Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 692 din 4 octombrie 1991privind înfiinţarea unor societăţi comerciale ca urmare a reorganizării activităţii transporturilor feroviare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 28 octombrie 1991Data intrării în vigoare 28-10-1991

    Guvernul României hotaraste:Articolul 1Se infiinteaza societăţile comerciale pe acţiuni, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social initial prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2Societăţile comerciale pe acţiuni se vor organiza şi vor functiona în conformitate cu dispozitiile legale şi cu statutele prevăzute în anexele nr. 2 (2.1. - 2.12.)*).Articolul 3Se infiinteaza Societatea comerciala "Transporturile române" - S.R.L., persoana juridica cu sediul, obiectul de activitate şi capitalul social initial prevăzute în anexa nr. 3.Societatea comerciala "Transporturile comane" - S.R.L. se va organiza şi va functiona în conformitate cu dispozitiile legale şi cu statutul prevăzut în anexa nr. 3.Articolul 4Capitalul social initial al societatilor comerciale nou înfiinţate este format prin preluarea activului şi pasivului la 30.06.1991 de la unitatile desprinse din cadrul Societatii Naţionale a Cailor Ferate Române prevăzute la pct. 3, 4, 15 - 25 din anexa nr. 3 la Hotarirea Guvernului nr. 570/1991.Articolul 5Personalul transferat în interesul serviciului de la Societatea Naţională a Cailor Ferate Române la societăţile comerciale înfiinţate potrivit prezentei hotariri îşi menţine drepturile specifice salariatilor Cailor Ferate Române, precum şi salariile negociate în cadrul contractului colectiv de muncă incheiat cu Societatea Naţională a Cailor Ferate Române.De asemenea, acest personal beneficiaza şi de permise de calatorie gratuita pe calea ferata.Articolul 6Anexele nr. 1, 2 (2.1. - 2.12.) şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotarire.Articolul 7Orice dispozitii contrare prezentei hotariri se abroga------------------ *) Anexele nr. 2.1 -2.12 se comunică unităţilor interesate. Statutul cadru al societatilor comerciale pe acţiuni înfiinţate potrivit art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.PRIM-MINISTRUPETRE ROMANAnexa 1LISTAsocietatilor comerciale pe acţiuni care se infiinteaza
      Nr. crt.Denumirea societăţii comerciale pe acţiuni care se înfiinţeazăObiectul de activitate al societăţii comercialeSediul principalValoarea capitalului social iniţial - mii lei - ───────────── a) mijloace fixeUnitatea care îşi desfăşoară activitatea
      b) mijloace circulante
        01234
      1."Construcţii feroviare" Bucureşti - S.A.- executarea lucrărilor de construcţii-montaj şi reparaţii capitale şi modernizări pentru transporturi feroviare, rutiere, hidrotehnice, aeroportuare, îmbunătăţiri funciare, civile, industriale, linii tramvai şi edilitare, în ţară şi străinătate;Municipiul Bucureşti, Piaţa Gării de Nord nr. 1, sector 1128.498 ──────────  a) 92.940Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Bucureşti
      b) 35.558
          - producerea şi comercializarea unor produse industriale pentru activitatea de construcţii-montaj precum:      
          ▪ agregate de carieră şi balastieră, prefabricate de beton armat, prefabricarea altor elemente de construcţii, confecţii metal-lemn, recondiţionarea pieselor necesare reparaţiilor de utilaje şi mijloace de transport, reparaţii curente şi capitale la utilaje, la utilaje de construcţii şi mijloace de transport, în ţară şi străinătate;      
          - activităţi de consulting tehnico-economic de specialitate, de comerţ exterior prin executarea de lucrări de construcţii pentru parteneri străini în teritoriul acestora sau pe terţe pieţe şi decontarea lucrărilor în sistem barter sau contrapartide; proiectare şi informatică; management şi marketing; pregătirea profesională a personalului; export-import de materiale şi utilaje; comercializarea în ţară şi străinătate a oricăror produse obţinute prin decontarea lucrărilor de construcţii executate în străinătate în sistem barter sau contrapartide, prin magazine proprii sau terţi; asigurarea de condiţii sociale, cazare, cantine, creşe, grădiniţe şi hoteluri; turism, contractare, construire şi valorificare a locuinţelor proprietate personală pentru angajaţii proprii şi terţe persoane fizice sau juridice;      
          - orice altă activitate legată direct sau indirect de scopul societăţii;      
          - prestări de servicii cu utilaje de construcţii şi mijloace de transport; service pentru mijloacele proprii sau pentru terţi; transport auto şi cu vagoane speciale de cale ferată; montaje şi utilaje, tehnologice; probe şi analize de laborator etc. Societatea va acorda prioritate lucrărilor pentru Căile Ferate Române.      
