ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 25 noiembrie 2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008Data intrării în vigoare 08-12-2008
Conform pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 168 din 8 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 14 mai 2009, în tot cuprinsul ordonanţei de urgenţă, denumirea Ministerul Economiei şi Finanţelor se înlocuieşte cu denumirea Ministerul Finanţelor Publice.Având în vedere faptul că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, are dreptul, prin instituţiile sale, să acorde asistenţă prin proiecte de înfrăţire instituţională, precum şi faptul că acest drept nu se poate concretiza în contracte de înfrăţire instituţională din lipsa cadrului legal, apare necesitatea reglementării, în regim de urgenţă, a tuturor aspectelor juridice necesare implementării unor astfel de proiecte,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.Articolul 1(1) Se înfiinţează pe lângă Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate Administrativă de înfrăţire Instituţională şi de Asistenţă Tehnică, o activitate finanţată integral din venituri proprii, constând în derularea şi gestionarea proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană în care România va avea rol de donator de asistenţă tehnică.La data de 31-07-2014 Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014, prin modificarea unei sintagme.(2) În toate contractele de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică, Ministerul Fondurilor Europene este responsabil de managementul administrativ şi financiar al acestora şi le va semna în această calitate.La data de 31-07-2014 Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.La data de 19-02-2013 Art. 1 a fost modificat de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele înţelesuri:a) proiecte de înfrăţire instituţională reprezintă proiecte finanţate de Comisia Europeană prin programe de asistenţă financiară nerambursabilă, pentru furnizarea de asistentă tehnică beneficiarilor de proiecte din alte state. Asistenţa tehnică poate fi furnizată de instituţii ale administraţiei publice din România sau de alte instituţii din România acreditate de Comisia Europeană;a^1) proiecte de asistenţă tehnică reprezintă proiecte finanţate de Comisia Europeană prin programe de asistenţă financiară nerambursabilă, pentru furnizarea de asistenţă tehnică beneficiarilor de proiecte din alte state. Asistenţa tehnică poate fi furnizată de instituţii ale administraţiei publice din România, fie singure, fie în parteneriat cu instituţii private naţionale şi internaţionale.La data de 31-07-2014 Litera a^1) a articolului 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.b) beneficiar de asistenţă tehnică reprezintă instituţia din cadrul unui stat beneficiar de sprijin din partea Comisiei Europene în cadrul unor programe de asistenţă financiară nerambursabilă - Instrumentul de asistenţă pentru preaderare, programele CARDS, MEDA, TACIS, Facilitatea de tranziţie, care implementează un proiect de înfrăţire instituţională;c) Autoritatea Administrativă de Înfrăţire Instituţională şi de Asistenţă Tehnică, denumită în continuare AAIIAT, este Ministerul Fondurilor Europene, responsabilă cu managementul administrativ şi financiar al proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică, în care România va avea rol de donator de asistenţă tehnică;La data de 31-07-2014 Litera c) a articolului 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.d) instituţii furnizoare de asistenţă tehnică sunt instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, care furnizează asistenţă tehnică în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională;e) instituţii din România acreditate de Comisia Europeană reprezintă instituţiile acreditate de Comisia Europeană, în baza unor criterii de calificare cumulative stabilite de aceasta, care vor implementa proiecte de înfrăţire instituţională în aceleaşi condiţii ca instituţiile donatoare de asistenţă tehnică;La data de 17-05-2009 Litera e) a articolului 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 168 din 8 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 14 mai 2009.f) contract de înfrăţire instituţională reprezintă contractul încheiat între beneficiarul de asistenţă şi instituţia furnizoare de asistenţă, în vederea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în implementarea proiectului;f^1) contract de asistenţă tehnică - contractul de prestări de servicii de asistenţă tehnică încheiat între beneficiarul