NORME METODOLOGICE din 21 noiembrie 2001de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa socială
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 28 noiembrie 2001Data intrării în vigoare 28-11-2001
    Formă consolidată valabilă la data 05-09-2017 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 05-09-2017 până la data de 29-03-2020





    *) Aprobate prin Hotărârea nr. 1.153/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 28 noiembrie 2001.
    Notă CTCE *) Forma consolidată a NORMELOR METODOLOGICE din 21 noiembrie 2001, publicate în Monitorul Oficial nr. 756 din 28 noiembrie 2001, la data de 05 Septembrie 2017 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005; HOTĂRÂREA nr. 1.217 din 1 octombrie 2008; HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016; RECTIFICAREA nr. 725 din 5 octombrie 2016; HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
    Notă CTCE Conforn pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 5 septembrie 2017, în tot cuprinsul hotărârii, sintagma „Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“ se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale“, sintagma „asociaţia şi fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia, fundaţia şi cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiile şi fundaţiile“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţia/fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiei sau fundaţiei“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiei, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţia sau fundaţia“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiile sau fundaţiile“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“, sintagma „asociaţiilor şi fundaţiilor“ se înlocuieşte cu sintagma „asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii“.
    Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1(1) Asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot solicita subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, dacă îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:a) administrează unităţi de asistenţă socială în cel puţin două judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, sau administrează o unitate de asistenţă socială ai căror beneficiari provin din două sau mai multe judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti şi care se încadrează în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;b) sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii;c) deţin licenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenţie; d) solicită subvenţii în completarea resurselor financiare proprii. La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţiile şi fundaţiile a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Nu sunt eligibile pentru a fi subvenţionate de la bugetul de stat unităţile de asistenţă socială încadrate în Nomenclatorul serviciilor sociale, după cum urmează:a) centre de servicii comunitare şi formare (8790 CR-D - V);b) servicii pentru copilul aflat în plasament la rude/familii/persoane, precum şi la asistent maternal (8790SF - C); c) centre pentru gravide în dificultate (8790CR - MC - II);d) îngrijiri personale la domiciliu (acordate de îngrijitori persoane) (8810ID - II);e) servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi prin asistent personal (8810-ID - IV);f) servicii în comunitate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi acordate prin asistent personal profesionist (8899 SC-D-I);g) servicii de supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei acordate de bone (8891CZ-C - VIII);h) centre de zi pentru monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispusă să îşi abandoneze copilul (8899CZ - F - II);i) centre de informare şi sensibilizare a populaţiei (8899CZ -VD - II);j) centre de zi pentru victime ale dezastrelor naturale (8899CZ - PN - I);k) centre de suport pentru situaţii de urgenţă/de criză (8899CZ - PN - II).(3) Asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenţii de la bugetele locale, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi administrează unităţi de asistenţă socială care se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ, respectiv dintr-un sector al municipiului Bucureşti.La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţiile şi fundaţiile a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(4) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii care se încadrează în prevederile art. 35 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care solicită acordarea de subvenţii în anul 2016, pentru anul 2017, pentru unităţi de asistenţă socială ale căror cereri de solicitare a licenţei de funcţionare nu au fost soluţionate până la termenul prevăzut la art. 3 alin. (2) din prezentele norme metodologice. Acestea funcţionează în baza certificatelor de acreditare eliberate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.024/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, precum şi a Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, abrogată prin Legea nr. 197/2012, certificate a căror valabilitate a fost prelungită, în condiţiile prevederilor art. 35 din Legea nr. 197/2012.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiile şi fundaţiile a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(5) Excepţia prevăzută la alin. (4) este condiţionată de obţinerea licenţei de funcţionare până la finalizarea procesului de evaluare şi selecţionare, respectiv până la aprobarea ordinului sau, după caz, a hotărârii consiliului local menţionate la art. 9 alin. (1), dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016.La data de 07-10-2016 Articolul 1 din Capitolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 2(1) Din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, se acordă subvenţii pentru finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli: a) de personal, pentru personalul de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate şi auxiliar; b) cu hrana pentru beneficiarii cantinelor sociale sau ai altor servicii de acordare a hranei, precum şi pentru beneficiarii centrelor rezidenţiale; c) pentru carburanţii necesari funcţionării mijloacelor de transport pentru centrele de zi, unităţile de îngrijiri la domiciliu şi cantinele sociale; d) de întreţinere şi gospodărie: încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare, poştă, telefon şi internet.La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Din bugetele locale se acordă subvenţii pentru categoriile de cheltuieli curente de funcţionare a unităţilor de asistenţă socială, aprobate prin hotărâre a consiliului local.(3) Subvenţiile se utilizează exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1), respectiv alin. (2).(4) Prin personalul prevăzut la alin. (1) lit. a) se înţelege personalul de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate şi auxiliar prevăzut în regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de asistenţă socială aprobat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, angajat/ contractat al asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii solicitante/solicitant care, potrivit contractului individual de muncă şi fişei de post sau contractului de prestări de servicii are atribuţii în prestarea directă a serviciilor sociale în cadrul unităţii de asistenţă socială care face obiectul cererii de solicitare a subvenţiei; nu intră în această categorie personalul administrativ, gospodărie, întreţinere-reparaţii, deservire.La data de 07-10-2016 Articolul 2 din Capitolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Capitolul II Procedura de solicitare a subvențieiArticolul 3(1) Documentaţia de solicitare a subvenţiei pentru anul următor se înaintează în pachet închis, într-un singur exemplar, de către asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii interesate şi se înregistrează la registratura agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pentru subvenţiile acordate de la bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale sau, după caz, registratura consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are sediul asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, în luna septembrie a anului curent. (2) Data-limită de depunere a documentaţiei de solicitare a subvenţiei este ultima zi lucrătoare a lunii septembrie.(3) Data-limită de depunere a documentaţiei de solicitare a subvenţiei pentru anul 2017 este 31 octombrie 2016.La data de 07-10-2016 Articolul 3 din Capitolul 2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 4(1) Documentaţia de solicitare a subvenţiei va conţine următoarele:a) cererea de solicitare a subvenţiei, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, în 3 exemplare;b) ultimul bilanţ contabil înregistrat la direcţia generală a finanţelor publice judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, sau la administraţia financiară municipală, respectiv la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti;c) balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentaţiei; d) certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local şi central din care să rezulte că nu are datorii.La data de 05-09-2017 Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul 2 a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d) vor fi prezentate în original.La data de 07-10-2016 Articolul 4 din Capitolul 2 a fost modificat de Punctul 4, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Capitolul IIIEvaluarea şi selecţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legiiLa data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiilor şi fundaţiilor a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Articolul 5(1) Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii se realizează de către comisia de evaluare şi selecţionare, denumită în continuare comisie, constituită la nivelul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, pentru subvenţiile acordate din bugetul de stat, sau, după caz, la nivelul consiliului local, pentru subvenţiile acordate din bugetul local.