │ │ └───────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ │ ┌───────────────────────┐ ││ │Comp. programe de dezvoltare, │ │ │ │ Compartimentul buget -├─┤├─┤ cercetare-dezvoltare tehnică │ │ ┌────────────────────────────┐ │ │ contabilitate │ ││ │ şi tehnologică │ │ │ Comp. licenţe, atestare │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ │ profesională, atestarea │ │ ┌───────────────────────┐ ││ ┌──────────────────────────────┐ ├─┤ calităţii activităţii, │ │ │ Comp. financiar ├─┤├─┤ Comp. mecano- energetic │ │ │ monitorizare, protecţia │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ │mediului şi protecţia muncii│ │ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ └────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────────┐ │├─┤ Comp. extindere aplicaţii în │ │ ┌────────────────────────────┐ │ │ Comp. administrativ ├─┤│ │ agricultura avansată │ ├─┤ Comp. inspecţii şi control │ │ └───────────────────────┘ ││ └──────────────────────────────┘ │ └────────────────────────────┘ │ ┌───────────────────────┐ ││ ┌──────────────────────────────┐ │ ┌────────────────────────────┐ │ │Compartiment Investiţii├─┘│ │ Comp. gestionare fenomene │ └─┤Comp. tehnologia informaţiei│ │ │ şi Achiziţii Publice │├─┤ meteo periculoase. Situaţii │ └────────────────────────────┘ │ └───────────────────────┘│ │ de urgenţă şi know-casting │ ││ └──────────────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │├─┤ Comp. combatere grindină │ ││ └──────────────────────────────┘ ││ ┌──────────────────────────────┐ │└─┤ Comp. creştere/uniformizare │ │ │ precipitaţii │ │ └──────────────────────────────┘ │ ┌─────────────────────────┬───────────────┴────────────┐ ┌────────┴──────────┐ ┌────────────┴──────────────┐ ┌───────────┴───────────┐ │ Centrul zonal de │ │Centrul zonal de coordonare│ │ Centrul zonal de │ │coordonare MUNTENIA│ │ MOLDOVA │ │coordonare TRANSILVANIA│ └───────────────────┘ └───────────────────────────┘ └───────────────────────┘ Structura ASNAPAnexa 2bUNITATE DE COMBATERE A CĂDERILOR DE GRINDINĂ (U.C.C.G.) ┌────────┐ │DIRECTOR│ └────┬───┘ ┌─────────────────┬───────────────┴──┬───────────────────────┐ ▼ ▼ ▼ ▼┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────┐ ┌────────────────────────┐│Compartiment│ │Compartiment│ │Compartiment│ │Compartiment informatic,││ economic │ │ tehnic │ │operaţional │ │ administrare reţea │└────────────┘ └────────────┘ └────────────┘ └────────────────────────┘UNITATE DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR (U.C.P) ┌───────────┐ │Şef unitate│ └─────┬─────┘ ┌─────────────────┬──────────────┴───┬──────────────────────┐ ▼ ▼ ▼ ▼┌────────────────┐ ┌─────────────┐ ┌───────────────────┐ ┌─────────────────────┐│ Compartiment │ │Compartiment │ │Compartiment tehnic│ │Compartiment informa-││relaţii publice,│ │ economic şi │ │ şi operaţional │ │tic, administrare ││ registratură │ │administrativ│ │ │ │ reţea │└────────────────┘ └─────────────┘ └───────────────────┘ └─────────────────────┘NOTĂ: - U.C.C.G: Prahova, Oltenia, Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Mureş, Timiş, Maramureş- U.C.P: Muntenia, Moldova- U.C.C.G. şi U.C.P funcţionează în structura centrelor zonale- Se vor prevedea posturi pe măsura implementării activităţilorAnexa 2cCENTRU ZONAL DE COORDONARE*Font 7* ┌────────────────┐ ┌ ─ ─ ─ ─ ─ ┐ │Şef centru zonal├ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─|Consiliu | │ │ |consultativ| └───────┬────────┘ └ ─ ─ ─ ─ ─ ┘┌ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─┼─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ┐| ┌────────────┬───────────┬─────────────────┬──────┴────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────────┐ || │ │ │ │ │ │ │ ||┌───┴────┐┌──────┴─────┐┌────┴───┐ ┌──────────┴───────────┐ ┌─────────┴─────────┐┌──────────┴─────────┐┌──────────────┴──────────────┐||│Compart.││ Compart. ││Compart.