de asistenţă şi instituţia furnizoare de asistenţă, în vederea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în implementarea proiectului.La data de 31-07-2014 Litera f^1) a articolului 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.g) consilier rezident de înfrăţire instituţională reprezintă funcţionarul public, funcţionarul public cu statut special, judecătorul, procurorul sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, consilierul pentru afaceri europene, personalul contractual, precum şi alte categorii de salariaţi din administraţia publică, aşa cum sunt definiţi de lege, care pot fi implicaţi în proiecte de înfrăţire instituţională din cadrul instituţiilor furnizoare de asistenţă tehnică care, în baza unui mandat, lucrează permanent în instituţia beneficiară de asistenţă pentru o perioada de cel puţin un an în cadrul unui contract de înfrăţire instituţională;h) coordonator de proiect reprezintă persoana desemnată în acest sens din cadrul instituţiei furnizoare de asistenţă tehnică, care are rolul de a coordona implementarea proiectului de înfrăţire instituţională sau asistenţă tehnică;La data de 31-07-2014 Litera h) a articolului 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.i) alocaţie zilnică, denumită în continuare per diem, reprezintă o sumă de bani care este dată consilierilor rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorilor de proiect şi experţilor cooptaţi, în baza contractului de înfrăţire instituţională, în vederea acoperirii cheltuielilor zilnice pe timpul delegării, în scopul asigurării cazării, transportului local, precum şi pentru hrană şi alte cheltuieli efectuate în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul proiectului;La data de 24-06-2010 Litera i) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 16 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 24 iunie 2010.i^1) tarif zilnic per expert - reprezintă o sumă ofertată per expert cu luarea în considerare a numărului de zile prestate pe proiect în cadrul contractului de asistenţă tehnică. Suma acoperă cheltuielile expertului de cazare, de transport internaţional şi local, pentru hrană şi alte cheltuieli efectuate în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul proiectului, costul de administrare, indemnizaţia expertului ce include obligaţiile fiscale ale angajatului şi ale angajatorului.La data de 31-07-2014 Litera i^1) a articolului 2 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.j) expert reprezintă funcţionarul public, funcţionarul public cu statut special, judecătorul, procurorul sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul de probaţiune, consilierul pentru afaceri europene, personalul contractual, precum şi alte categorii de salariaţi din administraţia publică aşa cum sunt definiţi prin lege sau de personal din cadrul instituţiilor acreditate potrivit art. 2^1, care pot fi implicaţi în proiecte de înfrăţire instituţională şi proiecte de asistenţă tehnică din cadrul instituţiilor furnizoare de asistenţă tehnică care, în baza unui mandat, îndeplinesc misiuni cu caracter temporar în cadrul unui contract de înfrăţire instituţională, precum şi în cadrul unui contract de asistenţă tehnică.La data de 31-07-2014 Litera j) a articolului 2 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.k) Punct naţional de contact, denumit în continuare PNC, este Ministerul Fondurilor Europene, responsabil cu promovarea, dezvoltarea şi coordonarea proiectelor de înfrăţire instituţională.La data de 19-02-2013 Litera k) a articolului 2 a fost modificată de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.Articolul 2^1Proiectele de înfrăţire instituţională vor fi implementate în calitate de donatori de asistenţă tehnică în ţările beneficiare de instituţiile publice din România, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d), precum şi de alte instituţii acreditate de Comisia Europeană, în baza unor criterii de calificare cumulative stabilite de aceasta.La data de 17-05-2009 Articolul 2^1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 168 din 8 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 14 mai 2009.Articolul 3Responsabilităţile AAIIAT referitoare la activitatea prevăzută la art. 1 sunt următoarele:a) asigură managementul administrativ şi financiar al proiectelor de înfrăţire instituţională şi asistenţă tehnică şi le va semna în această calitate;b) asigură consultanţă autorităţilor române în vederea pregătirii ofertelor şi a participării la reuniunile de selecţie şi la şedinţele de deschidere