      2."Construcţii feroviare" Craiova - S.A.*)Municipiul Craiova, str. Argeş nr. 5-7, judeţul Dolj293.097 ──────────  a) 254.453Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Craiova
          b) 38.644
      3."Construcţii feroviare" Timişoara - S.A.*)Municipiul Timişoara, str. 13 Decembrie nr. 12, judeţul Timiş180.877 ────────── a) 135.457Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Timişoara
          b) 45.420
      4."Construcţii feroviare" Cluj - S.A.*)Municipiul Cluj- Napoca, Piaţa Victoriei nr. 17, judeţul Cluj234.644 ────────── a) 204.176Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Cluj-Napoca
            b) 30.468
      5."Construcţii feroviare" Braşov - S.A.*)Municipiul Braşov, str. Gheorghe Lazăr nr. 2, judeţul Braşov340.003 ──────────  a) 261.029Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Braşov
          b) 79.474
      6."Construcţii feroviare Moldova" Iaşi - S.A.*)Municipiul Iaşi, str. Naţională nr. 5, judeţul Iaşi397.941 ────────── a) 334.428Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Iaşi, nr. 1
          b) 63.513
      7."Construcţii feroviare" Iaşi - S.A.*)Municipiul Iaşi, str. Dimitrie Cantemir nr. 15, judeţul Iaşi318.173 ────────── a) 312.955Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Iaşi, nr. 2
            b) 5.218
      8."Construcţii feroviare" Galaţi - S.A.*)Municipiul Galaţi, str. Egalităţii nr. 2, judeţul Galaţi238.284 ────────── a) 223.966Întreprinderea de reparaţii, construcţii- montaj Galaţi
          b) 14.318
      9."Construcţii feroviare" Constanţa - S.A.*)Municipiul Constanţa, str. Justiţiei nr. 14, judeţul Constanţa79.256 ──────────  a) 40.708Grup de şantiere R.C.M. Constanţa
          b) 38.548
      10.Compania de exploatare a vagoanelor restaurant, bar, de dormit şi cuşetă din România "Varored" - S.A.- prestaţii transport călători în vagoanele de dormit şi cuşetă, la un nivel calitativ şi de confort superior cu încasarea contravalorii biletelor de călătorie şi suplimentelor de pat de la agenţiile din ţară şi străinătate, inclusiv de la călători în parcurs;Municipiul Bucureşti, Piaţa Gării de Nord nr. 1, sector 129.582 ────────── a) 7.622Întreprinderea de exploatare a vagoanelor restaurant, de dormit din România "Varored"
      b) 21.960
          - comercializarea de bunuri şi produse de origine străină, română, de larg consum, agroalimentare şi de uz personal, inclusiv a celor rezultate în activitatea de producţie proprie prin vagoanele restaurant şi bar, de dormit şi cuşetă, proprii C.F.R. sau altor companii feroviare române sau străine în trafic intern şi internaţional;      
          - efectuarea operaţiunilor de import-export şi cooperare cu societăţi comerciale şi feroviare;      
          - prestarea de servicii turistice şi de alimentaţie publică;      
          - efectuarea de operaţiuni de reclamă şi publicitate;      
          - orice alte operaţiuni care contribuie la bunul mers al societăţii.      
      11."Apcarom" Buzău - S.A.- fabricarea şi repararea aparatelor de cale;Municipiul Buzău, sos. Brăilei nr. 2, judeţul Buzău715.882 ──────────  a) 625.121Întreprinderea de producţie industrială pentru construcţii căi ferate Buzău
          - fabricarea elementelor elastice de prindere a căii;
      b) 90.761
          - fabricarea tirfoanelor şi a organelor de asamblare pentru suprastructura căii;
          - fabricarea saboţilor de frînă;      
          - fabricarea şi repararea frînelor de cale ferată;      
          - fabricarea joantelor izolante lipite;      
          - fabricarea filtrelor pentru locomotivă;      
          - fabricarea de sape, cazmale, potcoave;      
          - fabricarea şi reparaţii de butelii de înaltă presiune din oţel special;      
          - fabricarea de piese turnate din fontă;      
          - fabricarea de piese de schimb pentru utilaje de construcţii;      
          - fabricare utilaj P.S.I.;      
          - fabricare traversă metalică;      
          - fabricare boxpalete comerciale;      
          - prestaţii şi servicii specifice activităţii unităţii;      
          - activităţi de comerţ exterior prin produsele realitate de unitate sau în colaborare      
          - alte produse şi lucrări rentabile pentru unitate.      
      12."I.S.P.C.F." - S.A.- întocmirea de studii, proiecte, şi vicii de consulting şi engineering, precum şi alte documentaţii tehnice şi economice pentru lucrările de investiţii noi, dezvoltări şi modernizări, reparaţii şi întreţinere pentru căi ferate, poduri, tuneluri, construcţii în transporturi, hidrotehnice, civile şi industriale şi construcţii pentru radiotelecomunicaţii, poştă etc.;Municipiul Bucureşti, b-dul Dinică Golescu nr. 38, sector 140.346 ──────────  a) 26.519Institutul de studii şi proiectări căi ferate Bucureşti
          b) 13.827
          - proiecte de instalaţii şi instalaţii tehnologice din domeniul feroviar al construcţiilor civile, industriale şi altor construcţii inginereşti;      
          - proiecte pentru utilaje şi dispozitive folosite în domeniul transportului feroviar, naval, rutier şi al construcţiilor, tehnologii pentru exploatarea acestora;      
          - verificări, relevee de precizie, expertizări şi avizări de documentaţii, asistenţă tehnică;      
          - proiectarea de tehnologii de execuţie, echipamente şi organizare de şantier; conducerea execuţiei de lucrări direct sau prin asociaţi în ţară şi în străinătate;      
          - elaborarea documentaţiilor de licitaţie, a caietelor de sarcini, instrucţiunilor, normativelor tehnice şi standardelor în domeniu;      
          - constituirea, actualizarea, dezvoltarea şi exploatarea comercială a băncilor de date în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor feroviare:      
          - prospecţiuni geotehnice, geologice, încercări şi analize de laborator pentru pămînturi şi roci, rapoarte şi studii geotehnice, ridicări topografice, fotogrammetrice, exploatări şi aerofotograme, întocmiri de planuri şi documentaţii pentru exproprieri de terenuri, înstrăinări de imobile, litigii juridice, machete etc.;      
          - servicii de comerţ exterior pentru activităţi proprii sau terţe persoane, efectuarea de afaceri comerciale, financiare şi imobiliare în domeniile sale de interes, servicii de intermediere sau comisionari în domeniul de activitate. Aceste activităţi se vor desfăşura în condiţiile legale, prevăzute în contractele încheiate de societate cu beneficiari din ţară şi străinătate;      
          - ediţie şi multiplicare pentru activitatea proprie şi alţi agenţi economici şi persoane fizice;      
          - asigurarea de servicii auxiliare prin atelierul propriu de întreţinere şi microproducţie.      