│ ┌┤ Compartiment │┌┤ Compartiment ││Compart. agricultură││ Compart. Resurse umane, │||│juridic ││radio-sondaj││ radar │ ││management operaţional│││financiar-contabil ││ avansată ││relaţii publice, registratură│||└────────┘└────────────┘└────────┘ │└──────────────────────┘│└───────────────────┘└────────────────────┘└─────────────────────────────┘|| │ ┌─────────────────────┐│┌───────────────────┐ || ├─┤Compart. monitorizare│├┤ Compart. │ || │ │ operaţională UCCG │││administrator reţea│ || │ └─────────────────────┘│└───────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐│┌───────────────────┐ || ├─┤Compart. monitorizare│││ Compartiment │ || │ │ operaţională UCP │└┤ administrativ │ || │ └─────────────────────┘ └───────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || ├─┤ Monitorizare │ || │ │ informaţională şi │ || │ │ know-casting │ || │ └─────────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || ├─┤Programe operaţionale│ || │ │şi exploatare tehnică│ || │ └─────────────────────┘ || │ ┌─────────────────────┐ || │ │ Comp. inspecţii, │ || └─┤situaţii de urgenţă, │ || │ protecţia muncii, │ || │documente clasificate│ || └─────────────────────┘ || ┌──────────┐ |└ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ │UCCG, UCP,│ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─ ─┘ │GCI, UN │ └──────────┘Abrevieri: UCCG - unităţi de combatere a căderilor de grindinăUCP - unităţi de creştere a precipitaţiilorUN - unităţi noiGCI - grupuri de combatere independenteNOTĂ - Centre zonale: MUNTENIA, MOLDOVA, TRANSILVANIA- În anul 2009, centrele zonale vor funcţiona cu un număr de personal după cum urmează: MUNTENIA - 0 persoane, MOLDOVA - 12 persoane, TRANSILVANIA - 3 persoane, Unitatea Pilot de combatere a căderilor de grindină Prahova - 7 posturi; - Se vor prevedea posturi pe măsura implementării activităţii de intervenţii active în atmosferă.Anexa 3NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR.173/2008 PRIVIND INTERVENŢIILE ACTIVE ÎN ATMOSFERĂArticol unic. - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă sunt prezentate în Anexele nr. 3.A-3.O.Anexa 3.ACRITERIILE DE SELECŢIE, DOCUMENTELE NECESARE ACORDĂRII LICENŢEI DEOPERARE, RIDICAREA SAU SUSPENDAREA ŞI MODELUL LICENŢEI DE OPERARE AOPERATORILOR AUTORIZAŢI SĂ OPEREZE UNITĂŢILE DIN CADRUL SISTEMULUINAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR1. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE1.1. SCOP1.1.1. Scopul normei este acela de a stabili criteriile de selecţie şi documentele necesare acordării licenţei de operare pentru operatorii autorizaţi să opereze unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. De asemenea, norma stabileşte condiţiile în care se ridică sau suspendă licenţa de operare şi prezintă modelul licenţei de operare.1.2. Domeniul de aplicare1.2.1. Norma se aplică atât operatorilor care desfăşoară activităţi operaţionale, cât şi operatorilor care desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul intervenţiilor active în atmosferă.2. BAZA LEGALĂ2.1. Norma se elaborează în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008.3. DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI3.1. DEFINIŢII3.1.1. În prezenta normă se aplică definiţiile prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 173/2008.3.2. PRESCURTĂRI- Sistem - Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor- operatori - operatori autorizaţi să opereze unităţile din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor- Comisia - Comisia pentru acordarea licenţei de operare4. NORMA4.1. Criteriile de selecţie a operatorilor pentru acordarea Licenţei de operare4.1.1. Licenţa de operare are drept scop autorizarea operatorilor să opereze unităţile din cadrul Sistemului.4.1.2. Prin decizie a preşedintelui Administraţiei se constituie Comisia pentru acordarea licenţei de operare, formată din specialişti ai Administraţiei. Comisia îşi elaborează regulamentul de funcţionare pe care îl prezintă spre aprobare preşedintelui Administraţiei în cel mult 30 de zile de la data constituirii.4.1.3. La analiza documentelor depuse de solicitanţi pentru obţinerea licenţei de operare, Comisia va avea în vedere următoarele criterii de selecţie:- capacitatea solicitantului de a îndeplini prevederile Legii nr. 173/2008 referitoare la operatori;- capacitatea financiară a solicitantului de a-şi asigura resurse, din surse proprii, pentru funcţionarea ca operator minimum 3 luni;- capacitatea de autorizare a solicitantului, în conformitate cu prevederile legilor privind paza bunurilor, posesia de armament, lucru şi transport muniţie şi explozivi etc.