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiilor şi fundaţiilor a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Componenţa şi modul de organizare şi de funcţionare a comisiei se stabilesc prin decizia directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, respectiv prin hotărâre a consiliului local.La data de 07-10-2016 Articolul 5 din Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 5^1(1) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) se constată de comisia de evaluare şi selecţionare prin consultarea certificatului de înscriere în registrul asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii din dosarul de acreditare a furnizorului de servicii sociale.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiilor şi fundaţiilor a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) se constată de comisia de evaluare şi selecţionare prin consultarea registrelor administrate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi/sau instituţiile aflate în subordine sau coordonare.La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2), comisia de evaluare şi selecţionare poate solicita informaţii compartimentului/compartimentelor de acreditare din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi/sau instituţiilor din subordine sau coordonare.La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017La data de 07-10-2016 Capitolul 3 a fost completat de Punctul 6, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 6(1) Evaluarea şi selecţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii se realizează în baza următoarelor criterii:a) justificarea unităţii de asistenţa socială pentru care se solicita subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţa socială ale comunităţii;b) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii pe ultimele 12 luni;La data de 07-10-2016 Litera b) din Articolul 6 , Capitolul 3 a fost modificată de Punctul 7, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017b^1) ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii pe ultimele 12 luni;La data de 07-10-2016 Articolul 6 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 8, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017c) resursele materiale şi umane adecvate acordării serviciilor de asistenţa socială;d) valoarea raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială;La data de 30-08-2005 Litera d) din Articolul 6 , Capitolul 3 a fost modificată de Punctul 13, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005La data de 07-10-2016 Litera e) din Articolul 6 , Capitolul 3 a fost abrogată de Punctul 9, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016La data de 30-08-2005 Litera f) din Articolul 6 , Capitolul 3 a fost abrogată de Punctul 14, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005(2) Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la alin. (1) lit. b) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice/valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3^1 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100.La data de 07-10-2016 Alineatul (2) din Articolul 6, Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 10, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016(2^1) Formula de calcul pentru criteriul prevăzut la alin. (1) lit. b^1) este următoarea: (valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. II.3 din cererea de solicitare a subvenţiei, prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice/valoarea veniturilor prevăzute la pct. II.2 din cererea de solicitare a subvenţiei) x 100.La data de 05-09-2017 Alineatul (2^1) din Articolul 6 , Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(3) Formula de calcul pentru raportul prevăzut la alin. (1) lit. d) este următoarea: valoarea cheltuielilor prevăzute la pct. III din anexa B la cerere - date privind bugetul unităţii de asistenţă socială/(valoarea pct. 2 din coloana 1/12).La data de 30-08-2005 Articolul 6 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 15, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005Articolul 7(1) Comisia din cadrul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, respectiv comisia de evaluare numită prin hotărârea consiliului local, realizează verificarea în teren a veridicităţii informaţiilor prezentate în cererea de solicitare a subvenţiei, întocmind un raport privind oportunitatea acordării subvenţiei.La data de 07-10-2016 Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 12, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016(1^1) Raportul privind oportunitatea acordării subvenţiei este întocmit în două exemplare, unul pentru comisia de evaluare şi selecţionare şi unul pentru solicitantul subvenţiei.La data de 07-10-2016 Articolul 7 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 13, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016(2) Modelul raportului privind oportunitatea acordării subventiei este prevăzut în anexa nr. 2.(3) Pentru unităţile de asistenţă socială care au sediul în alt judeţ, comisia solicită agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială au sediul unităţile de asistenţă socială, efectuarea raportului privind oportunitatea acordării subvenţiei.La data de 07-10-2016 Articolul 7 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 14, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 7^1(1) Pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-d) comisia din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti acordă un punctaj, cu încadrare în maximum de puncte aferent fiecărui criteriu.(2) Pentru justificarea unităţii de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia, în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii, se acordă maximum 10 puncte.(3) Pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul cheltuielilor asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, în ultimele 12 luni, se acordă maximum 10 puncte, după cum urmează:a) pentru intervalul de valori cuprinse între 0% şi 50% se acordă 0 puncte;b) pentru intervalul de valori cuprinse între 50% şi 75% se acordă 5 puncte;c) pentru intervalul de valori cuprinse între 75% şi 100% se acordă 10 puncte;d) pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte.La data de 25-10-2016 sintagma: “se acordă maximum 15 puncte,” a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 25 octombrie 2016La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(4) Pentru ponderea cheltuielilor cu serviciile de asistenţă socială din totalul veniturilor asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, în ultimele 12 luni, se acordă maximum 10 puncte, după cum urmează:a) pentru intervalul de valori cuprinse între 0% şi 50% se acordă 0 puncte;b) pentru intervalul de valori cuprinse între 50% şi 75% se acordă 5 puncte;c) pentru intervalul de valori cuprinse între 75% şi 100% se acordă 10 puncte;d) pentru intervalul de valori peste 100% se acordă 0 puncte.La data de 25-10-2016 sintagma: “se acordă maximum 15 puncte,” a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 25 octombrie 2016La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(5) Pentru resursele materiale şi umane adecvate tipurilor de servicii de asistenţă socială se acordă maximum 30 de puncte.(6) Pentru nivelul raportului dintre cheltuielile lunare de întreţinere în unitatea de asistenţă socială şi subvenţia lunară solicitată pentru acea unitate de asistenţă socială se acordă maximum 30 de puncte, după cum urmează:a) pentru intervalul de valori 1-4 se acordă 20 de puncte;b) pentru intervalul de valori 4,1-7 se acordă 25 de puncte;c) pentru intervalul de valori peste 7 se acordă 30 de puncte.