ORDIN nr. 1.348 din 23 decembrie 2005pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi inregistrarea soiurilor de plante agricole
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 54 bis din 20 ianuarie 2006Data intrării în vigoare 20-01-2006
---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 04 August 2007 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006; ORDINUL nr. 575 din 9 iulie 2007.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,în baza prevederilor art. 37 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea semintelor şi a materialului saditor, precum şi inregistrarea soiurilor de plante,având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu Directiva Consiliului nr. 2002/53/CE privind Catalogul comun al soiurilor de plante agricole, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 193 din 20/07/2002 şi Regulamentul Comisiei nr. 930/2000 din 4 mai 2000 stabilind regulile de implementare referitoare la eligibilitatea denumirii soiurilor din speciile de plante agricole şi legume publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 108 din 05/05/2000vazand referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi inregistrarea soiurilor de plante agricole nr. 87697 din 13.12.2005 al Institutului de Stat pentru Testarea şi inregistrarea Soiurilor,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi functionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare, emite urmatorulORDIN:Articolul 1(1) Se aprobă Regulile privind testarea şi inregistrarea soiurilor de plante agricole din prezentul ordin.(2) Prezentul ordin transpune prevederile Directivei Consiliului Comunităţii Europene 2002/53/CE din 13 iunie 2002 privind Catalogul comun al soiurilor de plante agricole, ultima data amendata prin Regulamentul CE nr. 1829/2003 al Parlamentului european şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind alimentele şi furajele modificate genetic, şi implementeaza prevederile Directivei Comisiei 2003/90/CE din 6 octombrie 2003 şi Regulamentului Comisiei nr. 930/2000 din 4 mai 2000 stabilind regulile de implementare referitoare la eligibilitatea denumirii soiurilor din speciile de plante agricole şi legume, ultima data amendat prin Regulamentul Comisiei nr. 1831/2004 din 21 octombrie 2004.(3) Acest ordin se referă la acceptarea pentru includere în Catalogul comun al soiurilor speciilor de plante agricole, respectiv a acelor soiuri de sfecla, plante furajere, cereale, cartofi şi al plantelor oleaginoase şi pentru fibra a caror seminte pot fi comercializate în acord cu prevederile ordinelor ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1265/2005, 1263/2005, 1262/2005, 1266/2005 şi 1264/2005 care transpun directivele referitoare la comercializarea semintelor de sfecla (2002/54/CE), plante furajere (66/401/CEE), cereale (66/402/CEE). cartof (2002/56/CE) şi plante oleaginoase şi pentru fibra (2002/57/CE).(4) Catalogul comun al soiurilor trebuie să fie alcătuit pe baza cataloagelor naţionale ale statelor membre ale Comunităţii (denumite în continuare "state membre" şi "Comunitate").(5) Acest ordin nu se aplică soiurilor, semintelor sau materialului de inmultire care sunt destinate pentru export în tari terte.Articolul 2În scopurile acestui ordin "măsuri oficiale" înseamnă măsuri luate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) prin autorităţile oficiale responsabile:a) Institutul de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor (ISTIS) (Anexa nr. 1);b) orice persoană legala de drept public sau privat, care acţionează sub controlul statului;c) sau în cazul unor activităţi auxiliare care sunt de asemenea sub controlul statului, prin orice persoană fizica atestata oficial pentru acel scop; cu condiţia ca persoanele menţionate la lit. b) şi c) sa nu obtina profituri personale ca urmare a acestor măsuri. Persoanele de la lit. b) şi c) pot fi acreditate pentru efectuarea testelor la anumite specii sau soiuri şi sa propuna inregistrarea lor în Catalogul oficial, sub supravegherea ISTIS.Articolul 3(1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) stabileste unul sau mai multe cataloage ale soiurilor oficial acceptate pentru certificare şi comercializare pe teritoriul tarii. Orice persoană poate să consulte cataloagele. Pentru soiurile care au fost testate şi aprobate pentru înregistrare în România este stabilit urmatorul document: Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultura din România, denumit în continuare Catalogul oficial. Noile soiuri trebuie să fie examinate şi înregistrate în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial, în sensul Directivei 2002/53/CE privind speciile de plante agricole, conform cu prevederile prezentului ordin, care indeplinesc cerinţele prevăzute în art. 7 alin. (2).(2) În cazul soiurilor (linii consangvinizate, hibrizi), cu destinaţia componente pentru soiurile finale, prevederile art. 3 alin. (1) se aplică numai în cazul în care semintele aparţînând acestor soiuri sunt comercializate sub numele lor.(3) Condiţiile în care prevederile art. 3 alin. (1) se vor aplica, de asemenea, altor soiuri componente pot fi stabilite în conformitate cu procedurile Comunităţii. În acelasi timp, în cazul cerealelor, altele decat porumbul, statele membre pot să aplice acele prevederi altor soiuri componente în ceea ce priveste samanta destinata pentru certificare pe teritoriul lor. Soiurile componente vor fi indicate ca atare.(4) Acceptarea pentru înregistrare a unui soi în catalogul comun sau în catalogul unui alt stat membru este echivalenta cu acceptarea pentru înregistrare în Catalogul oficial român. În acest caz, România este exonerata de oblibaţiile prevăzute în art. 7, art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (2)-(5).Articolul 4(1) a) Un soi este acceptat pentru înregistrare numai dacă este distinct, stabil şi suficient de uniform, caracteristici stabilite în urma efectuării testului de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate, denumit în continuare testul DUS.b) De asemenea, soiul trebuie să aibă valoare agronomica şi de utilizare satisfăcătoare (testul valorii agronomice şi de utilizare, denumit în continuare testul VAU).(2) Examinarea valorii agronomice şi de utilizare nu este ceruta în urmatoarele situaţii:a) pentru inregistrarea soiurilor de ierburi, dacă amelioratorul declara ca samanta din soiul lui nu este destinata pentru producţia de furaje;b) pentru acceptarea soiurilor a caror samanta este comercializata în alt stat membru care a acceptat deja soiurile, în privinta valorii lor agronomice şi de utilizare;c) pentru acceptarea soiurilor (linii consangvinizate, hibrizi) care au numai destinaţia de componente pentru soiurile hibride şi care satisfac cerinţele de la alin. (1).(3) Înscrierea soiurilor pentru testare se face pe baza unei comenzi de testare prezentată în Anexa nr. 2, a unei cereri tip prezentată în Anexa nr. 3 şi a chestionarelor tehnice conform protocoalelor Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO) sau ale Uniunii Internationale pentru Protectia Noilor Soiuri (UPOV). Datele limita de înregistrare a cererilor de testare, de transmitere a semintelor şi cantitatile de seminte şi material de inmultire necesare pentru testare sunt enumerate în Anexa nr. 4.(4) În cazul soiurilor la care se aplică alin. (2) lit. a), se poate decide ca în conformitate cu procedura la care se referă art. 23 alin. (2) şi în măsura în care aceasta este justificata de interesul pentru libera circulatie a semintei în cadrul Comunităţii, aceste soiuri trebuie să demonstreze în urma unei examinari adecvate ca sunt corespunzătoare scopului pe care l-au declarat. În aceste cazuri trebuie să fie determinate condiţiile pentru examinare.(5) În cazul soiurilor modificate genetic în sensul Legii nr. 214/2002, şi a prevederilor Directivei 2001/18/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind eliberarea deliberata în mediu a organismelor modificate genetic, eliberarea deliberata în mediu a soiurilor trebuie să fie acceptata numai dacă s-au luat toate masurile adecvate pentru a evita efectele adverse pentru sănătatea umana şi mediul înconjurător.(6) În plus, când materialul derivat dintr-un soi modificat genetic se foloseşte în alimentatie în sensul art. 3, sau în furajare în sensul art. 15 al Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului european şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind alimentele şi furajele modificate genetic, soiul trebuie să fie înregistrat numai dacă este aprobat în conformitate cu regulamentul de mai sus.(7) În interesul conservarii resurselor genetice ale plantelor asa cum este specificat în art. 20 alin. (2), se poate renunta la criteriile de acceptare stabilite la alin. (1) lit. a), în măsura în care condiţii specifice sunt stabilite în conformitate cu procedurile Comunităţii.Articolul 5(1) Un soi trebuie să fie privit ca distinct dacă, oricare ar fi originea artificiala sau naturala a variatiei initiale din care a rezultat, este în mod clar distinct, prin una sau mai multe caracteristici importante de oricare alt soi cunoscut în Comunitate. Caracterele trebuie să fie capabile de a fi precis recunoscute şi precis definite.(2) Un soi cunoscut în Comunitate trebuie să fie oricare soi, care la data când cererea pentru acceptare a soiului pentru evaluare, depusa în timp util, în afară de cazul în care condiţiile nu mai sunt indeplinite în toate statele membre implicate, înainte ca decizia privind cererea pentru acceptarea soiului pentru evaluare să fie luata, este:- fie înregistrat în Catalogul comun al soiurilor din speciile de plante agricole sau în catalogul soiurilor de legume, sau;- fără să fie înregistrat intr-unul din aceste cataloage a fost acceptat sau propus pentru acceptare în statul membru în chestiune sau în alt stat membru, fie pentru certificare şi comercializare, fie pentru certificare pentru alte tari.(3) Un soi se considera stabil dacă, după inmultiri sau multiplicari succesive sau la sfârşitul fiecarui ciclu (unde amelioratorul a definit un ciclu specific de inmultire sau multiplicare), caracterele lui esentiale rămân la fel ca în descrierea initiala.(4) Un soi trebuie privit ca fiind suficient de uniform dacă, în afară de foarte puţine aberatii, plantele din care este compus sunt, ţînând cont de proprietăţile distincte ale sistemelor de reproducere ale plantelor, similare sau genetic identice în ceea ce priveste caracteristicile, luate ca un intreg, care sunt luate în considerare pentru acest scop.