- capacitatea solicitantului de a îndeplini cerinţele legislaţiei referitoare la achiziţii publice, privind eligibilitatea, garanţiile etc;- capacitatea solicitantului de a îndeplini cerinţele contractuale cu Administraţia şi/sau unităţile din subordine, privind garanţia de operare sigură, în volumul de 25% din valoarea contractului, care se restituie de către Administraţie în cel mult 3 luni de la terminarea activităţii care face obiectul operării;- capabilitatea tehnică a solicitantului (nivelul de pregătire a personalului de operare, experienţă în domeniul intervenţiilor active în atmosferă etc);- capacitatea solicitantului de a asigura integritatea patrimoniului pus la dispoziţie de Administraţie pentru exploatare operaţională;- solicitantul să fie persoană juridică română.4.2. Documentele necesare acordării licenţei de operare4.2.1. Solicitantul poate să depună dosarul pentru obţinerea licenţei de operare, oricând în cursul anului.Dosarul se înregistrează la Administraţie şi trebuie să conţină următoarele documente (în copie):- cerere (în care să se precizeze tipul intervenţiei active în atmosferă şi denumirile unităţilor pentru care se solicită licenţa de operare);- informaţii generale despre solicitant, potrivit legislaţiei în vigoare;- extras din actul constitutiv al societăţii prin care se dovedeşte că are în obiectul de activitate prestări servicii în domeniul intervenţiilor active în atmosferă;- codul unic de înregistrare al operatorului;- lista specialiştilor angajaţi în operare, cu precizarea specialităţilor;- declaraţie pe proprie răspundere că are capacitatea de a îndeplini criteriile de selecţie a operatorului pentru unitatea sau experimentul pentru care solicită licenţa;- dosarele individuale ale specialiştilor angajaţi în operare, care vor cuprinde:- documentele de atestare profesională;- atestat de specializare în domeniul intervenţiilor active în atmosferă;- documente care să ateste autorizarea de lucru cu dispozitive şi materiale explozibile şi pirotehnice;- fişele medicale şi psihologice;- autorizaţiile de port - armă (unde este cazul);- contractele de muncă.4.3. Condiţiile în care se ridică sau suspendă licenţa de operare4.3.1. Preşedintele Administraţiei dispune ridicarea licenţei de operare în situaţia în care, din cauze imputabile operatorului, s-au produs dezastre naturale meteorologice de proporţii (definite de Anexa nr. 1 la Legea 173/2008).4.3.2. Suspendarea licenţei de operare se dispune de preşedintele Administraţiei în următoarele situaţii:- operatorul nu aplică corespunzător tehnologia omologată;- apariţia, în cursul operării, a unor incidente tehnice majore din vina operatorului;- raportul de monitorizare arată ineficienţa activităţii prestate de operator.4.3.3. Propunerea de ridicare sau suspendare a licenţei de operare este făcută de către personalul Administraţiei cu atribuţii de control şi inspecţii. Propunerea este analizată de Comisia care a propus acordarea licenţei de operare, iar concluzia este prezentată preşedintelui Administraţiei, conform procedurii stabilite prin regulamentul Comisiei.4.4. Prevederile prezentei norme se detaliază prin caietele de sarcini destinate selectării operatorilor autorizaţi să opereze unităţile din Sistem. În caietele de sarcini, care constituie baza tehnică pentru contractarea operării fiecărei unităţi din Sistem, se vor prevedea, obligatoriu şi faptul că operatorul trebuie să deţină Licenţa de operare.4.5. Modelul licenţei de operare este prezentat în anexa nr. 3.A.1.Anexa 3.A.1MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALEAdministraţia Sistemului naţional antigrindinăşi de creştere a precipitaţiilorPreşedintele Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor,în baza Legii nr. 173/2008,având în vedere Dosarul de autorizare nr. ........... din ........emite următoareaLICENŢĂ DE OPERARESeria ........ nr. .............pentru (se înscrie denumirea operatorului) ...... cu sediul central în localitatea .... nr. ... judeţul/sectorul ..... înregistrată la ..... sub nr. ...., cod unic de înregistrare nr. .... din ...., în scopul operării ...... (se înscriu denumirile unităţilor sau experimentelor pentru care se acordă licenţa, ex.: "Unităţii de combatere a căderilor de grindină Vrancea, Unităţii de creştere a precipitaţiilor Feteşti, Cercetărilor experimentale privind contribuţia agentului ....... la stimularea precipitaţiilor").Valabilă până la data de ............PreşedinteleAdministraţiei Sistemului naţional antigrindinăşi de creştere a precipitaţiilorVIZE ANUALE
| VIZAT Anul ........... AVIZAT Preşedinte (semnătură, ştampilă) | VIZAT Anul ........... AVIZAT Preşedinte (semnătură, ştampilă) | VIZAT Anul ........... AVIZAT Preşedinte (semnătură, ştampilă) | VIZAT Anul ........... AVIZAT Preşedinte (semnătură, ştampilă) | VIZAT Anul ........... AVIZAT Preşedinte (semnătură, ştampilă) |

*Font 7*
ŞEFUL UCCG .........
(nume, prenume, semnătură, ştampilă)
OPERATOR
(nume, prenume, semnătură, ştampilă)
CENTRALIZATOR ACTIVITĂŢI din data de ....................
Şef grupă operativă ................
┌────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬───────────┬─────────────┬────────────┬──────┬──────────────┬──────────────┬────┐│ │ │Transport│ │ │ │Activităţi de│ Activităţi │ │ Semnătura de │ Semnătura de │ ││Nr. │Activităţi│personal │Transport│Transport│Intervenţii│ control şi │ de │ Ora/ │conformitate a│conformitate a│Obs.││crt.│operative │Operativ │ muniţie │materiale│+ reparaţii│ Comisie │monitorizare│durata│conducătorului│beneficiarului│ ││ │ │ PL+PC │ │ PL+PC │ │ măsurători │ │ │ operaţional │ │ │├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼─────────────┼────────────┼──────┼──────────────┼──────────────┼────┤└────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────────┴─────────────┴────────────┴──────┴──────────────┴──────────────┴────┘ DETALIERE ACTIVITĂŢI 1. Activităţi serviciu operativ 2. Activităţi operative de intervenţie- operativitate personal ________________________ - raport operativ ________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________- operativitate comunicaţii _____________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ - probleme deosebite _____________________ _______________________________________________ __________________________________________ - operativitate linie ANM ______________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ - concluzii sumare _______________________ _______________________________________________ __________________________________________ - operativitate linie AVIAŢIE _________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ 3. Comunicări, rapoarte PL privind 7. Activităţi de monitorizare ______________ serviciul operativ ________________________ __________________________________________ _______________________________________________ __________________________________________ __________________________________________ 4. Transport 4.1 personal operativ _________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ 4.2 Muniţii ___________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ 4.3 Materiale ________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ 5. Intervenţii, reparaţii, verificări la PC şi PL ___________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ 6. Activităţi de control, comisie măsurători _______________________________________________ _______________________________________________ _______________________________________________ Responsabil monitorizare Şef grupă operativă (Nume, prenume, semnătură) (Nume, prenume, semnătură)Anexa 3.F.2REGISTRU DE LEGĂTURI*Font 7*
U.C.C.G ..........