(7) Asociaţiile, fundaţiile sau cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot primi subvenţie numai pentru unităţile de asistenţă socială care realizează cel puţin 60 de puncte.La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţiile sau fundaţiile a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017La data de 07-10-2016 Articolul 7^1 din Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 15, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 7^2În situaţia acordării subvenţiilor de la bugetul local, punctajul maxim care poate fi acordat pentru fiecare din criteriile de evaluare prevăzute la art. 6 alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local.La data de 30-08-2005 Capitolul 3 a fost completat de Punctul 17, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 942 din 18 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 30 august 2005Articolul 8(1) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială transmite în original, semnat şi ştampilat de către directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum şi în format Excel, la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale lista unităţilor de asistenţă socială care au un punctaj de minimum 60 de puncte, întocmită pe baza listelor transmise de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti.La data de 05-09-2017 Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Pe baza listei prevăzute la alin. (1), în ordinea descrescătoare a punctajului, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale întocmeşte următoarele liste:a) lista unităţilor de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii provizorii, prin încadrarea în limitele de cheltuieli stabilite conform art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care legea bugetului de stat pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobată;b) lista unităţilor de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii definitive, prin încadrarea în bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale prin legea anuală a bugetului de stat şi aprobat pentru acest program.La data de 05-09-2017 Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2^1) În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, în bugetul aprobat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se suplimentează creditele bugetare pentru acordarea de subvenţii, în limita acestora, se stabilesc lista unităţilor de asistenţă socială, în ordinea descrescătoare a punctajului, şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii definitive, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b), pe baza listei unităţilor de asistenţă socială prevăzute la alin. (1).La data de 05-09-2017 Articolul 8 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2^2) În vederea aplicării prevederilor alin. (2) şi (2^1), prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale se aprobă bugetul cu destinaţia subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale în baza Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu completările ulterioare.La data de 05-09-2017 Articolul 8 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(3) Departajarea unităţilor de asistenţă socială cu acelaşi punctaj, în vederea încadrării în bugetul aprobat, se realizează prin aplicarea următoarelor criterii, încadrarea în categoria de servicii sociale prevalând încadrării în categoria de persoane beneficiare:a) categoria de servicii sociale în care se încadrează unitatea de asistenţă socială;b) categoria de persoane beneficiare.(4) Ordinea de priorităţi aplicabilă criteriului prevăzut la alin. (3) lit. a) este următoarea:a) centre rezidenţiale;b) unităţi de îngrijire la domiciliu;c) centre de zi;d) cantine sociale.(5) Ordinea de priorităţi aplicabilă criteriului prevăzut la alin. (3) lit. b) este următoarea:a) persoane vârstnice;b) copil şi familie, cu excepţia copilului pentru care s-a instituit o măsură de protecţie specială, inclusiv persoane victime ale violenţei în familie;c) persoane cu dizabilităţi;d) persoane fără adăpost;e) copilul pentru care s-a instituit o măsură de protecţie specială;f) persoane dependente de consumul de alcool şi alte droguri;g) alte persoane aflate în situaţii de dificultate. Criteriul de departajare prevăzut la alin. (3) lit. b) nu se aplică în cazul cantinelor sociale.(5^1) În vederea încadrării în bugetul aprobat, după aplicarea criteriilor de departajare prevăzute la alin. (3)-(5), pentru unităţile de asistenţă socială situate pe acelaşi nivel, se reduce cuantumul subvenţiei.La data de 05-09-2017 Articolul 8 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(6) Lista cuprinzând date referitoare la denumirea asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, denumirea unităţii de asistenţă socială pentru care s-a solicitat subvenţie, adresa acesteia, suma solicitată şi suma propusă pentru subvenţionare, numărul de beneficiari pentru care s-a solicitat subvenţie şi numărul de beneficiari propuşi pentru subvenţionare, persoana de contact din cadrul serviciului social va fi publicată pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017La data de 07-10-2016 Articolul 8 din Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 16, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 9(1) Listele prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (2^1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.(2) Pentru subvenţiile acordate din bugetele locale, asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, precum şi nivelul subvenţiilor ce urmează să fie acordate sunt aprobate prin hotărâre a consiliului local.(3) Rezultatul selecţiei, motivat în cazul neacordării subvenţiei, se comunică de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în scris, prin poştă, fax sau e-mail, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii ordinului prevăzut la alin. (1), respectiv de la data adoptării hotărârii prevăzute la alin. (2).La data de 05-09-2017 Articolul 9 din Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Articolul 10(1) Prin excepţie de la prevederile art. 3, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, respectiv consiliul local poate organiza şi selecţii ulterioare, cu încadrare în sumele prevăzute în buget cu această destinaţie.La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Termenul privind depunerea documentaţiei de solicitare a subvenţiei pentru selecţia/selecţiile ulterioară/ulterioare celei prevăzute la art. 3 alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiției sociale sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local şi se anunţă într-un ziar de largă circulaţie la nivel naţional sau, după caz, la nivel judeţean sau local.La data de 05-09-2017 sintagma: ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(3) La selecţiile prevăzute la alin. (1) pot participa numai asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii care nu au încheiate pentru anul curent convenţii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale sau, după caz, cu consiliul local.(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) pot participa la selecţia prevăzută la alin. (1) şi asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii care au încheiate pentru anul curent convenţii pentru acordarea de servicii de asistenţă socială cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale sau, după caz, cu consiliul local, în cazul în care solicită subvenţii pentru alte unităţi de asistenţă socială. La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiile şi fundaţiile a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(la 05-09-2017 sintagma: "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“ a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017)(5) Prevederile art. 12 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi (4) se aplică în mod corespunzător.La data de 07-10-2016 Articolul 10 din Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 18, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Capitolul IV Acordarea subventieiArticolul 11(1) Subvenţia se acordă în baza convenţiei pentru acordarea de servicii de asistenţă socială, denumită în continuare convenţie, încheiată între asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii selectată şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, sau, după caz, între asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii selectată şi consiliul local.La data de 07-10-2016 Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul 4 a fost modificat de Punctul 19, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(la 05-09-2017 sintagma: asociaţia sau fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017)(2) Modelul convenţiei prevăzute la alin. (1) este prezentat în anexa nr. 3.Articolul 12(1) Convenţia pentru anul în care se acordă subvenţia se încheie în luna decembrie a anului precedent.(2) În cazul în care bugetul pe anul pentru care se acordă subvenţia nu este aprobat, se încheie o convenţie provizorie, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului să se încheie convenţia definitivă.La data de 05-09-2017 Alineatul (3) din Articolul 12 , Capitolul 4 a fost abrogat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(4) Lista asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii care au încheiat convenţii, unităţile de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor acordate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în termen de 30 de zile de la data încheierii convenţiilor definitive, prin grija Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale sau, după caz, a autorităţii administraţiei publice locale care acordă subvenţii.La data de 05-09-2017 Alineatul (4) din Articolul 12 , Capitolul 4 a fost modificat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiilor şi fundaţiilor a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Articolul 13

    Abrogat