(5) Valoarea agronomica şi de utilizare a unui soi trebuie considerata satisfăcătoare dacă, comparata cu alte soiuri inscrise în Catalogul oficial, calitatile lui, luate ca un intreg, ofera, cel puţîn în privinta productiei, în orice zona luata în considerare, o imbunatatire clara, fie pentru cultivare, fie pentru modul de folosinţă a recoltei sau a produselor derivate din ea. Acolo unde caracteristicile superioare sunt prezente, caracteristicile individuale inferioare pot sa nu fie luate în considerare.Articolul 6Statele membre trebuie să se asigure ca soiurile care provin din alte state membre sunt supuse unor cerinţe similare, în special cu privire la procedura de acceptare, ca şi soiurile naţionale.Articolul 7(1) Inregistrarea soiurilor se bazeaza pe rezultatele examinarilor oficiale, în special teste de camp, acoperind un numar suficient de caracteristici pentru ca soiul să fie descris. Metodele folosite pentru determinarea caracteristicilor trebuie să fie exacte şi sigure. În contextul stabilirii distinctivitatii, testarile din camp trebuie să includa cel puţîn soiurile de comparatie disponibile, care sunt soiuri cunoscute în Comunitate în sensul art. 5 alin. (1). În scopul aplicarii art. 9, trebuie incluse alte soiuri de comparatie disponibile.(2) Metodologia experimentala ce se aplică în testare este stabilita de către ISTIS, în conformitate cu procedurile Comunităţii, ţînând seama de stadiul cunoştinţelor stiintifice şi tehnice curente, după cum urmeaza:a) minimum de caractere care trebuie luate în considerare la efectuarea examinarii pentru diferitele specii;b) cerinţele minime privind efectuarea examinarii;c) modalitatile necesare pentru efectuarea testarilor în camp în vederea estimarii valorii agronomice sau de utilizare; aceste modalităţi pot sa determine:- procedurile şi condiţiile conform cărora toate sau mai multe dintre statele membre pot conveni sa includa în testarile în camp, cu titlu de asistenţa administrativa, soiuri pentru care o cerere pentru admitere a fost introdusa în alt stat membru,- termenii cooperarii între autorităţile statelor membre participante,- impactul rezultatelor testarilor în camp,- norme relativ la informatia despre testarile în camp pentru estimarea valorii agronomice sau de utilizare;d) testarea se efectueaza de către ISTIS în centrele de testare a soiurilor conform prevederilor din Anexa nr. 1;e) literele (f-l) transpun prevederile Directivelor Comisiei 2003/90/CE din 6 octombrie 2003 precizand masurile de implementare în scopul art. 7 al Directivei Consiliului 2002/53/CE cu privire la caracterele minime care trebuie avute în vedere în examinare şi condiţiile minime pentru examinarea anumitor soiuri din speciile de culturi de camp;f) cu privire la distinctivitate, stabilitate şi uniformitate:(i) speciile enumerate în Anexa nr. 5 trebuie să indeplineasca condiţiile stabilite de "Protocoalele privind testele de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate" ale Consiliului Administrativ al Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO), enumerate în aceasta anexa;(îi) speciile enumerate în Anexa nr. 6 trebuie să fie conforme cu ghidurile pentru testare destinate testelor de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate ale Uniunii Internationale pentru Protectia Noilor Soiuri de Plante (UPOV), enumerate în aceasta anexa;g) cu privire la valoarea agronomica sau de utilizare, soiurile din speciile de plante agricole trebuie să indeplineasca condiţiile stabilite în Anexa nr. 7, fără sa aduca atingere art. 4 alin. (2) al prezentului ordin;h) toate caracterele soiurilor în sensul lit. f) pct. (i) din acest alineat şi toate caracterele marcate prin asterisc (*) în ghidurile pentru testare la care se referă lit. f) pct. (îi) din acest alineat trebuie să fie examinate, cu condiţia ca observatia unui caracter sa nu fie imposibil de redat din cauza expresiei unui alt caracter şi ca expresia unui caracter sa nu fie împiedicată să se manifeste de către condiţiile de mediu în care are loc testarea;i) pentru speciile enumerate în anexele nr. 5 şi 6, cerinţele minime aplicabile în organizarea testelor în camp, care sunt stabilite în ghidurile pentru testare vizate în aceste anexe, sunt indeplinite în timpul examinarilor. Speciile care nu sunt menţionate în aceste anexe se examineaza conform protocoalelor (ghidurilor) stabilite prin norme interne;j) în cazurile în care, la data intrarii în vigoare a prezentului ordin, soiurile nu au fost admise pentru includere în Catalogul comun sau în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultura şi atunci când examinarile oficiale au inceput înainte de această dată, în acord cu prevederile, fie ale:(i) Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei şi pădurilor nr. 84 din 3 februarie 2003 privind testarea şi inregistrarea soiurilor de plante agricole şi legume, care transpune prevederile Directivei 72/180/EEC; sau(îi) ghidurile CPVO enumerate în Anexa nr. 5 sau ghidurilor UPOV enumerate în Anexa nr. 6, în functie de specie, soiurile respective sunt considerate ca indeplinesc cerinţele prezentului ordin.k) prevederile de la lit. j) se aplică numai în cazurile în care examinarile duc la concluzia ca soiurile sunt conforme cu prevederile stabilite fie prin:(i) Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei şi pădurilor nr. 84 din 3 februarie 2003 privind testarea şi inregistrarea soiurilor de plante agricole şi legume; sau(îi) ghidurile CPVO enumerate în Anexa nr. 5 sau ghidurile UPOV enumerate în Anexa nr. 6, în functie de specie.l) statele membre trebuie să comunice Comisiei textul prevederilor principale ale legii naţionale pe care o adopta în domeniul acoperit de Directiva 2003/90/CE.(3) În cazul în care examinarea componentelor genealogice este necesară pentru a studia hibrizii şi soiurile sintetice, autoritatea oficiala are obligaţia să asigure confidentialitatea rezultatelor examinarii şi descrierilor componentelor genealogice, dacă amelioratorul o cere.(4) a) În cazul unui soi modificat genetic mentionat în art. 4 alin. (5), se face o evaluare a riscului de mediu echivalenta cu cea prevăzută în Legea nr. 214/2002, şi în Directiva 2001/18/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind eliberarea deliberata în mediu a organismelor modificate genetic, care abroga Directiva Consiliului 90/220/CEE.b) procedurile destinate să asigure echivalenta evaluării specifice a riscului şi a altor cerinţe relevante, în particular acelea care privesc managementul riscurilor, etichetarea şi orice monitorizare ceruta, informarea publicului şi o clauza de siguranţă, cu cele prevăzute în Directiva 2001/18/CE, vor fi introduse la propunerea comisiei printr-un Regulament al Parlamentului european şi al Consiliului. Până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, soiurile modificate genetic nu sunt admise în Catalogul oficial decat după ce au fost admise pentru comercializare în conformitate cu Legea nr. 214/2002 şi Directiva 2001/18/CE;c) Art. 13-24 ale Directivei 2001/18/CEE nu se mai aplica soiurilor modificate genetic după intrarea în vigoare a regulamentului mentionat la lit. b);d) Modalitatile tehnice şi stiintifice de implementare a evaluării riscului de mediu trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedurile Comunităţii.(5) Statele membre trebuie să se asigure ca un soi care se intenţionează să fie folosit în alimentatie sau furajare definit în art. 2 şi 3 ale Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului european şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 formuland principiile generale şi cerinţele legislaţiei alimentatiei, stabilind Autoritatea de Securitate Europeana a Alimentatiei şi formuland procedurile în materie de securitatea alimentelor, este acceptat numai dacă a fost autorizat de o legislatie relevanta. Soiurile modificate genetic care se intenţionează să fie folosite în alimentatie sau furajare sunt admise pentru testare numai dacă solicitantul va furniza autorizatia pentru eliberare deliberata în mediu, emisa în conformitate cu Legea nr. 214/2002 art. 25 alin. (6).Articolul 8În cererea de inscriere a unui soi pentru testare se va menţiona informatia privind inregistrarea lui intr-un alt stat membru sau dacă s-a depus cerere de inscriere la testare intr-un alt stat membru, în care şi când a fost acceptata.Articolul 9(1) Autoritatea oficiala se va ocupa de publicarea oficiala a catalogului soiurilor acceptate pe teritoriul tarii. Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultura din România se elaboreaza de către ISTIS, se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi se publică în Monitorul Oficial al României. În catalog sunt înregistrate numele persoanei sau institutiei responsabile pentru menţinerea soiului. Când mai multe persoane sunt responsabile pentru menţinerea unui soi, nu este necesar să se publice numele lor. Dacă numele nu sunt publicate, în catalog trebuie să se indice autoritatea care detine lista numelor persoanelor responsabile pentru menţinerea soiului.(2) Autoritatea oficiala trebuie să se asigure, atât cat este posibil, ca în momentul înregistrării ca soiul este cunoscut sub acelasi nume în toate statele membre. Dacă se cunoaste ca o samanta sau un material de inmultire al unui soi sunt comercializate intr-o alta tara sub alt nume, acel nume trebuie de asemenea indicat în catalog.(3) a) Luand în considerare informaţiile disponibile, trebuie să se asigure ca un soi care nu se distinge în mod clar:i) de un soi înregistrat în prealabil în catalog sau în alt stat membru, sau îi) de un alt soi care a fost evaluat privind distinctivitatea, stabilitatea şi uniformitatea în conformitate cu regulile corespunzătoare din Directiva 2002/53/CE, totusi fără să fie un soi cunoscut în Comunitate în sensul art. 5 alin. (1), poarta numele acelui soi în cazurile de la pct. i) şi îi).b) Prevederile de la lit. a) nu se aplică dacă acest nume poate să induca în eroare sau sa creeze confuzie cu privire la soiul în cauza, sau dacă respectand toate prevederile din statul membru în cauza, care guverneaza denumirea soiurilor, alte fapte împiedica utilizarea lui sau dacă drepturile unei părţi terte împiedica utilizarea libera a acestui nume în legătură cu soiul în cauza.