    ------------- *) Obiectul de activitate al societăţii comerciale prevăzut la nr. crt. 1.
    Anexa 2STATUTUL*)Societatii comerciale pe acţiuni " ............... " - S.A.------------ *) Denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social pentru fiecare societate în parte sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 la hotarire.Capitolul 1 Denumirea, forma juridica, sediul şi durataArticolul 1Denumirea societatiiDenumirea societatii este "..............." - S.A.În toate actele, facturile, anunturile, publicatiile şi alte acte emanind de la societate, denumirea societatii va fi precedata sau urmata de cuvintele "Societate pe acţiuni" sau initialele "S.A.", de capitalul social, numărul de înregistrare în registrul comerţului şi sediul societatii.Articolul 2Forma juridica a societatiiSocietatea comerciala ".................." - S.A. este persoana juridica română, avînd forma juridica de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut.Articolul 3Sediul societatii este în România, municipiul ............... Sediul societatii poate fi schimbat în alt loc din România pe baza hotaririi adunarii generale a acţionarilor, potrivit legii. Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agentii şi în alte localităţi din tara şi strainatate.Articolul 4Durata societatiiDurata societatii este nelimitata.Capitolul 2 Scopul şi obiectul de activitate al societatiiArticolul 5ScopulScopul societatii este executarea unor lucrari de constructii-montaj şi reparatii capitale în domeniul cailor ferate, drumuri, poduri, constructii civile, constructii industriale şi hidrotehnice, precum şi pentru terti, atit în tara cit şi peste hotare.Articolul 6Obiectul de activitateObiectul de activitate al societatii est: ..........................................................................................................................................................................................Societatea va acordă prioritate lucrărilor pentru Caile Ferate Române.Capitolul 3 Capitalul social, actiunileArticolul 7Capitalul socialCapitalul social initial este fixat la suma de .............. lei impartit în ........ acţiuni nominative în valoare nominala de 5.000 lei fiecare, în intregime subscris de actionari.Capitalul social initial este în intregime subscris şi varsat la data constituirii societatii. Capitalul social initial este detinut integral de statul român, ca acţionar unic, pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terte persoane fizice şi juridice, române sau straine, în conditiile legii.Articolul 8ActiunileSocietatea va emite şi va inmina acţionarilor titlurile (actiunile) cuprinzind:- denumirea şi durata societatii;- data constituirii societatii, numărul de înregistrare la registrul comerţului şi numărul Monitorului Oficial în care s-a facut publicarea;- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul de ordine, valoarea nominala a acţiunilor şi varsamintele efectuate;- avantajele acordate fondatorilor;- denumirea (numele şi prenumele), sediul (domiciliul) actionarului.Actiunile vor purta timbrul sec al societatii şi semnatura a doi administratori.Societatea tine evidenta acţiunilor intr-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administratie, care se păstrează la sediul societatii.Articolul 9Majorarea capitalului socialCapitalul social poate fi majorat pe baza hotaririi adunarii generale a acţionarilor, prin emiterea de noi acţiuni reprezentand aportul în numerar sau în natura, sau din profitul cuvenit acţionarilor.Majorarea capitalului se poate face parţial sau total în natura prin hotarirea adunarii generale a acţionarilor, pe baza evaluării efectuate de expertii desemnaţi de actionari.Articolul 10Reducerea capitalului se poate face pe baza hotaririi adunarii generale a acţionarilor.Propunerea de reducere a capitalului trebuie comunicata de către consiliul de administratie comisiei de cenzori cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunarii generale a acţionarilor, care decide asupra acestei reduceri. Comisia de cenzori va trebui sa refere asupra cauzelor şi conditiilor reducerii.Articolul 11Drepturi şi obligaţii decurgind din acţiuniFiecare actiune subscrisa şi varsata de actionari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, precum şi la alte drepturi prevăzute în statut.Detinerea actiunii implica adeziunea la statut cu toate modificările suferite.Drepturile şi oblibaţiile legate de acţiuni urmeaza actiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altei persoane.Oblibaţiile sociale sînt garantate cu patrimoniul social al acesteia, iar actionarii raspund în limita acţiunilor ce le deţin.Patrimoniul societatii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretentii asupra părţii din profitul societatii ce i se va repartiza de către adunarea generală a acţionarilor sau a cotei-părţi cuvenite acestuia la lichidarea societatii, efectuata în conditiile prezentului statut.Articolul 12Cesiunea acţiunilorActiunile sînt indivizibile cu privire la societate, care nu recunoaste decit un proprietar pentru fiecare actiune.Cesiunea parţială sau totala a acţiunilor se face după procedura prevăzută de lege.Cesiunea se înregistrează în registrul de evidenta a acţiunilor şi se menţionează pe titlu.Articolul 13Pierderea acţiunilorÎn cazul pierderii unei acţiuni, proprietarul va trebui sa anunte consiliul de administratie şi sa faca public faptul prin presa în cel puţin doua ziare de larga circulatie din localitatea unde se afla sediul societatii. După 6 luni va putea să obţină un duplicat al actiuniiCapitolul 4 Adunarea generală a acţionarilorArticolul 14AtribuţiiAdunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al societatii care decide asupra activităţii acesteia şi asigura politica ei economica şi comerciala.Adunarea generale a acţionarilor are urmatoarele atribuţii principale:a) aproba structura organizatorica a societatii şi numărul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de productie;b) alege membrii consiliului de administratie şi ai comisiei de cenzori, inclusiv