    La data de 07-10-2016 Articolul 13 din Capitolul 4 a fost abrogat de Punctul 21, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 14(1) Subvenţia se acordă lunar, începând cu luna ianuarie, de către agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, în baza următoarelor documente:a) cererea de acordare a subvenţiei în care se menţionează numărul de beneficiari/persoane asistate şi suma solicitată;b) raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei acordate în luna anterioară, începând cu luna februarie.La data de 07-10-2016 Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul 4 a fost modificat de Punctul 22, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016(2) Nivelul lunar al subventiei se stabileşte pe baza numărului de persoane asistate, fără a depăşi media lunară stabilită prin convenţie.(3) La stabilirea subventiei pentru luna curenta se va lua în calcul suma necheltuita din subvenţia acordată în luna anterioară.(4) Cererea prevăzută la alin. (1), însoţită de raportul privind acordarea serviciilor de asistenţa socială şi utilizarea subventiei acordate în luna anterioară, se depune până la data de 5 a lunii pentru care se solicita subvenţia.(5) Modelul raportului prevăzut la alin. (4) este prezentat în anexa nr. 4.(6) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (4) conduce la neacordarea subventiei pentru luna respectiva.Articolul 15(1) În cazul în care agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local se afla în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forta majoră şi în această perioadă serviciile de asistenţa socială au fost acordate cu respectarea condiţiilor care au stat la baza acordării subventiei, subvenţia se poate acorda şi pentru această perioadă, dar nu mai mult de 3 luni calendaristice.La data de 07-10-2016 sintagma: direcţia teritorială a fost înlocuită de Articolul III HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) subvenţia se acordă în condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1)-(3), pe baza documentelor justificative şi a înregistrărilor financiar-contabile şi a unui raport privind acordarea serviciilor de asistenţa socială în perioada respectiva.(3) Subvenţia nu se acordă în perioada în care, datorită unor cauze de forta majoră, asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii se afla în imposibilitate de a acorda serviciile de asistenţa socială.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţia sau fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Articolul 16(1) Asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii îşi deschide un cont bancar special pentru subvenţie, iar cheltuielile din subvenţia acordată se evidenţiază distinct.La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţia sau fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Sumele primite cu titlu de subvenţie, rămase neutilizate la finele anului în contul asociaţiei, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, se restituie de către aceasta la bugetele de la care au fost primite, în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei sau fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017
    Capitolul V Verificarea acordării serviciilor de asistenţa socială şi a utilizării subventieiArticolul 17Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autoritatea administraţiei publice locale care acordă subvenţii verifică lunar dacă acordarea serviciilor de asistenţă socială, precum şi utilizarea subvenţiei s-au realizat pe baza convenţiei încheiate şi cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (3).La data de 07-10-2016 Articolul 17 din Capitolul 5 a fost modificat de Punctul 23, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 18(1) Verificarea acordării serviciilor de asistenţă socială se realizează la sediul unităţii de asistenţă socială, de către personalul cu atribuţii în domeniu din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea de asistenţă socială.(2) Verificarea utilizării subvenţiei se realizează pe baza documentelor justificative şi a înregistrărilor financiar-contabile, la sediul asociaţiei, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, de către personalul cu atribuţii în domeniu din cadrul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei sau fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(3) În urma efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se întocmeşte raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi al utilizării subvenţiei.La data de 07-10-2016 Articolul 18 din Capitolul 5 a fost modificat de Punctul 24, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 19

    Abrogat

    La data de 07-10-2016 Articolul 19 din Capitolul 5 a fost abrogat de Punctul 25, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 20(1) În situaţia în care agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autorităţile administraţiei publice locale care acordă subvenţii constată nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, precum şi a clauzelor prevăzute în convenţie, prin decizie a conducătorului agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, prin dispoziţie a primarului, se dispune suspendarea sau, după caz, încetarea aplicării convenţiei.(2) Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia să comunice Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale deciziile prevăzute la alin. (1).La data de 05-09-2017 sintagma: Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017La data de 07-10-2016 Articolul 20 din Capitolul 5 a fost modificat de Punctul 26, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 21(1) Până la data de 15 ianuarie a anului următor, agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti sau, după caz, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii întocmeşte raportul privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea subvenţiei în anul pentru care a fost încheiată convenţia.La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţia sau fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1), întocmite de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, se transmit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, inclusiv în format Excel, însoţite de următoarele documente:a) balanţa contabilă de verificare la data de 31 decembrie a asociaţiei, fundaţiei sau cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii;La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei sau fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017b) extrasul de cont la data de 31 decembrie, pentru contul prevăzut la art. 16 alin. (1);c) după caz, dovada restituirii sumelor primite cu titlu de subvenţie, rămase neutilizate la finele anului aplicării convenţiei.(3) Raportul prevăzut la alin. (1), întocmit de autoritatea administraţiei publice locale, se transmite consiliului local.La data de 07-10-2016 Articolul 21 din Capitolul 5 a fost modificat de Punctul 27, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Articolul 22Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
    Anexa nr. 1la normele metodologice CERERE     de solicitare a subventiei în temeiul Legii nr. 34/1998*)──────────*) Cererea şi anexele la aceasta se vor completa în 3 exemplare.  ──────────I. Date despre asociaţie/fundaţie/cult recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii  La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţie/fundaţie a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 20171. Denumirea:  Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii ........................, cu sediul în .........../(localitatea, strada, sector/judeţ)/................., tel. ..........................,  La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţia/Fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 20172. Dobândirea personalităţii juridice:  Hotărârea nr. ................... din data de...................., pronunţată de ....................................  Certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii .........................................................  La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiilor şi fundaţiilor a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 20173. Codul fiscal nr. ................., emis de ..................... din data de .............................  4. Nr. contului bancar ................................., deschis la Banca..........................., cu sediul în ..........................................  5. Date personale ale preşedintelui asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii:  Numele ..................... prenumele ......................, domiciliul ........./(localitatea, strada, sector/judeţ)/..............., tel. .........................  6. Date personale ale responsabilului financiar al asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii  Numele ..................., prenumele ....................., domiciliul ........../(localitatea, strada, sector/judeţ)/......................, tel. .......................  II. Experienţa asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii în domeniul serviciilor de asistenţă socială  La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţiei/fundaţiei a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 20171. Proiecte derulate în ultimele 12 luni:  Titlul proiectului ............................, anul ..............  Parteneri în proiect ...............................................  Natura parteneriatului .............................................  Descrierea pe scurt a proiectului ..................................  2. Venituri totale din ultimele 12 luni: ...........................  3. Cheltuieli cu serviciile de asistenţă socială din ultimele 12 luni: ..................................................................  3^1. Cheltuieli totale în ultimele 12 luni: .......................4. Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii desfăşoară servicii de asistenţă socială:  La data de 05-09-2017 sintagma: Asociaţia/fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017- la nivel local ............/(precizaţi localitatea)/..............  - la nivel de judeţ/judeţe ...../(precizaţi judeţul/judeţele)/......  III. Subvenţia solicitată de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local, în anul ............ este de ................. lei, pentru un număr mediu lunar de ........... persoane asistate, conform anexelor A şi B la prezenta cerere, după cum urmează:  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr.  Denumirea unităţii    Judeţul în care     Numărul mediu     Subvenţiacrt.    