(4) Statele membre redacteaza, pentru fiecare soi înregistrat, un dosar (fisa) conţînând o descriere a soiului şi un rezumat clar al tuturor factorilor care au stat la baza înregistrării acestuia. Documentaţia tehnica va cuprinde, în functie de specie, caracterizarea morfologica, caracterele fiziologice, insusirile de calitate şi/sau de utilizare şi, unde este cazul, datele de productie folosite pentru înregistrare conform prevederilor din Anexa nr. 8. Descrierea soiurilor se referă la plantele produse direct din samanta şi material de inmultire din categoria "Certificata".(5) În Catalogul oficial, soiurile modificate genetic înregistrate au indicată clar menţiunea "soiuri modificate genetic". Autoritatea oficiala trebuie să asigure în plus ca orice persoană care comercializeaza acest fel de soi va indica clar în catalogul sau de vanzari ca este un soi modificat genetic.(6) În ceea ce priveste eligibilitatea denumirii unui soi, se aplică art. 63 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/94 din 27 iulie 1994 privind regimul de protecţie comunitara a soiurilor de plante. Regulile de implementare detaliate referitoare la eligibilitatea denumirii soiurilor din speciile de plante agricole şi legume se aplică în conformitate cu Regulamentul Comisiei (CE) 930/2000, amendat de Regulamentul Comisiei (CE) 1831/2004 transpus în Anexa nr. 9.Articolul 10(1) Orice cerere sau retragere a unei cereri pentru inregistrarea unui soi, orice intrare în Catalogul oficial şi, de asemenea, orice amendament în plus trebuie să fie notificate imediat altor state membre şi Comisiei.(2) Statele membre trebuie să trimita pentru fiecare soi nou înregistrat autorităţilor din alte state membre şi Comisiei o descriere concisa a celor mai importante caracteristici pentru utilizare. Aceasta măsura nu trebuie să se aplice în cazul soiurilor, (linii consangvinizate, hibrizi), care sunt exclusiv destinati să fie componente pentru soiuri finale. La cerere, trebuie să comunice, de asemenea, o descriere a caracteristicilor speciale care fac ca un soi să fie distinct faţă de alte soiuri similare.(3) ISTIS trebuie să puna la dispoziţia autorităţilor din statele membre şi Comisiei documentatiile tehnice, la care se referă art. 9 alin. (4), ale soiurilor care au fost înregistrate sau care au fost respinse de la acceptare. Informaţiile schimbate cu privire la aceste documente trebuie tratate ca fiind confidentiale.(4) Documentaţia de înregistrare a unui soi este disponibila pentru folosire personala şi exclusiva a oricarei persoane cu interes legitim. Aceste prevederi nu se aplică când informatia trebuie, conform art. 7 alin. (3), tratata ca fiind confidentiala.(5) Când inregistrarea unui soi este refuzata sau revocata, rezultatele examinarilor vor fi puse la dispoziţia persoanei afectate de aceasta decizie.Articolul 11(1) Soiurile înregistrate trebuie mentinute conform cu practicile acceptate pentru menţinerea soiului.(2) Se verifica tot timpul menţinerea din inregistrarile tinute de persoana sau persoanele responsabile pentru soi. Aceste înregistrări trebuie să cuprindă producţia din toate generatiile anterioare semintei Baza sau materialului de inmultire.(3) Esantioanele pentru verificare se solicita de la persoana responsabila pentru soi. Asemenea esantioane pot, dacă este necesar, să fie luate pe cale oficiala. Aceste esantioane se examineaza la ISTIS prin comparatie cu esantioanele etalon la care se referă art. 7 din Anexa nr. 8.(4) Atunci când menţinerea este efectuata intr-un stat membru, altul decat cel în care soiul a fost înregistrat, statele membre implicate trebuie să asigure unul altuia asistenţa administrativa în ceea ce priveste verificarea.Articolul 12(1) Inregistrarea este valabila şi soiurile se mentin în Catalogul oficial până la sfârşitul celui de-al zecelea an calendaristic după înregistrare.(2) Inregistrarea unui soi poate fi reinnoita la un interval de timp dat dacă, este inca cultivat la o asemenea scara pentru a justifica acest lucru, este inca distinct, stabil şi suficient de uniform sau dacă trebuie mentinut în interesul conservarii resurselor genetice ale plantelor sau dacă sunt satisfacute criteriile stabilite în art. 20 alin. (2) şi (3). Retestarea soiurilor înainte de reinscriere este obligatorie pentru a determina dacă soiurile sunt inca distincte, stabile şi suficient de uniforme, pastrandu-şi aceleasi caractere ca în momentul înregistrării, exceptand cazul conservarii resurselor genetice ale plantelor, în sensul art. 20 alin. (2). Cererile de reinscriere şi semintele necesare retestarii trebuie depuse cu doi ani inaintea termenului de expirare a înregistrării, excepţie facand soiurile în conservare.(3) Perioada de valabilitate a înregistrării este extinsa provizoriu până ce este luata decizia privind cererea de reinscriere.Articolul 13(1) ISTIS trebuie să se asigure că nu apar indoieli după inregistrarea soiului privind aprecierea distinctivitatii sau a numelui lui, care în timpul acceptarii au fost clarificate.(2) Când după acceptarea soiului, s-a stabilit ca, în sensul art. 5, condiţia privind distinctivitatea lui nu a fost indeplinita la momentul înregistrării, inregistrarea trebuie să fie inlocuita cu o alta decizie sau, unde este cazul, să fie revocata, în conformitate cu acest ordin. Prin aceasta alta decizie de înregistrare, soiul trebuie, ca efect al datei initiale de înregistrare, sa nu fie privit ca un soi cunoscut în Comunitate, în înţelesul art. 5 alin. (1).(3) În cazul în care, după inregistrarea unui soi, numele sau, în sensul art. 9, nu este corespunzător, el trebuie adaptat în asa fel încât să se conformeze Directivei 2002/53/CE. Noul nume se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. Numele anterior poate fi folosit ca nume aditional. Măsuri de aplicare detaliate prin care numele anterior să poată fi folosit ca nume aditional pot fi prevăzute în conformitate cu procedura Comunităţii.(4) În conformitate cu procedurile Comunităţii, pot fi stabilite reguli pentru aplicarea alin. (1) şi (2).Articolul 14(1) Inregistrarea unui soi din Catalogul oficial trebuie să fie revocata dacă:a) se dovedeste la examinare ca soiul nu mai este distinct, stabil şi suficient de uniform, insusiri care au fost luate în considerare la inregistrarea lui în Catalogul oficial;b) la cererea persoanei sau a persoanelor responsabile pentru soi, în afara cazului în care menţinerea soiului este asigurata.(2) Soiurile se radiază din Catalogul oficial dacă:a) legislatia, regulamentele şi prevederile administrative adoptate în conformitate cu Directiva 2002/53/CE nu sunt respectate;b) în perioada cererii pentru înregistrare sau în timpul examinarii au fost furnizate elemente false sau frauduloase privind factorii pe baza cărora s-a înregistrat soiul.Articolul 15(1) Un soi este radiat din Catalogul oficial dacă inregistrarea soiului a fost revocata sau dacă perioada de valabilitate a înregistrării a expirat. Soiurile din Catalogul oficial înregistrate anterior care nu indeplinesc prevederile Directivei 2002/53/CE, sau ale prezentului ordin trebuie să fie retestate pentru a verifica dacă indeplinesc aceste prevederi. Dacă retestarea nu este facuta soiurile vor fi radiate.(2) a) Autoritatea oficiala de certificare poate, în ceea ce priveste teritoriul României, să permită certificarea şi comercializarea semintei şi materialului de inmultire după radiere, pentru o perioadă până la 30 iunie al anului al treilea de la radiere.b) pentru soiurile care au figurat conform art. 16 alin. (1) în Catalogul comun al soiurilor la care se referă art. 17, termenul care expira ultimul dintre termenele de admitere acordate de diferitele state membre în temeiul prevăzut la lit. a) se aplică la comercializare în toate statele Comunităţii, în măsura în care semintele sau materialul de inmultire din soiul în cauza nu au fost supuse nici unei restrictii de comercializare în ceea ce priveste soiul.Articolul 16(1) Ca efect al publicarii la care se referă art. 17, samanta soiurilor înregistrate în conformitate cu prevederile Directivei 2002/53/CE sau în conformitate cu principiile care corespund Directivei 2002/53/CE nu este subiectul nici unei restrictii de comercializare relativ la soi.(2) Un stat membru poate fi autorizat, pe baza unei cereri care trebuie solutionata conform procedurii Comunităţii în cazul soiurilor modificate genetic, sa interzica pe teritoriul sau sau pe o parte din teritoriul sau utilizarea soiului, sau sa stabileasca condiţii adecvate pentru cultivarea soiului şi, în cazurile menţionate la lit. c) din acest alineat, inclusiv condiţiile de utilizare pentru produsele obtinute din cultivarea acestui soi:a) când se stabileste ca, din punct de vedere al sănătăţii plantelor cultivarea soiului poate fi dăunătoare, cultivarii altor soiuri sau specii; saub) unde testarile oficiale realizate în statul membru al solicitantului, art. 5 alin. (4) fiind aplicat corespunzător, arata ca soiul nu da în orice parte a teritoriului rezultate similare celor obtinute de la un soi comparabil înregistrat deja pe teritoriul tarii, sau unde se stie ca soiul nu este potrivit pentru cultivare pe nici o parte a teritoriului datorita clasei de maturitate.Cererea trebuie depusa înainte de sfârşitul celui de-al treilea an calendaristic de după anul înregistrării;c) dacă exista motive intemeiate, altele decat cele care deja au fost menţionate sau care au putut fi menţionate în cursul procedurii prevăzute în art. 10 alin. (2), pentru a se considera ca soiul prezinta un risc pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediul înconjurător.Articolul 17(1) Pe baza informaţiilor furnizate de statele membre şi pe măsură ce acestea îi parvin, Comisia va publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria C, sub denumirea de "Catalogul comun al soiurilor de plante agricole", o lista a tuturor soiurilor ale caror seminte şi material de inmultire, în temeiul art. 16, nu sunt supuse nici unei restrictii de comercializare în ceea ce priveste soiul şi, de asemenea, informaţiile primite prevăzute în art. 9 alin. (1) privind persoana sau persoanele responsabile pentru menţinerea soiului. Publicatia indica statele membre care au beneficiat de o autorizare în conformitate cu art. 16 alin. (2) sau art. 18.