supleantii, le stabileste remunerarea, îi descarca de activitate şi îi revoca;c) numeste directorul şi adjunctii acestuia, le stabileste salarizarea, îi descarca de activitate şi îi revoca. Directorii executivi nu vor putea membri ai consiliului de administratie al societatii;d) stabileste competentele şi raspunderile consiliului de administratie şi comisiilor de cenzori;e) aproba şi modifica programele de activitate şi bugetul societatii;f) hotaraste cu privire la contractarea de imprumuturi bancare şi la acordarea de garantii;g) examineaza, aproba sau modifica bilantul şi contul de profit şi pierderi după analizarea raportului consiliului de administratie, al comisiei de cenzori sau al expertului de gestiune, după caz, aproba repartizarea dividendelor între actionari;h) hotaraste cu privire la înfiinţarea şi desfiintarea de sucursale, filiale şi agentii;i) hotarasc cu privire la marirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numarului de acţiuni sau a valorii nominale a acestora, precum şi la cesiunea acţiunilor;j) hotaraste cu privire la adoptarea sau modificarea statutului, precum şi la transformarea formei juridice a societatii;k) hotaraste cu privire la comasarea, divizarea sau dizolvarea, precum şi la lichidarea societatii;l) hotaraste cu privire la executarea de reparatii capitale şi realizarea de investitii noi;m) hotaraste cu privire la actionarea în justitie a membrilor consiliului de administratie, directorilor şi adjunctilor acestora şi a cenzorilor, pentru paguba pricinuita societatii;n) analizeaza rapoartele consiliului de administratie privind stadiul şi perspectivele societatii cu privire la profit şi dividende, pozitia pe piaţa interna şi internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de muncă, protectia mediului, relatiile cu clientii;o) hotaraste în orice alte probleme privind societatea.Articolul 15Convocarea adunarii generale a acţionarilorAdunările generale ale acţionarilor sînt de doua feluri: ordinare şi extraordinare.Ele se convoaca de preşedintele consiliului de administratie sau de unul dintre vicepresedinti, pe baza imputernicirii date de presedinte.Adunările generale ordinare au loc cel puţin o dată pe an, la doua luni de la incheierea exercitiului economico-financiar pentru examinarea bilantului şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului pe anul următor.Adunările generale extraordinare se convoaca, la cererea acţionarilor reprezentind cel puţin 1/3 din capitalul social, la cererea comisiei de cenzori, precum şi în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv, cu exceptia primilor 2 ani de la înfiinţarea societatii.Adunarea generală extraordinara va fi convocata de administratori ori de cate ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozitiile din statut.Termenul de intrunire nu poate fi în nici un caz mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii.Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial şi intr-unul din ziarele de larga circulatie din localitatea în care se afla sediul societatii.Convocarea va cuprinde locul şi data tinerii adunarii precum şi ordinea de zi, cu aratarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii.Cînd în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindă textul integral al propunerilor.Adunarea generală a acţionarilor se intruneste la sediul societatii sau în alt loc din aceeasi localitate.Articolul 16Organizarea adunarii generale a acţionarilorAdunarea generală ordinara este constituita valabil şi poate lua hotărîri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentati deţin cel puţin 2/3 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.Adunarea generală extraordinara este constituita valabil şi poate lua hotariri dacă la prima convocare actionarii prezenţi sau reprezentati deţin cel puţin 3/4 din capitalul social, iar la a doua convocare dacă deţin cel puţin 1/2 din capitalul social.Adunarea generală a acţionarilor este prezidata de preşedintele consiliului de administratie, iar în lipsa acestuia, de către unul dintre vicepresedinti, desemnat de presedinte.Preşedintele consiliului de administratie desemneaza, dintre actionari, doi secretari, care să faca prezenta acţionarilor la sedinta şi sa intocmeasca procesul-verbal al adunarii generale.Procesul-verbal se va scrie intr-un registru sigilat şi parafat. Procesul-verbal va fi semnat de persoana care a prezidat sedinta şi de secretar.La sedintele ordinare şi extraordinare ale adunarii generale a acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă cu personalul societatii, pot fi invitati şi reprezentantii sindicatului.Articolul 17Exercitarea dreptului de vot în adunarea generală a acţionarilorAdunarea generală a acţionarilor, statutar constituita, ia hotariri cu majoritatea absoluta de voturi a celor prezenţi sau reprezentati.Hotaririle adunarilor se iau prin vot deschis.Actionarii voteaza, de regula, prin ridicare de mîini.La propunerea persoanei care prezideaza adunarea sau a unui grup de actionari prezenţi sau reprezentati, ce deţin cel puţin 1/4 din capitalul social, se va putea decide ca votul să fie secret.Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administratie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor, pentru luarea hotaririlor referitoare la raspunderea administratorilor.Hotaririle adunarii generale sînt obligatorii chiar pentru actionarii absenti sau nereprezentati.Articolul 18În perioada în care statul este acţionar unic, atributiile adunarii generale a acţionarilor vor fi exercitate de consiliul imputernicitilor statului, alcătuit şi numit potrivit legii.Consiliul imputernicitilor statului se va desfiinta de drept la data la care se va tine sedinta de constituire a adunarii generale a acţionarilor, în cazul în care societatea nu mai are capital integral de stat. Interesele statului în adunarea generală a acţionarilor vor fi reprezentate de ministerul de resort.Consiliul imputernicitilor statului are urmatoarea componenta:- reprezentantul Ministerului Transporturilor;- reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor;- ingineri, tehnicieni, economisti