PAGINA ...........
DATA .............
AVIZ
Şeful intervenţiilor active din Punctul de comandă
┌────┬───────────────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────┬────────┐│Nr. │ │TRANSMITERE DIN PC │ PRIMIRI ÎN PC │ ARHIVARE │MENŢIUNI││crt.│ MESAJE ├────┬────┬───┬─────┬──────┼────┬────┬───┬─────┬──────┼────┬────┬─────┬──────┤SPECIALE││ │ │Nume│Data│Ora│Docu-│Semnă-│Nume│Data│Ora│Docu-│Semnă-│Nume│Data│Docu-│Semnă-│ ││ │ │ │ │ │ment │tura │ │ │ │ment │tura │ │ │ment │tura │ │├────┼─────────────────────┬─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ 1 │AVERTIZARE │SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ROMATSA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────────────┼─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ 2 │COMUNICARE │SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ROMATSA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────────────┼─┬───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ 3 │SOLICITARE │1│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │PERMISIUNE DE │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ACŢIUNE │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─┼───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │2│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─┼───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │3│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────────────┼─┼───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ 4 │ . │1│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ACORDARE . │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │PERMISIUNE . │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │DE ACŢIUNE . ├─┼───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │2│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . INTERDICŢIE│ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . PERMISIUNE │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . DE ACŢIUNE ├─┼───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │3│SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │ │ROMATSA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ . │ ├───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ . │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────────────┼─┴───────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ 5 │ÎNCETARE ACŢIUNE │SMFA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │ROMATSA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ ├─────────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼───┼─────┼──────┼────┼────┼─────┼──────┼────────┤│ │ │AACR │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────────────────┴─────────┴────┴────┴───┴─────┴──────┴────┴────┴───┴─────┴──────┴────┴────┴─────┴──────┴────────┘Anexa 3.F.3REGISTRUL DE ACTIVITĂŢI ZILNICE DIN PUNCTUL DE COMANDĂ ...........................
(nr. pagină/nr. total file)
| Nr. crt. | Data | DENUMIREA ACTIVITĂŢILOR | INTERVALUL ORAR | PERSONALUL PARTICIPANT | SEMNĂTURILE PERSONALULUI | OBS. |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
...........................
(nr. pagina/nr. total file)
| Nr. crt. | DATA | DENUMIREA ACTIVITĂŢILOR | INTERVALUL ORAR | PERSONALUL PARTICIPANT | SEMNĂTURILE PERSONALULUI | OBS. |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
...........................
(nr. pagină/nr. total file)
| Nr. crt. | Data tragerii | Ora tragerii | Numărul şi seria rachetelor | Elemente de lansare | Ghidaje utilizate | Semnătura şefului de tură | Obs. |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
...........................
(nr. pagina/nr. total file)
| Nr. crt. | Data şi ora | Obiectivul controlului | Actul de control | Organul de control | Constatări şi semnătura organelor de control | Reprezentant UCCG şi şef tură PL | Măsuri Obs. |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
*Font 9*
.........................
(nr. filă/nr. total file)
| Nr. crt. | Data înregis- trării | Denumirea operaţiilor | Documente (tip/nr./ serie/data) | Date produs (lot, serie an) | Primiri (buc.) | Scăderi (buc.) | Stoc existent la data primirii/ scăderii (buc.) | Total produse în depozit (buc.) | Obs. |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| ÎMPUTERNICIRE Administraţia sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, împuterniceşte pe dnul/dna ........................, reprezentant al SC. ............., legitimat cu CI seria ..., nr. ..., să aibă acces în zona de comparaţie a Unităţii .........., pentru a efectua acţiuni de monitorizare, conform prevederilor Legii nr. 173/2008. Termen de valabilitate .................... Autorităţile publice locale sunt rugate să asigure sprijin pentru acces în zonele de interes. |
| MAPDR ADMINISTRAŢIA SISTEMULUI NAŢIONAL ANTIGRINDINĂ ŞI DE CREŞTERE A PRECIPITAŢIILOR DREPT DE INSPECŢIE ŞI CONTROL MARCA NR. ................... |