(2) Publicatia cuprinde lista acelor soiuri pentru care o perioadă de comercializare este aplicata în conformitate cu lit. b) din art. 15 alin. (2). Aceasta lista indica durata perioadei şi, dacă este cazul, statele membre pentru care nu se aplică. Publicatia trebuie să indice în mod clar soiurile care au fost modificate genetic.Articolul 18Dacă se constată că, în oricare stat membru, cultivarea unui soi inscris în Catalogul comun al soiurilor de plante poate să dauneze din punct de vedere fitosanitar cultivarii altor soiuri sau specii, sau prezinta risc pentru mediu sau pentru sănătatea umana, acel stat membru poate la cerere, să fie autorizat, în conformitate cu procedura Comunităţii în cazul organismelor modificate genetic, sa interzica comercializarea semintei sau materialului de inmultire din acest soi pe intregul sau teritoriu sau pe o parte din acesta. În cazul unui pericol iminent de raspandire a unor organisme dăunătoare, sau al unui pericol iminent pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu, aceasta interdictie poate fi impusa de statul membru din momentul depunerii cererii sale până în momentul când decizia definitivă a fost luata. Aceasta decizie trebuie luata în termen de trei luni în conformitate cu procedura Comunităţii în cazul soiurilor modificate genetic.Articolul 19Când un soi a incetat să fie înregistrat intr-un stat membru care l-a acceptat initial, unul sau mai multe state membre pot menţine inregistrarea acestui soi dacă continua sa indeplineasca condiţiile necesare înregistrării pe teritoriul lor şi are asigurata menţinerea.Articolul 20(1) În conformitate cu procedura Comunităţii, se pot stabili condiţii speciale, pentru a tine cont de evolutiile în ceea ce priveste condiţiile în care pot fi comercializate semintele tratate chimic.(2) Fără a se aduce atingere Regulamentului Consiliului nr. 1467/94 din 20 iunie 1994 privind conservarea, caracterizarea, colectarea şi utilizarea resurselor genetice în agricultura, în conformitate cu procedura Comunităţii, se stabilesc condiţii speciale, care să tina cont de evolutiile în ceea ce priveste conservarea "în situ" şi utilizarea resurselor genetice ale plantelor, prin cultivarea şi comercializarea semintelor din populatiile locale şi din soiurile care sunt adaptate natural la condiţiile locale şi regionale şi amenintate de eroziune genetica.(3) Condiţiile specifice la care se referă alin. (2) includ în special urmatoarele puncte:a) populatiile locale şi soiurile trebuie să fie înregistrate conform cu prevederile acestui ordin. Procedura de acceptare oficiala tine cont de caracteristicile şi cerinţele specifice referitoare la calitate. În special, sunt luate în considerare rezultatele testelor neoficiale şi cunoştinţele acumulate din experienta practica din timpul cultivarii, inmultirii şi utilizarii, precum şi descrierile detaliate ale soiurilor şi denumirile lor relevante notificate autorităţii oficiale implicate şi care trebuie să rezulte ca excepţii de la cerinţele examinarii oficiale. Din momentul acceptarii, o astfel de populatie locala sau soi poarta menţiunea "soi în conservare" în Catalogul oficial;b) restrictii cantitative corespunzătoare.Articolul 21În conformitate cu procedura Comunităţii, ţînând cont de evolutia în domeniul conservarii resurselor genetice, se pot stabili condiţii speciale pentru inregistrarea soiurilor.Articolul 22(1) Consiliul, actionand printr-o majoritate calificata, la o propunere a Comisiei va determina dacă:a) examinarile oficiale ale soiurilor realizate intr-o tara terta ofera aceeasi siguranţa, conform art. 7, ca şi cele realizate în statele membre;b) verificările privind practicile de mentinere realizate intr-o tara terta ale soiurilor ofera aceeasi siguranţa ca şi cele realizate în statele membre.(2) Alin. (1) se aplică, de asemenea, cu privire la fiecare nou stat membru de la data aderarii până la data la care intră în vigoare legile, reglementarile sau prevederile administrative necesare care să corespunda cu Directiva 2002/53/CE.Articolul 23(1) Comisia este asistată de Comitetul Permanent pentru Seminte şi Material de inmultire pentru Agricultura, Horticultura şi Paduri, instituit prin art. 1 din Decizia Consiliului 66/399/CEE.(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică art. 4 şi 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută în art. 4 alin. (3) din Decizia 1999/468/CE se stabileste la o luna.(3) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică art. 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută în art. 5 alin. (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileste la o luna.(4) Comitetul îşi stabileste propriile reguli de procedura.(5) Reprezentantii României în Comitetul Permanent pentru Seminte şi Material de inmultire pentru Agricultura, Horticultura şi Paduri, la care se referă alin. (1), vor fi stabiliti de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.Articolul 24Sub rezerva dispoziţiilor din art. 16 şi 18 Directiva 2002/53/CE nu afectează dispozitiile legislatiilor naţionale justificate de considerente privind protectia sănătăţii şi a vietii oamenilor, animalelor sau plantelor sau protectia proprietăţii industriale sau comerciale.Articolul 25Autoritatea oficiala va comunică Comisiei textul principalelor prevederi ale acestui ordin. Comisia informeaza celelalte state membre cu privire la aceasta.Articolul 26(1) Ordinul nr. 84 din 3 februarie 2003 al ministrului agriculturii, alimentatiei şi pădurilor, modificat şi completat prin Ordinul nr. 137 din 23 februarie 2004, se abroga la data intrarii în vigoare a prezentului ordin.(2) Referirile la "Comunitate" şi "state membre" vor avea înţelesul de "România", de la data intrarii în vigoare a prezentului ordin până la data aderarii la Comunitate, în cuprinsul articolelor: 5 alin. (1) şi (2), 6, 7 alin. (1), 8, 9 alin. (2)-(4) şi (6), 11 alin. (4), 15 alin. (2) lit. b), 16 alin. (2), 18, 19 şi 25.(3) Prevederile cu referire la procedura Comunităţii şi legislatia Comunităţii din cuprinsul articolelor: 1 alin. (4), 3 alin. (3), 4 alin. (4), (6), (7), 7 alin. (2) lit. c, (4) şi 5), 10 alin. (1)-(3), 13 alin. (3) şi (4), 17, 18, 20 alin. (1) şi (2), 21, 22 alin. (1) şi (2) şi 23, se vor aplica de la data aderarii României la Comunitate.(4) Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul ordin.Articolul 27Prevederile prezentului ordin se adreseaza Institutului de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor, Centrelor pentru Testarea Soiurilor, Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Semintelor, amelioratorilor persoane fizice şi juridice, precum şi agentilor economici, persoane fizice şi juridice, autorizati pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea semintelor şi materialului de inmultire aparţînând soiurilor din speciile agricole, care vor aplica prevederile prezentului ordin.Articolul 28Acest ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I şi va intră în vigoare la 30 de zile de la data publicarii.Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturBucureşti, 23 decembrie 2005.Nr. 1.348.Anexa 1ORGANIZAREA TESTARII IN CADRUL INSTITUTULUI DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI INREGISTRAREA SOIURILORArticolul 1(1) În conformitate cu prevederile Legii nr. 266/2002, privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea semintelor şi a materialului de inmultire, precum şi inregistrarea soiurilor de plante, Institutul de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor, denumit în continuare ISTIS, examineaza tehnic soiurile româneşti şi straine pentru care se solicita înscrierea în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultura din România.(2) Inregistrarea soiurilor se face pe baza testului de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate şi, în functie de specie, se efectueaza şi testul valorii agronomice şi de utilizare.(3) La solicitarea Oficiului de Stat pentru Inventii şi Marci în vederea acordarii protectiei, ISTIS valideaza testul privind distinctivitatea, uniformitatea şi stabilitatea soiurilor, efectuat de instituţiile abilitate din tarile Comunităţii Europene.(4) În conformitate cu legislaţia comunitară, ISTIS cooperează cu instituţiile similare din statele membre ale Uniunii Europene în problematica înregistrării soiurilor. Pentru speciile pentru care nu este abilitat, institutul încheie contracte administrative bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea efectuării testului DUS.----------Alin. (4) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 575 din 9 iulie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 25 iulie 2007.Articolul 2(1) Examinarea soiurilor se organizeaza în cadrul Centrelor de Testare a Soiurilor, (denumite în continuare CTS) care sunt amplasate în diferite condiţii ecologice ale tarii şi care formeaza reteaua oficiala a testarii soiurilor.(2) Centrele de testare a soiurilor efectueaza examinarea soiurilor de cereale, plante oleaginoase, textile, plante tuberculifere şi radacinoase, plante furajere, tutun, plante medicinale şi aromatice.Articolul 3(1) Testele efectuate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor sunt urmatoarele:a) testul privind distinctivitatea, uniformitatea şi stabilitatea (DUS);b) testul de valoare agronomica şi de utilizare (VAU);c) teste pentru verificarea autenticităţii şi puritatii varietale a soiurilor multiplicate, teste care se efectueaza pe plante obtinute direct din seminte sau plante tinere din categoria "Certificata";d) teste preliminare în vederea testarii oficiale a soiurilor;e) teste pentru verificarea coincidentei la inflorire a formelor parentale;f) teste privind comportarea soiurilor înregistrate sau în curs de înregistrare în condiţii de productie.g) teste pentru verificarea menţinerii;--------Lit. g) a alin. (1) al art. 3 din anexa 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 14 septembrie 2006.h) teste specifice pentru determinarea amprentei genetice a soiului.--------Lit. h) a alin. (1) al art. 3 din anexa 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 14 septembrie 2006.Articolul 4(1) Testele privind verificarea autenticităţii şi puritatii varietale a soiurilor multiplicate se efectueaza anual de către ISTIS, în scopul de a monitoriza şi, după caz, a permite autorităţii oficiale de certificare sa ia masurile corespunzătoare prevenirii sau interzicerii folosirii la reinmultire şi pentru comercializare a semintelor necorespunzatoare din punct de vedere al autenticităţii, puritatii varietale şi stării sanitare.