şi juristi, specialisti în domeniul de activitate al societatii.Consiliul imputernicitilor statului se intruneste în prezenta a 3/4 din numărul total şi hotaraste valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul total, dacă hotaraste în probleme de competenţa adunarii generale ordinare a acţionarilor şi în prezenta a 4/5 şi votul a 3/4 din membri, dacă hotaraste în probleme de competenţa adunarii generale extraordinare.Membrii consiliului imputernicitilor statului îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea sau institutia de la care provin, precum şi toate drepturile şi oblibaţiile care deriva din aceasta calitate.Membrii consiliului imputernicitilor statului nu pot face parte din mai mult de doua consilii sau sa participe la societăţi comerciale cu care respectivele societăţi intretin relatii de afaceri sau au interese contrare.De asemenea, nu pot face parte din consiliul imputernicitilor statului persoanele care, potrivit legii, sînt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mite, precum şi alte infractiuni, potrivit Legii nr. 31/1990.Periodic, consiliul imputernicitilor statului prezinta Ministerului Transporturilor un raport asupra activităţii desfăşurate de societatea comerciala şi un program de activitate pentru perioada urmatoare, iar la incheierea activităţii prezinta raportul asupra intregii activităţi desfăşurate.Pentru luarea unor decizii complexe consiliul imputernicitilor statului poate atrage în activitatea de analiza consilieri şi consultanti din diferite sectoare.Consiliul imputernicitilor statului indeplineste orice alte atribuţii care deriva din legislatia în vigoare, precum şi din statutul societatii.Capitolul 5 Consiliul de administratieArticolul 19OrganizareSocietatea este administrata de către un consiliu de administratie compus din 11 administratori, aleşi de adunarea generală a acţionarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi numiti pe noi perioade de 4 ani, care pot avea calitatea de actionari.Alegerea administratorilor se face dintre persoanele desemnate de actionari în aceeasi proportie cu cota lor de participare la capital.Cînd se creeaza un loc vacant în consiliul de administratie, adunarea generală a acţionarilor alege un nou administrator pentru completarea locului vacant. Adunarea generală va alege ca nou, administrator o persoană indicată de acelasi acţionar care a desemnat pe predecesorul sau.Durata pe care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a ramas pînă la expirarea mandatului predecesorului sau.Sînt incompatibile cu calitatea de membru al consiliului de administratie, comisiei de cenzori şi director persoanele care, potrivit legii sînt incapabile sau au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum şi pentru alte infractiuni prevăzute de lege referitor la societăţile comerciale.Pînă la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului către terte persoane fizice sau juridice, consiliul de administratie al societatii comerciale va fi numit de consiliul imputernicitilor statului cu acordul ministerului de resort.Consiliul de administratie este condus de un presedinte care este directorul societatii comerciale, în care calitate conduce şi comitetul de direcţie. În lipsa presedintelui, consiliul este condus de unul dintre vicepresedinti, desemnat de presedinte. Preşedintele numeste un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afara acestuia.La prima sedinta, consiliul de administratie va alege, dintre membrii săi, 3 vicepresedinti.Consiliul de administratie se intruneste cel puţin o dată pe luna şi ori de cite ori este necesar, iar comitetul de direcţie cel puţin o dată pe saptamina.Convocarile pentru intrunirile consiliului de administratie vor fi facute în timp util şi vor cuprinde ordinea de zi, neputindu-se lua nici o decizie în afara ei, decit în caz de urgenta şi cu conditia ratificarii ei în sedinta urmatoare şi de către membrii absenti.La sedintele consiliului de administratie vor fi convocati şi cenzorii.Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesară prezenta personala a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor, iar deciziile se iau cu majoritatea absoluta a membrilor consiliului de administratie.La fiecare sedinta se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde ordinea deliberarilor, deciziile luate, numărul de voturi intrunite şi opiniile separate.Procesul-verbal se scrie intr-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administratie. Procesul-verbal se semneaza de persoana care a prezidat sedinta şi de secretar.Consiliul de administratie poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele imputerniciri pe probleme limitate şi poate recurge la experti pentru studierea anumitor probleme.În relatiile cu tertii, societatea este reprezentata de către preşedintele consiliului de administratie, pe baza şi în limitele imputernicirilor date de adunarea generală a acţionarilor, sau în lipsa lui, de către unul dintre vicepresedinti desemnat de consiliu. Cel ce reprezinta societatea semneaza actele care o angajează fata de terti.Membrii consiliului de administratie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societatii în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.Preşedintele consiliului de administratie este obligat sa puna la dispoziţia acţionarilor şi comisiei de cenzori, la cererea acestora, toate documentele societatii.Preşedintele, vicepresedintii, membrii consiliului de administratie, directorul şi adjunctii acestuia, sînt individual sau solidar, după caz, raspunzatori fata de societate pentru prejudiciile rezultate din infractiuni sau abateri de la dispozitiile legale, pentru abaterile de la statut şi pentru greseli în administrarea societatii. În astfel de situatii ei vor putea fi revocati prin decizia adunarii generale a acţionarilor, iar în perioada cit statul este acţionar unic, prin hotarirea consiliului imputernicitilor statului.Articolul 20Atributiile consiliului de administratieConsiliul de