de asistenţă     are sediul unitatea     lunar al       solicitată           socială       de asistenţă socială   persoanelor        (lei)                                                 asistate────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    TOTAL:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Subsemnata/Subsemnatul ......................., posesor/posesoare a/al buletinului/cărţii de identitate seria ........ nr. ..............., eliberat/eliberată la data de ..................... de către ...................., împuternicit/împuternicită de consiliul director al Asociaţiei/Fundaţiei .................. prin Hotărârea nr. ....../...........,  cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:  - datele, informaţiile şi documentele prezentate corespund realităţii;  - asociaţia/fundaţia/cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii nu are sume neachitate la scadenţă către persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite,  La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţia/fundaţia a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017mă angajez ca suma de .............................. să o utilizez în scopul acordării serviciilor sociale, conform datelor prezentate în anexele A şi B la prezenta cerere.         Persoana împuternicită,                Responsabil financiar,       .......................               .......................       (semnătura şi ştampila)               (semnătura şi ştampila)    Data .................La data de 07-10-2016 Cererea de solicitare a subventiei din Anexa 1 a fost modificată de Punctul 28, Articolul II HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Anexa A--------la cerere---------FIŞA TEHNICĂprivind unitatea de asistenţa socială1. Unitatea de asistenţă socială:- denumirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- tipul de unitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2. Sediul unităţii de asistenţă socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (localitatea, strada, nr., sector/judeţ), tel. . . . . . . . . . . . . . . . . .3. Justificarea unităţii de asistenţă socială în raport cu necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii:- descrieţi problemele sociale existente în comunitate şi, dacă este posibil, oferiţi date cantitative şi calitative ale acestora;- precizaţi, dacă este cazul, alţi furnizori de servicii de asistenţă socială existenţi în comunitate, precum şi tipul serviciilor acordate;- precizaţi problemele sociale cărora le răspund serviciile de asistenţă socială acordate de unitatea de asistenţă socială.4. Serviciile de asistenţă socială acordate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (rezumaţi în maximum 10 rânduri)5. Date despre persoanele asistate:5.1. Persoanele asistate sunt rezidente în . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (precizaţi localitatea/localităţile)5.2. Numărul de persoane asistate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5.3. Criterii de selecţionare a persoanelor asistate . . . . . . . . . . . . . . . .6. Descrierea unităţii de asistenţă socială:6.1. Funcţionează din anul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6.2. Planificarea activităţilor.........................................................................(în maximum 3 pagini descrieţi activităţile derulate în unitatea de asistenţă socială şi planificarea acestora).6.3. Parteneri în proiect şi natura parteneriatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (prezentaţi în copie convenţiile de parteneriat)6.4. Acordarea serviciilor de asistenţă socială:6.4.1. Instrumente de lucru utilizate (anchete sociale, plan individualizat, contract de furnizare de servicii sociale, raport de evaluare iniţială, raport de evaluare complexă).. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .(Înainte de a descrie instrumentele de lucru utilizate, menţionaţi numele standardului de calitate aplicat şi actul normativ prin care a fost aprobat)6.4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistenţă socială . . . . . . . . .6.4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistenţă socială:a) în cazul unităţii care asistă persoanele la sediul acesteia:- suprafaţă locuibilă/persoană asistată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de cazare, numărul de persoane/dormitor . . . . . . . . . . . . . . . . .;- condiţii de petrecere a timpului liber . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de comunicare cu exteriorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- condiţii de servire a mesei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- alte condiţii în funcţie de tipul de servicii de asistenţă socială acordate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- grupurile sanitare: . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . . . . persoane asistate;- 1 lavabou la . . . . . . . . . . . persoane asistate;- 1 duş/cadă la . . . . . . . . . . persoane asistate;- condiţiile de preparare şi servire a hranei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;b) în cazul unităţii care asistă persoanele la domiciliul acestora:- frecvenţa intervenţiilor, numărul de vizite/săptămână . . . . . . . . . . . . . . ;- posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu alte persoane asistate sau cu familia;- posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu unitatea de asistenţă socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de transport al mesei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- operativitatea intervenţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6.4.4. Date privind personalul de specialitate al unităţii de asistenţă socială (personal calificat/persoane asistate) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6.4.5. Procedura prin care persoanele asistate îşi pot exprima nemulţumirile privind serviciile primite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7. Resurse umane:7.1. Numărul total de personal: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., din care:- de conducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- de execuţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- cu contract individual de muncă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;– cu contract de voluntariat ..............................................., din care ..................................................... persoane vârstnice.7.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar. Se completează pentru fiecare funcţie:Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere):a) ………………………………………….................................b) ………………………………………….................................c) ………………………………………….................................7.3. Personal de specialitate implicat direct în acordarea serviciilor de asistenţă socială:- număr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- responsabilităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .8. Date privind coordonatorul unităţii de asistenţă socială:Numele . . . . . . . . . . . . prenumele . . . . . . . . . . . . , profesia . . . . . . . . . .Funcţia în asociaţie/fundaţie/cult recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .La data de 05-09-2017 sintagma: asociaţie/fundaţie a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Angajat cu contract individual de muncă*) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9. Patrimoniul unităţii de asistenţă socială (Precizaţi valoarea.):- construcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- terenuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- alte mijloace fixe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- mijloace de transport . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10. Rezultate preconizate în urma acordării subvenţiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .La data de 07-10-2016 Cererea prevăzută în anexa A din anexa nr. 1 la normele metodologice, a fost modificată de pct. 29, Articolul II HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Anexa B-------la cerere----------DATEprivind bugetul unităţii de asistenţa socială în anul.........Denumirea unităţii de asistenţa socială ........................, sediul ............................................Număr de persoane asistate lunar ............., subvenţia lunară/persoana asistată ................. leiI. Bugetul┌─────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐│                                                         │    mii lei        │├───────────────────────────────────────────────────┬─────┼────┬────┬────┬────┤│               Denumirea                           │TOTAL│Trim│Trim│Trim│Trim││             indicatorului                         │     │  I │ II │ III│ IV │├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼────┼────┼────┼────┤│        Venituri totale, din care:                 │     │    │    │    │    ││ 1. Venituri ale asociaţiei/fundaţiei/cultului*1)  │     │    │    │    │    ││    recunoscut în România, acreditat ca furnizor de│     │    │    │    │    ││    servicii sociale potrivit legii                │     │    │    │    │    ││ 2. Subvenţie acordată în temeiul Legii nr. 34/1998│     │    │    │    │    ││    Cheltuieli totale, din care:*2)-3)             │     │    │    │    │    ││ 1. Cheltuieli de personal*4)                      │     │    │    │    │    ││ 2. Cheltuieli cu hrana pentru persoanele asistate │     │    │    │    │    ││ 3. Cheltuieli pentru încălzirea şi prepararea     │     │    │    │    │    ││    