a ofertelor;c) avizează din punct de vedere procedural ofertele ce urmează a fi prezentate statului beneficiar, precum şi ofertele care urmează să fie depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de asistenţă tehnică;d) oferă instruire cu privire la prevederile manualului de înfrăţire instituţională specialiştilor români care vor participa în proiectele de înfrăţire instituţională în calitate de coordonator de proiect şi consilier rezident de înfrăţire instituţională;e) oferă instruire cu privire la ghidurile practice pentru contractele cu finanţare nerambursabilă - acţiuni externe ale comunităţii europene şi alte prevederi comunitare specialiştilor români care vor participa în proiectele de asistenţă tehnică în calitate de coordonator de proiect şi experţi;f) asigură consultanţă şi sprijin pe durata negocierii şi semnării contractelor de înfrăţire instituţională şi pe durata selectării ofertelor şi atribuirii contractelor de asistenţă tehnică, precum şi pentru orice modificări ulterioare ale acestora;g) administrează baze de date cu experţi din diferite instituţii şi domenii de activitate;h) emite cereri de plată către instituţiile din ţările beneficiare ale asistenţei din partea României, abilitate să efectueze plăţile;i) emite facturi pentru serviciile prestate de către experţii români în cadrul contractelor de asistenţă tehnică şi în conformitate cu prevederile contractuale şi procedurile aplicabile;j) primeşte sume reprezentând plăţi efectuate de beneficiarul de asistenţă tehnică în cadrul proiectului de înfrăţire instituţională şi de beneficiarul asistenţei tehnice în cadrul contractului de asistenţă tehnică;k) verifică şi autorizează plăţile efectuate în cadrul proiectelor;l) efectuează plăţile către consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, experţii cooptaţi şi către participanţii la vizitele de studii;m) deschide conturi bancare şi conturi în sistemul Trezoreriei Statului sau al unei instituţii bancare private, pe care le administrează în regim de dublă semnătură;n) organizează şi conduce contabilitatea operaţiunilor desfăşurate în cadrul proiectului, conform normelor legale în vigoare.La data de 31-07-2014 Articolul 3 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 4Promovarea, dezvoltarea şi coordonarea activităţilor de înfrăţire instituţională sunt realizate de către Ministerul Fondurilor Europene, prin exercitarea funcţiei sale de punct naţional de contact.La data de 19-02-2013 Articolul 4 a fost modificat de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.Articolul 5Ministerul Fondurilor Europene în exercitarea funcţiei sale de punct naţional de contact:La data de 19-02-2013 Partea introductivă a articolului 5 a fost modificată de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.a) asigură comunicarea dintre Comisia Europeană, punctele naţionale de contact din statele beneficiare de înfrăţire instituţională şi instituţiile potenţial furnizoare de asistenţă din România;b) realizează activităţi de transmitere a informaţiilor privind lansarea şi derularea proiectelor de înfrăţire instituţională către instituţiile potenţial furnizoare de asistenţă din România;c) promovează şi sprijină dezvoltarea de parteneriate între instituţiile române şi cele din alte state membre, în vederea creării de consorţii pentru elaborarea de oferte comune;d) monitorizează participarea României la proiectele de înfrăţire instituţională în calitate de furnizor de asistenţă;e) derulează acţiuni de informare şi sinteză asupra proiectelor de înfrăţire instituţională, ce ţin de exercitarea rolului de Punct naţional de contact.Articolul 6(1) Pentru înfiinţarea activităţii prevăzute la art. 1 se va aloca o sumă în lei echivalentă cu 10.000, euro sub formă de împrumut de la bugetul de stat, în condiţiile art. 69 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările ulterioare, din bugetul Ministerului Fondurilor Europene.La data de 19-02-2013 Alineatul (1) din Articolul 6 a fost modificat de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013, prin înlocuirea unei sintagme.(2) Finanţarea ulterioară a activităţii prevăzute la art. 1 se va realiza din veniturile proprii.(3) Veniturile proprii aferente activităţii prevăzute la art. 1 se constituie din sumele încasate reprezentând valoarea totală a contractelor aflate în implementare pentru proiectele de înfrăţire instituţională pentru care România are rol de donator de asistenţă tehnică.Articolul 7(1) Ministerul Fondurilor Europene gestionează proiectele de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică pentru toţi ordonatorii principali de credite.