administratie are urmatoarele atribuţii:a) aproba angajarea şi concedierea personalului cu functii de conducere şi stabileste drepturile şi oblibaţiile acestuia;b) stabileste indatoririle şi responsabilitatile societatii pe compartimente;c) aproba operatiunile de încasări şi plati conform competentelor stabilite;d) aproba operatiunile de cumparare şi vinzare de bunuri (cu exceptia mijloacelor fixe) conform competentelor stabilite;e) aproba incheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);f) stabileste tactica şi strategia de marketing;g) aproba incheierea sau rezilierea altor contracte conform competentelor stabilite;h) supune anual adunarii generale a acţionarilor, în termen de 45 de zile de la incheierea exercitiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societatii, bilantul şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societatii pe anul următor;i) rezolva orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor.Capitolul 6 Comitetul de direcţieArticolul 21Consiliul de administratie poate delega o parte din atributiile sale unui comitet de direcţie compus din membri aleşi din consiliul de administratie, fixindu-le, în acelasi timp, şi salariile potrivit legii.Preşedintele societatii indeplineste şi functia de director sau director general, calitate în care conduce şi comitetul de direcţie, asigurind conducerea curenta a societatii şi aducind la indeplinire deciziile consiliului de administratie, în limitele activităţii societatii.Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absoluta a voturilor membrilor săi.Comitetul de direcţie este obligat să prezinte la fiecare sedinta a consiliului de administratie registrul sau de deliberari. În comitetul de direcţie votul nu poate fi dat prin delegatie.Capitolul 7 Gestiunea societatiiArticolul 22Comisia de cenzoriGestiunea societatii este controlata de actionari şi comisia de cenzori, aleşi de adunarea generală a acţionarilor, formata din 3 membri, care trebuie să fie asociaţi, cu exceptia cenzorilor contabili.Cenzorii se aleg de adunarea generală a acţionarilor.Adunarea generală poate numi, de asemenea, cenzori supleanti care vor inlocui în caz de nevoie pe cenzorii titulari care vor actiona conform legii.În perioada în care statul este acţionar unic, cenzorii se stabilesc de Ministerul Economiei şi Finanţelor.Pentru a putea exercita dreptul la control, acţionarilor şi comisiei de cenzori li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societatii, situatia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.Comisia de cenzori are urmatoarele atribuţii principale:a) în cursul exercitiului financiar, verifica gospodarirea fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, casa şi registrele de evidenţa contabilă şi informeaza consiliul de administratie asupra neregulilor constatate;b) la incheierea exercitiului financiar, controlează exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administratie asupra conturilor societatii, a bilantului şi a contului de profit şi pierderi, prezentind adunarii generale a acţionarilor un raport scris, prin care se propune aprobarea sau modificarea bilantului şi a contului de profit şi pierderi;c) la lichidarea societatii, controlează operatiunile de lichidare;d) prezinta adunarii generale a acţionarilor punctul sau de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi obiectului societatii.Comisia de cenzori poate cere convocarea adunarii generale a acţionarilor în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv (cu exceptia primilor 2 ani de la constituirea societatii) sau ori de cite ori considera necesar pentru alte situatii.Comisia de cenzori se intruneste la sediul societatii şi ia decizii în unanimitate. Dacă nu se realizează unanimitatea, raportului cu divergente se inainteaza adunarii generale a acţionarilor.Atributiile şi modul de functionare a comisiei de cenzori, precum şi drepturile şi oblibaţiile cenzorilor se completeaza şi cu dispozitiile legale în acest domeniu.Cenzorii se numesc pe o perioadă de maximum 3 ani, putind fi realesi.Capitolul 8 Activitatea societatiiArticolul 23Exercitiul economico-financiarExercitiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se incheie la 31 decembrie ale fiecarui an. Primul exercitiu începe la data constituirii societatii.Articolul 24Personalul societatiiMembrii consiliului de administratie al societatii şi cenzorii sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor. Restul personalului este angajat de către consiliul de administratie sau directorul general al societatii comerciale.Nivelul salariilor pentru personalul societatii, pe categorii de calificare şi functii, se stabileste şi poate fi modificat de către adunarea generală a acţionarilor în functie de studii şi munca efectiv prestata, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.Drepturile şi oblibaţiile personalului societatii se stabilesc de consiliul de administratie, directorul ori directorul general al societatii comerciale.În perioada în care statul este acţionar unic, nivelul salariilor se stabileste şi poate fi modificat de către consiliul imputernicitilor statului, în conditiile prevăzute de lege.Personalul societatii este asimilat personalului C.F.R. prin specificul activităţii, drepturi şi obligaţii, care se vor negocia în contractul colectiv şi individual de muncă.Instrucţiunile de serviciu şi reglementarile C.F.R. în vigoare îşi păstrează valabilitatea pentru personalul societatii comerciale care executa lucrari pentru calea ferata cu toate competentele, oblibaţiile şi drepturile ce decurg din aceasta.Articolul 25Amortizarea fondurilor fixeConsiliul de administratie stabileste, în conditiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe.La amortizarea fondurilor fixe se vor putea avea în vedere urmatoarele:- amortizarea se stabileste prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorii de achizitie a fondurilor fixe şi se include în preţul de cost al productiei şi al prestarilor de servicii şi se utilizeaza pentru inlocuirea mijloacelor fixe şi alte nevoi ale