hranei                                         │     │    │    │    │    ││ 4. Cheltuieli cu iluminatul                       │     │    │    │    │    ││ 5. Cheltuieli pentru plata serviciilor, apă,      │     │    │    │    │    ││    canal, salubrizare, telefon                    │     │    │    │    │    ││ 6. Cheltuieli cu materiale didactice pentru       │     │    │    │    │    ││    persoanele asistate                            │     │    │    │    │    ││ 7. Cheltuieli cu obiecte de inventar de           │     │    │    │    │    ││    mică valoare sau scurtă durată şi              │     │    │    │    │    ││    echipament pentru persoanele asistate          │     │    │    │    │    ││ 8. Cheltuieli de transport pentru persoane        │     │    │    │    │    ││    asistate şi însoţitorii lor                    │     │    │    │    │    ││ 9. Cheltuieli cu materiale sanitare pentru        │     │    │    │    │    ││    persoanele asistate                            │     │    │    │    │    ││10. Cheltuieli cu materiale pentru curăţenie       │     │    │    │    │    ││    pentru persoanele asistate                     │     │    │    │    │    ││11. Cheltuieli pentru funcţionarea mijloacelor     │     │    │    │    │    ││    de transport specific activităţii unităţii de  │     │    │    │    │    ││    asistenţă socială*5)                           │     │    │    │    │    ││12. Alte cheltuieli (consumabile de birou,         │     │    │    │    │    ││    piese de schimb, reparaţii etc.)               │     │    │    │    │    ││                                                   │     │    │    │    │    │└───────────────────────────────────────────────────┴─────┴────┴────┴────┴────┘La data de 05-09-2017 Tabelul din anexa B din anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017-------------*1) La veniturile provenite din donaţii, sponsorizări şi alte venituri se vor evidenţia şi bunurile în natura la preţul pieţei.*2) Cheltuielile prevăzute la pct. 1-11 nu pot fi sub nivelul subventiei acordate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetul local.*3) Din subvenţia acordată nu se vor acoperi cheltuieli de o singura natură.*4) Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli cu salariile de încadrare a personalului calificat în domeniul asistenţei sociale, care participa efectiv la acordarea serviciilor de asistenţa socială.*5) Din subvenţia acordată pot fi acoperite cheltuieli pentru carburanţii şi lubrifianţii necesari în funcţionarea mijloacelor de transport specific activităţii unităţii de asistenţa socială.II. Natura cheltuielilor pentru care se solicită subvenţieLa data de 07-10-2016 Denumirea punctului II din anexa B din Anexa 1 a fost modificată de Punctul 30, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016  ┌───────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐ │                                                   │          mii lei       │ ├───────────────────────────────────────────────────┼───────┬──────────┬─────┤ │               Denumirea                           │Cheltu-│Din sub-  │Din  │ │             indicatorului                         │ieli   │venţii în │veni-│ │                                                   │totale │baza Legii│turi │ │                                                   │       │nr.34/1998│pro- │ │                                                   │       │          │prii │ ├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼──────────┼─────┤ │                                                   │       │          │     │ │1. Cheltuieli de personal pentru personalul de     │       │          │     │ │ specialitate de îngrijire şi asistenţă şi         │       │          │     │ │ personalul de specialitate auxiliar               │       │          │     │ │2. Cheltuieli cu hrana pentru beneficiarii         │       │          │     │ │ cantinelor sociale sau ai altor servicii de       │       │          │     │ │ acordare a hranei, precum şi pentru beneficiarii  │       │          │     │ │ centrelor rezidenţiale                            │       │          │     │ │3. Cheltuieli pentru carburanţii necesari          │       │          │     │ │ funcţionării mijloacelor de transport pentru      │       │          │     │ │ centrele de zi, unităţile de îngrijiri la         │       │          │     │ │ domiciliu şi cantinele sociale                    │       │          │     │ │4. Cheltuieli de întreţinere şi gospodărie:        │       │          │     │ │ încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare,     │       │          │     │ │ poştă, telefon şi internet                        │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ │                                                   │       │          │     │ └───────────────────────────────────────────────────┴───────┴──────────┴─────┘La data de 07-10-2016 Pct. II, anexa B la cererea prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice a fost modificat de Pct. 31 și 32, Articolul II HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016III. Cheltuieli curente de funcţionare lunare în unitatea de asistenţă socială ..........................................................La data de 07-10-2016 Pct. III, anexa B la cererea prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice a fost modificat de Punctul 33, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016IV. Costul mediu de întreţinere a unei persoane asistate/lună (cheltuielile curente de funcţionare lunare raportate la numărul de beneficiari/lună) ..................................La data de 07-10-2016 Pct. IV, anexa B la cererea prevăzută în anexa nr. 1 la normele metodologice a fost modificat de Punctul 33, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Anexa nr. 2--------la normele metodologice------------------------ Ministerul Muncii şi Justiţiei SocialeLa data de 05-09-2017 sintagma: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului BucureştiJudeţul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Consiliul Local . . . . . . . . . . . . . . . . .Serviciul specializat . . . . . . . . . . . . .Localitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .RAPORT privind oportunitatea acordării subvenţieiDenumirea asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii care a solicitat subvenţia . . . . . . . . . . . . .Numărul/data de înregistrare la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale/consiliul local a cererii de solicitare a subvenţiei . . . . . . . . . . . . .Unitatea de asistenţă socială pentru care se solicită subvenţia . . . . . . . . .Localitatea în care are sediul unitatea de asistenţă socială . . . . . . . . . . .Persoane intervievate (nume, prenume, funcţie) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Data efectuării evaluării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1. Necesităţile şi priorităţile comunităţii:- problemele sociale existente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- priorităţile comunităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .2. Descrierea unităţii de asistenţă socială:- funcţionează din anul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- serviciile de asistenţă socială acordate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- numărul de persoane asistate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3. Justificarea unităţii de asistenţă socială:- concordanţa dintre necesităţile şi priorităţile de asistenţă socială ale comunităţii şi serviciile de asistenţă socială acordate în unitatea de asistenţă socială;- existenţa şi a altor furnizori de servicii de asistenţă socială şi tipul serviciilor acordate.4. Acordarea serviciilor de asistenţă socială4.1. Instrumente de lucru utilizate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4.2. Proceduri de evaluare a serviciilor de asistenţă socială . . . . . . . . . .4.3. Date tehnice referitoare la unitatea de asistenţă socială:a) în cazul unităţii care asistă persoanele la sediul acesteia:- suprafaţă locuibilă/persoană asistată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de cazare, numărul de persoane/dormitor . . . . . . . . . . . . . . . . .;- condiţii de petrecere a timpului liber . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de comunicare cu exteriorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- condiţii de servire a mesei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- alte condiţii în funcţie de tipul de servicii de asistenţă socială acordate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- grupurile sanitare: . . . . . . . . . . la . . . . . . . . . . . . persoane asistate;- 1 lavabou la . . . . . . . . . . . persoane asistate;- 1 duş/cadă la . . . . . . . . . . persoane asistate;- condiţiile de preparare şi servire a hranei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;b) în cazul unităţii care asistă persoanele la domiciliul acestora:- frecvenţa intervenţiilor, numărul de vizite/săptămână . . . . . . . . . . . . . . ;- posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu alte persoane asistate sau cu familia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- posibilităţi ale persoanei asistate de comunicare cu unitatea de asistenţă socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- condiţii de transport al mesei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- operativitatea intervenţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4.4. Date privind personalul de specialitate al unităţii de asistenţă socială (personal calificat/persoane asistate) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4.5. Procedura prin care persoanele asistate îşi pot exprima nemulţumirile privind serviciile primite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5. Resurse umane5.1. Numărul total de personal: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., din care:- de conducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .;- de execuţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;- cu contract individual de muncă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;– cu contract de voluntariat ........................................