(2) Ministerul Fondurilor Europene va deschide conturi bancare în lei şi în euro, prin care se vor derula toate operaţiunile financiare aferente participării la proiectele de înfrăţire instituţională şi asistenţă tehnică.(3) Ministerul Fondurilor Europene va încasa fondurile de la statul beneficiar al asistenţei tehnice şi va efectua plăţile necesare consilierilor rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorilor de proiect şi experţilor cooptaţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică în moneda euro.La data de 31-07-2014 Articolul 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 8Cheltuielile eligibile ce urmează să fie efectuate pentru activitatea prevăzută la art. 1 din venituri proprii sunt cele necesare acoperirii următoarelor costuri pentru:a) contractarea de experţi pentru întocmirea aplicaţiei/ofertei în vederea aplicării în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi proiectelor de asistenţă tehnică;b) traducere şi interpretariat;c) transport, per diem alocate pentru asigurarea participării la reuniunile de prezentare a ofertelor organizate de administraţiile statelor beneficiare de proiecte de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică;d) logistică, birotică, achiziţii/închirieri/leasing autoturisme şi cheltuielile conexe, precum taxe de înmatriculare, asigurare obligatorie şi facultativă, revizii, carburant, necesare implementării proiectelor de înfrăţire instituţională şi asistenţă tehnică;e) întreţinere şi exploatare mijloace fixe şi obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare şi utilizate în cadrul activităţii de înfrăţire instituţională şi asistenţă tehnică;f) servicii de poştă şi curierat rapid;g) servicii notariale, de consultanţă şi reprezentare juridică aferente activităţii prevăzute la art. 1;h) activităţi de protocol;i) emiterea documentelor de călătorie/vize pentru personalul implicat în proiectele de asistenţă tehnică;j) instruirea personalului Ministerului Fondurilor Europene şi al instituţiilor furnizoare de asistenţă tehnică în ţară şi în străinătate, inclusiv costuri de transport, per diem, şi costuri pentru cazare şi hrană;k) diferenţele de curs valutar;l) comisioane, speze bancare aferente plăţilor efectuate şi garanţii;m) servicii pentru organizarea de evenimente.La data de 31-07-2014 Articolul 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 9Abrogat.La data de 24-06-2010 Art. 9 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 16 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 24 iunie 2010.Articolul 10(1) În vederea prezentării ofertelor de înfrăţire din delegaţii vor face parte coordonatorul de proiect, consilierul rezident de înfrăţire instituţională, alţi experţi propuşi în cadrul ofertei, iar în vederea prezentării ofertelor de asistenţă tehnică din delegaţii vor face parte coordonatorul de proiect, precum şi experţii propuşi în ofertă.(2) Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene vor putea participa la toate reuniunile de prezentare a ofertelor, precum şi la reuniunile organizate în etapa de implementare a proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică.La data de 31-07-2014 Articolul 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 11(1) În vederea îndeplinirii activităţii prevăzute la art. 1 vor fi cooptaţi consilieri rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatori de proiect, precum şi experţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică care vor fi remuneraţi pentru activitatea depusă în cadrul proiectului printro indemnizaţie stabilită în contractul de înfrăţire instituţională, respectiv contractul de asistenţă tehnică, în funcţie de numărul de zile lucrate şi în baza documentelor aprobate conform procedurilor prevăzute în normele metodologice.(2) Indemnizaţia pe care o primesc consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, precum şi experţii cooptaţi pentru activitatea depusă în baza contractelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică este asimilată, din punct de vedere fiscal, veniturilor din salariu şi se impozitează potrivit legislaţiei în materie.(3) Indemnizaţia brută pe care o primesc consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, precum şi experţii cooptaţi pentru activitatea depusă în baza contractelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică este asimilată salariului, din punctul de vedere al obligaţiilor fiscale, respectiv contribuţiilor sociale obligatorii, ce decurg din legislaţia specifică în vigoare.