(2) În pre şi postcontrol se verifica dacă în cursul multiplicarii soiurile şi-au pastrat aceleasi caractere ca la inregistrarea în Catalogul oficial şi au puritatea biologica corespunzătoare categoriei declarate.(3) Se testeaza semintele din categoriile biologice: prebaza, baza, certificata sau alte categorii, după caz.Testarea se efectueaza în:a) precontrol - în parcele de control în camp, în spatii protejate şi prin electroforeza, după caz;b) postcontrol - în parcele de control în camp (microculturi) şi prin electroforeza, după caz.4) Testele pentru verificarea menţinerii se efectuează periodic de către ISTIS, în scopul determinării dacă soiul mai este încă distinct, stabil şi suficient de uniform, păstrându-şi aceleaşi caractere ca în momentul înregistrării. Testele se efectuează în câmp prin compararea seminţei de referinţă depuse la înscrierea soiului cu sămânţa pusă la dispoziţie gratuit de către menţînător.--------Alin. (4) al art. 4 din anexa 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 14 septembrie 2006.(5) Testele specifice pentru determinarea amprentei genetice a soiului se efectuează de către ISTIS în conformitate cu protocoalele şi procedurile specifice utilizate în Uniunea Europeană.------------Alin. (5) al art. 4 din anexa 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 14 septembrie 2006.Articolul 5La soiurile modificate genetic a caror forme normale sunt deja înregistrate, se verifica identitatea soiului prin testare în camp timp de un an şi, de asemenea, rezistenta indusa care a facut obiectul modificarii genetice se va verifica în cadrul unei institutii abilitate. Soiurile ameliorate prin metode clasice pentru un singur caracter (rezistenta la organismele dăunătoare androsterilitate, etc.) a caror forma normala a fost deja înregistrată, se testeaza un singur an. La aceste soiuri se verifica în paralel caracterul indus care a facut obiectul ameliorarii.Articolul 6Planul tematic cuprinde intreg sortimentul de soiuri ce se examineaza în reteaua oficiala pentru testarea soiurilor şi se întocmeşte pentru:a) culturi de toamna, până la data de 30 septembrie;b) culturi de primavara, până la data de 20 martie.Anexa 2COMANDA DE TESTAREPENTRU ANUL ......Prin prezenta solicitam Institutului de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor testarea urmatoarelor soiuri:┌────┬─────────────────┬─────┬──────────┬──────────┬───────┬────────┬──────────┐│Nr. │ │ │ Grupa de │ Sistemul │Anul de│ Tipul │ ││crt.│ Specia │Soiul│maturitate│de cultura│testare│testului│Observatii│├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤├────┼─────────────────┼─────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┼──────────┤└────┴─────────────────┴─────┴──────────┴──────────┴───────┴────────┴──────────┘Plata tarifelor de testare se va efectua conform contractului de testare ce urmeaza a fi incheiat.SOLICITANT,Anexa 3Formularul nr. 1 ROMÂNIA MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR CERERE pentru înscrierea soiului la examinare în vederea înregistrării în Catalogul oficial Data şi numărul de înregistrare: .........../......./......./ Nr. ........ Examinări solicitate: DUS pentru soi [] pentru formele parentale [] VAU pentru soi [] Amprenta genetică: pentru soi [] pentru formele parentale [] ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 1. Specia ......................... 2. Subspecia ....................... │ ├──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤ │ 3. 3.1. SOLICITANT: │3.2. AUTOR: │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ Numele: │ Numele: │ │ Prenumele: │ Prenumele: │ │ Calitatea: │ Adresa: │ │ Instituţia: │ │ │ Adresa: │ │ │ Ţara │ Ţara │ ├──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤ │ 4. Adresa pentru corespondenţă: │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 5. LOC REZERVAT PENTRU AUTORITATE: │ │ Din analizarea cererii nr. .......... din ............. a rezultat că: │ │ 5.1. Solicitantul a depus descrierea autorului pentru soiul şi/sau │ │ pentru formele parentale în cazul soiurilor hibride şi/sau │ │ sintetice realizata după ghidul UPOV DA [] NU [] │ │ sau │ │ 5.2. Solicitantul a depus descrierea oficială a soiului şi/sau pentru │ │ formele parentale efectuată de o autoritate oficială din Uniunea │ │ Europeană: DA [] NU [] │ │ sau │ │ 5.3. Solicitantul a depus cererea (copie) pentru efectuarea testului │ │ DUS şi/sau pentru formele parentale la o autoritate oficială din │ │ Uniunea Europeană: DA [] NU [] │ │ sau │ │ 5.4. Cererea solicitantului de efectuare a testului DUS a soiului şi/sau│ │ pentru formele parentale şi testului VAU a fost acceptată de către │ │ autoritate: DA [] NU [] │ │ Drept care, în conformitate cu prevederile Directivei 2004/842/CE şi/sau │ │cu principiile acesteia solicitantul POATE [] NU POATE [] multiplica/ │ │comercializa sămânţa soiului în condiţiile legii. │ │ │ │ Data ......... Semnătura/ştampila │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 6. Denumirea solului: 6.1. Provizorie: │ │ (cod sau denumire conform │ │ D 2002/63/CE; se 6.2. Definitivă: │ │ completează cu capitale) │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 7. Informaţii pentru experimentator: │ │ 7.1. Zona de cultură: │ │ 7.2. Condiţii de cultură: │ │ 7.3. Grupa de maturitate: │ │ 7.4. Recomandări suplimentare: │ ├─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤ │ 8. Originea: │ În cazul hibrizilor, indicaţi formula│ │ │ şi precizaţi dacă este liberă sau │ │ │ secretă. │ │ │ LIBERĂ [] SECRETĂ [] │ │ Formula (în cazul hibrizilor şi │ În cazul în care este secretă, │ │ soiurilor sintetice) │ completaţi şi formularul 1 bis. │ │ Ploidia │ │ ├─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┤ │ 9. Modul de Selecţie în masă [] Selecţie genealogică [] Hibridare []│ │ obţinere Alte (precizaţi): ...................................... │ │ a soiului: │ │ 9.1. Pentru hibrizi se indică formula generică │ │ 9.2. Ploidia seminţei certificabile │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 10. Componenţii genealogici/formele parentale: │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 10.1. Aparţîn solicitantului: DA [] / NU [] │ │ 10.2. Sunt proprietatea autorului DA [] / NU [] │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 11. Menţinerea purităţii biologice │ │ 11.1. Tip de selecţie de menţinere/metodă: │ │ 11.2. Responsabilul cu menţinerea: Solicitantul [] Autorul [] │ │ Alţii (nominalizaţi): │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 11.3. Locaţia în care se face │ │ menţinerea: │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 12. 12.1. Soiul a mai fost testat în altă ţară: DA [] / NU [] │ │ Dacă DA, în care: ........ │ │ perioada ................. nr. cererii de testare ....... │ │ testul DUS []; VAU []; DUS [] şi VAU [] │ │ 12.2. Soiul este în curs de testare în altă ţară; DA [] / NU [] │ │ Dacă DA, în care .... din ce an .... nr. cererii de testare .... │ │ testul DUS []; VAU []; DUS [] şi VAU [] │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 13. 13.1. Soiul a mai fost înregistrat în altă ţară: DA [] / NU [] │ │ Dacă DA, sub ce nume: ..... poziţie Catalog oficial (ţara) ..... │ │ menţînător ................ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 13.2. Soiul este înregistrat în Catalogul Comun al UE: DA [] / NU [] │ │ Dacă DA, sub ce nume: ...... în ce an ...... menţînător ........ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 14. Soiul este modificat genetic DA [] / NU [] │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 14.1. Dacă DA - evenimentul de transformare ..................... │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 14.2. Nr. şi data aprobării autorităţii pentru introducere în mediu a │ │ evenimentului de transformare: │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 15. Cererea este însoţită de: │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 15.1. Descrierea autorului conform UPOV DA [] / NU [] │ │ Pentru soiurile hibride şi soiurile sintetice autorul va depune │ │ descrierea UPOV şi pentru liniile parentale ale soiului hibrid │ │ şi componentele soiului sintetic. │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 15.2. Descrierea oficială a soiului DA [] / NU [] efectuată de către │ │ autoritatea ........... din ţara ......, conform ghidului UPOV │ │ nr. ....... │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 15.3. Copia cererii pentru efectuarea testului DUS de către autoritatea│ │ din ţara ............ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 16. Subsemnaţii suntem de acord ca testele DUS solicitate în prezenta │ │ cerere să fie efectuate de către ......................... angajându-ne│ │ să achităm taxele aferente acestui test conform Acordului de colaborare│ │ dintre ISTIS şi ............................ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Prezenta cerere a fost depusă în două exemplare din care unul se returneazăsolicitantului. Semnătura solicitantului: Semnătura autorului: Data:Formularul nr. 1 bisConfidenţial ROMÂNIA MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL DE STAT PENTRU TESTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR Nr. de înregistrare a cererii de înscriere ................ INFORMAŢII SUPLIMENTARE PRIVIND HIBRIDUL/SOIUL SINTETIC ┌───┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ 1.│ SPECIA │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 2.│ DENUMIREA (cod sau denumire conform D 2002/53/CE): │ ├───┼──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┤ │ │ 2.1. PROVIZORIE: │2.2. DEFINITIVĂ: │ ├───┼──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┤ │ 3.│ FORMULA HIBRIDULUI/SOIULUI SINTETIC: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 4.│ Liniile parentale: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 4.1. Forma mamă: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 4.2. Forma tată: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 4.3. Componentele soiului sintetic: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 5.│ Ploidia │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 5.1. Seminţei certificate: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 5.2. Seminţei formelor parentale: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 5.2.1. Forma mamă: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 5.2.2. Forma tată │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ 5.2.3. Componentele soiului sintetic: │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 6.