……, din care ...................................................... persoane vârstnice.5.2. Personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă, respectiv personal de specialitate auxiliar care participă efectiv la acordarea serviciilor sociale. Se completează pentru fiecare funcţie:Funcţia/profesie/ocupaţie/calificare/încadrarea în Clasificarea ocupaţiilor din România (şase caractere):a) ……………………………………….................................…b) ……………………………………….................................…c) ……………………………………….................................…6. Alte probleme identificate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7. Propunere privind oportunitatea acordării subvenţiei pentru unitatea de asistenţă socială:a) numărul de persoane asistate lunar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ;b) subvenţia ce urmează să fie acordată în anul . . . . . . . . . . . . . . . . lei.                                         Agenţia judeţeană pentru plăţi                                           şi inspecţie socială, respectiv                                                     Director,           ...................                  .......................   persoanei care a efectuat evaluarea            semnătura/ştampila)        semnătura)Consiliul Local. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Data întocmirii raportului . . . . . . . . . . .La data de 07-10-2016 Anexa 2 a fost modificată de Punctul 34 al art. II și de art. III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016Anexa nr. 3-------la normele metodologice-----------------------   Ministerul Muncii şi Justiției Sociale    Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii     Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială,   respectiv a municipiului Bucureşti   Consiliul Local .........................   Judeţul .................................   Nr. ............/........................   Nr. ......./......... CONVENŢIE*1)                pentru acordarea de servicii de asistenţă socială      În baza prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, Ministerul Muncii şi Justiției Sociale, prin Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/Consiliul Local .................., cu sediul în ...................., telefon ................, cod fiscal ................., cont virament ............................, deschis la .............................., reprezentat de ....../(numele, prenumele şi funcţia)/.....................  şi  Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii ..........................., cu sediul în ......................................., telefon ...................., cod fiscal ................, cont virament*2) ......................, deschis la ..............................., reprezentată de ......./(nume şi prenume)..........,  au convenit următoarele:  1) provizorie/definitivă.2) cont bancar special pentru subvenţie.I. Obiectul convenţiei1. Acordarea de către Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii........................................ a serviciilor de asistenţa socială, în conformitate cu fişele tehnice ale unităţilor de asistenţa socială, pentru un număr mediu lunar de ........................ persoane asistate.2. Subvenţionarea de către Ministerul Muncii şi Justiției Sociale de la bugetul de stat/consiliul local de la bugetul local a serviciilor de asistenţa socială acordate de asociaţie/fundaţie, în limita sumei de ......................................lei în anul ............... .3. Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii se angajează să asigure din venituri proprii, conform bugetului/bugetelor unităţii de asistenţă socială cheltuieli curente de funcţionare, respectiv cu suma de........................... lei în bani şi/sau natură, după cum urmează:– în bani ……………..………...... lei;– în natură ………………………. lei.II. Durata convenţiei1. Durata convenţiei este de la 1 ianuarie până la ...................... (nu poate depăşi data de 31 decembrie a anului pentru care se acordă subvenţia).2. Durata convenţiei provizorii este de o lună, de la data de ................... până la data de ................ .3. Durata convenţiei definitive este de ................. luni, de la data de ...................... până la data de ................... .III. Obligaţiile asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii sunt:1. acordarea serviciilor de asistenţa socială potrivit fişelor tehnice ale unităţilor de asistenţa socială;2. utilizarea subventiei în exclusivitate pentru serviciile de asistenţa socială acordate categoriilor de persoane asistate pentru care subvenţia a fost aprobată;3. depunerea, până la data de 5 a fiecărei luni, a raportului privind acordarea serviciilor de asistenţa socială şi utilizarea subvenției acordate în luna anterioară şi a cererii privind subvenţia pentru luna curenta la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local;agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local;4. depunerea, în termen de 15 zile de la data încetării convenţiei definitive, la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local a raportului privind acordarea serviciilor de asistenţa socială şi utilizarea subventiei în anul pentru care a fost încheiată convenţia;5. menţionarea în documentele referitoare la activitatea de asistenţa socială a faptului ca beneficiază de subvenţie de la bugetul de stat/local, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa socială;6. comunicarea în termen de 30 de zile la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local, în scris, a oricărei modificări cu privire la datele, informaţiile şi documentele care au stat la baza aprobării subventiei;7. asigurarea accesului la sediul asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii/unităţii de asistenţa socială a persoanelor împuternicite de agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local să efectueze controlul privind acordarea serviciilor de asistenţa socială şi modul de utilizare a subventiei, precum şi punerea la dispoziţia acestora a documentelor solicitate;8. restituirea, în termen de 5 zile de la încetarea convenţiei, a sumelor primite cu titlu de subvenţie şi rămase necheltuite până la 31 decembrie.IV. Obligaţiile agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local sunt:1. acordarea, până la data de 25 a fiecărei luni, a subventiei aprobate;2. acordarea de asistenţa de specialitate cu privire la acordarea serviciilor de asistenţa socială şi utilizarea subventiei de către asociaţie/fundaţie/cult recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii.V. Forta majorăPartea care invoca forta majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea forţei majore şi de a lua orice măsură care îi sta la dispoziţie în vederea încetării acesteia.Dacă forta majoră acţionează sau se estimeaza ca va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni, orice parte are dreptul sa notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentei convenţii, fără ca nici o parte să poată pretinde daune-interese.Forta majoră exonereaza părţile de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezenta convenţie.În situaţia în care agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local se afla în imposibilitate de plată datorită unor cauze de forta majoră şi în această perioadă serviciile de asistenţa socială au fost acordate cu respectarea condiţiilor care au stat la baza acordării subventiei, subvenţia se poate acorda şi retroactiv pe o perioadă care nu poate depăşi 3 luni calendaristice.În cazul încetării forţei majore care a condus la imposibilitatea de plată, agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local va notifica imediat asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii aceasta situaţie.agenţia teritorială sau, după caz, consiliul local va notifica imediat asociaţiei/fundaţiei aceasta situaţie.În perioada în care, datorită unor cauze de forta majoră, asociaţia, fundaţia sau cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii se afla în imposibilitate de a acorda serviciile de asistenţa socială, subvenţia nu se acordă.VI. Suspendarea convenţieiPrezenta convenţie se suspenda în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la cap. III pct. 3 şi 7.agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local va notifica asociaţiei/fundaţiei ca subvenţia pe luna respectiva nu se mai acorda.VII. Încetarea convenţieiPrezenta convenţie încetează:a) prin acordul de voinţa al părţilor;b) prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părţi;c) la data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care convenţia nu a fost reziliata;d) dacă forta majoră acţionează sau se estimeaza ca va acţiona o perioadă mai mare de 3 luni.