(4) Consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, precum şi experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică, în care România este donator de asistenţă tehnică, îşi vor îndeplini misiunile în baza unui mandat aprobat de către conducătorul instituţiei furnizoare de asistenţă tehnică şi în conformitate cu prevederile legale in vigoare.(5) Prin derogare de la prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea depusă în cadrul contractelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică, în care România este donator de asistenţă tehnică, nu constituie situaţie de incompatibilitate pentru consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, şi nici pentru experţii cooptaţi.(6) Activitatea depusă în cadrul proiectului de către consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, precum şi de către experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi de asistenţă tehnică se va evalua la sfârşitul anului în funcţie de mandatul primit, obiectivele misiunii şi de rezultatele înregistrate şi descrise în raportul misiunii şi în raportul anual. Activitatea prestată şi rezultatele evaluării vor fi luate în considerare la evaluarea performanţelor anuale.La data de 31-07-2014 Articolul 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 12(1) În termen de maximum 5 zile de la revenirea în ţară, experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi al celor de asistenţă tehnică vor prezenta conducerii Ministerului Fondurilor Europene un raport de misiune aprobat la nivelul instituţiei donatoare.(2) În vederea evaluării anuale a performantelor profesionale prevăzute de legislaţia specifică funcţiei publice, experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică prezintă conducerii instituţiei donatoare de asistenţă tehnică, la sfârşitul anului, un raport anual al activităţilor desfăşurate în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică. Activitatea prestată şi rezultatele evaluării vor fi luate în considerare la evaluarea performanţelor anuale.La data de 31-07-2014 Articolul 12 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 13(1) Pe perioada desfăşurării misiunilor, consilierii rezidenţi, coordonatorii de proiect şi experţii din cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională, precum şi coordonatorii de proiect şi experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică îşi păstrează funcţia publică şi drepturile salariale aferente, potrivit legii.(2) Perioada în care consilierii rezidenţi de înfrăţire instituţională, coordonatorii de proiect, precum şi experţii cooptaţi în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională şi al proiectelor de asistenţă tehnică îşi desfăşoară activitatea constituie vechime în muncă/vechime în specialitatea funcţiei/vechime în gradul profesional, care va fi înregistrată în mod corespunzător, potrivit legislaţiei în vigoare.La data de 31-07-2014 Articolul 13 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 14Toate operaţiunile desfăşurate se vor realiza în conformitate cu legislaţia română în vigoare, cu Manualul de înfrăţire instituţională, Ghidurile practice pentru contractele cu finanţare nerambursabilă - acţiuni externe ale comunităţii europene, elaborate de Comisia Europeană, care stau la baza semnării şi implementării contractului de înfrăţire instituţională şi a contractelor de asistenţă tehnică şi sunt publicate pe site-ul oficial al Comisiei Europene, şi cu legislaţia statului beneficiar, după caz.La data de 31-07-2014 Articolul 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iulie 2014.Articolul 15În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor elabora norme de aplicare, care se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Mariana CâmpeanuBucureşti, 25 noiembrie 2008.Nr. 196.----------

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 28-07-2014 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 28-07-2014 până la data de 27-09-2026 |
Notă CTCE Forma consolidată a ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 196 din 25 noiembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, la data de 28 Iulie 2014 este realizată prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de: LEGEA nr. 168 din 8 mai 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 52 din 16 iunie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013; ORDONANŢA nr. 5 din 23 iulie 2014.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.