│ INFORMŢII PRIVIND EFECTUAREA TESTULUI DUS: │ ├───┴──────────────────────┬───────────────────┬─────────────────────────────┤ │ │ Dacă s-a efectuat │ Date privind autoritatea │ │ Denumirea hibridului/ │ testul DUS │ care a efectuat testul DUS │ │ formelor parentale ├─────────┬─────────┼───────┬───────────┬─────────┤ │ │ DA │ NU │ Ţara │ Instituţia│ Perioada│ ├────────────────┬─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │Hibridul │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │Forma tată │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │Forma mamă │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │Componentele ├─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │soiului sintetic│ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┼─────────┼─────────┼───────┼───────────┼─────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────┴───────────┴─────────┤ │ Solicitantul anexez la prezenta cerere următoarele documente: │ │ ┌────────────┬───────┬────────────┬────────────────┤ │ │ Hibrid/soi │ Forma │ Forma tată │ Componentele │ │ │ sintetic │ mamă │ │soiului sintetic│ │ ├──────┬─────┼───┬───┼──────┬─────┼───────┬────────┤ │ │ DA │ NU │ DA│ NU│ DA │ NU │ DA │ NU │ ├─────────────────────────┼──────┼─────┼───┼───┼──────┼─────┼───────┼────────┤ │Descriere autorului │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┼──────┼─────┼───┼───┼──────┼─────┼───────┼────────┤ │Descrierea oficială DUS │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────┴──────┴─────┴───┴───┴──────┴─────┴───────┴────────┘ Prezenta cerere a fost depusă în două exemplare din care unul se returneazăsolicitantului. Semnătura solicitantului: Semnătura autorului: Data:-----------Anexa 3 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 580 din 18 august 2006 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 780 din 14 septembrie 2006.Anexa 4DATELE LIMITA DE INREGISTRARE A CERERILOR DE TESTARE,DE TRANSMITERE A SEMINTELOR ŞI CANTITATILE DESEMINTE ŞI MATERIAL DE INMULTIRE NECESARE PENTRU TESTARE*) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Data limita de Data limita de Cantitatile de seminte SPECIA înregistrare transmitere (material de inmultire) a cererii a semintelor VAU DUS pt. 1 CTS Total ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1 2 3 4 5 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ovaz de primavara 10.I. 1.II. 2 kg 2 kg Ovaz de toamna 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Orz şi orzoaica de primavara 10.I. 1.II. 2 kg 2 kg Orz şi orzoaica de toamna 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Secara 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Triticale de toamna 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Triticale de primavara 10.I. 1.II. 2 kg 2 kg Grau de toamna 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Grau de primavara 10.I. 1.II. 2 kg 2 kg Grau durum de toamna 15.VIII. 1.IX. 2 kg 2 kg Grau durum de primavara 10.I. 1.II. 2 kg 2 kg Orez 1.II. 1.IV. 2 kg 2 kg Porumb 1.II. 1.III. 1 kg 2 kg Sorg 1.II. 1.III. 0,5 kg 1 kg Floarea-soarelui 1.II. 1.III. 0,3 kg 1 kg În pentru ulei 15.I. 15.II. 1,5 kg 1 kg În pentru fibra 15.I. 15.II. 1,5 kg 1 kg Canepa 15.I. 15.II. 1 kg Bumbac 1.II. 1.IV. 1 kg 3 kg Ricin 1.II. 1.III. 0,5 kg Rapita de toamna pentru ulei 15.VII. 1.VIII. 1 kg 0,4 kg Rapita furajera de toamna 15.VII. 1.VIII. 1 kg 0,4 kg Soia 1.II. 15.III. 2 kg 1,5 kg Fasole 1.II. 15.III. 3 kg 2 kg Fasolita 1.II. 15.III. 3 kg 1,5 kg Mazare 1.II. 1.III. 3 kg 2 kg Linte 1.II. 1.III. 2 kg 1 kg Bob 1.II. 1.III. 5 kg 2 kg Mazariche de toamna 15.VII. 1.VIII. 2 kg 1 kg Mazariche de primavara 1.II. 1.III. 2 kg 1 kg Lupin 1.II. 1.III. 4 kg 2 kg Sfecla de zahar 15.I. 15.II. 0,300 kg Sfecla furajera 15.I. 15.II. 0,300 kg 1 kg Cartofi timpurii 1.XI. 1.XI. 50 kg 150 tub Cartofi tarzii 1.XI. 1.XI. 50 kg 150 tub Topinambur 15.I. 1.III. 40 kg Cicoare 1.II. 1.III. 0,250 kg 0,1 kg Tutun 10.I. 10.I. 0,005 kg 0,002 kg Plante medicinale 10.I. 15.II. diferentiat pe specii Lucerna de toamna 15.VII. 1.VIII. 1 kg 1 kg Lucerna de primavara 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Sorg furajer şi zaharat 1.II. 1.III. 0,5 kg 1 kg Golomat 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Raigras aristat 15.VII. 1.VIII. 1 kg 1,5 kg Raigras peren 15.I. 1.II. 1 kg 1,5 kg Firuta 15.I. 1.II. 1 kg 0,500 kg Timoftica 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Trifoi alb 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Trifoi rosu 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Paius de livezi şi înalt 15.I. 1.II. 1 kg 1,5 kg Ghizdei 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Obsiga nearistata 15.I. 1.II. 1 kg 1 kg Rapita furajera de primavara 15.I. 1.II. 1 kg 0,4 kg Mei 1.II. 1.III. 0,5 kg ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 5LISTAspeciilor care se examineaza în conformitate cu protocoaleleOficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Specii de culturi de camp Helianthus annuus L.: protocol TP-8 din 3.10.2002 Hordeum vulgare L.: protocol TP-19 din 27.03.2002 Secale cereale L.: protocol TP-58 din 31.10.2002 Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol.: protocol TP-03/2 din 27.03.2002 Triticum durum Desf.: protocol TP-120 din 27.03.2002 Zea mays L.: protocol TP-02 din 15.11.2001 Solanum tuberosum L.: protocol TP-23 din 27.03.2002 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 6LISTAspeciilor care se examineaza în conformitate cu ghidurile UniuniiInternationale pentru Protectia Soiurilor (UPOV) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Specii de culturi de camp Beta vulgaris L.: ghidul TG/150/3 din 4.11.1994 Agrostis canina L. ghidul TG/30/6 din 12.10.1990 Agrostis gigantea Roth. ghidul TG/30/6 din 12.10.1990 Agrostis stolonifera L. ghidul TG/30/6 din 12.10.1990 Agrostis tenuis Sibth. ghidul TG/30/6 din 12.10.1990 Bromus catharticus Vahl. ghidul TG/180/3 din 4.04.2001 Bromus sitchensis Trin. ghidul TG/180/3 din 4.04.2001 Bromus auleticus Trin. ghidul TG/180/3 din 4.04.2001 Dactyllis glomerata L.: ghidul TG/31/8 din 17.04.2002 Festuca arundinacea Schreber: ghidul TG/39/8 din 17.04.2002 Festuca pratensis Hudson: ghidul TG/39/8 din 17.04.2002 Festuca ovina L.: ghidul TG/67/4 din 12.11.1980 Festuca rubra L.: ghidul TG/67/4 din 12.11.1980 Lolium multiflorum Lam.: ghidul TG/4/7 din 12.10.1990 Lolium perenne L.: ghidul TG/4/7 din 12.10.1990 Lolium hybridum Hausskn.: ghidul TG/4/7 din 12.10.1990 Phleum pratense L.: ghidul TG/34/6 din 7.11.1984 Poa pratensis L.: ghidul TG/33/6 din 12.10.1990 Lupinus albus L.: ghidul TG/66/3 din 14.11.1979 Lupinus angustifolius L.: ghidul TG/66/3 din 14.11.1979 Lupinus luteus L.: ghidul TG/66/3 din 14.11.1979 Medicago sativa L.: ghidul TG/6/4 din 21.10.1988 Pisum sativum L.: ghidul TG/7/9 din 14.11.1994 (şi corectia din 18.10.1996) Trifolium pratense L.: ghidul TG/38/7 din 9.04.2003 Vicia faba L.: ghidul TG/8/6 din 17.04.2002 Vicia sativa L.: ghidul TG/32/6 din 21.10.1988 Brassica napus L. var. napobrassica (L.) Rchb.: ghidul TG/89/6 din 21.10.1988 Raphanus sativus L. var. oleiformis Pers. ghidul TG/178/3 din 4.04.2001 Arachis hypogaea L.: ghidul TG/93/3 din 13.11.1985 Brassica rapa L. var. silvestris (Lam.) Briggs [var. oleifera (DC.) Metzg.] ghidul TG/185/3 din 17.04.2002 Brassica napus L. ssp. oleifera ghidul TG/36/6 din 18.10.1996(Metzg.) Sinsk (şi corectia din 17.04.2002) Carthamus tinctorius L.: ghidul TG/134/3 din 12.10.1990 Gossypium hirsutum L.: ghidul TG/88/6 din 4.04.2001 Linum usutatissimum L.: ghidul TG/57/6 din 20.10.1995 Papaver somniferum L.: ghidul TG/166/3 din 24.03.1999 Sinapis alba L.: ghidul TG/179/3 din 4.04.2001 Glycine max. (L.) Merrill: ghidul TG/80/6 din 1.04.1998 Avena sativa L.: ghidul TG/20/10 din 1.10.1994 Oryza sativa L.: ghidul TG/16/4 din 13.11.1985 Sorghum: ghidul TG/122/31 din 6.10.1989 X Triticosecale Witt.: ghidul TG/121/3 din 6.10.1989 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Anexa 7TESTUL DE VALOARE AGRONOMICA ŞI DE UTILIZARE (VAU)Articolul 1Caracterele privind examinarea valorii agronomice şi de utilizare care se urmaresc sunt urmatoarele:a) producţia;b) rezistenta la organismele dăunătoare;c) comportarea faţă de factorii de mediu;d) caractere privind calitatea.Articolul 2(1) În conformitate cu art. 4 al alin. (2) pct. a) condiţiile de examinare ale soiurilor de ierburi având alta destinatie decat pentru furaj sunt specifice. Soiurile din speciile pentru gazon se testeaza în experiente urmarindu-se anumite criterii: ritmul de crestere în primavara, densitatea covorului vegetal, gradul de acoperire al terenului, rezistenta la calcare, aspectul general al gazonului, etc.(2) La cereale, plante oleaginoase şi textile, plante tuberculifere şi radacinoase şi plante furajere, testul VAU se efectueaza, de regula, în cel puţîn cinci CTS-uri. Stabilirea retelei Centrelor pentru Testarea Soiurilor pentru testare la fiecare specie se face ţînând seama de condiţiile pedoclimatice şi de importanţa economica a speciei respective.(3) Testarea soiurilor autohtone şi straine pentru determinarea valorii agronomice şi de utilizare dureaza trei cicluri de productie efectiva. Testarea poate dura numai doi ani (doua cicluri) în cazul soiurilor la care în acesti doi ani rezultatele sunt superioare soiurilor martor, în toate localităţile de testare.Articolul 3(1) Pentru efectuarea testului VAU, la CTS-uri se fac anumite observatii care se trec în fisele intocmite în acest scop după cum urmeaza:a) producţia bruta la unitatea de suprafaţa, umiditatea boabelor, iar după efectuarea analizei variantei producţia relativa şi semnificatia diferentelor;b) insusiri fiziologice ca rezistenta la iernare, capacitatea de regenerare în primavara, rezistenta la temperaturi scazute, rezistenta la cadere, frangere, seceta, arsita, scuturare, la boli şi daunatori şi perioada de vegetatie.