În cazul în care una dintre părţi nu îşi respecta obligaţiile asumate prin prezenta convenţie, partea lezata va notifica părţii în culpa să depună toate diligenţele pentru executarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.Dacă partea în culpa nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea notificării, partea lezata poate rezilia în mod unilateral convenţia.VIII. Modificarea convenţieiModificarea prezentei convenţii poate fi facuta prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi.IX. LitigiiÎn caz de litigiu părţile vor incerca soluţionarea acestuia în mod amiabil.În cazul în care nu reuşesc soluţionarea în mod amiabil a litigiului, acesta se soluţionează de către instanţele judecătoreşti, potrivit legii.X. Dispoziţii finaleOrice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentei convenţii, trebuie să fie transmisă în scris.Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cat şi în momentul primirii.Prezenta convenţie s-a încheiat la sediul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti/consiliul local, în doua exemplare.    Agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie    socială, respectiv a municipiului Bucureşti/       Asociaţia/Fundaţia/Cultul recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii               Consiliul Local                                        ...................            ......................           Data ................La data de 05-09-2017 Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctele 9 și 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017Anexa nr. 4-------la normele metodologice-----------------------ASOCIAŢIA/FUNDAŢIA/CULTUL RECUNSOCUT ÎN ROMÂNIA, ACREDITAT CA FURNIZOR DE SERVICII SOCIALE POTRIVIT LEGIILa data de 05-09-2017 sintagma: ASOCIAŢIA/FUNDAŢIA a fost înlocuită de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017  ..................                   RAPORT    privind acordarea serviciilor de asistenţă socială şi utilizarea         subvenţiei în luna ................. anul ........  În baza Convenţiei nr. ............, încheiată la data ...................... între Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București/Consiliul Local ............... şi Asociaţia/Fundaţia ............................, cu sediul în ............................, subvenţia în sumă de ................. lei, acordată în luna ..............., a fost utilizată după cum urmează:  I. Raport de activitate*1)──────────  *1) Se va completa pentru fiecare unitate/tip de unitate de asistenţă socială.──────────  1. Descrierea pe scurt a derulării serviciilor de asistenţă socială până la data întocmirii raportului (beneficiarii, servicii de asistenţă socială acordate, resurse umane, eventualele modificări în desfăşurarea activităţilor, colaborarea cu alţi parteneri etc.; descrierea nu va depăşi o pagină):  - activităţi planificate şi realizate;  - activităţi planificate şi nerealizate;  - activităţi neplanificate şi realizate;  - rezultate obţinute.  2. Numărul total*2) de persoane beneficiare pentru care s-a cheltuit subvenţia în luna raportată, din care, pe fiecare unitate de asistenţă socială:──────────  *2) Numărul de persoane beneficiare din toate unităţile de asistenţă socială ale asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii.──────────  - .............................................;  - ........................................... .  II. Raport financiar*3):──────────  *3) Se va completa atât centralizat pentru toate unităţile de asistenţă socială ale asociaţiei/fundaţiei/cultului recunoscut în România, acreditat ca furnizor de servicii sociale potrivit legii, cât şi distinct pentru fiecare unitate de asistenţă socială.──────────  - valoarea subvenţiei de la bugetul de stat/bugetul local .............................................;  - dobânzi bancare (cumulate pentru perioada respectivă) ...............................................;  - sold în cont la începutul perioadei raportate, conform extrasului de cont ...........................;  - sold în casă la începutul perioadei raportate .......................................................;  - sold la sfârşitul perioadei de raportare, conform extrasului de cont ................................;  - sold în casă la sfârşitul perioadei de raportare ................................................... .  Cheltuieli efectuate (mii lei):(la 07-10-2016 sintagma Direcția de muncă și solidaritate socială a fost înlocuită de Articolul III din HOTĂRÂREA nr. 725 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 07 octombrie 2016) ┌──────────────────────────────────────────────────┬───────┬───────────┬──────┐ │                                                  │Cheltu-│Cheltuieli │Chel- │ │                                                  │ieli   │subvenţio- │tuieli│ │               Cheltuieli                         │totale │nate con-  │din   │ │                                                  │       │form Legii │con-  │ │                                                  │       │nr. 34/1998│tribu-│ │                                                  │       │           │ţia   │ │                                                  │       │           │asoci-│ │                                                  │       │           │aţiei/│ │                                                  │       │           │funda-│ │                                                  │       │           │ţiei  │ │                                                  │       │           │cultu-│ │                                                  │       │           │lui   │ │                                                  │       │           │recu- │ │                                                  │       │           │noscut│ │                                                  │       │           │în Ro-│ │                                                  │       │           │mânia,│ │                                                  │       │           │acre- │ │                                                  │       │           │ditat │ │                                                  │       │           │ca    │ │                                                  │       │           │fur-  │ │                                                  │       │           │nizor │ │                                                  │       │           │de    │ │                                                  │       │           │servi-│ │                                                  │       │           │cii   │ │                                                  │       │           │soci- │ │                                                  │       │           │ale   │ │                                                  │       │           │potri-│ │                                                  │       │           │vit   │ │                                                  │       │           │legii │ ├──────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┼──────┤ │  1. Cheltuieli de personal pentru personalul de  │       │           │      │ │     specialitate de îngrijire şi asistenţă şi    │       │           │      │ │     personalul de specialitate auxiliar          │       │           │      │ │  2. Cheltuieli cu hrana pentru beneficiarii      │       │           │      │ │     cantinelor sociale sau ai altor servicii de  │       │           │      │ │     acordare a hranei, precum şi pentru          │       │           │      │ │     beneficiarii centrelor rezidenţiale          │       │           │      │ │  3. Cheltuieli pentru carburanţii necesari       │       │           │      │ │     funcţionării mijloacelor de transport pentru │       │           │      │ │     centrele de zi, unităţile de îngrijiri la    │       │           │      │ │     domiciliu şi cantinele sociale               │       │           │      │ │  4. Cheltuieli de întreţinere şi gospodărie:     │       │           │      │ │     încălzire, iluminat, apă, canal, salubrizare,│       │           │      │ │     poştă, telefon şi internet                   │       │           │      │ ├──────────────────────────────────────────────────┼───────┼───────────┼──────┤ │      TOTAL:                                      │       │           │      │ └──────────────────────────────────────────────────┴───────┴───────────┴──────┘La data de 05-09-2017 Tabelul Cheltuieli a fost modificat de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017  Justificarea cheltuielilor  (se anexează în copie documentele justificative pentru cheltuielile efectuate din subvenţia acordată):────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Natura/nr./data     Emitentul       Suma     Bunuri/servicii  documentului      documentului    (lei)      achiziţionate      Observaţii  justificativ      justificativ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    TOTAL:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────         Reprezentantul                      Responsabilul financiar      asociaţiei/fundaţiei,             al unităţii de asistenţă socială,    cultului recunoscut în România     acreditat ca furnizor de     servicii sociale potrivit legii     .......................            .................................      (numele şi prenumele)                   (numele şi prenumele)       Semnătura şi ştampila                        Semnătura       .....................                      ................    Data ................La data de 05-09-2017 Paragraful Justificarea cheltuielilor din anexa nr. 4 a fost modificat de Punctul 10, ARTICOL UNIC HOTĂRÂREA nr. 619 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 05 septembrie 2017--------