societatii;- prin valoarea de achizitie a fondurilor fixe se înţelege suma cheltuielilor de cumparare şi a altor cheltuieli efectuate pentru punerea în functiune a fiecarui fond fix;- amortizarea se calculeaza de la data punerii în functiune a fondurilor fixe.Articolul 26Reparatii capitaleLucrarile de reparatii capitale se vor executa pe baza hotaririi adunarii generale a acţionarilor. Fondurile necesare se asigura prin includerea cheltuielilor respective în preţul de cost al productiei, al prestarilor de servicii, în anul în care au fost executate sau, esalonat, pe mai mulţi ani.Articolul 27Evidenta contabila şi bilantul contabilSocietatea comerciala va tine evidenţa contabilă în lei şi va întocmi anual bilantul şi contul de profit şi pierderi, avînd în vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.Bilantul contabil anual şi contul de profit şi pierderi se publică în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.Articolul 28Calculul şi repartizarea profituluiProfitul societatii se stabileste pe baza bilantului aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se stabileste ca diferenţa între suma totala a veniturilor încasate şi suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.Pentru determinarea acestui profit se va deduce din profitul anual fondul de rezerva care va fi de 5% din totalul profitului prevăzut în bilantul anual (constituirea lui efectuindu-se pînă se va atinge 20% din capitalul social), precum şi alte cote prevăzute în reglementarile în vigoare.Din profitul societatii se pot constitui fonduri destinate modernizarii, cercetării şi dezvoltării investitiilor proprii, precum şi pentru alte destinatii stabilite de adunarea generală a acţionarilor, conform prevederilor legale.Din profitul prevăzut în bilant se scad impozitul legal, precum şi sumele pentru alte nevoi ale societatii, rezultind profitul cuvenit acţionarilor, care se repartizeaza între acestia, proportional cu aportul la capitalul social.Plata profitului cuvenit acţionarilor se face de societate, în conditiile legii, în cel mult 2 luni, de la aprobarea bilantului de către adunarea generală a acţionarilor.În cazul înregistrării de pierderi, adunarea generală a acţionarilor va analiza cauzele şi va hotari în consecinţa.Suportarea pierderilor de către actionari se va face proportional cu aportul la capital şi în limita capitalului subscris.Capitolul 9 Modificarea formei juridice. Dizolvarea, lichidarea cheltuielilor de constituire, litigiiArticolul 29Modificarea formei juridiceSocietatea va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotarirea adunarii generale a acţionarilor şi după obtinerea aprobarilor legale.Noua societate va îndeplini formalitatile de înregistrare şi publicare cerute la înfiinţarea societatilor.Articolul 30Dizolvarea societatiiUrmatoarele situatii duc la dizolvarea societatii:- imposibilitatea realizării obiectivului social;- hotarirea adunarii generale a acţionarilor;- falimentul;- pierderea unei jumatati din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezerva, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;- numărul de actionari va fi redus sub 5, pe o perioadă de timp mai mare de 6 luni;- la cererea oricărui acţionar, dacă imprejurarile de forta majoră şi consecintele lor dureaza mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acţionarilor constata ca functionarea societatii nu mai este posibila;- în orice alte situatii, pe baza hotaririi adunarii generală a acţionarilor, luate în unanimitate.Dizolvarea societatii comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.Articolul 31Lichidarea societatiiÎn caz de dizolvare, societatea va fi lichidata.Lichidarea societatii comerciale şi repartizarea patrimoniului se fac în conditiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.Articolul 32LitigiiLitigiile societatii cu persoane fizice sau juridice române sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România.Litigiile nascute din raporturile contractuale dintre societate şi persoanele juridice române pot fi solutionate şi prin arbitraj, potrivit legii.Litigiile personalului român angajat de societate, ivite în raporturile cu aceasta, se rezolva în conformitate cu legislatia română.Capitolul 10 Dispozitii finaleArticolul 33Prevederile prezentului statut se completeaza sau se modifica cu dispozitiile legale referitoare la societăţile comerciale.Articolul 34Societatea comerciala, prin actiunile intreprinse, va evita ajungerea în stare de faliment prin măsuri concrete de prevenire.Articolul 35Prezentul statut face parte integrantă din hotarirea Guvernului de înfiinţare a Societatii Comerciale " . . . . . . . . . . . ' _ S.A., avînd aceeasi putere normativa şi constituie temei legal privind organizarea, functionarea şi conducerea societatii.Anexa 3STATUTULSocietatii cu raspundere limitata "Transporturile române"Capitolul 1 Denumirea, forma juridica, sediul, durataArticolul 1Denumirea societatiiDenumirea societatii este Societatea comerciala "Transporturile române" - S.R.L.Articolul 2Forma juridica a societatiiSocietatea comerciala "Transporturile române" - S.R.L. este persoana juridica română, avînd forma juridica de societate cu raspundere limitata. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prevederile prezentului statut.Articolul 3Sediul societatiiSediul societatii este în România, municipiul Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu nr. 38. Sediul societatii, poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotaririi adunarii generale a asociatilor, potrivit legii.Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentante, agentii, situate şi în alte localităţi din tara şi strainatate.Articolul 4Durata societatiiDurata societatii este nelimitata, cu incepere de la data înregistrării în registrul comerţului.Capitolul 2 Obiectul de activitateArticolul 5Obiectul de activitate al societatii este:a) realizarea, editarea şi tipărirea de:- publicatii (ziare şi reviste), cărţi;- cataloage şi anuare ale firmelor romanesti şi straine;- publicitate interna şi externa;- obiecte publicitare;b) comercializarea în tara şi în strainatate a bunurilor realizate şi a serviciilor prestate;c) cooperarea cu firme din tara şi strainatate pentru realizarea, editarea, tipărirea şi desfacerea de:- produse publicitare;- cărţi, periodice, cataloage, anuare etc.;- articole, studii;d) schimburi de informaţii în domeniul presei prin participarea la cursuri, seminarii, congrese, conferinte etc., în strainatate şi invitarea de ziaristi straini în acelasi scop în România;e) activitate de import-export;f) activităţi sportive: concursuri, antrenamente, cantonamente, intreceri diferite pentru toate categoriile de vîrsta şi discipline sportive, inclusiv activitatea de impresariat a acestora.Capitolul 3 Capitalul social, părţile socialeArticolul 6Capitalul social initial al societatii comerciale este de 487.000 lei, impartit în 97 părţi sociale în valoare nominala de 5.000 lei fiecare, compus din mijloace fixe în valoare de 171.000 lei şi mijloace circulante în valoare de 316.000 lei.Capitalul social initial este detinut integral de stat, pînă la transmiterea părţilor sociale din proprietatea statului către persoanele fizice sau juridice române sau straine în conditiile legii.Articolul 7Părţile socialePentru părţile sociale se vor elibera certificate, sub semnatura a doi administratori, continind datele prevăzute de lege.Articolul 8Modificarea capitalului socialCapitalul social poate fi marit prin emiterea de noi părţi sociale, reprezentind aport social sau în natura, provenind din fondul de rezerva sau din profit, ori poate fi redus, cu respectarea minimului de capital legal.Articolul 9Drepturi şi obligaţii decurgind din detinerea de părţi socialeFiecare parte sociala conferă asociatului dreptul la un vot în adunarea generală a asociatilor şi dreptul de a participa la distribuirea dividendelor, potrivit legii.Oblibaţiile societatii sînt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii raspund numai în limita părţilor sociale subscrise şi varsate.Capitolul 4 Adunarea generală a asociatilorArticolul 10Adunarea generală are urmatoarele atribuţii:a) sa aprobe bilantul şi sa stabileasca repartizarea profitului net;b) sa aleaga consiliul de administratie şi cenzorii, sa-i revoce, precum şi sa-i descarce de activitate;c) sa decida urmarirea administratorilor pentru daunele pricinuite societatii, desemnind şi persoana însărcinată sa o exercite;d) sa modifice statutul.Convocarea adunarii şi exercitiul dreptului de vot se efectueaza conform prevederilor legale.Capitolul 5 Consiliul imputernicitilor statuluiArticolul 11În perioada pînă la transmiterea părţilor sociale către terti, atributiile adunarii generale a asociatilor vor fi indeplinite de consiliul imputernicitilor statului.Consiliul imputernicitilor statului îşi va inceta activitatea pe data constituirii adunarii generale a asociatilor.Capitolul 6 Consiliul de administratieArticolul 12Societatea este administrata de către un consiliu de administratie, format din 7 persoane, alese pe o perioadă de 4 ani, care pot fi realese.Consiliul de administratie se intruneste la sediul societatii ori de cite ori este necesar şi ia decizii cu majoritatea simpla de voturi din numărul total al membrilor.Dezbaterile consiliului de administratie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate în prealabil. Acestea se consemneaza în procesul-verbal al sedintei, care se scrie intr-un registru sigilat şi parafat.Membrii consiliului de administratie vor putea exercita orice act care este legat de administrarea societatii în interesul acesteia.Articolul 13Consiliul de administratie are urmatoarele atribuţii principale:a) angajează şi concediaza personalul societatii;b) stabileste nivelul salariilor şi alte drepturi banesti, pe categorii de calificare şi functii, tinind seama de studii şi munca efectiv prestata;c) stabileste indatoririle şi imputernicirile personalului societatii, pe compartimente;d) aproba incheierea de contracte de închiriere;e) stabileste strategia publicatiilor;f) elaboreaza raportul cu privire la activitatea societatii, bilantul şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societatii pe anul următor;g) stabileste, în conditiile legii, modul de amortizare a fondurilor fixe;h) rezolva orice alte probleme care privesc conducerea curenta a activităţii.Capitolul 7 Controlul societatiiArticolul 14Gestiunea societatii este controlata de asociaţi şi de cenzori, potrivit legii.Capitolul 8 Activitatea societatiiArticolul 15Exercitiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se incheie la 31 decembrie ale fiecarui an. Primul exercitiu economico-financiar începe la data constituirii societatii.Articolul 16Societatea va tine evidenţa contabilă şi va întocmi bilantul şi contul de profit şi pierderi, conform reglementarilor Ministerului Economiei şi Finanţelor.Articolul 17Profitul societatii se stabileste prin bilant, iar plata dividendelor se face de societate, în conditiile legii.CAP 9Modificarea formei juridice, lichidarea, litigiiArticolul 18Modificarea formei juridiceModificarea formei juridice se va face cu respectarea prevederilor legale.Noua societate va îndeplini formalitatile legale de înregistrare şi publicitate cerute la înfiinţarea societatilor.Articolul 19Dizolvarea se face în urmatoarele cazuri:a) imposibilitatea realizării obiectului de activitate;b) hotarirea adunarii generale a asociatilor;c) falimentul;d) alte cazuri prevăzute de lege.Articolul 20Asocierea, fuzionareaAsocierea sau fuzionarea va putea fi facuta în conditiile Legii nr. 15/1990.Articolul 21Lichidarea societatiiÎn caz de dizolvare, societatea va fi lichidata. Lichidarea se face cu respectarea procedurii prevăzute de lege.Articolul 22LitigiiLitigiile societatii cu persoane fizice sau juridice române sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România. Litigiile nascute din raporturile contractuale dintre societate şi persoanele juridice straine pot fi solutionate şi prin arbitraj.Capitolul 10 Dispozitii finaleArticolul 23Prevederile prezentului statut se completeaza cu dispozitiile legale.-----------------