(2) În scopul caracterizarii cat mai complete a soiurilor aflate în examinare, în laboratoarele ISTIS sau în alte laboratoare de specialitate recunoscute se efectueaza analize chimice pentru determinarea continutului în principii activi specifici sau a continutului în fibra la plantele textile. Soiurile din speciile care se prelucreaza industrial (grau, orzoaica, sfecla de zahar, în pentru fibra, canepa, bumbac, floarea soarelui, în pentru ulei, cartof), se vor verifica şi sub aspectul insusirilor tehnologice în laboratoare proprii sau în alte laboratoare de specialitate recunoscute sau statii industriale. În acest din urmă caz, datele obtinute se vor transmite numai la ISTIS.Articolul 4(1) Pe baza observatiilor şi determinarilor facute, CTS-urile completeaza registrul de camp şi apoi fisele de observatii în doua exemplare, redate în tabelele nr. 1 la nr. 5 din care primul exemplar se transmite la ISTIS, pentru calculul automat al datelor, până la termenele stabilite în aceasta anexa (tabelul nr. 6), iar al doilea exemplar rămâne la CTS.(2) Rezultatul testului DUS efectuat asupra unui soi se va comunică solicitantului la sfârşitul examinarii, iar al testului VAU la sfârşitul fiecarui an de testare.Tabelul nr. 1DATE GENERALE ASUPRA EXPERIENTEI*Font 7*┌──┬────────────────────┬─┬─┬─┬─┬─┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│1 │Numar fisa │ │ │ │ │1│ 1. DATE METEOROLOGICE 4. INSAMANTARE │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┼┬──────┬───────────────────┬────────────────────────────┐ ││2 │Zona │ │ │ │ │ ││ │ TEMPERATURA gr. C │ PRECIPITATII mm │Data sem./plant. ........................ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤│ ├───┬────┬─────┬────┼───┬────┬─────┬──────┬──────┤Adancime sem./plant. .................... ││3 │C.I.S. │ │ │ │ │ ││ LUNA │ I │ II │ III │ ML │ I │ II │ III │ T.L. │Z cu P│Distante sem. ........................... │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤Tratare sem. - preparat ││4 │Grupa/Specia │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ - doza │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││5 │Subgrupa │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││6 │Experienta │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 5. INTRETINERE │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤┌──────────────────────────┬──────┬───────┤│7 │Condiţii de cultura │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ Specificare │Data │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤├──────────────────────────┼──────┴───────┤│8 │Domeniul experientei│ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤├──────────────────────────┼──────────────┤│9 │An de experimentare │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤├──────────────────────────┼──────────────┤│10│Metoda de asezare │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤├──────────────────────────┼──────────────┤│11│Altitudinea │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤└──────────────────────────┴──────────────┤│12│Tip de sol │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││13│Nr. variante │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││14│Nr. repetitii │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││15│Plante/ha (mp.) │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┼───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││16│Suprafaţa parcelei │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┼─┼─┼─┼─┼─┤├──────┴───┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││17│Planta premergatoare│ │ │ │ │ ││Min. abs. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────────────────────┴─┴─┴─┴─┴─┤├──────────┼────┼─────┼────┼───┼────┼─────┼──────┼──────┤ ││ │ ││Max. abs. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼──────────────────────────────┤└──────────┴────┴─────┴────┴───┴────┴─────┴──────┴──────┘ ││ │ │ 2. PREGATIREA TERENULUI 6. IRIGAREA │├──┼──────────────────────────────┤┌──────────────────────────┬──────────────┬─────────────┬┬────────┬─────────────────┬──────────────┤│ │ ││ Specificare │ Data │ Adancime ││ Val. │ Data │ Norma. mc │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┼┼────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ ││ │ │ ││ 1 │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤├────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ ││ │ │ ││ 2 │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤├────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ ││ │ │ ││ 3 │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤├────────┼─────────────────┼──────────────┤│ │ ││ │ │ ││ 4 │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┴──────────────┴─────────────┘└────────┴─────────────────┴──────────────┤│ │ ││ 3. FERTILIZAREA 7. ALTE LUCRARI │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┬──────────────┬─────────────┬──────────────────────────────────────────┤│ │ ││ Specificare │ Data │ Doza ├──────────────────────────────────────────┤├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┼──────────────────────────────────────────┤│ │ ││ │ │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤ 8. RECOLTAREA ││ │ ││ │ │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤Data recoltarii ││ │ ││ │ │ │ │├──┼──────────────────────────────┤├──────────────────────────┼──────────────┼─────────────┤ SEF CENTRU ││ │ ││ │ │ │ │└──┴──────────────────────────────┴┴──────────────────────────┴──────────────┴─────────────┴──────────────────────────────────────────┘ Tabelul nr. 2 DATE DE PRODUCTIE Numar fisa: 2 Zona: C.T.S. │_│_│ Grupa: Subgrupa: Experienta:┌────┬────┬────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐│ │ │ │ DATE PE ANUL IN CURS │Randament││ │ │ ├───────────────────────────────┬───────────────────────────────┬───────────────────────────────┤ sau % ││Nr. │Cod.│Denumire│ Suprafaţa parcelei/Nr. plante │ Producţia/parcela - kg. │ Umiditatea % │ zahar ││crt.│var.│varianta│ la parc. │ │ │ ││ │ │ ├───────┬───────┬───────┬───────┼───────┬───────┬───────┬───────┼───────┬───────┬───────┬───────┤ ││ │ │ │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ │├────┼────┼────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │├────┼────┼────────┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┬─┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 6 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 7 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 8 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 9 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 10 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 11 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 12 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 13 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 14 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 15 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 16 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 17 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 18 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 19 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 20 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 21 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 22 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 23 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 24 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 25 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴────┴────────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘Tabelul nr. 3DATE DE PRODUCTIE - PLANTE FURAJERE*Font 6*┌──┬───┬───┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┬───────┬───────┐│ │ │Va-│ │ │ │Produc-│Produc-││Nr│Cod│ri-│ Coasa I │ Coasa II │ Coasa III │ tia │ tia ││c │var│an ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┤ medie │ medie ││r │ │ta │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ M │ SU │ SU │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ M │ SU │ SU │ R1 │ R2 │ R3 │ R4 │ M │ SU │ SU │totala │totala ││t │ │ │ │ │ │ │t/ha │ % │t/ha │ │ │ │ │t/ha │ % │t/ha │ │ │ │ │t/ha │ % │t/ha │MV t/ha│SU t/ha│├──┼───┼───┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┼───────┤│ 1│ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │ 21 │ 22 │ 23 │ 24 │ 25 │ 26 │├──┼───┼───┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┤│ 1│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 2│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 3│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 4│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 5│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 6│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 7│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 8│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│ 9│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│10│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│11│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│12│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│13│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│14│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│15│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│16│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│17│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│18│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│19│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼───┼───┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┤│20│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└──┴───┴───┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘Tabelul nr. 4CARACTERE MORFOLOGICE ŞI DATA PRINCIPALELOR FENOFAZE*Font 7* Numar fisa: 3 Zona: C.T.S. │_│_│ Grupa: Subgrupa: Experienta:┌────┬────┬────────┬───────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┐│ │ │ │ DATE FENOLOGICE │ CARACTERE MORFOLOGICE │Determ. umid. la data de:││Nr. │Cod.│Denumire├────────┬─────────┬───────────────┬────────┼─────┬───────┬──┬───────────────────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┬───────┤│crt.│var.│varianta│Rasarire│Inspicare│Infloritul/I-T │Maturit.│Talia│ Lung. │U │ Desime plante │ MMB │ MHL │ │ │ │ ││ │ │ │ │ ├───────┬───────┤tehnica │ │tehnica│N ├─────┬─────┬───────┤ g │ kg. │ │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │t-mna│prim.│la rec.│ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼─────┼───────┼──┼─────┼─────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼───────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │11│ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │├────┼────┼────────┼─┬─┬─┬──┼─┬─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼──┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬──┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬──┬──┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ | │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 6 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 7 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 8 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 9 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 10 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 11 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 12 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 13 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 14 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 15 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 16 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 17 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 18 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 19 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 20 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 21 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 22 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 23 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 24 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┤│ 25 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴────┴────────┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴──┘ Tabelul nr. 5 COMPORTAREA FAŢA DE FACTORII DE MEDIU ŞI BOLI Numar fisa: 4 Zona: C.T.S. │_│_│ Grupa: Subgrupa: Experienta:┌────┬────┬────────┬───────────────────────────────────────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │ │ │Denum. boala│Denum. boala│Denum. boala│Denum. boala│Denum. boala││Nr. │Cod.│Denumire├─────┬───┬─┬──┬────┬─────┬────┬───┬───┬───┬────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│crt.│var.│varianta│Iern.│Tsc│S│c.│Ars.│Sist.│Ste.│Cd │Fr.│Sc.│Inc.│ │ │ │ │ ││ │ │ ├─────┼───┴─┴──┴────┴─────┤ % │% │ % │ % │ % ├─────┬──────┼─────┬──────┼─────┬──────┼─────┬──────┼─────┬──────┤│ │ │ │ │ NOTE │ │ │ │ │ │ F │ I │ F │ I │ F │ I │ F │ I │ F │ I │├────┼────┼────────┼─────┼───┬─┬──┬─┬──┬─┬─┬─┼─┬──┼─┬─┼─┬─┼─┬─┼─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬──┼─┬─┬─┼─┬─┬──┤│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 4 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 6 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 7 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 8 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 9 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 10 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 11 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 12 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 13 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 14 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 15 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 16 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 17 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 18 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 19 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 20 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 21 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 22 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 23 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 24 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────┼─────┼───┼─┼──┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼─┼─┼─┼─┼─┼──┤│ 25 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴────┴────────┴─────┴───┴─┴──┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴─┴─┴─┴─┴─┴──┘Tabelul nr. 6LISTACU TERMENELE PANA LA CARE SE DEPUN FISELE DE OBSERVATII ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea speciei sau grupei Termen crt. de specii maxim ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Cereale paioase de toamna - orz, orzoaica ............................................ 5 iulie - grau: zonele de sud, sud-est, vest ale tarii ............. 10 iulie - grau: Moldova şi Transilvania ............................ 15 iulie 2. Rapita de toamna (samanta şi furaj), mazare (boabe şi furajera), mazariche (toamna şi primavara), linte ..................... 1 august 3. Cereale paioase de primavara, în pentru ulei şi fibra, rapita de primavara ............................................... 15 august 4. Cartofi (timpurii şi în dinamica) .......................... 15 septembrie 5. Fasole, fasolita, naut, lupin, bob, floarea soarelui, canepa ............................................................ 15 septembrie 6. Soia, cartofi semitarzii şi tarzii, alune de pamant ........ 15 octombrie 7. Porumb boabe (toate grupele), sorg ......................... 1 noiembrie 8. Plante furajere ............................................ 1 noiembrie 9. Orez, tutun, sfecla de zahar şi furajera, ricin, bumbac, plante medicinale .......................................... 1 noiembrie ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Articolul 5(1) În conformitate cu prevederile Legii nr. 266/2002, pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor, solicitantul va plati, odata cu înscrierea la examinare, tarifele stabilite conform ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în vigoare.(2) După înscrierea la testare între ISTIS şi beneficiari se incheie contracte anuale de testare care conţîn oblibaţiile părţilor, soiurile aflate în testare şi valoarea contractelor.Anexa 8INREGISTRAREA SOIURILOR DE PLANTE AGRICOLEArticolul 1(1) În vederea înregistrării soiurilor se constituie Comisii de înregistrare pentru culturi de camp, cartof, tutun, plante medicinale şi aromatice.(2) Componenta Comisiei de înregistrare se aproba de către conducerea MAPDR, la propunerea ISTIS. Din comisie fac parte specialisti din MAPDR, institute de invatamant superior agricol, ISTIS, precum şi alti specialisti, care să nu aiba nici un fel de interes personal în luarea deciziilor privind inregistrarea soiurilor.(3) Comisia de înregistrare este coordonata în activitatea ei de către secretarul de stat cu problemele productiei vegetale.(4) Sedintele comisiilor de înregistrare se vor tine cu cel puţîn 2/3 din numărul membrilor.(5) Comisiile de înregistrare se intrunesc de cate ori este cazul.Articolul 2Documentaţia tehnica pentru soiurile testate în vederea înregistrării se întocmeşte de către ISTIS şi se transmite membrilor comisiei cu 10 zile inaintea convocarii sedintei. Prezentarea soiurilor în documentaţia de înregistrare se face codificat.Articolul 3Pe baza documentatiei tehnice prezentate de ISTIS, comisia de înregistrare propune cu o majoritate simpla (jumătate plus unu) inregistrarea, amanarea sau respingerea soiului. Propunerile comisiei de înregistrare vor fi supuse aprobării conducerii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.Articolul 4Concluziile sedintei de înregistrare se vor consemna intr-un proces-verbal, conform modelului de mai jos, care se va pastra la arhiva ISTIS: ROMÂNIA STEMA MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR ŞI DEZVOLTARII RURALE --------------------------------------------------- Comisia de înregistrare pentru _____________ SE APROBA, DE ACORD, Ministrul Agriculturii, Secretar de Stat, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, PROCES-VERBAL incheiat astazi ______________ Subsemnatii, membrii Comisiei de Înregistrare pentru ______________________ ______________________________________________________________________________ luand în discutie documentaţia tehnica prezentată de Institutul de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor propunem urmatoarele: I. Sa se aprobe inregistrarea pentru productie începând cu anul _________ a soiurilor specificate mai jos, care au indeplinit condiţiile pentru a fi înregistrate, introduse şi generalizate în cultura: Soiurile înregistrate au acelasi regim ca şi cele inscrise în Catalogul oficial. ________________________________ ________________________________ II. Nu au indeplinit condiţiile pentru a fi înregistrate soiurile: ________________________________ III. Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces-verbal în doua exemplare care fac parte din documentaţia tehnica a soiurilor înregistrate. MEMBRII COMISIEI, __________________ __________________ __________________ __________________ __________________ __________________Articolul 5Pentru soiurile înregistrate, ISTIS elibereaza solicitantului un certificat privind inregistrarea acestuia.Articolul 6(1) Pentru materialul biologic testat şi aprobat pentru înregistrare, ISTIS redacteaza urmatoarele documente:a) Registrul soiurilor înregistrate care se păstrează la ISTIS şi se completeaza la zi;b) Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultura din România.(2) Catalogul oficial cuprinde denumirea soiului şi al sinonimelor cunoscute, tipul soiului, mentinatorul soiului, anul şi data înregistrării, reinscrierii sau radierii, şi alte menţiuni specifice. Înscrierea soiurilor pe specii, se face în functie de grupa de precocitate şi/sau în ordine alfabetica. Catalogul oficial contine intr-un capitol special descrierile soiurilor înregistrate în anul respectiv, în conformitate cu documentatiile tehnice după care s-a facut inregistrarea.Articolul 7(1) La înregistrare se constituie esantionul etalon (de referinţa) care trebuie să fie identica cu probele supuse testarii, faţă de care se va compara în anii urmatori autenticitatea semintei în urma selectiei de mentinere. Aceste esantioane se solicita de la persoana responsabila pentru soi.(2) Marimea esantionului etalon se stabileste de ISTIS şi va fi păstrată în condiţii corespunzătoare timp de 10 ani pentru a servi ca martor în verificarea periodica a soiurilor înregistrate. La hibrizi, esantionul etalon se va constitui şi din formele parentale.Anexa 9

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 04-08-2007 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 04-08-2007 până la data de 31-10-2007 |
Ajutor
Istoric forme consolidate
| FB | Forma de bază a actului |
| FC | Forma consolidată a actului |
| FR | Forma republicată a actului (ex: FR1, FR2..) |

Abrogată
---------Anexa 9 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 575 din 9 iulie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 25 iulie 2007.----